1.

Modelul gazului ideal

Eroare! Marcaj în document nedefinit.
1.1. Modelul gazului ideal. Ipoteze
Eroare! Marcaj în document nedefinit.
1.2. Presiunea gazului ideal
Eroare! Marcaj în document nedefinit.
1.3. Interpretarea cinetico-
moleculară a temperaturii
Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2. Ecuaţia de stare a gazului ideal
Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.1. Ecuaţia termică de stare a
gazului ideal
Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.2. Ecuaţia calorică de stare a
gazului ideal
Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.3. Viteza termică
Eroare! Marcaj în document nedefinit.
3. Legile gazului ideal
Eroare! Marcaj în document nedefinit.

şi se ocupă cu studiul
, adică a fenomenelor legate de mişcarea termică
care se manifestă la nivel molecular. studiază
fenomenele termice atât din punct de vedere teoretic cât şi experimental,
pe când termodinamica este mai strâns legată de exper iment, studiind
legile sistemelor macroscopice.

sau studiază
fenomenele termice luând în considerare structura corpurilor şi anume,
că orice ansamblu macroscopic este format dintr-un număr foarte mare
de atomi sau molecule, aflate într-o mişcare continuă (mişcare termică).
Atribuindu-se comportării moleculelor proprietăţi simple, se pot
determina proprietăţile complexe macroscopice ale ansamblului studiat,
folosind legile mecanicii clasice.
 TEMPERATURA

a substanţei explică proprietăţile termice ale

corpurilor plecând de la legile mecanice care guvernează mişcarea
moleculelor constituente ale substanţei. Teoria cinetică a gazelor
utilizează modele simplificate şi idealizate, asim ilând atomii şi
moleculele cu bile rigide mici sau puncte materiale cu masa de repaus.
Astfel, aplicând legea a doua a lui Newton pentru un ansamblu format
dintr-un număr foarte mare de particule, în manieră statistică
(probabilistică), putem obţine o descriere a proceselor termice. Pentru
simplitate, vom considera , deoarece moleculele
unui gaz interacţionează mult mai slab decât cele ale lichidelor şi
solidelor. poate fi asimilat cu un gaz rarefiat,
menţinut la o temperatură suficient de ridicată, în care moleculele se
mişcă întâmplător, ciocnindu-se între ele şi cu pereţii vasului ce conţine
gazul respectiv. Teoria cinetică ne furnizează o înţelegere din punct de
vedere fizic a conceptului de .

Pentru început, trebuie să definim proprietăţile care caracterizează

un . Astfel, modelul gazului ideal se bazează pe următoarele
presupuneri:
 TEMPERATURA

Deşi adesea ne imaginăm gazul ideal ca fiind un gaz monoatomic,

putem presupune mai degrabă că este un gaz molecular menţinut la
presiuni scăzute. Mişcările de vibraţie şi rotaţie ale moleculelor nu
influenţează mişcarea acestora pentru situaţia presupusă aici, când
distanţele medii dintre aceste molecule sunt mari. Astfe l, energia totală
a sistemului va fi dată doar de energia cinetică a moleculelor, adică:

𝑚𝑘 𝑣𝑘2
𝐸 = 𝐸𝑐 = ∑𝑘 (1)
2

este un model simplificator, în care acesta

este echivalent cu un sistem format din molecule punctiforme de masă
𝑚, aflate în mişcare liberă, între care nu se produc alte interacțiuni cu
excepţia ciocnirilor reciproce perfect elastice şi a ciocnirilor elastice cu
pereţii vasului în care este conţinut gazul. Succesul aces tui model s-a
datorat utilizării principiilor generale ale mecanicii newtoniene pentru
sistemele microscopice, în general a legilor de conservare ale impulsului
şi energiei, coroborate cu din matematică.
Utilizarea calculului statistic permite tratarea ansamblului de molecule
ce formează gazul ca un întreg, evitând astfel dificultăţile legate de
cunoaşterea tuturor forţelor care acţionează asupra fiecărei molecule şi
a mişcărilor particulare ale acestora. Astfel, este suficient să se
cunoască valorile medii ce definesc mişcarea ansamblului considerat, de
exemplu viteza medie a moleculelor, pentru a putea caracteriza starea
ansamblului.

, , aflat într-un recipient este dată de ciocnirile

moleculelor acestuia cu pereţii incintei. Însă, conform principiului al III -
lea, forţelor exerciate de molecule pe pereţii vaselor li se opun forţe
egale, dar de sens opus, exercitate de pereţii vasului asupra moleculelor
gazului. Forţa exercitată de molecule pe pereţii vasului va fi cu atât mai
mare cu cât aria suprafeţelor acestora va fi mai mare. Astfel, se poate
defini mărimea fizică numită , exercitată de o forţă normală pe o
suprafaţă de arie 𝑆 prin relaţia:
𝐹
𝑝= (2)
𝑆

Această proprietate a gazului de a exercita o presiune asupra pereţilor

recipientului în care se află este una din proprietăţile acestuia prin care
îşi manifestă prezenţa.
 TEMPERATURA

D. Bernoulli în 1738, a fost primul care

a explicat presiunea aerului din punct de
vedere molecular. Astfel, folosind un
cilindru vertical închis la capătul superior
cu un piston mobil pe care se afla o greutate
de masă cunoscută, figura 1, a concluzionat
că, greutatea acestora este susţinută de
presiunea aerului din interiorul cilindrului.
A descris ceea ce se întâmplă în interi orul
Figura 1. Experimentul folosit
cilindrului astfel: „în cilindru se găsesc de Bernoulli în 1738 pentru a
corpusculi foarte mici care se deplasează în explica presiunea gazului
interiorul acestuia cu viteze foarte mari. utilizând o descriere
Prin ciocnirea repetată a pistonului aceştia moleculară a acestuia
reuşesc să îl menţină la o anumită înălţime,
comportându-se ca un fluid elastic al cărui volum se extinde dacă
greutatea suplimentară este înlăturată sau diminuată”.

Ca o primă aplicaţie a teoriei cinetico -moleculare, vom deduce o

expresie a presiunii exercitate de 𝑁 molecule de gaz ideal asupra
pereţilor unui vas de volum 𝑉, în funcţie de mărimile microscopice ce
definesc mişcarea moleculelor gazului. Pentru aceasta, vom considera
un vas de forma unui cub de latură 𝐿 în care se află molecule, figura 2.
Pentru început, vom considera o moleculă de gaz cu masa 𝑚 şi vom
presupune că aceasta se mişcă cu o viteza a cărei componentă pe axa 𝑜𝑥
este 𝑣𝑥 . Când această moleculă se ciocneşte elastic cu peretele vasului
(ipoteza 4), se produce o schimbare a componentei vitezei
perpendiculare pe acesta, astfel încât această moleculă îşi va schimba
sensul de deplasare. Acest lucru este valabil deoarece peretele vasului
are o masa mult mai mare decât cea a moleculei şi putem asimila
fenomenul cu cazul ciocnirii elastice a unui corp cu un perete din
mecanica clasică. Cum componenta impulsului înainte de ciocnire este
𝑝𝑥 = 𝑚𝑣𝑥 , iar după ciocnire 𝑝𝑥 = −𝑚𝑣𝑥 , variaţia impulsului pe direcţia 𝑜𝑥 va
fi:

∆𝑝𝑥 = 𝑝𝑓 − 𝑝𝑖 = −𝑚𝑣𝑥 − (𝑚𝑣𝑥 ) = −2𝑚𝑣𝑥 (3)

Deoarece mişcarea moleculei se supune legilor mecanicii clasice (ipoteza

2), teorema de variaţie a impulsului va conduce la relaţia:

∆𝑝𝑥 = 𝐹̅𝑥 · ∆𝑡 = −2𝑚𝑣𝑥 (4)

unde am notat prin 𝐹̅𝑥 forţa medie exercitată de perete, pe axa 𝑜𝑥, aupra
moleculei în timpul de ciocnire ∆𝑡. Pentru ca molecula să se ciocnească
din nou cu peretele vasului ea trebuie să parcurgă distanţa 2𝐿 pe
 TEMPERATURA

y 𝒗𝒊 𝒗𝒚𝒊

𝒗𝒚𝒊 𝒗𝒊 −𝒗𝒙𝒊

L m 𝒗𝒊
𝒗𝒙𝒊 𝒗𝒚𝒊

x 𝒗𝒙𝒊
L

z L

Figura 2. Un recipient cubic de latură L ce conține un gaz ideal. Molecula se deplasează cu

viteza 𝑣𝑖 . În partea dreaptă a figuri este reprezentată ciocnirea elastică a moleculei cu peretele
vasului ce conduce la schimbarea semnului vitezei pe axa 𝑜𝑥.

direcţia axei 𝑜𝑥, spre peretele opus. Astfel, intervalul de timp scurs între
două ciocniri cu acelaşi perete va fi:

2𝐿
∆𝑡 = (5)
𝑣𝑥

Astfel, forţa medie exercitată asupra peretelui de către moleculă va fi:

2
∆𝑝 −2𝑚𝑣𝑥 𝑚𝑣𝑥𝑖
𝐹̅𝑥 = 𝑥 = 2𝐿 =− (6)
∆𝑡 𝐿
𝑣𝑥

Conform principiului acţiunii şi reacţiunii, forţei medii exercitate

de moleculă pe peretele vasului îi corespunde o forţă egală şi de sens
contrar, exercitată de perete asupra moleculei:

𝑚𝑣 2
𝐹̅𝑥,𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡𝑒 = −𝐹̅𝑥 = 𝑥 (7)
𝐿

, exercitată de moleculele gazului asupra

peretelui va fi egală cu suma forţelor individuale exercitate de cele 𝑁
molecule asupra sa, adică: 𝐹̅ = ∑𝑁 ̅
𝑖=1 𝐹𝑥 . Dacă în vas am avea un număr
mic de molecule, forţa dată de relaţia de mai sus ar varia în timp, fiind
diferită de zero pe durata unei coliziuni a moleculei cu peretele şi nulă
atunci când nici o moleculă nu loveşte peretele vasului. Însă, conform
ipotezei 1, numărul de molecule din vas este mare, de ordinul
numărului lui Avogadro, astfel încât variaţiile forţei sunt extrem de mici
şi forţa medie va avea aceeaşi valoare în orice interval de timp. Astfel ,
exercitată pe perete datorită ciocnirilor cu moleculele
este:
 TEMPERATURA

𝑚
𝐹= ∑𝑁 2
𝑖=1 𝑣𝑥𝑖 (8)
𝐿

Această forţă exercită asupra pereţilor vasului :

𝑚 𝑁
𝐹 ∑ 𝑣2
𝐿 𝑖=1 𝑥𝑖 𝑚 ∑𝑁 2
𝑖=1 𝑣𝑥𝑖
𝑝= = = (9)
𝑆 𝐿2 𝐿3

Valoarea medie a componentei vitezei pe direcţia 𝑜𝑥 a celor 𝑁 molecule

din recipient, este dată de relaţia:

∑ 𝑁 2
̅̅̅ 𝑣
𝑣𝑥2 = 𝑖=1 𝑥𝑖 (10)
𝑁

Însă, viteza moleculei în raport cu axele sistemului de coordonate

𝑥𝑜𝑦𝑧 este:

𝑣 2 = 𝑣𝑥2 + 𝑣𝑦2 + 𝑣𝑧2 (11)

prin urmare, valoarea medie a vitezei moleculelor din recipient va fi dată

de relația:

̅̅̅
𝑣 2 = ̅̅̅
𝑣𝑥2 + ̅̅̅
𝑣𝑦2 + ̅̅̅
𝑣𝑧2 (12)

Deoarece mişcarea este complet întâmplătoare (ipoteza 2), valorile medii

ale vitezelor pe cele trei axe sunt identice, ̅̅̅
𝑣𝑥2 = ̅̅̅
𝑣𝑦2 = ̅̅̅ ̅̅̅2 obţinem:
𝑣𝑧2 = 3𝑣

̅̅̅ ̅̅̅
𝑣 2 = 3𝑣 2
𝑥 (13)

Înlocuind acest rezultat în expresia (9) obţinem pentru presiunea

gazului exercitată pe pereţii vasului de cele 𝑁 molecule expresia:

𝑚 𝑁 ̅̅̅̅
𝑣2
𝑝= (14)
3𝐿3

Cum volumul recipientului cubic este 𝑉 = 𝐿3 , relaţia de mai sus poate fi

scrisă sub forma:

1 𝑁
𝑝 = · · 𝑚̅̅̅̅
𝑣2 (15)
3 𝑉

2 𝑁 𝑚̅̅̅̅
𝑣2
sau 𝑝= · · (16)
3 𝑉 2

Relaţia (16) reprezintă

. Ea stabileşte că presiunea unui gaz este
proporțională cu numărul de molecule din unitatea de volum şi cu
medie, ℰ𝐶̅ , a moleculelor: 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠
 TEMPERATURA

𝑚̅̅̅̅
𝑣2
ℰ𝐶̅ 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠 = (17)
2

Utilizând modelul simplu al gazului ideal am obţinut un rezultat ce

leagă presiunea, 𝑝, caracteristică gazului în
ansamblul său, de valoarea medie a vitezei moleculei, 𝑣̅ , care este o
, caracteristică moleculei. În plus, am putut
realiza o definiţie a presiunii gazului cu ajutorul energiei cinetice medii
de translaţie a moleculelor, ℰ𝐶̅ 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠 , care este o mărime statistică.

Trebuie notat că ecuaţia (16) ne furnizează câteva trăsături ale

presiunii cu care suntem familiarizaţi. Astfel, se observă că un mod de a
creşte presiunea este acela de a mării numărul (concentraţia, 𝑛) de
𝑁
molecule din unitatea de volum, 𝑛 = , a vasului. Adică aceasta este
𝑉
situaţia pe care o regăsim atunci când umflăm un pneu al automobilului
sau un balon. De asemenea, presiunea mai poate fi crescută mărind
energia cinetică medie a moleculelor aerului, adică mărind temperatura
gazului, după cum vom vedea mai târziu.

este , având
simbolul , adică:

[𝐹]𝑆𝐼 𝑁
[𝑝]𝑆𝐼 = =1 = 1𝑃𝑎 (18)
[𝑆]𝑆𝐼 𝑚2

Deoarece pascalul este o unitate foarte mică pentru valorile presiunii

atmosferice se foloseşte unitatea numită :

1𝑏𝑎𝑟 = 105 𝑃𝑎 (19)

, 𝑝0 , măsurată în 𝑎𝑡𝑚, are valoarea de:

𝑝0 = 1 𝑎𝑡𝑚 = 1,01325 · 105 𝑃𝑎 (20)

şi este presiunea pe care o exercită o coloană de Hg (𝜌ℎ𝑔 = 13595 𝑘𝑔/𝑚3 ) cu

înălţimea de 76 𝑐𝑚:

𝑘𝑔 𝑚
1 𝑎𝑡𝑚 = 0,76 𝑚 · 13595 · 9,8066 = 1,01325 · 105 𝑃𝑎 ≈ 10,1 𝑏𝑎𝑟 (21)
𝑚3 𝑠2

În tehnică, se foloseşte unitatea de măsură pentru presiune

numită , notată , care este egală cu:

𝑘𝑔𝑓
1 𝑎𝑡 = 1 = 98066,5 𝑃𝑎 ≈ 0,98 𝑏𝑎𝑟 (22)
𝑐𝑚2
 TEMPERATURA

unde mărimea 𝑘𝑔𝑓 numită , este forţa exercitată de câmpul

gravitaţional asupra unei mase de un kilogram. Relaţia dintre kilogram
forţă şi newton, N, este:

𝑘𝑔𝑓
1 = 98066,5 𝑁 (23)
𝑐𝑚2

În fizica presiunilor joase se utilizează ca unitate de m ăsură

pentru presiune -ul, care este egal cu presiunea exercitată de o
coloană de Hg înaltă de 1𝑚𝑚:
1
1𝑡𝑜𝑟𝑟 = 𝑎𝑡𝑚 = 133,32 𝑃𝑎 (24)
760

Să considerăm un cilindru închis şi izolat termic faţă de mediul

exterior, umplut cu un gaz ideal, figura 3. Dacă introducem în acesta un
piston mobil care divizează volumul iniţial de gaz în două
compartimente. Atunci, pentru ca acesta să fie în echilibru mecanic (în
repaus), trebuie ca în cele două compartimente temperatura şi
presiunea să fie aceleaşi, adică forţele exercitate pe cele două feţe ale
pistonului de gazul din cele două incinte sunt egale . În acest caz, cele
două compartimente sunt în . Deoarece presiunea
este aceeaşi în ambele compartimente, 𝑝1 = 𝑝2 , din ecuaţia fundamentală
a teroriei cinetico-moleculare obţinem:

2 𝑚̅̅̅̅
𝑣2 2 𝑚̅̅̅̅
𝑣2
[ ·𝑛· ] =[ ·𝑛· ] (25)
3 2 1 3 2 2

adică energiile cinetice medii de translaţie a le moleculelor din cele două

compartimente sunt egale.

Dacă înlăturăm izolarea termică a unui compartiment şi -l încălzim,

după care îl izolăm termic din nou,
gazul din cilindru nu se va mai afla
𝑰 𝑰𝑰
în echilibru termic. Acest fapt va
conduce la o deplasare a pistonului
spre compartimentul ce nu a fost
încălzit, deoarece odată cu 𝒑, 𝑻 𝒑, 𝑻
creşterea temperaturii se produce
şi o creştere a presiunii din
compartimentul încălzit. La Figura 3. Cilindru închis şi izolat ce conţine
deplasarea pistonului efectuându- un gaz ideal divizat de un piston mobil.
După perturbarea stării de echilibru
se lucru mecanic, înseamnă că,
termodinamic, pistonul se va deplasa până
compartimentul încălzit va la stabilirea unui nou echilibru.
transmite celuilalt
 TEMPERATURA

compartiment. După câteva oscilaţii ale pistonului, acesta se opreşte în

poziţia iniţială, moment în care se atinge din nou echilibru
termodinamic între cele două compartimente. Astfel,

Deoarece am considerat că numărul de molecule din cele două

compartimente nu variază prin trecerea acestora dintr-un compartiment
în celălalt sau în afara cilindrului, prin încălzirea gazului s-a modificat
doar ale acestora. Astfel,

. Astfel, putem corela

energia cinetică medie a moleculelo r cu temperatura gazului. Acest
rezultat se aplică şi lichidelor sau solidelor.

Notând cu 𝑇 temperatura putem scrie:

2 𝑚̅̅̅̅
𝑣2
· ~𝑇 (26)
3 2

iar pentru presiunea gazului:

𝑝~𝑛𝑇 (27)

Din relaţia precedentă rezultă că ar trebui să exprimăm temperatura în

unităţi de energie, ceea ce ar fi incomod. Dacă exprimăm temperatura în
grade, în relaţia (27) trebuie să introducem un coeficient care să permită
traducerea unităţilor de energie în grade. Astfel, legătura între energia
cinetică medie, măsurată în J şi temperatura măsurată în grade va fi
dată de relaţia:

2 𝑚̅̅̅̅
𝑣2
· = 𝑘𝐵 𝑇 (28)
3 2

unde 𝑘𝐵 reprezintă , aceasta exprimă raportul

dintre unitatea de energie şi cea de temperatură. Valoarea acestei
constante este:

𝐽
𝑘𝐵 = 1,38 · 10−23 (29)
𝐾

Dacă scriem relaţia (28) sub forma:

𝑚̅̅̅̅
𝑣2 3
= 𝑘𝐵 𝑇 (30)
2 2

şi o comparăm cu ecuaţia fundamentală a teoriei cinetico -moleculare

obţinem:
 TEMPERATURA

𝑝𝑉 = 𝑁𝑘𝐵 𝑇 (31)

Această relaţie ne permite să exprimăm mărimile ma croscopice ale

gazului în funcţie de cele microscopice. Putem scrie relaţia (30) sub
forma:

2 𝑚̅̅̅̅
𝑣2
𝑇= · (32)
3𝑘𝐵 2

şi observăm că
. Acest rezultat poate fi generalizat sub forma:

Acest enunţ reprezintă o interpretare, din punct de vedere

molecular, microscopic, a mărimii macroscopice temperatura unui corp.

Energia cinetică de translaţie medie a moleculei se referă la

molecula cu o viteză pătratică medie ̅̅̅̅
𝑣 2 . Descompunând această viteză
după cele trei componente obţinem relaţia (12), ̅̅̅ 𝑣 2 = ̅̅̅
𝑣𝑥2 + ̅̅̅
𝑣𝑦2 + ̅̅̅
𝑣𝑧2 , adică
energia cinetică medie se repartizează uniform după cele trei direcţii:

̅̅̅̅
2 ̅̅̅̅
𝑚𝑣 2 ̅̅̅̅
2
𝑚𝑣 1 𝑦 1 𝑚𝑣 1
𝑥
= 𝑘𝐵 𝑇, = 𝑘𝐵 𝑇 şi 𝑧
= 𝑘𝐵 𝑇 (33)
2 2 2 2 2 2

Astfel, fiecare grad de libertate va contribui cu o cantitate egală de

1
energie 𝑘𝐵 𝑇 la cea a gazului. Prin se înţelege un
2
parametru independent prin care se poate preciza univoc poziţia unui
sistem în spaţiu. După cum ştim din capitolul „Cinematică newtoniană”,
poziţia unui punct material în spaţiu este determinată de mişcarea sa în
raport cu un sistem de referinţă cartezian 𝑥𝑜𝑦𝑧. Astfel, numărul
parametrilor independenţi pe care trebuie să-i indicăm pentru a putea
preciza poziţia punctului material în spaţiu va fi egal cu trei, adică
. Deci şi o moleculă, pe
care am asimilat-o cu un punct material, va avea şi ea trei grade de
libertate, unica mişcare pe care am presupus -o că o are aceasta fiind
mişcarea de translaţie. O generalizare a acestui rezultat o reprezintă
, care afirmă:
 TEMPERATURA

Acest enunţ poate fi scris matematic sub forma:

̅̅̅̅
2 ̅̅̅̅
𝑚𝑣 2 ̅̅̅̅
2
𝑚𝑣 𝑚𝑣 3
ℰ𝐶̅ 𝑡𝑟 = 𝑦
𝑥
+ + 𝑧
= 𝑘𝐵 𝑇 (34)
2 2 2 2

Trebuie precizat că pe lângă energia asociată fiecărui grad de

libertate al moleculei aflată în mişcare de translaţie, mai pot apărea
energii asociate gradelor de liberate a le mişcărilor de translaţie şi rotaţie
ale acesteia. Însă, în studiul gazului ideal noi am presupus că distanţa
dintre molecule este mare (ipoteza 1). Adică, mişcările de vibraţie şi
rotaţie ale moleculelor nu influenţează mişcarea acestora,
.

Deoarece temperatura se defineşte cu ajutorul unei mărimi

statistice, energia cinetică medie de translaţie, şi ea va fi o mărime
statistică ca şi presiunea. Cum mărimile statistice se pot de fini doar
pentru sisteme formate dintr-un număr foarte mare de particule,
înseamnă că nu se poate discuta despre temperatura unei molecule. În
plus,

Din ecuaţiile obţinute cu ajutorul teoriei cinetico -moleculare

deducem relaţii între parametrii ce caracterizează starea gazului ideal.
Aceste mărimi sunt: presiunea, 𝑝, temperatura, 𝑇, şi volumul, 𝑉, numite
.

Parametrii de stare ai gazului ideal sunt mărimi dependente una de

alta. Relaţia care leagă presiunea, temperatura şi volumul unui gaz cu
masa dată se numeşte şi se poate scrie sub
forma generală:

𝑝 = 𝑓(𝑉, 𝑇) (35)
 TEMPERATURA

Această relaţie arată că starea gazului ideal este definită doar de

doi parametri, cel de-al treilea fiind obţinut cu ajutorul acestora. Pentru
a obţine o relaţie explicită a ecuaţiei termice de s tare vom pleca de la
relaţia (31):

𝑝𝑉 = 𝑁𝑘𝐵 𝑇 (36)

în care 𝑁 reprezintă numărul de molecule al gazului ideal. Deoarece

această mărime este inaccesibilă unei măsurări directe, o putem
exprima în funcţie de alte mărimi uşor măsurabile. Astfel, utilizând
noţiunea de , , pentru un gaz de masă 𝑚, putem
scrie:
𝑚
𝜈= (37)
𝜇

unde 𝜇 este masa molară. Utilizând expresiile numărului lui Avogadro,

𝑁 𝑉
𝑁𝐴 = şi ale volumului molar, 𝑉𝜇 = relaţia de mai sus devine:
𝜈 𝜈

𝑚 𝑁 𝑉
𝜈= = = (38)
𝜇 𝑁𝐴 𝑉𝜇

din care rezultă:

𝑚
𝑁 = 𝑁𝐴 = 𝜈𝑁𝐴 (39)
𝜇

Astfel, relaţia (36) poate fi scrisă:

𝑚
𝑝𝑉 = 𝑁𝐴 𝑘𝐵 𝑇 (40)
𝜇

În această relaţie intervin două constante universale: numărul lui

Avogadro 𝑁𝐴 şi constanta lui Boltzmann 𝑘𝐵 . Produsul acestor două
constante universale este tot o constantă universală, numită
, , având valoarea:

𝐽
𝑅 = 𝑁𝐴 𝑘𝐵 ≅ 8,314 (41)
𝑚𝑜𝑙·𝐾

Introducând această constantă în relaţia (40) obţinem:

𝑚
𝑝𝑉 = 𝑅𝑇 (42)
𝜇

sau, ţinând cont de relaţia (38):

𝑝𝑉 = 𝜈 𝑅𝑇 (43)
 TEMPERATURA

Relaţiile (42) şi (43) poartă numele de

sau . Pentru un mol de
substanţă: 𝑚 = 𝜇 şi 𝑉 = 𝑉𝜇 şi ecuaţia (56) ia forma:

𝑝𝑉𝜇 = 𝑅𝑇 (44)

Pentru un gaz ideal format din 𝑁 molecule, energia cinetică de

translaţie medie dată de relaţia (47) devine:

3
ℰ𝐶̅ 𝑡𝑟 = 𝑁𝑘𝐵 𝑇 (45)
2

Ţinând seama de relaţiile (31) şi (45) putem rescrie relaţia de mai sus
sub forma:

3
ℰ𝐶̅ 𝑡𝑟 = 𝜈 𝑅𝑇 (46)
2

Dacă considerăm că moleculele gazului posedă doar energie

cinetică de translaţie relaţia (46) reprezintă , , a gazului
ideal. Această presupunere îşi are fundamentul în faptul că

Deoarece
în modelul cinetico-molecular nu se ţine cont de structura moleculei şi
de interacţiunile dintre acestea, va fi dată
doar de suma energiilor cinetice de translaţie a moleculelor:

3 3
𝑈 = ℰ𝐶̅ 𝑡𝑟 = 𝑁𝑘𝐵 𝑇 = 𝜈 𝑅𝑇 (47)
2 2

Relaţia (47) reprezintă

care arată că:

Se observă că energia internă nu este influenţată d e presiunea şi

volumul gazului.
 TEMPERATURA

, , este
. Această viteză este dată de relaţia:

𝑣𝑇 = √̅̅̅̅
𝑣2 (48)

sau, ţinând cont de expresia energiei cinetice me dii de translaţie:

̅
2ℰ𝐶
𝑣𝑇 = √ 𝑡𝑟
(49)
𝑚
Tabelul 3

Astfel, luând în considerare relaţia (31)

putem scrie: Gazul 𝝁 (𝒈/𝒎𝒐𝒍) 𝒗𝑻 (𝒎/𝒔)
𝑯𝟐 2,016 1902
3𝑘𝐵 𝑇
𝑣𝑇 = √ (50) 𝑯𝒆 4,00 1352
𝑚
𝑯𝟐 𝑶 18,0 637
𝑁𝐴
𝑵𝒆 20,1 602
Cum 𝑘𝐵 = şi 𝜇 = 𝑚𝑁𝐴 , obţinem: 𝑵𝟐 28,0 511
𝑅
𝑪𝑶 28,0 511
3𝑅𝑇 𝑨𝒆𝒓 28,8 504
𝑣𝑇 = √ (51) 𝑵𝑶 30,0 494
𝜇
𝑶𝟐 32,0 478
În tabelul alăturat sunt date vitezele 𝑪𝑶𝟐 44,0 408
termice pentru câteva molecule, la o 𝑺𝑶𝟐 64,1 338

temperatură de 20℃.

Aplicaţia 6.
Un gaz ideal format din molecule de hidrogen 3 3
𝐸𝐶𝑡 = 𝑁𝐴 ℰ𝐶̅ 𝑡𝑟 = 𝑁 𝑘 𝑇 = 𝑅𝑇 = 3741,2 𝐽
este încălzit la temperatura de 300 𝐾. Să se afle: 2 𝐴 𝐵 2
(A) Energia cinetică medie a unei molecule.
(C) Viteza termică a unei molecule de vapori de
Rezolvare Hg aflaţi la aceeaşi temperatură.

Din relaţia energiei cinetice medii de translaţie Rezolvare

obţinem:
3 Mercurul are 𝐴 = 201, iar masa unui atom va fi:
ℰ𝐶̅ = 𝑘𝐵 𝑇 = 6,21 · 10−21 𝐽
𝑡𝑟 2
(B) Energia cinetică totală a moleculelor dintr- 𝑚𝐻𝑔 = 𝐴𝐻𝑔 1𝑢 = 201 · 1,66 · 10−27 𝑘𝑔
un mol de gaz la temperatura respectivă.
adică: 𝑚𝐻𝑔 ≈ 334 · 10−27 𝑘𝑔
Rezolvare
Viteza termică va fi:
Numărul de molecule dint-un mol este dat de
numărul lui Avogadro. Astfel, energia cinetică 3𝑘𝐵 𝑇 𝑚
totală a moleculelor dintr-un mol se determină 𝑣𝑇 = √ = 192,83 =
𝑚𝐻𝑔 𝑠
cu relaţia:
 TEMPERATURA

Aplicaţia 7.

Aflaţi pentru gazele din tabelul 3, că vitezele Rezolvare

termice sunt de acelaşi ordin cu viteza de
Utilizând formulele de calcul ale vitezei termice
propagare a sunetului în gazele respective. Se
3𝑅𝑇
cunosc 𝑝 = 1𝑎𝑡𝑚 ≈ 105 𝑃𝑎, 𝑇 = 273,15 𝐾, iar 𝑣𝑇 = √ şi vitezei sunetului într-un mediu
𝜇
densităţile sunt date în tabelul următor:
3𝑅𝑇
𝜌 (𝑘𝑔 𝜇 (𝑔 gazos 𝑣𝑆 = √ , obţinem tabelul:
Gazul 3 𝜌
/𝑚 ) /𝑚𝑜𝑙)
𝑯𝟐 0.0899 2,016
Gazul 𝑣𝑇 (𝑚/𝑠) 𝑣𝑆 (𝑚/𝑠)
𝑯𝒆 0.1785 4,00
𝑯𝟐 𝑶 0.804 18,0 𝑯𝟐 1838,37 1837,81
𝑵𝒆 0.8999 20,1 𝑯𝒆 1305,11 1304,96
𝑵𝟐 1.2506 28,0 𝑯𝟐 𝑶 615,23 614,88
𝑪𝑶 1.250 28,0 𝑵𝒆 582,21 581,19
𝑨𝒆𝒓 1.293 28,8 𝑵𝟐 493,28 493,01
𝑵𝑶 1.249 30,0 𝑪𝑶 493,28 493,01
𝑶𝟐 1.4290 32,0 𝑨𝒆𝒓 486,38 484,86
𝑪𝑶𝟐 1.977 44,0 𝑵𝑶 476,56 493,33
𝑺𝑶𝟐 2.926 64,1 𝑶𝟐 461,42 461,21
𝑪𝑶𝟐 393,50 392,11
𝑺𝑶𝟐 326,02 322,31

Legile cărora se supun gazele ideale au fost descoperite pe cale

experimentală. În continuare, vom deduce aceste legi utilizând teoria
cinetico-moleculară, mai precis, din ecuaţia termică de stare a gazului
ideal.

Studiind gazul ideal în condiţii de temperatură constantă, R. Boyle

şi E. Mariotte au descoperit că la comprimarea şi dilatarea unui gaz,
variaţia volumului este însoţită de o variaţie a presiunii gazului. Astfel.
produsul dintre presiunea şi volumul gazului este o constantă, atâta
timp cât temperatura este menţinută constantă. Acest rezultat reiese şi
din ecuaţia de stare , dacă se consideră temperatura constantă:

𝑝𝑉 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. (52)

Această relaţie se numeşte şi este

reprezentată în figura 4, în coordonate (𝑝, 𝑉). Se observă că aceste curbe,
numite , se reprezintă prin hiperbole echilaterale în planul (𝑝, 𝑉).
 TEMPERATURA

Considerând două stări ale gazului,

putem scrie legea Boyle-Mariotte în
decursul transformării izoterme a gazului
𝑻𝟑 de la o stare iniţială la o stare finală
𝑻𝟐 𝑻𝟑 > 𝑇𝟐 astfel:
𝑻𝟏 𝑝𝑖 𝑉𝑖 = 𝑝𝑓 𝑉𝑓 (53)
𝑻𝟐 > 𝑇𝟏
0

Figura 4. Reprezentarea legii

transformării izoterme în
coordonate (𝑝, 𝑉).

Prin menţinerea presiunii unui gaz la valori constante, Lussac a

observat o variaţie proporţională cu temperatura a volumului acestuia,
adică:

∆𝑉 = 𝛼𝑉𝑖 ∆𝑇 (54)

unde 𝛼 este al gazului, [𝛼]𝑆𝐼 = 𝑔𝑟𝑎𝑑 −1 , iar 𝑉𝑖 este

volumul iniţial al acestuia. Această relaţie reprezintă
şi este reprezentată în figura 5.

Relaţia de mai sus poate fi scrisă sub forma:

𝑉𝑓 − 𝑉𝑖 = 𝛼𝑉𝑖 (𝑇𝑓 − 𝑇𝑖 ) (55)

sau 𝑉𝑓 = 𝑉𝑖 [1 + 𝛼(𝑇𝑓 − 𝑇𝑖 )] (56)

1
unde 𝑇𝑖 = 273,15 𝐾. Dacă 𝛼 = 𝑔𝑟𝑎𝑑 −1 obţinem:
273,15

1
𝑉𝑓 = 𝑉𝑖 [1 + (𝑇𝑓 − 273,15)] = 𝑉𝑖 𝛼𝑇𝑓 (57)
273,15

adică, într-o transformare izobară, volumul 𝑽

gazului este direct proporţional cu temperatura 𝒑 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕.
1
absolută. Deoarece 𝛼 = , relaţia (57) devine:
𝑇𝑖

𝑉𝑖 𝑉𝑓
= (58)
𝑇𝑖 𝑇𝑓
𝑻
0
Din ecuaţia termică de stare obţinem pentru
Figura 5. Reprezentarea legii
𝜈𝑅
volum relaţia: 𝑉 = 𝑇, prin urmare, de unde, transformării izobare în
𝑝
coordonate (𝑉, 𝑇).
 TEMPERATURA

pentru 𝑝 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡., obţinem:

𝑉
= 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. (59)
𝑇

adică expresia (58) poate fi obţinută şi din ecuaţia de stare a gazului

perfect.

Studiind comportarea unui gaz menţinut la volum constant, Charles a

constatat că presiunea acestuia depinde liniar de temperatură, adică:

∆𝑝 = 𝛽𝑝𝑖 ∆𝑇 (60)

sau: 𝑝𝑓 − 𝑝𝑖 = 𝛽𝑝𝑖 (𝑇𝑓 − 𝑇𝑖 ) (61)

unde 𝛽 reprezintă , [𝛽]𝑆𝐼 = 𝑔𝑟𝑎𝑑 −1 . Relaţia de mai sus

poate fi scrisă sub forma:

𝑝𝑓 = 𝑝𝑖 [1 + 𝛽(𝑇𝑓 − 𝑇𝑖 )] (62)

care reprezintă forma experimentală a sau

. Această lege este reprezentată în figura 6.

Procedând ca mai sus obţinem pentru ,

1
𝛽=𝛼= = 273,15 𝑔𝑟𝑎𝑑 , iar relaţia precedentă devine:
−1
𝑇𝑖

𝑝𝑓 = 𝛽𝑝𝑖 𝑇𝑓 (63)

adică, într-o transformare izocoră, presiunea gazului este direct proporţională cu

temperatura absolută. Relaţia precedentă poate fi scrisă şi sub forma:
𝑝𝑖 𝑝𝑓
= (64)
𝑇𝑖 𝑇𝑓

Din ecuaţia termică de stare, pentru

𝜈𝑅 𝒑
𝑉 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. obţinem: 𝑝 = 𝑇, adică:
𝑉

𝑝
= 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. (65)
𝑇
𝑽 = 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒕.
𝑝𝑖 𝑝𝑓
sau = (66)
𝑇𝑖 𝑇𝑓 𝑻
0
adică (64) se poate
Figura 6. Reprezentarea legii
obţine şi din ecuaţia termică de stare a gazelor
transformării izocore în
ideale. coordonate (𝑝, 𝑇).
 TEMPERATURA

Din legile experimentale obţinute s-a stabilit o dependenţă între parametrii

de stare ai gazului ideal. Expresia matematică a dependenţei dintre aceştia este
dată de :

𝑝𝑉
= 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. (67)
𝑇

În stabilirea legilor gazului ideal am presupus o cantitate constantă de gaz.

Însă, atunci când cantitatea de gaz se modifică, legile gazului ideal nu se mai pot
utiliza în procesul considerat. În această situaţie se poate utiliza ecuaţia
Clapeyron-Mendeleev, care stabileşte o relaţie între parametrii de stare ai gazului.
Să presupunem o transformare oarecare a unui gaz ideal aflat iniţial în condiţii
normale de presiune şi temperatură. În acest caz, ecuaţia transformării generale
este:

𝑝0 𝑉𝜇0 𝑝𝑉𝜇
= (68)
𝑇0 𝑇

Cum 𝑝0 = 1 𝑎𝑡𝑚, 𝑇0 = 273,15 𝐾 şi 𝑉𝜇0 = 22,4 · 10−3 𝑚3 /𝑚𝑜𝑙 obţinem pentru

𝐽
expresia din stânga valoarea 8,3145 , care este chiar constanta universală
𝑚𝑜𝑙·𝐾
a gazelor ideale, 𝑅. Astfel, relaţia de mai sus devine:

𝑝𝑉𝜇 = 𝑅𝑇 (69)

deoarece volumul gazului este 𝑉 = 𝜈 · 𝑉𝜇 , din relaţia precedentă rezultă:

𝑝𝑉 = 𝜈𝑅𝑇 (70)

care este chiar sau

.

Pentru un amestec de gaze inerte diferite, aflate în echilibru termic într-o

incintă de volum 𝑉, ecuaţia termică de stare se scrie sub forma:

𝑝𝑉 = 𝑁𝑘𝐵 𝑇 (71)

unde numărul total de molecule din incintă va fi:

𝑁 = 𝑁1 + 𝑁2 + 𝑁3 + ⋯ + 𝑁𝑘 + ⋯ (72)

Astfel, presiunea gazului va fi egală cu:

𝑘𝐵 𝑇 𝑘𝐵 𝑇 𝑘𝐵 𝑇 𝑘𝐵 𝑇
𝑝 = 𝑁1 + 𝑁2 + 𝑁3 + ⋯ + 𝑁𝑘 +⋯ (73)
𝑉 𝑉 𝑉 𝑉
 TEMPERATURA

sau:

𝑝 = 𝑝1 + 𝑝2 + 𝑝3 + ⋯ + 𝑝𝑘 + ⋯ (74)

adică,
. Acest rezultat reprezintă
, care se aplică foarte bine gazelor perfecte. La presiuni
ridicate, experienţele arată o abatere de la legea lui Dalton, î nsă gazul
nu mai poate fi considerat unul ideal.

Aplicaţia 8.

p
Un gaz ocupă volumul 𝑉1 = 2 · 10−3 𝑚3 la
𝒑𝟐 = 𝒑𝟑
temperatura 𝑇1 = 400 𝐾 şi presiunea 𝑝1 = 10 5 𝑃𝑎.
Gazul suferă următoarele transformări: 𝑻𝟏
a) comprimare izotermă pănă la volumul 𝑉2 şi 𝑻𝟐
presiunea 𝑝2 ; b) răcire izobară până la 𝒑𝟏 = 𝒑𝟒
temperatura 𝑇3 = 200 𝐾; c) destindere izotermă V
până la volumul 𝑉4 = 10−3 𝑚3 . 0
𝑽𝟒 𝑽𝟏

(A) Stabiliţi presiunea finală a gazului 𝑝4 . p

𝒑𝟐 = 𝒑𝟑
Rezolvare

𝒑𝟏 = 𝒑𝟒
Pentru transformările suferite de gaz, relaţiile
legilor respective sunt:
𝑝1 𝑉1 = 𝑝2 𝑉2 T
𝑉2 𝑉3 𝑉1 𝑇3 5 0
= } ⇒ 𝑝4 = 𝑝1 · = 10 𝑃𝑎 𝑻𝟑 𝑻𝟏
𝑇1 𝑇3 𝑉4 𝑇1
𝑝2 𝑉3 = 𝑝4 𝑉4
V
(B) Reprezentaţi grafic transformările în 𝑽𝟏
coordonate (p,V), (V,T) şi (p,T).
Rezolvare 𝑽𝟒

Reprezentările grafice sunt prezentate alăturat. T

0
𝑻𝟑 𝑻𝟏
 TEMPERATURA

Aplicaţia 9.

Într-un recipient cu volumul 𝑉 = 0,25 𝑚3 se află 𝑝 = 𝑝1 + 𝑝2 = 𝜈𝐶𝑂2

𝑅𝑇
+ 𝜈𝐻2𝑂
𝑅𝑇
𝑉 𝑉
un amestec de gaze format din vapori de apă şi
𝐶𝑂2 . Temperatura amestecului este 𝑡 = 327℃. 𝑁𝐶𝑂2 𝑅𝑇 𝑁𝐻2 𝑂 𝑅𝑇
sau 𝑝 = + 𝑁𝐶𝑂2 = (𝑁𝐶𝑂2 + 𝑁𝐻2𝑂 )
Numărul moleculeleor de 𝐶𝑂2 este 𝑁𝐶𝑂2 = 6,6 · 𝑁𝐴 𝑉 𝑁𝐴 𝑁𝐴 𝑉

1021 şi iar al celor de vapori 𝑁𝐻2𝑂 = 0,9 · 1021 .

𝑝 = 248,51 𝑃𝑎
Determinaţi presiunea şi masa molară a
𝐽
amestecului. Se cunosc: 𝑅 = 8,314 , 𝑁𝐴 = Masa moleculară a amestecului se determină
𝑚𝑜𝑙 𝐾
𝑔 𝑔
6,0221 · 10 23
𝑚𝑜𝑙 , 𝜇𝐶𝑂2 = 44
−1
şi 𝜇𝐻2𝑂 = 18 . din relaţia:
𝑚𝑜𝑙 𝑚𝑜𝑙

𝑚𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐 𝜇𝐶𝑂2 𝑁𝐶𝑂2 +𝜇𝐻2𝑂 𝑁𝐻2 𝑂

Rezolvare 𝜇𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐 =
𝜈amestec
=
𝑁𝐶𝑂2 +𝑁𝐻2 𝑂

Presiunea totală a amestecului, conform legii 𝑔 𝑔

𝜇𝑎𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐 = 41
lui Dalton, va fi: 𝑚𝑜𝑙 𝑚𝑜𝑙