Barna Valentina Gabriela

Atunci când privim la ceea ce se întâmplă astăzi în zona euro și la problemele sistemului
bancar ni se pare foarte tentantă o incursiune în istorie. Oare ceilalți, într-o altă epocă, cum s-au
descurscat în timpul crizelor economice? Ei cum au supraviețuit? Au supraviețuit?
Epoca interbelică a înregistrat și cea mai puternică criză din istoria economiei de piață.
După unii specialiști, ea își are obârșia încă la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul
secolului XX, sau a început imediat după Primul Război Mondial. După alții, ea s-a manifestat
între anii 1929 și 1938 sau în întreaga perioadă dintre cele două războaie mondiale. În literatura
de specialitate, marea depresiune economică, ce și-a făcut apariția mai întâi în SUA, iar apoi a
răvășit aproape tot globul pământesc, este plasată între anii 1929 și și 1933. Economia și
societatea americană au ajuns în patru ani de zile pe marginea prăpastiei, fiindu-le necesari încă
și mai mulți ani pentru a se redresa. Faliment, șomaj, sărăcie, foamete sunt doar câteva din
cuvintele intrate în vorbirea curentă a americanilor în această perioadă. Cauzele „Marii
Depresiuni” seamănă izbitor de mult cu cele ce au determinat situația actuală, efectele însă
nu…încă.
Cauzele și factorii care au generat și întreținut criza din anii 1929-1933 se regăsesc în
domeniile: producției, comerțului, sistemului bancar și bursier, politicilor monetare și sociale, ale
managementului, științei economice.
Puțini, dar… bogați! Prosperitatea americană avea să cunoască un sfârșit abrupt în anul
1929, odată cu izbucnirea marii crize economice. În 1929, sistemul economic american a
cunoscut o schimbare brus că într-o scurtă perioadă de timp, trecându-se practic de la
prosperitate la o criză economică foarte severă. Criza a fost rezultatul unor slăbiciuni majore ale
economiei, slăbiciuni care s-au acumulat și s-au accentuat pe parcursul întregii perioade a anilor
‘20. S-au identificat mai multe cauze care au determinat colapsul economic din 1929.
Distribuția inechitabilă a venitului a constituit una dintre principalele cauze ale crahului.
În 1929, 200 de corporații controlau jumătate din industria Americii. În același an 0, 1% din
familiile americane bogate, aveau un venit egal cu cel al 42% din familiile de la baza societății,
adică aproximativ 24.000 de familii aveau un venit egal cu 11, 5 milioane de familii americane
mai puțin înstărite. Veniturile celor bogați creșteau mult mai repede decât al celorlalte categorii
sociale. Această stare de lucruri însemna de fapt că orice scădere a cheltuielilor și investițiilor
acestor oameni foarte bogați ar fi dus la reacții financiare neplăcute, lucru ce s-a și întâmplat de
 Barna Valentina Gabriela

altfel. Aceste evenimente au fost posibile și din cauză că guvernul nu făcea nimic împotriva
politicii marilor industriași și bancheri, pentru a limita în vreun fel deciziile deseori aberante ale
acestora.

Supraproducția și speculațiile nelimitate. O altă cauză importantă a crizei a fost

supraproducția. Capacitatea de producție a națiunii era mai mare decât capacitatea de consum dat
fiind că o mare parte a venitului național era deținut o mică parte a populației care bloca acest
venit în economii și acțiuni și nu cheltuiau destul de mult, în timp ce baza societății (fermierii și
muncitorii) avea o mică parte din venit și nu putea să cumpere tot ce se producea.

S-a mai adăugat și faptul că producția creștea mult mai repede decât salariul – între 1923-
1929 producția a crescut cu 32 %, în timp ce salariul a crescut cu doar 8%. Politica acordării cu
ușurință a creditelor a dus la o expansiune dezordonată a acestora, iar speculațiile nelimitate au
dus și ele la agravarea situației economice. Datoriile statului și particularilor, care se ridicau la
150 milioane de dolari, de multe ori nu mai puteau fi rambursate la timp. Speculațiile au ridicat
valoarea acțiunilor și proprietăților la cifre care depășeau cu mult valoarea lor reală. Iată cum au
evoluat prețurile acțiunilor unor companii importante între martie 1928 și septembrie
1929:American Can – de la 77, la 181, 7; American Telephone and Telegraph – 179, 5 – 304;
Anaconda Cooper – 84, 5 – 131, 5; General Electric – 128, 7 – 396, 2; General Motors – 139, 7 –
172, 7; New York Central – 160, 5 – 256, 3; U.S. Steel – 158 – 261, 7. Bursa s-a transformat
practic, în urma speculațiilor, dintr-o piață de valori, într-o sală de jocuri. Organizațiile „rechin”
s-au înmulțit peste măsură, mărind astfel riscurile celor ce se aventurau să facă speculații.

Prețurile erau menținute la un nivel artificial, și tot artificial a fost susținut nivelul
vânzărilor ce depășeau puterea de cumpărare a veniturilor și salariilor. În momentul când astfel
de practici nu au mai putut susține piața, criza s-a produs. La declanșarea crizei a contribuit
serios și faptul că o parte din marile industrii nu s-au confruntat cu aceeași stare de prosperitate
cu care s-au confruntat celelalte industrii. Industria minieră, cea textilă și cea de încălțăminte se
aflau mult în urma altor ramuri industriale care au avut mari profituri. Agricultura se afla și ea în
impas și alături de cele amintite mai sus nu mai contribuia cu mare lucru la venitul național, dar
contribuia la accentuarea stării de supraproducție. Veniturile fermierilor și muncitorilor din
industriile neprofitabile erau prea mici ca să le permită să participe la reducerea deficitului dintre
producție și consum.
 Barna Valentina Gabriela

Sistemul bancar american era fragil, ridicat pe baza unui număr mare de unități financiare
independente, care nu puteau face față unor situații de criză. În aceste condiții căderea unei
unități avea consecințe nefaste și asupra celorlalte. S-a adăugat și faptul că oamenii de afaceri, în
momente de criză, se ghidau după principiul „scapă cine poate” și în loc să contribuie la stoparea
crizei încercau să se salveze pe ei înșiși, ducând de cele mai multe ori la prăbușirea propriului
sistem. Politica dusă de guvernul american a avut și ea o contribuție importantă la criza care avea
să vină. Guvernul federal a favorizat o politică monetară expansionistă atunci când prețurile erau
în urcare și deflaționistă când erau în scădere;a fost practicată o politică vamală care a îngreunat
exporturile, din cauza tarifelor vamale foarte ridicate practicate de SUA, producătorii americani
fiind astfel privați de importante piețe de desfacere. Datoriile pe care le aveau țările europene
față de Statele Unite după Primul Război Mondial n-au putut fi rambursate și acest lucru a avut
partea lui de vină la destabilizarea sistemului financiar american. Păcatul cel mai mare al
guvernului era acela că intervenea foarte puțin în afaceri. O implicare mai mare a statului ar fi
putut duce la evitarea situației din octombrie 1929.

Crahul din octombrie 1929 -Norii negri… nebăgați în seamă-Crahul din 1929 a fost
precedat de o creștere economică spectaculoasă, fără precedent în istoria SUA. Pe piața de
acțiuni s-a înregistrat un adevărat „boom” care a făcut ca indicele industrial Dow-Jones să
crească foarte mult într-un interval scurt de timp (de la sfârșitul lui 1928, până la începutul lui
1929, indicele Dow-Jones a crescut cu aproape 300 de unități). Acest „boom” continua să se
mențină atâta timp cât cumpărătorii de acțiuni erau dispuși să dea sume mari pe acțiuni în
speranța că acestea vor crește și mai mult. Numărul de acțiuni de pe piața bursieră a crescut într-
un ritm amețitor.

În 1923 pe piața de schimb din New York se aflau 236 milioane de acțiuni;în 1926,
numărul lor ajunsese la 451 de milioane, iar în 1929 la 1.125 milioane. Prețul acțiunilor
companiilor naționale a crescut și el foarte mult, în 1929 valoarea totală a acțiunilor de pe piața
din New York ajungând la 87 miliarde dolari, cu mult peste valoarea lor reală. Această politică a
speculațiilor nu avea cum să dureze la infinit.

Semnele de panică au început să apară. La începutul anului 1928 s-a profilat o primă
criză a pieței de acțiuni, dar aceasta a fost stopată în momentul în care un mare grup de afaceriști
a început o campanie de cumpărare a acțiunilor General Motors și Radio Corporation of
 Barna Valentina Gabriela

America, lucru ce a redat încrederea cumpărătorilor de acțiuni și speculațiile au continuat în

același ritm. O altă fisură în acest cerc aparent profitabil a apărut la sfârșitul anului 1928, când un
număr de solicitanți de credite au cerut în locul acestora bani gheață, iar cererea nu le-a putut fi
satisfăcută pentru că banii nu existau. Câțiva deținători de acțiuni, având suspiciuni în privința
acestui sistem, și-au vândut stocurile când prețul lor era încă bun, dar gestul nu a fost luat în
seamă. Semne și mai clare ale crizei s-au manifestat în vara anului 1929. S-a înregistrat o scădere
considerabilă a numărului de șantiere de construcție. Ca urmare, investițiile nete în domeniul
construcțiilor au scăzut la 216 milioane dolari pentru tot restul anului, cu mult mai puțin decât în
1928. În același timp, creșterea pieței ajunsese la niște proporții aproape iraționale, care nu se
puteau menține la acest nivel foarte mult timp. Totodată au scăzut foarte mult vânzările de bunuri
de larg consum către populație.

Indicii de producție industrială au început să scadă în iulie 1929, iar oferta de locuri de
muncă s-a limitat onsiderabil. Bursa, care era animată de succesul ultimilor ani, a acordat prea
puțină importanță acestor semnale, dar la începutul lui septembrie disfuncționalitățile au apărut
pe Wall Street. Piața însă a rezistat și la începutul lui octombrie speculațiile cu acțiuni depăsind 6
miliarde de dolari.

Marțea neagră. Pe 22 octombrie, președintele National City Bank își permitea încă să
afirme că „nu cunosc să fie ceva în neregulă cu bursa de valori, cu afacerile importante sau cu
organismele bancare”. Ziua următoare însă, prețurile au scăzut dramatic și toată lumea a încercat
să scape de acțiuni. Pe 24 octombrie, 13 milioane de acțiuni și-au schimbat proprietarul.
Bancherii au format un cartel care să salveze piața de valori de la dezastru. S-a aranjat o
întrevedere la care au participat reprezentanții celor mai importante bănci:A. Mitchell de la
„National City”, Albert H. Wiggin de la „Chase Na tional”, George F. Baker de la „First
National”, William C. Potter de la „Guaranty Trust” și Thomas W. Lamont de la „Morgan”.
Fiecare era de acord să pună la bătaie o mare sumă de bani pentru a susține piața. Prețurile s-au
stabilizat pentru câteva zile, dar pe 29 octombrie („marțea neagră”), cea mai dramatică zi din
istoria bursei, colapsul a fost total. 16.410.000 acțiuni au fost vândute în această zi, iar indicele
Dow-Jones a scăzut cu 13%. Până pe 13 noiembrie prețurile au scăzut dramatic la principalele
companii:American Can de la 181, 28 la 86;General Electric de la 396, 25 la 168, 12;General
 Barna Valentina Gabriela

Motors de la 72, 75 la 36;U. S. Steel de la 261, 75 la 150;New York Central de la 256, 38 la

160;Anaconda Cooper de la 131, 5 la 70 dolari.

La începutul crizei oamenii de afaceri și guvernamentalii au afirmat că „fenomenul” este ceva

normal din care se va ieși foarte repede. John D. Rockfeller a cumpărat acțiuni la bursă pentru a
dovedi acest lucru. Unii dintre speculanții retrași din tranzacții s-au întors la bursă, dar eroziunea
valorilor a continuat tot mai vertiginos în fiecare zi. Economia americană se va afla pentru mai
mulți ani într-un declin continuu, din care cu greu va reuși să iasă.

Faliment! Ca urmare a crahului din octombrie 1929 economia americană a fost profund
afectată. Sistemul bancar a fost grav lovit. Până la sfârșitul anului, 659 bănci au dat faliment,
odată cu ele dispărând și cele 256 milioane dolari din depozit. Ritmul falimentelor bancare a
continuat să fie ridicat. Dădeau faliment, la începutul anului 1930, 60-80 bănci pe lună,
ajungându-se în noiembrie la 236, iar în decembrie la 328 bănci închise pe lună. Per total, în
1930 s-au închis 1352 de bănci;în 1931 numărul a crescut la 2294 de bănci cu depozite de 1, 7
miliarde de dolari, iar în 1932, 1.456 de bănci au dat faliment, cu depozite de 750 milioane de
dolari. S-au înregistrat de asemenea 109.371 falimente ale societăților comerciale. O importantă
scădere s-a înregistrat în industrie. La sfârșitul anului 1930, producția industrială era cu 26% mai
mică decât în 1929, iar în 1932 se ajunsese la 51%. Capacitățile de producție s-au redus
considerabil, lucru ce a determinat creșterea alarmantă a șomajului. 70% din industria extractivă
de cărbune era „pe liber”, iar fabricile producătoare de oțel mai lucrau doar la 12% din capacitate
în 1932. U. S. Steel care în 1929 avea 225 mii de lucrători, ajunsese la o producție aproape de
0;în ramuri economice care prosperaseră în anii ‘20 situația era foarte gravă. Cel mai
semnificativ este faptul că producția de automobile s-a redus cu 60% până în 1932, atrăgând
după sine fenomene similare și în alte domenii:industria chimică, sticlă, cauciuc, vopsea etc. In
vestițiile americane în industrie, transporturi au scăzut de la 10 miliarde de dolari în 1929, la 7
miliarde în 1930, 3 miliarde în 1931 și circa 1 miliard în 1932.

Resimțirea crizei în lume. Depresiunea a lovit efectiv fiecare ţară din lume. Totuşi,
intervalul de timp şi magnitudinea crizei au variat substanţial de la ţară la ţară.
Marea Britanie s-a confruntat cu creşterea economică lentă şi cu recesiunea în aproape toată cea de-
a doua jumătate a anilor 1920 şi nu a căzut într -o depresiune severă decât spre începutul lui
 Barna Valentina Gabriela

1930, iar declinul în producţia industrială a fost cca o treime din contracţia producţiei
înregistrate în Statele Unite.
Franţa a resimţit o scurtă cădere economică la începutul anilor 1930. Revirimentul francez
din 1932 şi 1933 a fost însă de scurtă durată. Atât producţia industrială franceză cât şi preţurile
au scăzut dramatic între 1933 şi 1936.
Economia Germaniei a intrat în criză la începutul anului 1928, apoi s-a stabilizat
doar pentru a reintra în regres în al treilea trimestru al lui 1929. Declinul producţiei industriale
germane a fost sensibil egal cu cel din Statele Unite.
Câteva ţări din America Latină au trecut prin depresiune la finele lui 1928 şi
Începutul lui 1929, cu puţin înainte de declinul producţiei în SUA. În vreme ce unele ţări
mai puţin dezvoltate au avut de-a face cu depresiuni grave, altele, precum Argentina şi Brazilia,
au resimţit crize mai moderate.
Şi Japonia a cunoscut o criză moderată, care a început relativ târziu şi s-a încheiat relativ
devreme.
Deflaţia generală a preţurilor, evidentă în SUA, a fost înregistrată şi în alte ţări.
Absolut fiecare stat industrializat a suferit declinuri ale preţurilor de vânzare en gros de peste
30% între 1929 şi 1933. Din cauza flexibilităţii mai mari a structurii preţurilor din Japonia, acolo
deflaţia a fost neobişnuit de rapidă în 1930 şi 1931. Poate că această deflaţie rapidă a ajutat la
menţinerea declinului în activitatea japoneză de producţie la cote rezonabile.Preţurile produselor
de bază comercializate pe pieţele mondiale au căzut chiar mai dramatic în acea perioadă. De
exemplu, preţurile cafelei, bumbacului, mătăsii şi cauciucului s-au redus la jumătate numai între
septembrie 1929 şi decembrie
1930. În consecinţă, pentru producătorii de bunuri de larg consum, balanţacomercială
s-a destabilizat abrupt.
Resimțirea crizei in România. Criza economicã mondialã, ale cãrei simptone au apãrut
încã din 1928, a avut o deosebitã amploare și intensitate în România, datoritã unei agriculturi
înapoiate, cresterii datoriei externe, acaparãrii unor importante întreprinderi de cãtre capitalul
strãin, scãderii catastrofale a prețurilor la produsele destinate exportului și menținerii, la nivel
ridicat, a prețurilor la produsele importante.
Primul Război Mondial (1914-1918) luase sfârşit de peste zece ani. Urmele lăsate în
Europa erau greu de acoperit, iar timpul scurs de la sfârşitul luptelor fusese insuficient pentru
 Barna Valentina Gabriela

cicatrizarea rănilor economice şi sociale chiar şi în cazul ţărilor dezvoltate, darămite în situaţia
unei economii tributare pământului, aşa cum era economia românească.
România resimte din plin recesiunea, aproape 500 de unităţi industriale dau faliment
aruncând în şomaj peste 55.000 de muncitori, iar producţia industrială scade cu circa 28,4
miliarde lei. Prăbuşirea preţurilor produselor agricole are ca urmare directă reducerea veniturilor
statului şi a cheltuielilor bugetare.
România intră într-o cursă a deficitelor bugetare cronice, agravate de politica guvernării
ţărăniste, de permanenta supraevaluare a veniturilor şi de insufficient a comprimare a
cheltuielilor. La asta se adaugă efortul susţinut pentru plata datoriei externe, care nu a încetat să
crească, din pricina împrumuturilor contractate în 1929 şi 1930.
Odată cu 1931 vin si primele curbe de sacrificiu (reducere a salariilor cu aproape 10%),
urmate în septembrie 1932 de a doua „curbă de sacrificiu", iar în februarie 1933, de o a treia.
Marea Depresiune a fost cea mai mare criză din istoria Statelor Unite ale Americii.
În pofida consecințelor nefaste pe care le-a avut asupra economiei și populației în acel
moment, această criză a avut drept consecință mai degrabă redarea încrederii oamenilor decât
mari schimbări în societate. A fost o perioadă de mari inovații politice, majoritatea reprezentate
de reformele introduse de celebrul ”New Deal” al președintelui Franklin D. Roosevelt și de
încercările administrației de a rezolva problemele stringente ale statului: șomaj, sărăcie
și dezintegrarea economiei americane. A fost o perioadă în care numeroși americani au
cochetat cu gândul că Uniunea Sovietică ar putea fi modelul unei adevărate societăți umane.
Dar, mai presus de toate, a fost un deceniu în care scriitorii, artiștii și intelectualii americani au
experimentat formele noi ale lieraturii, picturii, teatrului.