Sunteți pe pagina 1din 439

ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI GENERALIȘTI,

MOAȘELOR ȘI ASISTENȚILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA

PROCEDURI DE PRACTICĂ
PENTRU ASISTENȚII MEDICALI GENERALIȘTI

2019

1
CUPRINS

A PROCEDURI GENERALE
A-1 PREVENIREA ȘI CONTROLUL INFECȚIILOR
A-1.1. Definiții, factori şi surse de contaminare, căi de transmitere
A-1.2. Politici şi programe de supraveghere şi control a infecțiilor
A-1.3. Ghid de precauții standard
A-1.4. Precauții de prevenire a infecțiilor transmise pe cale aeriană
A-1.5. Precauţii de prevenire a infecţiilor transmise prin picături Flugge
A-1.6. Precauţii de prevenire a infecţiilor transmise prin contact direct
A-1.7. Spălarea mâinilor
A-1.8 Utilizarea mănușilor
A-1.9. Echipamentul de protecție
A-1.10. Utilizarea echipamentului de protecție
A-1.11. Colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitatea medicală
A-1.12. Dezinfecția
A-1.13. Deparazitarea
A-2 INSTRUMENTARUL ȘI STERILIZAREA
A-2.1. Pregătirea instrumentarului în vederea sterilizării
A-2.2. Pregătirea materialului textil în vederea sterilizării
A-2.3. Pregătirea aparaturii medicale sensibile în vederea sterilizării
A-2.4. Sterilizarea
A-3 CIRCUITUL PACIENTULUI ÎN SPITAL
A-3.1. Internarea
A-3.2. Transferul
A-3.3. Externarea
A-3.4. Intervenții în caz de deces
A-4 CONFORTUL PACIENTULUI
A-4.1. Schimbarea lenjeriei unui pat neocupat
A-4.2. Schimbarea lenjeriei unui pat ocupat cu pacient imobilizat
A-4.3. Schimbarea lenjeriei de corp la pacientul imobilizat
A-5 IGIENA PACIENTULUI
A-5.1. Toaleta generală
A-5.2. Baia parțială la pat
A-5.3. Igiena ochilor
A-5.4. Igiena mucoasei nazale
A-5.5. Igiena urechilor
A-5.6. Igiena cavității bucale
A-5.7. Igiena protezelor dentare
A-5.8. Igiena zilnică a părului prin pieptănare
A-5.9. Igiena părului prin spălare
A-5.10. Igiena unghiilor
A-6 CAPTAREA ELIMINĂRILOR
A-6.1. Captarea urinei
A-6.2. Captarea materiilor fecale
A-6.3. Captarea sputei
A-6.4. Captarea vărsăturilor
A-7 MOBILIZAREA ȘI TRANSPORTUL PACIENTULUI
A-7.1. Schimbarea poziției pacientului imobilizat la pat, adinamic
A-7.2. Mobilizarea pacientului
A-7.3. Transportul pacientului în spital
A-7.4. Transportul pacientului în afara spitalului
A-7.5. Transportul accidentaților
A-7.6. Transportul nou născuților, sugarilor și copiilor mici
A-8 ALIMENTAREA PACIENTULUI
A-8.1. Alimentația activă la pat
2
A-8.2. Alimentația pasivă
A-8.3. Alimentația artificială
A-8.3.1. Alimentația artificială – parenterală
A-8.3.2. Alimentația artificială pe sondă nazo-gastrică
A-8.3.3. Alimentația artificială prin gastrostomă
B SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME
B-1. Sondajul gastric
B-2. Îndepărtarea sondei gastrice sau duodenale
B-3. Spălătura gastrică
B-4. Sondajul vezical la femeie
B-5. Sondajul vezical la bărbat
B-6. Sondajul vezical – îndepărtarea sondei
B-7. Spălătura auriculară
B-8. Spălătura oculară
B-9. Spălătura nazală
B-10. Spălătura vezicală
B-11. Spălătura vaginală
B-12. Clisma evacuatoare
B-13. Clisma pe colostomă (irigarea colostomei)
B-14. Utilizarea tubului de gaze
C PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
C-1 MONITORIZAREA PARAMETRILOR CLINICI
C-1.1. Măsurarea, supreavegherea și notarea temperaturii corporale
C-1.2. Măsurarea, supreavegherea și notarea pulsului
C-1.3. Măsurarea, supreavegherea și notarea tensiunii arteriale
C-1.4. Măsurarea, supreavegherea și notarea respirației
C-1.5. Măsurarea, supreavegherea și notarea diurezei
C-1.6. Măsurarea, supreavegherea și notarea greutății și înălțimii
C-1.7. Pulsoximetria
C-1.8. Monitorizarea Holter
C-1.9. Scorul Glasgow
RECOLTĂRI DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE PENTRU
C-2
EXAMENE DE LABORATOR - NOȚIUNI GENERALE
C-3 RECOLTAREA SÂNGELUI
C-3.1. Puncția capilară
C-3.2. Puncția venoasă
C-3.3. Puncția arterială
C-3.4. Recoltarea sângelui pentru examen hematologic
C-3.5. Recoltarea sângelui pentru teste de coagulare și fibrinogen
C-3.6. Recoltarea sângelui pentru determinarea VSH-ului
C-3.7. Recoltarea sângelui pentru examen biochimic
C-3.8. Recoltarea sângelui pentru determinarea glicemiei
C-3.9. Determinarea hemoglobinei glicozilate (glicate)
C-3.10. Recoltarea sângelui pentru examen serologic
C-3.11. Recoltarea sângelui pentru examen imunologic
C-3.12. Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic - hemocultura
C-4 RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN DE LABORATOR
C-4.1. Recoltarea urinei pentru examen sumar
C-4.2. Recoltarea urinei pentru examen bacteriologic - urocultura
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN DE
C-5
LABORATOR
C-5.1. Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură
C-5.2. Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic
C-5.3. Recoltarea materiilor fecale pentru hemoragii oculte
C-6 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN
C-7 Recoltarea sputei pentru floră banală
3
C-7.1. Recoltarea sputei pentru examen bacteriologic al bacilului Koch
C-8 RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE
C-8.1. Recoltarea secrețiilor purulente din plăgi și colecții deschise
C-8.2. Recoltarea secrețiilor purulente din colecții închise
C-8.3. Prelevarea produselor pentru examene micologice
C-9 RECOLTAREA SECREȚIILOR GENITALE
C-9.1. Recoltarea secreției uretrale la bărbat
C-9.2. Recoltarea secrețiilor cervico-vaginale
D PROCEDURI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
D-1. Aspecte generale referitor la administrarea medicamentelor
D-2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ
D-2.1. Injecția intradermică (ID)
D-2.2. Injecția subcutanată (SC)
D-2.3. Injecția intramusculară (IM)
D-2.4. Injecția intramusculară în formă de Z
D-2.5. Injecția intravenoasă directă
D-2.6. Montarea cateterului venos periferic (CVP)
D-2.7. Îndepărtarea cateterului venos periferic (CVP)
D-2.8. Participarea la montarea și îndepărtarea cateterului venos central (CVC)
D-2.9. Administrarea medicamentelor pe injectomat (seringă automată)
D-2.10. Administrare parenterală prin implant subcutanat (Port-a-cath) – camera
implantabilă
D-2.11 Perfuzia
D-2.12. Transfuzia sanguină
D-2.13. Protocol de investigare/înregistrare a unei reacții acute transfuzionale
D-2.14. Autotransfuzia (transfuzia autologă)
D-3. Administrarea medicamentelor pe cale orală
D-4. Administrarea medicamentelor pe tegumente
D-5. Administrarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivală – instilația oculară
D-6. Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern
D-7. Administrarea medicamentelor prin instilație nazală
D-8. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie - aerosoloterapia
D-8.1 Nebulizarea
D-9. Administrarea medicamentelor pe cale rectală
D-10. Administrarea medicamentelor pe cale vaginală
D-11. Administrarea medicamentelor prin sondă nazogastrică
D-12 ADMINISTRARE DE MEDICAMENTE DIVERSE
D-12.1. Administrarea oxigenului
D-12.2. Administrarea cortizonului
D-12.3. Administrarea insulinei
D-12.4. Administrarea anticoagulantelor
D-12.5. Administrarea diureticelor
D-12.6. Administrarea digitalicelor
D-12.7. Administrarea chimioterapicelor
D-12.8. Intradermoreacția la tuberculină
D-12.9. Vaccinarea BCG (Bacillus Calmette Guerin)
E PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCȚII – ASPECTE
GENERALE
E-1. Puncția pleurală – toracocenteza
E-2. Puncția abdominală – paracenteza
E-3. Puncția pericardică
E-4. Puncția rahidiană
E-5. Puncția articulară
E-6. Puncția osoasă – medulară
E-7. Puncția osoasă – biopsia medulară
E-8. Puncţia biopsică hepatică
E-9. Puncţia biopsică renală
4
E-10. Puncţia biopsică a unui nodul mamar
E-11. Biopsia cutanată
E-12. Puncția vezicii urinare
E-13. Puncția fundului de sac Douglas
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI
IMAGISTICE
PROCEDURI GENERALE DE EXAMINARE IMAGISTICĂ- ASPECTE
F
GENERALE
F-1. Examinarea radiologică convențională cu radiații ionizante (raze x) - radioscopia /
radiografia
F-2. Examinarea imagistică convențională neiradiantă (cu ultrasunete) ecografia,
echoendoscopia
F-3. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –
tomografia computerizată (CT) fără substanță de contrast
F-4. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) –
tomografia computerizată (CT) cu substanță de contrast
F-5. Examinarea imagistică de înaltă performanță cu radiații ionizante (raze x) – prin
angio-computer tomografic (angio-CT)
F-6. Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin
rezonanță magnetică nucleară (IRM, RMN) fără substanță de contrast
F-7. Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin
rezonanță magnetică nucleară (IRM, RMN) cu substanță de contrast
F-8. Examinarea imagistică de înaltă performanță neiradiantă – cu radiounde – prin
angio-IRM (ANGIO-RMN)
F-9. Examinarea imagistică cu radioizotopi - scintigrafia
F-10. Examinarea tomografică cu emisie de pozitroni (PET-CT)
F-11. Examinarea termografică cu radiații infraroșii
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI
G
IMAGISTICE PE APARATE
G-1. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI OSTEOARTICULAR
G-1.1. Radioscopia / radiografia osteoarticulară
G-1.2. Artrografia
G-1.3. Osteodensimetria segmentară DXA
G-1.4. Scintigrafia osoasă
G-2. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RESPIRATOR
G-2.1. Radioscopia /radiografia standard pulmonară
G-2.2. Scintigrafia pulmonară
G-3. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
G-3.1 Ecocardiografia Doppler
G-3.2 Ecografia transesofagiană
G-3.3. Angiocardiografia
G-3.4 Angiografia coronariană
G-3.5. Aortografia
G-3.6. Angiografia diverselor vase
G-3.7. Angiografia digitalizată
G-3.8. Flebografia
G-3.9. Limfografia
G-3.10. Scintigrafia miocardică în perfuzie
G-4. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A TUBULUI DIGESTIV, COLECISTULUI ȘI
CĂILOR BILIARE
G-4.1. Radioscopia / radiografia abdominală simplă
G-4.2. Tranzit baritat cu contrast simplu
G-4.3. Irigografia – clisma baritată
G-4.4. Colangiografia
G-4.5. Examinarea ecografică a organelor digestive
G-5. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI RENAL
G-5.1. Radiografia renală simplă
5
G-5.2. Pielografia retrogradă
G-5.3. Cistografia
G-5.4. Scintigrafia renală
G-5.5. Examinarea ecografică renală
G-6. EXAMINAREA IMAGISTICĂ A SISTEMULUI NERVOS
G-6.1. Radiografia craniană simplă
G-6.2. Radiografia cu substanță de contrast
G-6.3. Mielografia
G-7 EXAMINAREA IMAGISTICĂ A APARATULUI GENITAL
G-7.1. Mamografia
G-7.2. Histerosalpingografia
EXAMINAREA IMAGISTICĂ A GLANDELOR ENDOCRINE
G-8. Scintigrafia tiroidiană
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINĂRI
H
ENDOSCOPICE
H-1. Artroscopia
H-2. Fibrobronhoscopia
H-3. Pleuroscopia (toracoscopia)
H-4. Esofagogastroduodenoscopia
H-5. Colonoscopia
H-6. Rectosigmoidoscopia
H-7. Cistoscopia
H-8. Histeroscopia
H-9. Colposcopia
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORĂRI
I
FUNCȚIONALE PE APARATE
I-1 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI RESPIRATOR
I-1.1. Spirometria
I-1.2. Spiroergografia
I-2. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR
I-2.1. Electrocardiograma (în repaus și în efort)
I-3. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A GLANDELOR ENDOCRINE
I-3.1. Testul toleranţiei la glucoza orală (TTGO)
I-4. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS
I-4.1. Electroencefalografia EEG)
I-4.2. Electromiografia (EMG)
I-5 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI VIZUAL
I-5.1. Determinarea acuității vizuale
I-5.2. Determinarea câmpului vizual
I-5.3. Determinarea simțului cromatic
I-5.4. Electroretinograma (ERG)
I-5.5. Tonometria oculară
I-5.6. Oftalmoscopia directă
I-5.7. Dilatarea pupilei
I-6 EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A ANALIZATORULUI ACUSTIC
I-6.1. Teste auditive (audiometria tonală liminară)
J PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PROCEDURI DE
ÎNGRIJIRE SPECIFICE
J PROCEDURI CHIRURGICALE SPECIFICE
J-1. Îngrijiri preoperatorii
J-2. Îngrijiri preoperatorii specifice
J-3. Ablația firelor de sutură sau a agrafelor
J-4. Îngrijiri pre și post operatorii în afecțiunile oculare chirurgicale
J-5. Drenajul chirurgical
J-6. Drenajul pleural
J-7. Intubația traheală
J-8. Aspirația traheo-bronșică
6
J-9. Aspirația gastrică
J-10. Ventilația manuală
J-11. Ventilația mecanică
J-12. Îngrijirea pacientului cu colostomă /schimbarea pungii
J-13 Îngrijirea pacientului urostomizat
J-14. Tehnica generală a pansamentului
J-15. Efectuarea bandajului
K-1. Îngrijiri în candidoza bucală
K-2. Îngrijiri în intertrigo micozic
K-3. Îngrijirea pacientului cu ulcer de gambă
K-4. Îngrijirea picioarelor la un pacient cu erizipel
K-5 Îngrijirea pacientului cu cecitate
K-6. Îngrijirea escarelor
K-7. Conduita asistentului medical în cetoacidoza diabetică
K-8 Conduita asistentului medical în hipoglicemie
K-9. Managementul durerii – proceduri nemedicamentoase (relaxare, masaj)
K-10. Hemodializa
K-11. Dializa peritoneală
K-12. Manevra Heimlich
K-13. Defibrilarea externă automată
K-14. Resuscitarea cardio-pulmonară la adult
K-15. Resuscitarea cardio-pulmonară la copil
L PROCEDURI SPECIFICE ÎN PEDIATRIE
L-1. Supravegherea funcţiilor vitale și vegetative la copil
L-2. Măsurarea temperaturii corporale la copil
L-3. Măsurarea pulsului și tensiunii arteriale la copil
L-4. Măsurarea și supravegherea respirației la copil
L-5. Observarea și supravegherea scaunului la sugar și copilul mic
L-6. Scorul APGAR
L-7. Îngrijirea plăgii ombilicale
L-8. Baia nou născutului protejat de scutec
L-9. Îngrijirea feței copilului
L-10. Recoltarea probelor pentru laborator la sugar şi copilul mic
L-11. Recoltarea sângelui la copil prin puncție capilară
L-12. Testul Guthrie
L-13. Recoltarea sângelui la copil prin puncţie venoasă
L-14. Recoltarea / colectarea urinei la copil
L-15. Recoltarea materiilor fecale la copil
L-16. Supravegherea nou-născutului în incubator
L-17. Supravegherea nou-născutului aflat la fototerapie
L-18. Abordarea venelor periferice
L-19. Efectuare injecției intramusculare la sugar
L-20. Administrarea medicamentelor pe cale orală la copil
L-21. Instilarea endotraheală de surfactant
L-22. Oxigenoterapia la nou născut
L-23. Măsuri în cazul unor reacții apărute după administrarea medicamentelor la copil
L-24. Nutriția clinică enterală
M PROCEDURI SPECIFICE ÎN GERIATRIE- Noțiuni introductive
M-1. Evaluarea funcțională a vârstnicului
M-2. Îngrijirea persoanelor vârstnice
M-3. Tulburări de somn
M-4. Îngrijirea persoanelor cu demență
M-5. Căderile
M-6. Sindromul de imobilizare al vârstnicului
M-7. Incontinența urinară

7
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-1 PREVENIREA ȘI CONTROLUL INFECȚIILOR

DEFINIȚII, FACTORI ŞI SURSE DE CONTAMINARE, CĂI DE


A-1.1.
TRANSMITERE
1. Definiție Infecția nosocomială [sau „infecție asociată asistenței medicale” (HAI)] conform
Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/945 A COMISIEI din 22 iunie 2018
O infecție nosocomială asociată spitalizării actuale este definită ca o infecție care
corespunde uneia dintre definițiile de caz și
o debutul simptomelor a fost în ziua a treia sau mai târziu (data internării fiind
considerate ziua 1) a spitalizării actuale sau
o pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale în ziua unu sau ziua a
doua și prezintă simptome de infecție la locul intervenției chirurgicale
înainte de ziua a treia sau
o un dispozitiv invaziv a fost plasat în ziua unu sau ziua a doua, determinând o
infecție asociată asistenței medicale înainte de ziua a treia.
O infecție nosocomială asociată unei spitalizări anterioare este definită ca o infecție
care corespunde uneia dintre definițiile de caz și
o pacientul se prezintă cu o infecție reinternat fiind la mai puțin de 48 de ore
de la internarea anterioară într-un spital de urgență sau
o pacientul a fost internat cu o infecție care corespunde definiției de caz pentru
o infecție la locul intervenției chirurgicale (ILIC), adică infecția la locul
intervenției chirurgicale apărute în primele 30 de zile de la intervenție (sau,
în cazul intervențiilor chirurgicale care implică un implant, infecția la locul
intervenției chirurgicale a fost profundă sau a afectat un spațiu/organ și a
apărut în primele 90 de zile de la intervenție, iar pacientul prezintă simptome
care corespund definiției de caz și/sau este sub tratament cu antimicrobiene
pentru infecția respectivă sau
o pacientul a fost internat iar în primele 2 zile prezintă simptome pentru
infecție cu Clostridium difficile la mai puțin de 28 de zile de la externarea
anterioară dintr-un spital de urgență.

2. Factori și surse de  Agenţii responsabili de contaminare


contaminare o Sunt foarte numeroși
intraspitalicești o Determină infecții mai mult sau mai puţin grave
o Adesea devin rezistenți la tratamente
o Agenţii patogeni sau microbii sunt:
 Bacteriile aerobe şi anaerobe
 Ciuperci sau levuri
 Paraziți
 Virusuri
 Prioni
 Sursele de contaminare în spital sunt reprezentate de:
o Pacienţi
o Personal de îngrijire
o Vizitatori
o Echipamente şi suprafețe contaminate
 Lenjerie de pat, saltele, toalete comune etc.
o Secreții, excreții, probe de laborator
o Răni/plăgi
o Materiale utilizate contaminate
o Alimentaţie
 Pacienții spitalelor sunt mai susceptibil la infecții datorită rezistenței naturale
diminuate de boală sau de unele medicamente (chimioterapice,
imunodepresoare)
 Toaletele comune sau proximitatea altor pacienţi măresc riscul infecţiilor

8
încrucişate
3. Căi de transmitere  Principalele căi de transmitere a infecţiilor sunt:
o Transmiterea interumană, cea mai frecventă este prin intermediul
mâinilor
o Calea aeriană
o Prin tuse, strănut, expectorație (picăturile lui Flugge), este
responsabilă de apariția unui procent de 10% dintre infecțiile
nosocomiale
o Aerosolii din dispozitivele de curățare sau din seringi pot
transporta particule microscopice care se găsesc în suspensie în
aer ce pot fi inhalate cu ușurință
o Inoculare cu ace sau soluţii contaminate
o Penetrarea organismului cu ocazia sondajelor urinare, intubației
orotraheale, inciziei operatorii

POLITICI ŞI PROGRAME DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL A


A-1.2.
INFECȚIILOR
1. Recomandări  Recomandările din procedurile de izolare au următoarele scopuri:
o Reducerea procedurilor inutile
o Utilizarea procedurilor invazive în unitățile de îngrijire intensivă
o Contracararea răspândirii agenţilor patogeni rezistenți la tratament
 În toate spitalele există departamentul de supraveghere şi control a infecţiilor
intraspitalicești
 Lunar sau trimestrial fiecare secție raportează, către acest departament, numărul
şi tipul de infecții intraspitalicești.
 Politicile şi procedurile de control a infecţiilor trebuie să fie clare şi cunoscute
de întregul personal medical
 Pentru a controla infecțiile sunt disponibile următoarele mijloace:
o Decontaminarea
o Curățenia
o Dezinfecţia
o Antisepsia
o Sterilizarea
 Decontaminarea, curățenia, dezinfecţia concură asepsia care reprezintă un
ansamblu de măsuri preventive ce împiedică introducerea germenilor patogeni în
organism
2. Decontaminarea  Se adresează exclusiv materialului murdar
 Se aplică materialelor inerte (suprafețe, instrumente)
 Are drept scop diminuarea numărului de microorganisme înainte de curățare,
protejarea personalului de o contaminare (instrumente de la sala de pansamente
sau sala de operații) şi evitarea diseminării microorganismelor în mediul
înconjurător.
3. Curățenia  Este acţiunea care constă în
o Îndepărtarea murdăriei (spălarea podelelor, suprafețelor etc.)
o Precede celelalte operații cu excepția decontaminării
4. Dezinfecția  Este operația care se aplică pe medii inerte
 Este treapta superioară a decontaminării
 Se aplică numai pe materiale şi suprafețe curate
5. Observații  Curățenia şi dezinfecţia pot fi realizate în aceiași operație pe o suprafață
datorită utilizării produselor de curățenie /dezinfecţie.
o Dacă dezinfecţia înlocuiește sterilizarea unui obiect, ea trebuie, în mod
imperativ să se facă în 2 timpi separați:
 Curățire
 Dezinfecţie
 Antisepsia este o metodă de combatere a infecției care se aplică țesuturilor vii,
eliminând sau distrugând microorganismele prezente în momentul derulării
procedurii
9
A-1.3. GHID DE PRECAUȚII STANDARD
1. Generalități Ministerului Sănătății aprobă Normele de supraveghere, prevenire
şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare,
Normele cuprind:
a) Organizarea activităţilor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor
asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare publice şi private cu paturi
b) Supravegherea şi raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale
c) Metodologia de supraveghere a expunerii accidentale a personalului care lucrează
în domeniul sanitar la produse biologice
d) Precauţiunile standard - măsuri minime obligatorii pentru prevenirea şi limitarea
infecţiilor asociate asistenţei medicale
2. Reguli de bază în  Consideră toţi pacienții potențial infectați
aplicarea  Consideră că sângele, alte fluide biologice şi țesuturile sunt contaminate cu
precauțiunilor HIV, HBV, HCV 3.
standard  Consideră că acele şi alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate
după utilizare
 Contactul tegumentelor şi mucoaselor cu următoarele produse trebuie considerat
la risc:
o Sânge
o Lichid amniotic
o Lichid pericardic
o Lichid peritoneal
o Lichid pleural
o Lichid sinovial
o Lichid cefalorahidian
o Spermă
o Secreții vaginale
o Țesuturi
o Orice alte fluide organice vizibil contaminate cu sânge
3. Scop  Scopul aplicării precauțiunilor standard este prevenirea transmiterii infecţiilor
pe cale sanguină la locul de muncă al personalului.
4. Implementarea  Utilizarea echipamentului de protecţie adecvat, complet
precauțiunilor  Spălarea mâinilor şi a altor părţi ale tegumentelor
standard  Prevenirea accidentelor şi altor tipuri de expunere profesională
 Personal infectat cu HIV.
 Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă şi activităţi prestate de
personalul medical în funcţie de contactul cu sânge şi alte lichide biologice

PRECAUȚII DE PREVENIRE A INFECȚIILOR TRANSMISE PE CALE


A-1.4.
AERIANĂ
1. Linii directoare  Transmiterea aeriană se realizează prin intermediul particulelor mici (</= 5 µm
în mărime) care transportă microbii și pot fi transferați prin intermediul
curenților de aer pe distanță mai mare de 2 m de la sursă . Aceste particule sunt
inhalate

2. Indicații  Afecțiunile care necesită astfel de precauţii sunt:


o Varicela
o Zona Zoster diseminat
o Zona Zoster localizat la pacienții imunodepresivi
o Rubeolă
o Tuberculoză
o Pacienţi traheostomizaţi
3. Materiale necesare  Pregătirea materialelor se realizează pe un cărucior:
o Cartelă pentru ușa camerei de izolare
o Măști chirurgicale
o Halate, mănuşi de unică folosinţă
10
o Materiale pentru igiena mâinilor
4. Efectuarea procedurii  Se plasează pacientul într-o cameră cu presiune negativă a aerului, în raport cu
coridoarele, aerul fiind direct evacuat spre exterior sau recirculat prin filtre
HEPA de înaltă frecvență cu 6-12 schimburi de aer pe oră.
 Se explică precauțiile de izolare pacientului şi familiei acestuia
 În rezervele cu anticameră (sasuri) riscul de circulație al aerului între cameră și
coridor este redus la minimum. În situația în care nu există astfel de facilități
pacientul este plasat singur într-o rezervă dotată cu grup sanitar și duș .
 Se afișează pe uşa camerei precauțiile specifice prevenirii transmiterii infecţiilor
pe cale aeriană
 Se instruiește pacientul ca în momentul tusei sau strănutului să-şi acopere nasul
şi gura cu șervețel de hârtie
 Se plasează un recipient (sac) pe una din lateralele patului pentru ca pacientul să
colecteze materialele folosite (șervețele, comprese)
 Se limitează mobilizarea pacientului în afara camerei
o Dacă trebuie să părăsească camera pentru anumite proceduri, pacientul
va purta o mască chirurgicală
o Serviciul de investigații /tratament va fi anunțat asupra precauțiilor de
izolare stabilite pentru ca pacientul să fie adus în camera de izolare cât
mai repede posibil

PRECAUȚII DE PREVENIRE A INFECȚIILOR TRANSMISE PRIN


A-1.5.
PICĂTURI FLUGGE
1. Linii directoare  Respectarea precauțiunilor previne răspândirea infecţiilor ce se transmit prin
picături infecțioase ( Flugge) expulzate în momentul tusei sau strănutului.
Picăturile infecțioase sunt prea grele pentru a pluti în aer și se transferă la mai
puțin de 2 m de la sursă.
 Răspândirea picăturilor poate fi:
o Directă – picăturile ajung prin inhalare la nivelul mucoaselor
o Indirectă - picăturile ajung pe suprafețe sau mâini și sunt transmise pe
mucoase sau alimente.
2. Indicații  Bolile care necesită astfel de precauţii sunt:
o Pneumonia cu hemophilus influenzae
o Difteria
o Faringita streptococică
o Pneumoniile bacteriene
o Scarlatina la copiii mici
o Parotidita epidemică
o Infecția cu adenovirusuri la copii
3. Efectuarea procedurii  Pacientul este plasat într-o cameră, singur sau se cohortează într-un salon cu alți
pacienți infectați cu același agent patogen
 Se explică procedurile de izolare
 Se afișează pe ușa camerei precauțiile de izolare
 Se spălă mâinile înainte şi după ieşirea din camera, cât şi pe parcursul
intervențiilor efectuate asupra pacientului
 Se fixează masca pe faţa pacientului, prinzând-o numai de șireturi în timpul
manipulării
 Se instruiește pacientul să utilizeze șervețele de hârtie, comprese pentru a-şi
acoperi gura şi nasul atunci când tuşeşte sau strănută şi să colecteze în
recipientul aflat lângă pat
 Asistentul medical poartă protectoare faciale atunci când lucrează la 1-2 metri de
pacient
 Vizitatorii poartpă halat de unică utilizare și mască facială
 Dacă pacientul trebuie să părăsească camera pentru investigații suplimentare va
purta o mască facială bine fixată pe gură şi nas

11
PRECAUȚII DE PREVENIRE A INFECȚIILOR TRANSMISE PRIN
A-1.6.
CONTACT DIRECT
1. Definiții  Transmiterea prin contact
o Direct, cu produse biologice ( microorganisme ce se transmit în mod direct
dela o perosnă la alta): în timpul asistenței medicale și îngrijirii pacientului
de către asistenții medicalisau în contact cu membrii familiei sau cu alți
pacienți
o Indirect prin intermediul suprafețelor/obiectelor contaminate - transferul
microorganismelor se reazlizează print-o contaminare intermediară
(contaminarea obiectelor, echipamentului, mâncării), când:
Igiena mâinilor personalului ce asigură actul medical/ îngrijire este
inadecvată
- Echipamentul nu este curățat, dezinfectat, sterilizat
corespunzător între pacienți
- Agenții patogeni sunt transportați prin instrumentar
2. Materiale necesare  Se pegătesc pe un cărucior
o Halate
o Măști chirurgicale
o Mănuşi de unică folosinţă
o Afișaj pentru camera de izolare
o Etichete
o Saci sau pungi de plastic
3. Efectuarea procedurii  Se explică procedurile de izolare
 Se afișează pe ușă aceste precauţii pentru informare
 Se spală mâinile înainte şi după ieşirea din cameră, şi după îndepărtarea
mănuşilor
 Probele biologice recoltate se plasează în cutii impermeabile, etichetate corect şi
se trimit imediat la laborator
 Vizitatorii vor purta mănuşi şi halate pe tot parcursul vizitei şi îşi vor spăla
mâinile după îndepărtarea echipamentului de protecţie
 Toate obiectele care vin în contact cu pacientul sunt plasate într-o singură pungă
impermeabilă şi se iau lua măsurile necesare pentru îndepărtarea sau pentru
dezinfectarea şi sterilizarea lor
 Se utilizează materiale separate pentru fiecare pacient în parte (termometre,
tensiometre, stetoscoape) pentru a reduce riscul transmiterii infecției încrucişate
 Se limitează mobilizarea pacientului în afara camerei
 În cazul deplasării pacientului se acoperă steril rănile existente
 Se utilizează echipamentul de protecţie în cazul contactului cu un mediu
contaminat cu microbi rezistenţi la antibiotice (enterococi rezistenţi la
vancomicină, Staphylococcus aureus rezistent la meticilină), sau Clostridium
difficile;
 Pacientul se instalează într-o rezervă singur sau într-un salon cu alt pacient
infectat cu acelaşi agent patogen;
 La intrarea în salon se îmbracă mănușile şi echipamentul de protecţie;

A-1.7. SPĂLAREA MÂINILOR


1. Definiție  Igiena mâinilor este o măsură minima obligatorie pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor
asociate asistenţei medicale. Utilizarea antisepticelor alcoolice este metoda preferată în toate
situaţiile clinice, cu excepţia cazurilor când mâinile sunt vizibil murdare (sânge, fluide
biologice) sau după examinarea pacienţilor cu infecţie cu Clostridium difficile sau
norovirus, situaţii în care trebuie utilizate apa şi săpunul (Anexa 4 Ordin MS nr. 1101/2016
privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate
asistenţei medicale în unităţile sanitare)
.
2. Scop  Spălarea mâinilor asigură igiena, protecţia şi securitatea persoanei şi a mediului său,
12
prevenind transmiterea germenilor purtaţi pe mâini. Este o sarcină autonomă, asistentul
medical este responsabil direct pentru asigurarea ei.

3. Tipuri de  Spălarea simplă a mâinilor elimină flora tranzitorie formată din enterobacterii, virusuri,
spălare levuri, ciuperci mai mult sau mai puţin patogene şi care nu se multiplică. Spălarea simplă
igienică a mâinilor se face utilizându-se apă și săpun lichid; procedura nu este un substitut
pentru dezinfecția igienică a mâinilor.
 Dezinfecția igienică a mâinilor elimină în totalitate flora tranzitorie şi diminuează flora
comensuală sau rezidentă (germenii oportunişti care se găsesc în mod natural pe piele,
exemplu: stafilococul auriu) care se multiplică anormal în absenţa măsurilor de igienă şi duc
la scăderea rezistenţei organismului. Dezinfecția igienică a mâinilor se face prin spălare sau
frecare, utilizându-se de rutină un produs antiseptic de preferat pe bază de alcooli; în cazurile
de infecție cu Clostridium difficile dezinfecția igienică a mâinilor se face cu apă și săpun, nu
cu soluții alcoolice;
 Dezinfecția chirurgicală a mâinilor se practică în sălile de operaţii, sălile de naştere, sălile
de pansamente, serviciile de urgenţă. Dezinfeția chirurgicală a mâinilor prin spalare sau prin
frecare este procedura care se realizează numai după dezinfecția igienică a mâinilor,
utilizându-se un produs antiseptic.

4. Indicații  Spălarea simplă a mâinilor se realizează:


La intrarea şi la ieşirea din serviciu;
o
Înainte şi după înlăturarea mănuşilor sau a oricărui tip de echipament de protecţie;
o
După orice gest contaminant;
o
După acordarea îngrijirilor igienice de confort sau hoteliere;
o
Cu ocazia intervențiilor și procedurilor invazive (injecţii, recoltare de sânge, montarea
o
unei sonde gastrice, realizarea pansamentului);
o Înainte de prepararea şi distribuirea alimentelor şi a medicamentelor administrate oral;
o După folosirea toaletei, batistei
o După activități administrative.
 Dezinfecția igienică a mâinilor se realizează:
o După îngrijirea unui pacient imunodepresiv sau purtător al unei infecţii;
o Cu ocazia realizării unei proceduri invazive (sondajul vezical);
o Cu ocazia aplicării măsurilor de izolare septică sau aseptică;
o După două secvenţe de îngrijire cu risc de contaminare la acelaşi pacient sau între doi
pacienţi.
 Dezinfecția chirurgicală a mâinilor se realizează:
o Cu ocazia unor proceduri cu risc înalt de infecţii (cateterismul central, puncţia lombară,
drenajul pleural);
o Pentru intervenţiile chirurgicale la blocul operator sau în serviciul de radiologie
intervenţională;
o În alte servicii de investigare;
o Pentru asistarea naşterilor.

5. Materiale Spălarea simplă a mâinilor


necesare  apă potabilă;
 săpun lichid;
 prosoape de unică folosinţă;
 recipient pentru deşeuri.
Dezinfecția igienică a mâinilor
 apă potabilă;
 săpun lichid antiseptic sau antiseptic pe bază de alcool;
 prosoape de unică folosinţă;
 recipient pentru deşeuri.
Dezinfecția chirurgicală a mâinilor
 apă sterilă;
 soluţie antiseptică cu spectru larg;
 periuţă sterilă de unică folosinţă impregnată cu soluţie antiseptică spumantă;
13
 soluţie sau gel hidroalcoolic;
 şerveţele sterile;
 saci pentru deşeuri;
 pubele cu senzori pentru deşeuri (neacţionate manual
6. Efectuarea  Spălarea simplă a mâinilor
procedurii o se descoperă mâinile şi antebraţele;
o se îndepărtează bijuteriile, ceasurile (unghiile să fie scurte, fără ojă sau gel);
o se deschide robinetul;
o se umezesc mâinile cu apă caldă;
o se aplică o doză de săpun lichid în palmă;
o se spală fiecare mână prin fricţionare și se insistă în spaţiile interdigitale, în jurul
unghiilor, la extremitatea degetelor, la police şi la articulațiile mâinilor cu
antebrațele;
o se clătesc mâinile cu apă caldă din abundenţă;
o se usucă prin tamponare cu şerveţele de unică folosinţă fără a reveni asupra unei zone
deja uscate;
o se închide robinetul (dacă nu este automatic) cu ultimul şerveţel utilizat;
o se aruncă şerveţelele la pubelă (fără să fie atinsă pubela cu mâna).
Timpul de spălare: 40-60 secunde.
 Dezinfecția igienică a mâinilor prin spălare
o se descoperă mâinile şi antebraţele;
o se îndepărtează bijuteriile, ceasurile (unghiile să fie scurte, fără ojă sau gel);
o se deschide robinetul;
o se umezesc mâinile cu apă caldă;
o se aplică o doză de săpun lichid antiseptic;
o se spală fiecare mână prin fricţionare;
o se insistă în spaţiile interdigitale, în jurul unghiilor, la extremitatea degetelor, la
police şi la articulațiile mâinilor cu antebrațele;
o se clăteşte din abundenţă dinspre vârful degetelor spre articulaţiile mâinilor cu
antebrațele;
o se usucă prin tamponare cu şerveţele de unică folosinţă fără a reveni asupra unei
zone deja uscată;
o se închide robinetul (dacă nu este automatic) cu ultimul şerveţel utilizat;
o se aruncă şerveţelele la pubelă (fără să fie atinsă pubela cu mâna).
Timpul de spălare: 2-3 minute.
 Dezinfecția igienică a mâinilor prin fricționare
o se descoperă mâinile şi antebraţele;
o se îndepărtează bijuteriile, ceasurile (unghiile să fie scurte, fără ojă sau gel);
o se aplică o doză de antiseptic pe bază de alcool în palmă;
o se fricţionează mâinile și se insistă în spaţiile interdigitale, în jurul unghiilor, la
extremitatea degetelor, la police şi la articulațiile mâinilor cu antebrațele;
o se usucă mâinile prin evaporare;
Timpul de dezinfectare: 20-30 secunde.
 Spălarea chirurgicală a mâinilor se efectuează în 3 timpi:
o Necesită purtarea unei măşti, calote şi utilizarea de şerveţele sterile pentru uscarea
mâinilor.
o Se pun în prealabil masca şi calota.
o Se prepară/pregăteşte peria impregnată cu soluţia spumantă antiseptică.
Timpul 1:
o se umezesc mâinile, articulaţiile, antebraţele până la coate, lăsând apa să curgă
dinspre degete spre coate;
o se aplică o doză de săpun antiseptic în palmă şi se face spumă din abundenţă prin
masajul efectuat de la extremitatea degetelor până la coate timp de 1 minut;
o se menţin mâinile deasupra coatelor în timpul acestei operaţii;
o se clătesc din abundenţă mâinile, articulaţiile și antebraţele lăsând apa să curgă
dinspre vârful degetelor spre coate;

14
Timpul 2
o se perie unghiile cu peria sterilă impregnată cu soluţie spumantă antiseptică timp
de cel puțin 30 de secunde pentru fiecare mână;
o se clătesc din abundenţă mâinile, articulaţiile și antebraţele lăsând apa să curgă
dinspre vârful degetelor spre coate;
Timpul 3
o se pune în palmă o doză de săpun antiseptic
o se săpunesc cu grijă mâinile, încheieturile, antebraţele, timp de 1 minut pentru
fiecare mână și 30 secunde fiecare antebraț;
o se clătesc din abundenţă mâinile, articulaţiile și antebraţele lăsând apa să curgă
dinspre vârful degetelor spre coate;
o se usucă, prin tamponare cu şerveţele sterile fiecare membru, începând de la
degete spre coate şi menţinând mâinile ridicate.

7. Evaluarea  Se respectă timpul (durata) minim (ă)


procedurii  Se respectă numărul de pulverizări a soluției hidroalcoolice
 După manipularea obiectelor obișnuite (stilou, căruț, cadrul patului etc.) spălarea mâinilor se
face regulat
 Toate persoanele care acordă îngrijiri pacienților respectă procedura spălării mâinilor
 Lupta împotriva infecțiilor asociate asistenței medicale este legată de igiena mâinilor
 Durata spălării mâinilor este proporțională cu riscul infecțios
8. Complicații  Dermatite determinate de utilizarea produselor antiseptice: săpun lichid blând (doux), săpun
și riscuri lichid antiseptic, soluţie spumantă antiseptică; în acest caz, este recomandat să se reducă sau
să se întrerupă utilizarea produsului respectiv şi să se aplice o cremă hidratantă după fiecare
spălare a mâinilor.
 Formarea unei pelicule uleioase, lipicioase prin utilizarea repetată a soluţiilor/gelurilor
hidroalcoolice; se recomandă spălarea cu apă din abundenţă a mâinilor.
 Uscarea şi iritarea pielii; se recomandă clătirea cu apă din abundenţă şi aplicarea, după
uscare, a unei creme emoliente de mâini

9. Observații
PROCEDURILE RECOMANDATE
pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc
(Anexa nr.3 Ordinul MS nr. 961/2016)

Nivelul de
Proceduri applicate Indicații
risc
Minim  spălarea simplă igienică a  când mâinile sunt vizibil murdare
mâinilor cu apă și săpun  la începutul și la sfârșitul programului de lucru
lichid  înainte și după utilizarea mănușilor (sterile sau nesterile)
 înainte și după activitățile de curățare
 înainte și după contactul cu pacienții
 după utilizarea grupului sanitar (WC)
Intermediar  spălare cu apă și săpun  după contactul cu un pacient septic izolat
lichid, urmată de dezinfecția  înainte de realizarea unei proceduri invasive
igienică a mâinilor prin  după orice contact accidental cu sângele sau cu alte lichide
frecare cu un antiseptic, de biologice
regulă pe bază de alcooli  după contactul cu un pacient infectat și/sau cu obiectele
sau din salonul acestuia
 dezinfecția igienică a  după toate manevrele potențial contaminante
mâinilor prin spălare cu apă  înainte de contactul cu un pacient izolat profilactic
și săpun antiseptic  înaintea manipulării dispozitivelor intravasculare,
tuburilor de dren pleurale sau similar
 între manevrele efectuate succesiv la același pacient
 înainte și după îngrijirea plăgilor

15
Înalt  dezinfecția chirurgicală a  înainte de toate intervențiile chirurgicale, obstetrical
mâinilor prin frecare cu  înaintea tuturor manevrelor care necesită o asepsie de tip
antiseptic pe bază de alcooli, chirurgical
după spălarea prealabilă cu
apă sterilă și săpun antiseptic

A-1.8. UTILIZAREA MĂNUȘILOR


1. Definiție  Mănușile sunt utilizate pentru asigurarea asepsiei pentru pacient și pentru
protejarea personalului medical de fluidele biologice ale pacientului.
2. Recomandări  Schimbarea mănușilor:
o După fiecare pacient
o Între două tipuri de îngrijiri
o În caz de întrerupere a actului medical
o În caz de rupere a mănușilor
 Păstrarea mănuşilor în pachetul /cutia originală până la folosire
 Mănușile trebuie să fie disponibile la punctul de îngrijire a pacientului
 Mănușile trebuie să fie folosite numai dacă sunt integre
3. Scop  Tegumentul personalului medical rămâne în contact exclusiv cu suprafața internă
a mănușii și nu va avea contact cu nici o altă suprafață
 Reducerea riscului de transmitere a microorganismelor de la un pacient la altul
 Prevenirea transmiterii microorganismelor prezente pe mâinile personalului
medico-sanitar în timpul atingerii tegumentelor sau mucoaselor pacienților se va
face în următoarele situații:
o Anticiparea contactului mâinilor cu sânge, lichide biologice
contaminate, alte lichide biologice cu urme vizibile de sânge, țesuturi
umane
o Abord venos sau arterial
o Recoltare de LCR
o Contact cu pacienți care sângerează, au plăgi deschise, escare de
decubit, alte leziuni cutanate
o Manipularea instrumentarului contaminat în vederea curățării,
decontaminării
4. Indicații  Se îmbracă mânușile înainte de:
contraindicații o Îngrijiri septice
o Toaleta anusului, feselor
o Înlăturarea pansamentelor
o Efectuarea procedurilor ce presupun contactul cu mucoase, lichide
biologice și patologice
o Montarea sondei gastrice
o Prelevări de sânge și alte produse biologice (urină, scaun, salivă etc)
 Purtarea mănușilor nu înlocuiește și nu exclude SPĂLAREA prealabilă a
mâinilor
5. Tipuri de mănuși  Mănuși sterile:
o Utilizate în chirurgie, obstetrică
o Utilizate în caz de examinare internă
o Utilizate în intervenții care implică contact cu regiuni ale corpului
o În abord vascular prin puncție
o La pacient cu soluții de continuitate a tegumentelor și mucoaselor
o La manipularea unor materiale potențial contaminate
o La nou-născuți în caz de:
 Intubație traheală
 Cateter vascular central (ombilical arterial/venos, epicutaneo-cav) și
periferic
 Exsangvinotransfuzie
 Montare, demontare și întreținere cateter uretral
 În caz de puncție pleurală, pericardică, abdominală, lombară etc
16
 Mănuşi nesterile:
o În examinări curente care implică contact cu mucoasele pacientului
o La manipularea materialelor contaminate
o Pentru curățenie
o La îndepărtarea produselor biologice contaminate
 Mănuşi de uz general, menaj, cauciuc:
o În activități de întreținere care implică contact cu sânge și alte produse
biologice considerate a fi contaminate
o La colectare de materialelor contaminate
o La curățarea și decontaminarea instrumentarului, materialului moale,
suprafețelor contaminate
o La manipularea materialelor contaminate
o La îndepărtarea produselor biologice
6. Îmbrăcarea mănușilor  Înainte de utilizarea mănușilor nesterile se efectuează:
nesterile o Spălare cu apă și săpun
o Igiena mâinilor prin fricționare cu un produs pe bază de alcool
 Îmbrăcarea mănușilor:
o Se extrage o mănușă din cutia originală
o Se atinge numai suprafața corespunzătoare încheieturii mâinii (marginea
manșetei)
o Se îmbracă prima mănușă
o Se extrage a doua mănușă și se atinge numai suprafața corespunzătoare
încheieturii mâinii
o Pentru a evita atingerea pielii antebrațului cu mâna înmănușată se
întoarce suprafața externă a mănușii ce urmează a fi îmbrăcată pe
degetele îndoite ale mâinii înmănușate astfel încât să permită îmbrăcarea
mănușii pe a doua mână
7. Îmbrăcarea mănușilor  Înaintea unei proceduri aseptice, se efectuează igiena mâinilor prin fricționare
sterile cu un produs pe bază de alcool sau prin spălare cu apă și săpun.
 Îmbrăcarea mănușilor sterile:
 Se verifică integritatea ambalajului
 Se deschide primul ambalaj nesteril pentru a expune al doilea ambalaj
steril, fără a-l atinge în interior
 Se pune al doilea ambalaj steril pe o suprafață curată, uscată fără a-l
atinge în interior și se deschide ambalajul
 Se utilizează policele și indexul mâinii nedominante pentru a prinde
marginea îndoită a manșetei mănușii
 Se introduce mâna dominantă în mănușă, prin alunecare, dintr-o
singură mișcare, păstrând manșeta îndoită /pliată la nivelul încheieturii
mâinii
 Se ridică a doua mănușă prin alunecarea degetelor mâinii înmănușate
sub manșeta mănușii
 Se introduce prin alunecare, dintr-o singură mișcare, mâna
nedominantă în a doua mănușă, evitând orice contact al mâinii
înmănușate cu o alta suprafață (contactul cu alte suprafețe constituie
compromiterea asepsiei și necesită schimbarea mănușilor)
 După îmbrăcarea mănușilor, dacă este necesar, se aranjează porțiunile
mănușilor care acoperă degetele și spațiile interdigitale până ce mănușile sunt
bine potrivite
 Se desface manșeta primei mâini înmănușate, prin alunecare delicată a degetelor
celeilalte mâini în interiorul îndoiturii (compromiterea asepsiei necesită
schimbarea mănușilor)
8. Îmbrăcarea mănușilor  Îmbrăcarea mănușilor sterile pentru o intervenție chirurgicală include aceleași
chirurgicale secvențe, cu următoarele mențiuni:
o Este precedată de dezinfecția chirurgicală a mâinilor
o Îmbrăcarea mănușilor se efectuează după îmbrăcarea halatului
chirurgical steril
17
o Deschiderea primului ambalaj (non-steril) este efectuată de către un alt
asistent medical
o Al doilea ambalaj (steril) este plasat pe o suprafață sterilă alta decât
cea utilizată pentru intervenția chirurgicală
o Mănușile sterile vor acoperi mânecile halatului steril în zona
încheieturilor mâinilor cu antebrațele
9. Dezbrăcarea  Se prinde o mănușă de la nivelul încheieturii mâinii, fără a atinge pielea și se
mănușilor dezbracă de pe mână astfel încât mănușa să se întoarcă pe dos
 Se ține mănușa scoasă în mâna înmănușată și se introduc 2 degete ale mâinii fără
mănușă în interior, între mănușă și încheietura mâinii
 Se îndepărtează a doua mănușă prin întoarcerea marginii exterioare peste mână,
degete și peste cealaltă mănușă prinsă în palmă (întoarcerea pe dos în
întregime)
 Se aruncă mănușile folosite în sacul pubelă
10. Observații  După îndepărtarea mănușilor, mâinile necesită spălare /fricționare cu apă și
săpun/soluții antiseptice
 Utilizarea mănușilor nu modifică și nu înlocuiește recomandările pentru igiena și
dezinfecția mâinilor cu apă și săpun sau fricționarea mâinilor cu un produs pe
baza de alcool

A-1.9. ECHIPAMENTUL DE PROTECȚIE


1. Definiție  Echipamentul de protecție este o barieră între personalul medico-sanitar și
sursa de infecție, utilizată în timpul activităților care presupun risc de infecție
2. Echipamente de  Mănuși:
protecție  Mănuşi de unică folosinţă:
o Pentru intervenții care implică contactul cu pacientul
o Abord vascular prin puncție
o Contactul cu pacientul care prezintă soluții de continuitate (plăgi)
o Manipularea unor materiale cu potențial de contaminare
o Dezobstruări de urgență ale căilor respiratorii
 Mănuși reutilizabile:
o Manipularea de materiale contaminate
o Proceduri de curățenie
o Îndepărtarea de produse biologice contaminate
 Mănuși de uz general:
o Colectarea materialelor contaminate
o Curățirea și decontaminarea instrumentarului
o Curățirea și decontaminarea suprafețelor contaminate
 Halate obișnuite:
o Utilizate în timpul tuturor activităților din unitățile medicale
 Șorțuri, bluze impermeabile, echipamente de protecție:
o Când se anticipează producerea de stropi, picături, jeturi cu produse
biologice potențial contaminate
o Protejarea tegumentelor personalului medical din secții cu profil
chirurgical
o În laboratoare
o În servicii de urgență
o În servicii de anatomie patologică, medicină legală
o În timpul unor activități administrative
 Mască facială:
o Protejează tegumentele și mucoasele bucală și nazală ale personalului
medical
o Contactul cu pacienţi cu meningită virală sau bacteriană
o Contactul cu pacienţi cu tuberculoză pulmonară care sunt bacil Koch
prezent
o Contactul cu pacienţi care tușesc
18
o Aspirarea secrețiilor traheo-bronșice pe canulă traheală
o Îngrijirea plăgilor supurate
o Pregătirea perfuziilor cu chimioterapice
o Pregătirea vaccinurilor pentru administrare / dizolvarea pulberilor
liofilizate
o Măștile trebuie să fie de tip filtru şi să fie bine fixate pe faţă
 Protectoare faciale:
o Ochelari
o Ecran protector
o Protejează tegumentele și mucoasele bucală, nazală, oculară
o Activităţi care presupun contaminarea sau stropirea cu diferite fluide
organice
o Săli de operație
o În timpul manipulării instrumentarului și a materialului textil steril
 Echipamente de resuscitare
o Protejează mucoasa bucală în timpul respirației artificiale
 Bonete:
o Simple sau impermeabile
 Cizme de cauciuc.
3. Observații  Se alege echipamentul în funcţie de scop
 Toate componentele echipamentului de protecţie se selectează în funcţie de
procedura care urmează a fi aplicată

A-1.10. UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE PROTECȚIE


1. Scop  Prevenirea transmiterii infecţiilor de la persoana infectată la alţi pacienţi sau de
la membrii personalului de îngrijire la pacienţi
 Reducerea riscului infectării pacienților cu imunitate scăzută
2. Indicații  Utilizarea echipamentului individual de protecţie (mănuşi, halate, protectoare
contraindicații faciale) în funcţie de expunerea anticipată este o măsură minimă obligatorie
pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenței medicale
 Igiena mâinilor este întotdeauna etapa finală după îndepărtarea şi aruncarea
echipamentului
3. Folosirea  Se spală mâinile cu un agent de curățare antiseptic pentru a preveni dezvoltarea
echipamentului de microorganismelor în interiorul mănuşilor
protecție o Mănușile se vor pune astfel încât să acopere marginile mânecilor
halatului de protecţie
 Se îmbracă halatul şi se înfășoară de jurul împrejurul corpului peste uniforma
obișnuită pe care trebuie să o acopere complet
o Se leagă bine șireturile sau se trage fermoarul şi apoi se leagă bridele
halatului în jurul gâtului
 Se aşează masca confortabil peste nas şi gură şi se leagă șireturile măștii în
regiunea occipitală, suficient de sus ca să nu alunece
o Dacă sunt necesari ochelari de protecţie, masca se va așeza sub
marginea de jos a ochelarilor
4. Îndepărtarea  Se consideră că părțile externe ale echipamentului de protecţie sunt
echipamentului de contaminate
protecție  Cu mâna dominantă înmănușată se îndepărtează mânușa de pe mâna
nedominantă rulând în exterior manşeta acesteia
o Se îndepărtează şi mănușa de pe mâna dominantă introducând unul sau
două degete prin interiorul mănușii şi îndepărtând-o cu partea internă
în afară
o În timpul îndepărtării mănuşilor nu se va atinge pielea cu partea
externă a acestora
o Se aruncă mănusile în sacul special pentru echipamente contaminate
 Se dezleagă masca ținând-o numai de șireturi şi se depozitează, de asemenea, în
sacul pentru echipamente contaminate
19
o Dacă pacientul are o boală ce se răspândește pe calea aerului, masca se
va îndepărta ultima
 Se dezleagă halatul din jurul gâtului
 Se prinde halatul de partea externă dintre umeri şi se trage de pe mâneci
întorcându-l pe dos pe măsură ce este scos de pe corp, pentru a evita
contaminarea
o Se ține halatul protector cât mai departe de uniformă
o Se împăturește pe dos
o Se depozitează în recipientul pentru echipamente contaminate
5. Observații  Se spală mâinile şi antebrațele cu săpun şi agent antiseptic înainte de a ieși din
cameră (dacă chiuveta se află în camera pacientului)
 Se închide robinetul (dacă nu este automatic) folosind un prosop de hârtie ce se
aruncă în sacul pentru deșeuri
 Se acționează clanța ușii, pentru a o deschide, folosind un alt prosop de hârtie
curat
 Se va închide ușa camerei, pe dinafară, cu mâna neprotejată
 Dacă chiuveta este în altă cameră, se vor spăla mâinile şi antebrațele cu săpun şi
agent antiseptic după părăsirea camerei de izolare
 După fiecare procedură, căruciorul de lucru va fi curățat, dezinfectat şi dotat cu
materialele necesare unei alte proceduri
 Camera de izolare va fi complet curățată şi dezinfectată după externarea
pacientului

COLECTAREA SELECTIVĂ A DEȘEURILOR REZULTATE DIN


A-1.11.
ACTIVITATEA MEDICALĂ(conform OMS 1226/2012)
1. Definiții  Activitatea medicală este orice activitate de diagnostic, prevenție, tratament,
cercetare, precum şi de monitorizare şi recuperare a stării de sănătate, care implică
sau nu utilizarea de instrumente, echipamente, substanțe ori aparatură medicală
 Ambalajele pentru deșeuri rezultate din activitatea medicală reprezintă
recipiente şi containere utilizate pentru colectarea, ambalarea, transportul,
tratarea şi eliminarea finală a deșeurilor rezultate din activitatea medicală
 Colectarea deșeurilor medicale reprezintă orice activitate de strângere a
deșeurilor pe categorii, la sursă, şi stocarea temporară a deșeurilor în scopul
transportării acestora la o instalație de tratare /eliminare a deșeurilor
 Decontaminarea termică reprezintă operațiunea care se bazează pe acțiunea
căldurii umede sau uscate pentru îndepărtarea microorganismelor (patogene sau
saprofite) conținute în deșeurile medicale periculoase
 Deșeurile anatomo-patologice sunt fragmente şi organe umane, inclusiv
recipiente de sânge şi sânge conservat considerate infecțioase
 Deșeurile chimice şi farmaceutice sunt substanțe chimice solide, lichide sau
gazoase, care pot fi toxice, corozive ori inflamabile
o Medicamentele expirate, reziduurile de substanțe chimioterapeutice, pot
fi citotoxice, genotoxice, mutagene, teratogene sau carcinogene
 Deșeurile infecțioase prezintă proprietăți periculoase, conțin microorganisme
viabile sau toxine ale acestora, produc boli la om, sunt considerate deșeuri
periculoase
 Deșeurile înțepătoare-tăietoare sunt obiecte ascuțite care pot produce leziuni
mecanice prin înțepare sau tăiere, considerate deșeuri infecțioase/periculoase,
dacă au fost în contact cu fluide biologice sau cu substanțe periculoase
 Deșeurile medicale nepericuloase nu prezintă pericol pentru sănătatea umană şi
pentru mediu
 Deșeurile medicale periculoase rezultate din activități medicale prezintă
proprietățile periculoase
 Gestionarea deșeurilor medicale înseamnă:
o Colectarea
o Stocarea temporară

20
o Transportul
o Tratarea
o Valorificarea
o Eliminarea deșeurilor
 Instalația de incinerare este orice instalație tehnică fixă sau mobilă şi
echipamentul destinat tratamentului termic al deșeurilor, cu sau fără recuperarea
căldurii de ardere rezultate
 Prevenirea producerii deșeurilor medicale reprezintă totalitatea măsurilor care
au drept scop reducerea cantității de deșeuri medicale
 Producătorul de deșeuri medicale este orice persoană fizică sau juridică ce
desfăşoară activități medicale din care rezultă deșeuri medicale
 Spațiul central de stocare temporară a deșeurilor medicale reprezintă un
amplasament de stocare temporară a deșeurilor medicale, amenajat în incinta
unității care le-a generat, până la momentul la care acestea sunt evacuate în
vederea eliminării
 Tratarea deșeurilor medicale înseamnă operațiunile de pregătire prealabilă
valorificării sau eliminării, respectiv operațiunile de decontaminare la
temperaturi scăzute
 Unitatea sanitară este orice unitate publică sau privată, cu paturi sau fără paturi,
care desfăşoară activități în domeniul sănătății umane şi care produc deșeuri
2. Responsabilități în  Asistentul-șef din unitățile sanitare:
domeniul gestionării o Răspunde de aplicarea codului de procedură
deșeurilor medicale o Prezintă medicului șef de secție sau coordonatorului planificarea
necesarului de materiale pentru sistemul de gestionare a deșeurilor
medicale
 Asistentul medical din unitățile sanitare:
o Aplică procedurile stipulate de codul de procedură
3. Deșeuri  Deșeurile înțepătoare-tăietoare:
o Ace, ace cu fir, catetere
o Seringi cu ac
o Branule
o Lame de bisturiu
o Pipete
o Sticlărie de laborator ori altă sticlărie spartă
o În situația în care obiectele ascuțite au intrat în contact cu substanțe
/materiale periculoase sunt considerate deșeuri periculoase
 Deșeurile anatomo-patologice:
o Fragmente din organe și organe umane
o Părți anatomice
o Lichide organice
o Material biopsic
o Părți anatomice rezultate din laboratoarele de autopsie
o Recipiente pentru sânge și sânge etc.
 Deșeurile infecțioase:
o Sânge ori cu alte fluide biologice,
o Perfuzoare cu tubulatură
o Recipiente care au conținut sânge sau alte fluide biologice
o Câmpuri operatorii
o Mănuși
o Sonde și alte materiale de unică folosință
o Comprese, pansamente și alte materiale contaminate
o Membrane de dializă
o Pungi de material plastic pentru colectarea urinei
o Materiale de laborator folosite
o Scutece care provin de la pacienți cu boli infecțioase
o Cadavre de animale rezultate în urma activităților de cercetare și
experimentare etc.
21
 Deșeuri chimicale - acizi, baze, solvenți halogenați, alte tipuri de solvenți,
produse chimice organice și anorganice, soluții de formaldehidă etc.
 Deșeurile periculoase sunt marcate cu un asterisc (*)
4. Etapele minimizării  Achiziționarea de materiale care generează cantități mici de deșeuri
cantității de deșeuri  Utilizarea de metode şi echipamente moderne ce nu generează substanțe
chimice periculoase, cum ar fi:
o Înlocuirea metodei clasice de dezinfecție chimică cu dezinfecția pe bază
de abur sau de ultrasunete
o Înlocuirea termometrelor cu mercur cu cele electronice
o Utilizarea radiografiilor computerizate în locul celor clasice
 Gestionarea corectă a depozitelor de materiale şi reactivi
 Separarea la sursă prin asigurarea că deșeurile sunt colectate în ambalajele
corespunzătoare fiecărei categorii
 Tratarea deșeurilor prin utilizarea metodei de decontaminare termică la
temperaturi scăzute
 Eliminarea finală în condiții corespunzătoare, deșeurile tratate se elimină
prin metode cu impact minim asupra mediului
5. Recomandări  Colectarea separată a deșeurilor rezultate din activități medicale
 Colectării separate a deșeurilor în funcție de tipul şi natura deșeului
 Nu se amestecă deșeuri periculoase cu deșeuri nepericuloase
 În situația în care nu se realizează separarea deșeurilor, întreaga cantitate de
deșeuri se tratează ca deșeuri periculoase.
6. Ambalarea deșeurilor  Recipientul de colectare este de unică folosință şi se elimină odată cu conținutul
medicale  Codurile de culori ale recipientelor de colectare a deșeurile medicale sunt:
o Galben - pentru deșeurile medicale periculoase
o Negru - pentru deșeurile nepericuloase
 Pentru deșeurile infecțioase se foloseşte pictograma „Pericol biologic"
 Pentru deşeurile periculoase se folosesc pictogramele aferente proprietăților
periculoase ale acestora, respectiv: „Inflamabil", „Coroziv", „Toxic" etc.
 Pentru deşeurile infecțioase care nu sunt obiecte ascuțite se folosesc cutii din
carton prevăzute în interior cu saci galbeni din polietilenă sau saci din polietilenă
galbeni ori marcați cu galben.
 Pentru deşeurile infecțioase de laborator se folosesc cutii din carton rigid
prevăzute în interior cu sac galben de polietilen marcate cu galben
7. Colectarea deșeurilor  Deșeuri infecțioase care nu sunt obiecte ascuțite
o Se colectează în cutii din carton cu saci galbeni din polietilenă sau saci
din polietilenă galbeni ori marcați cu galben
 Deşeurile înțepătoare-tăietoare
o Se colectează separat în recipient din material plastic rigid rezistent la
acțiuni mecanice
o Recipientul este prevăzut la partea superioară cu un capac special care
să permită introducerea deșeurilor şi să împiedice scoaterea acestora
după umplerea recipientului
o Capacul recipientului are orificii pentru detașarea acelor de seringă şi a
lamelor de bisturiu
o Recipientele utilizate pentru deșeurile înțepătoare tăietoare infecțioase au
culoarea galbenă şi sunt marcate cu pictograma „Pericol biologic"
 Deșeurile infecțioase de laborator
 se folosesc cutii din carton rigid prevăzute în interior cu sac galben de
polietilenă, marcate cu pictograma „Pericol biologic"
 Containerul mobil pentru deșeuri infecțioase, anatomo-patologice şi părți
anatomice şi înțepătoare-tăietoare
o Reprezintă al doilea recipient în care se depun sacii, cutiile şi
recipientele pentru deșeurile periculoase, cu pereți rigizi
o Are marcaj galben, este etichetat „deşeuri medicale"
o Poartă pictograma „pericol biologic"
22
 Deşeurile anatomo-patologice
o Cele destinate incinerării sunt colectate în mod obligatoriu în cutii din
carton rigid
o La solicitarea beneficiarului, părțile anatomice pot fi înhumate sau
incinerate în condițiile legii
 Deşeurile periculoase chimice
o Se colectează în recipiente speciale, cu marcaj adecvat pericolului
(„Inflamabil", „Coroziv", „Toxic" etc.)
o Recipientele în care se colectează deșeurile chimice trebuie să fie
proiectate şi realizate în așa fel încât să împiedice orice pierdere de
conținut
o Deşeurile chimice periculoase în stare lichidă se colectează în
recipiente impermeabile
 Deşeurile chimice nepericuloase
o Se colectează separat în ambalajul original
 Deşeurile stomatologice
o Reprezentate de amalgamul dentar se colectează separat în containere
sigilabile şi sunt preluate de firme autorizate în vederea valorificării
 Deşeurile rezultate în urma administrării tratamentelor cu citotoxice şi
citostatice
o Reprezentate de corpuri de seringă cu sau fără ac folosite, sticle şi sisteme de
perfuzie, materiale moi contaminate, echipament individual de protecție
contaminat etc. Trebuie colectate separat, ambalate în containere de unică
folosință sigure, cu capac, care se elimină separat
 Deşeurile nepericuloase
o Se colectează în saci din polietilenă de culoare neagră, inscripționați „Deşeuri
nepericuloase"
o În lipsa acestora se pot folosi saci din polietilenă transparenți şi incolori
8. Stocarea temporară a  Spațiul central de stocare a deşeurilor are două compartimente:
deșeurilor o Un compartiment pentru deşeurile periculoase
o Un compartiment pentru deşeurile nepericuloase
 Durata stocării temporare a deşeurilor infecțioase nu poate să depășească un
interval de 48 de ore, cu excepția situației în care deşeurile sunt depozitate într-
un amplasament prevăzut cu sistem de răcire cu temperatură mai mică de 4°C,
când durata depozitării poate fi de maximum 7 zile
 Stocarea temporară a deşeurilor rezultate din activitățile medicale nu va depăși
24 de ore
 Personalul implicat în sistemul de gestionare a deşeurilor medicale periculoase
cunoaște:
o Tipurile de deşeuri produse în unitatea sanitară
o Riscurile pentru mediu şi sănătatea umană
o Planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activități medicale, cu
regulamentele interne şi codurile de procedură pentru colectarea
separată pe categorii, stocarea temporară, transportul şi eliminarea
deşeurilor medicale periculoase, precum şi procedurile/protocoalele
aplicabile în caz de accidente sau incidente survenite în activitatea de
gestionare a deşeurilor

A-1.12. DEZINFECȚIA
1. Definiții  Dezinfecția - procedura de distrugere a majorității microorganismelor patogene
sau nepatogene de pe orice suprafețe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenți
fizici și/sau chimici.
 Biocidele - substanțe utilizate în domeniul medical pentru dezinfecție
 Antiseptic - produsul biocid care fie inhibă dezvoltarea, fie distruge
microorganismele la nivelul tegumentelor/mucoaselor intacte pentru prevenirea
sau limitarea infecțiilor
23
 Biofilm - un strat subțire de microorganisme care aderă puternic la suprafețe
organice sau anorganice și care este foarte rezistent la unele substanțe biocide
2. Tipuri de dezinfecție  Dezinfecția de nivel înalt - procedura de dezinfecție prin care se realizează
distrugerea bacteriilor în forma vegetativă, fungilor, virusurilor, microbacteriilor
și a majorității sporilor bacterieni; aceasta metodă de dezinfecție se aplica și
dispozitivelor medicale reutilizabile care nu suportă autoclavarea
 Dezinfecția de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecție prin care
se realizează distrugerea bacteriilor în forma vegetativă, a fungilor, a
microbacteriilor și a virusurilor, fără acțiune asupra sporilor bacterieni
 Dezinfecția de nivel scăzut - procedura de dezinfecție prin care se realizează
distrugerea majorității bacteriilor în forma vegetativă, a unor fungi și a unor
virusuri, fără acțiune asupra microbacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor
neanvelopate și mucegaiurilor
3. Indicații  Dezinfecția se aplică numai după curățare și este urmată de clătire, după caz. În
situația în care suportul care trebuie tratat a fost contaminat cu produse
biologice, prima etapă este dezinfecția, apoi se realizează curățarea urmată de
încă o etapă de dezinfecție și clătire, după caz
 Dezinfecția prin căldură uscată (flambarea) este utilizată exclusiv în
laboratorul de microbiologie
 Dezinfecția prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării
automatizate a lenjeriei și veselei, cu condiția atingerii unei temperaturi de peste
900C
 Dezinfecția cu raze ultraviolete este indicată în dezinfecția suprafețelor netede
și a aerului în boxe de laborator, săli de operații, alte spații închise, pentru
completarea măsurilor de curățare și dezinfecție chimică
 Dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea produselor
biocide din grupa principală I, tip de produs 1 și 2, tip 4, 14 și 18 (menținerea
igienei în zona de distribuție și preparare a alimentelor sau cele utilizate în
activitățile de deratizare și dezinsecție)
 Produsele biocide încadrate în tipul 1 de produs sunt utilizate pentru:
o Dezinfecția igienică a mâinilor prin spălare
o Dezinfecția igienică a mâinilor prin frecare
o Dezinfecția pielii intacte
 Produsele biocide încadrate, conform prevederilor legale in vigoare, în tipul 2 de
produs sunt utilizate pentru:
o Dezinfecția suprafețelor
o Dezinfecția manuală a dispozitivelor medicale
o Dezinfecția prin imersie
o Dezinfecția la mașini automate
o Dezinfecția lenjeriei/material moale
4. Criterii de utilizare  Un produs se utilizează numai în scopul pentru care a fost avizat
 Se respectă întocmai indicațiile de utilizare de pe eticheta produsului
 Se respectă întocmai concentrația și timpul de contact precizate în avizul
produsului
 Se notează, pe flacon, data și ora deschiderii și data-limită până la care produsul
poate fi utilizat în conformitate cu recomandările producătorului
 La fiecare utilizare, flaconul se deschide și se închide corect
 Flaconul se manipulează cu atenție
 Se interzice transvazarea în alt flacon
 Se interzice recondiționarea flaconului
 Se interzice completarea unui flacon pe jumătate golit în alt flacon
 Se interzice amestecarea, precum și utilizarea succesivă a două produse diferite
 Se recomandă alegerea produselor care se utilizează ca atare și nu necesită
diluție
 Se preferă produsele condiționate în flacoane cu cantitate mică
 Flacoanele se păstrează la adăpost de lumină și departe de surse de căldură
24
5. Materiale necesare  Dispozitivele medicale utilizate în procedura de dezinfecție sunt reprezentate
de accesorii specifice utilizate în acest scop
6. Etapele dezinfecției de  Dezinfecție, cel puţin de nivel mediu
tip înalt  Curățare
 Dezinfecție de tip înalt prin imersie
 Clătire cu apă sterilă
 Procedurile de dezinfecție înaltă a dispozitivelor medicale termosensibile
sunt înregistrate în Registrul de dezinfecție înaltă a instrumentarului, în
care se completează urmatoarele date:
o Produsul utilizat și concentrația de lucru
o Data și ora preparării soluției de lucru
o Ora începerii fiecărei proceduri (ciclu) de dezinfecție
o Lista dispozitivelor medicale imersate la fiecare procedura
o Ora încheierii fiecărei proceduri
o Testarea cu bandelete a valabilității soluției, dacă a fost efectuată
o Numele și semnătura persoanei responsabile de efectuarea procedurii
7. Reguli generale de  Dezinfecția completează curățarea, dar nu o suplinește și nu poate înlocui
practică a dezinfecției sterilizarea
 Dezinfecția în focar utilizează dezinfectante cu acțiune asupra agentului patogen
incriminat
 Se respectă normele de protecție a muncii care să prevină accidentele și
intoxicațiile
 Personalul care utilizează în mod curent dezinfectantele va fi instruit cu privire la
noile proceduri sau la noile produse dezinfectante
 În fiecare încăpere există obligatoriu un grafic zilnic orar, în care se va înregistra
tipul operațiunii, ora de efectuare și semnătura, timpul de acțiune și concentrația
de lucru
 Controlul chimic și bacteriologic, prin sondaj, al soluțiilor dezinfectante în curs
de utilizare se realizează prin intermediul bandeletelor test aferente produsului
 Alegerea metodei de dezinfecție și/sau sterilizare pentru suprafețe, instrumentar
și echipamente ține cont de categoria din care acestea fac parte: noncritice,
semicritice și critice
 Suprafețele, instrumentarul și echipamentele sunt clasificate în:
o Critice - care vin în contact cu corpului uman
o Semicritice - care vin în contact cu mucoase intacte și nu penetrează
bariera tegumentară
o Noncritice - care nu vin frecvent în contact cu pacientul sau care vin în
contact numai cu pielea intactă a acestuia
8. Dezinfecția curentă  Este obligatorie în:
sau terminală o Secțiile de boli transmisibile
o Cazuri de infecții asociate asistenței medicale
o Situațiile de risc epidemiologic
o Secții unde sunt asistați pacienți imunodeprimați, arși, neonatologie,
prematuri, secții unde se practică grefe/transplant, secții de oncologie și
oncohematologie
o Blocul operator, blocul de nașteri
o Secțiile de reanimare, terapie intensivă
o Serviciile de urgență, ambulanța, locul unde se triază lenjeria
9. Aplicarea metodelor de  Pavimente (mozaic, ciment, linoleum, lemn etc.)
dezinfecție o Ștergere
o Curățare riguroasă
o Dezinfecție
 Pereți (faianță, tapet lavabil, uleiați etc.), uși, ferestre (tocărie)
o Ștergere
o Pulverizare
 Mobilier din lemn, metal sau plastic
o Ștergere
25
o Pulverizare
o Curățare riguroasă
o dezinfecție de nivel scăzut sau mediu
 Mese de operație, mese instrumentar, suprafețe pentru pregătirea
tratamentului, suprafețe pentru depozitarea temporară a produselor
patologice recoltate, lămpi scialitice, mese de înfășat, mese de lucru în
laborator
o Ștergere
o Pulverizare
o Curățare riguroasă
o Dezinfecție de nivel înalt
 Mușamale din cauciuc sau plastic, colac din cauciuc etc.
o Ștergere
o Imersie
o Dezinfecție de nivel mediu
o Curățare
 Cărucioare, tărgi
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecție de nivel mediu sau înalt
 Băi, băițe pentru copii, chiuvete, bazine de spălare
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecţie de nivel mediu sau înalt
 Ploști, olițe, urinare
o Imersie
o Mașini automate
o Dezinfecție de nivel mediu
o Curățare
o Se păstrează uscate în locuri special destinate
 Grupuri sanitare (WC, bazine, scaune WC, pisoare), grătare din lemn sau
plastic pentru băi și dușuri
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecție de nivel mediu
 Sifoane de pardoseală, sifoane de scurgere
o Se toarnă un produs dezinfectant de nivel scăzut
o Dezinfecție de nivel scăzut
 Găleți pentru curățare, ustensile (perii, mop, teu, lavete, cârpe etc.)
o Spălare
o Curățare
o Dezinfecție de nivel scăzut
 Recipiente pentru colectarea deșeurilor menajere, pubele
o Spălare
o Curățare
o Dezinfecție de nivel scăzut
 Lenjerie contaminată cu excremente, produse patologice și lenjerie care
provine de la bolnavi contagioși
o Imersie
o Dezinfecție de nivel mediu
 Echipament de protecție și de lucru din material textil
o Imersie
o Curățare
o Dezinfecție de nivel scăzut sau înalt
 Șorțuri impermeabile din cauciuc și plastic
o Ștergere
o Curățare
26
o Dezinfecție de nivel mediu
 Veselă, tacâmuri, alte ustensile de consum, echipamente
o Imersie sau ștergere
o Curățare
o Dezinfecție de nivel mediu
o Clătire
 Suprafețe (pavimente, pereți, mese)
o Ștergere
o Pulverizare
o Curățare
o Dezinfecție de nivel mediu
o Clătire
 Termometre (orale, rectale)
o Imersie
o Ștergere
o Dezinfecție de nivel mediu
o Curățare
o Clătire
Atenție : A nu se amesteca în timpul procesării termometrele orale cu
cele rectale
 Incubatoare, măști de oxigen
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecție de nivel înalt
 Saltele, huse pentru saltele, perne, pături, halate din molton, îmbrăcăminte
 În spații etanșeizate și în funcție de:
o Temperatură
o Umiditate relativă
o Timpul de expunere
o Vaporizare
 În saloane și alte spații de cazare în funcție de:
o Temperatură
o Umiditate relativă
o Timpul de expunere
o Doar în cazuri speciale (eliminatori de BK)
 Săli de operație, săli de naștere, saloane, cabinet
o Pulverizare
o În spații etanșe și în funcție de:
o temperatură
o umiditate relativă
o timpul de expunere
o Vaporizare/Aerosolizare
 Jucării din plastic, cauciuc sau lemn, jucării din material textile
o Spălare
o Ștergere
o Pulverizare
o Curățare
o Dezinfecție de nivel înalt sau mediu
o Clătire
 Telefoane
o Ștergere
o Curățare și dezinfecție de nivel scăzut sau mediu
 Ambulanțe, mijloace auto
o Pulverizare
o Ștergere
o Curățare
o Dezinfecție de nivel mediu sau înalt
27
A-1.13. DEPARAZITAREA
1. Definiție  Deparazitarea este procesul care urmărește distrugerea sau înlăturarea prin
metode chimice a organismelor parazite purtătoare și transmițătoare de boli
infecto-contagioase.
2. Scop  Îndepărtarea şi distrugerea paraziților care pot transmite îmbolnăviri
 Evitarea leziunilor de grataj şi păstrarea integrități tegumentelor
3. Materiale necesare  Paravan
 Piepten foarte des
 Soluţie antiparazitară- piretroid ped/piretrină CP
 Mănuși de unică folosință
 Bonetă din material plastic
 O bucată de pânză
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se anunță cu tact pacientul și se explică necesitatea controlului
parazitologic
 Pregătirea fizică:
o Părul pacientului este examinat pentru a depista ouăle şi paraziții
adulți; pacientul se dezbracă de hainele proprii şi se controlează
cusăturile, zonele cu păr ale pacientului
5. Efectuarea procedurii  Se asigură intimitatea pacientului cu ajutorul unui paravan
 Pacientul este așezat într-o poziție adecvată stării sale
 Se asigură o sursă de lumină
 Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile
 Se descoperă capul şi dacă este cazul se despletește părul
 Se împarte părul în șuvițe şi se aplică soluția antiparazitară pe scalp și pe păr,
utilizând un tampon
 Se acoperă părul cu boneta de material plastic şi apoi cu o bucată de pânză sau
basma şi se menține între 30 minute și maxim 8 ore după care se spală capul
 Se scurtează părul numai cu acordul pacientului
 Se examinează celelalte părți păroase și se verifică cu atenție hainele,
trimițându-le la etuvare
6. Supravegherea  Pacientul este plasat într-o cameră izolată
pacientului  Se verifică efectul insecticidului prin controlul părului pentru a observa
persistența sau îndepărtarea ouălor de paraziți
 Se piaptănă părul deasupra unei bucăți de pânză albă
 Se îndepărtează paravanul şi materialele folosite, mănușile
 Se spală mâinile
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura (data, ora )
procedurii  Bilanț pozitiv:
o La controlul efectuat nu se observă paraziți, pacientul exprimă stare de
confort
o Nu prezintă leziuni de grataj
 Bilanț negativ / Ce faceți?
o La controlul efectuat se observă paraziți vii sau ouă de paraziți
o Se repetă procedura de deparazitare

28
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-2 INSTRUMENTARUL ȘI STERILIZAREA

A-2.1. PREGĂTIREA INSTRUMENTARULUI ÎN VEDEREA STERILIZĂRII


1. Definiție  Dispozitivele medicale reutilizabile trebuie să fie libere de microbi în timpul unei
noi reutilizări
 Etapele indispensabile care permit garantarea dispozitivelor sterile pentru
utilizatori și pacienţi sunt:
o Predezinfectarea materialului imediat după utilizare
o Dezinfecția materialului și spălarea acestuia
o Uscarea imediată apoi sterilizarea după condiționare
 Presterilizarea reprezintă totalitatea manoperelor efectuate în vederea pregătirii
materialelor şi instrumentelor pentru sterilizare
 Curățarea dispozitivelor medicale reutilizabile poate fi efectuată manual sau
folosind mașini automate de spălat şi dezinfectat
2. Etapele presterilizării  Sortare
 Demontare
 Clătire
 Degresare
 Spălare inițială, după folosire
 Submerjare, dezinfecție chimică
 Dezinfecție termică
 Clătire
 Ștergere
 Ambalare
 Așezare în cutii
3. Cerințe  Cunoștințe cu privire la igienă și tehnica de curățare-dezinfecție
 Cunoștinte privind instrumentarul din blocul operator
4. Pregătirea  Spălarea mâinilor este necesară înainte de a pătrunde în zonele specifice
personalului  Verificarea absenței afecțiunilor ORL sau afecţiunilor cutanate ale personalului
de îngrijire
 În sterilizare centrală
o Ținuta recomandată specifică sterilizării, diferită de cea standard
cuprinde:
 Un sorț plastic lavabil
 O pereche de mănuși din plastic gros
 Ochelari de protecție
 O pereche de mănuşi de piele pentru scoaterea materialului curat
din mașinile de spălat
 Glugă de unică folosință (calotă)
 Supra-încălțări
 În serviciul îngrijirilor
o Ținuta este standard
o Protecțiile sunt necesare (predezinfectarea materialului înainte de
sterilizare etc.)
5. Curățarea manuală Curățarea manuală se efectuează prin:
o Metoda prin imersie
o Metoda non-imersie
 Metoda prin imersie
o Este obligatorie existenţa a două chiuvete cu adâncime mai mare, una
pentru spălare şi una pentru limpezire, precum şi a pistoalelor cu jet de
apă şi aer sub presiune
o Bazinul chiuvetei se umple cu apă până la jumătate, la temperatura de
450C şi se adaugă detergent enzimatic dozat conform recomandărilor
producătorului
29
o Dispozitivele medicale se deschid şi se dezasamblează
o Se scufundă complet instrumentele în apă cu detergent
o Se pot folosi pentru spălarea instrumentelor următoarele tehnici:
 Periere
 Ștergere
 Agitare
o Apa murdară sau contaminată se schimbă ori de câte ori este nevoie
o Periile folosite pentru curățare se dezinfectează şi se păstrează uscate
 Metoda non-imersie
o Anumite dispozitive medicale reutilizabile conțin componente ce nu se
pot scufunda în soluţii apoase (componente electrice /echipamente
electronice)
o Acestea necesită metoda de curățare manuală non-imersie
o Fiecare dispozitiv se curăță în conformitate cu instrucțiunile
producătorilor, de regulă prin ștergere sau periere
6. Curățarea mecanică Se realizează cu:
o Maşini automate de spălat şi dezinfectat
o Maşini cu ultrasunete
 Mașina cu ultrasunete
o Se foloseşte în cazul instrumentelor chirurgicale care prezintă zone
dificile de curățat sau instrumente goale pe dinăuntru, cum ar fi:
burghie, sonde
o Generează unde care dislocă depunerile din zonele greu accesibile
o Folosește apă potabilă şi detergent enzimatic
o Timpul de expunere a instrumentelor în mașina cu ultrasunete nu
depășește 10 minute
o Efectuează doar curățarea, nu şi dezinfecţia instrumentelor
 Acolo unde nu există mașini automate de spălat şi dezinfectat se
finalizează procesul de curățare manual şi se realizează o
dezinfecţie chimică respectând recomandările producătorului
 Mașina automată de spălat şi dezinfectat
o Etape:
 Prespălare rece – temperatura apei sub 350C pentru evitarea
coagulării proteinelor
 Spălarea principală – folosind apă caldă şi detergent alcalin la o
temperatură de aproximativ 600C
 Clătire – îndepărtarea reziduurilor chimice
 Dezinfecţia termică – minim un minut la temperatura de peste 900C
 Uscare – prin circularea aerului fierbinte
o Înainte de a fi introduse în mașina automată de spălat şi dezinfectat,
dispozitivele medicale sunt pregătite pe coșuri sau suporturi speciale
o Instrumentele chirurgicale se deschid la maxim posibil
o Instrumentele cu mai multe componente se dezasamblează piesă cu
piesă, pentru a permite ca apa cu detergent să vină în contact cu toate
suprafețele dispozitivelor
 Dispozitivele medicale care prezintă o adâncitură (borcane
colectoare, barbotoare etc.) se așează cu deschizătura în jos
pentru a preveni colectarea apei în interior
7. Inspectarea și  Toate instrumentele sunt inspectate vizual pentru a verifica starea de curățenie, și
asamblarea funcționalitate
 Inspectarea instrumentelor este urmată de împachetarea acestora
 Recepția la sterilizarea centrală
o Recepția la sterilizarea centrală constă în trierea dispozitivelor primite
pentru a elimina muchiile tăioase uitate și a verifica starea bună a
dispozitivelor
o Această triere este urmată de un nou spălat, în mașina de spălat specială
cu periere manuală prealabilă în cazul unui material care a ajuns

30
murdar sau foarte murdar
o După curățare, materialul este imediat uscat cu tifon curat sau de
preferință la aer steril sub presiune
8. Împachetarea  După inspectare, dispozitivele medicale sunt reasamblate, sortate după lista de
inventar şi ambalate, fie ca trusă de dispozitive medicale sau ca un singur
dispozitiv medical
 Pot fi ambalate în orice combinație de materiale (hârtie, pungi, role) sau în
containere pentru a menţine integritatea produsului. Dispozitivele medicale
împachetate în hârtie trebuie să folosească tehnica de împachetare tip plic sau
colet.
 Pentru împachetare dispozitivele trebuie să fie:
o Curate şi uscate
o Închise numai la prima treaptă a cremalierei – instrumentele articulate
(pentru a permite aburului să pătrundă)
o Asamblate
o Instrumentele de același fel sunt prinse în agrafă
o Cu protecţie pentru vârf
 Aranjarea instrumentelor în trusă, în coșuri sau tăviţe, se face de la stânga la
dreapta conform listei de inventar:
o Fiecare dispozitiv trebuie se verifică pe baza listei de inventar specifice
trusei respective
o Se recomandă aranjarea instrumentelor într-un singur rând şi protejarea
coșului cu o hârtie de sterilizare
o Distribuirea în mod egal a dispozitivelor pe suprafața coșului ajută la
prevenirea condensului
o Aşezarea dispozitivelor cu suprafețe concave cu gura în jos, pentru a
preveni acumularea condensului în interior
o Obiectele grele sunt aranjate astfel încât să nu deterioreze obiectele mai
delicate, mai ușoare
o Cablurile de la electrocauter să fie rulate larg şi plasate întotdeauna
deasupra instrumentelor
o Materialele consumabile se aşează întotdeauna deasupra instrumentelor
(comprese, lavete)
o Plasarea unui indicator fizico-chimic
 Dispozitivele necesită ambalarea înainte de sterilizare
 Materialul şi tehnicile de ambalare sunt proiectate să dețină şi să protejeze
dispozitivele pentru a facilita sterilizarea şi menținerea sterilității şi să permită
îndepărtarea aseptică a conţinutului trusei la punctul de utilizare
9. Materiale de ambalaj  Hârtie de împachetat:
pentru sterilizare o Hârtia creponată şi hârtia care combină celuloza cu fibrele sintetice este
utilizată obișnuit pentru sterilizarea cu abur, căldură uscată şi oxid de
etilenă.
o Hârtia este permeabilă la abur, aer şi vapori chimici
o Asigură o barieră eficientă
o Hârtia de împachetat este de unică folosinţă
o Nu se foloseşte în cazul sterilizării cu radiații gamma sau plasmă
 Punga cu o faţă transparentă, plată sau cu pliuri, din film transparent şi cea
de-a doua faţă de hârtie
o Punga are imprimați indicatori pentru sterilizarea cu abur, oxid de
etilenă si formaldehidă a căror culoare virează la parametrii sterilizării
o Porii hârtiei se dilată în timpul procesului de sterilizare, aerul din punga
sigilată este scos afară, iar aburul pătrunde în interior
o Porii se închid în momentul uscării pungii, izolând instrumentarul steril
de mediul exterior
o Punga se umple doar 3/4 din capacitatea ei, pentru a permite evacuarea
corespunzătoare a aerului şi penetrarea aburului
o Excesul de aer din pungă se elimină prin apăsare ușoară şi se asigură că
31
există cel puţin 2,5 cm suprafață disponibilă în jurul celor patru laturi
ale marginilor pungii pentru a se evita desfacerea acestora
o Se sigilează punga cu ajutorul aparatului de sigilat cu căldură la
180°C., în conformitate cu parametrii de etanșare corespunzători
o Pungile de hârtie sunt potrivite pentru sterilizarea cu abur, oxid de
etilenă, formaldehidă şi raze gamma, nu se folosesc pentru sterilizare cu
plasmă
 Container reutilizabil rigid cu filtre permanente sau de unică folosinţă
utilizate în cazul sterilizării truselor mari de instrumente chirurgicale prin metoda
abur sub presiune
 Materialele de împachetare se depozitează la temperatura camerei 18-22°C şi la o
umiditate relativă de 35%–70%
10. Etichetarea  Etichetarea truselor înainte de sterilizare va conţine date despre:
o Data sterilizării
o Numărul autoclavului
o Numărul ciclului de sterilizare
o Numele și prenumele persoanei care efectuează sterilizarea

A-2.2. PREGĂTIREA MATERIALULUI TEXTIL ÎN VEDEREA STERILIZĂRII


 Definiție  Materialul textil care se sterilizează este reprezentat de:
o Materialul moale din bumbac:
o Materialul pentru pansamente
o Materiale pentru secția de nou născuții
o Materiale din bumbac pentru secția ATI
 Pregătirea pentru  Materialul moale din bumbac:
sterilizare o Câmpuri de pânză mari şi mici, cu şi fără gaură, halate, bonete, calote,
măşti, mănuşi de bumbac, ciorapi chirurgicali
 Se spală, se fierb, se usucă, se verifică, se sortează, se
împachetează, se aşează în casolete în ordinea inversă folosirii,
pentru o singură utilizare
 Materialul pentru pansamente
o Compresele din bumbac de dimensiuni diferite, se aşează grupat în
truse în ordinea inversă folosirii, împreună cu meșe din tifon, feșe,
tampoane de vată, dreptunghiuri, pătrate de vată
 Materiale pentru secția de nou născuții, ATI
o Se pregătesc casolete cu scutece şi lenjerie pentru nou născuți,
pansamente pentru bontul ombilical, cearșafuri sterile pentru arși etc.

PREGĂTIREA APARATURII MEDICALE SENSIBILE ÎN VEDEREA


A-2.3.
STERILIZĂRII
1. Definiție  În categoria aparaturii medicale sensibile care poate fi sterilizată după utilizare
intră, în principal, endoscoapele și aparatura videochirurgicală
 Noile norme referitoare la tuburile cu endoscopuri impun șapte etape diferite
pentru dezinfectare:
o Pretratare (uscare și aspirare/insuflare a canalelor cu apă)
o Prima curățare
o Prima clătire
o A doua curățare
o Clătire intermediară
o Dezinfecție
o Clătire terminală
2. Pregătirea  După folosire:
endoscoapelor o Se demontează
o Se șterg
o Se spală mecanic cu perii, apă, detergenți
o Se clătesc
32
o Se usucă
o Se aşează în cutii metalice
 Lumenul pieselor tubulare se spală cu jet de presiune
o Tuburile metalice se pot fierbe în soluţie de bicarbonat de sodiu 2%
sau burat de sodiu 2% timp de 30 de minute.
 Se asamblează în momentul folosirii
 Sistemul optic şi electric
o Se sterilizează prin metode chimice cu temperatură şi presiune scăzută
3. Efectuarea procedurii  Endoscopie și videochirurgie
o Există mașini specifice pentru etapele de la 2 la 7.
o Un protocol special trebuie aplicat pentru tuburile de endoscopie
digestivă și bronșică
o Materialul de videochirurgie trebuie tratat în același mod
o Anumite părți ale materialului care nu suportă căldura umedă; respectă
nota fabricantului și parametrii de sterilizare sau se aplică sterilizarea
la rece
 Balonul și Masca AMBU
o Valva și garniturile măștilor sunt demontate
o Ansamblul Ambu demontat este imersat, apoi curățat, spălat și uscat
o Elementele care suportă căldura umedă sunt trimise la sterilizare
centrală
 Laringoscopul
o Noua generație de aparate suportă autoclavarea
o Protocolul de predezinfecție este la fel ca pentru materialul imersabil
o Din contră, pe modelele vechi, numai lama este demontabilă și poate fi
tratată ca și restul materialului
o Nu uitați cutia de aranjare și cleștele MAGILL: procedați în același
mod și trimitere la sterilizarea centrală

A-2.4. STERILIZAREA
1. Definiție  STERILIZAREA este operațiunea prin care sunt distruse toate
microorganismele, inclusiv sporii bacterieni de pe obiectele contaminate,
rezultatul acestei operațiuni fiind starea de sterilitate
 Sterilizarea face parte din categoria procedurilor speciale ale cărei rezultate
depind de buna funcționare a aparaturii utilizate și păstrarea corespunzătoare a
materialelor sterilizate
 CURĂȚAREA este etapa preliminară obligatorie, permanentă şi sistematică
în cadrul oricărei activităţi sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie
organică şi anorganică) de pe suprafețe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin
operațiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenți fizici şi/sau chimici
2. Metode de sterilizare  În unitățile de asistență medicală, sterilizarea se realizează prin:
o Metode fizice (abur sub presiune)
o Metode combinate fizico-chimice (plasma)
 Sterilizarea cu aburi sub presiune (autoclavarea) este
metoda de elecție, dacă dispozitivul medical suportă această
procedură. Regimul de sterilizare este, de obicei, la
temperatura de 1390C, presiunea de 2,5 atm. și durata
propriu-zisă a sterilizării 30 de minute
 Metoda fizico-chimică (sterilizarea cu plasmă), care
utilizează ca agent de sterilizare peroxidul de hidrogen) se
poate utiliza pentru sterilizarea instrumentarului care nu
suportă autoclavarea
 Metoda de sterilizare este aleasă în funcție de material:
o Căldură umedă
o Acid paracetic
o Dezinfectant
33
 Sterilizarea se realizează numai cu aparate autorizate și avizate conform
prevederilor legale în vigoare
 Presiunea, temperatura și timpul de sterilizare reprezintă valori de siguranță
pentru eficacitatea sterilizării în funcție de aparat
 Vor fi respectate instrucțiunile de utilizare din cartea tehnică a aparatului cu
privire la temperatura, presiunea și timpul de sterilizare recomandate de
producător, în funcție de tipurile de materiale de sterilizat ambalate
 Personalul medical responsabil cu respectarea calității procedurilor de
sterilizare va fi instruit și calificat pentru fiecare tip de aparat de sterilizat și va
face dovada de certificare a acestui lucru
 Instrucțiunile de utilizare pentru fiecare sterilizator se vor afișa la loc vizibil
3. Controlul sterilizării  Controlul sterilizării se efectuează cu:
o Indicatorii fizico-chimici
o Testul de verificare a penetrării aburului (testul Bowie & Dick,
pentru autoclav)
o Indicatorii biologici
4. Valabilitatea sterilității  Pentru materiale ambalate în pungi hârtie-plastic sudate este de două luni
de la sterilizare, cu condiția menținerii integrității ambalajului
o Cu excepția celor pentru care producătorul specifică o alta perioadă
de valabilitate, cu condiția menținerii condițiilor specificate de acesta
 Pentru materiale ambalate în cutii metalice perforate sau în casolete cu
colier este de 24 de ore de la sterilizare, cu condiția menținerii închise.
o Excepție fac ambalajele dure pentru care producătorul precizează o
alta durată de valabilitate, cu condiția menținerii acestora în
condițiile precizate de producător
5. Sterilizarea apei  Sterilizarea apei pentru spălarea chirurgicală:
pentru spălarea o Se face în autoclav pentru sterilizarea apei, potrivit instrucțiunilor de
chirurgicală utilizare din cartea tehnică a acesteia, la o presiune de sterilizare de
1,5 bari și un timp de sterilizare de 30 de minute, precum și prin
intermediul diferitelor aparate, filtre sau alte dispozitive autorizate în
acest scop conform legii
o Se notează pe fiecare ambalaj data și ora sterilizării
o Sterilizarea prin metode fizice și fizico-chimice se înregistrează în
Registrul de evidență a sterilizării, care conține:
 Data și numărul aparatului
 Conținutul și numărul obiectelor din șarjă
 Numărul șarjei
 Temperatura și, după caz, presiunea la care s-a efectuat
sterilizarea
 Ora de începere și de încheiere a ciclului (durata)
 Rezultatele indicatorilor fizico-chimici și rezultatul testelor
biologice
 Semnătura persoanei responsabile cu sterilizarea și care
eliberează materialul steril
6. Sterilizarea cu plasmă  Sterilizarea cu plasmă:
 Este o metodă prin care se sterilizează la temperaturi joase dispozitive
medicale metalice și nemetalice, folosind ca agent de sterilizare peroxidul de
hidrogen
o Se pot steriliza prin această metodă instrumente și accesorii fabricate
din aluminiu, alamă, oțel inoxidabil, sticla, nylon, policarbonați,
polistiren, clorură de polivinil, acetat de vinil etilenă, silicon,
neopren, poliuretani, polietilena, polipropilena,
politetrafluoroetilena, precum și alte materiale ce necesită
sterilizarea în conformitate cu instrucțiunile producătorilor
o Pregătirea instrumentelor pentru sterilizare se face similar cu
practicile curente: curățarea și uscarea instrumentelor,
reasamblarea, împachetarea în material poros
34
o Sterilizatoarele cu plasmă se vor utiliza în conformitate cu
instrucțiunile producătorului, cu respectarea măsurilor de siguranță
menționate de acesta
o Verificarea corectitudinii și eficacității sterilizării se realizează prin
indicatori chimici și indicatori biologici
7. Sterilizarea cu oxid de  Sterilizarea cu oxid de etilenă nu este o metodă uzuală de sterilizare având
etilenă în vedere riscul toxic pentru personalul stației de sterilizare, pentru cei care
manipulează și pentru pacienții la care se utilizează obiectele sterilizate prin
aceasta metodă, motiv pentru care aceasta este utilizată în cazuri excepționale,
când nu există alte mijloace de sterilizare
8. Punerea materialelor  Materialul sterilizat este pus la dispoziția serviciilor cu indicații referitoare la
la dispoziția serviciilor verificarea sterilizării și datelor maximale de utilizare
 Stocarea trebuie să evite șocuri sau sfâșieri ale dispozitivelor care ar pune în
pericol sterilizarea
9. Evaluarea procedurii  Evaluarea procedurii de îngrijire
o Respectarea protocoalelor, etapă cu etapă, este fundamentală pentru
garantarea materialului neafectat de microbi în același timp pentru
pacienți dar și pentru personal
o Succesiunea operațiunilor trebuie să reprezinte un element important
pentru a valida fiecare etapa a protocolului, în legătură cu
responsabilul cu sterilizarea și practicianul responsabil cu igiena
o Scrierea și validarea protocoalelor trebuie să respecte normele de
calitate
 Evaluarea rezultatului sau obiectivelor ce trebuie atinse
 Material neafectat de microbi sau de murdărie la utilizare
 Condiționare realizată în scopul de a evita erorile de asepsie la dezambalare
10. Complicații și riscuri  Risc de neconformitate a cărui semnalizare trebuie consemnată
 Nerespectarea protocolului
 Formare neadaptată sau insuficientă a personalului
 Mașini neadecvate
 Funcționare necorespunzătoare a dispozitivelor din cauză că nu au fost
verificate
11. Observații  Toate dispozitivele medicale și materialele care urmează a fi sterilizate vor fi
curățate și dezinfectate înainte de a fi supuse unui proces de sterilizare
standardizat

COD PROCEDURI GENERALE


procedură
A-3 CIRCUITUL PACIENTULUI ÎN SPITAL

A-3.1. INTERNAREA
1. Definiție  Instalarea unui bolnav într-o unitate spitalicească în vederea efectuării
tratamentului și recuperării stării de sănătate
2. Documente necesare  Internarea cazurilor de urgență :
la internare o Conform legii asigurărilor de sănătate, toți pacienții beneficiază de
gratuitate la asistența medicală de urgență
o Pentru pacienții neasigurați încetarea/continuarea stării de urgență este
confirmată de medicul curant, înscrisa în foaia de observație și vizată de
șeful de secție
o Obținerea consimțământului informat al pacientului
o Refuzul pacientului pentru internare se consemnează
o Primirea și internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea în
spital
o Stabilirea unei relații pozitive cu pacientul, familia, reprezentantul legal
o Obținerea de informații privind starea de sănătate a pacientului

35
o Asigurarea unor îngrijiri de sănătate de calitate conforme cu așteptările
pacientului / familiei / reprezentantului legal
 Internarea bolnavilor asiguraţi: vizează respectarea următoarelor etape:
o Obținerea consimțământului informat al pacientului, familiei,
reprezentantului legal
o Refuzul pacientului pentru internare se consemnează
o Primirea și internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea în
spital
o Stabilirea unei relații pozitive cu pacientul, familia, reprezentantul legal
o Informarea pacientului, familiei sau reprezentantului legal, privind
Regulamentul de Ordine Interioară
o Înregistrarea datelor de identitate ale pacientului și completarea foii de
observație
o Identificarea pacientului de către organele abilitate în cazul pacienților
inconștienți, fără acte, familie sau aparținători
o Obținerea de informaţii privind starea de sănătate a pacientului
o Stabilirea unei relații pozitive cu pacientul, familia, reprezentantul legal
3. Scop  Scopul internării unui bolnav este asigurarea condițiilor necesare vindecării și
redobândirii independentei.
4. Structura serviciului  Serviciul de internări cuprinde cabinetele de consultații și un spațiu necesar
de internări aplicării procedurilor igienice:
o Spațiu de depozitare al rufelor curate
o Spațiu de depozitare a lenjeriei utilizate
o Spațiu pentru depozitarea echipamentului pacienților
o Cabine de baie
o Materiale dezinfectante și dezinsectizante
o Spațiu de control sanitar epidemiologic
5. Secția cu paturi  Organizarea saloanelor cu paturi trebuie să respecte normele sanitaro-
antiepidemice de spațiu, luminozitate, aerisire și de instalații sanitare
 Creșterea numărului de internări peste capacitatea unei secții determină
aglomerarea de pacienți, personal medico-sanitar, favorizând contaminarea
mediului din salon /secție /compartiment
 În afara saloanelor cu paturi, secția, compartimentul cuprinde și spațiul necesar
pentru activitățile aferente îngrijirii pacientului: sala de tratament, oficiu
alimentar și sala de mese, boxe pentru depozitarea de lenjerie curată și lenjerie
murdară, materiale de întreținere, substanțe dezinfectante, grupuri sanitare
 Din secția/ compartimentul cu paturi pacientul este însoțit /supravegheat
permanent de un cadru medical conform procedurii, în vederea investigațiilor de
laborator sau imagistice
6. Circuitul pacientului  Circuitul pacientului:
la internare o Camera de gardă
o Compartiment de internare
o Garderoba
o Spațiu necesar aplicării procedurilor igienice
o Secție /compartiment cu paturi
o Ambulatoriu/ laboratoare /radiologie /explorări funcționale
o Secție /compartiment cu paturi
o Garderobă
o Externare
 Circuitul pacientului la internarea de o zi:
o Camera de gardă
o Compartiment de internare de zi
o Garderoba (echipament de unică folosință)
o Ambulatoriu /laboratoare /radiologie /explorări funcționale
o Compartiment internare de zi
o Garderoba
o Externare
36
 Circuitul pacientului la internarea continua
o Recepție și unitatea de întocmire a datelor
o Cabinet de consultații
o Spațiu necesar aplicării procedurilor igienice:
o Garderoba
o Secția cu paturi
7. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică a pacientului: oferă acestuia /familiei /reprezentantului
legal, informaţii clare despre necesitatea internării
 Pregătirea fizică a pacientului: așezarea pacientului în pat într-o poziție
confortabilă , adaptată stării de sănătate precum și asigurarea intimității acestuia
8. Efectuarea procedurii  Asistentul medical se prezintă și stabilește o relație terapeutică asistent medical -
pacient
 Se efectueză interviul pacientului și evaluarea – culegerea de date
 Se măsoară greutatea și înălțimea pacientului
 Se apreciază semnele vitale ale pacientului
 Se realizează inventarul bunurilor de valoare ale pacientului în raport cu politica
serviciului medical
 Se explică pacientului/familiei/reprezentantului legal, regulamentul spitalului,
orarul meselor și al vizitelor
 Se informeză pacientul despre procedurile sau intervențiile la care va fi supus
9. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv:
o Pacientul este relaxat și încrezător în echipa medicală
o Culegerea de date este realizată în primele 24 ore
o Familia /aparținătorii se simt confortabil întrucât pacientul este în
siguranță
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacient anxios și dezorientat
o Pacient sau aparținători cu deficit de comunicare a informațiilor privind
istoricul stării de sănătate
o Pacient necooperant care-și exprimă refuzul asupra internării
10. Măsuri de remediere a  Asistentul medical trebuie să comunice cu pacientul pentru a câștiga încrederea
rezultatelor nedorite acestuia în vederea diminuării stării de anxietate și nesiguranță
 Va asigura condițiile de confort ale pacientului
 Va pune întrebări scurte și clare pentru a favoriza obținerea unor răspunsuri
concrete
 Va consemna în documentele medicale refuzul pacientului de a se interna
11. Observații  Se asigură pregătirea pacientului pentru examinări și eventuale recoltări de
produse biologice și patologice conform procedurii
 Se aplică (după caz) primele măsuri terapeutice de urgență
 Se instituie măsuri de izolare în cazul pacienților cu boli infecțioase
 Echipamentul pacientului se păstrează/ depozitează în huse de protecție
 Se evită contaminarea mediului din interiorul serviciului și a producerii unor
infecții intraspitalicești

A-3.2. TRANSFERUL
1. Definiție  Transferul unui pacient între două unități sanitare, din care unitatea sanitară care-
l primește este de un nivel de competență și /sau dotare mai mare decât unitatea
sanitară care trimite pacientul
2. Scop  Principalul scop al transferului este asigurarea asistenței medicale optime pentru
siguranța pacientului
3. Pregătirea actelor  Fișa pacientului, în care s-au consemnat rezultatele evaluării și tratamentului
necesare efectuat de către medic înainte de transfer
 În fișa pacientului se consemnează și faptul că pacientul a fost informat asupra
riscurilor și a posibilelor beneficii ale transferului. Dacă pacientul refuză
transferul, acest lucru este documentat și motivele sunt explicate în fișa
pacientului
37
 Acceptul pentru transfer se obține de la spitalul care primește pacientul, înaintea
începerii procedurii de transfer
 Există și excepții, în cazul pacienților care necesită transfer de urgență fiind în
pericol mortal iminent
 Documentația ce cuprinde, investigațiile, rezultatele analizelor și investigațiilor,
tratamentul administrat precum și starea pacientului sunt copiate și transmise
spitalului care primește pacientul
 Investigațiile imagistice, precum și alte teste efectuate vor fi trimise împreuna cu
celelalte documente medicale ale pacientului
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Medicul este obligat să anunțe pacientul sau familia privind transferul
la o altă unitate spitalicească și să-i informeze asupra riscurilor și a
posibilelor beneficii ale acestui transfer
o Acceptul pacientului sau al aparținătorilor trebuie obținut înainte de
începerea procedurii de transfer
 Pregătirea fizică:
o Înainte de efectuarea transferului, medicii au obligația să evalueze
pacientul și să-i asigure tratamentul necesar stabilizării înaintea
transferului
5. Efectuarea procedurii  Obținerea recomandării medicale
 Informarea pacientului, familiei sau a aparținătorilor acestuia cu privire la
eventualul transfer
 Pregătirea efectelor pacientului, a biletului de transfer și a fișei medicale (FO)
 Pregătirea mijlocului de transport adecvat stării pacientului (fotoliu rulant,
brancardă sau cărucior rulant)
 Acoperirea pacientului pentru a-l proteja de frig și pentru a evita expunerea lui
pe parcursul transportului
 Asistentul medical trebuie să însoțească pacientul până la unitatea spitalicească
unde urmează să fie transferat
 Prezentarea și predarea pacientului echipei de îngrijire din unitatea unde acesta a
fost transferat
 Asistentul medical care a însoțit pacientul, trebuie să-i prezinte asistentei șefe
dosarul pacientului și/sau biletul de transfer
 Scoaterea pacientului din evidența secției
6. Persoana responsabilă  Medicul de gardă din UPU
de evaluarea  Medicul chirurg de gardă
pacientului și  Medicul internist de gardă
organizarea  Medicul neurolog de gardă
transferului  Medical ortoped de gardă
 Medicul cardiolog de gardă
7. Asigurarea îngrijirilor Medicul care solicită transferul are obligația să se asigure că:
pe durata transferului  Există personal calificat care să însoțească pacientul și care să facă față
eventualelor complicații
 Că există medicamente suficiente și echipamente care să facă față eventualelor
complicații
 Medicul care solicită transferul are obligația de a menționa competențele
echipajului care să asigure transferul și dotarea necesară în acest scop.
8. Evaluarea procedurii  Rezultate așteptate/dorite:
o Acceptarea transferului de către pacient, familie sau aparținători, după
ce au primit informațiile necesare
o Siguranța transferului pacientului
o Mulțumirea pacientului cu privire la organizarea și desfășurarea
transferului
 Rezultate nedorite / Ce faceți?
o Refuzul pacientului, familiei sau al aparținătorilor în ceea ce privește
transferul pacientului
38
o Nemulțumirea pacientului în ceea ce privește modul de organizare și
desfășurare a transferului
o Starea de nesiguranță a pacientului în unitatea spitalicească în care a
fost transferat
 Rolul asistentului medical:
o Asistentul medical va discuta și explica pacientului care sunt condițiile,
avantajele și dezavantajele unui transfer
o Asistentul medical va asigura un climat cald și de încredere pacientului,
el trebuie să comunice cu blândețe cu pacientul
o Consemnarea refuzului pacientului, familiei /aparținătorilor în FO, sub
semnătură

A-3.3. EXTERNAREA
1. Decizia externării  Medicul de salon stabilește data externării în funcție de evoluția și starea
pacientului
 Asistenta medicală va fi informată de către medic cu privire la decizia externării
 Medicul șef de secție are obligația de a controla la externare completarea F.O.
 Toate documentele necesare externării se completează în conformitate cu
REGULAMENTUL DE COMPLETARE A DOCUMENTELOR MEDICALE.
2. Responsabilități  Medicul curant are următoarele responsabilități:
o Decide data externării
o Completează fișa pacientului în vederea externării
o Verifică documentele eliberate la externare
o Informează și instruiește pacientul cu privire la recomandările
externării
 Medicul șef de secție are următoarele responsabilități:
o Aprobă externarea
o Întocmește biletul de ieșire și scrisoarea medicală
o Vizează FOCG
 Asistenta șefă are următoarele responsabilități:
o Înscrie pacientul externat în foaia de mișcare a bolnavilor.
 Asistenta medicală de salon are următoarele responsabilități:
o Face copii ale documentelor medicale conform procedurii și le prezintă
medicului pentru a fi semnate și parafate
o Educă pacientul privind recomandările la externare
o Anunță infirmiera cu privire la externarea pacientului
o Predă documentele necesare pacientului
 Infirmiera are următoarele responsabilități:
o Conduce pacientul la garderobă unde acesta preda hainele spitalului și
primește hainele personale
o Ajută pacientul să își facă bagajul și să se îmbrace
3. Scop  Asigurarea documentelor necesare.
 Pregătirea efectelor pacientului pentru externare.
4. Completarea  Medicul curant completează în fișa pacientului diagnosticul la externare, starea
documentelor la externare, recomandările, epicriza, etc
 Asistenta medicala consemnează procedurile efectuate (injecții, administrare de
medicamente, recoltări, pansamente, educarea pacientului etc.)
 Medicii chemați la consulturi interdisciplinare vor scrie codul acestor proceduri
 Medicul care certifică investigațiile paraclinice va înscrie codul procedurilor
 Registratorul înscrie codurile de procedura în F.O.
 Externarea și FOCG vor fi avizate de șeful de secție
 În ziua externării trebuie să se facă și raportarea electronica a F.O.
5. Documentele primite  Biletul de externare se va întocmi în două exemplare, din care unul se
de pacient la externare înmânează pacientului iar celălalt rămâne în fișa pacientului
 Rețeta și/ sau scrisoarea medicală cu antetul secției (cu datele de contact)
 Scrisoarea medicală va fi adresată medicului de familie al pacientului, se va
39
întocmi în două exemplare, unul se înmânează pacientului pentru a fi transmis
medicului de familie și unul rămâne în FOCG/FSZ
 Decontul de cheltuieli pe pacient externat trebuie întocmit în trei exemplare,
unul se înmânează pacientului, unul rămâne anexat la F.O., iar unul se transmite
departamentului financiar contabil
 Concediul medical completat de medicul curant conform legislației în vigoare și
vizat de șeful de secție când este cazul, referate medicale către serviciile de
expertiză a muncii (după caz)
 Recomandările către alt specialist
6. Externarea la cerere  Se va face de către medicul curant sau medicul de gardă la cererea expresă a
fără avizul medical pacientului sau a aparținătorilor acestuia (în cazul minorilor sau a celor care sunt
în imposibilitatea de a lua decizii). Se va consemna cererea pacientului în foaia
de observație.
 Numărul total de solicitări al externărilor la cerere, se va raporta lunar către
serviciul de statistică pentru a efectua analiza statistică a acestor solicitări
 Pacienții vor primi aceleași documente ca și cei externați în condiții obișnuite
7. Pregătirea pacientului  Anunțarea bolnavului și a familiei cu 2-3 zile înainte de externare
 În cazul pacienților nedeplasabili sau cu afecțiuni grave, asistența medicală de
salon va înștiința telefonic familia privind externarea pacientului
 Fixarea orei de plecare se stabilește consultând pacientul /familia sau
aparținătorul legal
 Asigurarea alimentației bolnavului până în momentul plecării
 Verificarea hainelor pacientului (dacă sunt corespunzătoare)
 Informarea pacientului cu privire la indicațiile primite de la medic și cuprinse în
biletul de ieșire
 Educarea pacientului privind respectarea regimului dietetic și continuarea
tratamentului prescris la domiciliu
 Explicarea necesității prezentării la control la data indicată de medic
8. Efectuarea procedurii  Medicul curant are obligația să completeze în epicriza și bilet de externare seria
și numărul rețetei compensate, seria numărul și durata concediului medical
 Pe biletul de externare se completează datele de identificare ale pacientului,
conform F.O. și a actelor de identitate prezentate de pacient, perioada internării,
rezumatul F.O. respectiv datele clinice , investigațiile, consulturile
interdisciplinare, tratamentul primit, evoluția sub tratament, recomandările
privind dieta, igiena, tratamentul la domiciliu, controalele periodice și cele
pentru alte afecțiuni prin medicul de familie sau specialist, măsuri profilactice
corespunzător vârstei și stării de sănătate ale pacientului, data prezentării la
următorul control, conform aprecierii medicului curant, rezultatele examinărilor
paraclinice și ale consulturilor interclinice efectuate pe parcursul internării
 Asistenta medicală de salon îi înmânează pacientului următoarele documente:
bilet de externare, scrisoare medicală, rețeta compensată, concediu medical
(după caz)
 La ultima vizită medicală, medicul și asistenta medicală vor informa pacientul
asupra regimului de viață ce trebuie urmat, regimul alimentar și tratamentul
prescris
 Prescrierea tratamentului va fi făcută pe rețete gratuite, compensate sau simple
 Pentru pacienții care au nevoie de tratament ambulatoriu se vor face precizările
în documentele medicale eliberate
9. Observații  Documentele medicale pentru externare vor fi eliberate de regulă după ora 14.00
 Pacientul este însoțit până la ieșirea din unitatea spitalicească

40
A-3.4. INTERVENȚII ÎN CAZ DE DECES
 Definiție  Cadavrele umane sunt persoanele care nu mai prezintă nici un fel de activitate
cerebrală, cardiacă și respiratorie și care sunt declarate decedate din punct de
vedere medical.

 Responsabilități  Confirmarea medicală a morţii cerebrale se face pe baza criteriilor de


diagnostic stabilite conform legii.
 Spitalul asigură anunţarea aparţinătorilor în cazul decesului pacientului, cu
respectarea procedurilor interne.
 Completarea  Certificatul medical constatator al decesului este întocmit de un medic
documentelor în caz de primar/specialist de pe secția unde a fost internat pacientul, cu excepția cazurilor
deces la care se efectuează autopsia anatomopatologică sau medico-legală.
 Întocmirea/completarea certificatului medical constatator al decesului poate fi
făcută numai după 24 ore de la declararea decesului.
 Decedatul este înscris în Registrul de înregistrare a decedaților, care include:
o Numele și prenumele
o Vârsta
o Ultimul domiciliu
o Data nașterii
o Codul numeric personal
o Data și ora decesului
o Secția unde a fost internat pacientul
o Numărul foii de observație
o Diagnosticul de deces
o Numele medicului curant
 Efectuarea procedurii  Decesul se constată de către medicul curant sau de medicul de gardă, după
de manipulare a caz, care consemnează data şi ora decesului în foaia de observaţie cu semnătură
cadavrelor în spital şi parafă, scrie epicriza de deces menționând data completării acesteia, semnează
şi parafează
 După constatarea decesului, cadavrul este păstrat 2 ore în secția unde a fost
internat pacientul, într-o cameră special amenajată
o Anunţarea aparţinătorilor sau reprezentantului legal despre survenirea
decesului se face după 2 ore de la constatarea acestuia de către un
reprezentant al spitalului, special desemnat
 Externarea și  După 2 ore de la deces, cadavrul este transferat la morgă de către brancardierii /
transportul infirmierii secției unde a decedat bolnavul și este depus în frigiderul mortuar /
decedatului camera frigorifică de la serviciul de anatomie patologică
 Decedatul este transportat dezbrăcat, fără obiecte prețioase precum inele,
cercei etc., învelit într-un cearșaf sau introdus într-un sac de plastic opac
 Se va menționa în scris, pe biletul de însoțire a decedatului, prezența de proteze
dentare fixe din aur
 Decedatului i se va aplica, de preferință pe antebraț, o brățară de identificare cu
numele și prenumele, vârsta, secția unde a fost internat, data și ora decesului,
numărul foii de observație
 Decedatul este transportat către Serviciul de Anatomie Patologică împreună cu
următoarele documente:
o Biletul de însoțire a decedatului către Serviciul de Anatomie Patologică
o Foaia de observație clinică generală, cu evoluția completată la zi,
inclusiv constatarea decesului și epicriza de deces, cu semnătură, parafă
și data efectuării.
o Buletinul / cartea de identitate / pașaportul decedatului
 Actele care însoțesc decedatul se transmit către medicul anatomopatolog prin
intermediul unui cadru medical din cadrul secției unde a decedat bolnavul cel
mai târziu până la ora 9,00 a zilei următoare survenirii decesului
 Externarea pacienților decedați va fi însoțită de îndeplinirea tuturor
activităților (formalităților) cuprinse în procedura de externare privind
codificarea cauzelor de boală și deces, precum și întocmirea biletului de ieșire
41
din spital
 Epicriza la externare va cuprinde epicriza de deces
 Autopsia  Art. 10 Legea nr. 104/2003
anatomopatologică o Autopsia anatomo-patologică se efectuează obligatoriu în toate decesele
survenite în spital care nu sunt cazuri medico-legale și unde este
necesară confirmarea, precizarea sau completarea diagnosticului clinic,
inclusiv decesul copiilor sub un an, indiferent de locul decesului, precum
și decesele materne care nu sunt cazuri medico-legale
o Nu se consideră deces sub 24 de ore decesul survenit în cursul
transferului între secții sau spitale, dacă nu exista dubii asupra
tratamentului aplicat sau a diagnosticului de deces, precum și decesul
survenit în cursul internării pentru o cură periodică a unei afecțiuni
cronice terminale, dacă nu există dubii asupra tratamentului aplicat sau
a diagnosticului de deces
o Pentru pacienții cu afecțiuni cronice cunoscute, bine investigate, în
condițiile în care aparținătorii nu au nici o rezervă asupra bolii si
tratamentului aplicat și își asumă în scris responsabilitatea pentru
aceasta, se poate dispune neefectuarea autopsiei, sub semnătură, de
către directorul spitalului, cu avizul șefului de secție unde a fost internat
decedatul, al medicului curant și șefului serviciului de anatomie
patologică
 Art. 11 Legea nr. 104/2003
o În toate cazurile în care există suspiciunea unor implicații medico-
legale prevăzute de lege, șeful serviciului de anatomie patologică din
cadrul spitalului anunță în scris, în termen de 24 de ore, organele de
urmărire penală competente pentru îndrumarea cazului către instituția
de medicină legală, potrivit competenței teritoriale prevăzute în
Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și
funcționarea instituțiilor de medicină legală, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 459/2001, cu modificările ulterioare. Aceeași procedură
se realizează și pentru decedații neidentificați și pentru cetățenii străini
decedați în spital. În aceste cazuri Certificatul de Deces este întocmit de
medicul anatomopatolog. În vederea autopsiei prosecturale sau medico-
legale, medicul curant (sau medicul reprezentant al secției respective)
va prezenta, obligatoriu, cel târziu la ora 9.00 a zilei următoare
survenirii decesului, la Serviciul de Anatomie Patologică /Institutul de
Medicină legală, Foaia de Observație, completată cu evoluția la zi și
epicriza de deces
 Conform legii, la autopsie va participa:
o Medicul curant
o Medicul șef de secție (în cazul în care acesta nu poate participa va
desemna un medic reprezentant al secției)
 Scutirea de autopsie  Pentru pacienții cu afecțiuni cronice cunoscute, bine investigate, în condițiile în
care aparținătorii nu au nici o rezervă asupra bolii și tratamentului aplicat și își
asumă în scris responsabilitatea pentru aceasta, se poate dispune neefectuarea
autopsiei sub semnătură, de către directorul spitalului, cu avizul șefului de secție
unde a fost internat decedatul, al medicului curant și al șefului serviciului de
anatomie patologică
 În cazul în care aparținătorii (familie, tutore, persoane care au legal în grijă
decedatul) NU doresc autopsia, vor face o cerere de scutire de autopsie, cerere
care trebuie vizată de:
o Medicul curant
o Medicul șef de secție
o Medicul anatomopatolog
o Directorul spitalului
 La cererea de autopsie se anexează în copie actul de identitate al celui care
solicită scutirea de autopsie
42
 Cererea de scutire de autopsie poate fi refuzată de oricare din cei enumerați, dacă
există motive întemeiate
 Expertiza medico-  Expertiza medico-legală este reglementată de Legea nr. 459/2001; Legea nr.
legală 104/2003; Legea nr. 271/2004 și se face atunci când:
o Moartea a fost violentă, chiar și atunci când există o anumită perioadă
între evenimentele cauzale și deces
o Cauza morții nu este cunoscută
o Cauza morții este suspectă
 Un deces este considerat moarte suspectă în urmatoarele situații:
o Moarte subită
o Decesul unei persoane a cărei sănătate, prin natura serviciului, este
verificată periodic din punct de vedere medical
o Moartea pusă în legătura cu o deficiență în acordarea asistenței medicale
sau în aplicarea măsurilor de profilaxie și de protecție a muncii
o Decesul pacientului care a survenit în timpul sau la scurt timp după o
intervenție diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală
 În aceste cazuri întocmirea certificatului medical constatator al
decesului este responsabilitatea medicului legist.
 Observații  Manevrele medicale post-mortem se efectuează numai după îndeplinirea a 24 ore
de ore de la deces:
o Autopsia anatomopatologică
o Completarea certificatului medical constatator de deces
o Îmbălsămarea
 În cazul donatorilor de organe și țesuturi este obligatorie respectarea normelor
pentru procedurile de prelevare, aprobate potrivit legii nr. 104/2003
 Dacă în termen de 3 zile nu se pot anunța aparținătorii și decedatul nu este ridicat
este anunțată în scris Poliția

COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-4 CONFORTUL PACIENTULUI

A-4.1. SCHIMBAREA LENJERIEI UNUI PAT NEOCUPAT


1. Definiție  Reprezintă pregătirea unui pat cu lenjerie curată.
2. Responsabilități  Asigurarea unui pat curat și confortabil pentru pacient
 Reducerea riscului de infecție și menținerea unui mediu curat prin îndepărtarea
lenjeriei murdare/folosite sau pătată cu sânge, secreții, dejecții
 Prevenirea leziunilor de imobilizare prin asigurarea absenței cutelor ce ar putea
determina puncte de presiune
3. Materiale necesare  Cărucior pentru lenjerie
 Lenjerie curată: cearceaf de pat, față de pernă, cearceaf de pătură/plic, aleză,
mușama
 Scaun
 Mănuși de unică folosință
 Sac pentru colectarea lenjeriei murdare
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile și se pun mănușile de unică folosință
 Se pregătesc materiale necesare și se aduc lângă pat
 Se îndepărtează noptiera, scaunul de lângă pat (este nevoie de spațiu pentru
efectuarea procedurii)
 Se strânge lenjeria murdară și se introduce în sacul de colectare
 Se spală mâinile și se schimbă mănușile de unică folosință
 Se pune cearceaful de pat, pe saltea, la mijlocul ei, se întinde foarte bine, fără a
rămâne cute, o parte spre cap, iar cealaltă spre picioare
 Se introduce cearceaful adânc sub saltea, la ambele capete ale patului,
 Se face colțul:
43
o Cu mâna de lângă pat se prinde partea liberă a cearceafului la o
distanță de colț egală cu lungimea marginilor care atârnă și se ridică la
nivelul saltelei; se introduce sub saltea partea din triunghiul format care
o depășește, se lasă în jos apoi partea ridicată și se introduce sub saltea
restul triunghiului împreună cu partea laterală a cearceafului realizând
un plic
o Toate cele patru colțuri vor fi aranjate la fel
 Se întinde cearceaful plic pe pat și deasupra lui se pune pătura care va fi
introdusă în cearceaf fixându-se colțurile
 Perna se introduce în fața de pernă curată și se așază la capătul patului
 Se așază noptiera și scaunul la locul lor
 Se îndepărtează sacul cu lenjeria murdară din salon
 Se aerisește salonul
 Se îndepărtează mănușile de unică folosință
 Se spală mâinile
5. Evaluarea şi notarea  Procedura se notează (data și ora) în fișa de procedură
procedurii

SCHIMBAREA LENJERIEI UNUI PAT OCUPAT CU PACIENT


A-4.2.
IMOBILIZAT
1. Definiție  Reprezintă schimbarea unei lenjerii de pat murdare, după efectuarea toaletei
pacientului imobilizat în pat
2. Responsabilități  La schimbarea lenjeriei participă două persoane, iar aceasta se face în funcție de
poziția în care poate fi așezat pacientul ținându-se cont de limitele sale de
mobilizare
3. Scop  Asigurarea unui pat curat, confortabil pacientului
 Reducerea riscului de infecții și/ sau complicații la pacientul imobilizat,
menținând un mediu curat
 Prevenirea apariției escarelor (leziunilor de irigare deficitară a țesuturilor)
verificând inexistența cutelor, firimituri etc. care să creeze puncte de presiune.
4. Materiale necesare  Cărucior pentru lenjerie
 Lenjerie de pat curată: cearceaf de pat, față de pernă, cearceaf de pătură/plic,
aleză, mușama
 Se pregătesc materialele astfel:
o Se rulează cearceaful de pat pe dimensiunea mică (în înălțime), iar dacă
pacientul necesită mușama și aleză rulați-le împreună cu cearceaful
o Se îndepărtează pătura și se lasă pacientul ridicat în poziția șezând și
acoperit cu cearceaf sau învelit cu o pătură moale
o Se introduce pătura în cearceaful plic și se împachetează în armonică de
la început pe lățime și apoi încă o dată reducând cele două dimensiuni
(lungime, lățime) la o treime, așezați pe scaun o față de pernă
 Învelitoare de flanel sau o pătură moale
 Sac pentru colectarea lenjeriei murdare
 Mănuși de unică folosință
 Scaun
 Paravan
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se verifică identitatea pacientului
o Se informează pacientul asigurându-l de inofensivitatea procedurii
o Se explică pacientului modul de desfășurare a procedurii și contribuția
lui la realizarea acesteia
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică
o Se schimbă lenjeria după efectuarea toaletei pacientului
o Se alege metoda de schimbare în funcție de poziția în care poate fi
44
așezat pacientul ținându-se cont de limitele sale de mobilizare
6. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile și se îmbracă mănușile de unică folosință
la pacientul care se  Se închide geamul, ușa, se asigură intimitatea pacientului cu ajutorul paravanului
poate mișca / ridica în  Se aduc lângă pat materialele necesare pe un scaun.
poziție șezând  Se ridică pacientul în poziția șezând, susținut de o parte și alta, cu câte o mână,
de cele două persoane care realizează procedura
 Pacientul rămâne acoperit cu cearceaful
 Se îndepărtează pernă și cearceaful murdar de sub saltea și se rulează pe
dimensiunea mică, și se derulează cel curat până aproape de pacient
 Se schimbă faţă de pernă și se aşează perna pe pat
 Pacientul este culcat în decubit dorsal şi este rugat să-şi ridice regiunea fesieră
(dacă nu poate este ajutat)
 Se continuă rularea cearceafului murdar spre picioarele pacientului şi derularea
celui curat
 Se ridică apoi membrele inferioare continuând rularea şi derularea
 Cearceaful murdar se introduce în sac
 Cearceaful curat se întinde bine şi se fixează la colțuri
 Se acoperă pacientul și se așază cât mai comod.
7. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile, se îmbracă mănușile
la pacientul care  Se degajă cearceaful murdar de sub saltea
rămâne în poziția  Se întoarce pacientul în decubit lateral, fiind susținut de persoana care ajută şi se
decubit trage perna spre marginea patului
 Se rulează cearceaful murdar până lângă pacient
 Se derulează cearceaful curat așezat de-a lungul patului până aproape de cel
murdar
 Pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă,
fiind susținut în continuare de ajutor
 Se continuă rularea cearceafului murdar şi derularea celui curat
 Cearceaful murdar se introduce în sacul colector pentru lenjerie murdară
 Pacientul este readus în decubit dorsal și se așază perna cu fața schimbată sub
capul pacientului
 Cearceaful curat se întinde şi se fixează sub saltea
8. Schimbarea  Așezați cearceaful cu pătura deasupra pacientului astfel încât marginea liberă de
cearceafului plic dedesubt să fie sub bărbia bolnavului, iar cea de deasupra să fie orientată spre
picioarele pacientului
 Rugați pacientul sau o altă persoană să ţină marginea cearceafului sub bărbia
acestuia
 Așezați-vă de o parte a patului, iar ajutorul de cealaltă
 Prindeți cu mâna dinspre capul pacientului colțul liber al cearceafului curat, iar
cu cealaltă pe cel al cearceafului murdar
 Cu o mișcare rapidă, sincronizată, întindeți cearceaful curat împreună cu pătura
şi îndepărtați-l pe cel murdar
 Introduceți cearceaful murdar în sac
 Verificați dacă cearceaful de pat şi lenjeria de corp sunt bine întinse
 Efectuaţi pliul de confort la picioarele pacientului şi eventual fixați sub saltea, să
nu alunece
 Se îndepărtează învelitoarea și pacientul va fi acoperit cu pătura
 Sacul cu lenjeria murdară se îndepărtează
 Se îndepărtează mănușile, se spală mâinile
9. Supravegherea  Se așază pacientul în poziție comodă sau în cea recomandată de afecțiune
pacientului  Se verifică starea pacientului, orice modificare observată fiind anunțată
 Procedura nu se notează în foaia de observație
10. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv/ Rezultate dorite:
o Schimbarea s-a făcut în condiții bune
o Pacientul prezintă stare de confort
45
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul acuză oboseală, dureri se procedează cu blândețe, se lasă
pacientului timp de odihnă
o Pacientul refuză schimbarea se discută încă o dată cu pacientul sau
apelați la aparținătorii
11. Observații  Aleza şi mușamaua pot fi schimbate după aceleași metode ținând cont de
posibilitatea de schimbare a poziției pacientului

A-4.3. SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP LA PACIENTUL IMOBILIZAT


1. Scop  Menținerea stării de igienă și confort
 Prevenirea escarelor de decubit
 Creşterea demnității pacientului
2. Indicații  În realizarea procedurii se va ține cont de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămașă
de noapte), de starea pacientului și de posibilitățile de mobilizare ale acestuia
3. Materiale necesare  Pijama/cămașă de noapte
 Cuvertură/pătură
 Sac pentru lenjeria murdară
 Mănuși de unică folosință
 Paravan
 Scaun
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se informează pacientul şi i se explică necesitatea procedurii și modul în
care poate colabora la realizarea ei
o În același timp se apreciază resursele pacientului și se obține
consimțământul și colaborarea lui
 Pregătirea fizică
o Se va asigura intimitatea pacientului
5. Efectuarea procedurii  Se așază lenjeria curată pe un scaun în apropierea patului
– schimbarea  Se închide fereastra și ușa și se asigură intimitatea pacientului
pijamalei  Se spală mâinile și se îmbracă mănușile
 Se pliază pătura la picioarele pacientului
a) Dezbrăcarea și îmbrăcarea bluzei la pacientul care se poate ridica în poziție
șezândă
b) Se descheie nasturii bluzei de pijama
c) Se ridică pacientul în poziție șezândă și se dezbracă bluză murdară
introducând-o în sacul pentru lenjerie murdară
d) Se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate și se îmbracă fiecare
membru superior
e) Se așază în decubit dorsal pacientul și se încheie nasturii
b) Dezbrăcarea și îmbrăcarea bluzei la pacientul care nu se poate ridica
f) Se descheie nasturii bluzei murdare
g) Se întoarce pacientul în decubit lateral şi se dezbracă brațul eliberat
h) Se întoarce pacientul în decubit lateral opus şi se dezbracă celălalt braț
îndepărtând bluza
i) Se menține pacientul în decubit lateral
j) Se rulează mâneca bluzei curate şi se îmbracă brațul liber
k) Se întoarce cu blândețe pacientul în decubit lateral invers şi se îmbracă
celălalt braț întinzând bluza pe spate
l) Se aduce pacientul în decubit dorsal și se încheie nasturii bluzei
c) Îndepărtarea şi îmbrăcarea pantalonilor
 Se ridică regiunea lombosacrată a pacientului şi se trag cu grijă
pantalonii spre picioare
 Se așază pacientul pe pat
 Se ridică ușor membrele inferioare şi se continuă dezbrăcarea
 Se pun pantalonii murdari în sac
 Se rulează pantalonii curați și se îmbracă pe rând fiecare membru

46
inferior
 Se trag pantalonii până aproape de șezut
 Se coboară şi se aşează pe pat membrele inferioare
 Se ridică regiunea fesieră şi se trag în sus pantalonii
 Se întinde cearceaful dacă nu e bine întins
 Se învelește pacientul cu pătura
 Se îndepărtează sacul cu lenjerie murdară
 Se aerisește salonul și se spală mâinile
o Efectuarea a) Dezbrăcarea și îmbrăcarea cămășii la pacientul/pacienta care se poate ridica
procedurii – în poziție șezând
schimbarea o Se ridică șezutul pacientului şi se trage cămașa în sus
cămășii de noapte o Se ridică apoi pacientul în poziție șezând
o Se rulează cămașa până la ceafă şi se trece cămașa peste cap,
dezbrăcând membrele superioare
o Se introduce cămașa murdară în sacul de rufe murdare
o Se rulează fiecare mânecă a cămășii curate și se îmbracă fiecare
membru superior după care cămașa este trecută peste cap și întinsă
până aproape de șezutul pacientei
o Se așază pacienta în decubit dorsal și se ridică regiunea fesieră
întinzându-se bine cămașa
b) Dezbrăcarea și îmbrăcarea cămășii la pacientul/pacienta care nu se poate
ridica în poziție șezând (este nevoie de două persoane)
o Se ridică șezutul introducând mâinile sub regiunea fesieră şi se trage cât
mai mult cămașa spre regiunea lombară
o Se întoarce pacientul/pacienta cu blândețe în decubit lateral şi se
strânge cămașa până la axilă
o Se readuce pacientul/pacienta în decubit dorsal, apoi decubit lateral de
partea opusă şi se strânge cămașa
o Se readuce pacientul/pacienta în decubit dorsal, se ridică ușor umerii şi
se trage cămașa peste cap
o Se rulează cămașa de la poale spre guler și se ridică ușor capul și se
trece peste cap
o Se rulează pe rând fiecare mânecă și se îmbracă membrele superioare
o Se întoarce cu blândețe pacientul/pacienta în decubit lateral şi se întinde
cămașa apoi se readuce pacientul în decubit dorsal, apoi decubit lateral
opus şi se procedează la fel
o Se aşează pacientul/pacienta în decubit dorsal şi întinde bine cămașa
o Se întinde şi se fixează bine cearceaful de pat
o Se îndepărtează sacul cu rufe urdare și se spală mâinile
o Îngrijirea  Se aşează pacientul în poziție comodă și se observă faciesul, se măsoară pulsul
pacientului  Se verifică dacă pacientul se simte bine
o Evaluarea  Bilanț pozitiv:
procedurii o Schimbarea s-a făcut fără incidente
o Pacientul exprimă starea de confort, nu are dureri, nu se observă
modificări la nivelul tegumentelor
 Bilanț negativ / Ce faceți?:
o Pacientul prezintă eritem la nivelul punctelor de sprijin
 Se aplică pudră de talc
 Se schimbă poziția pacientului
 Se face masajul zonei
o Pacientul reclamă manevre brutale şi oboseală, dureri
 Se liniștește pacientul, rămâneți o vreme lângă el
 Se administrează un calmant dacă medicul recomandă
o Lenjeria nu este bine întinsă, pacientul acuză jenă
 Se întinde bine lenjeria de pat, corp și se verifică să nu existe
cute sau firimituri în pat

47
o Observații  La schimbarea lenjeriei de pat, corp se ține cont de starea pacientului, de
constrângerile fizice, eventuale leziuni ale membrelor, aparate gipsate, perfuzii
montate
 Partea vătămată se dezbracă ultima și se îmbracă prima
 La pacientul inconștient, este bine ca partea inferioară a corpului să nu fie
îmbrăcată, folosiți o bluză de pijama care să nu ajungă sub regiunea fesieră a
acestuia

COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-5 IGIENA PACIENTULUI

A-5.1. TOALETA GENERALĂ


1. Definiție  Este o îngrijire personalizată, având drept scop confortul, bunăstarea fizică și
psihică.
 Baia generală / dușul:
o Se face la internare
o Cel puţin de 2 ori pe săptămână în timpul spitalizării
o Înaintea intervențiilor chirurgicale
o Înaintea externării sau transferului
 Baia (duşul) se face dimineaţa înainte de masă sau seara, la 2 ore de la servirea
mesei
2. Scop  Menținerea tegumentelor curate
 Îndepărtarea microbiilor şi a murdărie de pe piele
 Asigurarea igienei corporale
3. Efecte  Activarea circulaţiei cutanate
 Stimularea funcţiilor pielii
 Favorizarea mobilizării anticorpilor din celulele endoteliale din ţesutul celular
subcutanat
 Crearea stării de confort
4. Indicații  Pierderea autonomiei fizice și/sau psihice parțiale sau complete
 Lipsa sau absența noțiunilor de igienă
 Baia nu va depăși 15 minute
5. Materiale necesare  Paravan
 Muşama, aleză
 Recipient pentru apă
 Apă caldă, apă rece.
 Găleată
 Două bazinete
 Tăviţă renală
 Mănuşi de cauciuc
 Mănuşi de baie (3) → pentru faţă, trunchi şi membre, organe genitale
 Săpun neutru
 Şampon
 Alcool camforat
 Talc, pudrieră
 Trusă de unghii
 Perie şi pastă de dinţi
 Perie, pieptene, uscător de păr
 Lenjerie curată
 Sac pentru lenjeria murdară
 Creme protectoare
 Deodorant
48
6. Pregătire  Se asigură o temperatură adecvată în salon
 Se pregăteaște materialul necesar în ordinea folosirii
 Se acționează repede, precis, blând, fără a obosi pacientul
 Se menajează pacientul asigurându-se intimitatea
 Se convinge bolnavul cu tact şi delicatețe
 Se examinează regiunile expuse escarelor şi se acţionează în vederea prevenirii
lor
 Se îmbracă pacientul cu halat şi papuci şi se transportă la sala de baie
 Se închid geamurile şi uşa
 Se interzice deschiderea uşii în timpul toaletei
 Se verifică temperatura din cameră (200C)
 Se aleg şi se pregătesc materialele în funcţie de regiunea de spălat
 Proteza dentară mobilă se păstrează într-un pahar cu apă, acoperit
 Pregătirea căzii de baie:
o Se introduce în cadă apă fierbinte peste apa rece
o Cada se umple pe jumătate
o Se măsoară temperatura apei care trebuie să fie de 37-380C
 Pregătirea pacientului:
o Se anunță şi se explică tehnica
o Este invitat la baie să urineze
o Se dezbracă bolnavul
o Se protejează părul cu cască de baie
 Se introduce bolnavul cu atenţie în cadă şi se supraveghează reacțiile
7. Efectuarea procedurii  Pacientul se spală singur sau este ajutat
 După baie se face clătirea cu ajutorul dușului
 Se ajută bolnavul să iasă din cadă şi se înveleşte în cearșaf
 Se poate face o fricție cu alcool pentru închiderea porilor şi stimularea circulaţiei
 Se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată, halat şi papuci
 Se piaptănă
 Se face toaleta cavităţii bucale
 Se taie unghiile
 Se transportă bolnavul la salon
8. Toaleta cu duș în  Pacientul este alungit pe un cărucior impermeabil în decubit dorsal
cărucior  Îngrijirile se efectuează în sala de baie
 Se pregătește materialului
 Se pregătește căruciorul de duș curat și dezinfectat
 Se pregătește pacientul
o Se transferă pacientul din pat pe cărucior cu ajutorul cearșafului
acestuia
o Se reglază temperatura apei fără a depăși 36°C
o Se udă și săpunește în întregime pacientul
o Cearșaful de transfer se lasă sub pacient
9. Toaleta la chiuvetă  Pacientul este instalat în sala de baie a camerei în fața chiuvetei
 Pregătirea materialului
o Se așează o cuvertură pe un scaun și sub picioare
o Se solicită participarea pacientulu în funcție de gradul de autonomie al
acestuia și de starea sa de oboseală, lăsându-l să facă tot ce poate face
o Se supraveghează pacientului
o Se reglează temperatura apei
o Se respectă pudoarea bolnavului ieșind din cabinetul de toaletă în timpul
toaletei genitale
o Se rămâne în proximitatea spacientului dacă este nevoie de intervenție
rapidă
o Pacientul este ajutat să se spele pe spate cu mănușa folosită pentru
partea superioara a corpului
o Se clătește, usucă fără frecare
49
o Se spală picioarele (cu ajutorul unui taburet), pentru care poate fi util un
lighean
o Se fricționează cu apă de toaletă dacă bolnavul dorește acest lucru.
o Se ajuă pacientul să se îmbrace din nou
o Se usucă bine spațiile interdigitale
o Pacientul este așezat comod în fotoliu sau pat
o Se reorganizează spațiul și se dezinfectează chiuveta
o Se spală mâinile
10. Supravegherea  Se aplică termofoare şi se administrează lichide calde dacă pacientul prezintă
pacientului frison
 Se întrerupe baia dacă starea pacientului se modifică, după care se acordă
îngrijirile de urgenţă
 Convalescenții după boli infectocontagioase vor face şi o baie dezinfectantă după
baia generală
 Bolnavii adinamici se spală spălaţi cu duşul
 În timpul băii bolnavii sunt supravegheați permanent
11. Evaluarea procedurii  Persoana este instalata în mod confortabil
 Igiena persoanei este asigurată
 Persoana este îmbrăcată și are un aspect respectabil
 Persoanei nu ii e frig
 Persoana nu riscă să cadă
 Persoana se simte încrezătoare
 Relația cu persoana este constanta și efectivă
 Gradul de autonomie este respectat
 Persoana nu a simțit graba sau lipsa de răbdare din partea îngrijitorului
 Pudoarea persoanei este respectată
12. Observații  Se recomandă pentru bolnavii mobilizabili duşul mobil, eventual în poziţie șezând

A-5.2. BAIA PARȚIALĂ LA PAT


1. Definiție  Toaleta pacientului reprezintă totalitatea măsurilor luate, de la internare până la
externare, pentru menținerea stării de igienă corporală
2. Condiții de  Pentru o bună desfășurare se va evalua starea pacientului, resursele lui, cât și în
desfășurare ce fel are nevoie de ajutor, limitele în care poate fi mobilizat
 Intervențiile se vor aplica pentru igiena zilnică sau, după caz, baia pe regiuni,
asigurându-se intimitatea pacientului
 Se va asigura o temperatură corespunzătoare a mediului ambiant
3. Scop  Menținerea igienei tegumentului
 Prevenirea apariției leziunilor cutanate
 Îmbunătățirea circulației sanguine
 Asigurarea stării de confort a pacientului
4. Materiale necesare  Paravan
 Masă mobilă acoperită cu un câmp
 Trei prosoape de culori diferite (primul pentru față și gât, al doilea pentru trunchi
și membre, al treilea pentru organele genitale)
 Mănuși de baie de culori diferite (faţă, trunchi şi membre, organe genitale)
 Mănuși de unică folosință
 Săpun neutru
 Perii de unghii
 Foarfece pentru unghii / pilă de unghii
 Perie de dinți / pastă de dinți
 Pahar pentru apă de clătit
 Pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară
 Lighean /bazin cu apă caldă / termometru de baie
 Ploscă (bazinet)
50
 Găleata pentru apă murdară
 Mușama, aleză, cuvertură de flanelă /un cearșaf
 Alcool mentolat
 Pijamale şi lenjerie de pat curate
 Sac pentru lenjeria murdară
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Pacientul este informat și i se explică procedura stabilind exact în ce
constă implicarea lui,
o Se obține consimțământul
o Se stabilește împreună cu pacientul ora efectuării toaletei, ținând cont
de activitatea secției (orarul mesei, investigațiilor, tratamentului, vizita
etc.)
 Pregătirea fizică
o Se apreciază starea pacientului pentru a evita o toaletă prea lungă,
obositoare
o Dacă starea pacientului permite, încurajați-l să se spele singur,
asigurându-i independența şi ajutați-l doar la nevoie
o Se asigură intimitatea pacientului
o Înainte de baie este întrebat pacientul dacă dorește să i se servească
urinarul sau plosca
6. Efectuarea procedurii  Se asigură o temperatură de peste 20° C în salon
 Se asigură că geamurile şi ușa sunt închise pe tot timpul procedurii
 Se aşează paravanul în jurul patului
 Se umple vasul cu 2/3 cu apă caldă (37°C—38°C), controlând temperatura apei
cu termometrul de baie
 Se aşează pacientul în poziție decubit dorsal
 Se dezbracă şi se acoperă cu cearșaf
 Pătura pliată se aşează pe un scaun sau pe pat la picioarele pacientului
 Se va descoperi progresiv numai partea care se va spăla
 Se acoperă perna cu o mușama, cearșaf sau aleză
 Se pune în faţă pacientului un prosop pentru a proteja învelitoarea
 Se respectă ordinea în care se va efectua toaleta
7. Toaleta feței și gâtului  Se spală mâinile și se îmbracă prima mănușă de baie, umezind-o se spală ochii
de la comisura internă la cea externă; folosind părți separate din mănușă pentru
fiecare ochi
 Se șterge imediat cu primul prosop
 Se spală fruntea de la mijloc spre tâmple, apoi se spală cu mișcări circulare
regiunea periorală şi perinazală
 Se insistă la urechi în șanțurile pavilionului şi regiunea retroauriculară spălând
cu / fără săpun, limpezind de câteva ori cu apă şi se șterge imediat
 Se spală gâtul, se limpezește și se usucă prin tamponare cu prosopul
 Se schimbă apa şi mănușa
8. Toaleta toracelui  Se spală cu mișcări ferme, evitând gâdilarea pacientului; se insistă la axile iar la
anterior femei, la pliurile submamare
 Se limpezește şi se usucă foarte bine: se folosește deodorant dacă pacientul
dorește
 Se observă respirația pacientului şi eventuale iritații ale pielii sau alte modificări
 Se acoperă toracele
9. Toaleta membrelor  Se întinde mușamaua şi aleza sub întreg membrul superior, deasupra învelitorii
superioare  Se spală prin mișcări lungi şi blânde începând de la articulația pumnului spre
umăr, stimulând astfel circulația venoasă
 Se limpezește cu apă şi se șterge imediat cu al doilea prosop
 Dacă este posibil se aşează mâna pacientului în bazinul cu apă caldă, pentru a
tăia mai ușor unghiile sau pentru a le curăța; se spală mâna pacientului cu săpun
insistând în spațiile interdigitale și se limpezește cu apă, uscând foarte bine
 Se repetă operațiunea cu celălalt membru superior după același principiu
51
10. Toaleta abdomenului  Se insistă la nivelul pliurilor inghinale, unde datorită transpirației şi lipsei de
igienă a unor persoane pot apărea foarte ușor iritații ale pielii
 Se insistă la nivelul ombilicului care la unii pacienți poate fi foarte murdar. Se
procedează astfel:
o Se îndepărtează depozitul de murdărie cu ajutorul unui tampon de vată
îmbibat în alcool şi montat pe un porttampon
o Se spală ombilicul cu apă şi săpun și se usucă foarte bine, apoi se unge
regiunea cu vaselină
 Se acoperă pacientul cu un cearceaf
11. Toaleta toracelui  Pacientul este așezat în poziție de decubit lateral, fiind susținut de asistentul
posterior și a regiunii medical
sacrate  Mușamaua şi aleza se întind sub trunchiul pacientului
 Se spală, se limpezește şi se usucă regiunea
 Se masează spatele pacientului cu alcool mentolat
 Se spală regiunea anală dinspre faţă spre spate, astfel încât să se evite
contaminarea regiunii perineale; se limpezește şi se usucă foarte bine regiunea
 Se observă starea pielii în zonele predispuse escarelor, proeminențele osoase în
punctele de sprijin
12. Toaleta membrelor  Se readuce pacientul în decubit dorsal
inferioare  Se înlocuiește apa, mănușa de baie şi prosopul cu altele curate
 Se întinde mușamaua şi aleza sub jumătatea inferioară a pacientului
 Se spală cu apă și săpun cu mișcări blânde, dinspre gleznă spre șold pentru a
stimula circulația venoasă, insistând la nivelul genunchiului, plicii poplitee, în
regiunea tendonului lui Ahile şi a calcaneului
ATENȚIE! NU SE MASEAZĂ!
 Se limpezește bine cu apă, se uscă cu prosopul, observând atent starea pielii în
zonele predispuse apariției escarelor
 Se spală picioarele prin introducerea lor într-un bazin cu apă, așezat pe pat ( se
protejează patul cu mușamaua), această metodă ușurând curățirea şi tăierea
unghiilor!
 Se acoperă pacientul cu cearșaful şi flanela
13. Toaleta organelor  Încheie toaletă la pat a pacientului
genitale și regiunea  Se înlocuiește apa, mănușa de baia şi prosopul cu altele curate
perianală  Se așează pacientul/pacienta în poziție ginecologică, așezând mușama şi aleza
sub regiunea sacrată
 Se introduce plosca sub pacient
 Se îmbracă mănușa de baie peste mănușa de cauciuc
 Se spală regiunea genitală dinspre anterior spre posterior, evitând regiunea anală;
folosiți săpun neutru (neiritant pentru piele şi mucoase)
 Se limpezește cu apă curată foarte atent pentru îndepărtarea săpunului; se poate
face cu ajutorul unui jet de apă turnat dintr-o cană
 Se pot folosi tampoane şi o pensă porttampon, având grijă să se curețe toate
pliurile şi să se schimbe des tampoanele pentru a nu transporta germeni dinspre
regiunea anală spre cea genitală
 Se îndepărtează bazinetul de sub pacient şi se șterg foarte bine organele genitale
şi regiunea din jur folosind al treilea prosop
14. Supravegherea  Se supraveghează funcțiile vitale, aspectul pielii în punctele de sprijin
pacientului fricționând cu alcool mentolat, în special regiunile predispuse la escare, pentru
activarea circulației sanguine
 Se schimbă lenjeria de corp şi pat şi se întinde bine pătura pentru a nu jena
pacientul
 Se acoperă pacientul şi se asigură o poziție de confort fizic şi psihic
 Dacă pacientul este purtător de sonde se verifică permeabilitatea și poziționarea
lor
 Se strâng materialele folosite şi lenjeria murdară în recipiente speciale
 Se îndepărtează mănușile şi se spală mâinile
52
15. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura, data, ora efectuării, numele persoanei care acordă
procedurii îngrijirea
 Se notează orice fel de modificări ale aspectului pielii, ale funcțiilor vitale şi se
informează medicul
 Bilanț pozitiv:
o Pacientul nu prezintă modificări ale tegumentelor
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul acuză dureri în timpul manevrelor
 Se lucrează blând, cu mișcări lente şi se comunică permanent cu
pacientul
 Se consultă medicul dacă poate fi administrat un calmant
o Pacientul prezintă eritem/escare la nivelul punctelor de sprijin
 Se informează medicul și se stabilesc măsuri concrete de
prevenire şi combatere a escarelor (masaj, aplicarea unor
unguente, schimbarea poziției, lenjeriei murdare, etc.)
 Se comunică informaţiile semnificative colegelor care asigură
continuitatea îngrijirilor
16. Observații  Materiale necesare se pregătesc în funcție de scop, de tipul de îngrijire baia la
pat, toaleta pe regiuni

A-5.3. IGIENA OCHILOR


1. Scop  Prevenirea infecțiilor oculare şi îndepărtarea secrețiilor
 Menținerea ochiului umed (la pacienții comatoși sau paralizați corneea fiind
expusă)
 Procedura se poate efectua în cadrul toaletei zilnice, sau după caz, independent
de aceasta
2. Materiale necesare  Soluţie de ser fiziologic, soluţie acid boric
 Soluţie de vitamina A cu picurător
 Lacrimi artificiale sau unguent oftalmic, prescris de medic
 Tampoane de tifon / comprese sterile
 Pansament steril şi bandă adezivă nealergică
 Mănuși de unică folosință
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică - se informează pacientul şi se explică pacientului conștient,
cooperant procedura, obținând-se consimțământul informat
 Pregătirea fizică - se aşează pacientul în decubit cu capul ușor întors spre ochiul
care va fi spălat primul
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile
 Secrețiile sau crustele aderențe de gene/pleoape se îndepărtează prin ștergere
ușoară de la comisura externă spre cea internă folosind un tampon steril îmbibat
în ser fiziologic(pentru fiecare ștergere se folosește alt tampon)
 Procedura se repetă şi pentru celălalt ochi înclinând ușor capul
 Se instilează lacrimi artificiale sau unguent oftalmic la indicația medicului
 Pacientul este rugat să închidă ochii şi apoi se aplică soluţie de vitamina A pe
pleoape, protejând astfel pielea fragilă
 Pentru a menține ochii umeziți, se aplică un pansament steril îmbibat în ser
fiziologic şi fixat cu bandă adezivă; pansamentul se va schimba frecvent
 În cazul pacientului comatos se urmează aceiași pași descriși mai sus, se
deschide pleoapa pacientului, folosind câte o compresă sterilă pentru fiecare
pleoapă și se instilează în sacul conjunctival câte o picătură de vitamina A de 2
ori/zi
 Materialele folosite se colectează în recipiente speciale, mai ales dacă secreţiile
sunt purulente
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
5. Supravegherea  Se supraveghează pacientul și se schimbă frecvent pansamentul
pacientului  Se repetă îngrijirea conform orarului stabilit de medic
53
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura data, ora, soluțiile medicamentoase administrate, aspectul
procedurii secrețiilor, dacă s-au recoltat probe pentru examenul de laborator
 Bilanț pozitiv:
o Procedura s-a desfășurat fără incidente, corneea este umedă
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul este agitat, există risc de lezare a corneei – se liniștește
pacientul şi se solicită ajutor
o Pacientul prezintă cruste – se aplică comprese umezite, călduțe şi se
îndepărtează apoi cu blândețe
7. Observații  Se schimbă frecvent pansamentul
 Se repetă îngrijirea conform orarului stabilit de medic
 Materialele folosite se colectează în recipiente speciale, mai ales dacă secrețiile
sunt purulente

A-5.4. IGIENA MUCOASEI NAZALE


1. Scop  Menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare
 Prevenirea apariției leziunilor la pacienții cu sonda nazofaringiană sau
nazogastrică
 Îndepărtarea secrețiilor şi crustelor
2. Materiale necesare  Tavă medicală
 Tampoane sterile montate pe bețișoare
 Soluţie sterilă de ser fiziologic
 Soluţie de apă oxigenată diluată
 Tăvița renală
 Mănuși de unică folosință
 Recipient colectare deșeuri medicale
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se informează pacientul şi este rugat să nu se miște
o Se obține consimțământul
 Pregătirea fizică
o Se așază pacientul în decubit dorsal
o Este rugat să-şi întoarcă ușor capul într-o parte
4. Efectuarea procedurii  Se verifică identitatea pacientului
 Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile
 Se curăța fiecare fosă nazală cu câte un tampon steril îmbibat în ser fiziologic
 Dacă pacientul prezintă sonda nazofaringiană sau nazogastrică:
o Se dezlipește leucoplastul cu care este fixată sonda
o Se retrage sonda cca 5-6 cm
o Se curăță tubul cu un tampon de urmele de romplast
o Se îndepărtează crustele de pe mucoasa nazală cu un tampon umezit în
apă oxigenată și se reintroduce sonda gastrică
o Se fixează sonda
o Când sonda se schimbă se repune după o pauză de 6-8 ore
 Materialele utilizate se colectează în recipiente speciale
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile

A-5.5. IGIENA URECHILOR


1. Scop  Menținerea stării de igienă a pavilionului urechii şi a conductului auditiv extern
 Îndepărtarea depozitelor naturale (cerumen) sau a celor patologice
 Aplicarea unor tratamente
2. Materiale necesare  Tava medicală
 Tampoane montate pe bețișoare
 Tăvița renală
 Apă şi săpun
 Mănușă de baie

54
 Prosop
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se informează pacientul şi se explică necesitatea procedurii și se obține
consimțământul informat
 Pregătirea fizică
o Se așază pacientul în decubit dorsal şi este rugat să-şi întoarcă ușor
capul într-o parte
4. Efectuarea procedurii  Se verifică identitatea pacientului
 Se curăța conductul auditiv extern cu un tampon uscat, fiecare cu un tampon
separat, executând cu blândețe mișcări de rotație
 Se curăță pavilionul urechii cu mănușa de bumbac cu săpun şi se insistă în
șanțurile pavilionului şi regiunea retroauriculară
 Se observă eventualele iritații retroauriculare sau leziuni produse prin
compresiune la bolnavii imobilizați
 Se limpezește şi se usucă bine cu prosopul, conductul şi pavilionul urechii
5. Supravegherea  Se supraveghează respirația pacientului și aspectul mucoasei
pacientului  Se introduce un tampon de vată absorbant în conductul auditiv extern
 Se verifică funcționalitatea sondelor după curățarea mucoasei nazale
6. Evaluarea şi notarea  Se notează în foaia de observație eventualele notificări, data, ora,
procedurii  Bilanț pozitiv:
o Procedura s-a desfășurat fără incidente, pacientul respiră normal, căile
respiratorii sunt libere, nu sunt leziuni pe mucoasă
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Mucoasa nazală sângerează
 Se informează medicul pentru a stabili conduita
o Pacientul prezintă secreții otice
 Se anunță medicul și se realizează un consult de specialitate

A-5.6. IGIENA CAVITĂȚII BUCALE


1. Definiție și  Igiena buco-dentară trebuie realizată de preferință după fiecare masă
responsabilități  Precede întotdeauna o îngrijire a gurii cu aplicarea de produse medicamentoase,
pe baza de prescripție medicală, gargară sau prin introducerea de comprese sau
de bastonașe îmbibate și efectuarea unui masaj blând al părților implicate
 Pentru realizarea procedurii se vor aprecia resursele fizice ale pacientului pentru
a stabili modul de participare a acestuia, capacitatea de autonomie, starea mintală
 Atunci când pacientul este dependent, este vorba de introducerea în gura acestuia
a instrumentului ales (perie de dinți) în scopul de a realiza o curățare metodică a
gingiilor și a dinților, a limbii, obrajilor și palatului, cu scopul de a elimina
depozitele (alimentare, placa dentară, tartru) și de a umezi gura
2. Scop  Evaluarea stării de sănătate orală
 Îndepărtarea plăcii bacterien
 Reducerea posibilităților de infecție
 Îndepărtarea gustului şi mirosului neplăcut al cavității bucale
3. Indicații  Menținerea și/sau restaurarea igienei buco-dentare și a stării de bine a gurii când
afecțiunea sau handicapul perturbă caracteristicile fiziologice ale cavității bucale
și mucoaselor acesteia (buze, față internă a obrajilor, palatul, limba, gingiile,
dinții sau protezele, saliva)
 Conservarea integrității capacităților funcționale (hidratarea mucoasei bucale și a
buzelor, comunicare, respirație, alimentație), a respectului de sine (diminuarea
mirosurilor, a plăcii dentare), a schimbărilor relaționale
 Prevenirea dezvoltării microbiene
 Prevenirea și/sau tratarea alterărilor buco-dentare legate de patologiile
subiacente, cu efecte secundare ale anumitor terapeutici medicamentoase (cum ar
fi opioide, psihotrope, corticoide, benzodiazepine, anticolinergice) antrenând
uscăciunea bucală, chimioterapia sau radioterapia antrenând un dezechilibru
ionic și ulcerații,
55
 Deficit de autoîngrijire (prin dezinteres, lipsă de forța fizică, deficit cognitiv,
absența îngrijirilor dentare, proteza rău adaptată)
4. Materiale necesare  Materialul este ales în funcție de nivelul de cooperare, de dependența (fizică –
psihică) a persoanei îngrijite și în funcție de starea cavităţii sale bucale
Pentru pacientul conștient
 Periuța de dinți suplă cu capete rotunjite, peri moi, calibru adaptat la
capacitatea de deschidere a gurii și care să permită evitarea reflexului de vomă
 Periuțe interdentare sau fir de mătase dentară cerat pentru curățarea spațiilor
interdentare
 Pastă de dinți fluorată
 Pahar pentru dinți sau pahar de unică folosință
 Apa de la robinet
 Periuță personală
 Tăviță renală (recipient) pentru apa folosită
 Șervețele de hârtie, prosop, mușama
 Apa de gură, dacă e solicitată
 Tava pentru material
 Lumină naturală vie sau lampă de buzunar sau iluminat mobil
 Spatulă pentru limba de preferință plastifiată
 Oglindă dentară de unică folosință (facultativ)
 Revelator de placă dentară (facultativ, pentru a ajuta la eficiența periajului)
 Dacă este necesar, medicamentul prescris pentru îngrijirea gurii cu aplicarea de
produse medicamentoase sau de baie de gura antiseptice
Pentru pacient inconștient
o Material de aspirație montat și funcțional
o Set de îngrijire a gurii
o Pensă Kocher (facultativ)
o Pereche de mănuși de unică folosință nesterile
o Prosop burete sau de unică folosință
o Lampă de buzunar sau iluminat mobil
o Deschizător de gură și/sau canulă Guedel
o Aparat pentru jet dentar sau hidropulsor (recomandat, dar facultativ)
o Gel de umezire
o Balsam labial hidratant sau tip vaselină
o Dacă este necesar, medicament prescris pentru îngrijirea gurii cu
aplicare de produse medicamentoase sau pentru baie de gură antiseptică
o Tăviță renală
o Mănuși de unică folosință
 Halat, mască și mănuși de unică folosință
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Pacientul se informează şi i se explică necesitatea menținerii igienei
cavității bucale
o Se obține consimțământul
o Dacă pacientul este inconștient îngrijirea se va efectua de către
asistentul medical
 Pregătirea fizică
o Pacientul se așază în poziția adecvată:
 Șezând cu un prosop în jurul gâtului, dacă starea permite
 Decubit lateral cu capul ușor ridicat şi sprijinit pe o pernă
protejată cu prosop dacă pacientul este comatos
o Pacient inconștient
 Se verifică prezența reflexului faringian și deglutiției (risc de
inhalare bronhică în timpul îngrijirilor)
 Se instalează pacientul în decubit lateral
 Se folosește deschizătorul de gură, în funcție de amplitudinea
deschiderii acesteia sau de riscul de mușcare (reflex sau agitație),

56
sau se introduce spatula linguală (acoperită cu o compresă rulată
în cazul în care dentiția este absentă) între molarii posteriori
pentru a ține gura deschisă
o Pacient intubat-ventilat
 Se verifică etanșeitatea și presiunea balonasului sondei de
intubare sau canulei de traheotomie (pară și manometru de
control și reglaj al presiunilor scăzute)
 Se aspiră dacă este necesar secrețiile nazale, bucale, bronhice
6. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile și se îmbracă mănușile
 Se aduc materialele pregătite lângă patul pacientului
 Se verifică autonomia gestului de igienă bucodentară a pacientului și evaluarea
nevoii de ajutor.
 Pacientul conștient autonom se așază în poziție șezând sau semișezând
o Se servește pacientului periuța cu pastă şi paharul cu apă
o Se susține tăvița renală sub bărbia pacientului sau în aproprierea feței
acestuia așezată pe perna acoperită cu mușama şi prosop
o Pacientul este sfătuit să perie dinții timp de 2-3 minute în sens vertical,
pe ambele fețe pentru îndepărtarea depozitelor sau resturilor alimentare,
iar la final să-şi clătească gura cu multă apă şi apoi cu apă de gură
dacă dorește
 La pacientul inconștient se îndepărtează maxilarele cu ajutorul unui deschizător
de gură şi se fixează între molarii din spate pentru a menține gura deschisă
o Asistentul medical efectuează îngrijirea periind suprafața externă a
dinților folosind o cantitate mică de pastă şi apă
o Se aspiră cu seringa lichidul pentru a nu ajunge în căile respiratorii
o Dacă pacientul nu are reflex de deglutiție se renunță la pastă şi periuță
existând risc de aspirare în căile respiratorii
o Se folosește o spatulă linguală şi tampoane pentru a îndepărta obrajii şi
buzele şi pentru a curăța mucoasa bucală
o Se curăță suprafața internă a dinților şi limba, bolta palatină folosind
tampoane cu glicerină boraxată
o Dacă pacientul prezintă micoză - depozite albicioase de candida
albicans - se informează medicul ( prescrierea de badijonare cu
glicerină boraxată cu stamicin/nistatin)
o Protezele mobile se scot din gură și se spală, dezinfectează și se
păstrează într-o compresă sterile până ce pacientul își revine
o Se observă mucoasa orală, starea gingiilor şi dinților, limba
o Se ung buzele cu vaselină
7. Aplicarea produselor  Respectarea proporțiilor de eventuala diluare
medicamentoase  După ce ați realizat îngrijirea igienică a gurii, aplicați produsul prescris fie în baie
de gura, fie cu ajutorul unor bastonașe sau al unui deget înmănușat înconjurat de
o compresă, în prealabil îmbibate cu produsul, cu atenție să treceți peste întreaga
suprafața bucală în măsura în care puteți face acest lucru
 Se solicită pacientului să evite să bea în sfertul de oră ce urmează după aplicare
Pacient inconștient sau intubat-ventilat
o Se verifică starea gurii
o Se înmoaie bastonașele (sau compresa în jurul unei spatule pentru limba
unei pense clește Kocher) în apa care să conțină pastila de pasta de dinți
sau soluţie de bicarbonat de sodiu cu 14 ‰
o Se efectuaează îngrijirile fundului gurii spre partea din față a gurii,
trecând peste dinți, palat, limba, interiorul obrajilor; schimbați
bastonașele de câte ori acest lucru va fi necesar
o Se aplică eventual un gel umectat
o Se aspiră cavitatea bucală dacă este necesar
o Se curăță canula lui Guedel la fiecare îngrijire a gurii; schimbați în
funcție de protocolul serviciului

57
Pacient cu trismus
o Se umple cuva de ½ litru cu apă sterilă sau bicarbonat de sodiu la 14‰
sau orice alt produs lichid prescris
o Se instalează persoana în poziția semi-șezândă sau în decubit lateral
culcată în funcție de starea sa de conștiență și de oboseală
o Se glisează canula de aspirație în gură pentru a putea aspira simultan
lichidul instilat
o Se curăță succesiv fiecare față a arcadelor dentare folosind jetul rotativ
în spirala pentru igiena completă a gurii și monojetul continuu pentru a
atinge zonele specifice și pentru eliminarea depozitelor alimentare
Pacientul care se opune sau refuză îngrijirile
o Se reperează gesturile care facilitează deschiderea gurii
o Se programază frecvența îngrijirilor și reveniți
o În caz de eșec, se prevede împreuna cu medicul o sedare de scurtă
durată
8. Supravegherea  Pacientul se așază în poziție confortabilă în raport cu starea sa generală
pacientului  Se asigură o hidratare corespunzătoare pentru a preveni uscarea buzelor,
mucoasei bucale
 Se îndepărtează materialele folosite colectând în containere speciale pe cele cu
potențial de infecție
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
 Se verifică starea mucoaselor
 Se semnalează apariția sângerărilor, a durerii, a leziunilor, a mirosului, a
dezadaptării protezei
 Se supravegheaază revenirea stării de conștiență după o ședere temporară în
timpul de îngrijire
 Se verifică în paralel hidratarea generală; umeziți cu regularitate buzele dacă este
vorba de un tratament cu risc
 Se participă la conservarea unei guri intacte sau la intensificarea îngrijirilor
terapeutice ale gurii, de exemplu cu ajutorul unor fructe proaspete (hidratează și
răcoresc) sau ananas (contine o enzima proteolitică care digeră depozitele)
9. Complicații și riscuri  Rută falsă pentru lichid în timpul clătirii
 Mușcare prin reflex de închidere sau opunere la îngrijiri
 Ulcerarea mucoaselor din cauza unui periaj prea energic
 Sângerarea gingiilor
 Fără utilizare a băii de gură cu antiseptic la copiii cu vârsta de sub treizeci de luni
(cu excepția prescripției medicală)
10. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura data, ora, soluțiile utilizate, aspectul mucoasei, existența
procedurii eventualelor leziuni, sângerarea gingiilor, mirosul, depozitele
 Aplicarea produselor medicamentoase în cadrul strict al prescripției medicale și
respectând regulile de bună practică (diluare, termen de expirare, întârziere a
acțiunii, timp de contact)
 Bilanț pozitiv:
o Pacientul nu prezintă leziuni la nivelul mucoasei bucale
 Nu sunt semne de apariție a candidozei bucale
 Dinți și/sau proteze curate, fără deşeuri
 Capacitate funcțională recuperată sau conservată (între altele: gust, apetit,
deglutiție, comunicare ameliorată)
 Diminuarea disconfortului, a durerii, a mirosurilor urâte
 Absența plăcii dentare vizibile
 Satisfacerea pacientului cu privire la confort, încredere în sine și comunicare cu
anturajul său
 Prevenirea suprainfecțiilor ORL și digestive
 Limitarea sau absența alterării legate de efectele secundare ale substanțelor
terapeutice
 Bilanț negativ /Ce faceți?
58
o Aspirarea lichidului în căile respiratorii - anunțați medicul
o Lezarea mucoasei bucale şi dinților cu deschizătorul sau
porttamponul - lucraţi cu atenție, solicitați ajutor la nevoie
 În caz de sângerare gingivală, apăsați cu un tampon (compresa din bumbac) timp
de câteva minute
 În caz de persistență, recurgeți la aplicarea unui tampon hemostatic

A-5.7. IGIENA PROTEZELOR DENTARE


1. Scop  Menținerea igienei protezei şi a cavității orale
2. Materiale necesare  Pahar mat
 Periuță
 Pastă de dinți
 Mănuși de unică folosință
3. Pregătirea pacientului  Asiguraţi intimitatea acestuia dacă se jenează să-şi scoată proteza în prezența
altor persoane
4. Efectuarea procedurii  Curățați proteza la fel de frecvent ca și dinții naturali, după masă și la culcare
La pacient conștient
o Pacientul conștient este rugat să-şi scoată proteza și să o curețe
o Se solicită pacientului să respire larg, să închidă gura și să-și umfle
obrajii, să împingă de mai multe ori cu limba în fața contra protezei sau
se pot prinde cu degetul mare și arătătorul fiecărei mâini cele două
laturi ale protezei pentru a efectua o mișcare de basculă care să permită
desfacerea progresivă a acesteia
o Să pună proteza într-un pahar propriu netransparent, noaptea
La pacient inconștient
o Se îmbracă mânuși de unică folosință
o Se prinde proteza cu o bucată de tifon şi se îndepărtează cu blândețe
o Curățarea protezei se face trecând proteza sub un jet de apă curată,
perierea cu o perie dură (sau specific cu față dublă), pastă de dinți sau o
soluție specifică.
o Se clătește proteza cu apă curată și călduță sub robinet
o Se acoperă, dacă este necesar, partea dinspre palat cu un strat fin de
pudră adezivă sau pastă adezivă
o În cazul în care gura este foarte uscată, se redă proteza pacientului au
se plasează proteza în gura (sau umeziți cu o compresă)

A-5.8. IGIENA ZILNICĂ A PĂRULUI PRIN PIEPTĂNARE


1. Scop  Menținerea unui aspect fizic plăcut, a stării de bine şi păstrarea demnității
pacientului
2. Materiale necesare  Pieptene şi perie personale
 Clame, panglici
 Un prosop sau o aleză
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se explică pacientului/pacientei necesitatea menținerii igienei părului
o Se evaluează resursele pacientului/pacientei pentru a stabili dacă îşi
poate pieptăna singur/singură părul sau are nevoie de ajutor
 Pregătirea fizică:
o Pacientul/pacienta se așază într-o poziție care-i permite starea generală
(șezând sau decubit lateral)
o Se acoperă umerii sau perna cu un prosop, o bucată de pânză, în funcție
de poziția pacientului/pacientei
4. Efectuarea procedurii  Se înmânează pacientului/pacientei materialele necesare şi este ajutat/ă să se
pieptene singură
 Se aşează pacientul pacienta într-o poziție confortabilă
 Dacă pacientul/pacienta nu se poate pieptăna singur, asistentul medical îmbracă
mănuşi dacă acesta prezintă leziuni la nivelul scalpului

59
 Se pieaptănă şi perie părul scurt, pe rând pe fiecare parte
 Se împarte părul lung sau buclat în șuvițe şi se piaptănă dinspre cap spre
rădăcina firului de păr
 Se împletește părul lung având grijă să nu jeneze pacientul/pacienta când stă în
decubit
 Se observă eventualele leziuni ale scalpului cât şi aspectul părului
5. Supravegherea  Se aşează pacientul/pacienta în poziție confortabilă (dacă este cazul)
pacientului  Se îndepărtează materialele folosite şi eventualele fire de păr căzute
6. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv:
o Pacientul/pacienta exprimă stare de confort, nu prezintă leziuni sau
paraziți
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul /pacienta prezintă paraziți - se efectuează deparazitarea
o Pacientul/pacienta are urme de sânge sau alte substanțe – se spală sau
se tunde
7. Observații  Nu tăiați părul decât dacă este absolut necesar și doar dacă obțineți
consimțământul

A-5.9. IGIENA PĂRULUI PRIN SPĂLARE


1. Scop  Menținerea igienei/sănătății părului şi a stării de bine a pacientului
 Îndepărtarea excesului de sebum
2. Materiale necesare  Suport pentru toaleta părului
 Vas pentru colectarea apei folosite
 Vas cu apă caldă, termometru de baie
 Săpun lichid/șampon
 Mușama şi aleză
 Prosoape
 Uscător de păr
 Perie, pieptene
 Paravan
 Mănuși de unică folosință
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul/pacienta
o Se evaluează resursele acestuia pentru a aprecia capacitatea lui de
implicare
o Se stabilește de comun acord ora spălării, obținându-se consimțământul
 Pregătirea fizică:
o se asigură poziția pacientului/pacientei în funcție de starea generală:
 Șezând, pe scaun cu spatele său cu faţă spre lavoar (sau în picioare
aplecat deasupra lavoarului)
 Șezând pe un scaun cu spătar alături de care se aşează al 2-lea scaun
pe care se pune ligheanul
 Decubit dorsal cu toracele ușor ridicat şi cu salteaua îndoită sub
torace lăsând somiera liberă spre capătul patului
 Decubit dorsal, orientat oblic, cu capul spre marginea patului
4. Efectuarea procedurii  Se asigură o temperatură de peste 20°C, în salon, iar geamurile şi ușa sunt
închise
 Se asigură intimitatea izolând patul cu un paravan
 Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile
 În continuare se procedează în funcție de poziția aleasă şi de starea pacientului
o Cu pacientul în poziție șezând
 Se aşează pacientul pe un scaun sau în faţă lavoarului
o Cu pacientul în poziție de decubit
 Se așază suportul pentru toaleta părului sub cap și un prosop în
jurul gâtului pacientului
 Se susține cu o mână capul pacientului, iar cu cealaltă se
60
umezește și șamponează părul.
 Se apelează la ajutorul altei persoane pentru a turna apă.
 Masați ușor pielea capului cu vârful degetelor și spălați de 2-3
ori
 Se limpezește cu multă apă
 Se acoperă părul cu un prosop cald și ștergeți bine
 Se uscă părul
5. Îngrijirea pacientului  Se așază pacientul/pacienta comod în pat
 Se acoperă capul pacientului/pacientei dacă este necesar
 Se îndepărtează mănușile materialele folosite și se spală mâinile
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura data, observațiile făcute
procedurii  Bilanț pozitiv:
o Pacientul exprimă stare de confort
o Nu prezintă leziuni ale scalpului
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul prezintă leziuni ale scalpului: informați medicul, eventual se
va consulta un dermatolog

A-5.10. IGIENA UNGHIILOR


1. Scop  Îndepărtarea depozitului subunghial
 Evitarea leziunilor prin grataj la pacienții, cu prurit
 Obținerea unei aparențe îngrijite a pacientului
2. Materiale necesare  Trusă de manichiură/pedichiură de preferat să fie personal a pacientului. În lipsă
se va folosi o trusă sterile pentru a se evita transmiterea bolilor de la un pacient
la altul (hepatita B, C, SIDA, dar și boli dermatologice precum onicomicozele,
panariții etc.)
 Prosop
 Tampoane și alcool medicinal
 Mănuși de unică folosință
 Tăviță renală
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se informează pacientul despre necesitatea procedurii și se obține
consimțământul
 Pregătirea fizică
o Pacientul se așază în poziție de decubit dorsal cât mai comod
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile şi se îmbracă mănușile
 Se așază prosopul pe care se vor tăia unghiile
 Se dezinfectează cu un tampon cu alcool medicinal fiecare unghie de la degetele
mâinilor
 Cu mare atenție se taie unghiile, la nivelul degetului, apoi se pilesc
 Se procedează la fel și la unghiile de la degetele de la picioare
 Se evită lezarea țesuturilor adiacente, risc de infecții - panariții la diabetici.
5. Supravegherea  Pacientul este așezat comod
pacientului  Se îndepărtează materialele utilizate dezinfectându-le, sterilizându-le și
depozitându-le în locul special
 Se scot mănușile și se spală mâinile
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura data, ora, eventualele striații, îngroșări, modificări de
procedurii formă
 Pacientul exprimă stare de confort
7. Observații  Igiena unghiilor se face în cadrul băii pe regiuni sau separat

61
COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-6 CAPTAREA ELIMINĂRILOR

A-6.1. CAPTAREA URINEI


1. Documente de  Ordinul MS nr. 972/2010, pentru aprobarea Procedurilor, standardelor și
referință metodologiei de acreditare a spitalelor
 Legea nr.46/2003, privind drepturile pacientului
 Legea nr. 95/2006, privind reforma în sănătate
2. Scop  Golirea vezicii urinare la pacientul imobilizat
 Măsurarea cantității de urină eliminate
 Observarea aspectului urinei
 Obținerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
3. Materiale necesare  Paravan
 Ploscă/bazinet sau urinar
 Hârtie igienică
 Materiale pentru toaleta locală (dacă este cazul)
 Mușama şi aleză pentru protecţia patului
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului şi pacientului
 Mănuși de unică folosință
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale.
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Încurajarea pacientului să solicite plosca sau urinarul când are nevoie
o Respectarea intimității şi demnității pacientului
 Pregătirea fizică:
o Izolarea pacientul cu un paravan
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul într-o poziție adecvată care să-i permită evacuarea
prin ridicarea extremității cefalice a patului dacă starea pacientului o
permite
5. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
 Îndepărtarea păturii pacientului şi protejarea patului cu mușama şi aleză
 Dezbrăcarea părții inferioare a corpului
 Se introduce plosca sub pacient sau se aşează urinarul între coapsele pacientului
(plosca sau urinarul pot fi încălzite prin clătire cu apă caldă şi uscate prin
ștergere cu hârtie igienică)
 Se acoperă pacientul cu pătura până finalizează actul micțiunii
 Se poate lăsa pacientul singur, dar se așteaptă dincolo de paravan, astfel încât să
poată anunța când a finalizat
 Se oferă pacientului hârtie igienică după micțiune, dacă starea acestuia permite
folosirea hârtiei
 Se îndepărtează bazinetul/plosca/urinarul, acoperind cu un material impermeabil
 Se efectuează la nevoie toaleta regiunii perineale pe alt bazinet special pregătit
 Se oferă pacientului lighean cu apă caldă, săpun şi prosop pentru spălarea
mâinilor dacă a folosit hârtie igienică
 Se îndepărtează sau se înlocuiește aleza dacă s-a umezit
 Se coboară capătul cefalic al patului până la o poziție comodă pentru pacient
 Se îndepărtează paravanul
 Se aerisește salonul
 Se ralizează selectarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Se îndepărtează mănușilor de unică folosință și se spală mâinilor
6. Supravegherea  Acordarea de ajutor pacientului la îmbrăcare (dacă este cazul)
pacientului  Așezarea pacientului într-o poziție comodă sau într-o poziție recomandată
 Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
 Acoperirea pacientului cu pătura
62
7. Evaluarea şi notarea  Se măsoară și se notează procedura: cantitatea, aspectul, întreruperea jetului,
procedurii eventualele senzații neplăcute (jenă, usturime)

A-6.2. CAPTAREA MATERIILOR FECALE


1. Scop  Golirea colonului la pacientul imobilizat
 Observarea aspectului materiilor fecale
 Măsurarea cantității de materii fecale eliminate
 Obținerea unei mostre de materii fecale pentru examene de laborator
 Asigurarea intimității pacientului imobilizat în vederea eliminării asistate a
materiilor fecale
2. Materiale necesare  Paravan
 Ploscă/bazinet sau urinar
 Hârtie igienică
 Materiale pentru toaleta locală (dacă este cazul)
 Mușama şi aleză pentru protecţia patului
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical şi pacientului
 Mănuși de unică folosință
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Încurajarea pacientului să solicite plosca sau urinarul când are nevoie
o Respectarea intimității şi demnității pacientului
 Pregătirea fizică:
o Izolarea pacientul cu un paravan
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul într-o poziție adecvată care să-i permită evacuarea
prin ridicarea extremității cefalice a patului dacă starea pacientului o
permite
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile, se îmbracă mănușile de unică folosință
 Se îndepărtează pătura pacientului şi se protejează patul cu mușama şi aleză
 Se dezbracă partea inferioară a corpului
 Se solicită ajutorul unui alt membru al echipei de îngrijire pentru poziționarea
pacientului dacă starea nu-i permite să participe
 Se introduce plosca sub pacient sau se aşează urinarul între coapsele pacientului
(plosca sau urinarul pot fi încălzite prin clătire cu apă caldă şi uscate prin
ștergere cu hârtie igienică)
 Se acoperă pacientul cu pătura până finalizează actul eliminării materiilor fecale
 Se poate lăsa pacientul singur, dar se așteaptă dincolo de paravan, astfel încât să
poată anunța când a finalizat
 Se oferă pacientului hârtie igienică după defecare, dacă starea acestuia permite
folosirea hârtiei
 Se îndepărtează bazinetul/plosca/urinarul, acoperind-o cu un material
impermeabil
 Se efectuează la nevoie toaleta regiunii perineale pe alt bazinet special pregătit
 Se oferă pacientului recipient cu apă caldă, săpun şi prosop pentru spălarea
mâinilor dacă a folosit hârtie igienică
 Se îndepărtează sau se înlocuiește aleza dacă s-a murdărit
 Se coboară capătul cefalic al patului până la o poziție comodă pentru pacient
 Se îndepărtează paravanul
 Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Se îndepărtează mănușile de unică folosință și se spală mâinile
 Se aerisește salonul
5. Supravegherea  Se acordă ajutor pacientului la îmbrăcare
pacientului  Se așează pacientul într-o poziție comodă sau într-o poziție recomandată.
 Se întinde lenjeriei de corp şi de pat și se acoperă pacientul cu pătura
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura: cantitatea, aspectul și caracteristicile patologice ale
63
procedurii scaunului (culoare, formă, prezența sângelui, puroiului, mucusului), prezența
durerii la defecare

A-6.3. CAPTAREA SPUTEI


1. Scop  Asigurarea eliminării asistate la pacientul imobilizat
 Prevenirea răspândirii infecției
 Observarea aspectului sputei eliminate
 Măsurarea cantității de spută eliminate
 Obținerea unei mostre de spută pentru examene de laborator
2. Materiale necesare  Recipient pentru captarea sputei din material plastic, transparent de 100 ml, cu
capac
 Soluţie dezinfectantă (pentru inactivarea germenilor)
 Pahar cu apă
 Șervețele de hârtie
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical şi pacientului
 Mănuși de unică folosință
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se explică pacientului importanța colectării sputei
o Se recomandă pacientului să utilizeze recipientul de unică utilizare
atunci când tușește și prezintă expectorație și să acopere recipientul de
fiecare dată,
 Pregătirea fizică:
o Se așază pacientul într-o poziție adecvată care să-i permită evacuarea
prin ridicarea extremității cefalice a patului dacă starea pacientului o
permite
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile, se îmbracă mănușile de unică folosință
 Se înmânează pacientului/se aduce în apropierea cavității bucale recipientul
pentru captarea sputei, în care s-a introdus soluţie dezinfectantă (excepție atunci
când se urmărește recoltarea sputei pentru examene de laborator, situație în care
recipientul este steril)
 Se tapotează ușor toracele pacientului şi se încurajează să tușească pentru a
elimina spută în recipient
 Se acordă ajutor pacientului imobilizat pentru a-și clăti gura cu apă şi oferirea de
șervețele de hârtie pentru a se șterge
 Se oferă pacientului recipient cu apă caldă, săpun şi prosop pentru spălarea
mâinilor dacă a folosit șervețele
 Se coboară capătul cefalic al patului până la o poziție comodă pentru pacient
 Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Se îndepărtează mănușile de unică folosință și se spală mâinile
 Se aerisește salonul
5. Supravegherea  Așezarea pacientului într-o poziție comodă sau într-o poziție recomandată.
pacientului  Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura: cantitatea, aspectul (culoarea, forma) şi compoziția (roșie,
procedurii roz, brună, spumoasă, purulentă)

A-6.4. CAPTAREA VĂRSĂTURILOR


1. Scop  Asigurarea eliminării asistate la pacientul imobilizat
 Evitarea aspirării conţinutului gastric în căile respiratorii
 Observarea aspectului vărsăturii eliminate
 Măsurarea cantității de vărsătură eliminată
 Obținerea unei mostre de vărsătură pentru examene de laborator
2. Materiale necesare  Recipient pentru captarea vărsăturii – recipient cu capac
 Vas gradat

64
 Pahar cu apă
 Șervețele de hârtie
 Prosop/aleză
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
 Mănuși de unică folosință
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Încurajarea pacientului să solicite recipientul pentru captarea vărsăturii
când are nevoie
o Recomandarea de a efectua respirații profunde pentru a reduce senzația
de vomă
 Pregătirea fizică:
o Așezarea pacientul în poziție șezând dacă starea permite sau în decubit
lateral cu un prosop sau o aleză sub bărbie și obraz
4. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile şi se îmbrăcă mănușile de unică folosință.
 Se îndepărtează proteza dentară (unde este cazul)
 Se susține cu o mână fruntea pacientului, iar cu cealaltă mână se poziționează
tăvița renală sub bărbia pacientului său lângă faţă pacientului, în funcție de
poziția acestuia
 Se ajută pacientul pentru a-și clăti gura cu apă şi oferirea de șervețele de hârtie
pentru a se șterge
 Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Se îndepărtează mănușile de unică folosință și se spală mâinile
 Se aerisește salonul
5. Supravegherea  Așezarea pacientului într-o poziție comodă sau într-o poziție recomandată pentru
pacientului evitarea aspirării conţinutul stomacal dacă vărsătura se repetă
 Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
6. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura: cantitatea, mirosul, conţinutul (mucos, alimentar, bilios,
procedurii fecaloid, sânge), simptomele premergătoare și orice alte acuze ale bolnavului

COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-7 MOBILIZAREA ȘI TRANSPORTUL PACIENTULUI

A-7.1. SCHIMBAREA POZIȚIEI PACIENTULUI IMOBILIZAT LA PAT


1. Principii  Asistentul medical trebuie adopte o poziție potrivită pentru a putea ridica pacientul
cu mai multă ușurință şi cu un efort fizic cât mai mic
 Prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna, așezând palma pe
suprafața corpului pacientului astfel încât suprafața de contact să fie cât mai mare
 Așezarea asistentului medical se va face cât mai aproape de pat (de pacient) cu
picioarele depărtate pentru a avea o bază de susținere cât mai mare, genunchii
flectaţi, coloana vertebrală ușor aplecată (această poziție asigură protejarea
coloanei vertebrale prin diminuarea compresiunii asupra discurilor
intravertebrale şi asupra corpului vertebrei, permițând asistentului să utilizeze
forța coapsei şi a gambei, impulsionând toată energia ei spre picioare; prin
flectarea genunchilor, automat centrul de greutate coboară; această poziție este
mult mai convenabilă pentru a efectua mai ușor un efort cu membrele superioare
şi inferioare)
2. Responsabilități  Procedura se realizează de 1-2 persoane, una având rol de coordonator
3. Scop  Asigurarea confortului pacientului
 Prevenirea complicațiilor favorizate de imobilizare (escare, tromboze, încetinirea
tranzitului etc.)
4. Indicații  Schimbările pasive se efectuează la pacienți adinamici, imobilizați, inconștienți,
contraindicații paralizați, cu aparate gipsate etc.
5. Materiale necesare  Perne
 Suluri din pătură sau din alte materiale textile
65
 Sprijinitor pentru picioare
 Saci de nisip
6. Pregătirea  Se informează pacientul
pacientului  Se evaluează resursele pacientului şi capacitatea acestuia de a participa la
procedură
7. Schimbarea poziției  Asistentul medical se aşează la marginea patului spre care va fi întors bolnavul
din decubit dorsal în  Se pliază pătura spre partea opusă pentru a realiza un sul de sprijinire
decubit lateral  Se prinde umărul pacientului, se ridică şi se sprijină cu pătura
 Se sprijină apoi toracele pacientului cu o mână, şi cu mâna dinspre picioarele
acestuia se rotează bazinul şi membrele inferioare
 Membrul inferior de deasupra se flectează, cel de dedesubt rămâne întins
 Genunchiul superior se sprijină pe o pernă
 Spatele se sprijină cu pătura făcută sul
 Se reaşează patul, se întinde lenjeria și se acoperă pacientul.
8. Schimbarea poziției  Persoana care face schimbarea se aşează de partea patului spre care este întors
din decubit lateral în pacientul
decubit dorsal  Se îndepărtează perna de sub genunchi şi sulul din pătură
 Se aşează pacientul cu mișcări blânde în decubit dorsal
 Se introduc sub regiunea lombară şi sub genunchi pernițe mici sau materiale textile
împăturite pentru a respecta curbura fiziologică a coloanei şi pentru a evita
hiperextensia membrelor
 Se reaşează patul, se întinde lenjeria și se acoperă pacientul.
9. Schimbarea poziției  Realizată de o singură persoană
din decubit dorsal în o Se dezvelește pacientul până la mijloc
poziție șezând o Asistentul medical se aşează în faţă pacientului, acesta fiind rugat să
întoarcă privirea într-o parte
o Se prinde pacientul de sub axile şi se sprijină capul de antebraț
o Pacientul este rugat să se sprijine pe tălpi şi să se ridice ușor la comandă
 Se trage spre capul patului și se sprijină spatele cu perne
 Se fixează genunchii cu un sul şi tălpile cu un sprijinitor
 Realizată de două persoane
o Cele două persoane se aşează de o parte şi de alta a patului faţă în faţă
o Brațele dinspre capul pacientului se încrucișează pe spatele acestuia,
cealaltă mână se introduce în axilă
o Una dintre persoane comandă mişcarea
o Pacientul este tras spre capul patului şi se fixează poziția
10. Schimbarea poziției  Reașezarea pacientului în decubit dorsal din poziția șezând se face de către două
din poziție șezând în persoane
decubit dorsal  Cele două persoane se aşează de o parte şi de alta a patului faţă în faţă
 Una dintre persoane comandă mişcarea
 Se îndepărtează obiectele de sprijin de sub genunchi şi din dreptul tălpilor
 Brațele dinspre capul pacientului se încrucișează pe spatele acestuia, cealaltă mână
se introduce în axilă
 Cu o mișcare atentă pacientul este tras până ajunge în decubit dorsal, cu capul
sprijinit pe pernă
 Se fixează sulurile de sprijin sub regiunea lombară şi genunchi
 Se reaşează patul, se întinde lenjeria și se acoperă pacientul
11. Readucerea pe pernă  Se execută de două persoane așezate de o parte şi de alta a patului,
a pacienților o Se introduce mâna dinspre capul patului sub omoplații pacientului cu
alunecați în pat palma în sus, cealaltă mână se introduce sub regiunea fesieră a
pacientului, unde mâinile celor două persoane se unesc
o La comandă se ridică pacientul, folosind metoda membrelor inferioare
prin trecerea greutății de pe un picior pe altul; pentru a ușura efortul de
ridicare cele 2 persoane se pot sprijini cap în cap
 Readucerea pacientului pe pernă se poate face şi de către o singură persoana dacă
pacientul poate să se ajute flectându-şi genunchii şi împingând cu tălpile pe
66
suprafața patului
12. Observații  Cele mai frecvente mișcări pasive prin care se schimbă poziția bolnavului în pat
sunt:
o Întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi
o Aducerea bolnavului în poziție șezând la marginea patuluiâ
o Readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă
 Important:
o Se explică întotdeauna pacientului clar ce se face cu el şi ce colaborare
așteptăm de la el
o Se urmărește atent pacientul în tot timpul manoperei

A-7.2. MOBILIZAREA PACIENTULUI


1. Definiție  Mobilizarea pacientului reprezentă mobilizarea în condiții de siguranță maximă
în cazul unei afecțiuni cronice avansate.
2. Responsabilități  Medicul stabilește tipul și durata mobilizării
 Asistentul medical execută procedura de mobilizare
3. Scop  Prevenirea eventualelor complicații
 Redobândirea tonusului muscular
 Menținerea mobilității articulare
 Prevenirea constipației și retenției urinare
 Prevenirea trombozelor, pneumoniilor, escarelor
 Prevenirea contracturilor musculare prin stimularea circulației
4. Materiale necesare  Agățători
 Cadru mobil
 Fotoliu
 Pled
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică a pacientului:
o Anunță pacientul și îi explică importanța mobilizării în procesul
vindecării
o Descrie mișcările ce urmează să le facă pacientul
 Pregătirea fizică a pacientului:
o Asistentul medical evaluează resursele fizice ale pacientului în raport cu
diagnosticul existent și cu starea generală
o Evaluează capacitatea de reacție și colaborare a pacientului
o Pacientul este îmbrăcat corespunzător
6. Mobilizarea pasivă  Asistentul medical realizează mișcări de flexie și de rotație ale capului
pacientului
 Se continuă cu exerciții pasive ale membrelor superioare și inferioare prin
mișcări de flexie, extensie, abducție, adducție, supinație și pronație, mobilizând
toate articulațiile cu blândețe
 Se comunică cu pacientul pentru a identifică eventualele dureri, se observă
permanent faciesul și starea pacientului
 Membrele se masează în sensul circulației venoase (de întoarcere)
7. Ridicarea pacientului  Asistentul medical ajută pacientul să se ridice în poziție șezând sprijinindu-l cu
în poziția șezând în pat perne sau folosind rezemătorul mobil
 Se montează deasupra patului o agățătoare mobilă și se încurajează pacientul să
se ridice, sprijinindu-l cu perne dacă este necesar
8. Ridicarea pacientului  Ridicarea pacientului în poziție șezând la marginea patului executată de o
în poziția șezând la singură persoană:
marginea patului o Asistentul medical introduce o mână pe sub regiunea omoplaților iar
cealaltă mână sub regiunea poplitee a pacientului
o Dacă este cazul, asistentul medical poate ruga pacientul să se prindă de
gâtul
o Rotește picioarele pacientului într-un unghi de 900, lăsându-le să atârne
ușor la marginea patului
o Asistentul medical observă permanent faciesul pacientului
67
 Ridicarea pacientului în poziție șezând la marginea patului executată de
două persoane:
o Cele două persoane se vor poziționa spre capul pacientului și-și vor
introduce mâinile sub omoplații pacientului
o Unul dintre cei doi asistenți medicali va introduce mâinile sub regiunea
poplitee a pacientului
o Prin sincronizarea mișcărilor se ridică spatele pacientului, rotind
picioarele cu 900 și aducându-le la marginea patului
o Se menține pacientul în această poziție, la început câteva minute, apoi se
crește treptat timpul
o În cazul în care pacientul prezintă modificări la nivelul faciesului,
devenind palid, cianotic sau acuză amețeli, se repoziționează în pat în
decubit dorsal și se măsoară funcțiile vitale
o Repoziționarea pacientului în pat în decubit dorsal se realizează prin
executarea mișcărilor în ordine inversă
9. Ridicarea pacientului  Pacientul este așezat în poziție șezând la marginea patului
în poziție ortostatică  Asistentul medical oferă papucii pacientului
 Asistentul medical se poziționează de o parte a pacientului, sprijinindu-l de sub
axile sau se poziționează în fața pacientului aflat în șezut la marginea patului
fixând cu genunchii, genunchii pacientului, iar cu mâinile sprijinindu-l de sub
axile
 Pacientul se sprijină de gâtul sau de umerii asistentului medical
 Se ridică pacientul în picioare
 Menține pacientul în ortostatism câteva minute, observând permanent faciesul
acestuia
 Asistentul medical întreabă pacientul dacă se simte bine
 În cazul în care pacientul acuză amețeli este așezat pe pat
 Repoziționarea pacientului în pat în decubit dorsal se realizează prin executarea
mișcărilor în ordine inversă
10. Așezarea pacientului  Pacientul este așezat la marginea patului
în fotoliu  Asistentul medical oferă papucii pacientului
 Se poziționează fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea patului
 Asistentul medical se poziționează în fața pacientului introducând mâinile sub
axile, cerând pacientului să țină capul întors într-o parte
 Dacă sunt doi asistenți medicali se vor poziționa de o parte și de alta a
pacientului
 Fiecare dintre cei doi asistenți medicali prind pacientul subaxilar și-l ridică în
picioare
 Pacientul este rotit cu spatele spre fotoliu și așezat cu grija în fotoliu
 Pacientul este acoperit cu un pled în cazul în care temperatura aerului din
încăpere este mai scăzută
 Reașezarea pacientului în pat se realizează prin executarea mișcărilor în sens
invers
11. Efectuarea primilor  Medicul stabilește dacă pacientul se poate deplasa
pași  Asistentul medical poziționează pacientul în poziție șezând cât mai aproape de
marginea patului și apoi în ortostatism
 Sprijină pacientul de braț și apoi îl ajută să facă primii pași prin salon
 Distanța de deplasare se crește în raport cu recomandarea medicului
 Dacă starea generală a pacientului permite, asistentul medical oferă acestuia un
cadru mobil pentru a se putea deplasa singur
 Asistentul medical supraveghează permanent pacientul în timpul deplasării
 Încurajează permanent pacientul să se ridice și să se deplaseze pe măsura ce
starea generală a acestuia permite
12. Supravegheri și  Asistentul medical observă starea pacientului și măsoară tensiunea arterială,
îngrijiri pulsul, frecvența respirațiilor
 După procedură așează pacientul în poziție comodă
68
 Întinde lenjeria de pat pentru evitarea apariției escarelor
13. Reorganizarea locului  Materialele folosite se așează la locurile de depozitare
de muncă  Asistentul medical se spală pe mâini
14. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv:
o Pacientul se mobilizează conform programului de mobilizare
o Nu prezintă complicații generate de imobilizare
 Bilanț negativ:
o Pacientul refuză mobilizarea
o Cauze: prezența durerii, teama de durere, stare de slăbiciune,
prezența amețelilor
 Actiuni care să combată rezultatele nedorite:
o Se încurajează pacientul
o Se acorda mai mult timp pacientului pentru acomodare
o Se va acționa cu blândețe
o La recomandarea medicului, asistentul medical administrează
pacientului un calmant înaintea mobilizării
o Reducerea duratei mobilizării
15. Observaţii  Mobilizarea pacientului se poate face prin:
o Mișcări active (pe care le execută pacientul singur)
o Mișcări pasive (pacientul necesită ajutor)
o Mobilizarea pasivă se efectuează la pacienți adinamici, imobilizați,
inconștienți, paralizați, cu aparate gipsate etc.

A 7.3. TRANSPORTUL PACIENTULUI ÎN SPITAL


1. Definiție  În spital majoritatea bolnavilor se deplasează singuri, fără ajutor sau
supraveghere. Alţi bolnavi necesită însoțire şi sprijin. Bolnavii care au
contraindicat mersul trebuie transportați cu brancarda, scaun (fotoliu) rulant,
cărucior, pat rulant
 Transportul primar prezintă un grad de risc mai mare pentru că bolnavii nu sunt
pregătiți şi nu au un diagnostic cert
 Transportul secundar se face bolnavului internat care poate fi pregătit şi
transportat în funcţie de starea lui. Înaintea transportului se asigură eliminarea
urinară şi la nevoie eliminarea scaunului
 Pe timpul transportului bolnavii sunt atent supravegheați, iar asistenta însoţitoare
are obligația de a specifica în raportul ce însoțește predarea bolnavului să
specifice observațiile făcute
 Şi bolnavii mobilizabili vor fi însoțiți în timpul transportului prin spital etc. până
la externare, respectiv ieșire din spital
2. Transportul  Transport primar – transportul pacientului (victimei) către unitatea
pacientului sanitară:
o De la domiciliu la spital
o De la locul accidentului la spital
o Este un transport de urgenţă al pacienților insuficient pregătiți, fără
diagnostic precis
o Transportul primar pe distanțe relativ mici se face cu mijloace
motorizate
o Transportul accidentaților pe trasee montane se face de către echipele
salvamont
 Transport secundar – transportul bolnavului asistat:
o De la un salon la altul
o De la o secție la alta.
o De la un spital la altul
o În cadrul spitalului, la şi de la sala de operație, la laboratoare de
investigații şi tratamente etc.
o La domiciliu
3. Scop  Prevenirea durerile, apariției complicațiilor prin mobilizare (reapariției
hemoragiilor, agravarea șocului sau a traumatismelor etc.)
69
 Previrea agravării stării generale
 Ameliorarea funcţiilor vitale
4. Indicații de transport  Deplasarea pacienților cu afecțiuni grave ( în stare de şoc, inconștienți,
accidentaţi, cu hemoragii, adinamici, epuizaţi, febrili, cu insuficienţă cardio-
respiratorie gravă, suspecți sau confirmați cu infarct de miocard, operați,
afecțiuni ale membrelor, operați, cronici etc)
 Transport către şi de la diferite laboratoare sau cabinete de investigaţie şi
tratament etc.
5. Transportul cu targa  Targa este un mijloc de transport universal care se indică pentru distanțe mici
în spital  În mod obișnuit transportul pe targă se face în poziţie decubit dorsal
 Transportul bolnavului internat pe targă se face după aceleași principii ca şi
transportul accidentaților
 Bolnavul operat se transportă în poziţia decubit dorsal cu capul într-o parte
pentru a evita aspirarea eventualelor vărsături
6. Transportul cu  Transportul cu căruciorul rulant este specific secţiilor de chirurgie
căruciorul rulant  Cărucioarele sunt port-tărgi cu înălţimea mesei de operaţie şi sunt dotate cu roţi
pneumatice
 Se acoperă cu cearşaf curat şi se aduc lângă patul bolnavului
 Mutarea bolnavului pe cărucior se face de o manieră identică cu mutarea pe targă
 Bolnavul este învelit
 Operatul se aşează cu capul într-o parte → pentru a evita aspirarea vărsăturilor
 Împingerea căruciorului se face cu grijă, fără a zdruncina bolnavul
7. Transportul cu patul  Este forma ideală de transport a bolnavilor în spital care reduce transbordările la
rulant jumătate
 Picioarele patului sunt prevăzute cu roți (cu sistem de blocare a roților)
 Pregătirea şi transportul se face la fel ca şi cu căruciorul rulant
 Se recomandă bolnavilor gravi sau care nu pot fi mobilizaţi pentru:
o Explorări funcționali
o Examinări radiologice
o Transport dintr-un salon în altul
o Cură de aer pe terase
8. Transportul cu fotoliul  Se transportă bolnavii mai puţin gravi, cu afecţiuni ale membrelor inferioare,
(scaunul) rulant convalescenți etc.
 Se pregătește fotoliul cu pătură, cearșaf, muşama şi aleză
 Se îmbracă bolnavul peste pijama cu halat de molton, șosete şi papuci
 Se ajută bolnavul cu forță fizică diminuată să se ridice din pat şi să se aşeze în
fotoliu
 Bolnavii care au forță fizică pot fi lăsați să se aşeze şi să se ridice singuri sau cu
un ajutor minim
 Membrele inferioare așezate pe suporturi vor fi învelite cu cearşaf şi pătură
 Asistenta împinge fotoliu din spate
 Unele fotolii sunt pliante, altele sunt dotate cu motor electric şi dispozitiv
propriu de comandă
9. Transportul cu liftul  Transportul cu fotoliu rulant:
o Asistenta intră în lift şi trage fotoliu (bolnavul cu faţa la ușă)
o La coborâre asistenta împinge căruciorul înainte şi iese din lift
 Transportul cu căruciorul rulant:
o Brancardierul împinge patul rulant, apoi intră şi el în lift
o La coborâre, iese brancardierul şi trage patul afară
o Privirea bolnavului rămâne spre ieşire

70
A-7.4. TRANSPORTUL PACIENTULUI ÎN AFARA SPITALULUI
1. Pregătirea bolnavului  Se face pregătirea psihică a pacientului şi se anunță familia
pentru transportul în  Pregătirea fizică constă din toaletă, îmbrăcare, protecţie la frig
afara spitalului  Dacă pacientul este purtător de sondă urinară, se golește punga urinară
 Se verifică şi la nevoie se refac pansamentele
 Se măsoară tensiunea arterială, saturația oxigenului
 Se fac copii după toate documentele medicale
2. Mijloace de transport  Brancarda (targa) susținută de 1-5 persoane
al victimei  Pe brațe susţinut de 1-4 persoane
accidentului  Cu autosanitara
 Cu helicopterul
 Cu trenul, avionul sau vaporul
 Cu mijloace improvizate
3. Monitorizarea  Respirația  frecvenţă, saturația oxigenului, amplitudinea şi simetria mișcărilor
pacientului pe timpul hemitoracelui drept şi stâng
transportului  Circulaţia  frecvenţa cardiacă, pulsul periferic, tensiunea arterială,
monitorizarea electrocardiografică
 Starea de conștiență prin determinarea scorului Glasgow (normal 15-4)
 Temperatura  pacienţi febrili, hipotermici, cu frison, prematuri, nou născuți
 Culoarea tegumentelor  tegumente cianotice, palide

A-7.5. TRANSPORTUL ACCIDENTAȚILOR


1. Definiție  Transportul accidentaților reprezintă deplasarea victimei de la locul accidentului
la unitatea medicală
2. Etapele transportului  Degajarea victimei la locul accidentului
victimei  Ridicarea victimei de la sol
 Aşezarea victimei pe targă
 Transportul victimei
 Aşezarea victimei pe pat
3. Condiţii pentru  Transportul cu autosanitara → numai după acordarea primului ajutor pentru
transportul unei susținerea funcţiilor vitale
victime  Poziţia victimei → adaptată naturii şi topografiei leziunilor, stării de conștiență
sau de inconștiență
 Transportul de face supravegheat → de către o persoană competentă care poate
interveni la orice modificare a funcţiilor vitale (puls, respirație, tensiune
arterială) ale victimei
 Se evită în timpul transportului viteza excesivă, virajele, frânările sau
accelerările bruște
 Predarea victimei se face medicului de gardă pe baza unui protocol al
evenimentelor petrecute de la producerea accidentului şi până la internare
4. Mijloace de transport  Brancarda (targa) susținută de 1-5 persoane
 Pe brațe susţinut de 1-4 persoane
 Cu autosanitara
 Cu helicopterul
 Cu trenul, avionul sau vaporul
 Cu mijloace improvizate
5. Asigurarea  Cazuri de primă urgenţă:
transportului pe o Stop cardio-respirator
categorii de urgență o Hemoragii mari ce nu pot fi oprite prin garou
o Stare de şoc
 Cazuri de urgența a II-a:
o Hemoragii arteriale oprite prin garou
o Plăgi abdominale
o Amputații de membre
71
o Distrugeri osoase şi musculare
o Accidentat inconștient
 Cazuri de urgența a III-a:
o Traumatisme craniene, vertebrale, medulare, traumatisme de bazin
o Fracturi
o Leziuni de organe
o Plăgi profunde
o Hemoragii de tot felul
 Urgențe obișnuite
6. Observații Observaţii:
 În condiţii nepotrivite transportul poate constitui factor de agravare sau de
deces
 Un accidentat grav se transportă numai după efectuarea manevrelor de
resuscitare cardio-respiratorie sau manevre de hemostază în hemoragiile mari.
Odată începute manevrele de resuscitare cardio-respiratorie se vor continua şi pe
timpul transportului
 Victima decompensată circulator se transportă numai după reechilibrare.
 Nu se schimbă poziţia unui șocat se poate produce decesul
 În mod obișnuit, pentru distanțe relativ mici, se foloseşte transportul cu targa
 Transportul fără targă se poate face doar dacă leziunile sunt simple, bolnavul
este conștient şi nu sunt afectate organe de importantă vitală (inimă, plămân,
ficat, organele din bazin)
 Când deplasarea trebuie făcută prin spaţii foarte înguste unde nu poate pătrunde
targa, transportul victimei se poate face de către 1-2-3-4 persoane, transport pe
scaun, pe pătură etc.
 Orice manevră de transport şi transbordare traumatizează bolnavul, fapt
pentru care se recomandă pentru transport saltele din material plastic umplute
cu bile mărunte de polistiren şi aer. După așezarea bolnavului se pliază în jurul
lui, după care se videază salteaua care devine rigidă, imobilizând victima şi
totodată asigurându-i protecţia faţă de traumatisme, trepidații, variații de
temperatură etc. de menționat că acest tip de saltele sunt transparente la raze x.
Este o formă ideală de transport

A-7.6. TRANSPORTUL NOU NĂSCUȚILOR, SUGARILOR ȘI COPIILOR MICI


1. Transportul nou  Se face cu ambulanța de tip ART cu sursă de oxigen, monitor EKG, incubator,
născuților trusă de urgenţă
 Trusa de urgenţă va cuprinde cateter venos periferic, seringi sterile, perfuzoare,
soluţii perfuzabile, medicaţie de urgenţă (miofilin, atropină, adrenalină,
hemisuccinat de hidrocortizon), unele antibiotice, aspirator, sonde de aspiraţie,
pense sterile
 Pe timpul transportului se monitorizează mișcările respiratorii, frecvenţa
cardiacă, saturația în oxigen
2. Transportul sugarilor  Sugarii se transportă numai însoțiți de către mamă
și imaturilor  Vor fi supravegheați atent pe timpul transportului
 Mijloacele de transport vor fi prevăzute cu incubator sau cu încălzitoare,
coșulețe speciale căptușite cu pături de lână şi termofoare pentru a asigura o
temperatură de cca. 24-260C
 Mijloacele de transport vor fi dotate cu mijloace de administrare a oxigenului,
trusă pentru dezobstrucţia căilor respiratorii, trusă pentru pansamente, lenjerie de
rezervă, analeptice respiratorii şi cardiace
 Imaturul primește îngrijiri de urgenţă înaintea transportului, va fi îmbrăcat
corespunzător, învelit eventual în vată şi aşezat în incubator
 Pe timpul transportului se observă atent funcțiile vitale, paloarea tegumentară,
apneea, modificările pulsului
 Orice intervenție aplicată şi orice recomandare făcută de medic este consemnată
în raportul scris care se predă împreună cu sugarul sau imaturul – la fel ca şi în

72
cazul adulților

COD
PROCEDURI GENERALE
procedură
A-8 ALIMENTAREA PACIENTULUI

A-8.1. ALIMENTAȚIA ACTIVĂ LA PAT


1. Definiție  Ajutarea pacientului nedeplasabil sau cu restricție de mobilizare să se alimenteze
singur la pat
2. Scop  Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea
organismului
 Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi
prevenirea cronicizării unor îmbolnăviri
3. Indicații  Pacienți cu fracturi sau arsuri grave ale membrelor inferioare,
hemipareză/hemiplegie
 Pacienți cu restricții de mobilizare: insuficiență cardiacă, edeme masive ale
membrelor inferioare, IMA, operați pe membrele inferioare, pe cord
4. Materiale necesare  Tavă, tacâmuri, farfurii, cană cu cioc pentru supă/ ciorbă
 Pahar cu apă, pai, șervețele de masă, prosop
 Măsuță rulantă, adaptabilă la suprafața patului
 Materiale pentru igiena mâinilor, cavității bucale
5. Pregătirea mediului  Se îndepărtează, din salon, obiectele ce pot influența negativ apetitul pacientului
(urinare, ploști, tăvițe renale)
 Se izolează cu paravane, cu mult tact, pacienții cu aspect dezagreabil pentru
ceilalți: pacienți cu arsuri în zone expuse, cu piodermite întinse, cu plăgi
infectate
 Se aduce măsuța pentru alimentare lângă pat
 Se aerisește salonul
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul despre orarul meselor
o Se explică dieta pacientului și importanța acesteia pentru promovarea
sănătății
 Pregătirea fizică:
o Se ajută pacientul să adopte o poziție cât mai confortabilă, care să
favorizeze alimentarea (șezând, semișezând)
o Se servește pacientul cu materialele necesare pentru spălarea mâinilor,
se protejează lenjeria de corp a pacientului cu un prosop curat prins în
jurul gâtului
7. Pregătirea  Se adaptează măsuța pentru alimentare la pat și se fixează blatul în poziție
materialelor orizontală pentru a preveni înclinarea mesei și vărsarea alimentelor
 Se așează pe măsuță tava cu felurile de mâncare incluse în dieta indicată de
medic
 Se respectă regulile de igienă pentru stimularea apetitului pacientului: halat
curat, mâini curate cu unghii tăiate scurt, servire igienică, prezentare atractivă a
mesei
 Se verifică dacă farfuriile cu alimentele servite sunt suficient de calde
 Se sugerează pacientului să servească supa din cană cu cioc sau să bea lichidele
cu paiul pentru a evita riscul de răsturnare și deci de arsură, acolo unde este cazul
 Se taie în bucăți carnea, legumele, pâinea, la nevoie
8. Supravegherea  Se observă apetitul pacientului, respectarea dietei, mai ales în cazul celor cu
pacientului dietă hiposodată
 Se notează abilitățile pacientului de a se hrăni singur, la pat, legate de ducerea
alimentelor la gură, masticație, deglutiție
 Se îndepărtează, la sfârșitul mesei, materialele folosite
 Se servește pacientul cu materialele necesare pentru spălarea mâinilor, a dinților
9. Evaluarea procedurii  Se consemnează comportamentul pacientului în timpul meselor
73
 Se notează progresele, dificultățile prin:
o Observarea porțiilor consumate în timpul meselor, refuzul de a mânca
o Consemnarea aprecierilor pacientului: satisfacție, plăcere, dezgust/
repulsie
 Se notează manifestările apărute după mese: durere, greață, vărsături, balonare,
sughiț
 Se înscriu datele în fișa alimentară zilnică a pacientului și se analizează pentru a
adapta/ îmbunătăți autonomia pacientului în ce privește alimentarea la pat

A-8.2. ALIMENTAȚIA PASIVĂ


1. Definiție  Introducerea, cu ajutor, a alimentelor pe cale naturală pentru menținerea unei
stări nutriționale satisfăcătoare.
2. Indicații  Pacienți aflați în dificultate: cu fracturi sau arsuri grave ale membrelor
superioare, hemipareză/hemiplegie, tulburări de deglutiție, demență etc
 Pacienți cu dispnee, fatigabilitate și intoleranță la activitățile de autoîngrijire
 Pacienți cu tulburări de echilibru
3. Pregătirea mediului  Se îndepărtează ,din salon, obiectele ce pot influența negativ apetitul pacientului
(urinare, ploști, tăvițe renale)
 Se izolează cu paravane, cu mult tact, pacienții cu aspect dezagreabil pentru
ceilalți: pacienți cu arsuri în zone expuse, cu piodermite întinse, cu plăgi
infectate
 Se aduce măsuța pentru alimentare lângă pat
 Se aerisește salonul
4. Materiale necesare Se pregătesc pe o tavă:
 Alimentele conform regimului alimentar, porționate în farfurii
 Tacâmuri
 Șervețele de masă
 Cană simplă sau cu cioc, tub păi pentru administrarea lichidelor, după caz
 Măsuță rulantă adaptabilă la suprafața patului
 Prosop pentru protecția lenjeriei de corp
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se identifică pacientul și regimul alimentar recomandat
o Se obține acordul pacientului pentru a fi hrănit
o Se câștigă încrederea pacientului de către ajutor prin afișarea unei
aparențe fizice adecvate relației de ajutor: halat curat îmbrăcat peste
echipamentul obișnuit, părul strâns, eventual acoperit cu o bonetă,
mâini curate, unghii tăiate scurt
 Pregătirea fizică:
o Se așează pacientul în poziție semișezândă prin ridicarea extremității
cefalice a patului
o Se protejează lenjeria de corp cu un prosop curat așezat pe toracele
anterior și prins în jurul gâtului
o Se adaptează măsuța specială la patul pacientului și se așează tava cu
alimentele porționate pe aceasta, astfel încât pacientul să vadă ce i se
introduce în gură
o Se verifică temperatura alimentelor
6. Efectuarea procedurii  Asistentul medical se așează în dreapta pacientului, pe un scaun
 Se administrează lichidele (supe, ceaiuri) cu lingură, lingurița sau cu paiul în
funcție de posibilitățile de înghițire ale pacientului
 Se ridică ușor de pe pernă, cu mâna nedominantă, capul pacientului care nu
poate fi ridicat din poziția orizontală, iar cu mâna dominantă se introduce
lingura/lingurița, pe jumătate plină, dincolo de arcadele dentare, pentru a
favoriza înghițirea
 Se taie alimentele solide în bucăți mici, în prezența pacientului
 Se adaptează ritmul de administrare a alimentelor la posibilitățile de masticație și
deglutiție ale pacientului
74
 Se laudă performanțele pacientului, în timpul alimentării pentru a-l încuraja să
continue
 Se fac pauze dacă pacientul acuză greață, senzație de plenitudine, oboseală sau
refuză alimentele
 Se îndepărtează materialele folosite
7. Îngrijirea pacientului  Se așează pacientul în poziție comodă ,dacă nu poate singur
 Se reface patul, se îndepărtează eventualele resturi alimentare, se schimbă
lenjeria de pat la nevoie
 Se ajută pacientul să-și facă toaleta bucală, să se spele pe mâini
8. Evaluarea şi notarea  Se apreciază eficacitatea procedurii prin:
procedurii o Aspectul și culoarea tegumentelor, mucoaselor
o Greutate, indice de masă corporală, nivel de energie, stare generală
 Se notează procedura în foaia zilnică de alimentație a pacientului, cu notificările
specifice legate de apetit, toleranța digestivă, cantitatea de alimente și lichide
ingerate

A-8.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ


1. Definiție  Alimentaţie artificială, la adult, reprezintă introducerea alimentelor în organism
pe alte căi (artificiale) decât calea naturală – orală.
2. Tipuri de alimentație  Artificial → alimentele sunt introduse în organism prin
artificială o Sondă nazo- gastrică
o gastrostomă
o parenteral
o clismă (hidratare)
3. Scop/indicații  Punerea în repaus a esofagului după intervenții chirrugicale
 Asigurarea aportului hidric și nutrițional la pacienții:
o inconștienți
o cu tulburări de deglutiție
o psihopaților
o cu negativism alimentar
o cu intoleranţă digestivă sau hemoragii digestive superioare
o operați pe tubul digestiv
o cu stricturi esofagiene

A-8.3.1. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ – PARENTERALĂ


1. Definiție  Aportul nutritiv și hidric pe cale venoasă (parenterală), la pacientul adult, în caz
de imposibilitate, contraindicații sau insuficientă ingestie orală de alimente și
lichide
2. Indicații  Intervenții chirurgicale digestive, fistule digestive
 Diaree severă
 Pancreatită, stări de șoc, come
 Neoplazii ORL
 Enterite grave de iradiere
3. Materiale necesare  Soluții nutritive, energetice prescrise de medic în funcție de vârstă, sex,
suprafață corporală, patologie, metabolism bazal:
o Hidrolizate de proteine care conțin aminoacizi și potasiu
o Soluții lipidice
o Emulsii cu glucoză- lipide- acizi amânați
o Soluții de glucoză 5%, 10 %
o Ser fiziologic
o Suplimente vitaminice, dacă este cazul (polivitamine, vitamine. B1, B6,
C ,K
o Folați, oligoelemente, în special zinc și seleniu pentru susținerea
imunității sau a funcției miocardice
 Trusă de perfuzie, racorduri
 Pentru asepsie:
75
o Comprese sterile
o Soluții antiseptice
4. Pregătirea soluției  Se pregătește soluția nutritivă (condiționată, de regulă, în pungă de plastic și
nutritive conservată la o temperatură cuprinsă între 2 și 8 grade Celsius) conform utilizării
proprii a produsului
 Se lucrează într-un mediu închis, curat, degajat
 Se spală mâinile de manieră antiseptică, de către asistentul medical
 Se verifică integritatea ambalajului, doza, cantitatea și data prescripției
 Se desface ambalajul prin locul marcat
 Se răstoarnă punga, de mai multe ori, pentru a omogeniza conținutul
 Se atașează la pungă trusa de perfuzat conform procedurii
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
a. Se identifică și se informează pacientul despre necesitatea procedurii,
timpul de realizare, pentru a obține acordul și colaborarea
 Pregătirea fizică:
o Se invită pacientul să-și golească vezica
o Se așează pacientul în poziția cea mai confortabilă care să permită
accesul la abordul vascular (poziție de decubit dorsal, semidecubit
lateral)
6. Efectuarea procedurii  Se atașează amboul perfuzorului de la punga cu soluția nutritivă la robinetul de
la abordul venos, în condiții de asepsie perfectă
 Se stabilește debitul conform prescripției medicale
 Se supraveghează pacientul și alimentația parenterală pe toată durata derulării
procedurii
7. Evaluarea şi notarea  Absența efectelor secundare, nedorite, a complicațiilor
procedurii  Timpul, debitul și cantitățile sunt respectate
 Pacientul câștigă în greutate
 Rezultatele investigațiilor (ionogramă sanghină, proteinemie, trombocite, pH –
ul sanghin, metabolismul bazal ) sunt satisfăcătoare
 Se notează procedura în fișa de alimentare a pacientului
8. Complicații, incidente  Frisoane sau greață în cazul perfuzării prea rapide a produsului nutritiv
și accidente  Incompatibilități între diferitele produse perfuzate
 Intoleranță la soluțiile perfuzate
 Acidoză metabolică, trombocitopenie, insuficiență renală

A-8.3.2. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PE SONDĂ NAZO-GASTRICĂ


1. Definiție  Alimentarea și hidratarea pacientului prin intermediul unei sonde nazo- gastrice
2. Indicații  Pacienți în stare critică, intubați
 Pacienți cu probleme mari de deglutiție (paralizie, abolirea reflexului de
deglutiție, alterarea stării de cunoștință)
 Pacienți denutriți, deshidratați
3. Materiale necesare  Mănuși de unică folosință
 Mască facială de protecție pentru asistentul medical
 Materiale pentru igiena gurii și a foselor nazale: tampoane de vată, comprese de
tifon, ser fiziologic steril, soluție antiseptică bucală
 Sondă nazo-gastrică sterilă
 Produsul de alimentație prescris de medic: produse farmaceutice ce conțin toți
nutrienții necesari (exemplu – fresubin, survimed) sau produse oficinale (de
bucătărie) reprezentate de produse măcinate și dizolvate sau suspendate în apă,
pentru a fi administrate printr-un tub relativ subțire cu diametru de 2-3 mm.
 Adeziv transparent
 Seringă de 50 ml, nutripompă sau infuzomat, în funcție de modalitatea de
alimentare
 Stativ pentru perfuzie
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
76
o Se informează pacientul conștient pentru a obține acordul informat și
colaborarea acestuia în timpul derulării procedurii
 Pregătirea fizică:
o Se așează pacientul în poziție semișezând sau șezând, dacă este posibil
o Se spală mâinile
o Se protejează toracele anterior al pacientului cu o aleză
o Se oferă pacientului tăvița renală
o Se îndepărtează proteza dentară, la nevoie
 Se pregătește soluția prescrisă de medic pentru igiena bucală
 Se îmbracă mănușile de unică folosință și se curăță succesiv,
schimbând tampoanele: gingiile, fața internă a obrajilor, bolta
palatină, limba și apoi fosele nazale
o Se măsoară distanța de la aripa nasului la tragus și apoi de la tragus la
scobitura sternală pentru a stabili pe ce lungime va fi introdusă sonda
gastrică
5. Efectuarea sondajului  Se solicită pacientului să mențină capul ușor deflectat pentru a facilita înaintarea
nazo-gastric sondei
 Se introduce sonda, pe cale nazală, până la nivelul orofaringelui
 Se fac pauze lăsând pacientul să se relaxeze și să respire calm:
o Prima pauză, după introducerea sondei pe nas și înainte de pasajul
orofaringian
o A doua pauză, după trecerea sondei de pasajul orofaringian; această
trecere poate fi ușurată de înghițirea unei mici cantități de apă
 Se continuă, apoi, progresia sondei, lent, până în stomac
 Se verifică poziția sondei în stomac prin:
o Injectarea de aer
o Aplicarea stetoscopului în regiunea epigastrică
o Ascultarea zgomotelor aerice caracteristice
 Se fixează sonda de aripa nasului cu un adeziv transparent
 Se aspiră, cu seringă, reziduul gastric înainte de a începe alimentarea
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
6. Efectuarea procedurii  Se îmbracă mănuși de unică folosință
de alimentare  Se verifică prescripția medicală: cantitatea, calitatea compoziției nutritive,
modul și debitul de administrare
 Se pregătește pompa de alimentare enterală în proximitatea pacientului,
infuzomatul sau seringa de 50 ml conform prescripției
 Se alimentează pacientul respectând modul de alimentare prescris:
o Continuă, cu infuzomatul, cu minimum 2 întreruperi/ zi cu durată de 30
minute fiecare, sincronizate cu alte manevre de îngrijire (igienă,
mobilizare)
o În bolusuri, cu seringa sau cu o nutripompă, asigurându-se un ritm lent
de 20 ml/min. pentru a evita distensia bruscă a stomacului și implicit
vărsătura
o Intermitentă, cu repaus nocturn de 8 ore, cu ajutorul pompei
 Se adaptează volumul nutrițional administrat cu pompa sau cu injectomatul la
durata administrării (300/400 ml maxim la o masă)
 Se spală sondă cu 30-40 ml de apă, după efectuarea alimentării, și apoi se
închide
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
7. Supravegherea  Se verifică permeabilitatea sistemului de alimentare
pacientului și a  Se schimbă zilnic plasturele adeziv și se observă semnele de intoleranță locală:
sistemului de iritație, roșeață
alimentare  Se notează semnele de intoleranță digestivă : greață, vărsături, diaree
 Se măsoară greutatea corporală
 Se verifică, la indicația medicului, glicemia la cei cu alimentație enterală
continuă

77
 Se notează volumul și aspectul reziduului gastric
8. Evaluarea şi notarea  Se apreciază eficacitatea procedurii prin:
procedurii o Curba ponderală, care trebuie să fie stabilă sau în ascensiune
o Toleranță digestivă bună, fără grețuri, vărsături
o Aspectul tegumentului și mucoaselor
o Criterii biologice prin intermediul analizelor de laborator : proteine
totale, albuminemie, transferinemie.
 Se notează în fișa de alimentație a pacientului critic: cantitatea, tipul de aliment,
ritmul de administrare, pauze, tipul de alimentare (continuă, intermitentă, în
bolusuri)

A-8.3.3. ALIMENTAȚIA ARTIFICIALĂ PRIN GASTROSTOMĂ


1. Definiție  Alimentarea și hidratarea pacientului prin intermediul unei gastrostome
 Gastrostoma este deschiderea chirurgicală şi fixarea la peretele stomacului în
scopul alimentării cu ajutorul unei sonde, atunci când calea esofagiană nu este
abordabilă
 În stomă se fixează o sondă de cauciuc prin intermediul căreia alimentele sunt
introduse în stomac cu o pâlnie sau seringă
2. Indicații  Pacienți în stare critică, intubați
 Pacienți cu probleme mari de deglutiție (paralizie, abolirea reflexului de
deglutiție, alterarea stării de cunoștință)
 Pacienți denutriți, deshidratați
 Pacienți cu gastrostomă
 Punerea în repaus a esofagului după operații, arsuri cu substanțe caustice după
ingestie voluntară sau accidentală
 Stricturi esofagiene postcaustice sau obstacole
 Când alimentarea artificială se impune vreme mai îndelungată
3. Materiale necesare  Alimente pasate, cu consistență foarte redusă, la temperatura corpului
 Pâlnie sau seringi de cel puţin 20-50 ml
 Șervețele de hârtie
 Baghetă pentru împingerea alimentelor
 Material pentru protecţia stomei
 Material pentru protecţia patului
4. Pregătirea pacientului  Este instruit cum se poate alimenta singur
5. Efectuarea procedurii  Pacientul îşi spală mâinile
 Să îndepărtează pensa care închide sonda
 Să adaptează pâlnia la capătul liber al sondei sau să monteze seringa
 Se introduc pe rând alimentele fără să se depășească 100 ml odată, pentru a nu
destinde stomacul şi pentru ca alimentele să nu se scurgă înafara
 Se alternează introducerea lichidelor cu semisolidele
 Doza pentru o masă nu trebuie să depășească 400 ml
 La sfârşitul mesei se administrează un lichid, pentru a spăla lumenul sondei
 Se închide sonda la sfârşitul alimentației
 Se fixează sonda în poziţie verticală
 Pacientul rămâne în poziţie şezândă sau semișezând (poziţia de decubit dorsal
favorizează „regurgitarea” conţinutului pe sondă)
 Este ajutat să-şi spele mâinile
6. Supravegherea  Se observă tegumentele din jurul stomei
pacientului  Se protejează pielea
 Se reface pansamentului din jurul stomei în capul regurgitării sucului gastric
7. Observații  Alimentarea poate fi făcută şi de altă persoană instruită în acest sens
 Când indicația de alimentare prin gastrostomă nu mai este de actualitate, sonda
se retrage şi se aşteaptă închiderea stomei

78
COD
SONDAJE, SPĂLĂTURI, CLISME
procedură
B

B-1. SONDAJUL GASTRIC


1. Definiție  Sondajul gastric reprezintă introducerea unei sonde în stomac prin nas
(nazogastric) sau gură (orogastric)
2. Scop  Diagnostic:
o Prelevare pentru examene de laborator (evidențierea agenților patogeni
microbieni în gastritele microbiene, cercetarea bacilului Koch la
pacienții care înghit sputa, examen toxicologic în intoxicații
medicamentoase)
o Confirmarea şi monitorizarea pierderilor de sânge în hemoragia
digestivă superioară
 Terapeutic
o Aspirarea conţinutului gastric
o Alimentația enterală
o Spălături gastrice în intoxicații
o Introducerea unor medicamente
3. Materiale necesare  Paravan
 Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Sondă sterilă din material plastic Levine sau Faucher CH 25-35 din PVC cu
vârf atraumatic prevăzut cu un conector luer, transparentă cu linie radiopacă cu
gradație la 1cm de la 15 la 75 cm, lungimea totală de 100 cm
 Seringă sterilă de 50 ml
 Pensă Kocher
 Stetoscop biauricular
 Soluţie pentru lubrifiere hidrosolubilă (aqua gel)
 Tăviță renală
 Mănuși sterile
 Comprese de tifon
o Eprubete
o Recipient gradat/pungă colectoare pentru colectarea conţinutului
eliminat
o Alimente, medicamente în funcție de scop şi indicație
 Leucoplast, foarfecă
 Prosop, câmp pentru protecţia lenjeriei
 Pahar cu apă și pai/tub de sucțiune
 Șervețele de hârtie
 Prosop/aleză
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
 Mănuși de unică folosință
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul despre scopul și modul de derulare al
procedurii pentru a obține colaborarea
o Se obține consimțământul informat
o Se respectă intimitatea pacientului prin izolare cu paravan
 Pregătirea fizică:
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul în poziție șezând sau semișezând dacă starea permite
sau în decubit lateral stâng
o În cazul sondei nazogastrice, pacientul este rugat sau ajutat să-şi curețe
nasul și se alege nara în funcție de permeabilitate, punând pacientul să
respire alternativ pe o nară sau alta
5. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
79
 Îndepărtarea protezei dentare (dacă pacientul prezintă)
 Protejarea lenjeriei pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie
 Măsurarea cu sonda gastrică a distanței dintre lobul urechii şi vârful nasului și
apoi distanța de la lobul urechii până la apendicele xifoid (în total aproximativ
50 cm la adult)
o Marcarea distanței pe sondă (sau se notează distanțele dacă sonda este
gradată
 Plasarea tăviței renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către pacient cu o
mână
 Lubrifierea vârfului sondei pentru a asigura înaintarea
 Introducerea cu grijă a sondei prin nara selectată, împingând-o spre spate în jos
 Încurajarea pacientului conștient să înghită lent saliva sau apă din pahar,
înghițirea se face lent și se împinge lent sonda până ajunge la primul semn
o Observarea permanentă a stării pacientului (dacă sonda a ajuns în
trahee pot să apară: tuse, cianoză, tulburări respiratorii)
 Înghițirea sondei de către pacient încet, până la al doilea semn
o Verificarea poziției sondei prin una din următoarele metode
o Introducerea aerului pe sondă cu seringa și auscultația zgomotelor cu
stetoscopul
o Aspirarea conţinutului stomacal cu seringa
o Introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă
o Pentru alimentație sau introducerea unor medicamente verificarea
trebuie făcută prin control radiologic
 Fixarea sondei cu leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea şi să nu
preseze nasul
o Realizarea unei bucle din partea liberă a sondei pentru a permite
mişcarea liberă a capului şi se face a doua fixare
 Continuarea sondajului conform scopului şi indicației
o Atașarea la sondă a sistemului de aspirație/punga colectoare/
recipientul cu alimente/cu medicamente
 Așezarea pacientului în poziție comodă
 Pensarea sondei cu pensa Kocher
 Închiderea sondei între două folosiri
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mănușilor de unică folosință și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului
6. Supravegherea sondei  Verificarea poziției sondei
și a pacientului o Verificarea narinei și igienizarea zilnică cu un tampon se vată umezit cu
apă caldă sau soluție hidrosolubilă
o Mobilizarea sondei zilnic printr-o mișcare ușoară de rotire pentru a
evita apariția aderențelor
o Schimbarea leucoplastului de fixare şi locul acestuia
o Verificarea permeabilității sondei
o Asigurarea igienei cavității bucale de 3 ori pe zi
o Asigurarea hidratării buzelor
o În cazul nutriției enterale, irigarea sondă cu aproximativ 30 ml de apă
sterilă înainte și după alimentație
 Supravegherea pacientului după procedură
o Așezarea pacientului într-o poziție comodă sau într-o poziție
recomandată
o Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura
procedurii  Măsurarea și notarea :
o Cantității, aspectului, conţinutului (mucos, alimentar, bilios, fecaloid,
sânge), simptomelor premergătoare și orice alte acuze ale bolnavului

80
8. Complicații, incidente  Măsuri pentru combaterea incidentelor
și accidente o Dacă pacientul nu colaborează, la recomandarea medicului se poate
folosi spray anestezic la montarea sondei
o Dacă sonda a pătruns în căile respiratorii (pacientul tuşeşte, se
cianozează) se retrage sonda, pacientul este lăsat să se liniștească, se
încearcă din nou montarea sondei
o Senzația de vomă se combate prin respirații profunde
9. Indicații pentru  Sondele siliconate pot fi lăsate pe loc 4-7 zile, iar cele de latex 2-3 zile
schimbarea sondei  Când există indicația de schimbare a sondei, între îndepărtare şi montare este
necesar un repaus de 6-8 ore în timpul nopții
 Sondajul se realizează folosind cealaltă narină

B-2. ÎNDEPĂRTAREA SONDEI GASTRICE SAU DUODENALE


1. Responsabilități  Îndepărtarea sondei gastrice intră în competența asistentului medical
2. Scop  Se îndepărtează sonda la terminarea procedurii de sondaj sau lavaj gastric sau
duodenal
3. Materiale necesare  Tavă sau măsuță pentru materiale
 Pensă Kocher
 Șervețele de hârtie
 Mănuși de unică folosință
 Tăviță renală
 Prosop
 Pahar cu apă
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se așeză pacientul în poziție semișezând sau șezând în funcție de starea
generală
o Aplicarea unui prosop sub bărbia pacientului
5. Efectuarea procedurii  Se verifică recomandarea medicului privind îndepărtarea/schimbarea sondei
 Spălarea mâinilor și îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
 Pensarea sondei cu pensa Kocher
 Îndepărtarea leucoplastului cu blândețe de pe nas şi faţă
 Pacientul este rugat să inspire şi să rămână în apnee
 Prinderea sondei între degete, pensarea ei, retragerea lentă până aproape de
faringe, apoi cu o mișcare rapidă îndepărtarea ei
o În timpul extragerii, sonda poate fi ghidată cu cealaltă mână folosind
șervețele sau prosop de hârtie, prinzând capătul liber
6. Supravegherea  Pacientul este rugat să respire normal
pacientului  Se oferă un pahar cu apă pentru clătirea gurii
 Se așează pacientul într-o poziție comodă sau recomandată
7. Evaluarea şi notarea  Procedura este notată
procedurii

B-3. SPĂLĂTURA GASTRICĂ


1. Definiție  Prin spălătură gastrică se înțelege evacuarea conținutului stomacal și curățarea
mucoasei gastrice de exudate și substanțe străine
 Spălătura gastrică se practică introducând în stomac o sondă de calibru mare care
permite într-un prim timp să se verse în stomac mai mulți litri de apă pentru a
evacua conţinutul
2. Scop  Evacuarea conținutului stomacal toxic

3. Indicații  Indicații:
contraindicații o Intoxicații alimentare
o Intoxicații cu substanțe toxice
81
o Stază gastrică însoțită de procese fermentative
o Pregătire preoperatorie de urgență
o Pregătire pentru gastroscopie
 Contraindicații:
o Intoxicații cu substanțe caustice
o Hepatite cronice, varice esofagiene
o Afecțiuni cardio-pulmonare decompensate
o Ulcer gastric în perioada dureroasă
o Cancer gastric
4. Materiale necesare  Paravan
 Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Sonda Faucher sau sonde gastrice mai mici sterile, adaptate vârstei
o Pâlnia de 1 l – 1,5 l
o Seringă de 50 ml pentru aspirație
o Seringă de 20 ml pentru insuflație
o Cană de 5 l
o Lichid pentru spălătură în funcție de scop
o Vas colector gradat de cca 5 l
o Soluţie pentru lubrifiere (aqua gel)
 Eventual deschizător de gură, ustensile de intubație şi aspirație pentru pacient
inconștient
 2 șorturi impermeabile, pentru asistentul medical și pentru pacient
 Bandă leucoplast
 Cărbune animal, soluții antidot după caz
 Eprubete pentru recoltare, în caz de intoxicații
 Prosop, câmp pentru protecția lenjeriei
 Tăviță renală
 Scaun
 Pahar cu apă
 Pensă Kocher
 Șervețele de hârtie
 Stetoscop biauricular
 Mănuşi de unică folosință
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
5. Pregătirea pacientului Pregătirea psihică:
o Asistentul medical identifică pacientul și se verifică recomandarea medicală
o Se informează pacientul asupra necesității procedurii
o Se explică pacientului modul de derulare a procedurii și că poate avea
senzație de vomă
o Se instruiește pacientul să asculte comenzile asistentului medical
o Se obține colaborarea şi consimțământul
o Se asigură respectarea intimității prin izolarea pacientul cu un paravan
Pregătirea fizică:
o Se evaluează resursele pacientului
o Pacientul este așezat pe scaun cu fața spre lumină, dacă starea permite
o În cazul pacienților inconștienți sau comatoși se asigură poziția decubit
lateral stâng
o Se îndepărtează proteza
o Se oferă pacientului tăvița renală şi este rugat să o ţină sub bărbie cu
ambele mâini (imobilizează mâinile şi captează salivă)
6. Efectuarea procedurii  Asistentul medical aduce vasul colector lângă pacient
 Se spală mâinile și se îmbracă mănuşi de unică folosință
o Protejarea lenjeriei pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub
bărbie
o Îmbrăcarea pacientului cu șorțul de cauciuc
 Măsurarea cu sonda gastrică a distanței dintre lobul urechii şi vârful nasului și

82
apoi de la lobul urechii până la apendicele xifoid (aproximativ 50 cm la adult) și
marcarea locurilor măsurate pe sondă (dacă sonda nu este gradată)
 Se umezește sonda cu apă pentru a asigura înaintarea
 Se aşează asistentul în partea dreaptă a pacientului şi se fixează capul acestuia
între torace şi antebraț
 Se solicită pacientului să deschidă gura şi să respire profund
 Se introduce capătul rotunjit al sondei până la peretele posterior al faringelui,
aproape de rădăcina limbii, pacientul fiind invitat să înghită
 Se supraveghează permanent starea pacientului pentru a evita pătrunderea sondei
în căile respiratorii (atenție la facies, respirație, apariția tusei)
 Sonda înaintează încet în esofag spre stomac până la diviziunea 45-50 cm la
arcada dentară
 Se adaptează pâlnia la capătul liber al sondei
o Se coboară pâlnia sub nivelul toracelui şi se umple cu lichid la
temperatura de 25-26°, 300-500 ml
o Se ridică ușor pâlnia deasupra capului pacientului pentru a permite
pătrunderea lichidului în stomac
o Înainte de terminarea coloanei de lichid din pâlnie, aceasta se coboară
sub nivelul stomacului pentru a permite întoarcerea lichidului din
stomac conform principiului sifonajului
o Se golește conţinutul pâlniei în vasul colector
 Se repetă procedura de 4-5 ori până când lichidul eliminat este curat, fără resturi
alimentare sau alte substanțe, cantitatea de lichid folosit fiind de 3-5-10 l în
intoxicații
o Se detașează pâlnia
o Se pensează bine capătul liber al sondei pentru a nu permite
conţinutului din lumenul sondei să curgă în faringe sau cavitatea bucală
de unde ar putea fi aspirat
o Retrage sonda lent până la nivelul faringelui apoi cu o mișcare rapidă
se îndepărtează
 Se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura
 Se șterge gura şi bărbia pacientului
 Se îndepărtează tăvița renală
7. Verificarea poziției  Se introduce capătul liber al sondei într-un pahar cu apă şi se observă dacă apar
sondei bule de aer
 Se introduce aer prin sondă şi se ascultă pătrunderea aerului cu ajutorul unui
stetoscop plasat la nivelul regiunii epigastrice
 Aspirația conținutului gastric cu seringa
8. Supravegherea  Se supraveghează pacientul: dacă se cianozează, apare reflexul de tuse este
pacientului semn că sonda a ajuns în căile respiratorii – se retrage sonda
 Se supraveghează funcțiile vitale
 Este posibil ca pacientul să acuze disfagie ușoară care dispare fără tratament
 Pacientul este așezat într-o poziție comodă sau poziție recomandată
9. Reorganizarea locului  Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Se golesc recipientele și le curăță/dezinfectează
 Se îndepărtează mănuși de unică folosință și se spală mâinile
 Se aerisește salonul
10. Evaluarea şi notarea  Se notează data, ora ,toleranța pacientului la procedură, aspectul, conținutul,
procedurii mirosul lichidului de spălătură
 Bilanț pozitiv:
o Pacientul este colaborant și demonstrează înțelegerea informaţiilor
o Sonda este introdusă fără dificultate
o Sonda este permeabilă
o Pacientul nu acuză disconfort major
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul nu colaborează și demonstrează neînțelegerea
83
informaţiilor:
 Asistentul medical explică cu răbdare importanța procedurii și
la nevoie anunță medicul
 Se poate folosi un spray anestezic la recomandarea medicului
pentru a îndepărta senzațiile neplăcute
o Pacientul tuşeşte, se cianozează, prezintă tulburări respiratorii
pentru că sonda a ajuns în trahee:
 Se retrage sonda, se oferă pacientului un moment de relaxare
să se liniștească și se încearcă din nou manevrând sonda cu
blândețe
o Pacientul acuza senzație de voma, de iritație și stare de disconfort:
 Pacientul este sfătuit să respire profund pentru a combate
greața; se anunță medicul în caz de iritație și se aplică măsurile
stabilite de aceasta
11. Observații  O spălătură gastrică nu este dureroasă dar este neplăcută
 Nu necesită spitalizare
 În caz de intoxicații, primul lichid eliminat se captează separat pentru a se
putea face examinări!
 După efectuarea spălăturii, înainte de retragerea sondei, la indicația medicului se
administrează pe sondă antidot sau purgativ care va rămâne în stomac

B-4. SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE


1. Definiție  Sondajul vezical (cateterismul uretro-vezical) reprezintă introducerea unei
sonde/cateter vezical prin uretră în vezica urinară pentru evacuarea urinii.
2. Principii  Procedura se execută cu respectarea regulilor de asepsie și antisepsie
 Selectarea tipului de sondă și a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie
cateterizată
 Golirea lentă a vezicii cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a
150-200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
3. Scop  Diagnostic:
o Prelevarea de probe sterile pentru examene de laborator
o Depistarea modificărilor patologice de la nivelul uretrei și vezicii
urinare
o Determinarea reziduului vezical
o Introducerea unei substanțe de contrast în vederea cistografiei
 Terapeutic
o Evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se produce
spontan
o Captarea urinei în caz de incontinență urinară
o Monitorizarea diurezei
o Realizarea spălăturii vezicale
o Pregătirea preoperatorie
o Introducerea unor medicamente
4. Materiale necesare  Paravan
 Tavă sau cărucior pentru tratamente
o Sondă uretro-vezicală sterilă (sonda Foley cu 2 căi și balonaș este cea
mai frecvent utilizată)
o Ser fiziologic sau apă sterilă
o Seringă sterilă de 5-10 ml
o Pensă Kocher
o Soluţie antiseptică pentru mucoase
o Soluţie sterilă pentru lubrifierea sondei (aqua gel)
o Tampoane şi comprese sterile
o Tăviță renală
o Bazinet
o Mănuşi sterile
84
o Câmp steril
 Leucoplast, foarfecă
 Mănuși de examinare
 Materiale pentru toaleta organelor genitale
 Mușama, aleză
 Pungă colectoare de urină
 1-2 recipiente sterile pentru recoltarea urinei
 Substanțe de contrast/medicamente în funcție de scop şi indicație
 Recipiente pentru colectare deșeuri
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se explică scopul, modul de derulare a procedurii și a duratei
o Se explică modul de colaborare și se obține consimțământul
 Pregătirea fizică
o Se evaluează resursele pacientei
o Așezarea pacientei în poziție ginecologică
o Respectarea intimității prin izolarea pacientei cu un paravan
6. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mânușilor de unică folosință.
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului pacientei
o Poziționarea bazinetului sub șezutul pacientei
o Efectuarea toaletei regiunii vulvare cu apă şi săpun
o Îndepărtarea bazinetului
o Acoperirea pelvisului cu un câmp steril, lăsând abordabil meatul urinar
 Schimbarea mănușilor de examinare cu cele sterile
 Evidențierea meatului urinar prin îndepărtarea labiilor mari și mici
 Dezinfectarea orificiului uretral de sus în jos cu soluție antiseptică, folosind 2-3
tampoane
 Prinderea sondei între police, index și degetele mediu şi inelar ale mâinii
dominante
 Lubrifierea sondei cu lubrefiant steril
 Introducerea sondei în uretră, la o adâncime de 4-5 cm, până apar primele
picături de urină
o Continuarea sondajului conform scopului și indicației
 Se introduc 5-10 ml de ser fiziologic /apă sterilă pe calea balonașului pentru a-l
umfla și poziționa sonda în vezică
 Atașarea la sondă a pungii colectoare /recipientului pentru recoltarea urinei
 Poziționarea pungii colectoare la marginea patului pacientei verificându-se
periodic
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mânușilor și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului
7. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se comunică cu pacienta pentru susținerea psihică și
pacientei identificarea eventualelor situații de risc
 Supravegherea sondei
o Verificarea poziției sondei
o Verificarea permeabilității sondei
 Supravegherea pacientei după procedură
o Îmbrăcarea pacientei
o Așezarea pacientei într-o poziție comodă sau recomandată
o Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
8. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii
procedurii  Se notează eventualele simptome ale pacientei, cantitatea, aspectul urinei
eliminate, eventuale situații speciale

85
B-5. SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT
1. Definiție  Sondajul vezical (cateterismul uretro-vezical) reprezintă introducerea unei
sonde/cateter vezical prin uretră în vezica urinară pentru evacuarea urinii.
2. Principii  Procedura se execută cu respectarea regulilor de asepsie și antisepsie
 Selectarea tipului de sondă și a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie
cateterizată
 Golirea lentă a vezicii cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a
150-200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
3. Responsabilități  Primul sondaj vezical la bărbat se efectuează de către medic
 Procedura poate fi făcută de către asistentul medical pe baza unui protocol stabilit
şi semnat de medic
4. Scop  Diagnostic:
o Recoltare de probe sterile pentru examene de laborator
o Identificarea modificărilor patologice de la nivelul uretrei și vezicii
urinare
o Determinarea reziduului vezical
o Introducerea unei substanțe de contrast în vederea cistografiei
 Terapeutic:
o Evacuarea conţinutului vezicii urinare când aceasta nu se produce
spontan
o Captarea urinei în caz de incontinență urinară
o Monitorizarea diurezei
o Realizarea spălăturii vezicale
o Pregătirea preoperatorie
o Introducerea unor medicamente
5. Materiale necesare  Paravan
 Tavă sau cărucior pentru tratamente
o Sondă uretro-vezicală sterilă (sonda Foley cu 2 căi și balonaș este cea
mai frecvent utilizată)
o Ser fiziologic sau apă sterilă
o Seringă sterilă de 5-10 ml
o Pensă Kocher
o Soluţie antiseptică pentru mucoase
o Soluţie sterilă pentru lubrifierea sondei (aqua gel)
o Tampoane şi comprese sterile
o Tăviță renală
o Bazinet
o Mănuşi sterile
o Câmp steril
 Leucoplast, foarfecă
 Mănuși de examinare
 Materiale pentru toaleta organelor genitale
 Mușama, aleză
 Pungă colectoare de urină
 1-2 recipiente sterile pentru recoltarea urinei
 Substanțe de contrast/medicamente în funcție de scop şi indicație
 Recipiente pentru colectare deșeuri
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Explicarea modului de colaborare
o Obținerea consimțământului
o Respectarea intimității prin izolarea pacientului cu un paravan
 Pregătirea fizică
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientului în decubit dorsal, cu picioarele în extensie, ușor
depărtate cu o pernă tare sub bazin
86
7. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mânușilor de unică folosință
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului pacientului
o Poziționarea bazinetului sub șezutul pacientului
o Efectuarea toaletei glandului cu apă şi săpun
o Îndepărtarea bazinetului
o Acoperirea pelvisului cu un câmp steril, lăsând abordabil meatul urinar
 Schimbarea mănușilor de examinare cu cele sterile
 Evidențierea meatului urinar
 Dezinfectarea orificiului uretral cu soluție antiseptică, folosind 3 tampoane
 Prinderea sondei între police, index și degetele mediu şi inelar ale mâinii
dominante
 Lubrifierea sondei cu lubrefiant steril
 Introducerea sondei în uretră, la o adâncime de 10-15 cm
 În timpul introducerii sondei, penisul se ține în poziție verticală, se respectă
traiectul fiziologic al uretrei
o Continuarea sondajului conform scopului și indicației
 Se introduc 5-10 ml de ser fiziologic /apă sterilă pe calea balonașului pentru a-l
umfla și poziționa sonda în vezică
 Atașarea la sondă a pungii colectoare /recipientului pentru recoltarea urinei
 Poziționarea pungii colectoare la marginea patului pacientului
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mânușilor și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului.
8. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
pacientului psihică și identificarea eventualelor situații de risc
 Supravegherea sondei
o Verificarea poziției sondei
o Verificarea permeabilității sondei
 Supravegherea pacientului după procedură
o Îmbrăcarea pacientului
o Așezarea pacientului într-o poziție comodă, recomandată
o Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
9. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii în dosarul de îngrijire
procedurii  Se notează eventualele simptome ale pacientului, cantitatea, aspectul urinei
eliminate, eventuale situații speciale

B-6 SONDAJUL VEZICAL - ÎNDEPĂRTAREA SONDEI


1. Materiale necesare  Tavă sau măsuță pentru materiale
 Pensă Kocher
 Mănuşi de unică folosință
 Tăviță renală
 Seringă de 10/20 ml
2. Efectuarea procedurii  Se verifică recomandările medicului privind îndepărtarea/schimbarea sondei
o Se explică procedura pacientului/pacientei
o Se așează pacientul în poziție decubit
o Se spală mâinile, se îmbracă mănușilor de unică folosință
o Se atașează seringa sondei și se aspiră serul fiziologic dezumflând
balonașul sondei
o Se extrage sonda
o Se introduce împreună cu punga colectoare după ce s-a golit, în
containerul special pentru colectarea deșeurilor medicale
o Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
o Se așează comod pacientul/pacienta
3. Evaluarea şi notarea  Procedura se notează în fișă
procedurii  Se notează eventualele reacții negative ale pacientului/pacientei
87
B-7 SPĂLĂTURA AURICULARĂ
1. Definiție  Spălătura auriculară este introducerea de lichid de irigare în conductului auditiv
extern pentru îndepărtarea secrețiilor sau a corpilor străini
2. Scop  Terapeutic:
o Îndepărtarea secrețiilor (puroi, cerumen)
o Îndepărtarea corpilor străini intraauriculari
3. Materiale necesare  Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Mușama, aleză
 Prosop
 Materiale pentru spălarea mâinilor
 Mănuşi de unică folosință
 Recipiente pentru colectare deșeurilor
 Tăviță renală
 Pensă porttampon
 Seringa de 20-50 ml, sterilă
o Lichid de spălătură: apă sterilă încălzită la 37°C
o Soluţie medicamentoasă prescrisă de medic
 Tampoane auriculare.
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Explicarea modului de colaborare, obținerea consimțământului
o Se asigură respectarea intimității prin izolarea pacientul cu un paravan
 Pregătirea fizică:
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul în poziție șezândă
o Protejarea scaunului /patului cu aleză şi cu mușama
o Protejarea pacientului cu prosopul așezat pe umăr, sub urechea afectată
o Așezarea pacientul în poziție șezândă
5. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănușilor de unică folosință
 Poziționarea tăviței renale sub urechea afectată, susținerea ei de către pacient şi
înclinarea ușoară a capului spre tăviță pentru ca lichidul să se scurgă în această
 Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în seringă
 Deschiderea gurii de către pacient, pentru lărgirea conductului auditiv
 Tragerea pavilionul urechii pacientului, în sus şi înapoi, cu mâna nedominantă
 Injectarea lichidului de spălătură în conduct, spre peretele postero-superior, cu
mâna dominantă şi apoi evacuarea lichidului
 Repetarea spălăturii de mai multe ori, până când lichidul este curat
 Uscarea conductului auditiv extern cu tampoane auriculare
 Introducerea în conductul auditiv extern a unui tampon de vată
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului
6. Supravegherea  Așezarea pacientului în repaus, în decubit dorsal 15-30 minute şi evitarea
pacientului curentului de aer
 Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura
procedurii  Se precizează aspectul, conţinutul lichidului de spălătură și acuzele bolnavului

88
B-8. SPĂLĂTURA OCULARĂ
1. Definiție  Spălătura oculară este introducerea de lichid de irigare în sacul conjunctival
pentru îndepărtarea secrețiilor sau a corpilor străini.
2. Scop  Terapeutic:
o Îndepărtarea secrețiilor
o Îndepărtarea corpilor străini
3. Materiale necesare  Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Mușama, aleză
 Prosop
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
 Mănuşi de unică folosinţă
 Recipiente pentru colectarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Tăviță renală
 Pensă porttampon
 Pipetă sterilă
 Lichid de spălătură:
o Ser fiziologic încălzit la 37°C
o Soluţie medicamentoasă prescrisă de medic
 Comprese sterile
 Tampoane de tifon sterile
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Explicarea modului de colaborare, obținerea consimțământului
o Se asigură respectarea intimității prin izolarea pacientul cu un paravan
 Pregătirea fizică
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul în poziție șezândă cu capul în extensie sau în decubit
lateral
o Protejarea scaunului /patului cu aleză şi cu mușama
o Protejarea pacientului cu prosopul așezat pe umăr, sub ochiul afectat
5. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
 Poziționarea tăviței renale lângă obrazul pacientului, pe partea ochiului afectat,
susținerea ei de către pacient/alt asistent medical şi înclinarea ușoară a capului
spre tăviță pentru ca lichidul să se scurgă în această
 Poziționarea unei comprese sterile pe celălalt ochi
 Se așeză pe pleoapa superioară și pe cea inferioară a ochiului afectat a două
comprese mici de tifon îmbibate în soluția de spălare
o Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului
în pipetă
 Deschiderea fantei palpebrale de către asistentul medical apucând de cele două
tampoane, cu mâna nedominantă
 Picurarea încet a lichidului de spălătură în sacul conjunctival cu mâna
dominantă, cu pipeta, de la o distanță de 6-7 cm de ochiul pacientului
o Solicitarea ca pacientul să își miște ochiul în toate direcțiile
o Repetarea spălăturii de mai multe ori
 Îndepărtarea tampoanelor de tifon de pe pleoape
 Îndepărtarea compresei de pe celălalt ochi
 Îndepărtarea tăviței renale
 Verificarea prezenței eventualilor corpi străini în lichidul de spălătură
o Ștergerea lichidului rămas în unghiul nazal al ochiului cu tampoane de
tifon
o Ștergerea feței pacientului cu prosopul
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
6. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
89
pacientului psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc
 Așezarea pacientului în repaus, după efectuarea procedurii, în decubit dorsal 15-
30 minute şi evitarea curentul de aer
 Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura și se menționează:
procedurii o Aspectul, conţinutul lichidului de spălătură și acuzele bolnavului

B-9. SPĂLĂTURA NAZALĂ


1. Definiție  Spălătura nazală este evacuarea conținutului nazal prin introducerea de lichid
de irigare în cavitățile nazale. Se poate efectua baia nazală sau dușul nazal
2. Scop  Terapeutic
 Explorator
3. Materiale necesare  Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Mușama, aleză
 Prosop
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
 Mănuşi de unică folosinţă
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
 Tăviţă renală
 Pipetă sterilă /irigator nazal steril
 Lichid de spălătură:
o Ser fiziologic încălzit la 37°C
o Soluţia medicamentoasă prescrisă de medic
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se explică pacientului scopul, modul de derulare a procedurii și a
duratei, a modului de colaborare și se obține consimţământul
 Pregătirea fizică
o Se valuează resurselor pacientului și se așează în poziţie șezândă
o Se protejează pacientul cu prosopul așezat sub bărbie
5. Baia nazală  Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
 Poziționarea tăviței renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către pacient
sau altă persoană şi poziționarea în extensie a capului pacientului, ușor într-o
parte
o Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în
pipetă
o Așezarea pipetei la orificiul nazal și picurarea lentă a lichidului de
spălătură în cavitatea nazală cu mâna dominantă
 Se solicită pacientului să pronunțe „aaa” pentru obturarea foselor nazale și
ridicarea vălului palatin, împiedicând pătrunderea lichidului în căile respiratorii
 Se solicită pacientului să aducă capul în flexie pentru ca lichidul de spălătură să
se scurgă în tăvița renală
o Repetarea spălăturii de mai multe ori pentru fiecare nară
 Se îndepărtează tăvița renală
 Examinarea lichidul de spălătură
 Se șterge fața pacientului cu prosopul
 Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc.
6. Dușul nazal  Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă
 Poziționarea tăviţei renale sub bărbia pacientului și susținerea ei de către
pacient/alt asistent medical
o Verificarea temperaturii lichidului de spălătură şi aspirarea lichidului în
irigatorul nazal
o Așezarea irigatorului la o înălțime de 30 cm în raport cu nivelul nasului
bolnavului:
 Golirea de aer a tubului irigatorului
90
 Se solicită pacientului să respire pe gură liniștit, fără a înghiți, fără a vorbi:
o Introducerea olivei nazale în nară și injectarea lentă a lichidului de
spălătură care se va scurge pe cealaltă nară în tăvița renală
o Repetarea spălăturii de mai multe ori pentru fiecare nară
 Îndepărtarea tăviței renale
 Examinarea lichidul de spălătură
 Ștergerea feței pacientului cu prosopul
 Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacientul pentru susținerea
psihică a acestuia și identificarea eventualelor situații de risc.
7. Reorganizarea locului  Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
 Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
8. Supravegherea  Așezarea pacientului în repaus, în decubit dorsal 15-30 minute
pacientului  Întinderea lenjeriei de corp şi de pat.
9. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii
procedurii o Aspectul, conţinutul lichidului de spălătură
o Acuzele bolnavului

B-10. SPĂLĂTURA VEZICALĂ


1. Definiție  Spălătura vezicală este introducerea de lichid de irigare și soluții
medicamentoase prin sondă în vezica urinară
2. Responsabilități  Medicul:
o Recomandă efectuarea procedurii
o Efectuează primul sondaj la bărbat
 Asistentul medical:
o Montează sonda
o Efectuează spălătura
o Notează tehnica
3. Scop  Diagnostic:
o Pregătirea pentru examinări: cistoscopie, pielografia
 Terapeutic:
o Introducerea unor medicamente
o Îndepărtarea exsudatelor patologice rezultate din inflamația pereților
vezicii urinare
4. Materiale necesare  Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Materiale pentru protecţie:
o Paravan
o Muşama, aleză
o Prosoape
o Materiale pentru spălarea mâinilor
o Mănuși sterile
o Recipiente pentru colectare de deșeuri rezultate din activitățile medicale
 Materiale pentru dezinfecţie şi toaletă externă:
o Betadină sau oxicianură de mercur 1/5000
o Bazinet
o Tăviţă renală
o Tampoane sterile
o Comprese sterile
o Mănuşi de unică folosinţă
o Pensă porttampon
 Materiale pentru spălătură:
o Sonda urinară Foley (dacă nu este montată)
o Două pense hemostatice
o Seringă sterilă de 20-50 ml sau dispozitiv de irigație steril
o Medii de cultură, la nevoie
o Ser fiziologic steril

91
o Soluţie de spălătură sterilă, la temperatura corpului, recomandată de
medic
o Soluţie de rivanol 0,1 -2%
o Nitrat de argint 1-4‰
o Ulei de parafină pentru lubrifiere
o Pungă colectoare pentru lichidul de spălătură
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Explicarea modului de colaborare, obţinerea consimţământului
o Se asigură respectarea intimităţii prin izolarea pacientul cu un paravan
 Pregătirea fizică:
o Izolarea pacientul cu un paravan
o Evaluarea resurselor pacientului
o Protejarea patului cu aleză şi cu muşama
6. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă
 Se efectuează toaleta organelor genitale externe
 Se efectuează sondajul vezical evacuator
o Se adaptează la sonda vezicală seringa sau dispozitivul de irigație
o Se introduc 80-100 ml soluţie
o Se detașează seringa /dispozitivul de irigație şi se lasă să se elimine
lichidul în punga colectoare
 Se repetă etapele spălăturii până când lichidul evacuat este clar, limpede
 Se extrage sonda vezicală după pensarea ei sau sonda rămâne pe loc, fiind
racordată, după caz, la o pungă colectoare de urină
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului
7. Supravegherea  Așezarea pacientului într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată.
pacientului  Întinderea lenjeriei de corp şi de pat.
8. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în dosarul de îngrijire
procedurii o Cantitatea
o Aspectul
o Conţinutul lichidului de spălătură
o Acuzele bolnavului

B-11. SPĂLĂTURA VAGINALĂ


1. Definiție  Spălătura vaginală reprezintă irigarea vaginului cu apă, soluţii antiseptice sau
medicamentoase la o presiune scăzută.
2. Scop  Terapeutic:
o Prevenirea și tratarea infecțiilor cervico-vaginale
o Asigurarea igienei şi a confortului pacientei
 Evacuator:
o Evacuarea secrețiilor cervico-uterine și vaginale, acumulate în vagin
3. Materiale necesare  Paravan
 Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Muşama, aleză
 Materiale pentru igiena vulvei pacientei: apă caldă, săpun, prosop
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
o Specul sau valve vaginale sterile
o Tăviţă renală
o Irigator cu tub de cauciuc
o Soluție pentru spălătura vaginală:
 Soluţii antiseptice sau medicamentoase călduțe
 Pentru spălătura antiseptică a vaginului se poate utiliza 1000-

92
2000 ml de soluţie de betadină la temperatura de 37-38°C
o Canulă vaginală sterilă
o Mănuşi sterile
o Vas gradat
o Tampoane de vată
 Pensă pean
 Tampoane vulvare
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Identificarea pacientei
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Obţinerea consimţământului, explicarea modului de colaborare
o Respectarea intimităţii prin izolarea pacientei cu un paravan
 Pregătirea fizică
o Evaluarea resurselor pacientei
o Evacuarea vezicii urinare
o Dezbrăcarea părții inferioare a corpului
o Acordarea de ajutor la așezarea pacientei în poziție ginecologică, pe
masa ginecologică
5. Efectuarea procedurii  Spălarea și dezinfectarea mâinilor
 Pregătirea lichidului de spălătură în vasul gradat și ajustarea temperaturii
lichidului
 Introducerea lichidul de spălătură din vasul gradat în irigator, evacuarea aerului,
închiderea tubului irigatorului și suspendarea irigatorului pe stativ la o înălțime
de 50-70 cm deasupra mesei ginecologice
o Acordarea de ajutor pacientei la dezbrăcare și adoptarea poziției
corespunzătoare pe masa ginecologică
o Îmbrăcarea mănuşilor sterile
o Introducerea valvelor în vagin
 Vizualizarea colului şi vaginului
 Retragerea valvelor
 Introducerea în vagin a canulei vaginale conectate la irigator:
o Îndepărtarea labiilor cu o mână, iar cu cealaltă mână introducerea
canulei în vagin aproximativ 8-10 cm, orientând-o la început spre
simfiza pubiană, apoi spre sacrul pacientei
o Deschiderea tubului irigatorului pentru a permite soluției să curgă (prin
forța gravitației)
o Rotirea lentă a canulei în timpul irigației
o Observarea lichidului evacuat
o Închiderea tubului înainte de terminarea lichidului și retragerea lentă a
canulei din vagin
 Rămânerea pacientei pe masa ginecologică timp de câteva minute, pentru a se
elimina lichidul de spălătură
o Spălarea vulvei cu apă şi săpun și ștergerea cu un prosop
o Aplicarea unui tampon la nivelul vulvei
o Acordarea de ajutor pacientei la coborârea de pe masa ginecologică
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mănuşilor și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului.
6. Supravegherea  Pe toată perioada procedurii se va comunica cu pacienta pentru susținerea psihică
pacientului a acesteia și identificarea eventualelor situații de risc
 Îmbrăcarea pacientei
 Așezarea pacientei într-o poziţie comodă în pat
 Supravegherea eliminărilor pe cale vaginală
 Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
7. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii:
93
procedurii o Aspectul lichidului eliminat
o Simptomele pacientei

B-12. CLISMA EVACUATOARE


1. Definiție  Clismă evacuatoare reprezintă introducerea unei sonde în intestinul gros prin
anus pentru a evacua conținutul intestinal
2. Scop general al clismei  Evacuator:
o Evacuarea conținutului intestinului gros
o Pregătirea pacientului pentru examinări endoscopice şi radiologice cu
sau fără introducerea de substanțe de contrast
o Pregătirea pentru intervenții chirurgicale
 Terapeutic:
o Introducerea unor medicamente
3. Indicații  Clisma evacuatoare simplă:
o Pregătirea preoperatorie în intervențiile pe colon și intestin
o Pregătirea pentru investigații radiologice
o Eliminarea fragmentelor solide de fecale din părțile superioare ale
colonului
 Clisma prin sifonaj se efectuează pentru îndepărtarea exsudatelor, toxinelor
microbiene de pe suprafața mucoaselor, în pareze, suspiciune de ocluzie
intestinală
 Clisma uleioasă de utilizează la pacienții cu constipații cronice
4. Materiale necesare  Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Materiale pentru protecţie:
o Paravan
o Muşama, aleză
o Învelitoare/pătură
o Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
o Mănuși de unică utilizare
o Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
 Materiale pentru clismă:
o Irigator, tubulatură de unică folosință de 1,5-2 m și 10 mm diametru
o Canulă rectală sterilă sau de unică folosință
o Pară de cauciuc pentru sugar
o Tăviţă renală
o Ploscă
o Apă caldă (35-37°C) 500-1000 ml pentru adulți, 150 ml pentru copii,
50-60 ml pentru sugari
o Stativ pentru irigator
o Materiale pentru creşterea efectului purgativ:
 Ulei de ricin (4 linguri la 1 l apă)
 Glicerină (40 g la 500 ml apă)
o Vaselină pentru lubrifierea canulei
o Comprese sterile
o Vas colector
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Explicarea modului de colaborare
o Obţinerea consimţământului
o Se asigură respectarea intimităţii
 Pregătirea fizică
o Izolarea pacientul cu un paravan
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul în funcție de starea generală:
 Decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel drept
flectat
 Decubit dorsal cu membrele inferioare ușor flectate şi
94
coapsele depărtate (pentru pacienții adinamici)
 Genupectorală
6. Tipuri de clismă  Clismă evacuatoare simplă
evacuatoare  Clismă înaltă
 Clismă prin sifonaj
 Clismă uleioasă
 Clismă purgativă
7. Efectuarea clismei  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă
evacuatoare simplă  Fixarea canulei la tubul irigatorului şi închiderea robinetului (la nevoie se aplică
o pensă)
 Verificarea temperaturii apei
 Umplerea irigatorului
 Deschiderea robinetul şi eliminarea aerului după care se închide din nou
 Lubrifierea canulei cu vaselină folosind comprese de tifon
 Fixarea irigatorului pe stativ
o Evidențierea orificiului anal cu mâna nedominantă şi introducerea
canulei 10-12 cm prin anus în rect cu vârful orientat anterior spre
vezica urinară apoi spre planul sacrului (pentru a respecta curbura
rectului)
o Deschiderea robinetului sau a pensei şi ridicarea irigatorului la
aproximativ 50 cm pentru a favoriza scurgerea lichidului
o Comunicarea cu pacientul pentru ca să inspire adânc, să se relaxeze şi
să rețină soluţia 10-15 minute
o Dacă pacientul acuză durere, disconfort sau crampe abdominale se
coboară irigatorul pentru a scădea presiunea lichidului
o Închiderea robinetului înainte de terminarea scurgerii lichidului (pentru
a nu pătrunde aer în colon)
o Retragerea canulei din rect, detașarea de tubul irigatorului şi punerea
ei în tăvița renală
 Schimbarea poziției pacientului din decubit lateral stâng în decubit dorsal și
menținerea câteva minute, apoi în decubit lateral drept câteva minute, pentru ca
soluția să pătrundă mai profund
o Evacuarea conținutul colonului se face în ploscă sau la toaletă
 Realizarea igienei perineului în cazul pacientului imobilizat la pat
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
o Aerisirea salonului
8. Efectuarea clismei  Se efectuează la fel ca şi clisma simplă
înalte  Se înlocuiește canula rectală cu o canulă flexibilă care poate pătrunde în colon la
o profunzime de 30-40 cm
 Irigatorul se ridică la 1,5 m pentru a crește presiunea apei
 Cantitatea de apă utilizată este 2-3 litri la o temperatură mai scăzută (15-16°C)
pentru a crește efectul purgativ
o Pacientul este poziționat pentru fiecare 0,75 l apă în decubit lateral
stâng, decubit dorsal, decubit lateral drept
9. Efectuarea clismei  Se efectuează la fel ca şi clisma simplă
prin sifonaj o Canula este înlocuită cu o sondă semirigidă de 35-40 cm lungime cu
diametru de 1,5 cm prevăzută cu orificii largi
o Irigatorul se înlocuiește cu o pâlnie de 1,5 l conectată la tubul
irigatorului
o Cantitatea de apă utilizată este 6-10 litri la o temperatură mai ridicată
(35-40°C)
 Pensarea tubului de cauciuc lângă canulă
 Lubrifierea sondei şi introducerea ei prin mișcări de rotație până în colonul
sigmoid
95
 Ridicarea pâlniei la înălțimea de 1 m şi deschiderea pensei pentru a permite
pătrunderea apei în colon
 Înainte de golirea completă a apei din pâlnie se coboară pâlnia sub nivelul
colonului, lichidul de irigație scurgându-se înapoi în pâlnie împreună cu
fragmente de fecale, puroi, mucozități etc.
 Evacuarea lichidului de irigație în vasul colector
 Repetarea sifonajului de 5-6 ori până se elimină apă curată
10. Efectuarea clismei  Se efectuează la fel ca şi clisma simplă
uleioase  Se utilizează 200-400 ml ulei vegetal încălzit la 37°C care se introduce lent, în
15-20 minute
 Se menține uleiul în rect 6-12 ore
 Se execută seara, eliminarea se face dimineaţa
11. Efectuarea clismei  Efectul se bazează pe crearea unui mediu hiperton, atrage apa din țesuturi şi
purgative formează un scaun lichid ușor de eliminat
 Se efectuează la fel ca şi clisma simplă
 Se folosește o soluţie concentrată (250 ml apă cu 2-3 linguri MgSO4)
12. Supravegherea  Așezarea pacientului într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată.
pacientului  Întinderea lenjeriei de corp şi de pat.
13. Evaluarea şi notarea  Notarea procedurii
procedurii  Se notează aspectul și conţinutul lichidului de clismă și orice acuze ale
bolnavului
 În practică se pot folosi kituri de procedură pentru „clisma evacuatoare”

B-13. CLISMA PE COLOSTOMĂ (IRIGAREA COLOSTOMEI)


1. Definiție  Introducerea unei cantităţi de apă prin colostomia stângă, pentru golirea
intestinului
2. Scop  Golirea completă a intestinului de gaze, mucus şi materii fecale, pentru evitarea
purtării unei pungi colectoare, astfel încât pacientul să-şi poată efectua
activităţile zilnice
 Prima clismă se face a 8-a – a 10-a zi postoperator şi numai la recomandarea
medicului
 Cea mai favorabilă perioadă este în convalescență, între 3 săptămâni şi 2 luni
după intervenția chirurgicală
 Se face la interval de 2-3 zile, întotdeauna la aceiași oră
3. Materiale necesare  Un scaun decupat la mijloc, având dedesubt un colector
 Irigator pentru colostomie, tub adaptor
 Canula colotip (sub formă conică, de pâlnie) folosită în acest scop
 Apă călduță 700-800 ml
 Vaselină
 Un deget de mănușă (din latex)
 Un manșon de irigație
 Tampon opturator sau o pungă mică colectoare
 Mănuşi de unică folosinţă, comprese nesterile
 Un prosop
 Aleză
 Apă, săpun pentru curățirea zonei
 Doi saci pentru colectarea deşeurilor
4. Pregătirea pacientului  Se explică pacientului procedura
 Se instalează pacientul în poziţia semișezând
 Se urmărește efectuarea educaţiei pentru autonomie în viitor
5. Efectuarea procedurii  Se spală mâinile și se pun mănușile
 Se îndepărtează dispozitivul aplicat de pe planul cutanat
 Se curăță pielea din jurul stomei cu apă şi săpun neutru, se usucă foarte bine
 Se aplică manșonul (o pungă colectoare deschisă la cele două extremităţi)
 Se închide extremitatea inferioară printr-un nod sau prin clampare sau se
96
introduce într-un recipient colector
 Folosind degetul de mănușă, se face un tuşeu la nivelul stomei, pentru a repera
poziţia pâlniei (colotipului)
 Se pregătește irigatorul cu apă călduţă (700-800 ml), se suspendă pe un suport,
aproximativ la înălțimea umărului pacientului
 Se elimină aerul din tubul irigatorului
 Se introduce colotipul lubrifiat la nivelul colostomei prin extremitatea
superioară a manșonului
 Se deschide circuitul şi apa se scurge în intestin în aproximativ 6-10 minute
 La terminarea irigației, se îndepărtează colotipul, se închide partea superioară a
manșonului cu o pensă şi se îndepărtează
 Se aşteaptă golirea totală a intestinului
 Evacuarea se face sub supravegherea asistentului medical
 Se curăță stoma cu apă şi săpun
 Stoma se acoperă cu pansament
 În timpul procedurii, pacientul este rugat să observe toate etapele, pentru a se
putea autoîngriji
6. Supravegherea  La nivelul stomei se face un pansament
pacientului  Se pune un tampon obturator sau o pungă mică opacă
 Pot apărea dureri abdominale, grețuri dacă golirea nu este completă
 Durerile pot fi produse şi de viteza prea mare a lichidului de spălătură, iar
acestea pot fi prevenite prin controlarea ritmului de scurgere

B-14. UTILIZAREA TUBULUI DE GAZE


1. Definiție  Utilizarea tubului de gaze reprezintă introducerea unui tub semirigid în colon
prin anus
2. Scop  Evacuator
3. Indicații  Evacuarea gazelor din colon în caz de meteorism abdominal
4. Materiale necesare  Tavă sau cărucior pentru tratamente
 Paravan
 Muşama, aleză
 Învelitoare/pătură
 Materiale pentru spălarea mâinilor asistentului medical
 Mănuși de unică utilizare
 Recipiente pentru colectare deșeuri rezultate din activitățile medicale
 Tub steril semirigid din plastic de 30-35 cm lungime şi 8-12 mm diametru cu
marginile rotunjite
 Tăviţă renală
 Ploscă
 Vaselină pentru lubrifierea tubului
 Comprese sterile
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Explicarea scopului, a modului de derulare a procedurii și a duratei
o Explicarea modului de colaborare, obţinerea consimţământului
o Se asigură respectarea intimităţii prin izolarea pacientul cu un paravan
 Pregătirea fizică
o Evaluarea resurselor pacientului
o Așezarea pacientul în funcție de starea generală:
 Decubit lateral stâng cu membrul inferior întins şi cel drept
flectat
 Decubit dorsal cu membrele inferioare ușor flectate şi
coapsele depărtate (pentru pacienții adinamici)
6. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de unică folosinţă
 Se lubrifiază tubul cu vaselină folosind comprese de tifon

97
o Se îndepărtează fesele pacientului cu mâna nedominantă şi se introduce
tubul prin anus în rect cu vârful orientat anterior spre vezica urinară
apoi spre planul sacrului (pentru a respecta curbura rectului)
o Se introduce tubul 15-20 cm în colon
o Se menține tubul de gaze maxim 2 ore în colon
 Se retrage tubul din colon
 Reorganizarea locului de muncă:
o Segregarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitățile medicale
o Îndepărtarea mănuşilor de unică folosinţă și spălarea mâinilor
o Se aerisește salonul
7. Supravegherea  Așezarea pacientului într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată.
pacientului  Întinderea lenjeriei de corp şi de pat
8. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în fișă
procedurii  Se notează în dosarul de îngrijire acuzele bolnavului

COD
PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
procedură
C-1 MONITORIZAREA PARAMETRILOR CLINICI

MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA


C-1.1.
TEMPERATURII CORPORALE
1. Definiție  Menținerea temperaturii corpului în limite normale este necesitatea
organismului, de a-și menține starea de sănătate, înțeleasă ca o stare de bine
psihic, somatic și social a individului
 Menținerea temperaturii corpului în limite normale se realizează pe baza
principiului termostatului (termogeneză/termoliză)
 Uzual temperatura se măsoară la orele 7,00 și 18,00
 La nevoie pacientul poate fi termometrizat și la 30-60-120 minute sau se poate
face monitorizarea continuă a temperaturii
2. Scop  Evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză
 Aprecierea evoluției unei boli, a refacerii pacientului după boală
 Determinarea răspunsului pacientului la măsurile inițiate în cazul creșterii sau
scăderii temperaturii corpului
3. Indicații  Termometrul se dezinfectează după fiecare pacient.
 Termometrele digitale vor fi șterse cu un tampon îmbibat în alcool medicinal.
4. Locul determinării  Axilă
 Plica inghinală
 Cavitatea bucală
 Rect
 Vagin
5. Tipuri de termometre  Termometru instantaneu (axial)
 Termometru digital
 Termometru oral tip suzetă
 Termometru cu infraroșu fără atingere
 Termometru timpanic
 Febertest
6. Factori care  Fumatul: eroare +/- 0,2 C0 dacă pacientul a fumat (în cazul determinării orale)
influențează  Ingestia de alimente /lichide reci /lichide fierbinți (în cazul determinării orale
determinarea  Clisma în cazul determinării rectale
 Transpirația /împachetările reci (în cazul determinării axilare)
7. Materiale necesare  Termometrul maximal, digital sau oricare alt termometru avut la dispoziție
 Tampoane de vată sau comprese
 Recipient cu soluţie dezinfectantă - cloramina 1%
 Alcool medicinal
98
 Lubrifiant dacă se folosește calea rectală
 Tăvița renală
 Ceas
 Mănuși de unică folosință
 Foaie de temperatură
 Creion albastru
8. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se explică procedura pentru a obține colaborarea
 Pregătirea fizică:
o Se așază pacientul în poziția cea mai adecvată căii utilizate
 Decubit dorsal – pentru măsurarea în cavitatea bucală și axilară
 Decubit lateral - pentru măsurarea în cavitatea rectală
9. Măsurarea  Se spală mâinile și se pun mănușile
temperaturii în axilă  Se șterge termometrul electronic cu alcool
 Se ridică brațul pacientului și se șterge axila cu prosopul prin tamponare
 Se plasează termometrul cu bulbul în axilă paralel cu toracele
 Se apropie brațul de trunchi și se flectează antebrațul pe torace
 Dacă pacientul este slăbit, agitat, precum și la copii, brațul este susținut în
această poziție de către asistent
 Se menține termometrul în axilă timp de 1 minut, cel electronic se menține până
se aude un semnal sonor
 Se îndepărtează apoi termometrul și se citește gradația/displayul termometrului,
valoarea se notează în foaia de temperatură grafic și cifric
 Se spală, se clătește și se șterge cu un tampon cu alcool
10. Alte determinări în  În cazul termometrului electronic timpanic, se introduce captatorul acestuia
funcție de tipul de adaptat la un capișon de unică utilizare, în urechea pacientului, trăgându-se cu
termometru utilizat mâna liberă ușor de lobul urechi (pentru copilul mai mic de 1 an se trage de lob
în spate și în sus)
o Această mișcare va permite canalului urechii să se închidă perfect. Din
momentul în care termometrul este poziționat corect se apasă butonul de
pornire. Se citește temperatura după 3-4 secunde
 Termometrul de tip suzetă, care este ușor de utilizat la copii, pentru
determinarea valorii temperaturii, emite, de asemenea, un semnal sonor când se
înregistrează valoarea maximă (necesită 3 minute)
 În cazul termometrului cu infraroșu pentru determinare temperaturii la nivelul
frunții, acesta realizează o înregistrare rapidă (câteva secunde); se apasă butonul
termometrului și se citește valoarea temperaturii ce apare pe ecranul lui
11. Reprezentarea grafică  Se socotește pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte două
a temperaturii diviziuni de grad
 Se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineață (D) sau
seară (S) pentru cifrele cu soț (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră așezat
în mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) dacă cifrele sunt fără
soț (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc
 Se unesc astfel punctele obținute și se obține curba febrilă
 Se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din foaia de temperatură
12. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv:
o Temperatura obținută relevă o stare bună de sănătate a pacientului, iar
tegumentele sunt intacte fără iritații sau transpirație
o Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, fiind cu
4-5 zecimi de grad mai joasă decât cea centrală
o Temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar
cu 0,4-0,5°
 Valorile normale ale temperaturii corporale:
99
Metoda de
Scala Celsius Scala Fahrenheit
determinare
Orală 37°C +/- 0,3 - 0,6 98,6°F +/- 0,5 - 1,0
Rectală 37,5°C +/- 0,3 - 0,6 99,6°F +/- 0,5 - 1,0
Axilară 36,5°C +/- 0,3 - 0,6 97,6°F +/- 0,5 - 1,0

 Bilanț negativ /Ce faceți?


o Pacientul prezintă disconfort, frisoane, tegument congestionat, iritat,
transpirat sau palid, rece, iar temperatura înregistrată impune măsuri
adecvate (valori mari, peste normal)
o Perioadele hipertermiei - temperatură peste 370 C
 Subfebrilitate – valoarea temperaturii între 37 - 38 0 C
 Febră moderată - valoarea temperaturii între 38 - 39 0C
 Febră ridicată - valoarea temperaturii între 39 - 40 0 C
 Hiperpirexie - valoarea temperaturii peste 400 C
13. Observații  Materialele necesare se pregătesc în funcție de calea aleasă pentru măsurare
 Se evită măsurarea temperaturii în cavitatea bucală și rectală în caz de leziuni
 Se amână măsurarea temperaturii în axilă dacă pacientul a făcut recent baie
 Se așteptă 15-30 minute înainte de măsurarea în cavitatea bucală dacă pacientul a
băut lichide calde sau reci

C-1.2. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA PULSULUI


1. Definiție  Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos
și este sincronă cu sistola ventriculară
2. Scop  Evaluarea funcției cardiovasculare
3. Obiectivele procedurii  Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut
 Obținerea de informații despre activitatea inimii și starea arterelor
 Aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres
4. Locul determinării  Oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos: artera
radială, artera femurală, artera humerală, artera carotidă, artera temporală
5. Elemente de apreciat  Ritmul
 Frecvența
 Amplitudinea
 Celeritatea
6. Materiale necesare  Ceas cu secundar
 Creion roșu
 Foaie de temperatură
 Mănuși de unică folosință
7. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se anunță pacientul şi se explică tehnică pentru a obține colaborarea: o
stare emotivă poate modifica valoarea
 Pregătirea fizică:
o Repaus fizic şi psihic 5-10 minute înainte de determinare
o Se așeză pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
 Decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulația
mâinii în extensie, mâna în supinație (palma orientată în sus)
 Poziție semișezând (în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept
sprijinit pe suprafața patului, mâna în supinație şi extensie
8. Efectuarea procedurii  Asistentul medical se sepală pe mâini
 Se repereazăi artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața anterioară
(internă) în șanțul radial aflat în prelungirea policelui
 Se plasează degetele index, mediu și inelar deasupra arterei radiale reperate
100
 Se exercită o ușoară presiune asupra arterei pe osul radius, astfel încât să percepeți
sub degete pulsațiile sângelui
 Fixați-vă un reper pe cadranul ceasului de mână
 Numărați timp de un minut pulsațiile percepute sub degete (se poate măsura şi timp
de 15 secunde sau 30 secunde – pulsul regulat – iar valoarea obținută se înmulțește
cu 4 sau cu 2)
 Se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial în timp ce
măsurați frecvența
 Măsurarea – după aceiași tehnică – se poate face şi pe alte artere
9. Notarea pulsului  Notarea pulsului se poate face cifric sau grafic.
 Consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură, ținând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații
 Se realizează unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obținerea
curbei pulsului
 Consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor
pulsului se face după modelul de mai jos:
o PD = 80 /min
o PS = 90 /min
10. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv:
procedurii o Pulsul este bine bătut, regulat iar frecventa se înscrie în limite normale
corespunzătoare vârstei
o Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate
o Pacientul este liniștit
o Valori orientative:

Vârsta Rața Rata medie


Aproximativă
Nou-născut 120-160 140
1-2 luni 100-140 120
12 -2 ani 80-130 110
2- 6 ani 75-120 100
6 – 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80
Vârstnic Peste 80-90

 Bilanț negativ /Ce faceți?


o Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei
o Pulsul radial nu este perceptibil
o Pulsul este aritmic
o Amplitudinea este mică sau crescută
o Pacientul este palid, anxios, acuză palpitații, extrasistole
o Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependența
următoare :
 Intoleranță la activitate
 Alterarea confortului
 Deficit de volum lichidian
 Exces de volum lichidian
 Alterarea perfuziei tisulare
11. Observații  Căutați alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil și măsurați pulsul la:
o Artera temporală - la un lat de deget deasupra și lateral de stâncă
temporalului, în dreptul pavilionului auricular
o Artera carotidă externă – dreapta sau stânga-pe fata anterioară a gâtului,
în șanțul delimitat de laringe (anterior) și mușchiul sternocleidomastoidian
(lateral )
o Artera pedioasă – pe fata dorsală a piciorului, în dreptul primului sunt
intermetatarsian
101
o Artera femurală – în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa
o Apex (vârful inimii )- pulsul apical- în spațiul V intercostal (i.c.) pe linia
medioclaviculară stânga
 Evitați măsurarea pulsului radial la copii sub 2 ani întrucât rata crescută și aria mică
de palpare pot determina valori eronate/inexacte
 La aceștia rata pulsului o obțineți când aceștia dorm sau sunt liniștiți, deoarece este
dificil să obții colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemișcată
 Numărați rata pulsului timp de un minut, la copil pentru o valoare exactă
12. Educarea pacientului  Pacientul este învățat să-și măsoare singur pulsul periferic la arterele carotida sau
temporală întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu
 Se instruiește pacientul să exercite o presiune ușoară folosind trei degete pentru
palpare
 Se informează pacientul/familia care sunt valorile normale caracteristice vârstei
 Se instruiește pacientul/familia să ia legătura cu medicul ori de câte ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal și starea generală a pacientului se modifica
 Se oferă eventual, un tabel cu valorile orientative

MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA TENSIUNII


C-1.3.
ARTERIALE
1. Definiție  Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de coloana de sânge asupra
peretelui vascular, în special asupra tunicii interne (endoteliul) în timpul
contracției și relaxării ritmice a inimii
2. Scop  Evaluarea funcției cardio-vasculare (forța de contracție a inimii, rezistența
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)
3. Obiectivele procedurii  Determinarea presiunii sistolice și diastolice la internare pentru a compara starea
curentă cu valorile normale
 Evaluare stării pacientului în ce privește volumul de sânge, randamentul inimii și
sistemul vascular
 Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente
4. Recomandări  Măsurarea corectă a tensiunii arteriale prin metoda clasică - aparate cu mercur
procedurale - sau aparate electronice trebuie să respecte câteva reguli
o Măsurarea tensiunii arteriale (TA) să se facă după 5 minute de repaus,
șezând
o Brațul să fie la nivelul inimii
o Să nu se fumeze cu minim 15 minute înaintea măsurătorii
o Să nu se consume cafea în ora precedentă examinării
o Să nu se administreze stimulente adrenergice (ex. Epinefrina)
o La pacienții peste 65 de ani, diabetici sau sub tratament antihipertensiv
tensiunea arterială (TA) se va măsura și în picioare (ortostatism),
imediat și la câteva minute după schimbarea poziției
5. Materiale necesare  Stetoscop biauricular
 Tensiometru cu manșeta adaptată vârstei
 Comprese cu alcool medicinal
 Culoare roșie ( pix, cariocă, creion)
 Foaie de temperatură (F.T.)
 Carnet de adnotări personale
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se explică pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obține
colaborarea
 Pregătirea fizică:
o Se așază pacientul în poziție confortabilă de decubit dorsal ori
semișezând sau în ortostatism conform indicației medicale
o Se alege brațul potrivit pentru aplicarea manșetei, permițând
pacientului să adopte poziția culcat sau așezat cu brațul susținut la
nivelul inimii şi palma îndreptată în sus
102
o Se amână măsurarea tensiunii arteriale dacă pacientul este tulburat
emoțional, are dureri, a făcut exerciții de mișcare, sau măsurarea nu
este o urgență
o Se descoperă brațul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin
dezbrăcare dacă aceasta (mâneca) este prea strâmtă pentru a nu crește
presiunea deasupra locului de aplicare a manșetei
7. Efectuarea procedurii  Se șterg olivele şi părțile metalice ale stetoscopului cu comprese cu alcool
 Se verifică dacă manșeta conţine aer, și se scoate aerul din manșetă, la nevoie,
deschizând ventilul de siguranță şi comprimând manșeta în palme
 Se închide ventilul de siguranță înainte de a umfla manșeta care se aplică
circular, în jurul brațului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi se
fixează
 Se palpează artera brahială sau radială exercitând o presiune ușoară cu degetele
 Se aşează membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceți olivele
în urechi
 Se umflă manșeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce se
privește acul manometrului, până când presiunea se ridică deasupra punctului în
care pulsul la artera radială nu se mai simte (nu se mai aud bătăi în urechi);
 Se decomprimă manșeta lent, deschizând ușor ventilul de siguranță; se
înregistrează mental cifra indicată de acul manometrului în oscilație în momentul
în care, în urechi, se aude prima bătaie clară (lup-dup); această cifră reprezintă
presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă
 Se înregistrează numărul care corespunde bătăii de final în timp ce se continuă
decomprimarea manșetei; acesta reprezintă TA diastolică sau minimă
 Se îndepărtează manșeta, se curăță şi dezinfectează olivele stetoscopului
 Se înregistrează valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele
pacientului, data înregistrării, valorile obţinute
o (TA = 130/70 mmHg sau TA= 13/7 cmHg)
8. Supravegherea  Pacientul este așezat comod în pat, se simte bine, nu este agitat
pacientului
9. Reprezentarea grafică  Socotiți pentru fiecare linie
a TA orizontală din foaia de temperatură,
10 cmHg sau 1 cmHg
 Reprezentați grafic valorile
înregistrate printr-un dreptunghi de
culoare roșie, așezat pe verticală
timpului (D sau S); latura de sus a
dreptunghiului reprezintă T.S.
(tensiunea sistolică), iar latura de
jos a dreptunghiului reprezintă
T.D. (tensiunea diastolică)
10. Evaluarea şi notarea  Pe foaia de temperatura TA se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui scop
procedurii sau grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și minimă – un
pătrățel egal o unitate
 Bilanț pozitiv:
o TA. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei;
pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru
o Valorile normale ale tensiunii arteriale

Valori normale ale Limite superioare


Vârsta
TA. ale normalului
1 an 95/65 cmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 cmHg 119/79 cmHg
10-13 ani 110/65 cmHg 124/84 cmHg
14-17 ani 110/70 cmHg 134.89 cmHg
18 – adult 110/70 cmHg 139.89 cmHg
103
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de
rață normală a persoanelor de aceiași vârstă
o Sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a
facilita o apreciere exactă a TA
11. Observații  În lipsa stetoscopului auricular, presiunea arterială se poate determina prin
metoda palpatorie, se obține numai valoarea tensiunii sistolice prin această
metodă.

C-1.4. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI


1. Definiție  Respirația reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurător, necesar procesului de oxidare din organism, și de a elimina
dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare
2. Scop  Determinarea respirației reprezintă un indiciu pentru stabilirea diagnosticului,
aprecierea evoluției bolii, recunoașterea unor complicații, aprecierea
prognosticului
3. Obiectivele procedurii  Determinarea ratei respiratorii la internarea pacientului, servește drept bază de
comparare cu determinările ulterioare
 Monitorizarea evoluției bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului
respirator
 Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele primite
4. Recomandări  Monitorizarea, măsurarea și înregistrarea respirației depinde de o serie de
procedurale condiții care țin de pacient
o Intenția de măsurarea a respirației nu va fi anunțată pacientului,
deoarece există posibilitatea ca acesta să își modifice ritmul și
profunzimea respirației
5. Elemente de apreciat  Tipul de respirație:
o Costal superior (femei)
o Costal inferior (bărbați)
o Diafragmatică/abdominal (copii, bătrâni)
 Amplitudinea mișcărilor respiratorii:
o Hipopnee(hipoventilație)
o Hiperpnee ( hiperventilație)
 Ritmul respirator:
o Ritm normal
o Ritm modificat:
 Respirație Kussmaul (în acidoză, comă diabetic, sepsis, uremie)
 Respirație Chyne-Stokes (acidoză, intoxicație cu salicilați,
afecțiuni ale sistemului nervos central)
 Respirație Biot ( encefalită, sepsis)
 Frecvența respirației: eupnee, tahipnee, bradipnee, apnee
 Simetria mișcărilor toracice
6. Materiale necesare  Ceas cu secundar
 Creion verde (albastru)
 Foaie de temperatură
7. Pregătirea pacientului  Asigurarea unui repaus de cel puțin 10 minute înainte de măsurarea respirației
8. Efectuarea procedurii  Se verifică identitatea pacientului
 Se măsoară respirația pacientului fără al avertiza ( poate fi realizată în tipul
somnului) deoarece avertizarea lui poate determina modificări ale frecvenței,
amplitudinii sau ritmului respirator
 Se înregistrează rata respiratorie obținută în foaia de temperatură, foaia de
observație
 Se spală mâinile
9. Supravegherea  Încercați să comunicați cu pacientul și în cazul unei respirații dificile,
104
pacientului modificate, informați medicul imediat și consemnați aceasta în documentele
medicale
 Administrați medicația conform indicațiilor medicului
10. Reprezentarea grafică  Se socotește câte o respirație pentru fiecare linie orizontală din foaia de
a respirației temperatură
 Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare verde/albastră
așezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineață (D)
sau seară (S)
 Se unește primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respirației aflată în
partea dreaptă a sistemului de coordonate din foaia de temperatură
 Prin unirea cu o linie a valorii prezente cu valoarea anterioară se obține curba
respirației
 În alte documente medicale se poate nota cifric atât valoarea obținută cât şi
caracteristicile respirațiilor: Ex. RS = 20 resp/min
o RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat
11. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv:
procedurii o Respirația pacientului este în limite normale caracteristice vârstei:
respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote, fără efort, regulată
o Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul nu prezintă
dispnee
o Valori normale caracteristice vârstei
Vârsta Rata medie/minut
Nou-născut 30-50
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 16-18
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
Vârstnic 15-25
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Rata respiratorie este mai mare (tahipnee, polipnee) sau mai mică
(bradipnee) față de valorile normale caracteristice vârstei
o Pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență:
 Intoleranță la efort
 Anxietate
 Alterarea confortului
 Clearance ineficient al căilor respiratorii
 Posibila insuficiență respiratorie
 Alterarea schimburilor gazoase
 Pacientul se așază în poziție semișezând, se administrează oxigen și se anunță
medicul
12. Erori procedurale  Măsurarea respirației nu s-a efectuat după o perioadă de repaus (pacientul poate
să efectueze o serie de activități care pot determina modificări respiratorii false)
 Măsurarea respirației s-a făcut imediat după ce pacientul a fumat, a mâncat sau
are dureri
 Pacientul este neliniștit, agitat
 Timpul în care s-a făcut măsurarea a fost prea scurt

105
C-1.5. MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA DIUREZEI
1. Definiție  Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
2. Scop  Obținerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra
altor îmbolnăviri
 Cunoașterea volumului diurezei
 Efectuarea unor determinări calitative (analize biochimice) din cantitatea totală
de urină emisă
 Urmărirea bilanțului lichidian (intrări – ieșiri)
3. Materiale necesare  Vase cilindrice gradate, de 2-4 litri, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată
(pentru a nu modifica compoziția urinei) şi acoperite
 Etichetă pentru notarea numelui pacientului
 Pix de culoare albastră
 Foaia de temperatură
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul asupra necesității colectării corecte a urinei şi
se obține consimțământul
 Pregătirea fizică:
o Se va evalua pacientul pentru a determina capacitatea lui de a participa
la efectuarea procedurii
o Colectarea începe dimineață, la o anumită oră, şi se termină în ziua
următoare, la aceiași oră
o Se asigură spațiu de depozitare a recipientului de colectare a urinei
5. Efectuarea procedurii  Se verifică identitatea pacientului
 Se verifică prescripția
 Se etichetează recipientul gradat cu datele de identificare ale pacientului:
numele/ prenumele pacientului, etajul, numărul salon, volumul de urină;
recipientul se ține la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea
urinei
 Se înmânează recipientul pacientului și i se prezintă desfășurarea procedurii
o Pacientul urinează dimineață la o oră fixă (ora 7,00) la toaletă sau la
pacientul sondat se golește punga urinară
o Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a
doua zi, la aceiași oră, păstrându-se şi urină de la ultima emisie (ora
7,00)
o Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
 Ne asigurăm că pacientul a înțeles cum trebuie să procedeze
 A doua zi se verifică recipientul și se notează volumul de urină (diureza)
6. Reprezentarea grafică  Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului
a diurezei  Prin hașurarea pătrățelelor corespunzătoare cantității de urină şi zilei respective
 Spațiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de
urină
7. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv:
procedurii a. Diureza pacientului este în limite normale corespunzătoare vârstei
b. Pacientul se simte bine nu acuză tulburări la micțiune
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Diureza este sub valoare normală
o Diureza este peste valoarea normală
o Pacientul acuză jenă, dureri la micțiune

106
MĂSURAREA, SUPREAVEGHEREA ȘI NOTAREA GREUTĂȚII ȘI
C-1.6.
ÎNĂLȚIMII
1. Definiție  Măsurarea greutății și înălțimii reprezintă criterii de apreciere a stării de sănătate
a pacientului
2. Indicații  Toți bolnavii internați în spital vor fi cântăriți, cu excepția acelora la care
mobilizarea activă este contraindicată
3. Contraindicații  Pacienți cu infarct de miocard, tromboflebite, hemoragii, stări de șoc, traumatism
4. Scop  Pentru aprecierea stării de nutriție și a reținerii apei în organism
 Pentru stabilirea dozei terapeutice de medicamente
 Pentru calcularea rației alimentare, conform cu necesitățile calorice ale
organismului
 Pentru a urmări evoluția bolii
 Pentru urmărirea efectelor unui tratament (de exemplu tratamentul cu diuretice la
bolnavii cu edeme), se observă eficiența prin scăderea în greutate a pacientului,
după eliminarea lichidelor în exces
5. Materiale necesare  Cântar pentru adulți sau balanță antropometrică
 Carnet pentru notarea valorilor
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul despre necesitatea măsurării greutății și
înălțimii
o Se obține consimțământul informat al pacientului
 Pregătirea fizică:
o Cântărirea se face dimineața pe nemâncate, eventual după ce pacientul
a urinat și a avut scaun
o Cântărirea se face la adult, de preferat, îmbrăcat în pijamale, fără
pantofi
o Pacientul va fi instruit să stea cu călcâiele lipite de tijă antropometrului
7. Determinarea greutății  Se verifică funcționalitatea cântarului sau balanței
corporale  Se invită pacientul să își scoată halatul gros și încălțămintea și să se urce pe
platforma cântarului
 Se deschide brațul balanței/cântarului și se echilibrează greutățile
 Se citesc valorile obținute
 Se imobilizează brațul cântarului/balanței, se coboară pacientul și se conduce în
salon
8. Determinarea înălțimii  Se așază pacientul în picioare cu spatele la tija și sub cursorul taliometrului
corporale  Pacientul este rugat să stea cu spatele drept și călcâiele lipite de tijă taliometrului
 Se deplasează cursorul până la nivelul vertexului pacientului și se citește pe tijă
înălțimea indicată de cursor.
9. Îngrijirea pacientului  Pacientul este condus în salon, până la pat și instalat în poziție comodă
 Se acoperă cu pătura
10. Evaluarea şi notarea  Valorile greutății și înălțimii se notează în foaia de observație a pacientului
procedurii  Se poate constata:
o Cântărirea s-a efectuat corect, rezultatul atestă o evoluție bună
o Valorile obţinute indică o scădere a greutății pacientului – se va verifica
respectarea regimului de către acesta
11. Observații  Menținerea greutății ideale este una din condițiile esențiale ale sănătății.

107
C-1.7. PULSOXIMETRIA
1. Definiție  Metodă neinvazivă de determinare a saturației în oxigen a sângelui periferic şi
frecvenţei (eventual formei) pulsului periferic
o SaO2 = raportul dintre conţinutul total în O2 al hemoglobinei şi
capacitatea potențială maximă a Hb de transport a oxigenului
o Normal SaO2 = 97 – 100%
o Sub SaO2 94% = hipoxemie; pacientul necesită oxigenoterapie
o SaO2= 88 – 83% = hipoxemie medie
o SaO2 <83% = hipoxemie gravă
 Principiul metodei este spectrofotometric (măsurarea cantității de lumină, o
anumită lungime de undă:
o Raze roșii sau infraroșii adsorbite de sângele integral circulant în rețeaua
capilară
o Restul razelor ajungând la un fotodetector aşezat diametral opus, pentru
determinarea SaO2) şi pletismografic (prin determinarea variațiilor de
volum se înregistrează frecvența pulsului şi eventual – în funcţie de tipul
monitorului – forma undei de puls)
o Forma traductorului aplicat în periferie variază în funcţie de vârsta
bolnavului şi locul de aplicare (clește / traductor flexibil)
2. Indicații/ Limite  Indicații
o Determinarea şi monitorizarea SaO2 în cazul pacienților
o Chirurgicali – „standard de aur” în monitorizarea intra şi post
operatorie
o Cu afecţiuni cardio-respiratorii
o Critici
 Limite
 Rezultate false în cazul:
o Tegumentelor murdare, nedegresate sau cu strat cornos de dimensiune
importantă, scuame, cruste groase
o Unghiilor colorate
o Cianozei periferice( tegumente „închise”) (hipotermie, şoc)
 Pulsoximetria oferă date corecte în cazul Hb normale şi valori ↓ în caz de:
o Methemoglobinemie (intoxicație cu nitriți)
o Carboxihemoglobinemie (intoxicație cu CO)
3. Pregătirea pacientului  Pregătirea materialelor:
o Pulsoximetru
o Păduri alcoolizate, acetonă, dacă este nevoie
 Pregătirea pacientului:
o Psihică – se explică pacientului modul de desfăşurare a procedurii şi
contribuția sa la realizarea acesteia și se obține consimțământul
o Fizică - se alege poziţia în funcţie de starea generală a pacientului: în
cazul pacientelor asistenta se va asigura că acestea nu au unghii false
sau ojă (se va șterge oja)
4. Efectuarea procedurii  Se spală simplu mâinile
 Nu este nevoie de mănuşi (traductorul nu se aplică pe tegument cu leziuni
sângerânde din cauza riscului de rezultate false)
 Se curăță şi degresează locul aplicării
 Se aplică traductorul:
o Sub formă de clește: la nivel digital/ pavilionul urechii
o Flexibil (atenție: așezați fotodetectorul în poziţie diametral opusă faţă de
sursa de lumină!):
 La nivel digital /regiune hipotenară, în cazul nou-născuților şi
sugarilor
 În cazul perceperii unei jene circulatorii locale se schimbă poziţia
traductorului
 Se pornește pulsoximetrul, se așteaptă câteva secunde și se citește rezultatul în
timp real pe monitor pulsoximetrul va afișa atât saturația în oxigen, cât și pulsul
108
 Dacă se va măsura saturația montând pulsoximetrul pe lobul urechii, se masează
zona întâi timp de 10-20 secunde cu un pad alcoolizat pentru a îmbunătății
circulaţia. Se lasă pulsoximetrul să măsoare timp de 3 minute până se va
stabiliza sau se măsoară de mai multe ori masând de fiecare dată zona înainte de
a așeza pulsoximetrul
 După măsurătoare, se îndepărtează pulsoximetrul și se șterge cu grijă cu un pad
alcoolizat, pacientul așezându-se comod în pat
5. Evaluarea şi notarea  Se notează valorile găsite în foaia de observație
procedurii
6. Observații  În cazul deplasării traductorului, jenei circulatorii locale, tegumentelor /
unghiilor necurățate, șocului / hipotermiei sau hemoglobinelor anormale se obțin
rezultate false

C-1.8. MONITORIZAREA HOLTER


1. Definiție  Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24 h prin intermediul
unor electrozi montați pe toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o
poartă tot timpul cât durează înregistrarea
2. Scop  Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care
apar sau dispar brutal: aritmii, modificări ischemice
 Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmice
3. Montarea electrozilor  Se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar
 Se aplică electrozii având grijă să fie bine montați pentru a limita cât mai mult
parazitarea înregistrării
4. Instruirea pacientului  Pacientul are obligația să supravegheze cutia aparatului în timpul celor 24 ore
 Nu face duș
 Duce o viață normală /obișnuită tot timpul înregistrării
 Pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare:
palpitații, oboseală mare, efort mare
 Pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care
participă în 24 ore
 Nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras)
deoarece modifică traseul ECG
5. Efectuarea procedurii  Se verifică dispozitivul de înregistrare
 Se declanșează înregistrarea
6. Observații  Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârşitul înregistrării
(după 24 ore)

C-1.9. SCORUL GLASGOW


1. Definiție  Scala de comă Glasgow este un instrument prin care se poate evalua și
monitoriza nivelul de conștiență al unui pacient, de a cuantifica starea
comatoase, profunzimea comei în faza iniţială a unui traumatism cranian și în
toate cazurile de confuzie, indiferent de etiologie
 Scala de comă Glasgow este și un criteriu prognostic, utilizat în practica curentă,
în special în urgențe fiind un mijloc simplu și rapid de evaluare a pacientului
2. Descriere  Scorul Glasgow (Glasgow Coma Scale, GCS) a fost conceput de Teasdale şi
Jennett (1974) pentru a stadializa tulburările stării de conștiență
 Scorul cuprinde trei aspecte comportamentale măsurate independent
o Răspunsul ocular – eyes (E) sau (O)
o Răspuns verbal – (V)
o Răspunsul motor (M)
 şi a căror punctare însumată generează scorul total
o Minimum 3, maximum 15
3. Confirmarea comei  Examen fizic
 Teste de laborator
109
 Examinări cerebrale: CT, RMN, EEG
4. Indicații  Traumatisme craniene
 Accident vascular acut
 Comă nontraumatică
 Stop cardiac
 Trauma
 Hemoragii cerebrale
 Boli craniene degenerative
 Afectări fiziologice /metabolice severe (anoxie, hipotermie, diabet, dezechilibru
electrolitic sever)
 Encefalită/meningită
 Intoxicația cu medicamente, droguri
 Monitorizare: pacienți cronici în secția de terapie intensivă, pacienți în staționar
 Indicator al intervențiilor terapeutice - necesitatea de intubare a pacientului (scor
< 8 recomandă intubarea pacientului)
5. Efectuarea procedurii  Se verifică factorii ce pot interfera cu abilitatea pacientului de a răspunde la
stimuli
 Se vor observa mișcările oculare, capacitatea de a vorbi și mișcările corpului cu
și fără aplicarea stimulilor
1. Deschiderea ochilor – eyes (E) sau (O)
Criterii Rată Scor
Deschidere spontană înainte de - spontană 4p
stimul
După solicitarea de a deschide ochii - la stimuli verbali 3p
După stimul tactil (presiune la - la stimuli dureroși/presiune 2p
nivelul unui deget)
Nu deschide ochii - fără răspuns ocular, chiar 1p
la presiune supraorbitală
2. Răspunsul motor (M)
Răspunde la comenzile de mișcare  răspunde la comenzi 6p
verbale
Duce mâna la clavicula după  răspuns motor prin 5p
aplicarea unui stimul la acel nivel localizarea stimului dureros
Îndoaie coatele normal cu mișcări  răspuns motor prin 4p
normale retragerea unui membru
sau a ambelor, la stimulare
dureroasă – flexie normală
Îndoaie coatele, dar nu în mod  răspuns motor prin flexie 3p
normal anormală (fără orientare
spre locul dureros) a unui
membru sau a ambelor
membre superioare, la
stimularea dureroasă
(decorticare)
Întinde coatele  răspuns motor prin extensia 2p
membrului la stimularea
dureroasă (decerebrare)
Nici o mișcare a membrelor  nici un răspuns motor 1p
3. Răspuns verbal (V)
Spune numele corect, locul, data  adaptat, pacient orientat 5p
Comunică coerent dar neorientat,  confuz 4p
conversația confuză, dar are
capacitatea de a răspunde

110
Cuvinte sporadice inteligibile  cuvinte fără legătură 3p
Doar gemete și sunete neinteligibile  sunete neinteligibile 2p
Fără răspuns verbal  nu există răspuns verbal 1p
 Pentru copii sub 5 ani, răspunsul verbal se stabilește astfel:
Scor 2-5 ani 0-23 luni
5 Cuvinte și fraze potrivite Zâmbește și gângurește
corespunzător
4 Cuvinte nepotrivite Plânge și răspunde la consolare
3 Plâns persistent/țipete Plâns persistent nepotrivit și/sau
țipete
2 Sunete neinteligibile, Mormăieli, agitație și neliniște
mormăieli
1 Fără răspuns verbal Fără răspuns verbal
6. Evaluarea şi notarea  Scorul se exprimă sub forma GCS (scor total)= scor E + scor V + scor M
procedurii  Interpretarea scorului total:
o În traumatisme craniocerebrale (TCC)
 Scor 15 (maximum) = normal
 Scor 13-15 = TCC uşor /minor (letargie, somnolență)
 Scor 9-12 = TCC moderat (sedare, amorțire)
 Scor 3-8 = TCC sever (comă)
o În evaluarea comelor
 GCS 8 = comă grad I (vigilă)
 GCS < = 6-7 = coma grad II (propriu-zisă)
 GCS 4-5 = comă grad III (carrus)
 GCS 3 = comă grad IV (depășită)
• Sub 3 nu se poate clasifica
 În situația în care pacientul este intubat sau este prezent edemul palpebral,
aprecierea răspunsului verbal și respectiv ocular este imposibilă. în acest caz
pentru aceste răspunsuri se atribuie punctaj 1 și un indiciu atașat:
o E 1i și V 1t, unde "i" este "închis" și "t" este "tub endotraheal"
 Exemplu
o GCS 9 = E 2+ V 4+ M 3 indicând un scor total de 9, cu scor 2 pentru
răspunsul ocular, scor 4 pentru răspunsul verbal și scor 3 pentru
răspunsul motor – pacientul deschide ochii la stimul de presiune/durere,
comunică coherent dar este confuz și poate îndoi coatele după aplicarea
stimulului, dar nu în mod normal

COD
RECOLTĂRI DE PRODUSE BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE
procedură
C -2 PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

NOȚIUNI GENERALE
1. Responsabilități  Recoltarea produselor biologice și patologice(sânge, urină, secreții, umori etc)
pentru examene de laborator reprezintă una din intervențiile importante ale
asistentului medical
 Pentru recoltare produselor se impune cunoașterea, de către asistentul medical, a
algoritmului de recoltare și a regulilor recoltării, funcție de produsul recoltat și
de protocolul laboratorului
 Nerespectarea protocolului de recoltare poate determina o serie de valori false cu
influență asupra evoluției următoare a afecțiunii pacientului
 Solicitarea examinărilor paraclinice se face de către medicul specialist și primar
(solicită teste complexe) sau medicul rezident ( teste de rutină)
2. Scop  Aduce informații și completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective
 Confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
 Reflectă evoluţia afecțiunii precum şi eficacitatea tratamentului aplicat
111
 Confirmă vindecarea
 Semnalează apariția unor complicații
 Permite depistarea agenților infecțioși implicați în etiologia bacteriană, infecțioasă
 Permite depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni
3. Rolul asistentului  Să respecte orarul recoltărilor
medical  Să pregătească pacientul în vederea recoltării
 Să recolteze probele recomandate
 Să primească probele auto-recoltate de către pacienți
 Pentru bolnavii internați recoltarea se face:
o „a jeun” (recoltări între orele 7,00 – 9,00 a.m.) pentru testele curente
o 24 de ore din 24, pentru bolnavii critici
 Etichetează recipientele probelor cu etichete cu coduri de bare tipărite din sistemul
informatic
 Transportă probele de la laborator în condiţii de securitate
 Să utilizeze materiale și instrumentar steril, în termen de valabilitate
 Să realizeze pregătirea fizică și psihică a pacientului
 Să obțină consimțământul pacientului
 Să respecte algoritmul recoltării și să efectueze procedura cu profesionalism
 Să pregătească probele pentru laborator completând imediat și corect fie solicitarea
electronică fie buletinul de analize și să transporte în timpul recomandat probele al
laborator, evitând alterarea acestora
 Să supravegheze pacientul după procedură, iar dacă apar modificări în starea
pacientului să anunțe de urgență medicul pentru a se interveni
 Să colecteze materialele sanitare rezultate din activitatea medicală conform
reglementărilor în vigoare ( Ordin M.S. 1226/2016, Ordin M.S. 1101/2016)
4. Tipuri de analize -  Tipuri de examene
Recoltări de sânge o Hematologice
o Biochimice
o Bacteriologice
o Serologice, imunologice
o Parazitologice
 Modalități de recoltare
o Puncție capilară/înțepare:
 La adult: pulpa degetului, lobul urechii
 La copii: fața plantară a halucelui, călcâi
o Puncție venoasă
o Puncție arterială
 Recoltarea se face cu sistemul de vacuum, direct în vacutainer!
 Nu se recoltează în seringă pentru a transfera apoi în vacutainer ! Coagularea
începe imediat după scoaterea sângelui din vase !
 Atenție la proporția sânge -anticoagulant ! Proporție incorectă modifică
rezultatele testelor de coagulare şi a testelor hematologice

C-3 RECOLTAREA SÂNGELUI

C-3.1. PUNCȚIA CAPILARĂ


1. Definiție  Puncția capilară reprezintă prelevare de sânge capilar prin înțepare pentru
analize de laborator (HLG, dozarea hemoglobinei, glicemie)
2. Precauții  Plânsul excesiv poate influența rezultatele unor teste cum ar fi numărătoarea
leucocitelor
 Se recomandă o perioadă de așteptare de circa 30 minute între momentul
calmării copilului și efectuarea propriu-zisă a puncției
 Dacă proba este recoltată în timpul plânsului se solicită notarea pe cererea de
analize a acestui lucru
 Dacă un pacient este deshidratat sau prezintă circulație periferică săracă (ex. în
stare de șoc) poate fi imposibilă obţinerea unei probe de sânge corespunzătoare
112
3. Scop  Explorator:
o Puncţia este solicitată în special la copii mici dar și la adulți în anumite
cazuri:
 Arsuri severe întinse
 Obezitate
 Tendință la tromboze
 Pacienți vârstnici la care venele nu sunt accesibile sau sunt
foarte fragile
4. Locul de elecție  La adult:
o Pulpa degetului inelar sau mijlociu
o Lobul urechii
 La copil:
o Faţa plantară a halucelui
o Călcâi
5. Materiale necesare  Tavă medicală/cărucior medical
 Ace seringă sau lamelă sterilă
 Tampoane de vată
 Soluţie dezinfectantă
 Hârtie de filtru
 Mănuşi de protecţie
 Lame de sticlă
 Tuburi; pipete
 Seruri
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Informați şi explicați pacientului procedura
o Obțineți consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Poziționați pacientul: șezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie
de
o starea generală
o Alegeți locul
7. Efectuarea procedurii  Verificați recomandarea medicală
 Spălaţi-vă pe mâini
 Îmbrăcați mănusile de protecţie
 Masați uşor locul efectuării puncţiei
 Aseptizați regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în dezinfectant
 Așteptați evaporarea soluției dezinfectante
 Pe locul perfect uscat înfigeți acul la 2-3 mm profunzime (ca sângele să
țâșnească singur), perpendicular pe straturile cutanate
 Ștergeți prima picătură cu hârtie de filtru sau uscată
 Prelevați sângele în funcţie de scopul urmărit:
o Pe lama perfect uscată şi curată (frotiu- hemograma, grupa sanguină,
timp de sângerare şi coagulare)
o Se aspiră în tuburile (pentru analiza gazelor sanguine)
o Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie)
o 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picătura groasă- dg. malarie
şi tifos exantematic)
o Ștergeți cu un tampon steril l
o Faceţi o ușoară compresiune
 Reorganizarea locului
o Acele, lanțetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru
obiecte
o tăietoare, înțepătoare (cu pereți duri)
o Tampoanele de vată sau hârtia de filtru, mănusile se colectează în
recipiente speciale pentru materiale cu potențial infecțios
 Dezbrăcați mănusile
113
 Spălaţi-vă pe mâini
8. Supravegherea  Observați starea pacientului
pacientului  Aplicați un tampon steril uşor compresiv
9. Evaluarea şi notarea  Notați procedura în dosarul /planul de îngrijire:
procedurii o Data, motivul efectuării puncţiei
o Semnătura
 Bilanț pozitiv:
o Pacient colaborant
o Pacientul nu prezintă sângerare
o Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
 Bilanț negativ (probleme potenţiale) /Ce faceţi?
o Sângerare la locul puncţiei
 Comprimați locul înțepăturii mai multă vreme
o Nu se obține suficient sânge
 Strângeți degetul de la distanță
o Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică
rezultatele
o La nevoie repetați înțepătură

C-3.2. PUNCȚIA VENOASĂ


1. Definiție  Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei
vene (de regulă periferică, superficială) în vederea obținerii/recoltării unui
eșantion de sânge sau administrării unor medicamente (primul timp al injecției
intravenoase)
2. Responsabilități  Asistentul medical răspunde de corectitudinea efectuării procedurii, de pregătirea
fizică și psihică a pacientului și de respectarea condițiilor de asepsie și antisepsie
3. Indicațiile procedurii  Recoltarea unor eșantioane de sânge
 Obținerea unor informații despre statusul biochimic și biofizic a organismului
uman
 Cale de acces intravenoasă pentru injectarea medicamentelor
 Asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată pentru reechilibrare
hidroelectrolitică și acidobazică
 Administrarea preparatelor de lipide injectabile, a aminoacizilor şi a soluțiilor
glucozate izotone
4. Contraindicațiile  Epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale repetate
procedurii  Prezența de arsuri, eczeme sau infecții tegumentare la locul ales pentru puncție
 Traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se dorește efectuarea
puncției
 Paralizia membrului unde se dorește efectuarea puncției.
 Mastectomie cu limfadenită
 Prezența fistulei arterio-venoase(dializă)
5. Loc de elecție  Orice venă superficială (periferică) de orice calibru,
 În mod obișnuit, puncția venoasă se realizează la nivelul:
o Venelor superficiale de la plica cotului (vena cefalică, vena bazilică, vena
mediană) – pentru recoltarea probelor de sânge
o Venele de pe fata dorsală a mâinii- arcada palmară superficială, vene
metacarpiene – utilizate mai ales pentru istalarea cateterului venos
periferic
o În ultimă instanță venele de pe fata dorsală a piciorului
! ATENȚIE risc mare de flebită.
 La sugari se utilizează venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a
piciorului, venele gambei) și venele epicraniene

6. Materiale necesare  Recomandarea medicului pentru recoltare


 Garou
 Mănuși de unică folosință
114
 Ac de puncție
 Tampoane cu dezinfectant ( alcool, povidone etc.)
 Tăviță renală
 Alte materiale în funcție de obiectivul urmărit
o Holder
o Ac dublu/ canulă buterfly (fluturaș);
o Eprubete - sistem vacuum (vacutainere) cu aditivi specifici în funcție de
analiza cerută
o Etichete/cod de bare
o Bandă adezivă non alergică
o Formulare pentru laborator
 Recipient pentru colectarea materialelor folosite
7. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii
o Se explică pacientului cum poate participa la procedură, se încurajează
pentru a reduce anxietatea
o Pacientul este întrebat dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a
simțit leșin, transpirație, stare de greață, vărsătură
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se asigură poziția corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului,
cu scopul şi locul puncției
 Decubit dorsal cu membrul superior în adducție pentru recoltarea în
spital
 Șezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație
– recomandat pentru recoltarea în ambalator
8. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul și se verifică indicația medicului privind scopul puncției
venoase
 Se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul puncției
 Se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica
cotului, mai rar cele de pe faţă dorsală a mâinii
 Se pregătesc materialele și se notează numărul setului și numele bolnavului pe
eticheta recoltorului
 Se spală mâinile şi se pun mănușile
 Se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncție; capetele garoului fiind
direcționate departe de zona de puncție
 Se palpează vena
 Se atașează acul dublu la holder sau montați seringa și atașați acul
 Se recomandă pacientului să strângă pumnul
o Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simți la palpare:
 Se roagă pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
 Se dă drumul la garou şi pacientul este rugat să-şi coboare mâna
sub nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi se reaplică
garoul şi se bate încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
 Se înlătură garoul şi se pune o compresă caldă şi umedă pe venă
timp de 10-15'
 Se dezinfectează tegumentul cu alcool 70% sau tinctură de iod
 Se poziționează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncție şi cu policele se
întinde pielea dreaptă pe venă
 Se ține acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi se introduce în venă sub un
unghi de 15°-300, de deasupra venei
 Pătrunderea în venă se constată prin scăderea rezistenței la înaintare, se urmărește
cursul venei 1-2 cm
o În cazul recoltării sângelui se continuă puncția conform obiectivului: se
introduc în holder, respectând ordinea de recoltare, întâi vacutainerele
fără aditivi ( pentru testele de biochimie, imunologie, serologie, hormoni,

115
toxicologie) și apoi cele cu anticoagulant iar la final probele de
coagulare, VSH-ul cu desfacerea garoului. Garoul nu va fi menținut mai
mult de 1 minut.
 Dacă s-a efectuat recoltarea conform recomandărilor, se extrage acul sub un
tampon cu dezinfectant și se roagă pacientul să exercite o compresie de max. 5
minute, fără a flecta brațul sau masă locul puncției, până se oprește sângerarea
 După oprirea sângerării se aplică un plasture
 Vacutainerele cu anticoagulant se răstoarnă cu mișcări lente pentru a realiza un
amestec omogen
 Se aplică etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba
recoltată, secția care trimite proba de sânge la laborator
 Se colecteze deșeurile în recipientele speciale
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
 Se așază pacientul în poziție comodă în pat și se supraveghează
9. Supravegherea  Așezați pacientul în poziție comodă
pacientului  Observați faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
 Întrebați pacientul dacă are stare de greață sau vomă
 Verificați locul puncției venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
10. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în fișa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire: data,
procedurii ora, ce probe s-au luat, cine a efectuat-o, dacă pacientul a prezentat reacții
atipice, dacă puncția a fost făcută pentru recoltare de sânge specificând probele
recoltate sau alt pentru alt scop.
 Bilanț pozitiv:
o Puncția s-a efectuat fără incidente
o Pacientul a înțeles scopul puncției venoase
o Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate, semnele vitale sunt
normale
o Pacientul nu a prezentat leșin, stare de greață, vărsături, hematom
 Bilanț negativ:
o Pacientul prezintă stare de rău: leșin, starea de greață sau vărsături:
 Se anunță medicul
o Pacientul prezintă anxietate:
 Se discută cu pacientul care este încurajat
o Refuzul pacientului privind puncția venoasă:
 Se anunță medicul
o Perforarea venei cu extravazarea sângelui în țesuturile din jur și apariția
hematomul:
 Se comprimă locul cu un tampon steril, nu se va repeta puncția în
aceiași zonă; se aplică o compresă rece, unguente care
favorizează resorbția
o Hemoliza sângelui recoltat:
 Se repetă recoltarea cu acordul pacientului
o Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
11. Complicații( incidente  Imposibilitatea de puncționare a unei vene superficiale – situație întâlnită la obezi,
și accidente) persoane cu vene subțiri ori sclerozate ca urmare a multor injecții intravenoase
făcute anterior, precum şi la persoane aflate în șoc (colaps); impune puncționarea
unei vene profunde sau descoperire de venă
 Neexteriorizarea de sânge la aspirație – în situația în care bizoul acului nu a
pătruns complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereți ai venei
şi a ajuns înapoia acesteia; puncția va trebui repetată în alt loc
 Puncționarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoaște după aspectul
arterial al sângelui exteriorizat
 Lezarea nervului median în foseta antecubitală
 Hematomul la locul puncției – prin nerespectarea indicației de comprimare a venei
puncționate
 Reacția inflamatorie la locul puncției – consecutivă nerespectării măsurilor de

116
asepsie şi antisepsie
 Tromboflebita superficială
12. Observații  Niciodată nu efectuaţi puncția venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braț, o
venă deja utilizată pentru terapia i.v.
o Opriți perfuzia şi așteptați 5 min
 Nu recoltați din locuri aflate deasupra liniei intravenoase:
o Risc de hemodiluţie
 Nu efectuaţi puncția venoasă pe un loc deja infectat
 Evitați vena care este dureroasă la palpare
 Nu efectuaţi puncția venoasă, nu recoltați sânge dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primește terapie anticoagulantă, se
menține o presiune fermă pe locul puncției venoase minim 5' după retragerea
acului din venă pentru a preveni formarea unui hematom
 Evitați folosirea venelor de la picioare pentru puncția venoasă, deoarece aceasta
crește riscul de tromboflebită
 La bătrâni, dacă este posibil, evitați venele dorsale ale mâinii la brațul dominant
pentru puncția venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independența
vârstnicului
 La copii locurile uzuale pentru puncția venoasă sunt scalpul sau piciorul
 În cazul imposibilității realizării abordului venos periferic pe una din căile
menționate anterior se poate realiza puncția venei jugulare externe, venei
subclaviculare, venei femurale

C-3.3. PUNCȚIA ARTERIALĂ


1. Definiție  Procedura ce constă în crearea unei căi de acces într-o arteră prin intermediul
unui ac de puncție
2. Responsabilități  Medicul execută puncția arterială și recoltează sânge arterial
 Asistentul pregătește materialul necesar, ajută medicul şi supraveghează locul
puncției după recoltare
o Asistenta poate recolta sânge arterial, la indicația şi sub supravegherea
medicului
3. Scop  Recoltare de sânge arterial (pentru determinarea gazelor sanguine arteriale)
 Administrare de medicamente intraarterial
 Efectuarea arteriografiei
 Monitorizarea invazivă continuă a tensiunii arteriale sau a gazometriei.
4. Loc  În general, recoltarea se face de la nivelul arterei radiale deoarece permite un
abord facil şi o compresie eficientă ulterioară
 Mai rar se puncționează artera femurală, deoarece NU permite un control
adecvat al hemostazei
 Extrem de rar este puncționată artera humerală.
5. Materiale necesare  Trusă de puncție arterială ce conţine:
o Seringă sterilă de 1 ml preheparinată
o Ac de puncție de calibru redus, pentru a nu traumatiza artera
o Comprese sterile, pansament, leucoplast
o Soluţie aseptică (Betadine etc.)
 Seringă sterilă de 2 ml cu ac şi anestezic local ( plasturi cu xilină 1%)
 Mănuși de unică utilizare
 Aparat special (ASTRUP) care calculează parametrii
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se anunță pacientul și se explică importanța, necesitatea și modul de
realizare şi riscul de apariţie a durerii obținându-se colaborarea și
consimțământul
 Pregătirea fizică:
o Pacientul va fi așezat în decubit cu antebrațul sprijinit pe pat şi
articulația radiocarpiană în hiperextensie (până la 60°) peste un sul
117
așezat sub articulație; se preferă membrul superior nedominant
o Locul puncției este ras, dacă este cazul, şi dezinfectat din abundență.
Dacă seringa conţine heparină în soluţie, se golește complet pentru ca
rezultatele să nu interfere cu prezența bulelor de aer sau a unui surplus
de heparină
7. Efectuarea procedurii  Spălarea mâinilor şi folosirea de mânuși nesterile
 Se palpează artera, se dezinfectează segmentul
 Se puncționează artera cu acul adaptat la seringa heparinată sub un unghi de 30°
faţă de axul arterei în șanțul radialei, avansând proximal ușor:
o Presiunea sistemică umple seringa cu sânge, împingând pistonul
acesteia
 Se scoate acul de la seringă şi se îndepărtează
 Se scot eventualele bule de aer din seringă şi se pune un căpăcel adecvat
 Se aplică un pansament compresiv, necircular, la locul puncției
 Se aruncă acele în containerul special rezervat acestui scop
 Se spală mâinilor
8. Supravegherea  Asistentul medical comprimă câteva minute locul puncției, pentru a evita
pacientului formarea hematomului; la pacienții sub tratament anticoagulant se menține
compresia mai mult timp
 Se supraveghează regulat locul puncției, în special dacă bolnavul este sub
tratament anticoagulant
9. Evaluarea şi notarea  Asistentul medical completează o fișă în care notează numele bolnavului,
procedurii înălțimea, greutatea, temperatura acestuia, condițiile de oxigenare (aer ambiant,
O2 pe sondă nazală, ventilație mecanică)
 Această fișă însoțește proba sanguină care trebuie transportată cât mai repede la
laborator
10. Complicații, incidente  Frecvent apar hematoame la locul puncției.
și accidente  Extrem de rar pot apărea:
o Puncția nervului radial
o Abcese în cazul puncționării repetate în aceiași zonă
o Fistule arterio-venoase
o Complicații ischemice locale.
11. Observații  În cazul abordului femural frecvent se puncționează vena (se constată că sângele
urcă extrem de greu în seringă şi este mult mai închis la culoare)
 Puncția arterială interferă cu medicația trombolitică
 Este importantă compresia eficientă de minimum 5 minute la locul puncției
 Prelevarea de sânge arterial este un gest de rutină în mediul spitalicesc, în special
în secțiile de terapie intensivă
 Deși este un gest simplu, necesită o îndemânare adecvată

C-3.4. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN HEMATOLOGIC


1. Definiție  Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză de laborator care măsoară
următorii parametri din sânge:
o Numărul de globule roșii - eritrocite (RBC)
o Numărul de globule albe - leucocite (WBC)
o Cantitatea totală de hemoglobină (HGB)
o Procentul de globule roșii (hematocrit) (HCT)
o Media volumului globulelor (MCV) mărime globulelor roșii
o Media globulara a hemoglobinei (MCH)
o Concentrația medie a hemoglobinei (MCHC)
o Numărul de trombocite (PLT)
2. Scop  Furnizează informaţii despre numărul tuturor tipurilor de elemente figurate ale
sângelui, cât şi despre mărime, formă, şi alte caracteristici fizice ale acestora
 Furnizarea de informații pentru stabilirea diagnosticului
 Determinarea stării de sănătate a unui individ
118
 Monitorizarea unor afecțiuni: anemia
3. Materiale necesare  Tavă medicală/cărucior
 Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
 Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac
mov )
 Soluţie dezinfectantă (alcool)
 Tampon de vată
 Garou
 Tăviță renală
 Mănuși de unică folosință
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează şi se explică pacientului procedura şi se obține
consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se atenționează pacientul să nu mănânce cu cel puțin 12-8 ore înainte şi
să stea în repaus fizic la pat
o Se poziționează pacientul în decubit dorsal cu mâna pentru puncție
venoasă sprijinită și în extensie
o Se alege vena cea mai proeminentă
5. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul
 Se spală mâinile
 Se pun mănușile de protecție
 Se montează acul dublu la holder prin înșurubare
 Se aplică garoul și se puncționează vena cu acul dublu
 Se fixează tubul vacutainer destinat recoltării HLG şi se umple cu sânge
recipientul până la semn
 Se desface garoul şi se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de
2- 5 minute
 Se răstoarnă vacutainerul de câteva ori
 Se aplică un plasture la locul puncției
 Se colectează deșeurile în recipiente speciale conform precauțiunilor standard
 Se îndepărtează mănușile /se spală mâinile cu apă şi săpun
 Se etichetează vacutainerul, completând apoi buletinul pentru laborator cu
nume/prenume, CNP-ul pacientului, numărul F.O., analiza cerută, secția etc.
 Se transportă la laborator produsul imediat
6. Supravegherea  Se aşează pacientul în poziție comodă, în pat, se observă faciesul, tegumentele,
pacientului comportamentul
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
procedurii  Bilanț pozitiv
o Puncția se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort,
iar sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se întrerupe puncția
o Pacientul poate prezenta amețeli, paloare, lipotimie – așezarea în
decubit dorsal a pacientului
o Se produce coagularea, hemolizarea sângelui sau nu s-a respectat
raportul sânge/anticoagulant – se repetă recoltarea
8. Observații  Nu se recoltează niciodată de la brațul sau piciorul care au fost
folosite pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul
poate fi afectat
 Se evită recoltarea din zonele edemațiate, șunturi arterio-venoase,
zone cu hematoame sau răni vasculare
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau face tratament cu anticoagulante,
compresia la locul puncției se face cel puțin 15 minute

119
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU TESTE DE COAGULARE ȘI
C-3.5.
FIBRINOGEN
1. Definiție  Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteină sintetizată în ficat care,
în cursul procesului de coagulare este transformată în fibrină. Este o analiză
biochimică efectuată din sânge venos
 Timpul Quick – indice de protrombină (TQ; PT) evaluează activitatea
factorilor implicați pe calea „extrinsecă” și „comună” a coagulării: FVII-
proconvertina, FX-factorul Stuart-Prower, FV-proaccelerina, FII-protrombina și
FI-fibrinogenul
 Timp Quick, include INR
2. Scop  Explorator
3. Materiale necesare  Materiale pentru puncția venoasă
 Vacutainer cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrat de sodiu)
 Pentru timp de protrombină - vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu –
sânge=1/9). Ex. Vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu
0,2 ml citrat
 Pentru fibrinogen vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat de
sodiu – sânge=1/9)
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se explică tehnica
o Se obține consimțământul
 Pregătirea fizică:
o Recoltare à jeun (pe nemâncate)
5. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
 Se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP, INR
 Se aplica tamponul
 Se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5 minute.
6. Exprimarea  Ca timp de coagulare – în secunde
rezultatelor pentru  Ca procent (%) din activitatea normală = activitatea protrombinică (AP);
teste de coagulare domeniul măsurabil = 10-100%
 Ca raport protrombinic (PR=PT pacient în sec/PT plasma normală în sec)
 Ca INR (Internațional Normalized Rațio)
 Valori de referință
o Normal activitatea de protrombină > 70%; valorile > 100% nu prezintă
semnificație clinică
o Interval terapeutic:
 INR=2.0–3.0 (2.5): pentru majoritatea situațiilor clinice: profilaxia și
tratamentul trombozei venoase; tratamentul embolismului pulmonar;
profilaxia emboliei sistemice la pacienții cu fibrilație atrială, infarct
miocardic (dacă se asociază aspirina), boala valvulară mitrala
reumatica, prolaps de valva mitrală, calcificare inelara mitrala,
trombus mobil de arc aortic, valve cardiace biologice sau proteze
mecanice bivalvulare aortice, chirurgia soldului și genunchiului,
tromboza de sinus venos sindrom antifosfolipidic
 INR=2.5-3.5 (3.0): valve cardiace mecanice, episoade
tromboembolice repetate la pacienți anticoagulanți cu INR terapeutic
 INR=3.0-4.0 (3.5): infarct miocardic, pacienți cu tromboza remisă de
proteză valvulară mecanica aortică
 INR=3.5-4.5 (4.0): pacienți cu tromboza remisă de proteză valvulară
mecanica mitrală
 INR=1.5-1.9: pacienți cu un prim episod neprovocat de tromboza
venoasă profundă sau embolism pulmonar, după primele 3 luni de
tratament, în cazul în care nu este posibilă testarea INR la interval de 4
săptămâni pentru monitorizarea tratamentului; prevenția primară a
infarctului miocardic la pacienți cu risc crescut
 Valori critice:
120
o INR>6 – risc hemoragic (mai ales la pacienții cu boli gastro-intestinale,
HTA, boli renale, cerebro-vasculare, tratament antiagregant, alte
medicamente potențiatoare).
7. Exprimarea  Valori de referință – variază în funcție de vârstă:
rezultatelor pentru
fibrinogen Vârsta Valori de referință (mg/dl)
0-1 an 160-390
2-10 ani 140-360
11-18 ani 160-390
> 18 ani 200-400

 Valori critice – <100mg/dl


o ! La valori <50mg/dl pot apărea evenimente hemoragice după
intervenții chirurgicale traumatice
o Valorile > 700mg/dl (determinări repetate după remiterea procesului
inflamator acut) indică un risc crescut pentru apariția bolilor
coronariene și cerebrovasculare
o Scăderi:
 Creșterea consumului de fibrinogen: în coagulare intravasculară
diseminată (CID) și în reacțiile de hiperfibrinoliză din cancere
metastatice, leucemie acută promielocitară, complicații
obstetricale
 Consumul moderat de alcool scade nivelul de fibrinogen
 Scăderea sintezei de fibrinogen: în afecțiuni hepatice severe:
ciroza hepatică, intoxicație cu ciuperci; insuficientă cardiacă
dreapta
 Terapia trombolitică: streptokinaza și urokinaza determina
scăderea pronunțată a fibrinogenului (valori < 10mg/dl)
 Terapia cu L-asparaginază
 Afibrinogenemia congenitală, caracterizată prin lipsa completă a
fibrinogenului, este una din cele mai rare deficiențe de factori ai
coagulării, este moștenita autosomal recesiv și apare la
homozigoți său dublu heterozigoți pentru mutațiile respective.
PT și APTT sunt prelungite la infinit datorită incapacității de a
produce fibrină
 La pacienții cu disfibrinogenemie congenitală fibrinogenul
coagulabil este scăzut, iar concentrația plasmatică a acestuia este
normală sau scăzută. Disfibrinogenemia congenitală este
moștenită autosomal dominant, aproximativ 50% din pacienți
sunt asimptomatici fiind descoperiți la testările de laborator de
rutină datorită timpilor de coagulare prelungiți, unul din patru
pacienți prezintă sângerare prelungită postoperator, iar 20%
prezintă tendința spre tromboza
o Creșteri:
 Creșterea sintezei de fibrinogen:
• În cadrul răspunsului de fază acută din infecții, inflamații,
tumori, traumatisme, arsuri. În cazul destrucției celulare
întinse (de ex. Intervenții chirurgicale, infarct miocardic,
radioterapie) fibrinogenul revine la normal după răspunsul
de faza acută, spre deosebire de procesele inflamatorii
cronice active din afecțiuni reumatismale și boli de colagen,
în care nivelul acestuia rămâne crescut pe durate lungi de
timp.
• Ca răspuns compensator la pierderea de proteine (în special a
albuminei) la pacienții cu sindrom nefrotic, mielom multiplu
• Boala hepatică, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare
intravasculară compensată
121
• Hipertensiune, diabet, obezitate
o Nivelurile crescute de fibrinogen se asociază cu risc crescut de boala
cardiovasculară atero-sclerotică (de ex. infarct miocardic acut și accident
vascular cerebral)
o Influența medicamentelor asupra valorilor fibrinogenului:
 Creșteri: contraceptive orale și estrogeni, aspirină, chimioterapice,
pirazinamida, uleiul de pește
 Scăderi: nivele crescute ale antitrombinei III, steroizi anabolizanți,
androgeni, L-asparaginaza, activatori ai plasminogenului, acid
valproic, atenolol, pentoxifilin, cefamandol, preparate cu fier, 5-
fluorouracil, clofibrat, danazol, kanamicina, medroxiprogesteron,
prednison, ticlopidina
8. Observații  Dacă puncția venoasă a eșuat, o nouă tentativa pe aceeași venă nu se poate face
decât după 10 minute
 La nou născuți concentrația fibrinogenului poate fi scăzută datorită imaturității
sistemului hemostatic și atinge nivelul de la adulți până la 21 zile postnatal
 La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic
 Niveluri crescute de fibrinogen pot fi întâlnite la fumători

C-3.6. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU DETERMINAREA VSH-ULUI


1. Definiție  Viteza de sedimentarea a hematiilor(VSH) este o analiză curentă, nespecifică,
destul de frecventă care evidențiază existența unei inflamații şi monitorizează
evoluţia acesteia
 VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge
anticoagulat într-o oră. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-
ul este mai mare, fiind un indicator de răspuns de fază acută. O creștere a VSH-
ului apare la cel puțin 24 ore după inițierea răspunsului inflamator, iar după
încheierea răspunsului de faza acută scade cu un timp de înjumătățire de 96-144
ore
2. Scop  Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infecții, boli autoimune,
discrazii plasmocitare
 Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporală,
polimialgie reumatică, artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus
eritematos sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană
 Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice
3. Materiale necesare  Materiale pentru puncția venoasă
 Holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
 Vacutainer cu capac negru cu citrat de sodiu 3,8%
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează şi se explică pacientului procedura
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se informează pacientul că recoltarea se face à jeun /postprandial;
poziția ca pentru puncția venoasă şi se alege vena cea mai ușor
abordabilă
5. Efectuarea procedurii  Se recoltează sânge venos prin puncție venoasă
 Se identifică pacientul, se pregătesc materialele și se spală mâinile
 Se pun mănușile de protecție
 Se parcurg pașii ca pentru puncția venoasă, iar după puncționarea venei se
desface garoul şi se introduce vacutainerul cu dop negru în holder realizându-se
umplerea lui până la semn (de obicei 1,6 ml sânge + 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%)
raportul sânge/anticoagulant fiind de 4/1
 Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se explică pacientului că
trebuie să îl mențină pe loc timp de 2- 3 minute
 Se răstoarnă lent vacutainerul de câteva ori
122
 Se colectează materialele folosite
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
 Se etichetează vacutainerul, se completează fișa de laborator și se transportă la
laborator
 Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
6. Supravegherea  Se aşează pacientul în poziție comodă, se aplică un plasture la locul punției
pacientului  Se observă faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncției
7. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv
procedurii o Puncția venoasă se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare
de confort
o Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematomul
local
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul prezintă amețeli, paloare accentuată, lipotimie – se întrerupe
puncția
o Se produce coagularea sângelui sau hemoliza sângelui - greșeală de
recoltare, se cere acordul medicului şi pacientului pentru repetarea
recoltării
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se aplică o compresă rece şi
apoi un unguent care favorizează resorbția
8. Observații  Nu se recoltează niciodată de la brațul sau piciorul care au fost
folosite pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul
poate fi afectat
 Se evită recoltarea din zonele edemațiate, șunturi arterio-venoase,
zone cu hematoame sau răni vasculare
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau face tratament cu
anticoagulante, compresia la locul puncției se face cel puțin 15 minute

C-3.7. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BIOCHIMIC


1. Definiție  Recoltarea sângelui reprezintă una dintre cele mai comune proceduri medicale
 Examene biochimice: uree, creatinină, glicemie, rezervă alcalină, acid uric,
lipide, trigliceride, colesterol amilazemie, bilirubină, calciu, sideremie,
electroforeză etc
2. Scop  Recoltarea sângelui venos pentru examene biochimice se face pentru:
o Completarea datelor furnizate de examenul clinic
o Urmărirea evoluției stării pacientului sub tratamentul recomandat
3. Obiective  Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării
măsurilor competente în timp util în cazul modificărilor patologice
 Cercetarea prezenței sau absenței anticorpilor în serul pacientului pentru
diagnosticarea bolilor infecțioase
4. Materiale necesare  Materiale pentru puncție venoasă
 Vacutainere cu capac roșu/tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea
mai rapidă a serului
 Ac dublu și holder
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul
o Se explică procedura
o Se obține consimțământul
 Pregătirea fizică:
o Pacientul este atenționat să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel
puţin 12 ore
o Recoltarea se face de regulă dimineaţa (între orele 7,00-9,00), pe
nemâncate (a jeun), cu excepția urgențelor medicale
o Se poziționează pacientul în funcţie de starea sa (șezând sau decubit
dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
123
o Se alege vena cea mai turgescentă
6. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul, se verifică indicația și pregătesc materialele necesare
 Se notează numărul setului și numele bolnavului pe eticheta recoltorului
 Se spală mâinile / dezinfectează
 Se îmbracă mănușile de unică folosinţă
 Se realizează puncția venoasă
 Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) cu dop roșu, destinat recoltărilor pentru
examene biochimice în holder
 Se umple până la semn recipientul cu sânge (5-7 ml)
 Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se exercită presiune
asupra acestuia 2-3'
 Se poate aplica o bandă adezivă nonalergică deasupra tamponului
 Colectați deșeurile rezultate în recipientele speciale
 Scoateți mănușile și spălați mâinile
 Proba recoltată se transportă la laborator în condiții de siguranță
7. Supravegherea  Așezați pacientul în poziţie comodă
pacientului  Observați faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
8. Evaluarea şi notarea  Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
procedurii  Bilanț pozitiv:
o Prelevarea se face fără incidente, pacientul colaborează
o Pacientul prezintă stare de confort
 Bilanț negativ
o Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos
o Amețeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
o Sânge bemolizat

C-3.8. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU DETERMINAREA GLICEMIE


1. Definiție  Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge
2. Responsabilități  Asistenta medicală răspunde de efectuarea corectă a procedurii, de corectitudinea
datelor pe care le consemnează în foaia de observație
3. Scop  Monitorizarea (controlul rapid) al nivelului glucozei din sânge la pacienții cu
diabet zaharat
 Autocontrolul în cadrul monitorizării diabetului zaharat insulino-dependent și
insulino necesitant
 Realizarea screening-ului pentru depistarea diabetului zaharat
 Depistarea hipoglicemiei
 Diagnostic diferențial între coma diabetică și cea non-diabetică
4. Loc  Determinarea capilară – pulpa degetului medius / inelar sau lobul urechii pentru
adulți, călcâie pentru nou născut
 Determinare venoasă – vezi puncția venoasă
5. Materiale necesare  Pentru determinarea prin puncție capilară
o Glucometru,
o Teste,
o Lansete sterile,
o Dispozitiv de înțepare,
o Mănuși
o Tampon cu alcool
o Comprese uscate
o Tăviță renală
 Pentru determinarea prin puncție venoasă
o Garou
o Mănuși
o Tampon cu dezinfectant
o Ac dublu cu holder sau seringă de 2 ml cu ac steril
o Vacutainer cu capac gri cu 4 mg fluorură de sodiu sau cu capac roșu
fără anticoagulant
124
o Tăviță renală
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică
o Se comunică pacientului procedura pentru a-i reduce anxietatea și a ne
asigura de cooperarea sa
 Pregătirea fizică
o Pentru determinare capilară
 Pacientul se spală pe mâini cu apă și săpun
 Uscarea mâinilor înainte de a începe testarea
o Pentru determinare venoasă
 Recoltarea se face a jeun
 Pacientul fiind în repaus alimentar de cel puțin 8 ore
 Poziția fiind de decubit sau semișezând pe scaun cu mâna
sprijinită
7. Efectuarea procedurii  Determinare capilară
o La prima utilizare a glucometrului se va face setarea acestuia:
 Se scoate o bandeletă test
 Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru bandeletă a
glucometrului
 Se împinge bandeleta înăuntru până când se oprește
 Glucometrul pornește automat şi apare ora, luna şi ziua – setam
datele corecte
 Mesajul „aplicați proba de sânge”, indică faptul că glucometrul este
pregătit să se aplice proba de sânge pe bandeleta de test pentru
glicemie
o Se identifică pacientul și recomandarea
o Se spală mâinile și se pun mănușile
o Se selectează locul puncţiei
 Daca este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica
comprese calde, umede timp de 10 minute
o Se deschide aparatul prin introducerea bandeletei test în fanta pentru
bandeletă
o Se puncționează degetul inelar sau mijlociu lateral la nivelul ultimei
falange, iar prima picătură se șterge cu un tampon uscat
o A doua picătură de sânge se aplică pe bandeleta test atunci când apare
mesajul „aplicați picătura” asigurându-ne că este o cantitate suficientă
de sânge și se așteaptă apoi câteva secunde până aparatul afișează
rezultatul
 După recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând
compresie pe locul puncționării până se oprește sângerarea
o Se notează rezultatul afișat pe ecranul glucometrului, data și ora
 Rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afișaj şi este
stocat în memoria glucometrului valoarea glicemiei
o Oprirea glucometrului
 Când se scoate bandeleta test din fanta aparatului, glucometrul
se oprește automat
 Determinare venoasă
o Se verifică identitatea pacientului și recomandarea
o Se spală mâinile, se îmbracă mănusile
o Se alege locul de elecție
o Se aplică garoul deasupra locului de elecție
o Se dezinfectează locul de elecție
o Se puncționează vena cu acul dublu atașat la holder, acul fiind cu bizoul
în sus
o Se introduce vacutainerul, fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în
holder
o Se face recoltarea sângelui
o Se aplică tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5

125
minute
o Proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost
etichetată cu datele de identificare a pacientului
 Se îndepărtează mănușile și materialele folosite selectate conform precauțiunilor
universale
8. Supravegherea  Se notează procedura în foaia de observație, specificând valoarea glicemiei, data,
pacientului ora efectuării
 Pacientul prezintă stare de bine, este cooperant
9. Evaluarea şi notarea  Valoarea normală a glicemiei: 70-110 mg/dl
procedurii  Bilanț pozitiv:
o Determinarea glicemiei s-a făcut în condiţii bune, fără a afecta starea
pacientului, nu prezintă sângerare la locul puncției
 Bilanț negativ / Ce faceți?
o Glucometru indică eroare  Se repetă determinarea
o Pacientul refuza determinarea glicemiei Discutați încă o dată cu
pacientul, apelați la aparținători dacă este cazul
o Pacientul prezintă sângerare la locul puncției Compresați locul
înțepăturii mai multă vreme
10. Observații  Pacienții cu diabet zaharat pot folosi pentru automonitorizarea glicemică atât
glucometrele, cât și senzorii de glicemie care permit un control glicemic
continuu
 Senzorul de glicemie mai poartă denumirea și de monitorizare glicemică
continuă sau CGM („continous glucose monitoring”).
 Senzorul de glicemie testează glicemia din lichidul interstițial. Este un mod mai
puțin invaziv de testare a glicemiei, funcționează 24 ore pe zi și poate include
alarme care alertează pacientul când nivelul glicemiei este prea mare sau prea
mic.
 Valoarea glicemiei recoltate din sânge capilar este cu aproximativ 20 mg mai
mare decât cea recoltată din sângele venos

C-3.9. DETERMINAREA HEMOGLOBINEI GLICOZILATE (GLICATE)


1. Definiție  Hemoglobină glicată (hba1c) constituie un test de evaluare şi monitorizare pe
termen lung a controlului glicemic la pacienții cu diabet zaharat
 Are rol predictiv în ceea ce priveşte riscul complicațiilor diabetului: nefropatia,
retinopatia, neuropatie
 Glicozilarea hemoglobinei este implicată în neuropatia diabetului zaharat și în
retinopatia diabetului zaharat. În ciclul de 120 de zile cât trăiesc globulele roșii,
moleculele de glucoză se leagă de hemoglobină formând hemoglobină
glicozilată
 Creșterea concentrației de hemoglobină glicozilată din sânge reflectă nivelul
mediu de glucoză la care au fost expuse hematiile în cursul ciclului vieții lor.
Măsurând hemoglobină glicozilată putem determina eficacitatea tratamentului
prin monitorizarea pe termen lung a reglării nivelului de glucoză serică
2. Recomandări  Testul se execută la un interval de:
o 3-4 luni la pacienții cu diabet zaharat tip 1
o 6 luni la pacienții cu diabet zaharat tip 2 (excepție: în sarcina - control
la 2 luni)
 Pacienții cu valori ale hba1c cuprinse în intervalul 5.7-6.4% ar fi bine să fie
incluși în categoria celor cu risc crescut pentru diabet, împreuna cu cei care
prezintă glicemie bazală modificată (impaired fasting glucose = IFG) sau
intoleranță la glucoză (impaired glucose tolerance = IGT)
3. Indicații  Diabet zaharat tip 1 instabil, cu modificări mari ale glicemiei de la zi la zi
 Diabetul copilului
 Diabetul la care pragul renal al glucozei este anormal
 Diabetul zaharat de tip 2, la paciente care devin însărcinate sau pacienți care și-
au modificat recent dietă, stilul obișnuit de viață sau medicația, astfel încât
126
controlul lor metabolic pare mai bun decât este în realitate
 Diabet gestațional
4. Materiale necesare  Materiale pentru puncţie venoasă
 Vacutainer cu EDTA K3 cu dop mov
5. Pregătirea pacientului  À jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după masă)
6. Efectuarea procedurii  Recoltarea se face prin puncție venoasă
 Se recoltează sânge venos în vacutainer cu dop mov, cu EDTA
7. Valori normale  Valorile normale ale hemoglobinei glicozilate sunt:
o 4%–5.9%.
 Persoanele cu diabet zaharat au adesea concentrații crescute de
hemoglobină glicozilată
 Corelația dintre HbA1c și nivelul de glucoză din sânge este următoarea:

 Testul nu se recomandă persoanelor care recent au avut o schimbare majoră în


dietă sau s-a instituit un tratament în ultimele 6 săptămâni
 De asemenea, testul nu este utilizat pentru cei diagnosticați cu anemie hemolitică
sau cu alte hemoglobinopatii
8. Interpretarea  Creșterea HbA1c indică prezența unei hiperglicemii în ultimele 2-3 luni
rezultatelor  Valorile sunt crescute la persoanele cu diabet zaharat controlat deficitar sau nou
diagnosticat
 Diabetul zaharat este controlat adecvat când se obțin valori sub 7%
 Nivelul HbA1c poate crește până la 20% în cazul unui control glicemic deficitar
 Scăderea HbA1c are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe măsură ce
hematiile cu hemoglobină glicată normal le înlocuiesc pe cele cu niveluri
crescute
 Un rezultat crescut obținut la un pacient asimptomatic trebuie repetat pentru
confirmarea diagnosticului de diabet zaharat
 Avantajul analizei hemoglobinei glicate este că, spre deosebire de clasica analiză
care măsoară glicemia și care trebuie făcută pe nemâncate, nu necesită repaus
alimentar
o În prezent, testarea hemoglobinei glicate se poate face și cu ajutorul
aparatelor care utilizează sânge capilar

C-3.10. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN SEROLOGIC


1. Definiție  Prin examen serologic se determină prezența sau absența anticorpilor în serul
pacientului pentru diagnosticarea bolilor infecțioase
2. Examene serologice  Reacția Weill-Felix-pentru diagnosticul tifosului exantematic
 Reacția de precipitare sau floculare ca: Citochol, Kahn, Meinikè
 Reacția VDRL de microfloculare pe lama -în diagnosticul sifilisului
 Reacția Bordet-Wassermann - de fixare a complementului, pentru diagnosticul
sifilisului
 Dozarea antistreptolizinelor ASLO – pentru diagnosticarea reumatismului
articular acut, scarlatina
 Reacția Waler-Rose – pentru diagnosticarea P.R.(poliartrita reumatoidă)
 Reacția de hemaglutinare, hemaglutinoinhibare - diagnosticarea unor viroze
 Reacția Widal și reacția aglutinarea „Vi″- în diagnosticul febrei tifoide și
paratifoide
3. Scop  Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării
măsurilor competente în timp util în cazul modificărilor patologice
127
 Cercetarea prezenței sau absenței anticorpilor în serul pacientului pentru
diagnosticarea bolilor infecțioase
4. Materiale necesare  Materiale pentru puncție venoasă
 Vacutainere cu capac roșu/tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea
mai rapidă a serului
 Ac dublu și holder
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Obțineți consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Pacientul este atenționat să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel
puțin 12 ore, recoltarea se face de regulă dimineață (între orele 7,00-
9,00), pe nemâncate (a jeun) – cu excepția urgențelor medicale.
o Se poziționează pacientul în funcție de starea sa (șezând sau decubit
dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncție venoasă și se alege vena
cea mai turgescentă
6. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul, se verifică indicația și se pregătesc materialele necesare
 Se notează numărul setului și numele bolnavului pe eticheta recoltorului
 Se spală mâinile și se dezinfectează
 Se îmbracă mănușile de unică folosință
 Se realizează puncția venoasă
 Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) destinat recoltărilor pentru examene
serologice în holder
 Se umple până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
 Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se exercită presiune
asupra acestuia 2-3'
 Se poate aplica o bandă adezivă nonalergică deasupra tamponului
 Colectați deșeurile rezultate în recipientele speciale
 Scoateți mănușile și spălați mâinile
 Proba recoltată se transportă la laborator în condiții de siguranță
7. Supravegherea  Așezați pacientul în poziție comodă
pacientului  Observați faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
 Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
8. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv
procedurii o Recoltarea sa făcut fără incidente
o Pacientul prezintă stare de confort
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul acuză durere, se produce sângerare: se va lucra cu blândețe
o Suprainfecție cu alţi germeni: se va respecta asepsia şi antisepsia
9. Complicații, incidente  Hematom prin infiltrarea țesutului paravenos
și accidente  Amețeli
 Paloarea accentuată
 Posibilă lipotimie

C-3.11. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN IMUNOLOGIC


1. Definiție  Sistemul imunitar este esențial pentru supraviețuirea organismelor
multicelulare datorită agresiunii permanente a agenților infecțioși
(microorganisme și viruși)
 Unele persoane au o imunitate naturală, adică sunt rezistente din naștere la o
serie de boli
 Alte persoane își câștigă imunitatea, rezistența la boli, fie făcând o boală (pe
care a doua oară nu o mai fac), fie vaccinându-se contra unor anumite boli
2. Generalități  La baza imunității stă formarea de substanțe protectoare numite anticorpi
 Anticorpii sunt substanțe chimice complicate pe care îi fabrică organismul ca
răspuns la pătrunderea în sânge a numeroase substanțe străine organismului

128
(antigene) așa cum sunt microbii, virusurile, paraziții etc.
 Toate aceste reacții imunologice făcute fie în eprubetă, fie pe pielea omului
(indiferent dacă sunt pozitive sau negative) se repetă la diferite intervale de
timp, atât pentru stabilirea unui diagnostic corect, cât și pentru a constata dacă
tratamentul făcut a avut efectul scontat
 Aceste analize se fac pentru descoperirea acelor boli la care nu este posibilă
punerea în evidență a agentul patogen cauzator de boală din anumite motive
3. Scop  Explorator - pentru diagnosticarea unor boli: sifilis, HIV, reumatism
articular acut, febra tifoida, bruceloza, boli virale (determinare de Antigen HBs,
Anticorpi anti HBs, Hepatita A, Anticorpi anti HCV, Rubeola, Rujeola, Oreion,
Varicela Zoster) , boli parazitare – depistare de anticorpi : Echinococcus,
Toxocara, Chlamidia etc.
4. Examene imunologice  Markeri endocrini
( exemple) o 17-cetosteroizi
o ACTH
o Aldosteron seric
o Aldosteron urinar
o Beta Crosslaps (marker pentru osteoporoză)
 Markeri tumorali
o Alfa-fetoproteina A.F.P. (Calitativ)
o Alfa-Fetoproteina A.F.P. (Cantitativ)
o Antigen carcinoembrionar – CEA
o Catecolamine urinare
 Markeri infecțioși
o Ig G - Anticorpi Virus Epstein Barr, Anticorpi Antivirus Rujeolic,
Anticorpi Helicobacter Pylori, Citomegalovirus
o Ig M - Anticorpi Virus Epstein Barr, Anticorpi Antivirus Rujeolic,
Anticorpi anti HAV, Citomegalovirus, anticorpi anti Rickettsia Conori
o Testul ELISA
o Anticorpi anti malarie
o Test Paul Bunell - Anticorpi antimononucleoza infecțioasă
o Anticorpi HERPES 1 / 2
o Ig G + Ig M - Anticorpi Virus urlian
o Anticorpi virus Varicelo – Zosterian

5. Obiectivele procedurii  Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării


măsurilor competente în timp util în cazul modificărilor patologice
 Cercetarea prezenței sau absenței anticorpilor în serul pacientului pentru
diagnosticarea bolilor infecțioase
6. Materiale necesare  Materiale pentru puncție venoasă
 Vacutainere cu capac roșu/tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea
mai rapidă a serului
 Ac dublu și holder
7. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Obțineți consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Pacientul este atenționat să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel
puțin 12 ore, recoltarea se face de regulă dimineață (între orele 7,00-
9,00), pe nemâncate (a jeun) – cu excepția urgențelor medicale
o Se poziționează pacientul în funcție de starea sa (șezând sau decubit
dorsal) cu mâna sprijinită ca pentru puncție venoasă și se alege vena
cea mai turgescentă
8. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul, se verifică indicația și se pregătesc materialele necesare
 Se notează numărul setului și numele bolnavului pe eticheta recoltorului
 Se spală mâinile și se dezinfectează
 Se îmbracă mănușile de unică folosință
129
 Se realizează puncția venoasă
 Se introduce vacutainerul (vidat, etanș) destinat recoltărilor pentru examene
imunologice în holder
 Se umple până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
 Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se exercită presiune
asupra acestuia 2-3'
 Se poate aplica o bandă adezivă nonalergică deasupra tamponului
 Colectați deșeurile rezultate în recipientele speciale
 Scoateți mănușile și spălați mâinile
 Proba recoltată se transportă la laborator în condiții de siguranță
9. Supravegherea  Așezați pacientul în poziție comodă
pacientului  Observați faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
 Notați procedura în dosarul/planul de îngrijire
10. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv
procedurii o Pacientul nu acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de
suprainfectare
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare:
 Lucraţi cu blândețe
o Suprainfectare cu alţi germeni:
 Respectați cu strictețe asepsia şi antisepsia
11. Complicații, incidente  Hematom prin infiltrarea țesutului paravenos
și accidente  Amețeli
 Paloarea accentuată
 Posibilă lipotimie

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC -


C-3.12.
HEMOCULTURA
1. Definiție  Hemocultura este un test diagnostic care permite identificarea prezenței
anormale a microorganismelor patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului,
prin metode microbiologice ± imunohisto-chimice (însămânțarea pe un mediu de
cultură)
2. Responsabilități  Pentru evitarea surselor de eroare menţionate asistentul medical răspunde de:
o Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentru
hemocultură şi în cursul manipulării probelor (tehnică impecabilă
respectarea proporției sânge/mediu = 1/5-1/10, evitarea contaminării
probelor în cursul inoculării sângelui venos)
o Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele
24 de ore de la evocarea diagnosticului posibil de
septicemie/endocardită infecțioasă (înainte de inițierea
antibioticoterapiei sau în „fereastră terapeutică")
o Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale
pacientului şi supozițiilor de diagnostic emise de medicul clinician
(colaborare multidisciplinară, lucrul în echipă)
3. Scop  Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânțare pe medii de
cultură
 Efectuarea antibiogramei
4. Indicații  Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii
evocatoare pentru septicemii, infecții severe de focar cu risc septicemie
(pielonefrite, Bronhopneumonii) ori endocardită infecțioasă:
o Sindrom infecțios sever (stare septică)
o Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă
o Sindrom febril la un pacient valvular /protezat valvular
o Șoc septic
o Frison
130
5. Materiale necesare  2 seturi de recipiente în sistem închis, cu dispozitive speciale de tip vacutainer
(sistem BACTEC) care conțin medii sterile de cultură (câte un flacon separat
pentru germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic
o Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de
sânge venos care trebuie recoltată, astfel încât să se asigure raportul
optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge venos
la 50 ml mediu de cultură)
 Mănuși sterile
 Garou
 Holder
 Mască
 Antiseptice: betadină, alcool iodat, cloramina (pentru pacienții alergici la iod)
 Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecția dopurilor
flacoanelor cu medii de cultură)
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează şi se explică pacientului procedura, avertizându-l că
recoltarea se poate repeta și se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se poziționează pacientul în decubit dorsal cu membrul superior
sprijinit deoarece poate prezenta frisoane
o Se alege vena cea mai turgescentă
o Se spală regiunea plicii cotului cu apă şi săpun (la nevoie) și se
dezinfectează cu alcool iodat, betadină
7. Efectuarea procedurii  Se verifică indicația de recoltare a hemoculturii; identitatea pacientului
cu sistem închis tip  Se spală mâinile şi se îmbrăcă mănușile de protecție
vacutainer (sistem  Se aseptizează tegumentele cu Betadină în vederea efectuării puncției venoase
BACTEC, Signal,  Se parcurg pașii ca pentru puncția venoasă,
BacT/Alert)  Dacă se folosește sistemul vacutainer se introduc flacoanele cu gât subțire în
holder și se realizează recoltarea
 Dacă se utilizează flacoane BacT/Alert se recoltează cu seringa 10 ml sânge și se
introduce sângele venos recoltat în flaconul de hemocultură cu respectarea atentă
a următoarelor etape:
o Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de
introducerea celor 10 ml sânge venos /flacon (previne contaminarea)
o Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a
probei biologice (previne contaminarea)
o Rotirea ușoară a fiecărui flacon pentru omogenizarea probei
 Se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se explică pacientului că
trebuie să îl mențină pe loc timp de 2- 3 minute
 Se colectează materialele folosite
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
 Se etichetează vacutainerele, se completează fișa de laborator și se transportă la
laborator
 Se notează procedura în foaia de observație cu data și ora recoltării
8. Supravegherea  Pacientul este reinstalat în poziție comodă şi este acoperit pentru că frisonează
pacientului  Se observă faciesul, tegumentele (extremităților), comportamentul pacientului
9. Evaluarea procedurii  Bilanț pozitiv
o Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul prezintă amețeli, paloare accentuată, lipotimie – se întrerupe
puncția
o Perforarea venei şi apariția hematomului – se aplică o compresă rece şi
apoi un unguent care favorizează resorbția
10. Observații  Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor!
 În buletinul care însoțește probele se vor preciza:
o Datele generale ale bolnavului, diagnosticul medical prezumptiv,
131
temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării, tratamentul
efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei),
medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea
probelor, ora recoltării
 Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de microbiologie pentru
a fi puse la termostat, la 36,5 - 37°C

COD
PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
procedură
RECOLTAREA URINEI

C-4 RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN DE LABORATOR


1. Definiție  Urina reprezintă soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanțele rezultate din
metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism.
 Micțiune = emisiune de urină, act fiziologic conștient de eliminare
 Diureză = cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore
2. Scop  Recoltarea probelor de urină pentru examenele biochimice, bacteriologice aduc
informații legat de
o Balanța hidro-electrolitică și acidobazică
o Funcționare rinichiului și starea căilor urinare, precum și asupra stării
întregului organism
o Identificarea germenilor patogeni și efectuarea antibiogramei în infecții
de tract urinar
o Eficiența tratamentelor în unele afecțiuni
3. Responsabilitățile  Pregătește pacientul în vederea recoltării
asistentului medical  Recoltează probele
 Primește probele auto-recoltate de la pacient
 Etichetează recipientele probelor cu etichete cu coduri de bare tipărite din
sistemul informatic
 Transportă probele de la punctul de recoltare în laborator în condiţii de securitate
a transportului şi a integrității probei
4. Tipuri de examene  Examen macroscopic al urinei cuprinde determinarea volumului urinar, a
aspectului urinei, al culorii și mirosului acesteia
 Examen fizic al urinei - se determină densitatea urinară și pH-ul
 Examen microscopic constă în examinarea sedimentului urinar - proteinemie,
glicozurie, corpi cetonici, amilazurie, uree urinară, ionogramă urinară(Ca, K, Na,
acid uric etc.)
 Examen bacteriologic( urocultura)

5. Modalități de recoltare  Din urina emisă spontan dimineața


 Prin sondaj vezical
 Prin puncție suprapubiană
 De pe sonda à demeure
 Colectarea urinei din 24 ore cu prelevarea unui eșantion din volumul total
6. Transportul probelor  Transportul și conservarea probelor de urină se face de către asistent imediat
la laborator după recoltare.
 Recipientele cu urină se etichetează și se expediază pentru a fi examinate în
maxim o oră de la recoltare.
 Daca acest interval nu poate fi respectat proba trebuie refrigerata la 4 grade.
 În afara datelor de identificare a pacientului cererea de analiza a probelor de
urina trebuie să specific: tipul produsului recoltat (din jet mijlociu, aspirat
suprapubian etc.), ora prelevării, dacă pacientul a fost sub cură de diureză sau
antibioterapie, examen solicitat.

132
C-4.1. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR
1. Definiție  Sumarul de urină reprezintă proba de urină care include determinarea
caracterelor fizice (culoare, aspect), caractere chimice (pH, proteine, glucoză,
corpi cetonici, hematii, bilirubină, urobilinogen, leucocite, nitriți) și examenul
microscopic al sedimentului urinar
2. Scop  Explorator:
o Identificarea substanțelor și a materialului celular din sumarul de urină
care pot semnifica stări patologice ale aparatului urinar, afecțiuni
hepatice sau metabolice
o Este un test utilizat atât pentru screening, cât și pentru diagnostic.
3. Materiale necesare  Recipient curat, uscat şi transparent
 Recipient gradat pentru colectarea urinei din 24 ore
 Pensă pentru clamparea sondei când recoltarea se face de pe sonda a demeure
 Materiale pentru toaleta organelor genitale externe
 Etichete/cod de bare
 Materiale pentru dezinfecția mâinilor
 Mănuși de unică utilizare
 Seringă de 20 ml cu ac hipodermic
 Tampon cu dezinfectant
 Paravan.
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul cu o seară înainte şi se explică tehnica
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea
o Dacă pacientul este capabil să recolteze singur corect proba de urină i
se explică clar etapele pe care trebuie să le respecte
 Pregătirea fizică:
o Se explică pacientului dacă sunt restricții alimentare, lichidiene sau
aportul de lichide este normal
5. Efectuarea procedurii  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
 Recoltarea de către pacient din micțiune spontană
o Se explică clar pacientului etapele care trebuie respectate
o Se face toaleta perineală;
o Se spală mâinile;
o Pacientul va realiza recoltarea din prima urină de dimineață 5 ml de
urină într-un recipient curat, uscat care ulterior se va închide etanș
o Se etichetează şi se trimite la laborator pentru determinarea albuminei,
glucozei şi a sedimentului urinar
 Recoltarea de către altă persoană din micțiune spontană (când pacientul nu
are capacitatea de a recolta singur)
o Se face toaleta perineală
o Se spală mâinile și se îmbracă mănușile de unică utilizare
o Se invită pacientul să declanșeze micțiunea, se recoltează din mijlocul
jetului
o Se închide colectorul
o Se etichetează și se expediază la laborator.
 Recoltarea urinei la pacientul cu sondă
o Se spală mâinile și se îmbracă mănușile
o Se clampează sonda urinară la câțiva cm deasupra locului prelevării
o Se aşteaptă 15-20 minute
o Se dezinfectează sonda la locul de prelevare, folosind alcool 70% sau un
alt dezinfectant adaptat
o Se puncționează sonda cu un ac hipodermic şi se aspiră cantitatea
necesară cu o seringă de 20 ml
o Se transferă urina din seringă în recipintul de colectare
o Se etichetează proba și se pregătește pentru laborator
o Se colectează materialele utilizate conform reglementărilor

133
o Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
 Recoltarea urinei din 24 ore:
o Indicații: teste analitice cantitative (proteinurie, glicozurie, electroliți)
o Etapele recoltării: la ora stabilită bolnavul urinează la toaletă. Urina
provenită din celelalte micțiuni din intervalul de 24h se adună într-un
recipient gradat, adecvat probei solicitate și se păstrează la rece. Un
eșantion ( 10 ml ) din volumul total de urină se trimite la laborator într-
un recipient curat însoțit de buletinul de analize pe care sunt notate
următoarele date: nume, prenume, vârstă, sex, volumul total de urină
din 24h, greutatea pacientului, natura regimului alimentar, volumul de
lichide ingerate, medicamente administrate

6. Supravegherea  Pacientul prezintă stare de bine, se așează comod în pat


pacientului
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în fișa pacientului
procedurii  Bilanț pozitiv
o Mostra de urină nu este contaminată, are culoare aurie (normocromă)
 Bilanț negativ /ce faceți?
o Proba de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau sânge
menstrual  se aruncă proba; se recoltează în afara perioadei de
menstruație
o Urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut  se anunță medicul
o Sedimentul urinar conține numeroase elemente: leucocite, hematii – se
anunță medicul pentru a recomanda eventual alte analize mai relevante
8. Erori de colectare  Pacientul nu este corect informat
 Colectoarele nu sunt curate/uscate
 Cantitatea recoltată nu este suficientă sau este păstrată necorespunzător

RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC -


C-4.2.
UROCULTURA
1. Definiție  Urocultura este metoda ce constă din analiza unei probe de urină pentru
identificarea agenților patogeni care produc infecții ale tractului urinar
 Examenul bacteriologic al urinei presupune recoltarea adecvată a mostrelor de
urină, transportul corect al probelor la laborator, estimarea cantitativă a
conținutului bacterian al uroculturii și determinarea antibiogramei în cazul
uroculturilor pozitive
 În mod normal urina conținută în căile urinare este sterilă, exceptând segmentul
inferior al uretrei, învecinat meatului urinar, prezentând o abundentă flora
microbiană saprofită care contaminează în momentul micțiunii porțiunea inițială
a jetului urinar
2. Scop  Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor
 Efectuarea antibiogramei
3. Materiale necesare  Pentru recoltarea uroculturii prin emisie spontană:
o Apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
o Antiseptic pentru dezinfecția meatului uretral
o Comprese sterile
o Recipient pentru colectarea sterilă a urinei
o Bazinet steril la nevoie
o Container pentru deșeuri
o Paravan
 Pentru recoltarea uroculturii pe sonda urinară à demeure:
o Tavă medicală/cărucior
o Mănuși de unică utilizare
o Comprese sterile
o Antiseptic; soluţie de clorhexidină/ alcool iodat
o Seringă şi ace sterile, recipient/eprubeta sterilă
o Container pentru aruncarea materialelor folosite
134
o Paravan
4. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se explică pacientului necesitatea prelevării, instruindu-l cum să
recolteze singur proba, dacă acesta este conștient și capabil să facă
recoltarea
o Pacientul va fi de asemenea instruit cum să colecteze urina din 24 ore
 Pregătirea fizică:
o Se face toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil, iar la cel care
se deplasează se asigură condiţii pentru toaletă locală
o Se asigură intimitatea pacientului
5. Efectuarea procedurii  Se verifică prescripția medicală și se identifică pacientul
 Recoltarea se face prin una din metodele enumerate, în funcție de starea
pacientului sau recomandarea medicală
o Recoltarea de către pacientul conștient şi capabil să urineze în mod
voluntar
 Se explică pacientului modul de derulare a procedurii: recoltarea se
face din porțiunea mijlocie a primei micțiuni matinale emise spontan,
după toaleta riguroasă (cu apă și săpun) a regiunii perineale.
 Nu se vor folosi soluții antiseptice pentru toaletarea organelor
genitale externe
 Se înmânează pacientului recipientul steril
 Se cere pacientului să-şi spele mâinile după recoltarea urine
o Recoltarea pe sonda urinară à demeure
 Se spală mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
 Se folosesc mânuși de unică folosință
 Se dezinfectează locul de prelevare,
 Se puncționează sonda clampată cu 10-15' înainte de recoltare şi se
recoltează cantitatea necesară de urină
 Se transferă urina din seringă în recipientul steril pentru laborator
 Se aruncă acul şi seringa în containerul special
o Recoltarea uroculturii prin sondaj: metoda este utilizată numai la pacienți
comatoși sau necooperanți, deoarece riscul infectării vezicale, chiar în
condiții riguroase de asepsie, este crescut:
 Se execută procedura sondajului vezical și se face recoltarea urinei
 Se îndepărtează sonda şi se dezinfectează meatul urinar
 Se îndepărtează materialele folosite în container
 Se spală mâinile și se ajută pacientul să se îmbrace
o Recoltarea prin puncție suprapubiană este rezervată unui număr
restrâns de indicații (pacienților necooperanți, cu septicemii sau stare
generală foarte gravă, de vârste extreme) competența executării fiind a
medicului
 Proba de urină recoltată se transportă imediat la laborator (în max. 60 min)
pentru a evita multiplicarea germenilor (la temperatura camerei numărul
germenilor se dublează în 30 min.)
 Proba de urină recoltată poate fi păstrată la frigider la +4°C în cazul în care
examenul se face mai târziu (dar nu mai mult de 12 ore)
 Se etichetează mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi
ora recoltării
6. Supravegherea  Pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
pacientului  Se supraveghează pacientul purtător de sondă, asigurându-ne că este permeabilă
şi racordată la punga colectoare
7. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura
procedurii  Bilanț pozitiv
o Absența contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei
genito-urinare şi dezinfecției meatului urinar
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Contaminarea probei de urină recoltate cu bacterii prezente în regiunea
135
periuretrală în timpul emisiei (bacteriurie slabă < 10000 germeni/ml):
 Se repetă procedura respectând normele de igiena locală
o Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de o oră în afara
frigiderului sau păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraților
ceea ce împiedică analiza ulterioară a urinei:
 Se respectă normele generale de pregătire a produsului pentru
laborator
o Emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic:
 Se oferă timp pacientului
 În caz de urgență se poate face recoltarea prin sondaj vezical
8. Observații  Antibiograma este obligatorie în orice bacteriurie semnificativă

C-5 RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN DE LABORATOR

1. Definiție  Scaunul (materii fecale, excremente) reprezintă un amestec de materii


neabsorbabile de către organism (alimente nedigerate, bacterii, mucus și celule
moarte) și eliminate din organism prin actul defecaţiei.
2. Generalități  Recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examinării lor
macroscopice, biochimice, bacteriologice şi parazitologice
 Examenele biochimice şi de digestie permit descoperirea unor tulburări în
secreţia fermenților digestivi, prezența microscopică a sângelui etc
3. Scop  Explorator
o Depistarea germenilor patogeni responsabili de afecțiuni infecțioase ale
tubului digestiv
o Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni
o Depistarea unor tulburări în digestia alimentelor
o Evaluarea eficacității tratamentului
4. Tipuri de examene  Examen coproparazitologic
 Examen bacteriologic (coprocultură)
 Determinarea hemoragiilor oculte în scaun
 Determinarea lipidelor în scaun

C-5.1. RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU COPROCULTURĂ


1. Definiție  Coprocultura reprezintă examenul bacteriologic din scaun
2. Scop  Diagnosticarea bolilor infecțioase, gastrointestinale
 Depistarea bacilului tific, dizenterie, tuberculos, vibrioni holerici şi
enterobacteriile toxiinfecțiilor alimentare
 Supravegherea evoluției bolilor
3. Indicații  Investigația urmărește izolarea şi identificarea agenților etiologici motiv pentru
care recoltarea trebuie făcută cât mai aproape de debutul bolii şi înaintea
instituirii oricărui tratament antimicrobian
 Recoltarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect
4. Materiale necesare  Coprocultor steril
 Tampoane sterilizate montate pe porttampoane şi introduse în eprubete sterile
prevăzute cu dop
 Sonda Nelaton sterilă în cazul recoltării de la copil
 Mănuși de unică folosință
 Prosop de hârtie/hârtie igienică
 Pungă de hârtie
 Formular de recoltare
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul sau familia despre procedură pentru a obține
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare și
obțineți consimțământul informat
136
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea: dacă
pacientul este capabil să realizeze recoltarea corect i se vor explica
foarte clar etapele procedurii
o Se atenționează pacientul să nu amestece scaunul cu urina
o Se instruiește pacientul să își facă toaleta perianală
 Pregătirea fizică:
o Se asigură intimitatea pacientului
o Se asigură toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
6. Efectuarea procedurii  Recoltarea coproculturii din scaun emis spontan
o Se recomandă în toate formele de diaree acută când emisia de materii
fecale este frecventă
o Se recoltează 3-5 cm3 materii fecale în recipiente sterile din material
plastic care pot fi îndepărtate cu ușurință după folosire. În lipsa
acestora se folosește un vas de metal dezinfectat prin fierbere
o Se recoltează din masa fecaloidă cu spatula coprocultorului, în mod
deosebit din porțiuni lichide mucoase sau sanghinolente dacă există
 Recoltarea coproculturii cu ajutorul tamponului steril
o Se spală mâinile şi se pun mănușile de unică folosință
o Se descoperă regiunea inferioară a corpului
o Se aşează pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra
în flexiune maximă a coapsei pe abdomen, iar celălalt întins
o Se evidențiază orificiul anal
o Se introduce tamponul steril prin anus în rect şi se efectuează câteva
mișcări de rotație
o Se îndepărtează apoi, tamponul şi se introduce în eprubetă sterilă fără
să a se atinge marginea acesteia
o Se îndepărtează mănușile şi se spală mâinile
o Se etichetează recipientul și se trimite imediat la laborator pentru
însămânțare
 Recoltarea coproculturii la copilul mic utilizând sonda Nelaton
o Se aşează copilul, cu blândețe, în decubit lateral sau dorsal
o Se spală mâinile se pun mănușile și se vizualizează orificiul anal
o Se introduce sonda Nelaton pe o distanță de ≈ 10 cm, respectând
regulile de asepsie
o Se aspiră conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei
o Se îndepărtează seringa şi sonda din rect
o Se transferă conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru
coprocultură sau curat şi uscat pentru alte examene
o Se efectuează toaleta regiunii perianale, la nevoie
o Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
o Se etichetează recipientul și se trimite imediat la laborator
5. Recoltarea materiilor  Pacientul se instruiește să consume timp de 3 zile o dietă cu 100 grame lipide
fecale pentru (grăsimi)/zi
determinarea  Se colectează scaunele emise în 3 zile consecutive notându-se data și ora la care
cantitativă a lipidelor a fost obținut fiecare eșantion
 Se transportă probele la laborator
 În cazul copiilor, în special a nou-născuților, care nu pot ingera această cantitate
de grăsimi, se calculează un coeficient de retenție a lipidelor conform formulei:
o Coeficient de retenție a lipidelor = (lipide ingerate - lipide fecale)/lipide
ingerate x 100%. Un coeficient <95% indică steatoree
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile pentru a preveni contaminarea
7. Supravegherea  Se îmbracă pacientul şi se aşează comod
pacientului  Se aerisește camera
 Materialele folosite se colectează în containere speciale
8. Evaluarea şi notarea  Se notează procedura în fișa pacientului
procedurii  Bilanț pozitiv
o Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucțiunile oferite
137
o Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Materiile fecale sunt amestecate cu urina
o Pacientul nu respectă dieta, ceea ce duce la obținerea unor reacții fals
pozitive  Se explică consecințele nerespectării dietei
o Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste
o oră) sau la frigider (peste 12 ore) ceea ce modifică acuratețea
testului Se respectă condițiile păstrării
o Pacientul refuză recoltarea Discutați încă o dată cu el și anunțați
medicul
9. Observații  Pentru punerea în evidenţă a agenților patogeni intestinali se fac coproculturi
timp de 3 zile consecutiv; dacă scaunul este lichid se recoltează 0,5 - 1 ml
 Probele se trimit fără întârziere la laborator (germenii sensibili mor repede

RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMEN


C-5.2.
COPROPARAZITOLOGIC
1. Definiție  Prin acest examen este detectată prezența unor paraziți cu localizare intestinală,
în limitele impuse de ciclul biologic al fiecărui parazit
2. Paraziți  Protozoare: Giardia lamblia, Trichomonas intestinalis, Entamoeba spp.,
Blastocystis hominis
 Helminţi
o Nematode: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Enterobius
vermicularis, Strongyloides stercoralis
o Trematode: Fasciola hepatica
o Cestode: Taenia spp., Hymenolepis nana, Diphyllobotrium latum
3. Scop  Explorator
o Depistarea paraziților sau a ouălor de paraziți
o Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de paraziți
o Evaluarea eficacității tratamentului aplicat
4. Indicații  Recoltarea se face fără utilizare de purgative uleioase sau laxative pe bază de
contraindicații cărbune
5. Materiale necesare  Coprocultor steril
 Bazinet (ploscă), mușama, aleză
 Mănuși de unică folosință
 Prosop de hârtie/hârtie igienică
 Pungă de hârtie
 Formular de recoltare
6. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul sau familia despre procedură pentru a obține
colaborarea şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare și
obțineți consimțământul informat
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea: dacă
pacientul este capabil să realizeze recoltarea corect i se vor explica
foarte clar etapele procedurii
o Se atenționează pacientul să nu amestece scaunul cu urina
o Se instruiește pacientul să își facă toaleta perianală
 Pregătirea fizică:
o Se asigură intimitatea pacientului
o Se asigură toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
7. Efectuarea procedurii  Întrucât defecarea nu se poate produce la cerere, se instruiește pacientul:
o Să-şi spele mâinile
o Să folosească mânuși de unică folosință
o Să defece în bazinet sau într-un recipient curat (oliță, spre exemplu, la
domiciliu)
o Să recolteze, cu lingurița coprocultorului câteva fragmente de fecale
(cca 50 g) din diferite zone, suspecte, ale scaunului (mucus, alimente

138
nedigerate)
o Să introducă lingurița coprocultorului în coprocultor și să îl închidă
o Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănușilor
 Se etichetează recipientul cu nume, prenume, data şi ora recoltării, examenul
cerut
 Se transportă produsul imediat la laborator (max. 4 ore de la recoltare) sau dacă
nu este posibil să-l introducă într-o pungă de hârtie şi să-l păstreze în frigider nu
mai mult de 24 ore
8. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv
procedurii o Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucțiunile oferite
o Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
o Produsul recoltat este transportat imediat la laborator evitâdu-se
suprainfectarea sau distrugerea ouălor de paraziți prin refrigerare
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Materiile fecale sunt amestecate cu urina
o Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste
o oră) sau la frigider (peste 12 ore) ceea ce modifică acuratețea testului
 se respectă condițiile păstrării
 Pacientul refuză recoltarea  discutați încă o dată cu el și anunțați medicul
9. Observații  Dacă pacientul nu este capabil să realizeze recoltarea se instruiește o persoană
din familie; în cazul pacientului internat incapabil să recolteze produsul,
prelevarea se va realiza de către o persoană instruită sau de către asistentul
medical
 Examenul coproparazitologic trebuie repetat de 3 ori din scaune emise spontan
consecutive (dacă pacientul are un scaun pe zi se aduce câte o probă în fiecare
zi; dacă are două scaune în aceiași zi se aduc ambele probe în recipiente diferite
şi încă o probă din ziua a doua)

C-5.3 RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU HEMORAGII OCULTE


1. Definiție  Proba ADLER (numit și test ADLER) reprezintă metoda prin care se permite
punerea în evidență a prezenței sângelui în materiile fecale – hemoragii oculte
în scaun
 În mod normal nu există sânge în materiile fecale
 Prezența sângelui în materiile fecale indică o afecțiune sângerândă a tubului
digestiv: ulcer gastric sau duodenal, polipi intestinali, rectocolita ulcero-
hemoragică, neoplasm, hemoroizi interni
 Determinarea hemoragiilor oculte este un test screening deosebit de important
pentru medicina preventiva. Numeroase studii au arătat că folosirea regulată a
acestui test, izolat sau împreună cu sigmoidoscopia, reduce semnificativ
mortalitatea prin cancer colo-rectal.
2. Scop  Depistarea cancerului colo-rectal
 Depistarea hemoragiilor digestive superioare sau inferioare
3. Indicații  Anemie cu etiologie necunoscută
contraindicații  Screening la persoanele cu vârstă mai mare de 50 de ani şi antecedente heredo-
colaterale pentru neoplasm gastrointestinal
o Screening-ul pacienților asimptomatici în scopul depistării cancerului
colo-rectal (se recomandă efectuarea anuală a testului la pacienții peste
45-50 ani)
o Suspiciune de hemoragie digestivă superioară sau inferioară (indiferent
de etiologie: benignă sau malignă) la pacienți cu disconfort abdominal,
alterări ale tranzitului intestinal, pierdere ponderală recentă sau anemie
feriprivă cronică inexplicabilă.
 Nu se recomandă recoltarea în următoarele situaţii:
o La femei în perioada menstruației sau la mai puțin de 3 zile de la
terminarea menstruației
o La pacienți cu leziuni hemoroidale sângerânde
o La pacienți cu hematurie
139
4. Materiale necesare  Coprocultor steril
 Bazinet (ploscă), mușama, aleză
 Mănuși de unică folosință
 Prosop de hârtie/hârtie igienică
 Pungă de hârtie
 Formular de recoltare
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
şi pentru a preveni o eliminare necorespunzătoare
o Se obține consimțământul informat
o Se apreciază capacitatea pacientului de a realiza singur recoltarea: dacă
pacientul este capabil să realizeze recoltarea corect i se vor explica
foarte clar etapele procedurii
o Se atenționează pacientul să nu amestece scaunul cu urina
o Se instruiește pacientul să își facă toaleta perianală
 Pregătirea fizică:
o Înaintea recoltării scaunului pentru hemoragii oculte se recomandă o
dietă bogată în fibre vegetale sau un regim „alb" timp de 3 zile
o Se exclud 3 zile: carnea ,pește, legume și fructe verzi, medicamente și
suplimente nutritive cu conținut de fier, fără cochicină, salicilați,
potasiu, fenilbutazonă, indometacin, steroizi sau compuși de bismut
pentru a evita o posibilă sângerare cauzată de aceste medicamente se
asigură intimitatea pacientului
o Se verifică ca scaunul emis să nu fie contaminat de sânge provenit din
hemoroizi sângerânzi
6. Efectuarea procedurii  Recoltarea se poate face în același mod ca și la celelalte probe
 Se pot recolta materii fecale emise în orie moment al zilei, porțiuni de mărimea
unei alune din 3 locuri diferite (max. jumătate din recipient)
 Se transportă la laborator recipientul etichetat cu datele de identificare ale
pacientului și analiza cerută
 Se notează procedura în foaia de observație
7. Supravegherea  Se îmbracă pacientul şi se aşează comod
pacientului  Se aerisește camera
8. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv
procedurii o Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucțiunile oferite
o Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
o Produsul recoltat este transportat imediat la laborator
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Materiile fecale sunt amestecate cu urina
o Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obținerea unor
reacții fals pozitive  se explică consecințele nerespectării dietei
o Reacții fals pozitive  contaminarea fecalelor cu sânge menstrual sau cu
urină hematurică
o Reacții fals negative:
 Difuzarea sângelui din bolul fecal în apa din WC.
o Reacții pozitive:
 Medicamente care produc sângerare gastrointestinală: aspirina,
corticosteroizi, antiinflamatoare nesteroidiene (indometacin,
ibuprofen, adagin, movalis etc.)
 Medicamente care produc colita (ex.:metildopa și unele antibiotice)

C-6 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN

1. Definiție  Exsudatul faringian este o examinare ce consta din recoltarea de secreții de la


nivelul cavitații faringiene (gâtului)

140
2. Microorganisme de la  Candida albicans, acest fung (ciupercă) determină apariția de afte bucale, o
nivelul faringelui infecție a cavității bucale și a limbii
 Neisseria meningitidis care poate determina meningita
 Streptococul β hemolitic de tip A, poate determina infecția streptococică a
faringelui, scarlatina sau febra reumatică
3. Scop Explorator
 Identificarea prezenței unei infecții bacteriene, fungice sau virale la nivel oro-
faringian
 Identificarea stării de portaj (depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de
germeni)
 Efectuarea antibiogramei pentru stabilirea sensibilității la antibiotic
 Monitorizarea tratamentului
4. Materiale necesare  Masca de tifon
 Spatula linguală
 Eprubetă cu tampon faringian steril
 Tăviță renală
 Mănuși de unică folosință
5. Pregătirea pacientului  Pregătirea psihică:
o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Obțineți consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se anunță pacientul să nu mănânce, să nu bea apă, să nu ia antiseptice
pentru gât, să nu instileze soluții dezinfectante în nas, să nu facă gargară,
să nu se spele pe dinți, în dimineață recoltării
o Poziția pacientului va fi șezând pe scaun cu capul plecat către spate
6. Efectuarea procedurii  Se verifică identitatea pacientului și dacă acesta a respectat recomandările privind
procedura
 Se spală mâinile cu apă şi săpun și se îmbraca mănușile de unică folosință
 Se folosește masca de protecție
 Se invită pacientul să deschidă gura larg și să încline capul pe spate
 Cu ajutorul unei spatula linguale se efectuează presiune pe limba pentru a
vizualiza gâtul
 Cu tamponul faringian steril se va recolta o mostră de secreții de la nivelul părții
posterioare a faringelui, prin mișcări de translație cu o ușoară apăsare asupra
mucoasei faringiene. De asemenea se recoltează secreții de pe suprafața
amigdalelor și zona periamigdaliană sau din oricare zonă faringiană dacă există
semne de inflamație locală
 Se retrage tamponul cu atenție pentru a nu atinge limba, dinții și buzele
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
 Se etichetează produsul și se transportă al laborator cât mai repede posibil
 Se notează în foaia de proceduri efectuarea acesteia
7. Supravegherea  Pacientul va fi așezat confortabil în pat
pacientului
8. Evaluarea şi notarea  Bilanț pozitiv
procedurii o Recoltarea s-a făcut fără incidente
o Produsul nu a fost suprainfectat
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Rezultate eronate
 În timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu salivă sau s-au
atins dinții, limba - se repetă recoltarea folosind alt tampon
o Pacientul prezintă senzație de greață, voma prin atingerea luetei
 Pacientul este rugat să inspire adânc şi apoi să stea nemișcat în timpul
recoltării

141
COD PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
procedură
RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
C-7 RECOLTAREA SPUTEI PENTRU FLORĂ BANALĂ

1. Definiție  Sputa reprezintă totalitatea secrețiilor traheobronșice ce se expulzează din căile


respiratorii în urma unui acces de tuse.
2. Scop  Explorator
o Identificarea germenilor responsabili de infecții respiratorii
o Diagnosticarea tuberculozei
o Identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice
3. Tipuri de examene  Examenele macroscopice (aspect, miros, cantitate, stratificare)
 Examene citologice (depistarea celulelor modificate, euzinofile )
 Examene bacteriologice (floră banală și antibiogramă)
 Examene parazitologice
4. Materiale necesare  Recipient steril cu capac etanș
 Etichetă / formular cerut de laborator
 Aerosol (clorură de sodiu hipertonă, acetilcisteină,) pentru a induce tusea, dacă
medicul indică
 Aparat de aerosoli
 Batiste igienice
 Mănuși de unică folosință
 Pungi din material plastic
 Recipient colector pentru materialele folosite
5. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Informați pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea,
asigurându-ne că a înțeles cum se procedează
o Obțineți consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se instruiește pacientul să nu mănânce, să nu fumeze, să nu se spele pe dinți
sau să-şi clătească gura cu soluții dezinfectante înainte de recoltare pentru a
nu influența rezultatul
o Se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze numai în
recipientul dat,
6. Efectuarea  Recoltarea sputei prin tuse spontană
procedurii o Recoltarea se face într-o cameră special amenajată, sau în aer liber, pe
balcon, nu în salon cu ceilalți pacienți
o Se verifică recomandarea și identitatea pacientului
o Pacientul va fi condus în camera de spută
 Se instruiește pacientul să inspire şi să expire profund de câteva ori
provocându-şi tusea (cel puțin de 3 ori); la ultima expirație este
sfătuit să tușească profund şi să expectoreze în recipient, circa 15 ml
de spută
o Se pun mănușile de unică folosință și se acoperă recipientul cu capacul
o Se șterge exteriorul recipientului cu un șervețel
o Se introduce recipientul într-o pungă de material plastic
 Recoltarea sputei prin spălătură gastrică (la copii) – vezi tehnica spălăturii
gastrice
o Se introduce sonda Nelaton/Levine, în stomac, dimineață, pe nemâncate
o Se introduc prin sondă 200 ml apă distilată, bicarbonatată, călduță, care este
evacuată imediat sau extrasă cu seringa
o Lichidul recoltat se trimite imediat la laborator deoarece germenii căutați pot
fi distruși dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
o Dacă recoltarea se face pentru însămânțare şi lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
 Recoltarea sputei utilizând aerosoloterapia
142
o Se utilizează la pacienții care nu expectorează
o Pacientul așezat în semișezând va efectua aerosoli cu ser fiziologic hiperton
sau o altă soluție expectorantă timp de 10 minute până la aerosolizarea
întregii cantități de soluție
o Ulterior pacientul începe să tușească, iar sputa expectorată se recoltează
într-un recipient steril, transparent, cu capac, care va fi etichetat și
transportat la laborator
o Se colectează materialele utilizate
o Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
7. Supravegherea  Pacientul va fi condus la salon, în pat și așezat comod
pacientului
8. Evaluarea şi  Bilanț pozitiv
notarea procedurii o Pacientul este compliant şi reușește să-şi recolteze sputa
o Respectarea indicațiilor de recoltare se reflectă în acuratețea rezultatului
testului
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul nu reușește să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi
copiii) – se va instrui pacientul
 Se anunță medicul care recomandă altă tehnică de recoltare
o Sputa este amestecată cu salivă şi resturi alimentare din cavitatea bucală:
 Se repetă recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutându-l să
respecte indicațiile de recoltare

RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGIC AL


C-7.1.
BACILULUI KOCH
1. Scop  Explorator, în vederea stabilirii diagnosticului de tuberculoză pulmonară
 Sunt necesare 2 probe de spută pentru pacienții suspecți de tuberculoză, cât și
pentru pacienții aflați sub tratament antituberculos pentru urmărirea rezultatelor
chimioterapiei
 Probele de spută se vor recolta fie „pe loc” (produs extemporaneu), fie dimineața
devreme (produs matinal)
2. Materiale necesare  Recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm înălțime și 30-50 ml
capacitate) cu capac cu filet
 Formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
 Șervetele sau batiste de unică întrebuințare
3. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Se anunță și se explică pacientului necesitatea recoltării
o Se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze numai
în recipientul special
 Pregătirea fizică:
o Pacientul va fi condus pentru recoltare într-un spațiu /cameră de recoltare
(în cazul în care aceasta nu există va fi condus afară sau pe balcon)
o Este sfătuit să nu consume alimente înainte de recoltare
o I se arată cum ce deschide recipientul
o Va realiza câteva inspirații profunde urmate de câteva secunde de apnee
pentru o bună mobilizare a secrețiilor traheo-bronșice și inducerea tusei
4. Efectuarea  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
procedurii  Se explică pacientului cum să expectoreze – vezi recoltarea sputei pentru floră
banală
 Pacientul se conduce în camera de recoltare unde este supravegheat prin vizor /geam
sau direct de către asistentul medical
 După ce pacientul realizează recoltarea (primul eșantion) este condus în salon:
o Se verifică cantitatea și calitatea sputei (3-5 ml spută purulentă)
o Dacă aceasta nu corespunde se repetă manevra de recoltare
o Se informează pacientul când să aducă următorul eșantion
 Depozitarea eșantioanelor recoltate se va face în frigiderul (+40) din camera de
recoltare, după verificarea etanșeității lor
143
 Se va completa formularul de analiză ce va însoți probele la laboratorul de
bacteriologie, respectând indicațiile de pe verso lui
 Transportul probelor de spută la laboratorul de bacteriologie se va face fie
imediat, fie în maxim o săptămână de la recoltare (în funcție de locul unde este
situat laboratorul) într-o cutie de transport prevăzută cu despărțituri pentru fixarea
flacoanelor
 La persoanele care nu tușesc și nu expectorează spontan sau înghit expectorația
(copii, femei) se vor aplica tehnici speciale de provocare și recoltare a sputei:
o Aerosoli expectoranți cu soluție de NaCl 10%
o Lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
o Tubajul gastric folosind sonde Nelaton la copii
o Aspiratul bronșic sau lavajul bronhoalveolar prin fibrobronhoscopie

COD
PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
procedură
C-8 RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE

RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE


C-8.1.
DIN PLĂGI ȘI COLECȚII DESCHISE
1. Definiție  Colectarea de secreții purulente dintr-o leziune deschisă pentru identificarea, prin
examen de laborator, a microorganismelor care provoacă infecția
2. Scop  Identificarea germenilor responsabili de infecție
 Precizarea diagnosticului
 Determinarea antibiogramei, în vederea stabilirii tratamentului cu antibiotic
3. Indicații  Plăgi infectate
 Fistule
 Apariția unor colecții bacteriene la nivel
o Cutanat - pustule, furuncule, abcese,
o În tesuturile musculo-scheletale - abcese, flegmoane, osteomielita
o În ganglionii limfatici,
o În viscere - abcese
o În cavități preformate (sinusuri paranazale, meninge, peritoneu, sinovialele
articulare).
4. Materiale necesare  Trusă de mică chirurgie (trusă pentru efectuarea unui pansament) cu pense
anatomice, chirurgicale, hemostatice, foarfece, bisturiu etc.
 Material moale steril (tampoane, comprese, feșe)
 Soluții antiseptice pentru plagă şi tegument
 Mănuși sterile
 Ser fiziologic, pentru spălarea plăgii
 Bandă adezivă (romplast)
 Eprubetă cu tampon faringian steril
 Tăviță renală
 Containere sau saci pentru deșeuri medicale
5. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Se informează pacientul despre procedură și se explică necesitatea
o Obțineți consimțământul informat
o Se informează pacientul că procedura poate fi dureroasa
 Pregătirea fizică:
o Se aşează în poziție comodă, în funcție de localizarea plăgii, se
administrează un calmant, la recomandarea medicului
o Se asigură intimitatea pacientului
6. Efectuarea  Se identifică pacientul și recomandarea
procedurii  Procedura se execută de medic sau de asistent (la recomandarea medicului)
 Se spală mâinile și se îmbracă mănușile sterile
 Se îndepărtează dacă leziunea este pansată vechiul pansament cu mișcări blânde, cu
ajutorul a două pense sterile
144
 Se aseptizează tegumentul din jurul plăgii,
 Se recoltează cu ajutorul tamponului, prin ștergerea secrețiilor din părțile profunde
ale plăgii sau din zonele cu granulație, de sub cruste
 Se introduce tamponul în eprubetă şi se aplică capacul prin înfiletare
 Pe tub și pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare unic corespunzător,
identic pentru cerere și tuburi sau alte recipiente cu produse recoltate în același
moment pentru același pacient
o Atât pe cerere cât si pe tubul cu produs se notează zona din care s-a făcut
recoltarea
 Produsele recoltate se trimit la laborator
 Se continuă efectuarea toaletei plăgii, se pansează steril locul (sau se aplică o
compresă cu marginile adezive)
 Se reorganizează locul de muncă și îndepărtarea materialelor folosite
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
7. Supravegherea  Pacientul se așează comod în pat și se supraveghează pansamentul aplicat
pacientului  Se monitorizează pacientul în continuare
 Se notează în foaia de evoluție a pacientului procedura, aspectul secreției, leziunii,
tegumentelor din jur
8. Evaluarea şi  Bilanț pozitiv
notarea procedurii o Pacientul nu acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de suprainfectare
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare  lucraţi cu blândețe
o Suprainfectare cu alţi germeni  se respectă cu strictețe asepsia şi
antisepsia
o Rezultatul nu este corect pentru că produsul nu s-a trimis în timp util la
laborator

C-8.2. RECOLTAREA SECREȚIILOR PURULENTE DIN COLECȚII ÎNCHISE


1. Definiție  Colectarea de secreții purulente dintr-o leziune închisă, pentru identificarea, prin
examen de laborator, a microorganismelor care provoacă infecția, în vederea
precizării diagnosticului
2. Scop  Identificarea bacteriilor din colecții închise
 Precizarea diagnosticului
 Determinarea antibiogramei, în vederea stabilirii tratamentului cu antibiotic.
3. Loc  Pustule
 Abcese
 Furuncule
4. Materiale necesare  Seringă cu ac steril de 5-10 ml,
 Alcool 700
 Tampoane de vată sterile
 Eprubete cu mediu de cultură/eprubetă sterilă cu tampon fixat pe porttampon
 Mănuși sterile
 Tăviță renală.
 Containere sau saci pentru deșeuri medicale
5. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Se informează pacientul despre procedură și se explică necesitatea
o Obțineți consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se aşează în poziție comodă, în funcție de localizarea plăgii, se
administrează un calmant, la recomandarea medicului
6. Efectuarea  Se identifică pacientul și recomandarea
procedurii  Se conduce pacientul în sala de tratamente/intervenții chirurgicale
 Recoltarea este efectuată de medic
o Asistentul pregătește materialele necesare, pregătește pacientul și servește

145
medicul
 Se aseptizează locul cu un tampon îmbibat în alcool 700, pe zona unde există
colecția
 Se puncționează cu un ac adaptat la seringă, în locul de maximă fluctuenţă şi se
aspiră cam 1 ml de secreție
 Conținutul din seringă se poate introduce, imediat după ce a fost recoltat într-o
eprubetă sterilă
 Pe eprubetă și pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic,
corespunzător, pentru același pacient
o Se notează pe cerere regiunea puncționată
 Se închide eprubeta cu capacul, se etichetează, se trimite la laborator;
 Se aplică de către medic, conduita terapeutică în cazul colecției purulente(evacuare,
toaletare, meşare și se pansează şi bandajează steril locul puncționat)
 Materialele folosite se îndepărtează
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
7. Supravegherea  Pacientul se așează comod în pat și se supraveghează pansamentul aplicat pe zona
pacientului colecției
 Se notează în planul de evoluție a pacientului procedura, aspectul secreției, leziunii,
tegumentelor din jur
8. Evaluarea şi  Bilanț pozitiv
notarea procedurii o Pacientul nu acuză durere
o Recoltarea s-a făcut în condiţii de asepsie, nu există risc de suprainfectare
 Bilanț negativ /Ce faceți?
o Pacientul acuză durere şi se produce sângerare  lucraţi cu blândețe
o Suprainfectare cu alţi germeni  respectați cu strictețe asepsia şi antisepsi

C-8.3. PRELEVAREA PRODUSELOR PENTRU EXAMENE MICOLOGICE


1. Definiție  Micozele (ciuperci) pot genera infecții micotice pe suprafața pielii şi / sau pe
anexele pielii
2. Scop/indicații  Examen microscopic
 Examen bacteriologic
 Diagnosticul dermatomicozelor
3. Materiale necesare  Tampon sau compresă sterilă
 Alcool 700/ alcool izopropilic
 Bisturiu steril
 Cutii Petri sterile
 Tampon de exsudat
 Ser fiziologic
 Bandă adezivă transparentă
 Lame de microscop
 Ac de seringă steril
 Pensă chirurgicală sterilă
 Foarfecă sterilă
 Apăsător de limbă steril / de unică folosință
 Mănuși
 Container pentru deșeuri medicale
4. Pregătirea  Se anunță bolnavul și se lămurește asupra caracterului inofensiv al recoltării
pacientului  Prelevarea probelor se fa face în cabinetyl de dermatologie
5. Efectuarea  Se spală mâinile cu apă și săpun
procedurii  Se îmbracă mănuşilor
 Prelevarea în micozele scalpului:
o Se examinează scalpul cu lampa Wood
o Se recoltează firele de păr fluorescente cu ajutorul unei pense sterile
o Firele de păr se obțin sprin smulgere atât din centrul cât și de la periferia
leziunii; se colectează într-o cutie Petri sterilă.

146
o Pe cutia Petri sterilă se aplică eticheta cu codul de bare identic cu cel din
cererea electronică de analize.
 Prelevarea în micoze cutanate:
o Se recomandă ca recoltarea să se facă din leziuni tinere , apărute recent și
care nu au fost tratate cu antimicotice
o Se badijonează suprafața leziunii cutanate cu un tampon sau compresă
îmbibată în alcool 700 pentru îndepărtarea bacteriilor de suprafață
o După uscarea zonei(evaporarea alcoolului), se raclează tegumentul de la
circumferința activă ( marginea leziunilor circinate) cu lama unui bisturiu
steril.
o Scuamele rezultate se colectează într-o cutie Petri sterilă
o Pe cutia Petri se lipeste eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea
electronică de analize.
o În cazul în care leziunea nu prezintă scuame sau este prea inflamată se
folosește un tampon de exsudat îmbibat în prealabil în ser fiziologic steril și
cu care se șterge energic zona respectivă.
o Pe eprubeta cu tamponul de exsudat se lipesșe eticheta cu codul de bare
identic cu cel din cererea electronică de analize.
o În cazul leziunilor veziculare sau buloase se va recolta plafonul veziculei
care se detașează utilizând vârful unui ac de seringă steril. Produsul se
depune într-o cutie Petri sterile pe care se lipește eticheta cu codul de bare
identic cu cel din cererea electronică de analize.
 Prelevarea în micozele mucoaselor (faringiana, nazala, linguala, vaginala)
o Se reiau manevrele și precauțiile de la recoltarea exsudatelor faringian,
nazal și al secrețiilor vaginale
o Se notează pe tampon „examen micologic”.
o Se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea electronică de
analize.
o Pentru exsudatul lingual se procedează astfel
 Pacientul se aşează pe scaun cu capul aplecat pe spate şi deschide gura
la maximum pentru a se evidenția peretele posterior al faringelui,
amigdalele, pilierii şi vârful palatin.
 Cu muchia unui apăsător de limbă se raclează suprafața limbii
 Exsudatul astfel recoltat se șterge de pe apăsătorul de limbă cu
tamponul de exsudat
 Se notează pe tampon „examen micologic”.
 Se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel din cererea electronică
de analize.
 Prelevarea în onicomicoze:
o Se recomandă două metode de recoltare:
o Se taie cu foarfeca sterilă extremitatea distală a unghiei afectate
o Se raclează cu lama unui bisturiu steril stratul superficial compact pentru
obținerea de scuame
o Indiferent de metoda folosită, produsul obținut (unghie sau scuame) se pune
în cutie Petri sterile pe se lipește eticheta cu codul de bare identic cu cel din
cererea electronică de analize
Reorganizarea locului de muncă:
o Se aruncă materialul infectat (ace, seringi, tampoane) în recipiente speciale
care se vor incinera
o Se decontaminează, se dezinfectează și se pregătesc pentru sterilizare
instrumentele folosite
6. Supravegherea  Bolnavul este ajutat să se instaleze într-o poziţie cât mai confortabila în pat
pacientului  Se notează procedura

147
COD
PROCEDURI DE MONITORIZARE CLINICĂ ȘI BIOLOGICĂ
procedură
C-9 RECOLTAREA SECREȚIILOR GENITALE

C-9.1. RECOLTAREA SECREŢIEI URETRALE LA BĂRBAT


1. Definiție  Examenul secreției uretrale este metoda prin care se identifică agenții patogeni
responsabili de infecția uretrei masculine și / sau a prostatei
 Examenul secreției uretrale poate releva atât bacterii „obișnuite”, cât și fungi
(ciuperci), dar și microorganisme „speciale”, cum ar fi Chlamydia trachomatis,
Mycoplasma hommini sau Ereaplasma urealiticum, responsabile de uretrite sau
uretro-prostatite
2. Scop  Obţinerea informaţiilor referitoare la agenţii patogeni care produc infecții uretrale
3. Materiale necesare  Tampon de exsudat și mediu de transport
 Comprese sterile
 Mănuşi sterile
 Etichete
 Pentru antigene genitale din secreția uretrală (Antigene Chlamydia trachomatis și
Mycoplasma/Ureaplasma)
o Flacon cu mediu pentru Ag Chlamydia trachomatis procurat din laborator
(capac mov); se păstrează la temperatura camerei
o Flacon cu mediu pentru Ag Mycoplasma/Ureaplasma procurat din
laborator (capac alb); se păstrează la frigider dacă nu este folosit în ziua
respectiva
4. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării examenului,
momentul recoltării
o Se explică procedura, anunţându-se pacientul să nu urineze cu cel puțin 2
ore înainte de recoltare
o Se asigură pacientul de păstrarea confidențialității și se obține
consimțământul
 Pregătirea fizică:
o Poziția pacientului este de decubit dorsal
o Recoltarea se realizează dimineața fără ca pacientul să nu își facă toaleta
organelor genitale sau să urineze
o Se atenționează că recoltarea prevede o manevră neplăcută
o Se obține colaborarea
o Se asigură intimitatea
5. Efectuarea  Se identifică pacientul
procedurii  Se spală mâinile și se pun mănușile
 Se exercită o presiunea blândă asupra meatului uretral
 Se recoltează pe tampon secreția uretrală spontană sau provocată
o Dacă nu apare scurgere spontană, se prinde penisul între degetul medius și
inelar, iar cu degetul mare și indexul se deschide meatul urinar.
o În afara excitației sexuale și a micțiunii recente meatul urinar nu trebuie să
conțină fluid vizibil.
o Dacă în afara acestor două condiții, meatul prezintă urme de fluid, acestea
se prelevează pe tampon
 Dacă nu se poate face prelevare la nivelul meatului, se recoltează intrauretral cu
tamponul
o Tamponul se introduce în uretră, blând, cu mișcări fine de rotație până la o
adâncime de cca 2 cm
o La retragere se imprimă tamponului tot mișcări de rotație, evitând
contactul cu regiunile adiacente
 Se introduce tamponul în mediul de transport la laborator
 Recoltarea pentru antigene genitale din secreţia uretrală (Chlamydia trachomatis
și Mycoplasma hommini / Ureaplasma urealiticum) trebuie să se desfășoare în

148
urma aceleiași pregătiri și în aceleași condiţii
o După recoltare, vârful tamponului se introduce în recipientele speciale
corespunzătoare fiecărui antigen având grijă ca partea cu produs (dopul de
vată) să fie imersat în mediul de transport
 Pe recipiente se lipește eticheta cu cod de bare identică cu cea de pe cerere sau alte
recipiente recoltate pacientului în același timp
 Se colectează materialele
 Se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
6. Supravegherea  Pacientul se așează comod în pat
pacientului  Se supraveghează funcțiile vitale, apariția durerii
 Se notează procedura în dosarul de îngrijire

C-9.2. RECOLTAREA SECREŢIILOR CERVICO-VAGINALE


1. Definiție  Este un test calitativ indirect care permite evaluarea funcției ovariene pe baza
modificărilor histologice şi citologice suferite de epiteliul vaginal sub influența
hormonilor ovarieni
 Examenul citotumoral Babeș-Papanicolau este un test complex utilizat pentru
depistarea leziunilor necanceroase şi a cancerelor incipiente cervicale la femeile
asimptomatice
2. Indicații  Indicații generale:
o Amenoree patologică, tulburări ale ciclului menstrual, menometroragii,
sterilitate, infertilitate, disfuncții endocrine cu repercusiuni asupra activităţii
ovariene, (hipofiza, tiroida, suprarenală) afecţiuni tumorale benigne sau
maligne mamare, controlul eficacităţii tratamentului hormonal
 Indicațiile examenului citotumoral Babeș-Papanicolau
o O dată pe an la femeile în vârstă de peste 18 ani care au activitate sexuală
o La femeile care nu prezintă leziuni cervicovaginale vizibile precum şi la cele
cu leziuni care evocă un proces inflamator sau distrofic la examenul clinic
sau colposcopic
 Contraindicații:
o Infecții acute şi subacute genitale înalte, inflamaţii cervicovaginale prolaps
genital, cancerul genital
3. Materiale  Spatula Ayre (se evită spatulele de metal) pentru prelevarea vaginală și exocervicală
necesare  Perie mică cilindrică pentru prelevarea endocervicală
 Tampon de vată montat pe un porttampon pentru recoltare endocervicală
 Lame de sticlă cu extremități aspre, curate, degresate, uscate
 Fixator, alcool, eter în proporții egale
 Valve vaginale sau specul vaginal
 Mănuși de unică folosință
4. Pregătirea  Se evită contactele sexuale şi spălăturile vaginale cu 5 zile înainte de începerea
pacientei prelevărilor şi pe parcursul acestora
 Este avertizată asupra programului de recoltare:
 La femeile cu ciclul ovarian scurt (21-24 zile) prelevările încep în ziua a 7-a
la interval de 2 zile
 La femeile cu ciclul de 28-32 zile se recoltează începând cu zilele 8-10 la
interval de 2 zile
 Nu se recoltează în caz de sângerare vaginală
 Pentru testul citotumoral Babeș-Papanicolau:
 Este avertizată sa nu efectueze nici o manevră vaginală cu 72 ore înaintea examenului
(toaleta vaginală, aplicații de ovule, creme vaginale)
 Se evită raporturile sexuale cu 24 ore înainte de recoltare
 Nu se efectuează manevre obstetricale cu 24 ore înainte (tușeu vaginal, colposcopie,
tamponamente vaginale etc.)
 Prelevarea se face în afara menstruației, în afara infecției locale şi de preferinţă în
perioada de mijloc a ciclului
5. Efectuarea  Se recoltează cu ansa de la nivelul fundurilor de sac vaginale laterale şi posterior
149
procedurii  Se realizează frotiuri care se trimit la laborator
 Recoltare pentru testul citotumoral Babeș-Papanicolau
o Se evidențiază cavitatea vaginală prin introducerea valvulelor sau speculului
nelubrifiate - recoltarea se face de la mai multe niveluri:
o Din fundul de sac vaginal
o De la nivelul exocolului utilizând pentru ambele tehnici spatula Ayre
efectuând o mișcare de raclaj
o De la nivel endocervical utilizând peria cilindrică (mai rar tamponul care
absoarbe unele celule)
o Se fac lame pentru fiecare zonă din care s-a efectuat recoltarea
o Întinderea secreției pe lama se face printr-o mișcare sinuoasă a spaţiului, de
la un capăt la celălalt fără a apăsa prea tare
o La extremitățile lamelor se notează numele pacientei precum şi tipul
prelevării (v-vaginală, c-exocol, e-endocol)
o Lamele se trimit la laborator
6. Evaluarea şi  Se face după mai multe clasificări (Papanicolaou, Richard, Bethesda)
notarea  Clasificarea Papanicolaou împarte frotiurile în 5 clase în funcţie de gradul de deviere
procedurii morfologică de la tipul normal:
o Clasa I – absența de celule anormale sau atipice
o Clasa a II-a – citologie atipică dar fără evidenţă pentru malignitate
o Clasa a III-a – citologie sugestivă, dar neconcludentă pentru malignitate
o Clasa a IV-a – citologie puternic sugestivă pentru malignitate
o Clasa a V-a – citologie concludenta pentru malignitate
7. Observații  Pentru completarea informaţiilor se mai pot realiza:
o Frotiul vaginal (la femei cu histerectomie totală pentru displazie sau
carcinom)
o Frotiul vulvar (pentru leziuni vulvare vizibile)

COD
PROCEDURI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Procedură
D

D-1. Aspecte generale referitor la administrarea medicamentelor


1. Definiție  Prin medicament se înțelege orice produs de origine animală, vegetală, umană sau
chimică transformat într-o formă de administrare ( solidă sau lichidă), prescris de
medic și care este utilizat pentru tratamentul, prevenirea, ameliorarea sau vindecarea
unor boli și simptomele lor

2. Clasificare în  Sunt medicamente destinate pentru:


funcție de scop o Uz intern
 Cuprind toate medicamentele care acționează după ce ajung în
circulaţia sanguină pe diferite căi: orală (per os) sau parenterală (pe altă
cale decât cea digestivă)
 Se prezintă sub formă de: pudre, siropuri, picături, poţiuni,
suspensii, comprimate, tablete, drajeuri, capsule, granule,
supozitoare
o Uz extern
 Unele sunt aplicate pe suprafața pielii sănătoase, altele sunt folosite
pentru tratarea unor leziuni cutanate
o Uz local
 Sunt destinate tratamentului afecţiunilor locale, spre exemplu colirurile
pentru afecțiunile oculare sau aerosolii în diferite afecţiuni pulmonare
3. Responsabilități  Prescrierea medicamentelor intră în aria de competență și responsabilitatea
medicului
 Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ținând cont de
următoarele considerente:
150
o Starea generală şi toleranță individuală a pacientului
o Particularități anatomice şi fiziologice ale pacientului
o Capacitatea de absorbție şi timpul acesteia
o Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare)
o Interacțiunea dintre combinațiile de medicamente administrare
o Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului
 Asistentul medical va respecta regulile generale de administrare a medicamentelor, va
nota și semna în planul de îngrijire al pacientului administrarea unui medicament, va
supraveghea pacientul după administrare și va anunța medicul în cazul apariției
reacțiilor adverse la medicamentele administrate
4. Forme  Pentru calea orală:
farmaceutice  Forme solide: comprimate, drajeuri, tablete, capsule, granule,
 Forme lichide
▪ Soluții: substanțe dizolvate în apă, alcool
▪ Mixturi: amestecuri de soluții sau soluții cu substanțe insolubile care rămîn
în suspensie
▪ Infuzii : sunt soluții care se obțin din produse vegetale ( frunze, flori) ce se
mențin în contact cu apa la o temperatură apropiată de cea de fierbere
▪ Decocturi: soluții extractive obținute prin fierberea unor materii prime
farmaceutice în apă
▪ Emulsii: preparate din două lichide ce nu se pot amesteca, unul fiind
dispersat în celălalt.
 Pentru calea parenterală:
Sunt preparate medicamentoase sterile și apirogene sub formă de soluții, suspensii
sau pulberi, care se administrează parenteral cu seringa sau utilizând trusa de perfuzie.
Termenul „parenteral” provine din cuvintele grecesti „par” = în afară de” și
„enteron”= „intestin”, semnificând medicamente care ocolesc tractul gastro - intestinal.
1. Forme farmaceutice injectabile administrate cu seringa
a) Soluții / suspensii sterile, ambalate în fiole sau flacoane
Aceste solutii pot fi :
 apoase putând fi administrate i.m. sau i.v.
 uleioase (de uz exclusiv intramuscular profund)
 depôt (creând un depozit de principiu activ la nivelul mușchiului sau
țesutului subcutanat; substanța medicamentoasă se eliberează lent, rărind
astfel ritmul de administrare)
b) pulberi pentru preparate injectabile - Sunt substanțe solide, sterile, ambalate
în flacoane exact dozate.
2. Forme farmaceutice perfuzabile
Sunt forme farmeceutice izotone, hipertone, sterile și apirogene, numai sub formă de
soluție apoasă, administrate strict intravenos cu dispozitive de perfuzare.
Solutiile perfuzabile pot conține :
 Substituenți de volum plasmatic (Dextran; Rheomacrodex) pentru bolnavii cu
volum circulant redus
 Electroliți ( NaCl 0,9%, sol. Ringer, soluții molare de KCl )
 Substanțe hepatoprotectoare (arginina; sorbitol)
 Glucoză, utilizată postoperator pentru alimentația parenterală, până la reluarea
tranzitului
 Hidrolizate de proteine care conțin aminoacizi și potasiu
 Substanțe hipertone care cresc diureza osmolară și reduc edemul cerebral
Pentru calea rectală formele farmaceutice folosite sunt:
 lichide, ex. clismele medicamentoase, volumul utilizat odată variind între 100 și
150 ml
 semisolide: unguente ano – rectale
 solide: supozitoarele
Forme farmaceutice vaginale
Sunt forme farmaceutice semisolide, sau solide administrate pe mucoasa vulvo -
vaginala în scopul obținerii unui efect terapeutic local.
151
Distingem:
 unguentele vulvo - vaginale - cu efect antifungic sau antiinflamator
 ovulele
 comprimate vaginale

Forme farmaceutice administrate pe mucoase


1. Forme farmeceutice oftalmice
o coliruri
o unguente oftalmice- se aplica pe pleoape si gene
o solutii care permit umectarea lentilelor de contact
2. Forme farmaceutice otologice- sunt forme farmaceutice lichide si semisolide
care instilate sau aplicate in conductul auditiv
3. Forme farmaceutice rino - faringiene
Sunt forme farmaceutice lichide sau semisolide, care instilate, pulverizate sau
aplicate la nivelul mucoasei nazale contribuie la tratamentul unor afecțiuni nazo -
faringiene.
Nazal pot fi administrate :
o picăturile nazale cu efect decongestionant local sau antialergic local
o spray-uri nazale cu efect antialergic local
o unguente nazale, cu efect emolient local
4. Forme farmaceutice buco - faringiene
Sunt forme farmaceutice lichide sau solide destinate tratamentului sau profilaxiei
unor afectiuni gingivo - buco - faringiene sau igienei cavității bucale.
Pe cale bucofaringiană pot fi administrate :
a) gargarisime („gargara” = a clăti cavitatea bucală fără a înghiți lichidul
respectiv)
b) colutorii, sunt forme farmaceutice lichide, de consistență vascoasă ce se aplică
pe gingii, limba și pereții interni ai cavității bucale, avand un efect terapeutic
local (antimicotic, antiinflamator, antiseptic local).
c) apă de gură- sunt solutii apoase sau hidroalcoolice cu efect dezodorizant și
antiseptic local
d) comprimate bucale (pentru supt)
e) comprimate sublinguale- utilizate în urgențe, întrucât eliberează rapid principiul
activ

Forme farmaceutice aplicate pe tegumente :


a) loțiuni
b) soluții alcoolice- utilizate pentru frecții sau badijonări locale
c) unguente cutanate cu efect antiinflamator și antibacterian
d) dispozitive transdermice
5. Căile de  Căi directe:
administrare o Calea cutanată
o Calea mucoaselor
o Calea digestivă → orală, sublinguală, gastrică, intestinală)
o Calea respiratorie → nazală, traheo-bronşică
o Calea ureterală și vaginală
 Căi indirecte – parenteral(injecții):
o calea subcutanată
o calea intramusculară
o calea intravenoasă
o calea intradermică
o alte căi parenterale
 calea intraarterială (rar)
 calea intrarahidiană
 calea seroaselor: intraperitoneal, intrapleural, intrapericardic,
intraarticular (acțiune locală administrare de antiinflamator)
 calea intracardiacă - în stop cardiac

152
6. Reguli generale  Respectarea medicamentului prescris (înlocuirea acestuia se face cu aprobarea
de administrare medicului)
 Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să recunoască forma de
prezentare, culoarea, mirosul, consistenţa, diametru, grosimea, inscripții, inițiale,
etichete
 Verificarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj, miros, decolorare,
supracolorare, precipitare, floculare – când nu este specificată flocularea în prospect,
integritate, tulburare, opalescență, lichefiere, modificarea consistenţei solidelor).
Medicamentele vor fi păstrare – în funcţie de recomandările din prospect – la rece, la
cald, la temperatura camerei, ferite de lumină sau umiditate
 Respectarea căilor de administrare a medicamentelor este obligatorie! Soluţiile
uleioase se administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se administrează
strict intravenos. Nerespectarea căii de administrare poate duce la complicații grave:
de exemplu, soluțiile uleioase introduse intravenos produc embolia uleioasă și chiar
decesul pacientului, soluțiile hipertone sunt incompatibile cu țesutul muscular,
subcutanat și produc necroza acestora.
 Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este important
( ritmul de eliminare din organism al medicamentelor este diferit, în unele cazuri dozele
administrate mai repede se pot cumula și atunci medicamentele devin toxice, altele se
elimină repede din organism și nu mai sunt eficiente sau pot determina chimiorezistență
- cazul antibioticelor) – unele medicamente se administrează înainte de masă –
pansamentul gastric, altele se administrează în timpul mesei – fermenții digestivi, altele
după masă – antiemetizante. Orarul de administrare se stabilește în funcţie de
alimentaţie, efectul terapeutic al medicamentului, timpul de eliminare din organism,
intoleranţă la medicamente, starea generală
 Respectarea dozei de administrare
 Respectarea somnului fiziologic al pacientului (excepţie fac antibioticele etc.)
 Evitarea incompatibilităților. Prin asociere unele medicamente pot deveni toxice sau
dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu acidul
paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor. Unele incompatibilități sunt
căutate (procaina cu adrenalina, morfina cu atropina) pentru a obține efectul terapeutic
scontat
 Servirea bolnavului cu doza unică de medicament (TSS – tratament strict
supravegheat)
 Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule, soluţii,
picături, injecții, ovule, supozitoare
 Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (indicații, contraindicații,
incompatibilități, efecte secundare)
 Anunţarea imediată a greșelilor de administrare a medicamentelor (schimbarea
medicamentul, nerespectarea dozei, nerespectare căii, nerespectarea orarului)
 Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis
 Prevenirea infecțiile asociate asistenței medicale prin respectarea măsurilor de
asepsie, igienă şi antisepsie pentru fiecare cale de administrare.
7. Doze de  În funcţie de cantitatea administrată, același produs poate acționa ca aliment,
medicament medicament sau toxic diferențiind:
o Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic.
Variază de la doza minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect
terapeutic
o Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică
asupra organismului
o Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru
organism
o Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului
o Doza de medicament introdusă în organism acționează diferit şi în funcţie de
calea de administrare datorită absorbției diferite:
 Administrate pe cale digestivă medicamentele sunt inactivate parțial de
sucurile digestive, astfel că medicamentul se absoarbe în sânge în
153
cantitate mai mică
 Administrate pe cale intramusculară medicamentele sunt absorbite lent
 Administrate pe cale intravenoasă medicamentele acționează în doză
integrală, cu efect rapid, puternic, violent
 Astfel, aceeași substanţă, în aceeași cantitate, datorită căii de administrare, poate
acţiona diferit, în unele cazuri chiar ca un toxic
 Doza de medicament acționează în funcţie de:
o Cantitate
o Vârstă
o Cale de administrare
o Medicație asociată
o Reactivitatea organismului
o Starea generală a pacientului
o Greutate şi înălțime
o Boli asociate
8. Observații  Se interzice depozitarea medicamentelor în noptiera bolnavului!
 Administrarea medicamentelor în spital este sarcina asistentei medicale
 Pentru prevenirea infecţiilor intraspitalicești se vor respecta strict normele igienice de
administrare
 Medicamentele se administrează pe calea şi după orarul stabilit de medic

COD
PROCEDURI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Procedură
D-2 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ

1. Definiție  Introducerea în organism a unor medicamente, substanțe active, cu ajutorul unor seringi
şi ace sterile, ocolind tubul digestiv
2. Indicații  Aplicarea tratamentelor medicamentoase injectabile
 Realizarea de monoteste sau intradermoreacții
 Teste de sensibilizare sau cure de desensibilizare
 Injectarea de produse necesare realizării unor investigații (produse radioopace,
radioactive, izotopi)
3. Loc de elecție  Injecțiile se pot face:
o În țesuturile organismului: intramuscular, subcutanat, intradermic
o Direct în circulația sanguină: injecția intravenoasă
4. Materiale  O tavă medicală curată
necesare  Seringi sterile adaptate volumului de injectat
 Ace sterile: pentru aspirarea medicamentului de injectat, pentru realizarea injecției
 Medicamentele prescrise
 Comprese sterile
 Soluții antiseptice
 Un garou (în caz de injecție i.v.)
 Container pentru colectarea deșeurilor medicale
5. Pregătirea  Se oferă informaţii despre procedură şi despre modul de administrare
pacientului  Se explică natura produselor injectate şi utilitatea lor
 Se realizează instalarea confortabilă şi în siguranță a pacientului pentru ca injectarea să
se facă în cele mai bune condiții
6. Prepararea  Se verifică prescripția medicală, data prescripției produsului, integritatea ambalajelor,
soluției de înainte de a începe procedura
injectat  Se prepară medicamentul de injectat în funcție de condiționarea substanței active: fiolă
cu doză unică, flacon cu doze multiple, flacon cu pulbere de dizolvat
o În cazul fiolei / flaconului cu doză unică:
 Se dezinfectează gâtul fiolei cu o compresă îmbibată în alcool timp de
30 de secunde (timp de contact recomandat de Precauțiunile
Universale) și se rupe apoi gâtul fiolei
154
 Se montează acul de aspirație (mai gros) la amboul seringii
 Fiola, ținută între indexul şi degetul mare al mâinii nedominante, este
poziționată cu deschiderea în jos pentru a aspira conţinutul său
 Se aspiră numai cantitatea prescrisă de medic
 Se aruncă fiola
 Se tapotează ușor seringa şi se elimină bulele de aer
 Se îndepărtează acul de aspirație şi se aruncă în container
 Se adaptează la seringă acul pentru injectare, capișonat, şi se repune
seringa în ambalaj
o În cazul unui flacon cu doze multiple
 Se verifică data deschiderii flaconului şi modul de conservare:
 Ca regulă generală, un flacon deschis de mai mult de 8 ore, nu
mai trebuie utilizat
 În cazul insulinei, poate fi utilizată timp de 30 de zile de la
deschiderea flaconului
 Se șterge dopul de cauciuc al flaconului cu o compresă îmbibată în
soluţie antiseptică (în cazul primei utilizări trebuie mai întâi să se
îndepărteze căpăcelul metalic de deasupra)
 Se montează la seringă acul de aspirație
 Se aspiră cantitatea prescrisă din flaconul ținut răsturnat
 Se îndepărtează bulele de aer din seringă
 Se îndepărtează acul de aspirație şi se aruncă în container
 Se adaptează la seringă acul pentru injecție protejat (capișonat)
o În cazul flaconului cu pulbere de dizolvat
 Se aspiră în seringă solventul (lichidul) pentru dizolvare (ser fiziologic)
 Se dezinfectează dopul de cauciuc al flaconului
 Se injectează solventul în flaconul cu pulbere
 Se amestecă soluția până la dizolvarea completă a pulberii, fără să se
retragă acul cu seringa
 Se aspiră medicamentul diluat în seringă şi se elimină bulele de aer
 Se îndepărtează acul cu care s-a aspirat, se aruncă în container şi se
adaptează acul pentru injecție lăsându-l în teaca protectoare

D-2.1. Injecția intradermică (ID)


1. Definiție  Introducerea unei cantități mici de produs (mai puțin de 1 ml) în stratul dermic al pielii
2. Scop  Explorator
 Terapeutic
3. Indicații  Injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacției la
contraindicații alergeni
 Testarea la tuberculină
 Testarea unor medicamente cu potențial de sensibilizare a organismului (antibiotice,
anestezice)
 Vaccinarea BCG
4. Loc de elecție  Fața anterioară a antebrațului, porțiunea medie
 Zona scapulară, subclaviculară
 Fața externă a brațului şi a coapsei
o Se evită zonele pigmentate, păroase sau intens keratinizate (îngroșate),
infectate
5. Materiale  Seringă sterilă de 1 ml. / seringă pentru tuberculină
necesare  Ac steril de 1-1,5 cm lungime, solidar, de regulă, la seringă
 Comprese sterile / tampoane de vată
 Soluţie antiseptică necolorată
 Soluția medicamentoasă corect dozată
 Mănuși de unică folosință
 Colector de ace utilizate
6. Pregătirea  Pregătirea psihică:

155
pacientului o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se intervievează pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia
precum şi experienţa legată de testare
o Se alege locul de elecție
o Pacientul poate rămâne în picioare sau așezat
7. Efectuarea  Se spală mâinile şi se îmbracă mânușile
procedurii  Se aspiră soluția în seringă respectând procedura
 Se dezinfectează zona aleasă
 Se îndepărtează capacul de la ac prin tracțiune
 Se întinde pielea din zona aleasă folosind policele mâinii nedominante
 Se poziţionează seringa astfel încât acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea
pacientului la un unghi de 10-15" faţă de planul cutanat şi cu bizoul orientat în sus
 Se introduce acul aproximativ 4 mm astfel încât vârful să fie vizibil prin piele
 Se injectează lent soluția( 0,1 ml) împingând pistonul fără să se aspire
 Se observă formarea la locul inoculării a unei papule albe, cu aspect de coajă de
portocală și cu diametrul de 5-6 mm
 Se retrage acul fără să se maseze locul
 Se aruncă acul cu seringa în containerul special
 Se îndepărtează mănușile, se aplică un gel dezinfectant pe mâini
 Se supraveghează atent bolnavul şi reacția locală
8. Supravegherea  Se solicită pacientului să rămână așezat încă 20- 30 de minute după injectare
pacientului  Se supraveghează locul injecției după administrare
 Se monitorizează comportamentul, funcțiile vitale
 Se citește reacția locală în funcție de scopul ei
 Se notează procedura în fişa cu proceduri
9. Evaluarea Bilanț pozitiv
procedurii o Medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli: pacientul identificat,
medicamentul prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit
o Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de
sensibilizare
Bilanț negativ
o Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară
o Se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului
o Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltraţie difuză fără să se formeze papulă
albă delimitată  Se retrage uşor acul şi se repoziţionenză în grosimea dermului
o La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive: vezicule, ulceraţii, necroza
ţesutului  Se anunţă medical
o Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămâne în repaus la pat
 Se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de
minute după injecţie
o Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa  Se anunţă medicul
și se intervine de urgenţă conform protocolului
10. Observații  Dacă produsul este conservat la rece, se lasă la temperatura ambiantă timp de o oră,
înainte de injectare
 Produsul liofilizat este reconstituit cu diluantul furnizat sau cu ser fiziologic
 Se prepară diluția pentru testare în cazul antibioticelor, conform procedurii standard

D-2.2. Injecția subcutanată (SC)


1. Definiție  Injectarea în țesutul subcutanat a unui produs terapeutic hidrosolubil, noniritant, în
condiții relativ simple și indolore
2. Responsabilități  În cadrul rolului propriu, asistentul medical este abilitat să practice injecția sau să
aplice un protocol care este datat și semnat de medic!
3. Scop  Terapeutic
156
4. Indicații/obiective  Administrarea de insulină și de anticoagulante livrate în seringi preumplute
 Administrarea de produse medicamentoase ce nu pot fi utilizate pe cale venoasă sau
intramusculară
 Administrarea unor vaccinuri (ROR, varicelic)
5. Loc de elecție  Regiunea periombilicală la 2-3 cm distanță faţă de ombilic şi faţă de linia de centură
 Fața dorsolaterală a brațului la 8-12 cm deasupra cotului
 Fața antero-laterală a coapsei la 5-6 cm deasupra genunchiului
 Regiunea supra şi subspinoasă a omoplaților
6. Materiale  Seringi preumplute pentru anticoagulante cu greutate moleculară mică
necesare  Seringă specială pentru insulină,
 Stilou injector pentru insulină
 Produsul de injectat
 Ser fiziologic/apă distilată pentru reconstituirea soluției, dacă produsul este liofilizat
 Mănuși de unică folosință
 Tampoane de vată, soluție dezinfectantă
 Cutii colectoare/ incineratoare pentru materialele rezultate din activitatea medicală
7. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se selectează zona de elecție
o Se poziționează pacientul în funcție de locul ales: decubit dorsal, poziție
șezândă cu mâna sprijinită în șold, decubit ventral pentru zonele supra şi sub
spinoase ale omoplaților
o Înainte de administrare se identifică un eventual profil alergologic al
pacientului
8. Efectuarea  Se verifică prescripția medicală și identitatea pacentului
procedurii  Se verifică integritatea ambalajelor seringilor și termenul de valabilitate
 Se pregătește produsul pentru injectat folosind tehnica aseptică
 Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
 Se dezinfectează zona aleasă pentru injecție
! Nu se dezinfectează zona cu alcool în cazul injecției cu insulină
 Se formează un pliu cutanat, pentru a evita pătrunderea acului intramuscular, prinzând
pielea între degetele index, mediu și police și detașând-o de pe planurile profunde
 Se introduce acul perpendicular cu menținerea pliului sau în unghi de 45 grade la baza
pliului (în funcție de produs)
 La sfârșitul injectării, se retrage rapid acul cu seringa și se dezinfectează locul
9. Supravegherea  Se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziție comodă
pacientului  Se supraveghează locul injecției după administrare
 Dacă apar echimoze la locul injecției cu heparină, se recomandă aplicarea unei pungi
cu gheață în primele 5 minute după injectare urmată de compresie locală
 Se observă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil frison, agitaţie)
10. Evaluarea şi  Se apreciază eficacitatea procedurii prin:
notarea o Absența modificărilor locale, la locul injectării (roșeață, edem, hematom,
procedurii lipodistrofie)
o Atingerea obiectivelor terapeutice
o Pacientul a primit toate informațiile necesare
 Se notează procedura în fişa de proceduri (nume, data şi ora administrării, tipul
soluției, doza)
11. Complicații,  Durere violentă prin atingerea unei terminații nervoase sau /şi distensie bruscă a
incidente și țesutului
accidente  Durere la injectarea soluției de insulină direct de la frigider
 Hematom prin masarea locului de injectare a soluțiilor anticoagulante sau prin
injectarea produsului superficial, aproape de vasele epidermului
 Lipodistrofii prin injectarea repetată a produsului (în special a insulinei) în același

157
loc, fără a respecta principiul rotației locurilor în sensul acelor de ceasornic, precum și
distanța de 2 cm. între locurile de inoculare din aceeași zonă
 Semne de inflamație locală (căldură, roșeață, durere, tumefacție) prin nerespectarea
regulilor de asepsie
12. Observații  Nu se aspiră atunci când se fac injecții cu insulină şi cu heparină (în acest ultim caz
aspirarea poate produce hematom)

D-2.3. Injecția intramusculară (IM)


1. Definiție  Introducerea unei soluții medicamentoase în țesutul muscular cu ajutorul unei seringi
şi a unui ac sterile
2. Scop  Terapeutic
3. Indicații  Administrarea soluțiilor uleioase, a medicamentelor cu efect retard (neuroleptice,
peniciline de tip Moldamin etc.)
 Administrarea unor vaccinuri (vaccinul antihepatită B, vaccinul HPV)
 Administrarea soluțiilor colorate prin metoda Z
 Injecția I.M. este efectuată, în general, când se dorește o absorbție rapidă sau când
calea orală este contraindicată
4. Loc  Cadranul supero-extern fesier (cel mai folosit)
 Treimea medie a feței externe a coapsei
 Mușchiul deltoid
5. Materiale  Ace din oțel inoxidabil sau nichel cu bizoul lung, cu lungime variabilă între 5 și 10
necesare cm în funcție de reprezentarea țesutului adipos; grosimea acelor va fi între 0,7-0,9 mm
în funcție de natura soluției de injectat
 Seringă adaptată cantității de injectat
 Produsul medicamentos de injectat (fiole, flacoane)
 Ser fiziologic sau soluția recomandată pentru prepararea soluției dacă produsul este
liofilizat sau se prezintă sub formă de pulbere
 Mănuși de unică folosință
 Comprese de tifon /tampoane de vată, soluție dezinfectantă (alcool medicinal)
 Recipiente pentru colectarea materialelor folosite
6. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Se informează pacientul despre procedură pentru a obține colaborarea
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se stabilește locul pentru injecție după inspectarea și palparea zonelor de
elecție
o Se poziționează pacientul în funcție de locul ales şi de starea sa generală:
 Decubit ventral
 Decubit lateral
 În picioare, dacă pacientul dorește, dar această poziție este de evitat
o Se evaluează riscul de alergie al pacientului prin anamneză înainte de
administrarea oricărui medicament nou
o Dacă există suspiciunea unei alergii se va efectua testarea pacientului înainte
de administrarea medicamentului, la indicația medicului
7. Efectuarea  Înainte de administrarea medicamentului, asistentul medical se va informa despre
procedurii acţiunea medicamentului, motivaţia administrării drogului, doza normală şi calea de
administrare, contraindicații şi reacții adverse
 Se verifică recomandare și identitatea pacientului
 Se practică un lavaj antiseptic al mâinilor sau lavaj simplu plus fricțiune cu o soluție
hidroalcoolică
 Se îmbracă mănușile de unică folosință
 Se montează acul la seringă și se pregătește soluția dacă medicamentul este liofilizat
sau se prezintă sub formă de pulbere
 Se aspiră în seringă medicamentul
 Se elimină aerul din seringă și se schimbă acul cu altul protejat de teaca protectoare
158
 Se dezinfectează locul ales
 Se introduce rapid acul în țesut în unghi de 90° până la ambou, ținând seringa în mâna
dominantă, între police şi celelalte degete
 Se fixează amboul seringii între policele şi indexul mâinii nedominante
 Se aspiră încet, trăgând pistonul înapoi cu mâna dominantă, pentru a verifica poziția
acului
o Dacă apare sânge în seringă se retrage ușor acul şi se modifică poziția după
care se aspiră din nou; dacă şi de data aceasta se aspiră sânge se retrage
complet acul şi se reia procedura în alt loc.
 Se injectează lent soluția în țesutul muscular,
o Se observă reacțiile pacientului la primii mililitri injectați
 Se cere pacientului să rămână relaxat și se încetinește injectarea dacă produsul este
dureros
 Se retrag rapid acul și seringa la sfârșitul injectării și se aplică un tampon la locul
injecției masând ușor
 Se aruncă acul necapişonat în containerul special și se reorganizează locul de realizare
a procedurii
 Se îndepărtează mănușile, se spală mâinile
8. Supravegherea  Se ajută pacientul să se îmbrace, să adopte o poziție comodă
pacientului  Se supraveghează dacă apare durere după injecție
 Se evaluează locul injecției după 2-4 ore de la administrare
 Se îndepărtează mănușile, se spală mâinile
9. Evaluarea şi  Se apreciază eficacitatea procedurii prin:
notarea o Absența durerii și a tulburărilor funcționale la nivelul membrului inferior
procedurii o Absența modificărilor locale, la locul injectării (roșeață, edem, noduli,
supurație)
o Atingerea obiectivelor terapeutice
 Se notează procedura în fişa de proceduri (nume, data şi ora administrării, tipul
soluției, doza)
10. Complicații,  Durere vie, amorțeli, furnicături sau alterarea funcției musculare în zona injecției
incidente și determinate de nerespectarea locurilor de elecție şi de iritarea nervului sciatic
accidente  Paralizia membrului inferior prin lezarea nervului sciatic
 Embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluției uleioase
 Noduli prin injectarea unor soluții care precipită sau a unui amestec de soluții
incompatibile
 Flegmon prin nerespectarea regulilor de asepsie/ antisepsie
 Reacții alergice în cazul injectării unui produs nou la care pacientul nu este testat
 Iritație periostală prin injectarea soluției la nivelul osului
 Ruperea acului
 Hematom prin lezarea unui vas de sânge

D-2.4. Injecția intramusculară în formă de Z


1. Definiție  Introducerea unor soluții medicamentoase exclusiv în mușchiul gluteal din cadranul
supero-extern fesier
2. Scop  Terapeutic
3. Indicații  Administrarea substanțelor iritante şi a celor care colorează țesutul, cum ar fi
contraindicații produsele pe bază de fier
 Administrarea unor soluții medicamentoase la pacienții vârstnici, subnutriți
4. Loc  Mușchiul gluteal din cadranul supero-extern fesier
5. Materiale  Aceleași ca la injecția intramusculară
necesare  Soluția medicamentoasă
 Recipiente de colectarea deșeurilor medicale
6. Pregătirea  Se identifică pacientul și se obține consimțământul informat
pacientului  Se aşează pacientul în poziția care permite expunerea zonei gluteale din cadranul
supero-extern fesier (decubit dorsal sau decubit lateral relaxat)
159
7. Efectuarea  Se verifică prescripția medicală
procedurii  Se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință
 Se dezinfectează locul de elecție
 Se trage pielea în lateral în formă de „Z”, îndepărtând-o de pe locul ales pentru
injecție, manevră care se menține până la sfârșitul injectării
 Se introduce acul în țesutul muscular în unghi de 90°
 Se aspiră pentru a verifica poziția acului
o Dacă apare sânge în seringă se retrage ușor acul şi se modifică poziția după
care se aspiră din nou; dacă şi de data aceasta se aspiră sânge se retrage
complet acul şi se reia procedura în alt loc
 Se injectează soluția lent, dacă nu s-a aspirat sânge, şi apoi, aerul aspirat în seringă
odată cu substanța medicamentoasă
 Injectarea aerului după terminarea soluției ajută la prevenirea scurgerii de substanță
din ac în țesutul subcutanat în timpul retragerii
 Se aşteaptă încă 10 secunde după injectare şi apoi se retrage acul
o Se eliberează pielea care a fost trasă în „Z” pentru a acoperi locul de
inoculare
 Se evită masarea locului pentru a nu favoriza pătrunderea substanței iritante în țesutul
subcutanat
 Se solicită pacientului să se miște pentru a favoriza absorbția medicamentului
 Se colectează materialele folosite în containere speciale
 Se verifică după 1-2 ore locul injectării
 Se spală mâinile
 Se notează procedura în fişa cu proceduri a pacientului
8. Supravegherea  Dacă pacientul este imobilizat la pat, după injectare va fi ajutat să facă exerciții pasive
pacientului şi active în pat, pentru a facilita absorbția medicamentului

D-2.5. Injecția intravenoasă directă


1. Definiție  Furnizarea unei linii pentru administrarea medicamentelor direct în sistemul circulator
al pacientului, într-un timp scurt
2. Scop  Terapeutic
 Explorator
3. Indicații  Administrarea soluțiilor izotone, hipertone
contraindicații  Administrarea substanțelor de contrast pentru explorări radiologice
 Realizarea unei concentrații înalte a medicamentului, în sânge, într-un timp scurt
4. Materiale  Seringă cu ac sterilă adaptată la cantitatea soluției de injectat
necesare  Produsul de injectat
o Se verifică calitatea produsului și termenul de valabilitate
 Garou
 Mănuși de unică folosință
 Comprese de tifon/tampoane de vată
 Soluție dezinfectantă
 Câmp nesteril protector, pentru brațul pacientului și pentru pat
 Recipient pentru colectarea materialelor rezultate din activitatea medicală
5. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Informați pacientul despre procedură, efectele așteptate și eventualele reacții
nedorite
o Se obține colaborarea pe parcursul derulării procedurii
o Obțineți consimțământul informat
 Pregătirea fizică:
o Se verifică locurile de elecție evitând zonele cu echimoze, pilozitate
accentuată sau cu semne de infecție
 Injecția intravenoasă nu va fi efectuată în venele de la brațul cu
fistulă arterio-venoasă sau shunt arterio-venos, cu mastectomie,
cu paralizie sau alte tulburări circulatorii şi neurologice
160
o Se stabilește locul pentru injecție
o Se poziționează pacientul în funcție de locul ales şi de starea sa generală:
 Decubit dorsal
 Poziție semișezând
o Se aplică eventual un gel/cremă anestezică pe zona ce urmează a fi
puncționată
6. Efectuarea  Se face un lavaj antiseptic al mâinilor sau un lavaj simplu și o fricțiune hidroalcoolică
procedurii  Se reperează vena pentru puncție
 Se îmbracă mănușile de unică folosință
 Se aplică garoul în jurul brațului, la cca.10 cm deasupra locului ales pentru puncție și
se palpează traiectul venei
 Se dezinfectează apoi, zona ce va fi puncționată
 Se puncționează, de preferință, vena bazilică de la plica cotului,
 Se aspiră ușor pentru a verifica dacă acul este în venă, situație în care se constată un
retur venos
 Se desface garoul
 Se începe injectarea lentă a soluției și se observă reacțiile pacientului
 Se extrage rapid acul adaptat la seringă, la sfârșitul injectării
 Se comprimă locul injecției cu tampon cu alcool 2 minute pentru hemostaza completă
7. Supravegherea  Se ajută pacientul să se îmbrace și să adopte o poziție comodă
pacientului  Se cere pacientului să anunțe o eventuală stare de rău sau persistența durerii după
injecție
8. Evaluarea şi  Se apreciază eficacitatea procedurii prin:
notarea o Absența modificărilor locale, la locul injectării (roșeață, edem, hematom)
procedurii o Atingerea obiectivelor terapeutice
 Pacientul are o stare generală bună
 Se notează procedura în fişa de proceduri (nume, data şi ora administrării, tipul
soluției, doza)
9. Complicații,  Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluției sau prin introducerea unor substanțe
incidente și iritante pentru intima vasului
accidente  Hematom prin perforarea venei sau prin retragerea acului fără eliberarea garoului
 Amețeli, lipotimie, colaps
 Reacții anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator (soluții iodate)
 Accident de expunere la sângele pacientului
 Extravazarea soluției medicamentoase cu apariția flebitei

D-2.6. Montarea cateterului venos periferic (CVP)


1. Definiție  Abordul vascular periferic la o venă superficială este realizat prin punerea unui
cateter venos, pe cale transcutanată
2. Scop  Recoltare de sânge
 Administrare de medicamente sau spluții perfuzabile
3. Indicații  La pacienții aflați în stare gravă, în urgență
 La nou-născuți (venele epicraniene)
4. Materiale  Garou
necesare  Cateter venos periferic /branulă/flexulă corespunzător calibrului venei, care poate fi
menținut chiar 2-3 zile în anumite condiții
 Mănuși de unică folosință
 Comprese de tifon/tampoane de vată
 Soluție dezinfectantă
 Pansament steril, transparent, adeziv
 Câmp nesteril protector, pentru brațul pacientului și pentru pat
 Tăviță renală
 Ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml ser fiziologic).
 Container pentru materialele folosite

161
5. Pregătirea  Se avertizează/ informează pacientul, se instalează confortabil în pat și se asigură
pacientului și a cooperarea
materialelor  Se menține pacientul în poziția decubit pentru prevenirea tulburărilor de tip vagal și
pentru sprijinirea brațului
 Se evită, brațul de partea mastecomiei, chiuretajului ganglionar axilar, radioterapiei,
cu fistulă arterio-venoasă, hemiplegie, focar infecțios
6. Efectuarea  Se identifică pacientul și se verifică recomandarea
procedurii  Materialele se aduc lângă pacient
 Se aplică garoul aproape de locul puncției
 După plasarea garoului pacientul este rugat să închidă şi să deschidă pumnul de mai
multe ori pentru creşterea fluxului sanguin în membrul respectiv și o mai bună
vizualizare a venelor;
 Se identifică vena ce urmează a fi puncţionată;
 Se dezinfectează zona pe o suprafaţă largă cu alcool;
 Se fixează pielea sub nivelul locului de puncţie cu policele mâinii stângi;
 Se ia cateterul venos periferic (CVP) în mâna dreaptă fără a atinge cu mâna sau cu
obiectele din jur zona care urmează a fi introdusă în venă. Se pătrunde prin piele la un
unghi de 10o-15o până în venă după care înaintăm cu acul sau CVP de-a lungul venei
 În cazul în care montăm un CVP pentru a evita străpungerea vasului după ce vârful
CVP a ajuns intravascular, fapt marcat de apariţia unei picături de sânge la capătul
transparent al mandrenului, acesta va fi menţinut pe loc împingându-se în continuare
în venă doar canula de plastic prin culisare pe mandren. După ce canula de plastic a
fost introdusă în totalitate intravenos se desface garoul, mandrenul metalic va fi retras
cu o mână, în timp ce mâna cealaltă va comprima vena pe canulă pentru a evita
extravazarea de sânge. Se spală canula cu ser heparinat după care se ataşează
căpăcelul, trusa de perfuzie sau seringa cu medicaţia care trebuie administrată.
 Fixarea CVP se va face cu plasturi transparenți pentru vizualizarea locului de inserție
a cateterului pe care se va nota data şi ora la care a fost montată canula
7. Întreținerea unui  Zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa eventual
cateter venos apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a cateterului;
periferic și  După terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter, acesta
supravegherea va fi spălat cu ser heparinat şi închis;
pacientului  Un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
 Plasturele murdar cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face obligatorie
schimbarea lui.
 Un cateter va fi schimbat la 3 zile sau 72 ore
8. Montarea unei  Se face în condiţii de maximă sterilitate;
truse de perfuzie  Se desface trusa de perfuzie sterilă;
 Se închide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare;
 Se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei de picurare.
Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se introduce şi un ac
pentru aer.
 Se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni asupra
acesteia; se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa de
perfuzie cu soluţia perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe tub. Se închide
dispozitivul de reglare a picăturilor,
 Se conectează la cateter după care se deschide dispozitivul de reglare a picăturilor la
ritmul dorit;
 Camera de picurare are încorporat un filtru care împiedică particulele de cauciuc care
se pot desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului trusei să ajungă
intravascular.
 Trusele prin care se administrează soluţii cristaloide sau coloide (trusele de perfuzie)
sunt diferite de trusele prin care se administrează sânge sau produse de sânge (truse de
transfuzie), diferenţa constă în filtrele specializate pentru administrarea de sânge şi
produse de sânge.
9. Evaluarea şi  Cateterismul venei este eficient:
162
notarea o Canula este permeabilă
procedurii o Nu există durere
o Nu sunt semne inflamatorii locale
 Montarea cateterului permite administrarea tratamentului conform indicației
10. Complicații și  Risc septic:
riscuri o Este indispensabilă respectarea protocolului secției (procedura de dezinfecție
la momentul montării cateterului, ritmul de refacere a pansamentului și
schimbarea tubulaturii perfuziei)
 Obstrucția cateterului prin formarea de cheaguri
o Se verifică permeabilitatea canulei și se desfundă, la nevoie, respectând
protocolul secției
 Durere în momentul plasării cateterului și după aceea
o Se asigură anestezia locală
o Se respectă procedura de administrare a soluțiilor hipertone, iritante pentru
tunica venei
o Se observă traiectul venei pentru a surprinde semnele de flebită
 Embolia gazoasă; se scoate aerul de pe tubul perfuzorului înainte de montare, se
schimbă flaconul la timp
 Risc de contaminare cu sângele pacientului
o Se respectă precauțiunile de expunere prin contactul cu sânge prin purtarea
mănușilor de cauciuc, necapișonarea acului după folosire, colectarea acelor
folosite în containere speciale

D-2.7. Îndepărtarea cateterului venos periferic (CVP)


1. Scop  Prevenirea complicațiilor locale
2. Materiale  Comprese sterile
necesare  Soluţii antiseptice
 Bandă adezivă
 Tăviţă renală
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor
3. Recomandări  Dispozitivele intravenoase sunt schimbate în următoarele situaţii:
o La indicația medicului care întrerupe terapia intravenoasă
o Schimbarea locului puncţiei la 72 de ore pentru a continua terapia
intravenoasă
o Dacă la locul puncționării apar roşeaţă, edem, durere sau infiltrație
subcutanată
o Pentru a preveni sângerarea sau hematomul
 Nu se schimbă niciodată un dispozitiv intravenos în funcțiune la un pacient în stare
critică până când nu se execută cu succes, o altă puncţie venoasă
4. Efectuarea  Se identifică pacientul
procedurii o Se explică procedura pacientului şi se avertizează pacientul că va simți o
ușoară senzaţie de arsură
 Se spală mâinile și se pun mănușile
 Se verifică dacă ordinul de terminare a terapiei i.v. a fost alocat
 Se îndepărtează plasturele şi pansamentul dacă există
 Se observă şi se notează starea locului puncţionat şi a ţesutului din jur
 Se aşează o compresă/tampon cu dezinfectant deasupra locului puncţionat, exercitând
o ușoară presiune
 Se îndepărtează acul din venă şi se comprimă locul
 Se verifică dacă dispozitivul din venă este intact
 Se îndepărtează compresa când sângerarea se oprește
 Se colectează materialele conform precauțiunilor standard
 Se îndepărtează mănușile
 Se spală mâinile
5. Supravegherea  Se verifică din nou după 15 minute locul puncţiei, pentru a ne asigura că sângerarea s-
163
pacientului a oprit
 Se instruiește pacientul să evite orice activitate la nivelul segmentului afectat
și să anunțe asistenta medicală dacă sângerarea reapare la locul puncţionat
 Se încurajează pacientul să crească ingestia de lichide dacă este posibil
6. Evaluarea şi  Se notează procedura de îndepărtare a dispozitivului intravenos în fişa de proceduri a
notarea pacientului
procedurii  Pacientul nu prezintă durere, flebită, edem sau eritem

D-2.8. Participarea la montarea și îndepărtarea cateterului venos central (CVC)


1. Definiție  Cateterul venos central este un cateter venos steril, confecționat din cauciuc
poliuretan sau silicon, care se introduce transcutan, într-o venă centrală de calibru
mare ( vena subclaviculară, jugulară sau femurală)
2. Responsabilități  Terapia venoasă centrală este o procedură de mare tehnicitate care intră în atribuțiile
medicului
 Asistentul medical ajută efectiv medicul în realizarea acestei proceduri
 Montarea unui cateter într-o venă centrală se va face obligatoriu în condiţii de
sterilitate absolută (altfel există riscul să apară infecţia de cateter sau chiar
endocardita)
3. Indicații/avantaje,  Indicaţii/avantaje
Riscuri/dezavantaje o Colaps circulator periferic (venele periferice sunt colabate prin prăbușirea
circulaţiei periferice
o Administrarea unor cantităţi mari de fluide în urgențe,
hipertone/catecolamine
o Tratament intravenos de durată
o Monitorizarea presiunii venoase centrale
 Riscuri/dezavantaje
o Complicații cu risc vital: pneumotorax, sepsis, formarea de trombi,
perforarea de organe şi vase intratoracice în timpul montării
o Întreruperea temporară a masajului cardiac extern
o Timp lung de instalare
4. Materiale  Pentru inserția cateterului venos central:
necesare  Echipament steril: mănuşi, mască facială, bonetă şi halat pentru persoana care
urmează să efectueze manopera de montare a cateterului;
 Soluţii dezinfectante, alcool iodat 1%, povidone iodine 10% sau clorhexidină 2%;
 Comprese, câmpuri sterile;
 Pensă şi portac sterile;
 Ac şi aţă sterilă pentru fixarea cateterului;
 Anestezic local: xilină 1% + seringă 5 ml şi ac pentru infiltraţie
 Trusă cateter venos care conține:
o Seringă de 5 ml;
o Ac de puncţie venoasă centrală sau canulă venoasă cu mandren metalic;
o Ghid seldinger în „j”;
o Dilatator;
o Cateter cu 1, 2, 3 sau mai multe lumene;
o Sistem de fixare a cateterului la piele
 Sistem transparent de pansare a cateterului

 Pentru îndepărtarea cateterului venos central:


o Mănuşi de unică folosinţă
o Trusă cu pense sterile, bisturiu
o Paduri alcoolizate /comprese sterile
o Pansament transparent, adeziv
o Foarfece sterilă, unguent cu betadină
o Recipiente sterile cu medii de cultură pentru însămânțarea sângelui recoltat
de pe vârful cateterului extras, dacă este necesar

164
5. Pregătirea  Se identifică pacientul
pacientului  Se obține consimțământul informat al pacientului /familiei
 Se face anamneza pacientului de către medic pentru a exclude un eventual istoric de
alergie la iod, xilină, latex
 Se monitorizează ECG+ puloximetrie
 Se poziționează pacientul îndecubit dorsal, cu membrele superioare întinse pe lângă
corp, în poziţie Trendelenburg cu un sul sub umeri cu capul în hiperextensie şi foarte
uşor rotat în partea opusă locului de puncţie. Poziţia Trendelenburg determină
creşterea presiunii venoase în teritoriul cav superior şi creşterea astfel a calibrului
vaselor la acest nivel.
 Se pregătește zona de intervenție:
o Radere la nevoie
o Dezinfecţie /aseptizare
o Evitându-se zonele iritate, inflamate
6. Efectuarea  Medicul care urmează să efectueze procedura va fi echipat steril
procedurii  Se pregătește câmpul larg cu soluție dezinfectantă de 3 ori
 Se acoperă zona de intervenție cu un câmp steril decupat la mijloc, astfel încât,
deschizătura să corespundă traiectului venei
 Se izolează zona care urmează a fi puncţionată cu comprese sterile(câmp steril) astfel
încât să realizăm un câmp steril cu o rază de cel puţin 40 cm în jurul locului de
puncţie.
 Se oferă medicului seringa cu Xilină pentru a efectua anestezia locală
 Se deschide şi se oferă medicului în mod steril trusa cu cateterul
 Medicul va realiza montarea cateterului, care va fi fixat cu ac și ață cu ajutorul
dispozitivului de fixare la 12-15 cm la piele, și pansat apoi steril
 Se aplică apoi fixatorul transparent, semipermeabil şi eticheta cu data inserției
cateterului venos central
7. Menținerea unui  Cateterul venos central (CVC) se pansează zilnic steril;
cateter venos  Orice manipulare (recoltare de sânge, administrare de soluţii perfuzabile sau
central și medicamente, măsurare de presiune venos centrală) la nivelul porturilor cateterului se
supravegherea va face în condiţii de maximă sterilitate;
cateterului și a  Pentru a putea utiliza mai uşor şi în condiţii de securitate porturile CVC la nivelul
pacientului acestora se vor monta prelungitoare şi robineţi cu 3 căi:
o Prelungitorul este un tub lung de plastic care poate fi conectat între CVC şi
trusa de perfuzie, pacientul are astfel posibilitatea să se mobilizeze fără riscul
de a-şi extrage accidental cateterul,
o Robinetul cu 3 căi este un sistem care are două căi de intrare şi una de ieşire,
oferind posibilitatea administrării concomitente a două soluţii perfuzabile în
acelaşi timp pe un singur port de cateter. De asemenea are un dispozitiv care
permite închiderea separată a fiecărei căi sau concomitentă a tuturor celor 3
căi fapt ce permite manipularea în condiţii de siguranţă a porturilor
cateterului, ataşarea şi detaşarea diferitelor soluţii perfuzabile putându-se
astfel realiza fără riscul de refluare a sângelui sau de apariţie a emboliei
gazoase (embolia gazoasă poate să apară în cazul în care portul cateterului
este lăsat deschis, pacientul este aşezat astfel încât cordul să fie situat decliv
faţă de cateter fapt ce va duce la aspiraţia aerului de pe cateter).
 Trusele de perfuzie, prelungitoarele şi robineţii care se ataşează la porturile CVC vor
fi schimbate zilnic;
 După terminarea tratamentului perfuzabil înainte de închiderea porturilor CVC
acestea vor fi spălate cu ser heparinat, deasemenea porturile care nu sunt utilizate şi
rămân închise se vor spăla cu ser heparinat de două ori pe zi.
 Se verifică periodic locul de inserție pentru a surprinde eventualele semne de
inflamație, deconectare sau drenaj
 Orice semn de infecţie la nivelul locului de inserţie al cateterului ne obligă la
extragerea acestuia şi însămânţarea vîrfului de cateter

165
8. Îndepărtarea  Se explică procedura pacientului
cateterului  Se aşează pacientul în decubit dorsal
 Se spală mâinile, se îmbracă mănuşi şi se aplică masca pe faţă
 Se îndepărtează şi se aruncă pansamentul vechi, fixatorul
 Se îndepărtează mănusile şi se fricționează mâinile cu un gel antiseptic
 Se îmbracă apoi mănuşi sterile
 Se inspectează zona de inserție a cateterului pentru a vedea dacă sunt semne de
inflamație
 Se taie firele de sutură utilizând bisturiul şi o pensă sterilă
 Se scoate cateterul printr-o mișcare sigură
 Se aplică unguent cu betadină pe locul de inserție, se acoperă cu o compresă sterilă şi
se fixează cu un bandaj adeziv, transparent şi semipermeabil
 Se inspectează cateterul îndepărtat pentru a vedea dacă este întreg şi dacă nu prezintă
semne de infecție
o În cazul în care se suspectează o infecție, se taie vârful cateterului cu o
foarfece sterilă, se introduce în recipientul steril cu mediu de cultură, se
etichetează şi se trimite la laborator pentru examinare
 Se aruncă materialele folosite în recipientele de colectare
9. Complicații,  Se monitorizează cu atenţie pacientul pentru a surprinde precoce semnele unor
incidente și complicații:
accidente o Embolie: paloare, cianoză, tuse seacă, dispnee, tahicardie, sincopă, şoc
o Pneumotorax: respirație superficială, asimetria mișcărilor toracice,
tahicardie, junghi toracic
 Se anunță medicul şi se intervine de urgenţă în caz de complicații

D-2.9. Administrarea medicamentelor pe injectomat (seringă automată)


1. Definiție  Principiul utilizării seringii automate constă în împingerea, cu ajutorul unui braț
mobil, a pistonului seringii în mod progresiv și constant, pentru a facilita înaintarea și
administrarea soluției cu un debit prestabilit
2. Scop  Administrarea unor concentrații medicamentoase cu o cantitate mică de solvent, pe o
perioadă de cel puțin 12 ore
3. Indicații  Administrarea pe cale intravenoasă a unor medicamente:
contraindicații o Heparină standard
o Chimioterapice
o Cardiotonice, diuretice
o Produse radio-opace
o Sandostatine
o Vasodilatatoare, antianginoase
o Opiacee
4. Materiale  O tavă medicală decontaminată sau de unică folosință
necesare  Comprese sterile
 Soluție antiseptică iodată
 Două ace
 O seringă sterilă de capacitate adecvată volumului soluției medicamentoase
 O seringă sterilă de 50 ml, opacă, dacă produsul trebuie protejat de lumină
 Tubulatura conectoare prevăzută cu robinet la capătul său
 Injectomat
 Produsul prescris pentru administrare
 Solventul prescris pentru utilizare (ser fiziologic sau glucoză 5%)
 Tăviță renală
5. Pregătirea  Se calculează, în prealabil, dozele necesare la prepararea produsului și la diluția sa,
produsului de conform prescripției medicale
administrat  Se spală mâinile
 Se pregătește soluția medicamentoasă prescrisă de medic (se dizolvă pulberea de
antibiotic sau liofilizatul)
166
 Se aspiră în seringă de 50 ml medicamentul pregătit și apoi se completează cu
solventul prescris până la 50 de ml
 Se detașează acul cu care s-a aspirat și se elimină în containerul special
 Se adaptează tubulatura specială la seringa de calibru mare și se elimină bula de aer
 Se purjează apoi tubulatura
 Se trec datele de identificare pe o etichetă atașată la seringă: numele pacientului,
denumirea produsului, diluția, debitul selecționat, data/ora când a început și când se
va sfârși administrarea produsului
 Se elimină deșeurile medicale conform precauțiunilor universale
 Se spală mâinile
6. Pregătirea  Pregătirea psihică:
pacientului o Se informează pacientul despre procedură și importanța acesteia pentru a
obține colaborarea
o Se explică pacientului riscurile la care se expune dacă, spre exemplu,
trântește suportul seringii
o Se explică pacientului semnificația semnalelor luminoase și sonore ale
aparatului:
 Licărirea unui indicator luminos arată buna funcționare a sistemului
 Înainte de terminarea administrării va fi declanșat un semnal sonor (o
prealarmă)
o Se obține consimțământul informat
 Pregătirea fizică: