Sunteți pe pagina 1din 35

Drept comercial

Curs 1

Aspecte introductive:
Dreptul comercial se ocupa cu circulatia bunurilor si serviciilor de la momentul crearii lor si pana la
consumul lor final.

Relatii intre participantii acestui circuit:

Pentru ca invoca acest circuit, intentia partilor nu este de a pastra bunul/consuma, ci de a-l transfera,
astfel incat din acest transfer/folosinta sa obtina un castig. Elementu de diferentiere intre dreptul civil:
ceea ce motiveaza participantii la acest circuit este de a obtine un castig profesionist.

Pe langa aceste relatii, mai exista modul in care sunt reglementati din pct de vedere al organizarii si
functionarii, constituirii si incetarii:

 pers. fizica (recipient final al bunului)


Are o protectia speciala, excesiva. Ea imprima o anumita dinamica in relatia dintre comerciantul
anterior transferarii catre consumator si consumator
 comerciantul (creeaza drepturi si obligatii sau executa drepturi si obligatii)
1. Societatea comerciala (Legea 31/1990)
principalele obiecte administrate de comerciant:
 Intreprinderea principalele obiecte administrate de comerciant
 Fondul de comert
2. Autoritatile publice (in anumite situatii o persoana de drept public participa la un raport civil)
– cand legea fie ea speciala sau generala le ofera capacitatea de realiza acte de comerciant

Monismul juridic in materie civila – un singur corp de norme fundamentale (civile si comerciale) in Noul
Cod Civil

Bunuri si servicii – obiecte primare ale dr. comercial

Traditional, C. civ, doctrina si jurisprudenta definesc serviciul este o activitate umana indreptata spre
satisfacerea unor necesitati ale beneficiarului acestui serviciu si care este desfasurata de o persoana care
are cunostinte intime sau o calificare in domeniul respectiv. In legatura cu desfasurarea activitatii,
prestatorul are o anumita autonomie. Daca nu ar exista aceasta autonomie, serviciul ar fi confundat cu
activitatea de munca (in relatia de munca, salariatul prestea o activitate ce satisface nevoile angajatorului,
acesta avand dreptul de a-I supraveghea activitatea)

Serviciile sunt foarte vaste in economie, ele avand o pondere foarte mare in PIBurile tarilor dezvoltate:

 activitatea de a acorda un imprumut


 de a acorda un serviciu financiar
 sprijinul financiar al asiguratorului

Nu exista norme speciale aplicabile doar serviciilor. Normele in materie au in vedere in egala masura si
bunurile si servicii.

Modul in care s-a dezvoltat dreptul comercial:

Dintotdeauna, de cand dreptul comercial a capatat o fizionomie proprie, acesta s-a ocupat de aceasta
intermediere

In 1807, a aparut Codul comercial francez care s-a pastrat pana in sec. XX.

In Anglia, SUA si Canada, nu exista o diferenta intre dreptul comercial si dreptul civil

In Romania, primul cod comercial a aparut in 1887, pe baza caruia s-au dezvoltat doua sisteme:

 cel francez ( care s-a bazat pe o abstractiune: ceea ce diferentiaza raporturile civilie de cele
comerciale este actul comercial / faptul comercial. pentru a putea demonstra aceasta schimbare
calitativa, trebuia ca tu sa ai in spate un numar de acte care se repeta <<transformarea intr-un
profesionist comercial>>– acte de intermediere; natura actului comercial este legata de scopul
sau, de obiectul sau fundamental)
 sistemul german ( sistemul subiectiv – ce se bazeaza pe valoare intentiei celui care vrea sa devina
comerciant)

La momentul actual, in Romania, se aplica sistemul subiectiv: cineva carea vrea sa savarseasca acte de
comert trebuie mai intai sa se autorizeze. Daca nu se autorizeaza, sunt atrase sanctiuni contraventionale
sau chiar penal deoarece incheie acte cu un anumit specific pe care nu este autorizat sa le incheie.

Dreptul comercial este sistemul de norme juridice si jurisprudenta care reglementeaza relatiile care se
nasc, se desfasoara, se modifica si se incheie in legatura cu circulatia marfurilor si serviciilor pana la
consumatorul final, relatii care au drept scop fundamental obtinerea profitului comercial si in cadrul
carora cel putin una dintre parti este un profesionist comercial. Nu exista raport juridic comercial, in care
niciuna dintre parti nu este comerciant.

Profitul comercial este un castig care este vazut de cel care il obtine ca fiind utilizabil pentru a-si extinde
activitatea sa profesionala. O parte din castigul respectiv se va intoarce in activitatea comerciala.

Codul civil nu distinge intre profesionistul comercial si alti profesionisti. (art. 3 C.civ.)

Avocatii, notarii, contabilii, arhitectii sunt calificati ca fiind necomercianti.(prin vocatie, liber-
profesionisti).

Izvoarele dreptului comercial nu sunt diferite de cele enumerate in Codul Civil, cu aceeasi ierarhie.
Uzantele sunt mult mai des intalnite in domeniul comercial decat in cel civil pentru ca ele sunt practici
repetitive care la un moment dat ajung sa fie vazute de cei care le aplica ca avand o putere similara cu
forta legii.

Relatiile se desfasoara mult mai repede decat in materia civila.


In materia societatilor comercial, exista discutii daca societatea poate sa incheie in mod normal acte cu
titlu gratuit.

Principiul securitatii creditului – modul in care se incheie si se dereuleaza o relatie comerciala sa nu duca
la dezechilibre seminificative in circuitul economic. (Legislatia insolventei – cadrul normativ care
reglementeaza disparitia unui comerciant care nu mai poate onora toate datoriile cu sumele de bani pe
care le are). Disparitia unui comerciant prin incapacitatea de plata nu trebuie sa duca la dificultati de plata
a creditorilor sai.

Principiul celeritatii – relatiile comerciale se desfasoara cu rapiditate

Sistemul maselor patrimoniale

Prinicipiul unitatii patrimoniale

Masele patrimoniale de afectatiune – anumite facilitati pe care titularul le are in administrarea bunurilor
sale. Ele se infiinteaza doar daca legea le permite

Un avantaj al acestor reglementari este ca poti sa transferi drepturi si obligatii dintr-o masa in alta. Asupra
masei patrimoniale, poti sa constitui anumite drepturi

Curs 2

Intreprinderea si notiunea de profesionist comercial

Pe actulul cod civil, sistemul de reglementare este foarte diferit fata de reglementarea din fostul cod
comercial . In art. 3 din fostul Cod comercial, se enumerau o serie de acte si fapte de comert (operatiuni
materiale savarsite de comercianti in exercitiul activitatii lor, inclusiv organizarea de intreprinderi
comerciale; ex: operatiunile de mijlocire in afaceri). Codul comercial avea la baza teoria actului obiectiv
de comert, care insemna ca orice act sau operatiune care presupunea o intermediere economica atragea
aplicarea legii comerciale. In cadrul acestui sistem obiectiv, doctrina si jurisprudenta au creat anumite
clasificare ale acestor acte sau fapte de comert:

 acte de comert obiective prin natura lor (cele din art. 3 din VCCo)
 intreprinderea
 actele de comert subiective (actele sau faptele incheiate sau savarsite de un comerciant)
 actele de comert mixte sau unilaterale
La aceste acte mixte pentru particular actul era de drept civil, iar pentru comerciant era act
comercial.
Actul de comert obiectiv presupunea existenta unei operatiuni in care o persoana avea intentia de a
intermedia circulatia economica a bunului sau serviciului. Desi, juridic, actul de comert presupunea doua
parti, trebuia determinat din analiza circumstantelor particulare ale fiecarei situatii daca una dintre parti,
de regula cumparatorul , a dobandit bunul respectiv, indiferent cu ce titlu, cu intentia de a-l transmite mai
de drept sau de a-l folosi pentru a produce alte bunuri si servicii in scop de vanzare pe piata. In timp,
relatiile comerciale au devenit mai complexe in sensul ca nu mai presupuneau o singura trecere al unui
bun de la o persoana la alta, ci presupuneau ca acel bun sau serviciu sa circule mai departe modificat,
astfel incat transmitatorul sa castige mai mult. Aceasta operatiune presupunea nu numai interventia
comerciantului insusi, ci si alte operatiuni care implicau forta de munca, echipamente, fond de comert,
resurse financiare. Cu trecerea timpului, tot acest complex de elemente materiale si umane, folosite de
comerciant pentru a intermedia circulatia bunurilor si serviciilor, a inceput sa fie organizat si sa
functioneze ca un tot unitar. Aceste elemente luate in mod individual nu aveau valoare economica
separata, integrarea lor dand sens economic, fiind privite ca un singur organism. Asa a aparut conceptul
de intreprindere (art. 2 din fostul Cod Comercial), dar care a dobandit importanta practica mult mai tarziu.

Potrivit art. 3 C.civ, profesionist este cel care exploateaza o intreprindere, nefacand diferenta intre
profesionistul comerciant si profesionistul necomerciant.

Intreprinderea a aparut in cadrul sistemului obiectiv. Initial, ceea ce conta din perspectiva relatiei
comerciale era circulatia efectiva a bunurilor de la o persoana la alta. La momentul actual, lucrurile s-au
schimbat in sensul exploatarii unei intreprinderi. Aceasta notiune seamana cu notiunea de patrimoniu,
dar nu se confunda cu aceasta, in sensul ca intreprinderea presupune si forta de munca (=angajatii).

Intreprinderea nu are personalitate juridica, ea este un ,,bun” al comerciantului si prin intermediul ei


comerciantul isi poate desfasura activitatea de intermediere economica in scopul obtinerii de profit.
Intreprinderea este astazi elementul definitioriu al relatiilor comerciale.

Art. 3 alin. (3) C. civ. ne spune ce constituie exploatarea unei intreprinderii (exploatarea sistematica de
catre una sau mai multe persoane a unei activitati organizate ce consta in producerea si valorificarea de
bunuri sau prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu scop lucrativ). Intreprinderea comerciala are
intotdeauna scop lucrativ, mai mult, acest scop lucrativ imbraca forma obtinerii de profit comercial (cel
putin o parte din acest profit este folosit pentru a fi reinvestit).

Elementele materiale ale unei intreprinderi :

1. Factorii de productie (materii prime, energie, utilaje, echipamente, terenuri, cladiri etc.)
2. Capitalul (resursele financiare: banii, drepturile de creanta, imprumuturile etc.)
3. Forta de munca (ea nu este intotdeauna absolut necesara, uneori fiind necesara doar activitatea
desfasurata de intreprinzator)
4. Intreprinzatorul comerciant (persoana carea organizazeaza si exploateaza interprinderea de o
maniera periodica si sistematica in scopul de a obtine profit)

Intreprinderea comerciala reprezinta o organizare de catre o persoana in mod autonom a unor factori de
productie, capital si forta de munca pe riscul sau si cu scopul de a obtine profit comercial prin
intermedierea bunurilor si serviciilor valorificate de intreprindere.
 Autonomia presupune ca din punct de vedere juridic si economic, acest tot unitar poate functiona
de sine statator fara a fi nevoie de alte elemente
 Riscul presupune ca comerciantul sa isi riste propriul patrimoniu. Daca activitatea inregistreaza
pierderi, acestea se vor inregistra in patrimoniul intreprinzatorului.

Intreprinderea nu se suprapune cu patrimoniul celui care o exploateaza, ci doar se intersecteaza cu


acesta. Spre deosebire de patrimoniu, intreprinderea nu cuprinde elemente de pasiv, dar in schimb
include forta de munca.

Intreprinderea nu se confunda nici cu persoana celui care o exploateaza (intreprinzatorul).


Intreprinderea nu este subiect de drept. Intreprinzatorul este o persoana fizica sau juridica care
exploateaza intreprinderea in mod sistematic. In patrimoniul intreprinzatorului, intra latura materiala
a intreprinderii (factorii de productie si capitalul), dar nu intra si forta de munca.

Relatia intreprinderii si a intreprinzatorului cu forta de munca nu este o relatie de apropiere, ci este o


relatie de subordonare.

Pentru stabilirea naturii juridice a intreprinderii au fost folosite mai multe teorii:

I. Teoria afectatiunii patrimoniului


II. Teoria entitatilor autonome
III. Teoria incorporalitatii intreprinderii (formata dintr-o unitatea operationale de bunuri
corporale si incorporale si din forta de munca)
IV. Teoria incorporalitatii intreprinderii ( nu este o universalitate)

In legatura cu intreprinderea, intreprinzatorul exercita un drept complex (drept de creanta cu privire la


anumite componente, drepturi reale cu privire la alte componente). In ansamblu, dreptul sau este unul
ad-hoc, fiind protejat de lege printr-o actiune speciala denumita actiunea in concurenta care poate fi
exercitata in momentul in care intreprinderea si relatia cu aceasta este incalcata de alt intreprinzator prin
mijloace neoneste.

Intreprinderea are o structura juridica distincta, este indispensabila intreprinzatorului modern, iar
drepturile care se nasc in jurul ei au o fizionomie aparte. Din acesta perspectiva, C. civ. nu aduce o
intrepretare noua, dar nici nu codifica teoria intreprinderii dezvoltata de doctrina comerciala. Nu face
distinctie intre intreprinderea civila si cea comerciala.

Daca scopul principal al intreprinderilor fara scop lucrativ (cele civile) este de a contribui la bunastarea
generala, de a face acte filantropice, de a satisface necesitati generale nepatrimoniale, intreprinzatorii ce
le exploateaza nu vor dobandi calitatea de comerciant. Activitatea acestor intreprinderi este reglementata
de alte norme decat cele aplicabile intreprinderilor comerciale.

Intreprinzatorul

Un concept pe care Codul Civil nu-l reglementeaza este cel de asumare a riscului. Din perspectiva
reglementarii actuale, astazi nu mai este nevoie sa vorbim despre acte de comert si despre acte de
intermediere. Aceste concepte nu au disparut din dreptul comercial. Orice act de intermediere presupune
un risc ( de a pierde in urma respectivei operatiuni). Cu atat mai mult activitatea unei intreprinderi este o
activitatea riscanta, iar acest risc apartine intreprinzatorului. Nu se poate concepe o intreprindere fara
existenta unei persoane care sa o organizeze si sa o exploateze. In sistemul Codului Comercial avem 3
categorii de intreprinzatori: persoane fizice, asocieri de persoane fizice si persoane juridice. Diferenta
fundamentala dintre aceste categorii era data de modul in care acestea deveneau comerciant. Persoana
fizica devenea comerciant, in timp ce persoana juridica se nastea comerciant. Persoana fizica se nastea ca
persoana de drept civil, trebuind apreciat daca comportamentul acesteia ducea la transformarea ei in
persoana de drept comercial. Aceasta clasificare o intalnim si astazi, chiar daca s-a trecut la sistemul
subiectiv

Persoana fizica devine comerciant prin optiune si nu prin savarsirea cu titlu repetat de acte de comert.

Odata cu dobandirea calitatii de comerciant, tot ceea ce acea persoana savarseste intra sub incidenta
dreptului comercial.

Indiferent cum a devenit comerciant, astazi se prezuma ca persoana care a devenit comerciant prin
inregistrare are o intreprindere. Tot ceea ce comerciantul dobandeste sau savaraseste pentru a face acte
de comert este inclus in intreprindere. Intreprinderea are o realitate dinamica: isi schimba continutul,
dimensiunea sau ponderea elementelor sale componente se poate modifica.

Inregistrarea comerciantului persoana fizica

Actul normativ relevant: OUG 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice

Aceasta ordonanta prevede 3 forme sub care persoanele fizice pot desfasura activitati economice:

 PFA
 Intreprinderea individuala
 Intreprinderea familiala

Intreprinderile acestea nu sunt persoane juridice, ci este vorba de persoane fizice care dobandesc un
anumit statut. Aceste intreprinderi nu sunt intreprinderi in sensul celor mentionate anterior.

PFA si intreprinderea individuala sunt forme unipersonale, in timp ce cea familiala este o asociere intre
persoane membri ai aceleasi familii.

Aceasta ordonanta a aparut deoarece legiuitorul a realizat ca in practica era dificil sa se identifice
comerciantii care desfasurau activitate comerciala cu titlu profesional dar fara a fi inregistrati. S-a ajuns
astfel la concluzia ca ar fi mai pragmatica sa obligi comerciantii sa te inregistrezi inainte sa realizezi acte
de comert, activitatea anterioara inregistrarii fiind considerata ilicita.

Nu se aplica liber profesionistilor si acelor activitati pentru care exista legi speciale, desi acestea realizeaza
aceleasi lucruri cu cele prevazute de ordonante.

OUG defineste activitatea economica in sensul definitiei comertului in sens larg. Se vorbeste de asemenea
de patrimoniul de afectatiune. Scopul a fost de a separa aceasta masa patrimoniala a comerciantului de
restul patrimoniului sau folosit in scop civil. Ordonanta da expresie principiului circulatiei persoanelor,
bunurilor si marfurilor in UE. Orice cetatean european poate desfasura aceste activitati economice
prevazute daca isi doreste sa isi inregistreze un sediu aici

Inregistrarea se face la Registrul Comertului. Daca activitatea respectiva presupune alte autorizatii
suplimentare, acestea trebuie obtinute anterior inregistrarii. Inregistrarea fiscala a comerciantilor se face
de catre registrul comertului.

Raspunderea civila a intreprinzatorilor comerciali : pentru datoriile comerciale se raspunde intai cu


bunurile din patrimoniul de afectatiune (latura lui activa), si daca acesta nu este suficient se raspunde cu
restul patrimoniului persoanei fizice. Aceasta abordare este in concordanta cu art. 2324 C. civ. Conform
Legii Insolventei, creditorii sunt indrituiti sa urmareasca toate bunurile din patrimoniul comerciantului.

Din momentul inregistrarii persoanei fizice la registrul comertului, se dobandeste un nou statut si ii sunt
aplicabile noi dispozitii legale. Este protejat de actele de concurenta neloiala din partea altor comercianti.
Desi legea nu ii recunoaste un drept de proprietatea asupra intreprinderii, aceasta ii las

Acea persoana fizica, cand va contracta cu altcineva, aceasta a doua persoana este considerata
consumator, fiind protejata prin legea

Sistemul Registrului Comertului

Sediul materiei: Legea 26/1990

Contine o enumerare limitativa a persoanelor care pot fi inregistrate la Registrul Comertului.

La infiintarea unei persoane juridice sau inregistrarea unui PFA, la Registrul Comertului se desfasoara
verificarea conditiilor de legalitate. Este competent in aceasta materie un judecator delegat (de la
tribunal).

Pentru actele inregistrate in registru, exista si o procedura a radierii.

In afara de aceste categorii clasice, mai exista si companiile nationale / societati nationale ( S.N. CFR,
CNAIR) sau regiile autonome. Acestea sunt persoane juridice ale statului, avand un regim juridic mixt.

In activitatea comerciala exista in anumite domenii o imixtiune de drept public si privat, spre exemplu in
materia contractelor administrative.

Alte categorii reglementata distinct:

- organizatiile cooperatiste.(legea 1/2006)

- institutiile financiar- bancare (cooperativele de credit)

- GIE (grupurile de interes economic)


- GIEE (grupurile de interes economic european)
Persoanele juridice fara scop lucrativ au reglementare proprie – OUG 26/2000. Aceste ONG-uri pot
desfasura activitati economice cu conditia ca veniturile sa fie reinvestite in activitatea lor fara scop
lucrativ.

Rolul Registrului Comertului:


a. mijloc de publicitate
b. opozabilitatea actelor inregistrate (sunt opozabile tuturor)
c. transparenta inregistrarii

Operarea registrului este de interes public. In Romania acesta este operat de Ministerul Justitiei.

Exista cate un oficiu la nivelul fiecarui judet. La registru se fac numai controale de legalitate nu si de
oportunitate. Inregistrarile se analizeaza toate la nivel national pentru a nu exista confuzii.

Curs 3

Fondul de comert

 este un concept specific dreptului comercial si are un continut destul de bine determinat
 Initial, a fost conceptualizat la nivel jurisprudential
 A fost reglementat prima oara in Legea 11/1991, ulterior abrogata. A fost introdus prin legea
Insolventei 85/2014– art. 5 alin. (1) pct.73
 Din 1990, a existat o referire la fondul de comert prin legea 26/1990 a Registrului Comertului. Art.
21 lit. a face referire la operatiunile care trebuie inregistrate (actele privind fondul de comert:
donatia, vanzare , cumparare, locatiune, constituirea de garantie reala mobiliara, orice act prin
care se aduc modificari inregistrarilor privind fondul de comert)
 Definitia legala a fondului de comert: ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si
incorporale (inclusiv dr. de prop. intelectuala), toate aceste bunuri fiind utilizate de un
profesionist comerciant in vederea desfasurarii activitatii sale.

Fiecare comerciant trebuie sa aiba un fond de comert. Fondul de comert trebuie privit
intotdeauna in dinamica sa. El contine bunuri care pot fi fotografiate la un moment dat ca
elemente componente. Este un concept important care este foarte dinamic. Dinamismul este o
reflectare a dinamismului activitatii comerciantului si a rolului util pe care acesta il joaca in aceasta
activitate.

Este fondul de comert o forma de patrimoniu? Aceasta notiune de fond de comert nu acopera
datoriile. Fondul de comert nu este o masa patrimoniala a profesionistului comercial, ci doar un
element de activ.

Comparatia intre fond de comert si universalitate de fapt (art. 541 alin. (1))

Fondul de comert este o forma speciala de universalitate de fapt, analizand dispozitiile legale ale
C.civ. Ceea ce trebuie avut in vedere nu este simpla echivalare dintre cele doua notiuni, ci ce
efecte juridice produce aceasta echivalare. Pentru a determina regimul juridic al fondului de
comert trebuie sa ne raportam la art. 541 alin. (2) C. civ. Aceasta solutie este reflectata si in art.
2357 care prevede posibilitatea ipotecarii unei universalitati de bunuri. Este o aplicare speciala a
regimului juridic al fondului ca ansamblu de bunuri. Art. 745 permite constituirea unui uzufruct
distinct asupra fondului de comert (aplicare speciala a art. 706 – poate constitui obiectul unui
uzufruct o masa patrimoniala sau o universalitate de fapt).
Art. 21 lit. a Legea 26/1990 prevede ca poti incheia un ansamblu de acte juridice asupra fondului
de comert. Din perspectiva legii, fondul de comert face obiect al unei varietati de acte juridice.
Astfel se aplica un regim distinct fondului in ansamblu fata de elementele componente.
Traditional, ansamblul acesta este privit ca un bun mobil incorporal, inclusiv in situatia in care
acesta contine si bunuri imobile. Important este scopul punerii impreuna acestor bunuri in
vederea desfasurarii activitatii comerciale. Aceasta calificare are cateva consecinte:
1. Nu poate fi dobandit prin prescriptie achizitiva
2. Pot fi constituite asupra lui ipoteci. Daca in cadrul fondului se afla si bunuri imobile, pentru a
dobandi rangul specific, asupra acestora va fi necesara constituirea unei ipoteci separate.
3. Se poate constitui asupra sa un drept de uzufruct

In cazul uzucapiunii de 10 ani este discutabil in ce masura poate fi invocata. Din text, pare ca legiuitorul
nu a avut in vedere universalitatile. In Vechiul Cod civil, nu puteai dobandi nici macar prin aceasta
modalitate un bun incorporal. Este greu de conceput o prescriptie neintrerupta, de buna-credinta cu
privire la fondul de comert pe o perioada de 10 ani.

Diferenta intre intreprindere si fondul de comert

Unul dintre elementele componente ale intreprinderii este capitalul, iar altul este constituit de bunurile
pe care comerciantul le foloseste in activitatea sa.

Traditional, se considera ca capitalul nu intra in fondul de comert.

Fondul de comert este un element al intreprinderii. Din punct de vedere practic, tinand cont ca
intreprinderea privita ca ansamblu nu face obiect de acte juridice, indiferent sub ce forma transmit
intreprinderea transmit si fondul de comert, insa fondul de comert poate fi transferat distinct de
intreprindere, acesta refacandu-se ulterior.

Cate fonduri de comert are un comerciant? O situatie simpla este cand un comerciant desfasoara o singura
activitate, in acest caz existand un singur fond de comert. In situatia in care desfasoara mai multe activitati
diferite fara legatura naturala intre ele, este posibil ca el sa foloseasca banii pe care ii face dintr-o activitate
la o activitate distincta. O parte a doctrinei nu interzice sa ai mai multe fonduri de comert atata timp cat
bunurile sunt afectate unei destinatii economice diferite. Exista cazul in care un bun poate fi afectat mai
multor activitati economice.

Un element esential al fondului de comert este firma, iar Legea 26 spune ca firma nu poate fi instrainata
distinct de fondul de comert, o persoana putand avea o singura firma. Astfel un comerciant nu poate
avea mai mult de un fond de comert (prof. David)
Protectia juridica a fondului de comert

Neputand fi protejat prin actiuni posesorii, acest lucru poate insemna o slabiciune. Este protejat insa prin
anumite actiuni speciale, care sunt reglementate intr-o lege speciala- 11/1991 (legea concurentei neloiale)

Actiunea in concurenta neloiala este o actiune civila delictuala. Poti obtine despagubiri si, cu titlu de
masura provizorie neobligatorie, incetarea actului. Ceea ce obtii ca urmare a admiterii aceste actiuni este
incetarea definitiva a actului si obligarea la publicitate a autorului ( mentionarea condamnarii pentru ca
a adus atingere fondului de comert a unui alt comerciant).

Elementele componente ale fondului de comert

1. Bunuri corporale
 imobilele (destinate a fi folosite in activitate)
 bunurile mobile (destinate a fi folosite in activitate (utilaje, echipamente) sau rezultate ale
acesteia)

2. Bunuri incorporale
 firma
 emblema
 clientela (vadul comercial)
 drepturile de proprietate intelectuala (drepturi de autor, brevete etc.)

!Creantele sunt elemente de intreprindere, de patrimoniu comercial, dar nu de fond de comert.


Creantele sunt un produs secundar al activitatii comerciale.
Pe de alta parte, banii nu sunt elemente ale fondului de comert, ci doar elemente ale
intreprinderii. Ei pot avea doua forme: corporale (bancnote) sau incorporale (depozite bancare)

Elementele incorporale

I. Firma
Legea 26/1990 – art. 30 , art. 42
Firma reprezinta numele sau denumirea prin care un comerciant isi exercita comertul sau
si se semneaza. In esenta, inseamna acea forma de identificare fata de terti a
comerciantului, care cuprinde inclusiv semnatura, atat pentru persoana fizica, cat si
pentru cea juridica.
Una din conditiile de valabilitate a firmei este ca ea sa fie reprodusa in limba romana.
Exista insa situatii numeroase in care situatia in care societatea care se inregistreaza in
Romania face parte dintr-un grup multinational. In acest caz, Registrul Comertului accepta
si numele straine.
O alta conditie este ca nu poti avea exclusivitate cu privire la denumire decat daca ai
inscris-o ca atare la RC de la momentul la care ai inscris-o. Legea 26 care protejeaza
drepturi in legatura cu firma este o lege care e speciala si diferita de Legea Drepturilor de
proprietate intelectuala. De multe ori, denumirea firmei corespunde cu marca unui
produs.
Protectia oferita de Legea Registrului Comertului este mai slaba decat cea din legislatia
proprietatii intelectuale.
Art. 31-37 reglementeaza detalii pentru cum trebuie sa arate firma in functie de categoria
de persoana juridica inregistrata.
Exista putine persoane fizice comercianti. Comerciantul persoana fizica nu are voie sa
desfasoare activitate comerciala sub alt nume, trebuind sa existe identitate intre numele
sau real si cel de comerciant.
Art. 38 aduce in discutie un element esential al firmei si reflecta unul din scopurile
principale ale ei. Firmele nou-inregistrate trebuie sa se deosebeasca de cele deja
inregistrate. Acest lucru se asigura prin normele de functionare a RC, existand o procedura
prealabila de rezervare a denumirii. Orice similitudine descoperita duce la respingerea
inregistrarii.
Art. 39 preia ideea de interdictie cu privire la elementele care pot produce confuzii intre
mai multe firme. Pentru considerente de interes public, sunt interzise denumirile din sfera
interesului public (National, Roman, Institut etc.)
Firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comert. Art. 41 spune ca dobanditorul
cu orice titlu al fondului de comert poate sa continue activitatea sub firma anterioara daca
exista acordul expres al instrainatorului. Cand este o simpla schimbare de firma, exista
posibilitate de schimbare a numelui fara incetarea existentei firmei anterioare. In cazul
acesta, cel care a dobandit va putea sa aiba doua firme cu doua fonduri de comert
distincte. Instrainatorul, in momentul in care a fost de acord ca dobanditorul sa foloseasca
firma, el nu mai are nicio ratiune de a-si pastra firma, singura solutie logica fiind
schimbarea de denumire sau desfiintarea societatii.

II. Emblema
Art. 30 – emblema este semnul sau denumirea prin care un comerciant se deosebeste de
alt comerciant de acelasi gen
 este un element de individualizare
 are un element in plus fata de firma: ea poate sa fie multipla – un comerciant poate
avea mai multe embleme si nu este inclusa in numele cu care te prezinti si sub care
semnezi
Se aplica pe diferite materiale sau produse, dar nu are functia juridica de a fi inclusa
in denumirea comerciantului
Regimul de instrainare este diferit, aceasta putand fi instrainata distinct de fondul
de comert.
 elementul comun dintre firma si emblema este caracterul distinctiv.

Orice emblema va trebui sa fie distinctiva la nivelul aceluiasi Registrul al Comertului (judetean).
Trebuie sa se deosebeasca in acelasi domeniu de comert (pot exista embleme identice in domenii
diferite) si de emblemele altor comercianti de pe piata in care respectiva societate isi desfasoara
activitatea. (piata poate fi nationala – deci aceasta emblema va putea fi unica la nivel national)
III. Clientela si vadul comercial

Legea nu reglementeaza acest domeniu ca atare in legea romana.


Clientela este o valoare economica data de obisnuinta unui grup determinat de persoane sau un
grup determinabil de persoane de a dobandi cu orice titlu produsele sau serviciile
comerciantului respectiv. Este abilitatea fondului de comert de a atrage interes pentru produsele,
serviciile realizate prin intermediul sau.
Relatia de cumparare dintre client si comerciant nu este protejata printr-un drept real. Daca un
concurent va incalca legea concurentei neloiale, se poate introduce o actiune in concurenta
neloiala.
Vadul comercial reprezinta legatura unui fond de comert cu o anumita locatie care are
aptitudinea de a atrage clientela (ex. restaurante, magazine).
Din punct de vedere contabil, vadul comercial nu are o valoarea contabila. Clientela are valoarea
contabila, contand in cadrul valorii reale a unei intreprinderi (fond comercial – expresia valorica a
clientelei). Ea reprezinta ceea ce este in plus din valoarea intreprinderii dupa insumarea tuturor
elementelor individuale.

Instrainarea fondului de comert

Cutuma spune ca prin instrainarea fondului de comert instrainatorul isi asuma o obligatie de
neconcurenta. Vanzand fondul de comert, se instraineaza elemente de secret comercial (modul
in care acesta genereaza venit).

Analiza principalelor tipuri de intreprinzatori comerciali

I. Persoana juridica
Elemente constitutive : organizare, patrimoniu si scop.
Infiintarea se poate face prin diferite modalitati : lege, acord de vointa, act administrativ.
Din punct de vedere practic, aparenta ca o persoana juridica este comerciant este ca aceasta
are un numar de inregistrare la RC.

Curs 4

Din punct de vedere practic, aparenta ca o persoana juridica este comerciant este ca aceasta
are un numar de inregistrare la Registrul Comertului.

Regiile autonome (legea 15/1990) sunt societati care realizeaza activitati de interes public,
dar cu o puternica componenta economica. Ele se formeaza prin act administrativ, nu printr-
o simpla manifestare de vointa ca in cazul societatilor comerciale.
Cooperativele se infiinteaza pe baza principiului asocierii si pe cel al mutualitatii (interesele
mutuale reciproce ale celor care o infiinteaza – fiecare investeste cu asteptarea ca va primi o
remunerare a investitiei sale).

Un tip de societate care nu este conform vointei legiuitorului o societate comerciala este
societatea agricola. Ea nu este inregistrata la Regisrul Comertului. Au o forma speciala de
inregistrare intr-un registru la judecatorie. Ele desfasoara in fapt o activitate economica, dar
aceasta activitate este limitata si se face prin exploatarea pamanturilor ca o contributie, fara
ca aceste pamanturi sa intre vreodata in patrimoniul societatii agricole, fiecare contributor
fiind liber sa iasa din societate in orice moment.

Asociatiile si fundatiile pot desfasura activitati comerciale, insa ceea ce obtin din aceste
activitati trebuie sa fie subsumat scopurilor fara scop lucrativ ale acestora (castigul este folosit
pentru atingerea acestor scopuri). Intrand in sfera comercialului, acestea pot interactiona cu
alti comercianti. Se pune problema ce fel de raport juridic se creeaza si daca statutul lor
influenteaza relatia cu alti comercianti sau cu consumatorii. Relatia ramane in continuare o
relatie comerciala. Ceea ce aceste persoane juridice au ca obligatie este obtinerea
autorizatiilor prevazute de lege pentru a intreprinde activitate comerciala. Faptul ca ele
realizeaza activitate economica nu le transforma in subiecte de inregistrare la RC. Daca vor ca
raspunderea lor din asemenea acte sa fie limitata, ca orice persoana subiect civil ele pot sa
devina asociate si sa constituie societati comerciale.

Contractul de societate simpla

Societatea comerciala este o combinare a doua laturi:

 latura contractuala (la baza constituirii, functionarii si incetarii lor sta un acord de vointe intre
asociati)
 latura institutionala (este o persoana juridica distincta de persoana asociatiilor care are propria
fizionomie juridica si propriul statut juridic si care are anumite trasaturi impuse de lege care nu
pot fi alterate de vointa asociatilor)

Asocierile, istoric vorbind, au existat inca din Antichitate. Precursorul contractului de societate era
reglementat in dreptul roman. In unele situatii, asocierile au reprezentat forme de eludare a unor restrictii
sau de ascundere fata de public a persoanei unora dintre asociati. In dreptul roman, clasele superioare
(senatorii) nu aveau voie sa desfasoare activitati comerciale propriu-zise, astfel incat au infiintat societati
pentru a realiza comert.

Orice forma de asociere presupune, pe langa faptul ca mai multe persoane decid sa creeze aceasta
colectivitate numita societate, presupune o contributie din partea fiecarui participant (aport), o unitate
de scop si de obiective (afectio societatis) si au un anumit mod de impartire a riscurilor si beneficiilor
rezultate din activitatea de realizare a obiectului comun.
Contractul de societate era reglementat mai succint de vechiul Cod Civil. In Noul Cod Civil este reglementat
la art. 1890-1948. Societatea simpla este dreptul comun pentru orice forma de asociere, chiar si pentru
cea fara scop lucrativ. Este o forma palpabila, amorfa de organizare a celor asociati.

Este un contract intre doua sau mai multe persoane care se obliga reciproc sa puna in comun un anumit
aport pentru a constitui un fond initial necesar activitatii societatii si care au agreat un obiectiv sau o
serie de obiective in legatura cu activitatea pe care vor sa o desfasoare cu scopul final de a ajunge la un
moment dat sa-si imparta castigurile din activitate, asumandu-si riscurile care pot proveni dintre ei din
desfasurarea ei. Riscul poate fi pierderea sumelor investite pana la suportarea din averea personala a
pierderilor pe care le inregistreaza societatea.

Are 3 elemente fundamentale:

 APORTUL la constituirea acestui fond


 OBIECTIVUL/SCOPUL COMUN al acestei societati (afectio societatis)
 IMPARTIREA CASTIGURILOR SI A PIERDERILOR intre asociati

Caractere juridice:

 este un contract cu doua sau mai multe parti (bi/multilateral)


Obiectivul comun trebuie insusit de toate partile contractului, chiar daca unii dintre ei ar avea
viziuni diferite despre cum va functiona aceasta societate.
 este un contract intuitu personae
Oamenii se asociaza intr-o activitate care poate avea consecinta unor pierderi, astfel incat
calitatea celor care se asociaza este foarte importanta.
 este un contract sinalagmatic si comutativ (oamenii au o asteptare de la ce ar putea obtine pe
baza acestui contract)
 este un contract cu titlu oneros (se asteapta un castig din exploatarea activitatii)
Asteptarea impusa de lege a impartirii castigurilor si pierderilor

Cu privire la constituirea unui fond comun, fiecare asociat este asteptat sa contribuie cu ceva la
constituirea societatii. Aceasta contributie poate sa imbrace diverse forme:

 bani
 aportul in natura (proprietati, echipamente si alte bunuri mobile)
 drepturi incorporale (ex. drepturi de creanta)
 forta de munca sub forma propriei activitati – obligatia de a contribui efectiv la activitate prin
munca proprie, know-how, relatii etc.
Este insa incerta si greu evaluabila in bani. Ceea ce nu este prevazut in NCC, dar apare in legea
31/1990, este faptul ca asociatul respectiv nu primeste echivalentul valoric al aportului sau, care
se numeste parte de interes. Ei nu pot iesi din societate prin instrainarea partilor de interes,
pentru ca nu au cum sa intraineze ce nu au primit.
Problema de evaluare a aportului si de reflectare la nivelul societatii

Problema evaluarii aportului este importanta pentru ca asociatii vor sa uniformize valoarea fiecarei
contributii. In functie de marimea aportului, asociatii au diferite aporturi in cadrul societatii. Cei cu
contributii mai mari vor avea influenta mai mare in societate, avand drepturi mai mari cu privire la
castiguri si suportand mai mult pierderile. In cadrul contractului de societate, fiecarui asociat ii corespunde
un aport exprimat in moneda nationala.

Legea 31/1990 foloseste notiunea de capital social ca o reflectare a tuturor acestor aporturi. Din punct de
vedere economic, cu exceptia fortei de munca, ceea ce aduce fiecare este valoarea economica care duce
la atingerea obiectivelor (active initiale – bunurile de orice natura). Din punct de vedere contabil, la
momentul constituirii, activele sunt bunurile detinute de societate, iar in coloana pasivelor va fi trecut
capitalul social. Capitalul social reprezinta obligatia de a redistribui ceva asociatilor. Astfel, daca asociatii
se hotarasc sa desfiinteze societatea, vor primi inapoi valoarea aportului initial. Cu cat trece timpul, cu
atat este mai putin posibil ca in societate sa existe aportul initial al asociatiilor  asociatii vor primi ceea
ce ramane in societate pe partea de active dupa ce au fost platite toate datoriile societatii (activ net). Ceea
ce dai inapoi nu va trebui sa corespunda din punct de vedere valoric cu capitalul social. Activul net poate
sa fie de asemenea si negativ (mai exista datorii neplatite la momentul la care societatea nu mai dispune
de active) societatea intra in insolventa. Creditorii vor putea sa se indrepte impotriva asociatilor, cu
exceptia societatilor pe actiuni, creditorii neavand dreptul de a se indrepta impotriva bunurilor din
patrimoniul personal al actionarilor.

Capitalul social (total active - total datorii) este o inregistrare contabila, o reflectare aproape fidela la
momentul inregistrarii la Registrul Comertului a aportului fiecarui asociat. Poate fi modificat doar printr-
un acord de vointa al asociatiilor. In unele cazuri acestia sunt obligati sa-l modifice, in caz contrar, ope
legis, societatea se va dizolva. Nu reflecta nicio clipa viata economica a societatii.

Capitalul social se diferentiaza de patrimoniul societatii.

 este un contract cu executare succesiva (uno ictu doar in anumite opinii doctrina, considerate
netemeinice)
Aparent, contractul este cu executare succesiva. Societatea poate fi constituita pentru o perioada
nedeterminata, astfel ca pentru asociatii izvorasc pe aceasta perioada diferite drepturi si obligatii.
Altii spun ca singura obligatie a asociatiilor izvorata din contractul de societate este aceea de a
varsa aportul.
Prima teorie arata ca colectivitatea functioneaza pe baza unor reguli acceptate juridic si a celor
izvorate din contract, deci este cea corecta.

Din punct de vedere al formei, legea cere forma scrisa ad probationem. Art. 1888 C.civ. enumera formele
de societati:

1. Societatea simpla
2. Societatea in nume colectiv
3. Societatea pe actiuni
4. Societatea in comandita simpla
5. Societatea in comandita pe actiuni
6. Societatea in participatie
7. Societatea cu raspundere limtitativa
8. Cooperative
+ alte tipuri de societati reglementate de lege

Ce se intampla cand societatea dobandeste drepturi asupra aportului? Art. 1883 C.civ. prevede ca daca in
baza contractului de societate se constituie o societate cu personalitate juridica, atunci se prezuma ca
aportul intra in patrimoniul persoanei juridice. Daca nu se creeaza o societate cu personalitate juridica in
baza contractului, atunci prezumtia este ca aportul este in coproprietatea asociatilor.

Art. 1889 C.civ. – prin contractul de societate pot sa convina asociatii asupra constituirii unei societati cu
personalitate juridica. Pot sa constitui teoretic o societate fara personalitate juridica, doar ca in practica
nu exista o norma legala care sa permite constituirea unei societati sub alta forma.

In art. 1896-1899 C.civ, sunt reglementari privind modalitatea de varsare a diferitelor tipuri speciale de
aport. Raspunderea in cazul in care iti incalci obligatia de a varsa aportul difera in functie de tipul de aport:

 asociatul care aporteaza proprietatea sau alt drept real asupra unui bun de orice natura raspunde
pentru efectuarea aportului intocmai ca un vanzator fata de cumparator, iar cel care aporteaza
folosinta unui bun raspunde ca un locator fata de locatar
 asociatul carea aporteaza o creanta raspunde pentru existenta creantei la momentul aportului si
incasarea acesteia la scadenta, fiind obligat sa acopere cuantumul acesteia alaturi de dobanda
legala care incepe sa curga de la scadenta si daunele-interese
 asociatul care aporteaza actiuni sau parti sociale emise de o alta societate raspunde intocmai ca
un vanzator fata de cumparator
 asociatul care aporteaza cambii sau alte titluri de credit care circula in comert raspunde in acelasi
mod precum cel care aporteaza o creanta
 asociatul care aporteaza o suma de bani datoreaza in caz de neexecutare suma la care s-a obligat,
dobanda legala si daune-interese (fiind de drept pus in intarziere)
 asociatul care aporteaza forta sa de munca si cunostinte specifice este datorat in mod continuu
atat timp cat este membru al societatii, iar acesta este tinut fata de societate pentru toate
castigurile realizate din activitatile care fac obiectul aportului; neexecutarea obligatiilor celui care
a aportat forta sa de munca lasa loc numai un actiuni in excludere cu daune-interese

Valoarea nominala a capitalului social nu se intalneste la nivel conceptual in Codul Civil. In contractele de
societate exista un capitol special referitor la aceasta problema. In dreptul fiecarei contributii va fi scrisa
o valoare nominala a aportului respectiv. Valoarea nominala nu este neaparat egala cu valoarea capitalului
social, ea fiind o valoare scriptica imuabila pana la interventia asociatilor. Exista situatii in practica cand
vii cu un aport care are o valoare mai mare decat valoarea nominala. Acest lucru se intampla cand asociatii
au cazut de acord ca un contributor sa apara in scris cu o valoare economica mai mica decat valoarea
reala. La partea de active, la nivel contabil, aportul este trecut cu valoarea sa reala. In partea de pasiv, se
duce valoarea nominala, iar diferenta se duce intr-un cont separat la pasive denumit prima de capital.
Fondul de prime beneficiaza indirect tuturor asociatilor, nefiind rezervata doar celui care a adus aportul
respectiv. Daca asociatii vor dori sa treaca aceasta prima in capitalul social, aceasta se va imparti
capitalului social al fiecarui asociat. La prima vedere este dezavantajat contributorul respectivului bun.

Valoarea care ne intereseaza din punct de vedere juridic este valoarea nominala a capitalului social.
Cu exceptia celui care aporteaza forta de munca, asociatii primesc parti de interes. La SRL, partea de
interes se numeste parte sociala, la SA se numeste actiune etc.

Legatura intre patrimoniul societatii, partea de interes, patrimoniul fiecarui asociat si capitalul social

Partile de interes reprezinta izvorul drepturilor asociatului(vei vota in baza acestora, vei primi dividende
samd.). Ele reprezinta pasaportul cu care asociatul intra in lumea societatii cu toate drepturile si obligatiile
pe care le dobandeste astfel. In patrimoniul sau, la momentul constituirii societatii, vor intra aceste parti
de interes. Nu societatea genereaza patrimonial parti de interes. Ceea ce se intampla efectiv este ca in
patrimoniul asociatului, ca echivalent al aportului, intra partile de interes. Nu este un transfer din
patrimoniul societatii in patrimoniul asociatului. Asociatul nu are drepturi generale cu privire la aceste
parti de interes intocmai cum are fata de un bun propriu, ci drepturi limitate, speciale, prevazute de lege
si de contract.

Partile de interes nu sunt parti de capital social. Capitalul social este un element de pasiv al societatii,
partile de interes sunt un bun incorporal al fiecarui asociat. In final, valoarea nominala a partilor de interes
este egala cu valoarea nominala a capitalului social din punct de vedere matematic, dar sunt concepte
diferite.

Principii ale partilor de interes:

I. Fiecare parte de interes este egala cu celelalte si confera aceleasi drepturi


detinatorilor(este valoarea nominala egala cu celelalte parti de interes). In cazuri speciale
ele pot conferi drepturi diferite conform legii.
II. Indivizibilitatea partilor sociale (nu pot exista fractiuni de parti de interes)
O consecinta a acestui principiu este ca nu exista fractiuni de capital social. Capitalul social
este mereu un numar de intreg.
Nu trebui confundat cu exercitarea in comun a drepturilor conferite de partile de interes.
O parte de interes poate fi in coproprietatea mai multor persoane.
Legea reglementeaza un regim restrictiv cu privire la circulatia partilor de interes. Daca
un asociat vrea sa instraineze partile de interes, inclusiv in situatia in care instrainarea are
loc in mod indirect (ex. constituirea unei ipoteci asupra partilor de interes care duce la
dobandirea de catre creditor a acestei parti in urma executarii silite) este necesar acordul
tuturor celorlalti asociati – art. 1901 C. civ. O situatie speciala este cazul in care un asociat
este persoana juridica aflata in curs de dizolvare, iar in urma acestei dizolvari ar urma sa
dobandeasca parti de interes alte persoane. Legea este stricta, astfel ca, nefiind vorba de
mostenire sau instrainare, nu este necesar consimtamantul celorlalti asociati in acest caz
(prof. David)

Art. 1901 alin. (2) si (3) C.civ. – iesirea din societate in ciuda consimtamantului celorlalti
asociati. Legea recunoaste posibilitatea de rascumparare a celorlalti asociati in cazul in
care un asociat a instrainat partile de interes fara acordul celorlalti. Valoarea de
rascumparare va fi stabilita obiectiv de catre un expert sau de catre instanta.

Impartirea castigurilor si a pierderilor – art. 1902 C.civ.


1. Regula de baza este ca actul constitutiv poate prevedea aceste cote de suportare a
pierderilor si impartire a castigurilor.
2. Pe baza legii, aceasta cota este egala cu valoarea aportului fiecarui asociat.

Daca asociatii prevad alte cote, unii vor castiga mai mult in detrimentul altora, astfel ca este
necesar acordul de vointe al tuturor asociatilor.

3. Nu poti ca prin acest mecanism de derogare sa ajungi intr-o situatie de clauza leonina
(clauza prin care orice asociat este exclus de la impartirea castigurilor sau de la suportarea
pierderilor). Aceasta clauza este considerata nescrisa.

Afectio societatis

Generic, societatea trebuie sa aiba un obiectiv si scopuri comune pe care asociatii sa le accepte. Evident
ca in timp pot sa apara viziuni diferite, asociatii pot sa se pozitioneze in mod diferit in organizarea
societatii. Astfel se poate ajunge intr-o situatie de conflict de interese. Conflictul de interese inseamna ca,
in esenta, in legatura cu o anumita operatiune, interesul subiectiv al asociatului nu este in concordanta cu
interesul comun. Regula de baza este ca acest interes comun (afectio societatis) trebuie sa prevaleze.

O forma speciala de rezolvare a conflictului de interese este obligatia de neconcurenta (art. 1903 C.civ si
art. 127 din Legea societatilor). Asociatul nu poate sa intervina prin actele sale cu scopul de a deturna
activitatea societatii. Dispozitii speciale in legatura cu aceasta regula sunt prevazute in Legea Societatilor.

Asociatul nu poate face pe socoteala sau sau a altei persoane o operatiune pagubitoare pentru societate.
In cazul in care si-a incalcat aceasta obligatie de neconcurenta si a obtinut beneficii, aceste
beneficii/castiguri i se cuvin societatii prejudiciate.

O alta forma de reflectarea a conflictului de interese este modul in care asociatul poate folosi bunurile
societatii. Daca le foloseste in interesul personal, va fi nevoie de acordul scris al celorlalti asociati. Daca
nu are acordul scris al celorlati asociati, va raspunde juridic. Beneficiile astfel obtinute vor fi transferate
societatii, iar pierderile vor fi suportate din patrimoniul sau – art. 1904 C. civ.

Art. 1905 C. civ. – din fondurile comune, asociatul poate lua atat cat i s-a permis pentru cheltuielile
societatii. Daca a luat mai mult, pentru diferenta va raspunde sub forma daunelor-interese si o va restitui.
Din aceste fonduri, cu permisiunea tuturor, se pot lua bani si pentru cheltuieli personale.

Seminar 5

A SRL vinde catre B SRL o cladire cu terenul aferent acesteia si toate mijloacele fixe aflate in cladire,
acestea fiind bunuri mobile corporale. A SRL nu mai detine alte cladiri, terenuri sau mijloace fixe. A SRL
mai detine 500.000 de lei intr-un depozit bancar care nu face insa obiectul contractului de vanzare.
Aceasta vanzare poate fi calificata ca o vanzare a fondului de comert?

Rezolvare: Da. In cazul in care s-ar fi instrainat si creanta de 500.000 de lei fata de banca aceasta intreaga
operatiune n-ar putea fi calificata drept o instrainare a fondului de comert. (ci o instrainare a fondului de
comert si o instrainare a unei creante)

Curs 5

Functionarea societatii simple


Strucutura organizatorica

Organul in care asociatii interactioneaza cel mai pregnant este adunarea asociatilor (art. 1910 C.civ.). In
aceasta forma de organizare fara personalitate juridica, ceea ce conteaza este vointa comuna a asociatilor.

Asociatii, cand au incheiat contractul, au avut o prima armonizare a vointelor individuale. Cu cat
actioneaza mai mult timp, cu atat trebuie sa te asiguri ca exista o armonizare intre vointele individuale, o
permanenta adaptare a modalitatilor in care acest contract este pus in aplicare. Fiecare asociat are propria
idee in ceea ce priveste organizarea activitatii, ceea ce este important fiind insa numitorul comun
(rezultanta a acestor vointe individuale) – vointa sociala (nu este o adunare aritmetica a voturilor
exprimate) este rezultatul unui compromis intre vointele si interesele individuale.

Odata ce vointa sociala s-a format si exprimat ea prevaleaza fata de vointele individuale. Un asociat nu
poate realiza acte sau fapte care ar contrazice aceasta vointa sociala.

Puterea pe fiecare asociat o are in cadrul procesului de decizie provine din numarul de parti de interes
pe care acestea le detine. Acestea dau numarul de voturi in cadrul adunarii. In situatia in care exista
principiul egalitatii in ceea ce priveste partile de interes, ar insemna ca partile de interes sa reprezinte
puterea de vot (o parte de interes = un vot). Ca derogare de la principiul egalitatii (in art. 1910 alin. (2)
C.Civ.), se pot limita voturile pe care le are un asociat prin contractul de societate. O prima particularitate
care urmareste obtinerea mai usoara a vointei sociala este aceasta.

O alta particularitate este ca, raportat la regula dispozitiva potrivit careia hotararile se iau cu majoritatea
voturilor, contractul de societate poate prevedea ca hotararile se iau cu majoritate mai mare. Regula este
majoritatea voturilor existente care reiese din numarul total al partilor de interes, dar se poate deroga
luand hotararile cu majoritatea voturilor prezente sau ca anumite hotarari se iau cu majoritate calificata
(super-majoritate). Exceptiile sunt cele in care legea sau contractul prevede regula unanimitatii. Legea
impune in art. 1910 alin . (3) C. civ. in cazul modificarii contractului de societate sau numirea unui
administrator – regula unanimitatii. Clauzele contrare sunt considerate nescrise.

Administratorul este acea persoana care incheie acte juridice in numele si beneficiul societatii.

Mecanismul de organizare a adunarii (art. 1911 C.civ) si modalitatea in care hotararile pot fi contestate
de asociati (art. 1912).
 Convocarea – trebuie ca fiecare asociat sa stie ca se va tine adunarea, unde se va tine aceasta,
cine organizeaza dezbaterile, cum se vor lua hotararile, cum se voteaza si ce se va discuta in cadrul
acesteia. Trebuie sa aiba sansa de a fi un membru activ. Votul este secret in anumite cazuri, in
majoritatea cazurilor fiind deschis. De asemenea votul poate fi online, prin corespondenta sau
prin mijloace audio-video.

Adunarea asociatilor este organul suprem de conducere al societatii. Este singurul organ in care prin
definitie toti asociatii au posibilitatea de a participa.

Administratorul este organul de conducere executiva (art. 1913-1917 C. civ). El se ocupa de viata de zi cu
zi a societatii. Au puterea de a lua propriile decizii (de a angaja forta de munca, inchiria spatii etc.).

Administrator poate fi orice persoana fizica sau juridica cu capacitate de exercitiu, roman sau strain,
asociat sau neasociat. Daca nu se prevede in contractul de societate cine este administrator, toti asociatii
vor fi administratori. Fiecare asociat administrator are puterea de a incheia orice acte juridice pe care le
poate incheia un administrator, trebuind ca acestea sa fie in concordanta cu interesul comun al societatii.

Art. 1914 C.civ., in continuarea principiul plenitudinii de idee, prevede ca atata timp cat ceilalti asociati nu
s-au pronuntat, fiecare asociat poate incheia actele si realiza operatiunile juridice pe care le doreste, cu
conditia ca acestea sa fie in interesul societatii - Obligatia de fidelitate

Regulile din capitolul privind administratorul se completeaza cu cele din materia mandatului.

Raspunderea administratilor este solidara, solidaritate prevazute de lege, dar este solidara atata timp cat
legea sau contractul de societate prevede ca ei trebuie sa coopereze. Daca legea tace, interpretarea este
ca raspunderea este personala, regula care nu se aplica neaparat in cazul societatilor prevazute de legea
31/1990.

Art. 1918 se aplica in calitate de drept comun in cazul tuturor societatilor, daca legea 31 nu deroga. El
prevede dreptul la informare al asociatilor care nu au calitatea de administrator pe mai multe paliere:

 alin. (2): Fiecare asocat are dreptul de a consulta registrele financiare, operatiunile etc. fara a
stanjeni societatea si fara a afecta drepturile celorlalti
 alin. (3): Informarea din partea administratorilor – ei trebuie sa prezinte anual un raport privind
situatia financiara din anul precedent

Aceasta societate este o colectivitate organizata in baza legii, dar care nu are calitatea de subiect de drept.

Ce reguli se vor aplica pentru actele incheiate de administratori cu privire la bunurile societatii? Se vor
aplica regulile din materia coproprietatii, insa legea interzice asociatiilor care nu sunt administratori sa
incheie acte de dispozitie sau de administrare.

Administratorii au puterea de a sta in justitie si de a reprezenta societate.

Art. 1920-1924 reglementeaza modul in care societatea si administratorii/asociatii raspund fata de terti
pentru actele incheiate in beneficiul societatii. Fiecare asociat va raspunde in mod proportional cu cota
de participare la capitalul social fata de creditorii societatii, aceasta fiind insa o raspundere subsidiara.
Mai intai creditorul se indestuleaza din activele societatii, iar daca acestea nu sunt suficiente se va
indrepta impotriva fiecaruia dintre ei.
Art. 1921 este o reflectare a principiul aparentei si atrage raspunderea pentru datoriile sociale si a
persoanelor care creeaza fata de terti impresia ca sunt si ei asociati.

Art. 1922 – asociatii oculti raspund in aceleasi conditii ca asociatii aparenti.

Cum se pierde calitatea de asociat?

1. Se desfiinteaza societatea
2. Un asociat se retrage cu acordul celorlati. Daca ceilalti nu sunt de acord, atunci doar in cazul in
care societatea are o durata determinata, asociatul se poate retrage cu acordul instantei.
3. Excluderea (sanctiune) - se face numai de catre instanta la cererea asociatilor sau doar a unora
dintre ei si doar pentru motive temeinice.

Cum inceteaza societatea? – Dizolvare urmata de lichidare

Evenimentul care duce la incetare: hotararea luata de asociati cu unanimitate.

Acest eveniment poate fi si hotararea instantei.

Dupa dizolvare urmeaza cea de-a doua etapa : lichidarea

Scopurile lichidarii:

 transformarea in numerar a activului social pentru a indestula creditorii


 in cazul in care ramane numerar, acesta se distribuie intre asociati proportional cu partile de
interes

Societatea simpla este dreptul comun pentru toate societatile din legea 31/1990.

Legea societatilor comerciale

Societatea comerciala in diversele ei forme este principalul actor economic, baza economiei.

Prima oara cand societatile comerciale au fost reglementate in dreptul romanesc a fost cu ocazia primului
Cod Comercial. In anii ’30 a aparut necesitatea reglementarii lor prin legi speciale. Aceasta reglementare
avea la baza principiile corporatismului italian din perioada interbelica (aducerea impreuna a intereselor
investitorilor cu cele ale muncitorilor sub supravegherea statului fascist italian). Aceste prevederi au fost
oarecum reluate in anii 90. Legea reflecta principiul constitutional al libertatii de asociere. Spre deosebire
de societatea simpla, acest principiu se reflecta prin faptul ca se naste o persoana juridica distincta de
persoana asociatilor.

 latura contractuala
 latura institutionala

O particularitate a legislatiei noastre este limitarea numarului de societati pe care persoanele pot sa le
creeze. Aceste cinci tipuri de societati se regasesc peste tot in lume, mai ales SRL si SA.
Mai exista o forma de organizare societara nereglementata de legea 31/1990 : Grupul de interes
economic (persoana juridica distincta alcatuita din mai multe societati). Nu este un tip de societate
holding deoarece nu le controleaza, ci doar le deserveste. Sunt reglementate de legea 161/2003 titlul V.

Mai exista o forma atipica care preia trasaturi ale SRL si SA: societatea europeana. Se organizeaza si
functioneaza in baza unui regulament european.

Societatile reglementate de legea 31/1990 sunt infiintate pe baza unui acord de vointe. Situatia
exceptionala prevazuta de lege este aceea cand exista un singur asociat, acest lucru putand fi posibil doar
in cazul SRL-urilor. (SRL cu asociat unic)

Oricare ar fi tipul de societate, ceea ce ea trebuie sa reflecte este scopul lucrativ, in sensul art. 1 alin. (1)
din legea 31/1990. Scopul lucrativ din punct de vedere economic (nu civil) inseamna obtinerea de profit
comercial.

Tipuri:

1. In nume colectiv
2. In comandita simpla
3. Cu raspundere limitata
4. In comandita pe actiuni
5. Pe actiuni

Distinctia societati de capitaluri – societati de persoane

Societati de capitaluri – pe actiuni si in comandita pe actiuni

Societati de persoane – in nume colectiv si in comandita simpla

Se considera ca societatea cu raspundere limitata se situeaza la granita dintre aceste doua tipuri de
societati.

Trasaturi ale societatilor de persoane

 La societatile de persoane, raspunderea asociatilor este solidara, dar subsidiara.(ca in cazul


societatii simple). Aceasta este o caracteristica a societatilor de persoane.
 puternic caracter intuitu personae

Societati de capital

Trasaturi:

 separarea patrimoniala intre actionari si societate


Creditorii se pot indrepta doar impotriva activelor societatii, nemaiputand sa se indrepte
impotriva asociatilor.

 in materia increderii intre asociati, legea nu mai impune caracterul marcant intuitu personae
Legea nu impune o deschidere totala intre asociati. Cu exceptia societatilor listate pe pietele de
capital, unde nu trebuie consimtamantul celorlalti asociati la parasirea sau intrarea in societate,
poate exista caracterul intuitu personae prevazut in actul constitutiv.

Societatile in comandita

Comanditele au doua categorii de asociati:


1. cu raspundere nelimitata (asociati comanditati)
2. cu raspundere limita (asociati comanditari)

Pentru datoriile societatii raspund doar asociatii comanditati. Comanditarii risca maxim doar sa piarda
aportul.

Mecanismul decizional nu face distinctia intre cele doua tipuri. Puterea de vot este data de numarul de
parti de interes, nu de tipul de asociat.

In materia de administrare a socieatii, comanditatii pot sa fie administratori, nu comanditarii. De


asemenea se poate numi un asociat tert.

Cel mai des in Europa aceste tipuri de societati se regasesc in Austria si Germania. Exemple: LIDL si
Kaufland.

Contractul de societate in cazul societatilor comerciale se numeste act constitutiv (contract de societate
+ statut). Acesta nu exclude ca asociatii sa semneze doua acte distincte.

Continutul actului constitutiv este reglementat la nivel minimal in art. 7 si 8 din L31/1990. Legiuitorul a
dorit sa asigure un minim de elemente pentru controlul de legalitate realizat de catre judecatorul de la
RC. Controlul nu poate fi si de oportunitate, oportunitatea urmand a fi verificata de instanta de contencios
administrativ sau de catre asociati.

Un alt element de legalitate observat cu privire la cine nu poate sa semneze in calitate de asociat, fiind
legat de conceptul de fondatori. Fondatorii sunt asociatii semnatari ai actului constitutiv sau persoanele
care au determinat constituirea societatii. Legea a interzis ca anumite categorii de persoane condamnate
pentru anumite infractiuni sa fie fondatori la societati comerciale. Trebuie ca prin hotararea
judecatoreasca sa fie interzisa in mod expres ca pedeapsa complementara calitatea de fondator. Daca ai
interdictia de a fi fondator, nu poti fi nici administrator.

Forma in care se incheie actul constitutiv este inscrisul sub semnatura privata. Exista cazuri in care legea
prevede forma autentica in art. 5 alin. (6): daca ai aportat un imobil. La fel si in cazul societatilor in nume
colectiv si al societatilor in comandita simpla, si al constituirii prin subscriptie publica.

Varsarea aportului

La majoritatea societatilor, legea cere ca varsarea sa se faca, indiferent de tipul acestuia, inainte de
semnarea actului constitutiv. La SRL este obligatoriu ca varsarea sa se faca inainte de constituire sau cel
mai tarziu la data inregistrarii la RC. La SA prin subscriptie publica, trebuie, de asemenea, varsat anterior.
La SA prin constituire simultana, exista un termen de 12 luni in cazul aportului in numerar cu conditia de
a varsa 30% pana la constituire. In cazul aportului in natura termenul este de 2 ani.

O alta conditionare in legatura cu capitalul social si aportul este nivelul capitalului social. Legea impune
un prag numeric minimal la societatile de capitaluri: la SRL pragul minim este 200 RON, la SA este de
90.000 RON.

Exista si o limitare cu privire la numarul asociatilor in cazul SRL-ului, unde nu pot exista mai mult de 50
de asociati.

In legatura cu aporturile, acestea sunt de principiu cele pe care le intalnim si in cazul societatii simple,
legea 31 folosind alta terminologie:

1. aporturi in numerar
2. aporturi in natura (bunuri corporale)
3. aporturi in creante (aporturi in bunuri incorporale)
4. prestatii in munca

Sediul social (art. 17 L31) nu trebuie confundat cu sediul efectiv de realizare a activitatii sau sediul de
conducere. Este sediul inregistrat la RC si locul in care trebuie sa fie depozitate registrele societatii.
Nedeclararea schimbarii sediului social poate fi atat o contraventie, cat si o infractiune de evaziune fiscala
(daca a fost savarsita in intentia de a frauda statul). Administratorul este raspunzator pentru aceasta
nedeclarare.

La aceeasi adresa pot sa figureze mai multe societati daca planul cadastral permite acest lucru prin
impartirea eficienta a spatiilor in care acestea isi desfasoara activitatea. Numarul societatilor care
figureaza in acelasi imobil nu poate fi mai mare decat numarul de spatii rezultate prin partajare.

Reglementarea continutului dosarului de inmatriculare la RC se regaseste in normele de aplicare ale L31.


Aporturile in natura trebuie evaluate de un evaluator independent. In acest dosar se mai includ declaratii
pe proprie raspundere ale asociatilor si administratorilor.

Unele elemente referitoare la dosarul de inmatriculare se regasesc si la art. 36 alin. (2).

Daca nu se prevede altfel in actul constitutiv, toate bunurile aportate la data inmatricularii devin bunurile
societatii.

Un capitol separat reglementeaza consecintele incalcarii dispozitiilor legale in ceea ce priveste actul
constitutiv.

Nulitatea societatii

Se apreciaza la momentul incheierii actului constitutiv. Cazurile de nulitate sunt prevazute limitativ de
lege. Aceasta limitare este prevazuta in art. 56. Este exceptionala.

Instantele au fost reticente sa invoce nulitatea pe temeiul art. 56 lit c. Cazurile in care au declarat nulitatea
au fost cele in care instanta penala a constatat ca asociatii au consitituit asociatia drept paravan pentru
activitati ilicite.

In viziunea legii, nulitatea este reparabila in cazurile posibile. Pana la data la care se pronunta in prima
instanta hotararea de nulitate, aceasta poate fi reparata.
In C. civ. prevederile legale reiau aceste principii, cu anumite precizari suplimentare. Art. 1934 –
regularizarea societatii, care nu exista in L31, dar care exista in practica. Regularizarea este masura de
corectare a cauzei de nulitate in anumite termene. Ceea ce aduce suplimentar insa este conceptul din art.
1936 alin. (2) – dreptul la actiunea in raspundere pentru nulitatea societatii.

Curs 6

Regula este ca la constituirea oricarei forme de societate, aportul in numerar este obligatoriu (art. 16 alin.
(1) din L31). La anumite tipuri de societati, aportul in creante nu este permis: SRL si SA care se constituie
prin prospect de subscriptie publica (art. 16 alin. (2) din L31). La celelalte tipuri de societati, aportul in
creante este permis. Administratoriii sunt pasibili de sanctiune penala daca incep activitatea cu un
asemenea in aport. Aportul in natura este permis la orice tip de societate, iar in ceea ce priveste varsarea
aportului, aceasta se realizeaza prin transferul drepturilor corespunzatoare si prin predarea efectiva a
bunurilor catre societate in stare de utilizare. La SRL este interzis sa incepi activitatea fara ca intregul
aport sa fie varsat. Obligatia varsarii integrale a aportului se regaseste si la societatea constituita prin
prospect de subscriptie publica.

Aspecte procedurale din Legea 31/1990

La ce instanta te poti adresa in cazul in care apare o disputa in legatura cu aplicarea legii? Din acest punct
de vedere, articolul relevant este art. 63. Competenta materiala e a tribunalului in raza careia isi are
societatea sediul principal (sediul real de conducere a activitatii, nu sediul social inregistrat la RC). Exista
de asemenea si instante alternative (arbitrajul). Forta juridica a unei hotarari arbitrale este aceea a unei
hotarari judecatoresti.

Este posibil sa avem dispute care sa nu poata fi solutionate prin arbitraje? Parerile sunt impartite. Art. 63
prevede o competenta absoluta cu referire la litigiile expres prevazute. Daca legea nu prevede, ar putea
fi posibila solutionarea litigiilor respective de alta instanta.

Art. 61 - permite creditorilor societatii sa faca opozitie (o cerere judecatoreasca de natura unei cereri in
despagubiri) daca prin modificarea actului constitutiv ei sufera un prejudiciu. Ei nu pot sa ceara
anularea/nulitatea modificarii, ci doar sa ceara despagubiri. Art. 62 prevede termenele si caile de atac.

Functionarea societatii comerciale

Mecanismul de realizare a consensului/compromisului intre asociati

Societatea fiind o fictiune juridica, ceea ce conteaza este cum ajung asociatii la un consens privind anumite
decizii pentru ca activitatea societatii sa mearga mai departe. Fata de contractul de societate, in materie
de societate comerciala, administratorul are un rol mai bine conturat juridic, interactiunea lui cu actionarii
este altfel reglementata, iar el este ,,fata societatii” – cel care semeneaza actele in relatii cu tertii este
administratorul. El nu este insa organul care formeaza vointa sociala, nu este cel care stabileste directia
de actiune a societatii. Asociatii sunt cei care ii contureaza mandatul.

Adunarea generala

Mecanismul decizional este mult mai clar structurat decat in cazul societatii civile simple.

Rolul fundamental al adunarii generale este acela de formare a vointei sociale.

Societatea in nume colectiv este dreptul comun pentru toate celelalte forme de societate. Doar ca
reglementarile privitoare la aceasta nu au mai multe dispozitii decat cele prevazute de C.civ. la societatea
simpla. Exista un curent in doctrina care spune ca in materia adunarii generale sa te duci in reglementarea
cea mai extinsa si profesionista (aceasta fiind la societatea pe actiuni) pentru a determina regimul juridic
de drept comun aplicabil tuturor societatilor. Este o parere destul de controversata, insa in practica este
destul de folosita.

Indiferent de forma de societate, regula este ca hotararea se ia in mod valabil cu majoritate. Exceptiile
sunt strict reglementate. Cum se calculeaza majoritatea? In aceasta problema, trebuie clarificate doua
conceptii : cvorum (cota de capital social care trebuie sa fie prezenta la adunare) si majoritatea de vot.
Regula este ca majoritatea de vot se raporteaza la cvorumul existent (capitalul social prezentat la sedinta).

Adunarea generala a actionarilor

Sediul materiei : art. 110-136 L31/1990.

Exista doua tipuri de adunare generala a actionarilor prevazute de legiuitor, fiecare cu competentele ei
prevazute de lege:

A. adunarea generala ordinara


B. adunarea generala extraordinara

Ele sunt mecanismele in care se formeaza vointa sociala (=hotarari obligatorii pentru organul executiv al
societatii; ele se impun la fel ca legea fata de administrator)

Ele pot avea loc la sediul societatii, putandu-se deroga de la aceasta regula prin actul constitutiv.

A. Adunarea generala ordinara


Prin opozitie cu cea extraordinara, este important sa vedem daca intre cele doua exista o relatie
de general-special. Traditional, adunarea generala extraordinara este considerata dreptul comun.
Argumente in acest sens: art. 111 alin. (2). Adunarea generala ordinara se ocupa cu lucruri care
prin natura lor sunt repetitive, in timp ce AGE se ocupa cu probleme imprevizibile.
Altii spun ca art. 111 alin. (2), prin modul in care este formulat, releva faptul ca AGE are
competente limitate si exprese, altele decat cele de la AGO.
Raportandu-ne la textele de lege, dreptul comun ar trebui sa fie adunarea generala ordinara si
nu cea extraordinara. (Prof. David)
Competente:
- discuta si aproba/modifica situatiile financiare anuale (pana la 25 mai , situatia financiara
anuala trebuie depusa la Ministerul Finantelor si face parte din instrumentele folosite in
controlul fiscal realizat de organele acestuia).
Puterea adunarii generale ordinare este foarte mare in sensul aprobarii si modificarii
situatiilor financiare.
- fixeaza dividende
Legea foloseste un concept vetust. Practic, AG stabileste ce suma se distribuie actionarilor ca
dividende. Dividendul, care reprezinta partea din profitul net(ceea ce ramane din venituri
dupa ce se scad cheltuielile si impozitele) pe care actionarii hotarasc sa o distribuie, trebuie
sa indeplineasca doua conditii: sa fie real (Baza normativa a acestui concept o regasim in art.
67 alin. (3) L31/1990. Daca se descopera ulterior ca s-a gresit in aceasta distribuire, buna-
credinta a actionarilor nu face ca dividendul sa fie real, indiferent in ce conditii a fost aprobata
distribuirea) si sa fie util (baza normativa: art. 69 L31).
Posibilitatea de a distribui dividendele in timpul anului: art. 67 alin. (2) – permite plata
trimestriala de dividende din profitul net pe anul respectiv. Acest profit preconizat distribuit
ca dividend partial este temporar. Daca exista diferenta dintre profitul real si cel distribuit
partial, suma platita in plus catre actionari se va restitui.
Desi este un drept fundamental al actionarilor sa primeasca dividende, nu este un drept de
creanta, ci un drept societar abstract. Elementul fundamental al primirii dividendelor este
hotararea AG in acest sens, care este o decizie de oportunitate necenzurabila de catre
instanta. Doar refuzul repetitiv si nejustificat de a distribui dividende poate duce la retragerea
din societate a actionarilor sau dizolvarea acesteia. Dreptul devine de creanta in momentul
in care s-a aprobat distributia de dividende.
- sa aleaga si sa revoce membrii consiliului de administratie si ai consiliul de supraveghere
Revocarea este discretionara, nu trebuie indicate motivele.
- sa fixeze remuneratia membrilor consiliului de supraveghere si de administratie (stabilirea
sumelor care vor fi platite persoanelor care indeplinesc aceste calitati)
Legea este stricta: pentru a fi platiti in mod valabil pentru exercitarea mandatului este
necesare o hotarare expresa a adunarii generale care sa fixeze aceste sume
- pronuntarea asupra gestiunii CA si a directoratului (descarcarea de gestiune)
Prin hotararea adunarii generale a actionarilor, societatea declara ca acestia si-au indeplinit
mandatul corespunzator si nu raspund pentru prejudicii savarsite in perioada mandatului.
Daca actionarii au aprobat in necunostinta de cauza aceasta descarcare de gestiune, ea nu
are valoare, societatea putand merge cu o actiune in raspundere impotriva
administratorilor/directorului.
- sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de activitate, pe
exercitiul financiar urmator;
- sa hotarasca gajarea, inchirerea sau disparitia a uneia sau mai multor altor unitati ale
societatii – puncte de lucru (toate care nu sunt calificate in art. 113 lit. d))
Art. 113 lit . d – desfiintarea sediilor secundare, sucursalelor etc este decisa de adunarea
generala extraordinara.
B. Adunarea generala extraordinara
Competente
Competentele adunarii generale extraordinare au un caracter neobisnuit, imprevizibil:
- schimbarea formei de societate
- mutarea sediului
- schimbarea obiectului de activitate
- infiintarea/desfiintarea unor sedii secundare (sucursale, agentii , reprezentante etc.)
- prelungirea duratei determinate pe care este constituita societatea
- majorarea/reducerea capitalului social sau reintregirea prin emisiune de noi actiuni
- fuziunea
- divizarea
- dizolvarea
etc.

Notiunea de cvorum si majoritate de vot

Pentru prima convocare, legea prevede conditii mai stricte, iar pentru a doua convocare cerinte mai
flexibile. Atat in cazul AGO , cat si in cazul AGE, legea face o distinctie pe cvorum si majoritate de vot in
functie de prima sau a doua convocare.

La AGO, la prima convocare, prezenta necesara este de 25% din totatul drepturilor de vot. Daca cvorumul
nu e intrunit, la a doua convocare nu mai exista cvorum. La prima convocare, majoritatea de vot este cea
a voturilor exprimate. La a doua convocare, majoritatea este tot a voturilor exprimate, diferenta fiind in
alta parte:La prima convocare, majoritatea si cvorumul pot fi ridicate prin actul constitutiv. La a doua
convocare nu este posibil acest lucru.

La AGE, la prima convocare (art. 115) trebuie sa fie cvorum de cel putin 25% din drepturile de vot, iar la a
doua minim 20% din drepturile de vot. Legea prevede ca actul constitutiv nu poate stipula cvorum sau
majoritati mai mici, ci doar mai mari. In ambele cazuri, hotararile se iau cu majoritatea voturilor detinute
de actionarii prezenti sau reprezentati.

Exista cateva exceptii de hotarari care au un obiect mai important in viata societatii pentru care legea
prevede majoritati mai mari (2/3 din totalul voturilor participante – poate fi crescut dar nu poate fi scazut):

-modificarea capitalului social

-fuziune

-divizare

-schimbarea formei juridice

-dizolvarea societatii

Exista posibilitatea de a tine o adunare ordinara sau extraordinara fara a urma procedurile propriu-zise de
convocare in prezenta tuturor (art.121). In acest caz, cvorumul este unanimitatea capitalului social,
avand ca efect inlaturarea efectelor ce survin in urma nerespectarii formalitatilor de convocare.

Procedura convocarii este reglementata de art. 117


Ca sa ai o vointa sociala valabila, hotararile trebuie luate in cunostinta de cauza. Cel care se asigura de
acest lucru este convocatorul. El arata nu numai agenda, ci si ce se va discuta, la ce ora, in ce conditii pot
fi reprezentat si unde se gasesc informatiile in legatura cu deciziile care se vor lua. Agenda (ordinea de zi)
este limitativa si poate fi modificata doar in conditiile art. 1171.

Consecinta nerespectarii acestor reguli este nulitatea absoluta a hotararii.

La fel de importanta este si difuzarea convocatorului: publicare in M.Of. – termen minim de 30 de zile
pentru a permite actionarilor sa ia la cunostinta si sa se pregateasca pentru AG. Monitorul Oficial nu mai
are relevanta informatorie in ziua de azi. Multe societati folosesc scrisoarea recomandata sau calea e-
mailului cu semnatura electronica extinsa.

Art. 117 1 arata in ce conditii actionarii pot interveni si in ce termen pot face acest lucru pentru a modifica
ordinea de zi.

Sunt reglementate de asemenea dreptul actionarilor de a pune intrebari si obligatia administratorilor


de a raspunde la acestea. (art. 1172 alin. (3))

Art. 122 arata ca AG se poate tine prin corespondenta in cazul societatilor inchise.

Art. 119 da dreptul actionarilor care au cel putin 5% din capitalul social sa ceara instantei, prin procedura
necontencioasa, sa convoace adunarea daca administratorii sunt pasivi.

Cea mai importanta este data de referinta (art. 123), o data artificial stabilita de CA, respectiv de
directorat, in anumite limite la care se verifica cine sunt actionari in registrul actionarilor si aceia sunt cei
care pot participa in mod legal la adunare, chiar daca unii au instrainat actiunile. Dobanditorul va putea
participa doar in calitate de mandatar al cesionarului.

Pentru fiecare Adunare Generala, trebuie sa dai cate o procura speciala persoanei care te reprezinta (art.
125). Aceasta dispozitie are rolul de a disciplina mandatarii. De principiu, poate oricine sa fie mandatar,
mai putin cei prevazuti la art. 125 alin. (5) – membrii organelor de conducere executiva sau salariatii
societatii. Sanctiunea este nulitatea hotararii cu conditia ca fara votul lor sa nu se poata fi format
majoritatea.

O interdictie referitoare la vot este ca actionarii care fac parte din organele executive nu pot vota
hotararile in cazul descarcarii de gestiune sau al problemelor de administrare a societatii. Exceptie : daca
fara votul acestora nu se realizeaza majoritatea pentru aprobarea situatiilor financiare, in acest caz pot
vota.

De asemenea, nu poate vota actionarul al carui interes este contrar interesului societatii (cel aflat in
conflict de interese). El nu poate participa nici la deliberari. (art. 127). Incalcarea acestui text este
sanctionata si penal. Alin. (2) spune ca raspunderea civila pentru eventuale prejudicii este antrenata
doar in conditiile in care votul dat in acest sens a contribuit decisiv la formarea majoritatii.

Art. 128 prevede ca dreptul la vot nu poate fi cedat, dar alin. (2) spune ca cesiunea dreptului de vot este
ilicita doar daca ea se face in beneficiul unei persoane cu putere de reprezentare, dar mai ales daca este
indirecta.

Art. 129 este sediul reglementarii desfasurarii efective a adunarii. Legea este destul de lapidara in aceasta
materie, ocupandu-se mai mult de formalitati.
Art. 130 vorbeste despre regula votului deschis si situatiile in care votul este secret. Actul constitutiv
poate sa prevada si alte situatii privind situatiile in care poate aparea votul secret.

Art. 131 si 132 sunt cele care reglementeaza cum se materializeaza, cum se probeaza ce s-a discutat si
cum se completeaza aceste mijloace de proba. Hotararea trebuie sa fie in primul rand legala. Posibilitatea
de a contesta aceste hotarari este deci limitata, neputand fi invocate motive de oportunitate.

Curs 7

In cadrul adunarii generale se dezbat mult mai multe probleme care depasesc cadrul legal prevazut in
L31/1990.

Dezbaterile si hotararile aferente vor fi consemnate in procesul-verbal. Hotararile vor fi transcrise intr-
un document special. Instrumentul care consemneaza fiecare hotarare este un mijloc probator foarte
important, deoarece CA, actionarii care n-au participat samd vor avea la ce sa se refere cand le vor pune
in aplicare.

Procesul-verbal este un document unitar care verifica dezbaterile, prezenta, cine conduce sedinta, cum
s-au luat hotararile si arata efectiv cum s-a format vointa sociala. Atat procesul-verbal, cat si hotararile
se vor depune spre publicare la RC. In practica este posibil sa ai un singur document care sa cuprind
procesul-verbal, cat si hotararile adoptate. Pana la modificarea din anul 2006, depunerea la RC era o
conditie de eficacitate a hotararii pentru ca aceasta sa produca efecte juridice obligatorii. Din 2006,
hotararea devine executorie de la momentul adoptarii, publicarea fiind o conditie de opozabilitate a
hotararii.

Art. 132 este articolul care sta la baza actiunii de control judiciar cu privire la hotararile adunarii
generale. Ceea ce trebuie retinut este ca atunci cand se ataca o hotarare, daca au fost luate mai multe
hotarari in cadrul acelei adunari generale, nulitatea uneia din hotararile luate nu duce la nulitatea
tuturor hotararilor luate in acea sedinta (principiul disponobilitatii). Fiecare hotarare este prevazuta ca
fiind autonoma fata de celelalte. Daca a fost anulata hotararea pentru un viciu comun al tuturor
hotararilor (vicierea convocatorului) constata doar cu privire la o anume hotarare, exista o incertitudine
cu privire la celelalte, oricine putand sa le atace. Cauzele de anulare a unei hotarari: este contrara legii
sau contrara actului constitutiv. Legea stabileste ca principiu ca o hotarare este obligatorie si pentru cei
care n-au votat sau n-au participat, indiferent daca ea este in mod vadit ilegala. Prezumtia de legalitate
se pastreaza pana la constatare nulitatii de catre o instanta judecatoreasca. Nulitatea hotararii va
produce insa efecte retroactive.

Sunt doua tipuri de actiuni in anulare :

- in nulitate relativa

- in nulitate absoluta

In ceea ce priveste nulitatea hotararii adunarii generale, sunt importante:


1. Sfera subiectelor care pot introduce actiunea in nulitate relativa.: de regula, actionarii (cei care
n-au participat sau cei care au tinut sa se mentioneze in PV ca au votat impotriva)
Sunt unii care considera ca sfera persoanelor ar putea fi extinsa si la creditori daca ei arata un
interes. Aceasta consideratie este gresita (prof. David)
Introducerea actiunii prevede un termen de prescriptie :15 zile de la data la care hotararea a
fost publicata in M.Of. Instantele au decis ca nu trebuie sa astepti publicarea, deci daca ai
participat la adunare si ai votat impotriva, poti introduce imediat actiunea.
2. O intrebare care se pune in legatura cu persoanele care pot introduce aceste actiuni este
generata de art. 132 alin. (4) care spune ca membrii din CA si CS nu pot ataca hotararile privind
revocarea lor din functie. Per a contrario, acestia vor putea sa atace hotararile lovite de cauze de
nulitate relativa. Ei sunt chemati sa puna in aplicare aceste hotarari, deci ar putea sa aiba si ei
calitate procesuala

Introducerea actiunii in nulitate absoluta:

Este imprescriptibila si poate fi formulata de orice persoana interesata.

Sfera persoanelor este foarte larga. O discutie interesanta este daca actionarii care au votat pentru vor
putea introduce aceasta actiune. Atata vreme cat se permite in baza C. civ. ca partile unui contract sa-l
declare nul, inseamna ca legiuitorul le da posibilitatea sa repare aceasta problema. Din aceasta
perspectiva, si actionarii ar putea introduce actiunea in nulitate absoluta.

Ca si procedura, actiunea se judeca in camera, deci nu se judeca public. Va ramane o actiune


contencioasa. In baza art. 133, dupa ce s-a depus actiunea in nulitate absoluta si relativa, se poate cere
si suspendarea executarii hotararii. Instantele aplica insa cu prudenta aceasta posibilitate de a suspenda
hotararea, in cazuri flagrante de nelegalitate.

Se incearca de multe ori imbracarea unui motiv de neoportunitate intr-un motiv de nelegalitate: spre
exemplu, refuzul de a imparti dividende. Instantele de multe ori resping aceste cereri. In cazurile
admise, instanta a demonstrat ca actionarul majoritar folosea acest fapt ca un instrument impotriva
actionarului minoritar pentru a-l face sa iasa din societate – abuz de majoritate. (art. 1361)

Textul poate fi interpretat ca permitand o actiune in despagubire pentru ca actionarii majoritari incalca
drepturile celorlalti actionari. De asemenea, ar putea fi coroborat si cu art. 126.

Cu privire la cauzele de nulitate absoluta sau relativa, nu exista un catalog al acestora prevazut in lege.
Exista un anumit consens cu privire la anumite cauze de nulitate si ele au fost stabilite de doctrina si
jurisprudenta. De la intrarea in vigoare a NCC, se aplica prezumtia ca daca nu e afectat un interes public,
nulitatea ar trebui sa fie relativa.
Tot ceea ce priveste incalcarea normelor privind convocarea sunt cauze de nulitate absoluta.

Cauzele sigure de nulitate relativa privesc lipsa capacitatii actionarilor, vicii de vointa in exprimarea
votului, incalcarea obiectului de activitate. Aici ar mai putea fi adaugat si faptul ca s-au votat chestiuni
care nu se aflau pe ordinea de zi.

De asemenea, se verifica de la caz la caz prin natura interesului ocrotit ce fel de nulitate se va aplica.
Efectele nulitatii (se declara intotdeauna de catre instanta, existand insa si posibilitatea retragerii sau
revocarii hotararii, insa in acest caz retragerea sau revocarea va produce efecte doar pentru viitor –
forma indirecta de constatare privata a nulitatii) sunt aceleasi ca in dreptul comun: Repunerea partilor in
situatia anterioara daca este posibila (partile, in sens foarte larg, inseamna societatea si actionarii). Tertii
de buna-credinta sunt protejati, actele efectuate cu acestia in legatura cu hotararea anulata pastrandu-
se. Daca tertii au fost constienti de cauzele de nulitate, actiunea in anulare a acestor contracte va fi
admisa.

Retragerea actionarilor din societate

Retragerea este o forma speciala de iesire din societate care presupune o plata facuta de societate in
favoarea actionarului care se retrage. Exista doua situatii:

Art. 1031 prezinta o situatie de exceptie de la regula de la art. 103 care prevede ca societatea nu poate
sa-si subscrie propriile actiuni. Unei societati i se permite sa dobandeasca propriile actiuni daca sunt
intrunite conditiile cumulative prevazute in alin. (1):

a. Daca actionarii au votat pentru acest lucru


b. Limita maxima este de 10% din capitalul social
c. tranzactia poate avea ca obiect doar actiuni integral liberate
d. plata actiunilor astfel dobandite

Aceasta rascumparare este simetrica. Toti actionarii vand pro rata in limita a 10% din capitalul social.
Legiuitorul a vrut sa reglementeze un mod de distributie de active catre toti actionarii. Scopul
rascumpararii actiunilor poate fi rasplatirea salariatilor. Din punct de vedere fiscal aceasta rascumparare
este privita ca o distributie de dividende.

Restrictii de la 1031 nu se aplica in cazul: dobandirea de actiuni in vederea micsorarii capitalului social si
dobandirea ca urmare a unui transfer cu titlu universal (art. 104).

Art. 134 – caz special de rascumparare (caz in care ramane interdictia de la 1031 (1) lit.d)). El permite
actionarilor nemultumiti de anumite tipuri de hotarari sa iasa din societate in 4 situatii de stricta
interpretare:

1. Cand se voteaza pentru schimbarea obiectului de activitate principal


2. Mutarea sediului societatii in strainatate
3. Schimbarea formei societatii
4. Fuziunea sau divizarea (forme radicale a societatii si pe partea patrimoniala si pe partea
actionaratuluI).

Se pot retrage actionarii care au votat impotriva sau care n-au votat hotararea de fuziune/divizare.

Un expert va stabili valoarea actiunilor ca medie a doua modalitati de evaluare din legislatia in
vigoare. Exista doua metode arhicunoscute: metoda de evaluare a activului net si metoda de
evaluare a fluxului de numerar.
Rascumpararea nu poate fi platita de catre societate daca nu exista profit distribuibil.

Pentru societatile de persoane, se aplica direct dreptul comun din art. 1910 – art. 1912 din C. civ.
Conditiile de convocare sunt prevazute in actul constitutiv. Art. 1912 este important pentru ca stabileste
cum poate un asociat sa atace hotararea adunarii un societati simple: cel nemultumit poate contesta la
instanta in termen de 15 zile de la data luarii hotararii, daca a fost prezent, sau de la data la care a fost
comunicata, daca n-a fost prezent. Termenul maxim de decadere : 1 an.

Adunarea generala in cazul SRL

Se aplica dispozitiile de la adunarea generala a SA in ceea ce priveste atacarea hotararilor, cu precizarea


ca termenul de 15 zile se calculeaza de la data la care asociatul a luat la cunostinta de hotarare. Daca n-
au luat la cunostinta, termenul maxim este de 1 an, termen de decadere.

La SRL, exista o regula dispozitiva in sensul ca daca nu se prevede altceva prin actul constitutiv, regula
este dubla majoritate a voturilor si a capitalului social.

Exista prevederi speciale la art. 193 alin. (2) in legatura cu conflictul de interese: nu poti vota pentru ca
te priveste direct hotararea.

Organul de administrare (administratorul)

Societatea nu poate functiona valabil fara adunare generala si fara administrator. Aceste doua organe
trebuie sa coopereze.

Administratorul este indispensabil pentru ca are doua puteri primordiale:

1. Puterea de administrare curenta (puterea de gerare)


2. Puterea de reprezentare legala – monopol al administratorului.

Dinamica relatiei dintre administrator si AG este complexa. Adunarea generala este modul de formare a
vointei sociale, iar administratorii executa aceasta vointa prin incheierea de acte juridice si desfasurarea
unor operatiuni materiale mai mult sau mai putin periodice. Cu cat societatea este mai complexa cu atat
este mai greu de crezut ca ei pot face aceste acte periodice in mod particular.
Consiliul de administratie poate avea o anumita influenta asupra exprimarii vointei sociale: el convoaca
adunarea generala, formeaza ordinea de zi, furnizeaza documente, informatii, comunica cu asociatii.
Deoarece nu sunt organe de formare a vointei sociale, practica jurisprudeniala a statuat ca, spre
deosebire de AG, actele interne ale organelor de administratie (mai putin contractele incheiate in
numele societatii) nu sunt atacabile pentru ca nu sunt acte de vointa sociala, ci acte de implementare
ale acesteia.

Prevederi de natura generala care creioneaza statului administratorului sunt de la art. 70 la art. 73 din
L31/1990.
Raportul dintre administrator si societate este un raport contractual, chiar daca exista norme legale care
completeaza acest raport. In practica, acest contract se numeste contract de management/ contract de
administrare – forma speciala a contractului de mandat. Aceasta asimilare atrage si prevederile de drept
comun din materia mandatului. O prevedere importanta este aceea care reglementeaza cazul in care
administratorul incheie acte in lipsa imputernicirii sau cu depasirea limitelor ei. Administratorul nu
exprima o vointa proprie, ci traduce vointa sociala in acte juridice incheiate de societate cu tertii.

In afara de faptul ca indeplineste instructiunile pe care le primeste de la AG sau pe care le are prin
contractul de reprezentare, se poate afla in situatia in care actioneaza cu depasirea acestor instructiuni.
Art. 1309 spune ca daca a incheiatul contractul ca reprezentat cu depasirea imputernicirii sau in lipsa
acesteia, actul nu va produce. Daca se creaza aparenta ca administratorul a actionat in limita acestei
imputerniciri, actul va fi valabil.

Art. 55 din L31 spune ca in raporturile cu tertii, spune ca societatea este angajata prin actele organelor
sale chiar daca aceste acte depasesc obiectul de activitate al societatii, in affra de cazul in care
societatea dovedeste ca tertii cunostea sau trebuiau sa cunasca depasirea acestuia sau cand actele astfel
incheiate depasesc limitele puterilor prevauzte de lege pentru organele respective, chiar daca prina
actul constitutiv prevede puteri mai mari pentriau aceste organe. Publicarea actului constitutiv nu poate
constitui singura, dovada cunoasterii. Practica judecatoreasca spune ca interesul legii este salvarea pe
cat posibil a actelor incheiate de societate cu tertii.

Clauzele actului constitutiv ori hotararile organelor statutare prevazute in art. 55 alin. (1) care limiteaza
puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile tertilor, chiar daca au fost publicate.

Obligatiile administratorului:

1. Obligatia de loialitate
2. Obligatia de diligenta

Administratorii pot realiza orice actiuni pentru ducerea la indeplinire a obiectului de activitate in afara
de restrictiile prevazute de actul constitutiv.

Administratorii sunt obligati sa ia parte la toate adunarile generale, legea neprevazand o sanctiune in
acest caz. Sanctiunea ar putea fi aplicata administratorului de catre adunarea generala – revocarea.

Art. 72 spune ca obligatiile si raspunderea administratorilor reglementate de lege se completeaza cu


cele din materia mandatului.

Cu privire la obligatiile specifice pe care le are administratorul, ele sunt prevazute in art. 73. Ele nu
trebuie privite ca fiind limitative.

Administratorul este considerat un profesionist.

Art. 73 imbraca aceste obligatii sub forma raspunderii.

Art. 73 alin. (3) – creditorii pot ataca actele administratorilor daca societatea intra in insolventa.
(raspunderea administratorilor pentru intrarea in insolventa).
O situatie reglementata in materie de reprezentare legala este formalismul incheierii actelor de
dobandire sau instrainare imobiliara. Ele se incheie in forma autentica, astfel se pune problema daca si
administratorului ii trebuie o procura autentica. In materie de societati, ICCJ a statuat ca este necesara
o hotarare de imputernicire a AGA in forma autentica pentru ca administratorul sa incheie in mod valabil
aceste contracte de instrainare. Art. 701 l-a calificat pe administrator ca reprezentant legal astfel ca nu
mai este nevoie de forma autentica a imputernicirii.

Delegarea dreptului de reprezentare (mandat)

Mandantul raspunde pentru actele incheiate de mandatar, putandu-se intoarce impotriva acestuia (in
cazul in care submandatarea a fost acceptata expres de societate) – art. 71

S-ar putea să vă placă și