Despre doliu si trauma, cum sa le integram in viata noastra

Specialistii considera trauma ca un eveniment din viata omului care se caracterizeaza prin intensitatea,
incapacitatea de a-i raspunde in mod adecvat, efectele patogene pe termen lung pe care le provoaca in lumea
launtrica. Totusi un eveniment nu este traumatic per se, intr-un mod absolut, ci trebuie luata in considerare
si “disponibilitatea” proprie a subiectului de a se “lasa” traumatizat. In traumatism nu exista o descarcare
emotionala prin care individul sa se elibereze de amintirea evenimentului traumatic. Experienta ramane in
viata psihica ca un corp strain, care provoaca rau.

Pierderea, separarea, moartea unei persoane dragi reprezinta una dintre cele mai dificile forme de trauma.
Decesul unei persoane dragi este un factor de stres major din cauza a doua motive: pierderea efectiva a
relatiei de atasament si confruntarea cu ideea de moarte proprie, de finitudine a vietii. Reactiile provocate
de moartea cuiva apropiat zguduie intreaga fiinta in mod invaziv, coplesitor si extrem de dureros. In doliu
de fapt noi plangem atat fiinta disparuta, cat si parti din noi insine, localizate in relatia cu celalalt, de care
ne separam pentru totdeauna, odata cu pierderea celuilalt. Nu degeaba se spune la moartea cuiva drag “a
murit ceva si-n mine”, ceea ce implica ideea de ireversibilitate.

A face doliul dupa persoana disparuta inseamna a integra la nivel psihic experienta pierderii si durerea
asociata, avand ca finalitate reorientarea persoanei intr-o viata care nu o mai include si pe fiinta decedata.

Ceseintamplaladespartirea,moarteacuivadrag?

Lumea exterioara devine complet devalorizata si nu mai suscita niciun fel de interes pentru persoana care
a pierdut pe cineva. Intreaga energie a persoanei pare sa fie acaparata de durerea si amintirile sale, pana
cand aceasta se hotaraste sa rupa legatura cu cel disparut.

Ceinseamnaundoliureusit?

Persoana este capabila sa ramana conectata emotional in profunzime cu fiinta disparuta, dar poate in egala
masura sa se proiecteze la un nivel adaptativ intr-o lume satisfacatoare fara aceasta. Raman sentimentele
de dor si tristete, insa preocuparile si gandurile la persoana decedata nu mai sunt intruzive si coplesitoare,
in defavoarea altor activitati. Exista o expresie extrem de sugestiva care oglindeste reusita unui doliu: “a
ucide mortul”

Ceinseamnaundoliudificil?

Nu toata lumea reuseste sa integreze trauma pierderii cuiva apropiat. Unele persoane mentin starea
psihologica de doliu ca si cum ar fi singura legatura care mai functioneaza cu persoana disparuta. Reluarea
propriei vieti ar echivala cu o tradare a celui disparut. In cadrul acestui tip de doliu prelungit, complicat
persoana ajunge sa isi puna restrictii modului in care traieste, evita apropierea de locurile si lucrurile care
ii faceau placere celui drag, evita petrecerea timpului cu familia sau cu prieteni ai celui drag.

Careesteperioadaaproximativadedoliu?
Se spune ca intre 6 luni si 2 ani persoana aflata in doliu reuseste sa traverseze toate etapele pentru a putea
functiona normal, integrat si asumat in lumea din care cel drag nu mai face parte. Dar cine poate spune cu
adevarat ca 2 ani sunt suficienti? Uneori iti trebuie o viata sa te impaci cu ideea mortii celui de langa tine.

Caresuntmanifestarileinfatapierderiicuivadrag?

Exista evident niste manifestari tipice prin care trece majoritatea : imediate (siderare cognitiva, afectiva,
apoi agitatie, fuga, stress accentuat), postimediate (insomnie, angoasa, stari anxioase, depresive, haos
emotional); si manifestari de tipul amintirilor recurente, disociere, evitare. Insa confruntati cu moartea
oamenii au si tot felul de manifestari atipicie, reactii care par surprinzatoare celor din jur. Unii abordeaza
situatia cu mult cinism, facand glume macabre sau vazandu-si nestingheriti de activitatile cotidiene. Altii
refuza sa mearga la inmormantare si nici nu ajung la cimitir o lunga perioada de timp dupa producerea
evenimentului. Unii resping cu vehementa contactul cu persoanele apropiate celui mort sau cu orice fel de
lucruri care ar putea evoca amintirea acestuia. Altii trec sub tacere evenimentul, intrerupand orice
comunicare pe aceasta tema si considerandu-l un subiect tabu sau, dimpotriva, fac un altar cu toate obiectele
personale ale persoanei decedate la care se roaga zilnic. Am intalnit si oameni care isi pozasera mortul drag
pentru a capta ultimul moment inaintea inmormantarii. Pe termen lung anumite persoane isi gasesc
modalitati curioase de mentinere la nivel inconstient a celui disparut: replica boala fizica care a omorat
persoana draga sau “apeleaza” la maternitate pentru a prelungi viata celui decedat. Existavreo
diferentainaresimtidurereaatuncicandmoarteacuivaapropiatestebruscasauatuncicand esteasteptata

S-ar putea crede ca atunci cand te astepti sa iti moara cineva (fiind bolnav de exemplu) durerea se dilueaza
mai repede deoarece esti pregatit psihologic. Iar disparitia subita prelungeste socul acceptarii, prelungind
implicit si perioada doliului. De fapt in realitate lucrurile sunt atat de sensibile incat difera de la persoana
la persoana in functie de capacitatea fiecaruia de a gestiona trauma.

Ceputemfacepentrucinevacareasuferitopierdere?

Doar sa ii fim alaturi, fara sa grabim in vreun fel travaliul doliului. Fiecare va traversa etapele in ritmul
sau si isi va cauta propriile metode de a face fata. Daca dificultatile se accentueaza si se intind in timp putem
sugera si un ajutor de specialitate.

Important este sa inteleaga ca nu trebuie sa elimine persoana disparuta din viata sa interioara, ci sa o pastreze
psihic, functionand normal intr-o lumea fara ea si avand intelepciunea de a surprinde inclusiv partea pozitiva.

“Caci moartea este de o brutalitate cumplita (…) nu numai ca eveniment fizic, ci in primul rand ca unul
psihic: un om e smuls vietii si ceea ce ramane este o liniste glaciala de moarte. Nu mai exista nici o
speranta de a stabili vreo relatie cu el, caci toate puntile au fost taiate. (…)Brutalitatea si arbritarul mortii
pot invenina oamenii atat de tare incat ajung sa traga de aici concluzia ca nu exista un Dumnezeu milostiv,
nici dreptate sau bunatate. Dintr-un alt punct de vedere moartea apare insa ca eveniment imbucurator. (…)
Sufletul ajunge la jumatatea care ii lipseste, el realizeaza totalitatea.” (Jung, “Amintiri, vise, reflectii”)
*****

A trai despartirile, rupturile si pierderile, fara a ne distruge

Putem sa traim despartirile, rupturile sau pierderile unei fiinte dragi fara sa ne distrugem sau sa ne
culpabilizam, fara sa suferim cu disperare sau sa ne adancim in depresie, pregatindu-ne constant pentru a
invata sa facem travaliul de doliu.

Acest lucru presupune renuntarea la auto violentele pe care suntem capabili sa le intretinem, impotriva
noastra, din momentul in care am simtit violenta produsa de disparitia, plecarea unei persoane care parea a
fi esentiala pentru echilibrul nostru intim, careia i-am atribuit un vis de viata comuna, asteptari, sperante
de a impartasi o coabitare pe termen lung sau de a imbatrani impreuna.

Doliile successive din viata noastra pot fi in acelasi timp germenii cresterii noastre. Viata, in toate etapele
dezvoltarii noastre, se constituie de fapt dintr-o serie de intalniri si de despartiri care, in functie de
impactul pe care il au in trecutul nostru, ne vor permite sa avem acces, in stare de veghe sau in somn, la
anumite aspecte ascunse din interiorul nostru, care se vor transforma in rani apropare de nevindecat.

Anumite pierderi, pe care le-am trait foarte devreme, ne vor structura personalitatea si vor folosi ca
fundamente pentru adaptare, pentru ajustari mai mult sau mai putin pozitive, altele vor ramane inchise in
uitare, se vor trezi in forma unor rani silentioase, iar la varsta adulta se vor activa dintr-o data si vor iesi la
iveala. Este vorba despre acele rani vechi din trecutul nostru, care tasnind dintr-o data la suprafata, ne
dezechilibreaza, iar uneori ajung chiar sa ne faca sa nu mai avem incredere in vointa noastra de a trai.
Astfel, atunci cand traim chiar la inceputul vietii, bebelus sau copil fiind, pierderi, despartiri de persoanele
importante din viata noastra, deoarece suntem dezarmati, vulnerabili, aceste pierderi vor constitui originea
indoielilor, angoaselor ce pot inscrie in noi, pentru un timp indelungat, teama de abandon si de a ne
intoarce in neant.

Am predat de-a lungul anilor o metoda menita sa ne invete sa constientizam mai bine ceea ce se intampla
atunci cand pierdem o fiinta draga, metoda ce propune cateva demersuri pentru a infrunta impactul si
rezonantele din noi, ce apar la astfel de evenimente. Am aratat felul in care, pierderea cuiva apropiat, a
cuiva pe care il consideram esential in viata noastra, poate fi traita ca o tradare- , o nedreptate
inacceptabila. Aceasta pierdere ne produce o violenta care va reactiva ranile arhaice din
Astfel, moartea sau pierderea unei fiinte dragi (in urma unei despartiri sau rupturi) care poate surveni intr-
un anumit moment, poate rezona intr-un loc sensibil sau important in interiorul nostru, un loc deja suferind
sau prea vulnerabil in prezent, poate produce mai multe sau mai putine dezastre in noi. Travaliul de
reconciliere cu sine insusi, ce poate fi realizat, va trece printr-o responsabilizare a noastra pentru
asteptarile, visele de viata, proiectele facute cu cel sau cea care a disparut, pentru a renunta la sentimentele
negative pe care le putem avea inca, si prin confirmarea tuturor lucrurilor bune pe care le-am trait cu acea
persoana.
Inscriind in noi partea pozitiva dintr-o relatie vom putea accepta golurile, lipsurile ce vor aparea pe durata
absentei sau a pierderii unei fiinte iubite. trecutul nostru si ne va destabiliza viata noastra actuala, de
adult.
De asemenea, am propus diverse cai posibile pentru a intelege, pentru a ne ocupa de suferintele
declansate, cu ajutorul unor demersuri simbolice, a unor reguli de igiena relationala si a unor intrumente
concrete, ce pot fi folosite de catre fiecare.

Am fixat mai intai ca reper, diferentierea clara intre suferinta (limbajul ranii reactivate) si rana propriu-
zisa (inscrisa adesea de foarte mult timp in corpul nostru, din timpul copilariei, rana ce a aparut in urma
unui eveniment trait ca fiind o mare violenta, pe care eu o numesc originara).

Deteriorarile produse de violenta primita in prezent, traita in viata noastra de adult, vor depinde nu atat de
ceea ce ni se intampla, de ceea ce " cade din cer ", cat de ce anume este atins in noi, este trezit in noi intr-
un moment al existentei noastre.

Este asemanator cu ceea ce se intmpla cu anumite lovituri care provoaca o mare durere, fara insa sa atinga
organele vitale, iar altele, mai putin dureroase pe moment, pot atinge ceva vital doborandu-ne sau lasandu-
ne raniti la marginea vietii.

Jacques Salomé este autorul lucrarilor

din seria "In fiecare zi... viata"
* Traind cu tine insuti, . Editura Ascendent
* Traind cu ceilalti, Editura Ascendent
* Traind cu cei apropiati, Editura Ascendent

DEPRESIA

Definitie(conformDSM-IV): definitia de cea mai larga generalitate considera depresia ca o prabusire a

dispozitiei bazale, cu actualizarea trairilor neplacute, triste si amenintatoare. Puternica participare afectiva,
trairea profunda a acestei stari, antrenarea comportamentala consensuala, sunt argumente pentru a
considera depresia o hipertimie negativa.Aceasta definitie se refera la depresia-simptom si este o definitie
scolarica, deoarece, in realitatea practica, depresia apare ca sindrom.

Astfel, sindromul depresiv are drept componente definitorii

dispozitia depresiva-este traita ca tristete vitala, pierderea sentimentelor, golire si neliniste interioara,
continut perceptual cenusiu, nebulos

incetinirea proceselor gandirii - se exprima prin monoideism (tendinta atentiei de a concentra întreaga
activitate psihică asupra unei singure idei.), incapacitate decizionala, continut depresiv.Ideatia poate lua
forma ideilor delirante cu caracter de autoacuzare, vinovatie, inutilitate, rutina, etc. Depresivul traieste o
stagnare a timpului intim imanent care se desincronizeaza de timpul real.

lentoare psihomotorie - incetinirea miscarilor, scaderea expresiei si mobilitatii mimice, dificultate de

verbalizare, tendinta de a se complace in activitati fara scop
simptome auxiliare de depresie somatica- tulburarea sentimentelor vitale, astenie, lipsa de vigoare
fizica, insomnii, anorexii si scaderea in greutate, tulburari ale dinamicii sexuale

Clasificareadepresiilor(conformICD-10):

1.TULBURAREA DEPRESIVĂ ANXIOASĂ

2. TULBURAREA DEPRESIVĂ ORGANICĂ ( în urma unui AVC)

3. TULBURAREA DEPRESIVĂ DE DOLIU (în primele 6-12 luni după deces)

4. TULBURAREA DEPRESIVĂ SOMATICĂ ( pe fondul unei boli somatice)

5. TULBURAREA DEPRESIVĂ A VÂRSTNICULUI.

Tulburareadepresivadedoliu:

Moartea unei persoane foarte dragi reprezintă un eveniment traumatic la nivel psihologic. Durerea pe care
o simṭim este un răspuns universal uman la pierdere si nu reprezintă nimic psihopatologic. Pe de altă parte
în literatura de specialitate se face o diferenṭiere între “doliul normal” ṣi “doliul complicat” astfel încât
apar multe întrebări legate de normalitatea reacṭiilor pe care le avem atunci când ne confruntăm cu o
pierdere. Doliul normal implică o gamă foarte largă de sentimente ṣi comportamente comune. Cercetările
asupra doliului au identificat o serie de faze sau teme prin care o persoană trece, evidenṭiind caracterul
procesual al doliului. Worden (2002) descrie 4 faze:

Faza 1: Acceptarea realităṭii pierderii. La începutul doliului apare un sentiment ca nu s-ar fi întâmplat.
O soṭie află o veste interesantă ṣi se gândeṣte: “Trebuie să-i spun ṣi soṭului meu. Nu pot, soṭul meu a
murit.” In această fază este importantă acceptarea realităṭii, că persoana nu mai există ṣi că nici nu se va
întoarce. Acceptarea trebuie să aibe loc atât la nivel intelectual, raṭional, cât ṣi la nivel emoṭional. Opusul
neacceptării realităṭii este negarea ireversibilităṭii pierderii, a semnificaṭiei pierderii.

Faza 2: Trecerea prin durerea doliului. Nu toată lumea experimentează aceeaṣi intensitate a durerii sau
simte în acelaṣi fel, dar este imposibil să nu experimentezi nici un fel de durere după pierderea cuiva drag.
Negarea acestei faze reprezintă a nu simṭi, adică a bloca emoṭii ṣi gânduri legate de pierdere prin
stimularea doar a emoṭiilor pozitive, prin alcool sau droguri.

Faza 3: Reglarea mediului în care persoana dragă nu mai există. Există trei tipuri de reglaj: reglajul
exterior, reglajul interior ṣi reglajul spiritual. Reglajul exterior poate însemna pentru o văduvă a face faṭă
unei case goale, a creṣte copiii singură, a gestiona finanṭele. Reglajul interior se referă la reglarea simṭului
Eului, important fiind ce efecte are pierderea asupra stimei de sine, a eficienṭei de sine. Există relaṭii în
care stima de sine a unei persoane este dependentă de persoana de care sunt ataṣaṭi. Reglajul spiritual se
referă la modul în care privim lumea, care după o pierdere poate fi sever zguduit. O persoană poate începe
să- ṣi pună întrebări despre sensul vieṭii, despre convingerile religioase: există sau nu un Dumnezeu.

Faza 4: Reicadrarea emoṭională a decedatului ṣi continuarea vieṭii. Worden (pg.35, 2002):

“Retragerea energiei emoṭionale de la decedat ṣi reinvestirea ei în altă relaṭie”. Cu alte cuvinte a găsi căi
prin care să-l ṭinem minte pe cel drag, să-l păstrăm aproape ṣi în acelaṣi timp să ne vedem de viaṭă.

Aceste faze diferă în intensitate ṣi durată în funcṭie de fiecare persoană ṣi de particularităṭile pierderii (ce
a însemnat persoana, dacă a fost o moarte aṣteptată sa nu, etc). Normalitatea doliului presupune trecerea
prin fiecare etapă. In momentul în care apar blocaje la nivelul uneia dintre aceste faze, se face trecerea la
doliul complicat. Doliul complicat implică: reacṭii de doliu cronice (se întind pe o perioadă foarte lungă de
timp > 1 an), întârzierea reacṭiilor la doliu (după o lungă perioadă de timp de la deces, persoana are reacṭii
excesive de pierdere la evenimente care aparent nu au nici o legatură cu evenimentul traumatic iniṭial),
reacṭii exagerate la doliu care pot conduce la depresie clinică.

Persoana în doliu este asaltată de o multitudine de emoṭii care deṣi “normale” pot conduce la un doliu
complicat în funcṭie de cum le experimentează. Tristeṭea, este cel mai comun sentiment care apare în
timpul doliului. Nu este bligatoriu ca ea să se manifeste prin plâns. Multe persoane încearcă să blocheze
tristeṭea desfăṣurând excesiv diferite activităṭi. Evitarea îndelungată a simṭirii tristeṭei poate conduce la
un doliu complicat. Furia este o emoṭie frecvent simṭită, care produce multe sentimente de confuzie.

Această furie are două surse: a) vine dintr-o frustrare legată de faptul că nu se putea face nimic pentru a
preveni moartea ṣi b) vine dintr-o experienṭă regresivă care apare după pierdere ṣi se manifestă prin
dificultatea de a trăi fără acea persoană. Riscant în ceea ce priveṣte furia este întoarcerea ei spre propria
persoană, ajungându-se la dezvoltarea unei depresii severe sau chiar comportamente suicidare.

Vinovăṭia apare de obicei legată de evenimente sau ceva ce a fost neglijat în perioada apropierii pierderii:
“nu l-am dus la spital mai repede”, “trebuia să fiu mai bun cu el”. Anxietatea poate varia de la un uṣor
sentiment de insecuritate la un atac de panica puternic. Cu cât este mai intensă ṣi mai persistentă
anxietatea cu atât sugerează o reacṭie anormală. Anxietatea este generată fie de frica persoanei că nu se
vor descurca singuri, fie este relaṭionată de conṣtientizarea propriei vieṭi.

Sentimentul singurătăṭii este foarte frecvent la persoanele care au pierdut un soṭ/ sau o soṭie. Deṣi se simt
foarte singuri, multe văduve/i nu ies din casă pentru că se simt în siguranṭă acolo.

Oboseala, ce poate fi experimentată ca apatie, poate fi neplăcută pentru persoanele care sunt foarte active.
De obicei aceasta se poate auto-limita, dacă nu - poate fi un semn al depresiei.

Instrumentepsihologicefolosite:
 1. INTERVIUL: date personale (nume, prenume, adresă, vârstă, şcolarizare,fraţi, surori, statut social,
copii,etc.), date curente.
2. SCALE DEPRESIE: scala Hamilton depresie.
3. INVENTARUL DE DEPRESIE BECK
4. CHESTIONAR DE PERSONALITATE: SP13.

PREZENTAREDECAZ

Pacienta T.V., în vârstă de 52 de ani, având studii superioare, de profesie contabil, a fost trimisă de
dr.psihiatru pentru evaluare cu diagnosticul depresie de doliu.

Istoric: cu un an în urmă, soţul pacientei a decedat datorită cancerului pulmonar.Pacienta se simte

vinovată ca nu a depistat boala mai din timp şi că nu a putut face nimic pentru a împiedica evoluţia
accelerată a bolii. Initial, sotul doamnei a fost diagnosticat cu diabet tip I,in timp foarte scurt dupa acest
diagnostic a inceput sa piarda in greutate, ei zicand ca acest lucru se datoreaza diabetului, ulterior a fost
depistat cancerul, dar, afirma doamna, era prea tarziu.

În timpul evaluării, pacienta este cooperantă, cu aspect depresiv, este uşor dezorientată în timp, prezintă
date personale şi curente bine, fatigabilitate psihică, toleranţă scăzută la frustrări cu oscilaţii emoţionale,
irascibilitate crescută, accese de plans, acuză dureri de cap, insomnii, afirma ca simte prezenţa soţului în
perioada nopţii si poate vorbi cu el.Afirma sentimente de culpabilitate si interpretativitate fata de
sentimentele celorlalti.

ScaladeevaluareHamilton: 2 stare depresivă raportată verbal, plâns ocazional; 3 sentimente de vinovăţie

accentuate; 1 simte că viaţa nu merită trăită; 2 nu poate adormi; 1 agitaţie în timpul nopţii; 2 pierdera
interesului faţă de activităţile de serviciu sau de hobby-uri, simte că trebuie să depună efort pentru a lucra;
1 uşoară lentoare la interviu; 2 agitaţie evidentă în timpul interviului;2 se îngrijorează din motive minore;
1 cefalee, dureri de spate; 2 preocupat de starea de sănătate, punctaj total 19 puncte , depresie moderată.

ChestionardepersonalitateSP13 – semnificativ: energie psihică scăzută; uşoare stări de anxietate;

neîncredere în propriile forţe; structură depresivă, melancolicaă, prezenţa acută a sentimentului de
culpabilitate; labilitate psiho-comportamentală, reactivitate excesiv faţă de familie sau de alte persoane;
tendinţe psihopatoide, comportament de tip extrem(între pasivitate exagerată şi reactivitate exagerată de
tip imprevizibil); cotă crescută de frustrare; echilibru emoşional precar, intensităţi ale reacţiilor emoţionale
de multe ori exagerate.

Recomandari: se recomanda consiliere si tratament psihiatric de specialitate.