MANAGEMENT SI LEGISLATIE SANITARA

AMG AN II
 Capitolul 1. NOTIUNI GENERALE DE MANAGEMENT

1.CONCEPTUL DE MANAGEMENT, MANAGER,

LEADERSHIP

Managementul este un proces esential pentru orice organizatie in vederea atingerii

unor obiective prin intermediul altor oameni.
Managementul in sectorul sanitar se refera la obtinerea eficientei, alocarea resurselor
fizice, financiare, materiale si utilizarea eforturilor umane pentru realizarea scopurilor
propuse.
Exista mai multe definitii ale managementului, dar caracteristicile esentiale sunt
aceleasi. La origine, cuvantul provine din latinul ,,manus” ceea ce inseamna ,,a tine un cal
infrau” sau o caruta cu ajutorul haturilor. Sensurile verbului englez ,,to manage” sunt
multiple:a administra, a trata cu indulgenta, a duce ceva la bun sfarsit. De-a lungul
timpului managementului i-au fost date mai multe definitii:
- Henri Fayol :,, a prevedea si a planifica, a organiza, a conduce, a coordona si a
controla” ;
- Hersey si Blanchard :,,lucrul cu indivizi sau grupuri pentru indeplinirea unor obiective
organizationale”;
- Brech :,, asumarea raspunderii pentru deciderea, planificare si reglementareaactivitatii
unor oameni lucrand pentru un scop comun, astfel incat rezultatul corect sa fieeficient si
economic”
Din aceste definitii rezulta doua caracteristici esentiale:
- managementul se desfasoara in organizatii formale, care implica oameni in interactiuni
comune, organizate;
- include functia de conducere, facilitand munca cu membrii organizatiei.
Ca elemente principale, in procesul de management, se pot enumera:
- indeplinirea scopurilor si obiectivelor organizationale;
- realizarea acestor activitati cu ajutorul resurselor umane, materiale si financiare ;
- se dezvolta in organizatiile formale.
Managementul este un sistem cu rol in realizarea obiectivelor sistemului de
sanatate,cel mai important obiectiv fiind pastrarea starii de sanatate a populatiei.
Managerul este acea persoana din organizatie care are responsabilitatea de a
indeplini activitatile propuse, prin intermediul oamenilor din echipa cu care lucreaza.
Pentru a fi eficace managerul trebuie sa inteleaga si sa indeplineasca sarcinile pe care
le impune munca sa. Managerul trebuie sa stie cum si de unde sa obtina cunostintele de
care are nevoie, trebuiesa aiba abilitatea de a intelege nevoile si problemele celor cu care
lucreaza pentru a-i i putea ajuta la nevoie.
Conform datelor furnizate de American Assembly of Collegiate Schools of Business,in
activitatea desfasurata de un manager sunt necesare cateva calitati:
- gandire analitica;
- perseverenta;
- decizie
- suplete;

2
- hotarare;
- leadership;
- bun organizator;
- influenta personala;
- comunicare;
- rezistenta la stress;
- toleranta la incertitudine.
Functiile pe care trebuie sa le indeplineasca un manager in desfasurarea activitatii sale
sunt:
- atitudinea de decizie: capacitatea de a fixa obiectivele astfel incat acestea sa poatafi
atinse;
- talent organizatoric: se refera la aptitudinea de a concepe si realiza un plan deactivitate
prin care sa se atinga obiectivele propuse;
. managerul va imparti munca pe domeniide activitate si va selecta personalul necesar.
- functia de comunicare: de exprimare clara a ideilor, reprezinta functia integrata
amanagerului prin care acesta comunica in permanenta cu superiorii, subordonatii si
colegii;
- capacitate de evaluare: se refera la analiza si interpretarea performantelor obtinute;
- dezvoltarea resurselor umane.

Leadership -ul reprezinta arta sau procesul de a influenta persoanele pentru a indeplini
scopurile grupului prin mijloace necoercitive. Leadership-ul reprezinta o parte a
managementului in care managerul are rolul de a implica un grup de persoane in vederea
realizarii unei sarcini.
O componenta de baza a leadership-ului este spiritul de echipa definit ca fiind starea
prin care oamenii gandind, simtind si comportandu-se armonizat, prezinta dorinta de a
realiza împreună un anume scop.
Un management include un leadership competent, care trebuie sa indeplineasca
urmatoarele functii:
- functia de a duce la bun sfarsit o sarcina primita si de a solutiona problemeleaparute;
- functia sociala, de formare si mentinere a echipei de lucru.
In functie de stilul de conducere si de caracteristicile manageriale si psihosociologice
implicate, se descriu tipurile de leadership dintr-o organizatie:
- autocratic - caracterizat printr-o supraveghere stricta a subordonatilor; managerul
iadecizia si o anunta angajatilor, acestia avand rol de a indeplini sarcinile, fara a intervini
cu altesolutii;
- consultativ - in care se stabilesc relatii consultative intre manager si membrii grupului,
dupa ce decizia a fost prezentata, membrii echipei vor participa la elaborareadeciziilor
luate;
- participativ- managerul prezinta problemele si deciziile, acestea fiind analizate sichiar
schimbate daca se formuleaza solutii mai bune;
- democratic - da posibilitatea participarii angajatilor la solutionarea problemelor si
laluarea deciziilor, managerul prezentand doar problemele existente;
- ,, laissez-faire”-managerul nu se implica in luarea deciziilor, dandu-se libertatefoarte
mare in actiune subordonatilor; în această situaţie, managerul isi pierde autoritatea
putandu-se ajunge la neperformanta organizatiei.

3
 2. FUNCTIILE MANAGEMENTULUI

Functiile de baza ale managementului se refera la activitatile pe care le indeplinesc

managerii intr-o organizatie pentru a atinge obiectivele organizatiei prin utilizarea
resurselor umane, materiale si financiare. Aceste functii sunt in interrelatie. Dupa H.
Fayol ele sunt:
- planificarea
- organizarea
- functia de personal
- coordonarea
- controlul

a)Planificarea
- este functia prin care se stabilesc strategiile si obiectivele pentru performanta
organizatiei, implica luarea deciziilor in legatura cu ceea ce trebuie facut, cand si cum
trebuie realizat.
Activitatea de planificare implica selectarea unei decizii dintre mai multe alternative.
Planificarea orienteaza managementul in utilizarea resurselor.
Functia de planificare presupune:
- unitate - realizarea scopurilor specifice fiecarui compartiment din organizatie printr-o
comuniune şi unitate corespunzatoare, care să ducă la atingerea obiectivuluiorganizaţiei ;
- continuitate - procesul de planificare se realizeaza pe termen scurt sau lung, celedoua
putandu-se combina;
- flexibilitate - in functie de modificarile aparute echipa manageriala trebuie sa fie
capabila sa adapteze planul la aceste modificari;
- precizie - echipa manageriala trebuie sa fie capabila sa prevada corect directiile
deactiune.
Scopul principal al planificarii consta in utilizarea optima a resurselor.
b) Organizarea
- este functia prin care se creaza o structura adecvata pentru organizatie, astfel incat
aceasta sa-si poata atinge obiectivele propuse prin planificare.
Managerul se asigura ca toate resursele necesare pentru implementarea planului vor fi
disponibile la nevoie si ca activitatile cuprinse in plan vor contribui la atingerea
obiectivelor.
Organizarea ajuta la indeplinirea sarcinilor servind la realizarea scopurilor
performante. In cadrul organizarii se vor defini rolurile fiecarei persoane in cadrul
diferitelor departamente, si se vor stabili relatii intre departamente si oameni.
Structura organizatiilor poate fi realizata astfel:
- pe baza functiilor pe care le indeplinesc; exemplu : gruparea in acelasi loc a activitatilor
similare,
- dupa produsele sau serviciile furnizate : activitatile din diferite compartimente
functionale vor fi in interrelatie, avand ca scop obiectivarea aceluiasi rezultat.

4
c) Functia de personal
- cuprinde activitatile legate de managementul resurselor umane si inseamna a gasi
persoanele a caror competenta corespunde cu nevoile si obiectivele propuse in cadrul
compartimentului. In acest scop, un proces de selectare bun, necesita nunumai
evidentierea nevoilor de personal, a posturilor libere, ci si a cerintelor necesare
pentruocuparea acestor posturi. Aceasta functie are o mare importanta in toate
organizatiile si, in special, in serviciile de sanatate.
d) Conducerea
- este o functie orientata spre angajati si se refera la relatiile existente intre manager si
subordonati si necesita creerea unui mediu adecvat pentru motivatie, astfel incat membrii
organizatiei sa inteleaga ce se asteapta de la munca lor. Angajatii sunt condusi spre
realizarea obiectivelor organizatiei implicand modificari de comportamente si integrarea
personalului in activitati conforme cu descrierea postului.
Dupa H. Fayol , principiile conducerii sunt:
- diviziunea muncii ;
- autoritatea si responsabilitatea ;
- disciplina ;
- unitatea de comanda si directie ;
- subordonarea interesului personal celui general ;
- remunerarea ;
- ordinea ;
- echitatea ;
- initiativa.
Principiile conducerii formulate de Taylor sunt:
- inlocuirea perceptelor considerate acceptabile cu cele studiate stiintific;
- in realizarea obiectivelor organizatiei membrii echipei vor lucra in deplina armonie,
neacceptandu-se dezordinea si indisciplina;
- persoanele vor coopera pentru a indeplini scopurile propuse, individualismul haotic
nefiind acceptat;
- se va lucra pentru “output “ maximal si nu pentru “output” limitat;
- fiecare membru al echipei va lucra la capacitate maxima pentru a realiza obtinerea
celui mai inalt grad de prosperitate, atat pentru el, cat si pentru organizatie.
Rezumand cale expuse, Enachescu ( 1998 ) consemneaza existenta a noua principii
generale ale conducerii:
1. conducerea prin obiective ;
2. invatarea prin experienta ;
3. diviziunea muncii ;
4. inlocuirea resurselor rare ;
5. convergenta muncii ;
6. functiile determina structura ;
7. delegarea autoritatii ;
8. conducerea prin exceptie ;
9. utilizarea celui mai scurt drum pana la decizie.

5
e) Controlul
-este functia prin care se realizeaza monitorizarea si evaluarea performantei avand ca
scop imbunatatirea serviciilor de sanatate. Se va tine cont de compararea rezultatelor
obtinute cu standardele stabilite adoptandu-se modificari in cazul existentei unor
discordante. Controlul include activitatile manageriale tintite pe producerea rezultatelor si
cresterea performantei.
Procesul de control este continuu, Taylor mentiona existenta a patru etape in
realizareaacestui proces :
I. stabilirea de standarde pentru timp, calitate si cantitate;
II. masurarea rezultatelor;
III. confruntarea rezultatelor cu standardele;
IV. adoptarea masurilor necesare.

3.PRINCIPII GENERALE ALE CONDUCERII

În lucrarea sa "Managementul general şi industrial" Fayol formuleaza 14
principii generale ale conducerii aplicabile oricărui sistem de producţie, de servicii,
comercial. Cele 14 principii ale administraţiei (conducerii) definite de Fayol sunt:
 Diviziunea muncii, având ca obiectiv obţinerea unei productivităţi ridicate în
condiţii calitative superioare, se realizează prin specializarea muncitorilor care
implicit va conduce şi la reducerea efortului uman. Diviziunea muncii trebuie să
fie aplicată şi în cadrul departamentelor cu activităţi funcţionale şi logistice.
 Autoritate şi responsabilitate. Autoritatea trebuie să asigure îndeplinirea
responsabilităţilor manageriale şi se obţine în urma experienţei acumulate şi a
felului în care a fost condusă colectivitatea.
 Disciplina, este absolut esenţială pentru obţinerea unor rezultate scontate, iar
calitatea disciplinei depinde în totalitate de conducător.
 Unitatea de comandă. Fiecare subordonat primeşte ordine de la un singur
superior.
 Unitatea de conducere. Activităţile similare dintr-o organizaţie trebuie grupate
sub conducerea unui singur şef.
 Subordonarea interesului particular faţă de cel general. Obiectivele instituţiei
trebuie să fie plasate înaintea intereselor personale.
 Salarizarea personalului. Retribuirea trebuie să fie echitabilă, stimulativă şi să
rezide ca o consecinţă a înţelegerii dintre angajat şi instituţie.
 Centralizarea. Puterea şi autoritatea tind să se concentreze la nivelurile
superioare ale instituţiei.

6
  Ierarhizarea. Linia de autoritate se desfăşoară de la vârful instituţiei spre nivelele
subordonate. De asemenea, comunicarea orizontală este necesară pentru o serie de
acţiuni în colaborare.
 Ordinea. Un loc pentru fiecare şi fiecare la locul său, acest principiu subliniind
necesitatea unei ordini materiale şi sociale pentru toţi participanţii la proces.
 Echitatea. Conducătorul trebuie să fie amabil, cinstit şi egal în relaţiile cu toţi
subordonaţii.
 Stabilitatea personalului. Salariaţii cu vechi stadii trebuiesc protejaţi, fluctuaţia
de personal aducând prejudicii firmei.
 Iniţiativa. Subordonaţii trebuie stimulaţi şi încurajaţi în a iniţia activităţi
profitabile pentru firmă.
 Unitatea personalului (Esprit de corps). Armonia, spiritul de echipă trebuie
întreţinută permanent de către conducăto

4. ROLURILE MANAGERIALE
Managerul are responsabilitati atat in cadrul organizatiei cat si in afara acesteia.Aceste
activitati au fost definite de Mintzberg , grupandu-le in trei categorii:
interpersonal,informational si decizional.
a) Rolurile interpersonale - se refera la relatiile pe care managerul le are cu ceilalti:
- reprezinta organizatia - acest rol este datorat autoritatii formale si pozitiei
simbolice(primeste persoane importante, semneaza documente, etc);
- ,,leader” - managerul va crea un mediu de munca astfel incat sa incurajezesubordonatii
sa obtina performanta maxima;
- agent de legatura - managerul stabileşte si mentine o retea de relatii in
exteriorulorganizatiei in beneficiul acesteia.
b) Roluri informationale - managerul reprezinta o sursa de informatii pentru
organizatie, informatii ce pot proveni din interiorul sau exteriorul acesteia:
- colector de informatii
- rol de receptor - managerul aduna informatii legate de munca celorlalti din diverse
surse, apoi selecteaza informatiile utile si relevante, pentru a le utiliza în luarea deciziilor;
- diseminator - managerul alege informatiile care trebuie stiute de altii pentru a fi difuzate
- purtator de cuvant - reprezinta organizatia la diverse nivele.
c) Roluri decizionale - in procesul de luare a deciziilor managerul va utiliza toate
informatiile pe care le detine, pentru a initia activitati ce vor duce la realizarea
obiectivelor organizatiei:
- antreprenor - agent de schimbare - managerul ia decizii referitoare la schimbarile din
cadrul organizatiei, actionad din proprie initiativa in vederea imbunatatirii calitatii
serviciilor de sanatate;
- mediator - rolul persoanei care rezolva conflictele - managerul va trebui sa ia decizii
care decurg din evenimente neprevizibile care nu sunt sub controlul lui;
- aloca resursele - managerul trebuie sa planifice timpul si sa programeze
munca,autorizand actiunile ce vor fi luate;

7
- negociator - managerul opereaza cu diferite persoane sau grupuri de persoane,avand
rolul de a lua decizii legate de repartizarea resurselor organizatiei.
Pentru a putea aplica cu succes in practica aceste roluri, managerul are nevoie de
aptitudini sau abilitati tehnice, umane şi conceptuale. Astfel:
a) Abilitatile tehnice se refera la o buna cunoastere in utilizarea tehnicilor specifice
tipurilor de activitati, adica la nivelul de competenta existent intr-o activitate
specifica.Aptitudinile tehnice caracterizeaza manageri de la nivelul operational care sunt
responsabili de producerea ingrijirilor de sanatate.
b) Abilitatile umane - sunt o caracteristica comuna a managerilor. Un manager cu abilitati
umane eficiente va fi constient de atitudinea, perceptia si sentimentele celor din jur
luandu-le in considerare in procesul managerial.
c) Abilitatile conceptuale - caracterizeaza managerii de la nivel superior si se referala o
gandire strategica, la intelegerea relatiilor dintre organizatie si mediul sau extern.
Managerul trebuie sa poata sa vada operatiunile si organizatia ca un intreg.Avand in
vedere aceste roluri si aptitudini, fiecare manager isi poate construi propria conceptie si
isi poate dezvolta propriul stil managerial.

5. AUTORITATEA SI RESPONSABILITATEA IN
MANAGEMENT

In management autoritatea este sarcina pe care o are un manager de a pretinde

ascultare.Prin autoritate se pot lua si executa decizii.
O definitie functionala a autoritatii ar fi : capacitatea de a modifica atitudinea sau
comportamentul unei persoane.Principalele surse de autoritate sunt :
a) Pozitia ierarhica
- este legata de pozitia pe care o ocupa un conducator intr-ounitate, avand un caracter
trecator atat timp cat managerul ocupa functia ierarhica in cadrul organizatiei ;
b) Autoritatea de competenta
- este obtinuta prin cunostintele acumulate sitehnologiile folosite de un conducator in
activitatea sa manageriala. Pentru a putea generaautoritate, resursele trebuie sa fie
esentiale pentru functionarea organizatiei, nesubstituibile sisa fie in cantitati reduse in
posesia unui numar mic de indivizi.
c) Charisma
-este o calitate innascuta si reprezinta capacitatea de a inspira altor indivizi dorinta de a se
identifica cu detinatorul acestei calitati. Charisma este dependenta de factori subiectivi
cum ar fi prestigiul sau admiratia atribuite de altii, individului.

Managerii eficienti trebuie sa stie sa contrabalanseze sursele autoritatii si in acelasi

timp sa nu incerce sa-si exercite autoritatea in arii in care nu sunt competenti.
Tipuri de autoritate :
a) Autoritatea ierarhica - este acea autoritate directa, conform caruia un superior isi
exercita controlul asupra subordonatului sau. Fiecare manager va face apel la acest tip de
autoritate deoarece intr-o organizatie eficienta trebuie sa existe o singura linie de
subordonare directa, puterea de decizie fiind atribuita celor cu autoritate ierarhica.

8
 b) Autoritatea expertului - este detinuta de acele persoane din organizatie care au rolul de
a furniza sfaturi, sugestii sau recomandari celor cu autoritate ierarhica, dar nu pot lua
decizii obligatorii pentru personal. Acest tip de autoritate este necesara mai ales in
planificare si control.
c) Autoritatea functionala - este autoritatea pe care a primit-o un individ referitor la o
anumita problema legata de activitati de personal din alte departamente. In autoritatea
functionala managerii directi sunt privati de autoritatea lor pe un domeniu limitat, aceast
aautoritate fiind data altor persoane de catre superiori.
Una dintre cele mai frecvente metode utilizate in management este delegarea
autoritatii. Delegarea este procesul de atribuire temporara a uneia din sarcinile unui cadru
de conducere, unui subordonat, insotita de competenta si responsabilitatea
corespunzatoare.
Etapele principale in delegarea autoritatii sunt:
- atingerea obiectivului propus;
- stabilirea persoanei careia i se deleaga autoritatea;
-alocarea resurselor necesare atingerii obiectivelor;
-contactul cu subordonatii.
Principalele elemente ale procesului de delegare sunt :
- insarcinarea - reprezinta functia prin care I se atribuie unui subordonat efectuarea unei
sarcini care-i revine de drept prin organizare formala;
- atribuirea competentei formale - subordonatul are libertatea de a decide si a actiona,in
vederea indeplinirii sarcinii primite;
- incredintarea responsabilitatii - cel care a primit sarcina este obligat sa o indeplineasca
iar in functie de rezultatele obtinute va fi recompensat sau sanctionat.
Pentru a preveni o delegare ineficienta a autoritatii se va avea in vedere urmatoarele:
- pentru atingerea rezultatelor primite se va delega autoritate suficienta;
- selectionarea persoanelor se va face in functie de gradul de pregatire;
- se vor realiza sisteme si metode de control adecvate pentru a mentine un echilibru intre
un control rigid si o ,,scapare totala a controlului”;
- obtinerea unor rezultate bune va fi recompensata.
Managementul unitatilor medicale are o serie de particularitati atat de la o organizatie
la alta cat si de la un sistem de sanatate la altul. Managementul sanitar prezinta o serie de
insusiri specifice in fiecare tara, determinate de dezvoltarea economica, de legislatie,
cultura,traditie, practici si de nivelul de educatie manageriala a persoanelor, cu functii de
conducere in sectorul ocrotirii sanatatii.

6. DELEGAREA AUTORITATII

Prin delegarea autoritatii se intelege atribuirea temporara catre un subordonat, insotita

de competenta si responsabilitatea corespunzatoare, a unei sarcini care in mod normal
apartine cadrului de conducere. Autoritatea poate fi delegata cand seful nu are timp
suficient pentru rezolvarea tuturor problemelor, sau cand nu poate coordona intreaga
activitate, sau cand doreste sa verifice potentialul unor colaboratori in a indeplini atribute
de conducator.Delegarea autoritatii este un proces obligatoriu in cazul in care se
promoveaza descentralizarea.

9
 Formele de delegare sunt:
- delegarea simpla, care se practica in unitati mici cu referiri la sarcini curente ;
- autorizarea, care are un mandat limitat pentru rezolvarea unor sarcini precise ;
- imputernicirea, da mai multa libertate de actiune ;
- trecerea temporara a puterii unei alte persoane pe perioade limitate de timp si in cazuri
deforta majora.
Delegarea autoritatii pentru a fi cu adevarat eficienta trebuie sa respecte cateva reguli :
- sa se stabileasca precis obiectivele si sa se formuleze clar sarcinile ;
- motivarea delegarii, verificarea rostului delegarii
- existenta unui acord in privinta resurselor umane, materiale, financiare si de timp;
- formularea precisa a responsabilitatilor ;
- asigurarea libertatii de actiune a delegatului.
Pot fi delegate autoritatile care presupun sarcini de rutina, sarcini ce pot fi realizate si
de alte persoane, sarcini care nu necesita o competenta speciala, precum si cele care au
drept scop cresterea nivelului profesional al cadrelor. Nu se deleaga autoritatile care
includ sarcini dificile, evaluarea subordonatilor, propuneri de avansare si recompensare a
personalului si autoritatile care tin de prestigiul sefului.
In delegarea autoritatii pot apare dificultati care apartin conducatorului (supraapreciere
personala, incompetenta profesionala), sau care apartin subordonatilor (nepricepere, lipsa

7. MANAGEMENTUL INFORMATIEI SI COMUNICARII

Managementul informatiei
Informatia a reprezentat intotdeauna un instrumunt important pentru management.
Comunicarea sta la baza realizarii performantei.
Luarea de decizii, analiza acestora si exprimarea lor prin mesaje clare, concise, duc la
realizarea unor legaturi favorabile in echipa manageriala , intre manager si angajati,
precum si intre angajatii unitatii respective.
Procesul de comunicare include urmatoarele componente:
a) persoana sau grupul de persoane care trimite mesajul -emitator - initiind astfel
comunicarea
b) mesajul - este reprezentat de informatia transmisa de emitator spre receptor,constand
in cuvinte, simboluri, gesturi, figuri
c) canalele de comunicare a informatiei, a mesajului.
Dupa canalul de comunicare exista doua tipuri de comunicare:
- comunicarea formala sau oficiala - este precizata riguros de acte normative si
vehiculeaza informatiile intre posturi, compartimente si niveluri ierarhice diferite;
- comunicarea informala sau neoficiala - se realizeaza spontan intre
compartimente,informatiile avand un caracter personal sau general, vehiculandu-se stiri,
noutati intr-un ritm mai rapid decat canalele formale .
Transmiterea mesajului prin canale se realizeaza :
- de la nivel superior spre nivelurile operationale , tipul de comunicare fiind :comunicarea
verticala descendenta; se manifesta intre manageri si subordonati prin transmiterea de
decizii, instructiuni, regulamente, sarcini.

10
- de la nivelul inferior spre nivelul de conducere, cand vorbim de comunicare verticala
ascendenta ; se stabileste intre subordonati si manageri
- pe orizontala intre diferitele departamente sau între membrii echipei medicale ; este
tipul de comunicare orizontala prin care se realizeaza conlucrarea si consultarea
profesionalain vederea indeplinirii unor sarcini comune- intre niveluri ierarhice diferite :
comunicare oblica ; este folosita in cazul transmiterii unor mesaje altor posturi sau
compartimente.
d) receptorul este persoana sau persoanele care primesc mesajul; comunicarea depinde de
capacitatea de perceptie a receptorului, de diferentele socio-culturale si de starea
emotionala, deci in continutul mesajului si în forma de exprimare trebuie sa se tina cont
de aceste bariere.
Etapele procesului de comunicare sunt:
1. codificarea - consta in sistematizarea anumitor simboluri si reunirea lor intr-un cod; in
comunicare forma cea mai importanta de codificare o constituie limbajul; de
asemeneaimaginile, expresiile fetei sau gesturile constituie simboluri ale comunicarii;
2. transmiterea mesajului- reprezinta forma fizica a imformatiei care ajunge la receptor.
Modul in care se transmite mesajul imparte procesul de comunicare in doua parti:
a) comunicarea verbala - reprezinta dupa uni autori 10% din mesajul care se transmite
si se primeste intr-o discutie; ea se materializeaza prin cuvinte rostite sau scrise .Pentru
transmitera corecta a mesajului trebuie sa se tina cont de anumite calitati vocale
ca:volumul vocii, inaltimea si intensitatea vocii, dictia si accentul, viteza si ritmul
vorbirii;
b) comunicarea nonverbala- consta din perceptia reactiilor unei persoane de catre o
alta persoana ex: tacerea, punctualitatea, pozitia corpului, expresia fetei etc.
c) comunicarea scrisa;
3. decodificarea si interpretarea constau in descifrarea simbolurilor transmise sianaliza
sensului acestora ; prin intermediul lor se poate observa daca comunicarea a avut loc sau
nu, sau daca emitatorul si receptorul au inteles in acelas mod mesajul;
4. filtrarea reprezinta modificarea sensului unui mesaj datorita existentei unor bariere
fiziologice sau psihologice. Aceste bariere in comunicare sunt legate de:
a) emitator ( folosirea unor cuvinte cu sensuri diferite pentru diferite persoane ; folosirea
necorespunzatoare ale unor elemente ale comunicarii, transmiterea unui mesaj ambiguu
pentru a favoriza intentionat interpretarea eronata a acestuia);
b) receptor ( stereotipie ,neluarea in seama a informatiilor care sunt in dezacord cu ceea
ce se cunoaste deja);
c) de context (spatiu si timp) ; aceste bariere pot afecta perceptia , precum si modul de
interpretare a mesajului, modificand total sau partial semnificatia mesajului.
5. feed-back-ul inchide procesul de comunicare; prin feed back emitatorul verifica daca
mesajul transmis de el a fost receptionat corect sau nu.
In procesul de comunicare trebuie sa se tina cont de doua principii:
a) egalitate intre angajator si angajat ;
b) munca personala poate fi contractata doar printr-o anumita perioada de timp sau
activitate.
In prezent relatia dintre manager si angajati are o serie de componente care se
bazeaza pe drepturi, obligatii reciproce si cunoasterea riscurilor, garantarea reciproca si
acceptarea protectiei reciproce ale acestor riscuri.

11
 Managerul doreste pe de o parte sa dezvolte cat mai mult institutia pe care o
conduce si pe de alta parte, sa asigure securitatea angajatului si motivarea lui in procesul
de munca. Angajatul trebuie sa se simta raspunzator de realizarea angajamentului
contractual pentru a-si pastra locul de munca si venitul salarial. Astfel reiese faptul ca
raporturile managerului cu angajatii constau in schimburile si relatiile dintre acestia
pentru atingerea nevoilor individuale.
Un bun manager trebuie sa fie constient de asteptarile sale, sa-si exprime clar aceste
asteptari, sa stie sa-si controleze emotivitatea. De asemenea, managerul trebuie sa dea
dovada de onestitate,loialitate, responsabilitate.Aceasta comunicare este valabila si in
relatia medic-pacient, unde medicul trebuie sa-si cunoasca capacitatea si limitele
profesionale si sa stie cum sa se apropie de bolnav ca sa-l poata convinge sa-si schimbe
modul de viata, sa accepte si sa urmeze anumite tratamente ininteresul sanatatii sale.
Pentru a transmite angajatilor mesajul esential, din totalul de informatii pe care le are
la dispozitie, managerul trebuie sa cunoască comportamentul ideal de a comunica,
deoarece nu toate mesajele incita atentie sau ,,ascultare”. Pentru a putea stabili modul
ideal altransmiterii mesajului managerul trebuie sa dispuna de cunostinte suplimentare
care sa se bazeze pe analiza individuala a unei persoane cu care doreste sa comunice.

Comunicarea manageriala.
Activitatea intr-o organizatie are ca si caracteristica principala munca in echipa.
Comunicarea se desfasoara dupa anumite norme si principii de etica, avand obiective
specifice impuse de cultura si structura organizatiei respective.
Printr-o buna comunicare in cadrul echipei, prin intelegerea avantajelor si
dezavantajelor muncii in grup, se pot gasi solutii pentru imbunatatirea productivitatii,
cresterea eficientei. In comunicare sunt descrise diferite stiluri adaptate de manageri, cele
mai frecvente atitudini de abordare a comunicarii putand fi grupate in patru clase:
1) Stilul analitic - adeptul acestui stil de comunicare prezinta reactii lente si prudenta in
actiune. Managerul este un bun organizator, punand accent pe proces. Are tendinta de
distantare prin accentuarea ,,inteligentei” si rationamentului sau, evitand implicarea
personala. El comunica foarte rar prin gesturi de a imbratisa sau a strange mana
prezentand o preocupare minima pentru emotiile si sentimentele personalului. Cu toate ca
in jurul lui este o atmosfera rece, caracterizata prin minimul de comunicare
interpersonala, managerul este inclinat spreadevar si pertinenta.
2)Stilul directiv - managerul prezinta reactii rapide, dar urmareste prin limbajul sau clar
si concis sa controleze si sa domine interlocuitori. Mesajul transmis de manageri cuprinde
numai instructiuni si dispozitii care trebuie urmate intocmai , preocuparea prioritara fiind
centrata asupra sarcinii si nu aupra procesului. Mesajul sau principal este ,, Eu stiu ce este
corect “ si nu permite nici o parere derivata. Pentru el colaboratorii sai sunt considerati
persoane care trebuie tot timpul indrumati si atentionati ce sa faca. Dezavantajele acestui
stil sunt multiple, el lansand de multe ori teorii pentru care nu are competente, fiind astfel
respins dur.
3)Stilul amabil - in cazul acestui stil de comunicare, managerul prezinta nevoia de
comunicare si de acceptare, depunand efort maxim pentru a intra in relatie. Este foarte
bun ascultator si sfatuitor. Este gata oricand sa ajute persoana care se afla in situatii
dificile,atentia fiind centrata spre persoana. Prezinta tendinta spre evitarea conflictelor,
avand o reactie moderata fata de evenimentele din jurul lor.

12
4)Stilul expresiv - implica o reactie puternica din partea managerului, un efort maximal
pentru a se implica in orice actiune, actionand de multe ori impulsiv. Managerul care
adopta acest stil de comunicare prezinta o preocupare minima spre rutina si conformitate.
Actiunile sale sunt indreptate mai pregnant spre viitor decat spre prezent. Are nevoie
permanenta de stimulare si interactiune pentru a actiona eficient.
Aceste stiluri de comunicare interumana sunt forme si modele prin care se
realizeaza interrelatia unui manager cu alte persoane sau chiar cu un grup de persoane.
Nu exista stiluride comunicare bine delimitate si persistente. Majoritatea oamenilor pot
sa-si mascheze comportamentul adevarat. Acest fapt dovedeste ca daca structura de baza
nu se poate modifica, in schimb se poate invata un stil sau altul de comunicatie,
managerul trebuind sa cunoasca si sa stie cum sa evalueze si sa determine cerintele,
criteriile existente

8. STRUCTURA MANAGEMENTULUI INTR-O

ORGANIZATIE
Organizatia este un sistem deschis, compusa din doua sau mai multe persoane care
desfasoara activitati in comun pentru realizarea unuia sau mai multor obiective.
Prin organizatie se asigura coordonarea eforturilor angajatilor pentru a putea realiza
obiectivele propuse, care sunt greu de realizat in mod individual.
Intr-o organizatie, in functie de gradul de autoritate, responsabilitatea si tipurile
deactivitati , sunt grupate pe mai multe nivele ierarhice:
- nivelul superior - ,,top management”
- nivelul mediu - ,, middle management”
- nivelul operational - ,, first-line management”
O organizatie cu structura simpla include un manager si unul sau mai multi angajati
Organizatiile cu structura complexa prezinta trei nivele ierarhice:nivelul
superior,mediu si operational
La nivelul superior managerii au rol in conducerea organizatiei, ei regasindu-se la
nivelul directiilor generale, stabilind strategiile, politicile de sanatate, luarea deciziilor
pentru realizarea performantei ( de exemplu : ministrul sanatatii, presedintele şi
vicepresedintel unei case de asigurari).
La nivelul mediu managerii iau legatura direct cu managerii de la nivelul superior si
operational, realizand legatura dintre cele doua niveluri, avand rolul si responsabilitatea
de realizare a programelor si politicilor de sanatate stabilite la nivelul superior (de
exemplu directorii de spitale).
La nivelul operational managerii conduc direct procesul de ingrijiri de sanatate (de
exemplu : sefii de sectie, sefii de laborator ).
Managerii se impart in cadrul organizatiei in doua categorii in functie de activitatile
coordonate:
- manageri generali - conduc unitati complexe in cadrul unei organizatii, desfasurand
activitati cu caracter integrator;
- manageri functionali - sunt responsabili pentru o singura activitate a organizatiei sau
pentru o grupa de activitati.

13
 Peter Lawrence descrie patru stiluri diferite in activitatea de conducere necesare unui
manager pentru a realiza un management eficient : producator de servicii,
administrator,antreprenor, integrator.
In rolul de producator de servicii , managerul trebuie sa stie cum sa utilizeze in mod
competent resursele pentru a produce servicii de calitate cu costuri optime intr-un sistem
concurential. Un producator de servicii trebuie sa aiba un spirit pragmatic, rapiditate,
munca structurata, viziune clara cu focalizare spre rezultate. Activitatea sa va fi orientata
spre rezultate, sarcini, asigurandu-se de realizarea concreta a produselor si serviciilor
consideratela timp si in forma prevazuta
Ca administrator , managerul este necesar sa stie sa planifice, organizeze, controleze
si sa coordoneze resursele umane, materiale si financiare. El trebuie sa realizeze un
sistem functional si eficient cu stabilirea sarcinilor si functiilor dupa criterii stiintifice dar
in conformitate cu politicile existente. Actiunile desfasurate in vederea realizarii
obiectivelor organizatiei vor fi infaptuite printr-o planificare strategica si alocarea
adecvata a resurselor.Administratorul se caracterizeaza prin viziune si abordare limitata,
cu preocuparea pentru detalii, munca structurata, focalizare spre procese.
In calitate de antreprenor, managerul are rolul de a imbunatati permanent imaginea
organizatiei prin introducerea unor idei noi, solutii noi organizatorice pe baza unor
concluzii personale. Este responsabil pe dezvoltarea pe termen lung a organizatiei prin
analiza permanenta a impactului mediului intern si extern asupra acesteia. Antreprenorul
se caracterizeaza printr-o viziune globala, rapiditate, munca nestructurata.
Rolul de integrator presupune modificarea strategiilor individuale in strategii de
grup,in vederea atingerii scopului si obiectivelor organizatiei pentru obtinerea
performantei. Ca integrator managerul va crea o motivatie pentru membrii grupului
armonizand obiectivele individuale cu cele ale grupului. Integratorul se caracterizeaza
prin viziune globala, munca structurata, focalizare spre procese.
Aceste roluri se succed in functie de evolutia organizatiei, fiecare manager trebuind sa
posede cunostinte complexe si abilitati manageriale pentru a putea indeplini cu succes
aceste roluri.
Structura organizatiei se defineste ca ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor
organizatorice si a relatiilor dintre acestea, astfel alcatuite incat sa asigure obtinerea
performantelor dorite. Structura trebuie sa fie corespunzatoare scopului organizational si
situatiei existente. In cadrul structurii organizatorice se vor promova interesele
organizatiei care vor fi modificate in functie de evolutia sistemului si a serviciilor de
sanatate. Factorii care pot influenta deciziile in structura organizatiei sunt de natura
economica, politica,tehnologica si sociala.
Astfel, un impact puternic in acest sens il au: guvernul, grupurile de presiune, furnizorii
de servicii si beneficiarii, iar folosirea de tehnologii sofisticate va duce la crestera
numarului de manageri, a nivelelor ierarhice si a gradului de coordonare.
Pe langa aceste tipuri de structuri, in ultimii ani s-au dezvoltat structurile matriciale
care au la baza gruparea departamentelor, in functie de programe, fiind conduse de un
manager general care organizeaza echipe de lucru in functie de complexitatea
proiectului,fiecare echipa avand cate un manager responsabil, din acest motiv aparand
conflicte deinterese.

14
Cultura organizationala
Cultura organizationala este unul dintre subiectele cel mai des abordate in domeniul
managementului, comportamentului organizational,. datorita impactului pe care aceasta il
are asupra functionalitatii si performantelor unei organizatii.
Cultura organizationala reprezinta un ansamblu de valori, modalitati de gandire
si comportamente ale membrilor unei organizatii.
Orice organizatie poate fi descrisa prin raportare la aceste caracteristici ale tipurilor
de cultura organizationala. O organizatie include elemente din toate aceste tipuri ideale de
cultura organizationala, ceea ce exprima diversitatea de caractere ale grupurilor si ale
indivizilor. Foarte rar mai intalnim astazi un tip de cultura organizationala pura, fara
influente de la celelalte.
Cultura organizationala este determinata de o serie de factori de natura interna si
externa organizatiei, ce-si pun amprenta asupra caracteristicilor organizationale. Acestia
sunt prezentati succint in figura de mai jos:

15
 Capitolul 2. SISTEME DE SANATATE

Sistemul de sanatate este alcatuit din totalitatea componentelor care participa la

realizarea starii de sanatate a familiei si comunitatii. Din punct de vedere social, sistemul
de sanatate este o componenta a sistemului functionand ca un subsistem. La randul lui un
sistem de sanatate are are in structura sa alte subsisteme aflate in interrelatie. Aceste
subsisteme nu se pot dezvolta in afara sistemului social.Subsistemele din structura
sistemului de sanatate sunt:
- producerea si dezvoltarea resurselor umane, materiale si financiare;
- alcatuirea, intogmirea de programe de sanatate (orientate spre o animita finantare);
- finantarea ( impozite, texe, contributii, plata directa, surse externe,etc.);
- managementul ( include planificarea, luarea deciziilor, monitorizarea si evaluarea
programelor);
- oferirea de servicii de sanatate ( se furnizeaza ingrijirile de sanatate).
La inceputul anilor “90 au avut loc schimbari ample ale sistemelor de sanatate in
numeroase tari din Europa dar si in America. Aceste schimbari au fost generate de cresterea
continua a cheltuielilor pentru sanatate, fara imbunatatirea starii de sanatate, calitatea
insuficienta a serviciilor acordate, inegalitatea acoperiri populatiei cu servicii de
sanatate,volumul mare de munca fara o recompensare corespunzatoare. Modificarile
aparute au incercat sa reduca si/sau sa elimine disfunctiile enumerate anterior.Un sistem de
sanatate ar trebui sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi optim:
- acoperire generala a populatiei cu servicii de sanatate;
- accesibilitate economica, geografica si temporala;
- concordanta cu nevoile de sanatate ale populatiei;
- eficacitate;
- eficienta inalta;
- echitate;
- posibilitati de alegere;
- acceptabilitate din partea populatiei;
- statul trebuie sa fie responsabil de sanatatea populatiei.
In realitate existenta unui astfel de sistem de sanatate care sa raspunda tuturor acestor
conditii, este imposibila deoarece in timp apar modificarile legate de practica
medicala,rezerve disponibile, prioritati de dezvoltare.Un sistem de sanatate isi defineste
politica de reforma sanitara prin urmatoareleobiective:
- imbunatatirea starii de sanatate a populatiei;
- furnizarea de ingrijiri de sanatate de o inalta calitate;
- garantarea accesului, inclisiv economic, la ingrijirile medicale.

Intr-un sistem de sanatate se stabilesc relatii intre beneficiarii de ingrijiri de

sanatate(pacientii), furnizorii (medicii sau echipa medicala), si un tert platitor ( guvernul,
casa deasigurari de sanatate sau alte organizatii).
Aceste relatii pot fi:
a) relatii simple- care se stabilesc intre pacient (consumatorul de servicii de sanatate) si
medic(furnizorul de servicii de sanatate); sunt relatii directe in care pacientul plateste
medicului ingrijirile medicale pe care le primeste;

16
 b) relatii complexe - in care pelanga utilizatori si furnizori de servicii de sanatate
intervine sitert platitorul ( guvernul sau casele de asigurari de sanatate). In relatiile
complexe furnizoriide servicii medicale sunt reprezentati de obicei de o echipa comlexa
medicala in care cei careacorda servicii de sanatate sunt : medicii de familie, medicii
specialisti, stomatologi, asistentemedicale, etc.
Relatiile stabilite intre comsumatori, furnizori si tert platitor se refera la :
- accesibilitatea populatiei la serciciile de sanatate;
- furnizarea de ingrijiri de sanatate de catre medic pacientului;
- tipul de plata - de la tert platitor la furnizor sau de la pacient la furnizor;
- caracteristicile serviciilor de sanatate.
Analizand si caracterizand sistemele de sanatate din punct de vedere al fluxului
financiar, indiferent de tipul sistemului sanaitar, se poate observa existenta a trei
participani: tert platitorul, furnizorul si consumatorul de servicii medicale
Performanta unui sistem de sanatate este data in mare parte de modul in care are loc
strangerea fondurilor pentru asistenta sanitara precum si de modul de distribuire a
acestora catre furnizori.
Sursele principale de colectare a fondurilor pentru asistenta sanitara sunt reprezentate
prin: - impozite generale - banii colectati ajung la bugetul statului de unde sunt distribuiti
sectorului sanitar conform bugetului aprobat la inceputul fiecarui an de organismele
abilitate;
- primele de asigurare obligatorii - sunt platite de fiecare individ in parte indiferent
de stareade sanatate ; aceste prime sunt un procent fix din venitul salariatilor si cel al
firmei si nu sunt corelate cu riscurile de imbolnavire a individului; primele se definesc ca
asigurari sociale desanatate;
- primele de asigurare voluntara - sunt optionale, si sunt corelate cu starea de sanatate
a persoanelor asigurate;
- plata directa a serviciilor medicale se practica mai ales in sistemul privat dar si in
celelaltesisteme de obicei fiind vorba de coplati.
Modul de plata al furnizorilor de asistenta sanitara se face prin numeroase
mecanisme,neexistand insa legatura directa intre modul de strangere a fondurilor si
distribuirea banilor.
Sistemele de sanatate pot fi clasificate in mai multe moduri:
 in functie de modul de finantare, relatiile care se stabilesc intre
consumatori,furnizori si tert platitori; rolul pe care statul il are in finantarea si
organizarea asistentei medicale;
 in functie desursele de finantare.
1. Serviciile de sanatate sunt finantate prin scheme foarte diverse, sistemele de finantare
prezentand patru dimensiuni care influenteaza politica de sanatate:
a) Sursele de finantare a serviciilor de sanatate
b) Gradul de acoperire a populatiei cu ingrijiri de sanatate
c) Tipul de coplata
d) Remunerarea medicilor

a) In functie de modelul serviciilor de sanatate si a politicilor de sanatate exista

urmatoarele surse de finantare:
- plata directa nerambursabila de la pacient la medic;

17
- asigurarea privata;
- asigurarea sociala pentru sanatate;
- asigurarea publica guvernamentala.
Modalitatile de plata sunt:
- plata directa imediata in cazul unui singur act terapeutic (consultatie,
bronhoscopie,radiografie, etc)
- plata per serviciu - in cazul existentei unui grup de acte medicale (exemplu perioada de
lainternare la externare cuprinde mai multe acte terapeutice)
- plata per capita - lunar- in functie de perioada necesara ingrijiri unei persoane
- plata per salariu - in functie de perioada de timp pe care furnizorul o ofera pentru
ingrijire.
b) Gradul de acoperire a populatiei cu ingrijiri de sanatate este diferit in functie de tipul
de asigurare:
- in asigurarea sociala pentru sanatate contributia este in functie de venitul fiecarui
cetatean,iar furnizarea de servicii este in functie de nevoi,respectand principiul
solidaritatii.
- in asigurarea privata au acces doar persoanele cu venituri mari iar cei cu venituri reduse
nu pot beneficia de ingrijiri de sanatate
.- in asigurarea publica guvernamentala se asigura o acoperire universala insa resursele
umane,financiare si materiale sunt reduse existand probleme de finantare.
c) Tipul de coplata. Observandu-se, uneori, accesul nejustificat al populatiei la serviciile
de sanatate s-a incercat stoparea acestora prin introducerea unor scheme de coplata.
Aceste scheme sunt:
- co-asigurarea - prin care pacientul plateste un procent fix din pretul unui serviciu primit;
- co-plata - pacientul plateste o suma fixa pe actul medical primit.
Uneori aceste scheme se pot combina, infuentand si limitand accesul la serviciile
desanatate a pacientilor care au venituri reduse.
d) Remunerarea medicilor Sunt descrise scheme multiple de remunerare a medicilor, de
cele mai multe ori aceste scheme combinandu-se. Utilizandu-se aceste scheme s-a
observat aparitia unei supra solicitari de servicii din partea medicilor, acestia incercand sa
obtina astfel o remuneratie mai buna.Acest fapt a dus la un control mai riguros al
activitatii medicilor si la reducerea schemelor de remunerare , in prezent existand :
- plata per serviciu - furnizorul de sanatate primeste o plata de fiecare data cand ofera un
serviciu rambursabil
- plata bazata pe diagnostic - furnizorul primeste o plata fixa care este stabilita in
prealabil, de fiecare data cand trateaza un pacient cu un animut diagnostic specificat.
-capitatia - furnizorul primeste o suma fixa, specificata dinainte pe fiecare perioada de
timp, pentru fiecare individ inscris pe listele proprii ale medicului respectiv
- bugetul global - furnizorul un buget total, pentru alocare fondurilor, pentru o
perioadadefinita de timp
- salarul - furnizorul primeste o suma fixa de bani specificata in prealabil in vederea
indepliniri unor activitati specifice
- plata pentru timpul lucrat - furnizorul primeste o anumita suma de bani pentru fiecare
ora de lucru .
Mai sunt descrise si alte scheme ca:
- plata prin stimulente

18
- plata pe zi de spitalizare.

2. Din punct de vedere al tipurilor de relatii care se stabilesc intre consumator,

furnizorul de servicii de sanatate si tertul platitor s-au descris mai multe tipuri de sisteme
de sanatate,grupate in sapte modele:
a) Modelul cu plata voluntara - ,,din buzunar”- cea mai simpla forma de plata, din
buzunar;- exista legaturi directe intre consumatori si furnizorii de servicii medicale;-
competitie intre furnizorii de servicii;- plata serviciilor depinde de capacitatea de plata;-
inechitate si accesul inadecvat la asistenta medicala;- este utilizat mai ales pentru plata
medicamentelor sau plata consultatiilor private.
b) Modelele de asigurare voluntara cu rambursarea pacientilor:- plata per act directa, a
furnizorilor;- nu exista legaturi intre furnizori si asigurati;- exista competitie intre
companiile de asigurare;- se stabilesc prime in functie de riscurile individuale;- exista
urmatoarele dezavantaje : - costuri administrative crescute;- aparitia fenomenului de
hazard moral;- existenta unor inechitati sistematice;- rambursarea banilor consumatorilor
pentru serviciile medicale acoperite de politele de asigurare;- este utilizat in piata privata
in Anglia, Olanda, S.U.A.
c) Modelul de asigurare obligatorie cu rambursarea pacientilor:- plata directa per act a
medicilor de catre pacienti;- nu exista legaturi intre finantatori si furnizori;- nu exista
competitie intre fondurile finantatoare;- se stabilesc prime obligatorii in functie de
venituri;- scad inechitatile in selectia riscurilor existente in modelul precedent,
aparandfenomenul solidaritatii, cei cu venituri crescute cotizeaza si pentru cei cu venituri
reduse;- dezavantaje : - aparitia hazardului moral;- cererea indusa de oferta;- tendinta spre
costuri administrative mari;- rambursarea costurilor facute de pacienti comform celor
prevazute in schema de asigurare;- existenta co-platilor - impartirea cheltuielilor intre
pacienti si asiguratori;- modelul este utilizat, prin elementele descrise anterior , in Belgia
si Franta.
d) Modelul de asigurare voluntara contractuala ;- plata per act sau capitatie, prin
intermediul tertului platitor;- exista competitie intre companiile de asigurare si intre
furnizori, dirijata de asiguratori si nu de consumatori;- serviciile sunt furnizate liber
pacientilor asigurati;- exista prime de asigurare fixe, comunitare;- principalul dezavantaj
il constituie capacitatea redusa in realizarea echitatii sisolidaritatii;- deoarece se adresa in
principal celor care lucrau si ramanea neacoperita o mare parte a populatiei, acest model
a fost abandonat.
e) Modelul public contractual- plata per act sau capitatie prin intermediul fondurilor de
asigurare catre furnizorii independenti; plata este in functie de calitatea si cantitatea
muncii prestate;- serviciile sunt furnizate in mod liber pacientilor;- exista contributii
obligatorii , legate de venitul fiecaruia, sursa de finantare fiind atat impozitul general cat
si primele de asigurare;- tertul platitor este un organism public reprezentat de guvernul
central sau local,doctorii si spitalele;- exista separare intre finantatori si platitori;-
dezavantajul principal este inexistenta libertatii de alegere aiguratului;- acest model
functioneaza in Germania, Anglia pentru asistenta primara si in Belgia, Olanda,
Germania, Anglia pentru spitale si partial utilizat in Franta.
f) Modelul de asigurare voluntara cu integrare intre furnizor si asigurator:- plata se
realizeaza prin salarii si bugete prospective;- exista competitie intre asiguratori;-
serviciile sunt furnizate liber pacientilor;- exista si aici prime voluntare, fixe;- exista

19
libertate in alegerea companiilor de asigurare dar acest fapt limiteaza alegerea medicului
de catre pacient, aceasta facandu-se in functie de compania de asigurare aleasa;-
dezavantajul acestui model il reprezinta, ca la orice model voluntar, dificultatea de a
obtine protectia grupurilor vulnerabile;- este utilizat in S.U.A., in Europa este putin
utilizat.
g) Modelul de asigurare obligatorie cu integrare intre furnizare si asigurare ( modelul
public integrat) : - plata se face prin salarii si bugete prospective;- serviciile sunt furnizate
liber pacientilor;- finantarea se face prin contributii legate de venituri, obligatorii de
obicei prinimpozite generale,- terti platitori sunt reprezentati de autoritatile publice
centrale sau locale;- dezavantaj: nu exista libertatea de alegere a asiguratului de catre
consumator sinici a furnizorilor;- prin obligativitatea modelului se asigura acoperirea
universala si echitatea necesara;- este utilizat in Spania si pentru spitalele publice in
Franta si Irlanda si a fost utilizat de fostele regimuri socialiste.
Modelul romanesc al sistemului de asigurari de sanatate nu este un model care sa se
indentifice cu unul din modelele descrise anterior, insa caracteristicile principale pe care
le are il apropie cel mai mult de modelul public integrat.

3. Din punct de vedere al rolului statului in finantarea si organizarea asistentei medicale

se pot descrie trei tipuri de sisteme sanitare :
- sisteme liberale
- sisteme nationale,
- sisteme intermediare.
a) Sisteme liberale :- au functionat in S.U.A. si Elvetia, ca si steme pure pana la
introducerea obligativitatii asigurarilor;- se caracterizeaza prin:
- descentralizare a politicilor sanitare
- adeziune voluntara la asigurarile de sanatate;
- organizare pluralista a medicinii, asigurarile private sunt finantate prin cotizatii
voluntare platite atat de salariati cat si de patroni, cuantumul primelor variind in functie
de serviciile asigurate.

a) Sistemul national de sanatate:

- se regaseste in : Anglia, Spania, Danemarca, Firlanda, Islanda, Suedia,
Norvegia,Irlanda, Grecia, Canada.
- se caracterizeaza prin: - sursele de finantare sunt taxele generale, care se aduna
subforma de buget public la nivelul guvernului;- este controlat de guvern care este si tert
platitor;
- exista si un buget de stat;- bugetul este impartit pentru diferite sectoare, fiecarui sector
revenindu-i un anumit procent, care este modificat anual;
- procentul destinat sanatatii este distribuit de la nivelul Ministerului Sanatatii, pe baza
unor criterii, autoritatilor judetene de sanatate, care apoi distribuie fondurile existente
spitalelor si medicilor de familie;
- medicii incheie contracte cu autoritatile locale fiind platiti sub diverse forme : per act,
per capita, per serviciu, salar, etc;
- se practica intr-o masura mica si sistemul de co-plata de catre pacienti;
- exista si un sector privat in acest sistem.

20
- avantaje - accesibilitate generala;- acoperire universala;- costul mai redus al
administrarii unui astfel de sistem.
- dezavantaje - exista lista de asteptare;- eficienta scazuta la gestionarea fondurilor;
- oferta crescuta de servicii din partea medicilor pentru o remuneratie suplimentara;
- lipsa de stimulente pentru medici.

b)Sistemul de asigurari sociale pentru sanatate

- este sistemul cel mai vechi din Europa si opereaza in Germania, Austria, Belgia,Franta,
Olanda;
- se caracterizeaza prin : - finantarea se face prin contributii obligatorii in proportii
diverse, patron si angajat;
- contributia se face prin plata unui anumit procent in functie
devenit si se colecteaza la nivelul caselor de asigurari;
- guvernul este cel care stabileste politicile de sanatate
siasigura mecanisme pentru urmarirea realizarii scopurilor propuse;
- casele de asigurari sunt independente de guvern, dar
functionarea lor se face prin reglementari stricte si stabilesc contracte de prestare a
serviciilor cu spitalele, medicii de familie, medicii stomatologi, farmacisti, etc.
- avantaje - cresterea descentralizarii sistemului, banii nu sunt distribuiti de Ministerul
Sanatatii, plata diveritelor acte medicale facandu-se de diferite organisme
independente(casele de asigurari);
- fondurile destinate sanatatii sunt independente de modificarile prioritatilor
politice;
- exista competitie intre furnizorii de asistenta medicala, prin stabilirea unor
standarde de catre organismele platitoare, fapt ce duce si la cresterea calitatii
asistenteimedicale;
- tertul platitor ajuta la stabilirea si respectarea drepturilor pacientilor
incalitatea lor de clienti ai furnizorilor de servicii de sanatate;
- fluxul fondurilor este vizibil in sistem;
- sistemul asigura surse de venituri stabile pentru sistemul de sanatate;
- prin acest model se realizeaza furnizarea mult mai eficienta a serviciilor de
sanatate comparativ cu alte modele, precum si cresterea fondurilor disponibile pentru
sanatate atat in valoare absoluta, cat si ca procent din P.I.B.
- dezavantaje - contributia pentru asigurarile sociale de sanatate platite si de angajator si
de angajat duce la o crestere a costului muncii pentru firme putandu-se ajunge la
introducerea acestor prime in costul produselor;
- cei care nu sunt salariati ( someri, elevi, pensionari etc) sunt acoperiti din
alte fonduri de la bugetul de stat, fapt dificil de realizat in unele cazuri;
- stabilirea cu dificultate a primelor ce trebuie platite de cei ce lucreaza
pe cont propriu, pentru ca aceste prime sunt legate in special de veniturile realizate;
- costurile administrative sunt mai crescute decat la un sistem bazat pe
impozite generale.

c)Sistemul voluntar de asigurari ( privat):

- s-a dezvoltat foarte mult in S.U.A.

21
- se caracterizeaza prin : - predominanta asigurarilor private si a modelului de platadirect
medic-pacient;
- avantaje :- exista competitie intre furnizorii si finantatorii serviciilor medicale care
auinteresul sa atraga cat mai multi bani si prin aceasta a cat mai multor pacienti, ceeace
duce lacresterea calitatii serviciilor de medicale si la sporirea ofertei cantitative si
calitative acordata pacientilor.
- dezavantaje - slaba acoperire a populatiei ;
- costurile sanaitare cresc continuu aparand fenomenul descris sub numele
de selectie adversa.
Cele trei tipuri de sisteme in practica se regasesc sub diferite combinatii,
modificate de la o tara la alta in functie de optiunile fiecareia.
In ultima perioada de timp s-a constatat tendinta de apropiere a acestor tipuri de
sisteme sanitare, politicile de sanatate urmarind combinarea avantajelor si reducerea
dezavantajelor. Astfel in sistemul national de sanatate se incearca sa se introduca metode
concurentiale care sunt specifice sistemelor de asigurari de sanatate. De asemenea in
sistemul asigurarilor de sanatate si sistemul privat se incearca modificari fiscale prin
introducerea unor reglementari in acest sens.

Reforma sistemelor de sanatate

OBIECTIVELE, PRINCIPIILE SI SCOPUL REFORMEI SISTEMULUI

SANITAR ROMANESC
Sistemul de ocrotire a sănătăţii din România a fost, pana in 1989 si in buna măsura si
după aceasta data, un sistem caracterizat prin centralism, egalitarism
si limitarea libertăţii deopţiune.
Scopurile fundamentale declarate ale procesului de reforma de după 1990 au fost:
- îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
- creşterea eficientei in folosirea resurselor;
-schimbarea relaţiei medic-pacient;
-creşterea nivelului de satisfacţie a populaţiei si a furnizorilor de servicii medicale.
Principiile politicii sanitare pe baza cărora urma sa se atingă aceste scopuri erau:
- asigurarea accesului echitabil la serviciile de sănătate,
- acoperirea intregii populaţii cu aceste servicii,
- solidaritatea in finanţarea serviciilor medicale,
- stimularea furnizării de servicii eficace si eficiente,
- acordarea serviciilor in funcţie de nevoile de sănătate,
- libertatea pacientului de a-si alege medicul,
- autonomia profesioniştilor in domeniul medical,
- colaborarea serviciilor de sănătate cu alte sectoare careinfluenţează starea de sănătate
(educaţie, servicii sociale etc).
Obiectivele strategice ale reformei, in sensul celor de mai sus, au fost:
1.completarea cadrului legislativ;
2.introducerea Asigurărilor Sociale de Sănătate;
3.diversificarea mecanismelor de generare a resurselor financiare;
4.plata serviciilor bazata pe eficienta si calitatea actului medical;
5.asigurarea unei mai bune accesibilităţi a populaţiei la servicii de sănătate;

22
6.trecerea centrului de greutate al serviciilor de sănătate către asistentaambulatorie;
7.creşterea calităţii serviciilor medicale;
8.stimularea privatizării sub diverse forme, introducerea competiţiei intre furnizori;
9.descentralizarea sistemului de sănătate, prin creşterea rolului autorităţilor locale,asociaţi
ilor profesionale, instituţiilor finanţatoare, a comunităţilor etc
10.achiziţii publice prin mijloace electronice;
11.sistemul informaţional privind starea de sănătate a populaţiei;
12.politica medicamentului.
Principalele activităţi ale reformei s-au desfăşurat in domeniul conducerii sistemului
si asigurarea cadrului legislativ, finanţării serviciilor de sănătate, ca si al resurselor
umane si resurselor fizice din sistemul sanitar.
Metoda utilizata in aplicarea masurilor de reforma a fost, in general, aceea de testare
prin experimente pilot. Din păcate continuitatea procesului de reforma in sănătate a fost
afectata de desele schimbări de guvern si de miniştri fiecare noua echipa de conducere
insusindu-si cu reţineri acţiunile demarate anterior. Lipsa unor strategii clare si a unor
obiective definite riguros si care sa fie urmărite independent de schimbările politice au
afectat procesul de reforma.Strădania de a pune in funcţiune Casa Naţionala a
Asigurărilor de Sănătate (CNAS) si Colegiul Medicilor (CMR), cu toate structurile lor
de conducere si teritoriale, au lăsat pe planul doi grija fata de starea de sănătate
a populaţiei si nevoile de servicii medicale ale acesteia,fapt ilustrat in agravarea stării de
sănătate la nivel naţional, in comparaţie cu alte tari dinEuropa.

COMPLETAREA CADRULUI LEGISLATIV

Atât aprobarea legilor necesare, cat si trecerea de la actul normativ aprobat la
modificările structurale concrete si la demararea efectiva a activităţilor specifice din
cadrul reformei sistemului s-a dovedit a fi un drum
lung si dificil, grevat de mentalităţi învechite, lipsa resurselor necesare si opţiuni politice
diferite.In prezent este in vigoare"Legea privind organizarea si finanţarea spitalelor"
(Legea 270/2003) –care permite inregistrarea, acreditarea si ierarhizarea tuturor spitalelor
si unităţilor cu
paturi din România, apropiindu-le structura si funcţionarea lor la normele europene.S-
au aprobat normele privind îmbunătăţirea asistentei medicale de urgenta, iar in domeniul
resurselor umane s-a definitivat sistemul de formare a medicilor, obţinerea liberei practici
medicale prin susţinerea examenului de licenţa in mod unitar pe tara.S-a completat
cadrul legislativ privind recoltarea sângelui, a producerii si utilizării
preparatelor de sânge proaspete si a celor stabile. Normele elaborate se aproprie de
exigenta recomandărilor si a normelor
UE. A fost completata legislaţia privind funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentul
ui si modul de înregistrare a produselor farmaceutice, autorizarea unităţilor de producţie s
idistribuire a medicamentelor si activitatea de inspecţie farmaceutica, definiţia produsului
medicamentos si a produselor cosmetice.
De asemenea s-a completat legislaţia privind exercitarea profesiei de farmacist.

23
 Capitolul 3. MANAGEMENTUL UNITATILOR SANITARE

Managementul unitatilor sanitare prezinta un caracter complex determinat de o

serie de factori ca : politicile sanitare care genereaza sistemul, bugetul existent,
segmentarea activitatilor, dinamica relatiilor de munca, diversitatea profesionistilor.
Este o functie continua, sistemica in contextul general al managementului.
Pentru organizarea unei unitati sanitare si pentru buna desfasurare a
acesteia,managementul trebuie sa parcurga urmatoarele etape :
- definirea conceptului de ingrijiri medicale care urmeaza sa se aplice in unitatea
respectiva;
- dezvoltarea obiectivelor generale de practica medicală care vor fi separate in obiective
specifice, in vederea obtinerii performantei;
- formularea si dezvoltarea politicilor de practica, care se adreseaza atat personalului cat
si utilizatorilor de servicii de sanatate ;
-politicile de practica trebuie sa fie conforme cu politicile de sanatate si cu legislatia
existenta;
- dezvoltarea unui plan de actiuni pentru realizarea activitatii specifice unitatii sanitare;
- formularea de obiective si dezvoltarea principiilor in afaceri; managerul va preciza
cheltuielile unitatii sanitare;
- elaborarea standardelor de calitate;
- dezvoltarea programului de planificare a resurselor umane; managerul va stabili
componenta echipei medicale, numarul de specialitati existente, necesitatea angajarii unui
contabil, jurist, etc ;
- elaborarea sistemului informational din interiorul si exteriorul serviciului medical
respectiv.
Politicile de practica medicala trebuie sa existe in fiecare unitate sanitara si sa fie
cunoscute de toti membrii echipei medicale.
Politicile de practica includ principiile de functionare a cabinetului respectiv a
unitatii sanitare si ele sunt, de regula, urmatoarele :
- pastrarea unei atitudini morale si etice fata de membrii echipei si fata de pacienti :
- respectarea programului de consultatii pentru rezolvarea unor urgente solicitate de
pacienti ;
- programarea orelor de consultatie a pacientilor;
- stabilirea numarului de pacienti care pot fi consultati optim intr-o perioada de timp;
- limitarea ariilor de practica la specializarea obtinuta de fiecare medic;
- inlocuirea unui medic care nu este disponibil, cu alt medic din echipa;
- stabilirea planurilor de plata a ingrijirilor oferite catre pacienti;
- evitarea si controlul infectiilor prin respectarea principiilor de igiena si prin
monitorizarea, evaluarea si aplicarea de masuri corective;
- mentinerea performantei serviciului prin formarea si dezvoltarea personalului inraport
de nevoi;

24
 In functie de complexitatea activitatilor care se desfasoara in unitatea respectiva si in
functie de gradul de specializare al profesionistilor, structura unitatii medicale poate fi
simpla sau complexa:
- structura simpla este caracteristica cabinetului medical individual si cabinetului
medical stomatologic , format dintr-un medic sau stomatolog si una sau doua asistente
medicale
- structura complexa include dispensarele pentru practica in grup, policlinicile,spitalele;
exista mai multe niveluri de management ( nivelul superior, mediu , operational)
Relatiile dintre furnizorii de servicii medicale si casele de asigurari se stabilesc si se
desfasoara pe baza de contract care se incheie anual aceste relatii fiind de natura civila.
La incheierea contractelor, partile vor avea in vedere interesul asiguratilor si se va tine
seama de economicitate, eficienta si calitatea serviciilor oferite pe baza criteriilor
elaborate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate , Colegiul Medicilor din România,
Colegiul Farmaciştilor din România , Ordinul Asistenţilor Medicali din România .
Contractele de furnizare de servicii medicale cuprind si obligatiile partilor legate de
buna gestionare a fondurilor precum si clauze care sa reglementeze conditiile de plata a
serviciilor furnizate.
Furnizorii de servicii medicale sunt platiti in mai multe moduri:
- pentru asistenta medicala primara si de specialitate ambulatorie prin:
- tarif per persoana asigurata;
- tarif per serviciu medical;
- suma fixa negociata pe pachetul de servicii medicale, dupa caz.
- pentru asistenta medicala din spitale si din alte unitati , in afara celor dinambulatoriu ,
prin:- tarif pe caz rezolvat;
- tarif pe zi de spitalizare;
- tarif pe serviciu medical.
- prin tarife pentru anumite servicii stabilite prin contractul cadru.
Decontarea serviciilor medicale se face conform contractelor dintre casa de
asigurari si furnizorii de servicii medicale, pe baza documentelor justificative stabilite in
contractul cadru. Asistenta medicala prespitaliceasca se acorda prin servicii medicale
specializate,acreditate conform legii .

RESURSLE UMANE IN MANAGEMENTUL SANITAR

RECRUTAREA, SELECTIA SI INCADRAREA PERSONALULUI MEDICAL

Prin recrutarea personalului medical se intelege atragerea si descoperirea unui

personal calificat pentru ocuparea posturilor vacante. Recrutarea personalului
medical constituie o activitate importanta a compartimentelor de personal, contribuind la
“achizitionarea” unui personal pregatit profesional si eficient. Activitatea de recrutare a
personalului medical cuprinde aspecte precum:
-analiza cerintelor postului vacant;
-intocmirea specificatiilor aferente activitatii in postul vacant;
-identificarea surselor unde pot fi gasiti posibili candidati (universitati si scoli posliceale
sanitare, reteaua de cunostiinte);
-atragerea candidatilor pentru posturile care urmeaza a fi ocupate.

25
 Selectia consta intr-un ansamblu de procese de analiza a calitatilor si pregatirii
profesionale a candidatilor in scopul numirii pe posturile vacante.Se realizeaza prin:
- trierea cererilor pe baza datelor comunicate si crearea unei liste de potentiali candidati;
- invitarea candidatilor preselectati;
- interviul de angajare si/sau aplicare de teste;
- luarea deciziei procesului de selectare si discutarea contractului de munca.
Curriculum vitae reprezinta descrierea proprie facuta de candidat asupra trecutului
personal in raport cu evolutia sa profesionala.
Curriculum vitae cuprinde informatii personale( nume, adresa, varsta, stare civila,
studii) si informatii personalizate (evolutia profesiei,strategii de pregatire, experienta
profesionala) . Curriculum vitae trebuie sa reflecte cunostintele, competentele si evolutia
profesionala a candidatului.
Recomandarile - sunt facute de obicei de superiorul candidatului, fiind exprimari
scurte referitoare la candidat si au ca si scop confirmarea informatiilor proprii oferite
decandidat.
Referintele - cuprind informatiile despre perioada anterioara de activitate
acandidatului, precum si opinii referitoare la caracterul candidatului.
Etapa propriu-zisa de selectie este interviul, care daca este condus cum trebuie ofera
date cu adevarat relevante. Interviul de selectie constituie un schimb formal de pareri,
opinii,intre angajator si candidat. La interviu, nu numai intervievatorul afla informatii
despre potentialul angajat ci si candidatul afla informatii despre unitatea in care vrea sa
intre, despre tipul de conducere si despre oamenii cu care va lucra.
Testele au un caracter standardizat si ofera informatii asupra aspectelor psihologice
ale candidatilor, permitand masurarea obiectiva a unor caracteristici ale
comportamentului uman.
Exista mai multe tipuri de teste in functie de obiectivul urmarit:- teste pentru
determinarea gradului de inteligenta;
- teste pentru verificarea cunostintelor;
- teste de verificare a aptitudinilor;
- teste de determinare a tipului de personalitate:; etc.
Aceste teste se aplica doar de personal specializat pentru a se evita erorile de
interpretare a rezultatelor procesului de selectare.
Ultima etapa in procesul de selectare este angajarea si integrarea profesionala.
Angajarea candidatului se va face pe baza legislatiei in vigoare si se incheie un contract
de munca in care se tine seama si de aspectele stabilite la interviu. Este necesara
instruirea angajatului cu privire la siguranta in munca.Integrarea profesionala este
procesul de acomodare la conditiile specifice locului demunca .
Exista mai multe procedee: manualul noului angajat, sedinte de
indrumare,instructaje, lucru sub tutela.

Formarea si dezvoltarea personalului

Formarea profesionala are ca ţintă obtinerea unui potential maxim avand drept scop final
realizarea obiectivelor. Este procesul de instruire si invatare, pe parcursul caruia
personalul poseda cunostinte tactice si practice utile in munca prestata.Dezvoltare
profesionala se orienteaza, mai ales, pe forta de munca solicitata in viitor de o

26
organizatie, insusirea de cunostinte fiind utilă atat in raport cu pozitia actuala, cat si cu
cea de viitor.
Procesul de pregatire este continuu, de durata si se adreseaza in aceeasi masura noilor
angajati , cat si celor deja existenti in organizatie. Formarea si dezvoltarea au o
importanta mare atat in utilizarea cat si in motivare personalului. Prin imbunatatirea
abilitatii angajatilor de a-si insusi si indeplini sarcinile de serviciu, se creaza un sentiment
de stapanire mai bună a muncii lor.
Programul de pregatire profesionala depinde de politicile si strategiile pe care
organizatia si le propune.
Avantajele pregatirii profesionale sunt:
- cresterea productivitatii si calitatii activitatii;
- furnizeaza o rezerva la locul de munca;
- rebuturile sunt reduse;
- dezvolta cunostintele angajatului cu insusirea unei noi tehnologii sau metode de lucru
noi;
- scaderea numarului de accidente;
- cresterea motivatiei si satisfactiei in munca.
Dezavantaje:
- pregatirea profesionala este uneori prea costisitoare;
- odata format personalul are tendinta de a parasi organizatia pentru un post mai bine
platit;
- exista organizatii care recruteaza personal pregatit in afara lor.

Evaluarea performantei personalului

Este un proces continuu si sistematic prin care organizatia isi aprecieaza candidatii
comparativ cu standardele acceptate.Pentru ca evaluarea sa se poata realiza corect este
necesar sa se utilizeze tehnici de masurare precise. Criteriile de evaluare se formeaza in
conformitate cu fisa postului si ele trebuie sa fie precis formulate, in numar limitat, clar
enuntate, usor de observat.Daca activitatea de evaluare este bine facuta beneficieaza de ea
atat angajatul cat si managerii de nivel mediu sau conducatorul institutiei

Remunerarea
Este o activitate de baza in cadrul managementului resurselor umane si consta in
recompensarea personalului din organizatie pentru munca depusa. Departamentul de
resurse umane impreuna cu alte departamente ( departamentul financiar-contabil etc)
realizeaza recompensarea. Scopurile recompensarii sunt in prncipal:
- atragerea de resurse umane cu un grad inalt de pregatire;
- motivarea personalului in vederea atingerii obiectivelor propuse;
- pastrarea in organizatie a personalului cu performante inalte.
Remunerarea nu este echivalenta salariului, prin remunerare intelegandu-se si:
- promovarea;
- posibilitatea de a invata;
- dobandirea de responsabilitati;
- respectul colegilor si al pacientilor;
- imaginea in cadrul organizatiei.

27
 Retribuirea sau salariul este procesul final al managementului resurselor umane,fiecare
organizatie fiind obligata sa-si plateasca angajatii. In elaborarea unui program de
retribuire, indiferent daca sistemul este public sau privat, se va respecta legislatia in
munca si se va efectua continuu modificari in functie de evolutia elementelor de piata.

Bugetul
- reprezintă o exprimare financiară a unor activităţi dorite de o organizaţie şicare vor
apărea într-o perioadă de timp în viitor. Elaborarea unui buget este foarte importantă,mai
ales pentru medicii care îşi desfăşoară activitatea practică într-un cabinet privat. Înainte
de a cheltui resursele financiare, medicul trebuie să-şi stabilească bugetul. Acesta este un
plan financiar de operaţiuni elaborat pentru o anumită perioadă de timp, de obicei de un
an.
Scopul elaborării bugetului este stabilirea unor obiective financiare, astfel încât între
cheltuielile pentru funcţionarea cabinetului şi veniturile obţinute în urma furnizării
îngrijirilor medicale să existe o balanţă pentru a realiza profit. La modul ideal, bugetul se
alcătuieşte prin adunarea costului fiecărui obiect de investiţie, în concordanţă cu planul
de ansamblu( construcţie de jos în sus). Dacă există o discrepanţă între fondurile necesare
şi cele existente,trebuie asigurate fonduri suplimentare sau schimbate planurile sau se
face o combinaţie a celor două metode.În mod normal se porneşte de la suma totală
alocată care se distribuie finanţării diverselor obiecte de investiţie (construcţie de sus în
jos). Indiferent de metoda de alcătuire a bugetului este important ca acesta să fie utilizat
ca instrument de control în realizarea planului. Bugetul trebuie să fie elastic, ţinând cont
că circumstanţele şi preferinţele seschimbă. Astfel, fondurile prevăzute pentru un anumit
scop trebuie uneori folosite în alt scop,din cauza unor împrejurări sau evenimente
neprevăzute, în limitele legii.
În elaborarea bugetului unui cabinet medical privat se recomandă folosirea unei fişe
care se completează lunar. În această fişă se împart pe capitole veniturile şi cheltuielile. În
prima parte se trec veniturile şi cheltuielile totale, cu prezentarea diferenţei dintre ele. În
partea a doua se detaliază veniturile, iar în partea a treia cheltuielile. Acestea din urmă
vor fi prezentate pe capitole, după cum urmează :
-salarii şi diferite stimulente acordate angajaţilor;
-asigurare;
-cumpărare de echipamente;
-cheltuieli de întreţinere;
-taxe achitate;
-cheltuieli pentru telefon, corespondenţă;
-cheltuieli pentru transport, călătorii;
-cheltuieli pentru formerea şi dezvoltarea angajaţilor;
-diferite contribuţii;
-cheltuieli pentru marketing.În fiecare lună se analizează pierderile şi câştigurile pentru a
putea calcula profitul.Un rol important în funcţionalitatea cabinetului, mai ales în
structura grupului de practică îl are managerul. Activitatea acestuia trebuie să cuprindă
următoarele aspecte :
-elaborarea şi menţinerea unui program de lucru care poate fi flexibil;
-asigurarea urgenţelor 24 de ore;

28
-respectarea programării pacienţilor;
-urmărirea standardelor de calitate;
-evaluarea nevoilor consumatorilor de servicii medicale din comunitate;
-asigurarea serviciului cu personal calificat;
-elaborarea programului de formare a angajaţilor;
-asigurarea cu aparatură corespunzătoare, echipamente şi materiale;
-asigurarea desfăşurării activităţii în siguranţă pentru angajaţi şi pentru pacienţi;
-urmărirea respectării drepturilor pacienţilor;
-rezolvarea plângerilor pacienţilor;
-includerea în programul serviciului a diferitelor activităţi din comunitate;
-elaborarea bugetului şi a activităţilor financiare;
-activităţi de marketing.Aceste activităţi sunt elaborate cu participarea managerilor de la
diferitele niveluri şiîn funcţie de activitate sunt consultaţi angajaţii şi pacienţii. Un
management participativ esteideal pentru performanţa cabinetului.

Capitolul 4. ASPECTE DE DREPT MEDICAL

Putem defini dreptul medical ca reprezentand ansamblul normelor juridice care

reglementează raporturile juridice profesionale patrimoniale şi nepatrimoniale, stabilite
intre cei care exercită profesiuni medicale şi pacienţi, precum şi raporturile specifice
instituţiilor medico-sanitare, caracterizate prin poziţia de egalitate juridică a
participanţilor la aceste raporturi juridice.

FURNIZAREA SERVICIILOR DE SANATATE IN ROMANIA

“Sectorul sanatatii” este reprezentat de o gama larga de personal care

acorda servicii deingrijiri de sanatate.

SERVICIILE PRIMARE DE SANATATE

Sunt furnizate de medici generalisti, medici de familie, furnizori pentru ingrijiri la
domiciliu etc.
Pana in 1989, asistenta primara in Romania a fost furnizata in principalprintr-o retea
nationala de dispensare.
Dispensarele apartineau Ministerului Sanatatii si erau administrate de spitalul local
care detinea fondurile locale atat pentru ingrijirile primare cat si cele secundare de
sanatate. Dispensarele furnizau ingrijiri de sanatate populatiei dintr-un teritoriu arondat.
Existau, dispensarele de intreprindere care acordau ingrijiri de sanatate angajatilor si
dispensare scolare care furnizau ingrijiri medicale elevilor si personalului din invatamant.
In anul 1989 a fost reglementata organizarea si functionarea
cabinetelor medicalepublice si private in una din cele patru forme:
a)Cabinete medicale individuale ce apartineau unui medic responsabil de toateserviciile
si resursele fiind legal raspunzator de activitatile cabinetului.

29
b)Cabinete grupate apartinand unui grup de medici care impart resursele
(echipamentulsi spatiul) dar ale caror activitati medicale sunt separate, fiecare dintre
acestia fiind legal raspunzatori de activitatile desfasurate.
c)Cabinete asociate aparatinand unui grup de medici care impart resursele, spatiul si
activitati medicale in care toti medicii au aceeasi specialitate, unul singur fiind
raspunzator legal de toate activitatile.
d)Societatile civile medicale cuprind un grup de medici care impart resursele, spatiul si
activitatile medicale, avand specialitati medicale diferite, societatea fiind legal
responsabila de activitatile personalului
Reforma ingrijirilor primare de sanatate a inceput in anul 1994 si a introdus un
nou model de finantare, un transfer al responsabilitatii de la spitale catre Directile Sanitar
Judetene, introducand obligativitatea incheierii unor contracte intre Directiile Sanitare
Judetene si medicii generalisti la nivel individual sau de grup.

SERVICIILE AMBULATORII DE SPECIALITATE

Acestea sunt furnizate de reteaua de servicii ambulatorii din spitale, centre de sanatat
e,
centre de diagnostic si tratament, cabinate specializate.
Anterior in Romania furnizorii de ingrijiri secundare de sanatate erau policlinicile
predominante in zonele urbane.
Majoritatea policlinicilor acordau servicii gratuite, personalulmedical era platit pe baza
unui sistem salarial si furniza servicii medicale ambulatorii publice.In prezent
policlinicile, fie au devenit ambulatorii de spital, fie centre independente de diagnostic si
tratament ori s-au divizat in cabinete medicale individuale.
Incepand cu anul 1990 s-au organizat cabinete medicale private, iar personalul
medical care isi desfasoara activitatea in cadrul acestor cabinete trebuie sa detina avizul
de libera practica si o autorizatie de functionare a cabinetului medical.
Seviciile ambulatorii private pot fi acreditate pentru toate specialitatile, inclusiv pentru
servicii ambulatorii de chirurgie.
SERVICIILE MEDICALE SPITALICESTI
Spitaluleste unitatea sanitara cu paturi, de utilitate publica, cu personalitate juridica,
proprietate publica sau privata, care asigura servicii medicale. Serviciile medicale
acordate de spital sunt: preventive, curative, de recuperare, de ingrijire, in caz de
graviditate, maternitate siingrijirea nou-nascutilor.
In Romania exista mai multe categorii de spitale clasificate dupa anumite
caracteristici:
1. In functie de teritoriu spitalele se clasifica in:
- judetene;
- municipale si orasenesti;
- comunale.
2. In functie de specificul patologic spitalele se clasifica in:
- generale;
- de urgenta;
- de specialitate
- pentru bolnavii cu afectiuni cronice.
3. In functie de regimul juridic al proprietatii spitalele pot fi:

30
- publice;
- private;
-mixte.
4. In functie de modul de finantare spitalele pot fi:
- spitale cu finantare din fonduri publice;
- spitale cu finantare din fonduri private;
- spitale cu finantare mixta.
5. Din punct de vedere al invatamantului si cercetarii stiintifice medicale , spitalele
seclasifica in:
- spitale clinice;
- spitale universitare.
•Spitalul judetean este spitalul general care asigura asitenta medicala a judetului.
•Spitalele municipal si orasenesc sunt spitale care au in componenta cel putin
specialitatile de baza (medicina interna, pediatrie, obstretica-ginecologie, chirurgie) si
sunt organizate la nivelul municipiilor sau oraselor unui judet.
•Spitalul comunal este unitatea sanitara cu paturi care asigura asistenta medicala de
specialitate pentru populatia din mai multe localitati rurale apropiate, avand sectii de
medicina interna, pediatrie, obstretica-ginecologie.
•Spitalul general este spitalul care are organizata in structura sa minim trei din cele patru
specialitati de baza, respectiv medicina interna, pediatrie, obstretica-ginecologie
sichirurgie.
• Spitalul de specialitate este spitalul care asigura asitenta medicala intr-osingura
specialitate.
•Spitalul de urgenta este spitalul care dispune de o structura complexa
despecialitati dotat cu aparatura medicala corespunzatoare, personal specializat, avand
amplasament si accesibilitate pentru teritorii extinse. In structura spitalului de urgenta
functioneaza obligatoriu departamentul de urgenta care, in functie de necesitati poate
avea un serviciu mobil deurgenta-reanimare si transport medicalizat.
•Spitalul pentru bolnavi cu afectiuni cronice este spitalul in care duratade spitalizare
este prelungita datorita specificului patologiei.
•Spitalul public este spitalul proprietate publica a statului sau al unitatiilor administrativ-
teritoriale organizate ca institutii publice.
•Spitalul privat este spitalul proprietate privata a persoanelor juridice dedrept privat.
•Spitalul clinic este spitalul care are in componenta sa cel putin doua clinici in
specialitati diferite care desfasoara asistenta medicala, activitate de invatamant si
cercetare stiintifica medicala si de educatie medicala continua.
•Spitalul universitar este spitalul organizat in centre universitare medicalein structura
caruia toate sectiile de specialitate sunt clinici universitare.. Clinica universitara are
instructura ei una sau mai multe sectii clinice.. Sectiile clinice sunt sectiile de spital in
care se desfasoara activitati de invatamant universitar.

FINANTAREA SPITALELOR
Spitalele functioneaza pe principiul autonomiei financiare pe baza sumelor prevazute
in contractele pentru furnizarea de servicii medicale, precum si din sume obtinute, in
conditiile legii de la persoanele fizice si juridice si isi elaboreaza, aproba si executa
bugetele proprii de venituri si cheltuieli. Contractul de furnizare de servicii medicale al

31
spitalului cu casa de asigurari de sanatate reprezinta sursa principala a veniturilor in
cadrul bugetului de venituri si cheltuieli si se negociaza cu consiliul de administratie cu
conducerea casei de asigurari de sanatate, in functie de indicatorii stabiliti de contractul-
cadru de furnizare de servicii medicale.
Spitalele pot incheia contracte de furnizare de servicii medicale si cu casele de
asigurari de sanatate private.Separat de veniturile realizate de spitale din contractele
incheiate cu casa de asigurari de sanatate, spitalele publice primesc finantare dupa cum
urmeaza:
-de la bugetul de stat si bugetul Ministerului Sanatatii si Familiei;
-de la bugetul consiliului judetean, pentru spitalele judetene;
-de bugetul consiliului local si al consiliului judetean pentru spitalele locale;
-de la bugetul Ministerului de Resort, pentru spitalele cu retea sanitara proprie.
De la bugetul de stat se asigura:
-desfasurarea activitatilor cuprinse in programele nationale de sanatate;
-dotarea cu echipamente medicale de inalta performanta;
-investitii legate de construirea de noi spitale si pentru finalizarea celor aflate inexecutie;
-expertizarea, transformarea si consolidarea constructiilor grav afectate de seismesi alte
cazuri de forta majora;
-activitati specifice unitatilor cu retea sanitara proprie.
Bugetele locale asigura finantarea unor cheltuieli pentru finalizarea constructiilor noi si
realizarea unor lucrari de reparatii curente si capitale, precum si pentru dotarea spitalelor
cu aparatura medicala.Spitalele publice pot realiza venituri proprii suplimentare din:
-donatii si sponsorizari;
-asocieri investitionale in domenii medicale sau de cercetare medicala si farmaceutica;
-inchirierea temporara a unor spatii medicale, dotari cu echipamente sau aparatura
medicala catre alti furnizori de servicii medicale;
-contracte privind furnizarea de servicii medicale incheiate cu casele de asigurari private
sau agenti economici;
-editarea si difuzarea unor publicatii cu caracter medical;
-servicii medicale, hoteliere sau de alta natura furnizate la cererea pacientilor sau
angajatilor;
-servicii de asistenta medicala la domiciliu furnizate la cererea pacientilor.
Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al spitalelor publice se elaboreaza de
conducerea spitalului fiind aprobat si supus validarii pana la data de 31 decembrie a
anului curent Directiei Judetene de Sanatate Publica sau Ministerului Sanatatii
si Familiei respectivMinisterului de Resort in functie de subordonati.
Privind partea de cheltuieli propusa pentru a fi acoperita prin finantare de la bugetele
locale se va obtine si avizul consiliului local respectv.Executia bugetului de venituri si
cheltuieli se raporteaza lunar si trimestrial directiilor de
sanatatepublica, Ministerului Sanatatii si Familiei, respectiv Ministerului de Resort in
functie de subordonare. De asemenea, executia bugetului de venituri si cheltuieli se
raporteaza lunar si trimestrial si consiliului local si/sau judetean, dupa caz, daca
beneficiaza de finantare din bugetele locale.
Directiile de Sanatate Publica analizeaza executia bugeturilor de venituri si cheltuieli
lunare si trimestriale si le inainteaza Ministerului Sanatatii si Familiei, respectiv
Ministerului de Resort,dupa caz. Daca sunt constatate abateri fata de indicatorii din

32
contractul de administrare, Directia de Sanatate Publica le sesizeaza si face propuneri pe
care le propunere spre aprobare conducerii Ministerului Sanatatii si Familiei.Controlul
asupra activitatii financiare a spitalului public se face de catre Curtea de
Conturi,Ministerul Sanatatii si Familiei, ministerele si institutiile cu retea sanitara proprie
sau alte organe abilitate prin lege.
Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din urmatoarele surse:
-amortizarea calculata lunar si cuprinsa in cheltuielile spitalului;
-sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile;
-sponsorizarile cu destinatia “dezvoltare”;
-20% din excedentul bugetului de venituri si cheltuieli inregistrat la finele exercitiului
financiar.
Fondul de dezvoltare este utilizat pentru procurarea echipamentelor si aparaturii
medicale si de laborator necesare desfasurarii activitatii spitalului.

FINANTAREA SECTORULUI SANATATII

Finantarea sectorului sanatatii este un factor esential pentru organizarea si functionarea
oricarui sistem de ingrijire de sanatate. Politica ingrijirilor de sanatate este strans legata
de mijloacele de finantare a serviciilor de sanatate. Prin implementarea legii
asigurarii sociale de sanatate, legea 145/1997, Guvernul Romaniei a ales schimbarea
sistemului ingrijirilor de sanatate de la un sistem centralizat la unul bazat pe asigurari
sociale de sanatate. Schimbarile esentiale intervenite in finantarea sectorului serviciilor
de sanatate, imbraca urmatoarele aspecte:
a.Serviciile medicale vor fi finantate in principal din contributiile populatiei asigurate;
b.Colectarea contributiilor este asigurata de casele de asigurari de sanatate;
c.Prin plata contributiilor fiecare persoana asigurata este protejata impotriva costurilor
cauzate de imbolnaviri si accidente si este indreptata catre serviciile de
sanatate furnizate prin intermediul mediciilor de familie si al spitalelor,medicamente si
materiale sanitare in functie de nevoile de ingrijiri medicale;
d.Casa de Asigurari de Sanatate foloseste fondurile colectate in principal pentru plata
serviciilor realizate de furnizorii de servicii de sanatate pe baza contractului
incheiat, in contract fiind stipulate cantitatea, calitatea si pretul serviciilor de sanatate;
e.Spitalele vor trebui sa acopere cheltuielile serviciilor de sanatate realizate, prin
prezentarea notei de plata catre Casa de Asigurari de Sanatate, potrivit contractului.
Relatia dintre spitale si Casa de Asigurari Sociale de Sanatate creaza bazele autonomiei
spitalicesti, autonomie prevazuta in legea nr. 146/1999 privind organizarea, conducerea,
functionarea si finantarea spitalelor. Potrivit aceste legi, spitalele sunt considerate
institutii autonome de interes public si sunt indreptatite a avea propriul buget operational.
Legea 146/1999 are urmatoarele implicatii:
-spitalele devin furnizori de servicii de sanatate care-si “vand” aceste servicii caselor de
asigurari de sanatate pe baza contractelor medicale incheiate in acest scop de cele doua
parti;
-spitalele pot obtine resurse financiare numai prin platile pentru serviciile de sanatate
furnizate;
-a luat nastere o “piata a serviciilor de sanatate” in care spitalele concureaza pentru
contracte medicale;

33
-reforma financiara accentueaza importanta unui bun management al spitalului,managerii
trebuind sa imbunatateasca organizarea serviciilor de sanatate pe care spitalul le
furnizeaza in scopul obtinerii efectelor pozitive in utilizarea resurselor si in calitatea
serviciilor;
-spitalele trebuie sa realizeze un echilibru intre venituri si cheltuieli, sa utilizeze in mod
eficient resursele, sa antreneze angajatii in vederea atingerii obiectivelor propuse.
Unul din obiectivele principale ale oricarui spital este obtinerea
resurselor care vor acoperii cheltuielile necesare furnizarii unor ingrijiri medicale de
calitate pentru cei asigurati.
Spitalele trebuie sa-si evidentieze pachetul de servicii de sanatate pe care le pot
furniza. Aceste pachete de servicii pot cuprinde:
-servicii medicale ambulatorii;
-servicii medicale in regim de internare;
-servicii medicale de urgenta;
-asitenta medicala prenatala, intranatala si postnatala;
-servicii medicale de recuperare;-servicii de asistenta stomatologica;
-ingrijiri la domiciliu;
-medicamente, materiale sanitare, proteze.
Spitalele pot percepe plati directe de la pacienti pentru anumite servicii.Sursele de
finantare pentru costuri sunt:
-casele de asigurari de sanatate;
-persoane fizice si juridice;
-administratia locala;
-Ministerul Sanatatii si Familiei;-bancile.
•Contractele cu casele de asigurari de sanatate
In cea mai mare parte spitalele primesc resursele financiare prin prezentarea notelor de
plata catre Casa de Asigurari de Sanatate pentru serviciile de sanatate prestate. Serviciile
sunt“vandute” caselor de asigurari de sanatate in baza unui contract incheiat intre cele
doua parti. Acest contract trebuie sa specifice:
-numarul serviciilor de sanatate ce urmeaza a fi furnizate persoanelor asigurate pentru o
perioada de cel mult un an;
-pretul serviciilor medicale;
Contractul trebuie sa tina cont de interesul persoanelor asigurate, de echilibrul financiar
al asigurarilor de sanatate, de calitatea serviciilor. CAS trebuie sa plateasca spitalelor
pentru furnizarea de servicii medicale, cel putin la nivelul costurilor de productie.
•Contractele cu persoane fizice sau juridice
Resursele financiare pot proveni din donatii si/sau sponsorizari de la persoane fizice
sau juridice. Donatiile sunt facute cu o anumita destinatie, de exemplu pentru cumpararea
unor echipamente medicale specifice, efectuarea de reparatii sau constructia unor incaperi
sau aripi dintr-un spital. Sponsorizarile sunt oferite pentru furnizarea anumitor servicii
sau activitati.
•Contractele cu administratia locala
Potrivit legii administratiei publice si legii finantelor publice locale, autoritatile publice
locale pot aproba credite bugetare pentru finantarea cheltuielilor spitalicesti din cadrul
bugetelor locale.Finantarea este furnizata la cererea managerilor de spitale care trebuie
sa ofere autoritatilor locale

34
argumente convingatoare pentru alocarea de fonduri de la bugetele locale in scopul bunei
functionari a spitalelor.
Autoritatile locale pot garanta fonduri de la bugetele locale pentru cheltuieli,pentru
materiale, servicii si investitii.
•Contractele cu Ministerul Sanatatii si Familiei
In conformitate cu legea 146/1999, privind organizarea, functionarea si finantarea
spitalelor,Ministerul Sanatatii si Familiei trebuie sa furnizeze spitalelor resurse financiare
pentru:
-realizarea programelor nationale de sanatate;
-achizitionarea de aparatura medicala de inalta tehnologie;
-realizarea reparatiilor capitale;
-realizarea unor activitati stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, cum ar fi:activitati de
invatamant si cercetare, recuperarea capacitatii de munca.
•Contractele cu bancile
Spitalele pot avea acces la credite bancare pe termen scurt fiind necesare pentru
asigurarea finantarii la timp a cheltuielii. Accesul la credite este permis pentru
completarea lipsurilor financiare temporare (incapacitati de plata), pentru o perioada de
timp variind intre o luna si trei luni, cand cheltuielile depasesc incasarile valorilor
echivalente pentru serviciile de sanatate furnizate pe durata acelei perioade.

INTRODUCEREA ASIGURĂRILOR SOCIALE DE SĂNĂTATE

La 1 ianuarie 1999, în baza Legii asigurărilor de sănătate nr.145/1997
si acelorlalte acte normative corelate, a luat fiinţa Casa Naţionala de Asigurări de
Sănătate,moment ce a coincis cu declanşarea celei mai ample reforme din România de
după 1989.
In prezent activitatea Casei Naţionale de Sănătate este reglementata de
Ordonanţa de urgenta nr. 150/2002.
Principalele funcţii ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, sunt colectarea si
administrarea fondurilor, precum si cumpărarea serviciilor medicale necesare asiguraţilor.
In noul cadru, furnizarea serviciilor medicale se face în funcţie de cerere si oferta, fapt ce
conduce la eliminarea risipei si la raţionalizarea cheltuielilor.
Relaţiile dintre medici si casele de asigurări se desfăşoară în baza unui Contract-
cadru în care sunt specificate criteriile cantitative si calitative de evaluare a activităţii
medicale, în funcţie de care se realizează plata medicilor pentru serviciile furnizate.
Până la 1 ianuarie 2000, aproape întreg personalul medical a încheiat contracte cu
casele de asigurări de sănătate, existând, în momentul de fata, peste 18.000 de unităţi
medicale integrate în sistemul asigurărilor de sănătate.
La nivel local, medierea medic-pacient se realizează prin intermediul caselor
judeţene de asigurări de sănătate. Pentru zonele cu o populaţie mai numeroasa, acestea
dispun de oficii teritoriale, menite sa preia o parte din funcţiile administrative.
In raport cu aceste structuri locale, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate are rolul
de a urmări respectarea cadrului legal si aplicarea lui într-un mod unitar, la nivelul
întregii tari.
Principiile sistemului asigurărilor de sănătate:

35
■Solidaritatea:
principiul fundamental al asigurărilor de sănătate conformcăruia orice cetăţean poate fi at
ât plătitor al contribuţiei de sănătate cat sibeneficiar al servicilor medicale.

■Libertatea alegerii : sistemul asigurărilor de sănătate oferă asiguratului dreptul de a-si

alege medicul.
■Concurenta: este un principiu dedus din cel anterior, deoarece liberaalegere implica
creşterea profesionalismului cadrelor medicale.
■Calitatea servicilor si respectul pentru asigurat
■Confidenţialitatea actului medical
O noutate a sistemului de asigurări de sănătate este lansarea
pachetului de servicii medicale de baza.
Asiguraţii au dreptul, în mod echitabil si nediscriminatoriu, la un pachet de servicii de
baza, decontat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit O.U.G.
nr.150/2002 privind organizarea si funcţionarea sistemului de asigurări sociale de
sănătate.
Acest pachet detaliat in Contractul-cadrucadru pe anul 2003, cuprinde servicii medicale
profilactice, curative, servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare,
dispozitive medicale si alte mijloace terapeutice. Asiguraţii beneficiază de pachetul de
servicii de baza în caz de boala sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la
data accidentului si până la vindecare.Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat
beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale si al
bolilor cu potenţial endemo-epidemic în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale,
care va fi stabilit prin Contractul-cadru pe anul2003.
O alta noutate a legislaţiei in domeniu, consta in înfiinţarea incepand cu anul 2003, a
cardului de asigurat care faciliteaza accesul contribuabilului la serviciile medicale si
o mai buna evidenta a stării de sănătate a acestuia.
Datele minime înregistrate şi accesate pe cardul de asigurat sunt:
a)datele de identitate şi codul numeric personal;
b)dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate;
c) înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale, prin codul furnizorului;
d)diagnostice medicale cu risc vital;
e)consimţământul referitor la donarea de ţesuturi şi organe;
f)grupa sanguină şi Rh.

DIVERSIFICAREA MECANISMELOR DE GENERARE A RESURSELOR

Finanţarea unităţilor din asistenta primara si ambulatorul de specialitate privatizate,se
realizează prin contracte individuale sau prin bugete "globale" cu Casa de Asigurări de
Sănătate. Rambursarea cheltuielilor pentru serviciile prestate asiguraţilor se face conform
prevederilor Contractului Cadru, care se aproba anual prin Hotărâre de Guvern, conform
prevederilor Legii 145/1997, modificata prin ordonanţa de urgenta nr. 150/2002.
Veniturile sistemul sanitar romanesc provin din 4 surse principale, ce au ponderi
diferite: bugetul de stat, fondul special pentru sănătate, fondul de asigurări, credite
rambursabile si nerambursabile, insa cea mai mare parte a finanţării este realizata prin
sistemul de asigurări de sănătate.

36
 Finanţarea spitalelor se face intr-o proporţie de peste 90% prin contracte de servicii
incheiate intre conducerile spitalelor si casele judeţene de asigurări
desănătate. Bugetele istorice ale spitalelor nici nu recunosc si nici nu recompensează
îmbunătăţirea calităţii si a eficientei in furnizarea serviciilor spitaliceşti.

ASIGURAREA UNEI MAI BUNE ACCESIBILITATI A POPULATIEI LA

SERVICII
Accesibilitatea depinde de mai mulţi factori, intre care:
■interesul manifestat de autorităţile locale pentru a creafacilitaţi speciale pentru atragerea
medicilor si a personalului medical in localităţile si zonele defavorizate;
■ sistemul birocratic de aprobări necesare deschiderii unui cabinet medical;infrastructura
zonala si baza materiala existenta in localităţile deficitare;
■ motivaţia medicului si a celorlalte cadre medicale de a lucra in aceste zone;
■ motivatia administratiilor locale de a oferi facilitati pentru medicii din zonele
respective.
In acest domeniu pe langa personalul medical din directiile de sanatate
publica judetene, au un rol important si celelalte institutii publice (primariile, scoala, etc.)
, cat si organizatiile civile, care pot contribui la educarea populatiei.

PRIVATIZAREA INSTITUŢIILOR SANITARE

Privatizarea instituţiilor sanitare si asigurarea principiului de libera practica medicala in
asistenta medicala primara si de specialitate ambulatorie, este menita sa afirme iniţiativa
privata in organizarea si asigurarea serviciilor medicale, independent de intervenţia
autorităţilor publice de stat si locale. Privatizarea asigura in primul rând o mai mare
răspundere a medicului fata de pacient (care are dreptul sa aleagă medicul curant), dar
atât medicul, cat si cabinetul medical ca instituţie trebuie sa infrunte concurenta colegilor
lor, fapt care introduce in sistem elemente de piaţa .Privatizarea unităţilor ambulatorii
(cabinete medicale de medicina primara - de familiesi de specialitate)
s-a realizat in baza Ordonanţei Guvernului nr. 124/1999 privind organizarea cabinetelor
medicale. Ea conţinea si iniţiativa de a acorda in comodat spatiile si aparatura din fostele
dispensare rurale si urbane, cat si din policlinici - inclusiv cabinetele de stomatologie-
medicilor din aceste cabinete medicale. Tot prin prevederile acestui act normativ au putut
fi infiintate ambulatorii de spital, care au asigurat posibilitatea ca si
medicii din spital sa poată asigura asistenta medicala de specialitate ambulatorie, prin
contractarea acestor servicii cu casele judeţene de asigurări de sănătate.

DREPTURILE ASIGURATILOR

Asiguratii au dreptul la servicii medicale, medicamente si materiale sanitare. Drepturile

asiguratilor se stabilesc pe baza contractului-cadru elaborat de CNAS si Colegiul
Medicilor din Romania, cu avizul Ministerului Sanatatii, aprobat prin hotarare a
Guvernului.
Contractul-cadru reglementeaza, in principal, conditiile acordarii asistentei medicale
cuprivire la:
-lista serviciilor medicale, a medicamentelor si a altor servicii pentru asigurati
-parametrii calitatii serviciilor

37
-criteriile si modul de plata a serviciilor medicale
-nivelul costurilor, modul de decontare si actele necesare in acest scop
-asistenta medicala primara
-internarea si externarea bolnavilor
-necesitatea si durata spitalizarii
-asigurarea tratamentului spitalicesc
-conditiile generale de acordare, de catre spital, a tratamentului ambulatoriu
-prescrierea medicamentelor, a materialelor sanitare, a procedurilor terapeutice, a
protezelor, a dispozitivelor de mers
-conditiile si plata serviciilor de termica dentara
-informarea corespunzatoare a bolnavilor
Asiguratii au dreptul la ingrijire medicala, in caz de boala sau accident, din prima zi de
imbolnavire sau de la data accidentului si pana la vindecare, stabilite prin lege.
Ingrijirea medicala acordata asiguratilor se realizeaza prin servicii medicale, dupa cum
urmeaza:
a)servicii de asistenta medicala preventiva si de promovare a sanatatii, inclusiv pentru
depistarea precoce a bolilor ;
b)servicii medicale ambulatorii;
c)servicii medicale spitalicesti;
d)servicii de asistenta stomatologica;
e)servicii medicale de urgenta;
f)servicii medicale complementare pentru reabilitare;
g)asistenta medicala pre-, intra- si postnatala ;
h)ingrijiri medicale la domiciliu;
i)medicamente, materiale sanitare, proteze si orteze.

ASIGURAREA CALITĂŢII SERVICIILOR - O OBLIGAŢIE A CASEI

NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Serviciul medical al CNAS urmăreşte interesele asiguraţilor cu privire la calitatea

serviciilor acordate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări.
Criteriileprivind acordarea serviciilor medicale pentru asiguraţi se elaborează de
către serviciul medical al CNAS împreună cu CMR, se actualizează ori de câte ori este
nevoie şi se prevăd în clauzele contractelor de furnizare de servicii.
Masuri si criterii de asigurare a calităţii serviciilor
Asigurarea calităţii pachetului de servicii de bază pentru asiguraţi revine CNAS prin
respectarea următoarelor măsuri:
-acceptarea încheierii de contracte numai cu
furnizori acreditaţi conform legii,precum şi a medicilor, asistenţilor medicali şi altor categ
orii de personal acreditate ;
-existenţa unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei evidenţe primare
privind diagnosticul şi terapia aplicată;
-espectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a asistenţei medicale şistomatologice,
elaborate de către CMR şi OAMR;

38
-utilizarea pentru tratamentul afecţiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul de
produse medicamentoase de uz uman;
-utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii.
Sistemul serviciilor de sanatate din Romania are ca obiective strategice imbunatatirea
starii de sanatate a populatiei, garantarea accesului echitabil la serviciile sistemului de
ingrijiri de sanatate si asigurarea unui sistem de ingrijiri mai bine calificat.

EVALUARE:

 Raspundeti urmatoarelor intrebari:

1. Descrieti notiunea de : "leadership"
2. Care sunt functiile managementului ?
3. Ce presupune recrutarea, selectia si incadrarea
personalului medical intr-o unitate sanitara?
4. Care sunt modalitatile de finantare a sectorului
sanatatii?
5. Drepturile asiguratilor :

39