Sunteți pe pagina 1din 7

Unul dintre pilonii statului de drept îl reprezintă puterea judecătorească, care asigură

respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor statului. În desfășurarea activității de


înfăptuire a justiției, judecătorii și procurorii sunt instruiți să acționeze cu toată diligența și
buna-credință de care pot dispune, prin respectarea legilor și procedurilor avute la dispoziție.
Totuși, ar fi iluzoriu să credem că în înfăptuirea actului de justiție nu există erori, realitatea
acestora trebuie acceptată, iar impactul acestora asupra participanților la actul juridic trebuie
diminuat și ghidat în așa fel încât efectele acestora să afecteze cât mai puțin individul, cât și
încrederea cetățenilor într-o justiție corectă și independentă.
Doctrina a definit eroarea judiciară ca fiind „perceperea, interpretarea, sancționarea
greșită, cu bună- sau rea-credință, a datelor faptice și juridice ridicate în cadrul procesului de
înfăptuire a justiției1”.
Deși vechiul dicton latin „error humanum est” este însușit de către oameni pentru a se
exonera de răspundere, nu trebuie să se facă abuz de acesta, deoarece erorile, în speță cele
judiciare, pot avea implicații distructive în viețile celor implicați. Spre deosebire de domeniul
civil, unde o eroare poate fi reparată relativ ușor (prin anularea actului nelegal sau prin
repunerea în situația anterioară), în penal eroare produce consecințe grave, mai ales în plan
psihic, consecințe imprevizibile, dar, de cele mai multe ori, ireparable. În cadrul erorii,
accentul cade pe relația judecător – inculpat, al căror rol se schimbă după pronunțarea
hotărârii, judecătorul devenind subiect activ generator al „erorii judiciare”, iar inculpatul
devine victimă, trebuind să suporte consecințele unei fapte pe care nu a comis-o.
De altfel, eroarea judiciară se poate califica abia în momentul în care se află adevăratul
făptuitor, până atunci hotărârea de condamnare definitivă se pune în executare, având valoare
de adevăr2.
Ceea ce este important de menționat este faptul că eroarea judiciară pornește de la
mecanismul de formare a intimei convingeri a judecătorului, care este eronată datorită
insuficienței probatoriului administrat sau ignorării anumitor probe esențiale pentru stabilirea
adevărului, dar bazată pe buna – credință a acestuia, pe convingerea că soluția pronunțată este
corectă și în conformitate cu situația de fapt și de drept a speței. Tocmai datorită bunei
credințe judecătorul nu este sancționat pentru comiterea erorii, deoarece el are dreptul la
formarea intimei convingeri, conform rațiunii și principiilor sale. Dar, în cazul în care se
dovedește că acesta a acționat cu rea-credință, adică cu intenția de a da o hotărâre contrară

1
Tudorel Butoi, Ioana – Teodora Butoi, Psihologie judiciară. Curs universitar, Ediția a II-a, Editura Fundației
România de Mâine, București, 2004, p. 348.
2
Ibidem, p. 354.

1
situației de fapt și de drept cu efectul prejudicierii unei persoane, magistratul va răspunde de
infracțiuni precum: abuz în serviciu, purtare abuzivă, luare de mită, trafic de influență ș.a.,
fiind sancționat ca atare.
Intima convingere reprezintă starea psihologic-intelectuală și afectivă a persoanelor
chemate să aplice legea, bazată pe buna lor credință și în acord cu conștiința lor morală, după
care aceste persoane stabilesc adevărul în proces, în raport cu dispozițiile legale în vigoare.
Judecătorul este supus unor exigențe în ceea ce privește pregătirea profesională, cunoașterea
dispozițiilor de drept material și procesual și a drepturilor fundamentale ale omului. El trebuie
să aibă în vedere valori umane perene: adevărul, dreptate, bună-credință etc. I se cer, pe langă
cunoștințe teoretice, și valori morale. Odată formată intima convingere, judecătorul trebuie să
aibă curajul să o susțină și să nu abdice de la ea, în caz contrar acesta își trădează profesia,
realizând un act injust. Dreptul la intima convingere cunoaște numai limitele impuse de lege.
Intima convingere, ca sursă de eroare, vizează și activitatea organele de cercetare
penală, care dispun prin acte precum: rezoluție, proces-verbal, ordonanță.
Astfel, sfera situațiilor de eroare judiciară se întinde și în faza de urmărire penală,
procurorul antecondamnându-l pe inculpat prin probatoriul administrat. Astfel, se încalcă
prezumția de nevinovăție, care funcționează în favoarea inculpatului până în momentul
pronunțării unei hotărâri de condamnare definitivă de către instanța de judecată, singura în
măsură să aprecieze vinovăția sau nevinovăția acestuia3. Încălcarea acestei prezumții
înseamnă nu numai lipsirea suspectului sau inculpatului de un drept fundamental în procesul
penal, ci și inducerea pentru acesta a unei stări de tensiune psihică, fiind nevinovat acesta
realizează că probatoriul îi este nefavorabil și începe să simtă teroarea nedreptății, înțelegând
că există un complot împotriva sa, prins fiind în mecanismul judiciar statal și strivit fără nici o
putere de apărare. În aceste momente, este de neimaginat sentimentul ce străpunge sufletul
ființei umane, sentiment ce produce efecte ireparabile.
În plus, există situații de eroare judiciară intervenită după pronunțarea unei hotărâri de
condamnare legală, de pildă, în Cauza Oprea împotriva României, Curtea a constatat
încălcarea art. 5 § 1 din Convenţie pe baza unei erori cu privire la comunicarea actelor de
procedură între instituțiile statului; astfel, reclamantul a fost privat de libertate timp de 7 zile,

3
Idem, Tratat universitar de psihologie judiciară- teorie și practică, Editura Solaris Print, București, 2003, p.
327.

2
în mod ilegal, după ce a intervenit împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei
şi, în consecinţă, revocarea mandatului de executare a pedepsei4.
Ca și surse de distorsiune psihologică a intimei convingeri a judecătorului în sensul
nașterii unei erori judiciare, putem enumera proba testimonială – sursă indirectă - (când
martorii acționează cu rea-credință, ascunzând sau denaturând adevărul în relatările lor, din
cauza fricii, indiferenței, interesului etc.; rareori mărturia de bună-credință poate fi sursă a
erorii judiciare, doar când martorul se înșeală cu privire la modul de desfășurare a
evenimentelor – unghi de deviere, lipsește intenția), exigențele de competență (pregătirea
magistratului în conformitate cu cerințele tehnologiei judiciare moderne, posibilitatea
aprecierii expertizelor judiciare la adevărata lor valoare, acestea fiind mijloace de probă
importante în proces), exigențe moral – juridice și etice ale magistratului (raportează
activitatea magistratului la valorile morale acceptate în societate, acceptate de propria
conștiință și impuse de practică, la ansamblul drepturilor și îndatoririlor prescrise de profesia
sa; existența unor lacune în ceea ce privește aceste exigențe, se subsumează conceptului de
rea-credință a magistratului care excede intima convingere).
De altfel, instanța judecătorească poate ajunge să provoace o eroare judiciară și în
situația în care a neglijat să lămurească toate aspectele unui proces aparent simplu. Orice
nelămurire, orice contradicție între doi termeni probează falsitatea unuia dintre ei. Orice
inconcordanță între două elemente ale depozițiilor succesive prestate de același martor indică
un neadevăr spus în una dintre ele. Prin urmare, instanța trebuie să lămurească fiecare aspect
contradictoriu și să nu treacă la deciderea unei soluții în caz de neconcordanță între probe.
La nivelul organelor de cercetare, sursele sunt constituite de erorile expertizei
criminalistice, care se pot datora unor cauze obiective: - expertului care nu are cunoștințe
temeinice în domeniu, lucrează cu superficialitate, fiind imprudent și neglijent în exercitarea
atribuțiilor; - calității judecăților expertului criminalist, care lucrează cu vanitate și orgoliu,
înclinând spre cazuri rare și construind păreri preconcepute; - depășirea competenței
profesionale; - lipsa experienței practice a expertului criminalist; - activitatea auxiliarilor
expertului, a laboranților care, nefiind supravegheați, pot greși. De asemenea, cauzele
subiective pot constitui surse de eroare: teama de răspundere, neîncrederea în sine, lipsa de
organizare, comportament birocratic5 etc.

4
http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Oprea-impotriva-Romaniei.pdf, accesat la data de 09.05.19, ora:
15:08.
5
Tudorel Butoi, Ioana – Teodora Butoi, op. cit., p. 332.

3
Mai mult, expertiza criminalistică poate fi afectată de erori produse ca urmare a ridicării și
ambalării necorespunzătoare a urmelor sau a corpurilor delicte, erori produse de
neexaminarea originalului, prin compararea urmei cu obiectul creator de urmă, ca urmare a
nefolosirii tuturor mjloacelor și metodelor de expertiză, erori de măsurare sau de calcul, de
logică, erori produse prin neefectuarea experimentelor etc.
Erorile judiciare nu rămân nesancționate. În concordanță cu documentele
internaționale (CEDO, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice ONU),
Codul român de procedură penală în vigoare, reglementează pe larg procedura reparării
pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală
de libertate ori în alte cazuri (art. 538-542). În art. 542, Codul de procedură penală
reglementează acțiunea în regres pe care statul o poate intenta împotriva persoanei care, cu
rea-credință sau din culpă gravă, a provocat eroarea judiciară6.
De altfel, inclusiv Constituția enunță în art. 52 alin. (3) principiul răspunderii
patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate de procurori și judecători prin erorile
judiciare făcute de aceștia în dosarele pe care le-au soluționat. Mai mult, sediul general al
materiei în privința răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate
particularilor prin erori judiciare, este art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor și procurorilor, articol care în alin. 3 indică conținutul erorii judiciare, astfel:
„Există eroare judiciară atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcţiei: a) a
încălcat norme de drept material şi procesual, fapt ce a condus la încălcarea drepturilor
absolute ale persoanei; b) prin încălcarea în mod vădit, incontestabil a normelor de drept
material sau procesual, a soluţionat o situaţie litigioasă contrar realităţii faptice sau juridice ori
a produs neregularitate în modul de desfăşurare a procedurilor judiciare, iar aceasta nu a fost
remediată în căile de atac sau în procedurile prevăzute de lege, producând în acest mod o
vătămare gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei7”.
Un caz tipic de eroare judiciară îl constituie așa-numitul caz „Anca”, declanșat prin
uciderea unei tinere în vara anului 19778. Cadavrul acesteia a fost găsit ciopârțit în diferite
zone ale Bucureștiului în mai multe pachete. Conform examenului medico-legal, victima
fusese ucisă prin asfixiere. De asemenea, aceasta fusese violată și deposedată de
bijuterii. Deoarece cazul avusese loc la scurt timp după seria de asasinate ale lui Ion Rîmaru și

6
https://www.juridice.ro/528763/raspunderea-statului-pentru-erori-judiciare.html, accesat la data de 09.05.19,
ora: 15:25.
7
https://www.news.ro/politic-intern/comisia-iordache-a-modificat-notiunea-de-eroare-judiciara-prevazuta-in-
legea-303-2004-1922403820142018031017973685, accesat la 09.05.19, ora: 17:03.
8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cazul_%E2%80%9EAnca%E2%80%9D, accesat la 10.05.19, ora: 12:54.

4
putea provoca panică, Ceaușescu dă ordin ca făptașul să fie prins cât mai curând, pentru a nu
comite și alte crime. Mai mulți ofițeri, subofițeri și alte persoane cu funcții înalte din Miliție și
Procuratură se implică în desfășurarea anchetei, însă cu un exces de zel deosebit, care,
inevital, în goana după un asasin fără chip la acel moment, conduce la erori judiciare9.
În urma cercetărilor efectuate, echipa de achetatori îl găsește vinovat pe Gheorghe
Samoilescu, o cunoștință întâmplătoare a victimei. Samoilescu este condamnat, printre altele,
pentru omor deosebit de grav la 25 de ani închisoare, executase deja 4 ani, când adevăratul
criminal iese la iveală.
În acest caz, eroarea judiciară a fost datorată mai multor factori, printre care:
1. Aspecte legate de interpretarea probelor în acuzare:
- Proba testimonială administrată în cauză a fost obținută cu încălcarea dispozițiilor
procedurale, astfel declarațiile martorilor au fost dobândite prin derutarea acestora în
cadrul recunoașterii de obiecte sau prin presiuni psihice. Martora care susținuse inițial
alibiul inculpatului, își schimbase ulterior declarația, care era infirmată de alte
declarații.
- Modul de audiere a principalilor învinuiți, Samoilescu și soția sa, a decurs prin teroare
fizică și psihică, prin metode de tortură inchizitorială. Cedând psihic, aceștia au
recunoscut faptele.
- Sinuciderea părinților inculpatului în cursul urmăririi penale, a fost interpretată ca
dovadă a vinovăției acestuia.
- Recunoașterea corpurilor delicte a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legale,
martorilor fiindu-le arătate doar corpurile delicte, fără a fi incluse într-o categorie cu
obiecte asemănătoare.
2. Ignorarea probelor în apărare
- Cel puțin un colet nu ar fi putut fi depus de Samoilescu, deoarece exista un martor
ocular care susține că știe ora depunerii coletului, oră la care Samoilescu avea un alibi.
- Amprentele papilare de pe colete nu aparțineau lui Samoilescu.
3. Încălcarea exigențelor de competență
S-a efectuat investigarea conduitei simulate a inculpaților, iar concluziile au fost
negative, în sensul că s-a constatat absența stresului emoțional în legătură cu
problematica. Expertiza biodetecției comportamentului simulat a fost ignorată de

9
https://www.libertatea.ro/stiri/imagini-inedite-din-ancheta-cazului-anca-2228495, accesat la 10.05.19, ora:
13:12.

5
anchetator și plasată înafara probelor necesare cauzei 10. De asemenea, expertiza
psihiatrică a fost efectuată de un organ necompetent.
4. Convingerea intimă a instanței
Acest caz constituie o eroare judiciară provocată, inculpatul antecondamnat încă din
faza urmăririi penale, din rațiuni care excedau sfera vinovăției sale, iar intima
convingere a judecătorului, ca izvor imediat al erorii judiciare, a fost dirijată,
manipulată în direcția condamnării unui om nevinovat.
În 2015, fiica lui Samoilescu a dat în judecată statul român solicitând „reparare
prejudicii erori judiciare”, iar prin hotărârea care a rămas definitivă, aceasta a obținut suma de
10.000 de euro ca daune morale11.
Prin urmare, eroarea judiciară constituie o realitate tristă, care acționează în mod
degradant față de cei implicați, mai ales față de victime, care psihologic vorbind, trec prin
coșmarul vieții lor. De aceea, organele judiciare implicate în procesul tragerii la răspundere a
făptuitorilor trebuie să acționeze cu maximă diligență și prudență, evitând pe cât posibil
comiterea de erori judiciare, atât pentru sănătatea lor psihică, cât și pentru cea a
condamnaților pe nedrept.

10
Tudorel Butoi, Ioana – Teodora Butoi, op. cit., p. 330.
11
https://adevarul.ro/locale/alexandria/cazul-anca-cea-mai-mare-eroare-judiciara-romania-facatura-militiei-
drama-barbatului-torturat-ia-crima-unui-fiu-securist-1_553f754fcfbe376e35a4abf0/index.html, accesat la data de
10.05.19, ora: 15:56.

6
Bibliografie:
1. Tudorel Butoi, Ioana – Teodora Butoi, Psihologie judiciară. Curs universitar, Ediția a II-a,
Editura Fundației România de Mâine, București, 2004;
2. Tudorel Butoi, Ioana – Teodora Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară- teorie și
practică, Editura Solaris Print, București, 2003;
3. http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Oprea-impotriva-Romaniei.pdf;
4. https://www.juridice.ro/528763/raspunderea-statului-pentru-erori-judiciare.html;
5. https://www.news.ro/politic-intern/comisia-iordache-a-modificat-notiunea-de-eroare-
judiciara-prevazuta-in-legea-303-2004-1922403820142018031017973685;
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cazul_%E2%80%9EAnca%E2%80%9D;
7. https://www.libertatea.ro/stiri/imagini-inedite-din-ancheta-cazului-anca-2228495;
8. https://adevarul.ro/locale/alexandria/cazul-anca-cea-mai-mare-eroare-judiciara-romania-
facatura-militiei-drama-barbatului-torturat-ia-crima-unui-fiu-securist-
1_553f754fcfbe376e35a4abf0/index.html.

S-ar putea să vă placă și