N II

r . 4, A
ă N
ic
at
em
T
ia
aţ
ic
bl
Pu

AGRICULTURĂ
ECOLOGICĂ

Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale
Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro; www.rndr.ro

USR: Departamentul Publicaţii, 2014

Fotografie coperta I: www.shutterstock.com

Credite foto: Facultatea de Agricultură, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

© RNDR, 2014

Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

CUPRINS

Abrevieri ........................................................................................................................................................................2

Introducere .................................................................................................................................................................3

Definirea agriculturii ecologice......................................................................................................................4

PRINCIPII ŞI REGULI ALE AGRICULTURII ECOLOGICE.............................................................................................5

Marca „Produs ecologic”.........................................................................................................................................9

EfecteLE benefice ale practicării agriculturii ecologice ..................................................................11

Cum devenim fermieri în agricultura ecologică? . ................................................................................. 13

Conversia de la agricultura convenţională la agricultura ecologică . ................................... 15

Bune practici specifice agriculturii ecologice .......................................................................................18

Etichetarea şi comercializarea produselor agricole ecologice . .................................................35

Legislaţia privind agricultura ecologică ..................................................................................................37

Măsuri de sprijin pentru agricultura ecologică ....................................................................................39

Bibliografie ............................................................................................................................................................... 40
 ABREVIERI

„ae” Agricultură ecologică

APIA Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

CE Comisia Europeană

DAJ Direcţia Agricolă Judeţeană

FAO Organizaţia pentru Alimentație şi Agricultură a Naţiunilor Unite

FiBL Institutul de Cercetări pentru Agricultură Ecologică

IFOAM Federaţia Internaţională a Mişcărilor pentru Agricultură Ecologică

MADR Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii

PAC Politica Agricolă Comună

PNDR Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

REDR Reţeaua Europeană de Dezvoltare Rurală

RNDR Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală

UE Uniunea Europeană

USR Unitatea de Sprijin a Reţelei

2
Introducere
A
gricultura ecologică câştigă o impor-
tanţă din ce în ce mai mare și este
într-o continuă extindere. Această
dezvoltare este susţinută de cererile crescân-
de ale consumatorilor pentru produse agrico-
le ecologice, aceştia devenind din ce în ce mai
conştienţi şi interesaţi de asigurarea sănătăţii
prin consumul produselor, la care se adaugă şi
cerinţele societăţii pentru o dezvoltare agrico-
lă durabilă, precum și multitudinea de efecte
favorabile la nivel de fermă agricolă şi mediu
înconjurător.
Agricultura ecologică a cunoscut o creştere
continuă a suprafeţelor în ultimul deceniu,
atât pe plan mondial cât şi la noi în ţară, aso-
ciat cu diversificarea producţiei ecologice şi o
organizare din ce în ce mai bună a sistemului
ecologic.
La nivelul anului 2012, agricultura ecologică
se practica în mod organizat în 164 de ţări, de
către 1,9 milioane de agricultori, care lucrau o
suprafaţă totală de 37,5 milioane ha. Compara-
tiv cu anul 1999, care este anul în care au fost
pentru prima dată accesibile datele statistice la
nivel mondial referitoare la agricultura ecolo-
gică, în anul 2012 suprafaţa agricolă ecologică
s-a triplat (FiBL-IFOAM, 2014).
În România, la nivelul anului 2012, suprafaţa
agricolă ecologică era de 288.261 ha, iar nu-
mărul de operatori (producători, procesatori,
comerciaţi) înregistraţi în agricultura ecolo-
gică era de 15.544 (MADR, Comunicări orga-
nisme de inspecţie şi certificare). Comparativ
cu anul 1999, în anul 2012 suprafaţa agricolă
ecologică aproape s-a dublat, în timp ce numă-
rul de operatori a crescut de 4,8 ori.
Agricultura ecologică reprezintă un sector de
mare perspectivă pentru România, ţara noas-
tră beneficiind de condiţii corespunzătoare
pentru dezvoltarea acestui sistem de agricul-
tură, precum solul fertil şi nivelul redus de po-
luare a spaţiului natural, prin comparaţie cu
ţările dezvoltate economic, în care se folosesc
pe scară largă tehnologii agricole superinten-
sive, bazate în mare măsură pe îngrăşăminte
chimice şi pesticide de sinteză.
Sistemele de producție ecologică se bazează pe
reguli şi principii de producţie stricte și vizează
obținerea de produse ecologice într-un mod
durabil din punct de vedere ecologic, social
şi economic. Acest sistem trebuie considerat
ca parte integrantă a strategiilor de dezvolta-
re rurală durabilă şi ca o alternativă viabilă la
agricultura convenţională.
3
 Definirea agriculturii
ecologice
„Agricultura ecologică” este termenul
protejat şi atribuit României de către UE.
Acesta este similar cu termenii „Agricultură
organică” sau „Agricultură biologică” utili-
zaţi în alte state membre ale UE.
Agricultura ecologică constituie un mod de
producţie care se caracterizează prin utiliza-
rea de tehnici de cultivare a plantelor şi de
creştere a animalelor ce respectă echilibrul
natural prin excluderea utilizării produselor
chimice de sinteză, promovarea şi sporirea
biodiversităţii, promovarea şi stimularea ci-
clurilor biologice şi limitarea utilizării de in-
puturi.
Federația Internațională a Mișcărilor pen-
tru Agricultură Ecologică (IFOAM) definește
agricultura ecologică ca fiind „un sistem de
producţie care susţine starea de sănătate
a solurilor, a ecosistemelor şi a oamenilor.
Aceasta se bazează pe sistemele ecologice,
biodiversitate și cicluri de viață adaptate
condiţiilor locale, în locul utilizării inputuri-
lor cu efecte adverse. Agricultura ecologică
combină tradiţia, inovaţia şi ştiinţa în bene-
ficiul mediului înconjurător şi promovează
relaţiile echitabile, precum şi o calitate bună
a vieţii tuturor celor implicaţi”.
4
Organizaţia pentru Alimentație şi Agricul-
tură (FAO) şi Organizaţia Mondială a Sănă-
tăţii (OMS) definesc agricultura ecologică în
„Codex Alimentarius“ ca fiind un „sistem in-
tegrat de gestionare a procesului de produc-
ţie agricolă, care contribuie la sprijinirea şi
consolidarea rezistenţei agroecosistemului,
incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice
şi activitatea biologică a solului”.
Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consi-
liului defineşte producția ecologică ca fiind
„un sistem global de gestiune agricolă și de
producție alimentară care combină cele mai
bune practici de mediu, un nivel înalt de bio-
diversitate, conservarea resurselor natura-
le, aplicarea unor standarde înalte privind
bunăstarea animalelor și o metodă de pro-
ducție care respectă preferințele anumitor
consumatori pentru produse obținute cu
ajutorul unor substanțe și procese naturale”.
Principii și reguli
ale agriculturii ecologice
Principiile generale IFOAM faţă de lumea înconjurătoare, atât în relaţiile
dintre oameni, cât şi în relaţiile dintre oameni
1. Principiul sănătăţii, conform căruia şi alte fiinţe vii.
agricultura ecologică trebuie să asigure şi să
îmbunătăţească starea de sănătate a solului, 4. Principiul administrării, conform că-
plantelor, animalelor, oamenilor şi a întregii ruia agricultura ecologică trebuie adminis-
planete, ca tot unitar şi indivizibil. Agricultu- trată într-o manieră prudentă şi responsabi-
ra ecologică este destinată producerii de ali- lă, pentru a proteja sănătatea şi bunăstarea
mente sănătoase cu o calitate nutritivă supe- generaţiilor actuale şi viitoare, precum şi a
rioară, care contribuie la prevenirea bolilor şi mediului. Agricultura ecologică trebuie să
la întreţinerea stării de bine. prevină apariţia unor riscuri majore, prin
adoptarea unor tehnologii corespunzătoare.
2. Principiul ecologic, conform căruia
agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe
sistemele şi ciclurile ecologice vii, să lucre-
ze cu acestea, să încerce să le stimuleze şi să
le susţină. Agricultura ecologică trebuie să
ajungă la un echilibru ecologic prin organiza-
rea sistemelor de producţie agricolă, gospo-
dărirea habitatelor şi întreţinerea diversităţii
genetice şi agricole.

3. Principiul corectitudinii, conform că-

ruia agricultura ecologică trebuie să dezvolte
relaţii care să asigure corectitudinea în pri-
vinţa mediului înconjurător şi a condiţiilor
de viaţă. Corectitudinea este exprimată prin
echitate, respect, dreptate şi consideraţie

5
 Principiile generale ale agriculturii ecologice
conform Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului
1. Proiectarea și gestionarea adecvată
a proceselor biologice, pe baza unor siste-
me ecologice care folosesc resursele naturale
interne ale sistemului: utilizarea organisme-
lor vii și a metodelor de producție mecanice;
exploatarea durabilă a resurselor; excluderea
utilizării de organisme modificate genetic
(OMG-uri) și produse realizate din sau prin
OMG-uri; evaluarea riscurilor și utilizarea de
măsuri de precauție și prevenție, după caz.
2. Limitarea utilizării de materii pri-
me externe la: materii prime produse eco-
logic; substanțe naturale sau derivate din cele
naturale; îngrășăminte minerale cu solubili-
tate scăzută.
6
3. Limitarea strictă a utilizării de ma-
terii prime chimice de sinteză la cazu-
rile excepționale, în care: nu există prac-
ticile corespunzătoare de gestiune; materiile
prime externe menționate la principiul 2 nu
sunt disponibile pe piață sau utilizarea lor
contribuie la un impact inacceptabil asupra
mediului.
4. Adaptarea normelor aplicabile pro-
ducției ecologice, după caz și în cadrul in-
stituit de Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al
Consiliului, care țin seama de statutul sanitar,
de diferențele regionale privind condițiile cli-
matice și locale, de etapele de dezvoltare și de
practicile specifice de creștere a animalelor.
Principiile specifice ale agriculturii ecologice
conform Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului

a. Menținerea și ameliorarea florei și faunei

solului, precum și a fertilității naturale a solu-
lui, a stabilității și diversității acestuia.
b. Reducerea la minimum a utilizării de re-
surse neregenerabile și materii prime din afa-
ra exploatațiilor.
c. Reciclarea deșeurilor și a produselor se-
cundare de origine vegetală și animalieră.
d. Respectarea echilibrului ecologic local sau
regional în momentul adoptării de decizii pri-
vind producția.
e. Menținerea sănătății animalelor prin sti-
mularea imunității lor naturale, precum și fost crescute în exploatații ecologice de la naș-
prin selecționarea raselor și a practicilor de tere sau ecloziune și pe parcursul întregii vieți.
creștere corespunzătoare.
j. Selecționarea raselor în funcție de capaci-
f. Menținerea sănătății plantelor prin măsuri tatea animalelor de a se adapta la condițiile
preventive, precum: selecționarea speciilor și locale, vitalitatea și rezistența acestora la boli
a cultivarelor corespunzătoare, rezistente la și probleme de sănătate.
dăunători și boli; practicarea unor rotaţii co-
k. Hrănirea efectivelor de animale cu hrană
respunzătoare ale culturilor; utilizarea de me-
ecologică alcătuită din ingrediente agrico-
tode mecanice şi fizice; protecţia duşmanilor
le produse ecologic și din substanțe naturale
naturali ai dăunătorilor.
neagricole.
g. Practicarea producției animaliere adaptate
l. Aplicarea unor practici de creștere a ani-
zonei și tipului de teren.
malelor ce stimulează sistemul imunitar și în-
h. Respectarea unui nivel înalt de bunăstare tăresc apărarea naturală împotriva bolilor și,
a animalelor, respectând nevoile specifice ale în special, includerea de exerciții periodice și
speciilor. accesul la zone în aer liber și pășuni, după caz.
i. Realizarea de produse ecologice de origi- m. Excluderea creșterii de animale poliploide
ne animalieră provenite de la animale care au obținute în mod artificial.

7
 Principalele reguli ale agriculturii ecologice:
 Protecţia mediului înconjurător. În
agricultura ecologică se urmăreşte reducerea sau
eliminarea practicilor care presupun utilizarea
de produşi sintetici sau naturali care dăunează
organismelor utile din sol, epuizează resursele
neregenerabile şi diminuează calitatea apei, ae-
rului şi a produselor agricole.
 Menţinerea şi creşterea fertilităţii so-
lului. Solul este considerat un mediu viu, com-
plex, care interacţionează strâns cu plantele şi
animalele, acesta fiind în centrul preocupărilor
agriculturii ecologice. Prin practicile sale speci-
fice, agricultura ecologică are în vedere intensi-
ficarea activităţii microorganismelor din sol, în
scopul creşterii fertilităţii acestuia.
 Respectul pentru sănătatea consuma-
torilor. Prin practicarea agriculturii ecologice
se urmăreşte obţinerea de produse agricole de
calitate, fără reziduuri de pesticide, cu un conţi-
nut echilibrat de proteine, glucide, lipide, vitami-
ne, acizi organici şi săruri minerale.
 Ferma ecologică trebuie să fie o uni-
tate în echilibru. În agricultura ecologică se
renunţă la o specializare îngustă şi la o exploatare
intensivă, unilaterală. Se are tot timpul în vedere
faptul că ferma ecologică este o componentă a
ecosistemului.
 Reciclarea materiilor şi resurselor în
interiorul exploataţiei agricole. Elemen-
tele nutritive utilizate de către plante sunt rea-
locate solului din surse provenind chiar din ex-
ploataţia agricolă (resturi vegetale, îngrăşăminte
organice, îngrăşăminte verzi).
8
 Menţinerea biodiversităţii ecosistemu-
lui agricol. Biodiversitatea este de importanţă
majoră pentru asigurarea durabilităţii agroeco-
sistemului.
 Cultivarea plantelor şi creşterea ani-
malelor în armonie cu legile naturale.
În agricultura ecologică, cultivarea plantelor şi
creşterea animalelor se fac în armonie cu legile
naturale, folosind, protejând şi respectând
natura.
 Obţinerea producţiei optime şi nu ma-
xime. Producţiile maxime se obţin în majorita-
tea cazurilor cu o utilizare abuzivă a resurselor
şi degradarea mediului înconjurător. Sistemele
agricole ecologice urmăresc obţinerea de pro-
ducţii optime, în condiţiile protecţiei mediului,
a produselor agricole şi conservării resurselor
neregenerabile.
 Utilizarea de tehnologii potrivite siste-
mului de agricultură ecologică. Agricultu-
ra ecologică utilizează tehnologii de cultivare a
plantelor şi creştere a animalelor specifice, ba-
zate pe înţelegerea sistemelor biologice naturale.
 Conservarea integrităţii produselor
agricole ecologice, de la producerea aces-
tora şi până la comercializare. Produsele
agricole ecologice, ca şi ingredientele, aditivii şi
produsele auxiliarele de transformare pe care le
conţin, sunt produse, transformate, fabricate şi
manipulate în conformitate cu principiile pro-
ducţiei şi transformării ecologice.
Marca „Produs ecologic”
Marca „Produs ecologic” garantează că produsul
agricol provine dintr-un mod de producţie ce ex-
clude utilizarea produselor chimice de sinteză şi
protejează mediul înconjurător.
Pentru ca un produs agricol să poată primi
această marcă trebuie ca acesta să rezulte din-
tr-un mod de producţie în care:
• se respectă un plan de conversie a terenului
de la agricultura convenţională la agricultura
ecologică;
• există un sistem de control şi certificare;
• nu se utilizează produse chimice de sinteză
(îngrăşăminte chimice de sinteză, pesticide,
aditivi, conservanţi, dezinfectanţi etc.);
• cultivarea plantelor şi creşterea animalelor
se fac în armonie cu legile naturale, folosind,
protejând şi respectând natura;
• se limitează utilizarea de inputuri şi se
privilegiază inputurile naturale;
• se utilizează tehnologii de cultivare a
plantelor şi de creştere a animalelor specifice
agriculturii ecologice.
Pentru a putea fi comercializate, toate produsele
agriculturii ecologice trebuie să fie controlate şi
trebuie să obţină certificarea unui organism de
inspecție și certificare acreditat.
9
 Siglele folosite în
AGRICULTURA ecologicĂ
Sigla ,,ae”, proprietate a MADR, garantează că
produsul, astfel etichetat, provine din agricultu-
ra ecologică şi este certificat de un organism de
inspecţie şi certificare aprobat.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele,
etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl
au producătorii, procesatorii şi comercianţii în-
registraţi la MADR, numai după ce aceștia au
completat cererile de solicitare.
10
Sigla ecologică
naţională Sigla ecologică comunitară
În prezent, alături de sigla naţională, aplicarea
siglei comunitare pe eticheta produselor ecologi-
ce este obligatorie în conformitate cu prevederile
Regulamentului (CE) nr. 967/2008 al Consiliu-
lui de modificare a Regulamentului (CE) nr.
834/2007 al Consiliului privind producția eco-
logică și etichetarea produselor ecologice.
Efectele benefice ale practicării
agriculturii ecologice
Efecte benefice la nivel de fermă
 Refacerea echilibrelor naturale privind cir-
cuitul apei şi al elementelor nutritive şi infes-
tarea cu buruieni, boli, insecte şi alţi dăunători
Refacerea echilibrelor naturale se realizează,
atât prin folosirea de măsuri tehnologice clasi-
ce (fertilizare, lucrări ale solului etc.), cât şi prin
folosirea de măsuri ecologice (rotaţie, culturi
asociate şi intercalate, perdele agroforestiere,
garduri vii, fâşii înierbate etc.), măsuri de ame-
liorare a solurilor (îngrăşăminte verzi, mulcire,
lucrări conservative etc.) şi de protecţie a plan-
telor (metode preventive, biologice, biotehnice
etc.).
Creşterea sustenabilă a fertilităţii solurilor
 jurător
Agricultura ecologică are cele mai sănătoase
metode şi mijloace de refacere şi conservare a
fertilităţii solurilor prin stimularea activităţii
microorganismelor solului şi folosirea de com-
post, îngrăşăminte verzi şi rotaţii lungi cu plan-
te perene şi anuale cu sistem radicular bogat şi/
sau profund.
Diminuarea eroziunii solului
 sinteză, pesticide şi alte produse chimice de
Diminuarea eroziunii solului se realizează ca
urmare a ameliorării solului (creşterea conţi-
nutului în materie organică şi îmbunătăţirea
structurii) şi a unei mai bune acoperiri a aces-
tuia (mulcire, culturi de protecţie etc.).
Conservarea mai bună a apei în sol

Conţinutul ridicat de materie organică a solului
duce la o mai bună reţinere şi conservare a apei
în sol, ceea ce are ca efect reducerea nevoilor de
irigare.
Respectarea nevoilor intrinseci ale anima-

lelor privind hrana, adăpostul, mişcarea
Adevăraţii crescători de animale caută să asigu-
re, pe orice cale, cele mai bune condiţii de viaţă
pentru fiecare specie şi categorie de animale,
acest obiectiv fiind unul primordial în agricul-
tura ecologică.
Efecte benefice asupra mediului încon-
 Diminuarea problemelor globale de mediu
Agricultura ecologică contribuie la diminuarea
problemelor globale de mediu, precum: ploaia
acidă, încălzirea globală, reducerea biodiversi-
tăţii şi deşertificarea.
Protecţia solului, apei şi aerului

Prin neutilizarea de îngrăşăminte chimice de
sinteză, prin utilizarea raţională şi echilibrată a
resurselor, în special a celor regenerabile, prin
grija faţă de natură şi prin metodele şi tehnicile
specifice, agricultura ecologică asigură o bună
protecţie a resurselor de sol, apă şi aer.
11
 Creşterea şi conservarea biodiversităţii

În sistemele agricole convenţionale, biodiversi-
tatea s-a diminuat proporţional cu gradul de in-
tensificare al tehnologiilor agricole. Agricultura
ecologică are ca principiu de bază creşterea şi
menţinerea biodiversităţii care contribuie la
asigurarea durabilităţii agroecosistemului.

Refacerea şi protejarea peisajului natural


În cele mai multe cazuri, agricultura intensivă
a provocat deteriorarea, adesea ireversibilă,
a peisajului natural şi distrugerea multor fru-
museţi ale naturii. Agricultura ecologică, care
este un sistem agricol prietenos cu mediul ce
promovează folosirea durabilă a resurselor şi
conservarea ariilor de interes pentru protecţia Reducerea consumului de resurse nerege-

mediului, contribuie la refacerea şi protejarea nerabile de energie
peisajului natural. Agricultura ecologică promovează şi se bazează
pe sursele regenerabile de energie, contribuind
Efecte benefice asupra societății activ la reducerea consumului de energie nere-
Producerea de alimente şi alte bunuri agri-
 generabilă.
cole în cantitate suficientă, sănătoase, de cali-
tate superioară şi cu valoare adăugată mare Îmbunătăţirea calităţii vieţii fermierilor

Agricultura ecologică își aduce aportul la asigu- Agricultura ecologică oferă oportunităţi de afa-
rarea securității și siguranței alimentare. Pro- ceri şi de dezvoltare a mediului rural, ceea ce
dusele agricole ecologice sunt produse sănătoa- conduce la îmbunătățirea calităţii vieţii fermie-
se, sigure pentru consumul uman şi animal. rilor şi a locuitorilor din mediul rural.

Diversificarea producţiei agricole

 Refacerea şi conservarea valorilor mate-

Structura producţiei agricole depinde, în ge- riale şi spirituale tradiţionale
neral, de cerinţele consumatorilor. Agricultura Agricultura ecologică contribuie la redescope-
ecologică contribuie la diversificarea producţi- rirea şi utilizarea de practici agricole tradiţio-
ei agricole în special prin produse de calitate şi nale, care pe lângă obţinerea producţiei agrico-
sănătoase, care corespund preferințelor consu- le vizează şi menţinerea frumuseţilor naturii şi
matorilor. ale peisajului rural.

12
Cum devenim fermieri în
agricultura ecologică?
Practicarea agriculturii ecologice nece-
sită din partea fermierului:
• cunoştinţe privind agricultura ecologică;
• o motivaţie puternică pentru un mod de
producţie în armonie cu legile naturii, care
să protejeze mediul înconjurător, sănătatea
agroecosistemului şi a consumatorilor de
produse agricole;
• convingerea că ceea ce face este bine, atât
din partea fermierului, cât și a familiei
acestuia;
• o exploataţie agricolă care să se preteze la
agricultura ecologică, care să includă mai
multe culturi şi de preferat şi un sector
zootehnic;
• o foarte bună organizare şi planificare a
activităţilor agricole.
Având în vedere aceste cerințe, fermierii
care doresc să practice agricultura ecologică
trebuie să urmeze următoa-
rele etape:
 Descoperirea şi cunoaş-
terea agriculturii ecolo-
gice
Dorința de practicare a agri-
culturii ecologice începe cu
descoperirea şi cunoaşterea
acesteia. Acest lucru se rea-
lizează prin acumularea de
cunoştinţe şi informaţii specifice agriculturii
ecologice precum: legi, principii, particula-
rităţi de organizare şi funcţionare, particu-
larităţi ale tehnologiilor de cultivare a plan-
telor şi de creştere a animalelor, calitatea
produselor ecologice etc. Toate aceste cunoş-
tinţe se dobândesc din diferite surse de in-
formare precum: surse audio-vizuale (radio,
televiziune, filme de prezentare etc.), internet,
cărţi, broşuri, pliante, simpozioane, târguri
şi expoziţii, demonstraţii, precum şi prin
participarea la cursuri de formare profesio-
nală şi la orice eveniment dedicat agriculturii
ecologice.
 Asigurarea sprijinului familiei
Pentru a reuşi în practicarea agriculturii eco-
logice este important sprijinul familiei, care se
obţine prin informarea membrilor familiei cu
privire la decizia de a practica agricultura eco-
logică, convingerea şi moti-
varea lor pentru practicarea
acestui tip de agricultură.
 Asigurarea resurselor fi-
nanciare necesare începerii
derulării activităţilor
Trebuie asigurate resursele
financiare pentru efectu-
area de investiţii specifice
determinate de tehnicile de
13
 producţie practicate în agricul-
tura ecologică. Trebuie avut în
vedere faptul că, de obicei, cel
puţin pe perioada conversiei la
agricultura ecologică, nivelul
producţiilor se diminuează
comparativ cu producţia
iniţială. Producţiile vor începe
din nou să crească, apropiin-
du-se de nivelul iniţial, după
ce se realizează o stabilizare
ecologică a sistemului agricol.
Trebuie avut în vedere şi faptul
că pe perioada de conversie la
agricultura ecologică, fermie-
rul nu poate vinde produsele
agricole ca fiind produse ecologice, deci nu le
poate vinde la un preţ mai ridicat.
 Proiectarea fermei ecologice
Ferma ecologică trebuie proiectată conform
cerinţelor şi regulilor agriculturii ecologice.
Această organizare a fermelor trebuie să se
bazeze pe o analiză SWOT (analiza punctelor
forte, a punctelor slabe, a oportunităţilor şi a
ameninţărilor).
 Intrarea în procesul de conversie
Pentru intrarea în procesul de conversie, tre-
buie selectat un organism de inspecţie şi cer-
tificare din lista celor aprobate de MADR.
Împreună cu organismul de inspecţie şi certi-
ficare se încheie şi se semnează contractul de
certificare, se stabileşte planul de conversie şi
se începe implementarea acestuia în fermă.
14
 Înregistrarea ca fermă
ecologică
În fiecare an, până la data de
16 mai (inclusiv), fermierii
care practică agricultura eco-
logică, atât cei certificaţi cât şi
cei aflaţi în procesul de con-
versie la agricultura ecologică,
au obligaţia de a-şi înregistra
activitatea la MADR, prin di-
recţiile pentru agricultură ju-
deţene şi a municipiului Bucu-
reşti. Înregistrarea fermierilor
în agricultura ecologică este
obligatorie în fiecare an şi se
face prin completarea fişelor
de înregistrare în agricultura ecologică, dispo-
nibile la direcţiile pentru agricultură judeţe-
ne şi a municipiului Bucureşti, în perimetrul
cărora fermierii îşi desfăşoară activitatea.
 Înscrierea într-o organizaţie profesională
Înscrierea într-o organizaţie profesională este
recomandată pentru ca fermierul să poată pri-
mi informații suplimentare şi sprijinul de care
are nevoie prin consilierea de către specialiștii
experți ai organizaţiei respective.
 Obţinerea certificării şi practicarea agri-
culturii ecologice.
La sfârşitul perioadei de conversie, atunci
când toate cerințele de conformitate au fost
îndeplinite, ferma este certificată ecologică,
iar recolta şi produsele agricole pot fi comer-
cializate ca fiind ecologice.
Conversia de la agricultura
convenţională la agricultura ecologică

Conversia la agricultura ecologică re- Condiţii specifice de conversie

prezintă perioada de timp în care se Pentru a se trece la producția ecologică se în-
face trecerea de la sistemul de agricul- tocmește în prealabil un plan de conversie.
tură convențional la sistemul de agri- Planul de conversie se poate realiza la nivel
cultură ecologică. Pe parcursul acestei de fermă sau parcelă de teren bine delimi-
perioade se aplică regulile specifice tată și este evaluat în fiecare an, cu ocazia
agriculturii ecologice. controlului. Toate componentele planului de
conversie se stabilesc de comun acord cu or-
ganismul de inspecţie şi certificare, în confor-
Necesitatea conversiei mitate cu legislația în vigoare.
Pentru obţinerea de produse agricole ce pot fi
comercializate cu menţiunea „produs ecolo- Pe perioada conversiei, planul de conversie
gic”, care poartă etichetele şi siglele specifice, trebuie pus în practică, iar toate acțiunile,
exploataţia agricolă trebuie mai întâi să par- operațiile și activitățile menite să realizeze
curgă perioada de conversie. conversia sunt trecute într-un registru spe-
cial denumit „Jurnalul de fermă”. De aseme-
Conversia este necesară pentru a se face o nea, fermierii trebuie să-şi supună activitatea
trecere treptată de la sistemul convenţional la din fermă unor vizite de inspecţie, care sunt
cel ecologic, perioadă în care se acumulează realizate de organismul de inspecţie şi certi-
cunoștințele necesare, se reorganizează
suprafețele de teren, se însușesc metodele
și tehnicile specifice de cultivare, se asigură
baza materială necesară etc. Cel mai impor-
tant aspect este că în perioada de conversie,
terenul capătă caracteristicile tipice unuia
exploatat în sistem ecologic: se elimină sub-
stanțele poluante din sol, apă și plante; mi-
croflora și microfauna solului ajung la un
echilibru specific, iar caracteristicile solului
devin tipice unuia dintr-o fermă ecologică.

15
 ficare în scopul controlului conformităţii cu
prevederile legislaţiei în vigoare privind pro-
ducţia ecologică.
Durata conversiei
Procesul de conversie se realizează într-o pe-
rioadă suficientă de timp, în care se produ-
ce o „adaptare”, atât a ecosistemului, cât și a
fermierului. În urma procesului de conversie,
terenul, culturile agricole, recolta și anima-
lele trebuie să capete calitățile specifice pro-
ducției ecologice.
Perioada de conversie este de cel puțin doi
ani înainte de însămânțare sau, în cazul pă-
șunilor și al furajelor perene, de cel puțin doi
ani înainte de utilizarea acestor produse ca
furaje obținute din agricultura ecologică. În
cazul culturilor perene, altele decât furajele
(ex. plantaţiile pomicole şi viticole), perioada
de conversie este de cel puțin trei ani înainte
de prima recoltă a produselor ecologice.
Pentru animale, perioada obligatorie de con-
versie este următoarea:
• 12 luni în cazul ecvideelor și al bovinelor,
inclusiv speciile Bubalus și Bison, pentru
producția de carne și, în orice caz, cel
puțin trei sferturi din durata lor de viață;
• 6 luni în cazul rumegătoarelor mici și
în cazul suinelor și al animalelor pentru
producția de lapte;
• 10 săptămâni în cazul păsărilor de curte
pentru producția de carne, aduse pe
exploatație înainte de a împlini trei zile;
16
• 6 săptămâni în cazul păsărilor de curte
pentru producția de ouă.
Perioada de conversie poate fi redusă de către
organismele de certificare dacă sunt întruni-
te anumite condiții și, de asemenea, poate fi
prelungită, dacă terenul a fost contaminat cu
produse neautorizate pentru producția ecolo-
gică.
În unele cazuri, se poate trece direct la
producția ecologică, dacă parcelele de teren
supuse conversiei au fost suprafețe naturale
sau agricole care nu au fost tratate cu produ-
se interzise în cadrul producției ecologice. În
această situaţie, perioada de conversie poa-
te fi luată în considerare retroactiv numai în
cazul în care s-au oferit dovezi satisfăcătoare
autorității competente care confirmă că au
fost îndeplinite condițiile pe o perioadă de cel
puțin trei ani.
Obţinerea certificării
Producția ecologică va fi certificată atunci
când la sfârşitul perioadei de conversie toa-
te cerințele specifice agriculturii ecologice au
fost respectate. Ca atare, atunci când în urma
controalelor efectuate de organismul de in-
specţie şi certificare la care este afiliat, fer-
mierul a respectat toate regulile de producţie
specifice agriculturii ecologice, acesta va pri-
mi certificatul de produs ecologic şi îşi va pu-
tea eticheta produsele cu menţiunea „produs
ecologic”. Aceasta îi dă dreptul de a valorifica
producția obținută la prețurile specifice pro-
duselor ecologice.
 Organisme de inspecție și certificare
aprobate de MADR pentru efectuarea inspecţiei şi certificării produselor
agroalimentare ecologice pe teritoriul României în conformitate cu prevederile art. 4
al Ordinului Ministrului nr. 181/2012 și art. 27 al Regulamentului (CE) 834/2007

BCS Öko-Garantie România S.R.L. Bioagricert Italia S.R.L. – Sucursala

• Cod organism: RO-ECO-001 România
• www.bcs-oeko.ro • Cod organism: RO-ECO-016
S.C. ICEA Romania S.R.L. • www.bioagricert.org
• Cod organism: RO-ECO-005 Austria Bio Garantie S.R.L. Sucursala
• www.icearomania.ro România
S.C. Ecocert S.R.L. • Cod organism:  RO-ECO-018
• Cod organism: RO-ECO-007 • www.abgro.com
• www.ecocert.com CertRom S.R.L.
S.C. Ecoinspect S.R.L. • Cod organism: RO-ECO-021
• www.certrom.ro
• Cod organism: RO-ECO-008
S.C. Ecoroiscert SRL
• www.ecoinspect.ro
• Cod organism: RO-ECO-022
BIOS S.R.L. Italia - Sucursala România
• www.ecoroiscert.ro
• Cod organism: RO-ECO-009
Mișcarea Română Pentru Calitate
• www.certbios.ro • Cod organism: RO-ECO-0223
Lacón Private Institute for Quality • www.mrco.ro
Assurance and Certification of
Organically Produced Foodstuffs
S.R.L., Germania - Sucursala Bucureşti
• Cod organism: RO-ECO-010
• www.lacon-institut.com
CERES HAPPURG GMBH - Sucursala
Iernut România
• Cod organism: RO-ECO-014
• www.ceres-cert.com
AGRECO R.F.  GÖDERZ GMBH
Germania - Sucursala România
• Cod organism: RO-ECO-015
• www.agrecogmbh.de

17
 Bune practici specifice
agriculturii ecologice
Rotaţia culturilor
în agricultura ecologică

Rotaţia în agricultura ecologică constituie un

element tehnologic de bază prin care trebuie
să se realizeze un echilibru între culturi.

La stabilirea rotaţiei trebuie să se urmărească

atingerea următoarelor obiective:
• menţinerea fertilităţii solului;
• reducerea gradului de îmburuienare;
• prevenirea şi reducerea atacului de boli şi
dăunători;
• asigurarea bazei furajere pentru animalele
din fermă.
În cadrul rotaţiei culturilor trebuie să fie
incluse leguminoasele perene şi anuale, dar
şi gramineele perene (pajişti temporare).
Leguminoasele au capacitatea de a trăi în
simbioză cu bacteriile fixatoare de azot
din genul Rhizobium. Ca atare, plantele
leguminoase (mazăre, fasole, soia, năut,
linte, bob, lucernă, trifoi ş.a.) au capacitatea
de a-şi asigura necesarul de azot prin această
simbioză, iar după recoltarea lor rămâne în
sol o cantitate apreciabilă de azot.
Culturile perene (graminee, leguminoase)
duc la creşterea conţinutului de materie
organică din sol, îmbunătăţesc structura
solului şi capacitatea acestuia de a reţine apa.
În cadrul asolamentului, culturile perene
(lucernă, trifoi, graminee) de 2-4 ani sunt
urmate de 3-4 ani de culturi anuale.
În cadrul fermei ecologice trebuie asigurată
rotaţia:
• plantelor de toamnă cu cele de primăvară;
• plantelor cu sisteme radiculare diferite;
• plantelor anuale cu cele perene;
• culturilor semănate în rânduri rare cu cele
semănate în rânduri dese;
• plantelor cu particularităţi diferite în ceea
ce priveşte consumul de apă şi elemente
nutritive;
• plantelor care nu au boli și dăunători
comuni;
• culturilor cu elemente tehnologice diferite.

18
Fertilizarea în
agricultura ecologică
Fertilizarea constituie veriga tehnologică
cheie a agriculturii ecologice. În agricultura
ecologică, baza fertilizării o constituie
utilizarea îngrăşămintelor organice şi a
îngrăşămintelor minerale naturale.
Fertilizarea organică. Îngrăşămintele or-
ganice contribuie la creşterea conţinutului
de humus al solului şi la ridicarea fertilităţii
acestuia ca urmare a:
• sporirii conţinutului de elemente nutritive;
• intensificării activităţii microbiologice;
• îmbunătăţirii structurii solului;
• măririi capacităţii solului de reținere a apei;
• îmbunătăţirii circulaţiei aerului în sol.
Materia organică ajunsă în sol prin aplicarea
îngrăşămintelor organice este descompusă
de către microorganismele solului, proces în
urma căruia sunt eliberate elemente nutritive
în forme uşor accesibile plantelor.
Îngrăşămintele organice acceptate a fi utiliza-
te în agricultura ecologică, conform Regula-
mentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei sunt
următoarele:
• gunoi de grajd fermentat, gunoi de grajd
uscat și gunoi de păsări deshidratat;
• compost din excremente de animale,
inclusiv gunoi de păsări și compost de
gunoi de grajd;
• excremente lichide de animale;
• deșeuri menajere compostate sau
fermentate;
• turbă;
• deșeuri provenite din cultivarea ciupercilor;
• guano;
• amestec de materii vegetale compostate
sau fermentate (de la obținerea de biogaz);
• produse sau subproduse de origine
animală: făină de sânge, făină de copite,
făină de coarne, făină de oase sau făină
de oase degelatinate, făină de pește, făină
de carne, făină de fulgi, lână, blană, păr,
produse lactate;
• produse și subproduse organice de origine
vegetală (de exemplu, făină din turte de
oleaginoase);
• alge și produse din alge;
• rumeguș și așchii de lemn;
• compost din scoarță de copac.
19
 Fertilizarea minerală în agricultura
ecologică. Importanţa deosebită a îngrăşă-
mintelor organice în agricultura ecologică nu
exclude utilizarea îngrăşămintelor chimice,
însă acestea trebuie să fie greu solubile, pro-
venite din roci naturale.
Îngrăşămintele minerale acceptate a fi utili-
zate în agricultura ecologică, conform Regu-
lamentului (CE) Nr. 889/2008 al Comisiei
sunt următoarele:
• fosfat natural moale şi fosfat aluminocalcic;
• zgură alcalină;
• sare brută de potasiu sau kainit;
• sulfat de potasiu, posibil cu conținut de
sare de magneziu;
• reziduu rezultat de la distilarea alcoolului
şi extract din reziduu;
• cenuşă de lemn;
• carbonat de calciu (cretă, marnă, rocă
calcică pulverizată, depozit de nisip cu alge
impregnate de calcar, cretă fosfatată);
• carbonat de calciu şi magneziu;
• sulfat de magneziu (kieserit);
20
• soluție de clorură de calciu;
• sulfat de calciu (gips);
• var industrial de la producerea zahărului;
• var industrial din procesul de fabricare sub
vid a sării;
• praf de rocă şi argile.
Utilizarea îngrăşămintelelor verzi.
Îngrăşămintele verzi sau culturile verzi
sunt plante care se încorporează în sol în
scopul îmbunătăţirii proprietăţilor acestuia.
Îngrăşămintele verzi au următoarele efecte
benefice:
• îmbogăţesc solul în materie organică;
• intensifică activitatea microbiologică a
solului;
• îmbogăţesc solul în azot, mai ales când este
vorba despre leguminoase;
• ameliorează structura solului;
• reduc eroziunea solului prin vânt sau apă;
• previn levigarea elementelor nutritive, în
special a nitraţilor.
Pentru culturile verzi fermierii pot primi plăţi
compensatorii pe suprafaţă prin „Pachetul 4:
Culturi verzi” din cadrul Măsurii 214 - Plăţi
de agro-mediu. Plantele ce pot fi utilizate ca
şi culturi verzi sunt următoarele: mazăre,
măzăriche, rapiţă, muştar, lupin, sulfină.
Semănarea culturilor verzi trebuie realizată
în perioada 1 august – 30 septembrie, iar
biomasa formată trebuie să fie încorporată în
sol în perioada 15 februarie – 31 martie.
Lucrările solului mele agricole convenţionale, astfel încât să
în agricultura ecologică nu fie perturbat prea mult sistemul biologic
al solului şi să nu fie perturbate orizonturile
solului. Astfel, arătura trebuie să fie efectuată
Prin lucrările solului se urmăreşte atingerea la adâncimi de 10-15 (20) cm, iar pentru lu-
următoarelor obiective: crările de întreţinere a arăturii se preferă vi-
• menţinerea şi intensificarea activităţii brocultoarele şi grapele rotative care lucrează
biologice a solului; superficial şi care menţin structura solului.
• menţinerea conţinutului în humus; Dacă este necesar, se poate face un subsolaj
• menţinerea structurii solului; pentru afânarea solului în profunzime, fără a
• conservarea apei în sol; se amesteca orizonturile de sol.
• afânarea solului;
• încorporarea resturilor vegetale şi a Frecvenţa lucrărilor solului trebuie redusă la
îngrăşămintelor organice sau minerale; minimum pentru prevenirea tasării solului
• combaterea buruienilor; de către utilajele agricole şi pentru a se asigu-
• prevenirea atacului de boli şi dăunători. ra solului timpul necesar refacerii humusului
şi a structurii.
În cadrul tehnologiilor de cultură, lucrările
solului reprezintă o verigă importantă şi de
aceea este necesar să fie efectuate în cele mai
bune condiţii. În acest sens, fermierul trebuie
să cunoască unele particularităţi ale terenu-
lui, tipul de sol, prezenţa buruienilor proble-
mă, unele carateristici ale speciei cultivate,
pentru punerea la punct a metodelor de lu-
cru, a utilajelor necesare şi a indicilor de exe-
cuţie a lucrărilor.

Lucrările solului trebuie să fie efectuate, pe

cât posibil, în intervalul de umiditate optimă,
pentru a avea un minimum de consumuri
energetice şi pentru a rezulta o calitate bună
a lucrărilor efectuate.

Acestea trebuie să fie efectuate superficial față

de adâncimea de execuție practicată în siste-

21
 Sămânța și semănatul în
agricultura ecologică
Materialul de înmulţire trebuie să fie pro-
dus în culturi semincere certificate ecologic,
în care se aplică metode de producţie eco-
logică. Începând cu anul 2004, în România
seminţele şi materialul săditor utilizate în
agricultura ecologică sunt obţinute prin
metode de producţie ecologice.
Seminţele nu trebuie să fie tratate la însă-
mânţare decât cu produse admise pentru
producţia ecologică şi trebuie să provină de
la un producător care a practicat tehnicile
de producţie ecologică. Atunci când nu este
posibilă utilizarea de seminţe şi material de
plantat ecologice, se pot utiliza şi seminţe şi
material de plantat convenţionale, dar netra-
tate cu produse pesticide.
22
Seminţele sau materialul săditor trebuie
să corespundă standardelor sub aspectul
însuşirilor fiziologice (germinaţie), însuşirilor
fizice (puritate fizică, componenţă botanică)
şi al stării sanitare (infestarea cu dăunători şi
infectarea cu agenţi patogeni).
Soiurile de plante cultivate trebuie să fie cele
adaptate zonei de cultură. Materialul de în-
mulţire nu trebuie să provină din organisme
modificate genetic sau orice produse derivate
din astfel de organisme.
Semănatul trebuie efectuat la epoca şi densi-
tatea optime astfel încât să se asigure condiţii
de vegetaţie cât mai favorabile plantei de cul-
tură şi mai puţin favorabile dezvoltării buru-
ienilor, bolilor şi dăunătorilor.
Controlul buruienilor
în agricultura ecologică
Buruienile sunt plante nedorite în culturile
agricole ca urmare a faptului că produc pagu-
be cantitative şi calitative.
Controlul buruienilor se realizează prin apli-
carea anumitor metode care, în funcţie de
momentul şi modul de aplicare, pot fi preven-
tive şi curative.
Metodele preventive au drept scop împie-
dicarea apariţiei şi răspândirii buruienilor.
Dintre acestea pot fi enumerate:
• rotaţia culturilor, care permite controlul
unor buruieni specifice anumitor culturi
prin evitarea înmulţirii lor exagerate, aşa
cum se întâmplă în cazul monoculturii sau
al culturii repetate;
• fertilizarea cu gunoi de grajd fermentat
sau compost, cunoscându-se că gunoiul de
grajd conţine un număr mare de seminţe de
buruieni, care, deşi trec prin tubul digestiv
al animalelor, îşi păstrează capacitatea de
germinaţie. Prin fermentare, seminţele
de buruieni îşi pierd capacitatea de
germinaţie;
• lucrările solului, prin care se poate dimi-
nua gradul de îmburuienare. Buruienile
pot fi controlate cel mai uşor atunci când
acestea se află în primele faze de vegetaţie;
• folosirea de material semincer certificat,
care este o garanţie a efectuării de lucrări de
condiţionare, prin care au fost îndepărtate
seminţele de buruieni, care pot deveni
surse de îmburuienare a culturii;
• semănatul în epoca şi la densitatea
optimă, care determină o bună dezvoltare
a plantelor de cultură, acestea fiind astfel
avantajate în competiţia cu buruienile;
• distrugerea focarelor de buruieni proble-
mă de pe terenurile necultivate.
Metodele curative au drept scop ţinerea
sub control a buruienilor apărute în cultură.
Dintre acestea pot fi enumerate:
n Combaterea manuală, care se poate efec-
tua prin:
• plivit manual;
• plivit cu oticul sau săpăliga;
• prăşit manual;
• cosit.
n Combaterea mecanică, care se poate efec-
tua prin:
• plivit mecanic, care constă în efectuarea
de lucrări cu diferite grape (cu lanţuri, cu
colţi, cu degete, rotative), cultivatoare sau
perii de buruienire;
23
 • prăşit mecanic, care constă în efectuarea de
lucrări cu ajutorul cultivatoarelor în spaţiul
dintre rândurile de plante de cultură.
n Combaterea termică, care se poate efectua
prin:
• arderea cu flacără, prin care buruienile
răsărite, în curs de răsărire sau chiar semin-
ţele de buruieni din stratul superficial al
solului sunt distruse de flacăra obţinută cu
ajutorul unei butelii prevăzute cu arzător;
• folosirea apei calde (opărirea buruienilor);
• solarizarea, prin care solul umed (irigat) se
acoperă cu o folie de plastic transparentă
sub care temperatura creşte foarte mult,
ceea ce duce la distrugerea seminţelor de
buruieni.
eliminarea repetată a plantelor (de
exemplu, prin grăpare repetată).
n Combaterea biologică, care se poate efec-
tua prin:
• combatere alelopatică, bazată pe relaţia
care există între plantele superioare prin
care unele inhibă dezvoltarea altora;
• combatere cu ajutorul insectelor sau al
microorganismelor (ciuperci).
n Combaterea biodinamică, în care se aplică
recomandările lui Rudolf Steiner, respectiv
efectul inhibant pe care-l exercită cenuşa
seminţelor de buruieni asupra buruienilor
din aceeaşi specie.

n Combaterea biotehnică se poate efectua

prin:
• mulcire, care constă în acoperirea solului
cu materie organică (resturi vegetale, paie,
frunze, rumeguş, compost etc.) sau folie de
plastic, de preferat biodegradabil;
• metoda provocaţiei (forţarea germinaţiei),
care constă în provocarea germinării
seminţelor de buruieni prin lucrări ale
solului, după care plăntuţele sunt distruse
prin diferite lucrări;
• metoda epuizării, care se aplică în cazul
buruienilor perene la care înmulţirea
se realizează prin organe vegetative
(rizomi, stoloni), constând în epuizarea
substanţelor de rezervă acumulate în
organele vegetative de înmulţire prin

24
Controlul bolilor
în agricultura ecologică

Boala este denumirea generică dată stării

plantelor asupra cărora s-a exercitat atacul
unor agenţi patogeni (microorganisme) care
dereglează starea de sănătate a plantelor.

Din categoria bolilor fac parte virozele (care

sunt produse de virusuri), microsplasmozele
(ce sunt produse de microplasme), bacterio-
zele (produse de bacterii) și micozele (care au
ca patogeni fungii).

Controlul bolilor se face prin aplicarea

anumitor metode care, în funcţie de momen-
tul şi modul de aplicare, pot fi preventive şi
curative.

Metodele preventive au drept scop împie-

dicarea apariţiei şi răspândirii bolilor, dintre
acestea putând fi enumerate:
• avertizarea, care se realizează prin
eliberarea de buletine de avertizare de către
unităţile fitosanitare judeţene, acestea
ajutându-i pe fermieri în elaborarea unei
strategii de prevenire sau de combatere a
anumitor boli;
• dezinfecţia uneltelor, utilajelor şi a hainelor
muncitorilor, care pot constitui surse de
răspândire şi înmulţire a anumitor boli;
• rotaţia culturilor, prin care se previne
înmulţirea exagerată a bolilor;
• efectuarea arăturii cât mai repede după
recoltarea plantei premergătoare, în acest
fel încorporându-se în sol agenţii patogeni
care se găsesc pe resturile vegetale, fiind
împiedicată astfel diseminarea lor prin
vânt;
• administrarea îngrăşămintelor, fiind
cunoscut faptul că îngrăşămintele cu fosfor
şi potasiu contribuie la mărirea rezistenţei
plantelor de cultură la atacul agenţilor
patogeni;
• folosirea de material semincer certificat,
prin care se evită trasmiterea anumitor
agenţi patogeni în câmp odată cu sămânţa;
• semănatul la epoca, densitatea și
adâncimea optimă, evitându-se astfel
dezvoltarea anumitor boli;

25
 • distrugerea buruienilor gazdă pentru
anumiţi agenţi patogeni, prevenindu-se
astfel apariţia şi dezvoltarea anumitor boli;
• adunarea şi distrugerea frunzelor îmbătrâ-
nite şi infectate, care pot constitui un
rezervor de agenţi patogeni, de unde
infecţia se poate generaliza la nivelul
întregii plante şi apoi la nivelul întregii
culturi;
• adunarea şi distrugerea resturilor vegetale
infectate, evitându-se astfel diseminarea şi
atacul anumitor boli;
• prevenirea apariţiei samulastrei, mai
ales la floarea-soarelui (care favorizează
înmulţirea putregaiului alb) şi la cerealele
păioase (care favorizează înmulţirea
ruginilor);
• folosirea de soiuri/hibrizi rezistenţi/tole-
ranţi la atacul bolilor;
• văruirea trunchiului copacilor, a depo-
zitelor şi a magaziilor, care reprezintă o
măsură obligatorie de igienă culturală.
Metodele curative au drept scop ţinerea
sub control a bolilor deja apărute în cultură,
dintre acestea putând fi enumerate:
n Combaterea fizică:
• combatere prin temperaturi ridicate,
metodă ce se pretează în spaţiile închise de
tip răsadniţe, sere sau solarii, prin folosirea
de abur fierbinte, iar pe suprafaţe mici
chiar a apei clocotite. În condiţii de câmp,
combaterea prin temperaturi ridicate
a agenţilor patogeni poate fi efectuată
26
în lunile de vară prin afânarea solului,
umectarea acestuia şi acoperirea cu folie
de plastic de culoare închisă timp de 2-4
săptămâni;
• combatere prin foc, metodă ce constă în
adunarea şi arderea resturilor vegetale
după un atac puternic;
• trecerea seminţelor cu tegumentul gros
prin flacără, care asigură distrugerea
agenţilor patogeni de pe suprafaţa
acestora;
• solarizare, care presupune tratarea se-
minţelor prin expunere la soare pentru dis-
trugerea agenţilor patogeni de la suprafaţa
acestora de către radiaţiile solare.
n Combaterea mecanică:
• tăierea părţilor de plantă bolnave sau a
plantelor bolnave în întregime, cum sunt
ramurile de pomi care sunt uscate, pomii
sau butucii de viţă-de-vie care sunt în
întregime bolnavi, care se taie şi se scot din
plantaţie;
• sortarea, care în general se efectuează
mecanic la seminţe sau manual la tuberculii
de cartof, bulbii de ceapă sau boabele de
fasole.
n Combaterea chimică, care se poate efectua
prin folosirea de:
• silicat de sodiu, care se utilizează pentru
combaterea speciilor de Botrytis,
Sclerotinia, Phytium;
• extract de compost, care poate fi folosit
pentru combaterea făinării;

• permanganat de potasiu, care se foloseşte
numai la pomii fructiferi şi vița-de-vie
pentru combaterea făinării;
• produse pe bază de cupru, sub formă de
hidroxid de cupru, oxiclorură de cupru,
sulfat (tribazic) de cupru, oxid de cupru,
octanoat de cupru, care se folosesc de
exemplu pentru combaterea manei la viţa-
de-vie sau a rapănului la pomacee înainte
de înflorit. Doza totală de cupru nu trebuie
să depăşească 6 kg/ha/an;
• produse pe bază de sulf, care se utilizează
pentru combaterea făinării la viţa-de-vie şi
la pomii fructiferi;
• hidroxid de calciu, care se foloseşte numai
la pomii fructiferi, inclusiv pepiniere,
pentru a controla ulceraţia ramurilor.
n Combaterea biologică:
• combatere cu ajutorul microorganismelor
(preparate cu spori de ciuperci, extracte de
ciuperci sau cu bacterii);
• combatare prin utilizarea de preparate cu
extracte de plante (de exemplu, extractul
din sunătoare care este utilizat pentru
combaterea mozaicului şi pătării brune a
tutunului şi tomatelor);
• preimunizarea plantelor, care constă în
tratarea plantelor tinere cu tulpini (suşe)
nevirulente sau slab virulente de virusuri
sau bacterii patogene, ceea ce duce la
formarea în plantă de anticorpi specifici,
iar planta devine rezistentă la atacul
virusului sau bacteriei respective.
n Combatere biotehnică:
• culturi de meristeme, prin care se asigură
obţinerea de material semincer liber de
viruşi şi alţi agenţi patogeni, tehnica fiind
extinsă pe scară largă în înmulţirea unor
flori, a pomilor fructiferi, a cartofului s.a.;
• combatere biodinamică, care se poate
efectua prin prepararea de extracte din
plante care se aplică prin pulverizare la sol
sau la plantă.
27
 Controlul dăunătorilor
în agricultura ecologică
Dăunătorii sunt organisme animale care
atacă plantele sau produsele vegetale, pro-
ducând pagube cantitative şi calitative. În
grupa dăunătorilor intră: acarienii, nemato-
zii, insectele, moluştele, păsările, mamifere-
le. Controlul dăunătorilor se realizează prin
aplicarea anumitor metode, care, în funcţie
de momentul şi modul de aplicare, pot fi pre-
ventive şi curative.
Metodele preventive au drept scop împie-
dicarea apariţiei şi răspândirii dăunătorilor,
dintre acestea putând fi enumerate:
• avertizarea, care se realizează prin
eliberarea de buletine de avertizare de către
unităţile fitosanitare judeţene, acestea,
punându-i în gardă pe fermieri cu privire
la pericolul dezvoltării anumitor specii de
dăunători;
• rotaţia culturilor prin care se previne
înmulțirea exagerată a unor dăunători;
• lucrările solului, prin care sunt distruşi sau
se împiedică dezvoltarea dăunătorilor care
se găsesc în sol;
• semănatul în epoca optimă, prin care se
evită atacul unor dăunători, cum ar fi
muştele şi afidele cerealelor şi gândacul
ghebos, care se pot dezvolta în cazul
semănatului timpuriu;
• îndepărtarea buruienilor gazdă pentru
anumiţi dăunători (de exemplu, mohorul
28
care este plantă gazdă pentru sfredelitorul
porumbului);
• recoltarea la timp şi fără pierderi a cultu-
rilor care să ducă la apariţia samulastrei. La
cerealele păioase, samulastra favorizează
înmulţirea muştelor cerealelor şi a afidelor;
• tocarea resturilor vegetale rămase după
recoltare, care conduce şi la combaterea
dăunătorilor ce se găsesc pe acestea, în
diferite stadii de dezvoltare;
• folosirea de soiuri/hibrizi rezistenţi la
atacul dăunătorilor.
Metodele curative au drept scop ţinerea
sub control a dăunătorilor deja apăruţi în cul-
tură, dintre acestea putând fi enumerate:
n Combaterea fizică:
• combatere prin temperaturi ridicate sau
scăzute, această metodă pretându-se a fi
folosită în spaţii închise de tip depozit, sere
sau solarii;
• combatere prin foc, respectiv arderea
dăunătorilor (de exemplu, arderea omizilor
din pomi cu ajutorul unor făclii);
• combatere prin folosirea luminii, care
se bazează pe atragerea unor specii de
insecte prin lumină (de exemplu, fluturii
crepusculari şi nocturni) şi combaterea
acestora;
• folosirea sunetelor care pot fi utilizate
pentru îndepărtarea păsărilor, a rozătoa-
relor, dar şi a mamiferelor (de exemplu,
porcii mistreţi).
n Combaterea mecanică se poate efectua
prin:
• colectarea şi distrugerea insectelor
dăunătoare (de exemplu, omida păroasă a
dudului, gândacul din Colorado s.a.);
• folosirea de plante capcană care sunt
preferate de către insectele dăunătoare
pe care acestea se localizează, după care
plantele sunt eliminate împreună cu
insectele de pe ele;
• folosirea inelelor cu clei, care sunt benzi
de hârtie impermeabilă pe care se găseşte
un strat de clei nesicativ şi care se aplică
pe trunchiurile sau ramurile groase ale
pomilor împotriva femelelor de cotari;
• răzuirea scoarţei pomilor, mai ales a
aceleia care se exfoliază, pentru că aceasta
constituie un mediu favorabil de adăpostire
şi înmulţire a insectelor dăunătoare;
• inundarea, care se face prin turnarea
de apă în galeriile de rozătoare (şoareci,
şobolani), cârtiţe, coropişniţe, acestea
ieşind la suprafaţă unde sunt prinse;
• stropirea cu apă, cum este stropirea
repetată cu apă rece pentru combaterea
afidelor;
• instalarea de sperietori, pentru alungarea
păsărilor care atacă diferitele culturi;
• instalarea de plase şi garduri în jurul
culturilor agricole, pentru a ţine la distanţă
rozătoarele, iepurii, căprioarele, porcii
mistreţi, sau instalarea de plase deasupra
culturilor agricole în perioada de maturare
a fructelor, pentru a se preveni atacul
păsărilor (de exemplu, la viţa-de-vie).
n Combaterea chimică, care se poate efectua
prin folosirea de:
• sare de potasiu din acizi grași (săpun
moale), care se foloseşte pentru combaterea
păduchilor de frunze, în concentraţie de
1,5-3%;
• extracte din plante, cum sunt: folosirea
soluţiei de urzici macerate sau de ferigă,
ori a soluţiei de tutun pentru combaterea
afidelor; folosirea infuziei de coriandru
sau pătrunjel împotriva gândacului din
Colorado;
• fosfat feric (fier (III) ortofosfat), utilizat ca
moluscocid;
• produse admise numai pentru capcane:
fosfat diamoniu, feromoni, piretroizi (doar
deltametrin sau lambda-cihalotrin);
• alte produse: uleiuri vegetale (ulei de
mentă, ulei de pin, ulei de chimion),
piretrine extrase din Chrysanthemum
cinerariaefolium, ulei de parafină, uleiuri
minerale.
n Combaterea biologică poate fi:
• combatere cu ajutorul plantelor care, prin
conţinutul în anumite principii active, au
o acţiune repelentă sau chiar de distrugere
asupra insectelor. Astfel de plante sunt:
ceapa, usturoiul, coada şoricelului, pelinul,
levănţica, tutunul s.a.;
• combatere cu ajutorul acarienilor şi
insectelor, care pot fi prădători sau paraziţi.
Ca exemple de prădători, pot fi enumeraţi:
păianjenul prădător (Phytoseiulus
persimilis) folosit pentru combaterea
29
 păianjenului roşu (Tetranychus urticae);
buburuza (Coccinella 7-punctata), folosită
pentru combaterea păduchilor de frunze,
gândacului ovăzului, tripşilor grâului s.a.
Ca exemple de paraziţi, pot fi enumeraţi:
viespea Trichogramma evanescens, folo-
sită pentru combaterea fluturelui alb al
verzei; viespea Encarsia formosa, folosită
pentru combaterea musculiţei albe de seră;
• combatere cu ajutorul microorganismelor,
prin folosirea de biopreparate virotice,
biopreparate bacteriene (precum Bacillus
thuringiensis utilizat pentru combaterea
omizilor diferitelor specii de lepidoptere),
biopreparate fungice, protozoare şi
nematozi;
• combatere cu ajutorul altor animale,
cum sunt păsările, broaştele, aricii, care
consumă insectele dăunătoare din culturile
agricole;
• autocidia, care constă în inducerea sterili-
tății masculilor unor specii de insecte în
laborator prin diferite tehnici (iradiere,
utilizarea de chemosterilizanţi), după care
sunt lansaţi în natură, fără ca aceștia să
mai poată asigura perpetuarea speciei.

n Combaterea biotehnică, care se poate efec-

tua prin:
• instalarea de capcane cu feromoni (de
obicei, feromoni sexuali) care se instalează
în culturile agricole pentru atragerea
insectelor dăunătoare de un anumit sex
(masculii) și combaterea lor prin lipirea pe
suportul cleios al capcanei;
• folosirea capcanelor colorate (foi adezive,
lipicioase), cum este folosirea în sere
a capcanelor galbene pentru atragerea
musculiţei albe de seră.

n Combatere biodinamică bazată pe prinde-

rea insectelor, incinerarea lor şi utilizarea ce-
nuşei rezultate pentru stropirea plantelor.

30
Irigarea în agricultura ecologică
Irigarea este obligatorie pentru zonele în care
se manifestă seceta, dar şi pentru unele specii
care necesită, din punct de vedere al ecologiei,
zone umede şi răcoroase, dar datorită impor-
tanţei lor se cultivă şi în zona de stepă mai us-
cată sau pe soluri mai ușoare (nisipoase).
Apa trebuie folosită în agricultura ecologică
în mod cât mai raţional şi responsabil. Atunci
când se irigă, trebuie luate toate măsurile
de reducere la minimum a pierderilor de apă
prin evaporare, precum şi a scurgerilor la
suprafaţă. De asemenea, trebuie luate toate
măsurile pentru eliminarea oricăror surse de
poluare a apelor de suprafaţă şi de adâncime.
Momentele optime de udare sunt diferite
în funcţie de specia cultivată, dar şi de condi-
ţiile climatice. Astfel, trebuie avute în vedere
cu prioritate udările din lunile de vară, care
de obicei sunt secetoase în condiţiile ţării
noastre.
Ca metode de udare, sunt utilizate udarea pe
brazde sau prin aspersiune, iar în prezent se
extinde udarea prin picurare.
31
 Metode şi tehnici specifice
creşterii animalelor în
agricultura ecologică
Sectorul zootehnic reprezintă o componentă
de bază a exploataţiei agricole ecologice, care
pe de o parte reprezintă un debuşeu al unor
produse ecologice vegetale din cadrul explo-
ataţiei agricole, realizând astfel integrarea
producţiei agricole vegetale şi animale, iar pe
de altă parte asigură îngrăşămintele organice
ce vor fi utilizate pentru fertilizarea terenu-
rilor agricole. De asemenea, prezenţa secto-
rului zootehnic în cadrul exploataţiei agricole
asigură stabilitatea, biodiversitatea şi durabi-
litatea exploataţiei agricole ecologice.
Adăpostirea animalelor
Adăpostirea animalelor nu este obligatorie
în regiunile cu condiții climatice care permit
animalelor să trăiască afară. Acolo unde se
impune, adăposturile trebuie să permită ae-
risirea naturală și pătrunderea luminii.
Densitatea animalelor în clădiri trebu-
ie să ofere confort, bunăstare și să respecte
nevoile specifice ale animalelor, care depind
în principal de specie, rasă și vârsta animale-
lor. Astfel, animalele trebuie să aibă suficient
spațiu pentru a sta confortabil în picioare, a se
așeza ușor, a se întoarce, a se ghemui, respec-
tiv pentru a sta în orice poziție și a efectua ori-
ce mișcare firească, cum ar fi întinderea sau
bătaia din aripi. Densitatea totală a animale-
32
lor va fi de așa natură încât să nu depășească
limita de 170 kg de azot pe an și hectarul de
suprafață agricolă. Atât suprafețele minime
interioare și exterioare, cât şi numărul ma-
xim de animale pe hectar sunt prevăzute în
Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei
(anexele III şi IV).
Accesul la suprafețele în aer liber
Animalele erbivore trebuie să aibă acces la
pășuni de fiecare dată când condițiile o per-
mit, iar păsările trebuie să aibă acces la o su-
prafață în aer liber pentru cel puțin o treime
din viața lor. Suprafețele în aer liber pentru
păsările de curte sunt în cea mai mare parte
acoperite cu vegetație și prevăzute cu insta-
lații de protecție. Acestea trebuie să permită
păsărilor de apă accesul ușor la un număr
adecvat de adăpătoare și jgheaburi cu hrană.
Gestionarea animalelor
Operațiuni precum atașarea de benzi elasti-
ce pe cozile oilor, scurtarea cozilor, tăierea
dinților, a ciocurilor și a coarnelor sunt in-
terzise în agricultura ecologică. Unele dintre
aceste operațiuni pot fi autorizate, pe bază
individuală, de autoritatea sau organismul
competent, din motive de siguranță sau în
cazul în care acestea sunt necesare în scopul
îmbunătățirii stării de sănătate, a bunăstării
sau a igienei efectivelor de animale. În aceste
situaţii, suferința animalelor se reduce la mi-
nimum, prin administrarea anestezicelor și/
sau a analgezicelor corespunzătoare și prin
realizarea operațiunii la vârsta cea mai potri-
vită, de personal calificat.
Încărcarea, transportul și descărcarea anima-
lelor se vor efectua fără utilizarea stimulilor
electrici de constrângere sau a vreunei sub-
stanțe tranchilizante alopatice. De asemenea,
durata transportului animalelor trebuie să fie
redusă la minimum.
Personalul de îngrijire trebuie să dispună de
cunoștințe de bază și de aptitudinile necesare
în ceea ce privește nevoile de sănătate și bu-
năstare ale animalelor.
Hrana pentru animale
La erbivore, cu excepția perioadei anuale de
transhumanță, cel puțin 50% din furaje tre-
buie să provină din unitatea proprie sau, dacă
nu este posibil, sunt produse în cooperare cu
alte exploatații agricole ecologice în principal
situate în aceeași regiune.
Sistemele de creștere pentru erbivore se ba-
zează pe utilizarea maximă a pășunilor pen-
tru păscut în funcție de disponibilitatea pășu-
nilor în diferitele perioade ale anului.
Cel puțin 60% din materia uscată din ra-
țiile zilnice ale erbivorelor constă în furaje
33
 lare, decât ca formă de tratament terapeutic
veterinar, în cazul unui exemplar individual.

Prevenirea și tratarea bolilor

Prevenirea bolilor se bazează pe selecția ra-
selor și a liniilor, pe practici de gestionare a
creșterii, pe o hrană de cea mai bună calitate,
pe densitatea adecvată a efectivelor și pe adă-
postirea adecvată și corespunzătoare menți-
nută în condiții de igienă.

Este interzisă utilizarea medicamentelor alo-

patice veterinare obținute prin sinteză chimi-
că sau a antibioticelor pentru tratamentele
grosiere, furaje proaspete sau uscate ori din
profilactice. De asemenea, este interzisă uti-
furaje însilozate. Este permisă o reducere la
lizarea substanțelor pentru stimularea creș-
50% pentru animalele din producția de lapte
terii sau a producției (inclusiv antibiotice,
pentru o perioadă maximă de trei luni la înce-
coccidiostatice și alți aditivi artificiali pentru
putul perioadei de lactație.
stimularea creșterii) și utilizarea hormonilor
sau a substanțelor similare pentru controlul
Toate mamiferele tinere vor fi hrănite cu lap-
reproducerii sau în alte scopuri.
te matern, pe o perioadă minimă de trei luni
pentru bovine, inclusiv speciile Bubalus și
Adăposturile, țarcurile, echipamentele și us-
Bison și ecvidee, 45 de zile pentru ovine și ca-
tensilele trebuie să fie curățate și dezinfec-
prine și 40 de zile pentru porcine.
tate pentru a preveni infectarea și apariția
organismelor purtătoare de boli.
Este interzisă ținerea animalelor într-o sta-
re care poate favoriza anemia sau supunerea
acestora la regimuri care pot favoriza anemia.
De asemenea, este interzisă hrănirea forțată.

Reproducerea animalelor
Pentru reproducere, se folosesc metode natu-
rale, fiind totuşi permisă şi inseminarea arti-
ficială. Reproducerea nu trebuie să fie indusă
prin tratament hormonal sau substanțe simi-

34
Etichetarea şi comercializarea
produselor agricole ecologice
Reguli de etichetare Folosirea siglei comunitare trebuie să fie
însoțită de indicarea locului de producere a
În urma controalelor efectuate de organismele materiilor prime agricole. Această indicație
de inspecție și certificare, fermierii care au poate fi de forma:
respectat regulile de producție vor primi • „Agricultură UE”, atunci când materia
certificatul de produs ecologic și își vor primă agricolă a fost produsă în UE;
putea eticheta produsele cu mențiunea • „Agricultură non-UE”, atunci când materia
„produs ecologic”. agricolă primă a fost produsă în țări terțe;
• „Agricultură UE/non-UE”, atunci când
Prevederile privind etichetarea produselor o parte din materia primă agricolă a fost
obţinute din agricultura ecologică sunt foar- produsă pe teritoriul Comunității iar altă
te precise. Acestea au în vedere să ofere în- parte a fost produsă în țări terțe.
credere deplină consumatorilor că produsele
care poartă eticheta de produs ecologic sunt
obţinute în conformitate cu regulile şi princi-
piile agriculturii ecologice. Pe eticheta care se
aplică pe un produs ecologic sunt obligatorii
următoarele menţiuni:
• referirea la modul de producţie ecologic;
• sigla națională și sigla comunitară;
• numele şi codul organismului de inspecţie
şi certificare care a efectuat inspecţia şi a
eliberat certificatul de produs ecologic.

Sigla națională „ae”, specifică produselor eco-

logice, și sigla comunitară sunt folosite pentru
a completa etichetarea, în scopul identificării
de către consumatori a produselor obținu-
te în conformitate cu metodele de producție
ecologică.

35
 Modalităţi de comercializare
Unul dintre principalele scopuri ale agricul-
turii ecologice este producerea de alimente cu
gust, textură şi calităţi autentice şi atractive.
Pe lângă furnizarea de alimente gustoase şi
autentice, agricultura ecologică are ca scop
şi obţinerea de produse diversificate, care co-
respund preferinţelor şi abilităţilor culinare
ale consumatorului modern. Aceasta însem-
nă că produsele ecologice moderne sunt re-
prezentate nu numai de produse proaspete,
livrate direct de la fermă, ci şi de produse ce
implică metode complexe de procesare, pre-
cum vinul, berea, băuturile răcoritoare, pas-
tele făinoase, iaurtul, brânzeturile, prepara-
tele din carne etc.
În comercializarea produselor provenite din
agricultura ecologică se preferă distanţele
scurte pentru transportul produselor la piaţă
şi se pune accent pe producţia de alimente de
sezon.
Comercializarea produselor agricole ecologi-
ce se face pe canale de piaţă variate, precum:
• magazine specializate, destinate exclusiv
produselor ecologice;
• supermarket-uri, prin intermediul raioane-
lor special destinate produselor ecologice;
• vânzare directă, care se poate face după
două concepte şi anume:
• „Fermieri în oraş”, produsele ecologice
fiind vândute de fermieri direct în pieţe
36
locale, la diferite evenimente promoţio-
nale sau anumitor grupuri de cumpără-
tori;
• „Orăşeni în fermă”, produsele ecologi-
ce fiind vândute direct la poarta fermei
ecologice sau prin intermediul unităţi-
lor agroecoturistice.
• sectorul de catering şi servicii alimentare,
care prepară diferite produse alimentare
ecologice;
• „Achiziţii verzi” la nivelul autorităţilor pu-
blice şi sectorului privat, care pot cumpăra
pentru diferite destinaţii produse agricole
ecologice;
• promovare şi chiar vânzare prin interme-
diul internetului.
De multe ori, fermierii discută direct cu con-
sumatorii despre produsele pe care aceştia le
cumpără, ajutându-i să înţeleagă exact cum
au fost ele obţinute şi prezentându-le nume-
roasele beneficii ale unei abordări durabile a
producţiei alimentare. În acest mod, ei mă-
resc gradul de conştientizare al consumatori-
lor, dându-le sfaturi despre implicaţiile con-
sumării unor alimente şi băuturi.
Legislaţia privind
agricultura ecologică
Legislația Comunitară
• Regulamentul de punere în aplicare
(UE) nr. 586/2013 al Comisiei din 20
iunie 2013 de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 1235/2008 şi de derogare de la Re-
gulamentul (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce
privește data transmiterii raportului anual.
• Regulamentul de punere în aplicare
(UE) nr. 567/2013 al Comisiei din 18 iu-
nie 2013 de rectificare a Regulamentului (CE)
nr. 1235/2008.
• Regulamentul de punere în aplicare
(UE) nr. 392/2013 al Comisiei din 29
aprilie 2013 de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 889/2008 în ceea ce privește siste-
mul de control al producției ecologice.
• Regulamentul (CE) nr. 537/2009 al Co-
misiei din 19 iunie 2009 de modificare a Re-
gulamentului (CE) nr. 1235/2008, în ceea ce
priveşte lista ţărilor terţe din care trebuie să
provină anumite produse agricole obţinute
prin metode de producţie ecologică pentru a
putea fi comercializate în Comunitate.
• Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al
Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire
a normelor de aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește
regimul de import al produselor ecologice din
țări terțe.
• Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al
Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabili-
re a normelor de aplicare a Regulamentului
(CE) nr. 834/2007 al Consiliului.
• Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al
Parlamentului European şi al Consiliu-
lui din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor
de acreditare şi de supraveghere a pieţei în
ceea ce priveşte comercializarea produselor
şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.
339/93.
• Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Co-
misiei din 5 iunie 2008 de stabilire a nor-
melor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.
3/2008 al Consiliului.
• Regulamentul (CE) nr. 3/2008 al Con-
siliului din 17 decembrie 2007 privind acţiu-
nile de informare şi promovare pentru produ-
sele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe.
• Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al
Consiliului din 28 iunie 2007 privind pro-
ducţia ecologică şi etichetarea produselor
ecologice, precum şi de abrogare a Regula-
mentului (CEE) nr. 2092/91.
37
 Legislația Națională
• Ordinul nr. 1253 din 6 noiembrie 2013 pen-
tru aprobarea regulilor privind înregistrarea opera-
torilor în agricultura ecologică.
• Hotărârea nr. 418 din 26 iunie 2013 pentru
completarea Hotărârii Guvernului nr. 759/2010.
• Ordinul nr. 383 din 23 mai 2013 privind mo-
dificarea anexei nr. 8 la Ordinul Ministrului Agri-
culturii şi Dezvoltării Rurale nr. 181/2012 pentru
aprobarea regulilor privind organizarea sistemului
de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică.
• Ordinul nr. 378 din 23 mai 2013 privind mo-
dificarea şi completarea Ordinului Ministrului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr.
219/2007 pentru aprobarea regulilor privind înre-
gistrarea operatorilor în agricultura ecologică.
• Hotărârea nr. 131 din 27 martie 2013 pen-
tru stabilirea măsurilor şi sancţiunilor necesare în
vederea respectării prevederilor Regulamentului
(CE) nr. 834/2007 al Consiliului.
• Hotărârea nr. 911 din 5 septembrie 2012 pen-
tru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 759/2010
şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 796/2012
privind schema de ajutor specific acordat producă-
torilor de lapte şi de carne de vită din zonele defa-
vorizate.
• Ordinul nr. 187 din 24 august 2012 privind
completarea Ordinului Ministrului Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 219/2007.
• Ordinul nr. 181 din 16 august 2012 pentru
aprobarea regulilor privind organizarea sistemului
de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică.
• Ordinul nr. 147 din 16 iunie 2011 pentru modi-
ficarea anexei la Ordinul Ministrului Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale nr. 17/2011.
• Hotărârea nr. 590 din 8 iunie 2011 pentru
modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului
nr. 759/2010.
• Ordinul nr. 17 din 20 ianuarie 2011 privind
38
aprobarea reducerilor şi excluderilor aplicabile ce-
rerilor de plată a ajutorului specific pentru îmbu-
nătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de
agricultură ecologică.
• Hotărârea nr. 1303 din 15 decembrie 2010
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Gu-
vernului nr. 755/2010 privind schema de ajutor
specific acordat producătorilor de lapte de vacă
din zonele defavorizate şi a Hotărârii Guvernului
nr. 759/2010.
• Hotărârea nr. 1095 din 2010 pentru modifi-
carea Hotărârii Guvernului nr. 755/2010 privind
schema de ajutor specific acordat producătorilor de
lapte de vacă din zonele defavorizate şi a Hotărârii
Guvernului nr. 759/2010.
• Ordinul nr. 252 din 2010 pentru modificarea
Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi
Dezvoltării Rurale nr. 219/2007.
• Hotărârea nr. 759 din 21 iulie 2010 cu mo-
dificările și completările ulterioare privind
acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţi-
rea calităţii produselor agricole în sectorul de agri-
cultură ecologică.
• Ordinul nr. 51 din 1 martie 2010 pentru apro-
barea regulilor naționale privind autorizarea im-
porturilor de produse agroalimentare ecologice din
țări terțe.
• Ordinul nr. 219 din 21.03.2007 cu modifică-
rile și completările ulterioare pentru aproba-
rea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în
agricultura ecologică.
• Ordinul nr. 317/190 din 11 mai 2006 privind
modificarea şi completarea anexei la Ordinul Mi-
nistrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi
al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Pro-
tecţia Consumatorilor nr. 417/110/2002 pentru
aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea
produselor agroalimentare ecologice.
• Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 17 aprilie
2000 privind produsele agroalimentare ecologice.
Măsuri de sprijin pentru
agricultura ecologică
Sprijin pentru fermele aflate în perioada de
conversie la agricultura ecologică
Ajutorul specific se acordă sub formă de plăţi anu-
ale suplimentare exploataţiilor din producţia ve-
getală şi animalieră, care sunt înregistrate în sis-
temul de agricultură ecologică, se află în perioada
de trecere de la agricultura convenţională la agri-
cultura ecologică (perioada de conversie), deţin un
contract încheiat cu un organism de inspecţie şi
certificare şi se angajează să rămână în acest sis-
tem de agricultură pe o durată de 5 ani.
Sprijinul se acordă conform Hotărârii Guvernului
nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare speci-
fice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agri-
cole în sectorul de agricultură ecologică, cu modifi-
cările şi completările ulterioare.
Pentru anul 2014, cererea de solicitare a ajuto-
rului specific se poate depune până la data de
28 noiembrie 2014, conform Hotărârii Guvernu-
lui nr. 769/2014, pentru completarea Hotărârii
Guvernului nr. 759/2010, privind acordarea de
ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calită-
ţii produselor agricole în sectorul de agricultură
ecologică, precum şi pentru stabilirea unor măsuri
pentru anul 2014.
Plăţi compensatorii pe suprafaţă pentru
utilizatorii de terenuri agricole
Plăţile compensatorii pe suprafaţă pentru utiliza-
torii de terenuri agricole ecologice se aplică prin
„Măsura 214- Plăţi de agro-mediu, Pachetul 5:
Agricultură ecologică”. Plăţile pentru angajamen-
tele încheiate în cadrul acestui pachet vizează tere-
nurile agricole certificate în agricultura ecologică,
existând următoarele variante/sub-pachete:
• Varianta 5.1 - Culturi agricole pe terenuri arabile
(inclusiv plante de nutreţ);
• Varianta 5.2 - Legume (incl. ciuperci şi cartofi);
• Varianta 5.3 - Livezi;
• Varianta 5.4 - Vii;
• Varianta 5.5 - Plante medicinale şi aromatice.
Pachetul 5: Agricultură ecologică, variantele 5.1 -
Culturi agricole pe teren arabil (inclusiv plante de
nutreţ) sau 5.2 - Legume (inclusiv ciuperci şi car-
tofi) pot fi combinat pe aceeaşi suprafaţă de teren
arabil cu „Pachetul 4 - Culturi verzi”.
Sprijin pentru promovarea produselor
ecologice
În vederea promovării produselor ecologice,
Comisia Europeană acordă sprijin de până la 50%
programelor de informare şi promovare propuse
de organizaţiile profesionale şi interprofesionale
din sector, care participă cu minim 20 % din costul
real al acţiunilor, cofinanţarea fiind asigurată de
la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile
Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului
privind acţiunile de informare şi promovare pentru
produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe
şi cu Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Comisiei
de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentu-
lui (CE) nr. 3/2008.
39
 Bibliografie

1. Boboc Viorica, 2005. Managementul fermelor avicole ecologice. Editura Cartea Universitară,
București.
2. Davidescu D., Velicica Davidescu, 1994. Agricultura biologică – o variantă pentru
exploataţiile mici şi mijlocii. Editura Ceres, Bucureşti.
3. Ion V., Lenuța Iuliana Bucată, Șt. Diaconescu, J. Gieraths, W. Weiller, 2004. Agricultură
ecologică. Editura Alma Mater, Sibiu.
4. Penescu A., Ionescu N., 2013. Combaterea biologică a buruienilor. Editura Ceres, București.
5. Roman Gh.V., V. Ion, Lenuţa Iuliana Epure, Maria Toader, Alina Maria Truţa, Elena Mirela
Duşa, A.Gh. Băşa, 2008. Principii şi practici de bază în agricultura ecologică. Editura ALPHA
MDN Buzău.
6. Roman Gh.V., Alina Maria Ionescu, Maria Toader, Lenuţa Iuliana Epure, V. Ion,
M. Mihalache, Daniela Mihalache, Mihaela-Ioana Georgescu, Ionela Dobrin, 2010. Dicţionar
enciclopedic de agricultură ecologică. Editura Universitară.
7. Toncea I., 2002. Ghid practic de agricultură ecologică. Editura AcademicPres, Cluj-Napoca.
8. Toncea I., R. Stoianov, 2002. Metode ecologice de protecţie a plantelor. Editura Ştiinţelor
Agricole, Bucureşti.
9. Zaharia M.S., 2010. Structurarea fermelor ecologice. Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.
*** Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia
ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE)
nr. 2092/91.
*** Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor
de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului.
*** http://www.madr.ro/ro/agricultura-ecologica.html
*** http://www.apia.org.ro/ro/campanie-2014/materiale-informare-plati-pe-suprafata-2014

40
Contact:

Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961

Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

E-mail: info@rndr.ro

Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea

Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin FEADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.

2014

Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

Se distribuie gratuit.

Departamentul Publicaţii USR

41


Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale