Metode fizice aplicate în recuperarea mobilității cotului

CUPRINS

Cap 1. INTRODUCERE

1.1. Importanța temei

1.2. Motivarea alegerii temei

CAP 2. FUNDAMENTAREA TEORETICA A TEMEI

2.1. Bilanțul articular

2.2. Bilanțul muscular

CAP3. PLANUL DE TRATAMENT RECUPERATOR

3.1. Etapele recuperării și obiectivele generale

3.2. Exerciții pentru recuperarea mobilității cotului

3.3. Masajul

3.4. Hidrotermoterapia

3.5. Crioterapia

Cap 1.

1
1.1. Importanța temei

Cotul este o articulație complexă, la nivelul aceste ariculații se unesc humerusul, radiusul și
ulna. Pentru a putea efectua o recuperare kinetoterapeutică cu rezultate bune specialistul ar
trebui sa posede cunoștințe temeinice privind anatomia cotului, biomecanica acestuia și
modalitatea de examinare a regiunii cotului.

Pentru om cotul reprezintă o zonă ce se traumatizează frecvent, mai ales prin cădere la
înălțime- când persoana respectivă pentru a-și apăra trunchiul în mod reflex încearcă să facă o
atenuare a impactului cu solul, dar datorită căderii din poziția ortostatică cotul va intra în
impact cu solul.

Recuperarea cotului devine deosebit de importantă datorită evitării evoluției a unor

complicații a leziunilor articulare.

1.2. Motivarea alegerii temei

Am ales această temă deoarece afectarea cotului produce o durere puternică care-l fac pe
accidentat să adopte posturi mai mult sau mai puțin potrivite ca să nu-l mai doară. Dacă
durerea cedează, mulți pacienți nu se duc la medic și ulterior vor avea un deficit funcțional
important, care poate fi greu uneori, chiar deloc corectat.

CAP 2

2.1. Bilanțul articular

Bilanțul articular sau testingul articular, constă în evaluarea amplitudinii de mișcare. Astfel se
impune testarea în grade, a mișcărilor active precum și eventualele mișcări anormale, față de
articulația contra laterală, care este sănătoasă.

Pentru un bun bilanț articular, kinetoterapeutul trebuie sa apreciee niște senzații specifice care
sugerează un anumit status fiziopatologic- aceste senzații le resimte kinetoterapeutul în
funcție de eperiența sa, prin mâna pe care o aplică pe articulația cotului respectiv, rugând
pacientul să eecute mișcările pe întreaga lor amplitudine.

Aceste senzații sunt caracterizate de Sbenghe drept senzații finale, adică senzații pe care le
simte kinetoterapeutul cu mâna aplicată pe articulație, când apacientul a parcurs întreaga
amplitudine articulară posibilă, ajungând la limita ei. Astfel o senzație de blocare de pe os pe
os denotă ori un fragment osos intraarticular, ori calus vicios în acest caz este contraindicată
recuperarea kinetoterapeutică și pacientul va fi din nou îndrumat spre investigații
suplimentare sub supravegherea medicului specialist ortoped.

În bilanțul articular kinetoterapeutul trebuie să țină seamă de dictonul latin primum non
nocere( întâi să nu faci rău), deci va evita molizarea intempenstivă a cotului.

Pericolul unei mișcări intempestive este crescută în caz de:

-inflamații articulare;

2
-durere articulare intensă;

-fracturi recente de vecinătate sau complexe;

-leziuni nevindecate de țesuturi moi;

-pacienții cu hemofilie( risc crescut de sângerare intraarticulară);

-osteoporoză avansată, mai ales la persoanele vârstnicce;

-subluxații prezente și hipermobilități.

Valorile standard, care reprezintă valorile normale ale mișcărilor articulației cotului- adică
mediile valorice ale populației sănătoase de ambele sexe și de vârste diferite pentru articulația
cotului sunt:

-normal: o-140°;

-extensie limitată: 15-140°;

-flexie limitată: 0-110°;

-flexie și extensie limitată: 15-110°;

-hipoextensie( anormală): 10- 0- 140°;

-flexie: 0-135°;

-supinația: 0-80°;

-pronația: 0-80°.

Pe lângă evaluarea deficitului funcțional kinetoterapeutul poate evalua și gradul de durere pe

care o acuză bolnavul și astfel să facă aprecieri asupra stării patologice a țesuturilor din
regiunea cotului:

-durere la mobilizarea articulației în toate fazele mișcării sugerează inflamția locală acută;

-durere la atingerea întregii amplitudini posibile a mișcării sugerează un stadiu aubacut;

-durere la apăsarea articulației la limita amplitudinii de mișcare sugereaza un stadiu cronic.

2.2. Bilanțul muscular

Evaluarea forței musculare a mușchilor implicați în mișcările articulației cotului se face prin
testing muscular, adică kinetoterapeutul realizează o testare manuală a forței musculare.

Testingul muscular sau bilanțul muscular manual se face dupa metoda prelucrată și
generalizată de Daniels și Warthingham:

3
GRAD CALIFICATIV FORȚĂ ANDURANȚĂ
5 normală mișcare completă execută toate
contra gravitației și a activitățile curente,
unei rezistențe fără oboseală
4 bună idem, cu rezistență apare oboseală, dupa
moderată efort îndelungat
3+ moderată+ idem, cu rezistență oboseala apare
slabă repede
3 moderată mișcare completă execută doar parțial
contra gravitației activitățile curente
3- moderată- mișcare doar de 50% idem, dar mai limitat
amplitudine contra
gravitației
2+ slabă+ sub 50% din execută activități
amplitudine doar cu suport
mecanic
2 slabă mișcare completă dar idem, dar doar unele
cu gravitația exclusă activități
2- slabă- mișcare parțială cu nu poate executa
gravitație exclusă activități
1 schițată nu execută mișcare, dependență totală
doar contracție
ușoară
0 nulă nu eistă contracție dependență totală
Tabel1.

În evaluarea musculară va trebui testat și tonusul muscular.

Testarea tonusului muscular va pune în evidență normotonia, hipotonia sau hipertonia

musculară( ușoară, medie, severă).

Hipotonia reprezintă scăderea până la dispariția tonusului muscular și poate apare în leziuni
medulare cu interesarea neuronilor motori, în neuropatii periferice, în boli musculare.

Hipertonia se manifestă clnic prin spasticitate și prin rigiditate.

Testarea tonusului muscular se face prin testul de întindere musculară, prin inspecția reliefului
muscular și palparea mușchiului respectiv, se mai poate efectua și electromiografie.

După scala Ashworh severitatea hipotoniei este:

0- tonus normal;

1- ușoară hipertonie, se simte o ușoară opunere la întinderea mușchiului;

2- hipertonie medie, cotul se mișcă încă ușor;

3- hipertonie moderată, mișcările pasive se fac cu dificultate;

4
4- hipertonie severă, cotul este rigid.

Astfel. După ce se efectuează evaluarea pacientului se va trece la elaborarea planului

terapeutic de recuperare kinetoterapeutică, iar la sfârșitul programului se va face o evaluare
finală, pentru a putea aprecia randamentul și se va putea face recomandări privind activitățile
fizice, sporturi sau exerciții de întreținere.

CAP3. PLANUL DE TRATAMENT RECUPERATOR

3.1. Etapele recuperării și obiectivele generale

Planul de tratament recuperator va fi structurat în trei etape:

1. Etapa I de tratament- este cuprinsă de la prima ședință în care dispare senzația de durere
continuă, când se obține deja o mobilitate parțială și dispar procesele inflamatorii:

2. Etapa a-II-a de tratament- începe de la apariția primelor ameliorări și se termină după ce

mobilitatea a fost recuperată integral, iar forța musculară în proporție de aproimativ 75%;

3. Etapa a-III-a de tratament- continuă etapa precedentă și se termină atunci când s-a reluat
activitatea anterioară traumatismului, fiind obținută integral forța, volumul muscular și
coordonarea.

Fiecare etapă de tratament are obiective și mijloace proprii, cele trei etape fiind succesive,
fiind condiționate reciproc, iar trecerea de la o etapă la altă nereprezentând un anumit
moment.

Obiectivele generale ale planului recuperator sunt:

-refacerea stării de sănătate;

-redobândirea calităților fizice;

-recâștigarea integrală a posibilităților sale în activitățile anterioare traumatismului suferit.

Mijloacele folosite în recuperarea funcțională sunt diferite de la o etapă de tratament la alta;

ele trebuie adaptate la particularitățile anatomice și funcționale ale articulației traumatizate.

Se folosesc:

1. exerciții fizice statice:

2. exerciții fizice dinamice;

3. exerciții și metode de creștere a intensității efortului fizic;

4. exerciții și metode de scădere a intensității efortului fizic;

5. contracția musculară statică sau izometrică;

5
6. contracția musculară kinetică, dinamică sau izotonică.

1. Încălzirea
Reprezintă un timp obligator şi durează 5-10 minute.
Înaintea începerii programului de recuperare se pot aplica pe zona respectivă (în funcţie de
situaţie) prosoape încălzite sau perne cu apă caldă. Acestea au rolul de a produce relaxarea
musculară necesară şi pregătirea segmentului care trebuie lucrat pentru începerea execițiilor
specifice.

2. Întinderile musculare
Se încep după efectuarea încălzirii articulare şi au rolul de a preveni retracţiile ligamentare şi
musculare favorizând vindecarea fibrelor potrivit cu lungimea lor normală permiţând astfel o
funcţionalitate cât mai bună a cotului.

Întinderile musculare trebuie făcute cu blândeţe şi progresiv până la limita unei dureri
suportabile. Un progres mic, dar constant este de preferat unei încercări bruşte de a obţine
performanţe mari, rapid, dar cu dureri, care ulterior vor duce la limitarea sau chiar încetarea
temporară a recuperării.

Orice durere ieşită din comun sau care se agravează în timpul efectuării programului de
recuperare impune oprirea şi reevaluarea sa de către kinetoterapeut sau de un control la
medicul curant.

3. Exerciţiile de tonifiere a musculaturii

Acestea se adresează tuturor grupelor musculare care direct sau indirect contribuie la buna
mobilitate a cotului. Scopul lor este să refacă cât mai mult din masa şi funcţia muşchilor.

4. Reluarea exerciţiilor de întindere musculară

Au rolul de a detensiona segmentele lucrate şi a preveni contracturi musculare ce apar după
încetarea bruscă a activităţii fizice.

5. Aplicaţii locale cu gheaţă

După efectuarea exerciţiilor fizice, datorită aportului de sânge crescut care irigă masa
musculară şi zona periarticulară, apare un edem local ce poate determina, dacă persistă, o
retracţie vicioasă antalgică a cotului. Se aplică o pungă cu gheaţă învelită într-un prosop
subţire uscat pe grupele musculare şi la nivelul cotului și se ţine acolo timp de 10-15 minute.
Asigură un efect antiinflamator şi totodată relaxant.

6
3.2. Exerciții recomandate pentru recuperarea mobilității cotului:

1. șezând, brațele întinse pe lângă corp, îndoirea și întinderea coatelor în limita durerii( se
execută în limita amplitudinii);

2. șezând, brațele sus întinse, îndoirea coatelor cu ducerea palmelor la ceafă și revenire;

3. șezând, palmele la ceafă cât este mai posibil și întinderea coatelor cu brațele lateral pe linia
umerilor;

4. șezând, brațele întinse pe lângă trunchi, îndoirea coatelor cu ducerea palmelor pe umeri și
revenire;

5. șezând, brațele întinse la spate jos, cu mâinile prinse, se fac depărtări de bazin și revenire;

6. șezând, cu un baston apucat de capete, îndoirea coatelor cu atingerea pieptului cu bastonul

și revenire;

7. șezând, cu bastonul apucat de capete, ducerea brațelor îndoite, bastonul atingând regiunea
mentonieră și reiunea frontală, apoi revenire;

8. stând cu fața la scara fixă, brațele sus întinse și prinse de scara fixă, îndoirea genunchilor și
revenirea, în limita durerii;

9. stând cu fața la perete, palmele pe perete, apropierea trunchiului de perete prin îndoirea
coatelor cât este posibil și apoi revenire- poziția se menține.

Exerciţii de întindere a muşchilor ce asigură funcţionalitatea articulaţiei cotului

1. Contracţii izometrice ale bicepşilor

Fig.1.

Au ca scop păstrarea sau refacerea tonusului muscular al muşchilor biceps brachial şi

brachial de pe faţa anterioară a braţului. Este util şi în cazul imobilizărilor prelungite ale
cotului putându-se efectua sub aparatul gipsat sau orteze; îmbunătăţeşte circulaţia limfatică şi
reduce edemele care se formează la nivelul cotului.

7
– pacientul stă cu cotul poziţionat la diferite grade de flexie (90°, 60°, 45°) cu palma răsucită
în sus.
– mâna sănătoasă este poziţionată la încheietura pumnului afectat. Pacientul încearcă să
efectueze o mişcare de îndoire a cotului în timp ce cu mâna sănătoasă se opune acestei
mişcări.
– va simţi o tensiune la nivelul musculaturii bicepşilor de pe faţa anterioară a braţului.
– se fac 3 seturi a câte 10 repetiţii zilnic.

2. Contracţii izometrice ale muschiului triceps

Fig.2.

Are rolul de a conserva şi a reface tonusul muşchiul triceps.

– pacientul stă cu cotul poziţionat la diferite grade de flexie (90°, 60°, 45°) cu palma răsucită
în sus.
– mâna sănătoasă este poziţionată la încheietura pumnului afectat. Pacientul încearcă să
efectueze o mişcare de extensie a cotului în timp ce cu mâna sănătoasă se opune acestei
mişcări.
– va simţi o tensiune la nivelul musculaturii tricepsului de pe faţa posterioară a braţului.
– se fac 3 seturi a câte 10 repetiţii zilnic.

3. Întinderi ale muşchilor pronatori ai antebraţului

8
Fig.3.

Au ca scop alungirea fibrelor muşchilor pronatori care se prind pe partea internă a

cotului pentru a facilita mişcarea de supinație (rotire a mâinii cu palma în sus).

– pacientul stă pe scaun cu cotul pe lângă corp îndoit la 90°. Cealaltă mâna prinde mâna
afectată şi execută o rotaţie externă a acesteia cu palma în sus până la un punct maxim posibil.
Se ţine 30 secunde.
– se fac 3 seturi a câte 5 repetiţii zilnic.

4. Întinderi ale muşchilor supinatori ai antebraţului

Fig.4

9
Au ca scop alungirea fibrelor muşchilor supinatori care se prind pe partea externă a
cotului pentru a facilita mişcarea de pronație (rotire a mâinii cu palma în jos).

– pacientul stă pe scaun cu cotul pe lângă corp îndoit la 90°. Cealaltă mâna prinde mâna
afectată şi execută o rotaţie internă a acesteia cu palma în jos până la un punct maxim posibil.
Se ţine 30 secunde.
– se fac 3 seturi a câte 5 repetiţii zilnic.

3.3. Masajul

Scopul masajului este de prevenire a tulburărilor de troficitate de la nivelul pielii, a țesutului

celular subcutanat și a țesutului muscular. Prin tehnicile specifice folosite masajul are rol
important în drenajul limfatic, în favorizarea întoarcerii venoase și în activitatea musculară-
deci intervine favorabil și în circulația arterială.

Se folosesc metode de suprafață și de profunzime. Când se acționează în profunzime

acționează asupra mușchilor- ameliorând gradul lor de redoare și se obține relaxarea lor.
Efectul de relaxare se obține prin folosirea unor procedee te tipul presiunilor locale profunde
și a tehnicilor de alunecare longitudinale, executate un timp mai îndelungat.

Efectele masajului asupra articulațiilor membrului superior sunt:

●efecte circulatorii și trofice ce se resimt și asupra membranei sinovile;

●perevenirea și combaterea aderenșelor, retracțiilor, redorilor, cicatriciilor vicioase,

depozitelor periarticulare;

●oasele ce formează articulația vor fi, în mod indirect, mai bine hrănite prin creșterea
afluxului de sânge arterial.

3.4. Hidrotermoterapia

Pocedurile de hidrotermoterapie vin să faciliteze exercițiile de kinetoterapie, care vor permite

efectuarea exercițiilor recomandate în apă caldă.

Efectele fiziologice ale procedurilor hidroterapiei sunt:

-spasmolitice- având la circa 37.5°, o acțiune miorelaxantă atânt prin mecanism direct cât și
indirect;

-are efect vasodilitator și spasmolitic pe vasele cutanate periferice;

-are ca efect secundar- antalgic;

-apa face ca mișcările să se execute mai ușor, căci scade rezistența opusă mișcării;

-prin substanțele care se pot introduce în apa caldă respectivă- acestea pot avea efect în
biologia cicatrozării locoregionale. Toate aceste băi cu substanțe ce se introduc în apă în

10
concentrații precise cu efect terapeutic, aduc un aport important în tratamentul recuperator al
cotului; efecte miorelaxante, analgezice, antiinflamatorii, biotrofice și resorbtive.

Se mai poate asocia și împachetările regionale cu parafină- se folosește aplicarea de plăci

moi de parafină topită la o temperatură de 42°-48°.

Se mai utilizează tot cu scopul de a crește temperatura locală și efectul benefic al

termoterapiei- împachetarea cu nămol.

Hidrokinetoterapia caldă cu eerciții de recuperare a cotului se recomandă începând din

primele zile de program de recuperare kinetoterapeutică.

3.5. Crioterapia

Crioterapia este reprezentată de metoda prin care se scade temperatura țesuturilor în anumite
regiuni cu efect benefic, adică terapeutic. Unii autori susțin că este reprezentată doar de
aplicarea locală cu gheață în scop terapeutic, dar același efect se poate produce și prin
aplicarea de comprese reci, fricțiuni cu pungi umplute cu gheață sau apă rece, scufundări în
apă rece.

Efectele fiziologice ale procedurilor crioterapiei sunt:

-efect local analgezic- rapid și eficient;

-efect local vasoconstrictor- dacă este o hemoragie activă, debitul ei scade sau dacă este lezat
un vas mic poate apare chiar hemostaza prin vasocontrucție;

-efect spasmolitic asupra musculaturii striate prin: diminuarea reacțiilor tetanice, scăderea
vitezei de transmisie nervoasă în fibrele musculare, prelungirea duratei de relaare musculară,
diminuarea stării de ecitabilitate musculară.

Masajul cu gheață produce efecte benefice în stadiul acut al unor suferințe ale cotului cum ar
fi: bursite, tendinite, crampe musculare.

În băile în apă rece se recomadă introduce articulația cotului pentru 10-20 de minute.

11