Pedagogie – curs5

Principii didactice
1. Principiul participării active şi conştiente, se referă la necesitatea mobilizării elevului, în
sensul de a lua parte în mod efectiv la abordarea, desluşirea, dezbaterea, rezolvarea situaţiilor ce i
se prezintă spre învăţare. Sunt implicate în acest principiu două aspecte:
a) elevul să participe, să fie activ ;
b) elevul să fie conştient.
A participa înseamnă angajarea prin depunerea unui efort, care se doreşte a fi din ce în ce
mai accentuat şi mai eficient. Nu este suficient să se limiteze la auzit şi văzut, ci să se şi angajeze
în activitate alături de profesor, odată cu propunerea de către acesta din urmă a feluritelor
conţinuturi de învăţat, în funcţie de fiecare materie şcolară. Realizarea practică a principiului se
bazează mai ales pe câteva procedee cu valoare orientativă, cum ar fi:
1.să fie folosite, în mod sistematic, mijloacele de sprijin necesare înţelegerii complete de către
elevi(planşe, desene, proiecţii, formulări simple şi clare);
2.să fie urmărită sistematic mimica elevilor , pe tot parcursul lecţiei, aceasta furnizând
profesorului informaţia necesară despre calitatea propriei comunicări şi claritatea receptării ei de
către elevi;
3. lecţiile să fie concepute în aşa fel încât să pastreze interesul elevilor pe tot parcursul
4.să fie utilizate, cât mai frecvent, întrebările de sondaj, pe parcursul lecţiei; ele stimulează elevii
şi conving profesorul dacă aceştia participă la lecţie conştient sau nu;
5.să fie utilizate pe scară crescândă metodele active, ele reprezentând o veritabilă ucenicie pentru
elevi, în perspectiva educaţiei continue.
2. Principiul învăţării sistematice şi continue cuprinde două imperative concrete:
a. proiectarea, predarea, învăţarea să fie concepute strict sistematic (acesta fiind, după opinia
noastră, celmai reprezentativ atribut al procesului didactic şi, totodată coloana vertebrală
a profesiei didactice);
b. procesul de predare-învăţare să aibă caracter continuu.
Predarea şi învăţarea sistematică face trimitere la desfăşurarea procesului în aşa fel încât
rezultatul să fie un ansamblu coerent, susţinut pe legături vizibile şi semnificative între elementele
lui alcătuitoare.
Imperativul continuităţii se difuzează, în principiu, în două conotaţii:
a. una logică (implicabilă în măsură egală şi în sistematizare) pretinde ca fiecare idee nouă
să aibă drumul deschis de cele anterioare şi să-l deschidă firesc celor următoare;
Pedagogie – curs5

b. una temporală , potrivit căreia învăţarea să aibă un mers fluent în timp, prevenind apariţia
golurilor semnificative în pregătirea elevului.
Ca procedee de conformare la exigenţele continuităţii avem:
a. determinarea elevului să frecventeze şcoala cu regularitate;
b. determinarea lui să înveţe ritmic;
c. conceperea şi expunerea lecţiilor în aşa fel încât legăturile logice dintre conţinuturile mai
vechi şi mainoi să devină evidente pentru elev.
3. Principiul însuşirii temeinice pledează pentru asigurarea unei baze solide pentru actulînvăţăr
ii, în scopul păstrării pe o durată suficient de îndelungată, în vederea valorificării efective a
celor învăţate. Motivarea lui se poate formula prin următoarele judecăţi:
1.Temeinicia învăţării este garanţia unui progres sigur al învăţării. Cu cât ştii mai bine
lecţiile anterioare, le vei înţelege mai uşor şi mai bine pe cele care urmează;
2.O reală pregătire pentru viaţă se obţine numai pe această cale, ştiut fiind că achiziţiile
rezultate din învăţarea şcolară sunt necesare şi aplicabile pe parcursul întregii vieţi;
Dovezile învăţării temeinice:
a).posibilitatea elevului de a reproduce în forme variate, în manieră şi cu cuvinte proprii,
conţinuturile învăţate;
b).posibilitatea aplicării precise şi în condiţii variabile a acestor conţinuturi;
c).posibilitatea prelucrării critice de către elev, a propriului fond informaţional.
Nerespectarea principiului are ca efect imediat pregătirea doar formală a elevului în
vederea unui eveniment deosebit, considerat “trecător” (cum ar fi un examen), iar în timp,
rămânerea în urmă la învăţătură. Procedee proprii promovării acestui principiu:
1.determinarea elevului să-şi propună, de la început, o durată cât mai mare a rezultatelor propriei
învăţări
2.organizarea strictă a recapitulărilor în vederea fixării şi sistematizării, la intervalele considerate
optime, adică înainte de instalarea uitării massive
3.practicarea în mod frecvent, împreună cu elevii, a lucrărilor de sinteză, în care să fie
valorificate posibilităţile de îmbinare a conţinuturilor mai vechi cu cele predate mai recent.
4. Principiul accesibilităţii. Ipostazele în care apar dezideratele cuprinse în acest principiu sunt
cel puţin două. În cea dintâi, accesibilitatea nu are chiar rangul unui principiu, ci doar a unei suite
de reguli ale învăţării eficiente, cum ar fi: să se procedeze de la apropiat la depărtat, de la mai
concret la mai abstract, de la mai simplu la mai complicat, respectându-se cerinţa procedării
treptate. În cea de-a doua ipostază , aceste reguli sunt integrate în contextul particularităţilor de
vârstă şi individuale ale elevilor. Potrivit acestei ipostaze se formulează imperativul ca învăţarea
Pedagogie – curs5

să fie adaptată pe de o parte la însuşirile de ordin psihic ale grupului (adică ale clasei de elevi,
corespunzătoare anului de studiu), pe de alta, la însuşirile psihice ale fiecărui individ.