POSTA RUSEASCA

Sala cu oglinzi a unui pensionar singur

Oleg Bogaev

Intr-un singur act

Personajele

- Jukov Ivan Sidorovici – un batran de 75 ani

- Elisabeta a II-a, Regina Angliei
- V.I. Lenin – calauza poletariatului
- Tovarasul Stalin – Ctitorul Comunismului
- V.I. Ceapaev – un viteaz comandant al Armatei Rosii
- Robinson Crusoe – omul fara frica
- Liubov Orlova – artista cunoscuta
- Sebastianov – Pilot cosmonaut
- Precum si Martieni si Plosnite

Ivan Sidorovici sta si se uita trist cand la televizor, cand la aparatul de

radio. In urma cu doi ani, I s-a stins din viata sotia din cauza unei boli de
plamani.
O sa vi se para de necrezut, dar nu se stie cum, Ivan Sidorovici nici nu
bagase de seama existenta acestei boli. Si totusi, mai pastra o amintire
stearsa, neclara de la inmormantare: isi amintea cum i-au ingropat
consoarta, cum au imprejmuit locul cu un gard mare (sa fie acolo...) si apoi
cum stateau cu totii abatuti in statia de autobuz si blestemau vremea rea. Isi
mai amintea parastasul de 40 de zile, cand n-a venit nimeni si cum mesteca
singur cu polonicul in oala mare de compot. Era constient de faptul ca sotia
sa a murit, insa “faptul” acesta era pentru el ca o crapatura in tavan, care
era acolo dintotdeauna, ca si Ivan Sidorovici. Se prea poate ca logica
senilitatii sa-si fi spus cuvantul, se prea poate ca el sa fi evitat sa-si supuna
inima unui nou infarct, se prea poate ca Ivan Sidorovici sa fi fost filosof in
adancul sufletului sau si sa-l citeze pe Platon: “Viata este o permanenta
miscare de la nastere pana la moarte”. Se poate, orice se poate. Nu stiu. Ca
si inainte, cand ii traia nevasta, mergea dis de dimineata cu “bidonul la
lapte”, in timpul zilei statea pe bancuta cu prietenii, iar seara se uita la
televizor, asculta radioul si se consuma pentru orice fleac. Au trecut in felul
acesta doi ani. Viata continua sa se scurga, nu se stie de unde si incotro, si
nici macar nu-i venea sa se gandeasca la ceva anume: raurile nu-si ieseau
din matca, apa picura linistit pe burlan. Iarna trandavea, zapada cadea de
pe balustrada balconului, primavara purta galosi si toamna paslari. Dar la
inceputul toamnei, dintr-o data, pe neasteptate magazinul “de lactate” fu
mutat intr-un raion nou. Prietenii (de parca se vorbisera) il parasira si se
mutara “pe banca cereasca” langa sotia lui, televizorul si aparatul de radio
se stricara spre disperarea lui. Totul deveni plictisitor. Si iata cum Ivan
Sidorovici al nostru nu-si mai scoate nasul in strada cu zilele, sta pe
scaunelul lui, isi leagana singuratatea, scartaie pe podele, si-si plange de
mila. N-are cu cine sa vorbeasca, nu trece nimeni sa-l vada. Isi aminteste de
consoarta lui, nu prea vorbareata, de batranii lui prieteni de la scara, se
incrunta la ecranul gol al televizorului, isi aminteste cu insufletire de tot
felul de oameni si intamplari si ofteaza. De altfel de cand era pe bancile
scolii la SPFU 1, pe front, in colectivul de munca, Ivan Sidorovici
intotdeauna s-a deosebit de ceilalti prin agerime si priceperea la scorneli.
Chiar acum cand sta pe scaunel, in mintea sa gandurile actioneaza cu un
dinamism si o seriozitate neobisnuite pentru varsta lui. Si se pare ca a gasit
ceva!

Garsoniera lui Ivan Sidorovici

In camera se afla mobila obisnuita: o masa acoperita cu musama, un scrin

pictat “de frumuseste” cu vopsea de podele, pe noptiera un televizor, pe pat
munti intregi de rufarie murdara, pe podea un covoras. Exact acelasi gen de
covoras atarna deasupra patului. Mai demult, cand sotia lucra la posta,
cara acasa pachete intregi de plicuri albe si formulare de telegrame si era
foarte greu sa gaseasca o intrebuintare pentru hartia invechita. Insa nu se
putea opri. Si cara, cara, cara cu pachetele, cu caruciorul, cu legaturile
pana pleca in concediu.
Din scrin plicurile migrau in rafturi si de-acolo pe balcon. Dupa moartea
sotiei, Ivan Sidorovici si-a amintit, nu se stie de ce, de plicuri pe care apoi le
puse la caldurica. Plicurile stateau vreme indelungata pe calorifer,
imprastiind in toata locuinta umezeala si mirosul acru de lipici si plosnite.
Acum Ivan Sidorovici gasi o intrebuintare plicurilor. Din raft, de sub tapet,
din dulap, de oriunde se poate te privesc colturile gri ale scrisorilor. Pe

1
Scoala Profesionala de pe langa fabrici si uzine
plicuri se vede acelasi scris. Ivan Sidorovici se ridica din pat, se-ndreapta
spre dulap, il deschide, scoate un caiet “curat” si un pachet de plicuri. Mai
scoate triumfator si un toc din noptiera, sufla in rezervorul de cerneala, se
aseaza la masa, scuturand cu mana firimiturile de paine. Timp de un minut,
Ivan Sidorovici se scarpina concentrat in ureche cu stiloul, chicoteste si
incepe sa mazgaleasca hartia alba cu hotarare.

Ivan Sidorovici: Buna ziua, draga Ivan. (Se gandeste, scrie) Iti scriu ve-e-
chii ca-ma-razi: Mis-ka, Gris-ka si Feo-dor. (Se gandeste, scrie) In sfarsit te-
am gasit! (Intr-o parte) Si cat te-am cautat, dracu stie…(Se gandeste, scrie)
Dupa ce-am terminat scoala de 7 ani tu ai disparut pur si simplu. Ni s-a spus
ca ai plecat sa construiesti o fabrica, dar unde si ce fel – nu stiam. (Se
gandeste, scrie) Altii ne-au spus ca ai plecat pe o corabie in oceanul Arctic.
Noi am scris si-acolo, dar ni s-a raspuns ca nu esti… Apoi a-nceput razboiul
si am renuntat sa te mai cautam. (Se gandeste, merge prin camera, scrie din
nou) Dupa razboi, din nou te-am cautat, te-am cautat, te-am cautat…(Intr-o
parte) Te-am cautat, cum sa nu…Mihail zicea ultima data ca te-a vazut la
televizor si dansai in Lacul Lebedelor. Asta era prin 70’. Si uite ca acum ne-
au dat adresa ta de la biroul de adrese si ne-au spus ca esti chiar tu acela pe
care il stim, adevaratul Vanka Jukov, prietenul si tovarasul nostru. (Se
gandeste, scrie) Oare tu sa fii? Raspunde-ne, te rugam! Stam cu sufletul la
gura. (Se gandeste, scrie) Stam cu sufletul la gura. Vechii tai prieteni de
scoala: Miska, Griska si Fe-o-dor. (Se gandeste, reciteste, scrie) Daca, daca
tu nu esti acela, atunci raspunde-ne, nu cumva nu l-ai vazut pe Ivan
Sidorovici Jukov, nascut in 1921? Semne particulare…(se priveste in
oglinda, scrie) e de inaltime potrivita, par carunt… (Se priveste in oglinda,
scrie) Nasul carn, raspunde la porecla “ciot batran”. Ivan Sidorovici isi
priveste mazgaliturile, impatureste scrisoarea sarguincios, o pune in plic, il
lipeste, il netezeste cu mana, semneaza plicul. Ascunde scrisoarea in camasa,
se plimba voios prin camera, se opreste in dreptul oglinzii, ascunde plicul
dupa oglinda. Se plimba din colt in colt, fluiera, se aseaza pe scaunel,
priveste visator pe fereastra.
Ivan Sidorovici: Ceva ceva se-ntampla azi, se uita pe geam: o! zapada!
Insemna ca o sa primesc o veste. O veste neasteptata! (Se uita cu coada
ochiului la oglinda)

Se plimba prin camera, se uita nelinistit la peretele pe care atarna oglinda,

se gandeste cum sa se pacaleasca mai frumos. Se apropie de oglinda, isi
strecoara mana, scoate scrisoarea. O priveste. Pune scrisoarea pe masa.
Ivan Sidorovici: (Se striga, isi spune numele si prenumele) Ivan Sidorovici,
aaa, Ivan Sidorovici?! Ai o scrisoare urgenta!! A venit o scrisoare! N-auzi,
magar batran?! Unde esti? Ai? (Sta drepti, clipeste speriat) Sunt aici, eu sunt.
Ivan Jukov. Sunt chiar eu. (tare, cu glas de comandant) Primeste
corespondenta!

Se uita, se apropie de masa, ia scrisoarea, citeste scrisul de pe plic.

Ivan Sidorovici: Pentru mine e? (se uita, apoi cu glas tare, intr-o parte)
Pentru tine! Ia-o si cara-te de-aici! (Incet, abia se-aude) Cine mi-a scris, de
unde? (rupe plicul, isi citeste mazgaliturile) Miska, Griska si Feodor?!
(citeste) Vai de mine! Ia te uita! Vai de mine! Ia te uita. Aa! Asa zici, da?
Era si timpul! Asta da! Asta da, treaba!

Se aseaza mai bine, isi reciteste cu atentie scrisoarea, se joaca, ofteaza, se

vaicareste, zambeste larg, o citeste pana la capat, ascunde din nou
scrisoarea dupa oglinda.

Ivan Sidorovici: (Intristat, umbla din colt in colt, tarsiie cipicii)

Baieti…bravo baieti! Dupa atata vreme! M-ati gasit prin biroul de adrese, nu
se lasa. (se insufleteste) Nu se lasa, nu se lasa. Ei, inca mai luptam!

Se plimba hotarat prin camera, se uita cand la fereastra, cand la masa, cand
la scrin. Rupe o foaie alba din caiet, se aseaza la masa, scrie.

Ivan Sidorovici: Noroc baieti, sunt eu, cu adevarat Vanka Jukov al vostru!
(Se gandeste, scrie) Ma bucur mult ca in sfarsit m-ati gasit. (Se gandeste,
scrie) Am primit scrisoarea voastra vesela si chiar acum va si raspund. (Se
gandeste, se intristeaza, scrie). Cum ati dus-o in tot timpul asta? Aa? Miska.
Griska. Feodor, cum de n-ati pierit in razboi? Am crezut ca ati murit. (Se
gandeste, scrie) Ei, cum ati dus-o? Nu stiu nimic de voi. Oare Miska are
nepoti si stranepoti si oare Feodor s-a insurat cu Anfisa scolarita? S-a facut
Miska militian asa cum si-a dorit? (Se gandeste, scrie) Sa-mi scrieti despre
toti. In ce oras locuiti, pe ce strada, ce preturi sunt pe la voi? (Se gandeste,
scrie) Voi jucati domino? Daca jucati, atunci de care, in cruce sau simplu?
(Se gandeste, scrie) Mie imi place in cruce. (Se gandeste, scrie) Mi-am
pierdut fiica in timpul marelui razboi pt. Apararea patriei, iar alti copii, n-am
mai avut. In general am dus-o bine cu nevasta-mea. (cade pe ganduri, sta asa
vreme indelungata, intr-un final scrie) Griska mi-e dator 12 scelbanovi. Oare
a uitat? (Se gandeste, scrie) Acum o duc bine, sunt multumit. Astept cu
 nerabdare scrisoarea voastra. Cam atat. Al vostru, Vanka Jukov. (s-a mai
gandit si a adaugat) Iar la televizor, in Lacul Lebedelor, n-am dansat eu. A
fost altcineva.

Impatureste scrisoarea, o pune in plic, il lipeste, semneaza plicul, se-

ndreapta spre scrin. Il deschide – incep sa cada plicuri scrise de aceasi
mana. Aseaza din nou plicurile in scrin, cu multa atentie. Se intristeaza, se-
ntinde pe pat, atipeste.

Afara incep sa fosneasca frunzele. Camera se umple de raze de lumina

albastre, verzi rosii. Patul, noptiera, televizorul sunt parca acoperite de o
tesatura scumpa, semitransparenta, stravezie; fire de pulbere stralucitoare
incep sa se reverse cu sutele. Se aud glasuri. Ivan Sidorovici se intoarce cu
fata la perete – totul dispare. Ivan Sidorovici se trezeste, se ridica, bajbaie
dupa papuci in picioarele goale, se scoala din pat. Sta in mijlocul camerei,
isi aminteste ceva. Se indrepta spre scrin, il deschide, cauta prin scrisorile
semnate cu acelasi scris, gaseste scrisoarea. O deschide, citeste:
“Astept cu nerabdare scrisoarea voastra. Al vostru Vanka Jukov”.

Pune scrisoarea la loc, inchide scrinul. Merge la masa,, ia o bucata de

hartie, un plic curat, se gandeste.

Ivan Sidorovici: Miska. Griska. Si Feodor. (Scrie) Buna ziua, Vanka. (Se
gandeste, scrie) Noi nu jucam domino. Doar sah. Suntem nerabdatori sa-ti
raspundem ce facem. (Se gandeste indelung, scrie) Traim ca-n povesti. (Se
gandeste, scrie repede) Am crescut numerosi copii si toti sunt buni si
sanatosi. Nu ne-ar zice o vorba rea. Ne ingrijesc, ne ingrijesc ca pe vazele de
cristal. Sambata ne duc cu masinile la statiune. (cade pe ganduri, din nou
scrie) Categoric, razboiul nu ne-a atins cu nimic. Nici macar vecinii n-au
avut o suparare tot timpul razboiului. Doar asa, zgarieturi. In general, n-am
auzit prea multe despre razboi. Matusile, unchii, verisorii, toti sunt sanatosi
pana la unul si cu mintea intreaga. Nepotii au terminat Universitatea cu 10
pe linie, iar nepotelele s-au maritat numai cu baieti buni. Iar noi locuim intr-
un oras mare si linistit, unde nu sunt nici geruri si nici noroi. (Se gandeste,
scrie) Orasul nostru e asa frumos, ca nu-ti mai iei gandul de la el. Casele au
acoperisuri stralucitoare, in balcoane sunt tot felul de flori, strazile sunt
spalate cu sapun, in curti cresc numai mure si ciuperci. (Se gandeste, scrie)
La noi totul e ieftin, e bine, iti creste inima. Oamenii se respecta pe strada,
nu se imbrancesc, zambesc trecatorilor. Nu exista hotie, iar despre saracie
citim numai in cartile vechi. Functionarii nu sunt obraznici si nu se baga in
 politica. (se uita la foaia de hartie, are fruntea imbrobonata, scrie din nou
multumit) Si cu asta incheie prietenii tai. (scrie apasat) Mis-ka, Gris-ka si
Feo-dor.

Lipeste plicul, il ascunde sub saltea. Scoate armonica din debara si-ncepe sa
cante: “Din ostroave la izvoare…”
Sta pe scaunel, bate tactul cu piciorul, intinde burduful. Canta ultimul
cuplet, asaza armonica langa el, cade pe ganduri, sta indelung nemiscat, I
se inchid ochii, adoarme.

Afara se aud fosnind frunzele. Camera se umple de raze de lumina verzi si

albastre. Patul, noptiera, muntii de rufarie, dulapul, toate sunt napadite de
fulgi de zapada stralucitori. In fundul incaperii stau fata in fata Regina
Angliei si V.I. Lenin.

Elisabeta a II-a (Uitandu-se la Ivan Sidorovici care doarme) Nu, Vladimir

Ilici, eu cred ca singuratatea este starea de spirit umana care se manifesta
atunci cand sufletul dispretuieste propriul trup.
V.I. Lenin: (privindu-l pe cel care doarme) Considerati ca Ivan Sidorovici
Jukov este singur? Dimpotriva.
Elisabeta a II-a . Doar n-o sa ma contraziceti ca…
V.I. Lenin. Ba da, va voi contrazice. Vedeti stimata…singuratatea este unul
din factorii psiho spirituali care influenteaza starea emotionala a omului aflat
in conditii obisnuite de izolare sociala.
Elisabeta a II-a. Nu, Vladimir Ilici, dumneavoastra nu stiti ce-nseamna
singuratatea. Omul asta isi scrie singur scrisori. Bietul Ivan Sidorovici.
V.I. Lenin. Intr-o serie de cazuri se naste o stare de soc, caracterizata prin
neliniste, depresii si …
Elisabeta a II-a .Dumneavoastra ati produs starea asta.
V.I. Lenin. Eu?!
Elisabeta a II-a. (ofteaza, clatinand din cap) Ivan Sidorovici… (isi sterge
lacrimile)
V.I. Lenin. (aratand spre cel ce doarme) Priviti, prima victima a
schimbarilor economice! O carpa! Si era un om zdravan, sanatos! Ce-ati
putut sa faceti! Nu, e vina voastra! Cumpara-vinde!
Elisabeta a II-a. Ma plictisesc ascultandu-va.

Lenin strange din pumni si se indreapta cu o infatisare amenintatoare spre

regina Angliei. Ivan Sidorovici se misca.
 Elisabeta a II-a. Ssst! Se pare ca s-a trezit.

Totul dispare. Ivan deschide ochii, isi strecoara mana sub saltea, gaseste
scrisoarea, o citeste, zambeste, se ridica, se-ndreapta spre scrin, ascunde
scrisoarea. Se plimba din colt in colt. Si-a amintit. Se-ndreapta spre masa.
Ia un plic alb, o foaie si scrie.

Ivan Sidorovici: Buna ziua, Ivan Sidorovici. (Se gandeste, scrie) Va scrie
directorul televiziunii Centrale. Vecinii dumneavoastra de scara ne-au spus
ca dvs. cantati minunat la armonica. Noi apreciem foarte mult talentul dvs.
deosebit si capacitatea de a interpreta cantece traditionale rusesti. Ne place
in mod deosebit cum cantati Kalinka. (Se gandeste, scrie) De aceea va
invitam la o emisiune care va fi numai despre dvs. si armonica dvs. (Se
gandeste, scrie) Ar trebui sa fiti vazut de milioanele noastre de
telespectatori!!! (respira adanc, scrie) Primim cereri in care sunteti rugat,
stimate Ivan Sidorovici, sa cantati mai mult si la televizor, ca sa va vada toti.
(Se gandeste, scrie) Din toata inima…din suflet, admiratorul talentului dvs.,
Directorul Televiziunii. Centrale.

Impatureste cu grija scrisoarea, scrie sarguincios pe plic: Domnului Ivan

Sidorovici Jukov. Se plimba indelung, nu stie unde sa ascunda scrisoarea, se
prinde ca cel mai bine e sub televizor. E multumit. Se duce la bucatarie sa
bea niste ceai gruzin.

Isi freaca pieptul, tuseste, se incrunta. Bea, se uita trist pe ferestra. Ceaiul
din pahar s-a racit de mult, dar el tot se mai uita pe fereastra si se gandeste
la ceva. Trece o ora, in cele din urma se ridica, rataceste prin camera.
Se apropie de televizor, vrea sa-l aprinda, il loveste puternic cu pumnul. De
sub televizor apare scrisoarea. Sincer uimit, o priveste, se uita incurcat,
ridica plicul.

Ivan Sidorovici: De la directorul televiziunii… (Uimit, nu reuseste sa-si

recunoasca propriul scris, aprinde veioza, isi pune ochelarii) Centrale… Al
televiziunii…(Speriat, se uita cu teama la plic, se hotaraste sa-l dezlipeasca,
ii tremura mainile, citeste scrisoarea pe nerasuflate, isi ridica sprancenele si
roseste) Din toata inima… al dumneavostra sincer… admirator… directorul
Televiziunii… Centrale…
 Studiaza cu grija scrisul: “Domnul Ivan Sidorovici”. Nu-si crede ochilor,
analizeaza atent plicul, propriul scris, in final se convinge de autenticitatea
scrisorii.
Se plimba mandru prin camera, se priveste in oglinda, isi indreapta gulerul
murdar al hainei. Privirea ii cade pe armonica aflata alaturi. Armonica
arata jalnic: marginile ii sunt zgariate (parca de fiare salbatice), burduful e
ros de molii, cureaua s-a tocit si s-a facut aproape ca o sfoara. Ivan
Sidorovici pune cu grija armonica sub patura, se intoarce spre masa,
nestiind cum sa scrie si cum sa-I raspunda “admiratorului sau”.
Mobilizandu-se glorios, Ivan Sidorovici respira adanc si incepe sa scrie.

Ivan Sidorovici: Buna ziua, mult stimate domnule Director al Te-le-vi-zi-

unii Centrale… Va scriu eu. (Se gandeste, scrie) Ivan Jukov. Sidorovici. Mi-
ati scris in scrisoarea dumneavoastra (Se gandeste, scrie) ca va place cum
cant la armonica. Multumesc mult. Ma bucur sa aud. (Se gandeste, scrie)
Intr-adevar, stiu sa cant si “Kalinka”. Mai stiu “Cantecul tesatoarelor”,
“Valurile lui Amur” si multe altele. (Se gandeste, scrie) Dar cateodata incurc
versurile – nu stiu, eu imi compun propriile cuplete. (Se gandeste, scrie) In
ceea ce priveste televiziunea si propunerea dumneavoastra de a veni la
filmari, nu stiu… (Se gandeste, scrie) V-as putea spune multe despre asta.
Mai intai – sunt cam batran, si fetelor tinere nu le-ar placea sa-mi vada
mutra. Apoi, eu ies cam rar din casa. Mai ies dupa paine. Si dupa costita.
(Intr-o parte) Daca-mi mai ramane si de costita. (Se gandeste, scrie)… Nici
in centru n-am mai fost de mult…Pentru ca vedeti, sunt batran, ma-mpiedic
si ajung sub rotile unei masini sau ma pierd la metro pe Koltevaia… (Se
gandeste, scrie) Si-n al treilea rand, chiar daca ati trimite o masina dupa
mine, tot n-as veni. (Se gandeste, scrie) Asa, deci – fetelor nu le mai plac, iar
batranii or sa zica: “S-a tacanit mosu’. I s-a facut de faima.” Si mie nu-mi
trebuie. (Se gandeste, scrie) Fac asta doar de dragul muzicii. Va stric si
emisiunea si ma si sperii. Sunt timid de felul meu si n-as lua acordurile cum
trebuie. (Se gandeste, scrie) Stric melodia si or sa va zica: ”Dar pe cine ati
adus? Ce mai mos!” De aceea imi iau ramas bun. Al dumneavoastra Ivan
Jukov.

Ivan Sidorovici isi sterge sudoarea de pe frunte, reciteste. Termina de citit.

E multumit. Pune scrisoarea la o parte.
Ivan Sidorovici se duce in bucatarie, pune ceainicul pe foc, asteapta pana
fierbe apa. Bea. Intra in camera. Se asaza la masa, scrie o noua scrisoare.
 Ivan Sidorovici (cu hotarare): Catre sectia de asigurari populare. (Se
gandeste, scrie) Cerere! Eu – Ivan Sidorovici Jukov, va cer sa-mi mariti
pensia… Asa nu se mai poate trai… Pur si simplu nu mai am putere… La
magazin toate sunt scumpe, iar eu sunt deja un om batran. Pensia imi ajunge
fix pe o saptamana. In rest imi fac supa chinezeasca cu taitei si mananc paine
de secara. (Se gandeste, scrie) Cum de s-a ajuns la o astfel de viata… Un stat
intreg nu e in stare sa ingrijeasca un veteran de razboi si un erou al muncii?
(Se gandeste, scrie) Uitati-va si singuri: saptamana trecuta am mancat
precum o pisica, iar la sapte zile dupa ce iau pensia nu pot sa ma satur, si nu
mai am ce manca. Imi chioraie matele si voi o sa dati socoteala (Se gandeste,
scrie). Nevasta si televizor nu am… Imi place foarte mult costita si banii imi
ajung exact pentru doua kilograme si ceva. Astfel incat, va cer oficial sa-mi
mariti pensia pentru un nivel de trai decent si sa ma scutiti de orice plata a
intretinerii.

Bate cu pumnul in masa, pune punct, dintr-o data privirea ii cade pe cele
doua scrisori de la “ Directorul TV” si “Raspuns directorului TV” si pe cea
de-a treia, pe care tocmai o terminase de scris. Compara scrisul ingrozit,
rupe cele trei scrisori si le arunca pe dusumea.
Ivan Sidorovici se plimba ravasit prin camera, nu stie ce sa faca, ia un vas
gol, se uita in el, aprinde televizorul, iese pe balcon, se uita in jos la fulgii
de zapada care se lovesc de zidul de caramida al blocului, intra din nou in
camera. La vecini se aude un disc: un glas gros de negresa se propaga in
tonuri diferite, pluteste in marea trista a melancoliei. In ochii lui Ivan
Sidorovici se aprinde dorul. Se intinde in pat, se intoarce spre perete.
Rontaie medicamente.

Afara incep sa fosnesca frunzele. Camera se umple de raze de lumina verzi

si albastre. Totul e acoperit de fire de nisip. In fundul incaperii se afla
Regina Angliei si VI Lenin. Joaca domino.

Elisabeta a II-a: Vladimir Ilici, ce credeti, a-nnebunit sau nu inca?

V.I. Lenin: Daca va grabiti sa afirmati ca…
Elisabeta a II-a: Nu, nu!
V.I. Lenin: E randul dumneavoasta.
Elisabeta a II-a: O sa moara curand?
V.I. Lenin: Ce treaba ai dumneata?
Elisabeta a II-a: Cum puteti vorbi asa?
V.I. Lenin: (se supara) Repet – Ivan Sidorovici este un proletar. Si daca
incercati sa-l atrageti in clica voastra, atunci…
 Elisabeta a II-a: Atunci, ce?

V.I. Lenin canta “Internationla”. Totul dispare. Ivan Sidorovici se trezeste.

Deschide ochii. Canta la armonica. “Uite cin’ din deal coboara…”.
Inveselit se plimba prin camera. Dupa un al zecelea tur Ivan Sidorovici s-a
inveselit de-a binelea, incepe sa-si vorbesca pe nas, sa gesticuleze. Se
aseaza la masa, rupe incet o foaie din caiet, pune pe masa un plic nou, scrie.

Ivan Sidorovici: Buna ziua Ivan Sidorovici Jukov! Jukov! Jukov! (scrie, cu
litere exagerat de mari, rade) Eu, presedintele tarii noastre, va scriu pentru a
va felicita cu ocazia zilei dumneavoastra de nastere si pentru a va inmana
Ordinul “Pentru merite deosebite fata de patrie si natiune”! De asemenea…
vreau sa va confer titlul de Pensionar Emerit. (Se gandeste, scrie) Si acela de
general al trupelor strategice de reactie rapida… Te-Se-Re-Re. (Se gandeste,
scrie) Inca o data va felicit pentru implinirea celor 75 de ani, inca o data va
doresc sanatate deplina, veselie, voie buna si implinirea tuturor dorintelor!
31 decembrie, pe stil nou. Presedintele! Pre-se-din-te-le!

Intoarse plicul si scrise cu litere mari: “KREMLIN Catre Ivan Sidorovici de

la Seful Statului.”
Rade, se stramba, flutura scrisoarea, o arunca. Scrisoarea zbura
instantaneu si ateriza intre bratele lustrei. Ivan Sidorovici sare, incearca sa
o ajunga. Deodata isi duce mana la inima, se chirceste, se indreapta spre
pat, ia medicamente, se intoarce cu fata la perete, se linisteste. Incep sa
fosneasca frunzele. Camera se umple de raze de lumina. Totul este acoperit
de sute de firicele de nisip. In fundul incaperii stau Regina Angliei si V.I.
Lenin. Beau ceai din ceainicul lui Ivan Sidorovici.

Elisabeta a II-a. De multe ori ma intreb de ce traiesc oamenii pe lumea

asta? Si de multe ori mi se pare ca viata omului nu are sens.

V.I. Lenin: Dialectica. Dialectica. Ia spuneti, cand ati citit ultima oara ceva?
Aa? Desigur, reviste, jurnale pentru dame? Sa cititi nu stiti, Maiestatea
Voastra, dar va aruncati la discutii. Iata exemplul monarhiei burgheze – o
proasta care se crede regina! “Viata nu are sens!” – cum va place asta?

Elisabeta a II-a: Marxist jalnic!

Lenin se prapadeste de ras. Ii arunca o privire lui IS. Se potoleste.

 V.I. Lenin: Bine. Asta mi-a placut. Tovarasa, ce cautati aici?

Elisabeta a II-a: Eu sunt Regina Angliei!

V.I. Lenin: Iar eu sunt marele Lenin!

Elisabeta a II-a: Iar eu… iar eu… eu… Ivan Sidorovici mi-a lasat mie
garsoniera!

V.I. Lenin: Ba nu! Mie! (scoate din buzunar un plic)

Elisabeta a II-a: Ba nu! NU! Mie! (scotoceste in bunzunarele fustei dupa un

plic)

Elisabeta si Lenin isi flutura reciproc scrisorile pe sub nas. Fiecare

incearca sa ii ia celuilalt scrisoarea. Dau roata camerei.

Elisabeta a II-a: Ticalos!

V.I. Lenin: Curva!

Elisabeta a II-a: Nemernic!

V.I. Lenin: Scorpie!

Elisabeta a II-a: Da-mi-o!

V.I. Lenin: Daaa-mi-o!

Se invartesc prin camera. Ivan Sidorovici se trezeste, totul dispare. Isi

freaca pieptul. Gafaie. Sta in mijlocul camerei, se uita obosit si trist pe
fereastra. Deodata ii cade in cap scrisoarea din lustra. Intrigat, Ivan
Sidorovici ridica scrisoarea, o citeste, isi ravaseste incet parul.

Ivan Sidorovici (citeste): K… K… Kremlin… Lui Ivan Sidorovici. De la

presedinte, Seful Statului.

Uluit, se uita buimacit, scoate scrisoarea din plic cu mainile tremurande, nu

se hotaraste sa o citeasca. Toarna apa fiarta in cana, o bea pe nerasuflate,
tipa, se ineaca, scuipa imediat, deschide gura, se sterge cu palma. Citeste cu
 atentie. Rasciteste fiecare rand de doua ori. Pe fata I se citeste teama –
transformata treptat in extaz linistit.
Dupa ce citeste pana la capat scrisoarea “de la Presedinte”, Ivan
Sidorovici inghite in sec, isi duce mana la frunte.
Ivan Sidorovici e in euforie. Danseaza, nu-si poate ascunde un zambet larg,
copilareste de naiv.

Ivan Sidorovici: Tovarase Presedinte… Multumesc… Dar cum…

Multumesc. Dar cum… Dumneavoastra pe mine… Dar eu trebuie sa va…!

Se aseaza la masa. Rupe ceremonios o foaie, netezeste marginile infiorat,

sufla praful de pe hartie. Alege cel mai curat plic. Scrie, se straduieste,
rotunjeste literele, se enerveaza cand infloriturile nu-I ies deloc artistic.

Ivan Sidorovici: Tovarase Presedinte! Functionarii postei mi-au adus

scrisoarea intreaga si nevatamata… si mi-au inmanat-o personal. (se uita la
lustra, scrie) V-am citit cu atentie epistola pana la capat. (Se gandeste, scrie)
Va foarte multumesc pentru felicitari, pentru titlurile indreptatite si pentru
increderea indreptatita pe care mi-o aratati. (Se gandeste, scrie) In ciuda
varstei mele inaintate, inca mai pot sa va… (tare) sa fiu de folos tarii noastre.
Sunt gata sa muncesc din nou. Fara sa imi para rau de sanatate… pentru a
va… (sterge) pentru a spori bunastarea si inflorirea patriei noastre. In
scrisoarea dvs, tovarase Presedinte, v-ati interesat profund de felul in care
traiesc. Va raspund: o duc mi-nu-nat. am tot comfortul pentru asta: gaze, apa
rece lunea, calda – regulat, curent electric la 220, caldura la calorifere, am o
constitutie sanatoasa. Mai vreau sa traiesc… (Se gandeste, scrie) Boli
suportate – tuse convulsiva, oreion. Sufar de hipertensiune intr-o forma
usoara. Vad bine. As putea sa slujesc in armata. (Se gandeste, scrie) Am
ceva cunostinte de limba chineza. (Se gandeste, scrie) Al dvs. sincer, general
si prieten al reactiei rapide – Ivan Sidorovici Jukov. 31 decembrie, orele 19
si 22 minute, timpul Moscovei.

Preocupat, corecteaza serios greselile, canta la armonica: “Pleaca

voluntarii la razboi…” Canta la armonica: nu canta, ci urla. Ivan
Sidorovici este cuprins de emotie. Entuziasmat, incepe sa transcrie
scrisoarea “pe curat”. Se uita cu dragoste la scrisoarea “de la Presedinte”,
ii analizeaza scrisul. Nu-si crede ochilor, le compara din nou. Rupe
scrisorile “catre” si “de la Presedinte”. Le arunca pe jos, le calca in
picioare, isi da palme, se intinde in pat, plange cu sughituri, se intoarce spre
perete, rontaie un medicament.
La vecini, rage negresa. Ai zice ca sta undeva intinsa pe o plaja insorita, la
umbra unui palmier auriu urias si povesteste locatarilor cenusiilor
apartamente si ai caloriferelor reci, povesteai ei trista, englezeasca.
Afara incep sa fosneasca frunzele. Camera se cutremura, iar pe podea se
raspandesc raze de lumina.
In fundul incaperii stau Regina Angliei si Lenin. Regina isi ridica de pe jos
coroana, V.I. Lenin isi netezeste perisorul de pe tample, isi indreapta
cravata botita. Se privesc furiosi.

V.I. Lenin: Mi-ati rupt nasturele!

Elisabeta a II-a: Lupta de clasa!

V.I. Lenin: Huliganca! Da! Cum sa nu! Asteptati! Va lasa garsoniera!

Elisabeta a II-a: O sa mi-o lase! Ivan Sidorovici ma iubeste!

V.I. Lenin: Cine, el? Pe dvs? Ivan Sidorovici nu va iubeste! Mie mi-a jurat
iubire! Vreti sa va citesc? (deschide scrinul, ia un pachet, alege o scrisoare,
citeste). Dragul, iubitul meu conducator, tovarase Lenin! Sa citesc mai
departe, nu?

Elisabeta a II-a: Nu e nevoie.

V.I. Lenin: N-o sa va lase casa!

Elisabeta a II-a: O sa mi-o lase!

V.I. Lenin: E a mea!

Elisabeta a II-a: Ba a mea!

In zid se aude un burghiu. In permanenta, vecinilor le cad din balamale

rafturi cu carti. Azi si-au cumparat un burghiu.
Totul dispare. Ivan Sidorovici a deschis ochii. Ofteaza precum un mucenic
sfant. Nu stie unde sa se ascunda de zgomot. Se duce in bucatarie sa isi faca
supa de taitei. Gateste. Se intoarce in camera dupa un ceainic. Isi opreste
privirea asupra unui afis mare cu eroina unui teleserial. Se intoarce.
Bucatele de leucoplast se desprind dupa tapet. Cade afisul si odata cu el o
noua scrisoare. Se uita mirat, o ridica, rupe plicul, citeste.
 Ivan Sidorovici: Buna ziua, Ivan Sidorovici! Va scrie Regina Angliei –
Elisabeta 2. Va astern poemul vietii mele. Am zburat la etajul patru al
corabiei dvs., m-am saturat de costita, m-am uitat plictisita la apa, cand
deodata, televizorul se repara singur si pe ecran v-am vazut pe dvs, Ivan
Sidorovici, cu armonica ruseasca in brate. Ati cantat cu bucurie, atingeati
butoanele frumos, si atunci in sufletul meu am simtit bucurie si neliniste.
Cum m-am trezit brusc din somnul adanc, am si sarit. Of, Doamne, sunteti
un barbat atat de sensibil, de romantic, indata am strigat la intregul vapor:
“El este! Priviti! Printul meu!…” Desigur, a aparut alergand sotul meu
regele, a inceput cu istericalele, a tipat, dar eu doar de dvs. ii vorbeam…
Ivan Sidorovici! Eu nu pot trai fara dvs. Sunteti singurul barbat din lumea
capitalismului. Rapiti-ma cu forta pasiunii! Maine vaporul meu pleaca la
Paris, iar eu si sotul meu mergem la oficiul Starii Civile, sa divortam! Fac ce
fac si ma apuca dorul de tine, ma uit la mare, acolo unde e Rusia, unde e
iubirea mea mult asteptata. Regina Angliei 2.

Ivan Sidorovici invarteste scrisoarea in maini, nu intelege.

Ivan Sidorovici: Da’ ce-I trebuie?

Se uita la scrisoare, se priveste in oglinda. Ivan Sidorovici ia o foaie de

hartie, scrie raspunsul.

Ivan Sidorovici: Buna seara sau buna dimineata, mult stimata regina a
Angliei, Elisabeta 2… (verifica plicul) Elisabeta 2. (Se gandeste, scrie) Am
primit scrisoarea dvs. si pur si simplu nu stiu ce sa fac cu ea. Cum o duc
oamenii in satul vostru, cum e vremea pe la mare? (Se gandeste, scrie)
Pentru ce sa ma iubiti?… Sunt un om trist, batran, si nu va pot face fericita.
Dar daca intr-adevar ma iubiti, atunci trimiteti o fotografie si ganditi-va la
toate pregatirile. Eu sunt rus – la mine wc-ul curge intruna. Si o sa stati pe
divanul meu. (Se gandeste, scrie) Daca e nevoie, se poate desface. (Se
gandeste, scrie) Stimata regina! Va place oare dulceata la borcan de jumatate
pe care am facut-o vara trecuta? (Se gandeste, scrie) N-o sa mint. Nu m-am
gandit niciodata la tine, dar daca asa a fost sa fie, fie si o regina… (Se
gandeste, scrie) Salutari, Generalul Trupelor Strategice de Reactie Rapida,
Ivan Sidorovici Jukov. (ascunde scrisoarea in noptiera)

Se asaza pe pat, canta la armonica: “Iubita mea, te-as lua cu mine… acolo
departe…” Loveste cu naduf burduful si lasa armonica deoparte.
 Se intoarce spre perete.
Fosnesc frunzele. Camera se umple de lumina. Se aprind focuri colorate. In
fundul incaperii stau Lenin, Elisabeta II, Robinson Crusoe, Ceapaev, Liubov
Orlova, Stalin.
Se cearta, gesticuleaza cu plicurile.

Elisabeta a II-a: (suna din clopotel) Domnilor, va rog liniste!

Tacere.

Elisabeta a II-a: Ma straduiesc sa infatisez esenta lucrurilor cat mai scurt cu

putinta. Cu siguranta toti il stiti foarte bine pe Ivan Sidorovici, pensionarul
din apartamentul 29.

Toti (acoperindu-se unii pe altii): Da, da, da!!!

Regina suna din clopotel. Se asterne linistea.

Elisabeta a II-a: De plictiseala, Ivan Sidorovici poarta de la inceputul

primaverii acestui an o corespondenta secreta… Cu fiecare dintre noi!

Toti (in cor): Da, da, da!

Elisabeta a II-a: Ivan Sidorovici a promis in scrisorile sale sa imi lase mie
apartamentul.

Se isca galagie, injuraturi.

Toti (acoperindu-se unii pe altii): Si mie! Mie!

Elisabeta a II-a: In scrisorile adresate mie, Ivan Sidorovici mi-a spus, mi-a
jurat ca ma iubeste.

Se isca galagia, injuraturi aprinse.

Toti: (acoperindu-se unii pe altii): si pe mine! Mie! Ma iubeste! Pe mine!

Elisabeta a II-a: Se vede clar ca ne-a iubit pe fiecare. Ca urmare, avem cu

totii pretentii la locuinta lui.
 Toti: Da! (zgomot, injuraturi)

Regina azvarle cu putere clopotelul pe masa. Se asterne linistea.

Elisabeta a II-a: Propun sa procedam in felul urmator.

Ivan Sidorovici incepe sa tuseasca, sa se miste, totul dispare.

Ivan Sidorovici se ridica, bantuie prin camera. Dincolo de perete, se aude

urland negresa, iar lui Ivan Sidorovici I se pare ca e o pisica moarta de
foame care a racit si, colac peste pupaza, a cazut si intr-o capcana.

Ivan Sidorovici merge din colt in colt, se apropie de masa, indeparteaza

musamaua si gaseste un plic. Dar acesta este un plic obisnuit, cu timbru si
cu un scris strain. Deschide plicul, citeste.

Ivan Sidorovici: Buna ziua, Ivan! Te felicit cu ocazia zilei onomastice si iti
doresc sa dai ortul popii cat mai repede. Pe cand tu faci umbra pamantului
degeaba, arzi gazul de pomana, prasesti plosnitele. Ciot batran. Te chinui si
chinui si pe altii. Ce-ai realizat in viata ta? Te-ai prostit la batranete. Esti
numai piele si os si nici mintea nu ti-e zdravana, pocitanie. Sa macai singur
pe scara, sa dea paralizia peste tine, sa te manance plosnitele, sa te chinuie
aia mici la lapte si sa te arunce in rau. Sa nu iti aduca pensia juma de an, de
asa nenorociri sa ai parte. Sa intri pe mana diviziei a VI –a de tancuri. Infige-
ti medalia in fund. Ai trait precum un iepure castrat, ca un porc te-ai tavalit
in noroi, ai mancat cu lingurita mizeria sovietica, ti-ai mancat de sub unghii.
Acum satura-te, nu poti sa fugi nici pana la toaleta. Pentru ce ai trait?
Arunca-ti patinele, haimana! Fiul nelegitim al lui Adolf Hitler.

Ivan Sidorovici rasuceste ganditor scrisoarea, o pune la loc sub musama.

Sta pe scaunel, isi plimba privirea fara sens prin camera. Mormaie pe nas:
“Ziua lui Ivan. Ziua lui Ivan. Ziua lui Ivan. Ziua lui Ivan.” Sare, merge cu
pasi marunti spre baie. O adevarata cascada Niagara cade din rezervor.
Zgomot, plescaituri, duduit de conducte. Vecinii bat in calorifere.

Ivan Sidorovici se intoarce. Pantalonii ii sunt uzi, dar zambeste fericit. In

mana are o carte postala si un stilou.

Ivan Sidorovici: (se prapadeste de ras) Draga Ivan Sidorovici, va dorim

bucurii, voie buna, ani multi, si sa va fie casa plina de oaspeti buni!
 Este ziua lui Ivan,
Dimineata s-a trezit
Tort frumos a pregatit,
Calitate negresit!

(rade, ia stiloul, adauga) Prietenii tai – martienii! (rade in hohote)

Merge la masa, scrie o noua scrisoare.

Ivan Sidorovici: (cauta infrigurat un plic curat, o hartie, scrie) Buna ziua,
martieni! Va scrie ISJ, un locuitor al planetei Pamant! Multumesc mult
pentru urari. Mai ales pentru poezie. Foarte dulce si numai despre mine: Este
ziua lui Ivan,/ Dimineata s-a trezit/ tort frumos a pregatit/ Calitate negresit!
(Se gandeste, scrie) Ma intereseaza foarte mult, de ce se spune ca pe Marte
nu e viata? Asta nu face bine! Se spune asa, dinadins, ca sa nu mai fie
felicitat nimeni. Marte nu se vede de pe Pamant, si nu stiu cum traiti voi. Dar
felicitarea e foarte frumoasa. Noi n-avem asa. (Se gandeste, scrie) As vrea
foarte mult sa aflu despre flora si fauna voastra. Despre a noastra va spun eu
– la tara e mai bine decat la oras… Cum ai da-o. Haideti sa corespondam, eu
scriu urat, dar o sa ma indrept. Asa ca scrieti. Era sa uit! An Nou Fericit,
martienilor! Va salut si astept raspuns. (Se gandeste, scrie) Ca pe un cires
copt! 31 decembrie, an pamantesc. (Ivan Sidorovici lipeste plicul, il pune in
scrin. Ia armonica, canta: “Zise: “La drum!” dadu din mana!…” )

In mainile sale armonica pur si simplu a luat-o razna: canta fals, scheauna,
insa puternic, pe toate vocile, precum fanfara armatei paganilor.
Canta, din gramada de rufarie iese o scrisoare. Ivan Sidorovici ridica
plicul, il deslipeste. Canta:

Ivan Sidorovici: Dragul nostru Ivan Sidorovici! va felicitam cu ocazia

implinirii celor 75 de ani si cu ocazia anului nou! Va dorim sanatate, sange
tineresc fierbinte si de asemnea optimism in pat. Multi ani! Noi va iubim.
Plosnitele tale. 31 decembrie.

Ivan Sidorovici se intinde in pat, isi pune sub cap gramada de rufarie.

Ivan Sidorovici (se uita visator in tavan, ofteaza) Daa (isi smuceste mana,
prinde o plosnita) Da’ ce-ai, ca doar e ziua mea!
 Bat in perete. Din nou burghiul. Zidul se zguduie, cade varul, de pe raft
cade un plic. Ivan Sidorovici se apropie, il deslipeste, citeste.

Ivan Sidorovici: Stimate Tov. Jukov! Va felicitam cu ocazia jubileului si va

dorim atat de importanta sanatate. Iar importanta sanatate poate fi numai la
noi in raft. Ivan Sidorovici, mutati-va negresit la noi. O sa cantati la
armonica, iar noi o sa ascultam. Si noaptea vom dormi impreuna. La noi e
cald. Patul sta in curent. In final va uram “importanta sanatate” si asteptam.
Ale dumneavoastra, plosnitele din raft.

Ivan Sidorovici se uita speriat la raft, la gramada de cearceafuri, ameninta

cu pumnul, se asaza la masa, scrie.

Ivan Sidorovici: Buna ziua, Ivan Sidorovici! (Se gandeste, scrie) Va scrie
pilotul-cosmonaut Sevastianov. (Se gandeste, scrie) Doresc sa va felicit in
numele intregii cosmonautici si sa va urez in pragul aniversarii celor 75 ani –
sanatate. (Se gandeste, scrie) Ma grabesc special sa va comunic faptul ca v-
am vazut alataieri din cosmos. (Se gandeste, scrie) Pe nava cosmica sunt
multe aparate specializate…si v-am observat imediat. V-am vazut cum
mergeati la administratie. Stimate Ivan Sidorovici, aveti un paltonas subtire,
va sufla vantul din toate partile. Ivan Sidorovici, e iarna. Va e frig cu un
asemenea palton. Cumparati-va manusi imblanite si caciula, altfel raciti si-o
sa fiti bolnav. La varsta dvs inaintata trebuie, ce Dzeu, sa va ingrijiti si sa
ocrotiti organismul. (Se gandeste, scrie) Comunicat special: in lentilele
optice se vede cum captuseala de la maneca stanga s-a rupt si se desira. (Se
gandeste, scrie) Pe orbita toata lumea e ingrijorata de sanatatea dvs. (Se
gandeste, scrie) Cuceritorii marilor ceresti – cosmonautii statiei orbitale
“Prietenia”.

Ivan Sidorovici lipeste plicul cu grija, semneaza plicul, ascunde plicul intr-o
oala. Se apropie de fereastra, se uita mandru spre cer. Se asaza pe scaunel.
Se uita hotarat intr-un singur punct.

Fosnesc frunzele. Camera se umple de raze de lumina verzi, portocalii. Nori

aurii invaluiesc obiectele. In fundul incaperii stau Lenin, Elisabeta,
Robinson Crusoe, Liubov Orlova, Stalin, Martienii, pilotul-cosmonaut
Sevastianov si plosnitele.

Pe masa este scaunelul, pe scaunel troneaza regina Angliei. O liniste

mormantala.
 Elisabeta a II-a (citeste) Lui Vladimir Ilici Lenin, genialului conducator al
proletariatului. Tovarasului Stalin-primul fauritor al comunismului. Lui
Vasili Ivanovici Ceapaev-viteazului comandant al Armatei Rosii. Li se dau
in folosinta deplina si neconditionata decoratiile lui Ivan Sidorovici din
timpul razboiului finic si al Marelui Razboi pentru Apararea Patriei, precum
si frigiderul, “Biriusa”, un port pahar cu imaginea orasului Berlin, trei
reviste “militia Sovietica” si un topor. Plus – toaleta, 4 mp.

Liniste incordata.

Elisabeta a II-a: Vestita artista Liubov Orlova primeste mostenire trei kg de

sare, ceainicul, bidonul, salatiera, 4 strecuratori si oglida. Plus – bucataria.

Liniste.

Elisabeta a II-a: Locuitorilor sistemului solar “Marte” li se da in deplina si

neconditionata folosire televizorul, izmenele, masa rotunda, ghetele de
toamna, puloverul “cu romburi” si patul cu grilaj.

Liniste.

Elisabeta a II-a: Pilotului-cosmonaut Sebastianov I se lasa in folosinta

deplina si neconditionata lantul de la bicicleta, manusile, impermeabilul de
semisezon, umbrela, serviciul de foarfece strambe, masina de spalat si
dulapul cu semnul calitatii.

Tacere apasatoare.

Elisabeta a II-a: Plosnitelor li se lasa in folosinta deplina si neconditionata

armonica de Saratov!

Tacere.

Elisabeta a II-a: Ei bine, ma rog, asta e tot. (rupe triumfator hartia)

Liubov Orlova: Si dumitale?

Elisabeta a II-a: Mie…mie dominoul si camera asta.

 Toti o privesc nedumeriti pe Regina Angliei.

V.I. Lenin: Omorati-I, omorati-I pe capitalisti!

Toti se arunca asupra Elisabetei. Se incaiera.

Ivan Sidorovici incepu sa tuseasca. Totul dispare.

Dincolo de zid se aude negresa zbierand, Ivan Sidorovici se intinde usor,
inchide ochii. Il doare inima. Incearca sa planga. Odata un doctor destept l-
a sfatuit sa planga pentru a suferi mai putin. Insa lui Ivan Sidorovici nu-I
reuseste, desi se spune ca plansul e mult mai eficient decat o pastila
americana.
Durerea trece.

Ivan Sidorovici (clatinandu-se pe scaunel) Buna ziua, Ivan Sidorovici! Va

scrie un mecanic fara nume. Trenul meu a fost bombardat, iar eu am ramas
schilod. Nu am nici maini, nici picioare, nici inima, si nici cap. In rest sunt
un om normal, ma bucur ca m-am intors viu din razboi. La acestea nu mai
am nimic de adaugat. Oricat as vrea, eu nu cred nici in Dzeu, nici in Dracul.
Am, domnilor – tovarasi, o mica dorinta. In loc de maini sa am niste lemne,
in loc de picioare – niste roti, in loc de cap – un cocean de varza, iar in locul
inimii- o masina de cusut. Adio!

Se duce in bucatarie. Loveste cuptorul, se intoarce, se dichiseste. Imbraca

vestonul vechi, o medalie stearsa, isi pune izmenele noi, pantalonii sifonati,
isi strange cravata.
Sta in fata oglinzii ca la parada, fredoneaza cu greu. Gafaie. “Si curajosi
pornim la lupta pentru-a sovietului putere…”
Se intoarce in bucatarie. Aduce un tort mare, negru, ars si fara nici o forma.
Ti-e si frica sa te uiti la tort, insa el se uita si chiar inghite in sec.
Dincolo de perete, negresa a prins iar viata. Canta un blues. Ivan Sidorovici
marsaluieste cu tortul prin casa. Inainte – inapoi. Incolo – incoace. Pune
tortul pe masa. Arunca pe podea plicurile si hartiile.
Infige in tort 3 lumanari, le numara.

Ivan Sidorovici: (isi sterge mainile satisfacut) Dragi tovarasi si prieteni!

Azi, Ivan Sidorovici a implinit 75 de anisori. (Isi priveste scrisorile) Va rog,
poftiti la masa! Toti! Regina, Robinson, Miska, Griska, Feodor, tovarase
Lenin, unde e artista? Si unde sunt cuceritorii marilor ceresti? La masa! La
masa! (aduna scrisorile, le aranjeaza pe masa) Insectele separat. (aseaza pe
 fiecare plic o ceasca de ceai fierbinte sau o farfurioara.) Dar unde ne e
sarbatoritul? Ei, mai cu curaj, in mijloc. Sa vada toata lumea asa frumusete!
(Sta in mijlocul camerei, se uita la tort, la plicurile numeroase, la cesti, la
ceaiul fierbinte.) Eu sunt azi sarbatoritul! (triumfator, exagerand) Draga
Ivan! Martienii ti-au adus un cadou! (Face o fata prosteasca, copilaros de
naiva.) Martienii? Oare? Si unde e cadoul? (tare) I-me-diat! (iese si intr-un
minut vine cu o cutiuta) Care martieni? Ei, ce-avem aici? Pot sa ma uit? (se
uita la plicuri, “la scrisori”) Se poate? (Deschide cutiuta, ofteaza, scoate un
bradut mic artificial, de marimea unui creion.) Oo-oo! Martienilor… Dar
e… (Pune bradutul pe masa.) Multumesc. (Taie tortul cu un cutit, tortul
parca e de piatra.)

Ivan Sidorovici taie tortul in felioare mici, le imparte cu drag plicurilor,

citeste numele “destinatarilor”. Isi priveste scrisul. Lumanarile ard. Masa e
acoperita de cesti. Ivan Sidorovici sta si se minuneaza singur: de unde are el
atatea cesti in casa, ceai fierbinte?
Ivan Sidorovici sta de-o parte si se induioseaza de caldura sentimentului ca
azi e ziua lui si Anul Nou incepe. Deodata vede ceva: din tort iese un colt al
unui plic cu bordura. Ivan Sidorovici imprastie fructele uscate, rupe coaja
tortului ars si scoate scrisoarea. Scrisoarea este afumata si manjita de
catran. Ivan Sidorovici rupe plicul, citeste.

Ivan Sidorovici: Buna ziua, Vania! Iti scrie a ta moarte. Te felicit pentru
implinirea celor 75 de ani si cu ocazia Anului Nou. Cum o duci fara mine?
Tot de prostii te tii? Ai uitat de mine si nu-ti aduci niciodata aminte, de parca
nu ti-as fi ruda. Ah, Vania, Vania… Fugi de mine ca de foc. De unde ai atata
putere? Nevasta s-a dus, televizorul si radioul s-au stricat, iar tu tot petreci…
Ai invitati, sarbatoresti. Eh, Vania… Prostut mai esti, Vania. Fie, mai stau
putin cu tine la masa, ma odihnesc, iti fac urarile si plec mai departe sa adun
de prin case tot d-astia ca tine… tapi batrani si incapatinati… Of, Vania,
Vania… A sosit timpul. Si, desi viata nu-I usoara, nimeni nu vrea sa moara.
Nu se poate decat cu scandal… trasi de urechi direct in foc. Uite, Vania,
cadoul meu pentru ziua ta – Vania, sa traiesti vesnic. Adio. A ta, Moarte.

Ivan Sidorovici e uluit, nu stie daca sa creada sau nu scrisoarea, umbla

ravasit prin camera, calca pe scrisorile mototolite.
“Vesnic, vesnic, vesnic…” – isi aude vocea, intonatia noului cuvant –
vesnic. Vesnic. Vesnic.
Isi freaca pieptul, se uita pe fereastra.
De dupa norii grei luna isi arata oglinda tulbure si toata incaperea se umple
de lumina.
Peste acoperisurile si conductele orasului se revarsa o mare de stele.

- Vesnic. Vesnic. Vesnic… ofteaza Ivan Sidorovici, se intinde in pat si

tuseste.

Din scrin navaleste o gramada de scrisori. Intorcand capul, Ivan Sidorovici

se uita pe fereastra. Afara se aude zgomotul orasului: automobile, glasuri…
In toaleta se aude o goarna pionereasca. Vecinii bat in calorifere. Burghiul
intra in perete, la etajul 3 se aude un pian. La etajele superioare se-auzeau
oameni petrecand de Anul Nou. Glasuri bete canta: “Ce te legeni…” Iata ca
deja dincolo se aude o sampanie bubuind, bat ceasurile.
A sosit Anul Nou. Strigate: “Ura-a-a! Ura-a-a! Ura-a-a!” Usa de la intrare
se deschide. Curentul duce prin camera scrisorile mototolite.

Cortina

SFARSIT

Bucuresti 2001
Mirela Răduţu