PSIHOLOGIA

ADULTULUI ȘI VÂRSTNICULUI
CURS ID
Perioadele dezvoltării umane

 Perioada prenatală (concepţiei – naştere).

 Copilăria mică (0 - 3 ani). Se caracterizează prin dependenţa totală de
adulţi, dar şi prin multiple abilităţi/reflexe înnăscute care dispar pe parcurs,
dar care asigură bazele învăţării, o învăţare caracterizată prin
senzorialitate.
 Copilăria mijlocie (3 - 6 ani). La această vârstă copilul are abilităţile
necesare pentru a se integra într-un program educaţional, este perioada
preşcolară. Conştientizează propriile trebuinţe şi le exteriorizează, apar
reacţii de refuz dar şi autocontrolul;
 Copilăria mare (6 - 14 ani). Corespunde şcolii primare, acum se dezvoltă
abilităţile cognitiv intelectuale, autocontrolul este în evoluţie majoră, creşte
sociabilitatea şi socializarea
Perioadele dezvoltării umane

 Adolescenţa (14 - 20 ani). La această vârstă modificările fizice

majore se asociază cu debutul formării indentităţii, separarea de
părinţi şi cu schimbări cognitive majore
 Adultul tânăr (20 - 40 ani). Caracteristicile specifice vârstei sunt
dezvoltarea personală, integrarea profesională, formarea relaţiei
de cuplu şi apariţia copiilor
 Adultul matur (40 – 65 ani).
 Senectutea (peste 65 ani). În marea majoritate a cazurilor
bătrâneţea se asociază cu acceptarea vârstei cu toate
dezavantajele ei şi desfăşurarea unor activităţi adecvate forţei
fizice, ca şi acceptarea morţii ca eveniment inevitabil
 Psihologia umanistă și teoriile
dezvoltării
 Primul pas în dezvoltarea psihologiei umaniste a fost formularea unei noi teorii a
motivaţiei (1943).
 Conform acestei teorii există şase tipuri de nevoi: nevoi fiziologice, de securitate, de
afiliere, de dragoste, de stimă şi statut şi de autoactualizare.
 Autoactualizarea, concept împrumutat de la Goldstein (1939) se referă la actualizarea
potenţialului, capacităţilor şi talentelor unei persoane. Pentru studierea acestei nevoi,
Maslow a examinat viaţa şi experienţele celor mai sănătoşi şi creativi oameni întâlniţi.
Eşantionul studiat a cuprins cunoştinţe şi contemporani precum antropologul Ruth
Benedict, personalităţi istorice şi publice precum Thomas Jefferson şi Eleanor Roosevelt
(Maslow, 1954).
 Teoria dezvoltării psihosociale - Erik
Erikson

Încredere primară vs. Neîncredere 0- 1 an

În acest prim stadiu se formează sentimentul de încredere versus neîncredere în ceilalţi, în
funcţie de îngrijirea şi dragostea acordată copilului, când acesta este nevoit să aibă
încredere absolută în cei care-i îngrijesc.
Satisfacerea corespunzătoare a nevoilor bebeluşilor va conduce la dezvoltarea unei
atitudini încrezătoare faţă de mediu şi speranţa în viitor.
Nesatisfacerea acestor nevoi existenţiale într-un mod favorabil va conduce în viitor la
dezvoltarea sentimentului de neîncredere, insecuritate, suspiciune şi teama de viitor, în
general.
 Teoria dezvoltării psihosociale - Erik
Erikson
Autonomie vs. ruşine şi îndoiala 1 – 3 ani
În acest stadiu se dezvoltă sentimentul de autonomie, încredere în sine, când copilul vrea
să se apuce şi să facă anumite lucruri, cu riscul de a greşi.

Încurajarea din partea părinţilor în această etapă va dezvolta copilului sentimentul de

siguranţă şi încredere în sine absolut necesare în viitoarele situaţii-problemă pe care le pot
întâmpina în viitor (în stadiile următoare).

Dacă dimpotrivă, părinţii manifestă dezaprobare în tot ceea ce fac copiii, mai ales prin
ridiculizarea unei fapte, ca de exemplu atunci când copiii mai fac în pat uneori şi sunt
apostrofaţi la genul: "nu ţi-e ruşine, eşti băiat mare şi mai faci în pat?" când acesta din urmă
va începe să se ruşineze de propriile acţiuni, dar va pierde şi încrederea în propriile decizii.
 Teoria dezvoltării psihosociale - Erik
Erikson
Iniţiativă versus culpabilitate 3- 6 ani

În această perioadă a vieţii, copilul începe să exploreze lucruri noi, să-şi descopere abilităţi motorii,
să interacţioneze mai mult cu cei din jur, începe să aibă iniţiativa multor activităţi imitând de obicei
adulţii; frecvent, vor încălca interdicţiile impuse de părinţi, fapt penalizat verbal sau mai mult. In
aceste situaţii rolul părinţilor este foarte important şi dacă aceştia vor fi suportivi, dar si consecvenţi
disciplinar în acelaşi timp, copiii vor învăţa cu timpul că nu toate lucrurile le sunt permise, fără a se
simţi vinovaţi şi, în acelaşi timp, vor continua să exploreze fără a se ruşina de ceea ce fac, iar
asumarea de responsabilităţi va conduce la dezvoltarea simţului de iniţiativă. De asemenea,
părinţii trebuie să manifeste înţelegere faţă de curiozitatea sexuală specifică la această vârstă.

Intervenţia educativă necorespunzătoare va dezvolta copilului o temă de pedeapsa exagerată;

acesta va considera pe viitor că orice iniţiativă personală este greşită; dacă anumite acţiuni nu au
fost finalizate corespunzător, se va dezvolta sentimentul de vinovăţie.
Teoria dezvoltării psihosociale - Erik
Erikson

Competenţa/hărnicie versus inferioritate 6 – 12 ani

În acest stadiu, copilul achiziţionează cunoştinţe şi deprinderi, în special prin intermediul şcolii,
specifice culturii din care face parte. Odată cu începerea şcolii, apare prima comparaţie socială.
Astfel, o abordare corespunzătoare din partea părinţilor, dar şi a învăţătorilor vor dezvolta un simţ
al competenţei sau dimpotrivă, printr-o atitudine necorespunzătoare, vor dezvolta sentimentul de
inferioritate. Cea mai frecventa greşeală a părinţilor este de a-şi compara permanent copilul în
funcţie dacă şi-a făcut temele, dacă a luat rezultate mai proaste ca ale vecinului sau prietenului
etc.

Aceste comparaţii şi reacţii nefavorabile, nu fac decât să adâncească sentimentul de inferioritate

şi inadecvare, deci o nerezolvare corespunzătoare a acestui stadiu va cântări decisiv în
rezolvarea satisfăcătoare a următoarei perioade de crize, deosebit de importantă in viziunea lui
Erikson şi anume, criza adolescenţei.
 Teoria dezvoltării psihosociale - Erik
Erikson
Identitate de sine versus confuzie de rol 12-20 ani

În această perioadă, adolescentul caută să-şi formeze şi să-şi dezvolte o identitate personală şi vocaţională,
încearcă să se identifice cu un rol profesional. In acelaşi timp, se formează comportamente specifice rolului
sexual, crizele prin care trece adolescentul; este o perioadă de tatonare a comportamentului sexual în care
băieţii, de exemplu, se dau cu gel, îşi fac ţepi, iar fetele se machiază şi încearcă să se pună în evidenţă printr-
o vestimentaţie cât mai sumară. Pentru a ajunge la un simţ clar şi coerent al identităţii, adolescenţii se implică
în diverse roluri, fără a se angrena concret în vreunul.
În acest stadiu apare confuzia de roluri şi întrebarea frecventă a adolescentului: "Cine sunt eu?";
Părintele care şi la aceasta vârstă îşi însoţeşte copilul la examen şi-l aşteaptă în curtea liceului sau a
facultăţii, creează şi întreţine dependenţa acestuia. Adler spunea că: "orice copil problemă este un părinte
problemă".
Erikson, ca de altfel majoritatea psihologilor, consideră că adolescenţa reprezintă criza centrală a întregii
dezvoltări. Criza de identitate este considerată ca fiind singurul conflict puternic pe care o persoană îl are de
înfruntat în această viaţă, iar depăşirea într-un mod satisfăcător se poate realiza in condiţiile în care şi
celelalte stadii au avut o rezolvare pozitivă.
 Teoria dezvoltării psihosociale - Erik
Erikson
Intimitate versus izolare de ceilalţi 20 – 35

Caracteristicile principale ale acestui stadiu sunt dragostea şi relaţiile inter-umane, în care tânărul adult caută
relaţii profunde şi de durată. Încă de la vârsta de 20 ani, fiecare om îţi caută un partener. Fiecare om are o
trebuinţă afectivă şi sexuală, iar după cum spunea şi Erikson, nu are importanţă cât de mult succes ai în
activitatea profesională. Nu eşti dezvoltat complet până nu cunoşti şi dezvolţi sentimentul intimităţii, iar
realizarea acestui lucru are ca efect pozitiv capacitatea adulţilor de a dezvolta relaţii apropiate şi profunde cu
alţii, capacitatea de a iubi şi de a răspunde angajamentelor faţă de ceilalţi. In cazul când individul nu şi-a găsit
partenerul sau este părăsit, după cum spunea Erikson, se ajunge la o izolare socială, la o relaţionare
superficială.
Majoritatea persoanelor care solicită o consiliere psihologică în această perioadă au ca problemă
singurătatea; efectele care decurg de aici: depresii, tulburări psihosomatice, psihologice, chiar tentative de
suicid etc. Trebuie menţionat ca celibatul nu atrage o tulburare de comportament - este o alegere voită care
nu afectează viaţa sentimentală a persoanei.
 Teoria dezvoltării psihosociale - Erik
Erikson
Generativitate versus stagnare 35- 65

Această perioadă se caracterizează prin nevoia adultului de a fi productiv, de a fi capabil să se orienteze

către exteriorul sau/si de a-şi exersa rolul profesional şi/sau parental (este stadiul în care acest rol este
accentuat şi se simte nevoia de a avea un moştenitor cu orice preţ dacă nu s-a putut realiza până în acest
stadiu); de asemenea, individul simte nevoia de a împărtăşi şi altora din experienţa acumulată. Erikson afirmă
că adulţii au nevoie de copii aşa cum aceştia au nevoie de adulţi.

În acest stadiu, problemele apar în cazul când din diverse motive nu a avut loc acumularea de cunoştinţe sau
experienţa sau nu are cui împărtăşi din experienţele sale; omul trece prin aşa-zisa criza a stagnării; de aceea
părinţii spun: "eu la vârsta ta... etc". Cu atât mai mult dacă individul este singur în acest stadiu, stagnarea se
referea la relaţiile sociale, are loc oprirea evoluţiei, limitarea şi exagerarea preocupărilor faţă de sine.
 Teoria dezvoltării psihosociale - Erik
Erikson
Integritate psihică versus disperare 65+

În această perioadă, bătrânul îşi evaluează realizările din timpul vieţii. In cazurile când răspunsurile sunt
acceptabile există satisfacţie pentru propria viaţă şi acceptarea morţii; se atinge astfel un echilibru de
integritate psihică.

După 65 ani, odată cu pensionarea dispare rolul profesional, dispare si rolul parental când copiii au plecat din
casa părinţilor (asta in cazul în care acest rol a fost îndeplinit) sau a intervenit decesul partenerului de viaţă;
încep să apară mai frecvent întrebări despre rolul propriei existenţe, teama de moarte, iar atunci când aceste
probleme nu au fost rezolvate favorabil se ajunge la o fază de disperare, numită şi depresia bătrâneţii.
 Teoria dezvoltării Morale – Lawrence
Kohlberg

 „Într-o localitate din Europa, o femeie era pe moarte suferind de o formă gravă
de cancer. Exista un anume medicament despre care doctorii credeau că o
poate salva. Era o formă de radium pe care un farmacist din aceeaşi localitate
o descoperise de curând. Producerea medicamentului era destul de
costisitoare, dar preţul pe care-l percepea farmacistul era de 10 ori mai mare
decât costul de producţie în sine. Soţul femeii bolnave, Heinz a mers pe la toţi
cunoscuţii încercând să împrumute banii, dar nu a putut aduna decât jumătate
din costul medicamentului. În cele din urmă i-a spus farmacistului că soţia sa era
pe moarte şi l-a rugat să-i vândă mai ieftin medicamentul sau să-i dea restul de
bani mai târziu. Farmacistul i-a spus însă „Nu, eu am descoperit acest
medicament şi acum am de gând să scot bani din el”.
Teoria dezvoltării Morale – Lawrence
Kohlberg

Nivelul 1: Raţionamentul preconvenţional sau moralitatea imatură (4-10 ani)

Stadiul 1: Orientarea spre pedeapsă şi supunere. „Ce mi se va întâmpla?" Copiii
respectă regulile pentru a evita pedeapsa. Ei ignoră motivele unei acţiuni şi se
concentrează asupra formei sale fizice (cum ar fi mărimea minciunii) sau asupra
consecinţelor ei (de exemplu, gradul de vătămare fizică).
Pro: „Ar trebui să fure medicamentul. Nu e chiar aşa de rău să-l ia. Doar a vrut la
început să-l plătească. Medicamentul pe care l-ar lua face numai 200 de dolari; nu ia
cu adevărat un medicament de 2 000 de dolari."
Contra: „N-ar trebui să fure medicamentul. E o infracţiune mare. Nu i s-a dat voie; a
folosit forţa şi a intrat prin efracţie. A provocat multe pagube şi a furat un medicament
foarte scump."
Teoria dezvoltării Morale – Lawrence
Kohlberg

Stadiul 2: Scopul instrumental şi schimbul. ,0 mână spală pe alta." Copiii se

conformează regulilor în virtutea interesului personal şi a luării în calcul a ceea ce pot
face alţii pentru ei. Privesc o acţiune prin prisma nevoilor umane pe care le
împlineşte şi delimitează această valoare de forma fizică şi consecinţele acţiunii.
Pro: „E în regulă să fure medicamentul, pentru că-i trebuie soţiei lui şi el vrea ca ea
să trăiască. Nu e vorba c-ar vrea să fure, dar asta e ceea ce trebuie să facă pentru a
o salva."
Contra: „N-ar trebui să-l fure. Farmacistul nu greşeşte şi nici nu e om rău; vrea doar
să obţină un profit. Pentru asta ai o afacere — ca să faci bani."
Teoria dezvoltării Morale – Lawrence
Kohlberg

Nivelul II: Moralitatea convenţională (10-13 ani sau mai mult)

Stadiul 3: Menţinerea relaţiilor reciproce, aprobarea altora, regula de aur. „Sunt băiat sau
fată bun(ă)?" Copiii vor să le facă pe plac altora şi să-i ajute, pot să judece intenţiile altora
şi-şi formează propriile idei despre ce înseamnă să fii o persoană bună. Evaluează o
acţiune în funcţie de motivul aflat la baza ei sau de persoana care o întreprinde şi iau în
calcul circumstanţele.
 Pro: „Ar trebui să fure medicamentul. Face doar un lucru firesc pentru un soţ bun. Nu
poate fi blamat fiindcă face ceva din dragoste pentru soţia lui. Ar fi de blamat dacă nu
şi-ar iubi soţia suficient de mult ca s-o salveze."
 Contra: „N-ar trebui să fure. Dacă soţia lui moare, nu se poate da vina pe el. Nu va fi
din cauză că el este crud sau că n-o iubeşte suficient de mult ca să facă tot ce poate
în mod legal. Farmacistul este cel egoist sau crud."
Teoria dezvoltării Morale – Lawrence
Kohlberg

Nivelul II: Moralitatea convenţională (10-13 ani sau mai mult)

Stadiul 4: Grijă şi conştiinţă socială. „Ce-ar fi dacă toţi oamenii ar proceda aşa?"
Oamenii sunt preocupaţi de îndeplinirea datoriei, de manifestarea respectului faţă de
autorităţile superioare şi de păstrarea ordinii sociale. Ei consideră că o acţiune este
întotdeauna greşită, indiferent de motive sau circumstanţe, dacă încalcă o regulă şi
face rău altora.
 Pro: „Ar trebui să-l furi. Dacă n-ai face nimic, ţi-ai lăsa soţia să moară. Dacă ea
moare, tu eşti răspunzător. Trebuie să-l iei, în ideea de a-i plăti farmacistului."
 Contra: „Este firesc ca Heinz să vrea să-şi salveze soţia, dar furtul este
întotdeauna o greşeală. Ştie că ia un medicament valoros de la omul care l-a
produs."
Teoria dezvoltării Morale – Lawrence
Kohlberg

Nivelul III: Moralitatea postconventională (începutul adolescentei, sau abia la vârsta

de adult tânăr, sau niciodată)
Stadiul 5: Moralitatea contractului, a drepturilor indMdului şi a legii democratic acceptate.
Oamenii gândesc în termeni raţionali, preţuind voinţa majorităţii şi binele societăţii. în
general, consideră că aceste valori sunt sprijinite cel mai bine prin respectarea legii. Când
înţeleg că sunt momente în care nevoia umană şi legea se află în conflict, consideră că
este mai bine pentru societate, pe termen lung, dacă se supun legii.
 Pro: „Legea nu a fost alcătuită pentru circumstanţe de felul acesta. în situaţia aceasta,
a lua medicamentul nu este corect, la drept vorbind, dar este justificat."
 Contra: „Nu poţi blama pe deplin pe cineva pentru furt, dar circumstanţele extreme nu
justifică, la drept vorbind, luarea legii în propriile mâini. Nu se poate admite ca oamenii
să fure ori de câte ori sunt disperaţi. Scopul poate fi bun, dar scopul nu scuză
mijloacele."
Teoria dezvoltării Morale – Lawrence
Kohlberg

Nivelul III: Moralitatea postconventională (începutul adolescentei, sau abia la vârsta

de adult tânăr, sau niciodată)
Stadiul 6: Moralitatea principiilor etice universale. Oamenii procedează aşa cum consideră
ei ca indivizi că este corect, indiferent de restricţiile impuse de lege sau de părerea altora.
Acţionează conform standardelor internalizate, ştiind că s-ar condamna în sinea lor dacă
n-ar face-o.
 Pro: „Aceasta este o situaţie care-l forţează să aleagă între a fura şi a-şi lăsa soţia să
moară. într-o situaţie în care trebuie făcută alegerea, furtul este corect din punct de
vedere moral. El trebuie să acţioneze prin prisma principiului de a păstra şi respecta
viaţa."
 Contra: „Heinz se confruntă cu decizia de a-i lua în calcul sau nu pe ceilalţi oameni
care au o nevoie tot atât de disperată de medicament ca şi soţia lui. Heinz nu ar trebui
să acţioneze pe baza sentimentelor faţă de soţia lui, ci luând în considerare valoarea
tuturor vieţilor implicate."
Adultul tânăr (20 – 40 de ani)

Dezvoltarea fizică
Sistemul muscular se dezvoltă până în jur de 30 ani. După această vârstă are
o evoluţie descendentă foarte lentă, până la 60 de ani pierzându-se
aproximativ 10% din masa musculară
Sănătatea
Cele mai frecvente îmbolnăviri au o cauză socială. Stres- eustres, distres
Dezvoltarea cognitivă
Gândire flexibilă, capacitate de a învăţa din experienţă, memorie în stare
bună
 Adultul tânăr (20 – 40 de ani)
Tipare ale iubirii intimitatea, pasiunea şi angajarea
Lipsa iubirii Toate cele trei componente ale iubirii — intimitatea, pasiunea şi angajarea -
lipsesc. Aceasta desene majoritatea relaţiilor interpersonale, care sunt simple
interacţiuni banale.
Simpatia Intimitatea este singura componentă prezentă. Există apropiere, înţelegere, sprijin
emoţional, afecţiune, sentimentul de a.fi legat şi căldură. Nu este prezentă nici
pasiunea, nici angajarea.
Dragostea Pasiunea este singura componentă prezentă Aceasta este „dragostea la prima
nebună vedere", o puternică atracţie fizică sau excitaţie sexuală, fără intimitate şi fără
angajare. Dragostea nebună poate să izbucnească subit şi să moară la fel de
rapid — sau, în anumite condiţii, poate să dureze uneori multă vreme.

Iubirea goală Angajarea este singura componentă prezentă. Iubirea goală se regăseşte deseori
în relaţiile de lungă durată, din care s-au pierdut intimitatea şi pasiunea, sau în
căsniciile aranjate.
 Adultul tânăr (20 – 40 de ani)
Tipare ale iubirii intimitatea, pasiunea şi angajarea
Iubirea intimitatea şi pasiunea sunt prezente amândouă. Iubiţii romantici sunt atraşi fizic
romantică unul de altul şi legaţi emoţional, însă nu sunt angajaţi unul faţă de altul.
Iubirea Intimitatea şi angajarea sunt prezente amândouă. Aceasta este o prietenie
camaradereasc angajată, de lungă durată, ce apare adesea în căsniciile în care atracţia fizică s-a
ă stins, dar în care partenerii se simt apropiaţi unul de altul şi au luat decizia de a
rămâne împreună.
Iubirea Pasiunea şi angajarea sunt prezente, fără intimitate. Acesta e tipul de iubire care
prostească duce la o curte asiduă, cuplul luându-şi un angajament pe baza pasiunii, fără a-şi
acorda timpul necesar pentru a ajunge la intimitate. De obicei, acest tip de iubire
nu durează, în ciuda intenţiei iniţiale de angajare.
Iubirea împlinită Toate cele trei componente sunt prezente în această iubire „deplină", spre care
năzuiesc mulţi oameni, mai ales cei aflaţi în relaţii de cuplu. Este mai uşor de
obţinut decât de păstrat. Oricare din parteneri se poate răzgândi în privinţa a
ceea ce vrea de la relaţie. Dacă se răzgândeşte şi celălalt partener, relaţia poate
să dureze, în altă formă. Dacă partenerul celălalt nu se răzgândeşte, relaţia se
poate dizolva.
Adultul matur (40 – 65 de ani)

 Dezvoltarea fizică
După 40 de ani schimbările biologice sunt lente şi graduale astfel încât
aparent nu exista diferenţe din acest punct de vedere raportat la vârsta
anterioara. Cu toate acestea, se constată că sensibilitatea vizuală este în
declin, apar primele modificări evidente la nivelul acuităţii vizuale.
Sensibilitatea acustică se diminuează gradual, în mod special capacitatea
de auzi sunete de frecvenţă înaltă. Studiile arată că după 55 de ani, bărbaţii
au dificultăţi mai mari de percepere a sunetelor comparativ cu femeile.
Involuţia senzaţiilor gustative începe la aproximativ 50 de ani şi afectează în
special capacitatea de a distinge nuanţe foarte apropiate ca gust. Doar
sensibilitatea olfactivă este stabilă în această perioadă
Adultul matur (40 – 65 de ani)

Sănătatea
Majoritatea problemelor de sănătate care apar la această vârstă sunt
rezultatul direct al procesului de îmbătrânire dar este ştiut că stilul de viaţă
poate influenţa momentul apariţiei ca şi gravitatea acestora.
Cele mai comune boli cronice ale persoanelor aflate la vârsta mijlocie sunt
astmul, bronşita, diabetul, artrita şi reumatismul, probleme de vedere şi auz,
ca şi boli ale sistemului cardio-vascular, respirator, digestiv şi genito-urinar
Dezvoltarea cognitivă
Centrarea pe concret-practic-eficient, ceea ce permite co-existenţa
contradicţiilor şi orientarea pe un unic obiectiv
Adultul matur (40 – 65 de ani)

Cea mai productivă perioadă este în jurul vârstei de 40 de ani. În general,

producţiile originale sunt create de persoane de 20 şi 30 de ani, în timp ce
lucrările care solicită cunoştinţe şi analize extensive sunt realizate mai târziu.
Dennis (1966) pe un lot de 738
 Adultul matur (40 – 65 de ani)

Horn şi Cattell: inteligenţa fluidă şi inteligenţa cristalizată

Inteligenta fluidă este capacitatea de a rezolva probleme noi, care necesită prea puţine
cunoştinţe anterioare sau deloc, cum ar fi descoperirea modelului într-o succesiune de figuri- Ea
presupune perceperea relaţiilor, formarea de concepte şi formularea deducţiilor, capacităţi
determinate în mare măsură de starea neurologică.
Inteligenţa cristalizată este capacitatea de reactualizare şi folosire a informaţiilor dobândite pe
parcursul vieţii, cum ar fi găsirea unui sinonim la un cuvânt. Ea este măsurată prin testele de
vocabular, de informaţii generale şi prin răspunsurile la situaţii şi dileme jsociale. abilitâfi care
depind în mare măsură de educaţie şi de experienţa culturală
 Adultul matur (40 – 65 de ani)

Horn şi Cattell: inteligenţa fluidă şi inteligenţa cristalizată

Aceste două tipuri de inteligenţă urmează traiectorii diferite. De regulă, s-a observat că inteligenţa
fluidă atinge apogeul la începutul vârstei adulte, pe când cea cristalizată se îmbunătăţeşte la
vârsta mijlocie şi adesea pana aproape de sfârşitul vieţii (Horn, 1982a, 1982b; Horn şi Donaldson,
1980).
Deşi abilităţile fluide au intrat într-adevă în declin înaintea celor cristalizate, pierderile la nivelul
anumitor abilităţi fluide -între care raţionamentul inductiv şi orientarea spaţială — nu au apărut
decât în jun vârstei de 55 de ani (Willis şi Schaie, 1999).
Senectutea

 Teoriile programării genetice

Ţeoria senectuţii programate. îmbătrânirea este rezultatul activării şi a
dezactivării secvenţiale a anumitor gene. Senectutea este momentul când
deficitele corelate cu vârsta ce decurg din aceste procese devin vizibile.
Teoria endocrină. Ceasul biologic acţionează prin intermediul hormonilor
pentru a controla ritmul îmbătrânirii.
Teoria imunologică. Un declin programat al funcţiilor sistemului endocrin duce
la o vulnerabilitate sporită faţă de bolile infecţioase şi, astfel, faţă de
îmbătrânire şi moarte.
Teoria evoluţionistă. îmbătrânirea este o trăsătură evolutivă care le permite
membrilor unei specii să trăiască doar atât cât să se reproducă.
Senectutea

 Teoriile ratei variabile

Teoria uzurii. Celulele şi ţesuturile au părți vitale care se uzează.
Teoria radicalilor liberi. Deteriorările acumulate provocate de radicalii
oxigenului fac celulele şi, în cele din urmă, organele să-şi înceteze
funcţionarea.
Teoria ratei vieţii. Cu cât rata metabolismului unui organism este mai mare, cu
atât este mai scurtă durata de viaţă
Teoria autoimunităţii. Sistemul imunitar devine confuz şi atacă celulele
propriului organism.
Senectutea Senzorialitatea

 Văzul este în declin, cu excepţia celor care au suferit de hipermetropie în tinereţe, -

hipermetropia stagnează după 50 de ani şi poate involua după 60 de ani.
 Afecţiunile specifice acestei vârste sunt cataracta, glaucomul etc, (căderi, arsuri,
scăparea obiectelor etc).
 Pierderea acuităţii auditive în special a sunetelor înalte este frecventă.
 Scăderea sensibilităţii olfactive. - gust
 Celulele gustative îmbătrînesc mai târziu decît cele olfactive. Absenţa gustului
mîncării are, în plan comportamental, efecte asupra nutriţiei
 Celulele din zona vestibulară responsabile de echilibru sunt primele care intră într-un
proces de degenerescenţă. Astfel se explică frecventele pierderi de echilibru
 Din punct de vedere al psiho-motricităţii, bătrânii pot desfășura aceleaşi activităţi
ca în tinereţe, dar într-un timp mai lung şi cu o serie de limitări generate de
rezistenţa generală la efort şi capacitatea de efort fizic mai reduse.
Senectutea Sănătatea

 derma devine mată şi îşi pierde elasticitatea;

 părul îşi pierde luciul şi se răreşte;
 înălţimea este în involuţie, ca urmare a tasării discurilor intervertebrale;
 osteoporoza, ca efect al modificărilor metabolice, calciul este asimilat din
ce în ce mai greu;
 elasticitatea venelor este în scădere;
 imunitatea mai scăzută, ca urmare, expunerea la temperaturi extreme
are efecte mult mai evidente şi mai rapide decât la celelalte vârste;
 tulburări ale somnului, mai frecvente la femei decât la bărbaţi
Senectutea

Demenţa este termenul general folosit pentru deteriorarea cognitivă şi

comportamentală cu cauze fiziologice, suficient de marcată pentru a
afecta activităţile cotidiene (Asociaţia Americană de Psihiatrie 1994).
Deteriorarea cognitivă devine tot mai frecvent întâlnită odata cu
înaintarea în vârstă afectând 5% din adulţii americani trecuţi de 70 de
ani, 24% din cei trecuţi de 80 de ani şi 37,4% din cei peste 90 de ani şi
mai vârstnici (Plassman et al., 2007).
Senectutea

Cele mai multe forme de demenţă sunt ireversibile, dar circa 10% din
cazuri pot fi oprite prin diagnosticare şi tratament timpurii (National
Institute on Aging, 1980, 1993; Wykle şi Musil, 1993).
Circa două treimi din cazurile de demenţă pot fi cauzate de boala
Alzheimer (BA), o afecţiune degenerativă progresivă a creierului (Gatz,
2007). Boala Parkinson, a doua afecţiune foarte răspândită, ce
presupune degenerare neurologică progresiva, este caracterizată de
tremor, rigiditate, mişcări încetinite şi postură instabilă (Nussbaum, 1998).
Aceste două boli, împreună cu demenţa multi-infarct (DM), care este
cauzată de o serie de accidente vasculare cerebrale de proporţii
reduse, se fac vinovate de cel puţin 8 din 10 cazuri de demenţă, toate
ireversibile.
Senectutea

Intr-un studiu longitudinal cu durata de 25 de ani efectuat pe gemeni

suedezi, cei cu nevrotism ridicat la vârsta mijlocie aveau risc crescut de
deteriorare cognitivă la bătrâneţe, pe când cei cu extraversiune moderată
nu aveau (Crowe, Andel, Pederson, Fratiglioni şi Gatz, 2006).
Studiul Călugăriţelor, un studiu longitudinal privind boala Alzheimer şi
îmbătrânirea desfăşurat pe 678 de călugăriţe romano-catolice,
conştiinciozitatea a tins să protejeze de BA (Wilson, Schneider, Arnold,
Bienias şi Bennett, 2007).
Educaţia pare să fie şi ea un factor de protecţie împotriva demenţei
(Mortimer, Snowdon şi Markesbery, 2002), la fel şi serviciul ce oferă provocări
(Seidler et al., 2004) şi vorbirea curentă a două limbi pe tot parcursul vieţii
(Bialystok, Craik şi Freeman, 2007). Deteriorarea cognitivă este mai
probabilă la oamenii cu sănătate fizică I şubredă, mai ales la cei care au
avut AVC sau diabet (Tilvis et al., 2004).
Senectutea

Riscul deteriorării cognitive poate fi redus cu ajutorul mersului pe jos sau al altei l
activităţi fizice regulate, pe termen lung (Abbott et al., 2004; van Gelder et al.,
2004; Weuve et al., 2004).
Într-un studiu, femeile vârstnice care consumau alcool în cantitate moderată
zilnic au avut un risc cu 40% mai mic de deteriorare cognitivă sau demenţă
(Espeland et al., 2005).
Un studiu longitudinal pe 354 de adulţi cu vârsta de la 50 de ani în sus a arătat
că oamenii cu reţea socială mare sau care aveau contacte sociale frecvente
ori se puteau baza pe sprijinul emoţional al rudelor sau prietenilor aveau (
probabilitate mai mică de a prezenta deteriorare cognitivă 12 ani mai târziu
(Holtzma et al., 2004).
 Senectutea fazele doliului

 1. Şoc şi refuzul de a crede. Imediat după un deces, supravieţuitorii se simt adesea pierduţi şi
confuzi. Pe măsură ce conştientizează pierderea, amorţeala iniţială lasă locul unor
sentimente copleşitoare de tristeţe şi acceselor frecvente de plâns. Acest prim stadiu poate
dura câteva săptămâni, mai ales în cazul unei morţi subite sau neaşteptate
 2. Preocuparea faţă de memoria persoanei decedate. în al doilea stadiu, care poate dura
între şase luni şi aproximativ doi ani, supravieţuitorul încearcă să se împace cu decesul, dar
încă nu-1 poate accepta. Văduva ar putea să retrăiască moartea soţului ei şi întreaga lor
relaţie. Din când în când, ar putea-o cuprinde senzaţia că răposatul ei soţ este prezent.
Aceste experienţe se atenuează cu timpul, însă e posibil să apară — poate ani la rând — în
momente ca aniversarea căsătoriei sau a morţii.
 3. Rezolvarea. Urmează stadiul final, în care persoana care a suferit o pierdere îşi recapătă
interesul fată de activităţile cotidiene. Amintirile despre decedat trezesc sentimente de
afecţiune amestecată cu tristeţe, în locul durerii şi dorului acute.
 Senectutea - doliul

Ajutarea persoanei care a pierdut pe cineva drag

• împărtăşiţi suferinţa. Permiteţi persoanei îndoliate — sau încurajaţi-o — să vorbească despre
sentimentul pierderii şi să vă împărtăşească amintiri despre decedat,
• nu oferiţi false mângâieri. A spune lucruri ca „Este mai bine aşa" sau „Vei trece peste asta, cu
timpul" nu ajută. Exprimaţi, în schimb; simplul regret — şi faceţi-vă timp să ascultaţi.
• oferiţi ajutor practic. Statul cu copiii, gătitul şi făcutul comisioanelor sunt moduri de a ajuta pe
cineva îndoliat.
• aveţi răbdare. Revenirea după o pierdere importantă poate cere mult timp. Fiţi disponibil(ă)
să discutaţi şi să ascultaţi.
• Propuneţi ajutor specializat, la nevoie. Nu ezitaţi să recomandaţi ajutorul specializat când se
pare că persoana simte prea multă durere ca să-i facă faţă singură.
Sursă: Asociaţia Naţională pentru Sănătate Psihică,