Curs 2

FINANŢE PUBLICE

1. Funcțiile finanțelor publice

2. Concepții despre finanțele publice
3. Sistemul cheltuielilor publice
4. Sistemul veniturilor publice
5. Sistemul bugetar
6. Datoria publică
 Finanţele publice constituie un sistem de
relaţii economice prin intermediul cărora
se asigură:

 formarea fondurilor de resurse financiare

publice
 repartizarea acestora
 în scopul dezvoltării economice şi sociale a
ţării, precum şi al satisfacerii celorlalte nevoi
sociale.
Funcţiile finanţelor publice
 funcţia de repartiţie
 funcţia de control
1. Funcţia de repartiţie: se manifestă prin două
faze distincte:
 într-o primă fază, de constituire a fondurilor de
resurse financiare publice;
 într-o a doua fază, de distribuire (repartizare) a
resurselor financiare publice.
La faza de constituire a fondurilor participă toate
sectoarele sociale: sectorul public, sectorul privat, mixt
şi populaţia în proporţii diferite în funcţie de
capacitatea lor financiară.

Forme:
 Impozite, taxe;
 Amenzi, penalităţi;
 Vărsăminte din veniturile instituţiilor publice;
 Veniturile din valorificarea unor bunuri proprietate de
stat (redevenţe şi chirii din concesiuni şi închirieri de
terenuri şi alte bunuri proprietate de stat);
 Împrumuturi de stat primite de la persoane fizice şi
persoane juridice;
 Donaţii etc.
Faza de distribuire a fondurilor: repartiţia propriu-zisă
este precedată de inventarierea și cuantificarea
nevoilor existente.

Distribuirea resurselor financiare = dimensionarea

volumului cheltuielilor publice pe destinaţii :
1. învăţământ, sănătate, cultură;
2. asigurări sociale şi protecţie socială;
3. gospodărie comunală şi locativă (locuinţe);
4. apărare naţională;
5. ordine publică (poliţie, jandarmerie);
6. acţiuni economice;
7. alte acţiuni;
8. datorie publică (răscumpărarea obligaţiunilor,
rambursarea datoriei externe).
 2. Funcţia de control
 Organele de control financiar ale statului urmăresc încasarea
ritmică şi în cuantumul prevăzut a veniturilor statului,
instaurarea şi menţinerea disciplinei financiare, eradicarea
evaziunii fiscale.

 În România, controlul financiar se realizează de către:

 Organe ale statului care au competență generală:
 Parlament şi Guvern, Președinția, Consiliile județene și locale
 Organe ale statului care au competențe speciale:
 Curtea de Conturi
 Ministerul Finanţelor Publice
 Agenția Națională de Administrare Fiscală (Direcția Generală Antifraudă
Fiscală, Direcția Generală a Vămilor, Direcţiile generale regionale ale
finanţelor publice)
 Organe specializate ale ministerelor, departamentelor, întreprinderilor de
stat şi instituţiilor publice
Concepţii despre finanţele publice

 concepţii clasice, care corespund

capitalismului ascendent, maşinismului (sec.
XVIII – XX)

 concepţii moderne, care corespund perioadei

dezvoltării monopolurilor (sec. XX), mai ales
după criza economică din 1929-1933.
Concepţiile clasice:
 doctrina economică liberală: principiul "laissez-faire,
laissez-passer", prin care ar trebui evitată orice
intervenţie a statului care să perturbe iniţiativa şi libera
concurenţă

 rolul statului: menţinerea ordinii publice, apărare

naţională, menţinerea de relaţii diplomatice cu alte state
etc. (perioada statului-jandarm)

 impozitele: caracter neutru (perioada guvernului ieftin)

 păstrarea echilibrului bugetar; deficitul bugetar generator

de inflaţie era considerat un fenomen nedorit.
Concepţia modernă:
 Concepţia intervenţionistă, potrivit căreia autoritatea
publică este chemată să joace un rol activ în viaţa
economică, să influenţeze procesele economice, să
corecteze evoluţia ciclică, să prevină crizele sau cel
puţin să le limiteze efectele negative.

 Măsuri de intervenție ale statului:

 să înfiinţeze întreprinderi publice sau mixte,
 să acorde subvenţii sau facilităţi întreprinderilor private din
diverse ramuri,
 să ia măsuri de combatere a şomajului, de protecţie socială şi de
redresare a economiei stagnante.
Sistemul cheltuielilor publice

 Exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească

apărute între stat (pe de o parte) şi persoane fizice şi
juridice (pe de altă parte) cu ocazia repartizării şi utilizării
resurselor financiare ale statului.
Structura cheltuielilor bugetare în România:
1. CLASIFICAŢIA ECONOMICĂ:

 CHELTUIELI CURENTE
 cheltuieli de personal
 bunuri şi servicii
 dobânzi
 subvenţii
 fonduri de rezervă
 transferuri între unităţi ale administraţiei publice
 alte transferuri
 proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare
 asistenţă socială
 alte cheltuieli
 cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă
 CHELTUIELI DE CAPITAL
 active nefinanciare
 active financiare
 Fondul Naţional de Dezvoltare
2. CLASIFICAŢIA FUNCŢIONALĂ:

 PARTEA I – SERVICII PUBLICE GENERALE

 Autorităţi publice şi acţiuni externe
 Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare
 Alte servicii publice generale
 Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi
 Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administraţiei
 Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent
 PARTEA A II-A – APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ
 Apărare
 Ordine publică şi siguranţă naţională
 PARTEA A III-A – CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE
 Învăţământ
 Sănătate
 Cultură, recreere şi religie
 Asigurări şi asistență socială
 PARTEA A IV-A – SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINŢE, MEDIU ŞI APE
 Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică
 Protecţia mediului
 PARTEA A V-A – ACŢIUNI ECONOMICE
 Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă
 Combustibili şi energie
 Industria extractivă, prelucrare şi construcţii
 Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare
 Transporturi
 Comunicaţii
 Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic
 Alte acţiuni economice
Sistemul veniturilor publice:
 exprimă relaţii economico-sociale în formă
bănească apărute între populaţie (pe de o
parte) şi stat (pe de altă parte) cu ocazia
formării (constituirii) resurselor financiare
ale statului.
Structura veniturilor bugetare în România
I. VENITURI CURENTE, din care:

A. Venituri fiscale:
 1. Impozite directe;
 impozit pe profit;
 impozit pe salarii şi venituri;
 contribuţii;
 alte impozite directe;
 2. Impozite indirecte:
 taxele de consumaţie: accize, TVA
 taxe vamale;
 alte impozite indirecte;

B. Contribuţii de asigurări

C. Venituri nefiscale

II. VENITURI DIN CAPITAL

Rata fiscalităţii
 Suportabilitatea impunerii fiscale exprimă gradul sau nivelul
fiscalităţii şi se determină pe baza indicatorului rata fiscalităţii:
Vfisc
Rf  100
PIB
 Acest indicator este de factură macroeconomică şi caracterizează
media „poverii fiscale" într-o ţară. Specialistul A. Laffer a explicat cel
mai bine presiunea fiscală printr-o curbă (Curba Laffer).

Ven.
fiscale

Zona Zona
admisă neadmisă

Rata fiscalităţii
Sistemul bugetar

 Bugetul general consolidat nu reprezintă un

buget de sine-stătător, el este „ansamblul tuturor
bugetelor componente ale sistemului bugetar,
agregate şi consolidate pentru a forma un
întreg“ (Legea finanţelor publice 500/2002)
Componentele sistemului bugetar (BGC)
 Bugetul de stat
 Bugetul general centralizat al unităților administrativ-
teritoriale
 Bugetul asigurărilor sociale de stat
 Bugetul asigurărilor pentru şomaj
 Bugetul fondului special pentru asigurări sociale de sănătate
 Bugetul creditelor externe acordate ministerelor
 Bugetul trezoreriei statului
 Bugetul instituțiilor finanțate integral/parțial din fonduri proprii
 Bugetul fondurilor externe nerambursabile
 Bugetul companiei naționale de autostrăzi și drumuri
naționale din România
Procedura bugetară

 reprezintă ansamblul actelor şi operaţiunilor privind

întocmirea proiectului de buget, aprobarea lui,
executarea bugetului, încheierea şi aprobarea contului
general de execuţie bugetară, precum şi controlul
execuţiei bugetare.

 Etapele procedurii bugetare:

1. elaborarea proiectului bugetului de stat;
2. aprobarea lui;
3. executarea bugetului
4. încheierea exerciţiului bugetar şi controlul execuţiei bugetare.
Soldul bugetar
 deficit bugetar (DB), atunci când cheltuielile depăşesc
veniturile publice, caz întâlnit în majoritatea ţărilor lumii:
 DB = VP – CP < 0
 excedent bugetar (EB), atunci când veniturile depăşesc
veniturile publice, caz întâlnit întâmplător / accidental şi
care se menţine, de regulă, o perioadă scurtă de timp:
 EB = VP – CP > 0
 = > deficitul / excedentul bugetar reprezintă diferenţa
dintre valoarea totală a veniturilor publice şi valoarea
totală a cheltuielilor publice.
Surse de acoperire a deficitului bugetar:

 apelarea la împrumuturi de stat de pe piaţa internă, de la băncile

comerciale şi banca centrală, precum şi de la populaţie (prin
emiterea de titluri de stat); duc la creşterea datoriei publice interne;

 apelarea la împrumuturi de stat de pe piaţa externă, de la alte

guverne, instituţii internaţionale şi bănci străine; duc la creşterea
datoriei externe;

 apelarea la emisiunea de bani de hârtie (în fapt, un împrumut de la

autorităţile montare) cu consecinţe negative asupra economiei
naţionale, prin creşterea masei monetare în circulaţie fără acoperire
corespunzătoare cu bunuri şi servicii; acesta conduce la reducerea
puterii de cumpărare a banilor şi, implicit, la creşterea preţurilor şi
tarifelor, adică la inflaţie.
Datoria publică
 reprezintă totalitatea sumelor împrumutate de stat de la
persoane fizice sau juridice, de pe piaţa internă sau
externă şi rămase de rambursat la un moment dat.

 Datoria publică are două surse principale de formare:

 deficitele bugetare anuale şi refinanţarea celor anterioare;
 preluarea la datoria publică a unor pierderi din economie, prin
acte normative speciale (legi, ordonanţe ale guvernului).

 Formele datoriei publice:

 datoria publică internă
 datoria publică externă.
I. Indicatorii nivelului datoriei publice

1. Gradul de îndatorare: reflectă gradul (nivelul) de îndatorare al unei

ţări şi se calculează ca raport dintre datoria publică (DP) şi produsul
intern brut (PIB):
DP
Gindat  100
PIB
2. Datoria publică medie pe locuitor (dp), calculat ca raport între
nivelul datoriei publice (DP) şi volumul populaţiei (P), exprimat ca
număr de locuitori:

DP
dp 
P
II. Indicatorii serviciului datoriei publice (SDP)
1. Mărimea absolută a SDP caracterizează efortul financiar anual pe care
datoria publică îl reclamă sub forma cheltuielilor cu rambursarea datoriei
publice exigibile (ajunsă la scadenţă în anul respectiv) şi a celor legate de
plata dobânzilor şi comisioanelor aferente datoriei rămase, astfel:
SDP = RDP + DobDP
 RDP = rate scadente într-o perioadă de un an;
 DobDP = dobânzile şi comisioanele aferente, precum şi cheltuielile ocazionate
de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare.

2. Raportul dintre SDP şi totalul cheltuielilor publice

gSDP = SDP/CP * 100
 Creşterea acestui indicator afectează volumul cheltuielilor publice destinate altor
acţiuni publice: educaţie, ocrotirea sănătăţii, apărarea naţională, cultura, etc.

3. Raportul dintre serviciul datoriei externe (SDE) şi valoarea exportului

de bunuri şi servicii (EXP)
gSDE = SDE/EXP*100