Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

“Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este o poezie de factura traditionalista,

inclusa in ciclul “Trecutul viu”, care face parte impreuna cu ciclul “Florica” din
volumul “Pe Arges in sus”, aparut in 1923. Volumul este reprezentativ pentru
traditionalismul poetului, deoarece poeziile incluse realizeaza imaginea spatiului
natal patriarhal(mosia Florica), casa parinteasca, interiorul cu poezia obiectelor,
universul rural si imprejurimile casei, natura campeneasca insufletita de amintirile
copilariei.
Poezia apartine traditionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural,
dar si prin tema timpului trecator.
Poezia este o meditatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a timpului,
asociata cu repetabilitatea destinului uman.
Comunicarea poetica se realizeaza in doua registre: lirismul subiectiv, cu
elemente de narativitate simbolica si meditatie cu caracter general-uman, si lirismul
subiectiv, cu prezenta eului liric si comunicarea directa a trairilor si a
sentimentelor, la persoana I, singular. Sentimentul elegiac si meditativ are ca suport
lirismul subiectiv, sustinut de prezenta marcilor lexico-gramaticale
specifice(pronume personale, adjective posesive si verbe la persoana I si a II-a
singular; elemente deictice spatiale si temporale:”aci”-”acolo”,”acum”-”atunci”).
Dar iubirea evocata, desi apartine planului trairii subiective, este ridicata la grad de
generalitate, obiectivandu-se, prin repetabilitate.
Titlul fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocata(timp si spatiu
mitic, nedefinit), prin indicii de spatiu(adverbul de loc, cu forma regionala:”aci”),
de timp(locutiune adverbiala de timp:”pe vremuri”) si forma verbala, de perfect
simplu:”sosi”. “Aci” este elementul semantic definitor in raport cu eul liric vazut
din perspectiva timpului:”ieri”-”acum”.
Compozitional, poezia este alcatuita din distihuri si un vers final, liber, avand
rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate in mai multe secvente
poetice: incipitul, evocarea iubirii de “ieri” a bunicilor, meditatia asupra
efemeritatii conditiei umane, iubirea de “acum”, epilogul poemului. Cele doua
planuri ale poeziei, trecutul(distihurile III-IX) si prezentul(distihurile XII-XIX),
sunt redate succesiv, ceea ce accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii. Se
utilizeaza elemente de simetrie si opozitie a planurilor construite pe relatia
“atunci”-”acum”. Elemente de recurenta sunt, de exemplu, motivul poetic
ambivalent al clopotului(insotind doua momente esentiale ale existentei umane-
nunta si moartea), simbol al trecerii si laitmotivul reprezentat de versul final.
Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza, prin intermediul
unei metafore-”casa amintirii”-, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului.
Metafora dobandeste semnificatia unui spatiu mitic, fie locuinta a stramosilor, fie
“loc al sacrei perechi”.
Elementele asociate casei:”obloane”,”pridvor”,”paienjeni”,”poarta” si versul
“Paienjeni zabrelira si poarta si zavor” sugereaza trecerea timpului, degradarea,
starea de parasire a locuintei stramosilor, dar si ideea de spatiu privilegiat, izolat,
accesibil numai urmasului, care poate reinvia trecutul in amintire.
Trecutul capata o aura legendara, devine un timp mitic, al luptei haiducilor
pentru dreptate.
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocarii iubirii bunicilor. Daca
in poezia romantica, existenta naturii era eterna, in opozitie cu efemeritatea
existentei umane, in poezia lui Ion Pillat, natura devine solidara cu omul, fiind
marcata de semnele senectutii, ca si fiinta umana. In versul “Aci sosi pe vremuri
bunica-mi Calyopi” este reluat titlul poeziei si este evocata imaginea din tinerete a
bunicii cu nume mitologic:Calyopi-Caliope(Kalliope), muza poeziei epice si a
elocintei in mitologia greaca.
Sugestia mitica a numelui, faptul ca poetul este urmasul care eternizeaza in
creatia sa iubirea bunicilor si “copia”-oglindirea de “acum” a povestii de iubire de
“ieri” sunt aspecte care ar putea sustine caracterul de arta poetica a textului liric
“Aci sosi pe vremuri”, care isi reveleaza astfel nivelul de profunzime al
semnificatiilor.
Intalnirea bunicilor, indragostiti de altadata, respecta un ceremonial:bunicul
asteapta sosirea berlinei, din care coboara o tanara imbracata dupa moda timpului
“in larga crinolina”.
Asocierile livresti reflecta motivul “bibliotecii” intalnit adesea in poeziile lui
Ion Pillat, avand rolul de a asocia viata cu literatura si, in acelasi timp, de a indica
epoca, numind preferintele in moda literara a vremurilor respective. Astfel bunicul
ii recita iubitei capodopere ale literaturii romantice-”Le lac” de Alphonse de
Lamartine si “Sburatorul” de I. Heliade Radulescu. Atmosfera evocata, peisajul
selenar, sunt romantice:”Si totul ce romantic ca-n basme se urzea.” Sunetul
clopotului, laitmotiv al poeziei, insoteste protector cuplul de indragostiti.
In distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparatii, se realizeaza
o paralela in trecut-prezent si se produce trecerea la planul prezent:”Ca ieri sosi
bunica… si vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trasura ta statu.” Ca intr-un ritual,
nepotii repeta gesturile bunicilor peste timp. Diferentele tin de moda vremii: iubita
coboara din “trasura”, iar indragostitul ii recita poeme simboliste, “Balada lunei” de
Horia Furtuna si poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se retine
doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri “ochi de peruzea”, acum “ochi de
ametist”.
Un alt element comun celor doua secvente poetice, construite pe opozitia
prezent-trecut, este simbolul berzei, dar si simbol al fidelitatii, al devotiunii.
Sunetul clopotului insoteste din nou momentul intalnirii indragostitilor si
sugereaza repetabilitatea existentei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei,
accentueaza trecerea iremediabila a timpului: “De nunta sau de moarte, in turnul
vechi din sat’.
Muzicalitatea usor desueta e conferita atat de elementele prozodiei clasice-
rima imperecheata, ritmul iambic, masura de 13-14 silabe, cat si de numele cu
sonoritati din secolul al XIX-lea si moderne, de la inceputul secolului XX.
La nivel morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut si
planul prezent evocate in poezie. Verbele la timpul prezent fie ilustreaza
permanenta sentimentului de iubire(“vii”,”calci”,”tragi”), fie insotesc meditatia pe
tema trecerii timpului(“te vezi”,”te recunosti”,”uita”). Verbele la perfect
simplu(“sosi”,”sari”) au rolul de a reda rapiditatea gesturilor, iar verbele la alte
timpuri trecute sustin narativitatea iubirii.
O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tenta arhaica
si regionala, in evocarea trecutului:”haiduc”,”berlina”,”crinolina”.
Din punct de vedere stilistic, la nivel structural, se utilizeaza paralelismul,
simetria, antiteza, iar dintre tropi, se foloseste cu precadere metafora-”casa
amintirii”, “ochi de peruzea”,” ochi de ametist”- si comparatia, care sustine ideea
repetabilitatii existentei umane:”Ca ieri sosi bunica… si vii acuma tu”.
“Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat apartine liricii traditionaliste prin
idilizarea trecutului, a cadrului rural, dar si prin tema timpului trecator.