CURSUL NR.

2 – MODELE DE CLASIFICARE A TULBURĂRILOR

PSIHICE

Marea diversitate a fenomenelor întâlnite în psihiatrie, impun cu

necesitate existenţa unui sistem de clasificare al cărui scop este
identificarea grupurilor de pacienţi care au în comun caracteristici
clinice similare cu scopul de a stabili un diagnostic clinic,
tratamentul adecvat şi prognosticul cel mai probabil. Diagnoza
clinică este procesul prin care se stabileşte locul unei tulburări
psihice într-o categorie diagnostică. Medicul psihiatru este cel care
realizeză diagnosticul psihiatric. El porneşte de la datele de bază
(simptome şi semne) şi le grupează în sindroame (constelaţii de
simptome ce se manifestă mai frecvent impreună, având implicaţii
terapeutice şi prognostice). În acest demers psihiatru apelează la
sistemele de clasificare existente. Cele mai multe sisteme de
clasificare au la bază categorii diagnostice ca de exemplu :
schizofrenia, tulburări afective, tulburări de personalitate...
Cunoaşterea acestor clasificări şi a tipurilor de tulburări face
posibilă comunicarea în echipa terapeutică (psihiatrii, psihologi,
psihoterapeuţi).

Sistemul de clasificare operează cu o serie de categorii

fundamentale care se presupune că reprezintă unităţi distincte
(conform T.P.O.) : I. Retardare mintală - se referă la prezenţa în
primii ani ai copilăriei a unui deficit de funcţionare intelectuală. II.
Tulburări de personalitate - se referă la prezenţa unor anomalii
comportamentale care se prefigurează încă din copilărie, se
cristalizează la vârsta adultă şi tind să se estompeze spre
bătrâneţe. III. Tulburări mintale - constă în anomalia de
comportament sau trări psihice cu conţinut patologic, al căror
debut survine în mod distinct (decelabil) după o perioadă de
funcţionare normală. Pentru a justifica diagnosticul de tulburare
mentală, această anomalie trebuie să fie prezentă o anumită
perioadă de timp şi să aibă o anumită gravitate. IV. Tulburări de
adaptare - corespund criteriilor unei tulburări mentale, dar survine
în legătură cu un eveniment stresant sau o schimbare de mediu. V.
Alte tulburări (tulburări care nu pot fi înscrise în primele patru
categori) : ex : - preferinţe sexuale anormale; - tulburări incluse de
drog sau alcool. VI - tulburări de dezvoltare; VII - alte tipuri de
tulburări specifice copilăriei. Aceste categorii au fost definite în
funcţie de tipurile de simptome, de gruparea lor, de evoluţie şi de
prognostic. Cele mai cunoscute sisteme de clasificare sunt : a.
I.C.D. - clasificarea internaţională a bolilor - elaborat de O.M.S.
(ajuns la varianta 10) b. D.S.M. - manual diagnostic şi statistic de
clasificare a bolilor – elaborat de Asociaţia Americană de Psihiatrie
(ajuns la varianta IV R) La ora actuală cel mai cunoscut sistem de
clasificare este D.S.M. IV R. El are puncte comune dar şi elemete
diferite de sistemul I.C.D. 10. Utilizarea clasificărilor trebuie să
meargă în paralele cu abordarea individualizată prin care pacientul
este văzut în unicitatea sa (cu calităţi individuale unice, inclusiv
unicitatea răspunsului la intervenţia terapeutică). Conceptele de
„nevroză” şi „psihoză” deşi mai vechi şi mai puţin amintite în
D.S.M. IV R. şi I.C.D. 10, au valoarea lor diagnostică şi încă mai sunt
utilizate în practica clinică pentru a desemna tulburări cărora nu li
se poate da un disgnostic cert. Termenul de nevroză desemnează
tulburări mintale (psihice) mai puţin severe decât psihozele şi se
caracterizează prin simptome mai apropiate de experienţa
normală şi deci mai frecvent întâlnite (aici intrând tulburările
anxioase). Termenul de psihoză indică, în general, forme mai
severe de afecţiuni mintale, cum sunt tipurile de schizofrenie,
tulburările afective, tulburări mintale organice. În linii mari, cele
mai frecvente afecţiuni psihice pot fi incadrate în trei mari grupări,
după cum urmează:

Tulburări de personalitate Nevroze Psihoze - nu are un debut

distinct, afecţiunea se infiripă încă din copilărie şi adolescenţă şi
durează, de obicei, toată viaţa.

- au un debut distinct, datorat unor evenimente de o mare

încărcătură psihică negativă sau de natură existenţială

- au un debut distinct, datorat unor evenimete nedefinite, dar

boala evoluează ciclic (puseuri) cu perioade de remitere. - nu
există conştiinţa bolii.

- are conştiinţa boli (există un model premorbid) - nu are

conştiinţa boli

- orientat în mediu şi realitate dar percepe realitatea într-un mod

deformat, specific, - este orientat în realitate, are interacţiuni
adecvate cu mediul - are loc ruperea contactului cu realitatea sau
negarea realităţii.

relaţiile fiind neadecvate.

- crează o nouă lume a lui în care caută securitatea.

- are comportamente mai mult sau mai puţin bizare, nepotrivite.

- are comportamente sociale acceptabile.

- are comportamente bizare, nepotrivite; are comportamente

neadaptative cu halucinaţii, delir, autism.

- nu prezintă halucinaţii sau idei delirante ci idei dominante

specifice tipului.

- nu prezintă halucinaţii sau idei delirante ci idei dominante

specifice tipului.

- poate prezenta halucinaţii şi/sau idei delirante.

- nu prezintă tulburări psihosomatice

- există tulburări psihosomatice variate, putând fi deosebit de

intense.

- pot apare tulburări psihosomatice

- foloseşte mecanisme de apărare în încercarea de a reduce

anxietatea

- foloseşte mecanisme de apărare în încercarea de a reduce

anxietatea
- de regulă mecanismele de apărare sunt neeficiente, conducând
la dezorganizarea personalităţii (pot apărea doar disocierea şi/sau
negarea)

Întrebări de evaluare:

1.Sistemul de clasificare al afecţiunilor psihice are următorul rol: a.

Delimitarea unor afecţiuni psihice de ansamblul normalităţii
psihice b. Identificarea grupurilor de pacienţi care au în comun
caracteristici clinice similare cu scopul de a stabili un diagnostic
clinic c. A pune bazele teoretice ale psihiatriei 2.Retardarea
mintală se referă la: a. Deficit intelectual continuu b. Prezenţa în
primii ani ai copilăriei a unui deficit de funcţionare intelectuală. c.
Deterioarearea facultăţilor intelectuale datorat unei boli psihice