1. 1.

Noţiunea de cercetare la faţa locului

După cum se ştie, orice activitate infracţională presupune prezenţa făptuitorului la faţa locului şi
desfăşurarea de către acesta a unor activităţi ce produc modificări ale ambianţei locului respectiv.
În activitatea de soluţionare a cauzelor penale este necesară interpretarea şi examinarea acestor
modificări ale locului faptei ce au legătură cu infracţiunea. Pe baza lor se pot obţine date referitoare la:
faptă;

persoana făptuitorului;
împrejurările în care s-a comis fapta.
Soluţionarea cauzelor penale, îndeosebi a celor de mare periculozitate umană şi socială, cum sunt
omuciderile, violurile, tâlhăriile, furturile, distrugerile, accidentele sau catastrofele, debutează printr-un
act deosebit de important, denumit cercetarea la faţa locului. Aceasta face parte dintre acele activităţi
procedurale cărora, cu tot caracterul lor aşa-zis auxiliar, li se atribuie o semnificaţie deosebită în
realizarea scopului procesului penal, întrucât, de această primă investigaţie, depinde direct aflarea
adevărului cu privire la faptele şi la împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului.
Potrivit unei vaste jurisprudenţe, autorii de specialitate sunt unanimi în a aprecia că acest act iniţial de
urmărire penală are o evidentă rezonanţă în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei
cauze antisociale. El presupune cunoaşterea imediată, directă şi completă a locului în care s-a comis
fapta penală.
Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, organele de cercetare penală ale poliţiei (în unele situaţii
procurorul sau instanţa de judecată) aplică în practică cunoştinţele expuse la disciplina criminalistică,
privind folosirea truselor criminalistice, executarea fotografiei judiciare, precum şi metodele şi
procedeele de descoperire, conservare, fixare, interpretarea şi ridicare a urmelor şi a celorlalte
mijloace materiale de probă.
Conform dispoziţiilor, art. 129 din C de P.P, cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este
necesar să se:
facă constatări cu privire la situaţia săvârşirii infracţiunii;
descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii;
stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost săvârşită
infracţiunea.
Cercetarea la faţa locului este o activitate iniţială de urmărire penală care constă în cunoaşterea
nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea, în scopul studierii acestuia, pentru descoperirea,
conservarea, interpretarea, fixarea şi ridicarea urmelor, precum şi pentru stabilirea împrejurărilor în
care s-a comis infracţiunea.
Cercetarea la faţa locului este o activitate complexă, informativ-operativă, criminalistică şi de
cercetare penală, în cadrul căreia ponderea este deţinută de operaţiunile tehnico-criminalistice,
desfăşurate pentru căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi altor
mijloace materiale de probă.
Fiind o activitate de urmărire penală, cercetarea la faţa locului se poate realiza după începerea
urmăririi penale, dispusă de organul de cercetare penală în urma sesizării primite conform art.221 Cod
procedură penală(plângere, denunţ, din oficiu).
Conform Ordinului comun nr. 182/14.08.2009 si nr. 1754/C/05.08.2009, cercetarea la faţa locului
este o activitate de cautare, localizare,descoperire, relevare,fixare,ridicare,ambalare si transport a
probelor descoperite la fata locului.
Cu privire la înţelesul termenului de faţa locului sau de loc al săvârşirii faptei, aşa cum este folosit,
uneori, în practică ori în literatura de specialitate veche, trebuie făcută o precizare : prin această
expresie se are în vedere nu numai locul propriu-zis al săvârşirii infracţiunii, ci şi zonele mai apropiate
sau alte locuri din care se pot desprinde date referitoare la pregătirile, comiterea şi urmările faptei,
inclusiv căile de acces şi de retragere ale autorului din câmpul infracţional.
De altfel, în legătură cu termenul analizat, există şi o interpretare legală potrivit căreia, prin “locul
săvârşirii infracţiunii” se înţelege arealul unde s-a desfasurat sau se presupune ca s-a desfasurat o
activitate ilicita,total sau partial, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
Referitor la aceste aspecte, putem afirma că prin “locul săvârşirii infracţiunii” se înţelege:
locul propriu-zis al faptei (de exemplu: terenul sau încăperea de unde s-a furat, unde s-a comis
tâlhăria etc);
locul unde s-au produs rezultatele faptei ( exp. moartea victimei);
locurile în care s-a valorificat produsul infracţiunii (târguri, oboare, alte locuri publice, locuinţa unor
persoane fizice etc.).
Prin caracterul său, cercetarea la faţa locului, constituie un procedeu probator având drept obiect
obţinerea de date privind împrejurările în care a fost săvârşită fapta penală, descoperirea, fixarea şi
ridicarea urmelor infracţiunii, precum şi stabilirea stării şi poziţiei mijloacelor materiale de probă.
1.2. Scopul cercetării la faţa locului
Din cele menţionate, se poate deduce că cercetarea la faţa locului are ca obiective imediate
următoarele:
a. Descoperirea urmelor şi evidenţierea împrejurărilor apte să conducă la identificarea făptuitorului, la
clarificarea circumstanţelor în care s-a săvârşit infracţiunea, la descoperirea corpurilor delicte;
b. Obţinerea de către organul de anchetă şi de către magistrat, prin cunoaşterea şi studierea
nemijlocită a locului faptei, de concluzii corecte, referitoare la modul de săvârşire a faptei şi la
persoana infractorului, aspect de natură să evidenţieze principala funcţie a cercetării la faţa locului.

1.3. Consideraţii privind reglementarea procesual penală

Întrucât cercetarea la faţa locului, ca şi celelalte acte ori activităţi de investigare a faptelor penale, se
face numai în strictă conformitate cu prevederile legale, este necesar să amintim regulile procesual-
penale mai importante referitoare la acest procedeu probator.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. 1 C.pr.pen., cercetarea la faţa locului poate fi dispusă motivat de
către organul judiciar, ori de câte ori se consideră necesar să se apeleze la acest procedeu probator.

1.3.1. În faza de urmărire penală

În faza de urmărire, cercetarea la faţa locului este dispusă printr-o rezoluţie motivată a organului de
urmărire penală. Cercetarea se efectuează în prezenţa martorilor asistenţi, cu excepţia cazurilor în
care această prezenţă nu este posibilă. De asemenea, dacă se consideră necesar, la cercetare pot
participa şi părţile, o eventuală neparticipare a părţilor încunoştinţate nefiind de natură să împiedice
efectuarea cercetării.
În ceea ce priveşte pe învinuit sau inculpat, dacă nu poate fi adus la cercetare, în cazul în care este
reţinut sau arestat, organele de urmărire penală îi pun în vedere că poate fi reprezentat şi îi asigură, la
cerere, reprezentarea. Referitor la acest ultim aspect, atragem atenţia asupra modificărilor
aduse art.172 C.pr.pen., prin Legea 356/2006, potrivit cărora apărătorul, ales de învinuit sau de
inculpat, poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală, deci şi la cercetarea la faţa
locului.

1.3.2. În faza de judecată

În faza de judecată, cercetarea la faţa locului este dispusă de către instanţă printr-o încheiere, după
începerea cercetării judecătoreşti. Potrivit art.129 C.pr.pen., instanţa de judecată efectuează cercetarea
la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată este
obligatorie.
Privitor la specificul acestei activităţi, aşa cum se învederează în doctrina procesual penală şi cum,
de altfel, însăşi practica o demonstrează, cercetarea la faţa locului, efectuată de instanţa de judecată,
nu are nici întinderea şi nici adâncimea celei efectuate de către organul de urmărire penală. Cu toate
acestea, semnificaţia este la fel de mare, întrucât instanţa are posibilitatea să ia contact direct cu
anumite aspecte ale locului în care s-a comis infracţiunea şi să cântărească mai exact rezultatele
desprinse din cercetările anterioare ale organelor de urmărire penală.
Organele judiciare pot interzice persoanelor care se află sau vin la locul unde se efectuează
cercetarea, să comunice între ele, cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării
(art.129 alin. ultim C.pr.pen.).
1.4. Importanţa şi sarcinile cercetării la faţa locului

1.4.1.Importanţa cercetării la faţa locului

Importanţa cercetării la faţa locului este subliniată în literatura de specialitate, atât procesual-penală,
cat şi criminalistică, marea majoritate a autorilor fiind de acord că ne aflăm în faţa unui procedeu
probator cu adâncă semnificaţie în aflarea adevărului. Altfel spus, deplasarea organului judiciar la faţa
locului este “una dintre cele mai eficace măsuri procedurale”.
Faptul că organul de urmărire penală, ca şi instanţa de judecată, au posibilitatea să investigheze
direct la locul săvârşirii faptei şi consecinţele infracţiunii, să stabilească împrejurările în care a fost
comis actul penal şi să-l identifice pe autor – prin descoperirea, fixarea, ridicarea şi cercetarea
criminalistică a urmelor, a mijloacelor materiale de probă – este de natură să contribuie efectiv la
realizarea scopului procesului penal.
Cu atât mai mult este necesar să se sublinieze importanţa unei asemenea activităţi procedurale, cu
cât există infracţiuni a căror soluţionare este practic de neconceput fără cercetarea la faţa locului. De
exemplu, în cazul omuciderii, al infracţiunilor îndreptate împotriva avutului public şi personal (furt,
tâlhărie, distrugere), al accidentelor grave de muncă, al catastrofelor feroviare, navale şi aeriene, al
accidentelor de circulaţie ş.a.
Pe bună dreptate, se afirmă despre cercetarea la faţa locului că aceasta nu este un simplu act iniţial
de urmărire penală, ci o activitate de maximă importanţă cu caracter imediat şi de neînlocuit, în multe
situaţii fiind aproape imposibil de repetat, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi rezultate. De altfel, la
infracţiuni de genul celor menţionate, îndeosebi la omucideri, examinarea locului faptei este “partea
cea mai importantă a cercetării cauzei penale”.
Aşadar importanţa C.F.L., rezultă din următoarele aspecte:
a) locul săvârşirii unei fapte este principalul izvor de probe judiciare referitoare la infracţiunea şi la
autorul acesteia(de modul cum se efectuează C.F.L., de modul de căutare, descoperire, fixare şi
ridicare a urmelor sau a probelor materiale va depinde într-o mare măsură soluţionarea cazului,
identificarea autorului, a celorlalţi participanţi la comiterea faptei penale);
b) urmele ridicate cu ocazia C.F.L. permit declanşarea şi orientarea investigaţiilor, referitoare la fapta
comisă şi făptuitor;
c) C.F.L. determină efectuarea altor activităţi de urmărire penală imediată ca: percheziţia, ridicarea de
obiecte şi înscrisuri, examinarea medico-legală a unor persoane, urmărirea, prinderea şi reţinerea
infractorului;
d) pe durata efectuării C.F.L. se pot stabili cauzele care au determinat comiterea infracţiunii şi condiţii
care au favorizat comiterea ei.
e) cercetarea la faţa locului este o activitate de maximă importanţă, cu caracter obligatoriu, imediat şi
de neînlocuit.
În multe situaţii, această activitate este aproape imposibil de repetat, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi
rezultate.

1.4.2. Sarcinile cercetării la faţa locului

Pe baza unei bogate experienţe practice existente în materie, pot fi scoase în evidenţă principalele
sarcini care revin cercetării la faţa locului, în esenţă acestea fiind următoarele:
a. Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de
judecată, a locului în care a fost săvârşită fapta, în vederea stabilirii şi fixării particularităţilor sale.
Contactul direct, nemijlocit, al organului judiciar cu ceea ce este denumită “scena” sau “ambianţa”
locului, serveşte la formarea unei imagini exacte asupra cadrului în care s-a comis fapta, la
determinarea poziţiei şi distanţei dintre obiectele principale;
b. Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă.
Descoperirea urmelor, urmată de interpretarea lor imediată la faţa locului, este de natură să ofere
indicii, cel puţin cu caracter general, cu privire la natura faptei şi chiar la persoana autorului;
c. Obţinerea de date cu privire la modul de operare al făptuitorului, la numărul de persoane care au
luat parte la comiterea infracţiunii. Din cercetarea locului faptei se poate deduce modul în care s-a
desfăşurat activitatea infracţională începând din momentul pătrunderii autorului în câmpul cercetat şi
terminând cu retragerea sa;
d. Identificarea eventualilor martori, întrucât în funcţie de condiţiile concrete ale locului şi momentului
săvârşirii faptei, se poate stabili dacă, şi în ce măsură, activitatea infractorului putea fi percepută de
cineva. Această precizare se impune deoarece nu sunt puţine cazurile în care sunt găsiţi imediat
martori ai evenimentului.
Un rol important al cercetării directe a locului faptei este acela de a permite elaborarea unor versiuni
generale privind fapta penală şi participanţii la săvârşirea acesteia.
e. Elaborarea unor versiuni generale privind fapta penală şi participanţii la săvârşirea acesteia, cel
puţin cu caracter provizoriu.

1.5. Probleme ce pot fi lămurite cu ocazia CFL:

„ce” eveniment a avut loc(dacă este sau nu vorba de o faptă penală, ce infracţiune s-a comis);
„unde” s-a săvârşit fapta;
„cum” sau în ce mod s-a săvârşit fapta;
„când” a fost săvârşită infracţiunea(ziua, noaptea, data);
„cu ce” mijloace, instrumente, substanţe, materiale, etc., s-a comis fapta;
„de ce” s-a săvârşit fapta(intrarea în posesia unor bunuri, răzbunare, gelozie, ură) – mobilul crimei;
„cine” a săvârşit fapta;
dacă există martori oculari;
care sunt persoanele vătămate;
care este valoarea pagubelor produse;
dacă există împrejurări negative.
Necesitatea clarificării împrejurărilor negative reprezintă un argument pentru examinarea amănunţită
a fiecărei porţiuni de teren, a fiecărui obiect, chiar dacă, în aparenţă, nu are nici o legătură cu fapta
cercetată.
Numai astfel este posibil să se explice de ce lipsesc unele urme care, în mod firesc, ar fi trebuit să
existe, în timp ce alte urme sau obiecte nu îşi găsesc o justificare imediată.
Se cuvine subliniat că, în multe cazuri, împrejurările negative relevă intenţia autorilor unor infracţiuni
de a masca caracterul faptei lor sau, pur şi simplu, de a deruta cercetările.
Aşadar, împrejurările negative constau în lipsa de concordanţă între anumite urme descoperite şi
factorii creatori ai acestora în împrejurările date.
Astfel, în cazul unei infracţiuni de furt pot fi considerate împrejurări negative:
existenţa urmelor de forţare create din interior spre exteriorul camerei;
existenţa unui strat de praf nederanjat pe pervazul ferestrei sparte prin care se pretinde că au fost
scoase bunuri;
existenţa orificiilor subdimensionate, etc.
Datele culese ori stabilite cu ocazia cercetării la faţa locului servesc într-o primă fază la formularea de
ipoteze şi versiuni iar în final la stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta şi identificarea
făptuitorului.
2. TACTICA EFECTUĂRII CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI

2.1. Pregătirea în vederea efectuării cercetării la faţa locului

Pregătirea în vederea efectuării cercetării la faţa locului presupune luarea unor măsuri de asigurare
logistică şi de pregătire metodologică necesare efectuării acestei activităţi.
a. Asigurarea logistică şi metodologică
Poliţiştii care se deplasează la faţa locului sunt obligaţi să aibă asupra lor: trusa criminalistică, aparatul
fotografic, aparatul de filmat (când se impune efectuarea de filmări), formulare de proces-verbal pentru
cercetarea la faţa locului, rezoluţie motivată, fişa infracţiunii după modul de operare, alte mijloace
tehnice din dotare, în funcţie de specificul infracţiunii şi locului faptei(reportofon, detector de metale,
etc.).
b. Constituirea echipei de cercetare la faţa locului
Prin dispoziţia şefului, la fiecare unitate de poliţie se i-au măsuri organizatorice care să permită
constituirea în cel mai scurt timp a echipei de cercetare şi deplasarea cât mai urgentă a acesteia la
faţa locului.
Şefii unităţilor de poliţie vor lua măsuri pentru cercetarea la faţa locului în toate cazurile când sunt
necesare constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, descoperirea, fixarea şi ridicarea
urmelor acesteia, stabilirea poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă şi a împrejurărilor în care a
fost săvârşită.
c. Componenţa echipei de cercetare la faţa locului;
Echipa de cercetare va avea în componenţă un ofiţer de specialitate de la compartimentul de
profil sau alt ofiţer cu experienţă, un ofiţer de cercetare penală, un
ofiţer sau agent tehnician criminalist, ofiţerul sau agent de la postul ori sectorul pe a cărui rază de
competenţă s-a comis fapta. Dacă este cazul, vor participa şi unul sau doi subofiţeri conducători cu
câinele de urmărire şi câte un ofiţer sau subofiţer pentru a-i însoţi pe itinerarul parcurs de câine. În
funcţie de complexitatea faptei, în echipă vor fi incluse şi alte cadre de poliţie, pentru a asigura o
cercetare operativă şi eficientă.
La infracţiunile a căror urmărire penală este de competenţa obligatorie a procurorului, acesta va fi
informat de îndată, pentru a participa la cercetare.
Şeful unităţii de poliţie sau şeful echipei de cercetare va solicita la faţa locului şi alţi specialişti ori
experţi, când condiţiile în care s-a săvârşit infracţiunea impun efectuarea, după caz, a unor constatări
tehnico-ştiinţifice, constatări medico-legale, expertize şi alte asemenea activităţi specifice.
Lunar, prin grija, după caz, a şefilor unităţilor de poliţie teritoriale judeţene, municipale,
orăşeneşti şi la nivelul direcţiilor şi secţiilor de poliţie, vor fi întocmite grafice cu planificarea pe zile a
cadrelor din compartimentele judiciar, economic, cercetări penale, ordine – publică, criminalistică,
arme, explozivi şi stupefiante, ce fac parte din echipele de cercetare la faţa locului, care, în afara
programului de lucru, se vor afla tot timpul la domiciliu, apte să execute misiuni.
Ca şef al echipei de cercetare va fi numit ofiţerul de specialitate de la formaţiunea de profil ori de la
cercetări penale sau alt ofiţer cu experienţă, având calitatea de organ de urmărire penală şi care
conduce şi răspunde de întreaga activitate de cercetare la faţa locului.
 În cazul infracţiunilor a căror urmărire este de competenţa obligatorie a procurorului şi acesta este
prezent la locul săvârşirii faptei, cercetarea va fi condusă de procuror.
La evenimentele cu urmări deosebit de grave, echipa de cercetare va fi condusă, personal, de către
şeful unităţii de poliţie sau de unul din locţiitorii săi.
Pentru cercetarea la faţa locului a evenimentelor deosebit de grave, Şefii unităţilor de poliţie pot
solicita sprijin direcţiilor ori serviciilor de specialitate din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Şefii
formaţiunilor centrale sunt obligaţi să analizeze de îndată cererea unităţilor teritoriale, iar atunci când
situaţia impune, să hotărască asupra măsurilor ce trebuie întreprinse. Aceştia pot dispune deplasarea
la faţa locului a unor ofiţeri specializaţi pentru a participa la cercetare, chiar şi în cazurile în care
unităţile de poliţie teritoriale n-au solicitat sprijin.
d. Deplasarea la faţa locului
Deplasarea la faţa locului este organizată şi ordonată de şeful unităţii de poliţie, care va coordona
activitatea astfel încât, în orice moment, atât în timpul cât şi în afara programului, poliţiştii să poată
interveni prompt pentru efectuarea cercetării la faţa locului.
Deplasarea la faţa locului se face cu autolaboratorul criminalistic sau cu alte mijloace de transport din
dotarea unităţii. Când unitatea sesizată nu dispune în momentul respectiv de mijloace de transport
proprii, pot fi utilizate cele ale altor instituţii sau întreprinderi ori ale persoanelor fizice, cu respectarea
prevederilor legale privind folosirea acestora.