I.

Noțiunile de plagiat și autoplagiat

1. Etimologia cuvântului “plagiat”

Termenul de “plagiat” provine din limba latină, de la “plagiarus” care

înseamnă “persoană care fură sclavii unei persoane pentru a-i vinde”. Plagiatul era
considerat în lumea antică un furt, o dobândire frauduloasă a ceva.
În limba francezä termenul de “plagiat” apare pentru prima dată în anul
1697, fiind format din francezul “plagiaire” (plagiator) cu sufixul "at", și
împrumutat din latinescul "plagiarius".

2. Valențe lexicale ale termenului “plagiat”

În Dicționarul Merriam-Webster, plagiatul inseamnă: “să se fure și să se

treacä ideile sau cuvintele altcuiva, ca fiind proprii; să se folosească producția
altcuiva fără a-i credita sursa; să se prezinte ca o idee nouä sau originală derivată
dintr-o sursä existentă.”
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, “a plagia” inseamnă “a
însuși, a copia, total sau parțial, ideile cuiva, prezentându-le drept creații
personale”. O altă explicație dată plagiatului în același dicționar înseamnă “a
comite un furt literar, artistic sau științific”.
În Micul Dicționar Enciclopedic, termenul de plagiat este explicat în sensul
că acesta constă în însușirea fără drept în orice mod a calității de autor al unei
opere științifice, literare, muzicale, de artă plastică ori a oricărei opere de creație
intelectuală."
De remarcat că în esența sa, termenul “plagiat” este în conexiune directă cu
“însușirea fără drept” de către cineva, a unei creații a cuiva și a o prezenta ca fiind
a sa.

3. Perspectiva istorică

Termenul “plagiat” apare pentru prima dată în perspectivă istorică la poetul

satiric Martial (sec. I d.H), care-l folosește în creațiile sale Eprigrame find inspirat,
probabil, din concepția latină asupra acestuia. În Evul Mediu apar copiile și copiștii
și multe creații circulä anonim, fără o identificare a autorului și fără un respect și
sensibilizare față de proprietatea intelectualä.
Epoca modernă este marcată în materie de proprietate intelectuală de o
indentificare și conturare a dreptului de autor, făcîndu-se calificări și cu privire la
plagiat, ca fiind “delictul cel mai grav pe care îl întâlnim în Republica literelor”
(Diderot cf. fr.Wikipedia)
 Determinarea plagiatului ca un furt este făcută abia în secolul al XIX-lea,
când problema sa se pune și din punct de vedere juridic.

4. Repere juridice privind plagiatul și autoplagiatul

Noțiunile de plagiat și autoplagiat sunt utilizate în cadrul mai multor acte

normative, dar o definiție legală a acestora se întâlnește doar în art. 4 lid. d și e din
Legea 206/2004.
În art. 20(3) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind Codul Studiilor
universitare de doctorat, se dispune că “în cazul unor eventuale fraude academice,
al unor încălcări ale eticii universitare sau al unor abateri de la buna conduită în
cercetarea științifică, inclusiv al plagiatului, studentul doctorand și/sau
conducătorul de doctorat răspund/răspunde în condițiile legii”. De asemenea, tot
referitor la plagiat, în art. 67(3) din același act normativ se precizează că dacă “în
urma identificării unor încălcări ale bunei conduite în cercetare-dezvoltare, inclusiv
plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori, confecționarea de rezultate ori
înlocuirea rezultatelor cu date fictive, în cadrul evaluării tezei de către
conducătorul de doctorat sau comisia de îndrumare, acordul de susținere publică nu
se obține”. Se poate observa că sunt identificate efectele, consecințele săvârșirii
abaterii de plagiat, adică interzicerea accesului la susținerea tezei de doctorat ori
antrenarea răspunderii, fără însă a se difini juridic plagiatul.
În art. 310 din Legea educației naționale nr. 1/2011 întâlnim, de asemenea,
termenul de “plagiat”, în sensul că sunt abateri grave de la conduită în cercetare
științifică și activitate universitară:
a. plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori;
b. confecționarea de rezultate sau înlocuirea reazultatelor cu date fictive;
c. introducerea de rezultate false în solicitările de "granturi sau de finanțare".
Nici aici nu avem o definiție a plagiatului, ci doar o indentificare a lui ca abatere
gravă.
Există, totuși, un act normativ și anume Legea nr. 206/2004 privind buna
conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare în care
termenii de plagiat li autoplagiat sunt definiți.
Potrivit art.4(1) lit. d din Legea nr. 206/2004, plagiatul este “expunerea într-
o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate și metode științifice
extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a
menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.
În privința autoplagiatului, în același art. 4(1) dar la lit. e din aceeași lege se
dispune că acesta este “expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală,
inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date,
ipoteze, teorii, rezultate și metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în
format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori fără a menționa acest lucru și
fără a face trimitere la sursele originale”.
Prin această definire, în cadrul unei legi, a termenilor de plagiat și
autoplagiat, sunt conturate juridic cele două concepte cu elementele pe aceastea se
fundamentează.

II. Tipuri de plagiat

1. Identificarea formelor de plagiat

Plagiatul se poate manifesta în activitatea de cercetare în mai multe forme,

care pot fi identificate mai greu sau mai ușor în funcție de subtilitatea în care au
fost acestea realizate.
Diferențierea formelor în care se realizează plagiatul poate fi făcută având în
vedere anumite elemente precum : intenția (plagiatul cu inteție/involuntar),
modelul care a fost copiat(plagiat propiu-zis/autoplagiat), domeniul (plagiat de
știință/în artă/în literatură), gravitatea (plagiatul în cărți/volume/articole.lucrări de
disertație/doctorat/abilitare), practica frecventă (plagiat constant/întâmplător/ca
stil).
Cele mai frecvente forme de plagiat care se întâlnesc în practică sunt
plagiatul copy-paste, plagiatul mozaic, plagiatul involuntar, parafrazarea greșită,
plagitul prin traducere, cyberplagiatul.

2. Plagiatul copy-paste

Plagiatul copy-paste constă în copierea de către autorul lucrării a unui text

dintr-o lucrare cu alți autori și în alipirea textului respectiv la lucrarea sa, fără să
facă vreao modificare. Este, practic, o preluare “ad-literam” a unui text al altui
autor, pe care si-l însușește fără nici o rezervă cel care elaborează o lucrare de
cercetare, folosind o manieră brutală în preluare. O asemenea modalitate de
preluare este foarte usor de detectat prin simpla comparare a textelor respective,
prin programe de plagiat.

3. Plagiatul mozaic

Plagiatul mozaic se referă la procesarea unor cuvinte din textul original,

schimbându-le ordinea lor în propoziție, folosind sinonime pentru a se ascunde că
preluarea acestora ar aparține, de fapt, autorului real al textului respectiv. Această
modalitate de operare se poate identifica prin comparare sau prin programele
antiplagiat și se poate depista mutilarea textului real.

4. Plagiatu involuntar

Plagiatul involuntar este acea formă de plagiat care rezultă din confundarea
valorilor comune de știință cu proprietatea intelectuală. Ideile comune din
domeniul în care a fost ales subiectul lucrării sau idei ale altor autori, care sunt
consacrate, sunt folosite în cercetarea subiectului abordat și care a mai fost cercetat
anterior. Nu este o contrafacere folosirea unor termeni care nu pot fi explicați
altfel, iar asemănarea de abordare, nu este plagiat.

5. Parafrazarea greșită

Parafrazarea greșită este o varietate de plagiat involuntar care constă în

parafrazarea enunțurilor altora și prin aceasta exprimăm în versiunea noastră ceea
ce au afirmat alții înaintea noastră. Sunt schimbate doar ordinea ideilor și câteva
cuvinte.
Diferența între plagiat și parafrazare constă în faptul că :
• textul parafrazat este mai scurt decât cel plagiat
• în parafrazar, autorul intervine și cu propriile cuvinte și rezumă ce autorul
inițial a dorit să spună, dar fără să schimbe sensul textului
• în parafrazare trebuie să fie indicate toate elementele despre sursa citată
(auto, titlu, editura, loc, anul pagina etc)

Pentru evitarea plagiatului prin parafrazare este ca sursele care au fost

consultate și în care există idei anterioare cercetează curente pe care o face autorul
să fie complet indicate și să se facă mențiunea că sunt folosite explicativ sau în
susținerea propriilor idei.

6. Plagiatul prin traducere

Există situații când autorul unei lucrări s-a folosit de surse elebaorate și
redactate în limbi străine. Dacă nu se cunoaște bine limba respectivă și în special
termenii de specialitate, există riscul de a se schimba înțelesul unor termeni sau
dacă autorul este de rea-credință chiar daca face o traducere corectă, își atribuie
ideile resprective.
În mod corect ar trebui ca atunci când se folosesc lucrări în limbi străine și
se fac traduceri din acestea să fie indicată sursa și sp se apeleze la traducători
specializați ori să se facă mențiunea cui îîi aparține traducerea.
 S-a apreciat în literatura de specialitate că pentru a se evita orice acuzație de
plagiat sau deturnarea sensului termenilor care au fost traduși, că trebuie să se
treacă în subsol sau în paranteză textul original scris în limba străină și cu
ghilimele traducerea conform regulilor de citare.

7. Cyberplagiatul

Cyberplagiatul este o varianta a plagiatului copy-paste. Diferența dintre

acestea două o reprezintă faptul că în cazul cyberplagiatului, textul copiat de pe
internet din materialele disponibile on-line și nu din cărți ori articole tipărite, și
introduc în textul la care se lucrează. Este tot o însușire de idei ale altcuiva și
prezentate ca fiind proprii autorului.

III. Criteriile de identificare a plagiatului și evaluarea acestuia

Principalul criteriu de identificare a plagiatului este originalitatea lucrării. În

D.E.X. termenul de original este explicat pri a avea autenticitate, o valoare reală de
necontestat, ceva care este propriu unei persoane sau autor și care creează ceva
nou, fără să folosească un model făcut de altul. Originalitatea în protejarea
dreptului de autor trebuie raportată la sistemul de drept și la domeniul din care face
parte creația.
În raport de sistemul de drept, noțiunea de originalitate în protejarea
dreptului de autor este conturată în literatura juridică și în practica judiciară prin
raportare la două criterii și anume :
• criteriul obiectiv conform căruia opera prezintă un element de noutate față
de lucrările anterioare;
• criteriul subiectiv potrivit căruia opera poartă amprenta personalității
autorului ei
Un alt criteriu care trebuie avut în vedere în evaluarea protejării dreptului de
autor prin prisma originalității este ca evaluarea originalității să fie făcută în
funcție de categoria din care face parte opera (știință, artă, literatură).
În identificarea plagiatului în lucrările științifice conform dispozițiilor din
Legea nr. 206/2004, CNECSDTI a emis ghiduș în care sunt explicați termenii și
definițiile pe care legea menționată le-a avut în vedere. Sunt puse în evidență
principiile, clasificările și procedeele de apreciere a plagiatului.