SEMIOLOGIA

 CUNOAȘTERII  
 
 
PSIHICUL  este  noțiunea  generalã,  funcția  universalã  a  noastrã  prin  care  avem  CAPACITATEA  DE  
A  NE  LEGA  DE  CEILALȚI  și  de  LUMEA  EXTERIOARÃ.    
 
Când   facem   acest   lucru   în   MOD   PERSONAL,   prin   OPERA   NOASTRÃ,   prin   realizãri   deosebite,  
aceasta  înseamnã  PERSONALITATE.    
 
Aceastã  personalitate  trebuie  sã  aibã  mereu  la  bazã  o  trezie,  o  CONȘTIINȚÃ,  un  prezent:  
 
v Partea  bazalã  a  acestei  conștiințe  se  cheamã  CONȘTIENȚĂ  
 
v Pe  ea  se  sprijinã  celelalte  trei  porțiuni  ale  conștiinței:  
v CUNOAȘTEREA  
v AFECTIVITATEA    
v ACTIVITATEA  
 
La   un   moment   dat,   în   orice   moment   dat,   conștiința   prezintã   TOATE   LATURILE,   împãrțirea  
fãcându-­‐se  doar  pentru  uz  didactic.  
 
Deci   dacã   am   schematiza,   folosind   imaginea   unor   cercuri   concentrice,   cercul   exterior   (cu  
diametrul   cel   mai   mare,   deci   noțiunea   cea   mai   largã,   mai   cuprinzãtoare)   este   PSIHICUL;  
urmãtorul,  înglobat  în  primul  este  PERSONALITATEA  ;  cel  de-­‐al  treilea  este  CONȘTIINȚA  cu  stratul  
bazal  al  CONȘTIENȚEI  și  cel  superior  al  CUNOAȘTERII,  AFECTIVITÃȚII  ȘI  ACTIVITÃȚII.  
 
 

  1  
 SEMIOLOGIA  CUNOAȘTERII  (COGNITIVĂ)  
 
CUNOAȘTEREA   este   acea   porțiune   a   CONȘTIINȚEI   care   permite   REFLECTAREA   REALITÃȚII  
EXTERIOARE  și  INTERIOARE.    
 
Analitic,  ea  se  compune  din  douã  straturi:  
Ø unul  imediat,  concret,  intuitiv:  SENZAȚII,  PERCEPȚII,  REPREZENTÃRI  
Ø un  al  doilea  strat:  GÂNDIRE,  MEMORIE,  IMAGINAȚIE  
 
SCOPUL   CUNOAȘTERII:   ea   permite,   este   un   MIJLOC   uman   de   ORIENTARE,   de   ADAPTARE  
EFICIENTÃ,  cu  scopul  satisfacerii  trebuințelor  omenești  (nevoi).  
Cunoașterea   nu   are   o   importanțã   primordialã   pentru   viața   practicã,   ci   doar   orientativã.   Omul  
are  în  primul  rând  nevoi  (interese),  dar  cu  cât  are  cunoașterea  mai  buna,  el  este  mai  informat  și  
ajunge   mai   ușor   la   satisfacerea   nevoilor.   Aceastã   structurare   a   cunoașterii   poartã   numele   de  
INTELIGENȚA  persoanei,  aptitudine   înnãscutã  dar  și  cultivatã,  pentru  a  putea  SELECTA,  pentru  a  
putea  avea  mãsurã  în  cunoaștere,  pentru  a  ne  feri  în  ultimã  instanțã  de  invazia  cunoașterii,  de  
prea  multã  cunoaștere.  Cu  prea   puținã   cunoaștere  suntem  oligofreni,  cu  prea   multã  putem  fi  fie  
confuzi,  fie  paranoici  (suntem  suprasaturați   de   informație).  Deci  este  bine  sã  pãstrãm   linia   de  
mijloc  a  cunoașterii.  
 
În  mod  sistematic,  semiologia  ar  trebui  sã  se  compunã  din  trei  planuri:  
Ø SEMIOLOGIA  COMPORTAMENTULUI  VERBAL  și  NONVERBAL  
Ø 2  PLANURI  ALE  MOTIVAȚIEI  COMPORTAMENTULUI:    
o SEMIOLOGIA  COGNITIVÃ    
o SEMIOLOGIEI  AFECTIVĂ  (planul  cel  mai  profund)  
 
Teoretic,  orice  simptom  sau  semn  de  comportament  trebuie  tradus   și  înțeles   cognitivo-­‐afectiv,  
atât  dupã  ceea   ce   spune   bolnavul  cât  și  dupã  schemele   teoretice   ale   psihiatrului.  Bineînțeles,  
suntem  pentru  o  concepție  mãsuratã,  realistã,  care  se  poate  autocorecta  și  nu  pentru  afirmații  
nefondate.     Didactic,   se   prezintã   mai   întâi   STRUCTURA   CONȘTIINȚEI   PREZENTE   și   apoi  
STRUCTURA  PERSONALITÃȚII.  
 
În   STRUCTURA   CONȘTIINȚEI   PREZENTE   se   concepe   CONȘTIINȚA   ca   o   SCENÃ   COGNITIVÃ,   cu  
CULISE  ȘI  SUBSCENA  AFECTIVÃ.  Desfãșurãrile  în  câmpul  acestei  conștiințe  sunt  cu  atât  mai  clare  
cu  cât  scena  este  mai  luminatã,  LUMINATÃ  DE  ATENȚIE,  de  aceea  se  începe  cu  ATENȚIA.  
 
 

  2