Solstițiu de iarnă

E iarnă privirea fulguiește prin acoperișul nopții spart de stele

zdrențele lunii stau înșirate pe frânghii precum nostalgiile uscate
stafidite lacrimile mamei așteaptă în buzunarul paltonului căldura mâinii
prin trupul meu respiră un timp învinețit de frig
îmbujorați obrajii copiilor de pe derdeluș îmi încălzesc trecutul
sunt un vers alb nins pe buzele lor
cu pași de felină gerul îngheață croncănitul ciorilor
iarna soarbe răsuflarea sătenilor prin hornurile caselor
scoate pe nări furtuni de zăpadă împrăștie viața prin ungherele satului
ca niște bulgări albi se rostogolesc lacrimile de la o privire la alta
se fac țurțuri de sare stau atârnate la streașină
poemele mele gânguresc în gura sobei aprind vreascurile tinereții
simt în palme sudoarea amintirilor copleșite de vocea tatei
lipită de teracotă umbra mamei împletește destinul nepoților
nu se mai vede drumul pe care-am venit mi s-a troienit viitorul
construiesc un pod peste inima mea
îmi împac iubirea cu un buchet de flori culese de pe geamul înghețat
facerea lumii fierbe în ceainic așteaptă izbăvirea prin cuvânt
rescriu începuturile unei noi lumi în care sufletul veghează nisipul clepsidrei
iar trupul îi croșetează zestre din bumbacul cerului