LUCRARI DE INSTALARE A GAZONULUI

Principalele etape în înfiinţarea unui gazon sunt:

- stabilirea exactă a locului unde trebuie amplasat gazonul,
- distrugerea vegetaţiei existente;
- curăţirea terenului;
- nivelarea;
- executarea lucrărilor de drenaj acolo unde este cazul;
- fertilizarea de bază şi eventual aplicarea amendamentelor;
- pregătirea terenului;
- pregătirea patului germinativ
- semănatul;
- lucrări de întreţinere din prima fază.
Stabilirea locului de amplasare a gazonului este opţiunea proprietarului, a edilului, a
arhitectului.
O problemă legată de amplasare este şi cea privitoare la grosimea stratului de sol. Deşi
marea masă a rădăcinilor gramineelor se situează pe adâncimea de 10-15 cm în sol. Cum există
multe tipuri de gazon fiecare are un amplasament specific, şi cum la ora actuală există tendinţa
(foarte bună) de a instala un gazon oriunde există posibilitatea, este limpede că lucrările
pregătitoare sunt foarte diverse, fapt ce ne determină de a le descrie ca principiu.
Distrugerea vegetaţiei existente este o problemă ce uneori poate deveni dificilă, şi aceasta
depinzând de locul unde se amplasează gazonul, respectiv de vegetaţia care a existat înainte
(iarbă, buruieni, pârloagă, tufăriş, etc.).
Distrugerea vegetaţiei ierboase trebuie făcută în totalitate. În consecinţă cel mai bun mijloc
de distrugere a vegetaţiei existente este erbicidarea totală.
Existenţa unor arbuşti valoroşi trebuie folosită, instalarea gazonului şi a întregului
amplasament trebuind făcută în aşa manieră încât acestea să fie puse în valoare.
O operaţie foarte importantă este curăţirea terenului. Aceasta înseamnă îndepărtarea
resturilor vegetale lemnoase, a pietrelor sau a oricăror corpuri dure care există şi care împiedică
întreţinerea corespunzătoare (tunsul) a gazonului.
Lucrarea trebuie făcută cu responsabilitate întrucât sârmele, pietrele sau alte materiale dure
rămase pot distruge atât utilajele de pregătire a patului germinativ, cât şi în mod deosebit,
utilajele de întreţinere a gazonului.
Un gazon trebuie să fie neted, atât pentru a fi mai estetic cât şi pentru a putea fi bine
întreţinut.
De aceea nivelarea este absolut necesară. Desigur modul de efectuare a nivelării este foarte
diferit, în funcţie de mărimea terenului sau de denivelările existente. Un gazon ornamental de
lângă casă poate fi cu alte metode nivelat decât un gazon de agrement sau unul de sport.
Pentru nivelare se folosesc o serie de utilaje şi echipamente de diferite capacităţi funcţie de
cei doi parametri, şi anume mărimea terenului ce urmează a fi nivelat şi gradul de denivelare. Se
pot folosi următoarele echipamente:
- scraperul cu cutie - este deosebit de folosit pentru nivelarea pământului, afânarea pământurilor
tari sau pentru adunarea deşeurilor. Poate executa nivelări, umpleri mergând cu spatele sau cu
faţa

1
- grader - graderul nivelează pământul în vederea pregătirii, rapid şi cu acurateţe. Lama poate fi
poziţonată hidraulic în orice direcţie. Graderului i se poate ataşa un echipament laser pentru
nivelarea de precizie;
- grebla - dinţii greblei sparg pământul, nivelează suprafeţele denivelate şi umple gropile.
Ridicăturile de pământ sunt greblate iar pietrele şi gunoaiele sunt adunate
- greblă de putere - pulverizează grămezile de gunoi şi pământ, separă rocile şi pietrişul,
nivelează şi umple. Lucrează rapid, înainte şi înapoi. Lăţimea de lucru este de 1830 mm.
Pentru un gazon de lângă casă de zeci de m2 aceste lucrări se execută în general manual
sau cu ajutorul utilajelor de grădinărie.
O problemă foarte importantă a gazonului de sport, în primul rând şi apoi de agrement,
este aceea a eliminării excesului de umiditate. Nu numai că apa nu are voie să stagneze pe gazon
(chiar nici o perioadă foarte scurtă) dar ea trebuie să se găsească la o anumită adâncime variabilă
funcţie de structura substratului. Eliminarea apei presupune executarea de drenuri.
Executarea de canale deschise, care eventual poate fi aplicată la un gazon de agrement,
este foarte puţin utilizată şi
numai acolo unde pe lângă gazon, tot ca element de ornament sau agrement este şi un lac.
Drenurile trebuie realizate de specialişti în domeniu (îmbunătăţiri funciare). Adâncimea la
care se instalează drenurile este de:
-0,8-0,9 m în cazul solurilor puţin permeabile;
-0,9-1,0 m în cazul solurilor foarte puţin permeabile;
-1,2-1,25 m în cazul solurilor profunde.
Pentru ca scurgerea apei să se facă fără greutate drenurile trebuie să se deverseze în conducte de
evacuare care la rândul lor sunt deversate într-un recipient.
O problemă foarte importantă este cea a eliminării apei scurse de pe taluzuri cum ar fi cele
de la marginea şoselelor (autostrăzilor). La baza taluzurilor se adună apa provenită de pe acestea
cât şi cea scursă de pe şosea.
Cantitatea de apă este cu atât mai mare cu cât:
- debitul precipitaţiilor este mai mare;
- infiltraţia în taluz este mai redusă;
- suprafaţa taluzului şi a şoselei este mai mare.

Fertilizarea de bază şi aplicarea amendamentelor

În marea majoritate a cazurilor, terenul pe care se doreşte instalarea unui gazon are un sol
necorespunzător, datorită lucrărilor care s-au efectuat şi a amplasării acestuia. Orice gazon (cu
excepţia terenurilor de golf sau a pârtiilor de schi) se amenajează lângă construcţii sau în zone pe
unde a trecut un şantier şi ca atare terenul este cel puţin neuniform.
Pentru ca creşterea ierbii să nu fie stânjenită şi să existe uniformitate suficientă trebuie
aplicate cantităţi mari (20-80 t/ha) de mraniţă care să se amestece cu terenul existent.
De multe ori se aduce de la decopertări stratul arabil (20-30 cm) care se împrăştie deasupra
terenului ce urmează a fi gazonat, substratul gazonului constituindu-l acel sol adus.
Cum iarba trebuie să fie viguroasă, să aibă o culoare corespunzătoare este bine ca să se
aplice azot, fosfor şi potasiu funcţie de speciile ce alcătuiesc amestecul şi fertilitatea substratului
pe care se instalează gazonul.

2
Pregătirea terenului şi a patului germinativ
Premiza reuşitei unui gazon este semănatul acestuia într-un teren bine pregătit.
Având în vedere că sămânţa gramineelor este mică prelucrarea trebuie făcută în cele mai bune
condiţii, la momentul optim. Pentru buna pregătire a terenului există foarte multe utilaje care se
folosesc în funcţie de sol, de umiditatea lui, şi de momentul efectuării în timp a lucrării.

Sămânţa şi semănatul
Foarte important este ca seminţele să posede calităţile corespunzătoare privind puritatea şi
germinaţia.
Pentru stabilizarea rapidă şi uniformă a gazonului se poate practica mulcirea. Aceasta
constă în împrăştierea unui produs fixator al solului, uniform pe întreaga suprafaţă semănată.
Procedeul îşi găseşte aplicabilitate în zonele expuse eroziunii prin vânt sau apă, în zonele
cu soluri mediocre, lipsite de substrat fertil, pe taluzuri sau pe pistele de schi.
Compoziţia chimică a mulciului asigură şi un aport de substanţe organice, acesta putând fi
format din fân, paie, fibre de celuloză, emulsie de latex sau alte produse sintetice variabile ca şi
compoziţie, funcţie de caracterul gazonului.
Un alt sistem de a provoca o instalare rapidă a unui gazon este metoda răspândirii
stolonilor. Această metodă, utilizată în special pentru taluzuri, constă în împrăştierea de stoloni
pe un sol în prealabil bine umectat. Pentru încorporarea stolonilor se execută o discuire uşoară
urmată de un tăvălugit.
O alta metodă mai puţin utilizată este aceea a repicării stolonilor. Aceasta constă în
segmentarea stolonilor la dimensiunea de 15-20 cm , fiecare segment trebuind să aibă 2-4 noduri.
Plantarea se face la 5 cm adâncime. Pentru gazonarea unui hectar este nevoie de 4-10 m3 de
stoloni.
O metodă rapidă care are o practică tot mai mare dar care este costisitoare este metoda
placării. Aceasta constă din aplicarea unor plăci de gazon pe un sol pregătit anterior. Plăcile (sau
„brazdele” nume sub care sunt cunoscute la noi) constau din plante cu suportul de cultură.
Costul unor astfel de peluze este mare. Pe măsură ce vor apărea mai multe firme
specializate şi suprafeţele astfel gazonate se vor mări.
La tehnica existentă la ora actuală, rezistenţa plăcilor este diferită, gazonarea primăvara
fiind mai facilă. Plăcile realizate primăvara sunt de două ori mai rezistente decât cele realizate
vara.
Prelucrarea plăcilor, sau covoarelor, se poate face când gazonul a ajuns la maturitate,
respectiv sistemul radicular a împânzit bine substratul. Acest lucru depinde de compoziţia
amestecului. De obicei pentru o mai mare rezistenţă, din amestec trebuie să facă parte graminee
stolonifere sau cu tufă mixtă.
Pentru ca un astfel de gazon să fie instalat el trebuie să aibă un aspect uniform, o densitate
corespunzătoare a lăstarilor, să fie lipsit de buruieni, să nu fie atacat de boli sau dăunători şi să
aibă în ţesuturi suficiente substanţe de rezervă care să permită o instalare ultrarapidă.
Recoltarea plăcilor cât şi aşezarea lor se face cu utilaje speciale după care se asigură o
irigare corespunzătoare.
Gazonul odată instalat comportă numeroase lucrări de îngrijire. Imediat după semănat,
cum s-a mai amintit, se face o tăvălugire care stă la baza unei răsăriri uniforme. Durata de la
semănat la răsărit este diferită funcţie de specie şi temperatură. Dar, există posibilitatea ca între
semănat şi răsărit să intervină o ploaie torenţială care să bătătorească pământul. Acest lucru
împiedică răsărirea. De aceea este necesară distrugerea crustei care se formează.

3
 Pentru aceasta se va trece cu o grapă foarte uşoară peste teren, când terenul este zvântat
astfel încât utilajul să nu lase urme în sol. Pe gazonul de sport sau spaţii verzi publice această
operaţie se face ataşând la un tractor uşor un tăvălug de asemenea uşor, învelit cu sârmă
ghimpată. Viteza de deplasare este mare.
Se poate întâmpla ca pe anumite porţiuni (datorită unor greşeli de tehnologie), iarba să nu
răsară. De aceea este necesară completarea golurilor.
Tinerele plantule au nevoie imediat după răsărire de azot. De aceea se impune o primă fertilizare.
Aceasta este o fertilizare moderată şi constă din împrăştierea cât mai uniformă a 30-40 kg
azot la hectar (100 kg azotat de amoniu respectiv 10 g azotat / m2). După împrăştiere este bine să
urmeze o irigare care să umecteze solul până la 10 cm.
Una dintre cele mai importante operaţiuni este combaterea buruienilor. Bogăţia solului în
seminţe de buruieni este bine cunoscută.. Există două categorii de buruieni, dicotiledonate şi
monocotiledonate. Acestea pot fi combătute mecanic şi chimic.

4
 BIBLIOGRAFIE

1. Cojocariu Luminita, 2012, - Pratologie – curs pentru student ID, Ed. Agroprint
Timisoara;
2. Lucrari de intretinere in parcuri si gradini Florin Petrescu– Editura Ceres Bucuresti;
3. Arboricultura ornamentala si arhitectura peisagera – Palade, Ana Felicia Iliescu- Editura
didactica si pedagogica, Bucuresti;
4. Wikipedia.