UNIVERSITATEA DE ŞTIINTE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

PROIECTARE TEHNOLOGICĂ
LA DISCIPLINA
CREŞTEREA SUINELOR

Coordonatori:

Prof. Univ. Dr. Benone Păsărin

Șef Lucrări Gabriel Hoha

Student: Lovin Bianca

0
 TEMĂ PROIECT

„Stabilirea tehnologiei de producție într-o unitate de creștere

intensivă a suinelor cu capacitatea de 90 capete”

1
 Cuprins

1.Introducere.........................................................................................................4

2.Scopul executării proiectului.............................................................................5

3.Fișa individuală.................................................................................................6

4.Întocmirea fișei evoluției stării fiziologice la scroafe și scrofițe......................9

5.Întocmirea fișei vârstei și greutății corporale la tineretul porcin....................11

6.Fișa tehnologică la categoria scroafe și vieri..................................................13

7.Fișa tehnologică pentru categoria tineret înțărcat...........................................15

8.Fișa tehnologică pentru categoria porc gras...................................................17

9.Alimentația suinelor........................................................................................19

10.Cerințe de hrană pentru porci.......................................................................24

11.Concluzii.......................................................................................................38

12.Bibliografie..................................................................................................39

2
 1.Introducere

Porcul este un mamifer, omnivor, care este crescut de om pentru obținera

unor producții mari de carne de bună calitate, într-un timp scurt, cu un consum
de furaje cât mai scăzut, astfel încât să asigure o eficiență economică maximă.
Alegerea unei anumite tehnologii de creștere se poate face corect doar
cunoscând caracteristicile morfofiziologice și bioeconomice ale hibridului
folosit.
Suinele actuale diferă foarte mult de porcul sălbatic, mai ales din punct de
vedere morfologic, dar și din punct fiziologic și biologic.
Suinele au fost printre primele specii domesticite de om. Domesticirea
acestora s-a produs în două zone: în Asia, cu 4000 de ani î.e.n. și în Europa, cu
două subcentre: unul în zona Mării Baltice și al doilea în zona Mării Mediterane,
cu 2500-3000 de ani î.n.e.
De la suine, în urma sacrificării, se obțin carne și grăsime. Carnea de porc,
datorită excepționalelor sale calități nutritive și gustative, este consumată de
aproximativ 80% din populația globului.
Deoarece este un animal omnivor, porcul se crește cu preponderență în
zonele de pe glob în care se obțin cantități mari de cereale, tuberculi și
rădăcinoase, principalele furaje folosite în hrana acestuia.
Prin selecție au fost create rase specializate pentru aceste producții: rase
de carne, rase de grăsime și între acestea apar și rasele mixte, care furnizează
atât carne cât și grăsime. Fiecărei producții îi corespunde un anumit tip de
dezvoltare corporală. Din acest punct de vedere întânlim: tip de carne, de bacon,
de grăsime și mixt.
Cea mai bună carne se obține prin sacrificarea porcilor de până la 120 Kg.
Datorită caracteristicilor biologice și economice deosebite, creșterea
porcilor prezintă anumite avantaje comparativ cu creștera altor specii de
animale: este puțin pretențios la condițiile de hrană și climă, putând fi crescut în
toate zonele geografice ale țării; fiind omnivor poate valorifica o gamă foarte
largă de nutrețuri, resturi de mâncare, resturi din industria alimentară; se
dezvoltă repede. Se dezvoltă foarte repede; o scroafă sănătoasă poate produce
purcei până la vârsta de 6-7 ani, timp în care fată de 8-10 ori; o scroafă fată 10-
12 purcei odată, putând făta de 2,4 ori pe an; porcul realizează un spor mediu
zilnic de 500-700 g, putând fi sacrificat la 6-8 luni.
Oamenii de știință au apreciat că și în perspectiva anilor 2050 produsele

3
animaliere vor continua să dețină ponderea în alimentația umană. În prezent se
apreciază că necesarul mediu zilnic de substanțe proteice pentru om este de cca.
70g, din care cel puțin 40g trebuie să provină din produse animaliere. Carnea
rezultată din creșterea suinelor, a contribuit și va continua să aducă un aport
substanțial în acoperirea necesarului de proteine. Importanța pentru consum a
acestor produse, rezidă în aprecierea nivelului de trai și de dezvoltare a unei țări
sau popor, luâdu-se în vedere un complex de indicatori, între care sunt incluși și
nivelurile producțiilor animaliere, raportate pe locuitor.
În aprecierea productivității suinelor, precocitatea este de mare importanță
și se apreciază aptitudinile pentru valorificarea hranei și pentru sporul de
creștere în greutate vie. Privind în ansamblu putem certifica datele despre
nivelul productiv, despre starea de sănătate sau constituție etc.
Avantajele crescătorului depind foarte mult de următoarele aspecte:
maturitatea sexuală a femelelor să fie atinsă cât mai devreme; prolificitatea să fie
foarte bună; perioada de exploatare a reproducătorului să fie cât mai extinsă

2.Scopul executării lucrării

Redeschiderea granițelor în ceea ce privește comerțul cu carne de porc dă

noi posibilități de afaceri românilor crescători de animale. Pentru acest lucru este
nevoie de o creștere intensivă și la standerdele U.E. a suinelor, aplicând cele mai
bune tehnologii de creștere și îngrășare și material biologic cu o valoare ridicată.
În prezenta lucrare este descris fluxul tehnologic dintr-o unitate de
creștere și îngrășare a suinelor cu un efectiv matcă de 95 scroafe și 2 vieri.
Unitatea zootehnică este alcătuită din patru sectoare, adică: montă-gestație,
așteptare, creșă și porc gras.
Deoarece sectorul de creștere a suinelor reprezintă și astăzi o zonă
rentabilă, este important a ști cu ce te confrunți înainte de a demara un proiect.
Pentru a putea calcula inainte necesarul de spațiu, de forță de muncă, baza
furajeră și calitatea materialului biologic. O investiție foarte mare se amortizează
greu, iar una prea mică e posibil să nu ne satisfacă nevoile.

4
 3.FIȘA INDIVIDUALĂ PENTRU ELABORAREA PROIECTULUI DE LA
DISCIPLINA DE CREȘTEREA SUINELOR

1. Efective stoc la 1.I.2017 - 90 capete

 Vieri de reproducție: 2 cap.
 Scroafe gestante, total: 45 cap.
din care, în perioada:
0-20 zile: 11 cap.
21-50 zile: 11 cap.
51-70 zile: 9 cap.
71-90 zile: 7 cap.
91-114 zile: 7 cap.
 Scroafe în lactație, total: 23 cap.
din care în perioada: 1-20 zile. 10 cap.
21-30 zile: 11 cap.
 Scroafe în așteptare, total: 22 cap.
 Tineret de reproducție (scrofițe) total: 14 cap.
din care, între: 60-90 kg: 7 cap.
91-110 kg: 7 cap.
Vieruși de înlocuire, total: 1 cap.
 Tineret sugar, total: 180 cap.
 Tineret înțărcat, total: 360 cap.
din care, între 5-12 kg: 180 cap.
13-27 kg: 180 cap.
 Porci grași, total: 630 cap.
din care, între 28-50 kg: 210 cap.
51-78 kg: 210 cap.
79-110 kg: 210 cap.

5
 4. Întocmirea fișei starii fiziologice la scroafe și scrofițe
Tabelul privind evoluţia starii fiziologice la scroafele şi scrofiţele de
reproducţie este astfel conceput încât grupele de animale să treacă dintr-o stare
fiziologică în alta, prin deplasarea lor pe diagonală în jos. Acesta este împărţit în
perioade din 5 în 5 zile atât pe verticală cât şi pe orizontală.
În primul rând, efectivele din fişa individuală se împart pe grupe şi se
înscriu în tabel, la coloana a 2-a, mai întâi scroafele gestante, apoi cele în
lactaţie şi în final cele în aşteptarea montei, aşa încât adunate pe coloană să
concorde cu datele din fişa individuală. În continuare, grupele se deplasează pe
diagonală în jos, conform perioadelor calendaristice. Se va avea în vedere ca
după 21 de zile să se aplice procentul de fecunditate, care este de 85% în sezonul
rece şi de 75% în cel călduros.
Numărul de purcei obţinuţi se determină prin înmulţirea numărului de
scroafe care fată, cu numărul mediu de purcei obţinuţi de la o scroafă la o fătare.

6
 5. Evoluţia vârstei şi greutăţii corporale la tineretul
porcin, pe decade

În coloana 2 se înscriu datele din evidența zootehnică și economică a

unității,pe categorii de vârstă și greutate,începând din coloana 3,rândul 1,datele
se înscriu din rândul 39 din tabelul anterior,dar însumate câte două
decade.Greutatea medie inițială,ân cazul nostru este de 6 kg,iar cea finală de 25
kg,ca urmare a unui spor mediu zilnic de 310 g,într-o perioadă de 60 zile.De
menționat că,numărul total al suinlor înțărcate din rândul 39 nu poate fi egal cu
cel al tineretului suin din rândul 1 (tabelul actual).La deplasarea pe diagonală în
jos,între rândurile 3 și 4 se va aplica procentul de pierderi (în cazul de față 5 %).
Numărul de tineret suin trecut în categoria grăsuni (la vârsta de 100 zile și
greutatea de 25 kg),deci la îngrășătorie,se determină prin însumarea rândului
7,atât pe luni,cât și pe an.
Prin adunarea pe coloană se determină numărul de animale existente la un
moment dat,cu importanță în alimentația diferențiată,calcularea spațiilor de
cazare,asigurarea forței de muncă,planificarea medicamentelor etc.
În mod identic se lucrează la categoria de porci grași,cu deosebirea că nu
calculează pierderi.
Prin însumarea rândului 23 rezultă numărul de animale care se pot livra la
abator,atât pe luni ,cât și pe întregul an calendaristic.
În mod identic se lucrează și la tineretul de reproducție (scrofe și vieruși
de înlocuire) însă se ține seama de numărul de animale care trebuie să
înlocuiască scroafele și vierii reformați.

7
 6. Fişa tehnologică la scroafe şi vieri

În prima parte a acestei fișe se efectuează mișcarea animalelor pe categorii

de exploatere și luni.Efectivul de la începutul lunii ianuarie este cel indicat de
fișa individuală,prin însumarea scroafelor gestante,lactante și în așteptarea
montei.Efectivele de la finele anului se determină prin însumarea acelorlași
rânduri,dar din coloana 74.Numărul anual de animale ieșite pentru
recondiționare va fi de 30 % din numărul inițial de scroafe și de 50 % din
numărul de vieri,împărțit pe luni și trimestre.Numărul de scroafe apte pentru
montă va fi celpuțin egal cu cel al scroafelor recondiționate.
Numărul mediu lunar de scroafe se află prin însumarea efectivului inițial
cu nimărul de zile din luna respectivă,determinându-se numărul de zile
furajate.Numărul de monte se extrag din fișa întocmită la punctul 1,rândul 1
(cumulate pe luni ),iar cel de fătări de la rândul 23.
Fătările realizate pe scroafe se determină prin împărțirea fătărilor lunare la
efectivul mediu lunar,având grijă ca pentru lunile următoare numărul de fătări să
fie cumulat cu cele anterioare.
Efectivul stoc de purcei neînțărcați la începutul lunii este cel extras din
fișa ondividuală.
Numărul de purcei fătați se determină prin însumarea rândului 38,iar a
celui de purcei înțărcați di rândul 40,iar a pierderilor din diferența lor.
Producția medie de purcei pe scroafă furajată se obține din împărțirea
numărului de purcei fătați la numărul mediu de scroafe (pentru lunile următoare
numărul de purcei se va cumula și se va împărți la efectivul mediu de scroafe
din luna respectivă).În mod identic se va proceda și cu numărul mediu de purcei
înțărcați

8
 7.Fişa tehnnologică pentru tineretul porcin înţărcat

Datele cu privire la stocul de tineret la 01.I și greutarea animalelor se

extrag din fișa individuală.Numărul de animale intrate se extrage din fișa
anterioară-purcei înțărcați la greutatea medie de 5 kg/cap,iar livrările la alte
unități sau mutații la alte categorii,la greutatea medie de 25kg.
Numărul de animale mutate la alte categorii se extrage din tabelul
întocmit la punctul 2,cumulându-se cele trei decade pentru luni și a celor 12 luni
pentru animalele livrate anual.În continuare se procedează la mișcarea pe luni a
efectivului de tineret sui,după care se calculează efectivelemedii lunare și a
zilelor furajate.Sporul de creștere în greutate vie se calculează prin înmulțirea
zilelor furajate cu sporul mediu zilnic.După calcularea sporului de greutate pe
luni se trece la mișcarea greutății animalelor.

9
 8.Fişa tehnologică pentru porcul gras

Datele cu privire la stocul de porci grași și greutății acestora la 01.I se

extrag din fișa individuală,iar cele cu privire la intrări prin mutații ,din fișa
tehnologică a tineretului porcin-ieșiri prin mutații.
Numărul de porci grași livrați la abator se determină prin însumarea celor
trei decade,din tabelul întocmit la punctul 2,rândul 23.Greutatea la livrare este
de 110 kg/animal.
În continuare se procedează la efectuarea mișcării efectivului de animale
pe luni și apoi anual,după care se calculează prin înmulțirea zilelor furajate cu
sporul mediu zilnic-600g.
Retribuția lunară se calculează prin împărțirea efectivului mediu lunar la
500 (numărul de animale deservite de un muncitor),după care valoarea obținută
se înmulțește cu 800 (venitul mediu lunar).
Cantitatea de furaje se calculează împărțiind numărul de zile furajate la
doi după care valoarea obținută se înmulțește,pe rând, cu 3 și 3,5 (cantitatea de
furaj RO-03 și RO-04 pe kg spor.).Valoarea nutrețului combinat se obține prin
înmulțirea fiecărei categorii de furaje cu prețul aferent,după care se însumează
cele două valori obținându-se cheltuielile cu furajele din luna respectivă.

10
 9.Alimentatia suinelor

Rentabilitatea creşterii porcilor este determinată în primul rând de

hrănirea raţională. Este cunoscut faptul că hrana are ponderea cea mai mare în
cheltuielile de producţie, reprezentând între 60-80% din totalul acestor
cheltuieli.
De aici rezultă atenţia deosebită ce trebuie acordată utilizării cu maximă
eficienţă a furajului şi necesitatea corelării conţinutului de substanţe nutritive cu
cerinţele fiziologice ale animalelor. Reţetele de furajare pentru porcine urmăresc
îmbunatăţirea lactaţiei la scroafe, obţinerea de purcei mari şi sănătoşi la fătare şi
o rata mare de crestere la purcei. Toate acestea se pot obtine cu o nutritie corecta
care oferă cantitatea optimă de aminoacizi, carbohidraţi, vitamine, minerale şi
apă.
Începând din etapa de lactaţie a scroafelor şi până la furajarea aferentă
perioadei dinainte de abatorizare, realizarea reţetelor de furajare trebuie să aibă
în vedere o serie de factori precum:
 - temperatura
 - rasa, sexul, greutatea şi vârsta animalelor
 - starea de sănătate a grupului de animale
 - prezenta mucegaiului, a toxinelor sau a altor inhibitori
 - digerabilitatea nutrienţilor din dieta
 - concentraţia energetică a dietei
 - nivelul de furajare - limitat sau ad libitum
Carbohidraţii şi energia. Purceii au nevoie de energie pentru a trăi, a
creşte şi a se reproduce. Cantitatea de energie necesară diferă în funcţie de
climă, mediu ambiant, varstă, greutate şi dacă sunt destinaţi reproducţiei sau nu.
Astfel trebuie să li se administreze substanţe energetice care să asigure în
principal pe seama hidraţilor de carbon (în special a amidonului), grăsimilor şi a
substanţelor proteice.
Proteina şi aminoacizii. Proteina este structura de bază a organismului,
iar cantitatea necesară trebuie să fie asigurată la nivelul corespunzător pentru
fiecare categorie de animale şi formă de producţie în parte. La asigurarea
necesarului de proteine trebuie să se ţină seama de includerea fiecărui amino-
acid indispensabil şi în special a lizinei şi triptofanului.
O reţetă de furajare completă va cuprinde 10 aminoacizi necesari în creştere şi
reproducere: arginină, histidină, isoleucină, leucină, lizină, metionină,
fenilalanină, treonină, triptofan, valină. Proteinele din compoziţia furajelor pe
bază de porumb şi alte cereale nu conţin toti aceşti aminoacizi motiv pentru care
este indicată utilizarea de suplimente proteice pentru a corecta deficienţele.
Porcii au nevoie de lizină în mod special, deoarece asigură participarea corectă a

11
celorlalţi aminoacizi la formarea proteinei din muşchi.
Pentru o dezvoltare corectă este foarte important ca dieta porcilor să aibă un
conţinut echilibrat care să le ofere atât energie cât şi proteina (aminoacizi) în
proporţii corecte. Porcii au nevoie de suficientă energie pentru a permite
utilizarea lizinei şi aminoacizilor în construirea fibrei musculare.
Dacă furajele conţin o cantitate prea mare de energie raportat la conţinutul de
lizină, surplusul va fi convertit în grasime determinând creşterea unor porci
graşi, care se vor comercializa cu preţ mai mic pe piaţă. Pe de altă parte, prea
multă lizină va creşte inutil costurile furajelor deoarece excesul de proteină se
descompune în aminoacizi neesenţiali care se pierd în urină.
În plus, trebuie asigurate substanţele biostimulatoare, vitamine şi minerale,
administrate fiecare în parte la nivelul optim pentru categoria de porcine care se
creşte.
Mineralele
Au un rol important în dezvoltare, în special calciul şi potasiul, care participă la
structura scheletului şi în derularea a numeroase funcţii chimice esenţiale în
creştere, reproducţie şi lactaţie. În nutriţia porcinelor sunt importante 13
minerale dintre care calciu, cloruri, cupru, iod, fier, magneziu, fosfor, seleniu,
sodiu şi zinc ar trebui adaugate în mod obişnuit în alimentaţia zilnică.
Vitaminele
Vitaminele reprezintă compuşi organici necesari în cantităţi foarte mici în
nutriţia porcilor. Acestea se împart în vitamine solubile în grăsimi (vitaminele
A, D, E si K) şi solubile în apă. Dintre vitaminele solubile în apă utilizate în
mod obişnuit în dieta porcilor fac parte niacinul, acidul pantotenic, riboflavinul
şi vitamina B12.

Alimentaţia vierilor de reproducţie

În ceea ce priveşte alimentaţia la această categorie trebuie avut în vedere
să se menţină un echilibru între condiţia de reproducător şi producţia
caracteristică, reprezentată de cantitatea şi calitatea materialului seminal.
La vierii tineri cerinţele sunt atât pentru definitivarea creşterii cât şi pentru
producţia spermatică iar la vierii adulţi trebuie să se asigure un material seminal
de bună calitate, evitându-se variaţiile de greutate ale masei corporale şi în
special îngraşarea peste măsură.
Dacă se utilizează nutreţuri combinate, tinând cont de regimul de folosire la
montă şi greutate corporala, se recomandă un consum zilnic de 2,5-3,5 kg nutreţ
combinat. Astfel pentru un vier cu masa corporală de 180-220 kg şi în perioada
intensă de utilizare, raţia trebuie să asigure: 5,4 U.N.; circa 720 g proteina
digestibilă; 8000-9400 kcal. Desigur că aceste cifre sunt orientative, calitatea
furajul fiind influenţată de calitatea componentelor sale. Administrarea ovăzului
în hrana vierilor îmbunătăţeşte valoarea biologică prin raporturile între
aminoacizii esenţiali, creşterea nivelului fosforului şi vitamina E.

12
 Se recomandă ca reţeta pentru această categorie să conţină pană la 50 %
un amestec de ovăz şi orz, 2-3 % făinuri animale, restul fiind completat cu
şroturi (în special de leguminoase), porumb, tărâţe, făină de lucernă. Raţia poate
fi completată cu ouă proaspete sau melanj de ouă, morcovi (în perioada de
iarnă) sau lucernă palită (în perioada de vară). Dintre vitamine un rol important
îl au vitamina A şi E iar dintre microelemente, seleniu.
Este extrem de important ca la vieri să se acorde o atenţie deosebită
furajării, deoarece alimentaţia neraţională sau insuficientă poate provoca
tulburări de comportament sexual şi modificări ale calitaţii spermei, ce se traduc
prin indici de fertilitate reduşi, care perturbă grav fluxul tehnologic şi determină
pagube economice însemnate.

Alimentaţia scroafelor de reproducţie

Aceasta reprezintă o problemă complexă deoarece într-o perioadă de timp
relativ scurtă scroafa trece prin diferite stadii fiziologice în care metabolismul
său este modificat profund.
Ţinând cont de aceste considerente pentru scroafele lactante se recomandă
o furajare “ad-libitum” (la discreţie), care depăşeşte uneori 6-7 kg de nutreţ
combinat pe zi (pana la 20000 kcal energie metabolizabilă pe zi). Tot la
discreţie trebuie asigurat şi consumul zilnic de apă, necesar metabolismului
crescut precum şi în procesul de producere a laptelui.
În momentul înţărcării se recomandă dietă absolută (inclusiv hidrică), minim 24
de ore, pentru a stopa producţia de lapte şi a preveni apariţia mamitelor.
La scroafele în aşteptare trebuie să se facă o hranire stimulativă, atât în
ceea ce priveşte refacerea organismelor epuizate în perioada de lactaţie cât şi
pentru dezvoltarea foliculilor ovarieni. Astfel, începând cu ziua a 3-a după
înţărcare scroafele trebuie să primească cca. 3-3,5 kg de nutreţ combinat din
reţeta 0–5, cu un nivel de 14,5 % proteină brută. În primele 30 de zile de la
montă se recomandă menţinerea aceleiaşi raţii deoarece aceasta corespunde cu
perioada de organogeneză şi dezvoltare embrionară, după care ţinând cont de
componenta de asimilaţie a metabolismului scroafei gestante, se recomandă
reducerea raţiei (2 kg nutreţ combinat) pentru urmatoarele două luni, asigurând
circa 6600 kcal energie metabolizabilă zilnic. În ultima perioadă de gestaţie
(ultimele trei săptămâni) când fetuşii au o creştere mai rapidă în greutate, este
necesar să se suplimenteze din nou raţia la nivelul normal.
Furajarea necorespunzatoare în perioada de gestaţie se traduce prin obţinerea
unor loturi de fătare mai mici, purcei subponderali sau neviabili.

Alimentaţia purceilor sugari

În prima parte a vieţii, purcelul valorifică foarte bine hrana şi are un ritm
de creştere accelerat, sporindu-şi masa corporală de la naştere de circa 5 ori până
la vârsta de o lună şi de 10–12 ori până la vârsta de doua luni.

13
 Particularitatea principală a hrănirii purceilor este aceea că furajele se
administrează în prima parte a vieţii numai ca un supliment faţă de laptele
matern. În prima săptămână de viaţă purcelul trebuie să primească o cantitate
suficientă de colostru. Prin administrarea colostrului, pe langa substanţele
nutritive absolut indispensabile şi uşor accesibile, se face şi un transfer de
gammaglobuline purtătoare de anticorpi, prin care se realizează o adevărată
“vaccinare” a purcelului.
Vârsta la care se face înţarcarea purceilor este de foarte mare importanţă
pentru orientarea hrănirii acestora. În prezent vârsta înţarcării purceilor s-a redus
foarte mult. În unităţile moderne de tip industrial, înţărcarea purceilor se face la
varsta de 3-4 săptămâni (acolo unde se asigura nutreţul combinat prestarter)
sau la 5-6 săptămâni.
Echipamentul enzimatic digestiv fiind adaptat în special la hrănirea cu
lapte, toate nutreţurile combinate şi înlocuitorii de lapte destinaţi purceilor în
prima perioadă de viaţă se bazează pe lapte praf, completat în măsură mai mare
sau mai mică cu alte furaje.
Purcelul este sensibil la gustul, mirosul şi culoarea furajelor. În general,
purcelul consumă din furajele obişnuite mai puţin decât poate valorifica. Pentru
a pune în concordanţă cantitatea de hrană ingerată cu posibilităţile de
valorificare, trebuie ca prin încorporarea unor aditivi furajeri să se stimuleze
ingerarea de hrană. Nu trebuie să se exagereze însă în aceasta privinţă, adică prin
creşterea palatabilităţii să se forţeze purcelul să ingere cantităţi prea mari de
hrană pe care nu la poate digera normal, ceea ce ar conduce la unele tulburari
gastrice. Trebuie avut în vedere, în acelaşi timp, că purcelul este foarte sensibil
la stres, la frig şi umiditate, precum şi la afecţiuni gastro – intestinale.

Alimentaţia tineretului
Purceii înţarcaţi formează o grupă aparte, a tineretului de 2–4 luni. Printr-
o bună organizare a înţărcării, prin asigurarea unor condiţii optime de
microclimat şi cazare, precum şi asigurarea unei nutriţii corespunzătoare cu un
furaj de foarte bună calitate, pot fi diminuate consecinţele nedorite ale crizei de
înţărcare. Hrănirea tineretului înţarcat de la 2–4 luni trebuie să urmărească
realizarea unor sporuri mari prin dezvoltarea musculaturii şi osaturii, indiferent
dacă animalele sunt crescute pentru prasilă sau pentru îngrăşare. Întrucât în
această perioadă creşterea scheletului este intensă se va acorda o atenţie
deosebită asigurării necesarului de vitamine şi săruri minerale, pentru a preveni
rahitismul care apare frecvent, în special la rasele performante cu viteză foarte
mare de creştere.
Pentru hrănirea purceilor, în primele 5 zile de la trecerea în creşă se
foloseşte aceiaşi reţetă de furaj combinat ca în maternitate (reteta 0–1),
administrat la inceput în exclusivitate (1-2 zile), apoi înlocuindu-se câte 25 % în
fiecare zi cu furaj pentru tineret (reteta 0–2).

14
În practică tineretul porcin se furajează la discreţie, ţinandu-se însă cont de
consumul zilnic, astfel încât să nu staţioneze furajul în hrănitori mai mult de
doua zile, pentru a nu se altera.
În ceea ce priveşte furajarea purceilor după înţarcare, trebuie supravegheat
consumul zilnic, deoarece există pericolul apariţiei unei toxicemii denumită
“boala edemelor” tocmai la purceii foarte bine dezvoltaţi şi care ingeră o
cantitate mare de furaje fară însa a avea tractul digestiv şi echipamentul
enzimatic complet pregătit. Ca urmare a nedigerarii complete şi a neutilizării
totale a substanţelor nutritive apar reacţii de tip alergic cu edeme, care în funcţie
de localizare se traduc prin simptome respiratorii, nervoase, etc., putând merge
pană la moarte. Prevenirea acestei afectiuni se poate face prin obişnuirea cât mai
timpurie a purcelului sugar cu cantităţi mici de furaj combinat şi supravegherea
alimentaţiei purceilor dupa înţărcare

Alimentaţia porcilor la îngrăşaţi

Deşi din punct de vedere tehnologic activitatea în îngrăşătorie este mai
puţin pretenţioasă decât în celelalte sectoare, este necesară aplicarea cu atenţie a
tehnologiilor de furajare în vederea realizării unui maximum de spor în greutate,
cu un consum minim de furaje.
Cantitatea şi calitatea hranei influenţează atât evoluţia procesului
îngrăşării cât şi calitatea produselor obţinute. Raţia porcinelor puse la îngrăşat
trebuie să aibă un grad înalt de digestibilitate, să conţină cel mult 6-7 %
celuloză, necesarul de unităţi nutritive, de proteina digestibilă şi de aminoacizi
indispensabili. Pentru a asigura consumul raţiei în totalitate, furajele se vor
asocia în aşa fel încât să prezinte un gust plăcut.
Îngrăşarea pentru carne este cea mai eficientă din punct de vedere
economic şi urmăreşte valorificarea potenţialului de creştere a animalelor tinere
care consumă cantitatea cea mai mică de hrană pentru 1 kg spor în greutate. Ea
începe când purceii au 25-40 kg greutate vie şi ţine până ajung la 100-110 kg.
Furajarea porcilor destinaţi pentru carne se face, cu un nutreţ care să
asigure 15,7 % P.B. până la atingerea unei mase corporale de 60 kg şi în
continuare 13,7 % P.B. până la 100 kg.

15
 10.Planul fermei

Ferma Suintest este plasată în comuna Ghidigeni, sat Gara Ghidigeni,

judeţul Galaţi. Amplasarea fermei este la ieşirea din localiate, cu acces la drumul
judeţean 240.
Unitatea îşi desfăşoară activitate în domeniul creşterii suinelor, cu scop
principal în obţinerea porcului gras destinat abatorizării.
Ferma deţine un efectiv matcă de 90 de capete şi 2 vieri. Tipul de
însămânţări practicat este, însămânţarea artificială, folosind în acest scop
material seminal de la vierii pe care îi deţine.
Ferma este structurată în 2 adăposturi pentru animale, unul fiind destinat
adăpostirii scroafelor, în diferitele stadii in care acestea se află( gestante,
lactante şi în aşteptare), a vierilor şi a purceilor sugari. Cel de al doilea adăpost
deserveşte puceilor înţărcaţi şi porcului gras.
Activitatea se desfăşoară în flux continuu, existând în permanenţă în
fermă toate cele 4 categorii de porci(purcei sugari, purcei înţărcaţi, grăsuni şi
porci îngrăşaţi)
Pe lângă adăposturile pentru animale în structura fermei mai intră o
clădire destinată birourilor şi vestiarelor pentru angajaţi.

16
 11.Concluzii

Sectorul de creştere şi îngrăşare a suinelor reprezintă o ramură de

valorificare superioară a producţiilor cerealiere. Este recomandat ca ori ce
exploataţie agricolă să deţină un sector de creştere a animalelor, în detrimentul
comercializării directe a acestora.
Îngrăşarea suinelor rămâne un sector profitabil datorită cererii mari de
produse ce survin din abatorizarea acestora. Carnea de porc fiind una dintre cele
mai apreciate cărni, şi cu un număr foarte mare de consumatori.
Piaţa produselor de origine alimentară va rămâne profitabilă în
permanenţă datorită creşterii demografice şi orientării populaţiei catre centrele
urbane.
Pentru maximizarea profiturilor este necesară aplicarea tehnologiilor
moderne de exploatre, ce reduc intervenţia omului în fluxul de producţie, astfel
scăzând cheltuielile cu personalul.
Pentru a rămâne competitivi, pe piaţă, se impune folosirea materialului
biologic de înaltă valoare ce ne ajută să reducem cheltuielile cu furajul, să obţine
producţii mai mari(prin numărul de purci pe fătare şi numărul purceilor înţărcaţi,
dar şi prin sporuri de creştere superioare.

17
 12.Bibliografie

1. Ioan Mircea Popi 2006-Nutriţia şi alimentaţia animalelor vol.I,II,III,

TipoMoldova,Iaşi

2.Tr. Stan, B. Păsărin(1994) – Tehnologia cresterii suinelor- lucrari

practice,lito,. USAMV Iaşi

3.www.alimentatieproci-24-htr.ro/

4.www.wikipedia.ro

18