Consecinţele instaurării regimului comunist asupra

societăţii româneşti.

România cunoaşte în anii ’40 o perioadă de metamorfoză, trecând în doar câţiva

ani de la un sistem democratic la forme de conducere autoritare, prin impunerea unui
sistem politic total străin de tradiţiile româneşti. Noul regim aducea cu sine un sistem de
guvernare comunist -importat din Uniunea Sovietică- ale cărui valori de tip sovietic vor
guverna de acum înainte viaţa politică şi socială românească. Consecinţele acestui fapt se
vor vedea evident pe parcursul anilor prin faptul, că va exista o masă de oameni ce nu se
va putea adapta la noile valori sociale apărute după evenimentele din august 1944.

A. Consecinţe politice

Evenimentele petrecute după 23 august 1944, aruncă România în sfera de

influenţă sovietică, fapt cu consecinţe majore în societatea românească bulversată de
impactul celui de-al doilea război mondial şi care dorea acum o revenire la normalitatea
existentă în anii ’20. Presiunea sovietică exercitată prin intermediul trupelor Armatei
Roşii aflate pe teritoriul românesc, conduce la instaurarea sistemului comunist odată cu
impunerea la guvernare începând cu data de 6 martie 1945 a guvernului Groza, moment
considerat a fi ,,punctul 0 al comunismului românesc” 1. Noul regim aducea cu sine un
sistem de guvernare comunist -importat din Uniunea Sovietică- ale cărui valori de tip
sovietic vor guverna de acum înainte viaţa politică şi socială românească.
Impunerea regimului comunist în România, de către Uniunea Sovietică, determină şi
metodele de acţiune, cum ar fi modul de construire al societăţii şi de acaparare a puterii
politice, care sunt de sorginte sovietică. Ideea de bază a proiectului socialist prevedea
,,realizarea unei societăţi înalt prospere cu un grad ridicat de omogenitate”2. Pornind de la
acest obiectiv, statul a trecut la reorganizarea întregii vieţi sociale cu consecinţe în toate
compartimentele societăţii. Punctul de plecare l-a constituit acapararea puterii politice,
după modelul clasic sovietic, ceea ce a permis instaurarea modelului politic de tip

1
Mihai Retegan, Cristina Păiuşan, Narcis Dorin Ion, Sistemul communist din România. O cronologie politică, 1945-
1989, Grupul editorial Tritonic, Bucureşti, 2002, p.5
2
Cătălin Zamfir coord., Politici sociale în România: 1990-1998, Ed. Expert, Bucureşti, 1999, p.21
comunist în societatea românescă. O dată realizat acest obiectiv politic, Partidul
Comunist Român în spiritul ruperii legăturilor cu trecutul, reprezentat de ,,societatea
burgheză decadentă”, trece la acapararea întregii puterii politice în stat. Un prim pas în
acest sens l-a constituit trecerea de la un sistem politic de tip monarhist, la unul de
,,democraţie populară” odată cu abdicarea silită a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 3
şi proclamarea Republicii Populare Române4. Noua orientare politică este ,,oficializată”
prin constituţia din 1948. Datorită impunerii noului sistem politic de către sovietici, a
faptului că liderii politici erau în marea lor majoritate de origine etnică străină-evrei,
maghiari, germani-, că veneau de la Moscova cum a fost cazul Anei Pauker sau că au stat
departe de scena politică fiind chiar foşti deţinuţi politici-referindu-ne la Gheorghiu Dej-,
Partidul Comunist nu a avut o legitimitate internă şi în consecinţă nici o adeziune din
partea maselor, cum s-a întâmplat în Cehoslovacia sau în Iugoslavia. Astfel că regimul
va dori să controleze societatea în toatalitatea sa, prin diferite metode, de la favoritism la
represiune şi dorinţa reclădirii din temeli a acestei societăţi. În acest context au loc lupte
interne în Partid pentru acapararea puterii şi eliminarea adversarilor incomozi. În urma
epurărilor care au loc în interiorul sistemului, este eliminat grupul politic Ana Pauker-
Vasile Luca în anul 1952 şi fracţiunea rivală din PMR a lui Iosif Chişinevski –Miron
Constantinescu. Aceasta din urmă s-a realizat în 1957, la un an după Congresul XX
PCUS-al destalinizării-, membrii grupului fiind acuzaţi de convingeri staliniste (de altfel
eliminarea acestora este legată în mod evident de lupta pentru putere de la Moscova, căci
dacă ar fi învins staliniştii în URSS cei doi ar fi fost acuzaţi că sunt pro hruşciovişti). În
urma epurărilor Gheorghiu Dej îşi asigură o poziţie predominantă în cadrul partidului,
fiind eliminaţi totodată şi cei care aveau convingeri politice diferite de ale liderilor care
au reuşit să se impună acum. În acestă etapă este eliminată şi vechea clasă politică
asigurându-se astfel, apariţia unei noi clase politice care a o politică de conformism faţă
de ideile sovietice, poziţie care se va schimba însă, începând cu a doua parte a deceniului
6. Datorită acestor considerente putem spune că Partidul comunist nu era un partid în

3
Abdicarea regelui Mihai I s-a realizat sub presiunea exercitată de reprezentaţii Partidului Comunist, care
practic l-au şantajat să abdice, paradoxal, pe singurul rege est-european decorat de către sovietici.
4
Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947
conceptul Occidental al cuvântului, ci apărat destinat să conducă statul şi să ţină sub
control societatea.5
Către sfârşitul anilor ‘50 România va dori să construiască socialismul în propriul său
mod, fapt care a dus la divergenţe în relaţia cu Uniunea Sovietică. Dar ,,rebeliunea
României nu era un pericol real pentru U.R.S.S. şi politica sa, România nepunând sub
semnul întrebării sistemul comunist din interior, ci doar politica externă impusă de
U.R.S.S.” 6 Dintr-o ţară liberă am devenit o ţară ocupată, condusă autoritar, izolată faţă de
Europa, dar şi opusă ca principii restului Europei, referire vident la Europa Occidentală.

B. Consecinţe economice
Societatea românească până atunci una tradiţională trebuia acum să se alinieze
modelului economic sovietic şi să constituie cadrul pentru crearea unui ,,om nou”, care
la rândul lui să participe ,,activ” la construirea societăţii sub coordonarea noilor
conducători şi a regulilor impuse de doctrina comunistă. Acest om nou se identifică cu
figura muncitorului, parte a muncitorimii române care devine, conform constituţiei din
1948, forţa conducătoare a societăţii. Un om nou are nevoie de un cadru nou, precum şi
de un mediu prielnic care să-i permită reuşita acţiunilor sale, mediu care l-a constitut
oraşul industrializat; rezultând două tendinţe majore ale societăţii româneşti sub
comunism: urbanizarea şi industrializarea, care se vor afla într-o interdependenţă.
Industrializarea va căpăta proporţii din ce în ce mai mari pe parcursul acestor ani, iar
pentru susţinerea proiectelor industriale, statul avea nevoie de o forţă de muncă ieftină, şi
în proporţii ridicate.
Datorită considerentelor amintite anterior, dar şi a unei ideologii de tip sovietic
referitoare la proprietate şi la ,,clasele exploatatoare”, statul a trecut la cooperativizarea
agriculturii, disponibilizându-se în acest fel şi forţa de muncă necesară susţinerii
proiectelor statului. Referindu-ne la impactul colectivizării asupra societăţii româneşti
putem spune că acestă politică a implicat o trecere a propietăţii agricole în cea mai mare
parte a sa, în proprietatea statului, şi mutaţii de ordin social care au rezultat din acestă
acţiune. Prin colectivizare statul concentrează în mâinile sale pământurile şi mijloacele
5
Conform ideilor lui Robert J. Crampton, Europa Răsă riteană în secolul XX…şi după, Curtea Veche Publishing ,
Bucureşti, 2002
6
Helene Carrere d’Encausse, Big brother. The Soviet Union and the Soviet Europe; New York; Holmes and Meyer
Publishers; 1987; pp. 166-167.
agricole ale ţăranilor deposedându-i în acest fel de propriile lor bunuiri, fapt care va avea
ca şi consecinţă transformarea ţăranului în ,,proletar agricol”7.
La nivelul de ansamblu al societăţii un alt factor care a avut consecinţe asupra
societăţii a fost şi naţionalizarea. Acestă acţiune a vizat trecerea mijloacelor de producţie
în proprietatea statului, iar data de 11 iunie 8 va rămâne ca o dată importantă în mitologia
comunistă. În viziunea comunistă naţionalizarea socialistă a realizat ,,lichidarea
proprietăţii privatea a claselor exploatatoare asupra principalelor mijloace de producţie şi
asupra altor bunuri acumulate prin exploatare şi trecerea acestora în proprietatea
socialistă de stat ca bunuri ale întregului popor”9. În acest context, a fost vizat şi sistemul
bancar, asupra căruia statul a obţinut controlul, dar şi cinematografele, farmaciile,
relizându-se astfel trecerea de la o economie de tip capitalist în care legea era facută de
către cerere şi ofertă la o economie socialistă centralizată, controlată în totalitate de către
stat. Caracteristic acestei perioade a fost şi apariţia în economia românească a
întreprinderilor mixte româno-sovoietice denumite sovromuri10. În noul tip de economie
statul era cel care stabilea regulile. Dispaiţia unei pieţi libere, a fost contrabalansată prin
apariţia uneia centralizate care să producă conform unor dorinţe şi nu unor nevoi. Acest
tip de economie Belu Zilber în memoriile sale11 făcea următoarea remarcă: ,,La originea
acestei aberaţii, a unei economii planificate care acoperă o anarhie permanentă şi
generalizată, stau două idei fundamentale: 1) producţia poate creşte exponenţial;
2) producţia determină consumul. Din prima rezultă posibilitatea unui sistem de repartiţie
pe baza formulei ,,fiecăruia după nevoi” (comunismul), iar din a doua independenţa
producţiei [faţă] de piaţă. Experienţa le-a infirmat pe amândouă” 12 Aceste schimbării
determină dispariţia unor categorii profesionale cum ar fi liber profesionişti sau bancherii,
promovarea în funcţii a persoanelor după criteriu politic, nemai ţinând cont

7
Lucian Boia, România ţară de frontieră a Europei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002, p.100
8
Referire la 11 iunie 1948.
9
Mic dicţionar enciclopedic, Coordonare generală: Mircea Mâciu, ş.a., Ediţia a-III-a, revăzută şi adăugită,
Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică 1986, p.1155
10
Au fost vizate în special industria petrolieră nefiind însă neglijate nici alte ramuri.
11
Andrei Şerbulescu Monarhia de drept dialectic. Adoua versiune a memoriilor lui Belu Zilber, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1991
12
Ibidem, p. 158
decât în plan secund de criteriul pregătirii profesionale. Astfel se urmăreşte realizarea
unei dependenţe totale a individului de stat prin deposedarea acestuia de către
proprietatea care îi dădea o relativă îndependenţă.