Adaptarea Copilului La Gradinita

ADAPTAREA COPILULUI
la GRĂDINIȚĂ sau la ȘCOALĂ,

FĂRĂ LACRIMI ȘI SUSPINE
DE LA FONDATOARELE CENTRULUI DE PARENTING

ANA BÂTCĂ și ANA ZIDĂRESCU
în colaborare cu
psihoterapeutul CARMEN VIERU
CUPRINS
Cuvânt înainte ................................................................................................................... 3
CAPITOLUL I. Cei 3 factori de bază de care depinde acomodarea copilului la grădiniță

sau la școală ..................................................................................................................... 5
COPILUL. Ce se întâmplă în mintea celui mic ................................................................... 9
PĂRINTELE și provocările sale .......................................................................................... 11
GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA. Cum alegi cel mai potrivit mediu pentru copilul tău .................. 22
CAPITOLUL II. Cum să-ți ajuți copilul să se adapteze la grădinița și la școală .......... 31
Adaptarea la grădiniță a copilului mai mic de doi ani .......................................................... 40
Cum facem față acomodării la școală ................................................................................. 48
CAPITOLUL III. Când copilul plânge și nu se adaptează la grădinița sau la școala ... 51
Vindecarea emoțională cu ajutorul metaforelor. Jocuri și povești terapeutice .................... 53
CAPITOLUL IV. Mituri despre adaptarea copilului la grădiniță ..................................... 58
CAPITOLUL V. Greșeli ale părinților care împiedică adaptarea copilului la grădiniță 63
CAPITOLUL VI. Ce ne facem cu răcelile de după intrarea în comunitate? ................... 70
CAPITOLUL VII. Când este cazul să-ți faci griji? Semne că cel mic este agresat de
educatoare .......................................................................................................................... 74
CAPITOLUL VIII. Întrebări de la părinți și rezolvări la situații reale............................... 76
Despre autori ..................................................................................................................... 98

Adaptarea copilului la grădiniță
sau la școală, fără lacrimi și suspine
centruldeparenting.ro
Dragă părinte,
Odată cu venirea pe lume a primului tău copil, viața ta s-a schimbat îmbogățindu-
se cu un nou rol și cu un nou sens. Însă, pe lângă bucuria imensă pe care ți-o oferă
diferitele etape ale creșterii și dezvoltării unui copil, în viața ta apar noi provocări
cărora nu te-a învățat nimeni și nu știi să le faci față.
Una dintre aceste provocări este integrarea copilului într-un nou mediu, fie că
vorbim de creșă, grădiniță sau școală. Mai mult decât atât, dacă un copil s-a adaptat
ușor la grădiniță, asta nu înseamnă că, atunci când va începe clasa pregătitoare,
acomodarea va fi la fel de frumoasă.
Sau, deși s-a adaptat bine la grădiniță sau la școală, în momentul în care situația
impune mutarea lui la o altă instituție, s-ar putea să te confrunți cu provocări destul
de mari. Acest ebook îți va aduce mai multă claritate, înțelegerea situației, soluții și,
mai ales, răspunsuri la întrebări dacă ești un părinte aflat în una dintre aceste
situații:
Copilul mai mic de 2 ani a început sau urmează să înceapă creșa;

Copilul a început sau urmează să înceapă grădinița;
Copilul este mutat la o nouă grădiniță;
Copilul a început sau va începe școală (clasa pregătitoare);
Copilul este mutat la o altă școală;
Copilul are dificultăți de readaptare la grădiniță sau la școală după vacanță sau
după o perioadă petrecută acasă.
Am adunat în această lucrare teoria despre psihologia copilului, experiența de

adaptare a copiilor într-un nou mediu și numeroase întrebări și exemple din viața
reală a părinților, astfel încât tu să vezi un tablou complet al situației și să știi cum să
te poziționezi în cel mai potrivit mod în fața provocărilor care apar.
Chiar dacă în mediul public se discută foarte puțin despre acomodarea copilului
într-un nou mediu, noi ne dorim ca pentru tine să nu existe niciun secret în această
privință, astfel încât să ai abilitatea de a fi cel mai bun ghid pentru copilul tău/copiii
tăi în procesul de (re)adaptare la creșă, grădiniță sau școală.
Cu toată admirația pentru eforturile tale de părinte,
Carmen Vieru,
Ana Bâtcă,
Ana Zidărescu
Sunt mică. Am doar 2 ani și, până astăzi, am stat numai

cu mami sau cu tati. De câteva ori a venit mamaia să stea
cu mine și să mergem în parc.
Azi, mami m-a adus într-un loc colorat, cu diferite

jucării noi, care părea destul de drăguț. Însă, mama m-a
lăsat și a plecat. Am plâns, am încercat s-o opresc, însă
cineva m-a smuls din brațele ei și așa am rămas singură-
singurică, plângând, printre copii pe care nu îi cunosc și
printre adulți care nu sunt părinții mei. Totul îmi este
străin... mi-e dor de jucăriile mele de acasă... Acasă, orice
colțișor este al meu, iar aici nu am niciun loc unde să mă
simt bine. Mi-e frig și mirosul din încăpere este ciudat.
O doamnă a adus fructe, dar nu pot să mănânc pepene,

pentru că știi foarte bine că mie nu-mi place pepenele.
Chiar dacă doamnele sunt drăguțe, eu am nevoie de
mami!
Mami, când vii să mă iei?!... Vreau să mă iei mai repede!
Este tot ce vreau acum!
Aici mă abțin să nu plâng, dar alături de tine, în brațele

tale, abia aștept să plâng, să mă regăsesc...
4
CAPITOLUL I
Cei trei factori de bază de care depinde
acomodarea copilului
la grădiniță sau la școală
Adu-ți aminte de un moment recent în care te-ai aflat într-un loc nou, într-un mediu
care îți era străin și a trebuit să faci anumite lucruri. Poate că ai simțit teamă, poate
stânjeneală, poate că ți-a fost prea frig sau prea cald și scaunul pe care stăteai ți s-a
părut incomod.
Cu toate acestea, tu aveai deja anumite experiențe de adaptare și acestea te-au

ajutat să faci față și acestei schimbări.
Însă, copilul care merge pentru prima dată la grădiniță sau la creșă trece prin
prima experiență de acest fel. Este primul său contact major cu societatea, fără să
aibă alături pe cineva apropiat.
Este lesne să ne dăm seama că este un moment foarte dificil pentru copil și, oricât
de frumos și plăcut ți s-ar părea ție mediul de la grădiniță, cel mic nu îl percepe așa,
iar tot ce poți face este să-l ajuți să facă această trecere mai ușoară, și nu mai grea.
Poate că pare absurdă ideea că un părinte ar putea să îngreuneze toată sarcina

copilului de a se adapta la creșă, la grădiniță sau la școală. În realitate, acest lucru se
întâmplă mult mai frecvent decât ne imaginăm.
Vestea bună este că, dacă te înarmezi din timp cu informațiile necesare despre
psihologia copilului din această perioadă, despre capcanele în care există riscul să
cazi, despre modul de gândire care să te ajute cel mai mult, dar și despre soluțiile
care există pentru a preveni și a rezolva diverse provocări care pot apărea, în acest
caz, vei fi un părinte cu mult mai pregătit pentru a face față cu brio întregului proces
de adaptare a copilului la schimbarea de mediu.
Nu există nicio îndoială că, în calitate de părinți, ne dorim tot ce-i mai bun pentru
copiii noștri.
5
Ne dorim ca ei să nu treacă prin greutățile prin care am trecut noi și vrem să îi

ajutăm cât putem să intre în viață pregătiți și puternici.
Intrarea copilului în colectivitate este, poate, cel mai dificil și mai plin de provocări
moment după venirea sa pe lume. Dacă până la începerea grădiniței copilul a fost în
familie, alături de părinți, frați sau surori, bunici, sau, dacă a petrecut câteva ore pe zi
cu bona, el s-a aflat tot acasă, în mediul pe care îl cunoaște atât de bine, odată cu
începerea grădiniței el este pus în situația de a se adapta unui nou mediu. Pentru
copil provocarea este extrem de mare, deoarece începerea grădiniței înseamnă, în
același timp și:
schimbarea mediului în care activează cea mai mare parte a zilei;

modificarea programului zilnic;
adaptarea la un nou meniu, la noi gusturi;
schimbarea ritualului de somn;
comunicarea cu colegii de grupă și cu educatoarele;
nevoia de o mai bună exprimare verbală;
necesitatea de a avea mai multă autonomie etc.
6
Experiențele părinților care au trecut deja prin etapa adaptării copilului la gradiniță
arată că procesul este într-atât de complex, încât, în prima zi de grădiniță, nimeni nu
bănuiește ce îl așteaptă de fapt.
Atunci când procesul de acomodare a copilului în colectivitate, fie că vorbim despre

grădiniță sau școală, nu este gestionat în mod adecvat, pot apărea diferite probleme
precum: refuzul de a merge la grădiniță sau școală, plânsul prelungit, care poate
culmina cu vărsături, refuzul de a mânca, tulburări de comportament, tulburări
de somn etc. Pe acest fond de stres, dacă se prelungește o perioadă mai mare,
există riscul ca celui mic să-i scadă imunitatea și să dezvolte chiar și unele afecțiuni
sau să aibă reacții fizice somatice.
Vestea bună este că toate aceste probleme pot fi evitate de către părinții care știu
cum se desfășoară în mintea copilului procesul psihologic de adaptare și știu ce să
faca și cum să reacționeze la emoțiile celui mic.
În primul rând, trebuie să știm că cea mai potrivită vârstă pentru intrarea copilului
în comunitate este după aniversarea de 3 ani. Asta nu înseamnă, însă, că un copil
care începe creșa sau grădinița înainte de această vârstă va fi traumatizat sau nu se
va adapta. În niciun caz. Cu atât mai mult că legislația și necesitățile financiare ale
familiei nu permit, de cele mai multe ori, un concediu de creștere a copilului mai mare
de 2 ani. Totuși, știind aceste lucruri, este important să nu ai așteptări greșite.
Un copil de 2 ani nu se va juca împreună cu ceilalți copii, ci se va juca singur,

alături de ei. Copilul începe să aibă nevoie de grădiniță pentru comunicare, pentru
dezvoltare, iar pentru socializare abia după vârsta de 3 ani. Și, abia spre 4 ani poate
simți bucuria jocurilor împreună cu alți copii.
Putem considera că procesul de acomodare a copilului la grădiniță are succes

atunci când cel mic își însușește abilitățile de comunicare și cele de a avea grijă de el
însuși în mediul din afara casei, dar și atunci când copilul se simte confortabil din
punct de vedere psihologic în comunitate. Cu toate acestea, există întotdeauna riscul
ca, după o vacanță sau după o perioadă în care copilul a stat acasă bolnav, procesul
de adaptare să fie nevoie să fie reluat.
7
Adaptarea copilului la grădiniță sau la școală depinde de trei factori de bază:
COPILUL. În mod logic, copilul este personajul central al aceste situații pe care
o trăiește în funcție de factori precum: temperamentul său, dacă este este timid
sau comunicativ, dacă preferă să se joace cu copiii sau singur, se adaptează
ușor sau mai lent, este deschis la nou sau este reticent, este expansiv sau mai
degrabă retras etc. Toate aceste aspecte ce țin de personalitatea copilului îl fac
să aibă anumite reacții și atitudini în fața schimbării mediului.
PĂRINTELE. Chiar dacă vorbim despre procesul de adaptare a copilului într-un

nou mediu, ceea ce face, ce simte și ce crede părintele despre acest proces este
de o importanță crucială. Părintele poate influența puternic și în mod real mersul
și durata procesului de adaptare a copilului la grădiniță sau la școală pornind de
la factori precum: este încrezător sau temător și îngrijorat, are sau nu încredere
în noul mediu și în personalul care se ocupă de copil, are sau nu încredere în
copil, este convins că este momentul potrivit ca cel mic să înceapă grădinița, are
sau nu propriile sale dificultăți pe care le proiectează asupra copilului etc.
INSTITUȚIA DE ÎNVĂȚĂMÂNT (grădinița sau școala). Dacă în cazul primilor

doi factori controlul se află în curtea noastră, în cazul instituției de învățământ,
situația depinde de ce se întâmplă acolo: mediul este cel potrivit pentru copil sau
nu, copiii au suficient spațiu sau stau înghesuiți în clasă ori în curte, educatoarea
/ învățătoarea este atentă, empatică și vorbește calm cu copiii sau este agitată și
nu au răbdare, când apare un conflict între copii, situația este gestionată cu calm
sau se ridică tonul și se aplică pedepse etc.
Vom discuta, în cele ce urmează, în detaliu despre fiecare dintre cei trei piloni de
bază pe care se sprijină procesul de acomodare a copilului la grădiniță sau la
școală: copilul, părintele și instituția de învățământ.
8
COPILUL. Ce se întâmplă în mintea celui mic

Pentru a gestiona cât mai adecvat procesul de acomodare a copilului la grădiniță
sau la școală, este necesar să știm ce anume se întâmplă în mintea sa în acele clipe.
Grădiniţa este prima instituţie care îi oferă copilului o primă experienţă socială şi de
grup fără medierea mamei sau a familiei. Odată cu momentul intrării la grădiniţă,
copilul se regăsește într-un cadru social neutru, unde nu mai este el centrul atenţiei,
unde învaţă să aibă simultan mai multe relaţii (după modelul educatoarei), unde are
constant un grup de copii cu care poate stabili relaţii personale (fără a avea parte de
medierea părinţilor).
La grădiniţă, copilul găseşte un mediu exterior familiei în care se poate manifesta

personal. Aici învaţă să observe comportamentele celor din jur, să le analizeze în
termeni de cauză – efect, îşi poate adapta propriile manifestări, îşi poate regăsi
oglindite temeri şi dorinţe.
Astăzi, părinții sunt nevoiți să ducă la grădiniță copilul mai devreme de vârsta de 3
ani. În acest sens, este important să știm ce se petrece din punct de vedere psiho -
emoțional în dezvoltarea copilului de 0-3 ani, astfel încât adaptarea lui să fie cât mai
adecvată și lină.
În primul an de viaţă, copilașul este foarte dependent de părinți. Satisfacerea

majorități nevoilor biologice este dependentă de intervenţia adulţilor. Iar relația cu
părinții, în special cu mama, este un izvor de bucurie și de siguranță.
El este foarte atașat de părinții săi și poate deja să le arate cât de „îndrăgostit”
este de ei: îi privește în ochi, le zâmbește, se luminează la față când îi reîntâlnește.
Acum, copilul descoperă că relațiile de dragoste sunt posibile și că poate explora

în siguranță mediul din jurul său. Tot în această etapă, se dezvoltă și abilități precum:
a-și menține atenția timp de 30 de secunde, a discrimina diverse sunete și a identifica
vocile părinților, a recunoaște obiecte și persoane familiare.
În perioada 1-3 ani, copilul începe să fie integrat în relaţiile grupului familial şi al
celor care frecventează familia. Începe să sesizeze regulile, interdicţiile, orarul şi stilul
de viaţă al familiei, trăind conflicte şi stări de confort psihic sau de euforie condiţionate
de această realitate complexă.
9
Experienţa de viaţă este îmbogățită cu învăţarea comunicării verbale. La începutul

acestei perioade, vorbirea copilului este restrânsă, inconsistentă şi cel mic are mari
dificultăţi de pronunţie. La 3 ani, copilul vorbeşte relativ fluent, în propoziţii inteligibile,
dispunând de un limbaj destul de bogat. El poate să formuleze impresii, constatări,
dorințe, întrebări etc. Lumea devine pentru copil un spectacol în care îi place să fie
asistat de comunicarea cu adultul.
Perioada preşcolară (intre 3-6 ani) este una în care psihicul copilului se dezvoltă
foarte intens. Presiunea structurilor sociale culturale, absorbţia copilului în instituţiile
preşcolare solicită toate posibilităţile lui de adaptare.
Pentru că la grădiniță și în familie există cerinţe diferite, copilul este pus în situația
să se adapteze, adoptând o mare varietate de conduite. Și, pentru că toate solicitările
externe pun presiune pe resursele interne ale copilului, comportamentele sale se
dezvoltă foarte mult, la fel ca și conduitele sociale diferenţiate, modalităţi diverse de
activităţi, dobândirea abilităţilor înscrise în programele grădiniţelor. În aceste condiții,
copilul devine mai comunicativ și mai sociabil.
10
PĂRINTELE și provocările sale

Acum, că știi exact care este climatul psihologic și emoțional pe fondul căruia se
produce momentul intrării în (noua) colectivitate, este momentul să discutăm despre
al doilea pilon de bază din procesul de adaptare, părintele. Legătura dintre părinte
și copil este întru totul specială. Mai ales atunci când vorbim despre relația copilului
cu mama, ne referim la acea relație care s-a format încă de pe când fătul se afla în
uterul mamei sale.
Studiile au demonstrat că fătul nu rămâne impasibil la ceea ce se întâmplă cu

mama lui, dezvoltându-se în mod independent, ci reacționează la emoțiile și trăirile ei,
preluându-le și trăindu-le la rândul său. Pe lângă nutrienți și elementele vitale creșterii
și dezvoltării pe care le primește prin cordonul ombilical, fătul mai primește și dozajul
hormonal care determină tabloul emoțional trăit de mamă.
Altfel spus, fătul aflat încă în burtică primește direct în sânge hormonii mamei sale,
trăind exact aceleași emoții ca ale ei. În acest fel, el se pregătește să se adapteze la
climatul emoțional din lumea exterioară în care va trăi și el, după naștere. În lipsa
acestei etape, îți poți imagina cât de străin și nepotrivit s-ar simți un bebeluș care a
trăit în uter doar cu emoția bucuriei atunci când vine pe lume și descoperă că emoțiile
dominante ale mamei lui sunt tristețea, stresul sau furia.
Pentru a-și crește șansele de supraviețuire, copilul se naște cu experiența trăirii

acestor emoții și doar continuă să le simtă în noua realitate din afara uterului. Și,
pentru că această legătură părinte-copil, dar mai ales mamă-copil, este atât de
profundă, copilașul continuă să simtă și să preia emoțiile părinților, principalul său
reper.
De aceea, atunci când mama este stresată și își face exagerat de multe griji în
legătură cu adaptarea copilului la grădiniță sau la școală, toate aceste emoții de stres
și îngrijorare vor fi resimțite și de copil.
Acesta este motivul pentru care este esențial să ai alegi o creșă/grădiniță potrivită
pentru copilul tău, cu o educatoare în care să ai încredere. În caz contrar, vei trăi o
neliniște continuă că ceva rău se poate întâmpla cu copilul, stare care îți va produce
dezechilibru emoțional și îți va afecta inclusiv performanțele la locul de muncă.
11
Până la urmă, nu îți duci copilul la grădiniță ca să stai apoi toată ziua în tensiune,
cu ochii pe camera de filmat - dacă grădinița are un sistem de supraveghere video -
și numai cu gândul la ceea ce se întâmplă acolo. Îți poți imagina ușor cum se simte
copilul atunci când mama are aceste trăiri legate de locul unde îl lasă dimineața.
Mai mult decât atât, atunci când tu ai încredere în educatoare, îi vei transmite
această și copilului acest sentiment. Iar dacă nu ai încredere în ea, nici copilul nu va
avea încredere, iar procesul de adaptare si cel educațional se compromit din start.
Ce faci, însă, dacă ai vizitat deja 4-5 grădinițe, nu ai găsit-o pe cea potrivită, altele
sunt prea departe și, în curând, trebuie să revii la serviciu?
Din punctul nostru de vedere, este de preferat să îți amâni revenirea la serviciu
decât să începi adaptarea copilului la o instituție care nu-ți place sau cu o educatoare
care nu îți inspiră încredere. Pe lângă faptul că riști să fii încontinuu îngrijorată, copilul
se va adapta mult mai greu, s-ar putea să plângă și să sufere mai mult decât în mod
normal. Și mai este riscul ca, făcând o alegere cu inima îndoită, să fii nevoită ca, în
câteva săptămâni, ori luni, să fii nevoită să schimbi grădinița, ceea ce va îngreuna și
mai mult procesul de adaptare.
Poți, în schimb, să continui căutările, vizitând încă una-două-trei-cinci grădinițe,

până în momentul în care vei găsi locul potrivit și oamenii potriviți pentru copilul tău,
în care să ai încredere totală.
În plus, poți observa ce convingeri ai care îți pot afecta găsirea unei grădinițe bune.
Dacă, de exemplu, crezi că nu există nicio grădiniță bună și că toate educatoarele au
dezinteres față de copii, este puțin probabil să găsești grădinița perfectă și oamenii
ideali. Dacă, în schimb, crezi că, mai devreme sau mai târziu, vei găsi cu siguranță o
grădiniță cu un spațiu sigur și cu educatoare dedicate și implicate, drumul tău va duce
exact către această grădiniță.
Pe lângă convingerile pe care le au despre grădinițe, despre educatoare și despre

procesul educațional, în general, părinții au și anumite așteptări. De altfel, acestea
stau, de cele mai multe ori, la baza problemelor care apar atunci când sunt contrazise
de realitate.
12
Așteptările părinților de la procesul de adaptare la grădiniță:
- Copilul să aibă o comunicare bună cu educatoarea.

În realitate, sunt grădinițe care nu-ți permit să stai de vorbă cu educatoarea
înainte ca cel mic să înceapă grădinița și nici nu ai numărul ei de telefon pentru a
o putea apela în caz de urgență.
- Copilul să se simtă bine în noul mediu.

Acest lucru se întâmplă, cu siguranță, dacă grădinița este un mediu frumos, însă,
uneori, poate dura multe luni de zile până să se ajungă aici.
- Alimentația să fie variată și sănătoasă.

S-ar putea, însă, să fie nevoie să faci unele concesii de la principiile tale legate
de alimentație.
- Să fie respectate anumite restricții alimentare ale copilului.

Să iei în calcul faptul că acestea s-ar putea să nu se respecte 100% de fiecare
dată și de către tot personalul.
- Educatoarele să se comporte frumos cu copilul.

Atunci când copilul tău va face ceva nepotrivit, căci acest lucru este normal să se
întâmple, și educatoarele stau cu el de vorbă și îi explică anumite lucruri, copilul
s-ar putea să se simtă foarte furios din cauza asta, iar tu să simți ca a fost certat.
13
- Copiii să fie scoși la aer zilnic.

Dacă îți dorești acest lucru, asigură-te din timp că grădinița dispune de spațiul
necesar sau că sunt organizate ieșiri dese, căci în multe dintre grădinițe copiii nu
sunt scoși afara pe parcursul zilei în sezonul rece al anului.
- Copilul să-și facă noi prieteni și să se integreze în grup.

Între copii, la fel ca între adulți, se creează anumite afinități, în timp ce cu alți
copii s-ar putea să fie în conflict continuu și să-și facă șicane. Este normal.
- Copilul să învețe lucruri noi și să se dezvolte intelectual, să aibă cât mai

multe activități, să învețe să citească.
Fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare. Dacă unii copii pot să coloreze
fără să depășească un contur încă de la 3 ani, alții abia după 4 ani pot realiza
această sarcină. Cu cât părintele e mai stresat în privința dezvoltării intelectuale
a copilului, cu atât va pune o presiune mai mare și efectul poate fi exact contrar
dorinței sale.
- Educatoarele să îl ajute pe copil să facă diverse lucruri, așa cum se

întâmplă acasă.
Copilul poate face multe lucruri de timpuriu, însă, de multe ori, acasă nu este
lăsat să le facă singur. La grădiniță, are ocazia de a-și dezvolta autonomia, chiar
dacă, atunci când vii să-l iei acasă, s-ar putea să-l găsești îmbrăcat cu bluza pe
dos sau cu șosetele puse invers.
14
Așteptările părinților de la procesul de adaptare la școală:
- Elevul să nu-și piardă curiozitatea nativă.

Până la urmă, sistemul de învățământ se adresează maselor de copii și, oricât
și-ar dori, un învățător nu are timpul și contextul necesar pentru a se ocupa
îndeaproape de fiecare copil. În schimb, îți poți asuma tu rolul de a menține
trează curiozitatea copilului cu ajutorul discuțiilor voastre și a activităților pe care
le desfășurați împreună, dar și prin activitățile extrașcolare, care să vină în
completarea celor învățate la școală.
- Învățătoarea să-i dezvolte copilului dorința de a învăța.

Dorința de a învăța este diferită de la copil la copil, (pare) și în funcție de
atitudinea părinților, dar și de la materie la materie. Anumite domenii îl atrag mai
mult pe copil, în schimb altele, către care nu are înclinații deosebite, s-ar putea
să nu-i placă.
- Copilul să-și facă repede prieteni în clasă.

Unii părinți se așteaptă ca al lor copil să-și facă noi prieteni chiar din prima
săptămână de școală sau chiar din primele zile. Ca să înțelegem contextul, e
suficient să ne întrebăm doar dacă un adult care intră într-un nou colectiv ar
reuși să-și facă prieteni după prima săptămână la noul job.
- Copilul să se simtă confortabil într-un colectiv mare.

Un copil care vine dintr-o grupă de grădiniță de 15-18 copii și care se trezește
înconjurat de peste 30 de copii, s-ar putea să se simtă copleșit și este ceva
normal. Cu siguranță, copilul se va adapta, însă are nevoie de timp pentru asta.
15
De fapt, așteptările pe care le au îi fac pe părinți să fie poate mai reticenți, să se

îngrijoreze excesiv atunci când lucrurile nu merg foarte bine și să nu poată găsi cele
mai bune soluții la problemele care apar.
În aceste condiții, poate cea mai potrivită așteptare este să pornești în această
călătorie cu deschidere, cu empatie și cu disponibilitate de a aborda fiecare situație
sau provocare pe măsură ce apare, dacă apare. Pentru că există o mare probabilitate
ca anumite temeri ale tale să nu se materializeze niciodată.
Celebrul scriitor Mark Twain a observat și el acest lucru: „Majoritatea lucrurilor

de teama cărora era să mor nu s-au întâmplat de fapt niciodată”. Asta înseamnă
că te poți gândi acum să lași deoparte temerile. Nu este un lucru ușor, nu-i așa?
În continuare, te vom ajuta să scapi de fricile tale legate de acomodarea copilului

la grădiniță sau la școală, ori cel puțin să le reduci. Adevărul este că unele frici pot fi
chiar foarte apăsătoare. Unui părinte al cărui copil intră în (noua) colectivitate poate
să-i fie teamă de foarte multe lucruri.
Din discuțiile noastre cu părinții, au reieșit foarte multe îngrijorări pe care le au în

legătură cu procesul de acomodare a copilului la școală sau la grădiniță.
Cele mai importante temeri ale părinților legate de acest proces:
- că cel mic va refuza să se integreze în grup;

- că să va simți abandonat;
- că va rămâne traumatizat;
- că va refuza noile rutine;
- că va refuza mâncarea;
- că nu îi va mai plăcea la grădiniță / școală;
- că va refuza să meargă la grădiniță / școală;
- că se va revolta;
- că se va îmbolnăvi des;
- că se va acomoda greu;
- că nu se va adapta la grădiniță și va trebui retras din colectivitate;
- că va plânge neconsolat la grădiniță și va refuza să mai exploreze;
- să nu existe un regres din punct de vedere al autodiversificării și autonomiei deja
dobândite;
16
- că va fi respins de grup;
- că va fi într-un loc în care să nu își poată exprima emoțiile;
- de conflicte în care ar putea fi implicat copilul;
- că nu a ales grădinița/școala potrivită;
- că educatoarea/învățătoarea va fi prea strictă;
- că nu i se va atrage atenție întotdeauna când copilul are nevoie;
- că educatoarea/învățătoarea nu va observa suficient comportamentul copilului;
- educatoarea/învățătoarea se va comporta urât, fără să aibă răbdare;
- că poate fi abuzat de educatoare;
- copilul să asculte doar din teamă;
- de lipsa de comunicare cu personalul din grădiniță;
- că își va pierde curiozitatea nativă;
- copilul nu va vorbi cu părintele despre experiențele negative;
- că părintele ar putea face greșeli involuntare față de copil;
- că nu va ști să gestioneze corect momentul începerii grădiniței / școlii.
Temerile, deși nu sunt niște lucruri reale, ci sunt doar în mintea noastră, de foarte
multe ori stau la baza unor decizii care se concretizează în acțiuni reale și care
influențează viața noastră, a copiilor noștri. Acesta este motivul pentru care este atât
de important să ne ocupăm acum de ele.
Cu lista de mai sus sperăm că nu ți-am dat idei care să-ți îmbogățească paleta de
temeri . Totuși, chiar dacă ai găsit lucruri noi la care nu te-ai gândit înainte, dar de
care are sens să te îngrijorezi, te invit să te bucuri de asta acum, în următoarele
câteva secunde, pentru că apoi urmează să te desparți de ele. Dacă îți dorești acest
lucru, evident.
În cazul în care încă ai îndoieli și nu ai decis încă să scapi de temerile tale legate
de procesul de adaptare a copilului la grădiniță sau la școală, te asigurăm încă de pe
acum că, odată ce te vei elibera de ele, nu i le vei mai transmite nici copilului, iar
procesul de adaptare va fi mult mai lin și mai ușor. Ca un efect secundar, vei avea
mult mai multă energie mentală pentru a te ocupa de lucrurile importante din viața ta.
Merită, ce zici?
Dacă răspunsul tău este „da”, trecem la pasul următor. Am pregătit pentru tine
trei tehnici dovedite ca funcționale pe parcursul timpului pe care să le aplici pentru a
te elibera de povara temerilor tale. Poți aplica o singură tehnică sau pe toate, după
cum simți că ți se potrivește mai bine.
17
Tehnici care să te ajute să te eliberezi de fricile legate de procesul acomodarii

copilului la grădiniță sau la școală
Tehnica nr. 1: Acceptă frica
Ai ales, cel mai probabil la modul inconștient, să ai fiecare temere pentru a te simți
în siguranță, pentru a te proteja de anumite lucruri negative care s-ar putea
întâmpla. O frică te împiedică să gândești limpede și să acționezi atunci când te lupți
cu ea. Pentru că frica este generată de o parte din tine, niciuna dintre părțile din tine
care sunt în conflict nu va putea ieși învingătoare.
De aceea, soluția rămâne armistițiul. În mod concret, gândește-te la temerea ta,

localizeaz-o în tine și spune-i „Bun venit în viața mea! Chiar dacă până acum m-
am luptat cu tine, de acum vreau să fim o echipă și să mă ajuți să acționez în
cel mai bun mod posibil”. Vei vedea imediat o schimbare.
Tehnica nr. 2: Pune fricile deoparte
Ia un coală de hârtie, rupe-o în bucăți mai mici și scrie pe fiecare bucată de hârtie
câte o frică pe care o ai legată de adaptarea copilului la grădiniță sau la școală. În
timp ce scrii care este temerea ta, imaginează-ți că toată această emoție de frică se
transferă, curge, trece din tine în acel bilețel. După ce o notezi, mai stai deasupra ei
câteva momente pentru ca frica să se transfere total. Procedează la fel până când
notezi toate fricile.
Acum, poți observa cât se poate de clar că fricile sunt diferite de tine, persoana ta
nu este niciuna dintre fricile pe care le-ai notat și, în lipsa lor, odată ce vei scăpa de
ele, vei putea gândi diferit și vei putea lua alte decizii. Acum, te rog să găsești un loc
unde să pui aceste bilețele, aceste temeri, spunându-le că alegi să te desparți de ele
pentru o perioadă (decide cât anume – câteva zile, de exemplu), timp în care ele vor
rămâne acolo, în siguranță, iar după aceea vei putea reveni la ele.
În niciun caz să nu arunci bilețelele la gunoi, nu în acest moment, pentru că, în

mod normal, fiecare temere pe care o simțeai te proteja de ceva. Doar dacă vei ști la
nivel subconștient că temerile tale sunt în siguranță cât timp poți să testezi cum te
simți fără ele vei putea să te simți confortabil. De abia după ce testezi și îți găsești
alte repere, poți să revii la ele, să te desparți de ele, să le transmiți că nu mai ai
nevoie de ele și să le arunci.
18
Tehnica nr. 3: Trăiește în prezent
Fricile există pentru că oamenii trăiesc în trecut, acolo unde temerile își au sursa,
și în viitor, acolo unde mintea crede că ar putea apărea situații periculoase de care
vrea să te protejeze din timp.
Una dintre tehnicile psihologice de supraviețuire a militarilor care sunt antrenați

pentru situații de luptă, unde pericolele pândesc la tot pasul și unde riscul de a fi uciși
în orice moment este cât se poate de real, este să izoleze momentul prezent de
trecut și de viitor.
Poți face asta imaginându-ți că între tine și trecut este o cortină prin care nu trece
nimic, la fel ca între tine și viitor. Tot ce ai este secunda prezentă.
Și poți simți starea de prezență foarte simplu: respiră de câteva ori, nu e neapărat
să fie o respirație profundă, însă trebuie să fie o respirație abdominală. În timp ce
respiri, observă lucrurile pe care le observi în jurul tău (obiectele, piesele de mobilier,
persoanele, culorile, luminozitatea etc.).
Îndreaptă-ți atenția către sunetele pe care le auzi în acest moment, după care
observă-ți poziția corpului: cum stai, cum îți simți mâinile, picioarele, poziția capului,
mimica feței.
Observă dacă simți vreun miros sau vreun gust. Felicitări! Acum ai o stare de
prezență în momentul de aici și acum!
O altă tehnică simplă de a fi prezent este să îți menții mereu atenția la ceea ce faci
în mod concret și poți realiza asta străduindu-te să faci lucrurile cât mai lent.
Cu ajutorul acestor trei tehnici poți scăpa de temerile tale sau le poți reduce
mult din intensitate.
19
Cum să nu proiectezi propriile suferințe asupra copilului
Pe lângă temeri, părinții se confruntă și cu alte provocări, multe dintre ele venind,
de fapt, din neîmplinirile și suferințele trăite în propria lor copilărie. Persoana care a
trăit în copilările anumite traume va avea tendința să-și protejeze copilul de aceleași
traume. Este o tendință normal, căci ne dorim să ne ferim copiii de suferințele prin
care am trecut și despre care știm cât de dureroase pot fi.
Una dintre cele mai răspândite suferințe din copilărie ale unei generații crescute la
bunici, ori cu cheia la gât, privată în multe momente de prezența părinților, este
sentimentul de abandon. Mulți părinți care, în copilărie, au fost lăsați la bunici sau,
chiar dacă locuiau împreună cu părinții, ei lucrau foarte mult și nu dispuneau de timp
liber, se confruntă în prezent cu o teamă puternică de a nu-i transmite propriului copil
acest sentiment că este părăsit de părinți, ori lipsit de atenția lor.
Astfel, dacă simți că cea mai mare temere a ta este ca cel mic să nu se simtă
abandonat, gândește-te, în primul rând, dacă și în ce măsură au existat momente sau
perioade în copilăria ta în care te-ai simțit părăsit/ă de către părinți. Temerea ta care
vizează copilul își are, de fapt, originea în trecut.
Ce este important să conștientizezi este faptul că, între situația ta din copilărie și
situația copilului tău din acest moment este o mare diferență, tu fiind un părinte foarte
implicat în dezvoltarea și sănătatea emoțională a copilului tău. După timpul petrecut
de copil la grădiniță, unde își dezvoltă cunoștințele și abilitățile sociale, tu vei petrece
timp de calitate cu el, descoperind la timp dacă are vreo suferință emoțională și
oferindu-i suportul necesar pentru a o depăși.
Totodată, este foarte important să facem diferența dintre emoțiile noastre și cele
ale copilului. Dacă eu, ca mamă care m-am simțit părăsită în copilărie de părinții mei,
proiectez asupra copilului meu care începe grădinița această teamă de abandon
atunci voi interpreta plânsul celui mic, care este o reacție normală în procesul de
adaptare (excepția o constituie, de fapt, copiii care nu plâng în decursul procesului de
acomodare), drept un plâns de suferință din cauza faptului că se simte părăsit.
20
Și nu facem decât să dăm propria noastră interpretare emoțiilor copilului. Dacă

interpretarea este greșită și vom insista în această direcție, îi vom transmite copilului
emoția noastră, iar cel mic va ajunge, într-un final, chiar să se simtă abandonat.
Pentru a evita o astfel de situație, este important să faci diferența dintre emoțiile
tale și emoțiile copilului și să ai convingerea că el este într-un context foarte diferit de
cel în care te-ai aflat tu în copilărie. De asemenea, dacă simți că nu reușești să treci
peste suferițele copilăriei cu propriile instrumente, te poți gândi să apelezi la un ajutor
specializat.
21
GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA. Cum alegi cel mai potrivit

loc pentru copilul tău
Un aspect extrem de important în tot acest proces este siguranța pe care o ai în

momentul în care lași copilul la grădiniță sau creșă. Instituția cu care ai semnat un
contract și care s-a angajat să aibă grijă de micuțul tău pe parcursul a câteva ore pe
zi trebuie să-ți inspire încredere.
Primul pas pentru a ști că școala sau grădinița este o instituție de încredere este să
te asiguri ca funcționează în legalitate. Atâta timp cât îți asumi riscul ca al tău copil să
frecventeze o instituție aflată în ilegalitate, nu vei putea depune nicio plângere către
autoritățile statului, în cazul în care apar diferite probleme.
Iată, așadar, care sunt condițiile pentru ca o grădiniță să funcționeze legal:
1. Orice grădiniță trebuie să fie acreditată / autorizată de Ministerul Educației

prin Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, indiferent
dacă este de stat sau particulară. Totuși, dacă grădinița este la început de drum și nu
a obținut încă acreditarea, ea trebuie să aibă o autorizație de funcționare.
2. Să dețina autorizație de la lnspectoratul pentru Situații de Urgență.
3. Să aibă o autorizație eliberată de Direcția de Sănătate Publică.
4. Spațiile destinate copiilor trebuie să fie ușor de localizat, iar pentru aceasta se va
folosi o semnalizare corespunzătoare. Spațiile trebuie să fie accesibile pentru toți
copiii, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale.
5. Acoperirea cu personal didactic calificat trebuie să fie de minim 85%.
6. În învățământul preșcolar grupele au, în medie, 15 copii, dar nu mai puțin de 10 și

nu mai mult de 20 de copii.
7. Pentru fiecare copil este necesară încheierea unui contract de școlarizare între
unitate și părinte.
22
8. Terenul aferent imobilelor care furnizează servicii educaționale trebuie să aibă

între 10-50 mp / copil / tură.
9. În ceea ce privește cerințele tehnice și sanitare, legea prevede ca grădinițele să fie

situate în zone ferite de poluare și zgomote, terenul sa fie împrejmuit, iar clădirile
să aibă avizul prealabil al Inspectoratului de Poliție sanitară și medicină preventivă.
10. Prizele îi întrerupătoarele electrice trebuie să fie amplasate suficient de sus

astfel încât copiii să nu le poată atinge și trebuie să fie protejate.
11. Spațiul sanitar trebuie dotat cu o cădiță cu scurgere la rețeaua de canalizare

pentru maxim 10 copii și un duș flexibil (mobil) pentru maxim 10 copii.
12. Chiuvetele trebuie amplasate la o înălțime de 45 cm față de podea pentru

copiii în vârstă de 3-4 ani, 50 cm pentru copiii de 4-5 ani și 55 cm pentru cei de
5-6 ani.
13. Referitor la mobilier, mesele și băncile trebuie să aibă dimensiuni potrivite,

corespunzătoare înălțimii elevilor. Iar scaunele din sălile de clasă trebuie să fie
prevăzute cu spătar.
14. Dormitorul trebuie să asigure un cubaj de aer de cel puțin 6 mc / copil.
15. Bucătăriile trebuie dotate cu aparat de cântărire folosit la măsurarea materiilor

prime și auxiliare, necesare la prepararea mâncărurilor servite copiilor.
16. Lista cu meniul servit în ziua curentă trebuie să fie completă. Părinții trebuie
informați cu privire la ingredientele cu potențial alergen conținute în preparatele
culinare.
17. Grădinițele nu pot publica imagini cu copiii pe rețelele de socializare, dacă

nu au acordul expres și în scris al părinților.
18. În ceea ce privește înregistrările video realizate de camerele de supraveghere,

durata de stocare a datelor obținute prin intermediul sistemului de supraveghere
video trebuie să fie proporțională cu scopul pentru care se prelucrează datele,
dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor reglementate de lege sau a
cazurilor temeinic justificate.
23
Odată ce criteriile de mai sus sunt îndeplinite și ai certitudinea că ai de a face cu

instituții acreditate de autorități sau cel puțin aflate în proces de acreditare, poți trece
la pasul următor de a alege cea mai potrivită grădiniță pentru copil.
De regulă, părinții care caută o grădiniță bună pentru copiii lor sunt foarte interesați
de activități, de meniu și de câți ani de experiență au cadrele didactice.
Aceste detalii sunt, desigur, importante, însă, pe termen lung, dacă îți dorești un
copil sănătos din punct de vedere emoțional, sunt și alte aspecte de care e necesar
să ții cont.
24
Cum alegi cea mai potrivită grădiniță pentru copilul tău
Distanța față de casă sau locul de muncă. Desigur, ideal ar fi ca grădinița să

fie situată în apropiere de casă sau de locul de muncă al unuia dintre părinți.
Dacă, însă, nu găsești o grădiniță potrivită aproape de casă, alege una care să
se afle pe traseul pe care îl parcurgi în fiecare zi.
Ia în calcul mai multe grădinițe, până ajungi la o listă scurtă de patru - cinci
instituții. Această etapă trebuie să aibă loc cu cel puțin 2-3 luni înainte de
momentul începerii grădiniței de către copil.
Vizitează împreună cu partenerul și copilul fiecare dintre grădinițele aflate

pe lista scurtă. Nu te limita la discuțiile la telefon și la informațiile pe care le
obții de pe site sau de la reprezentanții instituției. Nimic altceva nu te va lămuri
mai bine dacă acela este un loc potrivit sau nu pentru copilul tău precum o vizită
la fața locului. Poate că tu nu poți fi atentă chiar la toate detaliile, dar ajutată de
partener și de flerul copilului, veți putea lua împreună cea mai bună decizie.
Alimentația. Pentru că sănătatea unei persoane depinde foarte mult de modul

în care se alimentează, asigură-te că grădinița vizată le oferă copiilor mâncare
sănătoasă, preparată din ingrediente naturale, achiziționate de la comercianți de
încredere.
Materialele, jucăriile și activitățile pentru copii. Cere să vezi cu ce jucării și

materiale lucrează copiii.
25
Activitățile în aer liber. Desigur, este de preferat o grădiniță care are o curte
proprie spațioasă. Însă, dacă curtea este de dimensiuni mici, află ce alte
activități în aer liber în afara grădiniței se organizează.
Numărul de copii în grupă. Există unele grădinițe unde numărul de copii

depășește capacitatea sălilor de clasă și a educatoarelor. Este de preferat să
eviți aceste locuri.
Supraveghere video. Prezența camerelor de luat vederi nu este obligatorie și

chiar îți poate accentua starea de stres și anxietate, cel puțin în primele
săptămâni de grădiniță. Este, însă, un aspect important pentru mulți părinți
atunci când aleg grădinița pentru copiii lor.
Cum sunt gestionate situațiile în care un copil face ceva nepotrivit. Evită
grădinițele unde copiii sunt pedepsiți prin punerea la colț, prin așezarea pe
„scaunul rușinii” sau prin izolare.
Cum sunt încurajați copiii. În egală măsură, evită acele grădinițe unde copiii
sunt recompensați prin modalități externe (bulinuțe, floricele, steluțe, abțibilduri
etc.) pentru lucrurile pe care le fac. Pe termen lung, această metodă scade
motivația intrinsecă a copiilor.
26
Atitudinea educatoarelor. Indiferent dacă au 30 de ani de experiență în

învățământ sau 3 ani, esențială este atitudinea educatoarelor. O educatoare
bună este calmă, are răbdare, observă copilul, îl ascultă și este atentă la
nevoile sale reale. În niciun caz nu ridică tonul și nu îi lovește pe cei mici. (Vom
vorbi puțin mai târziu și despre semnele prin care îți poți da seama dacă cel
mic este abuzat de către educatoare.)
Cum se face adaptarea la grădiniță? Ideal ar fi ca educatoarele să faciliteze

și să ghideze un proces de adaptare treptată a copilului în noul mediu.
Fluctuația personalului. Dacă educatoarele sunt de câțiva ani în instituție,

este un mare plus, căci schimbarea frecventă a educatoarelor reprezintă un
stres pentru copii.
La prima vizită, nu te sfii să pui orice întrebare te frământă, fără să te simți prost.
Este important să scapi de orice nelămurire legată de spațiul în care copilul tău se va
afla timp de mai multe ore pe zi poate în următorii ani.
Și chiar dacă nu ai pus toate întrebările sau ai descoperit ulterior pe parcurs

anumite lucruri care te deranjează, nu te împiedică nimic să abordezi subiectul cu
conducerea grădiniței, pentru a rezolva anumite probleme sau pentru a îmbunătăți
funcționarea lucrurilor.
27
Cum alegi cea mai potrivită școală pentru copilul tău
La școală, lucrurile par să se complice puțin. Dacă în învățământul preșcolar

există o ofertă largă de grădinițe, de stat și private, cu o paletă largă de metode
educaționale, școlile sunt majoritatea de stat. Totuși, un părinte implicat nu se poate
mulțumi dându-și copilul la orice școală. Un părinte implicat vrea să se asigure că
școala pe care o va frecventa copilul său este exact acea instituție unde micul elev se
va simți bine din punct de vedere emoțional și social și unde va dobândi cunoștințele
și abilitățile potrivite vârstei lui.
Cele mai importante criterii pe care le urmăresc părinții în alegerea unei școli
pentru copiii lor sunt următoarele:
- Bugetul. Dacă bugetul familiei este limitat, varianta unei școli private se exclude din
start. Însă, dacă bugetul o permite, orice variantă poate fi luată în considerare. Totuși,
dacă situația financiară a familiei nu este foarte stabilă, ia acest lucru în calcul de la
bun început, căci schimbarea sistemului educațional al copilului pe parcurs s-ar putea
să fie destul de traumatizantă.
- Sistemul educațional. Pe lângă curricula educațională din sistemul public de

învățământ, sunt școli private sau chiar de stat care adoptă curricule diferit. Părinții
pot alege pentru copiii lor sisteme de învățământ diferite precum: Montessori Waldorf,
Step by Step, Planul Jena, școli britanice, școli conform sistemului finlandez ș.a.m.d.
Fiecare dintre ele are un anumit specific și pot fi sau nu potrivite caracterului și
temperamentului copilului tău.
- Învățătoarea. Indiferent dacă școala este publică sau privată, învățătoarea este
factorul decisiv, căci ea este persoana care îl poate face pe copil să iubească școala
sau, dimpotrivă, comportamentul ei ar putea să facă adaptarea copilului în sistem
foarte dificilă. Astfel, părinții care își dau copiii la școlile de stat se interesează din
timp ce învățătoare vor preda claselor pregătitoare în anii care urmează, stau de
vorbă cu ele și o aleg pe cea potrivită.
- Numărul de copii în clasă. Cu cât clasa numără mai mulți copii, cu atât timpul
individual cu învățătoarea de care beneficiază fiecare copil e mai limitat. Iar dacă știi
că al tău copil este mai timid și nu se simte bine în grupuri mari de oameni, s-ar putea
ca acest detaliu să fie o piedică în adaptarea la școală. În sistemul public, clasele au
aproximativ 30-40 de elevi, în timp ce la școlile private au 15 - 20 de elevi în clasă.
28
Ține cont de aceste criterii atunci când alegi școala pentru copilul tău. Însă, cel mai
important este personalitatea copilului. S-ar putea ca un copil să se simtă foarte bine
la o școală de stat, într-o clasă cu 40 de copii și să se plictisească într-o clasă în
sistem Waldorf, unde sunt, în medie, 20 de copii.
La fel de bine, este posibil ca un copil să se dezvolte extraordinar într-o clasă în

sistem Montessori și să nu-și poată afirma potențialul într-o școală de stat. Tu îți
cunoști cel mai bine copilul și poți lua cea mai bună decizie în funcție de acest lucru.
Grădiniță / școală de stat sau privată?
Părinții își doresc pentru copiii lor să beneficieze de o educație de calitate, într-un
mediu emoțional sănătos, punând astfel bazele unei personalități puternice a viitorului
adult. Din acest motiv, una dintre întrebările care îi frământă pe mulți părinți este dacă
să aleagă o grădiniță particulară sau una de stat.
În ultimii ani, odată cu creșterea numărului școlilor private, dar și cu accentuarea

nemulțumirii față de sistemul de învățământ preuniversitar de stat, această întrebare
apare tot mai frecvent și înainte de alegerea școlii pe care o va urma copilul.
Dincolo de factorul financiar pe care îl presupune urmarea programei la o grădiniță

sau la o școală particulară, niciuna dintre alegeri nu garantează reușita. Nu te poți
aștepta la o atitudine extrem de bună și la activități speciale doar pentru că o
grădiniță este privată.
De altfel, ceea ce face diferența și ceea ce ar trebui să determine alegerea finală

este factorul uman - cine anume va fi educatoarea sau învățătoarea copilului tău.
Dacă ai avea prilejul să discuți cu părinți care au copiii în toate aceste medii, vei afla
că ei au nemulțumiri legate atât de grădinițele și școlile particulare, cât și de cele de
stat. În egală măsură, sunt lucruri care le plac atât în instituțiile private, cât și în cele
publice.
„Copilul meu este în clasa a II-a la o școală de stat. Deși am stat mult să mă
gândesc dacă să-l dau la o școală de stat sau privată, acum nu l-aș muta pentru
nimic în lume la o școală privată. Îmi place atât de mult de doamna învățătoare,
pur și simplu am avut un mare noroc!”, spune mama unui băiat de 8 ani.
29
De aceea, atunci când alegi grădinița sau școala pentru copilul tău, alege, de fapt,
persoana potrivită care să se ocupe de copilul tău.
Atenție, educatoarea sau învățătoarea pe care o simți potrivită pentru copilul tău
s-ar putea să nu fie potrivită și pentru alți părinți. Recent, mama unei fetițe povestea
experiența plăcută de la ședința cu părinții organizată de noua învățătoare a fetiței
sale din clasa a III-a. Mama era foarte încântată de această învățătoare de 24 de ani,
în fustă și bocanci, chiar dacă ceilalți părinți erau destul de reticenți.
Așadar, nu te lăsa sub influența opiniei altor persoane și urmărește interesele tale
și ale copilului căutând persoanele potrivite pentru el. Și știi deja că poți găsi cea mai
bună educatoare sau învățătoare atât în mediul privat, cât și în cel de stat. Totul este
să o cauți.
30
CAPITOLUL II
Cum să-ți ajuți copilul să se adapteze
la grădinița și la școală
Fie că vorbim despre intrarea copilului la creșă sau la grădiniță, respectiv primul
contact cu o colectivitate, fie că vorbim despre adaptarea la o nouă grădiniță, despre
adaptarea la clasa pregătitoare după terminarea grădiniței sau despre adaptarea la o
nouă școală, stă în puterea noastră, a părinților, să ne ajutăm copiii să gestioneze cât
mai benefic pentru ei acest proces.
Adaptarea treptată la creșă sau la grădiniță
Pentru că, spre deosebire de situația de acum câteva zeci de ani, emoțiile copiilor
sunt importante pentru părinți, în prezent, tot mai mulți părinți optează pentru un
proces de adaptare treptată și ușoară a copilului la grădiniță. Acest lucru presupune
ca procesul adaptării la grădiniță să înceapă cu mult timp înainte de a iniția căutarea
celei mai potrivite grădinițe.
În egală măsură, adaptarea treptată la grădiniță înseamnă și să nu lași copilul din

prima zi pe toată durata programului, fie că ai optat pentru program scurt sau lung. O
acomodare reușită a micuțului în noul mediu începe cu expunerea treptată a copilului
la mediul grădiniței.
Educatoarea care se ocupă de grupa copilului trebuie să-ți fie aliată în tot acest
proces. În definitiv, vă ocupați împreună de creșterea și educarea aceleiași persoane,
care este copilul tău, cu diferența că tu faci acest lucru în mediul familial, pe când
educatoarea, în mediul social de la grădiniță.
Discută cu educatoarea toate detaliile și stabiliți împreună cât va sta copilul în

fiecare zi până începe programul normal. Ascultă ce are de spus educatoarea, căci
ea are o privire de ansamblu, obiectivă, și vede lucrurile fără să fie influențată de
temerile și grijile tale.
Am putea împărți procesul acomodării copilului la grădiniță în trei etape de

bază:
31
I. Etapa timpurie a adaptării la grădiniță
Această etapă se referă la pregătirea celui mic de separarea de părinți cu cel puțin
câteva luni înainte de data începerii grădiniței. Cel mai important element din etapa
timpurie a adaptării copilului la grădiniță este practicarea unor activități și jocuri în
cadrul cărora părintele în general, dar în mod special mama pleacă și revine. Un joc
foarte potrivit în această perioadă este clasicul „Cucu-Bau”.
Copilul se convinge, astfel, că persoana dragă pleacă / dispare, dar revine / apare
ulterior. În acest fel, cel mic este pregătit treptat pentru zilele în care părintele îl va
lăsa la grădiniță și va reveni să-l ia peste câteva ore. Tot în această perioadă, îi poți
vorbi copilului despre faptul că urmează să meargă și el la grădiniță, povestindu-i
despre ce se va întâmpla acolo, cum se va juca cu copiii etc.
Fii atent/ă la modul în care comunică cel mic, dacă manifestă timiditate sau dacă,
dimpotrivă, este o persoană căreia îi place să se afle în centrul atenției, să-și impună
propriile reguli. Ajută-l să cunoască regulile de comunicare în grup, cu adulții și cu
copiii, pentru a se acomoda mai ușor când va începe grădinița.
Un alt aspect important care poate reprezenta o piedică în adaptarea copilului este
alimentația. La grădiniță, cei mici au un meniu foarte variat și consumă zilnic fructe și
legume. Ideal ar fi ca, până la vârsta grădiniței să îl obișnuiești pe cel mic cu diferite
gusturi și cu cât mai multe alimente.
II. Începerea propriu-zisă a grădiniței
Această etapă cuprinde săptămânile de dinainte și de după prima zi de grădiniță.

Odată ce v-ați decis asupra instituției pe care o va frecventa cel mic, poți începe să
mergeți pe traseul pe care veți merge zi de zi, atrăgându-i atenția către detaliile
interesante. Îi poți vorbi despre viitorii săi colegi, despre educatoare, spunându-le pe
nume, precum și despre regulile grădiniței.
Îi poți vorbi despre ce aventuri interesante îl așteaptă într-o clasă frumos decorată,
alături de alți copii, unii mai micuți, alții puțin mai mari decât el. Și cum, împreună, se
vor amuza, vor cânta și se vor juca, vor mânca împreună și vor descoperi lucruri noi
și interesante în fiecare zi.
32
Copilul trebuie să mai știe că educatoarea este acolo pentru a organiza clasa, să îi
învețe jocuri minunate, povești și cântece, să îi ajute să se schimbe de haine, să
meargă la toaletă, dacă sunt prea mici, să țină toți copiii în siguranță.
În funcție de temperamentul copilului și al părinților, primele zile de grădiniță pot fi

frumoase și plăcute sau marcate de tristețe și plânsete. În ambele situații este normal
ce se întâmplă.
Mulți copii se simt bine în primele zile datorită faptului că descoperă un univers
nou, activități diferite, comunicarea cu noii lor colegi. Însă, de îndată ce realizează că
aceasta este noua realitate și că trebuie să vină în fiecare zi la grădiniță, renunțând la
programul de voie de acasă, numeroși copii încep să refuze noua ordine a lucrurilor.
Așadar, nu te grăbi să te bucuri dacă cel mic se simte bine în prima zi de grădiniță,
dar nici nu dispera dacă plânsetele încep din a doua săptămână, căci există soluții pe
care le poți aplica.
În mod normal, perioada de acomodare la grădiniță durează între două și patru

săptămâni, putând dura chiar și până la șase luni, cu suișuri și coborâșuri. Este
important să faci anumite lucruri concrete, pentru a-i insufla copilului încredere și o
stare de relaxare.
Iată câteva lucruri punctuale de care să ții cont pentru a pregăti copilul de
intrarea în grădiniţă:
- E important să fim relaxaţi, încrezători, binedispuşi când vorbim despre grădiniţă.

Să-i vorbim despre grădiniță ca despre un loc în care își va face prieteni noi, unde va
descoperi jocuri noi și interesante.
- Nu ne vom exprima nemulţumiri faţă de grădiniţă şi educatoare, nu ne grăbim, nu ne

agităm, nu suntem suspicioşi.
- Vom fi deschiși, răbdători și interesați să ascultăm temerile și așteptările copilului în

legătură cu grădinița.
33
- Vom ține seama de ritmul și nevoile copilului de adaptare.
- Nu vom impune cerințe nepotrivite vârstei și dezvoltării copilului.
- Îi vom oferi copilului ocazii de a cunoaște mediul din grădiniță (drumul, educatoarea,
sala, curtea, copiii, activitatea), înainte de a-l lăsa acolo.
- Vom acomoda din timp copilul cu un nou program de viață (ore de masă, somn şi
activitate) similar celui din grădiniță.
- Nu vom suprapune mai multe schimbări în viața copilului. Intrarea la grădiniţă nu va

coincide și cu alte schimbări (schimbarea casei, a persoanelor de îngrijire).
- Îi vom oferi copilului un mediu onest, de încredere în care să nu fie mințit, păcălit,
amăgit.
- Îi vom oferi copilului ocazii de întâlnire cu alți copii cu care să discute și să se joace
de-a grădinița.
- Îi vom acorda încredere că se poate descurca singur cu alți copii. Intervenția noastră
nu va îngrădi manifestarea copilului, chiar dacă îi suntem mereu alături.
- Îi vom asigura un mediu sigur în care să se poată juca în voie, liber, fără direcții și
limitări.
În plus, alte câteva sfaturi care îți vor face viața mai ușoară în prima lună de
mers la grădiniță:
- Atitudinea părinților. Un părinte stresat și nervos îi va transmite copilului această

stare. Poate că te gândești că va plânge și deja te simți copleșit/ă. Noua rutină de
dimineață este un alt factor care poate stresa părintele. Tratează mersul la grădiniță
cu calm, cu entuziasm, fără a pune prea mare accent pe această nouă etapă din viața
copilului. Atenție, asta nu înseamnă, însă, să neglijezi nevoile copilului. În niciun caz.
Însă nici nu trebuie să aduci un stres în plus.
- Nu concura cu grădinița sau cu educatoarea. Grădinița își are rolul său bine
determinat, la fel și familia, roluri între care nu există o concurență, ci o cooperare.
34
- Stabiliți un program nou, pentru copil și pentru tine. Stabiliți care este noua oră
de culcare și de trezire. Organizează de cu seară hainele pentru a doua zi, dejunul,
încălțămintea, ghiozdănelul, umbrela, în caz că se anunță ploaie etc.
- Grădinița trebuie integrată în rutină și nu trebuie să schimbe obiceiuri. Dacă ora

de culcare s-a decalat, nu renunța și nu redu timpul pentru povestea de seară. De
asemenea, cina în familie trebuie să se mențină.
- Implică-l pe copil în cât mai multe decizii, astfel încât să simtă că are control. Îi
oferi ocazia să-și crească stima de sine și îi incurajezi independența. Încurajează-l
să-și aleagă singur ghiozdanul, oferă-i două alternative de hăinuțe pentru a doua zi,
pantofii pe care dorește să-i încalțe.
- Nu te crampona în lucrurile mici, fără importanță, dar care îți consumă răbdarea
și timpul. Dacă cel mic vrea să meargă la grădiniță în pijamale, cu șosete de culori
diferite, îl poți lăsa așa. La grădiniță îl poți schimba cu altceva, iar dacă în hainele
respective se simte bine și este dispus să meargă, nu face niciun rău.
- Menține o legătură strânsă cu educatoarea, dar discuțiile să aibă loc în absența

copilului. Menține o atitudine proactivă cu grădinița: dacă ai ceva de spus sau de
propus, fă-o, nu lăsa să apară neînțelegeri care, ulterior, se pot adânci.
- Încurajează copilul să aleagă o jucărie, o carte sau o păturică preferată, pe care

să o ia cu el la grădiniță. Când i se face dor de părinți și, mai ales, la ora somnului de
prânz – al doilea cel mai sensibil moment al zilei – va ține în brațe obiectul familiar.
- Oferă-i șansa copilului să se adapteze ușor. Mai ales dacă ai această opțiune,
mergi la grădiniță cu copilul și rămâi pe hol o perioadă, astfel încât copilul să știe că
poate să iasă la tine. Vei vedea că în două-trei zile nici nu va mai fi nevoie să iasă pe
hol, pentru că va căpăta tot mai multă încredere în el să rămână singur fără tine.
- Pe drum spre grădiniță, evită să-l critici, să-i ții morală, să-i spui cum să se joace,
cum să vorbească, cum să se comporte etc. Dedică acele 20-40 de minute până la
grădiniță discuțiilor vesele, pe subiecte simple și neutre. E momentul în care copilul
are nevoie de calmul și de siguranța ta, de mângâierile tale. Stârnește-i curiozitate
față de ceea ce va face în clasă și stabiliți ce veți face seara.
35
- Nu ridiculiza copilul dacă plânge. Nu rezolvi problema dacă îi dai ca exemplul un

alt copil de lângă el care nu plânge. Copilul tău are nevoie de empatie, nu de rațiune,
de exemple sau de alte argumente care ție ți se par logice. Manifestă înțelegere și
empatie, reflectându-i emoțiile în cuvinte.
- Neapărat ia-ți rămas bun de la copil înainte să pleci. El trebuie să știe de la tine
că te vei întoarce și trebuie sa îi dai un reper pe care îl înțelege: „Vin să te iau după
masa de prânz” sau „Vin să te iau după ce te trezești”, „Vin să te iau după gustare”.
- Nu îl asalta cu întrebări imediat ce vă reîntâlniți. Copilul va povesti, dar în ritmul

său și, pentru că lucrurile sunt noi pentru el, sigur nu va reține din primele zile tot ce a
făcut.
- Inițiază un joc nou, pe drumul de la grădiniță spre casă: „Ce ți-a plăcut cel mai mult
astăzi? Dar mai puțin?”. Și povestiți amândoi despre ziua voastră.
- Alocă timp special pentru ascultare. Seara, când ajungeți acasă, ascultă-ți copilul
cu adevărat. Acest exercițiu pe care îl vei face de acum, din primele zile de grădiniță,
îl vei continua până când copilul va merge la liceu. Va intra în obiceiul vostru și vă va
ajuta să mențineți o comunicare profundă în orice situație. Nu peste mult timp, te vei
trezi că ai un adolescent la masă, despre care nu știi prea multe lucruri, pentru că nu
i-ai dat șansa să vadă că îți pasă cu adevărat de programul lui, de activitățile sale
mărunte, că poate să vorbească deschis despre ce îl frământă.
- Vorbește-i copilului despre prietenie, cât de frumos este la grădiniță și despre cât
de distractiv poate fi împreună cu un prieten.
- Cum majoritatea părinților au conturi pe rețelele de socializare, inițiați un grup de

discuție dedicat doar părinților din grupă. Astfel, vă cunoașteți între voi și sunteți
la curent cu ceea ce se întâmplă prin clasă. Cel mai important în aceste prime zile de
acomodare, lansează invitația unei ieșiri în parc sau la un muzeu. Se vor găsi doi-trei
părinți care vor merge. Iar în grupuri mici copiii se simt în largul lor și se deschid mult
mai ușor. Se creează un moment ideal pentru copii de a se împrieteni. Acomodarea
va fi cu mult mai ușoară când copilul știe că în clasă îl așteaptă câteva fețe familiare.
36
- Citiți cărți cu povești legate de grădiniță. Copilul se va simți mult mai bine atunci
când va înțelege ca nu este singurul care trece prin aceste experiențe. Aventurile prin
care trece personajul cărții, soluțiile pe care acesta le găsește și finalul optimist și
vesel îl vor ajuta să aibă mai multă încredere în el. Puteți citi cartea scrisă de Lucia
Muntean, "Grupa lui Ciufulici", în care veți găsi poezii scurte despre grădiniță.
- O fotografie tip pașaport a mamei lăsată în buzunarul de la haina copilului poate

reprezenta o soluție bună pentru situațiile în care celui mic i se face dor de mama.
Știe că mama este alături de el cu inima și cu sufletul chiar dacă fizic se află în altă
parte.
- Să ne jucăm de-a grădinița. Folosește păpuși sau jucării de pluș pentru a da viață
unor situații cu care copilul se confruntă la grădiniță, mai ales momentul despărțirii de
dimineață și vezi ce soluții găsește pentru a-și încuraja jucăriile de pluș. Prezentarea
problemelor care apar pe parcurs sub forma acestor metafore te va ajuta să le rezolvi
cu mult mai ușor, iar pe copil îl va ajuta să înțeleagă situația în ansamblu, nu doar
punctul său de vedere.
III. Etapa de după acomodarea cu grădinița sau școala
Chiar dacă, aparent, copilul s-a adaptat la grădiniță sau la școală și nu mai plânge
în fiecare dimineață, asta nu înseamnă că procesul de acomodare s-a încheiat 100%.
S-ar putea să fie nevoie ca adaptarea să fie reluată după vacanță sau după ce copilul
stă acasă bolnav una-două săptămâni.
Un factor foarte important în etapa de după începerea adaptării e starea interioară

a mamei. Dacă ea nu este de acord, în subconștient, cu faptul că cel mic merge la
grădiniță sau că a început atât de devreme școala, dacă are sentiment de vinovăție și
nu îl depășește, există riscul ca cel mic să revină din nou și din nou la lacrimile și
emoțiile din primele zile de grădiniță/școală.
Atunci când vorbim despre adaptarea la grădiniță sau la școală fără lacrimi
și suspine, ne referim atât la copil, cât și la părinte și, în mod special, la mamă.
37
Când mama pleacă plângând de la grădiniță...
Intrarea copilului în comunitate este prima mare separare de mamă, în condițiile în

care, de multe ori, cei doi nu au fost separați niciodată pentru mai mult de 2-3 ore. Tu
ești pusă în situația de a-ți lăsa, pentru prima dată, puiul să zboare cu propriile sale
aripi, având încredere în el și în baza pe care i-a pus-o până acum. E o etapă dificilă
care vine la pachet cu multe întrebări și îndoieli legate de modul în care este cel mai
bine să procedezi.
Ia cu tine aceste câteva gânduri care să-ți dea încredere în perioada dificilă a
adaptării copilului la grădiniță:
- Procedează exact așa cum simți! Dacă tu simți că cel mic are nevoie să te știe pe
hol, lângă clasă, rămâi acolo. Dacă simți că mai repede s-ar liniști fără tine, ori dacă
refuză să intre în clasă și se ancorează în tine, iar situația este tot mai tensionată de
la un minut la altul, atunci pleacă.
- Nu permite nimănui să te judece. În această perioadă se vor găsi multe persoane

care să vină cu sfaturi și cu „Vaaaai, dar nu se face așa!”.
- Starea ta influențează și starea copilului. Fii calmă, pozitivă, permite-ți să întârzii

la serviciu. Chiar și așa îți va fi dificil. Imaginează-ți cum ar fi să nu ai răbdare, să stai
cu gândul la întâlniri și deadline-uri.
- Nu ceda dimineața, atunci când copilul te roagă să stea acasă. Odată ce ai făcut
acest pas în perioada de acomodare, îi vei transmite copilului că regulile pe care le
impui pot fi negociate și îți va fi foarte greu să le respecți pe viitor.
- Îmbracă-l pe cel mic de acasă cu hainele de grădiniță, pentru a nu îți pierde

energia pe holurile acelea aglomerate încercând să schimbi copilul, când și acesta
refuză, plânge sau chiar fuge.
- Ai încredere în educatoare / învățătoare și spune-i și copilului că în acel loc, cu

acea persoană, se află în siguranță.
- Faptul că îl duci la grădiniță sau școală nu înseamnă că îl abandonezi.
38
- Nu ești o mamă rea dacă îl duci pe copil la grădiniță chiar dacă lucrezi de acasă
sau nu ai un loc de muncă.
- Nu ești o mamă rea dacă pleci de la grădiniță și copilul încă mai plânge după tine.
- Nu ești o mamă slabă dacă alegi să rămâi o zi întreagă pe holurile grădiniței.
- Nu ești singura mamă care se gândește că mai bine îi era copilului acasă, decât
acolo, singur și trist.
- Nu ești singura mamă căreia îi vine să ia copilul cu ochii plini de lacrimi din brațele
educatoarei și să fugă cu el direct acasă.
- Nu ești o mamă slabă dacă te întorci la grădiniță și îi lași, pe ascuns, o jucărie care
știi că l-ar liniști pe copil și pe care ați uitat-o acasă de dimineață.
- Nu ești o mamă slabă dacă suni educatoarea după o oră să o întrebi cum se simte
copilul tău.
- Nu ești o mamă rea dacă vrei să te întorci la serviciu, cu toate că ai mai fi putut sta
câteva luni în plus acasă.
- Nu ai fost o mamă prea mămoasă dacă observi că unii copii nu plâng și rămân
fără probleme, în timp ce copilul tău stă agățat de tine.
- Nu te stresa cu hainele pe care i le dai, să se asorteze sau să arate într-un anume

fel. Altele sunt prioritățile tale acum.
- Ai încredere în copilul tău!
- Totul va trece! Acomodarea se va produce, în cele din urmă.
Este important, așadar, să-ți păstrezi calmul în situația aceasta, chiar dacă e una
dificilă, căci starea ta va fi preluată și de către copil.
39
Adaptarea la grădiniță a copilului mai mic de 2 ani

Părintele, în mod special mama, care a stat cu copilul de la naștere și până în
prezent, fără întreruperi prea mari, și acestea lăsând micuțul în grija tatălui, a bunicii
sau a altor persoane cunoscute, în mod cert are emoții mari în legătură cu această
mare schimbare care este integrarea în mediul social. Și asta se întâmplă indiferent
de vârsta copilului și oricare ar fi propriile sale nevoi.
Totuși, în multe situații, mamele nu pot sta cu copilașul nici măcar până la vârsta
de 2 ani și sunt nevoite să reînceapă serviciul la vârsta de un an și jumătate sau chiar
când copilașul împlinește un an.
În România, părinții pot alege să stea în concediul de creștere a copilului până în

momentul în care cel mic împlinește 2 ani. În multe țări, însă, mamele nu pot sta cu
copilașii nici măcar un an, ci doar câteva luni, și de multe ori în funcție de angajator.
În mod evident, o mamă care este nevoită să-și ducă micuțul de sub vârsta de 2
ani la grădiniță sau la creșă, în condițiile în care acesta încă nu a învățat încă să
vorbească și nu poate să aibă grijă de el însuși, se poate confrunta cu îngrijorari,
temeri și anxietăți mai mari decât acei părinți care își duc copiii la grădiniță după
vârsta de 2 ani.
Dacă te afli în această situație, ce ai de făcut în primul rând este să accepți faptul
că cel mic va intra în comunitate la această vârstă. Este o etapă care, deși se petrece
în mintea și în sufletul tău, îți va influența mult comportamentul și emoția pe care i-o
transmiți copilului în exterior, astfel încât îi poți facilita sau poți complica procesul de
adaptare.
Dacă nu există realmente nicio posibilitate ca unul dintre soți, ori o persoană mai
apropiată să stea cu copilul până când împlinește 1,5-2 ani, atunci cea mai potrivită
opțiune este să-ți asumi această situație, având convingerea că și ea are darurile
sale.
Psihologii au observat că unul dintre avantajele integrării precoce în sistemul de

educație este faptul că se constată rezultate mai bune de-a lungul școlarizării:
perseverență, optimisim, încredere, leadership, o mai bună comunicare și cooperare.
40
Pentru a facilita adaptarea copilului mic la creșă sau la grădiniță, este necesar
să ținem cont de următoarele aspecte:
A) Încurajează autonomia copilului
Copilul începe să simtă foarte repede nevoia de autonomie. Din momentul în care
începe să meargă, el doreşte să exploreze spaţiul, să cerceteze obiectele din mediul
său, să le privească, să le atingă. El are nevoie de siguranţa de a şti că părintele este
acolo şi că îl poate ajuta atunci când are nevoie.
Aşadar, copilul nu are în permanenţă nevoie de ajutorul părintelui, ci chiar găseşte

o plăcere foarte mare în a se descurca de unul singur. De aceea, este recomandat ca
părintele să îi acorde copilului prilejul de a-şi rezolva singur micile provocări, cum ar
fi: să desfacă un capac, să scoată un creion din cutie, să apese un buton etc.
Iată câteva modalităţi de cultivare a autonomiei copilului, care este atât de

importantă pentru dezvoltarea sa și pentru construirea unei imagini de sine
pozitive:
1. Permite-i copilului să aleagă
Faţă de un copil căruia i se spune în permanenţă ce să facă, un copil care are

alternative de acţiune se va obişnui de mic să ia decizii şi va fi pus adesea în situaţia
de a-şi identifica propriile nevoi. Astfel, un copil care are opţiuni va şti că părerea lui
este importantă pentru părinţi şi va ajunge să se cunoască mai bine pe sine şi să se
exprime pe sine prin luarea de decizii.
Iată un exemplu: În loc de „Trebuie să îţi iei medicamentele”, îi poți spune copilului:
„Ştiu că nu îţi place să iei acest medicament, ţi-ar fi mai uşor să îl iei cu suc de mere
sau cu suc de piersici?”.
Un alt exemplu pentru a oferi alternative ar putea fi atunci când copilul se joacă cu o
jucărie zgomotoasă în bucătărie. În acest caz, îi poţi spune: „Sunt obosit/ă şi mă
deranjează sunetul făcut de jucăria ta” sau Poţi să rămăi în bucătărie şi să nu mai faci
sunetul respectiv, sau poţi să te duci în altă cameră şi să continui să te joci cu acest
instrument”.
41
2. Arată că respecţi strădaniile copilului
Pentru un copil, să închidă un fermoar, să scoată un obiect dintr-o cutie în care e

fixat alături de alte obiecte, precum şi alte asemenea activităţi pot fi dificile, deoarece
el nu are dexteritatea şi experienţa adulţilor.
A-i spune copilului „încearcă, este uşor” nu este modalitatea cea mai bună de a-l
încuraja. Pentru el chiar este dificil şi, dacă va reuşi, nu va avea uns entiment de
satisfacţiei, deoarece i s-a spus că este uşor. Pe de altă parte, dacă nu va avea
succes, va simţi că a eşuat într-o sarcină evaluată de părinţi drept ușoarp, lipsită de
dificultate.
Cel mai bun mod de a-l încuraja cultivându-i, în acelaşi timp, autonomia este prin
recunoaşterea dificultăţii sarcinii din perspectiva lui, mai ales atunci când observi că
este nemulţumit că nu reuşeşte: „Ştiu că poate fi dificil ceea ce încerci să faci”. Dacă
rezultatul întârzie să apară şi frustrarea copilului creşte, în loc să faci tu acţiunea în
locul lui, îi poţi spune: „Uneori ajută dacă...”. În felul acesta, nu îi oferi o soluţie de-a
gata, ci doar un mic indiciu.
3. Evită să-i pui copilului prea multe întrebări
Mulţi părinţi cred că a pune multe întrebări copilului despre ce a făcut peste zi este
o dovadă de grijă. Această credinţă nu este lipsită de adevăr, însă copilul se poate
simţi invadat în spaţiul său personal de această cerinţă, de a oferi prea multe detalii.
De multe ori, dacă este lăsat să se odihnească, el va veni singur şi se va deschide în
faţa părinţilor. Atunci când o face, este important să nu insistăm să ofere și mai multe
detalii decât este dispus.
4. Nu te grăbi să dai un răspuns direct la întrebările copilului
Copilul este un izvor nesecat de întrebări, ei îşi pun uneori cele mai neaşteptate
probleme: „Ce este un curcubeu?”, „De ce nu se pot întoarce copiii de unde au
venit?”, „De ce trebuie să merg la şcoală?”, „De ce oamenii nu pot face doar ceea ce
vor?” etc. În loc să îi răspundem direct, putem să îl lăudăm pentru că îşi pune aceste
întrebări: „Este o întrebare foarte bună, marii filosofi ai lumii încearcă de secole să îi
găsească un răspuns” şi apoi să-l încurajăm să găsească singur un răspuns: „Tu de
ce crezi că lucrurile se întâmplă aşa?”
42
În felul acesta, copilul îşi exersează și dezvoltă capacitatea de gândire divergentă,

creativă, căpătând încredere în propria judecată. În plus, un copil va merge cu o mai
mare bucurie la şcoală dacă va găsi singur motive pentru această activitate, decât
dacă părintele îi va servi o serie de argumente, foarte pertinente de altfel, dar care
pentru copil nu au mult sens.
Iată și alte modalităţi de a încuraja autonomia copilului, pe lângă cele de mai sus:
încurajează copilul să folosească surse de informaţie din afara căminului, permite-i să
viseze şi să aibă speranţe, oferă-i posibilitatea de a fi stăpânul propriului corp etc.
Ceea ce este important să reținem este că, după ce se naşte şi trece de primul an
de viaţă în care este complet dependent de mamă, copilul începe să evolueze spre a
deveni o persoană liberă, independentă, iar nevoia sa de autonomie creşte din ce în
ce mai mult.
Rolul nostru este de a oferi ghidaj şi de a acompania cu dragoste și cu răbdare

încercările copilului de a descoperi lumea şi de a se descoperi pe sine în cadrul
acestei lumi.
43
B) Gestionarea marelui „NU”
În primul an după naştere, bebelușul este un partener pasiv în viaţa părinților, el

simțindu-se un tot întreg cu mama sa. El participă plin de interes şi cu foarte multă
curiozitate la toate stimulările pe care i le oferi, nu protestează în niciun fel, ba chiar
este foarte încântat de minunăţiile care i se dezvăluie pas cu pas.
În tot acest răstimp, copilul tău nu pare să fie deloc supărat dacă şurubelniţa plină
de mistere este înlocuită cu inofensiva răţuşcă de pluş (pentru copil obiectul nu avea
valoare în sine, el putând fi înlocuit în orice moment cu oricare altul), merge la băiță,
la plimbare, la somn atunci când tu decizi, fără să protesteze. Tot acum, copilul este
legat puternic de corpul şi de persoana mamei, astfel încât scopurile lui nu pot fi
diferenţiate de ale mamei.
În al doilea an de viaţă, copilul dobândeşte independență fizică față de mamă, el

devine tot mai conştient de corpul său şi înţelege că el este separat de ceilalţi, facând
diferenţa între „Eul - EU” şi „Eul - TU”. Copilul pare chiar să se bucure de această
nouă descoperire, îl încântă că are un stil şi o personalitate proprie şi că paşii lui sunt
în contratimp cu ai părintelui.
Este şi îndreptăţit să se bucure, pentru că este primul său pas în renunţarea la

psihologia de sugar, care făcea tot ce îi cereau adulţii importanţi din viaţa lui. Astfel, a
face pe dos pare a fi esenţa individualităţii şi unicităţii sale ca fiinţă diferită de ceilalţi.
Copilul intră acum în aşa-numita etapă a negativismului şi tot ceea ce vine din partea
părinţilor către el are acum un răspuns, spus cu autoritate şi încredere, şi anume:
„NU..NU…NU!”
„Perioada lui NU” apare în jur de 16-18 luni la copiii precoce, iar la ceilalţi în jur
de 21 de luni. Această etapă este foarte importantă în formarea personalităţii copilului
şi trebuie gestionată cu mare grijă de părinte. E important să ştim că un copil spune
„NU” pentru a face „DA”.
Ceea ce ar însemna „NU, pentru că tu îmi spui să fac asta”, şi imediat după aceea
„Dar, de fapt, eu vreau să fac aşa”. Foarte adesea este un „NU” pronunţat cu cea mai
bună dispoziţie, fără ca măcar să semnaleze vreo intenţie de a acţiona în sensul
exclamat, ba chiar poate introduce o intenţie opusă.
44
De exemplu, copilului îi place nespus să facă baie, iar când părintele îl întreabă
„Andrei, vrei să faci baie?” El răspunde: „NU”… dar este deja în baie şi încearcă să
dea drumul la apă. Ești puţin nedumerit/ă în faţa unei astfel de reacţii şi ai tendinţa,
naturală, de a spune că nu ştie ce înseamnă „nu”, dar copilul cunoaşte foarte bine ce
înseamnă „nu”.
Este ca şi cum ar spune „Doresc să declar de la bun început că, depunându-mi

votul pentru amendamentul privind baia, nu sunt influenţat de puternicele grupuri de
interese din spatele acestui amendament, ci îmi exercit doar datoria de a servi
interesului poporului, caz în care sunt obligat să votez „da” pentru amendamentul
privind baia, pentru că este interesul poporului, iar eu personal sunt pentru baie şi
igienă personală” (grupurile de interese fiind, în acest caz, părinţii, iar poporul, fiind
copilul însuşi).
Prin această declaraţie, copilul este pe cale să spună „EU…eu însumi”. Mama îi
poate spune copilului: „Dacă tatăl tău ar fi aici, ţi-ar cere acelaşi lucru”, atât, fără să
insiste prea mult. După câteva minute, copilul va face singur ce i se cere, o va face
pentru a deveni şi el „om mare”, pentru a nu rămâne un bebeluş căruia i se ordonă ce
trebuie să facă.
Astfel, nu trebuie să transformăm într-o „criză guvernamentală” fiecare „nu” al

copilului la încercările noastre de a-i schimba scutecul, de a-l opri să scormonească
în lada plină de gunoi sau să danseze plin de fericire în balta din faţa casei, deoarece
vom provoca adevărate crize de nervi care nu vor face decât să amplifice revolta
„cetăţeanului”.
Prin urmare, părinţii poți alege să privești această perioadă ca fiind una pozitivă
realizând că în spatele ei se află strădania asiduă a copilului de a deveni o persoană
unică, valoroasă şi independentă, capabilă să stabilească legături permanente cu
lumea reală.
Înţelegând astfel această perioadă, putem privi negativismul ca pe o „declaraţie de

independenţă”, dar una care nu trebuie neapărat să ducă la căderea „guvernului”
aflat la putere (a se citi „părinţii”) sau să ducă la convocarea „congresului” sau la o
„nouă legislaţie” ori la o „demonstraţie de forţă”. „Cetăţeanului” trebuie să i se permită
să protesteze faţă de schimbarea scutecului (până la urmă, este scutecul lui!), iar
„guvernul” îşi poate exercita prerogativele în materie de schimbarea scutecului, fără a
declanşa o criză.
45
Când „cetăţeanul” este mic şi nu poate vorbi pentru a-şi susţine punctul de vedere,
e nevoie de inventivitate şi răbdare pentru a rezolva problema, iar dacă nu vom trata
această situaţie ca pe o „conspiraţie împotriva guvernului”, el va dobândi o atitudine
pozitivă față de schimbarea scutecului, apreciind-o ca pe un eveniment obişnuit ce
nu-l privează de drepturile omului.
Atenţie! Perioada negativistă este una normală în dezvoltarea personalităţii celui

mic, aducându-i beneficii, dar în condiţii normale, nu atunci când se transformă în
anarhie. A gestiona eficient această etapă înseamnă mult mai mult: copilului trebuie
să i se comunice foarte clar care-i sunt drepturile şi responsabilităţile. Dar tot timpul
trebuie să îi consolidăm respectul de sine, chiar şi atunci când îl corectăm.
C) Adaptarea la schimbare
Viaţa aduce cu sine un şir neîntrerupt de schimbări. Ca adulţi, ştim să ne adaptăm

la elementele de noutate, chiar dacă uneori reușim mai greu să facem acest lucru.
Însă, în viaţa unui copil orice schimbare intervenită (o vacanţă la bunici, un weekend
la munte, o vizită în cabinetul medical, o operaţie, pierderea unei persoane dragi sau
a animalului preferat) poate avea un efect puternic, atât în sens pozitiv, cât şi negativ.
Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copilul tău/copiii tăi în aceste condiții
este să-i pregătești pentru a face cât mai bine faţă schimbărilor ce urmează să se
producă în viaţa lor.
• Dacă ştii că va avea loc o schimbare semnificativă, oferă-i copilului şansa să

se pregătească. Pune-i la dispoziție cât mai multe informaţii, astfel, copilul se va
adapta cu mai multă uşurinţă noilor condiţii.
De exemplu, dacă urmează să-l duci la creșă sau grădiniţă, fă toate demersurile
necesare pentru a se întâlni din timp cu educatoarele, lasă-l să pună întrebări şi
să exploreze spaţiul în care va urma să-şi petreacă dimineaţa. În cele mai multe
cazuri, accesul la cunoaştere nu le alimentează copiilor frica, ci le conferă un
sentiment de siguranţă.
• Explică-i copilului ce urmează să se întâmple în termeni realişti. Analizează

împreună cu el implicaţiile oricărei schimbări radicale asupra vieţii sale, atât
pozitive, cât şi negative.
46
• De multe ori, schimbarea presupune, automat, şi o pierdere. Lasă copilul să-şi

exprime emoţiile şi trăirile în legătură cu schimbarea, nu-i impune limite în
această privință şi dă-i tot timpul de care are nevoie. Copilul tău învaţă, astfel,
că totul în jurul nostru evoluează, se schimbă şi suferă modificări odată cu
trecerea timpului. Prin urmare, stă în puterile lui să-şi integreze toate aceste
schimbări.
• Clarifică ce anume nu se va schimba şi scoate în evidenţă aptitudinile,

resursele şi calităţile care îl vor ajuta să facă faţă schimbării. „Ştiu că nu este
acelaşi lucru, Andrei, dar te poţi întâlni în weekend şi în vacanţe cu colegii de la
fosta grădiniţă. ştiu că îţi va fi greu să te acomodezi cu noua grădiniță pentru că
încă nu cunoşti pe nimeni. Ieri am observat că ai intrat foarte repede în vorbă cu
colegii tăi. Nu oricine reuşeşte asta”.
În primii ani de viaţă, corpul copilului se modifică încontinuu, în timp ce capacităţile
lui se dezvoltă exponenţial, iar activităţile de rutină sunt mereu altele. Este important
să îl ajuți să se pregătească pentru a face faţă schimbării știind că îi poate fi greu.
Încurajează-l să vorbească despre îngrijorările sale, fără să îi minimizezi emoțiile,
reacțiile, temerile și reticențele.
47
Cum facem față acomodării la școală
În calitate de părinți, ne dorim ca propriul copil să parcurgă perioada școlară cât

mai eficient și mai productiv. În ciuda faptului că sistemul educațional are multe hibe,
atitudinea părinților poate facilita adaptarea copilului la perioada școlară.
Atunci când îi vorbești copilului despre școală, pune accentul pe anumite aspecte,
precum faptul că școala este locul excelent în care copilul va învăța să-și facă
prieteni, va învăța ce înseamnă conviețuirea în colectivitate. Ajută-ți copilul să se
focalizeze pe relațiile armonioase dintre colegi, pe felul în care cooperează și leagă
prietenii. Pentru a descoperi mai multe din ceea ce a făcut copilul la școală, pune
întrebări de tipul:
„Ce întrebări ai pus azi la școală?”

„Ce lucruri noi ai învățat/descoperit azi de la colegii tăi?”
„Ce activități ai făcut împreună cu colegii tăi la școală?”
Aceste întrebări vor direcționa mintea copilului spre cooperare și dialog, nu spre
competiție. Transmite-i copilului faptul că școala poate fi un loc execelent în care va
învăța că în orice există o lecție. Și în frustrări, și în bucurii, și în pierdere, și în câștig,
și în nedreptăți, și în adevăruri, și în distracție, și în disciplină, și în dezamăgire, și în
victorie.
Când îți observi copilul supărat, caută să-l întrebi: „Ce ai învățat din asta?”, „Dacă
în întâmplarea asta ar fi o lecție de viață, care ar fi aceea?”, „Ce ai putea învăța tu din
conflictul celor doi colegi?”.
Mai spune-i copilului că școala poate fi locul în care va întâlni oameni ce ulterior îi
vor schimba destinul (cu toții ne aducem aminte de acel „profesor model”). Pentru
acest scop, poți întreba copilul: „Cine îți place dintre profesori/colegi?”, „Ce îți place
cel mai mult?”, „Cum crezi că a reușit să fie…”?
Îi poți transmite copilului că școala poate fi locul în care poți descoperi ce îți place și
ce nu. Și, spunând asta, te invităm să te gândești la expriența ta de școlar, dacă nu
ar fi existat reguli absurde, materii inutile, profesori incompetenți, recompensarea
inteligenței de papagal în loc de creativitate, dacă nu ar fi fost presiunile familiei și ale
societății despre cum trebuia să fie un elev model, poate că astăzi nu erai cine ești…
48
Din fericire, frustrarea are și părțile ei bune, te ajută să ieși din zona de confort, te
trezește la realitate și te face să acționezi. În orice frustrare există o oportunitate! Iar
tu, ca părinte, ai oportunitatea să fii un model inspirațional pentru copil, încurajându-l
și scoțând în evidență partea eficientă a sistemului educațional.
ȘI, NU UITA:
„Nu schimbi lucrurile

luptându-te cu
modelul existent.
Le schimbi construind
un model nou,
care face modelul existent
să pară învechit”
BUCKMINSTER FULLER
Iată câteva lucruri concrete care să te ajute în procesul de adaptare a copilului

la școală:
- Înainte de intrarea la școală, ajută-l să-și dezvolte automatismele și obișnuința de a

face gesturile cotidiene (să-și încheie singur șireturile, să se spele pe mâini etc.).
- Asigură-te de faptul că a avut ocazia să trăiască experiențe pozitive, altele decât

cele de acasă.
- Pentru început, ajută-l pe copil să se organizeze, pentru a putea apoi să se poată

organiz de unul singur.
- Oferă-i copilului responsabilități pe care și le poate asuma.
49
- Însoțește-l pe copil în viața școlară, încurajându-l cât mai mult posibil să facă singur
tot ce poate, să-și asume responsabilități școlare și personale, să caute soluții în fața
unei probleme, să-și formuleze singur solicitările și să le adreseze persoanei potrivite,
să aibă inițiativă, să aibă idei, să-și exprime preferințe, să știe să aleagă.
- Dă-i copilului ocazia de a avea activități variate, pentru a se simți competent și altfel
decât la școală.
- Învață-l câteva tehnici de relaxare, care pot să-l ajute în mod real atunci când trece
printr-un stres intens în timpul evaluărilor sau prin alte situații pe care el le percepe
drept foarte stresante.
- Folosește umorul pentru a dezamorsa situați sau tensiuni devenite prea mari.
- Dacă îți este dificil să afli ce l-a deranjat sau ce anume îl neliniștește la școală, cere-
i să deseneze ce s-a întâmplat. Nu este vorba aici de interpretarea desenului, ci de a-
i oferi un mijloc de a exprima emoțiile pe care le trăiește.
50
CAPITOLUL III
Când copilul plânge și nu se
adaptează la grădiniță sau la școală
În practică, se întâlnesc multe situații în care copilul se simte bine în primele zile la
grădiniță, nu plânge și se joacă cu ceilalți copii, dar peste câteva zile, începe calvarul:
plânsete și refuzul de a merge la grădiniță sau la școală. Având în vedere că procesul
de adaptare a copilului în noul mediu se poate întinde până la șase luni, în condițiile
în care frecventează instituția regulat, asemenea manifestări sunt absolut normale.
În continuare, îți venim în ajutor cu soluții pe care le poți aplica pentru a descoperi
care e problema reală ce determină suferința și tristețea copilului, precum și pentru a-
l ajuta pe copil să o depășească și să se adapteze mai ușor la noul mediu. Primul și
cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci dacă te confrunți cu această situație
este să te asiguri că știi care este problema.
Adaptarea copilului la grădiniță sau la școală depinde de cei trei factori de bază: de
caracterul și temperamentul copilului, de părinte, cu temerile și speranțele sale, și de
instituția pe care o frecventează copilul.
Primul pas este să afli dacă cel mic e deranjat de ceva anume (educatoarea sau
învățătoarea a ridicat tonul la el, a fost lovit de un copil, se simte marginalizat sau
singur etc.), ori dacă este vorba doar de procesul normal de adaptare. Discută aceste
lucruri cu educatoarea / învățătoarea și ai încredere în mesajul lor, căci ele, în calitate
de pedagogi, știu să facă diferența între un plâns normal specific acestei perioade de
adaptare și un plâns care indică o suferință mai profundă.
Un alt lucru important atunci când copilul are dificultăți de adaptare este să institui
o nouă rutină a zilei. Pentru copii, rutina este foarte importantă. Din acest motiv, și
schimbarea rutinei este o provocare. Odată instituită noua rutină, vei scăpa de multe
griji. Include în rutină acțiunile pe care le face copilul dimineața, mersul spre grădiniță/
școală, pupicul de rămas bun. Și, obligatoriu, spune-i copilului că acum o să pleci la
serviciu urmând ca, după gustare / somn / masa de prânz, vei veni neapărat să îl iei
acasă, unde veți face .... (o activitate care îi place).
51
Dorul de mediul de acasă și de părinți poate fi potolit cu ajutorul unui obiect, ori al
unei jucării sau a fotografiei mamei. Dimineața, îți poți ruga copilul să aleagă o jucărie
sau un obiect pe care să-l ia cu el la grădiniță sau la școală și pe care să îl țină în
mână atunci când i se face dor de părinți, de casă sau de jucăriile sale. Ca să-și aline
dorul de mama, copilul poate lua o poză mică cu ea pe care să o țină în buzunar. În
toată perioada de acomodare a copilașului cu noul mediu, el trăiește emoții foarte
puternice, pe unele poate pentru prima dată.
Pentru a putea depăși această stare de suferință și tristețe, copilul trebuie să-și
exprime și să-și exteriorizeze acele emoții care îl bulversează. Iar pentru a face acest
lucru, cel mic are nevoie de un climat de siguranță emoțională.
Așadar, dacă cel mic la grădiniță, deși plânge, se calmează relativ repede, este
relativ vesel și se implică în activități, iar acasă plânge și este trist, poți fi liniștită, căci
ceea ce se întâmplă face parte dintr-un proces normal de adaptare.
Copilul nu se simte încă suficient de familiar cu noul mediu de la grădiniță pentru

a-și exprima emoțiile mai profunde și, pentru că se abține pe parcursul zilei, seara,
când se află acasă, în compania părinților, și se simte în siguranță, își dă voie să și le
exprime.
În aceste momente, în niciun caz nu încerca să liniștești copilul vorbindu-i despre

cât de frumos este la grădiniță, dar nici nu turna gaz pe foc plângând alături de el, tu
având temerea să nu se simtă abandonat.
Cel mai bun lucru pe care îl poți face atunci când copilul plânge acasă refuzând să
meargă la grădiniță este să-l ajuți să-și exteriorizeze emoțiile, să le scoată afară din
sufletul lui, oferindu-i cel mai potrivit context pentru asta. De exemplu, când copilul
plânge dimineața spunând că nu mai vrea să meargă la grădiniță / școală sau că nu-i
place la grădiniță / școală, nu te grabi să-l contrazici, căci nu va face altceva decât să
insiste. Și va găsi noi argumente pentru care nu trebuie să iasă din casă. Mai întâi
validează-i emoția, spunându-i pe un ton calm că este în regulă să simtă că nu vrea
să meargă la grădiniță.
Întreabă-l ce ar face dacă nu ar merge la grădiniță și oferă-i timp să se liniștească.

De cele mai multe ori nu are nevoie decât de 5 minute. După ce vezi că s-a calmat,
oferă-i posibilitatea de a alege (de a deține controlul), ceva ce ține de rutina mersului
la grădiniță / școală, de exemplu să-și aleagă bluzița sau jucăria cu care să meargă.
52
Vindecarea emoțională cu ajutorul metaforelor.

Jocuri și povești terapeutice
Una dintre metodele folosite cu succes de terapeuți și psihoterapeuți pentru a-l

ajuta pe copil să-și exprime emoțiile și să-și vindece rănile emoționale sunt metaforele
în diversele lor forme: povești, jocuri, scenete etc. Poți apela, așadar, cu încredere la
puterea vindecătoare a metaforelor chiar și atunci când apar probleme în procesul de
adaptare a copilului la grădiniță sau la școală.
Joc de exprimare a emoțiilor: Fericirea înseamnă...
Cere-i copilului să realizeze un desen care să ilustreze cum este să fii fericit. Se pot
folosi culori, forme, linii sau imagini care exprimă fericirea. De asemenea, îl mai poți
ruga pe copil să scrie despre toate lucrurile care îl fac pe el fericit. Copiii mai mici pot
face liste cu diverse categorii: oameni, locuri, lucruri, activități (care îi fac fericiți), iar
copiii mai mari pot să povestească în detaliu o întâmplare care i-au făcut fericiți în ziua
respectivă.
Joc de exprimare a emoțiilor: Imaginează-ți cum arată frica ta
Pentru acest exercițiu, copilul trebuie să deseneze un lucru, un obiect, o persoană

sau un animal de care îi este frică. Atunci când desenează, copilul se poate gândi la
ceva ce îi provoacă frică în general sau la ceva ce îi provoacă frică în acel moment
particular, dacă este cazul.
Copilul poate să facă o listă cu lucrurile de care îi este frică.
De asemenea, îi poți spune copilului să creeze o poezie (nu este nevoie neapărat
să fie cu rime, doar dacă este mai plăcut pentru copil). Dacă cel mic întâmpină
dificultăți, sugerează-i că poezia poate să conțină frazele „Îmi este frică atunci când...”
și „Îmi este frică de.....” repetate și completate diferit.
Un lucru pe care îl mai poți face legat de această activitate este să-i ceri copilului
să realizeze un desen care să-l înfățișeze pe el atunci când îi este frică. Apoi, poate
realiza un alt desen care să întruchipeze un final fericit (eventual, cineva sau ceva
care îl ajută să învingă frica).
53
În plus, dacă sunt mai mulți copii, ei pot realiza o scenetă cu replici între ei și lucrul
de care le este frică. Prin acest exercițiu, copilul este încurajat să-și înfrunte fricile în
loc să nege si să le evite. De asemenea, exercițiul ajută la găsirea unor noi soluții de
a gestiona sentimentele de frică.
Joc de exprimare a emoțiilor: Scântei de furie
Spune-i copilului că furia poate fi exprimată prin diverse modalități: în imagini, în

cuvinte scrise sau spuse. Cere-i copilului să își aleagă o culoare sau mai multe culori
care exprimă furia. Apoi, trebuie să deseneze cum consideră ei că este să fii furios.
Încurajează libertatea de expresie și acceptarea necondiționată a sentimentelor de
furie. În plus, copilul poate descrie sentimentul de furie în cuvinte. În această etapă,
este foarte important ca tu să-ți asiguri copilul că nimeni nu va citi ce a scris, decât
dacă el dorește.
Un ultim pas este acela de a încuraja copilul să scrie o scrisoare unei persoane
față de care simte furie. În scris, fiecare trebuie să spună exact cum se simte și de
ce. Prin intermediul acestui exercițiu, copilul poate învăța să exprime furia în cuvinte
în loc să refuleze aceste sentimente, să aibă izbucniri violente sau un comportament
antisocial. Un alt lucru important care poate ajuta la stăpânirea furiei este deținerea
unui jurnal și scrierea cu regularitate a gândurilor.
Joc de identificare a fricilor și resurselor: Covorul magic
Acest joc îl va ajuta pe copil să-și identifice fricile care îi îngreunează sarcinile pe
care le are de îndeplnit, precum și să identifice resursele personale ce combat fricile.
Spune-i copilului: „Gândește-te la o situație/un gând/ un comportament care te
îngrijorează în acest moment sau la ceva care îți provoacă teamă/frică și notează pe
o foaie”.
Apoi, dupa ce copilul a terminat de scris pe foaie, continuă: „Acum, te invit să

închizi ochii și imaginează-ți cum pui îngrijorarea pe un covor. Observă covorul... ce
formă are, ce culoare, ce textură, ce mărime... Acest covor este magic și el îți va
duce îngrijorarea către ținutul unde orice îngrijorare/teamă își găsește rezolvarea.
Acesta este Ținutul Fără Griji. Observă ce se întâmplă cu îngrijorarea/teama ta în
această călătorie, ce simți...ce vezi...ce auzi...știind că în curând vei găsi
rezolvarea.... (dă-i timp copilului, poți număra în gând până la 10).
54
Acum, împreună cu îngrijorarea/teama ta, ați ajuns în Ținutul Fără Griji... Pășești
în afara covorului... explorează Ținutul Fără Griji...ce vezi...ce auzi...ce simți...
Plimbându-te prin acest ținut, observi un loc în care știi că se află adunate soluțiile
îngrijorărilor/temerilor noastre... Alege rezolvarea/soluția îngrijorării/temerii tale. Mergi
către ea. Ce se întamplă cu îngrijorarea?.....Acum, ia soluția cu tine și revino pe
covor...încet, încet, ajungi în locul din care ai plecat...revino aici și acum și, când ești
pregătit, folosește culorile potrivite pentru a realiza un desen al soluției tale...
Întrebări de clarificare:
• Cum a fost călătoria?
• Care este soluția?
• Cum te va ajuta ea de acum încolo? Numeste trei situații viitoare din viața ta în
care vei folosi soluția.
Zarul comunicării
Fă un cub din hârtie sau din carton și scrie pe fiecare latură a cubului câte o
întrebare de tipul: „Ce ți-a plăcut cel mai mult astăzi?”, „Cu cine ai vorbit cel mai mult
astăzi?” „Ce anume ți-a displăcut cel mai mult astăzi?”, „Cine te-a ajutat astăzi?”, „Pe
cine ai ajutat tu astăzi?”, „Care este cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat
astăzi?” etc.
În fiecare seară, vă puteți face un obicei din a arunca pe rând zarul și a răspunde
la aceste întrebări. Chiar dacă poate că nu va și inițial ce să spună, copilul va vedea
exemplul tău și va fi încurajat să procedeze la fel. Astfel, cel mic va reuși să exprime
mai ușor situațiile prin care trece la grădiniță și la școală.
Povestea vindecătoare
O poveste vindecătoare personalizată ajută la găsirea unei soluţii implicând, de

cele mai multe ori, copilul cu întreaga sa personalitate. Acum, vei învăța să compui o
poveste terapeutică personalizată pentru copilul tău. Vei avea toate instrumentele de
care ai nevoie pentru a compune, foarte ușor, o poveste prin care să-ți ajuți copilul să
facă față provocărilor pe care le întâmpină.
55
Iată care sunt pașii elaborării unei povești terapeutice:
1. Prezentarea personajului principal și a unui conflict. Un personaj principal – un

animal, de pildă – trece printr-un conflict asemănător cu cel prin care trece și copilul
(frica de întuneric sau de monștri, teama de a nu fi respins etc.). Personajul trece prin
etapele tipice ale conflictului. Dacă problema constă în neeaceptarea socială, pot fi
subliniate anumite situații tipice în care personajul principal este respins, izolat sau
este ținta râsetelor celorlalți. Dilema existențială a protagonistului e descrisă concis și
în cuvinte simple.
2. Introducerea altor personaje în poveste. În poveste apar noi participanți, care se

comportă ca prieteni sau dușmani și rămân într-o legătură strânsă cu personajul. În
acest al doilea pas sunt descrise și activate procesele inconștiente ale copilului și
resursele sale interioare.
3. Achiziția de abilități și crearea de experiențe de învățare. Protagonistul face

față situațiilor vieții de fiecare zi. El capătă abilități și resurse care îi vor fi extrem de
utile mai târziu.
4. Criza metaforică. Protagonistul trece printr-una din cele câteva situații sau crize
de viață și supraviețuiește. El depășește criza folosind abilitățile pe care le-a căpătat
anterior, la pasul 3. Astfel, și copilul devine conștient de modul în care poate să
depășească o criză prin mijloacele pe care le are la dispoziție.
5. Noua identitate. După depășirea unei crize majore, protagonistul reușeste să

atingă obiectivul mai înalt. Călătoria lui are un final fericit. Deoarece a depășit criza, el
își decoperă o nouă identitate.
6. Sărbătorirea. Personajele poveștii sărbătoresc succesul protagonistului. Stima de

sine pozitivă nou dobândită este reîntărită de ceilalți.
Povestea terapeutică devine un instrument preţios care poate scoate la iveală

emoţii și sentimente ce riscă să rămână ascunse în inconștient: angoase, culpabilități,
dorinţe, obsesii, frici, invidii, întrebări la care nu le-am găsit, dar nici căutat. Funcţia
metaforelor și a poveștilor este aceea de a ajuta „ascultătorul” să împace propriiile
sale pulsiuni cu cerinţele realităţii externe și cu regulile societăţii, deloc ușoare în
unele cazuri.
56
Scenetele pe baza situațiilor de viață reale
O altă modalitate de a-l ajuta pe copil să înțeleagă ceea ce i se întâmplă, să-și

clarifice emoțiile și să găsească soluții sunt scenetele și jocurile care au la bază
situațiile reale de viață.
Poți iniția acest tip de jocuri oriunde, fie acasă, sub forma unui teatru de păpuși, a
unui joc cu mașinuțele, cu păpușile sau cu animale, fie în afara casei, folosind frunze,
pietricele, sau alte obiecte din natură. Ce este important este ca fiecare obiect să
reprezinte un personaj din situația reală și să derulezi situația povestind ce anume s-a
întâmplat și cum a reacționat fiecare personaj.
Când te referi la personajul pe care îl reprezintă, îi poți pune copilului diferite

întrebări: „Ce crezi că a gândit ... în această situație?” „Ce soluție ar putea aplica?”,
„Cine l-ar putea ajuta?” etc., în funcție de situație și de răspunsurile pe care le
primești de la copil. Astfel, cel mic are prilejul să vadă situația în ansamblu, detașat, și
să-și găsească soluțiile potrivite.
Pe măsură ce vei începe să folosești poveștile și jocurile cu copilul/copiii pentru a-i

ajuta să-și exprime trăirile, să-și găsească resursele și să depășească momentele
dificile, vei vedea cât de mult te va ajuta acest instrument care combină joaca și
vindecarea emoțională în familie.
57
CAPITOLUL IV
Mituri despre adaptarea copilului
la grădiniță
Dacă începi să cauți informații pe internet și să întrebi prietenii, colegii și familia

încercând să afli cea mai bună strategie pentru acomodarea copilașului la grădiniță,
vei auzi foarte multe abordări. Unele grădinițe recomandă și astăzi acomodarea de tip
spartan, în care micuțul este lăsat din prima zi la program prelungit, fără să treacă
printr-o perioadă de acomodare treptată. Am adunat aici câteva mituri răspândite
legate de acomodarea copilului la grădiniță:
1. Lasă copilul din prima zi la program prelungit, în caz contrar, se va obișnui

să-l iei la prânz.
Adaptarea copilului la noul mediu presupune ca cel mic să se
FALS obișnuiască treptat cu tot ce presupune acesta: spațiu, miros

temperatură, relațiile cu oamenii, mâncare, program, activități.
Atunci când copilul este lăsat din prima zi într-un mediu complet străin timp de 8-9
ore, îl expunem unei cantități prea mari de informații, de impresii și de emoții, cărora
s-ar putea să nu le poată face față. În plus, în mod sigur, celui mic i se va face dor de
părinți în acest interval. Părinții nefiind aproape, copilul va acumula o stare de
frustrare și furie.
Cel mai indicat este să optăm pentru un proces de adaptare treptată la grădiniță,
chiar dacă acest lucru presupune ca părintele să fie disponibil pentru adaptare încă
una-două-trei săptămâni. În acest interval, în funcție de discuțiile și de feedback-ul
educatoarei, copilul va fi lăsat treptat, din ce în ce mai mult timp la grădiniță, până
când va fi pregătit să rămână la programul prelungit.
Și este foarte probabil ca cel mic să-și dorească acest lucru, văzându-i pe colegii
lui cum se duc la culcare după masa de prânz, în timp ce el pleacă acasă.
58
2. Ca să nu stresez copilul cu plânsetele de despărțire, trebuie să plec pe furiș,

în timp ce mănâncă sau este concentrat la activități.
Părintele va putea face acest lucru o singură dată, căci în ziua
FALS următoare, copilul se va agăța și mai mult de părinte având, în

plus față de ziua precedentă, și teama că mama/tatăl ar putea
dispărea din senin, fără să-și dea seama. În realitate, atunci
când pleci fără să-i spui copilului că pleci și fără să-ți iei rămas bun, copilul își pierde
încrederea în cuvintele tale, încrederea în tine, în oameni și în lume.
Nu există un mod mai corect și mai iubitor de a gestiona momentul dificil de

dimineața decât asumându-ți și tu și copilul despărțirea. Pentru ca starea de plâns și
de tensiune să nu dureze prea mult, poți stabili tu, sau educatoarea, că veți mai sta
împreună încă 5 sau 10 minute, după care tu vei pleca.
Sugerează-i copilului că poate alege să se bucure de acele momente pe care le

petreceți împreună sau să plângă și să fie trist. Apoi, după ce trece timpul stabilit, ia-ți
rămas bun, subliniind că vei veni să iei copilul după gustare/după somn/după prânz.
3. Nu are sens să-i dau multe explicații copilului de 1-2 ani, pentru că oricum nu
le înțelege.
Chiar dacă nu ne putem aștepta ca un copil de un 1-2 ani, care
FALS încă nu vorbește bine, să înțeleagă toată argumentația noastră

logică și concepte abstracte cu care operează adulții, putem
avea certitudinea că orice copil percepe ce vrei să-i transmiți.
Studiile au arătat clar faptul că, încă de când se află în uter, fătul simte toate emoțiile
mamei. Acest lucru continuă și după naștere, astfel încât copilul tău preia de la tine
toate emoțiile tale.
Altfel spus, deși copilul poate că nu înțelege sensul tuturor cuvintelor pe care le
pronunți, poți avea convingerea că simte emoția și starea din spatele cuvintelor tale.
Părintele, în special mama, îi transmite copilului toate trăirile sale, care pot fi negative
(furie, teamă, îngrijorare, vinovăție, suferință, jenă etc.) sau pozitive (bucurie, iubire,
entuziasm, încredere, siguranță etc.).
De aceea, indiferent de vârsta copilului, pregătindu-l din timp pentru schimbările

prin care urmează să treacă pentru prima dată (fie că, la 3 luni, e vorba de o plimbare
până în parc, la 2-3 ani de începerea grădiniței, iar la 6-7 ani despre începerea școlii),
îl ajuți extraordinar de mult să facă față acestei schimbări.
59
După ce îi descrii în ce constă procesul prin care va trece, ce așteptări au celelalte

persoane de la el etc., copilul dobândește un sentiment de siguranță și control și știe
la ce să se aștepte.
4. Copilul meu este peste media de dezvoltare pentru vârsta lui, îi plac mai mult
copiii mai mari și, de aceea, trebuie să-l dau într-o grupă de copii mai mari.
În majoritatea grădinițelor, copiii sunt împărțiți pe vârste. Unii
FALS părinți care observă că al lor copil de un an și jumătate - 2 ani

au o motricitate grosieră mai dezvoltată sau au un limbaj mai
dezvoltat, obsevând că cel mic este interesat de copiii mai mari,
cer ca al lor copil să fie inclus într-o grupă de copii mai mari, de 3 ani, de exemplu.
În realitate, în ciuda dorinței părintelui de a-i oferi copilului contextul de dezvoltare,

există foarte multe riscuri pentru copil, care s-ar putea întoarce împotriva lui. În primul
rând, un copilaș de 1,5 ani nu are nici pe departe aceeași motricitate fină a mâinilor
precum un copil de 3 ani. Copilul mai mic va încerca să-i imite pe cei mai mari, însă,
fizic, nu are cum să reușească să facă tot ce fac cei mai mari și se va frustra.
Un alt aspect este faptul că, până la vârsta de 3-3,5 ani, copiii se joacă singuri,
chiar dacă o fac alături de alți copii. Așadar, atunci când observi că al tău copil, care
este mai mic de 3 ani, se apropie de copiii mai mari, trebuie să știi că face acest lucru
din curiozitate: ca să-l privească mai îndeaproape, să-i vadă sau să-i ia jucăria etc.
De asemenea, copiii mai mari care inițiază jocuri de grup au tendința să-i excludă
pe copiii mai mici care, din cauza aspectului descris mai sus, nu pot participa la jocuri
de grup. Ei doar vor încerca să ia jucării pentru a se juca, ceea ce îi deranjează pe
cei mari.
Așadar, dacă îți duci copilul la o grădiniță unde copiii sunt împărțiți pe grupe de
vârstă, cel mai potrivit este să-l dai la grupa de vârsta lui. Totuși, dacă nu ești de
acord cu acest sistem, există grădinițe, cum sunt, de exemplu, cele din sistemul de
educație Montessori, dar nu numai, unde grupele sunt formate din copii de diferite
vârste (1-3 ani, 3-6 ani).
60
5. Copilul nu poate începe creșa sau grădinița cât timp este alăptat.
Reticența mamelor în privința copilului alăptat este legată, în
S
mod special, de ritualul de somn. Însă, la grădiniță, copilul își
FAL va forma un alt ritual de culcare, deosebit de cel de acasă. Și,
chiar dacă acasă copilașul este încă alăptat înainte de somn,
la grădiniță vor fi stabilite din start alte reguli și toți ceilalți copii dorm în pătuțurile lor
fără să fie alăptați de mamele lor. Și copilul tău își va forma noi obiceiuri înainte de
somn la grădiniță, chiar dacă acasă va continua cu vechile obiceiuri.
6. O educatoare mai în vârstă, cu o experiență de peste 15 ani de lucru, e mai

bună decât o educatoare tânără.
Vârsta educatoarei nu are nicio legătură cu calitățile sale umane.
FALS În grădinițe poți întâlni, în egală măsură, educatoare tinere care

sunt dezinteresate și nu știu cum să se comporte cu copiii, dar
și educatoare tinere foarte motivate, dornice de afirmare, care
iubesc copiii, se implică activ în jocurile lor și sunt foarte deschise să învețe. La fel
cum poți întâlni educatoare cu experiență, empatice și care se conectează imediat cu
copilul sau educatoare în vârstă care nu mai au răbdare și care folosesc metode
învechite de disciplinare.
Înainte de a lua decizia privind grădinița pe care o va frecventa copilul, discută în

detaliu cu directorul instituției, care este persoana care le imprimă tuturor angajaților
filosofia și abordarea educațională. Dacă directoarea creează o atmosferă plăcută,
deschisă, de comunicare și de conectare cu copiii, abordând constructiv problemele
care apar, cel mai probabil, și educatoarele vor avea aceeași abordare. Apoi, cere să
stai de vorbă cu educatoarea care se va ocupa de copilul tău și vezi, dincolo de câți
ani are, cum o simți ca persoană. Este foarte important să știi că, dacă tu vei avea
încredere în educatoare, și copilul va avea încredere în ea. În caz contrar, procesul
de adaptare va fi greoi și dureros pentru toată lumea.
7. O grădiniță particulară este mai bună decât una de stat.

Faptul că un părinte plătește o sumă consistentă de bani pentru
FALS ca cel mic să beneficieze de îngrijire, de educație, de mese și

de somn într-un cadru special nu înseamnă că o grădiniță
particulară este, prin definiție, mai bună decât una de stat. Cel
mai important factor în alegerea grădiniței potrivite pentru copil rămâne educatoarea,
persoana care se ocupă în mod direct de copil. Și sunt educatoare bune atât în
sistemul privat, cât și în sistemul de stat.
61
8. Dacă adaptarea nu reușește și copilul continuă să plângă, îl vom retrage de

la grădiniță.
Odată retras de la grădiniță, sau dacă nu există un program fix
S
în care copilul să meargă zi de zi la grădiniță, adaptarea în
FAL colectivitate se va produce și mai greu, în momentul în care vei
decide să reiei procesul de acomodare. Procesul de adaptare
poate dura și până la șase luni, însă tu prin prezența și prin ajutorul tău, îl poți face să
fie mai scurt și mai ușor.
Astfel, dacă la grădiniță mediul este prietenos, dacă educatoarele sunt bune și ai
încredere în ele, dacă se comportă frumos cu copilul tău și cu ceilalți copii, faptul că
plânge dimineața sau acasă în primele săptămâni nu este un motiv pentru a-l retrage
de la grădiniță.
Există o singură excepție de la această regulă, și anume atunci când descoperi că

la grădiniță se petrec lucruri dubioase, dacă există violență fizică sau verbală (vei afla
mai multe despre cum să deosebești un eventual abuz de la grădiniță într-un capitol
separat), sau dacă micuții sunt umiliți sau sunt supuși unui tratament condamnabil. În
acest caz, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-ți muți copilul într-un loc
potrivit pentru el.
62
CAPITOLUL V
Greșeli ale părinților care împiedică
adaptarea copilului la grădiniță
Cu tot efortul părinților de a-i asigura celui mic o acomodare ușoară într-un nou
mediu, de foarte multe ori nu se întâmplă acest lucru. Și, de cele mai multe ori,
responsabilitatea pentru întârzierea adaptării este a părinților sau a adultului care se
ocupă cel mai mult de copil.
Psihologul rus Anna Bîkova, autoarea cărții „Copilul independent sau cum să fii o
mamă leneșă”, a enumerat 16 greșeli pe care le fac adulții în perioada adaptării
copilului la grădiniță și care întârzie tot procesul:
Greșeala nr. 1: Ignoră importanța adaptării treptate și lasă brusc copilul la

programul normal al grădiniței.
Acest lucru se întâmplă atunci când, de exemplu, mama își lasă copilul la grădiniță
pentru toată ziua, din prima zi și pleacă, fiind greu accesibilă. Psihologii le recomandă
mamelor să-și organizeze programul astfel încât, în primele zile de grădiniță, să stea
prin apropiere și să poată veni în caz de urgență, precum plânsul prelungit al copilului
sau apariția febrei.
În ceea ce privește durata primei zile la grădiniță, psihologul Anna Bîkova nu face
recomandări generale, în condițiile în care copiii sunt diferiți. Un copil poate sta o
singură oră în care să plângă încontinuu, în timp ce un alt copil poate sta patru ore în
care să se implice în activități interesante și să întrebe mirat: „Mami, de ce ai venit
atât de repede? Eu mai vreau sa mă mai joc cu copiii”.
Ce poți face în mod concret este să urmărești gradul de confort psihologic al

copilului în perioada adaptării sale la grădiniță, pentru a găsi cea mai potrivită
strategie.
63
Greșeala nr. 2. Nu permit formarea unei rutine.
Unii părinți nu sunt consecvenți cu mersul la grădiniță. După o zi de mers la grădi,

poate urma o altă zi în care părintele și copilul s-au trezit prea târziu și adultul decide
că nu mai are rost să-l ducă pe cel mic la grădiniță. Sau mama are un program flexibil
care îi permite să stea acasă cu copilul două-trei zile din cinci. Sau cel mic „plânge
atât de tare încât îmi e teamă să-l las la grădiniță”. În condițiile lipsei de organizare și
de rutină, orice copil se va obișnui mult mai greu cu noul program și integrarea va fi
întârziată.
Soluția este ca mersul la grădiniță să devină noua rutină zilnică a copilului,

indiferent de programul părinților. Evident, cu excepțiile de rigoare, atunci când
copilul se îmbolnăvește sau când întreaga familie pleacă în vacanță etc.
Greșeala nr. 3. Alimentația nepotrivită de acasă.
În cazul în care părinții nu se preocupă prea mult ca cel mic să aibă o alimentație
sănătoasă și variată, copilul, obișnuit să mănânce, de exemplu, doar paste și cereale,
are toate șansele să refuze salata și ciorba de la grădiniță.
Ideal ar fi ca, încă de la începerea diversificării, meniul copilului să fie din ce în

ce mai variat și părinții să caute modalități de a-i introduce cât mai multe
alimente, în special legume și fructe.
64
Greșeala nr. 4. Părintele minte copilul sau dispare de la grădiniță fără să-și ia
rămas bun.
Unii părinți, în încercarea de a evita momentele dureroase de rămas bun, în care

cel mic plânge și se agață de ei, aleg să plece pe neobservate, în timp ce copilul
mănâncă micul dejun sau studiază o jucărie nouă. Alții chiar mint copilul, spunându-i
că ies să dea un telefon sau că merg până la magazin și apoi nu mai revin.
În realitate, această strategie te ajuta doar pe termen extrem de scurt, adică în

ziua respectivă. La un moment dat, copilul îți va observa lipsa și, a doua zi, s-ar putea
să refuze total să se mai desprindă din brațele tale. De asemenea, în aceste situații,
copilul își pierde încrederea în părinte și chiar în întreaga lume. I se accentuează
teama că mama/tatăl ar putea dispărea în orice moment, chiar și acasă.
Totodată, este important să nu păcălești copilul dimineața spunându-i că mergeți

în parc doar ca să iasă din casă, ori că veți sta împreună în clasă. Nu minți, dar nu fi
nici prea direct/ă și dur/ă.
Cel mai potrivit în aceste situații este să creați împreună un ritual de despărțire
pe care să-l repetați în fiecare zi. În câteva zile, copilul se va obișnui cu noul
ritual și se va simți confortabil.
Greșeala nr. 5. Mențin diferențe foarte mari între ce face copilul acasă și ce face
la grădiniță.
De exemplu, un copil care acasă ia masa pe fugă, ori la televizor, ar putea să nu

aibă răbdare nici la grădiniță să stea la masă alături de ceilalți copii. Sau atunci când
ritualul de somn cuprinde legănatul pe picioare, acel copil ar putea avea dificultăți la
adormire la prânz, la grădiniță.
Depinde de tine să implementezi și acasă cât mai multe obiceiuri sănătoase de

la grădiniță. Chiar dacă cel mic este obișnuit să facă lucrurile într-un anumit fel,
îi poți crea alte obiceiuri, dacă îți dorești.
65
Greșeala nr. 6. Nu îl obișnuiesc pe copil din timp cu noul program.
Atunci când copilul este obișnuit să se culce după ora 23:00 și să se trezească
după ora 10:00, îi va fifoarte greu să se trezească în prima zi de grădiniță la ora 7:00.
Indiferent ce program are, cel mic trebuie obișnuit cu noile ore de trezire și de culcare
cu cel puțin câteva săptămâni înainte de începerea grădiniței.
Ideal ar fi ca cel mic să se culce suficient de devreme astfel încât să aibă timp
să-și facă somnul și să se trezească singur, fără să depui eforturi ca să-l
trezești. În acest fel, vei evita un stres în plus, mofturi de dimineață, lipsa de
somn și supraoboseala copilului.
Greșeala nr. 7. Nu îl învață pe copil să fie independent.
Desigur, acest lucru trebuie adaptat la vârsta copilului. Însă, copiii au tendința
naturală de a face lucrurile singuri. Evident, pentru început, asta presupune mai mult
timp decât atunci când faci tu în locul lui. Din acest motiv, mulți părinți preferă să îl
îmbrace pe copil pentru a ieși mai repede din casă și preferă să-l hrănească, deși cel
mic poate să țină singur lingura, ca să nu se murdărească și să dureze mai puțin.
Încurajează-l pe copil să facă singur lucrurile pe care le poate face. Învață-l să

ceară ajutor atunci când nu se descurcă, să aibă răbdare să-și aștepte rândul
atunci când educatoarea trebuie să aibă grijă de mai mulți copii în același timp.
Greșeala nr. 8. Părinții cred că mersul la grădiniță nu este necesar.
Atunci când copilul are și alte posibilități de a petrece timpul (mama este casnică,
bunicii sunt dispuși să stea cu el, bona costă mai puțin decât grădinița etc.), părinții
pot avea îndoieli în ceea ce privește utilitatea mersului și a educației de la grădiniță.
În acest context, copilul va simți indecizia părinților și o va folosi pentru a nu merge la
grădiniță.
66
Greșeala nr. 9. Neglijează aspectul socializării.
Copilul trebuie pregătit din timp pentru comunicarea cu alți copii și cu alți adulți.
Observă-i comportamentul (manifestă timiditate, stă mai mult singur, intră în conflicte,
sare la bătaie sau găsește ușor limbă comună cu alți copii, caută compania altor copii
etc.). Spune-i copilului din timp că mami și tati pot să plece la serviciu sau să rezolve
alte treburi, dar, după un timp, ei în mod sigur vor reveni.
Este important ca, până să înceapă să meargă la grădiniță, copilul să fi trecut

deja printr-o experiență de despărțire de mama cel puțin pentru câteva ore.
Greșeala nr. 10. Îi prezintă eronat copilului mersul la grădiniță.
Unii părinți îi prezinta celui mic o variantă prea idilică a grădiniței. În schimb, alții
folosesc grădinița ca pe o amenințare cu pedeapsa pentru neascultare. Cel mai
potrivit, spune psihologul citat, este să consideri că grădinița este o alegere necesară.
În același timp, dacă ai vreo nemulțumire legată de comportamentul cadrelor, de

activitățile desfășurate, de meniu, de modul în care este îngrijit copilul etc., poartă
discuția cu reprezentanții grădiniței atunci când copilul nu este de față. Dacă va asista
la convorbire, copilul s-ar putea să devină mai reticent, ori să folosească argumentele
tale pentru a te convinge să nu-l duci la grădiniță.
De asemenea, evită discuțiile despre plânsul copilului cu alți membri ai familiei

în prezența celui mic. În schimb, când ai prilejul, subliniază importanța noului
statut al copilului.
67
Greșeala nr. 11. Încearcă să-l distreze pe copil în această perioadă dificilă
făcând activități precum mersul la circ, la gradina zoologică, la restaurant etc.
Făcând aceste lucruri, sistemul nervos al copilului devine și mai tensionat. Practic,
pe lângă stresul schimbării căruia trebuie să-i facă față, copilul mai primește o serie
de noi informații de procesat.
Cel mai potrivit ar fi, în aceasta perioadă, să vă petreceți timpul în mediul

casnic obișnuit, jucându-vă și discutând cu micuțul, recomandă psihologul
Anna Bîkova.
Greșeala nr. 12. Suprapunerea situațiilor stresante și de criză, iar începerea

grădiniței coincide o schimbare majoră : cu mutarea în altă casă, în alt cartier,
într-un alt oraș sau chiar într-o altă țară, ori cu despărțirea părinților, cu apariția
unui alt copil în familie etc.
De exemplu, dacă s-a născut al doilea copil în familie și copilul mai mare este dus
de urgență la grădiniță, el ar putea percepe această schimbare ca pe o alungare a sa
pentru ca cel mic să-i ia locul. Este de preferat ca mersul la grădiniță să înceapă cel
putin cu câteva luni înainte de naștere.
Greșeala nr. 13. Părinții își fac excesiv de multe griji în legătură cu mersul la
grădiniță.
Dacă mamei îi este teamă că cel mic se va îmbolnăvi odată ce începe grădinița,
este foarte probabil chiar să se îmbolnăvească, pentru a-i confirma așteptările, spune
psihologul citat. De asemenea, atunci când mamei îi este frică să nu i se întâmple
ceva rău copilului în lipsa ei, când își ia rămas bun cu o expresie îngrijorată, iar la
întoarcere îl verifică pe copil pe toate părțile dacă nu are vânătăi, răni sau alte semne
că se simte rău, și copilul va prelua stresul și îngrijorarea ei.
De aceea, este extrem de important ca, în această perioadă, mama să aibă mare
grijă de starea sa interioară: ceea ce gândește, ce emoții simte, care este cauza
profundă a acestor emoții etc.
68
Greșeala nr. 14. Misiunea adaptării copilului la grădiniță îi revine unui adult care
nu își dorește ca cel mic să meargă la grădiniță.
De exemplu, copilul poate fi dus la grădiniță de către bona care a stat cu el de

când avea un an. Cu cât mai lung și mai dureros va fi procesul de adaptare, cu atât
mai mult timp părinții vor avea nevoie de bonă. Un alt exemplu este cel al bunicii
care, deși îl/o duce pe nepot/nepoată la grădiniță, în interiorul său nu este de acord
cu această decizie, deoarece își dorește ca ea să fie cea care are grijă de copil.
Greșeala nr. 15. La nivel inconștient, mama nu își dorește ca cel mic să meargă
la grădiniță.
Există diferite situații în care, din diverse motive, mama nu își dorește, de fapt ca
cel mic să meargă la grădiniță. Fie că simte vinovăție deoarece ea însăși s-a simțit
abandonată în copilărie, când a fost crescută de bunici sau era lăsată până târziu la
grădiniță. Poate simte teamă în legătură cu revenirea la vechiul serviciu care nu îi
place sau în legătură cu necesitatea găsirii unui al loc de muncă. În astfel de situații,
mama poate simți un soi de bucurie atunci când cel mic refuză mersul la grădiniță,
transmițându-i astfel copilului că își dorește să-l vadă comportându-se așa. În acest
context, observațiile psihologului Anna Bîkova au arătat că, atunci când mama are un
serviciu care îi place și unde se simte bine, copilul se adaptează și el mai ușor.
Greșeala nr. 16. Părintii nu sunt pregătiți să înfrunte reacția negativă a copilului
în procesul de adaptare la grădiniță.
Dacă părinții nu sunt familiarizați cu etapele procesului de adaptare la grădiniță și

dacă, atunci când cel mic plânge, se simt foarte vinovați și neliniștiți, nu fac decât să
agraveze lucrurile. Trebuie să știi de la bun început că majoritatea copiilor plâng
atunci când încep grădinița. Mai mult decât atât, psihologii au observat că, atunci
când un copil plânge mai tare și mai intens, probabilitatea e mai mare să se calmeze
rapid. Copilul are nevoie de o perioadă de timp de adaptare și de ocazia de a jeli, de
a trece peste pierderea unor plăceri pe care le avea atunci când statea doar acasă.
Dacă reușești să elimini din comportamentul tău cele 16 greșeli enumerate mai
sus, adaptarea copilului la grădiniță va fi naturală și cu mult mai ușoară.
69
CAPITOLUL VI
Ce ne facem cu răcelile de după
intrarea în comunitate?
Foarte mulți părinți consideră din start că cel mic va răci și se va îmbolnăvi cu mult
mai des odată ce începe grădinița. Nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple,
deși condițiile par să favorizeze apariția virozelor. Practic, copilul intră, pentru prima
dată, în contact prelungit cu bacteriile și virusurile de la grădiniță. Chiar dacă fiecare
copilaș are deja formată propria sa imunitate, aceasta acoperă mediul cu care este
obișnuit acasă, nu și pe cel de la grădiniță.
De asemenea, începerea grădiniței coincide, de cele mai multe ori, cu venirea

toamnei. Se știe că organismul omului se adaptează mai greu la trecerea de la
temperaturile ridicate la temperaturi mai scăzute. Răcirea temperaturii de afară poate
fi un declanșator al afecțiunilor, indiferent dacă cel mic merge sau nu la grădiniță.
70
În sine, începerea grădiniței reprezintă un stres pentru copil. Este, poate, prima
dată când cel mic este lăsat singur cu niște oameni străini, într-un loc necunoscut,
fiind obligat să respecte un program diferit de al său. Practic, noul univers necunoscut
pare nesigur și, până să ajungă să simtă încredere și bucurie, copilul simte frică și
neîncredere. Peste aceste emoții vine și tristețea despărțirii de mamă, de părinți.
Cu cât stresul resimțit de copil este mai mare, cu atât durează mai mult procesul
de acomodare la grădiniță, slăbește imunitatea și cu atât mai frecvente vor fi răcelile.
Așadar, răcelile au cauze fizice, dar și psihologice. Știind aceste lucruri, poți face
tot ce depinde de tine pentru a preveni apariția răcelilor și pentru a le reduce din
intensitate.
Cum poți preveni și a trata afecțiunile

care apar în perioada acomodării la grădiniță
Fără prea mare exces de zel
Organismul copilului se obișnuiește cu tratamentele, pe măsură ce le ia. Din acest

motiv, înainte de a începe grădinița, evită să-i administrezi tratamente puternice, mai
ales dacă nu este neapărat necesar. Ia în calcul faptul că s-ar putea să ai nevoie de
aceste tratamente când copilul începe grădinița și ți-ai dori ca ele să aibă efect.
Preocupă-te de întărirea imunității copilului
Sunt foarte multe moduri în care îl poți ajuta pe micuț să aibă o imunitate mai
puternică. Iată câteva produse sau ingrediente pe care le poți folosi cu încredere
pentru întărirea imunității copilului: echinaceea, cătina cu miere, măceșele, ceapa,
propolisul, usturoiul, lămâia sau ghimbirul.
71
Nu amâna grădinița din cauza răcelilor
Având în vedere câte lucruri noi, pline de provocări mentale

și fizice îl așteaptă pe copil, poate te va tenta să nu îl mai
înscrii deloc la grădiniță. Nu renunța la începerea grădiniței,
gândindu-te că al tău copil va merge direct la școală.
Dacă nu trece prin procesul de adaptare în comunitate acum, riști să te confrunți

cu aceleași probleme atunci când începe școala. Și se știe că este mai important să
nu lipsească de la orele de la școală, decât de la grădiniță.
Program cât mai liber în primele 4 săptămâni
Fie că ai sau nu posibilitatea să începi adaptarea cu câteva luni înainte, cel puțin
nu îți face planuri pentru primele săptămâni de grădiniță, ci alocă timp procesului de
acomodare a copilului în noul mediu. Trebuie să fii pregătită să iei copilul acasă în
cazul în care plânge mult și nu se liniștește, ori în cazul în care se îmbolnăvește.
În plus, această disponibilitate te va face să ai o atitudine mai calmă pe care o vei

transmite copilului. Un părinte calm înseamnă pentru copil mai multă siguranță. Când
copilul simte că ești disponibilă în caz de nevoie, va fi mai relaxat. Iar dacă a răcit în
perioada de acomodare, nu te grăbi să duci copilul la grădiniță imediat ce i-a scăzut
febra.
Așteaptă câteva zile (2-3 zile) după ce simptomele au dispărut, ieși cu cel mic la
plimbare, iar în acest timp copilul se va întări pentru revenirea în comunitate.
Un argument suplimentar să îți ții agenda cât mai liberă. Anunță din timp colegii de
serviciu despre faptul că cel mic va începe grădinița, subliniază că te aștepți la situații
în care vei întârzia, va trebui să pleci mai devreme, ori poate că nu vei reuși să ajungi
deloc la birou, mai multe zile la rând.
72
Atenție și timp de calitate atunci când este sănătos
Acordă-i copilului la fel de multă atenție și timp atunci când este sănătos, ca și
atunci când e bolnav. În caz contrar, este posibil ca cel mic să își dorească, în mod
inconștient, să se îmbolnăvească, pentru a beneficia de atenția ta și de timpul tău.
Petreceți în fiecare zi momente plăcute, de conectare, făcând diferite activități

creative, citind împreună și participând împreună la treburile casnice. De asemenea,
fă împreună cu copilul gimnastică, mișcare, plimbări în aer liber - activități care ajută
și la întărirea imunității.
Validează toate sentimentele
Atunci când copilul refuză să meargă la grădiniță, nu te grăbi să-l contrazici și să-i
aduci argumente de ce este bine să meargă la grădiniță.
Deși este cel mai la îndemână lucru de făcut, argumentele logice nu funcționează
la copiii mici, mai ales atunci când simt o emoție puternică. În acest caz, poți aplica
următoarea strategie: atunci când copilul spune că nu vrea să meargă la grădiniță,
începe prin a-i valida sentimentele cu ajutorul instrumentelor ascultării active. Este
foarte important să nu-l contrazici în această etapă, căci singurul lucru pe care îl va
face copilul va fi să insiste asupra faptului că nu vrea la grădiniță, găsind argumente
care să-i susțină poziția.
După ce i-ai confirmat că este în regulă să simtă ceea ce simte, oferă-i puțin timp,
după care implică-l în luarea unor decizii care țin de plecarea la grădiniță (ce jucarie
să-și ia pe drum, ce bluză/rochiță să îmbrace etc.). În felul acesta, vei reduce la
minim riscul de conflicte majore de la primele ore ale dimineții.
73
CAPITOLUL VII
Când este cazul să-ți faci griji? Semne
că cel mic este agresat de educatoare
Periodic, în presă apare câte un scandal din cauza faptului că unele educatoare
sunt descoperite că agresează copiii. Este normal ca părinții care au copii la gradiniță
să-și pună întrebarea: în cazul în care copilul meu ar fi agresat de către educatoare,
cum aș putea să-mi dau seama?
Tu, ca parinte, îți cunoști cel mai bine copilul. Știi care este ritmul lui de dezvoltare,
ce face și ce nu face, ce spune și ce nu spune, cum se comportă, cum reacționează,
care este privirea lui și tonalitatea vocii. De aceea, observând constant copilul și
comunicând zi de zi cu el, nu vei rata niciun semnal de alarmă și vei fi la curent cu
toate schimbarile prin care trece.
Iată 17 semne care, dacă apar, este cazul să fii în gardă, să te alarmezi sau
chiar să te duci de urgență să vezi ce s-a întâmplat la grădiniță:
1. Copilul pleacă de la grădință cu semne de abuz fizic (vânătăi, răni, zgârieturi,
arsuri), mai ales când se întâmplă frecvent și în locuri în care nu apar de obicei după
interacțiunile cu copiii.
2. Comportamentul copilului se modifică brusc sau treptat. Ia în seamă orice mică

schimbare de comportament și nu o neglija, nici nu amâna să afli mai multe despre
ce se întâmplă la grădiniță.
3. Cel mic se concentrează mai greu la activități, fără să aibă vreo afecțiune.
4. Copilul e speriat sau se sperie ușor parcă așteptându-se să se întâmple ceva rău.
5. Devine retras, rezervat și pasiv în prezența adulților.
6. Refuză contactul cu alți copii care îi plăceau până de curând.
7. Refuză să facă lucruri care îi plăceau anterior.
8. Sau, dimpotrivă, devine foarte agresiv cu părinții, după programul de la grădiniță.

74
9. Refuză să urmeze regulile pe care anterior le urma fără probleme, revoltă și

acțiuni demonstrative.
10. Devine infantil, face regrese în abilități, dezvoltare întârziată.
11. Are isterii, țipete și comportament agresiv după ce începe grădinița.
12. Copilul intră în panică atunci când face o greșeală.
13. Își modificare obiceiurile alimentare: pe fond de stres, copilul poate începe să
refuze mâncarea sau, dimpotrivă, poate începe să mănânce prea mult.
14. Începe să se plângă de dureri de cap sau burtă inexplicabile din punct de
vedere medical.
15. Are probleme cu somnul: copilul are dificultăți la adormire, are coșmaruri.
16. Dezvoltă obsesii sau fobii.
17. Începe să-i scadă încrederea în sine, copilul poate deveni timid și retras.
Desigur, pentru ca să observi lucrurile mai puțin evidente, trebuie să urmărești cu

atenție copilul, reacțiile și comportamentul lui. Și, mai important decât aceste lucruri,
trebuie să ai încredere în intuiția ta de părinte și să ai încredere în copil. Iată câteva
reguli de care să ții cont și convingeri utile:
1. Ai încredere în tine și în intuiția ta.

2. Ai încredere în copil.
3. Fii proactiv/ă în relația cu grădinița.
4. Pune accent pe ce îți dorești și nu pe ce vrei să eviți.
5. Copilul tău are toate resursele necesare pentru a se adapta noului mediu.
6. Fă diferența între emoțiile tale și emoțiile copilului.
7. Ascultă-ți copilul cu adevărat, știind că el are dreptul la alegeri și la soluții
personale pentru problemele cu care se confruntă.
Cu răbdare, cu deschidere și fără așteptări speciale în legătură cu procesul de

adaptare, vei reuși să lași temerile deoparte și să răspunzi provocărilor pe măsură ce
acestea apar. A fi un părinte bun înseamnă să fii, în primul rând, un părinte sincer și
autentic și un părinte preocupat în permanență de propria sa dezvoltare.
75
CAPITOLUL VIII
ÎNTREBĂRI
DE LA PĂRINȚI
Și rezolvări la situații reale
Atunci când copilul urmează să înceapă grădinița sau școala, mulți părinți
se află în dificultate în fața diferitor întrebări, indiferent câte informații au citit.
Am primit întrebări de la părinți, în cadrul workshop-urilor cu tema adaptării

copilului la grădiniță sau la școală, precum și pe e-mail și am răspuns la ele.
Credem că practica și experiența sunt, poate, mai valoroase decât orice teorie,
în această ultim capitol al ebook-ului îți prezentăm mai multe întrebări primite
de la părinți și răspunsurile pe care le-am oferit noi acestora.
Fiecare situație în parte este specifică, dar abordează probleme reale care
pot apărea oricând în timpul procesului de acomodare a copilului într-un loc
nou și într-un colectiv nou.
Din acest motiv, avem convingerea că această secțiune îți va aduce, pe

lângă soluții concrete, mai multă putere pentru a gestiona problemele care pot
apărea.
76
Fetița mea nu mai vrea să meargă la grădiniță
Fetița mea de 2 ani și 3 luni a început grădinița. În primele zile a stat acolo
fără probleme, s-a jucat cu copiii si in unele zile a vrut sa se întindă în pătuț, la
ora de somn, și chiar a adormit. Când își lua la revedere de la mine era liniștită
și nu a plâns deloc. Chiar m-am simțit o mamă norocoasă, pentru că vedeam
cum alți copii plâng foarte tare dimineața.
Apoi a avut febră și câteva zile a stat acasă. Iar, reîntoarcerea la grădiniță a fost
tare dificilă. Aproape traumatizantă pentru mine, deoarece eu mă pregătisem
pentru greu la început și, cum nu a venit, m-am relaxat complet.
Acum, încă din momentul în care se trezește dimineața, spune că nu vrea să

meargă la grădiniță. Și, pentru că a început să recunoască drumul, cum ne
apropiem, începe să plângă. După ce intrăm vrea doar la mine în brațe, se
prinde de gâtul meu și nu vrea să-mi dea drumul. Nu știu ce să mai fac!
În prima zi de grădiniță, mulți copii merg liniștiți și rămân chiar fericiți în compania
celorlalți colegi și a educatoarei, fără să plângă după mama, ori să aibă chiar și cel
mai mic disconfort. Jucăriile, compania altor copii de aceeași vârstă, muzica veselă,
clasa colorată, activitățile interesante, gustările, până și cadrul organizat al mesei
(moment, poate problematic în multe cămine), reprezintă pentru copil o noutate. Una
creată special pe măsura lui cu toate accesoriile care îi încântă privirea.
Copilul ajunge să se simtă motivat în primele zile să meargă în acel loc special,
frumos, vesel, plin de copii. Abia în momentul în care conștientizează că trebuie să
meargă în fiecare zi, la aceeași oră, fie că dorește sau nu, fie că afară este soare, ori
plouă, motivația scade simțitor.
Pentru că, ceea ce credea că este o activitate amuzantă și interesantă, devine o

obligativitate care nu coincide cu starea lui, cu disponibilitatea lui, ori cu programul pe
care și l-ar dori în dimineața respectivă.
Iar constrangerea este un element suficient pentru copil de a nu colabora și de a se

opune situației în cauză, în situația de față mersul la grădiniță.
77
Și, apoi, ce alt loc mai sigur poate să fie decât propriul cămin și ce alta prezență
mai liniștitoare poate să fie decât cea a mamei? Iar copilul, care în primele zile nu a
plâns, se ține acum de gâtul mamei și refuză să îi mai dea drumul. Este o reacție
normală, deseori întâlnită în procesul de acomodare al copilului la grădiniță, dar care
sperie și bulversează emoțional pe toți părinții. Etapa nu se referă doar la primele
zile, nici măcar la primele două săptămâni. Durata acestuia este de patru până la
șase săptămâni, iar în multe situații chiar mai mult decât atât.
Copilul se manifestă în această perioadă prin plâns, refuz verbal, țipete, crize de
plâns isteric. Unii din ei chiar se îmbolnăvesc: febră, dureri în gât, conjunctivite, otite.
În timp ce unele pot și luate din colectivitate, altele pot fi cauzate pe fondul stresului
acumulat (al somatizării). Toate cele de mai sus reprezintă singurul instrument la
îndemâna copilul prin care își manifestă neplăcerea față de contextul în care este
pus: să rămână la grădiniță fără mama și fără tata. Cu cât el se manifesta mai tare,
cu atât vrea să arate cât de neplăcută este pentru el întreaga situație.
Dragostea, răbdarea, atenția și ajutorul pe care i-l oferi să transpună în cuvinte

ceea ce simte vor ajuta copilul să se simtă în siguranță și, mai ales, iubit. Acestea
sunt primele instrumente pe care trebuie să i le oferi pentru a-l ajuta să treacă mai
ușor peste despărțirea de mama, de casă și de toate celelalte lucruri familiare ce îi
oferă siguranță.
78
Care este cea mai potrivită alegere pentru un

copil mai mic de 2 ani: creșă sau bonă?
Ambele variante pot fi la fel de bune, atâta timp cât persoanele care se ocupă de
copil, fie că vorbim despre bonă sau despre educatoare, sunt deschise, empatice și
au suficientă răbdare. Practic, criteriul principal pe care să-ți bazezi decizia este în ce
mediu va sta cel mic în intervalul de timp în care lipsesc părinții.
Dacă ai deja anumite argumente care înclină în favoarea uneia dintre variante, poți
demara căutarea unei bone sau a creșei potrivite, fără să mai pui la îndoială decizia
și fără să te întrebi cum ar fi fost dacă alegeai cealaltă opțiune. Odată ce ai făcut o
alegere, mergi înainte cu convingerea că vei găsi cele mai potrivite persoane pentru a
avea grijă de copilul tău.
Ce vârstă recomandați pentru începerea grădiniței?
E destul de greu să discutăm la modul general despre vârsta recomandată pentru

începerea grădiniței. Aceasta depinde foarte mult de copil. În egală măsură, mulți
părinți care nu au rude care să stea cu copiii sunt forțați de împrejurări să-și dea copiii
la grădiniță în jurul vârstei de 2 ani, după terminarea concediului de creștere a
copilului, și atunci nu mai este o alegere.
Teoretic, copilul începe să aibă nevoie de socializare și de comunicare cu alți copii

după vârsta de 3 ani. Prin urmare, de la 3-3,5 ani, un copil este, de regulă, pregătit și
poate chiar dornic să intre în colectivitate. Asta nu înseamnă, însă, că nu se poate
adapta și mai devreme. După cum spuneam mai sus, din cauza duratei de 2 ani a
concediului de creștere a copilului, foarte mulți copilași încep grădinița în jurul vârstei
de 2 ani sau chiar mai devreme și se adaptează bine.
O variantă pe care o aleg unii părinți este să stea bunicii sau o bonă cu copilul de
2 - 3 ani, iar după această vârstă să intre în colectivitate. Dar asta presupune să aibă
încredere că bunicii sau bona sunt persoanele potrivite care să stea cu copilul. În
orice caz, ca părinți ne putem sprijini copiii să se adapteze mai ușor la noul mediu,
indiferent de vârsta de la care începe integrarea.
79
Copilul plânge când îl duc eu la grădiniță. Este

mai bine să îl ducă bunica?
Am doua fete, cea mare are 12 ani și cea mică are 3 ani, urmând să meargă la
grădiniță la program scurt. Întrebarea mea este legată de cum ar trebui să
reacționeze un părinte dacă un copil plânge dimineața când este lăsat (mă refer
în primele zile, nu după ce a trecut timp și pot să apară diferite probleme) și
dacă este mai bine să îl ducă bunica decât mama sau tata.
Este o întrebare pe care și-o pun mulți părinți dacă nu cumva e mai bine ca cel mic
să fie dus la grădiniță de bunica, de tata sau de bonă (daca a avut bonă până în acel
moment), adică de o persoană de care nu este la fel de puternic atașat precum este
atașat de mama.
În primul rând, menționez că plânsul copilului în primele zile e absolut normal. Nu

este nimic în neregulă dacă cel mic plânge. Este foarte important de urmărit ce se
întâmplă ulterior după ce pleacă adultul: copilul continuă să plângă, plânge mult, stă
trist și abătut toată ziua, sau se liniștește și participă la activități. Aceste lucruri le poți
afla de la educatoare.
Din punctul nostru de vedere, e mai bine să îți duci tu fetița, chiar dacă despărțirea
poate fi mai dureroasă la început. Este mai sănătos din punct de vedere emoțional
atât pentru copil, cât și pentru tine. Cât timp cât ești convinsă că este cel mai potrivit
loc pentru copil, dacă ai încredere în grădiniță, în educatoare și în măsura în care și
programul îți permite să o duci la grădiniță, este mai bine să faci tu acest lucru.
Desigur, subliniază de fiecare dată că vei pleca și vei reveni să o iei într-un anumit
moment al zilei. În mod normal, în primele zile se recomandă ca cel mic să stea doar
1-2-3 ore, nici măcar tot programul scurt și în niciun caz tot programul lung, chiar
dacă nu pare să aibă o problemă să rămână în clasă fără tine.
În felul acesta, are loc o microexpunere și copilul are răgazul să capete încredere în
mediul de la grădiniță, dar și în faptul că părintele vine în fiecare zi să-l ia acasă.
80
Ce este important:
- Să îi cultivi o impresie bună despre grădiniță și activitățile pe care le face acolo.

- Să subliniezi că, deși pleci, vei reveni la ea să o iei.
- Să discuți despre noul program mai mult în această perioadă, eventual folosindu-te
de povești, teatru de păpuși, jocuri etc.
- Să pui accentul pe ce veți face frumos și interesant când veți reveni acasă după
grădiniță.
Și, atâta timp cât ai încredere în educatoare, te poți lăsa ghidată de ea în ceea ce
privește adaptarea la grădiniță. Educatoarea are o viziune obiectivă de ansamblu,
viziune care ție, ca părinte, îți lipsește și îți poate fi de un real ajutor.
Dacă îi vorbesc copilului despre temerile mele,

nu îi accentuez temerile lui?
Multe mămici au această temere: că, dacă îi vor vorbi copilului despre emoțiile
negative pe care le simt, vor accentua anxietatea celui mic. Situația poate deveni o
problemă în special atunci când temerile mamei sunt legate de copil, de schimbările
care intervin în viața lui. Cum arată lucrurile atunci când mama are îngrijorări și temeri
mari legate de acomocarea copilului la grădiniță sau la școală pe care încearcă să le
ascundă de copil, pentru a nu i le transmite.
Având aceste temeri și îngrijorări, oricum mama nu mai poate fi la fel de prezentă
în relația cu copilul și comportamentul ei este modificat. În ciuda faptului că intenția
este bună, copilul inevitabil simte că mama este măcinată de îngrijorări legate de el și
că are o stare de care încearcă să fugă. Neștiind despre ce este vorba, copilul s-ar
putea îngrijora și el, la rândul său, în legătură cu starea mamei. În schimb, când nu
mai încerci să-ți reprimi îngrijorările și temerile și îi spui explicit și asumat copilului ce
simți (pe înțelesul lui și fără ca lucrurile să pară mai grave decât sunt), îngrijorarea lui
legată de emoțiile tale capătă o formă concretă și copilului nu îi mai e frică de faptul
că ceva mai rău s-a întâmplat sau s-ar putea să se întâmple. De exemplu, dacă ai
temeri legate de procesul de adaptare a copilului la grădiniță sau la școală, ai putea
formula mesajul în următoarea direcție: „Urmează să începi grădinița / clasa
pregătitoare și, pentru că este o schimbare importantă și îmi doresc foarte mult să îți
fie bine, mă simt îngrijorată în legătură cu asta. Dar vom face tot ce depinde de noi să
fie bine, nu-i așa?”
81
Ce pot să fac pentru fetița mea care va merge

la creșă peste două săptămâni și care are doar
1 an și 8 luni? Pentru că nu știu în ce măsură
va înțelege ea că eu mă întorc mereu să o iau
Indiferent de vârstă, copilul înțelege și simte ceea ce îi transmite părintele, în mod

special mama, cu care are o legătură întru totul specială. Chiar și atunci când copilul
încă nu poate să vorbească și când încă nu înțelege toate conceptele raționale cu
care operează adulți, poți fi sigură că el simte ce vrei să-i transmiți, căci simte emoția
care stă în spatele cuvintelor. Referitor la ce poți face pentru ca procesul de adaptare
la creșă să fie cât mai plăcut și fără stres, iată câteva recomandări:
1. Să începi să o acomodezi cu noua rutină: să parcurgeți împreună drumul spre

creșă, spunându-i că, peste câteva zile, veți merge acolo în fiecare zi și că va rămâne
acolo timp de câteva ore să se joace împreună cu copiii și cu educatoarele cu jucării
noi și frumoase.
2. Să îi citești povești despre începerea grădiniței sau să-i spui povești despre o fetiță
sau un animăluț care a început să meargă într-un loc frumos, unde se juca frumos cu
alți copii și unde se simte fericită, după care seara venea mama să o ia și apoi se
juca împreună cu părinții ei.
3. În primele zile de creșă, neapărat să-ți iei rămas bun de la copil, spunându-i că vei
veni să o iei după ce mănâncă sau înainte de prânz, în funcție de situație. Iar după ce
o iei de la creșă, subliniază încă o dată că, așa cum ai venit astăzi să o iei de la
creșă, vei veni și mâine și în fiecare zi. După primele zile, fetița va vedea că vii să o
iei și va căpăta încrederea că acest lucru se va întâmpla în permanență.
4. Să optezi pentru un proces de adaptare treptată, în măsura în care este posibil. Să

o duci în prima zi doar 1-2 ore, apoi să crești intervalul, astfel încât începutul adaptării
la programul scurt să decurgă în interval de câteva zile – o săptămână.
Ca părinți, este important să știm că un copil înțelege totul. Poți avea, așadar,
toată încrederea că fetița ta înțelege tot ce vrei să-i transmiți. Spune-i tot ce dorești,
având certitudinea că ea înțelege. Vei vedea că este o mare diferență între reacția
copilului atunci când este pregătit din timp și reacția lui atunci când întâmplările și
schimbările din viața lui îl iau pe nepregătite.
82
Băiețelul meu nu mai vrea la școală

și la after-school
Copilul meu a început să aibă o atitudine de refuz de a mai merge la școală și la

after-school. Când am cercetat, am văzut că exagera un pic, era și o lipsă de
atenție din partea învățătoarei, îi pusese eticheta de năzdrăvan și din ea nu îl
scotea, apoi îi spunea Făt Frumos, i-a subminat autoritatea și imaginea în clasă.
Apoi, am reglat puțin situația.
Însă, el are o atitudine de stres să îi zic față de școală și after. Știu că este un
pic răzgâiat și răsfățat (fiind singurul), dar poate și prin „botezul” școlii și after
s-a ajuns la situația asta. Acum trebuie să reluăm și nu știu cum va fi.
Este foarte bine că te-ai implicat pe parcurs să vezi care este problema, să o
descoperi și să faci pași concreți spre rezolvare. Într-adevăr, etichetările de orice
natură pot afecta puternic relația cu un copil și stima lui de sine. Ce e de făcut acum?
Tu simți că băiatul tau are un stres legat de școala și de after-school. Ce este

important în acest moment este să determini ce anume simte că îl stresează, pentru
că pot fi diferite cauze (de exemplu, teama că etichetările s-ar putea repeta, emoția
neplăcută asociată situației din trecut și pe care încă nu a depășit-o, teama că altceva
rău i s-ar putea întâmpla, faptul că se simte inferior sau nerespectat de colegi etc.) Și
poți afla fie întrebându-l direct „Ce anume simți că te deranjează legat de școală /
after-school?”, fie indirect: „Uite, sunt copii cărora nu le place la școală / after. Mă
întreb ce anume îi deranjează... ce îi stresează... tu ce crezi?”
După ce afli, poți folosi o tehnică de coaching: ia două obiecte (jucării, creioane,
foi de hârtie, orice), pune-le la o distanță oarecare unul de altul, și spune-i: „Uite: aici
(arăți la primul obiect) este X (numele copilului) acum, în situația de acum, în care se
simte stresat legat de școală/after. Iar aici (arăți al doilea obiect) este X care a
depășit problema, acum se simte foarte bine, se duce cu plăcere la școală / after și
se distrează cu colegii lui. Ce crezi că a făcut X ca să ajungă de aici (arăți la primul
obiect) până aici (arăți la al doilea)?”
Și vezi ce îți răspunde.
83
După trei zile de plâns nu am mai dus-o la creșă
Am o fetiță de 2 ani și 5 luni, în proces de adaptare la creșă. Prima zi binișor,

pentru că nu știa ce urmează să se întâmple, a doua zi dezastru, cu refuzuri
categorice, agitație maximă și acasă: nu doarme cum trebuie, suspină, urlă
efectiv în somn spunând că nu vrea la grădiniță etc...
Întrebarea mea e dacă acești copii care se confruntă cu astfel stări pot rămâne
traumatizați, sau mai bine zis afectați profund. A treia zi nu am mai dus-o, nu
am suportat.
Îmi imaginez cât de greu ți-a fost ca mamă să îți vezi copilul în această stare.
Întrebarea mea este dacă ai pregătit-o din timp pentru această schimbare și dacă
fetița a înțeles în ce constă această schimbare. De asemenea, dacă a rămas la
început 1-2 ore sau a rămas programul normal din prima zi?
Oricum, dincolo de aceste lucruri, reacția ei denotă clar că ceva nu este în regulă.
Aici aș sonda ce s-a întâmplat la grădiniță: cum au reacționat educatoarele la reacția
ei? Cum au gestionat situația? Ce i-au spus? Copilul este speriat, amenințat, rușinat,
sau educatoarele au o atitudine înțelegătoare și empatică? Dacă fac parte din prima
categorie, atunci poate că ar fi mai bine să găsești o altă grădiniță.
În acest moment, pentru că ai renunțat să o mai duci la grădiniță după trei zile,
oferindu-i acasă iubire și siguranță, confortul emoțional de care are nevoie, și
ajutând-o să-și exprime emoțiile negative trăite, fetița își va reveni.
Poți da la o parte îngrijorarea că ar putea rămâne traumatizată. Nu aveai de unde

să știi de la început ce va urma și, în momentul în care ai văzut că nu este în regulă,
ai stopat procesul.
Ce este important acum este să vezi unde este cauza: la grădiniță (atitudinea și
reacția educatoarelor sau a copiilor) sau la ea. Și, în funcție de asta, să gestionezi
situația.
84
Fetița de 5 ani, foarte timidă, nu mai vrea la

grădiniță, oricâte trucuri aș încerca
Și fetița mea de 5 ani zice că nu mai vrea să meargă la grădi... Încerc și eu cu

tot felul de întrebări / trucuri de genul că ce ar face acasă, cu cine ar rămâne, o
așteaptă prietenele ei de la grădi, că acolo se joacă, iese afară în curte etc. Este
o fire foarte timidă (ca și mine, când eram micuță, dar foarte încăpățânată), dar
după ce se obișnuiește cu un om, începe să vorbească...
Cel mai mult vorbește, bineînțeles, cu noi acasă și cu cunoscuții mai apropiați.
Dar cu ceilalți, absolut deloc, nu vrea să zică nici cum o cheamă, câți ani are,
unde a fost și de unde vine, nu vrea să salute și încerc să îi explic, de fiecare
dată, că nu este frumos să nu vorbească și să nu salute.
Până acum nu a dat roade nimic și nu mai știu ce să fac... cum să fac?! Ce
altceva pot să îi mai zic / explic? Unii oameni, când văd cum este, ne privesc cu
uimire răutăcioasă, ca și cum și-ar zice că nu este bine educată de acasă... Ce
mai pot face?
Dorind să o convingi pe fetița ta să meargă la grădiniță, ea nu are ocazia să-și

exprime acea emoție negativă pe care o simte în legătură cu grădinița. Și, pentru că
emoția nu este exprimată, va tot încerca, în diverse moduri, să iasă la suprafață,
astfel încât veți fi într-o continuă luptă a argumentelor.
De fapt, doar tu vii cu argumente, ea vine cu emoție, căci copiii la această vârstă
sunt emoție. Primul pas este să o lași să spună ce are de spus, iar tu să reflecți
verbal emoția ei. De exemplu, dacă spune „Nu vreau la grădiniță”, îi poți spune cu
empatie „Da, tu simți că nu vrei la grădiniță...” și dă-i puțin timp.
O poți întreba ce anume ar face dacă ar sta acasă și nu s-ar duce la grădiniță.
Uneori, copiii doar vorbind despre ce ar face, își satisfac acea nevoie, adică, într-un
fel, trăiesc acea experiență în mintea lor, chiar dacă nu este reală și insistă să o mai
ceară. Apoi, mai las-o câteva minute și, dintr-o dată, roag-o să aleagă ceva legat de
drumul spre grădiniță (ce jucărie să ia cu ea, dacă are voie să ducă jucării, ce haină
să îmbrace etc.). Odată ce face alegerea, se presupune implicit că acceptă drumul
spre grădiniță.
85
Și mai poți aborda situația prin povești și jocuri. Așează-te lângă ea și joacă-te cu
jucăriile ei de-a grădinița. Prezintă totul într-o manieră plăcută și amuzantă. Iar seara
îi poți spune o poveste despre un animăluț (animăluțul ei preferat) care s-a dus la
grădinița de animăluțe și ce fain s-a jucat acolo și apoi s-a jucat și acasă cu părinții lui
etc.
Legat de celălalt aspect de care vorbești, al timidității, cel mai bun lucru pe care îl
poți face pentru fetița ta este să încetezi să o mai consideri foarte timidă. Faptul că i-
ai conferit această etichetă în mintea ta te face să te comporți într-un anumit fel.
Dacă, de exemplu, ai fi 100% convinsă că este un copil echilibrat din acest punct de
vedere, cu o doză de timiditate normală pentru vârsta ei, cu siguranță că ai fi mai
relaxată și te-ai comporta diferit în raport cu ea.
Considerând-o pe fetiță drept „foarte timidă”, s-ar putea să o faci să fie mai timidă
decât ar putea fi dacă ai considera că este normal să fie așa. Pentru că, acum, ai
tendința să o forțezi să facă lucruri, ea are tendința să se ascundă și mai mult, să
fugă de ceea ce o obligi să facă, și, dacă îi mai și spui explicit că este timidă, ea va
învăța despre ea de la tine că e timidă și își va construi personalitatea pe această
bază.
Și, apoi, chiar că va fi mai greu să schimbi lucrurile. Uite, chiar acum, în timp ce
citești aceste cuvinte, îți poți imagina, doar pentru câteva momente, că ai toată
convingerea că fetița ta nu e timidă și că are un comportament absolut normal pentru
vârsta ei, la fel ca și alți copii.
Și, observă, având această nouă convingere, ce se schimbă în atitudinea ta față

de ea și la nivel de comportament.
86
Băiețelul meu va merge la creșă la 1 an. Oare

nu e prea devreme?
Sunt mămica unui băiețel de 6 luni şi jumătate. De curând am înscris copilul la
o creşă privată, noi locuind în Belgia de 3 ani. Copilul este înscris începând cu
luna martie. Aici, mamele îşi lasă copiii de la câteva săptămâni în creşe private
sau de stat, datorită locului de muncă sau din motive personale.
Am decis cu soțul meu să stau un an cu copilul acasă, apoi să îmi reiau

activitățile. Nu pot descrie în cuvinte cât de dificil a fost pentru mine să îl
înscriu. „Rațiunea” de mamă îmi tot dă imbolduri de genul: „Oare nu cumva e
prea devreme?”, „Dacă nu va fi pregătit copilul pentru această schimbare?”
etc.
Nu mă aştept să îmi validezi temerile sau să le infirmi. Sunt conştientă că un

copil de un an nu poate înțelege la fel de multe ca unul de 3 ani.
Un copil înțelege totul, indiferent de vârsta lui. Poate să nu înțeleagă argumentele

logice, conceptele pe care le folosim noi, adulții, însă fii sigură că înțelege emoția și
energia care stau în spatele cuvintelor. Un copil simte temerile și nesiguranța
părintelui, la fel cum simte încrederea și calmul. Asta este cel mai important.
Și, în cazul adaptării copilului la grădiniță, este esențială starea ta interioară. Atâta
timp cât tu ai găsit un loc potrivit și ai încredere în mediu, în educatoare, în faptul că
acolo copilul tău va fi îngrijit foarte bine, atâta timp cât vei ști cum să gestionezi tot
procesul de adaptare, cum să previi diverse probleme și cum să le rezolvi, dacă apar,
vă puteți bucura de un proces frumos de adaptare și la vârsta de un an.
Felicitări pentru decizia pe care ai luat-o, pentru că faci tot ce poți tu mai bine
pentru binele copilului tău!
87
A început grădinița de două zile, dar nu rezonează

cu ceilalti copii. Să o mut la altă grupă?
Micuța mea a început grădinița acum două zile. Grupa mică. Surpriza este că în
grupă sunt mulți copii care de fapt ar trebui să fie la creșă. Au în jur de 2 ani.
Fetița mea nu prea rezonează cu ei. Ea vrea să se joace, să vorbească și nu
prea are cu cine... Ce să fac? Să o mut în grupa mijlocie? Sau să mai aștept?
Cei mici mai tot timpul plâng și se împing, se bat, iar ea este diferită.
În aceste două zile, părea că se simte bine, dar nu am lăsat-o mult. Plus că am
stat cu ea pentru că am vrut să le observ comportamentul. Țin să spun că se
întâmplă să fie atât de mulți copii mici pentru că în orașul nostru nu avem
creșă.
Nu am înțeles din e-mail ce vârstă are fetița. Dar, dacă în grupa imediat superioară
copiii sunt mai mari decât ea, iar în grupă mica sunt, printre copiii mai mici, și copii de
vârsta ei, este recomandat să meargă la grupa unde sunt copii de vârsta ei. Și asta
din mai multe motive. Copilașii mai mici tind să se apropie de copiii mai mari și să îi
imite. Problema este că un copil de 2 ani și chiar de 3 ani nu are motricitatea mâinilor
la fel de bine dezvoltată precum un copil de 4 ani și nu va putea face ceea ce face un
copil mai mare, oricât de mult s-ar strădui și din acest motiv, se va simți frustrat.
Totodată, copiii până pe la vârsta de 3-3,5 ani nu se joacă cu alți copii, ci se joacă
singuri, chiar dacă sunt înconjurați de alți copii. De regulă, un copil mai mic de 3-3,5
ani se apropie de un copil mai mare fie din curiozitate, ca să îl observe, fie ca să-i ia
jucăria. Din acest motiv, copiii mai mari, care deja inițiază jocuri de grup și se joacă
între ei, nu îi agreează pe copilașii mai mici, care nu știu încă să se joace în grup, și
au tendința să îi excludă din grup, să îi marginalizeze. Și nu ți-ar plăcea să știi că
fetița ta este marginalizată de colegii și colegele de la grădiniță.
Până la urmă, însă, decizia îți aparține în totalitate. Într-adevăr, atunci când sunt
mai mulți copii în adaptare, în grupă dimineața poate fi jalea de pe lume. Poți evita
această situație așteptând o perioadă (chiar și o întârziere de o săptămână poate
ajuta) să se adapteze ceilalți copii, apoi să începi să vii cu fetița ta, atunci când
atmosfera este mai liniștita. Poți, de asemenea, să discuți cu educatoarele și să le
întrebi ce îți recomandă în situatia aceasta. Totuși, dacă ai încredere în educatoarea
fetiței tale și ți se pare că e un pedagog bun, poate că merită să o lași în această
grupă pentru educatoare.
88
Băiețelul se teme că nu voi veni să-l mai iau
Băiețelul are 4 ani și în curând va începe grădinița. Îl pregătesc de ceva timp,

însă am observat că temerea lui cea mai mare este că eu nu voi veni să-l iau. I-
am spus de multe ori că nu există nicio îndoială că voi veni să-l iau, însă nu
reușește să depășească această frică. Ce i-aș putea spune astfel încât să-l
ajut?
Din moment ce băiețelul insistă atât de mult asupra fricii de separare, este posibil
ca aceasta să fi apărut la un moment dat, într-o experiență din trecut. Adu-ți aminte
dacă au existat momente în care ai plecat de acasă pe furiș, fără să-ți iei rămas bun
de la copil, inclusiv dimineața, sau dacă au fost momente când s-a simțit pierdut în
mulțime și, pentru câteva clipe, s-a simțit singur și părăsit.
În egală măsură, o astfel de frică poate să apară și în urma unor cuvinte auzite
întâmplător, la locul de joacă, unde, spre exemplu, o bonă sau o bunică i-a spus unui
copil că pleacă fără el, dacă nu se dă jos de pe tobogan.
Fiind martor al unei asemenea situații, copilul poate să-și creeze frica de a nu fi
părăsit de părinții lui. După ce descoperi originea fricii copilului, îl poți ajuta pe copil,
cu ajutorul jocurilor terapeutice și al poveștilor, să-și accepte frica, iar apoi să și-o
depășească. Apoi, după ce începe grădinița, se va convinge că vii să-l iei în fiecare
zi.
89
Acum este grupa mare, dar plânge în fiecare zi.
L-am înscris anul trecut pe băiețelul meu, în vârstă de 4 ani și 4 luni, la o

grădiniță particulară. Educatoarele au acceptat dorința mea pentru o adaptare
treptată. Așadar, l-am înscris în grupa mică, am stat cu el aproape o lună, însă
nu s-a adaptat deloc, motivul fiind că în această grupă erau majoritatea copii
mici, de 2 ani, care încă nu comunicau verbal, plângeau foarte mult. Iar el, fiind
un copil foarte sociabil, nu înțelegea de ce nu i se răspunde când invită copiii
să se joace cu el.
Din cauza acestor aspecte, l-am mutat la grupa mijlocie, unde a fost cel mai mic
din grupă. Și aici a fost o perioadă de adaptare, dar mult mai scurtă. S-a atașat
mult mai repede de educatoare decât de cea de la grupa mică, pe care am
observat și acum că o evită. A trecut destul de bine anul. Și-a făcut prieteni, iar
pe doamna o iubește foarte mult.
Problema este acum, cu următoarele schimbări. Este în grupa mare, aceeași

educatoare pe care o iubește + o educatoare nouă + foarte mulți copii noi. Anul
trecut erau 15 copii, acum sunt 24. O altă schimbare este că de anul acesta l-am
înscris la program prelungit, până la ora 4. Anul trecut era la program scurt și
după masa de prânz mergeam după el.
A trecut o săptămână și el plânge în fiecare zi. Nu vrea la grădiniță, e trist toată

ziua și nu mănâncă. Problema lui este că nu este prieten deloc cu somnul, nu
prea a dormit la amiază nici acasă. La grădi nu e forțat să doarmă. Au program
de relaxare. Cine dorește doarme, cine nu, cum e cazul lui, se ocupă doamnele
de el, se plimbă cu el, i se dau diferite sarcini, deci nu trebuie să doarmă.
Cu toate acestea, el nu vrea să meargă la grădi și suferă enorm, iar eu nu știu

acum ce să fac. Continuăm așa? Cât timp? Ar mai fi varianta să-l mut la o altă
grădiniță, în sistemul de stat, la program scurt, mai aproape de bunici, care ar
putea să-l scoată de la grădi la amiază, fiindcă eu nu pot din cauza serviciului.
Aici l-aș înscrie în grupa mijlocie, pentru că el oricum ar trebui să repete grupa
mare. Oare e ok sa fac acum această schimbare? Chiar nu știu acum ce să fac,
însă mă doare sufletul când îl văd așa trist și consumat.
90
Sunt mai multe aspecte care s-ar putea să fie relevante în situatia prin care treceți
și le vom lua pe rând:
1. Cum anume i-a fost explicată baiețelului schimbarea care va urma, înainte de a
începe grădinița în noua grupă și la program prelungit? Cea mai bună variantă este
să îi fi spus din timp ce urmează, exact ce schimbări vor interveni în mediul lui și în
programul lui. Chiar și să știe despre schimbări cu 2-3 zile înainte de a merge la
grădiniță e un aspect care poate face diferența, pentru că, astfel, psihicul copilului are
timpul necesar de a se adapta schimbărilor, de a le integra.
2. Prietenii - cum au fost introduși copiii noi? Dacă în grupa actuală sunt sau nu
sunt prietenii pe care îi avea până acum în grupa lui? Presupun că, dacă e aceeași
educatoare, sunt și aceiași copii, plus alții noi. Venirea unui singur copil nou poate
genera o anumită încordare în copil, așa că este normal ca apariția unui număr mare
de copii noi să fie un lucru greu de digerat pentru baiețel. La vârsta lui, deja începe să
conteze destul de mult prietenia.
3. Noua educatoare - care este rolul său? Care este relația cu vechea educatoare?
Îi place sau nu copilului de ea?
4. Programul prelungit. E cu mult mai ușor să adaptezi un copil, treptat desigur, de

la început la program prelungit decât să învețe să fie luat la prânz și apoi, după
câteva luni să fie nevoie să rămână la program prelungit. Adaptarea e cu mult mai
grea. Ce poți face acum e să vezi cum ai putea organiza o adaptare treptată la
programul lung, discutând cu copilul și pregătindu-l acasă. Pentru început nu ar trebui
să fie obligat să rămână forțat la program lung. Ia-l acasă mai devreme, câteva zile,
astfel încât să ai timp să îl pregătești și să se obișnuiască mental cu ce urmează.
5. Practic, cu atâtea schimbări, ce se întâmplă este că băiețelul tău a intrat din nou
într-un proces de adaptare la grădiniță, pe care îl poți trata ca atare. E ca și cum a
început din nou grădinița, cu trăiri și emoții similare.
6. Ideea mutării la o altă grădiniță nu aș lua-o în considerare, pentru că ar

presupune cu mult mai multe schimbări decât cele prin care trece acum, cu excepția
programului prelungit. Ar trebui să se adapteze drumului de dimineață, cu clădirea și
curtea noii grădinițe, cu noii colegi, cu noile educatoare, cu faptul că va fi luat la prânz
de către bunici. Și ar însemna, practic, că în mijlocul unei crize, iei decizia de a
genera o nouă criză. Nu este un moment potrivit.
91
7. Ce este important de făcut este să îl ajuți să-și exprime și să-și depășească

această stare de tristețe. Pentru aceasta, însă, este foarte important ca tu să fii
liniștită, calmă și încrezătoare. Atunci când te simți foarte stresată și îngrijorată, orice
ai face, îi vei transmite această stare copilului.
Gândește-te acum la motivele pe care le-ai avut în vedere atunci când ai ales
această grădiniță pentru copil. Gândește-te că este un loc potrivit pentru copilul tău și
că lucrurile se vor aranja (și chiar așa se va întâmpla, cu cât mai repede te liniștești tu
și dobândești starea de siguranță, cu atât mai repede se va liniști și copilul).
Dacă, însă, treci și tu printr-o schimbare importantă la job sau într-un alt domeniu
al vieții tale, primul pas este să integrezi tu schimbarea ta. O mare schimbare pentru
tine, alături de niște schimbări importante pentru un copil înseamnă prea multă
tensiune și presiune în familie. Integrează mai întâi schimbările prin care treci tu, și
când te vei simți liniștită, îți vei putea ajuta și copilul.
8. Concret, după ce punctul 7 este rezolvat, îl poți ajuta pe baiețelul tău să își
exprime emoțiile, prin jocuri precum:
- Întreabă-l: „Dacă tristețea ta ar vorbi, ce ar spune?” sau „Dacă lacrimile tale ar vorbi,
ce ar spune?” Observă ce spune, poate nu a exprimat ceva ce se întâmplă la
grădiniță, poate nu îi place ceva, poate că nu cunoaște copiii etc.
- Poți să ințiezi anumite jocuri cu mașinuțe, piese Lego, pietre, scoici cu personajele
implicate, să recreați scene din situațiile reale și să vezi ce spune și cum rezolvă
problemele de acolo.
- Poți să-i spui povești terapeutice - o poveste cu un subiect similar cu situația lui,
însă ca personaje să fie, de exemplu, un animăluț și să îl și întrebi: „De ce crezi că
plânge ursulețul? Ce l-ar putea ajuta să se simtă mai bine?/ Cine l-ar putea ajuta?”
Și, apoi, ai putea să-i sugerezi tu o soluție, dacă nu găsește ceva ce să-l ajute cu
adevărat, dar pe care o aplică ursulețul.
Procesul de adaptare la grădiniță poate să dureze și până la 6 luni, iar părintele

poate ușura sau poate împiedica acest proces, prin atitudinea și emoțiile sale.
92
Două tentative de grădinițe, l-am retras de fiecare

dată, chiar dacă la început era bine
Baiețelul meu are 3 ani și 2 luni. Până acum am avut două încercări de integrare
la grădi (la 1 an și 9 luni și astă vară la 3 anișori) soldate cu eșec de fiecare dată
din același motiv: ceilalți copii care plâng foarte tare, unii țipă, se trântesc pe
jos etc., alții zbiară la propriu.... Din păcate, de ambele dăți am început oarecum
bine, măcar nu plângea, apoi după câteva zile de spectacole (cam 10 zile), cu
ghilimelele de rigoare, l-am retras. Prima dată a intrat într-un fel de apatie
generală, iar acum zicea că nu mai vrea și, după ce l-am ținut acasă, are de vreo
luna un fel de geamăt când se relaxează și se concentrează.... nu stim cum să
procedăm cu el pe viitor. Momentan, am decis să rămână acasă cu bunica și eu
stau cât de mult pot cu ei. Într-o seară mi-a zis că va merge la grădi doar dacă
dau copiii și educatoarele afară, și, într-adevăr, educatoarele nu le-am nimerit
bine...
Din câte spui, în situația voastră, dincolo de plânsul de dimineață al celorlalți copii,
și educatoarele au determinat dificultatea procesului de adaptare. Într-adevăr, nici
„concertul” de plânsete pe diferite voci nu este un spectacol prea încurajator, mai ales
pentru un copilaș care începe adaptarea, dar cel puțin copiii se liniștesc după primele
săptămâni. Din acest motiv, dacă există posibilitatea, poți opta pentru începerea
adaptării după ce ceilalți copilași s-au adaptat deja.
Chiar dacă asta presupune o întârziere cu câteva săptămâni a începerii grădiniței,

copilul va beneficia de o atmosferă mult mai calmă la începutul zilei, ceea ce poate
face diferența. De asemenea, alegerea educatoarei este de o importanță crucială,
dupa cum a spus chiar și baiețelul tău. Data viitoare când alegeți grădinița, caută o
educatoare blândă, calmă și care să-ți inspire încredere. Copilul va vedea diferența,
dar și tu îi vei transmite baiețelului tău încrederea ta în educatoare, astfel încât și el
va avea încredere în ea.
Până atunci, îl poți ajuta pe băiețelul tău să exprime emoțiile negative pe care le-a
acumulat la fosta grădiniță prin jocuri sau spunându-i povești în care situația lui este
prezentată cu alte personaje (animălute, de exemplu). Îl poți întreba ce l-ar putea
ajuta pe personajul principal să se simtă mai bine. Dacă nu vine cu nicio soluție, îi
poți sugera tu soluții.
93
La creșă sau cu bona până când împlinește 3 ani?

Aș vrea să îmi spuneți dacă la 1 an și 10 luni este mai bine să lăsăm copilul la
creșă sau cu o bonă până împlinește 3 ani și va merge la grădiniță. Am o fetiță
de 1 an și 3 luni, dar și un băiețel de 6 ani. El a mers la creșă particulară la 1 an
și 7 luni, cu o adaptare greoaie și anevoioasă și cu foarte multe răceli (odată cu
intrarea în colectivitate).
Pentru fetiță m-am gândit la bonă, mai mult din cauza răcelilor (nu avem bunici
și nici alte ajutoare) pentru a o proteja măcar un an, până mai crește și poate să
zică ce o doare. Care ar fi cea mai bună opțiune?
Să lase copilul la o creșă sau în grija unei bone este o întrebare pe care și-o pun
majoritatea părinților care sunt nevoiți să găsească o soluție pentru copilul care are
mai puțin de 3 ani, vârsta cea mai potrivită pentru începerea grădiniței, și nu au bunici
sau alte rude care să poată sta cu copilul.
Până la urmă, este o alegere personală. Iar cel mai important lucru este în cine
avem încredere: în bonă sau în educatoare și în grădiniță în general.
Din câte spui, experiența dificilă a adaptării băiețelului la grădiniță te face să înclini
către soluția unei bone. Este foarte bună, atâta timp cât tu ești mulțumită și găsești o
persoană de încredere.
Sunt mulți părinți care au avut bone mai mulți ani pentru copiii lor și totul a fost foarte
frumos! Ghidează-te dupa ce simți tu că este mai bine pentru tine și pentru fetița ta și
ia decizia în funcție de asta.
Și, după ce ai luat decizia, mergi înainte hotărâtă că este cea mai bună decizie și
nu mai privi în urmă, căci vei începe să ai îndoieli, iar îndoielile le vei transmite și
fetiței. În ambele cazuri poate fi foarte bine! Doar ai încredere în decizia ta.
94
Plânge mult: dimineața, la prânz și după-amiaza.

Să îl duc mai rar la grădiniță?
Sunt mama unui băiețel de 3 ani. A început acum grădinița și a fost cu lacrimi în
fiecare zi. Eu am încredere în educatoare, le cunosc, problema este că băiețelul
meu e mai sensibil și/sau mai atașat de mine, pentru că l-am crescut doar eu și
tatăl lui, neavând bunici în preajmă.
Din câte am înțeles de la educatoare și am și văzut când mă duceam să-l iau, el

plânge mai mult decât ceilalți copii (este la program prelungit). Dimineața
plânge 2 ore, la prânz iarăși, refuză mâncarea și, după ce se trezește, începe iar
să plângă. Ceilalți, în schimb, plâng doar la începutul programului.
Mă gândesc să îmi reduc programul de lucru și să îl duc mai rar. E recomandat

să fac așa, sau se va obișnui?
Sunt două aspecte importante în situația descrisă de tine. În primul rând, procesul
de adaptare a copilului la grădiniță se produce cel mai frumos și liniștit atunci când se
produce în mod natural, adică în cadrul unui proces de adaptare treptată: 1 - 2 ore în
prima zi, apoi treptat mărindu-se timpul, după primele 4 - 5 zile copilul putând să
rămână liniștit la programul scurt, până la prânz și să mănânce cu ceilalți copii.
Însă, pentru a face trecerea la programul prelungit, el are nevoie de o perioadă de

acomodare. De aceea, în mod normal, le sfătuim pe mămici să fie mai disponibile în
primele săptămâni de grădiniță, pentru a-i permite copilului o adaptare treptată la
programul lung.
Îți voi aduce exemplul meu personal. Inițial, mă descurcam cu ce aveam de făcut
cu un program al copilului până în prânz (cu prânzul inclus), după masa de prânz mă
duceam să-l iau.
Însă, după aproximativ 7-10 zile de grădiniță, când am venit într-o zi să-l iau după
masa de prânz, l-am găsit sărind prin pătuțurile copiilor și părea că se simte foarte
bine acolo. Atunci, directoarea mi-a spus că este pregătit să rămână la program
prelungit și să ne decidem dacă vrem să îl lăsăm sau nu, pentru că, dacă vom decide
să continuăm cu programul scurt, iar ulterior situația se va schimba și ne vom dori să
îl lăsăm la program lung, va fi mai dificilă adaptarea.
95
Atunci, directoarea mi-a spus că este pregătit să rămână la program prelungit și să

ne decidem dacă vrem să îl lăsăm sau nu, pentru că, dacă vom decide să continuăm
cu programul scurt, iar ulterior situația se va schimba și ne vom dori să îl lăsăm la
program lung, va fi mai dificilă adaptarea.
Deși pe mine, personal, situația m-a luat prin surprindere, nefiind pregătită să-l las
la program lung, copilul s-a adaptat foarte bine. Ce vreau să spun este că, într-un fel,
dacă se simt bine în grădiniță și în colectiv, ei ajung aici în mod natural, dacă nu sunt
forțati.
Soluția să duci copilul mai rar la grădiniță aș exclude-o de la început, pentru că îi

transmiți faptul că mersul la grădiniță este opțional și că poate merge doar când vrea
și dacă vrea. Și, dacă nu vrea deloc niciodată, poate să nu meargă niciodată. Copilul
se obișnuiește cu grădinița tocmai atunci când există o constanță și când lucrurile se
petrec regulat, formându-se noi rutine.
În schimb, ce aș face ar fi să reduc programul, pentru a relua o adaptare treptată la

programul lung. L-aș lăsa doar la program scurt cu masă, urmând să-l pregătesc ușor
pentru trecerea treptata la somnul cu copiii.
96
La final, iată câteva reguli de care să ții cont și convingeri care să te ajute să
treci cât mai ușor peste perioada de adaptare a copilului în noul mediu:
1. Ai încredere în tine și în intuiția ta.

2. Ai încredere în copil.
3. Fii proactiv/ă în relația cu grădinița sau școala.
4. Pune accent pe ce îți dorești și nu pe ce vrei să eviți.
5. Copilul tău are toate resursele necesare pentru a se adapta noului mediu.
6. Fă diferența între emoțiile tale și emoțiile copilului.
7. Ascultă-ți copilul cu adevărat, știind că el are dreptul la alegeri și la soluții
personale pentru problemele cu care se confruntă.
Cu răbdare, cu deschidere și dacă nu ai așteptări speciale în legătură cu procesul

de adaptare a copilului la grădiniță sau la școală, vei reuși să lași temerile deoparte și
să răspunzi provocărilor pe măsură ce acestea apar, și doar dacă apar. A fi un
părinte bun înseamnă să fii, în primul rând, un părinte sincer și autentic și un părinte
preocupat în permanență de propria sa dezvoltare.
Fiind cel mai important exemplu pentru copilul tău, fii astăzi ceea ce îți
dorești să devină copilul tău mâine!
97
Despre autoarele ebook-ului „Adaptarea la

grădiniță și la școală, fără lacrimi și suspine”
Ana Bâtcă este cofondatoare a Centrului de Parenting, formator autorizat

de Ministerul Muncii, coach, consilier în parenting, NLP Practitioner și
NLP Master, mama unui băiețel născut în 2013.
Ana Zidărescu a decis după nașterea băiețelului ei, în anul 2012, și după
9 ani de experiență în presa națională, să facă o schimbare majoră de
carieră. Astfel, a devenit cofondatoare a Centrului de Parenting, formator
autorizat de Ministerul Muncii. Astăzi, scrie articole de parenting, creează cursuri de
parenting și ajută mămicile care vor o schimbare profesională să își lanseze propriul
site sau blog și să ajungă să se întrețină din noua lor pasiune.
Carmen Vieru este psiholog și psihoterapeut specializat în terapia copilului

și a familiei și consilier NLP integrativ pentru copii și părinți și mama unui
băiețel născut în 2009. În calitate de psiholog colaborator la mai multe școli
și grădinițe din București, în ultimii ani, Carmen s-a ocupat îndeaproape de adaptarea
copiilor la grădiniță și la școală.
Copyright Centrul de Parenting Modern SRL. Toate drepturile rezervate

Credite foto: www.pixabay.com, www.pexels.com
E-mail: ana.batca@centruldeparenting.ro E-mail: ana.zidarescu@centruldeparenting.ro

Tel: 0729729632 Tel: 0741048885
Website: http://centruldeparenting.ro/scoaladeparenting (cursuri, workshop-uri, e-books)

http://centruldeparenting.ro (articole de parenting)
98

Adaptarea Copilului La Gradinita

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Adaptarea Copilului La Gradinita

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ADAPTAREA COPILULUI

la GRĂDINIȚĂ sau la ȘCOALĂ,

DE LA FONDATOARELE CENTRULUI DE PARENTING

Cuvânt înainte ................................................................................................................... 3

CAPITOLUL I. Cei 3 factori de bază de care depinde acomodarea copilului la grădiniță

CAPITOLUL IV. Mituri despre adaptarea copilului la grădiniță ..................................... 58

CAPITOLUL V. Greșeli ale părinților care împiedică adaptarea copilului la grădiniță 63

CAPITOLUL VI. Ce ne facem cu răcelile de după intrarea în comunitate? ................... 70

CAPITOLUL VIII. Întrebări de la părinți și rezolvări la situații reale............................... 76

Despre autori ..................................................................................................................... 98

Copilul mai mic de 2 ani a început sau urmează să înceapă creșa;

Am adunat în această lucrare teoria despre psihologia copilului, experiența de

Cu toată admirația pentru eforturile tale de părinte,

Sunt mică. Am doar 2 ani și, până astăzi, am stat numai

Azi, mami m-a adus într-un loc colorat, cu diferite

O doamnă a adus fructe, dar nu pot să mănânc pepene,

Aici mă abțin să nu plâng, dar alături de tine, în brațele

Cu toate acestea, tu aveai deja anumite experiențe de adaptare și acestea te-au

Poate că pare absurdă ideea că un părinte ar putea să îngreuneze toată sarcina

Ne dorim ca ei să nu treacă prin greutățile prin care am trecut noi și vrem să îi

schimbarea mediului în care activează cea mai mare parte a zilei;

Atunci când procesul de acomodare a copilului în colectivitate, fie că vorbim despre

Un copil de 2 ani nu se va juca împreună cu ceilalți copii, ci se va juca singur,

Putem considera că procesul de acomodare a copilului la grădiniță are succes

Adaptarea copilului la grădiniță sau la școală depinde de trei factori de bază:

PĂRINTELE. Chiar dacă vorbim despre procesul de adaptare a copilului într-un

INSTITUȚIA DE ÎNVĂȚĂMÂNT (grădinița sau școala). Dacă în cazul primilor

COPILUL. Ce se întâmplă în mintea celui mic

La grădiniţă, copilul găseşte un mediu exterior familiei în care se poate manifesta

În primul an de viaţă, copilașul este foarte dependent de părinți. Satisfacerea

Acum, copilul descoperă că relațiile de dragoste sunt posibile și că poate explora

Experienţa de viaţă este îmbogățită cu învăţarea comunicării verbale. La începutul

PĂRINTELE și provocările sale

Studiile au demonstrat că fătul nu rămâne impasibil la ceea ce se întâmplă cu

Pentru a-și crește șansele de supraviețuire, copilul se naște cu experiența trăirii

Poți, în schimb, să continui căutările, vizitând încă una-două-trei-cinci grădinițe,

Pe lângă convingerile pe care le au despre grădinițe, despre educatoare și despre

Așteptările părinților de la procesul de adaptare la grădiniță:

- Copilul să aibă o comunicare bună cu educatoarea.

- Copilul să se simtă bine în noul mediu.

- Alimentația să fie variată și sănătoasă.

- Să fie respectate anumite restricții alimentare ale copilului.

- Educatoarele să se comporte frumos cu copilul.

- Copiii să fie scoși la aer zilnic.

- Copilul să-și facă noi prieteni și să se integreze în grup.

- Copilul să învețe lucruri noi și să se dezvolte intelectual, să aibă cât mai

- Educatoarele să îl ajute pe copil să facă diverse lucruri, așa cum se

Așteptările părinților de la procesul de adaptare la școală:

- Elevul să nu-și piardă curiozitatea nativă.

- Învățătoarea să-i dezvolte copilului dorința de a învăța.

- Copilul să-și facă repede prieteni în clasă.

- Copilul să se simtă confortabil într-un colectiv mare.

De fapt, așteptările pe care le au îi fac pe părinți să fie poate mai reticenți, să se

Celebrul scriitor Mark Twain a observat și el acest lucru: „Majoritatea lucrurilor

În continuare, te vom ajuta să scapi de fricile tale legate de acomodarea copilului

Din discuțiile noastre cu părinții, au reieșit foarte multe îngrijorări pe care le au în

Cele mai importante temeri ale părinților legate de acest proces:

- că cel mic va refuza să se integreze în grup;

Tehnici care să te ajute să te eliberezi de fricile legate de procesul acomodarii

Tehnica nr. 1: Acceptă frica

De aceea, soluția rămâne armistițiul. În mod concret, gândește-te la temerea ta,

Tehnica nr. 2: Pune fricile deoparte

În niciun caz să nu arunci bilețelele la gunoi, nu în acest moment, pentru că, în