Genul liric

Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct gândurile, ideile
și sentimentele autorului cu ajutorul eului liric. În genul liric domină viziunea și
transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si asociative, creând un
univers de mare forță de sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. Este, din
acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând sentimentele prin
intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei, discursul genului liric este la
persoana I, dar este folosită și persoana a II-a. Opera lirica poate fi cultă (are autor
cunoscut sau are originalitate) sau populară (are caracter anonim, colectiv, oral).

Lirismul este o tonalitate, un registru artistic, care pune accentul pe expresia

poetică și elevată a sentimentelor personale, a pasiunii.

Cuvântul liric iși are originea în cuvântul liră, instrument muzical cu coarde, care
este considerat atributul lui Apollo, inventatorul său legendar, dar și al lui Orfeu, sau
Erato, muza antică a poeziei lirice și erotice reprezentată ca fiind încoronată cu
trandafiri și mirt și purtând o liră în mâna dreaptă. Poeziile se recitau într-un cadru
formal, pe monodiile ce răsunau din lira artistului erudit. Ritmul nu constituia o
speculație matematică, ci se desprindea din metrica versului, și astfel piciorul metric
al acestuia genera gruparea ritmica ce putea fi alcătuită din 2,4,8 timp (piric, spondeu,
dactil, anapest etc.)sau din 3,6,9 timpi (iamb, troheu, tribrah etc.).

Adjectivul liric apare pentru prima dată în secolul al XV-lea, în legătură cu

poezia greacă antică și păstrează o relație de lungă durată cu muzica ce încă mai
există în expresia artă lirică. Atașat totodată la unele forme ale poeziei sec. al XVI-lea,
cuvântul liric va defini o expresie subiectivă ce ține mai degrabă de sentimente
particulare (individuale), în opoziție cu poezia epică sau poezia dramatică (care a
inclus tragedia ca și comedie).

Lira era însemnul lui Apollo, zeul luminii, al muzicii și al poeziei la greci. În
Grecia Antică acompaniamentul de liră atrăgea muzele ce amplificau spiritul creativ.
De abia în epoca modernă, poezia lirică a ajuns să însemne creație literară ce exprimă
sentimente sau atitudini. Treptat, lirismul s-a identificat cu poezia, supusă unor
mijloace formale cum sunt versul, stofa, ritmul sau rima.

În literatură, genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct
(spre deosebire de genul epic) gândurile, ideile și sentimentele autorului prin
intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică,
autorul apelând la tehnici aluzive si asociative, creând un univers de mare forță de
sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al
discursului subiectiv, exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al
simbolurilor. De obicei, discursul genului liric este la persoana întâi, dar este folosită
și persoana a II-a. Opera lirica poate fi cultă (are autor cunoscut sau are originalitate)
sau populară (are caracter anonim, colectiv, oral).

În literatura contemporană nu se mai poate vorbi de o asociere între genul liric și

poezie, existând și opere lirice în proză. Mai mult chiar, în cadrul poeziilor se distinge
un amestec al lirismului cu epicul și există o tendință de distrugere a regulilor rigide
de versificație.

Specii ale genului liric

-Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. În secolul al
XV-lea, elegia tindea să dobândească un caracter filozofic. Exemple de autori de
elegii: Tibul, Ovidiu, Goethe, Aleksandr Pușkin etc.
-Epigramă: este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, care
satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se
termină printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc.
Autori: Grigore Alexandrescu.
-Epistolă: specie literară, mai ales în versuri, aparținând poeziei didactice sau satirice,
în care se tratează un subiect filozofic, moral, artistic, etc. sub formă de scrisoare
adresată unei persoane reale sau imaginare. Autori: Grigore Alexandrescu,
exemplu ”Epistolă Dlui V.II”
-Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă inspirație,
compus din strofe simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o compoziție
triagică. (exemple Victor Hugo, Pușkin)
-Pastelul este un termen provenit din limba germană semnificând pictura cu creioane
moi. De la pictura în pastel termenul s-a extins în literatură, definind delicatețea unei
descrieri lirice. (exemplu Vasile Alecsandri - creatorul acestei specii prin ciclul
"Pasteluri")-exista ca specie doar în literatura română
-Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în versuri în care e descris un
fenomen din natură ale cărui concluzii devin valabile și pentru oameni. (exemple
Grigore Alexandrescu, "Meditație", Mihai Eminescu)
-Satira este o operă în general în versuri,(exemple Grigore Alexandrescu, "Satira.
Duhului meu")
-Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei persoane,
societății cu intenția îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. (exemple Ion Heliade
Rădulescu, Grigore Alexandrescu).
-Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași măsură dispusă
în două catrene cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea mai frecventată.
(exemple Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.)
-Rondelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din trei catrene și un vers izolat.
Versurile unu și doi sunt identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru
Macedonski prin "Poema rondelurilor")
-Gazelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din strofe cu două versuri; originară din
literaturile orientale, ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea. (exemple
George Coșbuc, Mihai Eminescu, Goethe)
-Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu formă
fixă. Prima strofă este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin tema de bază.
Fiecare vers e comentat într-o strofă specială de aceeași mărime cu prima. Ultima
strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor. (exemple Mihai
Eminescu, „Glossa”)
-Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic . Este dedicat celebrării
faptelor istorice vitejești , sau conțin exclamații ori chemări.
-Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță
națională și are un caracter solemn.
-Doina este o creație lirică specifică poporului român, în care se exprimă în mod
direct sentimentele de dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă, de cătănie, de haiducie,
de tristețe, de iubire, de regret etc.
-Idila este o specie a liricii peisagiste și erotice, din sfera poeziei bucolice, care
prezintă în chip optimist și idealizat iubirea, într-un cadru rustic, sentimentul de
dragoste fiind ilustrat prin imagini artistice și figuri de stil, cu tablouri din natură și
puternice trăiri interioare.
-Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17
silabe repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe.