Istoria aviatiei

Istoria aviației are o durată de peste două milenii. Astfel, cele mai vechi obiecte
zburătoare realizate de om pot fi considerate zmeele realizate prin anul 200 î.Hr. în
China și cu ajutorul cărora o persoană putea survola teritoriul inamic în timpul
confruntărilor armate. Este cunoscut cazul prințului Yuan Huangtou, care după un
astfel de zbor, a supraviețuit dezlegându-se de zmeul care îl purta în zbor.

Aspirația spre zbor a lui Leonardo da Vinci a fost reprezentată prin diverse
proiecte ale marelui geniu renascentist, dar nu a reușit să pună nimic în practică. În
perioada cuprinsă între secolul al XVII-lea și al XIX-lea, observațiile asupra
atmosferei au condus la realizarea baloanelor cu hidrogen. Având baza teoretică
constituită din dinamica fluidelor și legile lui Newton, ia naștere aerodinamica
modernă. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, sunt utilizate baloane cu aer
cald pentru a se efectua chiar și acțiuni de luptă, cum este în cazul Războiului Civil
American sau al Bătăliei de la Petersburg.

Cuvântul aviație, cu accepția actuală, a fost introdus, în 1863, de către francezul

Guillaume Joseph Gabriel de La Landelle (1812-1886), precursor în acest domeniu, in
lucrarea "Aviation ou Navigation aérienne". Abia la începutul secolului XX,
experimentele și realizările din domeniul aviatic au dovedit că este posibilă
construirea unui aparat de zbor mai greu decât aerul.
Epoca precursorilor

Această epocă se încheie la începutul secolului XX. Sunt create tot felul de mașini
zburătoare, unele din acestea cu adevărat fanteziste. Dar către 1800 asistăm la
dezvoltarea aerostaticii și la numeroase tentative de zbor planat.

Mitologie

Dorința omului de a zbura este ilustrată și în literatura mitologică din diverse culturi.
Un exemplu îl constituie mitul lui Icar care și-a construit aripi din pene și ceară. De
asemenea în Ramayana, prin termenul Vimana sunt evocate palate și mașini
zburătoare. Un aparat de zbor straniu, asemănător unei nave cosmice, este descris și în
Biblie, în Cartea lui Ezechiel.

Extremul Orient
Lui Zhuge Liang (180–234 d.Hr.) i se atribuie construirea primelor lanterne
zburătoare, un fel de precursori ai baloanelor cu aer cald. Aveau forma unei pungi din
hârtie cu deschizătura în jos, în care se afla un felinar ce încălzea aerul din interior. Pe
timp de război, acestea erau destinate spre a speria inamicul. Ulterior, aceste lanterne
s-au extins, dar mai mult pentru manifestări religioase, în niciun caz pentru un zbor
uman.

În jurul anului 400 î.Hr. apăreau un fel de vehicule zburătoare cu elice (elicopter de
bambus, sau în japoneză: taketonbo 竹とんぼ). Acestea au fost reconsiderate, două
milenii mai târziu de către George Cayley.

Yuan Huangtou, fiul împăratului Yuan Lang, reușește să construiască un fel de zmeu
de dimensiuni suficient de mari astfel încât să îl poarte în zbor lansându-se de pe un
turn.

De la Renașterea la secolul al XVIII-lea

În 1488 Leonardo da Vinci desenează un fel de planor la care partea interioară a

aripilor era fixată, iar la vârfurile lor era prevăzut cu niște părți reglabile. Abia în
secolul al XX-lea s-a construit un prototip după acest proiect.
 În 1647, inventatorul italian Tito Livio Burattini, invitat la curtea regelui polon
Vladislav al IV-lea, construiește un aparat de zbor cu patru aripi cu care, în anul
următor, reușește să facă o pisică să se înalțe deasupra solului, dar nu și pe el însuși.
Aceasta este considerat cel mai elaborat planor care să fie construit până în secolul al
XIX-lea. Dragonul său zburător a fost unul dintre cele mai sofisticate aparate de zbor
construite până în secolul al XIX-lea.

Toate proiectele de mașini de zbor ale lui Leonardo aveau ca parte principală
sisteme de aripi prin a căror mișcare se asigura portanța. Mai mult, Robert Hooke a
dovedit în 1655 imposibilitatea zborului uman fără aparat propulsat de motor.

În 1670 Francesco Lana de Terzi a publicat o lucrare care sugerează că este

posibil zborul cu dispozitive mai ușoare decât aerul. A construit un aparat de zbor
care conținea niște sfere de cupru în care s-a creat vacuum, dar încercarea s-a soldat
cu eșec deoarece presiunea aerului atmosferic avea să deterioreze sferele.

Secolul al XVIII-lea

În 1709, Bartolomeu de Gusmão înaintează o petiție regelui Ioan al V-lea al

Portugaliei, în care solicita ajutor financiar pentru un aparat de zbor, care însă nu a
fost testat niciodată. Totuși reușește să construiască un balon cu aer cald cu care
zboară la 8 august 1709.

În 1738 Daniel Bernoulli formulează principiul conservării energiei în cazul

fluidelor, care avea să îi poarte numele (ecuația lui Bernoulli), care exprimă
interdependența dintre presiunea și viteza în fluid și care avea să devină una din
bazele teoretice ale mecanicii zborului.

La 21 noiembrie 1783, Pilatre de Rozier și Marquis d'Arlandes părăsesc Parisul la

bordul unui balon similar creat de frații Montgolfier, fiind primul zbor cu echipaj
uman și înregistrat de documente.

În același an, la 1 decembrie, Jacques Charles construiește primul balon cu

hidrogen.

Prima femeie în zbor este considerată contesa de Montalembert, care a survolat

Parisul în balon pe data de 20 mai 1784.
 Secolul al XIX-lea

Unul dintre precursorii teoriei aerodinamicii a fost fizicianul britanic George

Cayley, care, la începutul secolului al XIX-lea, formulează principiile de bază ale
acestei discipline. Astfel, susține că pentru realizarea zborului trebuie învinse
greutatea și forța de rezistență aerodinamică, iar aripile aparatului de zbor nu trebuie
neapărat să fie batante ca ale păsărilor, ci să mențină echilibrul și stabilitatea acestuia.
Pentru lansarea aparatelor de zbor, propune utilizarea planului înclinat.

Bazat pe lucrările lui Français Launoy, Cayley construiește în 1796 un tip de

elicopter, ca în 1808 să realizeze un ornitopter, iar în anul următor un planor care însă
zboară fără om la bord. William Samuel Henson și John Stringfellow, reluând
lucrările lui Cayley, construiesc un aparat de zbor cu motor cu abur dar se dovedește a
fi prea greu pentru a decola.

În 1861 sunt utilizate baloane în timpul Războiului Civil American.

 Pe la sfarsitul sec. al XVIII-lea aeronautica pasiona opinia publica, tot asa cum
astazi oamenii sunt fascinatie de cucerirea cosmosului. În 1731 cancelaristul
Kriatkutnoi, din Riazan, a fost ridicat „mai sus de mesteacan”, de un sac aidoma unei
mingi mari, umflat cu fum „spurcat si rau mirositor”. În 1783, fratii Montgolfier
izbutesc sa se ridice în atmosfera cu ajutorul unui balon umplut cu aer cald, în fata
unei mari multimi care-i aclama. În deceniile care au urmat, numarul celor care s-au
înaltat în atmosfera cu ajutorul baloanelor (mai întai umplute cu aer cald, apoi cu
hidrogen) a sporit considerabil.
 Oamenii de stiinta, ingineri, inventatori contribuie la continua perfectionare a
tehnicii zborului. „Poporul roman”, arata academicianul E. Carafoli, „se numara
printre primele popoare care au participat la aceasta minunata manifestare a geniului
omenesc ce avea sa duca, în numai o jumatate de secol, la o dezvoltare uluitoare a
navigatiei aeriene”.