1) Hemoglobina – continutul in Hb din 100 ml sange

 B: 14-17 g/dl
 F: 12-15 g/dl
- creste in poliglobilii, deshidratari, hemoconcentratii
- scade in anemii

2) Hematocrit – concentratia eritrocitelor din 100 ml de sange

 B: 46% ± 5%
 F: 41% ± 5%
- creste in poliglobulii
- scade in anemii

3) VEM – volumul eritrocitar mediu

 87 ± 5 µ³/eritrocit

4) CHEM – concentratia de Hb din 100 ml masa eritrocitara

 34 ± 2 g/dl masa eritrocitara

5) Sideremie – fier seric

 B: 50-175 µg/dl
 F: 40-150 µg/dl
- creste in anemiile hemolitice
- scade in anemia feripriva

6)Reticulocite – hematii tinere

0-2 %
20.000-80.000/mm³ sange
-cresc in anemiile posthemoragice acute, anemiile hemolitice, anemiile megaloblastice sau feriprive
tratate
- scad in anemiile aregenerative

7) Leucocite
 4.000-9.000/mm³

8) Formula leucocitara
 PMN neseg: 1-4% (0-300/mm³)
 PMN seg: 50-70% (2.500-6.000/mm³)
 Eozinofile: 1-4% (50-300/mm³)
 Bazozile: 0-1% (0-80/mm³)
 Limfocite: 20-40% (1.200-2.400/mm³)
 Monocite: 4-8% (240-600/mm³)

9) Trombocite
 150.000-300.000/mm³

10) Medulograma – examenul citologic al maduvei osoase

 50.000-80.000 celule/mm³
 1/3 eritrocite
 2/3 granulocite (neutrofile, eozinofile, bazofile)
 alte celule (limfocite, celule reticulare, megacariocite)

1
Maduva hematopoietica
• Produce / 24h:
– 100 – 250 mld. GR
– 70 – 150 mld. Plachete
– 50 – 60 mld. GA

• Celule + parti de MO:

– etalate pe lama,
– colorate:
• prin metoda Romanowsky si
• pt Fe (coloratia Perls)
• Punctia medulara
• in stern (Punctie sternala)
• creasta tibiei
• SIPS (spina iliaca postero-superioara)
• initial se efectueaza: anestezie cu Xilina
• la aspirarea tesutului hematopoietic → durere
• Indicatii in Dg:
– anemiilor hipo si aregenerative
– anemiilor megaloblastice
– anemiilor hipocrome
• Normo/ hipersideremice
• Date furnizate
– Procente pt fiecare serie hematopoietica
– Bogatia celulara
• MO saraca in Ly – aplastica
• MO bogata in Ly - LLC
– Semnificatia echilibrului piramidal (forme mature > tinere)
• Biopsia medulara
– Analiza morfologica a MO (mielofibroza)
• Liniile hematopoietice
– Linia eritroblastica 10-30%
– Linia granulocitara a PMN neutrofile 50-70%
– Linia granulocitara a PMN eozinofile si bazofile 2-3%
– Linia monocitara 2-3%
– Lymfocite, Plasmocite 20% (Plasmocite < 5% din pop. de celule medulare)
– Celule susa nediferentiate 1-2%
– Raportul linie eritroblastica/granulocitara = 1/3 – 1/4
• Linia eritroblastica
– Proeritroblast
– Eritroblast bazofil
– Eritroblast ortocromatofil
– Eritroblast acidofil
• Linia granulocitara a PMN neutrofile
– Mieloblast
– Promielocit
– Mielocit
– Metamielocit
– Granulocit
• Linia megacariocitara
– Megacarioblast
– Megacariocit bazofil (promegacariocit)
– Megacariocit granular
– Megacariocit trombocitogen

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2
11) Glicemie – concentratia glucozei in sange
 60-100 mg/dl

12) TTGO – testul de toleranta la glucoza administrata oral

valori:
 normal:
- pe nemancate: 60-100 mg/dl
- dupa 2 ore de la administrarea glucozei: sub 140 mg/dl
 scaderea tolerantei la glucoza:
- pe nemancate: 100-126 mg/dl
- dupa 2 ore de la administrarea glucozei: 140-200 mg/dl
 DZ:
- pe nemancate: peste 126 mg/dl
- dupa 2 ore de la administrarea glucozei: peste 200 mg/dl
indicatii:
- valori de granita ale glicemiilor pe nemancate sau postprandiale
- glucozurie persistenta
- glucozurie la femeile insarcinate
- femeile insarcinate cu antecedente familiale de DZ sau cele care au avut anterior feti mari (4.500g) sau
care au pierdut sarcini
tehnica:
- se determina glicemia dupa o noapte de post
- pacientului i se administreaza oral 75g glucoza dizolvata in aproximativ 250-300ml apa, care trebuie
bauta in 5 minute
- glucoza plasmatica este apoi masurata dupa 2 ore
- glucozuria poate fi, de asemenea, masurata inainte si la 2 ore dupa ingestia de glucoza
- pe toata durata pacientul trebuie sa stea confortabil, nu trebuie sa fumeze sau sa efectueze efort fizic
- anterior testului, cu cel putin 3 zile inainte, trebuie sa fi consumat o dieta normala
interpretare:
- la pacientii asimptomatice, TTGO stabileste diagnosticul de DZ numai cand exista o crestere a glicemiei
peste 126 mg/dl pe nemancate si peste 200 mg/dl dupa 2 ore de la ingestia de glucoza
- daca pacientul are glicemia pe nemancate normala si numai glicemia la 2 ore este sugestiva pentru DZ,
testul trebuie repetat dupa 6 saptamani

13) Uree
 ser: 30-45 mg/dl
 urina: sub 35 g/24h
14) Creatinina
 ser: 0,5-1,2 mg/dl
 urina: 0,8-1,9 g/24h
15) Acid uric
 ser: 2-5 mg/dl
 urina: 0,25-0,8 g/24h

16) TGP (ALAT alanin-amino-transferaza)

 B: 9-50 U/l
 F: 9-35 U/l

17) TGO (ASAT aspartat-amino-transferaza)

 B: 5-38 U/l
 F: 5-35 U/l

18) GGT
- folosita pentru identificarea consumatorilor cronici de alcool
 B: 9-50 U/l
 F: 8-40 U/l
3
19) LDH
 120-200 U/l

20) CPK (Creatinfosfokinaza)

 B: 24-204 U/l
 F: 24-174 U/l

21) Bilirubina
 totala: 0,2-1,1 mg/dl
 directa: 0,1-0,3 mg/dl
 indirecta: sub 0,8 mg/dl

22) Fosfataza alcalina

 20-50 UI/l

23) Proteine totale

 6,6-8,7 g/dl

24) Colesterol
 total: 200-230 mg/dl
 LDL: 100-130 mg/dl
 HDL: 35-60 mg/dl

25) Trigliceride
 sub 150 mg/dl

26) Electroforeza proteinelor

 Albumine: 52-62% (3,5-5,5 g/dl)
 Globuline: 38-48% (2-4,1 g/dl)
 alfa-1 globuline: 2-5% (0,2-0,4 g/dl)
 alfa-2 globuline: 6-9% (0,5-0,9 g/dl)
 beta globuline: 8-11% (0,6-1,1 g/dl)
 gama globuline: 14-21% (0,7-1,7 g/dl)
 raport A/G: 1-1,5

27) Fibrinogen
 200-400 mg/dl

28) Proteina C reactiva

 sub 0,5 mg/dl

29) Examen sumar de urina

 diureza: 1.000-1.500 ml/24h
 densitate: 1.003-1.025
 pH: 5,2-6,6
- sediment urinar:
 celule epiteliale: 3-4/camp
 leucocite: 1-3/camp
 hematii: 0-3/camp

30) Urocultura
- numarul UFC/ml este dat de numarul UFC de pe placa de geloza-sange x 100
- semnificatia clinico-patogenica a numarului de germeni (UFC) se stabileste dupa urmatoarele criterii
valabile in afara oricarui tratament cu antibiotice sau cu dezinfectante urinare:
 peste 100.000 UFC/ml = bacteriurie semnificativa pentru o infectie urinara
 10.000 - 100.000 UFC/ml = bacteriurie cu suspiciune de infectie urinara (urocultura trebuie repetata)
4
 1.000 - 10.000 UFC/ml = bacteriurie fiziologica, clinic nesemnificativa
 sub 1.000 UFC/ml = contaminare, in special atunci cand sunt prezenti germeni variati, provenind
frecvent din uretra anterioara

31)
Clearence-ul creatininei
Clearance-ul = cantitatea de plasma epurata de catre rinichi in unitatea de timp, pentru o substanta data
C=UxV/P
-C = clearance-ul substantei
-U = concentratia substantei in urina exprimata in mg/ml
-V = debitul urinar exprimat in ml/min
-P = concentratia substantei in plasma exprimata in mg/ml
formula Cockroft:
-C(ml/min) = [(140-varsta(ani)xgreutatea(kg)]/[72xcreatinina serica(mg/dl)]
-la femei rezultatul se inmulteste cu 0,85
metoda:
-bolnavul in repaus la pat, ingera la ora 6 dimineata o cantitate de 500 ml apa
-la ora 8 isi goleste vezica apoi se colecteaza urinile de la ora 9 si ora 10 in doua vase separate, pentru
determinarea volumului urinar si a concentratiei creatininei
 val. normale: 91-130 ml/minut

32) Hemocultura
 Ex de microbiologie clinica ce urmareste cultivarea bacteriilor circulante la nivel sanguin (eventual,
fungi)
 Bacterii ‘patogene’, ‘conditionat patogene’
 Bacteriemii tranzitorii
 Infectii mixte – aerobi si anaerobi
 Se practica in – frison , ↑T, prostratie, alterarea senzoriului si starii generale
 Asigura un dg etio. mai bun decat prin prelucrarea unor produse patologice recoltate din focar (sputa,
bila, urina - polimicrobiene)

33) Examenul lichidelor biologice (ascita, pleural, pericardic)

 examen lichid patologic – ascita

5
 examen lichid patologic – pleural

 examen lichid pericardic

34) Ionograma serica si urinara (Na, K, Cl)

6
 Sanguina Urinara
Na 135 - 145 mEq/L 120 - 190 mEq/24h

K 3,5 - 5,5 mEq/L 40 - 50 mEq/24h

Cl 95 - 105 mEq/L 130 - 190 mEq/24h

Ca 4,5 - 5,5 mEq/L 7 - 10 mEq/L

Mg 1,6 - 3,2 mEq/L 8 mEq/L

HCO3 21 - 28 mEq/L 20 - 35 mEq/L

HPO4 1,8 - 2,8 mEq/L 25 - 35 mEq/L

Ac organici 6,8 - 7,4 mEq/L

Proteine 16 mEq/L < 150 mg/24h

pH 7,4 ± 0,02 5,4 - 6

35) Rezerva alcalina

 24-27 mEq/l

36) pH-ul urinii

 pH: 5,2-6,6

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
37) Spirometrie (CV, CPT, VIR, VER, VEMS, indicele Tiffneau)
 VIR (volumul inspirator de rezerva)
- reprezinta volumul de aer inspirat peste volumul curent intr-un inspir fortat
- 3.000 ml

 VER (volumul expirator de rezerva)

- reprezinta volumul de aer expirat peste volumul curent intr-un expir fortat
- 1.100 ml

 CV (capacitatea vitala)
- reprezinta volumul de aer eliminat din plamani dupa un expir fortat precedat de un inspir fortat
- 4.600 ml

 CPT (capacitatea pulmonara totala)

- reprezinta volumul de aer aflat in plamani dupa un inspir fortat
- 5.800 ml

 VEMS (volumul expirator maxim pe secunda)

- este volumul de aer eliminat in prima secunda a unui expir fortat care urmeaza unui inspir fortat
- reprezinta 75% din CV (capacitatea vitala) => 3.500 ml
- scade in sindroamele de obstructie bronsica

 indicele Tiffneau (de permeabilitate bronsica)

- este raportul VEMS/CV si este in mod normal de 75%
- scade in sindroamele obstructive

7
 38) Examenul sputei in astmul bronsic si supuratii pulmonare
 in astm bronsic:
- sputa mucoasa, perlata, redusa cantitativ, cu cristale Charcot-Leyden (depuneri cristaline de proteina
bazica din eozinofile), spirale Curschmann (mulaje bronsice) si corpi Creola (celule epiteliale bronsice)
 in supuratii pulmonare:
- abces pulmonar: sputa abundenta, mucopurulenta, stratificata, cu fibre elastice, flora microbiana, striuri
de sange
- pneumonie pneumococica: sputa vascoasa, aderenta, ruginie
- pneumonie stafilococica: sputa purulenta, galbena
- pneumonie cu BGN: sputa purulenta cu striatii sanguine
- pneumonie tuberculoasa: sputa purulenta densa, alb-galbuie – cazeum (in formele cu escavare),
hemoptizie
- pneumonii micotice: sputa purulenta, cu micelii, uneori negricioasa (in actinomicoza)
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
39) Tensiunea arteriala
 optima: sistola sub 120 mmHg ; diastola sub 80 mmHg
 normala: sistola 120-129 mmHg ; diastola 80-84 mmHg
 normal inalta: sistola 130-139 mmHg ; diastola 85-89 mmHg
 HTA grad 1: sistola 140-159 mmHg ; diastola 90-99 mmHg
 HTA grad 2: sistola 160-179 mmHg ; diastola 100-109 mmHg
 HTA grad 3: sistola peste 180 mmHg ; diastola peste 100 mmHg

40) Frecventa cardiaca

 60-99 batai pe minut
 sub 60 bradicardie
 peste 99 tahicardie

41) Frecventa respiratorie

 14-18 respiratii/ minut

42) Diureza
 1.000-1.500 ml/24h

43) Tranzitul intestinal

- consta in mobilizarea bolului alimentar prin peristaltism intestinal
- apar tulburari de tranzit cu:
 diaree: in malabsorbtie, boli inflamatorii intestinale, colon iritabil, diarei infectioase
 constipatie: in colon iritabil si cancer de colon
- absenta tranzitului pentru fecale si gaze sugereaza ocluzie intestinala
- pot apararea emisii de gaze (flatulenta) si meteorism abdominal

Examenul Tegumentelor si Mucoaselor

8
Modificari de culoare:
- Paliditatea : in anemii, leucemii, mixedem, neoplasm.

Anemii - galbena ca paiul – anemia Biermer

- ca varul / ca hartia – anemia posthemoragica acuta
- verzuie – cloroza tinerelor fete – anemia feripriva
- Roseata: - trecatoare – stari emotive= eritem psihic, boli febrile= pneumonii, intoxicatie cu oxid de carbon=
rosu carminat, sdr. Carcinoid ( brusc, in valuri, senzatie de caldura, dispnee astmatiforma si diaree).
- Persistenta – generalizata (poliglobulia esentiala si limfoleucoza cronica = “oamenii rosii”), localizata – fata in
DZ si etilism cronic

Icterul
Cianoza
Discromii
Leziuni elementare ale pielei
Eruptii cutanate:
a) Erizipel – placa rosie , mg neregulate – streptococica
b) Herpes – vezicule cu lichid clar : in gripa, pneumonie bacteriana, ciclu menstrual
c) Zona zoster
d) Dungi Trousseau – dermografism – prin hiperexcitabilitate a nervilor vasomotori
e) Eritem nodos : in rheumatism, tbc, alergie

Hemoragii cutanate= purpura:

a) Petesii
b) Echimoze

Circulatie venoasa colaterala superficiala – cavo- cav superior= torace (cianoza + edem in “pelerina”- obstacol
pe VCS), cavo-ca inferior= abdominal ( obstacol pe VCI – tumori, ascita), porto-cav= cap de medusa ( CH,
tromboza venei porte).
GGL
Edem
Tulburari trofice cutanate:
a) Degeraturi
b) Gangrena: arterita Burger, ateroscleroza, DZ, emboli arteriale.
c) Escara
d) Ulcer perforant plantar = mal perforant
e) Degete hipocratice
f) Osteoartropatia hipertrofica pneumica- Pierre Marie – in cancer pulmonary

Noduli subcutanati – juxtarticulari, lipoame, xantoame – xantelasma, tumori metastatice

Palparea evaluează caracteristicile peretelui arterial şi ale pulsului arterial.

Pulsul : Radial, Carotidian, Pedios
Normal : 70-80 batai/min
La nivelul extremităţii cefalice se examinează:
- Artera carotidă – între cartilajul tiroid şi marginea superioară a sternocleidomastoidianului;
- Artera facială – anterior de muşchiul maseter şi în unghiul intern al orbitei;
- Artera temporală – anterior de tragus.

Arterele ce pot fi examinate la membrele superioare sunt:

- Artera brahială – în şanţul brahial, pe faţa internă a braţului, posterior de muşchiul biceps şi la plica cotului;
9
- Artera radială – în şanţul radial şi în tabachera anatomică;
- Artera cubitală – în şanţul cubital.
La membrele inferioare se examinează:
- Artera femurală – în triunghiul lui Scarpa;
- Artera poplitee – în jumătatea mediană a spaţiului popliteu;
- Artera tibială posterioară – în spatele maleolei interne;
- Artera pedioasă – în spaţiul I interosos la nivelul metatarsului.
La inspecţie se mai pot evidenţia anevrisme arteriale superficiale sau ale aortei.
Arterele sunt structuri elastice care se pot comprima la presiune. Ele sunt indurate, greu compresibile, în
ateroscleroză („în pană de gâscă”).
Palparea unor dilataţii pulsatile sugerează prezenţa anevrismelor arteriale.
Trilul arterial este echivalentul palpator al suflului arterial şi reprezintă vibraţia sistolică a peretelui arterial în
zonele unde se ascultă sufluri arteriale

Pacientul în poziţie şezândă, cu examinatorul în spate se examinează glanda tiroidă; normal, la palpare, tiroida
este mică, nedureroasă, de consistenţă moale, mobilă cu mişcările în timpul deglutiţiei.

Refluxul Hepato- Jugular

Sub rebord costal cu ambele maini cu varful degetelor palpare profunda a ficatului timp de cateva secunde;
pacientul cu fata spre stanga si in decubit dorsal si ortostatism ; urmarim turgescenţă jugulară evidentă în
valvulopatia tricuspidiană, insuficienţa cardiacă dreaptă

Reflexele cutanate sunt investigate cu ajutorul acului bont din trusa de neurologie sau al indexului.
Reflexul palmo-mentonier
Se consideră a fi pozitiv dacă excitarea regiunii tenare determină contracţia muşchilor bărbiei homolateral.
Apare în leziunile piramidale, sindroamele pseudobulbare sau în ateroscleroza avansată.
Reflexele cutanate abdominale (semn Rosenbach) se obţin prin excitarea tegumentelor abdominale ce duc la
contracţia musculaturii subiacente şi la deplasarea ombilicului. În funcţie de zona excitată pot fi :
o Epigastric (D5-D7): stimularea marginii inferioare a sternului determină tracţiunea musculaturii superioare a
abdomenului.
o Cutanat abdominal superior (D6-D7): stimularea lateromedială, sub rebordul costal, paralel cu el, determină
contracţia părţii superioare a dreptului abdominal.
o Cutanat abdominal mijlociu (D8-D9) : se obţine prin stimularea latero-medială, pe orizontala ce trece prin
ombilic.
o Cutanat abdominal inferior (D10-D12) : se obţine prin stimularea latero-medială, paralel cu arcada crurală
Modificările reflexului cutanat abdominal prin diminuare sau abolire se întâlneşte în leziuni piramidale.
Reflexul cutanat plantar (L5-S2): se obţine prin stimularea marginii externe a plantei, de la regiunea
calcaneană până la nivelul halucelui, ceea ce determină flexia plantară a degetelor prin contracţia muşchilor
plantari. Sugarii, copiii cu o vârstă mai mică de 6 luni, pacienţii cu afecţiuni ce implică fasciculul piramidal
prezintă un răspuns contrar reflexului cutanat plantar, manifestat prin flexie dorsală a halucelui, concomitent cu
flexie plantară şi îndepărtarea celorlalte patru degete. Acest răspuns poartă denumirea de semnul Babinski
Abolirea reflexului cutanat plantar apare în leziuni tronculare, radiculare sau medulare.

Reflexe de automatism medular apar în leziunile medulare grave ce determină interesare piramidală bilaterală.
Clonusul rotulian: apariţia unor contracţii şi decontracţii succesive şi rapide ale cvadricepsului, cu deplasarea în
plan sagital a patelei, provocate de apăsarea energică a marginii superioare a patelei în sens distal, cu
menţinerea poziţiei acesteia. Este o manifestare a leziunilor piramidale. Prezenţa clonusului rotulian denotă o
leziune deasupra L2.
Clonusul plantar: flexia dorsală energică a piciorului, care determină elongarea tendonului achilean,
declanşează un reflex miotatic de contracţie şi relaxare a tricepsului sural, în secuse succesive. Este o
manifestare a leziunilor piramidale.

Reflexe osteotendinoase

10
a. Reflexul stiloradial (C5-C6): percuţia apofizei stiloide radiale provoacă contracţia muşchilor biceps, lung
supinator, brahial anterior, cu flexia antebraţului pe braţ
b. Reflexul cubitopronator (C6-D1): percuţia apofizei stiloide cubitale determină contracţia muşchilor rotund şi
pătrat pronator, cu pronaţia antebraţului.
c. Reflexul bicipital (C5-C6): percutarea tendonului distal al bicepsului determină flexia antebraţului, precum şi
o uşoară supinaţie.
d. Reflexul tricipital (C6-C8): percutarea tendonului distal al tricepsului deasupra olecranului, cu antebraţul în
semiflexie pe braţ, determină extensia antebraţului
La nivelul membrelor inferioare, cele mai utilizate reflexe osteotendinoase
sunt :
a. Reflexul rotulian (L2-L4): percutarea tendonului cvadricepsului determină extensia gambei pe coapsă
b. Reflexul achilean (L5-S2): percuţia tendonului achilean determină flexia plantară a piciorului prin contracţia
tricepsului sural. Pentru a studia acest reflex este necesar ca pacientul să stea în genunchi la marginea patului
sau pe un scaun astfel încât gambele să fie flectate pe coapse şi piciorul pe gambă la 90 de grade.
Modificările patologice ale reflexelor osteotendinoase sunt:
1. Abolirea sau diminuarea: apar în nevrite, radiculite, tabes, poliomelită, miopatii.
2. Exagerarea: apare în hemiplegie spastică, morb Pott, tumori, leuconevraxită.

Reflexul fotomotor: bolnavul este în clinostatism şi priveşte la distanţă. Medicul acoperă ochii bolnavului cu
palma timp de câteva secunde şi apoi, printr-o mişcare rapidă, înlătură obstacolul. Această mişcare este
efectuată pentru fiecare ochi în parte şi studiată reacţia pupilară. În mod normal, pupila suferă un proces de
micşorare numit mioză.
Reflexul de acomodare la distanţă: bolnavul este în clinostatism şi urmăreşte degetul medicului, care
oscilează pe o linie imaginară pornind de la extremitatea anterioară a ochiului la o distanţă de 15 cm. În mod
normal, pupila suferă un proces de micşorare (mioză) la apropierea degetului, respectiv de dilatare (midriază) la
îndepărtarea degetului.
Pierderea reflexului fotomotor cu păstrarea celui de acomodare la distanţă se constată în sifilisul nervos (semnul
lui Argyll-Robertson).
Nistagmus – mişcări involuntare şi sacadate ale ochilor, de mică amplitudine, de cele mai multe ori orizontale,
dar uneori verticale sau circulare. Reprezinta instabilitatea motorie a globilor oculari, compusa din doua
secuse(latenta- deviaza privirea, rapida- de reintoarcere la punct fix); se pune bolnavul sa urmareasca pixul .
.
Proba Romberg. Pacientul este în ortostatism, cu picioarele apropiate, cu vârfurile şi călcâiele lipite şi este
rugat să închidă ochii. Medicul este atent la pacient şi, în caz de dezechilibru, pacientul este rugat imediat să
deschidă ochii, iar medicul este capabil să îl redreseze la poziţia iniţială.
Proba Romberg este pozitivă dacă pacientul nu poate să îşi menţină poziţia şi caracterizează următoarele
afecţiuni :
- în leziunile vestibulare, dezechilibrarea apare după câteva secunde, iar direcţia este cea a vestibulului afectat;
în leziuni proprioceptive, dezechilibrarea este imediată;
- scăderea forţei musculare;
- tulburări ale coordonării agonişti/antagonişti;
- tulburări ale sensibilităţii profunde : tabes, polinevrite (pacientul cade pe spate) ;
- diskinezii cu mişcări ample şi bruşte.
Proba Romberg este negativă, pacientul putând să-şi menţină postura, în leziuni cerebeloase (dezechilibrul apare
la micşorarea bazei de susţinere).

Sindromul meningean se întâlneşte în cursul meningitelor şi hemoragiilor meningeene şi constă într-un

ansamblu de simptome, semne şi date paraclinice care traduc suferinţa meningeană.
Contracturi musculare:
1. Redoarea cefei: imposibilitatea flexiei anterioare a extremităţii cefalice pe trunchi datorită contracturii
musculare paravertebrale cervicodorsale.
2. Semnul Kernig I: bolnav in decubit dorsal; cu un braţ se ridică capul şi trunchiul, iar cu mâna cealaltă se
menţin gambele în extensie. Este pozitiv când se produce flexia coapselor pe bazin şi a gambelor pe coapse.
3. Semnul Kernig II: bolnav în decubit dorsal; se încearca flexia coapselor menţinând gambele în extensie. Este
pozitiv când determină flexia gambelor şi se accentuează extensia capului
11
Semnul Brudzinski I (semnul cefei): se efectuează ca şi Kernig I, dar se ridică doar capul. Este pozitiv dacă
apar aceleaşi manifestări (flexia coapsei pe bazin si gambelor pe coapse).
6. Semnul Brudzinski II (semnul controlateral): bolnav în decubit dorsal; se face flexia pasivă a gambei şi
coapsei la unul dintre membrele inferioare. Este pozitiv când acceaşi mişcare apare spontan şi la membrul
controlateral

Palparea limfonodulară debutează la nivelul extremităţii cefalice, de preferat în sens cranio-caudal, după cum
urmează: nodulii occipitali, retroauriculari, preauriculari, subangulomandibulari, submentonieri, laterocervicali,
supraclaviculari, axilari, supraepitrohleieni, inghinali superficiali şi profunzi şi poplitei.
La nivelul sistemului nervos central nu exista limfatice.
La nivelul extremităţii cefalice sunt prezenţi doar ganglioni superficiali.
Prezenţa limfonodulilor profunzi şi superficiali se semnalează iniţial la nivelul regiunilor cervicale.
Mărirea de volum a limfonodulilor poate apare în contextul determinatde existenţa unei patologii specifice de
tipul: • reacţie limfonodulară la factori traumatici exo sau endogeni;
• afecţiuni de tip proliferativ;
• în contextul determinat de preexistenţa unei patologii hematopoietice şi/sau de sistem.
La nivelul regiunii axilare se descriu şi palpează 6 grupuri limfonodulare, situate după cum urmează:
o Lateral
o Pectoral/anterior
o Subscapular/posterior
o Central
o Deltopectoral
o Apical/infraclavicular

Tulburările de coordonare a mişcărilor determină ataxie, care, în funcţie de calea sensibilităţii profunde
inconştientă sau conştientă afectată, poate fi de tip cerebelos sau tabetic.
Ataxia de tip cerebelos se caracterizează prin următoarele semne:
Hipermetria sau dismetria, adică depăşirea în intensitate a mişcărilor elementare şi imposibilitatea efectuării
mişcărilor mai fine.
􀂃 Proba index-nas : pacientul aflat în ortostatism sau decubit dorsal este rugat să atingă vârful nasului cu
arătătorul.
􀂃 Proba călcâi-genunchi. Pacientul se află în decubit dorsal şi încearcă să poziţioneze călcâiul pe genunchiul
controlateral.
Se constată, la ambele probe, că bolnavul este incapabil să efectueze mişcarea cu precizie, fie depăşind ţinta
(hipermetrie), fie oprindu-se înainte (dismetrie).
􀂃 O altă probă întrebuinţată este şi încheiatul şi descheiatul nasturilor, care se efectuează cu multă greutate
Proba inchiderii si deschiderii rapide a pumnului si proba moristii (invartirea rapida a unui index in jurul celuilalt)

Identificare paralizii faciale: Mişcările automate (râs, plâns) şi cele active (arătarea dinţilor) accentuează
aceste semne. Este prezent semnul Charles Bell: pacientul este rugat să închidă ochii, dar de partea bolnavă
ochiul rămâne deschis, iar globul ocular merge în sus şi în afară.
Paralizia facială centrală prezintă aceleaşi semne ca în paralizia periferică, dar deosebirea constă în faptul că
bolnavul poate încreţi fruntea şi închide ochiul.

Manevre de elongaţie a sciaticului:

- Manevra Laségue: pacientul în decubit dorsal, examinatorul ridică membrul inferior treptat, cu genunchiul în
extensie; testul este pozitiv dacă apare durerea de tip sciatic la o flexie între 35 – 70.
- Testul Laségue controlateral: ridicarea membrului inferior nedureros provoacă durere de partea afectată.
-Testul Bonet: pacientul în decubit dorsal, examinatorul flectează la maxim gamba şi coapsa, la care adaugă o
mişcare de adducţie şi rotaţie internă.

Inspectia abdomenului

12
Tehnica: pacientul cu abdomenul dezvelit in decubit dorsal cu capul ridicat pe o perna si membrele superior pe langa corp,
iar cele inferioare usor flectate.
Aspect normal:
􀂃 Globulos – nn
􀂃 Plat – copii
􀂃 Usor convex – adult
Culoare: alb-roz
Modificari patologice:
1. Modificari ale tegumentului: vergeturi, icter, eruptii diverse, manifestari hemoragice (echimoze, petesii), circulatie
colaterala venoasa,
2. Modificari perete abdominal: nodule, hernia si eventratii ( in tuse),
3. Modificari de volum:
a) Marirea abdomenului: globala/partial
b) Escavarea: apare in aderente
4. Participarea abdomenului la miscarile respiratorii: imobilitatea lui: in peritonite si iritari peritoneale
5. Prezenta miscarilor peristaltice: in ocluzii si stenoza pilorica -> valuri pe suprafata abdomenului
6. Pulsatii vizibile ale peretelui abdominal

Ascultaţia abdomenului se face în cadranele abdominale superioare şi inferioare şi relevă, în mod normal, zgomote
hidroaerice izolate, de mică intensitate şi durată, numite garguimente; ascultaţia este utilă şi în evaluarea vaselor
abdominale.
Zgomotele hidroaerice intestinale sunt accentuate ca intensitate şi frecvenţă în sindroamele diareice (tranzit
accelerat) şi în sindroamele obstructive intestinale, prin hiperkinezia anselor proximal de obstacol; zgomotele sunt
absente în ileusul paralitic şi în peritonite.
Ascultaţia vaselor abdominale poate identifica stenoza de arteră renală (cauză de HTA secundară) prin suflu
paraombilical sau posterior, în unghiul costomuscular; arterele mezenterice se ascultă paramedian stâng, prezenţa
suflurilor stenotice indicând risc de ischemie mezenterică. Sufluri arteriale audibile mai pot apărea la nivelul aortei
abdominale, în stenoze sau anevrisme şi pe arterele iliace (stenoze în cadrul arteriopatiei obliterante a membrelor
inferioare). Uneori se pot asculta sufluri venoase, continue, în circulaţia colaterală portocavă din ciroze şi sufluri
sistolice ale vaselor de neoformaţie tumorală, atunci când tumorile sunt situate superficial.
Ascultaţia frecăturii peritoneale se face în infarctul splenic sau hepatic, pe aria de proiecţie a acestor organe şi are
caracterele stetacustice ale frecăturii pleurale, fiind ritmată de respiraţie.

Palparea abdomenului poate fi monomanuală sau bimanuală, superficială sau profundă. Palparea trebuie să acopere
întreaga suprafaţă abdominală, în general urmărind circuitul intestinal (sau în sens opus acestuia, antiorar), încercând
să se evite provocarea durerii, care produce o contractură abdominală reflexă.
Tehnica: decubit dorsal cu gambele usor flectate pe coapse si acestea pe bazin, iar medicul la dreapta bolnavului.
Incepem prin palparea superficiala dintr-o zona nedureroasa, pornind din fosa iliaca.
Normal: peretele este suplu, elastic si nedureros.
Patologic:
Punctul xifoidian afecţiunile gastrice cardiale
Punctul epigastric la unirea 1/3 superioară cu 1/3 medie,
pe linia xifoombilicală - ulcerul gastric
Punctul solar la unirea 1/3 medie cu 1/3 inferioară,
pe linia xifoombilicală - plexul solar
Punctul cistic la intersecţia liniei medioclaviculare
drepte cu rebordul costal drept –
colecistite litiazice şi nelitiazice
Zona pancreatico- delimitată de linia xifoombilicală şi
duodeno-coledociană linia ombilicoaxilară dreaptă –
sensibilă în afecţiuni ale celor trei
organe
Punctele apendiculare McBurney, la unirea 1/3 inferioară cu
1/3 medie pe linia spino-ombilicală
dreaptă, Morris, Lanz – apendicita
acută
Punctele ureterale anterioare şi posterioare
Semnul Blumberg palparea profundă progresivă în fosa
13
 iliacă dreaptă, urmată de decompresie
bruscă, provoacă durere vie în iritaţia
peritoneală
Manevra Rowsing palparea în fosa iliacă stângă şi
retrograd pe cadrul colic provoacă
durere în fosa iliacă dreaptă -
apendicita acută

2. Apararea musculara
3. Contractura – nu cedeaza la insistenta in plapare. In: peritonita generalizata secundara perforatiei unui viscer =
abdomen de lemn, localizata( in Hc.dr. -> colecistita acuta, in F.i.dr -> apendicita acuta
4. Impastarea – coca unui aluat in procese inflamatorii
Palparea organelor cavitare abdominale se poate face în flancul şi fosa iliacă stângă pentru colonul sigmoid şi
descendentul terminal, care se palpează sub forma unei formaţiuni ferme, dureroase (coarda colică), în bolile
inflamatorii intestinale. Vezica urinară devine palpabilă suprapubian în retenţia acută de urină, ca o formaţiune cu
limită superioară netă, convexă; uterul gravid se palpează suprapubian după vârsta gestaţională de 12 săptămâni şi
ajunge la ombilic în luna a 5-a şi în epigastru în luna a 8-a. La persoanele slabe sau în caz de anevrism se palpează
aorta abdominală, paramedian stâng. Patologic:
1. Tumori intraabdominale: sediu, marime, forma, suprafata, contur, consistenta, sensibilitate, mobilitate, caldura locala,
pulsatii, ascultatia
2. Formatiuni pseudotumorale
3. Rezistenta pastoasa
4. Clapotaj gastric – lichide in stomac si gaze – stenoza pilorica
5. Fluctuienta
6. Sensibilitate prin destindere – semnul Blomberg

!!! nu omite orificiile herniare!!!

Percuţia abdomenului normal relevă o sonoritate de tip timpanic şi matitate în aria organelor parenchimatoase.
Percuţia generală a abdomenului se poate face prin mai multe metode: radiară (de la ombilic în toate direcţiile),
cruciformă (pe liniile perpendiculare intersectate prin ombilic), pe liniile anatomice abdominale, în prelungirea celor
toracice ori în evantai, pornind din etajul abdominal superior în jos.
Ascita se obiectivează prin matitate declivă, cu limita superioară concavă, deplasabilă pe flancuri după
repoziţionarea pacientului din decubit dorsal în decubit lateral; ascita în cantitate mică poate fi pusă în evidenţă ca
matitate suprapubiană în ortostatism sau matitate periombilicală, în poziţie genupectorală.

testul matităţii deplasabile: zona de matitate declivă detectată cu pacientul în decubit dorsal se deplasează în
flancuri odată cu repoziţionarea pacientului în semidecubit lateral.
testul valului: un asistent exercită compresiune pe linia mediană abdominală, ajutând la stoparea transmiterii
unui val prin grăsime dar nu şi prin fluid. Examinatorul percută ferm cu degetele un flanc, în timp ce faţa palmară a
celeilalte mâini este aplicată în flancul controlateral; în prezenţa lichidului intraperitoneal în cantitate mare, semnul
este pozitiv.
identificarea unui organ parenchimatos (ficat, splină) sau a unei mase abdominale în ascită se face prin
balotare, percutând cu vârful degetelor lipite suprafaţa abdomenului deasupra structurii de cercetat; printr-o mişcare
rapidă se obţine deplasarea temporară a lichidului de ascită şi vârful degetelor poate atinge pentru scurt timp
suprafaţa organului cercetat.

Palpare Rinichi
Metoda Guyon presupune aşezarea bolnavului în decubit dorsal, cu coapsele flectate pe bazin şi uşor depărtate. Una
dintre mâinile examinatorului este plasată posterior, în unghiul costo-vertebral, iar cealaltă mână plasată anterior, pe
peretele abdominal. Se cere pacientului să inspire şi se execută o manevră de „balotare”, prin care se încearcă
aducerea rinichiului cât mai aproape de mâna plasată anterior. Dacă rinichiul este mărit de volum se va simţi o masă
globuloasă, rotundă şi netedă.
Metoda Israel foloseşte aceeaşi tehnică, dar bolnavul este plasat în decubit controlateral rinichiului de examinat,
cu coapsele semiflectate.
14
Metoda Glenard este monomanuală, se poate aplica la persoanele slabe, presupune aşezarea pacientului în
decubit dorsal, cu coapsele flectate pe bazin. Ultimele patru degete ale examinatorului se situează în regiunea
lombară, iar policele pe abdomen, sub rebordul costal. În timpul inspirului se încearcă balotarea monomanuală, iar
cealaltă mână se plasează anterior, în apropierea policelui, pentru a împiedica deplasarea rinichiului spre linia
mediană.

Manevra Giordano Se poate evidenţia o sensibilitate dureroasă prin percuţia regiunii lombare cu marginea cubitală
a mâinii. Aceasta este pozitivă în litiaza renală, flegmon perinefretic, GNA, abces renal.

Manevra Murphy: examinatorul exercită presiune cu vârful degetelor mâinii drepte în punctul cistic, concomitent cu
inspirul profund al bolnavului; manevra pozitivă implică apariţia durerii (colecistita acută); palparea veziculei
biliare se face cu pacientul aşezat în decubit dorsal, cu membrele inferioare semiflectate pe abdomen sau în poziţie
şezândă, aplecat în faţă, medicul fiind poziţionat în dreapta bolnavului.
􀂃 punctul cistic: intersecţia liniei ombilicoaxilare drepte cu rebordul costal;

Ficat- Inspecţia relevă o multitudine de semne cutaneomucoase, prezente mai ales în bolile hepatice avansate
(ciroze, hepatocarcinom)
Palparea: Ficatul normal este de consistenţă moale, are marginea inferioară regulată, palpabilă în inspirul profund la
1-2 cm sub rebordul costal drept şi urmează un traiect uşor ascendent spre epigastru. La persoanele obeze şi la cei cu
muşchii drepţi abdominali bine antrenaţi, palparea devine foarte dificilă. Metodele de palpare sunt bimanuale şi
monomanuale.
Monomanuală simplă: mâna dreaptă, cu degetele orientate spre rebordul costal drept, exercită o presiune
progresivă în timpul unui inspir profund al pacientului, dinspre fosa iliacă dreaptă spre hipocondrul drept şi
epigastru.
Acroşarea (utilă la obezi), cu pacientul poziţionat în decubit lateral stâng: mâna dreaptă a examinatorului „agaţă”
marginea inferioară a ficatului, în inspir profund; metoda se poate aplica şi cu pacientul în decubit dorsal.
Metoda Glénard: mâna stângă a medicului pensează hipocondrul drept sub rebordul costal, mâna dreaptă
îndepărtează celelalte viscere abdominale iar policele stâng este cel care palpează marginea hepatică inferioară.
Prin lovire: se face numai în prezenţa ascitei: percuţia hipocondrului stâng cu degetele mâinii drepte alipite şi
semiflectate produce împingerea ficatului urmată de reculul rapid al acestuia spre mâna care palpează (semnul
"sloiului de gheaţă").
b. Metodele bimanuale
Bimanuală simplă (cea mai utilizată): este similară celei
monomanuale, cu utilizarea ambelor mâini pentru palpare.
Metoda Mathieu: acroşare cu ambele mâini.
Metoda Chauffard: mâna dreaptă palpează hemiabdomenul drept, în
timp ce mâna stângă, situată în lomba dreaptă, balotează ficatul spre peretele abdominal.
Metoda Gilbert: mâna dreaptă cu degetele orientate spre rebordul
costal drept îndepărtează ansele intestinale iar mâna stângă, orientată invers, este cea care palpează marginea
inferioară a ficatului.
Percuţia. Palparea detectează marginea inferioară a ficatului, iar percuţia trebuie să precizeze marginea superioară,
permiţând astfel evaluarea clinică a hepatomegaliei. Lobul hepatic drept se măsoară pe linia medioclaviculară
dreaptă, percutându-se dinspre zona de sonoritate pulmonară spre rebordul costal, până la apariţia matităţii hepatice
(sp.V i.c); se măsoară distanţa până la marginea inferioară a ficatului, detectată prin palpare (normal 6-12 cm).
Lobul hepatic stâng se evaluează cel mai frecvent pe linia mediosternală, măsurând distanţa dintre marginea
inferioară a sternului şi marginea anterioară a ficatului, accesibilă palpării în epigastru (normal 4-8 cm); după unii
autori, mai fidelă este măsurarea diametrului cardiohepatic (normal 6-8 cm), de la unghiul cardiohepatic la cel mai
apropiat punct palpabil al marginii anterioare hepatice.
Ascultaţia. În hipocondrul drept se pot asculta sufluri sistolice arteriale în cazul tumorilor hepatice superficiale (vase
de neoformaţie) şi sufluri venoase continue, în şunturile portocave din ciroza hepatică.

Pancreas: Inspecţia urmăreşte starea generală, care este influenţată în pancreatita acută severă şi în cancerul
avansat, starea de nutriţie, care poate releva obezitate în pancreatitele acute metabolice, subpondere în pancreatita
cronică, caşexie în cancer şi prezenţa atitudinii antalgice, cu flexia anterioară a trunchiului. Modificările tegumentare
constau în icter de tip colestatic, intens, cu leziuni de grataj, în cancerul de cap pancreatic, paloare (pancreatita
cronică), echimoze abdominale în flancuri, prin hemoragie retroperitoneală (semnul Gray-Turner) şi periombilical,
prin hemoragie intraperitoneală (semnul Cullen). Uneori se remarcă mărirea de volum a abdomenului: localizată în
etajul superior, în cazul tumorilor voluminoase sau generalizată în ileusul pancreatic sau ascită.
15
Palparea pancreasului este dificilă, acesta fiind un organ retroperitoneal. Atunci când sunt foarte voluminoase,
formaţiunile tumorale pancreatice devin palpabile, având caracter de fixitate, atât cu mişcările respiratorii cât şi în
timpul palpării.
Percuţia abdomenului relevă hipersonoritate în ileus, matitate în ascita pancreatică, alternanţa zonelor de timpanism
şi matitate („în tablă de şah") în pancreatita acută.
Ascultaţia în unghiul costovertebral stâng poate evidenţiasufluri sistolice în cancerul pancreatic.

Splina: Tegumente si mucoase:

- Paloare
- Subicter/icter: hemolytic, HVa
- Roseate – poliglobulie
- Petesii/ echimoze
Adenopatie: leucemii, Hodgkin
Febra: leucoza, Hodgkin
Inspectia: splenomegalie -> bombare hipocondru stang
Palpare: !!!Normal nu palpam
Palpam in: ptoza, procese patologice ce coboara hemidiafragmul stang ( afectiuni pleurale, pulmonare),
splenomegalii.
Pacientul in decubit dorsal sau lateral dr, genunchii flectati, medical in dreapta. Se va aseza mana dreapta a
examinatorului in Hc stg cu degetele spre umarul stang avansand succesiv catre rebordul costal in timp ce
bolnavul respire profund, iar mana stanga ridica usor regiunea lombara.
Alte procedee: prin acrosare, policelui
Percutia: valoare doar in cazul splenomegaliilor.
Tehnica: decubit lateral drept cu mana stg la cap si genunchii flectati si percutam pe linia axilara anterioara,
medie si posterioara -> ±zona submatitate intre coastele IX-XI. Pt mg ant -> intre spatiul Traube spre axial.
Ascultatia: frecaturi splenice, sufluri sistolice

Ascultatia cordului
Mitral Spaţiul V i.c. stâng, pe linia medioclaviculară, la 7-9 cm de linia mediosternală, la nivelul apexului
Tricuspidian Marginea stângă inferioară a sternului, la baza apendicelui xifoid
Pulmonar Spaţiul II i.c. stâng, parasternal (uneori spaţiul III i.c. stâng parasternal)
Aortic Spaţiul II i.c. drept parasternal (poate iradia până la apex)
Erb Spaţiul III i.c. stâng, parasternal (pentru orificiu aortic)
Mezocardic Spaţiul IV i.c. stâng, parasternal (pentru orificiu mitral)
Se recomandă începerea ascultaţiei de la apex, spre marginea stângă a sternului, ascensionând spre cel de al
doilea spaţiu intercostal stâng şi ulterior drept.
Apoi se cere pacientului să se aşeze în decubit lateral stâng, aducând astfel VS mai aproape de peretele toracic.
Se ascultă cu capsula stetoscopului focarul apical. În acest mod se ascultă mai bine Z3, Z4 şi uruitura din
stenoza mitrală.
Se ridică pacientul în poziţie şezândă, cu trunchiul înclinat în faţă, iar cu membrana stetoscopului se ascultă de-
a lungul marginii sternale stângi şi apexului, în apnee postexpir. În această poziţie se ascultă mai bine suflurile
aortice, mai ales cel din insuficienţa aortică.
Zgomote: Z1- sistolic (mitral, tricuspidian); Z2- diastolic (aortic, pulmonar); intre Z1-Z2 > sistola; intreZ2-Z1 > diastola; Z1-
tonalitate joasa,durata mai lunga; Z2- durata scurta, tonalitate mai inalta
Se precizeaza prezenta zgomotelor supraadaugate, suflurilor, unde iradiaza (aortic > in carotide si cel mitral > in axila)si
frecventa cu care apar.

Tromboza venoasă profundă a membrelor inferioare se manifestă iniţial prin durere, cu localizare distală,
proximală sau generalizată, în funcţie de sediul obstrucţiei, anumite mişcări şi manevre putând contribui la
accentuarea durerii:
semnul Homans: flexia dorsală a piciorului provoacă durere în regiunea posterioară a gambei şi în regiunea
poplitee în caz de tromboză a axului venos ileo-popliteu
Este prezent la mai putin de o treime dintre pacienti. Se regaseste la peste 50% dintre pacientii fara tromboza venoasa
profunda si de aceea este nespecific.

16
Examinarea toracelui posterior se efectuează cu pacientul în poziţie şezând, cu braţele încrucişate anterior pe
torace, cu scopul de a îndepărta parţial omoplaţii şi a mări astfel aria examinată.
Examenul toracelui anterior se face cu bolnavul în poziţie şezând, dar şi culcat; ultima poziţie permite
îndepărtarea mai uşoară a sânilor la femei.
Inspectia Toracelui
Tip respirator: costal superior- femeie, costal inferior- barbat, abdominal- copil si in somn.
Modificari morfologice:
Simetrice:
a) Torace emfizematos= butoi, in EP
b) Torace astenic – in tbc, Ca.P
c) Torace conoid – in ascita, tumori epigastrice voluminoase
d) Torace adenopatic – in adenopatie traheo-bronsica
e) Torace rahitic – stern in carena, matanii costale, in rahitism
f) Torace infundibiliform – depresiunea extremitatii inf a sternului,in congenital, traumatisme, professional-
pantofar
Asimetrice:
a) Deformatii toracice de origine vertebrala – cifotic- anterior, scoliotic-lateral , cifo-scoliotic, in congenital,
traumatisme, inflamatorii, degeneratice
b) Dilatarea unui hemitorace – in pleurezie, tumori, cardiomegalii
c) Retractia unui hemitorace – atelectazie, pahipleurite, simfize pleura-pericaridce

Palparea Toracelui Tehnica: se aplica fata palmara a mainilor in sp ic de sus in jos pe fata posterioara, laterala
si anterioara.
􀂃 Exploreaza tegumentele toracelui – tonus, temp, edeme, frecatura, pulsatii
􀂃 Explorare adenopatii
􀂃 Sediu + intensitatea durerii toracice
􀂃 Palparea str osoase
􀂃 Palparea frecaturii pleurale
􀂃 Ritmul respirator
􀂃 Amplitudinea miscarilor respiratorii
manevra Lassegue. Examinatorul se plasează în spatele bolnavului şi cu ultimele patru degete de la ambele
mâini palpează simetric fosele supraclaviculare. Aceasta se modifică în simfize ale pleu-rei apicale, tuberculoza
apicală la copil şi neoplasmul de vârf de pulmon. Aprecierea expansiuni bazelor se face prin cuprinderea
hemitoracelor la bază astfel: policele celor două mâini se plasează înspre coloană, iar celelalte patru degete în
opoziţie la bazele pulmonare; în timp ce pacientul este rugat să respire adânc, se urmăreşte depărtarea policelor
de coloană. Expansiunea normală a bazelor este simetrică şi sincro-nă. Diminuarea unilaterală a expansiunii
toracice apare în: fibroza pulmonară cronică, fracturi, pleurezii, pneumotorax şi obstrucţie bronşică unilaterală.
􀂃 Transmiterea vibratiilor vocale
Pentru a le putea percepe, pacientul trebuie să vorbească tare şi să pronunţe cuvinte cu multe consoane, precum
33 sau 44, în timp ce examinatorul pal-pează simetric zonele toracelui: fosele supraspinoase, spaţiile
interscapulo-vertebrale, bazele pulmonare. Vibraţiile vocale se transmit egal şi simetric. În mod patologic, ele
pot fi accentuate, diminuate sau abolite, global sau localizat.
- Accentuare – condensare a pulmonului – pneumonie, tbc, infarct pulmonary, tumori, caverne, bronsiectazii
- Diminuare – stenoze, corpi straini, pneumotorax, pleurezie
- Abolire – obstructive complete a bronhiei

Percutia Toracelui foloseşte mediusul mâinii stângi ca plesimetru, palma stângă fiind lipită de torace, iar cu
mediusul mâinii drepte se percută pe falanga mijlocie a mediusului mâinii stângi. Pentru o percuţie corectă, este
necesar ca articulaţia pumnului drept să fie flexibilă, iar palma stângă să fie ferm aplicată pe suprafaţa care se
percută
Informatii legate de:
17
􀂃 Cresterea continutului aerian – emfizem, caverne
􀂃 Existent de aer in cavitatea pleural – pneumotorax
􀂃 Cresterea continutului lichidian + elemente figurate in parenchim - condensare
􀂃 Existent unui continut lichidian sau fibros in pleura – pleurezie, pahipleurita

Normal: sunet sonor netimpanic

Coasta II – III dreapta – sonoritate mai accentuata
Coasta VI dreapta –scade -> matitate hepatica
Coasta III stg – matitate cardiac
Coasta VI – VII – sunet timpanic – spatiul lui Traube
Sunetele in stari patologice:
Diminuare – submatitate si matitate:
- Pleurezie, tumora, pahipleurita
- Pneumonie, tbc, atelectazie, infarct pulmonary
- Edem, adipozitate

Accentuare – hipersonoritate (EP si criza AB), si timpanism (pneumotorax)

Ascultatia Toracelui
Zgomotul traheal este aspru, intens, de tonalitate înaltă şi se ascultă la nivelul zonei extratoracice a traheii.
Componentele inspiratorie şi expiratorie au durată egală. Acest zgomot nu are semnificaţie clinică în afecţiunile
pulmonare.
Zgomotele bronşice sunt intense, aspre, de tonalitate înaltă. Componenta expiratorie este mai lungă şi mai
intensă ca cea inspiratorie, cu o scurtă pauză între ele. Se ascultă în zona manubirului sternal.
Zgomotele bronhoveziculare au caracter intermediar între zgomotele bronşice şi cele veziculare, intensitate
moderată, tonalitate medie, cu componenta inspiratorie şi expiratorie egale. Se ascultă anterior în primul şi al
doilea spaţiu intercostal, iar posterior interscapular, pe zona de proiecţie a bifurcaţiei
traheii şi bronşiilor principale.
Murmurul vezicular are intensitate mică, tonalitate joasă şi se ascultă pe cea mai mare parte a câmpurilor
pulmonare. Componenta inspiratorie este mai lungă decât cea expiratorie care este mai puţin intensă şi adesa
inaudibilă.

18