Raţiile alimentare zilnice variază între 1 şi 6 % greutatea corporală a peştelui şi se administrează în raţii, cu atât

mai dese cu cât vârsta este mai mică (8-10 raţii / zi la larve la 1-2 raţii / zi la adulţi. Mărimea raţiei diferă în funcţie
de specie: Cyprinus carpio - 2 - 4%; Ictalurus punctatus 2 - 6%, Onchorhynchus mykiss 1 - 3%, Tilapia aurea 3 - 5%,
Tilapia nilotica 2 - 6%.
Plasarea vivierelor în afluenţi ale centralelor termoelectrice (nuclearo-electrice) - aşa numitele ape calde
reziduale care asigură o temperatură optimă a apei (> 20° C) pe toată perioada de creştere, măreşte randamentul
creşterii individuale foarte mult. Dăm mai jos creşterea crapului în viviere în ape calde reziduale (tabelul 10):
Tabelul 4.3. Creşterea crapului în viviere în ape calde reziduale

Creşteri individuale Densitatea creşterii (kg/mc) Creştere (g/zi) Perioada (zile)

iniţial final iniţial final iniţial final
Mai (25- 30°C) 87,5 429,0 14 66,0 4,3 2,2 79
87,5 346 28,0 109,0 3,3 2,2 79
Iulie(25- 30°C) 226 487 52,0 112,0 6,4 1,6 41
August/decembrie 256 1111,5 31,0 133,0 8,3 1,95 -100
(27-17 °C)
In creşterile clasice ale peştilor (Asia de sud est) densităţile nu depăşesc 1 -3 kg/mc la crap (maximum 10
kg/mc). Aceste creşteri sunt în regim semiintensiv.In creşterile intensive şi superintensive (cu furaje concentrate
fiziologice) aceste densităţi cresc Ia zeci de kg peşte la 1 mc/apă.
Densităţile maxime de creştere - testate experimental sunt mult mai mari decât cele comerciale. Astfel, la
Ictalurus punctatus - 220 kg/mc; Cyprinus carpio 189 kg/mc, Onchorhynchus mykiss - 140 kg/mc, Tilapia aurea 149
kg/mc; etc. (creştere superintensivă).Mortalităţile înregistrate sunt relativ reduse 2-10% la peştele pisică; sub 1-3% la
păstrăvul curcubeu; sub 6% la Tilapia nilotica, etc.
Datorită faptului că impactul creşterii în viviere asupra calităţii mediului acvatic este unul foarte mare - creşterea
11 de păstrăv poluează cât o localitate de 1500 locuitori - cu toate avantajele arătate mai sus astăzi această tehnologie
este limitat aplicată. De regulă se introduce în bazine cu volume mari de apă (locuri naturale sau lacuri de baraj).
4.3.1.1.2.Creşterea în viviere în ape marine
Principalele specii de peşti crescute în viviere în ape marine sunt (ci. - creştere industrială; ex - creştere
experimentală):
 Seriola quinqueradiata - yellow tail, (c. i.) Japonia;
 Salmo salar - atlantic salmoa, Norvegia, Anglia (c. i.);
 Sparus major - plătică roşie marină, Japonia (ci.);
 Scophtalmus maximus - turbot, (ex);
 Sprotua ameta - (ex);
 Epinephelus taurina (ex);
 Trachinatus carolinus (ex);
 Onchorynchus kisutch, SUA, (ex);
 Onchorynchus mykiss, SUA, (ex), Pacific.
Viviere utilizate pot fi:
- emerse: viviere individuale flexibile, viviere cuplate flexibile (modulate), viviere rigide cilindrice (orizontale,
verticale, etc);
-submerse: viviere flexibile sau rigide prevăzute cu colile de flotori pentru susţinerea flotabilităţii.
Caracteristicile constructive ale vivierelor sunt diferite:
-cu/fără punte de acces;
-cu plasă cu ochiuri fără nod din nylon;
-cu plasă galvanizată - cu fund rigid, fire tratate cu Ni;
-dimensiunea ochiurilor 20 - 90 mm;
-dimensiuni: pentru creşteri industriale între 50 - 1000 mc - volum creştere.
Avantaje:
-costuri iniţiale mici;
-utilizarea de plase ieftine;
-o încărcare mai slabă cu biodermă; sisteme ieftine de ancorare;
-la plasele metalice curăţarea biodermei este mult mai uşoară.
Dezavantaje:
-plasele din material plastic (nylon) au o durată scurtă de exploatare;
-aceste plase se tratează şi curăţă greu şi este necesară o revizie frecventă a stării acestora;
Amplasarea vivierelor emerse şi submerse în mare este o problemă, delicată, fiind necesară
cunoaşterea exactă:
-a topografiei fundului apei;
-adâncimea apei;
-direcţia şi viteza curenţilor marini;
-mărimea mareelor;
-intensitatea şi direcţia vântului, în special la mare agitată, furtuni.
Pe de altă parte amplasarea unde apa este staţionară (sau se deplasează foarte puţin) face ca la densităţi foarte mari
de creştere şi la amplasarea unor platforme formate din mai multe viviere să ducă la o reducere a nivelului O2, cu
efect direct asupra reducerii randamentului în creştere.
Frecvenţa şi direcţia curenţilor cei mai slabi determină limitele maxime ale densităţilor de creştere ale peştilor în
aceste viviere. Optimul densităţii de creştere depinde foarte mult de circumstanţele individuale de creştere şi are o
importanţă economică foarte mare. Densităţile optime în condiţii favorabile adecvate sunt înjur de 35 kg peşte/mc
apă - la o creştere de lungă durată. în condiţii comerciale aceste densităţi oscilează între 10-20 kg/mc.

66