DEPENDENȚA DE EXERCIȚII FIZICE

Masterand Psihologie Clinică

Chiru Emanuel Andrei

Consiliere în toxicodepdendență

1
Cuprins:

Introducere………………………………………………………………….…………pag. 3

Plăcerea și satisfacția………………………………………………………….……….pag.4

Exerciţiul fizic – între beneficiu şi adicție………………………………………..……pag.5

Efectele negative ale dependenței de exerciții fizice…………………………………..pag.8

Prezentare EAI (The Exercise Addiction Inventory)………………………………….pag.9

Concluzii……………………………………………………………………………….pag.15

Bibliografie………………………………………………………………………….…pag.16

2
 Societatea actuală promovează mai mult ca oricând modele ale perfecţiunii corporale. Un
trup bine proporţionat, armonios, este asociat cu tinereţea, cu sănătatea şi dezirabilitatea sexuală,
chiar cu succesul în viaţă. La polul opus se află corpul ieşit din standarde care este asociat cu
deteriorarea datorită vârstei, bolilor, stilului de viaţă dezordonat, vicios, nesănătos, a lipsei de
determinare şi indolenţă.

Exerciţiile fizice, coroborate cu un regim alimentar sănătos, dar şi cu un stil de viaţă

echilibrat din toate punctele de vedere, constituie la prima vedere cheia unei sănătăţi de
nezdruncinat, a unei tinereţi fără de bătrăneţe. Cel puţin aceste valori sunt promovate în sistemele
media actuale, fie că este vorba de televiziune sau de mediul online.

Se pune întrebarea firească dacă angajarea în activităţi ce presupun efectuarea exerciţiilor

fizice are un anumit optim şi dacă depăşirea acestui optim poate avea efecte negative prin
instalarea simptomelor specifice dependenţei de o anumită activitate sau comportament.

De asemenea, există o serie de specialiști care au considerat că antrenamentele fizice pot

produce doar o situație de dependență pozitivă, datorită efectelor benefice asupra sănătății și a
stării de bine oferite. Ulterior, aceste idei au fost combătute prin studii empirice care au
demonstrat că dependența de exerciții fizice poate creea celui implicat, aceleași dezavantaje ca și
oricare alt tip de dependență.

În continuare, am încercat să extrag din materialele existente în mediul online, dar și din
anumite discuții cu cei care practică în mod regulat exerciții fizice, o serie de informații. De
asemenea, am prezentat și chestionarul EAI (The Exercise Addiction Inventory), care măsoară
exact gradul de depdendență de exerciții fizice.

3
 Plăcerea și satisfacția

Principiul plăcerii însoţeşte toate mamiferele de la naştere şi până în ultimele clipe ale
vieţii. La om însă, pricipiul plăcerii s-a exacerbat, transformându-se într-o goană continuă către
hedonism. În prezent, mai mult ca oricând, fericirea este legată de obţinerea plăcerii şi
minimizarea durerii şi a suferinţei.

Plăcerea ar putea fi definită ca fiind un sentiment, o percepție în corp a unei mișcări

expansive, opusul acestei trăiri fiind reprezentat de către o izolare sau o inhibiție a omului ce
duce la durere sau la anxietate, ca o a doua natură a omului (Alexander Lowen – psihoterapeut
american).

Plăcerea a fost de-a lungul existenţei umane un catalizator pentru dezvoltarea artelor
plastice, a arhitecturii, muzicii, dansului, a poeziei, literaturii. Tot datorită acestei atracţii către
plăcere, omul a „inventat” sporturile şi toate tipurile de jocuri distractive sau de noroc.

Plăcerea se poate culege şi din apartenenţa la o anumită comunitate. Fie că este vorba de
colecţionari sau de practicanţi ai diverselor sporturi sau activităţi.

Societatea actuală promovează mai mult ca oricând modele ale perfecţiunii corporale. Un
trup bine proporţionat, armonios, este asociat cu tinereţea, cu sănătatea şi dezirabilitatea sexuală,
chiar cu succesul în viaţă. La polul opus se află corpul ieşit din standarde care este asociată cu
deteriorarea datorită vârstei, bolilor, stilului de viaţă dezordonat, vicios, nesănătos, a lipsei de
determinare şi indolenţă.

Dacă în trecut trupul era considerat un templu în special pentru indivizii tineri, cultura
legată de păstrarea cât mai îndelungată a unui corp frumos a devenit un deziderat al persoanelor
de vârstă tot mai înaintată. Deprecierea fizică normală după anumită vârstă a început să fie
percepută aproape ca un proces nenatural de anumiţi indivizi, ducând în multe cazuri la apariţia
stărilor afective negative odată cu înaintarea în vârstă.

4
 Exerciţiul fizic – între beneficiu şi adicție

Exerciţiile fizice, coroborate cu un regim alimentar sănătos, dar şi cu un stil de viaţă

echilibrat din toate punctele de vedere, constituie la prima vedere cheia unei sănătăţi de
nezdruncinat, a unei tinereţi fără de bătrăneţe. Cel puţin aceste valori sunt promovate în sistemele
media actuale, fie că este vorba de televiziune sau de mediul online.

Exercițiul fizic face, fără îndoială, toată lumea să se simt mai bine. Bine dozate,
exerciţiile fizic s-au dovedit a reduce depresia, anxietatea, afectele de furie, anumite dureri
corporale, putând creşte chiar speranţa de viaţă. Forța fizică îmbunătățită, rezistența crescută și o
talie mai bine evidenţiată sunt avantaje suplimentare care ne fac să participăm la “viaţa de sală”.
În prezent, comunitatea practicanţilor exerciţiilor fizice s-a mutat din sălile de sport în
mediul online, astfel că o simplă căutare pe google a cuvintelor “ exerciţii fitness” ne returnează
peste 765 000 de rezultate, iar expresia “exerciţii sală” 365 000. Pentru rezultatele în limba
engleză obţinem la “fitness exercices” 361 milioane rezultate.

Aceste cifre arată că există un material de documentare oferit tuturor celor care sunt
interesaţi de aceste subiecte, dat şi preocuparea şi existenţa unor comunităţi online pentru care
exerciţiile fizice şi sportul reprezintă mai mult decat un domeniu de interes.

Practicarea exerciţiilor se face în grade şi intensităţi diferite, în funcţie de posibilităţile

personale în ceea ce priveşte timpul, resursele financiare sau capacităţile fizice ale fiecăruia.
Felul în care fiecare îşi gestionează participarea la sală este diferită. De aceea, se pune întrebarea
firească dacă angajarea în activităţi ce presupun efectuarea exerciţiilor fizice are un anumit optim
şi dacă depăşirea acestui optim poate avea efecte negative prin instalarea simptomelor specifice
dependenţei de o anumită activitate sau comportament.

Sportul provoacă eliberarea anumitor substanțe chimice în sistemul nervos. Aceste

substanțe chimice creează un sentiment de plăcere sau recompensă. Exercitarea dependenței
poate fi, în parte, o dependență de acest răspuns al plăcerii.

Dependenţa de exerciţii fizice se crede că afectează aproximativ 3% din persoanele care

frecventeză sălile de gimnastică. (Monok et al., 2012). Totuși, această cifră pare să varieze în
5
funcție de populația studiată, de tipul activității fizice și de nivelul activităţii sportive practicate.
De exemplu, printre studenții din domeniul științelor sportive, riscul de dependență de exerciții
este de aproape 7% (Szabo & Griffiths, 2007). În cazul alergătorilor, unele cercetări sugerează că
25% dintre amatori se încadreazză drept dependenţi de exerciţii fizice, prevalența dublându-se
până la 50% la alergătorii de maraton (Anderson, Basson și Geils, 1997). Și, printre cei care
practică triatlonul, prevalența dependenței de exerciții fizice a fost observată la un procent de
52% (Blaydon & Lindner, 2002).

Cel mai mare studiu de prevalență până în prezent a fost realizat cu un eșantion
reprezentativ național de 2.710 de adulți maghiari cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani
(Mónok et al., 2012). Din acest eșantion total, 474 de persoane au exersat cel puțin o dată pe
săptămână. Acești oameni activi au fost rugați să completeze chestionarele, cum ar fi Scala de
dependență a exercițiilor, care a evaluat cât de dependentă a fost relația lor de exerciţiile fizice
practicate. Cercetătorii au analizat rapoartele participanților despre timpul petrecut la exerciţii,
atitudinile legate de exerciții, precum si anamneza legată de stilul lor de viață și au concluzionat
că aproximativ 0,3% din populația totală este expusă riscului de dependență de exerciții fizice.

Aceste estimări bazate pe cercetare sunt în concordanță cu argumentul că dependența de

exerciții fizice este relativ rară, mai ales în comparație cu alte dependențe. Totuși, așa cum pare,
acest număr este de aproximativ 30 din fiecare 10.000 de oameni. Având în vedere consecințele
fizice și emoționale asociate cu aceste cazuri cu risc ridicat, nu este un număr nesemnificativ.

Cercetătorii au fost, de asemenea, interesați să încerce să determine dacă dependenții de

exerciții fizice au, de asemenea, șanse mai mari de a se angaja în alte tipuri de comportamente
adictive (cum ar fi cumpărăturile, utilizarea internetului și jocurile de noroc) sau de a dezvolta
dependențe de substanțe (cum ar fi nicotina, alcoolul sau drogurile mai puternice)

Se pare că dependența de exerciții fizice este, de fapt, asociată cu alte tipuri de

dependență cum ar fi cumpărarea compulsivă, dependența de internet și dependența de muncă
(Lejoyeux et al., 2008, Villella et al., 2011). De asemenea, pare să fie comună printre persoanele
dependente de sex (Carnes, Murray, & Charpentier, 2005). Există atât de multă încrucișare între

6
aceste dependențe, care oferă credință în convingerea că o psihopatologie de bază poate fi de
vină.

Dr. Ian Drever, psihiatru consultant la Spitalul Priory din Woking, SUA concluzionează:
"Vedem doar vârful aisbergului, pentru că majoritatea oamenilor care se luptă cu dependența de
exerciții nu ar gândi să caute ajutor psihiatric. Probabil s-ar încrede mai mult în antrenorul
personal sau în nutritionist”. Astfel că, datorită multiplelor efecte benefice datorate exerciţiilor
fizice, majoritatea dependenţilor de exerciţii fizice sunt consideraţi a fi nişte modele pentru
ceilalţi, impactul negativ al dependenţei lor fiind nesemnificativ în comparaţie cu avantajele
oferite de un tip de viaţă sedentar.

Persoanele cu dependenţă de exercitii fizice sunt gratificate intr-o societate care este
obsedată de lupta impotriva epidemiei de obezitate ", spune dr. Kim Dennis, psihiatru specializat
în problem legate de dependentă de la Timberline Knolls Residential Treatment Centre din
Illinois. Deci, chiar și atunci când este un simptom al unei probleme mai profunde - cum poate fi
adesea - este ușor de trecut cu vederea.

Fitnessul şi alergatul, au devenit pentru mulţi un mecanism de combatere a grijilor, a

somnului, a durerii și a oricărui alt sentiment pe care nu îl doresc în viaţa lor.

7
 Efectele negative ale dependenței de exerciții fizice

Dependența de exerciţii fizice este adesea un rezultat al tulburărilor de imagine ale

corpului și al tulburărilor de alimentație. Dependența de exerciţii fizice are simptome
asemănătoare celorlalte tipuri de dependenţe:

- compulsia de a se angaja în respectivul comportament;

- continuarea comportamentului, chiar dacă acesta poate sau chiar provoacă efecte negative
asupra sănătăţii persoanei;
- angajarea în comportament în ciuda propriei dorinței de a-l opri (conflict intrapshic);
- implicarea în comportament în secret;
- tendinţe eşuate de a opri comportamentul;

Consecinţe negative ale dependenţei de exerciţiile fizice:

- pentru sănătatea fizică: epuizare, scădere în greutate, accidente, folosirea anumitor

substanţe cu impact negativ asupra sănătăţii;
- pentru sănătatea mentală: îngrijorarea permanentă că nu este destul de bun în ceea ce
face, dezvoltarea de obsesii şi compulsii, sentimente de vină și mustrări;

De multe ori, focusarea pe exerciţii fizice, izolează persoana într-un mediu în care au
acces doar simpatizanţii aceloraşi valori. Mediul specific poate cuprinde regim de viaţă diferit,
regim alimentar diferit, interese specifice. În trecut, acest mediu de socializare se stabilea in prin
întâlnirile din sălile de sport. În prezent, mediul online oferă spaţiul de întălnire, de socializare,
de schimb de informaţii cu privire la progresele obţinute, la programele urmărite, dar şi
modalitate de cuantificare a succeselor obţinute prin postarea de fotografii, secvenţe video legate
de propriul progres al imaginii corporale sau al celor apropiaţi.

8
 Prezentare EAI (The Exercise Addiction Inventory)

Au fost făcute multe încercări de a defini și măsura problemele apărute datorită

exerciţiilor fizice practicate în exces. Astfel că s-a dorit realizarea unui instrument de evaluare
solidă din punct de vedere psihometric. Cercetătării din Marea Britanie, de la Universitatea
Nottingham, Facultatea de Educație Fizică, au dorit crearea unui instrument de măsurare a
riscului de dependenţă de exerciţii fizice. Chestionarul s-a dorit a fi un instrument rapid şi uşor
de aplicat, bazându-se pe dependenţa de un anumit comportament.

Scopul creării acestuia a fost de a dezvolta un instrument psihometric (Inventarul

dependentei de exerciții, EAI) capabil să identifice persoanele expuse riscului de a dezvolta
dependență faţă de exerciții fizice. Intenția a fost de a crea un inventar scurt care ar fi rapid și
simplu de administrat. EAI a fost operaționalizat utilizând componentele comportamentului
adictiv, propuse de Griffiths.

Studiul prezintă proprietățile psihometrice ale EAI, care se manifestă în fiabilitate internă
foarte bună, validitate de conținut şi de construct. Se concluzionează că EAI ar putea fi un
instrument valabil și fiabil, care să poată identifica cu ușurință persoanele expuse riscului de
dependență de exerciții fizice.

Definirea comportamentelor de dependență, în general, este complexă. În trecut,

definițiile dependenței au fost limitată la ingestia de droguri și alcool. Mai recent, un număr de
comportamente au fost privite ca potențial dependente, cum ar fi sexul, jocurile de noroc, cele
video sau utilizarea internetului (Griffiths, 1997, 2002). Într-adevăr, altfel calificăm
comportamentele atunci când sunt practicate obsesiv şi ar putea declanșa consecințe negative
grave. În cazul exercițiului fizic, acesta este considerat benefic atât pentru corp cât și pentru
psihic (Bouchard și colab., 1994). Cu toate acestea, există oameni care pot practica exerciţiile
fizice fără limită și în modalităţi care le dăunează sănătăţii, (Yates, 1991; Szabo, 1995, 1998,
2000) creând dependență (Griffiths, 1997). Prevalența dependenței de exerciții fizice este foarte
rară în realitate (Veale, 1987; Szabo, 2000), dar când este prezentă, consecințele sale negative
pot fi devastatoare. Glasser (1976) a folosit termenul de dependență pozitivă pentru a eticheta

9
aspectele benefice ale obiceiului de a se angaja în activităţi fizice, în contrast cu consumul de
alcool, abuzul de droguri sau alte comportamente auto-distructive. Ulterior, această paradigmă a
fost modificată, deoarece s-a considerat că orice dependență pe termen lung este negativă (Rozin
și Stoess, 1993).
Prin urmare, literatura existentă abundă în studii privind dependența, care de fapt
măsoară angajamentul într-o acţiune (Szabo et al., 1997). Cu toate acestea, Sachs (1981) a văzut
angajamentul de a face exerciţii fizice ca rezultat al analizei intelectuale a recompensei, inclusiv
a relațiilor sociale, a beneficiilor pentru sănătate, a statutului social, a creşterii prestigiul și / sau
avantajele monetare câștigate din practicarea acestora. În lumina descrierii lui Sach (1981),
practicarea continuă şi după un anumit program strict a oricărei forme de sport are în vedere
obţinerea unei recompense extrinsece, exerciţiile fizice nefiind partea centrală a vieții celor ce le
practică regulat, și în consecinţă nu pot suferi simptome severe de sevraj atunci când nu pot
exercita din vreun motiv aceste activităţi. În schimb, exercițiile care conţin o componentă de
dependenţă sunt acelea care reprezintă pentru cel care le practică o motivaţie intrinsecă, acesta
considerand exercițiul ca fiind partea centrală a existenţei lui şi se confruntă cu un sentiment
profund de deprivare atunci când nu sunt în măsură să le practice, din diferite cauze (Sachs,
1981).
Tot Szabo este acela care a definit comportament adictiv acela în care, prin practicarea
exerciţiilor fizice, se obţin rezultate negative în ceea ce priveşte alterarea calităţii vieţii
persoanei, prin măsurarea unor indicatori cum ar fi sănătatea, situaţia financară sau relaţionarea
socială. De asemenea, el a concluzionat că între impulsul de a alerga şi adicţie nu există nicio
legătură. Bazat pe componentele generale de dependență ale lui Brown (1993), Griffiths (1996,
1997, 2002) le-a aplicat comportamentelor cum ar fi exercițiul fizic, sexul, jocurile de noroc,
jocurile video și Internetul. Aceste caracteristici sunt următoarele:
Stimularea - Aceasta se întâmplă când activitatea particulară devine extrem de importantă în
viața persoanei și domină gândirea (preocupările și distorsiuni cognitive), sentimente (pofte) și
comportament (deteriorarea comportamentului de socializare).

Modificarea stării – aceasta se referă la experienţa subiectivă pe care oamenii o resimt ca o

consecinţă în implicarea în respectiva activitate şi care se poate folosi ca o tehnică de “coping”

10
(experienţă care excită, care oferă senzaţii deosebite, forme de escapism sau de nepercepere a
realităţii.

Toleranţă – acesta este proprietatea care arată dacă creşterea activităţii are aceleaşi efecte. Spre
exemplu, un jucător trebuie să crească gradual valoarea mizei pentru a experimenta un efect
euforic pe care iniţial îl obţinea cu o miză mult mai mică.

Simptomele de întrerupere - acestea sunt senzațiile neplăcute și / sau fizice care apar atunci când
activitatea specifică este întreruptă sau brusc redusă, de exemplu, tremurături, iritabilitate, stare
de rău, etc.

Conflict – se referă la starea de conflict între cel care este dependent şi cei din jurul lui (conflict
interpersonal), conflict în gestionarea timpului şi pentru alte activităţi (serviciu, viaţă socială, alte
hobbyuri şi interese), sau chiar un conflict intrapshic în legătură cu respectiva activitate.

Decăderea – comportamentul poate reveni chiar şi după o perioadă lungă de abstinenţă.

Comportamentul poate recidiva după ani întregi de abstinenţă.

Griffiths (1997) a identificat toate aceste trăsături de dependenţă de exerciţii fizică în

studiul său de caz numit “Joanna”. Printre efectele negative observate în viaţa subiectului său au
fost şi problemele financiare apărute pentru a-și finanța stilul de viaţă precum şi ignorarea
cursurilor la care ar fi trebuit să participe, în detrimentul activităţilor sportive.

METODĂ

A fost utilizat un eşantion de 200 de participanţi, format din 111 bărbaţă şi 89 femei.
Prima jumătate a eşantionului a fost alcătuită din studenţi la sport, iar cealaltă jumătate din
studenţi la psihologie care mergeau regulat la sala de fitness. Vârsta a fost stabilită undeva între
18 şi 40 de ani, media de fiind de 20,82 ani pentru bărbaţi şi 21,75 ani pentru femei.

DESIGN ȘI ANALIZĂ:

Studiul prezent a însemnat crearea formei scurte a Inventarului de Adicţie pentru exerciţii
fizice. Noul inventor a fost administrat unui eşantion de participanţi, împreună cu Obligatory
Exercise Questionnaire şi Exercise Dependent Scale, calculând consistenţa internă şi validitatea
de construct.

11
MATERIALE:

Chestionarul a fost împărțit în patru secțiuni. Prima secțiune a stabilit informaţia

demografică (sexul, vârsta şi frecvența exercițiilor). Următoarele trei secțiuni au fost alcătuite
din trei instrumente care măsoară credințele și comportamentele exercitării.

Întrebările incluse în chestionar sunt următoarele:

1. Exerciţiul fizic este cel mai important lucru în viaţa mea.

2. Conflictele au crescut între mine şi familia mea şi/sau partenerul meu datorită exerciţiilor
fizice pe care le practic.
3. Folosesc exerciţiile fizice ca o modalitate de a-mi schimba starea de dispoziţie.
4. În timp, am crescut numărul de exerciţii pe care le fac într-o zi.
5. Dacă trebuie să pierd o zi de antrenament, mă simt iritat şi inconfortabil.
6. Dacă scad numărul exerciţiilor şi după aceea încep din nou, sfârşesc mereu prin a ajunge la
acelaşi nivel de antrenament ca şi înainte.

Modalitatea de răspuns constă în folosirea scalei Likert, cu 5 modalităţi de răspuns:

- total dezacord;
- dezacord parţial;
- nici acord, nici dezacord;
- acord;
- acord total;

Cut-off score a fost de 24 de puncte, cei care au înregistrat valori între 14 şi 23 fiind
consideraţi a prezenta simptome de dependenţă, în schimb ce intervalul 0-13 a însemnat lipsa
adicţiei, deci un teritoriu asimptomatic.

PROCEDURĂ

Aproximativ jumătate din chestionare au fost administrate într-un club de sănătate și

fitness. Participanții au completat chestionarele în mod individual pentru a reduce potenţiale

12
influenţe externe, neexistand constrângeri de timp pentru completare. Chestionarele rămase au
fost completate de studenții Universității de Ştiințe Sportive la Universitatea Nottingham Trent.
chestionar care conține o declarație introductivă prin care informează persoana respectivă cu
privire la anonimatul acesteia, dar şi faptul că ar putea să se retragă din studiu oricând doreşte.

REZULTAT
Exercițiul a fost definit ca numărul săptămânal de exerciţii care durează cel puțin 30 de
minute. 6 participanți (3%) au avut scor mai mare de 24, ceea ce înseamnă cu au răspuns cu " de
acord "sau"total de acord”

Caracteristică Lot participanţi N = 200 Bărbaţi (N=111) Femei (N=89)

Frecvenţa exerciţiilor M = 3.77 M=3.95 M=3.54
(antrenamente pe SD = 2.66 SD=2.29 SD=3.05
săptămana)

CONCLUZII

Scopul studiului de față a fost de a crea un exercițiu de formă scurtă bazat pe teoria
inventarului de dependență. Inventarul dependenței de exerciții (EAI) este un raport de auto-
evaluare care constă din șase itemi și este rapid și ușor de administrat. Acesta reflectă atitudinile
și credințele despre comportamentul legat de exerciţiile fizice, bazate pe importanța percepută a
exercițiului, experienţa subiectivă raportată ca o consecinţă a acestuia şi frecvenţa de a practica
pentru a atinge beneficiile dorite. De asemenea, reflectă motivația de a continua exercițiul fricii
de a nu experimenta simptomele de sevraj, conflictele percepute dintre pacient și familie sau
prieteni care rezultă din stilul de viaţă adoptat, precum și ușurința de a recidiva și de a reveni la
patternul ce cuprinde exerciţiul ca formă de adicţie.

Concret, consistența internă a fost foarte bună, arătând că inventarul are o fiabilitate
internă puternică. Instrumentul poate face distincţia între depdendenţa de exerciţii fizice şi
simpla practicare a acestora cu conştiinciozitate.

13
 Majoritatea participanţilor la studiul de faţă au fost consideraţi simpli practicanţi ai
sportului, însă un procent de 3%, (6 persoane), au fost consideraţi a avea o aplecare către
dependendenţă. Comparativ cu folosirea acestui instrument, Excecise Dependence Scale (
Hausenblas and Szmons Downs, 2001) au identificat 2,5% din eşantion ca fiind dependenţi.
Acesta întăreşte atât supoziţia conform căreia instrumentul are o bună validitate, dar şi că
dependendenţa de exerciţii fizice este foarte scăzută în randul celor care practică.

14
 Concluzii

Opinia mea în legătură cu practicarea exercițiilor fizice, este una pozitivă. Exercițiul fizic
oferă o serie variată de efecte benefice pentru om, astfel încât, încurajarea practicării sportului
consider că se impune a se realiza încă din vârste fragede. Cultul unui corp sănătos, a unei
atitudini pozitive în ceea ce privește nevoia unei dezvoltări armonioase, atât fizică cât și mentală,
sunt obiective atât pentru părinți, cât și pentru educatori sau profesori.

Pentru o bună dezvoltare ulterioară în ceea ce privește spiritul comunitar al individulului,

consider că atragerea copiilor către sporturi și exerciții fizice în echipă constituie cheia unei
dezvoltări și a creării unei personalități echilibrate, orientată către ceilalți membri ai societății.

Există și cazuri extreme în care se poate instala, pe lângă efectul pozitiv al unei
dependențe de exerciții fizice și una cu efecte negative, care se pot răsfrânge asupra existenței
persoanei angajate în comportamentul respectiv. După cum am descris în paginile anterioare,
procentul cuantificabil al dependenței de sport este foarte mic, ceea ce nu necesită luarea unor
măsuri speciale de limitare a activităților sportive în societate.

Pentru acele cazuri în care practicarea exercițiilor sportive conferă o scădere a calității
vieții, datorită modificărilor în ceea ce privește relaționarea socială, efecte negative asupra
sănătății fizice sau mentalte, ori deteriorarea capacității de a fi perfect funcțional în societate
(serviciu, școală), se impune ajutor specializat și consiliere din partea antrenorilor sportivi, a
familiei și bineînțeles a psihologilor.

15
BIBLIOGRAFIE:

 https://www.psychologytoday.com/us/basics/addiction

 https://www.centeronaddiction.org/addiction

 https://aeon.co/ideas/how-people-with-sports-addiction-are-like-drug-addicts

 https://www.addictionhelper.com/addiction/sport/

 Anderson S. J, Basson C. J, & Geils C. (1997). Personality style and mood states associated with
a negative addiction to running. Sports Medicine,

 Carnes P.J., Murray, R.E., & Charpentier, L. (2005) Bargains with chaos: Sex addicts and
addiction interaction disorder. Sexual Addiction and Compulsivity

 Addiction Research and Theory October 2004, Vol. 12, No. 5

16