Sunteți pe pagina 1din 15

Foto: Walt Disney Inc.

Basmul 'Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici'


Valoarea educativă spirituală pentru copii
Analiză interdisciplinară
Michael SZELLNER
fizician, lector ANATECOR, Arad
Coordonator Direcţia de Cercetare

0. Rezumat
Basmele au constituit dintotdeauna un mijloc frecvent utilizat de educare
şi modelare a caracterului copiilor mici. Creaţii ale culturii şi civilizaţiei
umane, basmele oglindesc structura subtilă a Omului şi astfel consituie
un instrument de formare a componentei nevăzute a fiinţei-copil –
sufletul, cu partea sa conştientă dar şi cea subconştientă. Pe lângă
mesajul epic evident al basmelor, acestea conţin mesaje subconştiente
absconse, nerecunoscute de componenta conştientă a personalităţii, dar
recunoscute prin fenomenul rezonanţei de către componenta
subconştientă a personalităţii.
Prin apariţia televiziunii şi a fenomenului multimedia o însemnată parte a
populaţiei renunţă la povestitul basmelor în favoarea expunerii copiilor la
produsele electronice de divertisment, fenomen ce duce la distorsionarea
personalităţii generaţiei noi de copii şi contribuie la alienarea acestora.
Basmul „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de fraţii Grimm constituie un
exemplu grăitor pentru valoarea instimabilă a conţinutului său simbolic,
subconştient. Lucrarea constituie o interpretare holistică a basmului cât şi
o pledoarie pentru revenirea la practica transmiterii orale a poveştilor şi
basmelor tradiţionale.

1. Structura complexă a Omului – variate puncte de vedere


Ce ne desparte: Răsfiraţi pe şase continente şi câteva sute de state,
trăim într-o societate globală divizată şi extraordinar de diversificată:
 lumea întâia – statele puternic industrializate, cu putere
economică şi militară însemnate – exponent al civilizaţiei
exacerbat logico-raţionale;
 lumea a doua – statele mici şi mijlocii cu economie mixtă agrar-
industrială, cu putere şi influenţă medie, de supravieţuire, adesea
aflate sub influenţa formaţiunilor statale din lumea întâia – cu
istorie îndelungată şi cultură bine definită – exponent al
civilizaţiei echilibrate, holistice, atât logico-raţionale cât şi
imaginativ-figurative;
 lumea a treia – state tinere cu economie predominant agrară
sau/şi monoindustrial extractivă, adesea foste sau actuale colonii
imperiale ale statelor lumii întâia, instabile şi precare din punct
de vedere social, administrativ şi militar – exponent al civilizaţiei
imaginativ-figurative, adesea supusă riscului de decădere la
primitivism şi regresie socială.
Tendinţele geopolitice ale ultimelor două decenii indică un fenomen de
intensificare a globalizării şi de polarizare a lumii în lumea întâia şi a
treia, prin disocierea lumii a doua înspre cele două extreme.
Ce ne uneşte: Cu toţii suntem fiinţe sociale, trăim în familii, ne naştem
copii şi creştem spre a deveni adolescenţi şi apoi adulţi care să ne
întemeiem propia familie. Familia este mediul social elementar în care ne
formăm copii spre a deveni maturi. Mecanismele învăţării umane sunt cel
mai bine susţinute în cadrul familial şi în cadrul formaţiunii de studiu din
învăţământ: imitarea, urmarea modelelor, comunicarea şi relaţionarea.
Cu toţii avem aceeaşi structură complexă a personalităţii umane:
dispunem de o componentă vizibilă – trupul, dar şi de o componentă
nevăzută a fiinţei noastre – trăirile, emoţiile şi sentimentele, convingerile
şi atitudinile, gândurile şi aspiraţiile noastre. În funcţie de civilizaţia de
care aparţinem, de viziunea despre lume şi viaţă a societăţii în care
trăim, de religia căreia îi aparţinem, această parte nevăzută este descrisă
şi considerată în moduri foarte diferite:
 psihiatrii o denumesc inteligenţă şi o descriu neurochimic
 biologii şi fizicienii o denumesc biocâmp şi o descriu biofizic
 psihologii o denumesc minte sau inteligenţă emoţională şi o
descriu conform şcolii căreia aparţin
 adepţii orientalisticii o denumesc corp subtil
 adepţii esotericii o denumesc corp astral
 preoţii diverselor religii şi culte o denumesc suflet
 filosofii o consideră fie ca funcţie a materiei superior organizate
(materialiştii dialectici), fie ca structură organizaţională a materiei
(idealiştii metafizici)
dar toţi vorbesc despre unul şi acelaşi lucru. Pentru a putea opera cu
acest concept, îi vom spune fie simplu „suflet”, fie „anatomie şi corpuri
subtile”, fie „câmp morfogenetic” sau „biocâmp inforenergetic”.

2. Partea nevăzută a structurii Omului - Sufletul


Astfel, în accepţiunea Sfintei Hildegard (stareţa mânăstirii Bingen pe
valea Rinului, secolul 12.-13., şi-a consemnat viziunile din starea de
transă indusă prin rugăciune), fiinţa umană este construită după chipul şi
asemănarea Divinităţii, reflectând aidoma structura creaţiei. Fiinţa umană
conştientă se află de obicei centrată pe trupul fizic – „între cer şi pământ”,
trup care este întrepătruns şi înconjurat de alte 6 grupări-nivele de
învelişuri, pe care Hildegard le-a denumit „ceruri”, dincolo de care mai
există două „ceruri” rezervate Divinităţii. Starea finală de fericire,
beatitudine, de contopire cu Forţa Majoră Unică este denumită „a fi în al
nouălea cer”. În fiecare „cer” există surse de lumină responsabile pentru
iluminarea şi buna funcţionare a „corpului” corespunzător „cerului”
corespondent. Păpuşile ruseşti întrepătrunse „Matrioşca” sau „Babuşca”,
în care în fiecare păpuşă se află una mai mică - de obicei în 5, 7 sau 9
straturi – reflectă această viziune ancestrală despre structura fiinţei
umane.

Tradiţia hindusă din scrierile vedice descrie fiinţa umană ca pe o


întrepătrundere de „corpuri”, şapte la număr, astfel:
1. corpul fizic
2. corpul eteric (dublul eteric)
3. corpul astral (emoţional)
4. corpul mental
5. corpul karmic (cauzal)
6. corpul budic (luminic)
7. corpul atmic (spiritual)
structură descrisă asemănător în multe alte culturi şi civilizaţii cu
componentă mistică, esoterică.

Fiecărui corp îi corespunde un centru principal de asigurare a


funcţionalităţii şi vehiculării câmpurilor purtătoare de energii vitale, centrii
pe care hinduşii le-au denumit „învârtiri” = „chakre” (adesea traduse din
limba sanscrită drept „roţi”, „vârtejuri” etc.). Aceste chakre sau aceşti
centri energetici se regăsesc în toate cele şapte învelişuri, dar fiecărui
„corp” îi corespunde câte un centru principal. Fiecare asemenea centru
energetic este perceput de către indivizi în mod diferit, dar toate reflectă
întreaga personalitate a fiinţei pe care o deservesc, chiar dacă răspund
prioritar de anumite aspecte ale personalităţii respective.
Tradiţia şamanică, cea a druizilor celţi, cea a populaţiilor europene
nordice (scandinave şi germanice) şi cea a vracilor din popoarele native
nordamericane descrie uneori aceşti centri energetici ca pe nişte proiecţii
micşorate ale fiinţei umane, adică ca pe nişte reprezentări miniaturale ale
omului, nişte „pitici”. Este uşor de ghicit că cei şapte pitici din basmul
cules de fraţii Grimm se potrivesc cu această accepţiune.

Tradiţia creştină – atât în Biserica de apus cât şi în cea de răsărit (după


marea schismă din secolul 11.) – a eliminat pe cât posibil bagajul de
cunoştinţe precreştin despre lumea nevăzută, dar a păstrat totuşi noţiuni
minime despre structura Omului. Partea nevăzută a fiinţei umane este
astfel desemnată generic drept „suflet” în civilizaţiile creştine. Cu toate
acestea, de aici derivă şi incapacitatea evidentă a ştiinţelor naturale
moderne de a defini şi de a descrie satisfăcător structurile şi funcţiile
nevăzute ale Omului.

3. Ce se întâmplă la modelarea personalităţii = modelarea sufletului?


Pentru ca acesta să devină adult, această structură a sufletului este cea
care trebuie să se dezvolte la copil odată cu dezvoltarea fizică a sa.
Relaţiilor familiale re revine tocmai rolul de socializare, adică de formare
a sufletului copilului, astfel încât să devină ca şi semenii lui, pentru a se
putea încadra în comunitatea umană numită societate. Ritualul basmului
sau poveştii expuse înaintea somnului, atunci când sufletul este mai
deschis şi mai sugestionabil, este unul din cele mai eficiente metode de a
modela caracterul copilului, de a-i oferi modele de comportament şi de a-i
determina astfel aspiraţiile.

Ce e drept, basmele şi poveştile cu conţinut semantic moralizator se


prezintă zilnic în alt mediu de socializare a copiilor mici – grădiniţa şi
clasele primare de şcoală. Numai că la vârsta preşcolară este deja
formată o structură relativ stabilă de socializare a sufletului – conştienţa
de aparteneţă la grup, astfel că practica basmelor la grădiniţă are
influenţa diminuată faţă de cea din sânul familiei. Astfel, la vârsta
preşcolară copii cunosc deja elementele alterităţii lor, ştiu că au un nume
propriu, că au o locuinţă proprie la o anume adresă, ştiu să-şi asocieze
apartenenţa privată la părinţi iar aparteneţa socială la grupa din care fac
parte. Tocmai în grupa de grădiniţă se dezlănţuie la această vârstă lupta
pentru definirea şi impunerea alterităţii, pentru un statut ierarhic în grupă,
îndeosebi pentru accesul prioritar sau secundar la jucării, la tovarăşii
preferaţi de joacă şi la teritoriu. Conduita personajelor de basm defineşte
foarte bine modelele de comportament de urmat iar credibilitatea
acestora încă este supremă prin transmiterea modelelor de conduită în
mediul intim, familial.

Numai că în societatea exagerat de agitată în care trăim, marcată de


goana după venituri necesare pentru a susţine consumul nestăvilit de
bunuri şi servicii care ne sunt accesibile, timpul liber devine din ce în ce
mai puţin. Majoritatea părinţilor îşi imprimă propria goană după consum şi
asupra copiilor, prin aceea că le dau curs dorinţelor înnăscute de a
dobândi obiectele pe care le văd şi de a experiementa serviciile care le
sunt oferite. Industria şi comerţul articolelor pentru copii exploatează
nemilos aceste porniri primare: magazinele pentru copii sunt doldora de
jucării care de care mai colorate în culori ţipătoare, cu forme care de care
mai ciudate şi exagerate, la mărci şi preţuri care de care mai exigente.
De îndată ce copii au obţinut o anume jucărie şi i-au explorat potenţialul,
se plictisesc repede de ea şi o doresc pe următoarea, generând
adevărate crize de plâns şi de tehnici de şantajare a sentimentelor
părinteşti pentru a obţine jucăria râvnită. Până la următoarea ocazie ...

În acest context, pentru părinţi este foarte comod să cumpere şi să pună


la dispoziţie copilului un set de jucării mai complexe, care să-i ţină mereu
stârnită curiozitatea şi apetitul de a-şi stimula simţurile, copilul fiind astfel
„ocupat” şi să nu „deranjeze” părinţii în timp ce au alte lucruri „mai
importante” de făcut, anume să se dedice fie activităţilor aducătoare de
venituri şi câştiguri, fie savurării beneficiilor „cuvenite” din valorificarea
banilor cîştigaţi – adică consumul bunurilor şi serviciilor cumpărate.
Asemenea „jucării” care ţin copii ocupaţi sunt televizorul, videoul sau mai
nou sistemul de redat DVDuri, jocurile electronice de tip video-game cât
şi calculatorul, pentru jocurile pe PC.
Consecinţele: copiii şi adolescenţii devin rapid mult mai perspicace în
mânuirea acestor aparate decât creatorii acestora, sunt suprasaturaţi de
informaţii senzoriale (mai ales vizuale şi auditive), surescitaţi de alimente
şi băuturi răcoritoare cu conţinut iritant şi excitant (cofeina din produsele
de tip cola, glutamatul de sodiu din alimentele conservate, etc.) iar atunci
când sunt „deconectaţi” pentru o vreme prezintă manifestări de sevraj.
Copiii „de bloc” şi mai cu seamă cei „de bani gata” nu prea mai ştiu cum
să se joace în parcuri, în grădini sau curţi, în gospodăria bunicilor sau
mătuşilor din mediu rural, adică cu mijloace simple, improvizate, fără
tehnologie electronică de vârf. În afară de partida violentă de fotbal din
parcarea de dinaintea blocului (că locuri de joacă nu mai prea există) cu
băieţii din bloc, respectiv conversaţiile gen „bârfă” dintre fetiţele vecine de
scară despre ultimele achiziţii ale familiei vecinului cutare, copiii şi
adolescenţii ies mult prea rar în aer liber, pentru a-şi dezvolta armonios
atât fizicul cât şi sufletul şi spiritul. Practic, copiii din societatea de
consum, aşa cum se prezintă astăzi, devin sclavii comerţului, nişte
„zombi” dependenţi de ceea ce se dă la televizor şi ce se lansează pe
piaţa de produse electronice, nişte fiinţe cu sufletul omenesc furat.
Depersonalizarea urmărită de regimul totalitarist din „epoca de aur” 1965-
1989 prin modelul său declarat de a crea „omul nou” a eşuat atunci;
ironic este că alienarea unor generaţii întregi de copiii şi adolescenţi a
reuşit sub auspiciile unui regim „democratic” care s-a instaurat în locul
celui totalitarist.

Soluţia: Revenirea la modelele comportamentale tradiţionale în familie


este absolut necesară pentru remedierea societăţii, pentru modelarea
corectă a personalităţii, a sufletului copiilor mici, „din fragedă pruncie”.
Adică se recomandă imperios revenirea la comuniunea intimă între
povestitor (un părinte sau bunic) prin practica povestirii înaintea
somnului, atunci când încrederea şi sugestibilitatea este maximă, desigur
cu poveşti şi basme atent alese, care să modeleze trăsăturile sufleteşti
fragede ale copilului în sensul dorit, acela de om integru. Pentru aceasta
este nevoie de multă înţelepciune, hotărâre, perseverenţă şi detaşare a
membrilor familiei de ispitele şi constrângerile societăţii de consum, care
toate pot fi manifestate atunci când în sânul familiei există iubire
adevărată, necondiţionată.

4. Semnificaţia ascunsă a basmelor şi poveştilor.


„Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, basm cules din folclorul landurilor
germane de către fraţii Wilhelm şi Jacob GRIMM (filologi, lingvişti,
etnologi şi antropologi) la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al IX-lea a fost publicat pentru prima oară în 1812. La bază fraţii
Grimm au găsit şi consemnat mai multe versiuni ale basmului, în cel
puţin trei landuri diferite (Hessia, Bavaria, Saxonia Inferioară). În ediţiile
ulterioare ale colecţiei lor de basme populare, după ce au găsit
numeroase variaţiuni pe teme asemănătoare în folclorul mai multor
popoare europene, au publicat o variantă revizuită, care a devenit
versiunea standard a basmului, aşa cum o găsim în antologiile pentru
copii de astăzi.
De-a lungul timpului, mulţi istorici, filosofi, filologi, etnologi, psihanalişti,
psihologi, antroposofi, antropologi etc. au interpretat în fel şi chip
conţinutul conceptual al basmului „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”.
Istoricii germani atribuie basmului însemnătate de legendă, întrucât
există cel puţin trei înlănţuiri de evenimente şi personaje istorice aferente
care pot oferi substratul basmului:

Interpretări istorice: Prinţesa Maria Sophia Margaretha Catharina von


Erthal (poreclită Schneewittchen = Albă ca Zăpada), născută în 1729
drept fiica contelui Philipp Christoph von Erthal (1689 - 1748) şi a
contesei Maria Eva von Erthal-Bettendorf la Lohr pe Main, ţinutul
Spessart în Bavaria, a fost victima unei drame de familie. Mama ei a
murit de tânără (în 1738) iar tatăl s-a recăsătorit cu prinţesa Claudia
Elisabeth von Reichenstein-Venningen, foarte geloasă şi severă cu fiica
vitregă. Prinţesa Maria a fugit de-acasă şi s-a refugiat în colonia minieră
a extracţiei de cărbune şi calcar pentru manufacturile de oglinzi din
regiune, aflată la distanţă de şapte piscuri montane de Lohr (peste 7
munţi şi 7 văi) unde minerii erau oameni mici de statură şi gârboviţi de
munca în subteran. După ce s-a adăpostit o vreme la „pitici”, prinţesa a
fost recuperată şi repusă în drepturi, când s-a şi căsătorit cu alesul inimii.
Altă variantă din landul Hessen o consideră Albă ca Zăpada pe prinţesa
Margaretha von Waldeck, fiica contelui Philipp von Waldeck al IV.lea,
care la 16 ani a fost trimisă de către mama ei vitregă peste cei şapte
munţi „Siebengebirge” la Brüssel, pentru a o mărita şi a o îndepărta din
familie. În urma intrigilor de la curte, prinţesa a fost otrăvită cu arsenic la
vârsta de 21 de ani, în 1554.
În landul Niedersachsen, în pădurea Osterwald, aproape de oraşul Alfeld
pe râul Leine, în masivul muntos numit „peste 7 munţi” Sieben-Berge se
află cetatea Stauffenburg, unde ar fi trăit o contesă foarte invidioasă şi
rea de inimă iar în apropiere se află mine şi manufacturi medievale de
sticlă. Fraţii Grimm au trăit o vreme în acel ţinut şi s-au inspirat din
folclorul local.

Interpretări psihanalitice: Sigmund FREUD, fondatorul psihanalizei,


consideră basmul ca relatare romanţată a slăbiciunilor umane în
diagnosticarea psihologiei abisale: iubirea obsesivă a tatălui ascunde
complexul Electra (pentru care „îşi trage” o nevastă nouă), mama vitregă
are porniri sadice reprimate, vânătorul suferă de fetişism (inima
mistreţului sau căprioarei ucise în locul Albei ca Zăpada este un fetiş),
Albă ca Zăpada devine nimfomană pentru a sfida ura mamei vitrege şi se
culcă pe rând în pătuţurile piticilor, care la rândul lor suferă de complexe
de inferioritate şi nu îndrăznesc să o posede, dar o degradează la munci
casnice. Mărul otrăvit care o răpune este mărul cunoaşterii adevărului,
când îşi recunoaşte greşelile provocate de libidoul suprimat. Piticii îşi
depăşesc complexele căzând în patima exhibiţionismului, căci expun
prinţesa moartă şi idolatrizată în văzul lumii. Prinţul suferă de necrofilie,
căci de ce altfel ar săruta o fiinţă moartă? Sărutul este dorinţa de imitare
în creaţia divină a prinţului, care însă reuneşte sexele opuse în fiinţa
primordială androgină şi asexuată. Trauma trezirii este echivalentul
şocului de vindecare, care îi tămăduieşte pe toţi protagoniştii, regina
vitregă alegând suicidul prin ardere pentru a-şi răscumpăra sufletul
păcătos, căindu-se pentru pornirile criminale de pruncucidere.
Carl Gustav JUNG, discipolul care şi-a întrecut maestrul Freud, este mai
rezervat în „acuzaţii”: el consideră basmul drept o subtilă etalare a
arhetipurilor, despre care subconştientul colectiv al populaţiei din zona
etnoculturală europeană are cunoştinţă şi le exemplifică în forma
basmului. Albul zăpezii este simbolul arhetipal al sufletului neîntinat,
negrul abanosului şi al părului prinţesei contrastează cu albul, deci
constituie simbolul dualităţii, roşul sângelui şi al buzelor prinţesei
reprezintă vitalitatea confruntată cu realitatea duală, gelozia reginei
mame vitrege reprezintă lupta ancestrală dintre forţele antagonice ale
binelui şi răului, mama vitregă însăşi corespunde „umbrei” ultra-
protectoare, purtătoare de karmă, a mamei nefaste, dominante, a cărei
greşeli trebuiesc plătite de către copii.

Interpretări filosofice şi mistice: Etnologii şi antropologii Lutz


RÖHRICH şi Heinz RÖLLECKE atribuie albului zăpezii valoarea
simbolică a sufletului (cel al reginei mame adevărate şi cel al prinţesei,
care trebuie să se desăvârşească în evoluţia ei pământeană). Negrul
abanosului şi al părului copilei sugerează premonitoriu spectrul morţii, tot
din abanos este confecţionat şi sicriul cu pereţi de sticlă. Stigmatul morţii
îi împiedică atât pe vânător cât şi pe animalele sălbatice să-i facă vreun
rău prinţesei. Comportamentul, recuzita şi instrumentarul reginei vitrege
vrăjitoare reflectă implicarea maleficului: oglinda ca reflexie a
atoatecunoaşterii dobândite, seducţia combinată cu prefăcătoria,
transvestirea şi atentatele repetate, crima reuşită prin mărul otrăvit –
toate sunt aluzii directe la întruchiparea biblică a răului, şarpele din
grădina raiului. Frica în etapele ei de fobie şi angoasă, culminată în
moartea prin paralizie şi blocarea organului iubirii, inima prinţesei, de
către regina vrăjitoare, toate nu sunt decât apanajul arhetipului de
malefic.

Interpretări antroposofice: Cercetătoarea Friedel LENZ relatează


elegant punctul de vedere antroposofic: Casa piticilor este simbolul
corpului de copil, iar cei şapte pitici sunt forţele elementare sau principiile
de care ascultă fiinţa infantilă în evoluţia ei temporală şi care se supune
misticii cifrei şapte, simbolul timpului şi al împlinirii progresive a misiunii
asumate. Împărţirea mărului otrăvit semnifică contopirea cu entitatea
antagonică pentru a o cunoaşte, pentru a-şi învăţa lecţia şi pentru a-şi
îndeplini misiunea, a cărei rezolvare poate veni numai din propriul interior
(refuzul de a muri şi regurgitarea mărului otrăvit), pentru a-şi împlini
contopirea sufletului cu spiritul (nunta sacră cu prinţul, revenirea la
unitate) prin alchimia sublimării transcendente.

05. Interpretarea din punctul de vedere al modelării holistice


Interpetarea lui Carl Gustav JUNG privind personajele basmului, care le
atribuie rolul de arhetipuri, ni se pare cea mai verosimilă dintre toate
variantele interpretative disponibile. Nici interpretarea antroposofică a
doamnei Friedel LENZ nu trebuie neglijată, întrucât oferă o viziune
accesibilă despre valoarea simbolică a conţinutului conceptual care stă la
baza basmului. Aceste interpretări constituie baza viziunii holistice
despre semnificaţia basmului „Albă ca Zăpada”.

Trinitatea şi reflexiile funcţionale ale acesteia determină regulile jocului


evoluţiei pe care o parcurge prinţesa din basm. Albă ca Zăpada – prin
natura ei imaculată – semnifică spiritul fiinţei umane, esenţa vieţii,
scânteia divină dădătoare de viaţă, subiectul basmului. La început este o
copilă neprihănită dar totodată neştiutoare. Pentru a cunoaşte fericirea
adevărată, cea în cunoaştere, este imperativ nevoie să-i cunoască
valoarea, adică dificultatea cu care aceasta se obţine şi se păstrează.
Instrumentul acestei învăţături, sufletul, este vehicolul atribuit spiritului
Albă ca Zăpada, rolul de prinţesă (cu toate cele de trebuinţă pentru a fi
fericită, la palat are tot de ce are nevoie) dar care în ciuda condiţiilor date
trebuie să treacă prin traume şi încercări emoţionale şi să-şi călească
voinţa, tenacitatea şi instinctul de supravieţuire. În fine, trupul atât de
frumos al prinţesei este ţinta urii reginei vrăjitoare, este lăcaşul sufletului
cel mai expus traumatizării: sugrumarea cu corsetul-cingătoare (aluzie la
mediul artificial care ne ucide încet), otrăvirea cu piaptănul coroziv (aluzie
la chimicalele pe care le folosim fără discernământ), ca apoi să fie otrăvit
prin alimentaţie (mărul cu „E”-uri toxice şi provocatoare de stop cardiac).
Credinţa este virtutea care o scapă pe prinţesă din atentatele nereuşite
ale vrăjitoarei, credinţa care o ţine în viaţă până la venirea piticilor.
Speranţa în protecţia divină şi în izbăvirea de trudele la care este supusă
constituie motivaţia prinţesei pentru a nu dispera şi pentru a merge mai
departe. Cu toată înţelepciunea ei înnăscută, Albă ca Zăpada cade
victimă curiozităţii ei necumpătate, care o face să devine imprudentă, să-
şi coboare garda, gest ce-i va fi fatal. Iubirea (agapé) necondiţionată a
piticilor cât şi patima (fileos) prinţului care se condensează în dragoste
(eros) la momentul sărutului o salvează în cele din urmă.

Deznodământul intrigii lasă să se întrevadă pentru auditoriu (pentru copiii


care ascultă fascinaţi şi cutremuraţi firul basmului) credinţa că esenţa
primordială spirituală, neprihănită şi „albă ca zăpada” a fiinţei umane
supravieţuieşte oricăror încercări, chiar şi morţii sufletului şi a trupului.
Copiii află şi cred că sufletul entităţii „albe ca zăpada” accede într-un final
la starea atât de mult dorită – fericirea în contopirea căsătoriei cu prinţul,
devenind una cu jumătatea complementară, cu sufletul pereche
predestinat. Pentru aceasta şi pentru a-şi învăţa lecţia de viaţă, prinţesa
trebuie să îndure exerciţiul trecerii prin dificultăţile vieţii, fără să
crâcnească, cu toate chinurile şi torturile la care este expus trupul şi
psihicul ei, ambele atât de frumoase, după chipul şi asemănarea forţei
supreme în univers. Numai atunci când credinţa, voinţa şi făptuirea
Albei ca Zăpada se întâlnesc, se suprapun, atunci apare prinţul şi o
mântuieşte, săvârşind alchimia întregirii, a stării de beatitudine împlinită.
La nunta (contopirea) celor două suflete pereche, forţa antagonică
malefică se autodistruge (regina vitregă dansează în papucii încinşi în foc
până când cade răpusă), pentru că şi-a încheiat misiunea şi evoluţia
spiritului neprihănit este încheiată, şi-a dobândit înţelepciunea prin
experienţă. Cercul s-a închis, creaţia divină s-a întors acasă la creatorul
său, mai bogată, mai împlinită cu conştiinţa de viaţă a fiinţării.

06. Ipoteza mesajului despre anatomia subtilă a fiinţei umane


Într-adevăr casa piticilor este refugiul Albei ca Zăpada, locul de unde nu
mai poate fi izgonită, unde se simte protejată. Copiii asociază în
subconştient căsuţa piticilor cu lăcaşul sufletului înnobilat cu spiritul
neprihănit. Căsuţa se află departe (dar accesibil) peste şapte munţi şi
şapte văi – aluzie la cele şapte „învelişuri” sau „corpuri” ale fiinţei umane
ce trebuiesc penetrate şi depăşite pentru a ajunge la esenţă.
Tot în căsuţă prinţesa găseşte cele de trebuinţă pentru a supravieţui:
hrană şi băutură, igienă şi odihnă, sentimentul de aparteneţă, respectul
cuvenit şi bucuria asociată, libertatea de autodeterminare (adică cele 5
nevoi primare identificate de psihologul şi teoreticianul managementului
Abraham MASLOW în 1958).
Fiinţele care oferă aprovizionarea cu cele de trebuinţă sunt piticii, care
scurmă măruntaiele pământului pentru minerale (metale - materiale
utilitare), nestemate (bogăţiile de pământ - sursă de bunăstare şi
cunoaştere), folosesc focul (nu necesită comentarii), aduc apa (fără
comentarii) şi taie lemnele (iarăşi fără comentarii) – toate elemente
primordiale în accepţiunea simbolică a Taoismului din China antică. Altfel
spus, piticii sunt proiecţiile miniaturiale din esenţa fiinţei umane, fiecare
corespunde unui anumit „corp” din anatomia subtilă, menirea lor fiind
aceea de a procura, de a gestiona şi de a vehicula cele de trebuinţă
fiinţei ca întreg. Astfel, funcţia piticilor este aceea a centrilor energetici, a
chakrelor din mistica hindusă, a vârtejurilor de lumină din mistica chineză
şi coreană.

De altminteri, aşa cum fiecăruia dintre corpurile subtile i se atribuie o


culoare dominantă, aşa şi piticii sunt reprezentaţi în ilustraţiile basmului
cu straie şi mai ales cu căciuli de culori diferite. Ba mai mult, în filmul de
animaţie „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, capodoperă a cineastului
Walt DISNEY din 1937, numele şi comportamentul piticilor parodizează
trăsăturile comportamentale asociate chakrelor disfuncţionale. Tabelul
din anexă redă denumirile piticilor în mai multe limbi de circulaţie
internaţională cât şi semnificaţia românească a numelui. Tot în tabel
prezentăm culorile atribuite fiecăruia dintre pitici, centrul energetic asociat
şi unele dintre caracteristicile disfuncţiilor la chakre în forma parodizată
de către echipa lui Disney. Dacă urmărim cu atenţie trăsăturile persiflate
ale piticilor, recunoaştem lesne comportamente tipice ale oamenilor
imperfecţi. Chiar şi aşa, Albă ca Zăpada le acordă respectul cuvenit şi îi
răsplăteşte cu iubirea ei necondiţionată. Ideea transmisă subconştientului
copiilor este cât se poate de nobilă şi moralizatoare – un îndemn la
respectarea şi iubirea tuturor fiinţelor, fără a-i judeca şi condamna, ca
fiind creaturi ale Divinităţii.

Ca fapt divers ce vine să întărească ipotezele noastre amintim că


biografii „marelui Walt” lasă să înţeleagă pregătirea şi preocupările
esoterice ale cineastului, unii deconspirându-i calitatea de mason, alţii
asociindu-l cu ordinul ocult „abaţia Sionului” (Dan Brown – „Codul lui da
Vinci”). Să nu uităm însă că reprezentarea lui Disney este numai o
reproducere după fraţii Grimm, nuanţată cu virtuţile celei de a şaptea arte
– cinematografia – laolaltă cu talentul şi imaginaţia graficienilor de benzi
desenate cu cea a compozitorilor şi interpreţilor muzicii de film.
Etnografilor Jacob şi Wilhelm GRIMM li se cuvine onoarea de a fi cules,
conservat şi sublimat înţelepciunea populară, cu toate componentele
sale, aşa cum oglindeşte ea creaţia Divinităţii: chipul şi înfăţişarea sa, cu
latura văzută dar şi cu cea nevăzută a făpturilor vii.

07. Să-i punem şi dop ...


Părinţi şi bunici, unchi şi mătuşi, naşi şi veri, dascăli şi mentori, iubiţi-vă
copiii căci a lor este „împărăţia cerurilor”, încă de aici de pe pământ! Şi
dacă îi iubiţi, daţi-le de ce au ei mai mare nevoie: cunoaşterea pentru a
dobândi experienţă şi ştiinţă aici, în lumea manifestată, pentru a greşi şi a
învăţa din greşeli, pentru a ierta şi a cere iertare, pentru a crea şi pentru
a desface ceea ce nu mai trebuie, în fine, pentru a învăţa să IUBEASCĂ.
Cum vreţi să le vorbiţi, astfel încât să vă înţeleagă, dacă nu pe limba
copilăriei, cea cu basme şi poveşti, cea cu zâne şi balauri, cu vrăjitoare şi
cai fermecaţi, cu prinţese şi prinţi, cu regi şi regine, cu castele şi păduri,
cu mări şi ţări, cu munţi şi văi, cu gâze şi bondari, cu multe alte fiinţe din
lumea văzută şi cea nevăzută, în fine ...

... cu Albă ca Zăpada şi cu cei şapte Pitici ...?

Pentru că şi noi suntem tot copii. Nu-i aşa?


DISFUNCTIE
ENGLISH DEUTSCH FRANCAISE ESPAGNOLE ITALIANO ROMÂNĂ CULOARE CHAKRA
PARODIZATA
Scânteia Coborârea la
Albă ca Alb-
Snow White Schneewittchen Blancheneige Blancanieves Biancaneve divină, nivelul
Zăpada imaculat
Kundalini chakrelor
Violet- Sahasrara Detaşat,
Dopey Seppl Simplet Mudito Cucciolo Prostuţul
lila Creştetul mulţumit
Albastru- Ajna Zăpăcit,
Sleepy Schlafmütze Dormeur Dormilón Pisolo Adormitul
indigo Fruntea mintea agitată
Pompălăul, Albastru- Vishudda Inhibat, timid
Bashful Pimpel Timide Timido Mammolo
Timidul bleu Gâtul necomunicativ
Verzui- Anahata Nehotărât,
Sneezy Hatschi Atchoum Mocoso Eolo Strănutul
maki Inima surprins
Galben- Manipura Comanda „din
Doc Chef Prof Sabio Dotto Şeful
muştar Abdomenul burtă”, pripită
Portocaliu- Swadisthana Satisfacerea
Happy Happy Joyeux Feliz Gongolo Fericitul
oranj Bazinul pornirilor
Roşu Muladhara Egoist,
Grumpy Brummbär Grincheux Grunón Brontolo Morocănosul
bordeaux Rădăcina nemulţumit

Arad, între 26 iunie şi 27 iulie 2006