10.02.

2010

Fizica contrucțiilor are ca obiect studiul proceselor fizice care au loc între mediul exterior și cel
interior delimitat de construcții în scopul adoptării unor măsuri care să asigure condiții corespunzătoare
desfășurării vieții și activității omului, respectiv a condițiilor de comfort. Fizica arhitecturală este ramura
a fizicii tehnice care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice la sunt supuse contrucțiile sau care sunt
generate de acestea în scopul cunoașterii efectelor interacțiunii dintre construcții și mediul înconjurător.
Pentru ca prin proiectarea și exploatarea lor să se asigure stabilitatea și funcționalitatea contrucțiilor și să
se garanteze securitatea celor care o folosesc. În funcție de tipul fenomenlor studiate fizica arhitecturală
se împarte în 4 compartimente mari:

a) Climatologia arhitecturală;
b) Iluminarea naturală și artificială;
c) Acustica arhitecturală;
d) Fizica culorii;

Climatologia arhitecturală

17.02.2010

Tema: Clima

Clima este ansamblul condițiilor atmosferice caracterizată prin stările și evoluțiile variabile ale
fenomenelor atmosferice în domeniul spațial dat. Cunoașterea climei pentru diferite tipuri de regiuni
este necesară pentru a stabili corect:

1. Materiale de construcție a clădirilor;

2. Materiale de finisajul exterior al clădirilor;
3. Utilajul necesar pentru construcție;
4. Condițiile de viață și de lucru a oamenilor din regiunea dată;

Clima globului pămîntesc se împarte în:

a. Macroclima;
Cuprinde mai multe tipuri de climă. Poate fi pentru o regiune dată sau pentru un continent.
b. Mezoclima;
Este clima unei regiuni de o întindere mică( valea unui rîu).
c. Microclima;
Este structura climaterică amănunțită a unui strat de aer atmosferic a unei suprafețe terestre
determinate( parcul unui oraș).
Principalele tipuri de climă sunt:
1) tropicală;
2) umedă;
3) uscată;
4) microtermică;
 5) polară;
6) de înălțime;

Elementele principale ale climei sunt:

1) t°;
Temperatura exterioară se măsoară în ° celsius. Temperatura exterioară este reglementată de
СНиП 2.01.01.82 și poate fi... Temperatura aerului este starea de încălzirea a aerului datorită
radiației solare prin conducție și convecție termică de la soare pîna la suprafața terestră, precum
și transportarea radiației prin atmosferă. Temperatura solului variază direct cu proprietățile
solului de a absorbi radiația solară și cu capacitatea acestuia de a reflecta căldură. Energia
reflectată de la sol se numește albedo( A). Raportul dintre energia reflectată și energia care cade
pe suprafața terestră variază în funcție de tipul solului:
a) sol închis A=9%;
b) pădure de brad A=5%;
c) arat uscat A=10%;
d) păduri de foioase A=15%;
e) de cereale A=20%;
f) nisip A=25%;
g) sărat A=40%;
h) zăpadă A=90%;

Temperatura apei este temperatura de la suprafața mărilor, oceanelor și locurilor. Variază foarte
puțin în dependență de temperatura aerului. Diferența de temperatură poate fi de maxium 5-6°C
dintre temperatura apei și cea a aerului.

2) umeditatea aerului;
Poate fi determinată prin 2 metode:
a) metoda absolută;
Metoda absolută de determinare a umedității aerului este conținutul de vapori de apă din
aer exprimat în gr/m³, adică este masa vaporilor de apă pe volumul de aer;
b) metoda relativă;
Metoda relativă este raportul dintre conținutul real de vapori de apă și conținutul maxim pe
care îl absoarbe aerul de la o t° dată în echivalent de %
ϕ
ϕ=ϕ𝑠 x100%
𝑟
ϕ𝑠 variază în funcție de temperatura aerului;
𝑒
ϕ𝑟 mai poate fi determinată cu ajutorul următoarei relații ϕ𝑟 =𝐸x100% , unde
e- elasticitatea reală a vaporilor de apă
E-elasticitatea maximă a vaporilor de apă la o temperatură dată.
Elasticitatea vaporilor de apă poate fi notată în milimetri pe coloană de mercur( mm Hg).
La momentul cînd elasticitatea relativă a vaporilor de apă este egală cu 100%, se va primi ϕ
de saturație. Punctul de rouă este temperatura la care elasticitatea vaporilor de apă este egală
 cu elasticitatea maximă a vaporilor de apă, atunci se va primi condens în interiorul încăperii.
ϕ𝑠 crește odată cu temperatura sa.
3) precipitațiile;
Apa în atmosferă se găsește în următoarele forme:
a) gazoasă;
b) lichidă;
c) solidă;

Conținutul de vapori de apă în aer se numește umeditate. Evaporarea este fenomenul de întoarcere în
atmosferă sub formă de vapori a unei forme de la suprafața solului. Aparatele pentru măsurarea
precipitațiilor sunt pulvometre sau pluvigrate; date la conținutul precipitațiilor pot fi lunare, anuale sau
zilnice; unitatea de măsură este mm. Precipitațiile pot fi pozitive și negative.

4) presiunea atmosferică;
Este greutatea pe o unitate de suprafață a stratului de aer care alcătuiește atmosfera. Valoarea
medie a presiunii atmosferice la nivelul mării este de 760 mm Hg. În reprezentarea grafică a
presiunii atmosferice liniile care unesc punctele de presiune egală se numesc izobare. Variațiile
neperiodice a presiunii atmosferice sunt generate de către repartiția inegală a temperaturi în
planul orizontal condiționate cu mișcările de rotație a globului pămîntesc( mișcările aerului numit
vînt);
5) vîntul;
Este mișcarea aerului naturală într-o direcție anumită produsă de diferența de presiune într-o
anumită zonă geografică. Intensitatea vîntului- tăria lui. Viteza vîntului se poate măsura cu
ajutorul unui aparat numit animometru.
Vîntul poate fi caracterizat prin: direcție, viteză și repetabilitate. Datele selectate pentru
caracterizarea vîntului sunt indicate în СНиП 2.01.01-82 „ СТРОИТЕЛЬНАЯ КЛИМАТОЛОГИЯ И
ГЕОФИЗИКА” și sunt folosite pentru cele mai reci zile a anului( ianuarie) și cele mai calde( iulie).
Proprietățile vîntului pot fi caracterizate prin roza vînturilor pe 8 rumburi( direcții)
Vînturile sunt:
a) permanente;
b) nepermanente;
c) regulate;
d) neregulate;
Pentru RM sunt caracteristice tipurile de vînturi: ariveții și băltăreții;
Factorii determinanți ai climei sunt:
a) radiația solară;
Radiația emisă de către soare și care se propagă în spațiu sub formă de unde
electromagnetice cu o viteză egală cu viteza luminii. Cantitatea de căldură primită de
soare într-un minut de către un cm² de suprafața unui corp absolut negru este denumit
ca intensitatea radiației solare; se măsoară în W/m². Intensitatea radiației solare depinde
de starea atmosferei de înălțimea soarelui față de orizont. Pe parcursul unei zile valoarea
maximă a intensitatății radiației solare se va atinge în jurul ore 13. Radiația solară poate
fi de 3 feluri:
 1) Radiația solară directă
Care vine direct de la soare și trece prin atmosferă la o anumită suprafață;
2) Radiația solară difuză
Care se propagă( reflectă) de la bolta cerească;
3) Radiația solară reflectată
Care se reflectă de la suprafața terestră
Radiația solară difuză ajunge parțial pînă la suprafața terestră și vine din toate
punctele bolții cerești. Partea vizibilă este iluminatul natural în lipsa razelor solare
directe.
Intensitatea radiației solare se determină cu ajutorul aparatelor numite actinometre
și perhiliometri. Valorile climaterice pentru radiația solară sunt prezentate în СНиП
2.01.01-82 anexele 5,6,7. Radiația sumară va fi suma directă dintre radiația solară
directă și radiația solară difuză. Din toată radiația solară care cade pe suprafața
pămîntului 15% este absorbită de atmosferă, 43% absorbită de suprafața terestră,
42% este reflectată în spațiu de către suprafața noroasă;
b) circulația generală a atmosferei;
Este generată de mișcările mari de aer dintr-o regiune în alta și determină stările
timpului instantaneu și diferă de la o perioadă de timp la alta în cadrul unor limite ale
climei dintr-o regiune dată;
c) orografia suprafeței terestre( relieful);
Condiționează elementele meteorologice prin altitudine și aspectul ei orografic precum
prin influența directă pe care o are circulația generală a atmosferei.
d) compoziția aerului;
O influență importantă asupra climatului o manifestă în special conținutul de vapori de
apă CO2 etc. Un fenomen destul de important îl constituie poluarea atmosferei cu
deșeuri industriale ce pot produce:
 împiedicarea răcirii suprafețelor terestre pe timp de noapte;
 favorizarea producerii ceței;
 reducerea vizibilității;
 mărirea nebulozității
6) climatul luminos;
7) durata de strălucire a soarelui;
8) starea spațiului luminos( starea poluării atmosferice);
9) stratul de zăpadă;

Tema: Clima Republicii Moldova

Clima R.M. este temperat continentală și s-a format datorită intensității radiației solare, proceselor de
circulație din atmosferă și relieful. Iarna în R.M. este scurtă și blîndă. Vara este călduroasă și lungă. În
mediu pe teritoriul R.M. au fost înregistrate de la 2000-2330 ore de strălucire a soarelui pe an. În luna
decembrie durata de strălucire a soarelui poate varia de la 45-65 ore, iar luna iunie 300-340 ore.
Temperaturile medii a aerului în partea de nord sunt 8°C-9°C, iar în partea sudică 9,5°C. Cicloanele și
anticicloanele se deplasează de la Vest spre Est ceea ce formează pe timp de vară regiuni cu presiuni
înalte și vreme senină. Căderea unor cantități de precipitații se datorează deplasării spre teritoriul R.M. a
maselor de aer cald și umede dinspre oceanul atlantic și marea mediterană. Pentru perioada de iarnă
este caracterizată influența anticiclonului Siberiei din partea estică. Datorită acestui fapt pe timp de iarnă
temperaturile aerului sunt în scădere cu un cîmp de presiune înalt și timp senin, iar invazia ciclonului
arctic provoacă scăderi bruște și însemnate a temperaturii. Pe timp de iarnă diversitatea proceselor de
circulația a cicloanelor cauzează schimbarea instantanee a temperaturilor; timpul cald și uscat în
perioada de toamnă și primăvară se datoarează unui cîmp de presiuni înalte. t° aerului în perioada de
iarnă poate fi în mediu de -2°C-3°C, iar minima absolută înregistrată a fost de -31°C în partea de sud și -
36°C în partea de nord. Maximele absolute înregistrate pe teritoriul R.M. au fost de +38°C în partea de
nord a țării și de +41°C în cea de sud. t° media lunară pe perioada de vară +20°C..+25°C. Perioada fără
îngheț durează 167 zile la Nord și 193 zile la Sud. Pe perioadele lunilor noiembrie-aprilie timpul este
instantaneu și cum pot fi t° ridicate, atît și t° scăzute. Iarna predomină vînturile SE și cele sudice. Rar se
înregistrează vînturi nordice și vest-estice. În timpul rece a anului cel mai des predomină cerul acoperit
cu nouri. În lunile de iarnă numărul zilelor senine poate fi de minimum 2-3 zile, maximum 9-10 zile. Cel
mai mare număr de zile fără soare se observă în lunile decembrie și ianuarie. Cele mai mari cantități de
precipitații cad în partea de nord a RM. Umeditatea aerului poate fi de la 84% la 90% în lunile decembrie,
iar lunile de vară 42-51%. Minima înregistrată a fost de 20% în lunile iulie-august.

Clima orașului Chișinău

Iarna începe odată cu invazia maselor de aer rece dinspre NE și E care duc la scăderea t°; t°medie pentru
orașul Chișinău în ianuarie -5°C, iar cea mai scăzută a fost înregistrată la cota de -36°C. Primăvara
predomină circulația atmosferei vestice și timpul instabil. Vara este însorită, călduroasă și secetoasă. t°
medie pe luna iulie este de cca 19,5°C. Maxima înregistrată a fost de +36°C. Toamna este lungă și caldă.
Răcirea timpului se face pe baza pătrunderii cicloanelor de aer NE.

Indicii Lunile anului

meteorologici I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Depuneri 26 27 27 36 48 71 60 47 33 33 38 30
atmosferice
Umeditatea 82 81 74 61 61 64 62 62 66 73 82 84
relativă a aerului
24h
Umeditatea 76 74 62 45 45 48 45 44 46 55 74 79
medie a aerului
13h
Lumina solară h 70 79 146 201 258 297 325 307 232 168 74 54
Indicii meteorologici Lunile anului Anul
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Temperatura medie, -3,5 -2,5 2,6 9,5 15,8 19,3 21,5 20,7 15,9 10,1 3,9 -0,9 9,4
°C
Maxima absolută, °C 15 16 25 32 36 37 39 39 37 33 28 16 39
Minima absolută, °C -30 -32 -23 -9 -2 4 8 7 -1 -16 -22 -22 -32

03.08.2010

Tema: Însorirea localităților și clădirilor

Însorirea ca fenomen fizic este radierea suprafețelor clădirilor cu raze solare directe și se măsoară în
Watt/m². Durata de însorire se măsoară în ore pe zi și zile pe an. La proiectarea clădirilor de locuit și
social-culturale este foarte important o bună însorire a încăperilor. Razele solare au un efect benefăcător
asupra comfortului, activității și sănătății omului. Orientarea clădirilor este o cerință de primă necesitate
din punct de vedere a acțiunii calorice pe care o au razele solare și care contribuie la păstrarea căldurii în
încăpere în anotimpurile reci ale anului. Pentru a beneficia cît mai mult de efectele însoririi trebuie luate
în considerație diverse măsuri constructive:

a) orientarea clădirilor;
b) amplasarea clădirilor în așa fel încît ele să nu fie umbrite de către alte clădirii;
c) prevederea teraselor și balcoanelor;

Durata de însorire variază în funcție de anotimp. În orașe clădirile de locuit trebuie să fie însorite pe
perioada solstițiului de vară 22 martie - 22 septembrie minimum 2,5 ore pe zi indiferent de orele
începerii și terminării însoririi.

Pentru clădirile cu o destinație specială( sanatorii, spitale, școli etc.) timpul de însorire se recomandă
minimum 3 ore să fie pe zi. Însorirea deveni neplăcută în perioada caldă a anului. Din acest punct de
vedere este nevoie de prevăzut metode de combatere a supraîncălzirii încăperilor( copertine, jaluzele
etc). La încăperile de locuit, timpul de însorire trebuie să fie minimum 2,5 ore într-o odaie de locuit, la
apartamente cu 2-3 odăi.

La apartamentele cu 3-4 odăi, timpul de însorire se normează în 2 odăi.

La construcțiile social-culturale( muzee, biblioteci etc.) durata de însorire nu se normează, invers

trebuie de evitat însorirea sălilor de expoziție, deoarece razele solare pot avea efect negativ asupra
exponatelor. Pentru o însorire și iluminare a încăperilor trebuie să se țină cont de o corectă și rațională
amplasare a clădirilor.

Clădirile de locuit trebuie să fie orientate cu fațadele lungi spre SE sau SV( unde se află odăile de
locuit) care crează condiții favorabile pentru o activitate și un comfort termic bun. Amplasarea
încăperilor NE și NV vor avea băile, spălătoriile, garajele, depozitele, casa scării etc.
 La clădirile de învățămînt orientarea claselor de studii trebuie aleasă în așa fel încît radiația solară să
pătrundă în interiorul încăperii nu mai mult de 0.5 m, dar trebuie să fie bine însorite în afara orelor de
studii. Ferestrele trebuie să fie amplasate așa ca lumina să fie primită din partea stîngă a elevului, Deci
trebuie să fie orientate SV-SE. Pe latura NV-NE se vor amplasa: laboratoarele, biblioteca, sala de sport,
depozitele etc.

Pentru spitale saloanele bolnavilor trebuie amplasate obligatoriu cu o orientare SV-SE. Pe latura NV-
NE vor fi amplasate: farmacia, sălile de operație, camerele de radiografie, camerele pentru autopsie etc.
Cabinetele medicilor trebuie să fie orientate SV-SE-S.

Pentru clădirile administrative și comunale amplasarea va fi N-NW-NE, excepții fac: birourile,

magazinele( încăperile unde se lucrează cu publicul).

Pentru construcțiile sportive orientarea de bază este N-NV-NE, excepții fac: încăperile pentru
consultație, bazine etc.

Clădirile cu o suprafață vitrată vor tolera o orientare N-NE, iar cele industriale care au 2 suprafețe
vitrate au o orientare S și N cu o abatere de 15°. Pentru clădirile industriale este foarte important o bună
uniformitate pe tot planul de lucru a iluminatului fără ca razele solare directe să pătrundă în cîmpul
vizual al muncitorului. De regulă la clădirile industriale se folosește un iluminat orizontal.

10.03.2010

Tema: Concept de comfort termic

1) Generalități
2) Transimisia căldurii prin:
a) prin conducție;
b) convecție;
c) radiație;
3) Transmisia căldurii prin elementele de construcții în mai multe straturi;
4) Normarea coeficientului de schimb de căldură superficială

Prin comfort termic se înțelege - totalitatea condițiilor optimale necesare pentru desfășurarea vieții
fiziologice a omului în încăperea clădirilor în care condițiile impuse de anabolism și catabolism sunt
hotărîtoare. Noțiunea de comfort termic se subînțelege sub 2 premise:

a) subiectivă;
b) obiectivă;
Aceste 2 criterii nu sunt totdeauna compatibile pentru aprecierea comfortului termic, în
considerație se va lua prima noțiune.
Schimbul de căldură între om și mediu este reciproc. Rezultă că menținerea constantă a
temperaturii interne necesită condiții de echilibru care exprimă bilanțul termic al omului( căldura
produsă în organism + căldura primită din exterior = cu căldura consumată intern + căldura
cedată la exterior).
 Bilanțul termic al omului se realizează prin schimbul de căldură dintre mediu și om la nivelul pielii
care este:
a) prin conducție( contactul direct al omului cu corpurile);
b) prin convecție( între suprafața exterioară și mediul ambiant);
c) radiație( între mediu și om prin intermediul undelor calorice);
d) evaporare( cedarea căldurii de la om la mediu - transpirația);

Bilanțul termic al omului este complex. În funcție de parametrii ai omului cît și de cei ai mediului(
temperatura suprafeții în contact cu omul, temperatura suprafeții radiante, temperatura aerului
intern). Prin comfort termic se subînțelege lipsa senzației neplăcute( frig sau cald), adică reglarea
bilanțului termic fără suprasolicitarea sistemului termoregulat. Comfortul se realizează printr-un
ansamblu de măsuri în special ca protecție hidrotermică și iluminat. Protecția hidrotermică
asigură variațiile condițiilor de comfort termic în limitele admisibile și protejează construcțiile
contra agenților atmosferici contribuind la durabilitatea și exploatarea construcției.

Ecuația de conservare a energiei este M-T=C+R+E+S, M-T=A, C+R+E=B,

unde

 A- cantitatea de căldură produsă de corp;

 B-cantitatea de căldură cedată mediului ambiant;
 M- căldura produsă de metabolism;
 T- căldura ... de travaliul uman;
 S- căldura acumulată;
 C- căldura transmisă prin conducție și convecție și se exprimă prin relația C=∝( Θ𝑝 - Θ𝑖 ),
unde
Θ𝑝 - temperatura medie a pielii;
Θ𝑖 - temperatura aerului interior;
∝ - coeficient de schimb termic prin convecție;
 R- căldura transmisă prin radiație( se determină cu relația R=ρ( Θ𝑝 - Θ𝑠𝑖 ),
unde
ρ-coeficient de schimb termic prin radiație;
Θ𝑠𝑖 - temperatura la suprafața interioară a pereților;
 E- cantitatea de energie cedată de către corpul uman prin evaporare la suprafața pielii(
se determină cu relația E= β𝑟 - ( P-p),
unde
β- coeficient superficial ce ține cont de evaporare;
P- tensiunea de vapori la temperatura pielii;
p- presiunea parțială de vapori în aer;

La elaborarea calculelor hidrotermice evaporarea nu se ia în considerație și se constată că schimbările de

Θ𝑖 + Θ𝑠𝑖
căldură între corpul omenesc și încăpere depind de temperatura interioară Θ𝑅 =
2
Transmisia căldurii

Prin noțiunea de temperatură se apreciază starea de încălzire a aerului a elementelor de construcție, a

corpurilor și depinde de umeditatea aerului și de umeditatea materialelor de construcție. Dacă
temperatura variază în funcție în timp, regimul termic va fi nestaționar, iar dacă temeperatura corpului
nu variază în timp, regimul termic se va determina ca un regim staționar.

În calcule hidrotermice se va lua în considerație regimul termic nestaționar, deoarece are lor transmisia
căldurii prin elementele de construcție prin conducție, convecție și radiație. Transmisia căldurii prin
conducție are loc în corpuri solide( pereți, terase, tîmplării etc) și constă din transmisia energiei genetice
a moleculelor materialelor ce vibrează în jurul pozițiilor de echilibru. Transmisia căldurii prin convecție
are loc în mare parte la lichide și gaze și se datorează transportului de căldură prin mișcările moleculelor
fluidelor. Fenomenul intervine între elementele de construcție la interior și exterior. Transmisia energiei
prin radiație are loc sub formă de unde electromagnetice. Fenomenul de radiație intervine la idiferenți
mari de presiune și la temperaturi ridicate sau scăzute.

Transmisia căldurii prin conducție

Θ𝑠𝑖 + Θ𝑠𝑒
Θ= Sλ
𝑑

unde

q- cantitatea totală de căldură transmisă;

λ- coeficient de conductibilitate termică a materialului de construcție;

S- suprafața totală a elementului omogen;

Θ𝑠𝑖 − Θ𝑠𝑒 - temperatura interioară sau exterioară;

d- grosimea elementului de construcție

Coeficientul de conductibilitate termică( λ)- caracteristică termofizică de bază a materialelor de
construcție și reprezintă cantitatea de căldură ce trece printr-un element de construcție la suprafața de
1m² cu grosimea de 1m timp de 1h la diferența de temperaturi dintre suprafața interioară și exterioară
de 1°C. Coeficientul de conductibilitate termică( λ) se determină prin forma experimentală la laborator. λ
depinde de următorii factori:

a) structura fizică a materialelor;

b) densitatea și porozitatea materialelor( λ crește odată cu ρ materialului de construcție și
descrește cu prozitatea materialului de construcție);
c) umeditatea- caracteristică gradului condițiilor de apă în materialele de construcție( λ crește
odată cu umeditatea);

Transmisia căldurii prin convecție

Propagarea căldurii prin convecție are loc la suprafețele de contact între elementul de construcție și
fluide, deoarece temperaturile suprafețelor elementelor de construcție sunt diferite de cele ale mediului
ambiant.

𝑞𝑐 = ∝𝑐 S( Θ𝑖 − Θ𝑠𝑖 )r

𝑞𝑐` = ∝`𝑐 S( Θ𝑒 − Θ𝑠𝑒 )r

𝑞𝑐` - cantitatea de căldură primită sau cedată de un perete prin convecție;

S- suprafața elementului de conductibilitate;

∝𝑐 -∝`𝑐 - coeficienți de transfer termic prin convecție la suprafața interioară și exterioară.

Coeficientul de convecție ∝𝑐 se definește ca cantitatea de căldură primită sau cedată timp de o oră de o
suprafață de 1m² cînd diferența de temperatura și fluide nu este mai mare de 1°C.
Transmisia căldurii prin radiație

Este schimbul de căldură care are lor prin transmisia energiei radiante a suprafețelor elementelor la
interior și exterior.

q- const. 𝑞𝑟 - const.
𝑇
𝑞𝑟 = 𝐶𝑟 ( 100)

𝑞𝑟 - plusul de căldură radiantă

𝐶𝑟 - coeficient de radiație care reprezintă cantitatea de căldură radiantă de 1m² într-o oră la o
temperatură de 100°C;

T- temperatura suprafeței;

Pentru materialele de construcție coeficientul 𝐶𝑟 variază în funcție de tipul materialului de construcție și

poate fi de la 31-4,7 kilocalorii/m² oră Kelvin.

Transmisia căldurii prin elementele de construcție în mai multe straturi

Perpendiculare pe fluxul termic care are grosimea 𝑑1 , 𝑑2 , 𝑑𝑛 și coeficientul de conductibilitate termică

λ1 , λ2 , λ𝑛 transmisia căldurii prin conducție în regim staționar va fi constantă.

𝑑 𝑑 𝑑
q=λ1 ( Θ𝑠𝑖 − Θ𝑖 )= λ2 ( Θ𝑖 − Θ1 )= λ3 ( Θ1 − Θ2 )
1 2 3
 𝑑1 𝑑2 𝑑3
( Θ𝑠𝑖 − Θ𝑖 )= q ; ( Θ𝑖 − Θ1 )= q ; ( Θ1 − Θ2 )= q
λ1 λ2 λ3

𝑑 𝑑 𝑑 Θ𝑠𝑖 −Θ𝑠𝑒
( Θ𝑠𝑖 − Θ𝑠𝑒 )=q(λ1 +λ2 +λ3 ) ; q= 𝑅
1 2 3