Piata financiara internationala se compune in prezent din totalitatea pietelor financiare nationale pe care sunt

permise tranzactiile cu valori mobiliare straine, precum si emisiunile de titluri straine, la care se adauga piata
eurocapitalurilor, pe care se emit titluri in eurovalute, plasate printr-un sindicat bancar international.

Pe pietele financiare internationale, cererea este reprezentata in general de mari intreprinderi particulare, precum si
de sectorul public ( guverne, colectivitati locale, intreprinderi de stat) si organisme internationale, cum ar fi Banca
Internationala de Reconstructie si Dezvoltare.

Oferta de capital pe aceste piete este greu de identificat ca sursa, deoarece are origini foarte diverse: Europa
Occidentala. Tarile exportatoare de petrol, tarile care, datorita unor regimuri fiscale avantajoase, ajung sa centralizeze mari
capitaluri din toata lumea ( Elvetia, Luxemburg, Canada, Bahamas ), tarile in care se produce un exod de capitaluri pentru
motive eterogene: nesiguranta politica, instabilitate monetara, evaziune fiscala.

Participarea pieţelor financiare naţionale la operaţiile internaţionale depinde de:

 stabilitatea monedei naţionale;
 spijinirea pe o economie în creştere, cu un potenţial comercial şi industrial puternic;
 importante capacităţi de finanţare disponibile;
 o largă reţea de filiale;
 libera convertibilitate şi liberul transfer al titlutilor financiare;
 fiscalitate preferenţială pentru operaţiile financiare internaţionale.

Prin masivul capital financiar antrenat, aceste pieţe influenţeză capitalul financiar destinat investiţiile naţionale, producând
următoarele efecte:
 efectul de structură, care constă în transformarea veniturilor economisite la nivel naţional în capital străin. Fonduri
financiare provenite din ţările din Orientul Apropiat, America Latină şi din alte ţări în curs de dezvoltare alimentează
piaţa financiară a ţărilor dezvoltate industrial. Emisiunile de titluri financiare internaţionale permit, adesea,
realizarea de investiţii în mod direct în ţările dezvoltate;
 efectul dobânzii, care constă în creşterea ratei dobânzii, cu incidenţă asupra investiţiilor naţionale;
 efectul de lichiditate, care reprezintă rarefierea capitalului naţional al unor ţări.

Formarea pieței financiare mondiale:

Principala caracteristică a secolului XX o reprezintă formarea unei „economii financiare” decuplată separat de cea
reală care până la acest moment generase aproape în exclusivitate totalitatea fluxurilor financiare. Această dezvoltare a
fluxurilor financiare internaţionale sa realizat în trei mari etape:
Prima etapă localizată în timp din momentul apariţiei monedei până ………. sa caracterizat în principal prin faptul că
activităţile financiare însoţeau schimburi de mărfuri, era un fel de contrapartidă a acestora prin ele practic stingându-se
creanţele (datoriile).
A doua etapă plasată în timp la nivelul primei jumătăţi a secolului XX se caracterizează în primul rând prin dijuncţia
(separarea) între fluxurile financiare şi cele comerciale, primele fie precedându-le fie urmându-le pe cele din a doua
categorie. În această perioadă asistăm la apariţia unor produse şi servicii financiare noi cum ar fi (creditele, bancare
internaţionale, plăţile la termen) apariţia unor tehnici şi instrumente care înlocuiesc cu desăvârşire moneda şi nu în ultimul
rând la apariţia primelor mişcări de capitaluri cu caracter de investiţie internaţională.
Cea dea treia etapă localizată din jumătatea secolului XX până azi, se caracterizează prin apariţia euro-pieţelor, dacă
apariţia unor pieţe financiare pure fără nici-o legătură cu operaţiunile comerciale în care dominante sunt mişcările de capital.
În realitate se produce o trecere de la o economie a fluxurilor financiare la o economie a stocurilor financiare tranziţie
generată în principal de trecerea la cursurile monetare variabile (flotante) şi de proliferarea operaţiilor bursiere. În acelaşi
timp vom asista la o creştere spectaculoasă a deficitelor internaţionale şi la finanţarea lor într-o măsură din ce în ce mai
importantă din resurse private.
Principalele cauze care au generat creşterea continuă a mobilităţilor internaţionale a capitalurilor sunt:
- creşterea profitului – remunerarea superioară a acestora prin plasarea pe pieţe extrem în raport cu ce se poate
obţine pe pieţele de origine
- evitarea controlului şi a reglementărilor la care sunt supuse pe pieţele de provenienţă.
Astăzi fluxurile financiare internaţionale le depăşesc ca importanţă pe cele comerciale în acelaşi timp analizând
raportul dintre dinamica şi volumul comerţului internaţional şi evoluţia rezervei de valute convertibile şi aur întâietate au
primele. În consecinţă putem spune că asistăm la o diminuare continuă a lichidităţilor internaţionale. De asemenea asistăm la
o creştere accentuată a rolului pieţelor de capital în locul de formare al fluxurilor financiare internaţionale concomitent cu
atribuirea unui nou rol pentru băncile comerciale internaţionale.
Principala caracteristică o reprezintă creşterea accentuată a mobilităţilor capitalurilor ca urmare a dereglementeri
sectorului financiar, a înlăturări barierelor din calea circulaţiei capitalurilor, dar şi ca urmare a legiferărilor la nivelul unor
state a unor mişcări care facilitează intrarea acestora şi asigură anonimatul lor.

Structura pieței financiare mondiale

Dupa tipul care circula pe piata financiara, se pot distinge trei mari segmente ale pietei financiare internaționale :
1)Piata bancara – formata din totalitatea relatiilor de credit pe termen scurt, mediu si lung, la care participa activele bancare
care nu-si schimba valoare prin negociere (cambia, bilete la ordin, cecuri, depozite, etc.). Se caracterizează prin tranzacţii cu
active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă.Societăţile bancare au rol de intermediere între posesorii de
disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri, pe baza relaţiilor de credit. Rolul acestor pieţe este de absorţie aexcedentului
de active monetare ale celor care economisesc şi care doresc să dispună de posibilitatea retragerii lor în orice moment.
2)Piata de capital – formata din tranzacțiile cu titluri pe termen mediu si lung, caracterizate prin faptul ca valoarea lor se
modifica prin negociere (acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur). Piaţa capitalurilor este specializată în intermedierea de
tranzacţii cu active financiare care au scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin intermediul ei, sunt satisfăcute nevoile de
capital ale solicitanţilor cu disponibilităţile de capital ale ofertanţilor. În general, piaţa capitalurilor măreşte posibilităţile
financiare.
Relatiile financiare internationale generate de formarea si repartizarea internationala de fonduri formeaza continutul notiunii
de piata financiara internatioanala. Pe aceasta piata se desfasoara intregul fenomen de repartitie financiara, ale carui
activitati concrete se infaptuiesc cu ajutorul unui cadru institutional adecvat.
Institutiile financiare internationale sunt cele care transforma fondurile financiare provenite din economiile nationale, sub
forma de creante (sume de bani) sau sub forma de valoare efectiva (bunuri si servicii), in fonduri financiare internationale.
Apoi, aceste fonduri sunt dirijate spre economiile sau activitatile care solicita fonduri financiare.
Procesul de repartitie financiara reprezinta un flux international anual de sute de miliarde de dolari sub forma de investitii
directe, imprumuturi pe termen lung, plasamente sub forma de titluri, ajutoare, etc. Sensul repartitiei, principiile de realizare
si conditia de existenta sunt asigurate de relatiile financiare.
Sensul consta in precizarea sursei si a destinatiei repartitiei. Participantii la repartitia internationala sunt guvernele, bancile,
institutiile financiare nationale si internationale, societati comerciale, personae fizice; fiecare dintre acestia poate fi atat
ofertant, cat si utilizator de fonduri internationale.
Principiile repartitiei financiare reflecta specificul acesteia; repartitia poate fi definitiva (cotizatii la institutii internationale,
asigurari, ajutoare) sau cu conditia restituirii sau platii de dividende (investitii, plasamente de titluri, imprumuturi pe termen
lung). Pe alta parte, repartitia financiara poate fi obligatorie (cotizatii, plati de dividende sau dobanzi) sau facultativa,
dependente de vointa unei parti (finantarea unei investitii externe).

Instrumentele pietei financiare internationale

concluzie

Piata financiara internationala este formata dintr-un complex de piete pe care se mobilizeaza fonduri de pana la un an
(pietele monetare) si pe care sunt mobilizate fonduri cu durata mai mare de un an (pietele de capital).