Vine o poveste... vine de departe...

Călătoria micuţei seminţe

Era odată o pajişte sus în munţii îndepărtaţi. Vara pajiştea era plină de toate florile
frumoase – margarete albe şi galbene, albăstrele, lupini violet, panseluţe portocalii şi roşii,
orhidee sălbatice albe şi roz.
Pajiştea era plină de viaţă! Zânele veneau să se joace zi şi noapte. Toate felurile de
păsări, mari şi mici, zburau printre copaci, cântând toate tipurile de muzică. Fluturi şi albine
poposeau în fiecare zi pe flori şi urmăreau razele de soare care dansau pe pajişte.
În mijlocul câmpului de flori stătea singură o floarea soarelui. A crescut dintr-o
sămânţă aruncată de un băieţel, primăvara, în timp ce făcea o drumeţie cu familia. Floarea
soarelui era de departe cea mai înaltă floare de pe pajişte! Seminţe mici doar ce începuseră să
crească în floarea ei, dar încă dormeau.
Într-o zi, către sfârşitul verii, au venit în vizită albinele. Pe spatele fiecărei albine
stătea o zână de foc, care lumina peste tot. În această zi o albină cu perii zburliţi a zburat
deasupra florii soarelui şi s-a aşezat tăcută. Zâna de foc de pe albină purta o rochie roşie ca
focul şi scânteia într-un nimb strălucitor. A păşit pe o petală galbenă a florii soarelui şi a făcut
o plecăciune graţioasă, aşa cum fac întotdeauna zânele. A remarcat că una dintre micile
seminţe se trezea, stând dreaptă. A făcut o plecăciune în faţa seminţei iar nimbul ei strălucea
în jur. Mica sămânţă nu mai văzuse o zână de foc, ce să mai zicem de una care să facă
plecăciuni în faţa ei, dar era sigură că trebuia să facă la fel şi aşa a făcut. S-a aplecat atât de
mult, încât capul i-a atins picioarele şi a crezut că o sa cadă!
Zâna i-a vorbit: „În această zi ţi-am adus un dar special. Am făcut acest cadou special pentru
tine. Vei avea nevoie de el în curând, pentru că vei pleca într-o călătorie lungă.” Sămânţa
stătea şi mai dreaptă – chiar dacă nu ştia ce înseamnă să plece într-o călătorie lungă. Zâna
împachetase cadoul în cea mai fină mătase, câte una pentru fiecare culoare a curcubeului. Ce
privelişte minunată o aştepta. Sub tot ambalajul din mătase, radia cea mai strălucitoare pătură
aurie. Era ţesută din fire de lumină de stele, soare şi lună. Sămânţa era uimită şi a spus, foarte
respectuoasă: „O, îţi mulţumesc dragă zână pentru acest cadou frumos”, şi şi-a aplecat capul
până la picioare.

1
 Apoi zâna de foc s-a apecat în faţa seminţei, s-a urcat pe albină şi au zburat. Floarea
soarelui i-a spus seminţei despre călătoria lungă pe care avea s-o facă într-o zi atunci când
Fratele Vânt va sufla peste pământ vânturile reci.
Mama Pământ era foarte ocupată dedesubt. Făcea paturi micuţe pentru a întâmpina
toate seminţele iarna, pentru că seminţele de flori sunt atât de fragile şi nu le place frigul.
Curând, Fratele Vânt va sufla vânturi furtunoase prin pajişte iar micile seminţe îşi vor face
bagajele şi vor călători pe cărarea lungă, jos la grădina Mamei Pământ.
Fratele Vânt a început să sufle cu răsuflarea lui rece peste ţinut. Toate seminţele şi-au
făcut bagajul şi au pornit să coboare ca să găsească locul în care Mama Pământ le aştepta.
Mica sămânţă de floarea soarelui a mers cu ele. Îşi căra pătura aurie înfăşurată în mătăsurile
zânei. A mers şi a mers. Curând a găsit uşa unui tunel lung şi întunecat. Un spiriduş prietenos
care lucra acolo i-a spus că acela era drumul pe care trebuia să meargă. În timp ce mica
sămânţă îşi croia drumul prin tunel, a văzut mulţi spiriduşi înăuntru. Loveau şi spărgeau
stâncile şi pietrele, şi găseau cristale sclipitoare şi aur. Părea că spiriduşii nu dormeau
niciodată, lucrau într-una! O scrutau cu privirea de-a lungul drumului său ori de câte ori era
somnoroasă, aşa că mergea de-a lungul tunelului lung.
Apoi a ajuns la capătul tunelului şi acolo o aştepta Mama Pământ. Aprinsese focuri ca
să păstreze ţinutul ei de dedesubt cald. Seminţei îi plăcea această lume caldă. Mama Pământ
i-a arătat patul pe care îl făcuse special pentru ea şi a ajutat-o să se instaleze. Pentru că ea şi
cu celelalte seminţe aveau să doarmă o perioadă lungă, în timp ce Vechiul Rege Iarnă pornea
furtuna deasupra, pe pajişte.
Aşa că mica sămânţă şi-a despachetat cu grijă pătura din straturile de mătase de
culorile curcubeului în care era împachetată. Apoi s-a ghemuit în pat. Mama Pământ i-a
înfăşurat cu grijă pătura în jurul ei ca să îi fie cald. Curând dormea adânc. Deasupra, Regele
Iarnă domnea. Sufla vânturile sale îngheţate pe ici şi pe colo şi trimitea băieţi de gheaţă şi fete
fulgi de zăpadă să danseze peste tot. Iarba era îngheţată bocnă; ţurţuri de gheaţă atârnau de
ramurile copacilor; nu se mai vedea nici un fluture, pasăre sau floare.
Mica sămânţă stătea liniştită în patul ei de iarnă, înfăşurată în pătura călduroasă aurie
şi fiind îngrijită de Mama Pământ. Visa la pajişti pline de flori, zile însorite, dansurile zânelor
şi cântecele păsărelelor. Mama Pământ îi fredona cântece de leagăn iar mica sămânţă se
ghemuia în pat. Pătura aurie a seminţei strălucea cu o lumină divină toată iarna.