Sunteți pe pagina 1din 17

Argintul și aliajele sale

Argintul este cunoscut încă din Antichitate, de aceea nu se știe de cine anume a
fost descoperit. Se știe doar că, pentru prima dată, a început să fie utilizat în Egipt. Se
obținea la rafinarea prin cupelație, proces inventat de chaldeeni în jurul anului 2500
î.Hr. și descris în Biblie.
Generalități
Argintul este un element chimic, care în tabelul periodic are simbolul Ag,
numărul atomic 47, masa atomică relativă 107,87, perioada a V-a, grupa 11, subgrupa
secundară (I b), sarcina nucleului +47 și configuraţia electronică 2ē 8ē 18ē 18ē 1ē.
Este un metal tranziţional, având configuraţia electronică a kriptonului, al patrulea gaz
rar (1s2, 2s2 2p6, 3s2 3p6, 3d10, 4s2, 4p6), la care se adaugă un electron s pe stratul al
cincilea (5s1) şi substratul 4d complet (4d10). Este un metal alb, strălucitor, şi, după
cum îi spune numele, argintiu. În tăietură proaspătă, are o culoare uşor gălbuie. Face
parte, împreună cu aurul, platina, paladiul și iridiul din categoria metalelor preţioase.
Este moale, maleabil şi ductil, fiind metalul cu cea mai mare conductibilitate electrică
şi termică. Se oxidează cu uşurinţă în aer, formând oxizi, şi, de asemenea, în prezenţa
sulfului, cu care formează sulfuri.
Istoria argintului este strâns legată de cea a aurului prin faptul că și acesta se
găsește uneori în natură sub formă nativă, cu strălucirea lui deosebită, fiind cunoscut
din cele mai vechi timpuri ale Antichității și folosit la confecționarea podoabelor și
apoi la fabricarea monedelor. De asemenea, în natură, se găsește și sub formă de aliaje
(cu aurul, mercurul, stibiul, platina și cuprul) sau în combinații de sulfuri (argentită –
Ag2S) sau de halogenuri (kerargyrita – AgCl), granule sau glie de argint, în minereul
de galenă (în cantitate foarte mică) și în formă cristalizată. Acest metal se găsește în
cantități mici, deci este considerat un metal rar. Mai răspindite sunt sulfurile de argint:
argentitul Ag2S, prousitul Ag3[AsS2], pirargiritul Ag2[SbS3], miargiritul Ag[SbS2], dar
mai rar naumanitul Ag2Se, hessitul Ag2Te, silvanitul AuAgTe2. Dintre halogenurile de
argint mai răspindite sunt: kerargyrita AgCl, bromargiritul sau bromiritul AgBr,
iodargiritul sau iodiritul AgI.
Din cele scrise în Biblie reiese faptul că argintul era cunoscut cu 2000 ani î.Hr.,
iar Homer ne asigură în „Iliada” că Achile avea scutul și spada de argint. Alte opinii,
bazate pe studierea diferitelor obiecte de argint, ce au fost descoprite în morminte,
arată o vechime de 3500 ani î. Hr. În vechiul Egipt, când se extrăgea și se cunoștea
numai argintul nativ, valoarea sa era cam aceeași cu a aurului. Mai târziu, prin sec. XV
î.Hr., după ce se cunoștea și procedeul de extragere al argintului din combinații (din
sulfura de argint), prețul lui începe să scadă, față de cel al aurului. În fostul palat al
regelui asirian Sargon, din orașul Korsabad, au fost găsite plăci datând din anul 710
î.Hr., una de aur și alta de argint, pline cu inscripții, dar pe una din ele se menționează
un fapt important: că 131/3 părți de argint valorează cât o parte de aur.
Numele argintului provine, probabil, de la culoarea sa albă. Cuvântul „Kesef”,
din ebraica veche, derivă de la cuvântul „khasov”, care însemnă palid, iar cuvântul
grecesc „argyros” provine de la „argos”, care înseamnă „a străluci”. De la „argyros” s-
0
a trecut în latină la „argentum”, denumire care a rămas până azi în multe țări și de
unde provine și denumirea științifică a acestui element. În Evul Mediu, alchimiștii
obsedați de astrologie, comparau argintul cu luna din cauza culorii sale palide (în
contrast cu aurul, care simboliza Soarele). Alchimistul Geber, în „Cartea despre
metale”, scria: „Luna sau argintul”.
Descoperirea faptului că de multe ori în minereurile de plumb (în special sulfura
de plumb-galenă) se găsește și argint, care se putea extrage, a făcut pe alchimiști să
creadă în transmutarea plumbului argintifier în argint. De fapt, din plumbul argintifier
se putea extrage argint, dar numai cel conținut ca impuruitate în acesta. Evident că nu
se putea transforma plumbul în argint. Unii alchimiști credeau că aurul este argint
colorat și că îndepărtând culoarea galben–roșiatică a aurului se ajunge la argint.
Procedee de obținere a argintului
Argintul se obține din minereurile de argint și din unele minereuri ale unor
metale neferoase, care conțin argint. În cazul folosirii minereurilor de argint, după un
proces de îmbogățire, urmează extragerea argintului prin amalganare, prăjire
clorurantă, cianurare etc.
Extragerea prin cianurare este cea mai des utilizată pentru minereurile care
conțin Ag2S, halogenuri de argint sau argint nativ. Metoda constă în tratarea
minereurului cu o soluție de 0,4% de NaCN și agitare cu un curent de aer, când se
formează cianuri complexe de argint. Prin reducerea cianurilor complexe cu zinc sau
aluminiu se obține argint metalic.
Amalgamarea se cunoștea din antichitate, nu numai la extragerea aurului, ci și
la cea a argintului. Dacă la obținera aurului, mercurul avea rolul de a se alia în prima
fază cu particulele mici de aur nativ, la extragerea argintului se putea folsi acest
procedeu și plecând de la principala combinație a argintului: sulfura de argint:

NaCl Hg
Ag2 Ag Cl Ag + Hg2Cl2

Așadar, în vreme ce în procesul amalgamării la aur, mercurul se aliază numai cu


aurul curat, la argint, mercurul dizolvă argintul chiar din clorura de argint, căci el se
combină și cu clorul separat.
Argintul brut se purifică prin rafinare chimică sau electrochimică. Rafinarea
chimică se realizează prin dizolvarea argintului în acid acetic și purificarea, prin
cristalizare, a azotatului de argint (AgNO3) format, care, prin tratare cu NH3,
formează complexul diamoniaco-argentic, care este redus la argint metalic.
Rafinarea argintului se cunoștea, asemeni celei a aurului, încă din Antichitate.
Cea mai mare cantitate de argint (80% din producția mondială) se obține prin
procedeul pirometalurgic, folosind sulfuri complexe de plumb, cupru și zinc, care
conțin urme de argint. Mai întâi, are loc o îmbogățire în argint, iar plumbul argentifer,
după topire se lasă să se răcorească încet pînă la 326° C (punctul de solidificare a
plumbului) și când încep să apară cristale de plumb se îndepărtează, iar topitura se
îmbogățește în Ag până când se ajunge la compoziția eutecticului, care are doar 2,5%
de Pb și se solidifică la 304°C. Din aliajul rezultat plumbul se îndepărtează prin
cupelație. Practic se insuflă un curent de aer sau oxigen în eutecticul topit, când se
1
formează la suprafață PbO sau alți oxizi metalici și care apoi sunt îndepărtați
rămânând astfel 95% argint brut.
În natură, argintul se găsește de cele mai multe ori ca sulfură de argint în
amestec cu alte sulfuri: de plumb, cupru, arsen sau stibiu. În anul 1829, Pattinson
realizează un procedeu (care se și numea „pattinsonare”), care dă bune rezultate la
extragerea argintului din plumbul argintifier. Procedeul se aplică industrial din 1831 și
a fost de o importanță deosebită pentru Marea Britanie, care, în acei ani, producea în
imperiul său colonial 40% din producția mondială de plumb. Procedeul se bazează pe
principiul separării, din aliajul plumb - argint, a plumbului, prin răcire, care rămâne
deasupra topiturii și se îndepărtează cu niște linguri găurite. Prin aliajul de plumb –
argint ce rămâne se suflă aer, care oxidează plumbul la oxid de plumb, iar argintul
rămâne aproape curat (95%).
Câțiva ani mai târziu, în 1850, Alexander Parkes (1813–1890), un chimist
englez, mare inventator, posesor a 66 brevete în cele mai diferite domenii ale chimiei,
realizează și în metalurgia plumbului un procedeu de dezargintare care-i poartă
numele și care se aplică din 1859 până astăzi. Procedeul pare, la început, paradoxal. În
vreme ce toți metalurgiștii și chimiștii se căzneau să separe argintul de plumb și de alte
impurități, Parkes vine și adaugă în plumbul topit o cantitate mică de zinc (cca. 2%),
deoarece argintul este mai solubil în Zn topit decât în Pb, când formează compuși de
tipul Ag2Zn3, Ag2Zn3 (insolubili la plumb topit). La prima vedere, procedeul
separării celor două metale se complică, dar pe măsură ce temperatura scade sub 935º
C, zincul introdus, care, evident, este topit și el, se separă ca o spumă, conținând
argintul din aliaj sub formă de cristale mixte zinc – argint. Apoi, prin oxidarea
aliajului, zincul trece ca oxid de zinc, iar argintul rămâne curat. Operația se repetă
folosind deja o cantitate mai mică de zinc. Din compușii Zn-Ag, prin distilare
(1250°C) se îndepărtează zincul, vaporii săi fiind imediat condensați.
Din 1884, ca urmare a cercetărilor lui B. Moebiu, argintul se rafinează pe cale
electrolitică, obținându-se o puritate a argintului de 99,95%. Argintul se bucură de
proprietățile de a fi cel mai bun conducător de electricitate și de căldură dintre toate
metalele.
În laborator, argintul se poate obține prin carbotermie, prin hidrogeotermie (prin
această metodă se pot obține doar metalele cu activitate redusă sau metalele nobile) și
prin alomotermie.
Raportul valoric aur și argint se modifică mereu. Dacă în Evul Mediu 1 kg de
aur reprezenta valoarea a 13 kg de argint, în 1985 erau necesare 28 kg, iar în 1939
aproximativ 77 kg argint pentru același kilogram de aur. Argintul trece astfel de la
fabricarea bijuteriilor, unde însoțea aurul, la fabricarea altor obiecte, ca: statuete,
tacâmuri sau cupe; iar apoi fiind accesibil ca preț, la fabricarea oglinzilor, a unor
cerneluri, în medicină (ca argint coloidal) și, mai ales, în industria fotografică. Se
folosește, de asemenea la argintarea unor obiecte fabricate din metale mai ieftine,
cărora le dă un aspect frumos și o rezistență mare.
Cele mai mari zăcăminte de argint din lume se găsesc în Mexic, America de
Sud, Canada, Norvegia, Germania și Rusia.
Pe teritoriul României, exploatarea argintului se făcea odată cu cea a aurului, în
special în Munții Apuseni și, evident mult înainte de ocuparea Daciei de către romani.
2
Cantitatea de argint extrasă în Transilvania până la retragerea romanilor din Dacia
(271 î.e.n.) este apreciată la aproximativ 1.345.000 kg, iar totalul extracției de argint
până în 1980 este apreciată la 12.000.000 kg.
Utilizări ale argintului
Argintul s-a bucurat de o mare popularitate de-a lungul vremii, datorită faptului
că are o abilitate unică de a fi modelat conform cerințelor pieții actuale, bijuteriile din
argint regăsindu-se sub o însemnată varietate de stiluri și texturi. Cel mai cunoscut tip
de argint pentru bijuterii este argintul sterling, adică 92.5% argint și este format din
cupru, zinc sau nichel. Acest tip de argint este cel mai popular datorită durabilitatii mai
mari decât cea a argintului pur și pentru frumusețea lui. Argintul care este folosit
pentru confecționarea de bijuterii este foarte bine polishat și reflectă superb lumina.
Argintul are o varietate de finisări, de exemplu, rodinarea, care dă argintului o
trăsătură a aurului alb. Pentru a-i conferi aspectul lucios (de aur alb) și rezistență la
zgârieturi și corodare, argintul e placat cu rodiu.
Bijuteriile din argint sunt considerate a fi la fel de seducătoare ca bijuteriile din
orice alt metal prețios. Ele sunt ideale pentru ținutele de serviciu, mai sobre, în special
pentru costumele de culori închise (negru, bleumarin) deoarece bijuteriile din argint
denotă strălucire rece și puritate, iar combinate cu pietre sau modele delicate și
feminine, contrabalansează ținuta office. Cele mai căutate bijuterii de argint sunt
inelele, cerceii, lănțișoarele și brățările. Bijuteriile de argint sunt cunoscute de mii de
ani. De exemplu, grecii purtau cercei cu rubine și safir cu 5000 de ani în urmă. La
femeile grecoaice cerceii de argint erau un semn de distincție și mai apoi cerceii au
fost purtați și de către barbații din vechime.
Fiind cel mai bun conductor electric, argintul este folosit ca materie primă și în
industriile de electronică și energetică, fie ca atare, fie sub formă de depuneri
galvanice. Deoarece este foarte ductil, se pot realiza, prin tragere, fire extrem de
subţiri, iar prin turnare şi ambutisare, conectori şi pastile pentru contacte electrice.
Deși se oxidează cu uşurinţă, stratul de oxid nu este aderent, drept pentru care mulţi
ani a fost principalul metal folosit în conectică. Cu toate acestea, odată cu progresul
tehnologic din ultimii ani, conectica de înaltă calitate se realizează din aur sau argint
aurit.
Se mai întrebuinţează la baterea monedelor, în giuvaergerie, precum şi în
medicină, industria farmaceutică, tehnică dentară, fototehnică. Deoarece eliberează
spontan ioni negativi (care au acţiune germicidă), multe decenii a fost întrebuinţat la
confecţionarea de instrumente medicale şi proteze. În stomatologie, din argint se
realizează cu succes pivoţi endodontici. Nu poate fi folosit ca atare la confecţionarea
de proteze dentare, ci numai în aliaje, împreună cu celelalte metale nobile. În
Antichitate, datorită capacității de a elimina bacteriile, argintul a fost folosit ca materie
primă pentru fabricarea articolelor de uz casnic.
Argintul, antibiotic natural
În popor se spune că argintul se înnegrește în contact cu pielea unei persoane
bolnave. În majoritatea situațiilor așa se întamplă, astfel bijuteriile se închid la culoare
în cazul celor care suferă de tulburari tiroidiene sau al consumatorilor de alcool. De
altfel, argintul are proprietatea de a echilibra nervos și contribuie la scăderea tensiunii
arteriale. Absorbit de organism prin piele, provoacă afecțiunea numită agirie, ce se
3
manifestă prin pigmentarea albastră sau brună a pielii sau are acțiune bactericidă. De
aceea, rolul argintului în organismal uman poate fi descris ca un sistem imunitar
secundar. De asemenea, acest metal prețios este și cel mai puternic dezinfectant,
adesea folosit în curățirea apei potabile. Pe de altă parte, s-a descoperit științific că
argintul este un puternic antioxidant natural, care luptă împotriva radicalilor liberi ce
atacă celulele sănătoase din corp. Cu toate că organismul produce singur antioxidanți,
mai are nevoie și de alții, precum vitamina C, vitamina E, seleniu etc, care se obțin
printr-o alimentație adecvată.
Conform proprietăților fizice și chimice ale argintului, culoarea acestuia este alb
strălucitor, fiind un metal nobil, dar și cel mai reactiv din această categorie de metale.
La temperatura camerei nu este atacat de aerul uscat sau umed și nici de oxigen, dar
este atacat, la cald, de oxigenul sub presiune, cu formare de oxid de argint. De
asemenea, argintul este oxidat de ozon în prezența umidității. Hidrogenul sulfurat nu
atacă argintul la temperatura camerei, dar în prezența aerului și a umezelii, chiar în
concentrații mici, îl acoperă cu un strat negru de sulfură de argint. Astefel, înnegrirea
obiectelor din argint, lăsate timp îndelungat la aer, se explică prin aceste reacții
chimice.
Oxidul de argint (Ag2O) se precipită brun negricios, când se introduc ioni HO-
într-o soluție conținând Ag+. Intermediar, se formează probabil hidroxidul de argint
(AgOH), care însă nu se poate izola. Deși insolubil în apă, oxidul de argint, are, în
suspensie apoasă, reacție net bazică, ceea ce dovedește, de asemenea, prezența
hidroxidului de argint. Oxidul de argint are o bază puternică, sărurile de argint nu sunt
hidrolizate în soluție apoasă și au, prin urmare, reacție neutră. Structura cristalină a
oxidului de argint este aceași ca a oxidului cipros. La încălzire, oxidul de argint se
descompune ușor în elemente; este un agent oxidant puternic, de ex: față de apa
oxigenată și de unele substanțe organice.
Sulfura de argint (AgS) ia naștere, sub forma unui precipitat negru, prin
introducerea unui curent de H2S în soluția unei sări de argint. Argintul metalic, expus
un timp mai lung unei atmosfere de H2S, se acoperă cu un strat subțire, negru de
sulfură. Sulfura de argint este sarea de argint cea mai greu solubilă, fiind insolubilă și
în acizi minerali.
Înnegrirea bijuteriilor din argint se poate evita prin respectarea unor condiții de
păstrare:
 păstrarea în casete speciale, ferite de umezeală și temperaturi ridicate;
 evitarea contactului cu soluții în care s-au dizolvat diverși detergenți;
 evitarea pulverizării parfumurilor sau a deodorantelor peste bijuterii.
Curățarea bijuteriilor din argint se poate realiza prin următoarele metode:
 folosirea polishului special pentru bijuterii;
 folosirea lavetelor speciale pentru curățarea bijuteriilor;
 spălarea bijuteriilor cu soluție de pastă de dinți și apă. Argintul, fiind un
metal nobil, nu se oxidează în aer și rezistă cu brio la acțiunea majorității
substanțelor.

4
Proprietățile argintului
Argintul este un element chimic (metal) și are următoarele proprietăți:
 numărul atomic: 47;
 greutatea atomică: 107,8;
 densitate: 10,5 g/ cm3;
 zăbrelele de cristal sunt centrate pe față (cubi);
 punctul de topire: 963° C;
 punctul de fierbere: 2865° C;
 duritatea Brinell este de 16,7.
Argintul este un metal alb, fiind considerat al doilea metal nobil după aur.
Argintul pur lustruit practic nu își schimbă culoarea în aer. Cu toate acestea, sub
influența sulfurii de hidrogen din aer, în timp se formează o acoperire întunecată -
sulfura de argint (Ag2S). Argintul, în comparație cu aurul și platina, este mai puțin
stabil în acizi și alcaline; este perfect deformabil atât în condiții reci, cât și calde; este
bine lustruit și are o reflectivitate ridicată. Utilizarea pe scară largă a argintului în
fotografie și inginerie electrică se datorează proprietăților sale fizice unice - cea mai
înaltă conductibilitate electrică și termică dintre metale. În ciuda faptului că argintul
este un element relativ rar (conținutul său în scoarța terestră este de doar 7 x 10-6%, în
apa de mare chiar mai puțin: 3 x 10-8%), a fost utilizat pe scară largă în producția de
bijuterii de mai multe secole. Acest lucru se datorează în primul rând proprietăților
decorative ridicate ale argintului, precum și plasticității sale unice.
Ca rezistență și duritate, argintul este superior aurului, dar inferior ca
maleabilitate. Este un metal argintiu (în tăietură proaspătă are o culoare ușor gălbuie),
moale, maleabil și ductil, de aceea se aliază, de obicei, cu alte metale (Cu, Au-
elektrum, Ni, Mn, Hg-amalgam) pentru a-i crește rezistența. Aliajul de bază al
argintului este cuprul (Cu).
Deși este puțin reactiv, fiind situat în seria Volta, după hidrogen, formează multe
combinații chimice, mai ales complexe. Nu se combină direct cu oxigenul și nu se
dizolvă în soluții diluate de hidroxizi, dar poate fi dizolvat ușor în H 2SO4(C) sau HNO3
chiar diluat. Se combină ușor cu sulful și cu halogenii. H 2S îl înnegrește formând
Ag2S. Se cunosc compuși cu oxidul de argint Ag 2O, sulfură, halogenuri, cianură,
acetat, combinații complexe și compuși organometalici.
Aliajele argintului
Argintul pur este cel mai alb dintre toate metalele, are cel mai mare luciu, iar
prin ductilitate este pe locul doi după aur. Argintul este considerat pur dacă conținutul
său este de 999 părți. Argintul de cea mai înaltă puritate 999.5 este foarte apreciat de
colecționari. În cele mai multe cazuri, bijuteriile lucrate manual sunt realizate din
argint. Argintul Sterling este în general prea moale pentru a face cele mai multe
bijuterii. Din acest motiv, este aliat cu alte metale, crescând rezistența și duritatea. Cel
mai adesea, cupru este utilizat în acest scop. În cantități mici, cuprul aduce rigiditate
aliajului, fără a compromite luciul și ductilitatea.
Argintul Sterling sau argintul 925 este cel mai utilizat aliaj. Numărul 925
înseamnă numărul de părți de argint în o mie, în timp ce cuprul reprezintă proporția
rămasă de 75/1000. Argintul Sterling a fost adoptat ca standard în Anglia în secolul

5
XX, devenind, de asemenea, un standard recunoscut internațional în lumea
occidentală. Un alt aliaj standard este moneda de argint sau 900 de finețe. 90% din
argint a fost folosit ca standard pentru montarea monedelor americane până în 1966,
dar acum, argintul nu mai este utilizat în aceste scopuri. Alte standarde internaționale
pentru monedele de argint variază de la aliajul 80 la aliajul 20.
Tendința generală este înlocuirea argintului în circulația monetară a majorității
țărilor cu nichel și aluminiu. Același argint de probă, a fost folosit în multe țări și
pentru multe bijuterii vechi. Printre alte aliaje de argint, merită menționat aliajul
„electr” - un aliaj antic din Grecia și Roma, precum și amalgamul dentar - materialul
pentru fabricarea umpluturilor „argint”. Argintul beriliu este mai greu decât argintul
pur, dar nu se estompează. British Silver este un standard de bijuterii care a fost
utilizat în Anglia din 1697 până în 1719 pentru a preveni topirea monedelor de argint
sterlin pentru bijuterii. Acesta este în continuare aliajul standard în Commonwealth-ul
britanic.
Bijuteriile din argint sunt adesea realizate folosind tehnica scanării, obținându-
se un model de sârmă subțire, care este folosit la realizarea firelor pentru cusut. Pentru
fabricarea bijuteriilor, precum și în industria electronică, se folosesc atât argintul pur,
cât și aliajele sale de cupru și platină.
Gradele de argint și aliaje de argint sunt reglementate de GOST 6836-80.
Standardul se aplică aliajelor destinate conductoarelor electrice și contactelor,
bijuteriilor și corzilor de instrumente muzicale. Conform standardului specificat,
aliajele de argint sunt notate cu literele Ср, urmate de legături (PD - paladiu, M -
cupru). Numerele după denumirea aliajului indică fracția în masă a argintului,
exprimată în ppm (zecimi de procent) pentru aliajele de argint pur și argint-cupru (de
exemplu: Ср999, СрМ916, СрМ950, etc.) sau fracția în masă a componentelor
principale de aliere, exprimată în procente (în acest caz, numărul este separat de literă,
nu de un spațiu, ci de o cratimă, de exemplu: Ср Пл-12 (12% Pt, 88% Ag), Ср Пд-40
(40% Pd, 60% Ag). Toate aliajele de argint (GOST 6836-80) pot fi utilizate în
industria electrică pentru producerea grupurilor de contact în diverse scopuri. Pentru
fabricarea șirurilor de instrumente muzicale se folosește aliajul СРМ 950. GOST
6836-80 stabilește gradele de aliaje de argint și argint cu cupru, platină și paladiu,
destinate fabricării de produse semifinite prin turnare sau deformare la cald și la rece.
Alte aliaje de argint sunt reglementate de standardele industriei. Compoziția chimică a
argintului și aliajele sale trebuie să respecte standardele specific (GOST 6836-80).
În industria bijuteriilor se folosesc, în principal, aliajele pe bază de argint, care
aparțin sistemului Ag - Cu.
Argintul, în forma sa pură, poate fi utilizat ca o componentă pentru lipiturile de
aur și argint, precum și ca acoperire protectoare și decorativă a produselor din metale
ieftine. Pentru a schimba proprietățile mecanice ale argintului pur, acesta este adesea
amestecat cu alte metale neferoase. Aliajele din astfel de metale sunt puternice și au
diverse nuanțe de culoare. Foarte des, argintul pur este amestecat cu cuprul. Cuprul
este unul dintre metalele cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. Cunoașterea
timpurie a acestuia a fost facilitată de faptul că apare în natură în stare liberă, sub
formă ovală, atingând uneori dimensiuni semnificative. Aliajele argint-cupru sunt
amestecuri cu două componente ale metalelor în procente diferite.
6
Pentru fabricarea bijuteriilor se folosesc diferite aliaje de argint. Argintul de
bază conține un procent mare de cupru, așa că acest aliaj de argint cu cupru este
adesea folosit pentru realizarea obiectelor de masă și decorațiunilor pentru masă.
Aliajele de argint de înaltă calitate dotate cu proprietăți plastice excelente se combină
bine în bijuterii cu pietre colorate, smalț și perle.
Aliajul argintului cu aurul, cunoscut sub numele de „elektrum” conține 20-25%
argint și a fost cunoscut și utilizat încă din vremea grecilor antici. Argintul cu titlul de
925%, cunoscut sub numele de Sterling și cel cu titlul de 950%, cu numele de
Britannia, sunt folosite drept standard în definirea conținutului de argint. Argintul
combinat cu mercur capătă strălucire, astfel obținându-se pojghița subtire din spatele
oglinzilor.
Aliajele de argint-platină, precum și cele mai scumpe, sunt utilizate mai rar în
industria bijuteriilor. Destul de des, lăcătușii casnici preferă cupru (greutate specifică
de 9,0 g/ cm2), deoarece moliciunea și plasticitatea acestuia fac posibilă obținerea de
precizie și de înaltă calitate la fabricarea de tot felul de piese și produse, iar cuprul pur
(roșu) este excelent. Aliajele de argint/ cupru sunt mai sensibile la oxidare, cu cât
conținutul de cupru este mai mare. Acest fapt face, de asemenea, posibilă utilizarea
diferitelor substanțe chimice pentru vopsirea suprafeței obiectelor din argint. Sulfurile
prezente în materialele de ambalare, în special în inelele de cauciuc, precum și
poluarea atmosferică sunt factori obișnuiți care provoacă oxidarea.
Principalele tipuri de aliaje de argint sunt:
 Aliaj de argint 720
Aliajul de argint din proba 720 conține cel puțin 72% argint. Aliajul acestui
eșantion conține un procent mare de cupru, ceea ce îi conferă o culoare gălbuie
pronunțată. Aliajul de argint 720 este utilizat în mod limitat în bijuterii. Aliajul acestei
probe își păstrează proprietățile elastice puternice în timpul funcționării și este dificil
de modelat. În mod obișnuit, aliajul de argint 720 este utilizat ca lipire la fabricarea de
ace, arcuri, pini și alte articole care pot fi încărcate puternic.
 Aliaj de argint 800
Aliajul de argint din proba 800 conține cel puțin 80% argint. Întrucât aliajul
acestui eșantion de argint conține un procent mare de cupru, are o culoare gălbuie
turnată și se oxidează rapid în aerul atmosferic. Având proprietăți bune de turnare,
aliajul din proba 800 de argint este utilizat în principal pentru fabricarea tacâmurilor.
 Aliaj de argint 830
Aliajul de argint din proba 830 conține cel puțin 83% argint. Proprietățile sale
calitative nu diferă de aliajul probei de argint 800. Este folosit pentru fabricarea de
bijuterii decorative.
 Aliaj de argint 875
Aliajul de argint din proba 875 conține nu mai puțin de 87,5% argint, iar restul
de 12,5 la sută se încadrează pe metalul legat. Acest aliaj de argint este utilizat, în
principal, la fabricarea bijuteriilor și a tacâmurilor. Proba de argint 875 este
considerată de bază.
 Aliaj argint 925
Aliajul de argint din eșantionul 925 conține cel puțin 92,5% argint. Aliajul
acestui eșantion de argint este de culoare alb-argintiu și are proprietăți anticorozive
7
precum argintul pur. Aliatul testului 925 are standardul argintiu, combină perfect
proprietățile tehnologice și operaționale (duritatea și elasticitatea) și este ușor supus
modelării în timpul procesării. Astfel de proprietăți valoroase permit utilizarea acestuia
la fabricarea bijuteriilor.
 Aliaj de argint 916
Până de curând, acest aliaj de argint era un material pentru producția de bijuterii
în străinătate, dar acum nu este folosit aproape niciodată.
 Aliaj de argint 960
Aliajul de argint din eșantionul 960 conține cel puțin 96% argint. În ceea ce
privește proprietățile sale tehnice, nu este diferit de argintul pur și este de culoare alb-
argintie. Produsele din argint 960 sunt adesea confecționate din emailuri și bijuterii cu
filigran artistic.
 Aliaj de argint 999
Aliajul de argint 999 este argint pur, fiind un aliaj al unui test virtual de argint.
Încă nu a fost posibil să se obțină argint absolut pur. Prin urmare, 1000 de grame de
argint pur reprezintă un aliaj de 999 de probe, care, pe lângă argintul pur, are și o
cantitate mică de diferite impurități. Sterling silver 999 este un metal moale, care este
limitat la utilizarea pentru fabricarea de bijuterii. Monedele de argint și lingourile
bancare sunt fabricate din argint pur. Argintul pur este folosit ca acoperire pentru
produse din metale de bază. Articolele din argint Sterling pot fi prea moi pentru a
putea opera după ce sunt brațate, de aceea, la lipire, se produce deseori recoacere
metalică. Argintul Sterling poate fi îngreunat prin încălzire și menținere la 6oo° F
(315º C), timp de 15 minute, ceea e implică răcirea acestuia în aer liber până la
temperatura camerei.
Probele de argint
Pentru a afla câte procente de cupru se adaugă metalului prețios se ia în
considerare numărul lor, format din 3 cifre, care indică câte grame de argint pur sunt
conținute într-un kg de aliaj. În practica mondială a bijuteriilor, există standarde
special acceptate pentru penetrarea aliajelor de argint și aur, care trebuie respectate de
producătorii de bijuterii prețioase. În țările asiatice se produc capodopere de bijuterii
ale celui de-al 600-lea test, deși nu sunt de înaltă calitate, deci își pierd rapid aspectul.

8
Conform standardelor internaționale, Ag 720 este considerat aliajul cu cea mai
mică defalcare, care deși are o ușoară gălbenime, este folosit în Rusia în ateliere de
bijuterii pentru confecționarea încuietorilor și a elementelor de fixare pentru lanțuri și
coliere. Aliajele din eșantioanele 750 și 800 produc tacâmuri și veselă. Produsele din
aceste probe au nevoie de îngrijire constantă, deoarece se oxidează rapid în aer.
Argintul din probele 830 și 875 este potrivit ca material pentru fabricarea nu
numai a aparatelor și ustensilelor, ci și a decorațiunilor pentru interiorul camerelor.
Sterlingul este considerat cel mai cunoscut aliaj de argint cu cupru, conținând
92,5% metal prețios și doar 7,5% cupru. Este cel de-al 925-lea test și este cel mai
solicitat la bijuterii. Cele mai multe dintre bijuteriile prețioase sunt realizate din acesta.
Sterlingul strălucitor este similar cu argintul pur, dar are o duritate mai mare și
rezistență la înnegrire. Pentru fabricarea de bijuterii se folosește și metalul testului
960. Totuși, astfel de bijuterii trebuie purtate foarte atent și îngrijite cu atenție.

Datorită ductilității metalului, produsele nu diferă în ceea ce privește


durabilitatea. Doar 1% din metalul auriu-roz conține cea de-a 999-a probă de argint. În
ciuda vieții scurte, astfel de bijuterii sunt cumpărate cu ușurință de către rezidenții
Japoniei. Ei cred că argintul pur este strâns legat de Lună, care este locuită de zeități,
iar prin purtarea acestui metal prețios vor să fie mai aproape de ele.
Caracterizarea aliajelor de argint
Argintul este iubit în întreaga lume și preferat adesea în locul aurului, mai
valoros. De-a lungul secolelor, s-au făcut diferite lucruri din acest frumos metal ușor:
tacâmuri, sfeșnice, obiecte de cult, caschete, etc. Cu toate acestea, a fost cel mai
utilizat în bijuterii. Meșterii experimentați și-au folosit imaginația pentru a realiza
inele complexe, cercei, brățări, coliere și pandantive pentru a decora trupurile regilor,
ale prințeselor și ale cetățenilor înstăriți. Astăzi, argintul este considerat un metal
„feminin”, deoarece produsele acestuia sunt mai purtate de sexul feminin. De multe

9
ori, însă, lanțurile de argint pot fi văzute pe gâturile bărbaților. Bijuteriile din argint
pur nu sunt foarte acesibile deoarece au un cost ridicat. În plus, metalul de cea mai
înaltă calitate nu este practic și este moale, zgâriindu-se ușor. Bijuteriile în formă
deschisă, realizate din argint pur, cu uzură zilnică, pierd rapid expresivitatea reliefului
și nu sunt la fel de frumoase ca înainte. Prin urmare, în bijuterii se folosesc aliaje de
argint cu alte metale. Diferite tipuri de aliaje conferă materialului prețios duritate și
cresc rezistența la uzură. Datorită aliajelor, bijutierii moderni pot realiza bijuterii din
argint în cea mai sofisticată tehnică.
Efectul metalelor asupra calității aliajelor
În lumea modernă, cupru se adaugă argintului lichid ca o legătură comună
deoarece aceste două metale interacționează bine între ele. O cantitate mică de nichel,
cadmiu, zinc și alte impurități este de asemenea introdusă în aliajele cu sau fără cupru,
care doar în anumite proporții îmbunătățesc calitatea produselor din argint. Deci, dacă
1% nichel este prezent în aliaj, atunci rezistența acestuia crește, dar cu un conținut de
2,6%, impuritatea face ca aliatul să fie fragil. Dacă se adaugă peste 9% din staniu la
aliajele de argint și cupru, acesta începe să se topească, se oxidează și crește
fragilitatea legăturii. Din același motiv, un conținut de mai mult de 6% aluminiu în
aliaj nu este de dorit.
Aliajul de cadmiu cu zinc reduce punctul de topire, este ductil și bine prelucrat.
Dacă aliajul conține 15-21% zinc, proprietățile sale benefice sunt anulate, iar cuprul în
combinație cu cadmiu formează un compus destul de fragil.
Conținutul de siliciu și plumb nu trebuie să depășească mai mult de 1,5% în
compusul de argint cu cupru, deoarece devine fragil, iar fosforul, sulful și plumbul nu
ar trebui să fie prezente ca legături în metalul prețios.

Din cauza problemelor de mai sus, bijutierii preferă să adauge cel mai bun metal
pentru argintul pur: cuprul, care poate fi adăgat în proporție de 5 până la 50%. Cu un
conținut mic de cupru în aliaj, produsele arată excelent și au aspect similar cu metalul
pur, iar cu cât proporția în compus este mai mare, cu atât va avea o culoare mai
puternică de argint, fără impurități. Dacă bijuteriile finisate au o ușoară tentă roșiatică,

10
acesta este primul semn că aliajul conține 50% cupru, iar dacă roșeața produsului este
pronunțată, acesta conține mai mult de 50% cupru. Pe piețele țărilor arabe, bijuteriile
de acest fel se găsesc foarte des, iar vânzătorii asigură turiștii că au cel puțin 60%
argint. De aceea, deși obiectele de argint sunt mai ieftine pe piețele estice, cel mai bine
este să fie cumpărate din magazine specializate, unde se garantează calitatea
bijuteriilor și se evită cumpărarea de falsuri.
Falsificarea aliajelor de argint
Adesea, se încearcă falsificarea aliajelor de argint, înlocuindu-se cu materiale
similare. Cele mai frecvente sunt aliajele de cupru, cupronichel și argint nichel.
Cupronichelul era foarte faimos în Antichitate sub denumirea de „argintul din
Varșovia”. Din el au fost făcute pandantive sau brățări, ce erau puse în jurul puștilor și
a pumnalelor.

Deasupra, materialul era acoperit cu un strat subțire de argint, deci nu era diferit
de metalul real, ceea ce i-a redus costul, putând fi achiziționat și de cei mai săraci.
Argintul nichel este compus din cupru, nichel și zinc. Prin culoare și strălucire, este
atât de asemănător cu un metal prețios, încât este chiar este numit „argintul nou”. În
zilele noastre, argintul nichel este utilizat în bijuterii pentru producerea de agrafe și
știfturi pentru bijuterii, dar numeroși escroci pot realiza inele și broșe din acesta pentru
a le vinde clienților la prețul metalului prețios. Adesea, nu există probe pe astfel de
produse, ceea ce pune la îndoială calitatea bijuteriilor.
Aliajul Shibuichi
Pe lângă legăturile recunoscute în general, testate, există compuși de argint care
conțin un procent ridicat de cupru (30-75%). Nu au o mare valoare pe piața
bijuteriilor, dar sunt utilizate la fabricarea de bijuterii interesante. Un astfel de aliaj
este Shibuichi, care se mai numește „bronz japonez” într-un mod diferit, deoarece a
fost inventat de japonezi, care foloseau legătura peste tot în fabricarea mânerelor
pentru pumnale și cuțite. Acum, se fac broșe frumoase, brățări, inele și cercei de la
Shibuichi. Cuvântul Shibuichi înseamnă „trei sferturi”, deoarece conține ¾ cupru și
doar ¼ argint. Culorile naturale ale acestui aliaj sunt roz pal și alb gălbui. Frumusețea
„bronzului japonez” este dată de faptul că atunci când este patinat, materialul
11
dobândește o varietate de nuanțe de la gri deschis la maro ciocolatiu. Datorită lor,
produsele arată neobișnuit și fantastic de frumos.
Posibilitatea înlocuirii argintului
Înlocuirea argintului cu acoperiri dielectrice face posibilă obținerea de filtre cu o
transmisie de cel mult până la 80 - 90% cu o lățime de bandă mică. Pentru a înlocui
argintul este necesar să se folosească metale refractare. Astfel de metale sunt platina și
paladiul, ambele fiind rare și costisitoare, ceea ce crește costul condensatoarelor
monolitice și limitează dezvoltarea producției lor.
Pentru înlocuirea argintului s-au dezvoltat catalizatori de oxid pentru
dehidrogenarea oxidativă a metanolului. Cele mai eficiente dintre acestea sunt
molibdenul și oxizii de titan. Pentru a crește activitatea, se adaugă până la 37% oxid de
fier la oxizii de molibden. Catalizatorii micști sunt mai activi și mai selectivi,
procedeul continuă asupra acestora la temperaturi mai scăzute (350 - 400 C) și cu un
exces mare de aer în amestecul de reacție. Acești catalizatori înlocuiesc treptat argintul
acceptat anterior în industrie.
Cuprul este considerat unul dintre cele mai promițătoare materiale pentru
înlocuirea argintului în siguranțele de mare viteză, deoarece acesta este de cel puțin
300 de ori mai ieftin decât argintul și are proprietăți electrofizice asemănătoare. Astfel,
rezistivitatea electrică a cuprului este cu 5-6% mai mare decât cea a argintului, care
este ușor compensată printr-o creștere a secțiunii transversale a elementelor fuzibile.
Modulul elastic al cuprului este de 1-3 ori mai mare decât cel al argintului, ceea ce
este nefavorabil pentru modul ciclic de funcționare a siguranței. Conductivitatea
termică a cuprului este cu aproximativ 6% mai mică decât cea a argintului, iar
temperatura de topire este mai mare cu 120° C.
Tendințele actuale presupun introducerea mai amplă a materialelor ceramice în
locul materialelor plastice, care conțin ulei, pentru fabricarea de piese izolante folosite
la dispozitivele de cabluri și înlocuirea compozițiilor metalico-ceramice, care conțin
argint, cu materiale de contact (aliaje) fără metale prețioase, pentru fabricarea
contactelor întrerupătoarelor, ceea ce determină preocuparea pentru dezvoltarea
întrerupătoarelor, în viitor.
În prezent, argintul nichel și cupronichelul aferent (cupronichelul nu are zinc,
dar are aproximativ 1% mangan) sunt utilizate atât pentru a înlocui argintul de masă,
cât și în scopuri de inginerie, deoarece cupronichelul este cel mai rezistent dintre toate
aliajele cunoscute. Acesta este un material excelent pentru macarale, valve și, mai ales,
pentru tuburi de condensator.
Realizarea imaginilor pozitive în diferite culori, de exemplu, maro, albastru,
verde și altele, se bazează pe conversia argintului metalic din stratul de emulsie într-un
compus colorat, precum și prin înlocuirea argintului cu un alt metal sau colorant. La
vopsire, doar imaginea în sine este colorată, iar în procesul de nuanțare dimensiunile
acesteia pot varia. Compoziția soluțiilor de nuanțare și cantitatea acestora sunt
determinate de metoda aplicată. În cantități uriașe, argintul este cheltuit pentru
producția de materiale foto și film. În ciuda încercărilor persistente de a înlocui
argintul din aceste materiale cu alte metale sau substanțe, problema rămâne
nerezolvată, deci câștigul este utilizat pentru a crește densitatea vizuală sau de copiere
a imaginii, precum și pentru a corecta contrastul acesteia.
12
Acoperirea cu un aliaj de cupru sau bronz, este folosită atât pentru protecția la
coroziune, cât și pentru finisarea decorativă a suprafeței produselor. Acoperirea cu un
aliaj de staniu scăzut (10 - 20% staniu) de culoare galben auriu este, de asemenea,
folosită ca substrat în loc de acoperiri de cupru și nichel înainte de placarea cu crom.
În ciuda faptului că valoarea rezistivității electrice a aliajului Cu-Sn este mult mai
mare decât cea a argintului, într-o atmosferă industrială în care există impurități ale
compușilor cu sulf, rămâne stabilă, în timp ce în argint, crește cu zeci de puncte. Din
acest motiv, acoperirile din bronz alb sunt recomandate pentru aplicarea pe contactele
electrice.
Tratarea halogenurilor de argint cu soluții care conțin ioni de argint poate fi
înlocuit cu tratamentul cu amoniac sau sulfură de sodiu, care precipită numai mercur
sub formă de oxid negru sau sulfură. Sub acțiunea amoniacului, clorura de argint se
dizolvă. Înlocuirea argintului cu compuși cu mercur crește intensitatea înnegririi.
Amplificarea este adesea folosită cu un amestec de azotat de uraniu și cianură de fier
de potasiu. Reacționând cu argintul, acest amestec depune un precipitat întunecat pe
boabele sale dintr-un amestec de săruri de fier-cianură de uraniu și argint.
Tantalul este recomandat pentru înlocuirea argintului în vârfurile contactelor cu
scânteie și drept catod în analiza sărurilor metalice. Rezistența ridicată, conductivitatea
termică și rezistența la acizi fac posibilă utilizarea tantalului ca material pentru
încălzitoarele electrice de acizi (clorhidric și sulfuric). Tantalul poate înlocui, de
asemenea, platina în fabricarea diverselor articole din sticlă chimică. În industria
mătăsii artificiale, tantalul este utilizat pentru fabricarea de piese bucale, iar în
industria chimică pentru căptușirea echipamentelor și a părților pompelor supuse celei
mai mari coroziuni.
Compuși ai argintului
În compușii săi, argintul este obișnuit monovalent (+1), însă există combinații în
care argintul este divalent (+2) și foarte rar trivalent (+3). Combinațiile ionice sau
preponderent ionice sunt solubile în apă, iar în general compușii argintului sunt
insolubili în apă. Se oxidează cu ușurință în aer, formând oxizi, și, de asemenea, în
prezența sulfului formează sulfuri.
Compușii cu oxigenul
Oxidul de argint monovalent (Ag2O) se obține sub formă de precipitat brun-
închis prin tratarea unei soluții de azotat de argint cu hidroxizi alcalini. Acesta este
ușor redus la argint metallic, formează săruri solubile cu acizii, iar cu amoniacul și cu
cianurile alcaline formează complecși.
Oxidul de argint divalent (AgO) este stabil până la 100°C, iar peste această
temperatură se descompune de către acizii tari cu degajare de oxigen. Acesta este un
oxidant puternic și se obține la acțiunea oxigenului asupra argintului. De asemenea, se
obține și prin oxidarea azotatului de argint cu peroxodisulfat de potasiu.
Halogenurile de argint
Subfluorura de argint (AgF), în stare pură, este o substanță albă, sensibilă la
lumină și prezintă legatură ionică. La 150°C este descompusă de vaporii de apă, iar
hidrogenul o reduce.

13
Difluorura de argint (AgF2) se obține direct din elemente la 300°C, se
cristalizează în cristale rombice cu nuanță albastră și se folosește ca agent de
fluorurare o hidrocarburilor.
Clorura de argint (AgCl) se găsește în natură sub formă minerală (kerargirita),
fiind o substanță alba, insolubilă în apă și în acizi minerali diluați. Aceasta se prepară
la tratarea azotatului de argint cu cu o soluție de HCl sau a unei soluții de halogenuri
metalice, reacționează cu multe substanțe formând complecși, este stabilă la întuneric
și se descompune la lumină. Astfel, clorura de argint se utilizează pentru prepararea
filmelor fotografice si a hirtiei fotografice. Clorura de argint este folosită și în
argintare, ca bactericid în medicină sau la confecționarea ecranelor cu radar.
Bromura de argint (AgBr), în natură, se găsește sub formă de minereu de
bromargirit, se obține la tratarea soluției de AgNO 3 cu HBr și este o substanță solidă
gălbuie, insolubilă în apă. Totodată, este cea mai sensibilă halogenură de argint, la
prezența luminii, descompunându-se în elemente.
Iodura de argint (AgI) este o substanță gălbuie, insolubilă în apă, servește drept
catalizator și se obține din AgNO3 și HI sau KI.
Flourura de argint (AgF) albă obținută din Ag2O și o soluție apoasă de HF, este
ușor solubilă în apă, spre deosebire de celelalte trei halogenuri. Fluorura de argint
formează cu un exces de HF, bifluoruri, întocmai ca fluorurile metalelor alcaline.
Clorura, bromura și iodura de argint (AgCl, AgBr și AgI) se disting prin
solubilitatea lor extrem de mica în apă și în acizii diluați. Ele se depun, sub formă de
precipitate brânzoase prin tratarea unei soluții conținând ioni Ag+ cu ioni Cl-, Br- sau
I-. Reacțiile acestea au mare însemnătate în chimia analitică. Halogenurile de argint se
topesc la temperaturi relativ joase (AgF-4350; AgCl-4550, AgBr-4340 și AgI-
5520). Clorura de argint este albă, bromura este albă în momentul precipitării, dar
devine slab gălbuie când stă ceva timp în contact cu soluția, iar iodura este galbenă.
Clorura de argint se dizolvă în soluție de amoniac, cu care formează complexul
[Ag(NH3 )2Cl. Prin acidularea soluției cu acid azotic se precipită din nou AgCl. La fel,
dar mai greu, se dizolvă într-o soluție de cianură de sodiu. Clorura de argint se dizolvă
puțin și în HCl concentrat, formând complexul H[AgCl 2]. De asemenea, se dizolvă în
soluțiile concentrate ale clorurilor alcaline. În mod similar, se comportă și celelalte
halogenuri ale argintului. Cu toată solubilitatea ei extrem de mică în apă, clorura de
argint, în suspensie apoasă, este redusă de pulberea de zinc, până la argint metalic,
care se obține astfel pur, într-o formă fin divizată. Halogenurile de argint se
descompun în elemente, sub acțiunea luminii. Clorura de argint, expusă la lumină, se
colorează întâi violet, apoi verzui, prin argintul fin divizat ce se formează. Bromura și
iodura sunt încă și mai sensibile.
Alți compuși ai argintului
Sulfura de argint (Ag2S), precipitat negru, argint monovalent, insolubil în apă și
foarte puțin solubil în soluții de amoniac și tiosulfat, în stare solidă are proprietăți de
semi-conductor. Se obține direct, la acțiunea sulfului asupra argintului sau a oxidului
de argint, iar la cald este redusă de Ag2O.
Azotatul de argint (AgNO3) sau ,,piatra iadului”, argint monovalent, cea mai
importantă combinație a argintului, se prezintă prin cristale rombice solubile în apă și
se prepară prin acțiunea acidului azotic asupra argintului metalic sau asupra unor
14
compuși (Ag2O, Ag2S,Ag2CO3). Poate fi redus de reducători organici (aldehidă
formică, glucoză) și are proprietatea de a coagula proteinele. Se folosește la prepararea
emulsiilor fotografice, a oglinzilor, în galvanoplastie, ca reactiv pentru identificarea
halogenilor și la prepararea altor compuși de argint.
Cianura de argint (AgCN), substanță incoloră, insolubilă în apă și în acizi
diluați, se obține din cianuri alcaline și săruri ionice solubile de argint. Cu cianuri
alcaline formează săruri complexe (cianoargentați). Cianura de argint este mult
asemănătoare cu halogenurile și se precipită din soluții conținând ioni Ag+, prin
adăugarea de ioni CN-. Prezintă structură cristalină, iar într-un exces de soluție de
cianură alcalină, formează cianuri complexe, de ex. K[Ag(CN)2].
Tiocianatul de argint (AgSCN) incolor, se precipită din soluții conținând ioni
Ag+, când se adaugă ionii SCN-; precipitatul se dizolvă într-un exces de tiocianat
alcalin, întocmai ca cianura.
Săruri ale argintului cu oxiacizii
Cu oxiacizii, argintul formează săruri stabile, cristalizând fără apă de
cristalizare. Cea mai comună sare de argint, azotatul de argint (AgNO 3) se obține
direct, prin dizolvarea metalului în acid azotic. Soluția apoasă, neutră, are un gust
amar, metalic. Multe substanțe organice reduc azotatul de argint până la metal. De
aceea, azotatul de argint colorează pielea în negru. Tot incolore, dar mai greu solubile
în apă, sunt sulfatul de argint (Ag2SO4), care se prepară prin dizolvarea directă a
metalului în acid sulfuric concentrat, și acetatul de argint (CH 3COOAg), care se
obține prin dizolvarea carbonatului de argint, în acid acetic. Celelalte săruri comune
ale argintului sunt insolubile în apă și se obțin din soluții de azotat de argint prin
precipitare cu soluții conținând anionii respectivi.
Standarde legale de comercializare
Legea națională privind comercializarea aurului și argintului stabilește
standardele pentru penetrarea produselor argintii. Standardul pentru argint sterlin
prevede un conținut minim de 921 de părți pe an, sau 915 părți pentru produse lipite.
Începând cu anul 1961, acest act necesită prezența obligatorie (pe lângă un certificat
de calitate) a mărcii înregistrate a unui producător-persoană fizică sau organizație
responsabilă de calitate. Cu toate acestea, nicio lege americană nu necesită un eșantion
primar. Dacă eșantionul merită, marca producătorului trebuie să stea și ea. Dacă nu
există o astfel de marcă pe produsul testat, angro și/ sau retailerul va fi răspunzător
pentru fraudă.
Standardul sterlin este în general acceptat în SUA și în țările fostului Imperiu
Britanic. Produsele din argint din alte țări occidentale sunt de obicei marcate cu un
număr care indică conținutul de părți de argint la o mie de părți din aliaj. Branduri
precum "Silver" (argint), "Mexican silver" (argint mexican), "German silver" (argint
german), "Indian silver" (Native American silver) sau orice alte asemenea ca acestea
nu garantează prezența argintului în produs. De fapt, „argintul german” este un alt
nume pentru „argint nichel”, un aliaj în care nu există deloc argint.

15
Bibliografie:

1. https://minikar.ru/ro/zdorove-i-krasota/serebro-i-ego-splavy-harakteristika-
serebro-i-ego-splavy-serebro-v/
2. https://www.scribd.com/doc/78339068/Argintul?
fbclid=IwAR0UiBosGbmShIHoZGiWDIiJckLBp0iBQsN6Xzu39BVi6tDUlhCc
vqd8XVs
3. https://www.comerciantidediamante.com/blogs/news/totul-despre-argint?
fbclid=IwAR2b5jbEGyz_t1vsq3OryaIFfKSQA8O4mRtw4U016gXQt2MDZz5
9smu-t9I
4. https://www.scribd.com/doc/264233955/Argintul?
fbclid=IwAR0WAqGVNQEiYUJ_qilKqZntD0Gto69csi00ZykiP_nMu_0i3lapy
KfGYMo
5. https://www.scribd.com/doc/36930125/Argintul?
fbclid=IwAR1oN08tVAY3bcdd5y8i1P_4f742g5apJUH4Fku9nwDXvGwQslYf
BOwWgqU
6. Alekseev Victor Sergeevici - „Știința materialelor: note de prelegere”
7. Kumanin Vladimir Igorevici – „Materiale pentru bijuterii”

16