CURSUL NR.

1 – NORMALITATE ŞI SĂNĂTATE PSIHICĂ

Domeniul psihopatologiei şi psihiatriei s-a confruntat încă de la

început cu dificultatea de a-şi stabili cu precizie principalele sale
concepte: normalitate / anormalitate şi sănătate psihică / boală
psihică. Complexitatea fenomenologiei psihice nu permite o
unanimitate de păreri asupra celor două dihotomii amintite, deşi
s-au scris o multitudine de materiale pe această temă. 1.
Conceptul de normalitate psihică Chiar dacă se folosesc în mod
frecvent noţiunile de normalitate psihică şi sănătate psihică ca
sinonime, în realitate prima dintre ele are o sferă mai largă decât a
doua. Cuvântul normalitate timite la acela de normă. O normă
este ceea ce corespunde unui model comun, unei reguli într-un
context socio-cultural precis. Pentru a diferenţia normalitate/
anormalitate putem apela la trei tipuri de norme. a. Normalitatea
ca valoare medie (statistică) : Conform acesteia cu cât un fenomen
este mai frecvent, cu atât este considerat mai normal; cu cât este
mai puţin frecvent este anormal. b. Normalitatea ideală (valorică) :
Aceasta se referă la idealul de normalitate, atât din punct de
vedere individual cât şi comunitar şi reprezintă tipurile ideale
(valorile) pe care le promovează anumite culturi. c. Normalitatea
funcţională : Arată măsura în care o persoană îşi exercită rolul
funcţional ca parte a sistemului supraordonat de care aparţine.
Există aici o dificultate de a stabili cu precizie care este rolul
funcţional al persoanei, în diferitele sisteme de care aparţine
(familial, profesional, social, spiritual) şi cât de eficient ar trebui el
să fie. Această a treia accepţiune este ceea folosită cel mai
frecvent în psihopatologie şi psihiatrie. În înţelesul ei mai larg
implică referiri la adaptare şi comunicare. Anormalitate este, în
mod evident, absenţa stării de normalitate. 2. Sănătate – boală
psihică Tratatul de psihiatrie Oxfort (T.P.O.) apreciază că în practica
psihiatrică termenii de boală psihică şi afecţiune psihică sunt
folosiţi fără multă precizie. Prin analogie cu termenii din medicina
generală tulburarea psihică poate fi considerată mai degrabă
„afecţiune psihică”. Termenul de afecţiune desemnează conştiinţa
subiectivă a unei suferinţe sau limitări funcţionale spre deosebire
de conceptul de boală care se referă mai mult la o patologie
organică obiectivă. Boala şi afecţiunea pot fi definite în trei
modalităţi: - prin absenţa sănătăţii - prin prezenţa suferinţei - prin
prezenţa unui proces psihopatologic (perturbarea evidentă a
funcţiilor psihice parţiale sau a eficienţei generale) Si termenii de
„sănătate” la modul general şi „sănătate psihică” la modul
particular sunt greu de definit. O.M.S. a definit sănătatea ca „o
completă bunăstare fizică, mintală şi socială, şi nu numai absenţa
bolii sau a infirmităţii”.

Definirea sănătăţii psihice poate fi făcută fie în formulare negativă

(ca absenţa bolii sau a infirmităţii), fie în formulare pozitivă (o
stare pozitivă în care persoana este responsabilă, capabilă de
autoconştientizare, autoevaluare şi autodeterminare iar
comportamentul său este în general acceptat de grupul căruia îi
aparţine. Asociaţia Americană de Psihiatrie în ,,Glosarul psihiatric’’
defineşte sănătatea mentală ca fiind un succes simultan în:
muncă, dragoste, creaţie, o matură şi flexibilă rezolvare a
conflictelor între instinct, conştiinţă, alţi oameni şi realitate.
Psihologii umanişti au lărgit conceptul de sănătate psihică
introducând caracteristici ale personalităţii mature. Astfel A.
Maslow a dezvoltat următoarele criterii pentru sănătate mintală:
1. Abilitatea individului de a se accepta pe sine şi pe ceilalţi cât şi
natura 2. Abilitatea de a întreţine relaţii apropiate cu ceilalţi 3.
Capacitatea de a se percepe lumea ca fiind reală 4. Capacitatea de
a lua decizii pertinente 5. Optimismul şi bucuria de a trăi 6.
Independenţa în gândire şi acţiune 7. Capacitatea de a se orienta
după standarde valorice 8. Capacitatea de a rezolva probleme şi
situaţii de viaţă 9. Consecvenţa în comportament 10. Capacitatea
de a-i asculta şi respecta pe ceilalţi.

Întrebări de evaluare:

1. Cea mai frecventă accepţiune a conceptului de normalitate în

psihopatologie este cea de: a. Normalitate statistică b.
Normalitate valorică c. Normalitate funcţională 2. Următoare
definiţie „O stare pozitivă în care persoana este responsabilă,
capabilă de autoconştientizare, autoevaluare şi autodeterminare
iar comportamentul său este în general acceptat de grupul căruia
îi aparţine” este a: a. Personalităţii mature b. Personalităţii
normale c. Sănătăţii psihice