I.

SEMIOLOGIA MEMORIEI

La baza oricărei activităţi stă procesul mnezic. Informaţiile semnificative lasă urme ale trecerii
lor prin organism şi SNC, realizând engrama.

MEMORIA = procesul psihic de înregistrare, stocare şi evocare

prin recunoaştere şi reproducerea informaţiilor stocate.

PATOLOGIA MEMORIEI

A. TULBURĂRI CANTITATIVE
 exacerbarea memoriei – HIPERMNEZIE
 diminuarea memoriei – HIPOMNEZIE
 pierderea completă – AMNEZIE
1. amnezie motorie (apraxie) - constă în uitarea actelor motorii
 a) apraxie ideatoare - uită concepţia gestului
 b) apraxie motorie - nu ştie să exprime gestul
2. amnezia senzorială(agnozie) - nu recunoaşte ceea ce simte
3. amnezia memoriei sociale: - pierderea funcției sociale (uită persoanele apropiate)
a) amnezia anterogradă - amnezia înregistrării informaţiilor
b) amnezia retrogradă - amnezia evocării informaţiilor vechi
c) amnezia lacunară - goluri de memorie

B. TULBURĂRI CALITATIVE
1. Dismnezia - dificultatea fixării sau evocării informaţiilor cu uitarea numelor
2. Ecmnezia - evocarea halucinatorie a trecutului
3. Criptemnezia - prezentarea informaţiilor dobândite anterior din cărţi ca fiind personale
4. Paramnezia - deformarea actului evocării prin falsificare
5. Confabulaţia - producţie mnezică compensatoare, relatând fapte imaginare faţă de care el are
convingerea realităţii

II. SEMIOLOGIA PSIHOMOTRICITĂŢII

Orice stare psihică este obligatoriu însoţită de o oarecare activitate motrice.

Tulburările psihomotricităţii:
A. Anomalii ale activităţii motorii elementare
B. Anomalii ale activităţii motorii generale

A. ANOMALII ALE ACTIVITĂŢII MOTORII ELEMENTARE

A.1. Tulburări de tonus: 1. AKINEZIA: a) akinezia flască

b) akinezia cu hipertonie – realizează stupoarea motorie
2. MIŞCĂRILE HIPERTONICE

1
 3. CATALEPSIA – prelungirea anormală şi inutilă a tonusului care se
însoţeşte şi susţine miscarea reflexă

A.2. Tulburările iniţiativei motorii - imposibilitatea declanşării spontane a activităţii motorii

A.3. Tulburările continuităţii activităţii:

1. OPRIREA ACTIVITĂŢII -„ fading motor”
2. PERSEVERAŢIA – a) perseveraţia simplă
b) perseveraţia repetitivă
c) perseveraţia substitutivă
d) perseveraţia prin intoxicaţie
3. ITERAŢIA - repetarea la nesfârşit a aceluiaşi act
4. ECOKINEZIA ( ECOPRAXIA): a)ecolalie;
b)ecomimie.

A.4. Tulburări ale tempoului:

1. TAHIKINEZIE
2. BRADIKINEZIE

A.5. Mişcări parazite - apariţia neaşteptată a unor mişcări coordonate

B. ANOMALII ALE ACTIVITĂŢII MOTORII GENERALE

În sensul:
 exagerării - STAREA DE AGITAŢIE PSIHOMOTORIE – apare în agitaţia maniacală
 diminuării - STUPOARE: suspendarea aparentă a oricărei activităţi psihomotorii
1) stupoare nevrotică / siderare emotivă/ atitudine de refuz a relităţii
2) stupoare psihotică - a) stupoare melancolică
- b) stupoare schizofrenică
- c) stupoare confuzională
- INHIBIŢIE MOTORIE

III. PATOLOGIA AFECTIVITĂŢII

A. Tulburări cantitative
 HIPERTIMIA - hipertimia maniacală
- hipertimia melancolică - apragmatism (inhibarea comportamentului)
- melancolia anxioasă (agitaţie sterilă )
 HIPOTIMIA
 ATIMIA = apatia = atimhormia
 CICLOTIMIA

B. Tulburări calitative – se mai numesc şi distimii

 PERPLEXITATEA
 LABILITATEA AFECTIVĂ
 EXTAZUL
 AMBIVALENTŢA
 INDIFERENŢA
2
  PARATIMIA

C. Tulburările stărilor afective secundare, complexe şi superioare

 AFECTELE - reacţii imediate: interesantul; agreabilul; dezagreabilul
 EMOŢIILE - reacţii imediate: violenţă, mânie, teamă.
 ANXIETATEA (ANGOASA) - dezechilibru între stimul-stres şi capacite redusă de reacţie
a organismului
 SIDERAREA EMOTIVĂ – stare de stupoare apărută în cursul unei emoţii puternice.
 REACŢIILE PSIHO-SOMATICE - dezordini somatice, afecte, tulburări endocrine şi
neurovegetative ce însoţesc emoţiile:
a) conversiunea isterică
b) trăirea bolii = starea cenestopat-hipocondriacă
 SENTIMENTELE – efectele persistente ale emoţiilor
 PASIUNEA - la polul expansiv = caracterul paranoic
- la polul senzitiv = stază afectivă

IV. SEMIOLOGIA PERCEPŢIEI

Noţiunea psihologică despre percepţie se referă la imaginea subiectivă, complexă şi unitară ce se

delimitează în conştiiţă ca noţiune ideo-afectivă, prin reflectarea caracteristicilor obiectelor şi fenomenelor
naturii ce acţionează nemijlocit asupra organelor de simţ determinând senzaţii, analizate şi sintetizate
reflex condiţionat de scoarţa cerebrală pe baza percepţiei (experienţa anterioară).

A. TULBURĂRI CANTITATIVE ALE PERCEPŢIEI

 HIPERESTEZIA
 HIPOESTEZIA
 ANESTEZIA

B. TULBURĂRI CALITATIVE ALE PERCEPŢIEI

1. ILUZIILE, pot fi clasificate în funcţie de analizatori: vizuale, auditive, olfative, tactile,

viscerale.Cel mai des întâlnite în patologie sunt iluziile vizuale.

2. TIPURI DE ILUZII PARTICULARE:

a. Pareidoliile
b. Metamorfopsiile: macropsii, micropsii, poropsii
c. Iluzia sosiilor

3. SINDROAMELE AGNOZO-APRAXO-AFAZICE
1. AGNOZIA
1.1. Agnozia tactilă (astereognozie sau stereognozie)
1.1.1 – agnozia tactilă primară (perceptivă) – care prezintă la rândul său 2 forme:
a) amorfognozia
b) ahilognozia
1.1.2 – agnozia tactilă semantică
1.2. Agnozia vizuală
3
 1.2.1 – agnozia vizuală primară:
a) agnozia de culoare (daltonismul)
b) agnozia vizuală a obiectelor concrete
1.2.2 – agnozii vizuale corelate cu gândirea simbolică:
a) alexia – incapacitatea de a citi
b) agnozia imaginilor şi figurilor simbolice
1.3. Agnozia auditivă (surditatea verbală)
1.3.1. – agnozia auditivă globală – surditatea pentru cuvinte şi zgomote
1.3.2. - amuzia – agnozia auditivă a sunetelor muzicale vocale sau instrumentale
1.4. Agnozii de schemă corporală
1.4.1. - agnozii spaţiale – ţin de localizarea obiectelor în spaţiu - autotopognozia
1.4.2. - anosognozia: Ex. - hemianosognozia stângă (sindromul Babinscki) – nerecunoaşterea unei
hemiplegii a corpului pe partea stângă.
1.4.3. - sindromul Gerstman - incapacitatea de a-şi identifica degetele, în special degetele 2, 3 şi 4,
incapacitate asociată cu:
- acalculie – incapacitatea de a face calcule
- agrafie – incapacitatea de a scrie
- dezorientare dreapta-stânga
2. APRAXIA – reprezintă pierderea posibilităţii de exprimare gestuală şi de efectuare a unor mişcări
sau acţiuni, (exemplu: apraxia de îmbrăcare – apractognozie; apraxia actului de a mânca – apractofagie)

3. AFAZIA – reprezintă alterarea până la pierderea tranzitorie parţială sau definitivă a capacităţii
psihice de exprimare şi/sau înţelegere a limbajului vorbit şi/sau scris, ca urmare a unor leziuni corticale în
regiunea frontală sau în ariile parietale şi temporale.
 afazie globală (afazie Broca) – reprezintă pierderea completă a limbajului vorbit şi scris
 afazie psihomotorie – pierderea capacităţii de exprimare în limbaj scris sau vorbit cu păstrarea
capacităţii de comprehensiune (înţelegere)

4. HALUCINAŢIILE

I. HALUCINAŢII ADEVĂRATE (halucinaţii propriu-zise, sau psiho-senzoriale)

- halucinaţii exteroceptive – uni- sau multisenzoriale (auditive, vizuale,etc).
- halucinaţii proprioceptive (cenestezice) – sunt halucinatiile sensibilitatii viscerale.
- halucinaţiile kinestezice ( de miscare)

II. HALUCINAŢIILE INTRAPSIHICE - denumite şi automatisme mentale, pseudo-halucinaţii.

I. HALUCINAŢIILE ADEVĂRATE SAU PSIHOSENZORIALE

1.1. Halucinaţiile vizuale

a. H. vizuale elementare – sub formă de fosfene sau fotopsii
b. H. vizuale complexe – fixe sau mobile, uneori având desfăşurare panoramică. Bolnavul participă
activ în cazul acestor halucinaţii (stare onirică).
c. H. vizuale heautoscopice
După dimensiuni halucinaţiile sunt:

4
 - de mărime naturală
- de dimensiuni foarte mici (microscopice) – numite halucinaţii liliputane
- de dimensiuni foarte mari – guliverniene
Sub aspect cromatic, halucinaţiile pot fi: în alb-negru sau colorate
D.p.d.v al tematicii (conţinut) halucinaţiile vizuale sub formă de imagini de animale sau insecte
(zoopsii).

1.2. Halucinaţii auditive

a. H. auditive elementare – acufene
b. H. auditive complexe – voci de tonalităţi diferite
D.p.d.v. al conţinutului acestea pot fi sub formă de înjurături sau repetă gândul subiectului, ori pot
descrie toate acţiunile executate de bolnav.
Halucinaţiile se pot auzi fie la o ureche, fie la ambele – halucinaţii bilaterale antagoniste
(simultane sau succesive).
Uneori vocile pot ordona – halucinaţii imperative.
Halucinațiile muzicale

1.3. Halucinaţiile olfactive şi gustative - sunt de obicei trăite împreună (plăcute sau neplăcute)

1.4. Halucinaţiile tactile - diverse atingeri ale pielii sau de resimtirea unor furnicaturi sau a unui
curent electric

1.5. Halucinaţii motorii sau kinestezice (de mişcare) - motilitatea activă şi pasivă

1.6. Halucinaţiile cenestezice (proprioceptive)

1.6.1. Halucinaţiile cenestezice parţiale pot interesa:
 sensibilitatea viscerală (sindromul hipocondriac)
 halucinaţii genitale
1.6.2. Halucinaţiile cenestezice generale realizează sindromul de depersonalizare

II. HALUCINAŢII INTRAPSIHICE (PSEUDOHALUCINAŢII)

2.1. Halucinaţii psihice vizuale - imagini mintale involuntare, scenice

2.2. Halucinaţii psihice auditive - voci interioare, ecoul gândirii
2.3. Halucinaţii psihomotorii verbale - halucinaţii ale limbajului interior

CLASIFICAREA HALUCINAŢIILOR DUPĂ CRITERII ETIOPATOGENE

1. Halucinaţii fiziologice
2. Halucinaţii produse prin lezarea receptorilor periferici
3. Halucinaţii produse prin lezarea centrilor corticali
4. Halucinaţiile onirice
5. Halucinaţii experimentale

5
 V. SEMIOLOGIA GÂNDIRII

Gândirea este activitatea superioară de sinteză a vieţii psihice, constând în reflectarea generalizată
şi mijlocită a obiectelor şi fenomenelor, precum şi a relaţiilor dintre ele.

TULBURĂRILE GÂNDIRII - A. tulburări ale formei (cursului) gândirii

- B. tulburări ale conţinutului gândirii
A. Tulburări ale formei gândirii

1. accelerarea cursului gândirii = tahipsihie = fuga de idei

mentismul = un caz partic. de accelerare a cursului G ; se referă la ruminaţia intelectuală
2. încetinirea cursului gândirii = bradipsihia; se însoţeşte frecvent cu bradikinezia
3. perseverarea = opusul fugii de idei; este un deficit de fluiditate şi spontaneitate;
4. barajul de idei = oprirea bruscă a gândirii şi vorbirii însoţită de o mimică contradictorie
5. inhibiţia gândirii = prezintă o diminuare a conţinutului ideativ, o pauperizare a acestuia
6. fadingul mental = epuizarea progresivă a cursului gândirii
7. lipsa ideaţiei = anideaţia ; apare în demenţe şi în idioţie.
8. tulburări ale asociaţiei de idei: a) asociaţia prin consonanţa cuvintelor
b) asociaţia bizară
c) asociaţia polarizată
d) incoerenţa asociaţiei

*** Tulburări ale expresiei verbale ce însoţesc tulburările de gândire

1. tulburări ce însoţesc acceleraţia gândirii

a) bavardajul = pălăvrăgeala
b) accelerarea vorbirii = tahitemia
c) sporirea ritmului şi debitului verbal = logoreea

2. tulburări ce însoţesc încetinirea gândirii

a) scăderea activităţii verbale = bradifemie = bradilalie
b) absenţa vorbirii = mutism : - mutism absolut;
- mutism relativ;
- mutism discontinuu sau semicontinuu
- mutism selectiv
3. tulburări ce însoţesc incoerenţa gândirii
a) blocajul verbal
b) stereotipiile verbale
c) paralogism
d) neologisme
e) limbajul incoprehensibil( neînţeles) – glosolalie (folosirea neologismelor)
- jargonofazie ( dă impresia că vorbeşte altă limbă)

***Tulburări grafice care însoţesc tulburările de gândire

1. a) graforee; b) incoerenţă grafică; c) stereotipiile grafice

2. D.p.d.v. al morfologiei grafice : a) grifonaj; b) scrisul în oglindă; c) scrisul suprapus

6
3. Tulburări ale semanticii grafice: a) neografismul; b) paragrafismul
B. Tulburări ale conţinutului gândirii

1. IDEEA FIXĂ ... monoideism, se integrează şi se armonizează celorlalte reprezentări, fiind

acceptată de conştiinţă cu toate că aspectul său patologic nu este recunoscut de subiect.

2. IDEEA OBSEDANTĂ sau IDEEA ANANCASTĂ – se impune și revine cu persistență,

recunoscută de subiect ca fenomen parazitar și de care nu se poate elibera cu tot efortul depus,
fiind însoțită de anxietate și de ritualuri de apărare.
Apare în stări de oboseală/suprasolicitare sau după şocuri emotive.
Ideile impulsive = o clasă aparte a ideii obsedante

3. IDEEA HIPOCONDRIACĂ – credinţa că subiectul este cuprins de boli diverse, stare ce este
însoţită de depresie şi anxietate.
 hipocondria minoră
 hipocondria majoră
ideea hipocondriacă se întâlneşte în nevroze

4. IDEEA FOBICĂ ... fobiile sunt obsesii însoţite de teamă anxioasă şi nejustificate, recunoscute de
bolnav ca fiind absurde, mijlocul de apărare fiind evitarea situației ce le generează.

CLASIFICAREA FOBIILOR
 după numărul lor: - fobia difuză (pantofobia)
i. fobia sistematizată (monofobia)
 după crteriul etiopatogenetic : - fobia constituţională
- fobia accidentală
* după autorii francezi: F. ale obiectelor; F. ale locurilor; F. ale elementelor; F. ale fiinţelor;
F. ale relaţiilor sociale; F. morale (religioase); F. ale funcţiilor fiziologice
Sinofobia – frica de asiatici papirofobia - ... de hârtie
Cronofobia - ... de trecerea timpului ergofobia - ... de muncă
Ereutofobia ... de înroşire în public belenofobia -... de ace
Esofobia - ... de lumina zilei genofobia - ... de sex
Pediofobia - ... de păpuşi melofobia - ... de muzică
Deipnofobia - ... de conversaţii la masă tanatofobia - ... de moarte
Antrofobia - ... de oameni siderodronofobia - ...de a călători cu trenul
Ginofobia - ... de femei
Androfobia - ... de bărbaţi

7
HIPPOPOTOMONSTROSESQUIPPEDALOFOBIA= frica de cuvinte lungi
5. IDEEA DELIRANTĂ

 DELIRUL POLIMORF – tematică multiplă

 DELIRUL SISTEMATIZAT – temă unică
 STARE DELIRANTĂ – acută (pasageră)
- cronică (persistentă)

CLASIFICAREA DELIRURILOR

a) delirul paranoid: * D. de influenţă; * D. de interpretare; * D. de relaţie; * D. de urmărire;

* D. de persecuţie; * D. de otrăvire;

b) delirul expansiv (de supraapreciere a propriei persoane):

* D. megalomanic; * D. de grandoare; * D. de invenţie; *D. genealogic(de filiaţie)

c) delirul micromanic ( de subapreciere a propriei persoane):

* D. de autoacuzare ( D. de vinovăţie); * D. de umilinţă ( D. de nedemnitate); * D. de ruină;
* D. de negaţie; * D. cenestopat (după unii autori)

d) alte forme de delir: * D. mistic; * D. de gelozie; * D. zooantropic; * D. indus.

e) Sindromul COTARD= 3 teme delirante :

* D. de negaţie ; * D. de enormitate spaţială; * D. de imortalitate.

f) delirul experimental – survine pe fond oniricoconfuziv, sau determinat voluntar

prin ingestia de substanţe psihodisleptice şi halucinogene

SEMIOLOGIA ATENŢIEI

ATENŢIA este procesul de orientare şi concentrare activităţii psihice asupra unor obiecte şi
fenomene, care, prin semnificaţia lor biologică sau socială, necesită o cât mai clară reflectare şi selectare
conştientă.
ATENŢIE = PROSEXIE
ATENŢIA : A. spontană ( involuntarĂ) şi A. susţinută (voluntară)
FUNCŢIILE ATENŢIEI: concentrarea; stabilitatea; volumul; mobilitatea; distribuţia.

TULBURĂRILE ATENŢIEI:
HIPERPROSEXIA ( atenţie exagerată); - în nevroza obsesivă;
HIPOPROSEXIA (diminuarea atenţiei); -în surmenaj, astenie, psihoze afective;
în melancolie (strâmtorarea câmpului A.); în manie (dispersarea A.)

8
APROSEXIA ( abolirea atenţiei) - în demenţe, oligofrenii, confuzia mentală, astenia psihică
INERŢIA= PERSEVERAREA – o tulb. a mobilităţii A.;
- în psihozele epileptice, concomitent cu vâscozitatea şi perseverenţa ideatorie
CEFALEEA DE ATENȚIE – este secundară efortului intelectual și se stinge odată cu acesta. Poate fi
expresia unei depresii nevrotice sau melancolice, declanșată de anumite stări conflictuale.

Tulburările atenţiei sunt considerate a fi şi cantitative şi calitative.

SEMIOLOGIA VOINŢEI
VOINŢA= capacit. de comutare reflectorie a gândirii în acţiune, în vederea realizării anumitor
trebuinţe sau scopuri diferenţiate, reflex condiţionat prin discernământ critic.
VOINŢA= proc. psihic de dirijare a activit. în ved. obţinerii unui scop propus.

Tulburările voinţei:
1. HIPERBULIA – voinţa exagerată; antrenare în activităţi multiple=polipragmazie
2. HIPOBULIA – dimin. activit. voinţei.; în astenie psihică, depresie, epilepsie.
3. ABULIA – lipsa spontaneităţii şi iniţiativei în acţiuni;
- în oligofrenia severă, schizofrenie, demenţă.
4. CATATONIA - grup de tulb. psihomotorii – sub formă inhibată stuporoasă
- sub formă agitată
a) forma inhibată stuporoasă (inhibiţia stuporoasă) – amimia
- flexibilitatea ceroasă =catalepsia
- negativismul
- mutismul
b) fenomene hiperkinetice din catatonie - paramimia;
- manierismul;
- stereotipii de mişcare şi limbaj;
- ecomimia; ecolalia; ecopraxia;
- automatismele de comandă;
- actele impulsive(impulsiunile) – dipsomania
- cleptomania
c) tulburări de voinţă ce apar la copii:- încăpăţânarea; clastomania.

9
 SEMIOLOGIA IMAGINAŢIEI

Imaginaţia este o aptitudine ce utilizează reprezentări ale realităţii, ce se substituie percepţiilor, devenind
elemente constructive sau creatoare de noi obiecte.
Tulburările imaginaţiei - fenomenele de limitare sau scădere a imaginaţiei, care poate ajunge până la
anulare în oligofrenii şi demenţe.
Exaltarea patologică a imaginaţiei – întâlnită în stările uşoare de beţie patologică şi îndeosebi cu droguri
halucinogene.
Mitomania sau pseudologia – este o altă manifestare patologică a imaginaţiei, când subiectul nu poate
deosebi producţiile imaginaţiei sale de realitatea obiectivă.
 mitomania vanitoasă – un mare lăudăros
 mitomania malignă – urmăreşte cu satisfacţie sadică crearea unor situaţii dezavantajoase pentru cei
care se află în competiţie cu el, sau pe care doreşte să-l înlăture; ex.: - bârfa, calomnia, denunţurile
false;
 mitomania perversă - alterarea voită a adevărului spre a atinge mai repede scopul propus
Minciuna înseamnă modificarea intenţionată a adevărului (convențională sau utilitară).
Fabulaţia (pseudologia fantastică), apare ca un apanaj al personalităţilor dizarmonice sau delirante.
Visele, coşmarurile şi reveriile sunt la rândul lor tributare în mare măsură producţiilor imaginaţiei.

TULBURĂRILE INSTINCTUALE
1. TULBURĂRILE INSTINCTULUI ALIMENTAR
2. TULBURĂRILE INSTINCTULUI DE APĂRARE
3. TULBURĂRILE INSTINCTULUI MATERN
4. TULBURĂRILE INSTINCTULUI SEXUAL

1. TULBURĂRILE INSTINCTULUI ALIMENTAR

A. Tulburările cantitative:
1.1. Exagerarea instinctului alimentar - hiperfagia:
- bulimia sau polifagia (excesul alimentar)
- polidipsie - exagerarea setei sau a consumului de lichide;
- dipsomanie – constă în tendința imperioasă de a bea alcool până cade „beat turtă”
1.2. Diminuarea instinctului alimentar - până la forma gravă de dispariţie a senzaţiei de foame care se
numeşte anorexie (anafagie).
Sitiofabia – refuzul de a mânca ca urmare a unor idei delirante sau halucinaţii.

B. Tulburările calitative:
Pervertirea instinctului alimentar însoţeşte de regulă stările grave de oligofrenie şi demenţe, când
pacientul mestecă sau înghite tot ce îi pică în mână.
- Alotriofagia – tendinţa patologică de a înghiţi diverse obiecte necomestibile (cuie, cioburi, lame
etc.) în scopul de a epata sau şantaja.
- Coprofagia – consumul de materii fecale (în demenţa precoce).
- Pica – pulsiunea unor femei gravide de a mânca pământ bogat în substanţe minerale, var, cretă etc.
mai ales în primele luni de sarcină.

10
 - Geofagia – instinctul de a consuma pământ.
- Mericismul – constă în masticații de lungă durată a alimentelor regurgitate din stomac.
2. TULBURĂRILE INSTINCTULUI DE APĂRARE
1. Exagerarea instinctului de apărare se manifestă sub forma agresivităţii crescute ce reprezintă o
desfăşurare expansivă de acte psihomotorii cu un înalt grad de periculozitate.
Agresivitatea poate fi:
- agresivitate constituţională – este consecinţa unei structuri biopsihologice cu un plus înnăscut de
violenţă şi impulsivitate
- agresivitatea câştigată – se datorează unor factori nocivi care exacerbează cruzimea, violenţa şi
irascibilitatea.
2. Diminuarea instinctului de apărare aduce cu sine creşterea indiferenţei faţă de pericolele
adevărate şi de situaţiile primejdioase.
3. Abolirea sau lipsa instinctului de apărare favorizează sinuciderea.
4. Autorii francezi descriu avariția (economie absurdă și inutilă) sau lăcomia (poftă exagerată de a
poseda cât mai mult ) ca adevărate aberații sau perversiuni ale instinctului de conservare.

3. TULBURĂRILE INSTINCTULUI MATERN

1. Exacerbarea instictului matern – în unele forme de nevroză şi are drept consecinţă o dragoste
sufocantă ce împiedică dezvoltarea independenţei, spontaneităţii şi iniţiativei copilului.
2. Atenuarea până la ştergere a instinctului matern – mama crede că este înclinată să-şi omoare
copilul, trăind în acelaşi timp şi groaza îndeplinirii acestui act.
3. Perversiuni ale instinctului matern - în locul dragostei mama ajunge să îşi urască copilul putând
ajunge la infanticid (uciderea copilului), acesta survenind în cele mai multe ori sub influenţa halucinaţiilor
sau stările delirante.

4. TULBURĂRILE INSTINCTULUI SEXUAL

1. Diminuarea sau inhibiţiei actului sexual

2. Exagerarea instinctului sexual
3. Deviaţiilor comportamentului sexual

1. Diminuarea sau inhibiţia actului sexual

o La bărbat - inhibiţia actului sexual este denumită impotenţă.
- temporară sau permanentă
- totală (lipsa erecției și a ejaculării) sau parțială (cu diverse variante circumstanțiale de erecție și
ejaculare).
Impotenţele de natură psihologică sunt cele mai frecvente şi constau în:
- absenţa libidoului,
- indiferenţa la actul sexual fără a se plânge de vreo suferinţă,
- ejacularea precoce,
- tulburarea erectilă.
o La femei - tulburarea actului sexual se numeşte frigiditate şi se manifestă prin:
- absenţa orgasmului
- resimţirea unei stări de insatisfacţie după actul sexual
- indiferenţa faţă de actul sexual
- poate ajunge la repulsie față de raportul sexual, deși organele genitale, funcțiile endocrine și
graviditatea nu sunt afectate.
Cauze:
11
 a) pot exista frigidităţi condiţionate de o situaţie traumatizantă de la un partener
b) o altă cauză – deficitul partenerului (de exemplu ejacularea precoce)
Abolirea sau suprimarea instinctului sexual (anerotismul) se instalează în psihozele grave, cu
evoluție prelungită cum ar fi schizofrenia, toxicomania și demența.
Lipsa totală a plăcerii actului sexual se numeşte anafrodisie.
Vaginismul – contracţii inconştiente ale muşchilor perineali şi perivaginali, făcând imposibilă
intromisiunea
Dispareunia – durere resimţită în timpul actului sexual. Aceasta poate fi superficială sau profundă şi
poate fi legată de o infecţie genitală cronică.

2. Exagerarea instinctului sexual poartă denumirea de satiriazis la bărbaţi şi nimfomanie la femei.

3. Deviaţiile comportamentului sexual

3.1. Deviaţii ale actului sexual
a. Oralismul sexual - reprezintă obţinerea orgasmului prin atingerea organelor sexuale cu gura.
Oralismul poate fi: heterosexual şi homosexual (cunillingus; felaţie).
b. Erotizarea orificiilor excretorii sau a altor regiuni ale corpului
c. Erotizarea vizualităţii – are la bază dorinţa de a vedea (voyeurism) şi de a fi văzut
(exhibiţionismul).
Scoptofilie - obţinerea orgasmului în timp ce îi pândeşte pe alţii să se dezbrace sau urmăreşte cupluri,
în speranţa că va surprinde un act sexual.
d. Erotizarea cutanată se numeşte froteurism şi constă în căutrea excitării sexuale prin frecarea de
alte persoane.
e. Erotizarea durerii – constă în obţinerea orgasmului prin producerea de suferinţă partenerului
(sadism) sau prin supunerea la diverse suferinţe corporale (masochism).
Sadismul poate fi somatic reprezentat de loviri, înţepături, ajungând până la deces sau moral (prin
umiliri).
Masochismul ca şi sadismul poate fi somatic sau moral, utilizând diverse mijloace de a-l produce de
la simple evocări de maltratări, mergând până la simularea sau chiar efectuarea unor practici mutilante sau
umilitoare. Sunt 3 feluri de masochism:
- masochism masculin sau erotogen
- masochism feminin
- masochism moral
3.2. Anomalii ale stimulului sexual
1. Travestitismul – purtarea vestimentaţiei specifice sexului opus.
2. Transsexualismul constă în dorinţa schimbării sexului, uneori cu negarea propriului sex, solicitând
în vederea atingerii acestui deziderat tratamente hormonale şi chirurgicale.
3. Fetişismul – înlocuirea obiectului normal sexual cu un alt obiect ce are legătură cu primul, dar este
impropriu actului sexual normal (de exemplu obiecte vestimentare, părţi ale corpului).
4. Heterofilia – obţinerea plăcerii prin realizarea actului sexual cu o persoană ce are culoarea pielii
diferită de a subiectului.

3.3. Anomalii ale obiectului sexual

1. Onanismul (masturbaţia) – situaţia în care subiectul este şi obiectul sexual. Este cea mai frecventă
şi mai puţin gravă anomalie sexuală.
2. Homosexualitatea – realizarea unui act sexual cu o persoană de acelaşi sex.
3. Pedofilia – obiectul sexual îl constituie un copil.
4. Gerontofilia – obiectul sexual îl constituie opersoană mai în vârstă decât subiectul.
5. Necrofilia – obiectul sexual îl constituie un cadavru.
6. Zoofilia – obiectul sexual îl constituie un animal.
12
 7. Incestul – relaţii sexuale între rude foarte apropiate.

TULBURĂRILE SOMNULUI

1. TULBURĂRILE CANTITATIVE ALE SOMNULUI

2. TULBURĂRILE CALITATIVE / ACCIDENTELE SOMNULUI

Somnul este o scădere până aproape de suprimarea completă a relațiilor omului cu lumea
înconjurătoare, stare periodică și reversibilă, în care viața psihică se desfășoară permanent sub forma
activității onirice, condiționată de activitatea minimă de reglaj umoral al vieții vegetative.
1. Tulburările cantitative se referă la diminuarea până la dispariţie a somnului (hiposomnie până
la insomnie).
Excesul de somn poartă numele de hipersomnie (depăşind 6-10 ore de somn).
Clasificare în funcţie de durată:
 hipersomnii prelungite – de la câteva ore la câţiva ani (întâlnite în encefalite toxice, encfalopatii)
 hipersomnii paroxistice – perioadele de somn ce apar brusc în accese, putând dura de la câteva ore
(sindromul Pickwick) – persoane ce prezintă obezitate, insuficienţă respiratorie, hipersomnie
diurnă.
Hiposomniile şi insomniile – constau într-o lipsă sau scădere a timpului de somn sub 6 ore,
acompaniate de o stare de disconfort general.
 În funcţie de durată acestea pot fi:
 insomnia totală (nopţile albe) – lipsa totală a somnului.
 insomnia parţială – scurtarea perioadelor de somn.
 În funcţie de momentul instalării somnului:
- insomnie vesperală – la începutul nopţii
- insomnie nocturnă – în toiul nopţii
- insomnie matinală – spre dimineaţă
Insomnia prezintă unul dintre simptomele principale în bolile psihice în suferinţele nevrotice.

2. Tulburările calitative sunt reprezentate de accidentele somnului:

- narcolepsia – accese diurne, însoţite de relaxare musculară. Cu durata de la câteva minute la
maximum câteva ore. Este o stare de somn profund cu debut brusc.
- cataplexia – întâlnită în cursul unor emoţii puternice, chiar în timpul actului sexual, însoţită de
relaxare musculară, fără pierderea conștiinței.
- paraliziile somnului – imposibilitatea mişcării membrelor la adormire sau la trezire.
- hipnoza – este un somn parţial, cu zone vigile cerebrale, regresiunea conştiinţei şi acceptarea
stimulilor de la hipnotizator prin mecanismul de transfer (utilizată în psihoterapie).

13