qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty

uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasd
fghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx
cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
PORTOFOLIU LA ROMANA
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
Clasa a X-a F
opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
20014/2015

Pofesor coordonator: Petre Mariana

hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
Elev : Giurea Elena-Madalina

vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
LICEUL TEHNOLOGIC DIMITRIE BOLINTINEANU
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwert
yuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
 CUPRINS

 Fisa de lectura „Povestea lui Harap-Alb”..........................3

 Ion Creanga-Bibliografie..................................................4
 Subiectul operei „Povestea lui Harap-Alb”.......................6
 Personajele operei ”Povestea lui Harap-Alb”...................8
 Fisa de lectura „Moara cu Noroc”....................................9
 Ioan Slavici-Bibliografie.................................................10
 Subiectul operei „Moara cu Noroc:................................11
 Particularitati stilistice „Moara cu Noroc”......................12
 Fisa de lectura „Ion”......................................................14
 Liviu Rebreanu-Bibliografie............................................15
 Particularitati stilistice”Ion”...........................................17
 Personajele operei „Ion”................................................20
 Dosar critic „Ion”............................................................22
 Fisa de lectura „Enigma Otiliei”......................................24
 George Calinescu-Bibliografie.........................................25
 Subiectul operei „Enigma Otiliei”...................................27
 Personajele operei”Enigma Otiliei”................................28
 Dosar critic „Enigma Otiliei”..........................................29
 Munca independenta....................................................30
 Camil Petrescu-Bibliografie...........................................32
 BIOGRAFIE....................................................................34

2
OPERA: „Povestea lui Harap-Alb”

AUTOR: Ion Creanga

GEN LITERAR:Epic

SPCIE:Basm cult

OPERA ESTE SCRISA IN: Proza

Tema: lupta Binelui cu Răul

Idee centrala: Harap-Alb se iniţiază în tainele conştiinţei, trecând de toate

probele şi descoperind forţa Iubirii.

Idei principale şi secvenţe:

- Podul care desparte împărăţia de lumea de afară
- Cele trei probe ale spânului
- Cele cinci probe ale Împăratului Roş
- Proba fetei de împărat
- Învierea

Conflict: Harap-Alb - Spânul, Harap-Alb - Harap-Alb

LOCUL DESFASURARII ACTIUNII: La capat de lume

TIMPUL DESFASURARII ACTIUNII: Cu mii de ani in urma

PERSONAJE:

Harap-Alb: Principal-curajos, increzator, credul

Tatal lui Harap-Alb: Secundar
Spanul: Secundar
Flamanzila: Secundar
Setila: Secundar
Ochila: Secundar
Gerila:Secundar
Pasari-Lati-Lungila:Secundar
Verde Imparat: Secundar

3
 Ion Creanga-
Bibliografie

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de

biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837.[1]O altă variantă o reprezintă data
de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești,
publicată de Gh. Ungureanu.[2]
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana,
Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și
Ileana în 1919.[3]
Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei
sale capitale Amintiri din copilărie. În1847 începe școala de pe lângă biserica
din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după
care mama sa îl încredințează bunicului matern ("tatal mamei, bunicu-meu
David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței,
la Broșteni, unde continuă școala.[2] În 1853 este înscris la Școala Domnească
de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe
părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l
facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici
apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții.
După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul
inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de laSocola.[2]
S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri:
„Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de
copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș,
iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram
dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și
mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a
tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile
din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire.”
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și
atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica
preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind
diacon al acesteia (26 decembrie 1859).
La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

4
 În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi,
unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a
numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este
exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a
părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a
tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.
(În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [4] Ca urmare a
excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă
venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post.
A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare.
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în
îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în
mahalaua Țicău (bojdeuca).
În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui,
cu care se împrietenește. Între1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele
mai importante opere ale sale.
Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie[2] și a suferit foarte mult la
aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul
Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

5
 SUBIECTUL OPEREI „Povestea lui Harap-Alb”

Un crai are trei fii. Fratele său, Verde-Împărat, care stăpânea o ţară
îndepărtată, neavând moştenitori băieţi, îi scrie să-i trimită pe unul dintre
feciori pentru a-l lăsa pe tron la moartea sa.
Fiul cel mare al craiului pleacă la drum. Ca să-i încerce puterile, tatăl
său îi iese în cale îmbrăcat în piele de urs. Flăcăul se sperie şi se întoarce
înapoi, stârnind batjocura părintelui său. Tot aşa păţeşte şi mijlociul.
Mezinul este sfătuit de o bătrână cerşetoare cum să procedeze pentru
a nu mai păţi ruşinea fraţilor săi. Îi cere tatălui său calul, armele şi
hainele din tinereţe. Deşi uimit, craiul este totuşi de acord. Calul se
dovedeşte a fi un cal fermecat, care nu se sperie de urs atunci când îi iese
în faţă. Astfel, mezinul pleacă mai departe, primind de la tatăl său blana
de urs şi sfatul să se ferească de oamenii spâni sau roşii.
Cutreieră mult timp, până când, într-un codru întâlneşte un om spân,
care îi apare de trei ori sub trei înfăţişări diferite, oferindu-se să-i fie
slugă. În cele din urmă, fiul cel mic al craiului, nemaiştiind pe ce cărări să
o apuce, acceptă ultima propunere a spânului. Cei doi străbat o bucată de
drum, după care spânul, prin vicleşug, îl convinge pe fiul craiului să
coboare într-o fântână ca să se răcorească. Îl închide acolo şi îl obligă să i
se supună. Cei doi schimbă între ei hainele şi identitatea. Fiul craiului
devine sluga spânului şi este botezat Harap-Alb.
Cei doi îşi continuă drumul spre ţara lui Verde-Împărat. Ajunşi acolo,
spânul este primit şi tratat cu tot respectul cuvenit moştenitorului
tronului, iar Harap-Alb este trimis la grajduri.
Curând după aceea, spânul, pentru a-l impresiona pe împărat, îl trimite
pe Harap-Alb să aducă o salată rară, din grădina ursului, apoi o piatră
nestemată din fruntea cerbului, două sarcini foarte periculoase. Cu
ajutorul bătrânei cerşetoare – care se dovedeşte a fi Sfânta Duminică -,
tânărul reuşeşte să ducă la bun sfârşit cele două îndatoriri.
A treia oară este trimis s-o aducă pe fata împăratului Roş, cunoscută ca
mare vrăjitoare. Drumul către împăraţia acestuia este lung. Harap-Alb are
ocazia să facă fapte bune: să ajute nişte furnici şi un roi de albine, primind
de la acestea câte o aripă fermecată. Se întovărăşeşte apoi cu cinci făpturi
ciudate, care se oferă să îl ajute: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-

6
Lăţi-Lungilă. Cu ajutorul acestora şi cu darurile de la furnici şi albine,
Harap-Alb reuşeşte să depăşească încercările la care îl supune împăratul
Roş şi să o capete pe fiica acestuia pentru a o duce spânului.
Pe drum cei doi tineri prind drag unul de altul. Când ajung la palatul
împăratului Verde, fata dezvăluie tuturor adevărata identitate a lui
Harap-Alb. Spânul, mânios că a fost trădat, se repede şi îi taie acestuia
capul. Imediat, calul lui Harap-Alb îl ucide pe spân, azvârlindu-l din înaltul
cerului. Fata împăratului Roş îl readuce la viaţă pe Harap-Alb cu apă
moartă şi apă vie.
Cei doi se căsătoresc şi împăratul Verde le dă binecuvântarea şi
împărăţia totodată.

7
 Personaje
GERILĂ: „Şi-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de spăriet:
avea nişte urechi clăpăuge şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. Şi când
sufla cu dânsele, cea de deasupra se răsfrângea în sus peste scăfârlia
capului, iar cea de dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele. Şi,
ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de-o
palmă.”

FLĂMNZILĂ: „Şi mergând ei o bucată înainte, Harap Alb vede altă

drăcie şi mai mare: o namilă de om mânca brazdele de pe urma a 24 de
pluguri şi tot atunci striga în gura mare că crapă de foame.”

SETILĂ: „Şi mai mergând ei o postată, numai iaca Harap Alb vede
altă minunăţie şi mai mare: o arătare de om băuse apa de la 24 de
iazuri şi o gârlă, pe care umblau numai 500 de mori, şi tot atunci striga
în gura mare că se usucă de sete.”

OCHILĂ: „-Iaca, începu el a răcni ca un smintit: toate lucrurile mi se

arată găurite ca sitişca şi străvezii, ca apa cea limpede; deasupra
capului meu văd o mulţime nenumărată de văzute şi nevăzute; văd
iarba cum creşte din pământ; văd cum se răstogoleşte soarele după
deal, luna şi stelele cufundate în mare; copacii cu vârful în jos, vitele cu
picioarele în sus şi oamenii umblând cu capul între umere; văd, în
sfârşit, ceea ce n-aş mai dori să vadă nimene, pentru a-şi osteni
vederea: văd nişte guri căscate uitându-se la mine şi nu-mi pot da
seama de ce vă miraţi aşa, mira-v-aţi de...frumuseţe-vă!”
„Acesta-i Ochilă, frate cu Orbilă, văr primar cu Chiorilă, nepot de soră
lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă. Ori din târg
de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi. Mă rog,
unu-i Ochilă pe faţa Pământului...”

PĂSĂRI-LĂŢI-LUNGILĂ: „o pocitanie de om umbla cu arcul după

vânat paseri. Ş-apoi, chitiţi că numai în arc se închia tot meşteşugul şi
puterea omului aceluia? Ţi-ai găsit! Avea un meşteşug mai drăcos şi o
putere mai pe sus decât îşi poate dracul închipui: când voia, aşa se
lăţea de tare, de cuprindea pământul în braţe. Şi altă dată, aşa se
deşira şi se lungea de grozav, de ajungea cu mâna la lună, la stele, la
soare şi cât voia de sus.”

8
Titlul operei literare: Moara cu Noroc

Autorul:_Ioan Slavici

Opera face parte din volumul: Novele din Popor

Genul literar: epic

Specia literară:nuvela

Opera e structurată în: capitole

Opera este scrisă în: proza

Tema: lacomia pentru bani

Locul desfăşurării acţiunii:este moara cu noroc,o carciuma cu han,asezata in

locuri pustii in nesfarsita campie banateana la intre taierea drumurilor ce duc
la Ineu si Arad.

Timpul desfăşurării acţiunii: timp de 1 an de zile,de la sarbatoarea religioasa

sfantul Gheorghe si Pastele.

Personaje:
Ghita (personaj principal)
Lica Samadaul(personaj principal)
Ana(personaj principal)
Buza Rupta (personaj secundar)
Saila(personaj secundar)
Pintea(personaj secundar)

9
 Ioan Slavici
Bibliografie

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17

august 1925, Crucea de Jos, județul Vrancea) a fost
un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882)
al Academiei Române.
Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean.
Scriitorul a fost considerat de criticulGeorge Călinescu un „instrument de
observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în
studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție
de statificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții,
vorbirii și gesturilor.
L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat
cu comedia Fata de birău în anul1871.Printre cele mai importante scrieri
literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu
noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în
anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu,
Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci
ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca
presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în
lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1921.
Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că dacă la scriitori
precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter,
necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter.”

10
 SUBIECTUL OPEREI: „Moara cu noroc”

Actiunea nuvelei se desfasoara in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in

zona Aradului, pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare
religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Pasti.

Ghiţă, cizmar sărac, dar onest, harnic şi muncitor, hotărăşte să ia în

arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câştiga rapid bani.
Cârciuma este aşezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii,
înconjurată de pustietăţi întunecate. O vreme, la Moara cu noroc,
afacerile îi merg bine, iar primele semne ale bunăstării şi ale armoniei în
care trăieşte familia nu întârzie să apară: Ghiţă trăieşte fericit alături de
soţia sa, Ana şi de cei doi copii, iar bătrână, mama Anei, veghează la
liniştea familiei. Apariţia lui Lică Samadaul, şeful porcăriilor şi al turmelor
de porci din împrejurimi, tulbură echilibrul familiei. Din momentul
apariţiei lui Lică, începe procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie.
Din dorinţa de a se îmbogăţi, cârciumarul se îndepărtează de Ana şi
devine treptat complicele lui Lică la diverse nelegiuiri: jefuirea
arendaşului, uciderea unei femei şi a unui copil. Reţinut de jandarmi, lui
Ghiţă i se dş drumul numai pe chezăsie. Cârciumarul se aliază cu
jandarmul Pintea, fost hoţ şi tovarăş al lui Lică, pentru a-i da în vileag pe
Samădau. Ghiţă nu este însă sincer faţăde Pintea, deoarece îi oferă dovezi
ale vinovăţiei lui Lică, numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele
aduse de acesta din urmă.
La sărbătorile Peştelui, Ghiţă îşi aruncă soţia în braţele lui Lică, lăsând-
o la cârciumă în compania Samădăului, în timp ce el merge să-i anunţe pe
jandarm ca Lică are asupra lui banii furaţi. Dezgustată de laşitatea soţului
care se înstrăinase de ea şi de familie, Ana i se dăruieşte lui Lică. Când se
întoarce şi realizează acest lucru, Ghiţă o ucide, iar el la rândul lui este
ucis de Raut, din ordinul lui Lică. Un incendiu provocat de oamenii lui
Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în
mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac.
Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii.

11
 Particularităţile nuvelei: Moara cu
noroc de Ioan Slavici

Definitie: Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ,
urmărind un conflict unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind
caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Nuvela
prezintă fapte verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros construită,
accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune.
Nuvelele pot fi clasificate, dupa modalitatea de realizare a subiectului, în:
nuvele istorice, psihologice, fantastice, filosofice sau anecdotice, iar în funcţie de
curentele literare în care se înscriu ca formulă compozitională: renascentiste,
romantice, realiste sau naturaliste.
O nuvela este şi “Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici, publicată în 1881 în
volumul “Novele din popor”, alături de Pădureanca şi Budulea Taichii,
Tema prezintă consecinţele nefaste ale setei de înavuţire , în societatea
ardelenească a secolului al XIX-lea.
Titlul ales este mai degrabă ironic, mutarea la Moara cu noroc
aduce destrămarea familiei lui Ghiţă, fiind mai degrabă Moara cu ghinion.
Construcţia subiectului, pe coordonate spaţio-temporale bine precizate (acţiunea
are loc la hanul Moara cu noroc aflată într-o zonă a Ardealului, în valea dintre
dealuri, la o răscruce, iar timpul este şi el bine precizat, acţiunea fiind delimitată
de două repere temporale, cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la
Paşti) creează impresia de veridicitate.
Conflictul nuvelei este unul complex, de natură socială
(prezintă confruntarea dintre doua lumi, dintre doua mentalităţi diferite: Ghiţă,
care, în încercarea de a-şi depăşi statutul social se confruntă cu Lică
Sămădăul, personajul antagonist, ceea ce creează conflictul exterior), dar şi de
natură psihologică şi morală (conflictul interior trăit de Ghiţă care este pus să aleagă
între dorinţa sa de înavuţire, şi liniştea familiei sale).
Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient,
cu o perspectivă narativă obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului, naraţiunea
la persoana a III-a şi atitudinea detaşată în descrierea acţiunii.
De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere,
concretizată prin intervenţiile bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei.
În incipitul nuvelei, în prolog, bătrâna rosteşte o replicş ce
anticipeazş oarecum acţiunea nuvelei, şi destrămarea familiei lui Ghiţă: “omul să
fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te
face fericit”.
Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de încheiere din finalul nuvelei,
o concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate în incipit:
“se vede că au lăsat ferestrele deschise (...) simţeam eu că nu are să iasa bine; dar

12
aşa le-a fost dat”. Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se porneşte
de la o idee, de la o temere , şi în final se revine la aceasta, după ce a fost
confirmată.
Personajele ce iau parte la acţiune sunt, asemeni oricărei nuvele, nu foarte
numeroase, dar bine individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci
pe complexitatea personajelor. Slavici se dovedeşte astfel, un bun observator al
caracterelor umane şi al vieţii rurale.
Ghiţă se impune atât prin complexitate, cât şi prin putere de
individualizare. El ilustrează consecinţele negative pe care le are asupra omului
dorinţa de înavuţire. Este unul dintre personajele nuvelei care evoluează odată
cu acţiunea, el transformându-se din tipul cârciumarului dornic de înavuţire,
în individul aflat sub determinare psihologică şi morală.
Ghiţă suferă un proces de dezumanizare, ezitarea lui în faţa alegerii
dintre valorile simbolizate de Ana (familie, iubire, liniştea căminului) şi
cele simbolizate de Lică (bogaţie, înavuţire, atracţia malefică a banilor) şi slăbiciunea
lui în faţa tentaţiilor îl conduc către un sfârşit tragic.
Lică rămâne constant de-a lungul întregii nuvele, sfârşitul său brutal fiind în
concordanţă cu temperamentul şi comportamentul său.
Ana suferă şi ea transformări interioare, datorate în special schimbării lui
Ghiţă şi îndepărtării acestuia de ea.
Iniţial, deşi Ghiţă era un simplu cizmar, cei doi aveau un cămin liniştit şi
o familie fericită. După luarea “Morii cu noroc” în arendă, odată cu statutul
lor social se schimbă si atitudinea lui Ghiţă faţa de Ana. Ghiţă începe să se ferească
de soţia sa , devine violent şi mohorât, se poartă brutal cu cei mici.
Cei doi se înstrăinează într-atât, încât Ghiţă ajunge să o împingă pe Ana în
braţele lui Lică, iar aceasta să i se ofere lui Lică deoarece “acesta e om”, pe când
“Ghiţă e doar muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.
Sfârşitul celor doi este unul tragic. Realizând că a fost înşelat, Ghiţă o ucide
pe Ana, iar el, la rândul său, este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică.
Bătrâna şi copiii supravieţuiesc incendiului, pentru că sunt singurele fiinţe
inocente şi morale.
Aceste trăsături reies atât din descrierile pe care naratorul obiectiv le face
personajelor prin portrete sugestive (caracterizare directă), cât şi din gesturile,
limbajul şi relaţiile pe care acestea le dezvoltă între ele (caracterizare indirectă).
Apar, de asemenea, mijloace de investigaţie psihologică, precum scenele
de dialog, monologul, monologul interior, notaţia gesturilor şi a mimicii, care fac din
“Moara cu noroc” o nuvelă psihologică”.
În concluzie, prin conflict, faptele verosimile şi personajele
prezentate, precum şi prin accentuarea complexităţii acestora , cu prezentarea
“acelui amestec de bine şi rău ce se află la oamenii adevăraţi”, “Moara cu
noroc” devine o veritabilă nuvelă realistă, una din capodoperele lui Ioan Slavici.

13
Titlul operei literare: “ION”

Autorul: Liviu Rebreanu

A fost publicat in : 1920

Genul literar: epic

Specia literară: roman

Opera e structurată în: *19 capitole

*2 parti: Glasul pamantului-Glasul iubirii

Opera este scrisă în: proza

Tema: patima lui Ion pentru pamant

Locul desfăşurării acţiunii: in satul Pripas

Personaje:
Ion al GLANETASULUI (principal)
Ana lui Vasile Baciu
Vasile Baciu
Preotul Ion Belciug
Florica
George Bulbuc
Titu Herdelea

14
 Liviu Rebreanu
- Bibliografie
(1885 - 1944)

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Tîrlișua, județul Bistrița-Năsăud –

d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un romancier, dramaturg și
academician român.
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 fiind primul din cei 14 copii ai
învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi. În tinerețe, mama era pasionată de
teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baștină. Ambii
părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în "Ion", "Răscoala",
"Gorila",etc.
În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului.
Potrivit afirmației scriitorului: ”În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile
ale vieții mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la
liceu.”
În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română,
multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deși
localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care
Rebreanu a locuit mai tîrziu), unele episoade din romanul "Ion" au păstrat cadrul
toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una
din povestirile publicate de scriitor).
A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-
a transferat la Școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă
trei clase.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întîia și ultima
poezie". Fascinat de o tînără acriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua
trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil după modelul celui
văzut. Mai tîrziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, același gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron
(Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lîngă granița cu Austria). La sfîrșitului anului I, a
obținut calificativul "eminent". Ca și la Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită
pentru studiul limbilor străine. La Brașov, a apărut povestea Armeanul neguțător și
fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii).
În 1902, după abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din funcția de
chestor. La sfîrșitul celui de-al doilea an de școală reală, a primit doar distincția
simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute
la "purtare". Din 1903 pînă în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din
Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli
inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincția
de eminent.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de
honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lîngă îndeletniciri cazone,
Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte

15
dramaturgice. Între scriitorii excerptați au fost clasici francezi, ruși, germani, italieni,
englezi, unguri. La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba
maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon
(volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să
demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărît să se
dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).
La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în
revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea
(Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15
decembrie 1908),Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).
A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecîndu-se în mod deosebit asupra
paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținînd, mai ales, lui
Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data
aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană,
romanul Război și pace de Tolstoi.
În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M.
Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunîndu-i, spre
publicare, o povestire. A scris nuvela Mîna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub
influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă
vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate
suspectă la plămînul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: ”Perspective puține
de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi și
bronșita cronică.”
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani.
Peste cîteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

16
 Particularitati stilistice,, Ion ”
de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu (1885-1944) este considerat creatorul romanului romanesc

modern, intrucat "Ion" este privit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii
romane" .
Aparitia lui Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie.
LiviuRebreanu incheie epoca literaturii semanatoriste si poporaniste dominata de
idilism si compasiune, si deschide un drum nou, in care scriitorul a asimilat si s-a
integrat viziunii europene dominante.
" Ion" a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum
insusi scriitorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1920. Liviu
Rebreanu a pornit în scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care le-a
transfigurat în opera sa. Romanul este o monografie a realităților satului ardelean
de la începutul sec. al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru
pământ, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea
pe care-o posedă,fapt ce justifică acțiunile personajelor. Modernismul romanului
rezida din complexitatea constructiei narative, din multitudinea planurilor de actiune
si din numarul mare de personaje(80) .
Perspectiva narativa
"Ion" apartine speciei literare romanul. Perspectica narativă este auctorială, făcută
din punctul de vedere al unui narator detaşat, obiectiv, care nu intervine în
desfăşurarea acţiunii prin comentarii sau explicaţii, un narator omniscient şi
omniprezent, care relatează la persoana a treia, prin focalizare zero, dând cititorului
impresia că stăpâneşte naraţiunea..Stilul e neutru, impersonal, limbajul e regional.
Romanul este conceput ca avand o structura circulara, prin simetria incipitului cu
finalul si se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,loc al
actiunii romanului .Descrierea finala a romanului inchide simetric romanul si face
accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei-viata.
Romanul e organizat in doua parti : "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii"si reflecta
patimile conflictuale: pamantul si iubirea.La nivelul planurilor narative se disting cele
doua "lumi" care sunt tratate alternativ: lumea taranimii cu lumea intelectualitatii
.Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan narativ
la altul realizandu-se prin alternanta,succesiunea secventelor narative valorificand
inlantuirea . La nivel microtextual se remarca utilizarea tehnicii
contrapunctului(prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite).
Primul plan surprinde viata tânarului taran Ion Pop al Glanetasului.Al doilea plan,
paralel si interferat primului prezinta viata familiei învatatorului Zaharia
Herdelea.Inplanuri secundare apare lupta îndârjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara

17
pamântul; lupta lui Avram pentru salvarea averii implicate într-o afacere,lupta
preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra în satul Pripas; lupta fetelor si a
familiilor lor pentru o partida, un mariaj cât mai bun; concurenta dintre avocatii si
functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului.
Tema romanului o reprezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si
consecintele actelor sale. ,,Ion” dezvăluie o tema care l-a preocupat pe scriitor de-a
lungul întregii sale creaţii:viata satului transilvanean de la inceputul secolului XX, in
care demnitatea si locul omului in colectivitate se masoara in functie de avere, de
pamant.
Titlul este simbolic-ION=NOI si este dat de Ion al Glanetasului
,personajul eponim al romanului.
Coordonate spatio-temporale
Detaliile toponimice (Armadia, Pripas) dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează
pe cititor cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. Prin urmare,
descrierea ilustrează condiţia socială a unor personaje şi anticipează rolul acestora în
desfăşurarea narativă.
Incipitul fixeaza in mod detaliat spatiul geografic subliniind maniera realista in care
este scris romanul.Drumul care este personificat devine totodata o metafora a
trecerii dinspre spatiul real inspre spatiul imaginar.
Expozitiunea
Romanul incepe intr-o zi de duminica , in care locuitorii satului Pripas se afla la hora .
În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală,
fapt ce face ca relațiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci“ și„bocotani“, între
chibzuința rosturilor și nechibzuința patimilor, ceea ce face să se dea în permanență
o luptă aprigă pentru existență. Destinele personajelor sunt determinate de această
mentalitate, de faptul că familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese
economice.
In centrul adunarii este grupul dansatorilor .Cercul horei este centrul lumii satului,
este o descatusare de energie.Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale, fruntasii
satului, primarul si chiaburii discuta separat de taranii asezati pe prispa. Fetele
ramase nepoftite la hora privesc, iar mamele si babele mai retrase vorbesc despre
gospodarie. Sunt prezentati intelectualii satului, preotul Belciug, familia invatatorului
Herdelea care vin sa priveasca fara sa se amestece in joc.In hora sunt numai fete si
flacai. Hotararea lui Ion de o lua pe Ana la joc, desi o place pe Florica cea saraca
constituie inceputul confictului.
Intriga
Venirea lui Vasile Baciu , tatal Anei , de la carciuma la hora si confruntarea verbala cu
Ion pe care-l numeste hot si talhar pentru ca sarantocul umbla sa-i ia fata promisa
unui bogat ,George Bucluc constitiue intriga romanului.Rusinea pe care i-o face
Vasile Baciu lui Ion la hora in fata satului starneste dorinta de razbunare a lui Ion care
la randul lui il va face de rusine pe Baciu lasand-o insarcinata pe Ana pentru al
determina sa accepte nunta.

18
 Conflictul este atat de natura exterioara cat si de natura interioara.Cel de natura
exterioara se diversifica in functie de planurile narative astfel. Un conflict exterior
intre Ion al Glanetasului si Vasiliu si intre Ion si George Bulbuc. In planul
intelectualitatii conflictul este intre Herdelea si Belciug iar exista un conflict national
deoarece satul este reprezentat in conditiile stapanirii austro-ungare.Conflictul
interior este la Ion si anume dorinta de a stapani mai multe pamanturi si iubirea
pentru Florica. El este sfasiat de doua patimi:patima pamantului si patima pentru
Florica.
Desfasurarea actiunii graviteaza în jurul protagonistului, flacaul chipes, voinic,
inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care datorita dorintei de a se
îmbogati îsi sacrifica iubirea. Florica, o fata frumoasa, însa saraca asemenea
lui,reprezinta simbolic”glasul iubirii” de care Ion incearca sa uite in momentul in care
se casatoreste cu Ana, simbol al “pamantului”;Ana , fiica unui bogatas al satului,
Vasile Baciu, echivaleaza pentru personaj cu intrarea in posesie a pamantului ravnit
pentru care protagonistul este capabil sa sacrifice tot. Casatorindu-se cu fata bogata,
dar urata , al carei tata a consimtit sa i-o dea de sotie, numai dupa ce a aflat ca a
sedus-o si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat
flacau din sat, nu se mai poate împlini, eroul simte ca si-a redobandit demnitatea.
Dupa casatorie, Ion o maltrateaza pe Ana pâna când aceasta, nemaiputând suporta,
se sinucide, lasând în urma-i un copil de câteva luni, care in scurt timp moare si el.
Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului, ar putea primi pamânturile
înapoi, dar legea însa nu-l favorizeaza,iar preotul satului, Belciug, speculeaza
nestiinta lor, determinandu-i ca, dupa moarte, sa lase toata averea lor bisericii.
Deznodamantul
Între timp, Ion vrea sa recupereze iubirea pierduta, pe Florica, devenita sotia lui
George Bulbuc, care îl surprinde noaptea în curtea sa si-l omoara. George nu este
decat un instrument in mana destinului pentru ca il omoara pe Ion. Este arestat,
Florica ramane singura, iar averea revine Bisericii.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, descrie
drumul care iese din satul pripas, viața urmându-și cursul firesc.
Prin romanul “Ion”, Liviu Rebreanu a dat literaturii române întâia creaţie epică de
mari dimensiuni în care se simte pulsaţia vieţii, scriitorul dovedind că are vocaţia
construcţiilor monumentale.

19
 Personaje

Galeria de personaje a romanului este impresionanta si de neuitat. Alaturi de Ion,

Ana, Florica, George Bulbuc sau Vasile Baciu, Zenobia, Alexandru Glanetasu etc. -
reprezentanti ai taranimii, bogate sau sarace -, se afla reprezentanti ai altor categorii
sociale: invatatorul Herdelea si familia sa, preotul Belciug etc.
Ion al Glanetasului , protagonistul și personajul eponim al romanului, este un
personaj realist, tipic, monumental şi simbolic prin tragismul său, consumându-se
între iubire şi patima pentru pământ .
Desi taran, Ion este un personaj modern si "rotund" prin complexitatea trairilor,
prin forta conflictului interior ce se manifesta patimas si prin analiza psihologica de
introspectare a caracterului.Eun personaj realist, tipic pentru patura sociala a
taranimii legate vital de pamantul care-i asigura existenta si respectul colectivitatii.
Portretul moral este construit din trasaturi contradictorii si complexe, ce reies,
indirect, din comportamentul plin de energie, din atitudinea, gandurile framantarile
patimase ale protagonistului care-i si determina destinul. De la inceput, Ion este
sfasiat de doua forte interioare, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima
previzibila acestor patimi.
Pentru pamant isi sacrifica iubirea pentru ca ‘’pamantul ii e drag ca ochii din cap’’ (
...) pamantul i-a fost mai drag ca o mama’’.Setea de pamant este trasatura
dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca
intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: ‘’glasul
pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l.’’Fiind
dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o dorinta navalnica, un
temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea
scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii
Anei. Încălcând moralitatea satului prin adulter, Ion moare ucis de George cu sapa în
cap, într-o scenă naturalistă ce reprezintă forma neutră a moralizării.
Ana ,fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub semnul nefericirii ,fiind parca
predestinata unei existente tragice. Intreaga sa existenta este guvernata de iubire si
blandete ,virtuti care intregesc un portret moral superior .Ea este harnica ,supusa
,rusinoasa , prototipul femeii de la tara. Din punct de vedere fizic, Ana este
insignifianta .Firava si fara personalitate ,covarsita de vointa lui Ion ,imbatata de
cuvintele si gesturile lui dragastoase ,Ana va deveni o victima usoara a flacaului
interesat numai de zestrea sa si-l va lua de barbat .Bătută de tată și de soț, rămasă
fără sprijin moral, dezorientată și respinsă de toți, se spânzură.Intr-un sfarsit,
sinuciderea devine pentru eroina romanului sinonima cu refuzul unei existente
infernale si cu descoperirea linistii depline, singura suportabila.
Vasile Baciu, tatal Anei, fusese un om harnic, mereu printre fruntasii satului. Se
insurase cu o fata bogata si urata, pe care insa a iubit-o si a respectat-o, caci datorita

20
ei a intrat in randul oamenilor avuti"..Fire apriga si autoritara, Vasile Baciu il vrea
ginere pe George Bulbuc ,un pretendent instarit al fiicei sale-si nu pe Ion ,un baiat
sarac. De indata ce afla ca Ana se lasase sedusa de sarantocul" de Ion, Vasile Baciu o
va bate cumplit, fara a tine seama de copilul pe care aceasta il avea in pantece . Fire
violenta, de o brutalitate iesita din comun, Vasile Baciu se aseamana, in acest sens,
cu Ion, dusmanul sau.
Preotul Ion Belciug
Duhovnic si educator, preotul isi cunoaste bine misiunea in satul pe care-l
pastoreste.El sfatuieste, indeamna sau mustra, dupa imprejurari, oamenii care-i cer
ajutorul sau care se abat de la normele morale. Belciug ramasese vaduv din primul an
de preotie. Era un om slaab sibolnavicios.Vaduvia si strasnicia i-au dobandit faima de
sfant .
Florica
E cea mai frumoasa fata din Pripas, dar fara zestre., opusa Anei, prin frumuseţea si
spontaneitatea ei. Ea ii smulge lui Ion mărturisirea: "în inima mea. tot tu ai rămas
crăiasa"
Însuşirile fizice ale Floricăi pun în evidenta indirect profunzimea sentimentelor lui
ION fata de ea .Ea îl iubeşte pe Ion cu pasiune. Dar fiind mai săraca decât Ion,nu pot
fi fericiţi împreuna .Soarta Floricăi este nefericita . Cel pe care-l iubise cu adevărat n-
a putut sa-i aparţină din cauza impedimentelor de ordin social.
Parasita de Ion din teama de a nu rămâne nemăritata se casatoreste cu George
Bulbuc, fara sa tina seama de dorinţele inimii.
Titu Herdelea este un personaj foarte complex, ii place sa studieze oamenii pentru
a vedea reacţiile lor fara a face insa rau cuiva. Scrie poezii si citeste foarte multe
ziare si carti de la preotul Belciug si mai apoi de la un notar la care lucreaza pentru un
timp .Titu este un personaj rotund si pozitiv. E un personaj autobiografic deoarece
autorul recunoaşte ca multe din caracteristicile lui Titu le are si el.
George Bulbuc , e cel mai bogat flăcău din sat , este o partida buna pentru oricare
fata.Vrea sa se casatoreasca cu Ana, dar devine sotul Floricai.Dintr-un om bun se
transforma intru-n criminal ,devenind ucigasul lui Ion, pe care-l prinde iubindu-se cu
nevasta lui.

21
 Dosar critic
Istoria receptarii romanului Ion de Liviu Rebreanu
1.Introducere
Romanul Ion s-a bucurat inca de la
debut de un succes fara precedent,
,constatandu-se ca,prin aceasta opera
literara,biruinta naratiunii moderne devine
evidenta.Romanul lui L.Rebreanu venea
cu o alta viziunea asupra satului romanesc
decat cea propusa ,pana atunci,de prozatorii
samanatoristi.
2.Ipoteze ale receptarii
A.Perioada 1920-1941
Criticul literar Sursa citata
E.Lovinescu Sburatorul ,II (1920) ,30,31,32,33
(4,11,18,25 dec.),reprodus dupa
E.Lovinescu
,Scrieri,I,Bucuresti,Editura
Minerva,1969.
Tudor Vianu Viata romaneasca,,XIII(1921),nr.
1,(ian.),reprodus dupa Tudor Vianu
,Scriitori romani din secolul XX
,Bucuresti,Editura Minerva,1979.
Mihai De la misticism la
Dragomierescu rationalism,Bucuresti,1925.
22
In aceste conditii,este firesc ca
noul roman sa surprinda si sa
socheze,sa starneasca reactii
violente din partea unor
teoreticieni ai curentului literar
de la inceputul secolului al XX-
lea ,in special din partea lui G.
Ibraileanu si Nicolae Iorga.
Aprecieri critice
 „Ion este cea mai puternica creatiune
obiectiva a literarturii romane...”
 Metoda de lucru folosita de romancier este
„formula marilor creatii epice,formula
romanului realist”.
 Obiectul de studiu : „viata sociala a
Ardealului”.
 Personajul principal descinde din lumea
taranilor lui Balzac si Zola,este un erou
stendhalin.
 „Ion este un roman social si psihologic”,
„adevarata poema a Ardealului”.
 Protagonistul romanului „e o natura
concentrata si
stralucitoare,premeditativa”,inzestrat cu „o
vocatie obscura,inradacinata pentru pamant”;
„Ion are o viata animalica,puternica,plina de de
ecou”.
 „Ion este cel mai frumos roman romanesc si
unul din cele mai tipice opere de acest fel in
literatura universala”.
Pompiliu Viata literara ,I (1926),nr. 15 (28
Constantinescu mai).
E.Lovinescu Istoria literaturii romane ,IV.
Evolutia <Prozei literare>,
Bucuresti,Editura Ancora,1928;
Critice,vol.2,Editura Minerva
,Bucuresti ,1982
G.Calinescu Jurnalul literar (1939);
nr.23,reprodul dupa Istoria
literaturii romane de origini pana
in prezent,Bucuresti ,1944,p.647-
648.
B. Perioada (1960-1976)
Criticul literar Sursa citata
Al.Piru Studiu introductiv la : Liviu
Rebreanu ,Opere alese,Bucuresti ,
Editura de Stat pentru Literatura si
Arta,1962;reprodus dupa : Liviu
Rebreanu,Opere ,Bucuresti ,Editura
pentru Literatura ,1968
Lucian Raicu Capitolul Ion ,in Liviu Rebreanu –
Eseu ,Editura pentru
Literatura,Bucuresti ,1967.
23
 „Meritul cel mai mare al prozatorului consta in
aceea ca : in locul unei probleme practice de
natura istorica,d-sa aduce o viziune artistica.”
 „Dar daca in Ion se simte poate vointa de a crea
o figura simbolica,mai mare ca natura,ce
transcende tendinta despre nivelare a
naturalismului,in toti ceilalti eroi sunt pastrate
cu rigurozitate legile obiectivitatii.Sunt oameni
mijlocii,priviti fara nici un fel de pasiune,fara
ura sau dragoste,in meritele si slabiciunile
lor,oportunisti cei mai multi,oameni smulsi din
umanitate inconjuratoare...”
 Caracterul epopeic al romanului Ion.
 Epopeicul este definit prin faptul ca eroii
romanului nu sunt individualitati ,ci
simboluri,exponenti.
 Ion era opera unui poet ce canta cu solemnitate
conditiile generale ale vietii
,nasterea,nunta,moartea.
Aprecieri critice
 „Rebreanu a vrut sa dea in Ion senzatia vietii
plenare,si in acest scop a procedat prin
acumulari succesive de intamplari,facand un
mare loc momentelor capitale ale
existentei,nasterii,nuntii,mortii,momentelor
caracterizate printr-o anumita periodicitate
calendaristica,cum ar fi petrecerea la
hora,cheful la carciuma (...),in
sfarsit,momentele neprevazute,in stare de a
starni agitatia(...) Toate aceste evenimente
,introduse organic in textura povestirii,fac sa
creasca sensibil,pana la debordare,albia
romanului,lasand o impresie coplesitoare de
viata”.
 „Scriitorul va recunoaste ca brusca deschidere
de orizonturi,provocata de intelegerea
problemei pamantului intr-un context adecvat,a
dat un nou sens romanului: <De aici apoi a iesit
un plan de roman cu totul de alte proportii si
dimensiuni,decat cel schitat in caietul meu.Ma
gandeam acum la un roman care sa cuprinda
intreaga problema a pamantului.> Aparuse
intre timp firul unei noi intrigi.”
Gen literar:epic

OPERA: ENIGMA OTILIEI

AUTOR: GEORGE CALINESCU

Specie literara :roman realist de natură balzaciană

Temă: povestea unei moşteniri

Problematică: egoismul lui Costache Giurgiuveanu se confrunta cu egoismul

moştenitorilor săi, iar lumea burghezăanimată de ambiţii economice ascunde
înlăuntrul ei germenii unei iubiri curate, aceea dintre Felix şi Otilia.
Societatearomânească de la începutul secolului al XX-lea este una conflictuală,
pestriţă şi confuză, cu valori răsturnate, cu sacrificiisufleteşti nenumărate.

Idee centrală: Burghezia, în plină ascensiune la începutul secolului XX, îşi

dovedeşte goliciunea sufletească, plasând banii înaintea oricărei alte valori.

Idei principale şi secvenţe: Romanul e alcătuit din 20 de capitole, care surprind

chipuri, automatisme, gesturi precipitate,toate subliniind grotescul intereselor
financiare, manifestate într-o lume unde banul devine principiul director.

Conflict: Conflictul erotic dintre Felix şi Pascalopol

Conflictul financiar dintre Otilia şi clanul Tulea
Conflictul financiar dintre clanul Tulea şi avocatul fără clienţi, Stănică Raţiu

Locul/timpul desfăşurării acţiunii:Timpul si spatiul actiunii sunt fixate inca din

inceputulromanului: „intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de
orele zece, un tanar devreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in
strada Antim..." Actiunea se desfasoara cronologic si cuprinde doua planuri:Drumul
formarii ca intelectual a tanarului Felix Sima.Stradania rudelor lui Costache
Giurgiuveanu de a intra in posesia averii (mostenirii) acestuia.Ambele planuri au ca
fundal viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.

Personaje: Personaj eponym- Otilia Mărculescu

Felix Sima
Costache Giurgiuveanu
Aglae
AuricaTiti
Olimpia şi Stănică Raţiu

24
 George Calinescu
-Bibliografie
(1899 - 1965)

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București — d. 12 martie 1965,

Otopeni ) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român,
personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după
unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este
considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate
timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semnează
întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după o modă destul de
răspîndită în perioada interbelică.
Pe 19 iunie 1899, se naște la București Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan.
Copilul e crescut de impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu și de soția sa,
Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră. Familia Călinescu,
împreună cu ”femeia în casă” și copilul, se mută la Botoșani, apoi impiegatul
Călinescu este transferat la Iași. Aici Gheorghe Vișan (viitorul scriitor) e înscris
la Școala ”Carol I”, de pe lîngă Liceul Internat. În 1907, Maria Vișan (mama sa
naturală) acceptă ca soții Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. De
acum, se va numi Gheorghe Călinescu. Se mută la București în 1908. În
copilărie nu a excelat cu nimic, s-a lăsat învăluit în aura mediocrității.
Primele două clase primare le face la Iași, la Colegiul Carol I, celelalte două la
București, la Școala Cuibul cu barză, apoi gimnaziul Dimitrie Cantemir la
București, și își încheie studiile medii la Liceul Gheorghe Lazăr și pe cele
universitare la Bucureşti, la Facultatea de Litere și Filozofie. Își ia licența în
Litere în 1923. Teza de licență purta titlul Umanismul lui Carducci. Devine
profesor de limba italiană pe la diverse licee bucureștene și timișorene, apoi
pleacă la Roma, pentru doi ani cu o bursă oferită de Academia din România.
Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui
Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creanga, ș.a.).
Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii
asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). Studiul Estetica basmului
completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind
interesat de folclorul românesc și de poetica basmului. A publicat monografii,
în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae
Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase
alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a
scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică,
interbelică și după aceea, pînă în anul morții, în 1965.
Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la
persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din
studiul asupra romanului românesc, Arca lui Noe, începînd de obicei cu
descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. A mai scris
versuri, Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie;

25
publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile
optimistului.
În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începînd cu 1956 reintră în
viața literarã printr-o rubrică permanentă (Cronica optimistului) ținută în
săptămînalul cultural Contemporanul.
Începînd cu anii 1955-1956 și pînă la moarte (12 martie 1965), el va
fi ”reabilitat” și se vor formula numai aprecieri pozitive privind angajarea sa
civică, activitatea sa de intelectual democrat din perioada interbelică. Își
retipărește aproape întreaga operă, cu excepția Istoriei sale monumentale,
care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor,
Alexandru Piru, este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat.
În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul
Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea
umbrelor, lăsînd ”o operă fundamentală pentru cultura poporului
român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza).

26
 Subiectul operei “Enigma Otiliei”

Naratorul omniscient il prezinta la inceputul romanului pe Felix Sima, „ un tanar

de vreo optsprezece am, imbracat in uniforma de licean, intrand pe la orele zece,
intr-o seara de iulie a anului 1909, pe strada Antim din Bucuresti, si cautand casa
unchiului si tutorelui sau Costache Giurgiuveanu. Venea de la Liceul Internat din Iasi
pentru a urma Facultatea de Medicina. Era orfan si Costache Giurgiuveanu avea sa-i
asigure o renta viagera pana la varsta majoratului".

In casa lui Costache Giurgiuveanu, Felix Sima ii cunoaste pe Otilia Marculescu, pe

Leonida Pascalopol, pe Marina, servitoarea, si tot clanul Tulea (Aglae, sora lui
Costache; Simion, sotul ei; Olimpia si Aurica, fiicele Aglaei; Titi, fiul Aglaei, si Stanica
Radu, sotul Olimpiei). Sunt redate apoi tabieturile familiei (cadourile lui Pascalopol,
remarcile rautacioase ale Aglaei, cantatul la pian al Otiliei, zgarcenia lui Costache,
ocupatiile lui Titi etc.). Felix si Otilia fac o vizita la mosia lui Pascalopol in Baragan.
Copilul Olimpiei si al lui Stanica, proaspat casatoriti, cade din pat si moare. Felix intra
la facultate. Familia Tulea se teme ca averea lui Costache va ajunge pe mana Otiliei si
aduce, cu sprijinul lui Stanica Ratiu, pe medicul Vasiliad sa constate degradarea
mintala a batranului. Titi Tulea se casatoreste cu Ana Sohatchi, sora unui coleg de la
scoala de arte, dar, dupa un timp, divorteaza. Relatiile sentimentale dintre Felix si
Otilia devin tot mai trainice, mai aprinse. Simion se pretinde bolnav incurabil. Otilia
pleaca pe neasteptate la Paris cu Pascalopol, fapt care-l intristeaza mult pe Felix, care
se simte tradat Accepta o aventura amoroasa cu Georgeta, careia i se confeseaza.
Simion este dus la azil de catre Aglae, iar ea isi schimba comportamentul, devenind o
femeie mondena. Stanica Ratiu planuieste sa-l casatoreasca pe Felix cu Lili, o nepoata
a lui. Otilia se intoarce de la Paris cu Pascalopol, iar Felix afla ca acesta s-a comportat
cu ea ca un tata. Mos Costache are un accident vascular, iar Felix descopera,
intamplator, un caiet in care batranul tinea evidenta cheltuielilor „pentru minorul
Felix Sima" si-si da seama ca are un venit mare din care unchiul nu i-a dat mai nimic.
Batranul ii spune lui Pascalopol ca-i va da zestrea Otiliei, dar a doua zi nu se poate
hotari sa se desparta de banii pe care-i tine sub saltea. Dupa majorat, Felix ramane
tot in casa lui Costache. Peste cateva luni, batranul are o noua criza, vrea sa-i dea lui
Pascalopol banii pregatiti (trei sute de mii de lei), dar se razgandeste si-i da doar o
suta de mii. Punandu-i sub saltea, are impresia ca este privit pe geam de catre
cineva. Stanica Ratiu ia banii, iar batranul, incercand sa se opuna, cade din pat si
moare. Aglae cauta banii in toata casa Stanica Ratiu o paraseste pe Olimpia, isi
deschide cabinet de avocatura si se casatoreste cu Georgeta. Felix doreste sa se
casatoreasca cu Otilia, dar ea pleaca la Paris cu Pascalopol.
Dupa ani, Felix devine profesor universitar renumit, cu o casatorie reusita si afla
intamplator de la Pascalopol ca Otilia e casatorita prin America de Sud cu un conte.

27
 Personaje

Felix si Otilia Orfani, ei au nevoie de afectiune paterna, pe care, negasind-o

in integritatea ei morala si fara sa le jeneze individualitatea, si-o acorda reciproc.
Dragostea lor are si aceasta nuanta de sprijin “Otilia nu spunea lui Felix ca nu-l
iubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu-1 iubeste. Nu da nici un curs
sentimentului, nu in forma brutala pe care, demult, Felix o gonise din mintea lui,
ca absolut incompatibila cu draaostea adânca, dar sub cilipul proiectelor, al
visarii impreuna. Felix ar fi voit ca Otilia sa spuna: "Mai tirziu, când vom fi
impreuna", insa ea nu facea nici un proiect de viitor,

Aglae este definita intr-o convorbire dintre Felix si Weissmann, student si el in

medicina, in felul urmator:
" ... asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n-am vazut... Este
baba absoluta, fara cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara
infectie"

Stanica Ratiu, avocat fara procese, isi exercita debitul verbal in sânul familiei
si in cercul prietenilor. Obiectivul urmarit este banul, pe care nu se sfieste sa-1
dobindeasca de la oricine si in orice calitate.

Leonida Pascalopol e mosierul care-si ingaduie lux si rafinament spiritual.

Traieste si el un sentiment complex de paternitate, caruia i-a gasit un paleativ in
familia lui mos Costache. Se cunoaste prea bine pe sine precum o cunoaste si pe
Otilia. Marturisirea sa autobiografica este si o caracterizare bine stapinita :
"Eu, domnule Felix, da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-
am fost fericit in casnicie. Intâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. In
sufletul meu de mosier prozaic se ascunde putin romantism. O cunosc pe Otilia
de când era mica si pot spune ca a crescut sub ochii mei. Daca Dumnezeu mi-ar
fi dat libertatea sa-mi fac femeia cum vreau eu, as fi facut-o ca pe domnisoara
Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, si poate ca
nu ma insel când iti afirm ca si ea ma iubeste pe rnine. Nici nu e greu, fiindca un
dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic
domnisoarei Otilia si n-am prea stat ca sa disting ce e patern si e ce viril in
dragostea mea.(...) Otilia venea la mine simplu, ca o fiica, si-mi cerea ceva. Ea
nu a avut niciodata ideea ca e curtezana, ma ierti, care cere de la un barbat. S-a
format intre noi o rudenie sui generis..."

Costache Giurgiuveanu este pivotul romanului; psihologia sa de avar,

urmarita de autor, detine frânele actiunii; ea explica si accidentul fatal, iar
moartea personajului stinge actiunea.

28
 Dosar critic- Romanul calinescian in viziunea criticii literare

Elemente SURSELE CRITICE

evidentiale
1. Caracterul realist  In 1938,Pompiliu Constantinescu descoperea Enigma Otiliei “metoda balzacianaa
faptelor concrete,a experientei commune”, remarcand meritul autorului de a fixa in niste
balzacian al viziunii cadre sociale bine precizate o fresca din viata burgheziei bucurestene
si al procedeelor (P.Constantinescu,Scrieri,2,Bucuresti,1966,p.244)
romanesti utilizate  In 1967,Ov.S.Crohmalniceanu plasa romanelor lui G.Calinescu sub semnul
„reconstruirii balzaciene si clasificarii caracterologice”.
(Ov.S.Crohmaliceanu,Literatura romana intre cele doua razboaie
mondiale,Bucuresti,p.584-611)
2. Prezenta unei  G.Calinescu atenueaza „clasicismul prin realism” ,desi tendinta generala a operei sale
este „clasicista cu fioruri romantice integrate”; romanul Enigma Otiliei „este o tragedie
dihotomii in sensul ca actiunea decurge necesar din caractere”, dublat de comedie ,”daca analizam
structurale raportul dintre mediu (obiectiv) si dorinta (subiectiv)
(Paul Georgescu ,Nasc si la Moldova oameni,prefata la Enigma Otiliei „editie
definitiva”, Bucuresti,1961,p.V )
3. Ideea  Pe autorul Enigma Otiliei il obsedeaza ideea paternitatii.Literatura lui se ordoneaza
astfel in jurul acestei scheme universale,careia un spirit speculativ ca al lui.G.Calinescu
„paternitatii” n-a pregetat sa-i caute nenumarate semnificatii.Realizata in Cartea nuntii „indeosebi sub
unghi biologic”, studierea caracterologica a paternitatii este reluata in Enigma Otiliei „cu
precadere sub un unghi canonico-social” ,intreaga scriere fiind subordonata unei
perspective etice.”In cadrul schemei universale a paternitatii si a implicatiilor ei
sociale,autorul judeca lumea burgheza.”
(Ov.S.Crohmalniceanu,Literatura romana intre cele doua razboaie
mondiale ,1967,p.468-470)

4. Viziunea satirica  Dimensiunile estetice ale universului romanesc : grotescul,sarja ,farsa, burlescul sunt
detectabile in romanele lui G.Calinescu .Enigma Otiliei : Sinteza „mai multor formule”
narative .
(Nicolae Balota,De la Ion la Ioanide ,Bucuresti,1974,p.404-462)

5. Diversitate  G.Calinescu isi claseaza personajele in doua compartimente distincte : unul rezervat
umanitatii canonice,celalalt personalitatilor de exceptie.Jim Marinescu din Cartea
tipologica nuntii, Felix Sima din Enigma Otiliei ,Ioanide din Bietul Ioanide si Scrinul negru „la
diferite trepte de autoanalizare,personifica insul cu aspiratii superioare”.Intelectualul
deosebit inzestrat ,in etapele cristalizarii personalitatii ori ale maturitatii depline,si
raporturile sale cu familia si societatea consituie tema tuturor romanelor calinesciene .
(Dumitru Micu,G.Calinescu,in Intre Apollo si Dionyssos, Bucuresti,
1979,p.547-548)

6.Concluzii  In romanele sale,G.Calinescu isi asuma rolul naratorului,interpretand „singur toate

rolurile,vorbind in numele tuturor personajelor(limbajul e al sau,nu al lor),ignorand
specificul psihologic ori plauzibilul situatiei : un actor care nu stie sa se identifice ce
personajele,ramanand el insusi in pielea fiecaruia”
( Nicolae Manolescu ,Arca lui Noe,eseu despre romanul romanesc ,1,
Editura Minerva,1980,p.267)

29
 „Munca independenta”
„Titi era un tanar foarte de treaba , dar de un caracter bizar. Ii placea sa
povesteasca lui Felix tot ce i se intamplase peste zi, tot ce vazuse pe strada,
subiectul desenelor pe care le vazuse. Daca venea din oras, Aglae il intreba ce
observase pe Calea Victoriei, si Titi, docil, nara fata de toti, ceea ce vazuse.
Cand insa Felix incerca sa discute cu el vreo problema, Titi se arata rezistent si
incruntat, iar Aglae, daca era de fata, privea pe Felix cu dusmanie, ca pe un
atentator la creierul fiului ei. Tot ce spunea Titi era sorbit de Aglae si Aurica si
aprobat muteste de Simion.

-Titi- propunea Aglae- ea povesteste-ne tu, cum ati copiat la istorie.

Si Titi, tanarul de 22 de ani, incepea sa depene istoria naivitatii profesorului de

istorie, pe care il descria cu destul humor, inselat de un grup de scolari isteti,
care, stiindu-i ticurile, facusera de acasa atatea teze cate subiecte li se putea da
cu probabilitate. Aglae radea cu mult haz si privea matern pe Titi. Felix chema
adesea la plimbare in oras pe Titi si intaia oara Titi urma cu docilitate itinerariul
tovarasului. A doua oara insa refuza cu incapatanare, sa treaca prin anumite
locuri, preferand, de pilda, sa stea impietrit o ora intreaga pe marginea lacului
din Cismigiu spre a asculta banalul repertoriu pe care il canta muzica militara.

Intors acasa, raporta familiei tot ce vazuse in decursul plimbarii si comunica lista
pieselor cantate, reproducandu-le vocal cand nu le stia titlul. Cauta apoi cu orice
chip sa isi procure „notele” , spre a le copia in albumul sau. Erau insa zile in care
Titi refuza cu indaratnicie orice propunere de deplasare, sub cuvant ca-i este
urat. Atunci sedea pe o banca, ascutind cu atentie creioanele colorate, tacand cu
desavarsire. Aceste crise de apatie erau aprobate de Aglae ca dovezi de
cumintenie, si cand Felix invita pe Titi la plimbare si acesta refuza sub cuvant ca
ii este urat, Aglae sarea:

- Unde sa se duca baiatul, sa bata ulitele cu toti pierde-vara?

Sa stea acasa!

Titi mai avea si alta ciudatenie. Uneori, plictisit deodata de convorbire sau de
prezenta oamenilor, spunea:

- Ma duc sa ma legan!
Atunci se aseza cu spatele pe muchia unei mese sau a unei sobe si cu
mainile impreunate in modul catolic se legana neincetat de la dreapta la
stanga si invers. Alteori se aseza intins pe spate si cu mainile la fel
impreunate pe canapea sau pe pat , se clatina intr-o parte si-n alta.”

30
 CERINTE:

1. Comentati portretul lui Titi, insistand asupra perspectivei din

care este privit personajul.

Titi Tulea - tipul retardatului, este mezinul familiei Tulea, un tanar neputincios,
incapabil de a gandi ceva creativ.
Titi este dominat de automatisme, copiaza note muzicale si carti postale si nu este
in stare sa invete. Este incurajat de mama sa, Aglae, in manifestarile psihice, cand,
aflat in criza, se leagana ore in sir.

2. Selectati secventele in care autorul face referiri ironice la acest

personaj.

Secvente in care autorul face referiri ironice la personaj:

“Titi mai avea si alta ciudatenie. Uneori, plictisit deodata de convorbire sau de
prezenta oamenilor, spunea:
-Ma duc sa ma legan!”
“Si Titi, tanarul de 22 de ani, incepea sa depene istoria naivitatii profesorului de
istorie, pe care il descria cu destul humor”

3. Relevati exemplele care sugereaza dificultatile de comunicare ale lui

Titi.
„Intors acasa, raporta familiei tot ce vazuse in decursul plimbarii si
comunica lista pieselor cantate, reproducandu-le vocal cand nu le stia
titlul/ Titi refuza cu indaratnicie orice propunere de deplasare, sub cuvant
ca-i este urat/ Cand insa Felix incerca sa discute cu el vreo problema, Titi se
arata rezistent si incruntat,”

4. Schiati portretul personajului care domina aceasta secventa epica.

In aceasta secventa epica domnia portetul moral al personajului „Titi” si

anume, tipul personajului retardat si naiv.

31
 Camil Petrescu
Bibliografie

S-a născut la București, în 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare,
înainte de nașterea scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia
subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă
studiile la Colegiul „Sfântul Sava“ și la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din București. Rezultatele
bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de
Filozofie și Litere de la Universitatea București. Devine profesor de liceu la Timișoara. Își ia
doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. A
publicat un studiu în lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de un
câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.

Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub

pseudonimul Raul D.

Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se
regăsește în romanulUltima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, e
mobilizat și pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în
prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde
auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal:
„Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare
pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții.
Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții
pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent“.
Ambianța războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din lagărul
german, revenind la București.

Încă din anul 1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu,
iar în revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga, N. D. Cocea e
modelul său spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din
drama Jocul ielelor și a eroului său, Ladima, din romanul Patul lui Procust.

Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morții în 1923. În 1933
publică cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante
aleModernismului european, Patul lui Procust.

În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni,
iar din 1947 este ales membru al Academiei Române.

32
Moare la 14 mai 1957, la București. Astfel, masivul roman social închinat lui Nicolae
Bălcescu Un om între oameni rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va caracteriza sec
romanul, drept „o întreprindere jalnică” pe motiv că autorul îmbrățișase principiile realismului
socialist și devenise unul dintre susținătorii noului regim comunist.

33
 Biografie

 http://articole.famouswhy.ro/povestirea_pe_scurt_la_moara_cu_no
roc_de_ioan_slavici/

 http://www.wattpad.com/17330048-enigma-otiliei-de-george-
calinescu-rezumat-pe/page/4

 http://compuneri-u.blogspot.ro/2013/10/povestea-lui-harap-alb-de-
ion-creanga.html

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Creang%C4%83

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_%28roman%29

 http://ro.wikipedia.org/wiki/George_C%C4%83linescu

 http://ro.wikipedia.org/wiki/George_C%C4%83linescu

34