Trecut-au anii...

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri

Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,

Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,

Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii

Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!

Comentarea titlului

Titlul operei oferite ca suport este un enunţ alcătuit dintr-un verb la modul indicativ,
timpul perfect compus, situat în inversiune- trecut-au, urmat de substantivul cu sens temporal
anii şi încheiat prin puncte de suspensie.
Reluat în primul vers al poeziei, titlul anticipează tema operei şi anume tema timpului.
Forma verbală inversată şi punctele de suspensie sugerează regretul eului liric faţă de
scurgerea ireversibilă a timpului.
Trecerea anilor, comparată cu imaginea vizuală a norilor trecători pe şesuri, provoacă
nostalgie în sufletul eului liric: Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri.
Suferinţa cauzată de imposibilitatea întoarcerii în timp, în vremea copilăriei, este
accentuată de conştientizarea faptului că adultul nu mai poate fi încântat în aceeaşi măsură ca
altădată de poveştile care i-au luminat vârsta inocenţei, a copilăriei.
Alternarea timpurilor verbale, prezent- nu mă-ncântă, trecut-mă mişcară, creează
antiteza între fericirea senină trăită în copilărie şi tristeţea vârstei maturităţii.
Titlul operei redă sugestiv tema acestei creaţii, anticipând atmosfera de melancolie şi
regret trezită de constatarea că scurgerea timpului este un fapt firesc în viaţa omului.