Biserica Penticostală şi lucrarea Duhului Sfânt

Autor: Lavinia Betea

La începutul toamnei, penticostalii români au sărbătorit nouă decenii de la fondarea primei lor biserici,
la Păuliş (Arad). Acum sunt a patra putere creştină din ţară, scrie Lavinia Betea pentru Adevărul.

Potrivit recensământului din 2002, comunitatea creştină penticostală din România este a patra ca mărime.
În ierarhia celor 18 culte recunoscute, după ortodocşi, romano-catolici şi calvini urmează Cultul Penticostal
Biserica lui Dumnezeu Apostolică. Majoritatea celor 2.600 de aşezăminte de cult au fost înălţate după
căderea regimului comunist. Prin forţe proprii, dar şi cu ajutoare de la fraţii americani. Activele „echipe de
misiune" americane construiesc pretutindeni biserici: în China comunistă, în India, în ţările Africii şi
Americii de Sud. Statistic, fiecare al zecelea contemporan creştin este penticostal.

Deşi, din 1948, penticostalii au fost recunoscuţi ca şi cult creştin în România, Dicţionarul Explicativ al
Limbii Române (ediţia online) continuă să-i definească drept „sectă creştină". Cu precizarea că „în urma
posturilor severe şi a serviciilor divine foarte lungi", penticostalul „ajunge la stări convulsive". De-aici,
porecla de „tremurici". Dar poate aceasta să motiveze botezul penticostal?

Nevoia de miracol

Despre istoria, doctrina şi practicile cultului penticostal ne-am documentat cu ajutorul lui Ghiocel Moţ,
pastor la Biserica Noua Filadelfia din Arad. Doctor în matematică şi profesor la Universitatea „Aurel
Vlaicu" Arad, pastorul Moţ nu poate fi pus, nici de departe, în tagma adepţilor lui „crede şi nu cerceta".

Aşa cum arată însă istoria acestei biserici, geneza ei se plasează sub semnul trebuinţei de miracol. În
preajma anului nou 1906, un grup de studenţi la un colegiu biblic metodist a decis să-şi petreacă vacanţa
creştineşte, într-un campus din Asuza Street (California). După ore prelungite de rugăciuni, cântări şi
meditaţie au început „să vorbească în limbi". Au considerat că repetau miracolul trăit de primii apostoli
creştini. Atunci, la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile după Înălţarea lui, Biblia scrie că
„Iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba
sa". În ziua cincizecimii (Rusaliile), Duhul Sfânt pogorâse asupra apostolilor lui Hristos făcându-i să
vorbească în limbi necunoscute de aceştia înainte.

Întemeietorii noii biserici (ce şi-a zis penticostală de la ziua cincizecimii) au crezut, totodată, că se-mplinise
şi profeţia prorocului Ioel, expusă astfel în Biblie: „După aceea voi turna Duhul meu peste orice făptură,
fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi
peste robi şi roabe voi turna Duhul meu în zilele acelea".

Printr-un miracol săvârşit de Duhul Sfânt, s-a spus atunci, apăruse o nouă serie de apostoli cu misiunea
reînsufleţirii creştinătăţii.

Primii penticostali din Podgoria Aradului

1
Pe 10 septembrie 2012, Cultul Creştin Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică sărbătoreşte 90 de ani
de existenţă în România. Atunci se aniversează fondarea primei biserici la Păuliş, în Podgoria Aradului.
Gheorghe Bradin, primul pastor penticostal român, aflase de existenţa noii credinţe prin intermediul unor
români emigraţi în America. Pavel Budeanu, unul dintre aceştia, împărtăşise în casa soţilor Bradin
experienţa de la Asuza Street. Budeanu a oficiat şi primul botez penticostal clandestin, în 1922, în râul
Mureş. Noutatea s-a difuzat însoţită de vestea altui miracol: vindecarea soţiei lui Gheorghe Bradin prin
rugăciune şi botez cu Duhul Sfânt. La comunitatea celor 20-30 de păulişani penticostali s-au alăturat
repede noi adepţi din satul vecin, Cuvin.

Prin revenirea acasă a altor emigranţi în America, Biserica Penticostală a prins rădăcini şi în Nordul
Moldovei. Mai înainte, pe aceleaşi căi, făcuse prozeliţi în împrejurimile Mediaşului.

La aniversare

Până în 1948, Biserica Penticostală a fost considerată, în România, o sectă, iar adepţii săi - eretici. O
duşmăneau şi ortodocşii, şi baptiştii. Pentru cei dintâi, botezul penticostal însemna lepădarea de „credinţa
strămoşească". Pentru baptişti, reprezenta scindarea aripii metodiste. Dar în reorganizarea cultelor
religioase, făcută de regimul comunist, printre cele 14 culte recunoscute s-au aflat şi penticostalii.

„Culoarul pe care mergem este unul evanghelic şi fundamentalist", spune pastorul Ghiocel Moţ.
„Evanghelic, pentru că noi credem că numai prin Hristos se obţine mântuirea. Iar fundamentalist, prin ideea
de pocăinţă. Numai prin pocăinţă şi credinţă se produce naşterea din nou. În Biserica Ortodoxă se consideră
că naşterea din nou se obţine prin spovedanie. Aici este obligatoriu să te pocăieşti, altfel Cuvântul Sfânt şi
Duhul Sfânt nu produc naşterea din nou".

Ritualuri şi misiuni

Din ierarhia slujitorilor Bisericii Penticostale fac parte: pastorii, prezbiterii, diaconii, evangheliştii,
apostolii (misionarii), învăţătorii şi prorocii. Aceştia din urmă stârnesc mare interes. Şi controverse asupra
înzestrării supranaturale de comunicare a voinţei lui Dumnezeu într-o parohie locală.

Ritualurile credincioşilor penticostali conţin serviciile divine de duminică (dimineaţa şi după-amiaza). Sub
conducerea pastorilor se fac, interactiv, rugăciuni, cântări şi evanghelizări. Animă atmosfera formaţiile
Bisericii Penticoslate - coruri, fanfare şi „grupuri de laudă" alcătuite din tineri cu talent muzical. Marţea şi
joia după-amiază se adună iarăşi credincioşii în rugăciune. Programe aparte organizează tineretul şi
femeile.

Botezul se face la vârstă majoră - când poţi mărturisi credinţa şi pocăinţa -, iar nunţile sunt petrecute cu
evalvie şi momente de bună dispoziţie. Dar fără dans şi fără băutură. Alte ritualuri se practică la
înmormântări şi priveghiuri, prin ungerile bolnavilor cu mir şi binecuvântarea nou-născuţilor.

Biserica are grădiniţe şi şcoli primare. Seminarii teologice penticostale funcţionează la Arad, Timişoara,
Oradea, Baia Mare, Bucureşti şi Piteşti. Cultul deţine editură şi librării proprii. Învăţământul superior este
asigurat prin institutul din Bucureşti (înfiinţat în 1976) şi o recentă secţie de teologie penticostală la
Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad.

2.600 de aşezăminte de cult penticostale există astăzi în România, majoritatea ridicate după 1990.

„Instrumentele comuniştilor" şi „agenţi anglo-americani"

2
Din istoria Bisericii Penticostale nu lipsesc persecuţiile. Primii care s-au ridicat împotriva bisericii din casa
soţilor Bradin a fost preotul ortodox din Păuliş. „Secta" a fost interzisă în 1925. Dar în 1926, doar în
judeţul Arad funcţionau clandestin şase biserici. Grigorie Comşa, episcopul ortodox al Aradului, îi acuza pe
penticostali de fanatism şi că sunt „instrumente ale comuniştilor".

În regimul Antonescu au dus-o cel mai greu însă. De altfel, în 1942, Antonescu a interzis toate bisericile
neoprotestante. Capii lor erau priviţi ca „agenţi anglo-americani", datorită susţinerii şi legăturilor cu SUA şi
Marea Britanie, duşmanii Axei. Mulţi penticostali au fost condamnaţi atunci la ani grei de închisoare, fiind
eliberaţi cu toţi ceilalţi deţinuţi politici la 23 august 1944.

În relaţiile cu comuniştii, Gheorghe Bradin s-a arătat a fi bun diplomat. A început cu trimiterea în parohiile
penticostale a unei circulare care recomanda loialitate faţă de noul regim. Şi a continuat cu publicarea unor
articole unde cita Biblia şi pe Lenin. Căci înainte de-a fi ajuns la putere, Lenin susţinuse cu dezinvoltură
libertatea „fiecărui om" de a aparţine religiei dorite şi libertatea împărtăşirii credinţei sale.

Au fost şi-n timpul regimului comunist penticostali condamnaţi pentru că distribuiseră Biblii şi literatură
evanghelică. A fi credincios activ - fie penticostal, fie ortodox - reteza şansele promovării profesionale. Ca
profesor de ştiinţe exacte într-o şcoală rurală, pastorul Ghiocel Moţ spune că n-a avut de suportat decât o
atenţionare. Vorbise la un priveghi după ritualul penticostal. A doua zi l-a chemat directorul şcolii şi i-a
recomandat „să ia cuvântul" exclusiv în incinta bisericii.

Gheorghe Bradin (în rândul de jos, al patrulea, de la stânga la dreapta), în vizită în judeţul Bistriţa
Năsăud. Foto: www.sfantatreime.ro

Profeţii cu Ceauşescu

3
Revelaţia specială este, am spune, punctul forte şi punctul vulnerabil ale dogmei şi practicilor penticostale.
Mai bine zis, prin două dintre formele ei - revelaţia prin minuni şi revelaţia prin profeţii. Credincioşii
penticostali admit şi că minunile pot fi adevărate sau false. Cine discerne între minunile reale şi cele
închipuite? - obiectează liber-cugetătorii şi credincioşii altor biserici. Cu atât mai mult cu cât acestea se
raportează la fapte greu de dovedit precum vindecările miraculoase ori „vorbirea în limbi".

În perioada interbelică, bunăoară, prin revista penticostală „Cuvântul Adevărului" se făcea cunoscut cazul
unei anume Maria Berc din Ţinutul Haţegului. Minunea avea un singur martor - bărbatul femeii. Care-a
mărturisit că-şi auzise nevasta „vorbind ruseşte" dintr-o dată. Bărbatul identificase limba pe baza
cunoştinţelor dobândite în prizonierat ca soldat al Austro-Ungariei. Pe această bază s-a ştiut că Maria Berc
„primise botezul cu Duhul Sfânt". De altfel, până aproape de zilele noastre, epilepsia şi anumite forme ale
schizofreniei sunt reprezentate ca „boli sfinte", iar manifestările bolnavilor ca predicţii şi semne divine. Dar
dacă acceptăm că în trecut s-au petrecut minuni şi revelaţii, de ce n-ar mai fi şi-n zilele noastre? - spun
penticostalii.

Cât despre profeţii, legendele acestora merg până la Ceauşescu. „Eram profesor de matematică la Chier
(Arad) în ultimii ani din regimul comunist", relatează pastorul Ghiocel Moţ. „În timpul Congresului al
XIV-lea, în anumite biserici se prorocise că va cădea Ceauşescu. Iar noi nu credeam".

Se spune şi că o profeţie făcută într-o Biserică Penticostală din Vicovu de Sus i-a fost transmisă lui
Ceauşescu prin inspectorul cultelor religioase. În august 1968, când liderii comunişti se temeau că, după
Cehoslovacia, sovieticii vor invada şi România, un penticostal prorocise că îngerii păzesc graniţele noastre.

Minuni şi revelaţii

Ca orice religie, şi dogma penticostală se axează pe câteva concepte fundamentale.

„Creştinii născuţi din nou desemnează faptul că un creştin care crede în jertfa Domnului Isus Hristos se
pocăieşte", explică pastorul Ghiocel Moţ. „Credinţa este un dar din partea lui Dumnezeu, iar pocăinţa, o
acţiune umană. Dacă ne căim, regretăm şi părăsim păcatele săvârşite, ne naştem din nou".

De aici, în practica Bisericii Penticostale decurg „serile de stăruinţă", când se fac noi convertiri. Atunci,
seară de seară, credincioşii vechi şi noi se roagă în Bisericile Penticostale câte trei-patru ceasuri
neîntrerupt. „Unii dintre ei sunt botezaţi cu Duhul Sfânt", relatează interlocutorul. Afirmă astfel că
„pogorârea Duhului Sfânt nu mai este un fapt istoric - petrecut o singură dată în duminica cincizecimii -, ci
că acest botez poate fi experienţă de actualitate a creştinilor născuţi din nou".

Pe când Biserica Ortodoxă vorbeşte şi de alte cărţi de rugăciune, penticostalii consideră Scriptura încheiată
prin cele 66 de cărţi. În acest sens s-a preluat conceptul Sola Scriptura (Numai Scriptura) de la reformatorii
Calvin şi Luther.

Cultul penticostal crede în revelaţie. Aşa cum arată manualul de Dogmatică penticostală redactat de
Ghiocel Moţ şi Iosif Feher (Editura Viaţa arădeană, 2003), revelaţia este actul prin care Dumnezeu se
descoperă oamenilor. O cale de cunoaştere excepţională, argumentată prin logica limitelor finite ale
omului, în raport cu nemărginirea divinităţii.

Revelaţia - ca împărtăşire a omului cu Dumnezeu - este de două feluri: generală (Dumnezeu se descoperă
în natură, în istoria şi în conştiinţa umană) şi specială (Dumnezeu se descoperă prin Isus Hristos, prin
Duhul Sfânt, prin cuvântul Sfintei Scripturi, prin minuni, prin profeţii şi prin experienţa personală).
4
5