Senzații - procese psihice elementare, care reflectă diferitele însușiri ale obiectelor și fenomenelor lumii externe,

precum și stările interne ale organismului, în momentul acțiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra
receptorilor.

Însușirile senzațiilor

Calitatea – este însușirea care diferențiază o senzație de alta, depinzînd atît de natura stimulilor din mediul ambiant
cît și de specificul funcționării fiecărui analizator.

Intensitatea - această proprietate a senzaţiilor este legată, în special, de intensitatea fizică a stimulilor, care le
provoacă, dar și alți factori: starea generală a organismului, gradul de sensibilizare a analizatorului în acel moment.

Durata – corespunde duratei acțiunii stimulilor

Tonalitatea afectivă - este proprietatea generală a senzaţiilor de a produce stări afective plăcute sau neplăcute, de
apropiere sau de respingere a realităţii pe care o reflectăm.

Valoarea informațională - reflectă informații despre lumea externă, internă, poziția și mișcarea corpului nostru.

Caracterul conștient - apare doar după dezvoltarea altor procese psihice (gîndirea, memoria, limbajul) 1-3 ani

Legități

Legea intensității - un excitant produce o senzație, doar dacă atinge o anumită intensitate, numit prag minim absolut

Legea adaptării - modificarea sensibilității analizatorului sub acțiunea reciprocă a stimulilor

Legea contrastului senzorial – scoaterea reciprocă în evidență a doi stimuli cu caracteristici contrare

Legea sensibilizării - creșterea sensibilității unui analizator datorită interacțiunii sale funcționale cu alții

Legea sinesteziei – stimularea unui analizator produce efecte senzoriale specifice într-un alt analizator, deși acesta
nu a fost stimulat

Legea compensației - insuficienta dezvoltare a unei modalități senzoriale duce la perfecționarea alteia care îi preia
funcțiile

Legea semnificației - dacă un stimul este foarte important pentru o persoană, atunci acesta este repede și bine
recepționat, chiar dacă intensitatea lui este mică

Clasificarea

I. În funcţie de modul de excitare a organelor de simţ: - tangoreceptive - senzaţii, ce presupun un contact direct al
obiectului cu organele de simţ (tactile, organice, gustative, chinestezice); - teleceptive - senzaţii, ce presupun
acţiunea obiectului de la distanţă (vizuale, auditive, olfactive).

II. În funcţie de prezenţa sau absenţa scopului şi a efortului volitiv: - voluntare; - involuntare.

III. În funcţie de situarea receptorilor pe suprafaţa corpului : - exteroreceptive - senzaţii, ce furnizează informaţii cu
privire la obiectele din exterior; - interoreceptive - senzaţii, ce transmit informaţia despre modificările stării interne a
corpului (senzaţia de frig, foame, sete, căldură); - proprioreceptive - senzaţii referitoare la poziţia şi mişcarea
corpului nostru (în spaţiu senzaţia de mişcare, de echilibru).

Percepții - procese senzoriale complexe și, totodată, imagini primare, conţinând totalitatea informaţiilor despre
însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.

Legile percepției

Legea integralității - însușirile obiectului sunt reflectate în interrelații complexe

Legea structuralității - însușirile care comunică cea mai mare cantitate de informații, ocupă primul plan, fiind
explorate mai bine, celelalte mai vag
Legea selectivității - ne fixăm cu precădere, într-un anume moment asupra stimulului perceptiv, celelalte formînd
cîmpul perceptiv

Legea constantei perceptive - dacă se produc careva modificări în condițiile de percepere a obiectului, imaginile
rămîn relativ aceleași

Legea semnificației -

Reprezentarea – proces cognitiv-senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare, dar schematice a însuşirilor
concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.

Perceția - 1)se realizează și se desfășoară numai în prezența obiectului și sub acțiunea directă a acestuia asupra
organelor de simț; 2)reflectarea perceptivă are un caracter direct, nemijlocit; 3)imaginea perceptivă are un caracter
direct, o claritate pregnantă și un volum de informații mai mare; 4)reflectă în manieră nediferențiată însușirile
semnificative, relevante și pe cele secundare, accidentale; 5)libertatea de intervenție a subiectului în structurarea
imaginii este mai mică

Reprezentarea – 1)se produce și se desfășoară în absența obiectului; 2)este o reprezentare mijlocită;

3)reprezentarea este relativ palidă și posedă un volum mic de detalii; 4)reflectă preponderent însușirile
caracteristicile pregnante, semnificative; 5)libertatea de intervenție a subiectului în structurarea imaginii este mai
mare