Încălzirea globală și efectele ei asupra sănătății

mediului

Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a

temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a
solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar
mai ales în ultimele decenii. Fenomene de încălzire globală au existat
dintotdeauna în istoria Pământului, ele fiind asociate cu fenomenul
cosmic de maximum solar, acestea alternând cu mici glaciațiuni terestre
asociate cu fenomenul de minimum solar.
Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeței Pământului a
crescut în ultimul secol cu 0,74 ±0,18 °C.
Dacă fenomenul de încălzire observat este cvasi-unanim acceptat
de oamenii de știință și de factorii de decizie, există diverse explicații
asupra cauzelor procesului. Opinia dominantă este că încălzirea se
datorează activității umane, în special prin eliberarea de dioxid de carbon
în atmosferă prin arderea de combustibili fosili. Grupul
interguvernamental de experți în evoluția climei ( Intergovernmental
Panel on Climate Change) afirmă că „cea mai mare parte a creșterii
temperaturii medii în a doua jumătatea a secolului al XX-lea se datorează
probabil creșterii concentrației gazelor cu efect de seră, de proveniență
antropică. Ei consideră că fenomenele naturale ca variațiile solare și
vulcanismul au avut un mic efect de încălzire până în anii 1950, dar după
efectul a fost de ușoară răcire. Încălzirea globală are presupuse efecte
profunde în cele mai diferite domenii. Ea determină sau va determina
ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea ghețarilor, extincția a
numeroase specii și schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva
efectelor încălzirii globale se duce o luptă susținută, al cărei aspect central

1
este ratificarea de către guverne a Protocolului de la Kyoto privind
reducerea emisiei poluanților care influențează viteza încălzirii.
Deși s-a afirmat că în 2013 calota glaciară arctică va dispărea
definitiv, ea este în prezent cu 60% mai întinsă decât în 2012, marginile
sale aproape unind Canada și Rusia (cu 1,6 milioane km2 mai mult).
Câțiva cercetători afirmă că urmează o perioadă de răcire globală care va
afecta planeta până la jumătatea secolului XXI, din această cauză Biroul
Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei din cadrul ONU
(IPCC) a convocat o adunare de urgență la sfârștiul lunii septembrie
2013. Dr. Ed Hawkins de la Universitatea of Reading afirmă că va trebui
să urmărim în următorii 5 ani evoluția calotei glaciare nordice pentru a ne
pronunța asupra tendinței temperaturii globale: de creștere sau de scădere.
Clima Pământului a suferit dintotdeauna modificări ciclice, cu
perioade de răcire și încălzire. Modificările au diferite durate, precum și
diferite amplitudini. Se menționează următoarele tipuri de cicluri:
 Ciclul zi-noapte (ciclul circadian), în care temperaturile pot varia de la
câteva grade, până la câteva zeci de grade. Acest ciclu este prea rapid
pentru a fi luat în considerare în cazul schimbărilor climatice.
 Ciclul anual (anotimpuri), în care variația temperaturii și a altor
parametri, de exemplu a concentrației de dioxid de carbon) este
sesizabilă pe un grafic care arată influența industrializării.
 Ciclul solar, cu o durată de cca. 11 ani, indică o variație periodică a
temperaturilor, care poate masca încălzirea globală.
 Ciclul glaciar, care se întinde pe durate de mii până la sute de mii de
ani și determină mari variații climatice.
Cauze ale încălzirii
Clima se schimbă datorită forcingului extern, în funcție de
influența deplasării pe orbită în jurul Soarelui, erupțiilor vulcanice și
efectului de seră. Ponderea diverselor cauze ale încălzirii este în studiu,
2
dar consensul oamenilor de știință este că principala cauză este creșterea
concentrației gazelor cu efect de seră datorită activităților umane din
epoca industrializării. În special în ultimii 50 de ani, când se dispun de
date detaliate, acest lucru este evident. Cu toate astea, există și alte
ipoteze, care atribuie încălzirea variațiilor activității solare.
Efectele forcingului nu sunt instantanee. Inerția termică a solului și
oceanelor duce la presupunerea că starea curentă a climei nu este în
echilibru cu forcingurile. Studiile pe modelele climatice indică că, chiar
dacă concentrațiile gaselor cu efect de seră s-ar menține la cele ale anului
2000, clima tot s-ar mai încălzi cu 0,5 °C.1
Fenomenul de încălzire globală a început să îngrijoreze după anii
1960, în urma dezvoltării industriale masive și a creșterii concentrației
gazelor cu efect de seră care sunt considerate responsabile în mare
măsură de acest fenomen.
Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiației
terestre în infraroșu este reținută de atmosfera terestră. Efectul se
datorează gazelor cu efect de seră care reflectă înapoi această radiație.
Efectul actual al existenței gazelor cu efect de seră este că temperatura
medie a Pământului este cu cca. 33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor,
adică este de cca. +15 °C în loc să fie de -18 °C. În acest sens, efectul de
seră este benefic, el asigurând încălzirea suficientă a Pământului pentru a
permite dezvoltarea plantelor așa cum le cunoaștem noi azi. Dacă
concentrația gazelor cu efect de seră crește, echilibrul este perturbat,
diferența de flux termic se acumulează în atmosferă, care astfel se
încălzește. De aceea, termenul de „efect de seră” este folosit cel mai
adesea în vorbirea curentă pentru a evidenția contribuția unor anumite
gaze, emise natural sau artificial, la încălzirea atmosferei terestre prin
modificarea permeabilității atmosferei la radiațiile solare reflectate de
1
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Enc%C4%83lzirea_global%C4%83
3
suprafața terestră. Principalul element responsabil de producerea efectului
de seră sunt vaporii de apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmați de dioxidul
de carbon, cu o pondere de 9 - 26 %, metanul, cu o pondere de 4 - 9 % și
ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %. Alte gaze care produc efect de seră, însă
cu ponderi mici, sunt protoxidul de azot, hidrofluorocarburile,
perfluorocarburile și fluorura de sulf.
Vaporii de apă
Cantitatea de vapori de apă din atmosferă depinde exclusiv de
termodinamica atmosferei. Cantitatea de vapori de apă pe care o poate
conține aerul este în funcție de presiunea de saturație, care, la rândul ei,
depinde de temperatură. Presiunea de saturație a vaporilor de apă crește
repede cu temperatura, astfel că dacă la 10 °C 1 kg de aer uscat poate
absorbi 7,73 g de apă, la temperatura de 30 °C poate absorbi 27,52 g.
Dioxidul de carbon
Carbonul este elementul principal care asigură viața. Ca și alte
elemente chimice, el este angrenat în natură într-un circuit. Cea mai mare
parte a combinațiilor sub formă gazoasă este formată din dioxidul de
carbon. Fluxurile de carbon au loc între atmosferă și biosferă, hidrosferă
și litosferă. Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și
animalele tot timpul elimină prin respirație dioxid de carbon. În timpul
zilei plantele asimilează carbonul din CO2 și, cu ajutorul luminii solare,
prin procesul de fotosinteză îl transformă în combinații organice,
eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este,
totuși, limitată.
Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă
și există un echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin
dizolvate cantități imense de CO2, care, în caz că echilibrul ar fi
perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o perturbație
climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește pe măsură ce
4
temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a oceanelor, eliberarea
CO2 în atmosferă este un pericol real.
Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat, în special în
carbonifer, o mare parte a plantelor din flora din epocă au ajuns în
pământ, stocând în litosferă carbonul din corpul lor sub formă de
zăcăminte de cărbune. De fapt, se consideră că în acea perioadă
atmosfera terestră conținea CO2 în loc de oxigen, iar plantele au
teraformat atmosfera, oxigenul de acum și lipsa dioxidului de carbon
(concentrația actuală de numai 0,03 %) fiind de fapt urmarea acestei
activități.
Între atmosferă și litosferă: actual carbonul este eliberat din
litosferă în atmosferă sub formă de CO2 prin activități antropice (arderea
combustibililor fosili). Se consideră că în ultima jumătate de secol au fost
emise în atmosferă cantități foarte mari de CO2 și metan, care, prin
efectul de seră au dus la începerea fenomenului de încălzire globală.
Metanul
Este o altă combinație chimică sub formă gazoasă în care se
găsește carbonul în atmosferă.
La cantități volumice egale, metanul produce un efect e seră mai
important decât dioxidul de carbon, însă datorită concentrațiilor sale mici
în atmosferă, de cca. 1,8 ppm(părți pe milion), efectul global este mai
mic, cam un sfert din cel al CO2. De la începutul revoluției industriale
concentrația de metan în atmosferă a crescut cu 149 %.
Ozonul
Ozonul din straturile superioare ale atmosferei, deși este extrem de
necesar pentru viață prin faptul că reflectă radiația în ultraviolet a
Soarelui, reflectă selectiv radiația în infraroșu emisă de sol, ceea ce face
ca el să producă un efect de seră. Efectul de seră global al ozonului este

5
greu de estimat exact, ultimele rapoarte ale IPCC estimează acest efect la
cca. 25 % din efectul dioxidului de carbon.
Fenomene sinergice
Vulcanismul este un factor a cărui importanță a fost subestimată
până recent. Vulcanismul contribuie la încălzirea globală în două moduri:
 prin gazele cu efect de seră (în general CO2) care sunt
conținute în magmă;
 prin cenușa vulcanică, și aerosolii sulfuroși care obturează
radiația solară.
Se consideră că efectul vulcanilor în perioada preindustrială
(înainte de 1850) a fost de încălzire, dar după, efectul a fost de răcire,
datorită contribuției la întunecarea globală.
Efectul antropic
Activitatea umană în perioada industrializării a dus la:
 Emisii de dioxid de carbon ca urmare a arderii combustibililor
fosili pentru transporturi, încălzire, climatizare, producerea curentului
electric în termocentrale și în industrie. Creșterea emisiilor de CO2 este
agravată de defrișări, care se datorează tot activității omului, defrișări care
reduc cantitatea de CO2 absorbită de plante.
 Emisii de metan, ca urmare a activităților agricole, cum ar fi
creșterea vacilor și cultivarea orezului, datorită scăpărilor prin
neetanșeitățile conductelor de transport și distribuție a gazului metan
precum și datorită utilizării solului.
 Emisii de N2O ca urmare a folosirii îngrășămintelor chimice și a
arderii combustibililor fosili.
 Emisii de compuși halogenați datorită utilizării freonilor în
instalațiile frigorifice, în instalațiile pentru stingerea incendiilor și ca
agent de propulsie în sprayuri, precum și datorită utilizării hexafluorurii
de sulf ca protecție împotriva arcurilor electrice.
6
  Creșterea concentrației aerosolilor, ca urmare a activităților
industriale, de exemplu mineritul la suprafață.
De la începutul revoluției industriale concentrația de dioxid de
carbon a crescut cu 32 %. Aceste niveluri sunt mult mai mari decât cele
măsurate în cadrul programului Ice Core, și sunt comparabile cu cele
atinse acum 20 de milioane de ani.
Efecte ale încălzirii
A. Efecte asupra atmosferei:
Efectele asupra atmosferei se manifestă prin creșterea vaporizației,
a precipitațiilor și a numărului furtunilor. După cum s-a spus mai sus,
creșterea temperaturii duce la creșterea cantității de vapori de apă care
poate fi conținută în atmosferă. Deși în secolul al XX-lea vaporizația s-a
redus ca urmare a întunecării globale,[ în perioada actuală vaporizația
crește datorită încălzirii oceanelor. Pentru a se realiza echilibrul
circuitului apei în natură trebuie să crească și nivelul precipitațiilor.
Creșterea precipitațiilor poate duce la intensificarea eroziunii în unele
zone, de exemplu în Africa, ceea de poate duce chiar la deșertificare, sau
la favorizarea creșterii vegetației în zonele aride.
Efecte asupra hidrosferei:
Topirea calotelor polare. Observațiile din satelit indică o
reducere treptată a suprafețelor calotelor polare.
Retragerea și dispariția ghețarilor, topirea zăpezilor. Și ghețarii
tereștri suferă un proces de topire. Observații disparate indică retragerea
ghețarilor începând din anul 1800. Măsurători regulate au fost făcute
începând din anul 1950 de către Serviciul Mondial de Urmărire a
Ghețarilor ( World Glacier Monitoring Service -WGMS) și de Centrul
Național de Date pentru Zăpadă și Gheață (National Snow and Ice Data
Center - NSIDC).

7
 Ridicarea nivelului mării, acidifierea oceanelor, oprirea
termosifonului salin. Unul din efectele încălzirii globale este creșterea
nivelului mării, efect care are două cauze:
 creșterea volumului apei prin dilatare în urma încălzirii;
 adaosul de apă provenit din topirea ghețurilor din calotele polare
și ghețarii tereștri.
B. Efecte asupra litosferei
Încălzirea globală determină ridicarea temperaturii solului, ceea ce
duce la uscarea lui, favorizând incendiile de pădure. În afară de
perturbarea ciclului carbonului, incendiile pot duce la eroziunea solului,
analog cu efectele despăduririlor. Deși prin ardere se creează un efect
sinergic, totuși, prin încălzire regiuni mai nordice devin propice pentru
dezvoltarea pădurilor, astfel că efectul incendiilor de pădure asupra
fenomenului de încălzire globală este incert. Un efect cert este însă
eliberarea metanului prin topirea permafrostului siberian și a gheții. Se
estimează că în următoarele decenii ar putea fi eliberate până la 70 de
miliarde tone de metan, un gaz cu efect de seră foarte puternic.
C. Efecte asupra biosferei
Anotimpurile apar desincronizat față de prevederile astronomice,
cu un avans local de până la două săptâmâni. Acest lucru influențează de
exemplu perioadele de migrație ale păsărilor. Un studiu asupra
comportamentului sezonier al 130 de specii de animale a arătat un decalaj
de cca. 3,2 zile pe deceniu, iar în unele zone, de exemplu la Torino, chiar
mai mult, de 4,4 zile pe deceniu.
Fenomenul se observă și la plante. În Europa, frunzele și florilor
apar în medie mai repede cu 2,4 - 3,1 zile, iar în America de Nord cu 1,2 -
2,0 zile pe deceniu. Momentul atingerii maximului anual al CO2 în

8
atmosferă în emisfera nordică confirmă avansul anotimpurilor, în 1990 el
fiind atins cu 7 zile mai devreme ca în 1960.2
Experții Grupului Interguvernamental asupra Evoluției Climei
(GIEC) au lansat un diagnostic alarmantasupra pericolelor încălzirii
globale. O încălzire cu 2 sau 3 grade Celsius pe plan global față de
nivelul de temperaturămdin 1990 va avea un impact negativ uriaș asupra
tuturor regiunior planetei. Până în 2080 cca 3,4 mld. De oameni vor suferi
de pe urma lipsei de apă potabilă provocată de topirea ghețarilor, iar cca
600mil. de oameni vor suferi de foame din cauza secetei, degradării
solului. Seceta va afecta regiuni întinse din sudul Africii, America Latină,
zona meditereneeană, Orientul Mijlociu și africa de Nord.
Valurile de căldură, o altă consecință a încălzirii globale, implică
unele riscuri pentru sănătatea populației, mai ales în zonele urbane.
Canicula poate genera și dezastre naturale cum ar fi incendiile de
pădure sau poate întreține incendiile provocate de om.
Ploaia acidă este o formă de poluare atât a aerului cât și a apei în
care acizii din aer, produși de uzinele de energie electrică și din alte surse,
cat pe sol. Acțiunea nocivă a acestei ploi acide se poate observa prin
efectul său asupra vegetației prin încetinirea dezvoltării ei și prin efectul
asupra solului prin îndepărtarea nutrienților din pământ.
Lupta împotriva încălzirii globale
Dezbateri social-politice
În decembrie 1997 160 de țări au participat la Kyoto la negocieri
privind emisiile de gaze de seră, negocieri finalizate prin Protocolul de la
Kyoto. Prin acest protocol țările industrializate se obligă ca în perioada
2008 - 2012 să reducă emisiile poluante cu 5,2 % în comparație cu
emisiile din 1990. La negocieri n-au participat SUA și Australia,
responsabile de cca. 30 % din emisii. Recent Australia a ratificat
2
idem
9
protocolul, SUA rămânând singura țară industrializată care nu l-a
ratificat.3
Măsuri
In cadrul UE se discută despre limitarea încălzirii globale, care
prevede măsuri pentru limitarea încălzirii globale la 2 °C, în contrast cu
adaptarea la încălzirea globală, care prevede măsuri pentru reducerea
efectelor încălzirii globale.4 Pentru a evita foarte probabila depășire a
celor 2 °C ar trebui ca nivelele de CO2 să fie stabilizate imediat, ceea ce
nu se întrezărește prin prisma programelor actuale. Calea propusă este
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reducerea consumurilor
energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile.
Economia de energie
Una dintre cele mai bune acțiuni pentru reducerea încălzirii
globale este reducerea consumului de energie prin:
Adoptarea de tehnologii moderne, care nu sunt energointensive.
Acest lucru este valabil în special pentru România, a cărei industrie se
bazează pe tehnologii vechi. Consumul specific de energie primară pe
unitatea de venit național este în România de circa două ori mai mare
decât media din Uniunea Europeană.5
Reducerea consumului energetic prin reducerea iluminatului
artificial. Pentru popularizare, în 2007 Sydney a avut inițiativa stingerii
luminilor timp de o oră, inițiativă la care au participat 2,2 milioane de
case și agenți economici. În 29 martie 2008 la inițiativă au aderat încă
23 de orașe mari din lume și au participat 50 de milioane de oameni,
iar în 2009 „ora Pământului” a fost în 28 martie, orele 20:30 - 21:30,
ținta fiind un miliard de becuri stinse.6

3
SUA, singura putere industriala in afara protocolului Kyoto Cronica Română, 4 dec 2007
4
Limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius UE MEMO/07/16
5
Evaluarea guvernării PSD Alianța D.A. PNL-PD - Comisia Națională pentru Strategie, 22 03 2004
6
Ora Pământului 2009: Ținta este un miliard
10
 Eficientizarea transportului prin folosirea hidrogenului drept
combustibil în locul hidrocarburilor, prin folosirea biodieselului drept
combustibil regenerabil și prin înlocuirea transportului cu camioanele
cu cel pe calea ferată.7
Prin reducerea consumului de energie scade sarcina
termocentralelor. Proporțional scade cantitatea ce combustibil consumată,
deci emisiile de CO2 în atmosferă. Producția de CO2 în România
depășește pe cea a Regatului Unit datorită tehnologiilor ineficiente.8
Energiile alternative
În scopul reducerii emisiilor de CO2 se recomandă utilizarea
energiilor care nu se bazează pe tehnologia de ardere, cum sunt energia
solară, energie hidraulică și energia eoliană. Captarea energiei solare este
dificilă, actual recomandările sunt ca ea să fie captată sub formă de
biomasă. Energia hidraulică exploatabilă actual este limitată și nu poate
satisface cererea, însă ea joacă un rol cheie în acoperirea vârfurilor de
sarcină. Energia eoliană este disponibilă doar în anumite zone, iar
randamentul captării sale este scăzut.
Biomasa
Arderea biomasei s-a practicat din cele mai vechi timpuri, oamenii
folosind drept combustibil lemnul. Din punct de vedere al ciclului
carbonului arderea plantelor este ecologică. Deși prin arderea lor carbonul
coținut în ele este eliberat în atmosferă sub formă de CO2, acest carbon
provine chiar din CO2 din atmosferă, captat în procesul de fotosinteză.
Deci arderea plantelor este un proces de reciclare a carbonului, spre
deosebire de arderea combustibililor fosili, care introduce în atmosferă
noi cantități de CO2. Totuși arderea lemnului nu este o soluție bună,
deoarece ritmul de regenerare al copacilor este mic, regenerarea lemnului

7
Peter Schwartzman Trucks vs. Trains - Who Wins?
8
Cât CO2 produce un om într-un an Jurnalul Național, 21 feb 2008
11
durând cca. 30 de ani. O soluție alternativă este arderea porumbului,care
în cultură se reface anual. În acest caz culturile de porumb joacă rolul
unui imens captator solar, ecologic. Pentru asigurarea necesităților
energetice este nevoie de cultivarea cu porumb destinat arderii a cca. 15
% din suprafața agricolă. Altă cale este fermentarea porumbului în
vederea producției de etanol, însă aceasta este considerată o cale mai
puțin eficientă.9
Energia nucleară
Deși în urma accidentului de la Cernobîl energetica nucleară a
intrat într-un con de umbră, recent, prin prisma reducerii emisiilor de
CO2, este reluată fezabilitatea acestei soluții.10

9
H.M. Keener, M.H. Wicks, K.E. Treier Shelled Corn as an Agri-Fuel: Direct Combustion vs. Ethano
10
Nuclear energy and the environment
12