APARIȚIA BURSEI ȘI LOCUL ACESTEIA ÎN VIAȚA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ

În România, deși există reglementări comerciale mai vechi, adoptarea Legii asupra
burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri din 1881 marchează
debutul bursier românesc. Deschiderea Bursei din București, ca urmare a adoptării
acestei legi, a avut loc la 1 decembrie 18821.
Sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial a însemnat sfârșitul pieței de capital și al
bursei de valori românești. Restrângerea brutală a proprietății private și procesul
naționalizării economiei din 1948 au distrus bazele bursiere, instituție prin esență
capitalistă și liberală.
După 1989, revenirea la un sistem politic de tip democratic, axat pe recunoașterea și
garantarea proprietății, a impus reclădirea unuia dintre domeniile „emblematice2” ale
capitalismului: piața de capital.
După o pauză de jumătate de secol, Bursa de Valori București a fost reînființată în
anul 1995, primele tranzacții fiind derulate în luna noiembrie3.
Piaţa financiară din Romania a trecut prin numeroase transformări începând cu 1990,
după cincizeci de ani de întrerupere a activității bursiere. Acest început a fost marcat de
adoptarea Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale, care a determinat apariţia
pieţei primare de capital.
Anul 2002 a marcat schimbarea cadrului legislativ, prin elaborarea, aprobarea și
intrarea în vigoare a unui pachet legislativ ce cuprindea patru legi 4 pentru realizarea
armonizării cu acquis-ul comunitar în domeniu.

1
Primele cotații bursiere au fost publicare in Monitorul Oficial tot în decembrie 1882.
2
Cristian Gheorghe, Dreptul pieţei de capital, ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 17
3
Ghidul investitorului la Bursă, Bursa de Valori București, p. 17
4
Legea nr. 512/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 privind
pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, Legea nr. 513/2002 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2002 privin organismele de plasament
colectiv în valori mobiliare, Legea nr. 514/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare,
Legea nr. 525/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind
valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate
 Acest pachet de legi a fost înlocuit de legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cel
mai important act normativ în materie de piețe de capital, în vigoare.
Directiva 2001/34/CE privitoare la admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a
unei burse de valori şi la informaţiile care trebuie publicate despre aceste valori
mobiliare şi, mai ales, Directiva MiFID5 au reformat domeniul pieţei de capital o dată
cu debutul noului secol instituind un al doilea val normativ care a şters cu totul urmele
primului val6.

Caracteristicile şi structura pieţei financiare

Din punctul de vedere al sferei de cuprindere, există două concepţii de definire a pieţelor7:

1.1.1. Concepţia anglo-saxonă în care piaţa financiară înglobează :

i. piaţa de capital – echivalentă cu piaţa instrumentelor financiare, care

asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung;
ii. piaţa monetară – asigură atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt
prin intermediul pieţei interbancare, al pieţei certificatelor de depozit si al
altor pieţe;
iii. piaţa asigurărilor.

1.1.2. Concepţia continental-europeană în care piaţa de capital cuprinde:

i. piaţa monetară – reprezentată de piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de

creanţă negociabile care operează cu capitaluri pe termen scurt si mediu;
ii. piaţa ipotecară – în care acţionează organismele ce acordă împrumuturi sub
forma creditului ipotecar, organisme speciale de refinanţare şi bănci
ipotecare ;
iii. piaţa financiară – piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se
tranzacţionează valori mobiliare ce asigură suportul schimbului de

5
Directiva 2004/39/CE
6
Cristian Gheorghe, Drept comercial european, ed. C.H.Beck, 2009, p. 242
7
Gabriela Anghelache, Pieţe de Capital, Editura Economica,Bucureşti 2004
 capitaluri.

Prima concepţie se bazează pe cutumă şi se presupune a fi mai felixibilă (dovadă că

sistemul e reuşit să supravieţiască şi după criza din 2008), iar a doua, se bazează pe legislaţie,
putând fi considerată mai rigidă dar în acelaşi timp mai stabilă și predictibilă.
Sistemul financiar din România se bazează pe modelul anglo-saxon8, potrivit căruia
piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare și este structurat pe trei sectoare sau
pieţe, compuse din următoarele entităţi, conform art. 2 alin.(1) pct 9 din O.U.G. nr.98/2006,
privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau
de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare
a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar:

i. piaţa bancară, alcătuită din instituţii de credit (bănci, cooperative de credit,

societăţi de microfinanţare), instituţii financiare non-bancare (societăţi de
leasing, sau factoring, societăţi de credit ipotecar) şi societăţi de prestări de
servicii auxiliare;
ii. piaţa de capital (a serviciilor de investiţii), compusă din societăţi de servicii
și activități de investiţii financiare, firme de investiţii (investitori obişnuiţi,
fonduri de investiţii, fonduri de pensii), şi societăţi de administrare a
investiţiilor (societăţi listate şi instituţii publice);
iii. piaţa asigurărilor, formată din societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare,
brokeri şi fonduri private de pensii .

O entitate nou apărută in urma interacţiunlor intre cele trei tipuri de pieţe este
reprezentată de societăţile financiare holding mixte (la care se referă O.U.G. nr.98/2006,
art.2 alin.(1) pct 9, lit.d) ), cum sunt grupurile financiare alcătuite din bănci, societăţi de
asigurări, fonduri de investiţii.
Aceste pieţe sunt reglementate; ele funcţionează continuu, pe baza reglementărilor
prin care se definesc condiţiile de funcţionare, de acces pe piaţă şi de admitere pentru
tranzacţionarea cu instrumente financiare, respectând cerinţele de raportare şi
transparenţa necesară protecţiei investitorilor.

8
Gheorghe Piperea, Drept Comercial, vol.I, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2009
 Piața de capital, asemeni celorlalte segmente ale sistemului financiar, are un grad de
dezvoltare diferit în funcție de fiecare stat sau regiune a globului.
Astfel, țările puternic dezvoltate economic, precum Statele Unite, Japonia, Franța,
Germania, Spania au folosit intens și au îmbunătățit această piață, care a dus implicit și
la dezvoltarea economică generală a respectivelor state, în paralel cu piața bancară și cea
a asigurărilor.
Pe de altă parte, statele estice ale Europei, precum Bulgaria, România, Cehia, Ucraina,
Polonia, prezintă o întârziere în creșterea lor economică și în folosirea mijloacelor
capitaliste ale economiei, în principal, din cauza regimului socialist la care majoritatea
statelor est-europene au fost supuse până în 1990.
Totuși, aceste state au reușit treptat să acelereze economic, iar primul sector care a
înregistrat progrese la reluarea economiei de piață a fost cel bancar, care cu ajutorul
capitalului strain care a fost investit, a ajuns în prezent la nivelul standard european și
chiar global.

În țările din estul Europei, piața de capital și piața asigurărilor a cunoscut o evoluție
mai lentă, întrucât subiecții economici din aceste state, respectiv persoanele juridice de
drept privat și de drept public, dar și persoanele fizice, au avut nevoie de timp pentru a
se obișnui cu mecanismele economice și comerciale specifice economiei de piață, iar
primii pași au fost luați în sectorul bancar, primul segment care a deschis accesul către
capitalul străin și către finanțările de care statele aveau nevoie.
Ulterior, segmentul investițiilor financiare și al asigurărilor și-a făcut loc în statele est-
europene, în unele mai rapid, iar în altele mai încet.
Un exemplu bun este cel al Poloniei, care a reușit performanța de a crea o piață de
capital imediat după 1990, piață care s-a dezvoltat prin privatizările rapide ale
companiilor de stat, care au adus investitori și capital străin, și ulterior prin listarea la
bursă a numeroase companii private autohtone și străine, care au atras și mai mult
capital și investitori din state dezvoltate ale Europei, dar și din Statele Unite. În prezent,
piața de capital din Polonia este una din cele mai performante din Europa, ajungând
aproape la nivelul celor din Franța sau Germania.
În România, piața de capital s-a dezvoltat cu greu începând cu 1990, fapt explicat prin
incompetența statului de a atrage investiții străine și de a elabora un plan de extindere a
tuturor segmentelor sistemului financiar, în principal din cauza corupției și a opticii
eronate asupra fenomenelor financiare.
 Un exemplu este cel privind privatizarea companiilor de stat, proces care nici până în
prezent nu a fost finalizat, și care, dacă ar fi avut loc integral la începutul anilor 1990,
prin acestea s-ar fi putut atrage numeroase investiții straine, ceea ce ar fi implicat o
evoluție a sectorului financiar și a bursei de valori.
În ciuda acestor întărzieri, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, piața de
capital a înregistrat progrese în special datorită cadrului de reglementare oferit de
legislația UE, care a permis alinierea bursei de valori și a sectorului financiar în general,
cu cel european.

De asemenea, investitorii străini au manifestat dorința de a investi în România, în

prezent, observându-se în general o creștere a segmentului de piață de capital, și în
particular a Bursei de Valori București, a cărei lichiditate și capitalizare este în creștere,
chiar dacă, momentan este sub nivelul european.
Totuși, se poate constata că există un număr de aproximativ 100 de companii listate pe
piața principala de acțiuni a BVB și peste 1000 de companii pe piața Rasdaq, iar în ceea
ce privește instrumentele financiare tranzacționate la BVB, există o gamă variată,
incluzând acțiuni, obligațiuni, dar și instrumente financiare derivate precum drepturi,
fonduri închise, produse structurate și contracte forward sau futures.
Având în vedere startul târziu al pieței de capital în România, dar și criza economică
din 2008, evenimente ce au încetinit dezvoltarea pieței de capital, aceasta a înregistrat
totuși progrese importante și va continua să progreseze prin creșterea interesului
investitorilor străini și autohtoni pentru companiile listate din România.
Mai mult, dezvoltarea și promovarea pieței de capital și a burselor de valori, ar putea
determina mai multe companii să aleagă finanțarea prin piața de capital, astfel asistând
în viitorul apropiat la creșterea numărului de listări, și nu numai a companiilor de stat,
dar și a companiilor private române, dar și straine, lucru ce poate duce la dezvoltarea
acestora și implicit, la dezvoltarea sistemului financiar.
Desigur, destul de multe măsuri mai trebuie luate, cum ar fi metodologia investițiilor,
funcționarea bursei de valori, listarea companiilor, tranzacționarea valorilor mobiliare,
regulile de desfășurare a activității de către societățiile de servicii de investiții
financiare, transparența companiilor listate și nevoia și importanța aplicării
guverernanței corporatiste pentru atragerea investitorilor și pentru eficiența și
profitabilitatea companiilor, în special ale celor listate.
 O altă măsură necesară este cea a modificării legislație în domeniul pieței de capital,
prin colaborarea participanților în domeniu, cum ar fi operatorul de piață, companiile
listate, SSIF-urile, dar și autoritățile de supraveghere, precum ASF-ul.
În prezent, legislația relevantă conține numeroase inadvertențe și lacune ce blochează
uneori operațiunile pieței de capital.
Se spune că economia unui stat depinde direct de gradul de evoluție al celor trei
segmente ale sistemului financiar, respectiv sectorul bancar, cel al asigurărilor și
sectorul pieței de capital. Se observă că statele puternic dezvoltate prezintă o eficiență și
o creștere concomitentă a tuturor sectoarelor, lucru care se explica prin interdependența
acestora, activitățile societăților care operează pe fiecare piață fiind legate deseori de
toate sectoarele.
Astfel, entitățile mari, care angrenează a mare parte din economia fiecărui stat, își
desfășoară activitatea în domeniul bancar, dar și în cel al pieței de capital și al
asigurărilor.
Un exemplu sunt instituțiile de credit, care în derularea activității efectuează
operațiuni de creditare și de depozit, însă acestea pot administra și investi și în
instrumente financiare pe piețele de capital, dar pot să desfășoare și activități de
asigurare de bunuri sau de persoane.
De aceea, dezvoltarea fiecărui segment în parte aduce un beneficiu general întregului
sistem financiar, iar în ceea ce privește piața de capital, acesta își poate aduce
contribuția prin atragerea și creșterea numărului de participanți, mai ales pe piața
valorilor mobiliare.
Astfel, prin listarea cât mai multor societăți la bursele de valori, acestea își cresc
gradul de dezvoltare prin deschiderea către public și prin accesarea unor capitaluri
necesare evoluției lor, și implict, creșterea profitabilității. În același timp, bursele la
rândul lor evoluează prin contribuirea la lichiditatea companiilor listate, dar și prin
creșterea capitalizării personale, fapte ce reprezintă o expunere pozitivă și o invitație
adresată potențialilor investitori de a-și aduce capitalurile pe teritoriul statelor unde
bursele de valori își desfășoară activitatea, astfel contribuind la economia statului
respectiv.

Conceptele de bursă de valori, piață de capital, piață reglementată.

 Prin termenul de „bursă” se înțelege, în general, o piață pe care au loc relații și schimburi
comerciale cu mărfuri, valori etc. Aceste relații și schimburi se concretizează în tranzacții cu
bunuri sau valori, bazate pe mecanismul cererii și ofertei.
Bursele sunt „locuri de concentrare a cererii și ofertei pentru mărfuri, precum și pentru
diferite tipuri de hârtii de valoare. Dacă la începuturile lor piețele bursiere erau organizate
pentru tranzacționarea în egală măsură a mărfurilor și valorilor, ulterior s-a produs o separare
între cele două categorii”9.
Bursa constituie o prelungire a comerțului fizic a cărei apariție a avut ca obiect central
protejarea cumpărătorilor și vânzătorilor împotriva fluctuațiilor excesive ale prețurilor între
perioada dintre încheierea tranzacției și data livrării efective, perioadă în care evoluția
prețurilor nu poate fi prevăzută cu exactitate datorită factorilor care influențează raportul
dintre cerere și ofertă10 .
Bursele de valori sunt elemente ale vieții financiare, unde se fac vânzări/cumpărări de
titluri de valoare, totodată, aici se realizându-se operațiuni cu valute, metale prețioase sau
efecte de comerț (cambia, biletul la ordin etc.).
În sistemul de tranzacții al acestor instituții au fost incluse și alte produse bursiere
(produse bursiere derivate: contracte futures sau forward, opțiuni pe marfa, opțiuni pe titluri
financiare, opțiuni pe valute, opțiuni pe indici de bursa, opțiuni pe rata dobânzii, etc.).
Bursele de valori au rol și în circuitul capitalurilor în economie, fiind un indicator al
climatului de afaceri din spațiul economic, național și internațional, în care își exercită
influența.
Bursele sunt piețe libere, în sensul ca asigură legătura directă și deschisă a cererii și ofertei
pe plan economic. Prin urmare, valorile tranzacționate pe o bursă trebuie să se desfășoare în
contextul unei concurențe libere, astfel încât să nu apară situații în care prețul este manipulat
prin diverse acțiuni ale participanților.

9
Ioan Popa, Bursa.,Vol. I, Ed. Colecția Bursa, 1994, pag 20.
10
C-tin. Fota, I. Rosu-Hamzescu, Gh. Ilinca; M. Marginean, Bursa la dispozitia
întreprinzatorului, editura Mondo - Ec, Craiova, 1992, pag 9.
 Bursa reprezintă o tehnică managerială de afaceri economice, specifică economiei de
piață, având un caracter concurențial și care concentrează în timp și în spațiu cererea și oferta
de valori și se desfășoară după o procedură determinată, potrivit unui program, într-un loc
cunoscut (și recunoscut), în prezența vânzătorilor și a cumpărătorilor (sau a împuterniciților
acestora). Bursa este o piață organizată, în sensul că tranzacțiile se realizează conform unor
principii, reguli și norme cunoscute și acceptate de participanți.
Organizarea pieței bursiere se realizează atât prin cadrul legal stabilit în fiecare țară pentru
activitatea bursieră, cât și prin regulamente bursiere.
Importanța organizării pieței bursiere rezultă din posibilitatea apariției unor factori de
deformare a raportului dintre cerere și ofertă, a unor tendințe de manipulare a acestora în
scopuri frauduloase.
Bursa este o piață reprezentativă, servind drept reper pentru toate tranzacțiile care se
efectuează cu acele valori pentru care ea constituie piața organizată.
Funcția centrală a bursei este tocmai de a stabili zilnic nivelul prețului, adică punctul de
echilibru al pieței, acel preț care asigură volumul maxim de tranzacții. Prin această funcție,
bursa devine un reper al întregii activități economice, sursă a informației de bază pentru
agenții economici.
Mai mult, prin funcționarea permanentă, spre deosebire de licitații, care au un caracter
periodic, bursa exprimă chiar continuitatea proceselor economice, caracterul neîntrerupt al
tranzacțiilor comerciale și financiare.
Bursa se deosebește deci de tranzacțiile particulare efectuate întâmplător, prin negocieri
între parteneri determinați; ea reprezintă tranzacția în genere, dincolo de modul particular în
care aceasta se realizează11.
O bursă reprezintă o piață reglementată care este legată de sistemul financiar ce reprezintă
o sumă de piețe reglementate, care funcționează, fiecare dintre ele, sub autoritatea, controlul
sau supravegherea unei instituții publice autonome.

11
I. Popa, Bursa,Vol. I, Ed. Colecția Bursa, 1994, pag 23.
 Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea
suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a
societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor
dintr-un conglomerat financiar12, sectorul financiar se compune din trei segmente, respectiv
sectorul bancar, sectorul asigurărilor și sectorul serviciilor de investiții financiare13.
Sectorul serviciilor de investiții financiare reprezintă piața de capital, compusă din
emitenţi (societăţi listate şi instituţii publice emitente de valori mobiliare), investitori
(investitori obişnuiţi, fonduri de investiţii, fonduri de pensii, societăți de investiții financiare,
instituții de credit) şi entităţi reglementate ale pieţei de capital (societăți de servicii de
investiții financiare, societăți de administrare a investițiilor, depozitarul central etc.) și este
sub autoritatea, controlul și supravegherea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (ASF).
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea
şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară14, ASF, CSA și CSSPP au fost
unificate într-o singură instituţie.
Potrivit Guvernului, în Uniunea Europeană, 15 state membre au în prezent acest tip de
structură de supraveghere, printre care Germania, Marea Britanie, Austria, Polonia,
Danemarca, Finlanda, Suedia şi Ţările Baltice, iar înfiinţarea în România a unei astfel de
autorităţi, responsabilă cu supravegherea prudenţială a pieţei de capital, a sectorului
asigurărilor şi a sistemului de fonduri de pensii private, se incadrează într-o dinamică
institutională la nivel european.
Totuși, până la intrarea în vigoare și implementarea efectivă a OUG 93/2012, Marea
Britanie a renunțat la unicitatea FSA, constituindu-se într-o structură fragmentată.

12
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1023 din 22/12/2006
13
Gheorghe Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, ed. C.H. Beck, București, 2012, pag. 53.
14
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 874 din 21/12/2012