Sunteți pe pagina 1din 34

ANNE K.

JOY

O iubire în decembrie

Seria Magia Crăciunului :


Ciocolată, dragoste şi Crăciun Iubeşte-mă sub fulgi de nea!
Cu dragoste, Moş Crăciun Un mariaj de Crăciun
Sărută-mă sub vâsc! O vacanţă imprevizibilă
Răpeşte-mă de Crăciun! Ascunde-mă de Crăciun!
Un Crăciun cu bucluc O iubire în decembrie

EDITURA OLGA
Ploieşti, 2019
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
JOY, ANNE K.
O iubire în decembrie / Anne K. Joy. – Ploieşti : Editura
OLGA, 2019
ISBN 978-606-94864-2-9
821.135.1

Credit imagine: www.dreamstime.com - (c) Vasyl Dolmatov


www.123rf.com - (c) inides

Editura OLGA
Email: annekjoy@annekjoy.ro
https://www.annekjoy.ro

© Editura OLGA, 2019


Toate drepturile rezervate.

Traducerea, copierea sub orice formă (scanare,


fotocopiere, rescriere etc.), încărcarea sau postarea lucrării
fără acordul scris al editorului este strict interzisă!
O iubire fierbinte într-o
lună geroasă, dar plină de magie.
CAPITOLUL 1

România, 2020

Andreea a lăsat cele două ceşti fierbinţi cu cafea pe


biroul meu.
— Îţi mulţumesc, Deea! Crezi că te poţi ocupa tu de
clienţi în caz că nu mă eliberez între timp din mâinile
maliţioasei mele cumnate?
Fata a zâmbit, iar Amina şi-a rotit plictisită privirea.
Apoi ne-a lăsat singure.
— Ce e cu tine pe aici? am întrebat-o, lăsând gluma
deoparte.
— Adică nici măcar nu te bucuri să mă vezi, s-a plâns
cumnata mea.
— Ba da. Doar că se întâmplă atât... atât de rar...
— Ştii doar că nu ne-am mutat de multă vreme
înapoi în ţară. În plus, muncesc la spital şi mai sunt şi
însărcinată. Mă simt atât de însărcinată, încât mă dor toate
oasele şi cred că o să crăp dintr-o clipă într-alta.
Şi oricât se văita, ochii ei albaştri se luminau atunci
când venea vorba de micuţa Gutenmaher, după cum o
alintam cu toţii. Amina şi Vladimir, fratele meu, urmau să
aducă pe lume primul lor copil. Era aşteptat de toţi. De ei
doi, de părinţii mei, de mine, dar şi de Lucreţia Brega, mama
Aminei. Din păcate, cumnata mea nu avea o legătură stabilă
şi armonioasă cu Victor Brega, tatăl ei.
ANNE K. JOY

Cu un an în urmă, Vladimir Gutenmaher, cel mai


minunat frate din lumea aceasta, se întorcea acasă de
sărbători. El lucra ca pilot pentru un om de afaceri din
Franţa. De altfel, tot în aeroport a reîntâlnit-o pe Amina. Şi
spun că a reîntâlnit-o, pentru că se cunoşteau din copilărie.
Taţii noştri au fost buni prieteni şi au pus bazele unei
tipografii. O vreme a mers totul bine, ca mai apoi Victor
Brega să se retragă, să ruineze afacerea, să se mute spre
capitală şi să devină om politic. El a reuşit. În schimb, tata s-
a transformat într-un alcoolic, într-un om de nimic şi ne-a
înlăturat unul câte unul cu starea lui continuă de depresie.
O relaţie între Amina şi Vladimir părea una
imposibilă. În definitiv, ar fi trebuit să fie duşmani. Însă, eu
l-am împins să o salveze din ghearele malefice ale tatălui ei,
cel care voia o oblige să se căsătorească fără iubire cu
Valentin Kulev, un om important de afaceri din Bucureşti. I-
am cerut să o răpească în decembrie, să o ţină departe de
Brega, cel puţin până trece ziua stabilită în vederea
căsătoriei. Mărinimos din fire, Vladimir mi-a luat planul în
serios. A răpit-o, însă s-au îndrăgostit instantaneu. În loc să
facă tot ce-i stătea în puteri pentru a se elibera din braţele
fratelui meu, ea a ales să-l roage să o ascundă măcar până
după Crăciun.
În fapt, planul meu a fost destul de bun. E drept, am
ajuns mulţi după gratii, chiar dacă a fost doar pentru câteva
ore. Iar de câştigat au avut chiar protagoniştii. Totuşi, toate
au un preţ, iar Amina a fost respinsă de tatăl ei. Odată ce ea
l-a ales pe Vladimir, Victor Brega i-a spus ferm că nu o va
mai considera fiica lui. Şi de atunci, de aproape un an, cei
doi nu şi-au mai vorbit. În străfundul ochilor ei se putea
observa dorul de tată.

5
O iubire în decembrie

— O să treacă şi această perioadă. La începutul


primăverii o s-o cunoaştem pe micuţă.
Mi-am luat ceaşca şi am suflat uşor în lichidul închis
la culoare, apoi am sorbit cu grijă să nu mă ard. Amina a
procedat la fel. La sfârşit şi-a dres glasul.
— Olga, mă gândeam... a început cumnata mea.
— La ce? am întrebat-o repede.
— Urmează patru zile libere. Mă rog, cel puţin
pentru tine. Pe alocuri o să mai avem şi noi pauză. Vladimir
are zboruri, iar eu câteva ture la spital. N-ai vrea să treci pe
la noi în această perioadă? Ai putea chiar să te muţi.
Am strâmbat repede din nas.
— M-aş plictisi de moarte în casa voastră. Prea mare
pentru mine.
— Şi în a ta? Acolo nu te plictiseşti?
Pentru câteva clipe am căzut pe gânduri, căutând
răspunsul.
— Nu. Ajung tot mai târziu acasă. Mai mult timp
petrec la birou. Şi crede-mă, răsplata muncii mele se vede în
conturi. Pentru că sunt mai tot timpul la dispoziţia clienţilor
şi le găsesc proprietăţi perfecte, primesc tot mai multe
comisioane grase.
Amina m-a privit cu tristeţe şi a oftat din adâncul
sufletului.
— Degeaba, mi-a zis onest. Banii doar îţi fac câte un
capriciu în această etapă a vieţii tale. Însă, până când? La
treizeci de ani, când cariera îţi este în floare, începi să-ţi dai
seama că îţi lipseşte o familie.
Expresia de pe chipul meu devenea tot mai serioasă.
Nu eram vreo idioată, ci dimpotrivă. Începeam să simt unde
voia Amina să bată.

6
ANNE K. JOY

— Mai poate aştepta, i-am zis. Am o familie, chiar pe


voi.
— Bineînţeles că suntem şi o să rămânem familia ta.
Însă nu asta voiam să zic. Ideea principală este că în fiecare
seară te întorci singură într-o casă la fel de pustie ca şi inima
ta.
Am mai luat o gură zdravănă de cafea. Totodată mi-
am dat ochii obosiţi peste cap.
— Dacă vrei să-mi transmiţi că n-am parte de un
bărbat în viaţa mea, n-am. Acesta nu este un secret sau o
realitate de care să mă ascund, Amina. Şi sinceră să fiu, nu îi
simt lipsa.
— Cui? m-a întrebat din senin.
Am făcut ochii mari.
— Unui bărbat. Nu despre asta vorbeam?
Obrajii i s-au colorat.
— Scuză-mă! M-am pierdut printre cuvinte.
Continuă, te rog!
— Nu mai am nimic de zis. Poate doar că nu am
timp de prostii.
— Să te îndrăgosteşti nu este o prostie, Olga.
Apropo! Ştii cu cine m-am întâlnit zilele trecute în oraş?
Mi-am înălţat umerii.
— Nu am nici cea mai vagă idee.
Am ridicat ceaşca cu cafea şi am dus-o nepăsătoare
spre buze.
— Cu Valentin Kulev.
Aşa m-am cutremurat pe moment, că mi-am vărsat
cafea pe mine. Am pus repede ceaşca pe birou şi m-am
ridicat. În timp ce am înjurat, mi-am şters cămaşa albă şi
fusta neagră tip creion. Erau pătate de lichidul fierbinte.
Într-un târziu mi-am dat seama că Amina râdea.
7
O iubire în decembrie

— Ce ţi se pare amuzant? am întrebat-o cu sarcasm.


— Că tot de la o cafea a început şi povestea mea de
dragoste cu fratele tău. Am senzaţia că este un semn şi ar
trebui să-l tratezi ca atare.
— Ei, pe naiba! Doar nu încerci să insinuezi că aş
putea să am o relaţie cu fostul tău logodnic.
Amina şi-a înclinat capul într-o parte.
— De ce nu? În definitiv, logodna mea a fost mai
degrabă o relaţie de convenienţă, de prietenie. Nu văd nimic
greşit dacă voi doi...
Braţele mi s-au ridicat în aer.
— Nici nu continua, te rog! N-am nimic în comun cu
individul acela. Sau ce, crezi că am uitat că anul trecut m-a
tras pe sfoară, că v-a mutat din apartamentul pe care eu vi-l
închiriasem şi că nu mi-a spus? Crezi că am uitat că m-a lăsat
fără vreo veste din partea voastră? Nu, mi-am răspuns
singură, cu fermitate în glas.
— Dar am trecut cu toţii cu bine peste ce a fost.
— Asta nu înseamnă că am uitat, am punctat imediat.
Amina a respirat adânc de vreo două ori.
— Cum vrei. Totuşi, ia în considerare să-ţi găseşti pe
cineva, Olga. Munceşti mult, înaintezi în vârstă şi eşti tot mai
singură. Am aflat că Valentin este disponibil, dacă mă
înţelegi ce vreau să spun. Aţi putea încerca. În definitiv, nu
vă costă nimic. Iar dacă va fi doar o aventură de-o zi, o
săptămână sau o lună, atunci nu văd nimic din ce ai putea
regreta mai târziu.
— Sunt prea obosită pentru aşa ceva, Amina. Nu mă
bate la cap cu toate prostiile.
M-am aşezat din nou pe scaun, morocănoasă de
această dată. Îmi dispăruse buna dispoziţie.
— Oare asta să fie? a insistat cumnata mea.
8
ANNE K. JOY

Stupefiată, am urmărit-o cum a luat o gură de cafea.


Avea un zâmbet maliţios pe buze.
— Ce vrei să spui? Ce altceva ar putea să fie?
În aceeaşi notă provocatoare a ridicat un umăr, apoi
l-a coborât fără să se grăbească.
— Nu ştiu. Poate eşti conştientă că nu poţi avea un
tip ca Valentin Kulev.
Auzisem bine?
— Mă crezi incapabilă să-l cuceresc?
— Ştiu şi eu... Poate că ţi-ai dat singură seama că nu
ar vrea nici măcar o aventură cu domnişoara Gutenmaher, o
fată bătrână în devenire.
Trupul mi se umplea de furie şi frustrare.
— Cumva încerci să mă provoci, Amina?
— Nici vorbă, a negat instantaneu. Doar îţi aduc la
cunoştinţă propriile temeri şi capacităţi. Şi încep să cred că ai
dreptate. N-ai putea să ademeneşti un bărbat într-o capcană
amoroasă.
Indignată, buzele mi s-au întredeschis.
— Sper că glumeşti.
— Deloc, Olga. Tu crezi altceva despre tine?
— Evident.
În concepţia mea, puteam avea la picioare bărbatul
dorit, în mai puţin de un minut. Atâta tot că nu mă grăbeam
să-l am. Simţeam că mi-ar fi dat planurile şi viaţa peste cap.
— Rămâne să demonstrezi, a insistat cumnata mea.
Ea şi-a dus o şuviţă de păr blond în spatele urechii.
Zâmbetul ei arogant mă înnebunea, mă provoca. Supărată,
mi-am întins mâna dreaptă către ea, apoi i-am zis:
— Fac pariu că o să am la picioarele mele un bărbat
înnebunit după mine.

9
O iubire în decembrie

Amina m-a prins iute de mână, ca şi când n-ar fi vrut


să rişte să mă răzgândesc şi să piardă pariul înainte de a
începe.
— Pentru o lună, a insistat ea.
— O lună?!? Ce naiba! Doar nu-l iau de soţ.
— Sărbătorile sunt triste atunci când le petreci în
singurătate, Olga. Sau cumva îţi este teamă să nu pici în
propria plasă şi să te îndrăgosteşti?
— Eu? Niciodată! De altfel, să mă îndrăgostesc, asta
chiar mi se pare o stupizenie, o pierdere de vreme.
Ea şi-a clătinat capul.
— Ce aiurea! Acelaşi lucru îmi spunea şi Valentin
când l-am întâlnit. Nu cred că ai putea să-l faci să-ţi cadă în
plasă.
Siguranţa ei îmi făcea sângele să dea în clocot.
— De ce nu?
— Nu... Vladimir nu l-ar accepta. Ar lua foc dacă ar
afla că ai o aventură cu Valentin. Mai rău, ar lua-o razna
doar să ştie că te gândeşti la acest lucru.
Nu mai vedeam clar în faţa ochilor. Parcă eram într-o
arenă, iar cineva îmi flutura un material roşu.
— Ah, da? Bine. Atunci, lasă-mă să te surprind, am
replicat.
I-am strâns ferm mâna şi i-am scuturat-o cu
fermitate. Categoric trebuia să-l am pe acest Valentin Kulev
pentru o lună. Astfel, îi închideam gura Aminei. Aşa învăţa
cum e să pierzi un pariu cu Olga Gutenmaher şi să nu se mai
pună vreodată cu mine. Eu niciodată nu pierdeam.
Amina şi-a retras mâna şi s-a ridicat în picioare.
— O să plec. În două ore trebuie să trec şi pe acasă şi
să ajung la spital.
Am dat aprobator din cap.
10
ANNE K. JOY

— În caz că te răzgândeşti, a continuat ea, te


aşteptăm pe la noi în zilele următoare.
— Mă îndoiesc că o să am timpul necesar. În plus,
voi doi aţi devenit un cuplu plictisitor.
O tachinam. De fapt, îmi făcea plăcere să petrec
vremea în compania lor.
— Răutăcioaso! mi-a aruncat-o Amina.
A dat ocol biroului meu, doar cât să mă sărute pe
obraz în semn de rămas bun.
— Cafea... a murmurat, văzând petele de pe mine.
Cafeaua pe cămaşa albă este semn amoros, Olga. Ai grijă să
nu ieşi cu inima frântă din povestea asta.

11
CAPITOLUL 2

— Eu nu mă îndrăgostesc. Dragostea este o


absurditate. Doar idioţii cred în aşa ceva.
Îmi repetam asta de vineri, când am băut cafea cu
Amina în biroul meu. Era luni dimineaţă şi încă nu trecusem
peste discuţia de atunci. E drept, uneori aveam dubii, mi se
făcea teamă şi voiam să mă fofilez de acel pariu, însă
mândria nu mă lăsa să o fac.
Mai toată lumea avea liber şi zici că afară rămăsese
liniştea de după război. Cu toate acestea, eu venisem la
birou, chiar dacă o făcusem degeaba, căci nu-mi trecuse
pragul vreun client. Şi tot ce puteam face era să dau căutări
pe internet după Valentin Kulev. Ochii lui căprui mi se
întipăriseră în minte. Îi vedeam în permanenţă. Aveau o
intensitate ieşită din comun. Aveam senzaţia că şi el mă vede
din spatele micului ecran al laptopului. Erau ameţitor de
pătrunzători.
— La naiba! am exclamat, lăsând monitorul în jos.
M-am ridicat furioasă de pe scaun, mi-am luat geanta,
cheile şi paltonul gros, apoi am părăsit sediul firmei pentru
care lucram. După ce m-am urcat la volanul maşinii mele,
am pornit în viteză spre reprezentanţa de automobile Kulev.
Nu aveam un plan stabilit de dinainte, dar mă bazam pe
isteţimea mea de a inventa ceva pe moment. Ceea ce a
început să se şi petreacă patruzeci şi cinci de minute mai
târziu.
ANNE K. JOY

Am lăsat maşina în parcare şi am intrat în clădirea


imensă. Cu siguranţă aici lucrau zi de zi, zeci de angajaţi. Dar
cum aveau liber atât astăzi, cât şi mâine, asta îmi facilita
munca. Din fericire, măcar găsisem deschis. Mai mult decât
atât, nici n-am făcut zece paşi că am dat nas în nas cu
Valentin Kulev.
Îmbrăcat la patru ace, într-un costum negru, elegant,
ţinând un diplomat în mână, se pregătea să plece.
Măi să fie! mi-am zis în gând, mulţumită de cum mi
se aşezau astrele.
— Bună ziua! m-a salutat cordial.
— Bună ziua, domnule Kulev! i-am răspuns pe un
ton mieros.
— Vă pot ajuta cu ceva?
Ca o pisică vicleană, am început să fac mişcări pentru
a părea că mă eschivez.
— Văd că plecaţi, i-am zis. N-aş vrea să vă deranjez.
Mai bine revin miercuri. Să aveţi o zi frumoasă!
Era pur teatru. I-am întors chiar şi spatele.
— Domnişoară Gutenmaher! m-a strigat el, oprindu-
mă din a mai face un pas.
Aruncasem undiţa. Peştele dădea târcoale momelii.
M-am întors să-l privesc, fluturându-mi genele într-o
manieră sexi.
— Da. Sunt surprinsă că mă cunoaşteţi.
— Cum aş putea să vă uit? Doar am împărţit aceeaşi
celulă în Ajunul Crăciunului trecut.
Hmm... Ca să vezi! Peştele avea şi memorie.
I-am aruncat un zâmbet dulceag, dar în spatele
acestuia se ascundea dorinţa de a-l ucide pe Kulev.
— Aşa este. Aproape că uitasem, i-am spus.
— Cu ce vă pot ajuta?
13
O iubire în decembrie

— N-aş vrea să vă reţin, domnule Kulev. Văd că


plecaţi şi chiar n-aş vrea să deranjez.
— Insist.
Mi-am umezit buzele cu vârful limbii, iar la sfârşit mi
le-am muşcat. Nu-mi lipsea deloc graţia şi senzualitatea. Iar
el era conştient de aceste aspecte, căci l-am văzut cum şi-a
fixat privirea pe buzele mele şi a înghiţit în sec.
Al meu eşti!
— Mă gândeam să-mi schimb maşina. Şi cum
reprezentanţa Kulev este renumită nu doar prin
nenumăratele mărci de autovehicule comercializate, ci şi
pentru profesionalism, m-am gândit că ar fi timpul să vă
testez serviciile.
— Aşa este, a replicat, mândru de el şi de afacerea
lui. Aţi vrea să vedeţi câteva modele la faţa locului sau doriţi
să discutăm în biroul meu, în timp ce bem o cafea sau o
ciocolată caldă?
Am păstrat suspansul pentru vreo zece secunde.
— Cred că o să aleg biroul. Afară este destul de frig.
Sper să nu vă deranjeze.
— Chiar deloc, domnişoară Gutenmaher. O să vă
arăt nişte modele pe site-ul nostru, iar dacă alegeţi unul sau
mai multe, o să mergem să le vedem şi la faţa locului.
I-am zâmbit din nou, doar că de această dată nu mai
simţeam nici ură, nici tensiune între noi.
Bărbatul a făcut un pas într-o parte.
— Pe aici, vă rog!
M-a condus spre lift, însă tensiunea a revenit. Nu, nu
revenise. Era vorba de altceva. Nu era genul acela care să mă
împingă să-l omor, să-i arunc vorbe urâte în faţă, ci o
tensiune sexuală ieşită din comun. Mă incita, mă înfierbânta
pe dinăuntru. Trupul îmi fremăta de dorinţă. Iar după ce am
14
ANNE K. JOY

urcat în ascensor, starea mea s-a acutizat. Era bizar şi al


naibii de plăcut să fiu închisă cu el într-un ascensor ce putea
să găzduiască peste douăzeci de persoane. La fiecare clipire
vedeam scene cu noi doi făcând sex chiar aici.
— Sunteţi bine? m-a întrebat el.
A durat două secunde ca să-mi dau seama ce mă
întrebase. Uşile s-au deschis.
— Da, da. Eram impresionată de lift şi mi-a dat o
stare ciudată... de rău, am minţit eu.
Cuvintele potrivite erau „de sex”.
— Înţeleg.
Am păşit direct în biroul lui, extrem de mare de altfel.
M-am întors şi am aruncat o ultimă privire spre lift. Amuzat,
Valentin mi-a zis:
— Este folosit doar de mine pentru a ajunge în
birou. Desigur, şi de clienţii importanţi. Oricine altcineva mă
aşteaptă jos, iar dacă este o urgenţă poate utiliza scările.
El mi-a făcut semn spre uşa din capăt, aflată aproape
de biroul său din sticlă.
— Oh! Să înţeleg că sunt un client important?
— Bineînţeles. Doar avem în comun un prieten de
nădejde.
Nu mi-am dat seama imediat, dar şi când am făcut-o,
am izbucnit în râs.
— Sper că nu vorbim de Amina.
— Ba da. Nu la fel pot afirma şi despre fratele tău.
Încă mă detestă.
Are şi de ce, i-am replicat în gând.
— Să nu aducem trecutul în discuţie, domnule Kulev.
E mai bine aşa pentru ambele tabere. Ce a fost, a fost şi nu
mai poate fi schimbat.

15
O iubire în decembrie

Bărbatul a tras scaunul ca să pot să mă aşez, nu


înainte de a mă ajuta să-mi îndepărtez paltonul. L-a pus în
cuier, apoi a mers să pornească aparatul de făcut cafea.
— Într-un minut va fi gata, a zis el.
Nu am scos un sunet. L-am lăsat să termine de
preparat lichidul fierbinte, iar între timp am profitat pentru a
analiza frumuseţea biroului. Ca agent imobiliar, eram atrasă
de clădiri, de încăperi, cu atât mai mult dacă erau frumoase.
Ori biroul lui era superb. Mare, spaţios mai ceva decât un
apartament de lux, cu pereţi din sticlă. Puţine corpuri de
mobilier alb, un colţ unde îşi amenajase un fel de spaţiu de
recreere, cu o sofa, un covoraş, câteva plante verzi, un
televizor... Mă îndrăgosteam de acest spaţiu.
El mi-a aşezat pe birou o ceaşcă albă de porţelan cu
cafea aburindă. Mirosea demenţial.
— Acum putem să vorbim despre maşină.
S-a lăsat pe spate în scaunul de piele, apoi a afişat un
zâmbet larg.
— Ce anume aştepţi din partea unui automobil?
— Să meargă, am răspuns fără să stau pe gânduri.
Bărbatul a izbucnit în râs. Părea amuzat de răspunsul
meu.
— Toate fac acest lucru, domnişoară Gutenmaher.
Sau cel puţin cele comercializate de noi. Văd că nu ai
anumite cerinţe, aşa că, lasă-mă să caut câteva modele şi să ţi
le arăt, atât interiorul cât şi exteriorul. Pe cele mai bune le
avem expuse şi la parterul clădirii, nu doar în parcul auto.
— Minunat! am exclamat, vrând să par interesată cu
tonul meu debordând de încântare.
Valentin şi-a pornit laptopul scump şi s-a focusat să
caute ce-mi promisese mai devreme. Părea atras de ceea ce

16
ANNE K. JOY

făcea, însă nu îndeajuns încât să nu-mi arunce frecvent


ocheade. Între timp, eu mai luam câte o gură de cafea.
— Frumos birou, i-am zis, atrăgându-l într-o discuţie.
În fond, nu venisem aici ca să cumpăr o maşină, ci să
îl prind în undiţa mea imaginară.
— Mulţumesc! Aşa mi l-am imaginat de la bun
început şi nu m-am lăsat până nu a căpătat forma dorită de
mine.
— Parcă te duce cu gândul la o oază de linişte.
— Aceasta a fost şi ideea. Lucrez destul de mult aici.
Uneori rămân şi peste noapte, atunci când trebuie să stau
până târziu.
Sfioasă, am dat încet din cap.
— Înţeleg. Nu de puţine ori mi s-a întâmplat şi mie
acest lucru, mai ales în ultimul an. E drept, nu am o canapea
în birou, dar o folosesc pe cea de pe hol. Măcar îi dau o
întrebuinţare şi nu rămâne decât o piesă de decor.
Mi-a aruncat o privire miloasă.
— Am găsit ce căutam, a zis în schimb.
A întors laptopul spre mine, dar cum biroul era mare
din orice unghi l-ai fi privit, Valentin l-a apropiat ca să văd
cât mai bine, apoi s-a ridicat de pe scaun. A dat ocol mesei
din sticlă rezistentă şi s-a apropiat.
Am strâmbat din nas înainte ca el să ajungă lângă
mine.
— Cred că ar trebui să trec direct la următoarea, a
conchis el.
— Da, am răspuns cu jumătate de gură. Nu-mi plac
maşinuţele, chiar dacă se dovedesc a fi utile prin oraş. Aş
vrea un model mai sport.
S-a aplecat şi a schimbat imaginea de pe monitor.
— Dar aceasta?
17
O iubire în decembrie

— Hmm... Arată puţin mai bine, domnule Kulev.


— Valentin, a zis el. Mi-ar fi mai uşor dacă mi te-ai
adresa astfel.
Punct ochit, punct lovit, mi-am zis bucuroasă în
gând. Făceam paşi mici, dar rapizi în a-mi realiza planul.
— Cred că ai dreptate. De fapt, nici nu ne-am
prezentat. Mă înşel?
— Deloc. Cât am fost în celulă, nu doar că nu m-ai
privit, dar nici n-ai scos mai mult de câteva cuvinte, şi acelea
destinate lui Victor Brega.
Mi-am întins mâna către el.
— Olga, i-am zis scurt.
Bărbatul mi-a luat mâna şi mi-a sărutat-o suav. Mă
privea în ochi când mi-a spus:
— Valentin.
Sarea şi piperul era între noi. La fel focul şi apa. Erau
prezente nişte amestecuri interesante, tocmai bune pentru o
relaţie scurtă, dar pasională.
Am consimţit să mă ridic în picioare, el să-şi îndrepte
spatele. Doar câţiva centimetri stăteau între noi. Îi simţeam
respiraţia caldă şi mentolată.
— Ai vreun plan pentru restul zilei, Olga?
A fost nevoie să-mi înghit nodul din gât pentru a-i
putea răspunde.
— Am o întâlnire.
Minţeam. Nu aveam cu cine să mă văd.
— Mâine?
— Îmi pare rău, Valentin, dar chiar am un program
aglomerat în aceste două zile.
— Înţeleg, a rostit.
Încă îmi ţinea mâna într-a sa.

18
ANNE K. JOY

— O să găsim cu siguranţă o altă zi, i-am spus,


folosind un ton cu părere de rău, unul menit să-i stârnească
şi mai tare interesul.
Cărui bărbat îi făcea plăcere să fie refuzat sau să
ajungă la mila femeii?
— Sunt de acord cu tine, Olga. Apropo, ai un nume
interesant şi plăcut. Îl auzim tot mai rar în zilele noastre.
— Îţi mulţumesc, i-am replicat.
Mi-am retras mâna.
— Nu ţi se pare că e cald? l-am întrebat în
continuare.
— Dacă vrei, poţi să te dezbraci.
— Mai am doar cămaşa, i-am replicat.
— Ar fi fost bine să ai dreptate, Olga. Mai ai şi un
sutien pe dedesubt.
Provocator mi-am umezit buzele.
— Şi ce ar trebui să fac? Să rămân doar în el?
— Tu ce ai prefera? mi-a întors întrebarea, având un
ton incitant.
— Depinde pe cine am în companie, Valentin.
— Acum mă ai pe mine.
Juca dur. Îi plăceau cuvintele, dar şi să-şi exprime
dorinţele prin provocări. Asta mă atrăgea la el.
— Abia te-am cunoscut.
— Dar suntem singuri din orice punct de vedere, a
insistat Valentin Kulev.
Aşa era. Nu aveam nici parteneri şi nici nu se mai afla
altcineva în clădire. Doar un gardian la poartă.
Mi-am pus degetul arătător peste buzele lui fine.
— Nu este suficient pentru mine, Valentin. Nu mă
reţine nimic să am o aventură cu tine, chiar aici, chiar acum.
Trebuie să faci ceva mai mult decât să mă dezbrac şi să-mi
19
O iubire în decembrie

cer să-ţi arăt sânii. Deşi, recunosc că nu sunt vreo pudică, ba


chiar sunt mândră de formele mele apetisante.
Valentin Kulev mi-a îndepărtat mâna, asta pentru a-
mi depune un sărut în palmă.
— Ce vrei în schimb, Olga?
Cu aroganţă în mişcări şi expresia feţei, am ridicat din
umeri şi i-am răspuns:
— Nu ştiu. Asta trebuie să descoperi singur. Pot doar
să te asigur că nu este nici greu, dar nici uşor.
Valentin s-a apropiat de mine, apoi s-a aplecat cât
mai aproape de buzele mele.
— Şi dacă te-aş săruta?
— Cred că te-aş pălmui.
— Hmmm... Aş putea să fac faţă unei palme pentru
un sărut de-al tău.
Un fior dulce mi-a străbătut trupul. Nu ştiu când mai
purtasem un dialog cu tentă sexuală cu un bărbat. Îmi gâdila
orgoliul şi toate simţămintele.
— Sau poate că ai ruina totul.
— Îmi recomanzi să mai aştept până să-ţi gust
buzele? m-a întrebat într-un murmur.
— Poate.
Speram că el nu-mi aude inima cu ce putere-mi bate
în piept. Şi pe nepusă masă, Valentin Kulev mi-a prins
trupul între braţele lui musculoase şi m-a izbit de pieptul său.
Aveam sânii striviţi.
— Oare de ce am impresia că aştepţi cu nerăbdare să
te sărut, Olga?
— Şi dacă te înşeli?
— Nu avem nimic de pierdut, a răspuns Kulev.
— Te rog să-mi dai drumul, Valentin!
Părea surprins de cerinţa mea.
20
ANNE K. JOY

— Eşti sigură?
Am tras adânc aer în piept.
— Da. Ţi-am zis, nu o să-ţi pic în braţe acum, doar
pentru că tu îţi doreşti asta. Trebuie să plec.
— Şi maşina?
Uitasem de motivul de care mă folosisem ca să ajung
la el.
— Într-o altă zi, i-am răspuns. Până atunci, o să mă
gândesc la ce-mi doresc.
Răspunsul putea fi interpretat cu dublu înţeles.

21
CAPITOLUL 3

Era prima zi de decembrie când un bărbat mi-a


bătut la uşa casei, dis-de-dimineaţă. Îmbrăcată într-un
halat gros, am deschis.
— Bună dimineaţa!
— Bună dimineaţa! i-am răspuns buimacă la
salut.
— Domnişoara Gutenmaher?
— Da, eu sunt.
Bărbatul mi-a întins un buchet mare de
trandafiri roşii.
— Sunt pentru dumneavoastră, a zis el.
Mi-am arcuit sprâncenele. Nu mai primisem
flori de câţiva ani buni.
— Pentru mine? Astăzi? Lucraţi şi astăzi?
Tânărul a dat aprobator din cap.
— A fost o comandă specială, aşa că a trebuit
să mă prezint la muncă pentru a face această livrare.
Un surâs mi-a apărut în colţul gurii. Mă
simţeam măgulită de acest gest.
— Îţi mulţumesc! i-am replicat în schimb.
Şi-a aplecat capul şi mi-a urat o zi frumoasă.
Am intrat repede înăuntru şi am zăvorât uşa. Îmi venea
să strig de bucurie. M-am limitat la a lăsa buchetul pe
măsuţa de cafea şi a sări de câteva ori prin casă.
ANNE K. JOY

Puteam să par o idioată, însă cum nu mă vedea nimeni,


nici nu avea cine să mă judece.
După ce m-am liniştit puţin, am căutat bileţelul
din buchetul de trandafiri.

„Eşti liberă diseară?

V.”

Ah! De ce soi de trăiri aveam parte! Îmi făceau


trupul să freamăte de dor, de emoţie, de dragoste şi
pasiune. Valentin era un tip special. Nimeni nu mă
intrigase aşa cum o făcuse el. Îmi plăcea că era direct,
că spunea lucrurilor pe nume şi că ştia cum să-mi
întoarcă vorbele.
Mi-am lipit bileţelul de piept şi m-am aruncat
zâmbind pe sofa. În orele ce au urmat n-am făcut
altceva decât să mă gândesc la el şi să realizez că ne
jucam cu focul. Era periculos jocul în care intrasem.
Ştiam că ar trebui să mă grăbesc să mă retrag, însă nu
mă puteam abţine să nu-l joc până la capăt. În plus,
aveam un pariu de câştigat.
La şase seara se lăsase întunericul. Încă nu
primisem nici măcar un semn din partea lui. Începeam
să fiu dezamăgită şi să-mi fac nenumărate scenarii
sumbre în minte. Pentru a mi le îndepărta, am făcut o
baie fierbinte şi mi-am înfăşurat un prosop de bumbac
în jurul trupului. Odată ieşită din baie, m-am îndreptat
spre frigider. Aveam poftă de vin roşu, dulce şi rece.
Am deschis o sticlă, am umplut un pahar pe
jumătate, iar din bucătărie am trecut în sufragerie, unde
23
O iubire în decembrie

am pornit muzica. Volumul l-am lăsat puţin mai tare


decât în mod obişnuit. Astfel m-am asigurat că o să fiu
mai atentă la versuri decât la vocea enervantă din
mintea mea. Şi nu m-am înşelat. Am început să cânt, să
dansez prin cameră şi să mă eliberez de gândurile
negre. Îmi ziceam că era doar pierderea lui pentru că
nu mă căutase să stabilim o întrevedere. Asta până
când am auzit soneria. Iniţial, am tresărit, speriată fiind.
Apoi m-am agitat să văd cine era. Nimeni altul decât
Valentin Kulev.
— La dracu! am exclamat pe un ton jos.
Nu eram îmbrăcată şi mi-ar fi luat câteva
minute să merg până în dormitor, să-mi iau nişte haine
şi să le pun pe mine. Văzând că nu am încotro, i-am
deschis aşa cum eram îmbrăcată, în elegantul meu
prosop alb de baie. Gerul aspru de afară m-a izbit cu
putere, dându-mi o stare de congelare. Nu puteam nici
măcar să mai scot un sunet. Şi Valentin şi-a dat seama.
M-a prins de braţe şi m-a împins înăuntru, apoi a închis
uşa zgomotos în urma noastră.
— Vrei să răceşti? a strigat la mine.
Zici că era mama, cu vreo douăzeci de ani în
urmă.
— De unde era să ştiu că este atât de frig afară?
— E decembrie, la naiba!
— Şi ce? i-am ţinut piept, de parcă bietul de el
n-ar fi avut dreptate.
— Şi e normal să fie frig. Nu mă înţelege greşit,
căci este minunat pentru un bărbat să fie întâmpinat
astfel de femeia sa, sumar îmbrăcată, chiar deloc dacă
se poate, însă e frig ca dracu afară.
24
ANNE K. JOY

Mi-am dres glasul şi l-am corectat:


— Eu nu sunt femeia ta, Valentin Kulev.
— Dar ai putea fi.
Cuvintele lui m-au lovit mai tare decât o palmă.
— Poftim?
Clipeam des, neînţelegând ce naiba voiau să
însemne cuvintele lui.
— Crezi că nu ştiu că nu după maşină ai venit
ieri? mi-a întors repede o întrebare sub formă de
răspuns.
— Bineînţeles că acesta a fost scopul, m-am
împotrivit imediat.
— Fii sinceră, Olga Gutenmaher!
— Chiar sunt.
Zâmbindu-mi cu ironie, Valentin şi-a descheiat
sacoul, l-a dat jos şi l-a aşezat pe spătarul canapelei. A
venit până la un pas distanţă de mine, apoi şi-a
desfăcut trei nasturi de la cămaşa albă.
— Eşti o mincinoasă, Olga. Dar nu mă
deranjează. Minciunile îţi dau un farmec aparte, ceea ce
mă atrage la tine.
— Te atrag?
— Sunt bărbat, a spus el, mângâindu-mi
obrazul cu dosul degetelor. Dacă eram din lemn, aş fi
zis să nu mă mişte cu nimic prezenţa ta, deşi e greu de
crezut chiar şi aşa. Deci, da.
— Ar trebui să păstrezi distanţa, Valentin. Te
joci cu focul.
— Şi ce-i cu asta? Cerul e limita, iubito. Până
acolo îmi este îngăduit să fac tot ce-i frumos.

25
O iubire în decembrie

M-a cuprins cu braţele lui puternice şi m-a


strâns cu putere la piept.
— O să te rănesc...
Prosopul mi s-a lărgit, l-am simţit. Dacă mă
elibera din braţele lui şi nu eram atentă, riscam să mă
vadă complet dezbrăcată.
— Nu poţi să mă răneşti, Olga.
— Ba da. Nu ştiu ce cauţi tu, dar eu nu sunt
dispusă să am o relaţie, nici cu tine, nici cu alt bărbat.
Dar mai ales cu tine. Vladimir, fratele meu, s-ar supăra
să ştie şi că-ţi vorbesc.
El a făcut o grimasă.
— N-ar trebui să fie capricios. Nici eu nu m-am
supărat când a răpit-o pe logodnica mea, ci dimpotrivă,
i-am ajutat să continue fuga prin sălbăticie.
A tăcut pentru câteva secunde. A lăsat doar
intensitatea ochilor săi căprui să-mi vorbească.
— Fă un pact cu mine, Olga! Acceptă să fii a
mea pentru o vreme. Nu ştiu... poate până la Crăciun.
Apoi, dacă nu funcţionează conform aşteptărilor
fiecăruia dintre noi, ne strângem mâinile şi pornim pe
drumuri separate.
Inima îmi bătea rapid, cu putere în piept.
— Vrei să mă ispiteşti?
— Vreau să te fac a mea.
Răspunsese fără să stea pe gânduri.
— Te-am remarcat încă de când am fost închişi.
M-ai intrigat cu atitudinea ta rece. Eram prea supărat
atunci şi pe deasupra, sub stricta supraveghere a
fratelui tău. Nu m-am putut apropia de tine. Dar mi-
am promis că nu o să ratez oportunitatea atunci când o
26
ANNE K. JOY

să-mi iasă în cale. Şi iată că lucrurile se întâmplă


întotdeauna cu un scop. Cine ar fi zis că într-o zi din
iarna următoare, o să dau nas în nas cu enigmatica
Olga Gutenmaher, chiar în sediul firmei mele?
Mă făcea să mă pierd în vâltoarea vorbelor lui.
Tonul îi era ispititor de cuceritor.
— De ce m-ai dus în birou, Kulev?
— De ce crezi?
Un zâmbet obraznic i-a răsărit în colţul buzelor.
— Voiam să petrecem câteva minute în
intimitate... să-ţi ofer prilejul să te gândeşti la o mică
părticică din chestiile la care mă gândeam eu.
Mi-am dres glasul, căci mi se pusese un nod în
gât.
— Şi altceva? l-am aţâţat să continue.
Valentin a început să facă paşi. Mă forţa şi pe
mine să dau în spate.
— Te-ai gândit cum ar fi să facem sex în lift,
nu-i aşa?
Mi se făcuse cald. Nu ştiu dacă de la prosop, de
la îmbrăţişarea lui strânsă sau de la faptul că mă
simţeam încolţită de vorbele lui.
— Te-ai gândit cum ar fi să stau deasupra ta pe
acea canapea, să te pătrund cu putere...
Pântecul meu o lua razna. Mă excitam doar
auzindu-l cum îmi vorbea.
— Sau să te întind pe biroul din sticlă, a adăugat
Valentin.
Am atins peretele cu spatele, unde de altfel ne-
am şi oprit. Kulev şi-a apropiat buzele de ale mele.

27
O iubire în decembrie

Mirosea puternic, dar plăcut a mentă. Am gemut fără


să vreau. Când mi-am dat seama, am înjurat în gând.
Trup trădător! mi-am zis mâhnită.
— Spune-mi, Olga, a insistat Valentin. Facem
târgul sau nu? Dacă mă refuzi, ies pe uşa aia şi n-ai să
mă mai vezi vreodată.
Mă aflam într-o situaţie grea, dacă nu chiar
imposibil de stăpânit. Îl doream, iar cu ardoare este
incredibil de puţin spus. Nu puteam descrie prin ce
trăiri treceam şi cum îmi imaginam că în această
secundă o să-l am. Pe de altă parte, nu voiam să-i fac
jocul. Nu voiam să mă ghidez după termenii lui. Era
jocul meu, deci regulile trebuiau să-mi aparţină.
Şi-a aşezat buzele peste ale mele şi m-a sărutat
suav la început. A început apoi să intensifice sărutul de
la o secundă la alta. Îmi venea să mă arunc în braţele
lui, să-i înconjor talia cu coapsele mele şi să-i ordon să
mă penetreze.
Adună-te, Olga! îmi strigam în gând.
Şi când credeam că nu o să mai am curajul să
fac ce e corect, mi-am pus palmele pe pieptul său şi l-
am împins. Cu greu, Valentin a făcut doi paşi în spate.
Din fericire, nu am uitat de prosopul care era cât pe ce
să-mi cadă. L-am prins exact deasupra sfârcurilor
dureros de tari.
— Pleacă, Valentin!
Bărbatul a făcut ochii mari.
— Vorbeşti serios?
— Pare că glumesc?
A tăcut.

28
ANNE K. JOY

— Vreau să pleci chiar acum. Nu doresc să am


nimic cu tine. Te înşeli crezând că am căutat altceva în
biroul tău. Nu sunt o femeie care să ducă lipsă de sex şi
din disperare ţi-a trecut pragul.
— Olga, nu aceas...
Am ridicat mâna în aer şi i-am făcut semn să
tacă.
— Gata cu scuzele, domnule Kulev! Ai greşit
casa, mă tem. Mergi în altă parte!
A tras mult aer în piept, iar pe când îl dădea
afară, îşi clătina mâhnit capul.
— M-ai înţeles greşit.
Ştiam asta, dar nu era păcat să nu fac din ţânţar,
armăsar? Ce fel de femeie aş fi fost dacă aş fi ratat
această oportunitate?
— Am înţeles ce era de înţeles, domnule Kulev.
Te rog să-ţi iei sacoul şi să pleci la tipul ăla de femeie
cu care văd că eşti obişnuit.
Asta l-a înfuriat. Punct ochit, punct lovit.
Reuşisem să-l enervez, după cum îmi propusesem. Şi-a
mijit ochii, apoi mi-a întors spatele. Din mers şi-a luat
sacoul şi a pornit spre uşă. Nici măcar nu şi-a luat
rămas bun. Doar a trântit uşa în urma lui cu multă
furie.
Ciudat, dar pe de o parte mă simţeam
satisfăcută că pusesem piciorul în prag, iar pe de alta
neîmplinită. M-am apropiat de fereastră şi l-am văzut
urcând la volanul maşinii lui de teren. I-am zărit chiar
şi literele de la numărul de înmatriculare, KLV.

29
O iubire în decembrie

Brusc m-a cuprins o puternică stare de


nostalgie, astfel că m-am trezit plângând. Şi nu m-am
oprit curând.

*
* *

Dimineaţa de doi decembrie a venit cu greu,


după multe lacrimi vărsate. Noaptea trecută nu
închisesem un ochi. Băusem o sticlă de vin şi îmi
plânsesem singurătatea. În zori, am făcut un duş mai
mult rece decât cald, m-am îmbrăcat şi m-am machiat
pentru a acoperi urmele lăsate de orele nedormite şi
plânse. Şi ca să fiu sigură că nu o să fiu descoperită, mi-
am pus şi o pereche de ochelari de soare.
— Bună dimineaţa! m-a salutat Andreea.
Măcar ea era voioasă.
— Bună dimineaţa! am răspuns cu întârziere.
— Cafea?
— Un bol, te rog, i-am zis.
Cu coada ochiului am surprins-o holbându-se la
mine.
— Cineva a avut o noapte grea?
— Îhâm, am îngânat eu. Te aştept în birou.
Am continuat să merg, până m-am închis în
biroul meu. Un suspin mi-a ieşit din piept. Îmi doream
să nu mai intru în contact cu nimeni, însă aveam câteva
programări făcute. Că voiam sau nu, trebuia să mă
comport ca o profesionistă, să separ viaţa privată de
cea profesională.

30
ANNE K. JOY

— Privată... am zis cu glas tare. De parcă aş


avea una.
Aşa mi-am început ziua, chiar dacă încă nu
simţeam că aş fi încheiat-o pe precedenta. Am băut
câteva căni cu cafea, m-am întâlnit cu clienţi, am mers
pe teren şi le-am prezentat locuinţe... Nimic din ce n-aş
fi făcut în fiecare zi a vieţii mele, cel puţin de când mă
angajasem în domeniul imobiliar.
— Te mai pot ajuta cu ceva? m-a trezit Andreea
din visare.
— Ăăă... Nu. Pleci?
Ea a dat aprobator din cap.
— E aproape ora patru şi am ceva de rezolvat
în oraş. Dar dacă vrei, pot să mai rămân.
— Nu. Oricum, dacă mai vine careva
neanunţat, mă descurc singură.
Andreea a făcut o grimasă.
— Ar trebui să munceşti mai puţin. Niciodată
nu ieşi să te distrezi. Niciodată nu te vezi cu altcineva
decât cu rudele tale şi clienţii de la birou.
Cuvintele ei mă dureau.
— Nu este adevărat. Am o viaţă personală, dar
o ţin departe de birou.
Pe dracu! Avea dreptate, nu ştiam cum este să ai
aşa ceva.
— Cum zici tu, mi-a replicat cu nonşalanţă,
ridicând dintr-un umăr.
Şi-a luat rămas bun şi a plecat.
Eram mai singură ca niciodată, ceea ce m-a
împins să iau o altă decizie. Am privit ceasul. Mai

31
O iubire în decembrie

aveam o oră la dispoziţie să ajung acolo. Mi-am strâns


lucrurile, am luat paltonul şi am zbughit-o spre maşină.
După cum era de aşteptat, străzile erau mai
mult blocate la ora aceasta. Mai toţi luau drumul spre
casă. După milioane de înjurături, rugăminţi să ajung la
destinaţie înainte de închiderea programului, am reuşit.
Am lăsat maşina chiar în faţa intrării în sediul Kulev.
— Bună ziua! m-a întâmpinat un fel de
recepţionist.
— Bună ziua! i-am zis ameţită.
— Programul nostru se termină în cinci minute,
a spus el.
— Ştiu, ştiu, dar nu cu tine am treabă, ci cu
domnul Kulev.
Bărbatul a făcut o grimasă.
— Anunţă-l că îl caută domnişoara Olga
Gutenmaher, te rog.
De această dată s-a schimbat la faţă.
— Domnul Kulev a plecat mai devreme,
domnişoară Gutenmaher. Îmi pare rău! Vă recomand
să reveniţi mâine.
Aşa de tare mă dezamăgea vestea asta, încât nu
mai aveam putere să plec de lângă biroul său. Cu toate
acestea, am respirat adânc, ne-am luat rămas bun şi m-
am întors mâhnită spre maşina mea, prost parcată de
altfel. Paznicul se uita urât la mine, pregătit să-mi zică
vreo două. Aşteptam să deschidă gura, căci îmi juram
în gând că o să-mi ridic mâna stângă şi o să-i răspund
doar cu un deget. S-a abţinut, deşi nu cred că i-a fost
uşor.

32
ANNE K. JOY

Dar când să dau să intru în maşină, am zărit-o


pe a lui Valentin.
— KLV, am spus cu năduf, mijindu-mi ochii.
Deci bărbatul de mai devreme mă minţise. Şi cel
mai probabil o făcuse la ordinul şefului său. Măcar de
ar fi spus că este prins într-o şedinţă, dar asta oricum ar
fi atras din partea mea o replică precum: Îl aştept, nu-i
problemă.
Am trântit portiera şi m-am întors în sediu.
— Domnişoară, a strigat paznicul, nu puteţi
lăsa maşina aici!
L-am ignorat şi m-am abţinut cu toată tăria să
nu îi arăt un semn obscen. În funcţie de cum se
comporta Kulev cu mine, puteam să-mi vărs frustrarea
la întoarcere şi să i-l arăt atunci.
De cum am intrat, am pornit glonţ spre liftul lui
Valentin.
— Domnişoară! a strigat tipul cu care vorbisem
mai devreme.
A dat ocol biroului şi a venit să mă oprească.
Apăsasem deja pe butonul de comandă al ascensorului
ca să coboare.
— Ce vrei? l-am întrebat răspicat.
— Domnul Kulev nu este aici şi nici nu aveţi
dreptul să folosiţi ascensorul.
Cei care încă mai erau prezenţi, ne priveau
curioşi.
— Serios? Lasă-l pe stimatul domn Kulev să-mi
spună în persoană că nu este ascuns în biroul său şi că
n-am voie să-i folosesc ascensorul.

33
O iubire în decembrie

Bărbatul ar fi vrut să-mi dea o replică, însă s-a


limitat la a-şi întredeschide buzele. Eu mi-am văzut de
drum şi am păşit în cabina liftului de îndată ce a ajuns
la parter şi s-au deschis uşile.
— Domnişoară, vă rog! a mormăit el.
— Ce?
— Să nu urcaţi.
— Dacă ai fi fost sincer cu mine de la bun
început, poate că ţi-aş fi făcut pe plac, i-am replicat.
Am apăsat pe ultimul buton şi am aşteptat să se
închidă uşile. Câteva secunde mai târziu deja urcam
spre biroul lui Valentin Kulev. De emoţie, aveam
impresia că inima îmi bate în gât.
Când uşile s-au deschis, de la distanţă l-am zărit
stând la biroul său din sticlă. Părea supărat, poate chiar
nervos. M-am apropiat şi am zărit şi paharul cu alcool
de culoarea caramelului.
— Care va să zică nu mai eşti la birou, domnule
Kulev!
Ochii lui căprui m-au privit sfidător.
Buzele i s-au întredeschis, pregătit să mă
înfrunte. Totodată s-a ridicat în picioare, pentru a
stabili un contact vizual de la un nivel apropiat.

34