Ghilasi Emanuela

Studii Iudaice anul I, sem. I, 2019

Seminar Cultură și Religie, Prof. Bujor Ioana

Encountering the divine – George W. Savran

Relația și interacțiunea dintre Dumnezeu și om este de o importanță deosebită atât în Tanah,

cât și în Biblia creștină. Secvențele teofanice ale acestora ne descoperă modul uimitor în care
Dumnezeu a ales să Se descopere omului în diferite situații și moduri. Astfel teofaniile pot fi
împărțite în diferite categorii după modul în care Dumnezeu Și-a făcut simțită prezența și
modul în care au răspuns oamenii revelației divine. Cu toate acestea, există anumite
componente esențiale care sunt prezente în toate teofaniile Tanahului.

Cea mai importantă componentă, care precedă teofania este separarea protagonistului de
familie sau de cei din jurul lui, pregătindu-l pentru experiența solitară de care va avea parte.
Luând ca exemplu creștinismul, putem spune că toți creștinii cred într-un Dumnezeu Triunic,
dar dacă fiecre creștin nu crede personal și solitar în moartea lui Isus Hristos, dezvoltând o
relație personală cu Creatorul Său acesta nu este mântuit și pierde legătura cu Divinul. Astfel
deși creștinii trăiesc în comunități și se întâlnesc regulat, credința lor este personală și solitară.

Din experiența personală, pot afirma ca Dumnezeu se descoperă personal omului numai când
acesta este singur, pentru că numai atunci omul se poate concentra pe Dumnezeu cu toată
inima, ființa și cugetul lui. Deși este foarte importantă separarea fizică de cei din jur, la fel de
importantă mi se pare însingurarea sufletească. În momentul în care realizezi că numai
Dumnezeu te poate înțelege pe deplin și te simți singur chiar în familie și printre prieteni,
Dumnezeu începe să ți se descopere și să umple golul sufletesc pe care îl simți organic.

O altă componentă a teofaniilor este apariția și cuvintele rostite de YHWH. De cele mai multe
ori teofaniile inițiale sunt marcate de vedenii sau de vise, sau chiar de apariția unui emisar
divin (malakh), deși revelația verbală se dovedește a fi cea prin care se transmite mesajul.
Astfel scopul viziunii sau a componentei vizuale este de a atrage atenția potagonistului și este
esențială teofaniilor inițiatice, dar odata ce comunicarea este posibilă, componenta vizuală își
pierde din importanță, mesajul fiind transmis pe cale verbală, o formă mai profundă a
comunicației.

Putem spune ca visele și vedeniile sunt modul cel mai slab prin care omul Îl poate percepe pe
Dumnezeu. Principalul motiv este nedescifrarea lor. YHWH dă vise și vedenii omului, a căror

1
Ghilasi Emanuela
Studii Iudaice anul I, sem. I, 2019
Seminar Cultură și Religie, Prof. Bujor Ioana

semnificație poate fi evidentă sau nu, dar nu avem dovada că El dă omului explicația a ceea ce
vede. De cele mai multe ori omul înțelege ceea ce vrea Dumnezeu să îi transmită (Iacov
înțelege ca Domnul e prezent), dar putem bănui ca mintea limitată a omului face abstracție de
înțelesurile ascunse ale revelației divine și înțelege doar o mică parte din ceea ce i se arată. De
aceea visele, vedeniile și aparițiile mesagerilor divini sunt cea mai slaba formă a teofaniilor.

O a treia componentă prezentă în toate teofaniile este răspunsul omului la Prezența Divină.
Primul mod în care omul poate răspunde este „mysterium fascinans et tremendum” după cum
îl numește R. Otto.

Deși pote să difere în modul de expresie, răspunsul omului este caracterizat de afișarea unei
frici și smerenii neobișnuite, o conștientizare a propriei stări neadecvate. Din punct de vedere
extern reacțiile pot include plecăciuni, ascunderea feței, exclamații sau răspunsuri de tipul
„Iata-mă, sunt gata”. Cei mai mulți protagoniști pe langă răspunsul extern, răspund divinului
prin mulțumire că nu au pierit, în ciuda starii lor nepotrivite în prezența divinului. Combinația
aceasta de reacții este unică în întalnirea cu divinul și diferă de la personaj la personaj.

Făcând din nou o paralelă la creștinism, răspunsul omului la prezența lui Dumnezeu, nu mai
este sau nu ar mai trebui să fie plin de frică de moarte, întrucât creștii știu și cred ca Hristos a
biruit moartea la cruce. Răspunsul lor într-adevăr trebuie să fie în continuare unul de
fascinație și admirație și frică de Dumnezeu, dar nu de moarte. În momentul morții lui Isus pe
cruce, perdeaua din Templu s-a rupt, semnificând că prezența Domnului este acum oriunde și
accesibilă tuturor, și oamenii nu mai au nevoie de intermediari pentru a avea o relație cu
divinul. Din acel moment oamenilor nu mai trebuie să le fie teamă de moarte sau de prezența
Domnului, ci să se bucure de ea cu toată ființa.

Un alt răspuns al omului în prezența Domnului este exprimarea îndoielii sau a îngrijorării.
Sunt multe personaje în Biblia ebraică care nu au încredere în puterea lui Dumnezeu de a face
ceea ce a promis. De cele mai multe ori în astfel de cazuri este vorba de promisiuni care
pentru om par imposibile (cum ar fi nașterea de copii la vârsta de 100 de ani) și răspunsul
omului rațional este unul natural de neîncredere, dar planul lui Dumnezeu se împlinește chiar
când omul nu are credință suficientă, pentru că voia Lui este suverană.

În alte împrejurari răspunsul omului poate fi neîncredere în forțele proprii, de exemplu Moise
se îndoiește de capacitatea lui de a duce planul lui Dumnezeu la îndeplinire. Dar în prezența
lui Dumnezeu, necredința trebuie înlocuită de credință, mândria de rușine, încrederea în

2
Ghilasi Emanuela
Studii Iudaice anul I, sem. I, 2019
Seminar Cultură și Religie, Prof. Bujor Ioana

forțele proprii de încrederea în puterea transformatoare a lui Dumnezeu. Astfel deși, individul
poate obiecta cu privire la planul Lui, el nu-L poate refuza, poate să fie plin de îndoială și
sceptcism, dar în final trebuie să accepte autoritatea divină, poate fi speriat de moarte, dar este
obligat să ducă la îndeplinire voia Dumnezeului Celui Preaînalt.

Ultima componentă a teofaniilor este externalizarea. O teofanie are scopul de a descrie o

mișcare a omului către Dumnezeu și invers. Teofaniile funcționeză pe următorul principiu:
dinspre public spre privat, și înapoi spre public. Acest principiu denotă întâlnirea temporară
dintre cele două sfere separate, cerul și pământul.

Teofaniile încep prin separarea protagonistului din contextul lui social, deci este logic ca
finalul teofaniilor să se producă prin întoarcerea protagonistului în lume, într-o manieră
transformată. In cazul lui Avraam, a lui Iacov și a lui Moise, și a multor altor protagoniști,
teofaniile au rolul de a binecuvânta lumea, familia sau poporul lui Israel. Deci teofania nu are
scopul binecuvântării personale, ci viitorul binecuvântat a mai multor oameni. De aceea
separarea oemenilor pentru a-L percepe pe Dumnezeu este limitată la un timp scurt, după care
voia Domnului pentru ei este să se întoarcă în societate transformați și să ducă la împlinire
misiunea încredințată spre binecuvântarea tuturor neamurilor.

Luând separat cazul lui Iacov și teofania lui de pe drumul înspre casa lui Laban, observăm că
externalizarea are rolul de a fi o mărturie a teofaniei în fața celorlalți oameni, teofanie care
deși este personală, îi afectează pe cei din jurul protagonistului. Astfel, deși doar Iacov se
întâlnește cu Dumnezeu, lucrul acesta stă marturie celorlalți prin schimbarea numelui locului
în Betel (Casa lui Dumnezeu) dar și prin ridicarea unei pietre de aducere aminte pe care o
unge cu untdelemn. O altă externalizare este șchiopătatul lui Iacov (care rămâne semn pentru
toate generațiile viitoare prin tradiția de a nu mânca vâna de la încheietura caopsei) după lupta
cu Dumnezeu la valea Iabocului, o altă dovadă a externalizarii este schimbarea numelui lui
Iacov în Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), și a văii din Iaboc în Peniel (Fața lui Dumnezeu).

După fiecare teofanie personajul este schimbat, transformat și începe să își ducă la îndeplinire
menirea de a trăi făcând voia lui Dumnezeu.

În creștinism, teofaniile au același scop de a se transmite voia și planul lui Dumnezeu

oamenilor, care sunt obligați în ciuda necredinței și neîndrederii în puterea lui Dumnezeu sau
în propriile calități și resurse, să-și trăiască viața făcând ceea ce își dorește Dumnezeu.

3
Ghilasi Emanuela
Studii Iudaice anul I, sem. I, 2019
Seminar Cultură și Religie, Prof. Bujor Ioana

În Proverbe 29:18 scrie: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără
frâu”. Cred că Dumnezeu continuă să se descopere și astăzi ca să ne facă conștienți de
prezența Lui și de planurile Lui care încă trebuie duse la îndeplinire de oameni pe care El Îi
cheamă să fie sfinți și credincioși; oameni nevrednici și păcătoși, dar gata să răspundă cu
„Iată-mă! Trimite-mă!”. Sunt convinsă că Dumnezeu cheamă toți oamenii la El să le
vorbească și să li se descopere, și eu personal știu că mi s-a arătat „ce este bine” și Domnul nu
cere altceva de la mine decât să fac dreptate, să iubesc mila și să umblu smerită cu Dumnezeul
meu (Mica 6:8). Cred ca acesta este scopul Lui Dumnezeu pentru fiecare om, și înafară de
acest scop general, El are un plan personal pentru fiecare, planuri care împreună ajută la
îndeplinirea scopului Lui suprem de a mântui lumea.