Sunteți pe pagina 1din 9

FACULTATEA DE DREPT,UNIVERSITATEA DIN ORADEA

2020

REFERAT

DISCIPLINA : DREPTUL CONCURENȚEI COMERCIALE


PROFESOR COORDONATOR : LECT. UNIV. DR. GAVRIL OLAR

STUDENT : RACZ REBECCA-ALEXANDRA


AN IV,GRUPA III,MODUL DREPT PRIVAT

1
Analiza condițiilor pentru obținerea

exceptării reglementate de articolul 101 alin. 3 TFUE

Concurenţa are un rol hotărâtor în dezvoltarea economiei şi a societăţii, în general.


Ea stimulează preocupările pentru creşterea, diversificarea, îmbunătăţirea calităţii
ofertei de marfuri şi servicii, pentru adaptarea ei la dinamică cerinţelor cererii;
determina întreprinderile să se particularizeze faţă de rivali; asigura o alocare
raţională a resurselor în variatele utilizări solicitate de piaţă şi statorniceşte o
repartizare a beneficiilor, proporţională cu contribuţia efectivă a întreprinderilor în
procesul de producţie şi distribuţie de bunuri.

De-a lungul timpului au fost adoptate o serie de dispoziţii legale în domeniul


dreptului concurenţei, având că obiectiv principal interzicerea practicilor
anticoncurenţiale referitoare în principal la plângerile formulate de operatorii
economici, cerererile de notificare privind practicile anticoncurenţiale, antantele
verticale, exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie dar şi instrucţiunile cu
privire la definirea pieţei relevante, individualizarea sancţiunilor, soluţionarea
plângerilor de către Consiliul Concurenţei.

Noţiunea de practică, înţelegere anticoncurenţială sau antantă este o modalitate a


practicilor anticoncurenţiale, constând în orice înţelegere intervenită între doi sau
mai mulţi operatori economici indiferent de titlul formă sau natura actului, în scopul
coordonării comportamentului concurenţial, care are ca obiect sau ca efect
atingerea concurenţei.

Practicile anticoncurenţiale pot îmbracă diferite forme, acord , pact, practici


concertate, însă în acelaşi timp poate exista o antanta şi în situaţia în care

2
operatorii economici implicati sunt independenti, ei consimţind la formarea
acesteia.

Cea mai importantă Regulă Comunitară de Concurenţă este articolul 101 din
Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene ( TFUE), care face referire la ceea ce
autorităţile şi instanţele numesc antanate.

Conform unei definiţii elaborate de Consiliul Economic European sunt interzise şi


incompatibile cu piaţa comună toate acordurile între întreprinderi, toate deciziile
asociaţiilor de întreprinderi şi toate practicile concertate care sunt susceptibile să
afecteze, să restrângă sau să falsifice jocul concurenţei în interiorul pieţei comune.

Aceste înţelegeri pot fi sancţionate atât administrativ cât şi civil, totuşi este
prevăzut că aceste înţelegeri restrictive de concurenţă pot fi exceptate de la
sancţiune dacă satisfac în mod cumulativ condiţiile de promovare a progresului
tehnic, avantaje pentru consumatori, nelimitarea concurenţei şi restricţii
proporţionale cu satisfacerea acestor obiective.

Pe baza de Regulament al Comisiei exceptarea poate fi individuală sau pe


categorii de acorduri. Această posibilitate de exceptare este caracteristică
regimului comunitar al antantelor, ea arătând grijă redactorilor tratatului de a pune
baza unei politicii de concurenţă şi nu de a impune o concurenţă perfectă pe piaţa
comună. Dacă după o analiză atentă, comisia, concluzionează că înţelegerea nu
intră sub incidenţa Art.101 din Tratatul de Funcţionare a Uniuni Europene, va lua o
decizie de atestare negativă, adică antanta nu va fi considerate ilicită sau va emite
o scrisoare de clasare în care indică faptul că nu este cazul să intervină Comisia .

Articolul 101 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene are ca obiectiv


comportamentul întreprinderilor iar punerea lui în aplicare este subordonată
afectării actuale sau viitoare a comerţului între statele membre. Pentru a fi antanta
această trebuie să exprime în primul rând un minim de concertare sau de
coordonare între două sau mai multe întreprinderi.

3
Concertarea sau coordonarea se concretizează prin constatarea unei pierderi
conştiente de autonomie. Antanta nu este interzisă decât dacă se realizează în
scopul obţinerii unor anumite efecte asupra concurenţei însă, un efect
negativ poate fi obţinut şi în condiţiile în care acesta nu este urmărit în mod direct.

O altă condiţie pentru existenţa antantei presupune că partenerii să fie


independenţi. În această situaţie în doctrina a există o dezbatere în sensul în care
intermediarul are o funcţie de reprezentant al întreprinderii sau el acţionează pe
cont propriu. Interdicţia prevăzută în art. 101 nu se aplică negociatorilor
independenţi.

În ceea ce priveşte grupurile de societăţi, raporturile mame- filiale, incidenţa


aplicării art. 101 este dată de stabilirea gradului de autonomie economică a filialei.
Existenţa personalităților distincte ale mamei şi ale filialei este insuficientă. Pentru
a se înlătura incidenţa art. 101 este necesară îndeplinirea cumulativă a două
condiţii care vor putea conduce la concluzia lipsei complete de autonomie a filialei
în ceea ce priveşte determinarea conduitei sale pe piaţă:

– dependenţă economică afilialei faţă de mama;

– filiala să reprezinte o simplă repartizare internă a sarcinilor.

Responsabilitatea mamei pentru acţiunile filialei a fost admisă în cazul dependenţei


filialei faţă de mama şi a unităii economice dintre cele două entităţi.

Absenţa controlului comun asupra participanţilor, care ar determina existenţa unei


concentrări, în cadrul unui sistem de colaborare pur contractual conduce în
principiu la incidenţa art. 101 din TFUE.

Potrivit art. 101 din TFUE sunt considerate incompatibile cu piaţa comună şi sunt
interzise acordurile între societăţi, deciziile luate de asociaţiile societăţilor şi
practicile concertate care pot afecta schimburile comerciale între statele membre şi
care au ca obiect sau efect împiedicarea, limitarea sau distorsionarea concurenţei
pe piaţa comună şi, în special cele care:

4
a) fixează direct sau indirect preţurile de cumpărare sau vânzare sau alte
condiţii comerciale;

b) limitează sau controlează producţia, pieţele, dezvoltarea tehnologică sau


investiţia;

c) partajează pieţele şi sursele de aprovizionare;

d) aplică condiţii inegale la tranzacţii de acelaşi fel încheiate cu terţe părţi,


plasându-le astfel pe o poziţie defavorizată din punct de vedere al
concurenţei;

e) condiţionează încheierea contractelor de acceparea de către celelalte


părţi contractante a unor obligaţii suplimentare care, prin natura lor sau
conform practicii comerciale nu au legătură cu obiectul contractelor
respective.

Acordurile sau deciziile interzise la acest articol sunt nule de drept.

Dispoziţiile cuprinse în alin.1 nu sunt aplicabile în cazul acordului sau categoriei de


acorduri între societăţi comerciale, deciziei sau categoriei de decizii luate de
asociaţii ale societăţilor comerciale, practicii concertate sau categoriei de practici
concertate, care contribuie la creşterea producţiei sau a distribuţiei produselor sau
la promovarea progresului tehnic sau economic oferind totodată consumatorilor o
parte echitabilă din beneficiul realizat şi care:

a) nu impun societăţilor respective restriciţii altele decât cele absolut


indispensabile realizării acestor obiective;

b) nu dau societăţilor comerciale posibilitatea să elimine concurenţa pentru


o parte substanţială din produsele avute în vedere.

Interesul legii comunitare este acela de a proteja piaţă comună şi de a stimula


concurenţă în cadrul unui spatiu economic larg. Aceasta acţionează în momentul
în care comerţul dintre ţările membre este afectat de practicile respective. Spre

5
exemplu, o înţelegere prin care se stabilesc anumite preţuri încheiată între brutării
dintr-un anumit oraş nu va avea niciun impact asupra pieţei comune. Aşadar
legislaţia europeană nu se aplică în astfel de situaţii. Doar anumite înţelegeri
încheiate între operatorii economici prejudiciază concurenţa. Spre exemplu, o
înţelegere încheiată privind preţurile practicate de faimoasele carteluri, în care
firmele fixează preţurile de comun acord astfel încât consumatorii nu pot beneficia
de concurenţă dintre firmele producătoare pentru a obţine preţuri competitive.
Consumatorul final este prejudiciat că urmare a creşterii preţurilor pe piaţă.

Pe termen scurt, aceşti operatori economici vor fi expuşi pe deplin concurenţei


străine, acest lucru ducând la izbucnirea unei crize serioase care poate implica
reducerea forţei de muncă sau chiar falimentul. Criza va afecta salariaţii,
subcontractori şi comercianţi. Mai mult decât atât, preţurile ridicate în mod artificial
afectează costurile consumatorilor intermediari care sunt afectaţi în mod serios de
comportamentul anticoncurenţial al furnizorilor lor. Astfel, consumatorii vor plăti mai
mult pentru bunuri sau servicii, vor avea o gama de selecţie mai redusă şi nu vor
mai putea beneficia de progresele tehnice sau economice.

În ultima perioadă Comisia Europeană a urmărit îndeaproape peste patru sute de


cazuri referitoare la înţelegerile restrictive ale concurenţei. Aceasta poate investiga
atât cazurile la cererea statelor membre, a persoanelor fizice sau juridice care
justifică un interes legitim precum şi din propria initiatiativă.

Art.101 paragraful 1 reprezintă una dintre cele mai importante norme comunitare
de concurenţă comercială întrucât vizează comportamentul întreprinderilor, fiind
aplicabilă în cazul afectării actuale sau potenţiale a comerţului între statele
membre presupunând un minim de coordonare între două sau mai multe
întreprinderi.

Pentru a evalua atingerea adusă concurenţei aceasta presupune determinarea


situaţiei întreprinderilor respective pe piaţa internă în funcţie de concurenţa
existentă, ceea ce presupune stabilirea pieţei relevante urmând a se stabili situaţia

6
concurenţei care rezultă sau care este susceptibilă să rezulte din realizarea
antantei.

Pentru că art. 1 paragraful 1 din TFUE să fie incident atingerea adusă concurenţei,
trebuie să fie reversibilă. Dacă au intervenit modificări de structură ale pieţei,
afectarea mediului concurenţial este ireversibilă devenind aplicabil regulamentul
Consiliului referitor la concentrări.

Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a precizat că nulitatea prevăzută de art.


101 paragraful 2 are caracter retroactiv şi absolut iar paragraful 3 al art. 101
permite legitimarea antantelor restrictivă de concurenţă în sensul art. 101
paragraful 1 dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în respectivul paragraf.

Comisia poate emite decizii individuale de inaplicabilitate a art. 101 paragraful 1,


după parcurgerea unor proceduri pentru:

– antantele restrictive de concurenţă trebuie notificate de către participanţi. Decizia


individuală de inaplicabilitate nu poate retroactiva dincolo de momentul notificării.
Notificarea nu poate preveni anularea unui acord ilegal.

– anumite tipuri de acorduri sunt scutite de formalitatea notificării, însă,


întreprinderile pot parcurge procedura pentru a obţine o decizie de inaplicabilitate.
Nu trebuie notificate acordurile care nu afectează comerţul între statele membre, şi
nici acordurile care intră în domeniul de aplicare a unui regulament de scutire
categorială.

Decizia de inaplicabilitate protejaza antanta pe o durata limitată de timp cuprinsă


între 5 şi 10 ani, precizând data la care intră în vigoare şi putând fi revocată de
către comisie dacă situaţia se modifică după adoptarea ei sau dacă părţile nu îşi
respectă angajamentele. Aceasta poate fi reînnoită după expirarea duratei pentru
care a fost adoptată la cererea părţilor interesate.

Totuși , putem fi martori și unui caz aparte. Dacă înţelegerile anticoncurenţiale au


caracter ilicit, totuşi, acestea pot avea efecte benefice asupra concurenţei atât din

7
punct de vedere economic cât şi din punct de vedere social. Efectele benefice ale
înţelegerilor anticoncurenţiale în dreptul comunitar sunt evaluate în baza unui bilanţ
global derulat în două etape, şi anume:

– mai întâi se evaluează impactul anticoncurenţial al înţelegerii, urmând a se


stabilii dacă înţelegerea este sau nu restrictivă de concurenţă – potrivit art. 101
paragraful 1 din TFUE, bilanţ concurenţial;

– apoi se stabileşte dacă avantajele economice şi sociale de ansamblu depăşesc


inconvenientele aduse concurenţei, sau nu, dacă înţelegerea anticoncurenţială
este validă, sau nu – art. 101 paragraful 3 din TFUE.

În activitatea lor economică, întreprinderile încheie în mod firesc un mare număr de


înţelegeri între ele, fără ca acest fapt să intre în sfera ilicitului. Sunt interzise însă
acele înţelegeri anticoncurenţiale în activitatea întreprinderilor care au ca obiect
sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei. Înţelegerile
anticoncurenţiale, adică cele care au ca obiect sau efect împiedicarea,
restrângerea sau denaturarea concurenţei, sunt interzise. Pentru a intra deci în
sfera ilicitului concurenţial, înţelegerile

dintre întreprinderi trebuie să vizeze, în detrimentul concurenţei libere, o


coordonare a

comportamentului întreprinderilor pe piaţă.

Legislaţia europeană şi cea naţională, fără a defini expres, interzic:


înţelegerile/acordurile între întreprinderi, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi
practicile concertate.

Acestea reprezintă formele în care se poate exprima comportamentul


anticoncurenţial al întreprinderilor, interzis prin art. 101/1 TFUE.

8
Bibliografie:

I. www.curia.eu. – site-ul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene


II. www.europa.eu. – site-ul oficial al Uniunii Europene unde sunt disponibile
actele normative şi politicile Uniunii.
III. http://eur-lex.europa.eu/. – site-ul unde pot fi consultate actele publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
IV. www.competition.ro. sau www.consiliulconcurentei.ro. – site-ul Consiliului
Concurenţei din România;
V. Octavian Capatata, Noţiunea de piaţă relevantă in Dreptul Concurentei
Comerciale-Revista de Drept Comercial nr. 4/1998;
VI. Octavian Capatata, Noua reglementare antimonopolistă in dreptul
concurenţei in revista Dreptul nr. 7/1996.
VII. Eminescu, Yolanda, Concurenţa neleală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993
VIII. Căpăţînă, Octavian, Dreptul concurentei comerciale. Concurenţa patologică.
Monopolismul, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993
IX. Mosteanu Tatiana, Concurenta. Abordari teoretice si practice-Editura
Economica Bucuresti, 2000