Ghilasi Emanuela

Literatură și Cultură, Prof. Crăciun Camelia

Studii Iudaice, Anul I, 2019

Dybuck – S. Ansky

Termenul Dybuck vine din cuvântul ebraic ּ‫ דדיִּבוּק‬dibbūq care înseamnă „actul de a se lipi”.
Acesta se referă la un duh rău care posedă un om. Deși termenul apare prima dată în scrierile din
secolul al XVI-lea, acesta este ignorat până S. Ansky îl face popular în cercurile literare prin piesa
de teatru Dybuck în 1913. În piesa de teatru o mireasă este posedată de fantoma tânărului cu care
trebuia să se căsătorească și care a murit din cauză că tatăl fetei nu își ține promisiunea de a-i
căsători și planifică nunta ei cu altcineva. Piesa lui Ansky scrisă prima dată în rusă și mai târziu
tradusă în idiș, a fost adaptată de scriitori și creatori de multe ori.

În 1937 Michał Waszyński creează filmul „The Dybbuk” bazat pe piesa de teatru scrisă de S.
Ansky. Acesta este considerat unul dintre filmele clasice ale cinematografiei idiș.
În opinia mea filmul este foarte fidel piesei de teatru, adăugirile sau schimbările pe care le
aduce regizorul ajutând spectatorul să înțeleagă firul principal al poveștii. De asemenea fidelitatea
filmului este evidentă prin folosirea nemodificată a replicilor din piesă.
O diferență între film și piesă, care este ușor de observat, este modul în care începe filmul.
Acesta începe cu o scenă explicativă care nu există în carte. Scena descrie prietenia dintre tatăl lui
Hanan, Nisim ben Rifca, și tatăl Leei, Sender, și promisiunea lor: dacă unul va avea o fata și unul un
băiat îi vor căsători, lucru pe care în piesă cititorul îl află spre sfârșit, din amintirile lui Sender.
O altă adăugire a regizorului este avarismul lui Sender despre care nu se spune nimic în piesa
de teatru. Acestă adăugire este o explicație dată spectatorului, a motivului lui Sender de a nu-și ține
promisiunea făcută lui Nisim, Hanan fiind un băiat deștept și învățat dar sărac.
Începutul piesei cu bătrâna care vine să se roage pentru fata ei care trebuia să nască lipsește în
film, dar scena apare spre finalul filmului bătrâna fiind înlocuită de Farde, doica bătrână a Leei, care
se duce să se roage pentru Leea când aceasta este posedată.
În opinia mea, în film solul are un rol puțin diferit. În piesa de teatru acesta este „un poștaș
doar”1, un om prin care boierii își trimit lucrurile de preț. Totuși solul, în opinia mea, este un
alterego al autorului, care face cunoscute personajelor, principiile lui de viață și înțelepciunea lui,
prin intermediul acestuia. În film în schimb acesta pare a fi un mesager divin, întrucât acesta face
abstracție de legile fizice ale spațiului și apare mereu când este nevoie să facă cunoscută
înțelepciunea divină care poate aduce lumină situațiilor complicate.

1
„un poștaș doar” - replică a solului din piesa de teatru a lui S. Ansky, Dybuck, Editura L.Brănișteanu -București, pag.
34.
Ghilasi Emanuela
Literatură și Cultură, Prof. Crăciun Camelia
Studii Iudaice, Anul I, 2019

În afară de cele menționate mai sus, consider că regizorul nu s-a abătut de la linia principală a
piesei și că a valorificat cu succes replicile personajelor chiar dacă de multe ori le-a schimbat
poziția în scenariul filmului.

1
„un poștaș doar” - replică a solului din piesa de teatru a lui S. Ansky, Dybuck, Editura L.Brănișteanu -București, pag.
34.