01. SC EL M1.C1

M
MOD
DUUL
LUUL
L11 Capitolul I
SUPORT DE CURS
ELECTRICIAN ÎN CONSTRUCȚII
Cod COR: 713701
Nivelul de instruire: 2 (studii medii)
2014
Formator: ing. Gheorghe Bucătaru
INOVAREA ȘI REVITALIZAREA MEDIULUI RURAL -Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007-2013 -CONTRACT: POSDRU/135/5.2/S/126607
SUPORT DE CURS EL (M1/C1)– CALIFICAREA ”ELECTRICIAN” nivel 2,COR 713701, elaborat ing. Gheorghe Bucătaru - Formator
Pag 1 din 68
Capitolul I
Noțiuni introductive:
- Energia electrică și ”electricienii” - Pag.03
- Pag.09
- Scurt istoric
- Generalități despre producerea energiei electrice - Pag.19
- Pag. 40
- Transportul și distribuția energiei electrice
- Branșamente electrice - Pag.47
- Pag.53
- Cum acționează și cum se folosește practic
Energia electrică. Noţiuni de bază
- Pag.56
- Electricianul în construcții – profilul ocupației
- Bibliografie: - Pag.68
INOVAREA ȘI REVITALIZAREA MEDIULUI RURAL -Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 -
CONTRACT: POSDRU/135/5.2/S/126607
Pag 2 din 68
Energia electrică și ”electricienii”
Forma cea mai familiară de energie în viața noastră de zi cu zi este energia electrică.
Este nevoie de cunoștințe și abilități tehnice / științifice și de deprinderi practice solide
pentru a ”lucra” cu această energie și a face ceva util cu ea / cu ajutorul ei, fără să te pui
în pericol pe tine și pe cei din preajma ta.
Ca în orice domeniu care presupune aceleași condiții (cunoștințe tehnice și abilități practice)
practicarea unei activități utile în domeniul energiei electrice, la orice nivel de calificare, este o
inginerie. Ingineria reprezintă aplicarea cunoștințelor științifice, matematice și a experienței
practice pentru a crea obiecte și procese utile.
Ramura de inginerie care se

ocupă cu producerea,
gestionarea și utilizarea aceastei
energii, este cunoscută ca
ingineria electrică.
Acest domeniu de inginerie a

fost introdus într-un mod
organizat la mijlocul secolului al
19-lea.
Tehnologia electrică nu este la

fel de veche ca tehnologiile din
domeniul construcțiilor civile și
cele din domeniul mecancii.
Interesul în acest domeniu de studiu a crescut după ”inventarea”/ ”descoperirea” energiei

electrice. Acest lucru s-a întâmplat în iunie 1752, când Benjamin Franklin a încercat pentru
prima dată să capteze energie electrică din nori în timpul unei furtuni grele, cu ajutorul unui
zmeu.
El a efectuat cunoscuta și periculoasa experiență cu zmeul, pe care l-a lansat într-o zi din vara
anului 1752 pe un câmp din apropierea Philadelphiei,
când cerul era acoperit de nori negri de furtună. De
capătul sforii de care era ținut zmeul, Franklin a legat o
cheie metalică. Din cauza umezirii sforii de către
picăturile de ploaie, aceasta a devenit bună
conducătoare de electricitate și în momentul când,
imprudent, Franklin a apropiat un deget de cheie, s-a
produs o scânteie electrică, asemănătoare cu aceea
care apare când apropiem degetul de unul din polii
încărcați ai unei mașini electrostatice, demonstrând
Pag 3 din 68
astfel ca norii de furtună sunt încărcați cu sarcini electrice și că fulgerul este, de fapt, o scânteie
electrică mai mare.
Experiențele de acest fel, din cauza tensiunilor electrice foarte mari care apar în norii de furtună,
sunt foarte periculoase. Fizicianul Richmann, profesor la Universitatea din Sankt-Petersburg, mai
puțin norocos, a fost ucis de un trăsnet în timpul unei furtuni însoțită de descărcări electrice, în
cursul unei experiențe demonstrative de captare a sarcinilor
electrice din atmosferă, efectuată în anul 1753.
În urma succesului pe care l-a avut experiența sa cu zmeul, lui

Franklin i-a venit ideea realizării unui dispozitiv care, fixat pe
clădirile înalte, să le protejeze împotriva descărcărilor electrice din
atmosferă. Acest dispozitiv, numit de el paratrăsnet, este alcătuit
dintr-o tijă metalică verticală, legată la pământ cu un conductor de
coborâre.
Acesta a fost începutul și până în prezent tot încercăm să

cunoaștem / să înțelegem și să ”stăpânim” această energie.
”Stăpânirea” energiei electrice presupune gestionarea tuturor
aspectelor privind producerea, transmiterea, distribuirea și
utilizarea ei, iar cei care s-au implicat și dedicat acestor activități au
devenit ”electricieni” și au dezvoltat ingineria electrică. Totuși,
practicarea ingineriei electrice a devenit o ocupație numai după
1950. Ocupația are astăzi foarte multe calificări și nivele de
calificare, specializări și grade profesionale de la simplu electrician până la doctor inginer
cercetător, care pot fi parcurse în trepte ierarhice de jos în sus pentru dezvoltarea carierei
profesionale în domeniul electric. Paradoxal, această arie ocupațională s-a dezvoltat în timp de
sus în jos, adică dacă la începuturile ei, ca să instalezi un bec și să-l ”aprinzi” în
anul 1879 trebuia să fii cel puțin
cercetător și să-l și inventezi (Thomas
Alva Edison (n.11
februarie 1847 Milan, OH, SUA – d.18
octombrie 1931, West Orange, NJ,
SUA a inventat becul cu incandescență
în 1879) astăzi, același lucru poate fi
făcut de orice electrician.
Ingineria electrică este o inginerie de bază ca și cea a construcțiilor (civile) și cea mecanică,
dar are o gamă largă de subdomenii. După modernizare, multe domenii de inginerie s-au
dezvoltat din ingineria electrică, cum ar fi electronica, calculatoarele, ingineria de
Pag 4 din 68
telecomunicații și multe altele. Toate domeniile de studiu, care se ocupă în mod direct sau
indirect cu electricitatea derivă din și sunt patronate de ingineria electrică.
Indiferent de nivelul de calificare (de la simplu electrician de nivel 1 și până la inginer, doctor,
cercetător în domeniul electricității) toți cei care prestează o activitate în acest domeniu se ocupă
cu ingineria electrică.
Un electrician este un profesionist (meseriaș) pregătit pentru
domeniul instalațiilor și utilajelor electrice. El devine
competent prin pregătire profesională pentru construcția,
instalarea, întreținerea, modificarea și repararea acestora fie
că ele există în interiorul clădirilor sau sunt în exterior. În
activitatea de electrician, trebuiesc respectate o serie de
norme tehnice specifice, de standarde. Asta este verificat de
factori autorizați competenți. Electricienii pot să lucreze pentru
a monta în faza inițială un sistem electric, o instalație
electrică, sau ulterior pentru întreținerea (mentenanța)
acestora. Electricienii pot, de asemenea să fie specializați în
instalații electrice existente la bordul autovehiculelor, a
navelor maritime, aeronavelor sau a unor platforme mobile.
Un electrician este un meseriaș ce poate să își întemeieze o
firmă electrică proprie, caz în care necesită autorizare de la
instituția specializată în autorizări de acest gen, sau poate fi angajat al unei unei firme, companii
de electricitate specializată în servicii electrice. În general locul de exercitare a profesiei de
electrician este în:
 Firmă (companie) de servicii

electrice (instalații și/sau utilaje,
aparate), în domeniul instalării
și/sau întreținerii (conservării)
 Întreprindere (firmă) de producție
(industrială, economică etc.)
 Întreprindere (companie) de
furnizare și distribuție de energie
electrică
 Firmă (companie) comercială cu
profil tehnic electric
Competențe și capabilități
Electricienii trebuie să dispune de
capacități profesionale care să le faciliteze:
Pag 5 din 68
 Montare de instalații și rețele electrice conform documentațiilor tehnice
 Instalare și punere în stare de funcționare a
aparatelor, mașinilor și utilajelor electrice la parametrii
lor normali de funcționare
 Efectuare de revizii tehnice, întreținere și reparații la
instalații, mașini, utilaje electrice
 Efectuare de întreținere și reparații la instalații
automatizate
 Executare de modificări și recondiționări tehnice la
instalații electrice
 Executare de măsurători electrice după instalări
și/sau reparații la mașini și utilaje, cât și apreciere a
stării lor tehnice
Tendință profesională
Datorită creșterii complexității în câmpul de activitate,
prin elemente de tehnologie ridicată, se constată
(negeneralizat) includerea în domeniul competenței de
electrician a unor elemente de tehnică electronică.
Deasemenea, unele activități din domeniul tehnicilor de
telecomunicații, pot fi incluse în câmpul de competență
profesională a electricienilor, bineînțeles printr-o
adecvată instruire. Totuși, rămâne o deosebire clară în
ceea ce privește programele de instruire a
electricienilor și electroniștilor, și consecvent între competențele lor profesionale ulterioare.
Obiecte ale profesiei

Concret, electricienii instalează, întrețin, (mențin în
stare de funcționare) instalații și utilaje electrice.
Deasemenea ei instalează, întrețin (conservă) și
repară aparate electrice și mijloace de funcționare
electrică cum ar fi:
 Aparate și elemente de conectare și

comutare electrică
Pag 6 din 68
 Aparate industriale și comerciale cu
funcționare electrică
 Mașini electrice, motoare electrice
 Prize electrice de contact și prize electrice
de legături
 Corpuri de iluminat electrice, lămpi electrice
 Aparatură de uz casnic
Unelte (scule) necesare

Pentru efectuarea lucrărilor la și pentru instalații și
mașini electrice, electricienii folosesc scule
adecvate scopului și împrejurărilor, care contribuie
la asigurarea calității lucrărilor și (unele dintre ele)
la protecția tehnicianului:
 Clești diferiți: clește universal (patent), clește de tăiat lateral, clește cu vârf (ascuțit), clește
de dezizolare
 Șurubelnițe de diferite mărimi și forme ale capului activ; șurubelnițe izolante
 Ciocan de lipit conductori (letcon)
 Freză de perete (zid), mașină de găurit
portabilă
 (Instrument) Aparat de măsurare a
tensiunilor, curenților, rezistențelor
electrice (AVOhmmetru). Acesta trebuie

periodic verificat.
Uneltele electricianului trebuiesc folosite doar
pentru lucrările adecvate, care nu le
suprasolicită și deci nu le afectează negativ
calitățile specifice.
Pag 7 din 68
Echipament de protecție
Electricienii poartă pe timpul efectuării lucrărilor echipament de protecție: pantaloni de protecție,
mănuși de protecție izolante, cizme de protecție izolante, ochelari contrapraf, ochelari anti-
scânteie (electrică) ș.a. Echipamentul de protecție specific (mănuși, cizme, clești izolanți) trebuie
periodic verificat și notificat de o autoritate tehnică competentă, care cofirmă (sau nu) calitatea
lui.
Curenți slabi, curenți tari, înalte tensiuni

Câmpul de activitate al electricienilor
cuprinde de obicei domeniul curenți slabi și
curenți tari. Pentru domeniul tensiunilor
înalte este necesară autorizare și instruire
specială adecvată. Cele trei domenii de curenți (lucru) se caracterizează specific astfel:
 Instalații electrice de curenți slabi: unde tensiunea de lucru nu este (de regulă) mai mare
de 24 de Volți
 Instalații electrice de curenți tari: unde tensiunea electrică nominală este mai mare decât
24 V, dar nu depășește limita de 1.000 V
 Instalații și rețele de înaltă tensiune sunt cele cu tensiune electrică mai mare de 1.000 V.
Pag 8 din 68
Scurt istoric
Benjamin Franklin în 1752, a fost primul om care a încercat să utilizeze
energia electrică din norii de furtună folosind un zmeu în timpul unei
noapși furtunoase.
În 1780, Luigi Galvani a fost surprins când a

văzut că piciorul unei broaște moarte s-a răsucit
când a fost atins cu o baghetă de argint și
cupru. El a înțeles greșit motivul real, gândindu-
Benjamin Franklin se că electricitatea a venit de la piciorul broaștei
(n. 17 ianuarie 1706, Boston - în sine, și a denumit-o ”energia electrică a
d. 17 aprilie 1790) animalelor”.
După inventarea în 1800 de către Alessandro

Luigi Galvani (n. 9
Volta a celulei voltaice ca cea mai simplă septembrie 1737, Bologna,
metodă de producere a energiei electrice dintr-o Italia — d. 4 decembrie 1798,
reacție chimică, a avut loc o adevărată revoluție Bologna)
în acest domeniu și istoria ingineriei electrice s-a schimbat complet din
acest moment. Volta a inventat pila electrică, iar numele său a fost dat
unității de tensiune electrică (volt).
Alessandro Volta (n.18
André-Marie Ampère a fost un fizician
februarie 1745, Como, Italia -
d.5 martie 1827) și matematician francez. A descoperit legea
interacției curenților electrici (1820) și a propus ipoteza curenților
moleculari pentru explicarea magnetismului corpurilor, fiind
considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului.
André-Marie Ampère (20

Este inutil să spunem că cele mai multe dintre teoriile, pe care este ianuarie 1775 – 10 iunie 1836))
construit acest domeniu de inginerie, sunt
legate de electromagnetism. Legea a
electromagnetismului a fost inventată /
descoperită de Michael Faraday în anul 1831.
Această lege este cunoscută drept Legea
Faraday a inducției electromagnetice.
Relația dintre curent și tensiune într-un

Michael Faraday (22
conductor a fost deja stabilită de Georg Ohm,
în 1827. Aceasta este legea lui Ohm. Georgh Simon Ohm (n. 16
sept 1791-25 august 1867)
martie 1789, – d. 6 iulie 1854)
fizician și chimist englez
fizician și educator german
Pag 9 din 68
Pe baza acestor două teorii a început dezvoltarea tehnologiei electrice. În experimentul său cu
inducția electromagnetică, Michael Faraday a proiectat de fapt modelul de bază al unui
mecanism electric rotativ (motorul electric).
În 1873, James Clerk Maxwell, a publicat celebrul său articolul / de fapt
o carte completă despre magnetism și electricitate.
Acesta a constat din patru părți - Electrostatică, elecrocinetică,
Magnetism, si electromagnetism - care urmau să fie citite în același timp.
Această ”carte” a fost o mare sursă de inspirație pentru mulți oameni de
știință. Aceasta a inspirat în mare măsură descoperirea făcută de Hertz
privind transmisia radio, în 1888, din care au apărut apoi tehnici de
televiziune, radar și microunde.
Teoria lui Maxwell a fost totuși ignorată aproape 20 de ani deoarece se
James Clerk Maxwell (n.13
baza pe multă matematică (patru ecuații cu derivate parțiale) și astfel
iunie 1831 d.5 nov. 1879) teoria a fost foarte greu de înțeles, fapt
fician teroretician scoțian agravat și de o lipsă de confirmare
experimentală. Fizicienii considerau matematica prea confuză și
matematicienii se luptau cu limbajul fizicii prea neclar folosit
pentru a explica relațiile matematice. Problema a fost că teoria a
fost incredibil de dificil de a fi vizualizată și nu a avut nici un
avantaj evident asupra explicațiilor în stil newtonian. Ca să fie
acceptată această teorie a trebuit să se accepte ideea că lumea
”mecanică”, pe care oamenii de știință o ”înțelegeau” / ”știau”,
coexistâ cu câmpul continuu. Acest lucru a fost prea abstract Heinrich Rudolf Hertz (22.02.1857-
pentru majoritatea și a fost nevoie de o generație înainte ca 01.01.1894) a fost un fizician german
teoria lui Maxwell să fie utilizată pe scară largă, fiind valorificată la dezvoltarea teoriilor lui
Einstein, Hertz și alții. În 1887, Hertz a realizat în cele din urmă adevărul teoriei după
confirmarea experimentală.
Heinrich Rudolf Hertz (22.02.1857-01.01.1894) a fost un fizician german care a dovedit primul
în mod concludent existența undelor electromagnetice prezise/descoperite teoretic de teoria
electromagnetica a lui James Clerk Maxwell privind natura luminii. Hertz a demonstrat teoria
construind inginerește instrumente pentru a transmite și primi impulsuri radio, folosind proceduri
experimentale care au exclus toate celelalte fenomene cunoscute până
atunci privind transmisia fără fir. Unitatea de măsură pentru frecvență -
cicluri pe secundă - a fost numită "Hertz", în onoarea lui.
Werner von Siemens fondatorul Companiei multinaționale de inginerie

și electronică germană Siemens, a adus contribuții mari în perioada de
început din istoria ingineriei electrice. El a fost un mare inventator și
dezvoltator. Fondează în anul 1847 împreună cu un alt industriaș,
Halske, Societatea Siemens-Halske cu obiect de activitate instalarea
Werner von Siemens (1816- liniilor telegrafice.
1892)
Pag 10 din 68
Are mari contribuții în domeniul mașinilor și acționărilor electrice cum ar fi: indusul în dublu
T care a crescut randamentul generatoarelor și motoarelor electrice (1856), primul alternator
electric (1878), principiul autoexcitației generatoarelor de curent continuu (1867), principiul
reversibilității mașinilor electrice (1867).
A construit primul tramvai cu alimentare electrică prin cele două șine (1870), prima locomotivă
electrică(1879), și primul război de țesut cu acționare electrică (1879).
Siemens este cel care propune watt-ul ca unitate de putere (1882). De asemeni el este cel
care dă denumirea de electrotehnică pentru electricitatea tehnică.
Alte invenții de importanță majoră în electrotehnică și nu numai: aparat telegrafic indicator cu
întrerupere automată (1846); folosirea gutapercii ca material izolant (1847), folosită ulterior la
fabricarea primelor cabluri submarine de telegrafie; semnalizatorul electric de incendiu (1848);
cuptorul cu arc electric pentru oțelării (1878); pirometrul cu rezistență pentru măsurarea
temperaturilor înalte (1880); ascensorul cu acționare elctrică (1880); fotometrul cu seleniu
(1887).
Siemens-ul este,în Sistemul internațional de unități, SI, unitatea de măsură
pentru conductanță și admitanță,
mărimi inverse ale rezistenței electrice.
Simbolizat, siemensul se reprezintă prin
litera S. Din definirea de mai sus se
deduce, că siemensul este unitate de
măsură inversă ohmului, unitatea de
măsură a rezistenței electrice. A 14-a
Conferință Generală de Măsuri și
Greutăți a aprobat adăugarea
Siemensului ca o unitate derivată în
1971.
CONDUCTOMETRU
Unitatea este denumită în cinstea
lui Ernst Werner von Siemens. Ca și în fiecare unitate din SI al cărui nume este derivat din
numele propriu al unei persoane, prima literă a simbolului său este S majusculă; Pentru un
element conductor sau semiconductor cu rezistență electrică R, conductanța G este definit ca
unde I este curentul electric prin obiect și V este tensiunea

electrică (diferența potențialului electric) de peste obiect.
Unitatea siemens pentru conductanța G este definit prin
unde Ω este ohm, A este ampere și V este volt.
Pag 11 din 68
Pentru un dispozitiv cu o conductanța de unu siemens, curentul electric prin dispozitivul va
crește cu un amper pentru fiecare creștere cu un volt de potențiala diferență electrică din
dispozitiv. Conductanța unui rezistor cu o rezistență de cinci ohmi, de exemplu, este (5 Ω)−1,
care este egală cu 200 mS.
Un alt mare contribuitor la dezvoltarea ingineriei electrice a fost Sir
Thomas Edison. Îl știm cu toții ca inventator al becului electric (cu
incandescență) în anul 1879. Această invenție a fost o revoluție. El a
fost, de asemenea, constructorul primei rețele electrice de alimentare
în lume.
Edison a fost un inventator prolific, care deținea 1093 patente de
invenție în SUA, pe numele său, precum și mai multe brevete în
Regatul Unit, Franța și Germania. Mai important decât numărul de
brevete ale lui Edison, este impactul invențiilor sale, pentru că Edison
a inventat nu numai lucruri, invențiile sale au stabilit industrii majore
Thomas Alva Edison (Februarie
noi, în special, iluminatul electric și utilitățile de putere, înregistrarea de
11, 1847 – Octombrie 18, 1931) sunet și imagini în mișcare. Invențiile lui Edison au contribuit la
comunicarea de masă și, în special, la dezvoltarea telecomunicațiilor.
Deși au existat atât de multe invenții și lucrări de cercetare înainte de 1882, studiul energiei
electrice nu a fost recunoscut ca un domeniu distinct de inginerie. În acel an (1882), ingineria
electrică a fost introdusă ca o ramură separată de inginerie de către Universitatea TU Darmstadt
din Germania. Acesta a fost începutul pentru a studia ingineria electrică ca un grad profesional.
În acel an Edison a început prima lucrare de alimentare electrică din lume organizată ca o
afacere (similară cu țesătoria, construcția de case etc.), alimentare de la o sursă de CC la 110V.
Inițial, un total de 59 de case din Manhattan au fost conectate la rețeaua sa.
Atunci au apărut și primii ”electricieni” care puteau presta o meserie specifică plătită.
Deși, curentul alternativ fusese deja utilizat în Europa în anul 1850 de

către Guillaume Duchenne, acesta nu a fost încă distribuit comercial.
Guillaume-Benjamin-Amand Duchenne (de Boulogne) (17.09.1806,

în Boulogne-sur-Mer – 15.09.1875, la Paris) a fost un neurolog
francez care a reînviat cercetările lui Luigi Galvani și a contribuit
foarte mult la avansarea științei electrofiziologie. Epoca neurologiei
moderne s-a dezvoltat pe baza înțelegerii de către Duchenne a
conductivității căilor neuronale, pe baza revelațiilor sale privind efectul
Guillaume-Benjamin-Amand
leziunilor pe aceste structuri și inovațiile sale de diagnosticare, inclusiv Duchenne (de Boulogne)
biopsia țesutului profund, testele de conductivitate a nervilor (NCS), și (17.09.1806, în Boulogne-sur-
fotografia clinică. A folosit curentul alternativ pentru a administra Mer – 15.09.1875, la Paris)
șocuri electrice sub piele, cu electrozi ascuțiți pentru a stimula mușchii
Pag 12 din 68
Mai mult decât atât, el este considerat ca fiind unul dintre dezvoltatorii electro-fiziologiei și
electro-terapeuticii. Prin electricitate, de asemenea, el a stabilit că zâmbete rezultate din
adevărata fericire utilizează nu doar muschii gurii, dar și pe cei ai ochilor. Astfel de zâmbete
"autentice", sunt cunoscute sub numele de ”zâmbete Duchenne”, în onoarea sa. El este, de
asemenea, creditat cu descoperirea ”distrofiei musculare Duchenne”.
George Westinghouse, un antreprenor și inginer american, în cele din urmă și-a dat seama de
avantaje și s-a implicat și a susținut financiar dezvoltarea rețelelor de curent alternativ. Până la
sfârșitul secolului al XIX-lea au devenit populare rețelele de transmisie și de distribuție a puterii
de curent alternativ și acestea au început să domine sistemele de
distribuție de curent continuu.
George Westinghouse, Jr. a inventat frâna pneumatică de cale
ferată și a fost un pionier al industriei electrice. Westinghouse a fost
unul dintre principalii rivali lui Thomas Edison, în implementarea
timpurie a sistemului american de energie electrică. Sistemul lui
Westinghouse în cele din urmă a triumfat asupra insistenței lui Edison
de a folosi curentul continuu în rețelele de distribuție. În 1911
Westinghouse a primit Medalia Asociației Edison "Pentru realizările
George Westinghouse, Jr.
(06.10.1846-03.12.1914)
meritorii în legătură cu dezvoltarea sistemului de curent alternativ." A
purtat un adevărat ”război al curentului electric” cu Edison (care a
încercat să demonstreze că AC este periculos apelând la exemplul ”scaunului electric”)pe care l-
a câștigat.
După dezvoltarea rețelelor de distribuție (AC), energia electrică a ajuns la consumatori. După ce
electricitatea ajunge la consumator, aceasta este utilizată pentru a alimenta diferite ”aparate”
care funcționează pe bază de electricitate.
Atunci s-au înmulțit și diversificat/specializat ”electricienii”, care au avut de lucru din plin.
Ingineria electrică este de asemenea implicată în inventarea și dezvoltarea de astfel de

”aparate electrice” / ”echipamente electrice” industriale și casnice la folosite / operate de
utilizatorul final / consumatorul de energie electrică final.
De atunci și până astăzi practic a ”explodat” numărul inventatorilor în

domeniul ingineriei electrice. Mulți oameni de știință și ingineri s-au
implicat în inventarea și dezvoltarea de astfel de echipamente. O nouă
fereastră a fost deschis în istoria ingineriei electrice.
Totuși mai amintim câțiva ”inventatori” deosebiți care au marcat cursul

istoriei ingineriei electrice:
In 1895, Nikola Tesla a transmis semnal de frecvență radio pe o
distanță de optzeci kilometri și a dezvoltat emițătoare radio.
Nikola Tesla (n. 10 iulie 1856, Croatia, pe atunci în Imperiul Austro- Nikola Tesla (n. 10 iulie 1856,
d. 7 ianuarie 1943)
Ungar -d. 7ianuarie 1943, NewYork)a fost un inventator, fizician, inginer
Pag 13 din 68
mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale.
Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință ai sfârșitului de secol
XIX și începutului de secol XX. Invențiile, precum și munca teoretica ale lui Tesla au pus bazele
cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent
alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent
alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială
In 1897, tubul catodic a fost inventat de Karl Ferdinand Braun și

dezvoltarea tehnologiei de televiziune a început.
Karl Ferdinand Braun (n. 6 iunie 1850, Fulda, Hesse-Kassel - d. 20
aprilie 1918, Brooklyn, New York) a fost fizician și inventator german,
profesor universitar la Strasbourg, laureat al Premiului Nobel pentru
Fizică pe anul 1909 împreună cu Guglielmo Marconi, pentru
contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir. Braun s-a născut în
Fulda, Germania, și a studiat la Universitatea din Marburg și a primit
titlul de doctor de la Universitatea din Berlin în 1872. În 1874 el a
descoperit că un semiconductor construit prin punct de contact
redresează curentul alternativ. El a devenit director al Institutului de
Karl Ferdinand Braun (n. 6
iunie 1850, d. 20 aprilie 1918)
Fizica si profesor de fizica la Universitatea din Strassburg în 1895.
In 1897 el a construit primul tub catodic (CRT) și osciloscopul
cu tub catodic cu raze. Tehnologia CRT a fost înlocuită astăzi de tehnologii cu ecran plat (de
exemplu, ecran cu cristale lichide (LCD), diode emițătoare de lumină (LED-uri) și ecranele cu
plasmă) pentru televizoare și monitoare de calculator. Tubul catodic cu raze (CRT) este în
continuare numit "tub Braun" în țările vorbitoare de limbă germană (Braunsche Rohre) și în
Japonia
Willis Haviland Carrier (26 noiembrie 1876 - 07

octombrie,1950) a fost un inginer american, cel mai bine
cunoscut pentru inventarea instalației de aer conditionat
modernă.
În Buffalo, New York, pe 17 iulie 1902, ca răspuns la o
problemă de calitate, cu care se confrunta compania
Sackett-Wilhelms Litografiere & Publicații din Brooklyn,
Willis Carrier a prezentat desene pentru ceea ce a Willis Haviland Carrier (26 noiembrie 1876 - 07
devenit recunoscut ca fiind primul sistem de aer octombrie,1950)
condiționat modern din lume. Instalarea acestuia în 1902 a marcat nașterea sistemului de aer
condiționat din cauza adăugării controlului al umidității, care a condus la recunoașterea de către
autoritățile în domeniu că aerul condiționat trebuie să efectueze patru funcții de bază:
. 1) Controlul Temperaturii; . 2), Controlul Umidității; . 3) controlează circulația aerului și
ventilația; 4.) Curăță aerul.
După mai mulți ani de îmbunătățiri repetate și testarea pe teren a instalație, la 02 ianuarie 1906,
Carrier a primit brevetul US nr 808897 pentru inventia sa, pe care el a numit-o "Aparat pentru
Pag 14 din 68
tratarea aerului". A fost primul aparat de aer conditionat de tip pulverizare din lume. Acesta a fost
conceput pentru a umidifica sau dezumidificarea aerul, încălzind apa pentru umidificare și
răcind-o pentru dezumidificare.
În 1941, Konrad Zuse a prezentat prima formă a unui calculator electromecanice programabil.
Konrad Zuse (n 22iunie 1910, Berlin,d.18 decembrie 1995,
Hünfeld lângă Fulda) a fost un inginer german, pionier al
informaticii.
Cea mai mare realizare a sa a fost primul calculator funcțional
programabil și Turing-complet, Z3, care a fost pus în funcțiune în
mai 1941. A primit premiul Werner-von-Siemens-Ring în 1964
pentru Z3. Mare parte din activitatea sa timpurie a fost finanțată
de familie și de comerț, nefiind aproape deloc ajutat de guvernul
nazist.
Mașina de calcul S2 a lui Zuse este considerată a fi primul
Karl Ferdinand Braun (n. 6 calculator controlat de proces. În 1946 el a proiectat un limbaj de
iunie 1850, d. 20 aprilie 1918) programare de nivel înalt, Plankalkül. Zuse a înființat una din
primele sale afaceri în domeniul calculatoarelor la 1 aprilie 1941
(Zuse Ingenieurbüro und Apparatebau). Această companie a construit apoi Z4.
Din cauza celui de al Doilea Război Mondial, munca lui Zuse a rămas neobservată în afara
Karl Ferdinand Braun (n. 6
Germaniei.
iunie 1850, Prima influență
d. 20 aprilie 1918) documentată a activității sale asupra unei companii americane a fost
interesul dat de IBM patentelor lui în 1946.
Există replici ale mașinilor Z3 și Z4, în Deutsches Museum din München.
Deutsches Technikmuseum Berlin din Berlin are și el o expoziție dedicată lui Zuse, în care sunt
expuse douăsprezece mașini ale lui, inclusiv o replică a calculatorului mecanic Z1, câteva
documente personale, printre care una din specificațiile limbajului Plankalkül, și câteva picturi ale
lui Zuse.
În 1943, Tommy Flowers a produs primul prototip de calculator

digital programabil.
Thomas "Tommy" Harold Flowers (22 decembrie 1905 - 28
octombrie 1998) a fost un inginer britanic. În timpul celui de-al
doilea război mondial, Flowers a proiectat ”Colossus”, primul
calculator electronic programabil din lume, pentru a ajuta la
descifrarea mesajelor germane criptate
Flowers, fiul unui zidar, în timp ce efectua o perioadă de ucenicie
în inginerie mecanică la Royal Arsenal, Woolwich, a luat cursuri
Thomas "Tommy" Harold Flowers
searale la Universitatea din Londra pentru a obține o diplomă în (22 dec. 1905 - 28 octombrie 1998)
inginerie electrică. În 1926, a intrat în ramura de telecomunicații
Pag 15 din 68
de la General Post Office (GPO), și s-a mutat pentru a lucra la statia de cercetare de la Dollis Hill
în nord-vestul Londrei, în 1930. Din 1935 incoace, el a cercetat posibilitatea de utilizare de
echipamente electronice pentru centrale telefonice. Prin 1939, el a fost convins că un sistem
complet-electronic ar fi fost posibil pentru comutații automate în centralele telefonice. Această
experiență în comutație electronică s-a dovedit crucială pentru proiectarea calculatorului său, în
timpul celui de-al doilea război mondial.
Primul contact al lui Flowers cu efortul ”spărgătorilor de coduri” de comunicație din timpul
războiului a venit în februarie 1941, atunci când directorului său, W Gordon Radley i s-a cerut
ajutorul de către Alan Turining (un șef al serviciilor de decodare ale armatei). Turing ar fi vrut ca
Flowers să construiască un decodor pentru o ”mașină” numită ”Bombe” pe bază de relee, pe
care Turing a dezvoltat-o pentru a ajuta la decriptarea codurilor germanilor Enigma. Deși
proiectul pentru decodor a fost abandonat, Turing a fost impresionat cu munca făcută de
Flowers la proiectarea decodorului, iar în februarie 1943 el l-a prezentat pe Flowers lui Max
Newman, care conducea un proiect de a automatiza o parte din criptanaliza cifrului Lorenz.
Acesta (cifrul Lorenz) era un cifru german de nivel înalt generat de un teleimprimator în linie,
mașina de cifru SZ40/42, unul din sistemele lor "Geheimschreiber" (scriitor de texte secretizate),
care a fost numit "Tunny" de către britanici. A fost un sistem mult mai complex decât Enigma;
procedura de decodare implica încercarea de atât de multe variante / posibilități încât era
imposibil sa faci acest lucru manual. Flowers și Frank Morrell (care lucra de asemenea, la
Dollis Hill), au proiectat Heath Robinson, prima mașină proiectată pentru a decripta cifrurile
Lorenz sau "pește" generate tot de o ”mașină”.
Flowers a propus un sistem electronic, pe care el l-a numit ”Colossus”, folosind, probabil, 1.800
de ”lămpi” / diode = supape termionice (tuburi vidate), și având doar o bandă de hârtie în loc de
două (care ar fi necesitat sincronizarea), prin generarea de modele de roți pe cale electronică.
Deoarece cel mai complicat dispozitiv electronic anterior a folosit aproximativ 150 de lămpi /
valve, unii au fost sceptici că sistemul ar fi de încredere. Flowers a replicat că sistemul telefonic
britanic folosește mii de supape și este fiabil, deoarece componentele electronice au fost operate
într-un mediu stabil al circuitelelor pe tot timpul. Managementul Bletchley Park nu s-a convins, cu
toate acestea, și mai degrabă l-a încurajat pe Flowers pentru a continua pe cont propriu. El a
făcut acest lucru, oferind o mare parte din fondurile pentru proiect el însuși.
La data de 02 iunie 1943, Flori a fost făcut membru al Ordinului Imperiului Britanic.
Flowers a câștigat sprijinul deplin pentru proiectul său de la directorul de la Dollis Hill, WG
Radley. Având aprobată cea mai mare prioritate pentru achiziționarea de piese, echipa extrem
de dedicată lui Flowersi, de la Dollis Hill a construit prima mașină în 11 luni. Acesta a fost numit
imediat "Colossus", de către personalul Bletchley Park pentru proporțiile sale imense. Mark 1
Colossus operat de cinci ori mai rapid și a fost mai flexibil decât sistemul anterior, pe nume
Heath Robinson, care a folosit comutatoare electro-mecanice. Primul Mark 1, cu 1500 de valve,
a funcționat la Dollis Hill în noiembrie 1943, iar apoi la Bletchley Park, în ianuarie 1944.
Pag 16 din 68
Un nou ”computer”, Mark 2 a fost reproiectat folosind 2,400 supape, iar reproiectarea a început
înainte ca primul computer să fi fost terminat, anticipând nevoia de calculatoare suplimentare.
Primul Mark 2 Colosul a intrat în serviciu la Bletchley Park, la 1 iunie 1944, și a produs imediat
informații vitale pentru iminenta debarcare D-Day planificată pentru luni, 5 iunie (amânată 24 de
ore din cauză de vreme rea). Flowers a descris mai târziu o întâlnire crucială între Dwight D.
Eisenhower și personalul său la 5 iunie, în care un curier a intrat și i-a înmânat lui Eisenhower o
notă care rezuma o decriptare făcută de ”Colossus”. Această decriptare a confirmat faptul că
Hitler nu a vrut trupe suplimentare mutate în Normandia, deoarece el a fost convins că
pregătirile pentru debarcarea din Normandia au fost o diversiune. După ce a citit decriptarea,
Eisenhower și-a anunțat personalul său: "Mergem mâine." Anterior, un raport de la feldmareșalul
Rommel care asigura apărarea în zona de vest a fost decodificat de către ”Colossus”. și a
relevat că una dintre locațiile alese ca zonă de aterizare de către o divizie de parașutiști SUA era
de fapt o bază pentru o divizie de tancuri germane. După aflarea acestei informații decriptate de
”Colossus”, zona de aterizare a fost schimbată.
În 1946, Percy Spencer a inventat cuptorul cu microunde.

Percy Lebaron Spencer (19.07.1894-08.09.1970) a fost un
inginer american și inventator. El a devenit cunoscut ca
inventator al cuptorului cu microunde.
La vârsta de 18 ani, Spencer a decis să se înroleze în Marina
SUA după ce a devenit interesat de comunicații fără fir auzind
despre operatorii de comunicații fără fir de la bordul Titanicului,
atunci când acesta s-a scufundat. În timp ce era în Marină, el s-
a autoinstruit și s-a făcut un expert în tehnologie radio: "Tocmai
am făcut rost de o mulțime de manuale și am învățat în timp ce
am fost de gardă în carturile de noapte." El, de asemenea,
Percy Lebaron Spencer
ulterior, a învățat de unul singur trigonometrie, calcul, chimie, (19.07.1894-08.09.1970)
fizică, și metalurgie, printre alte subiecte.
Prin 1939 Spencer a devenit unul dintre cei mai mari experti din lume în proiectarea radarului cu
tuburi (electronice). Spencer lucra acum la Raytheon, un furnizor pentru Departamentul de
Apărare al Statelor Unite, în calitate de șef al diviziei tuburi (electronice) de putere. În mare parte
datorită reputației și expertizei sale, Spencer a reușit să ajute compania Raytheon să câștige un
contract de la guvern pentru a dezvolta și produce echipamente de luptă radar pentru Radiation
Laboratory MIT. Acest lucru a fost de o importanță uriașă pentru Aliați și a devenit al doilea cel
mai mare proiect prioritar al armatei în timpul celui de-al doilea război mondial, după Proiectul
Manhattan (Proiectul Manhattan a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (bomba
atomică) în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial de către Statele Unite ale Americii, Regatul
Unit și Canada. Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se referă
anume la perioada 1941–1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al
Armatei SUA, sub adminstrația Generalului Leslie R. Groves. Cercetarea științifică a fost
condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer.). La acea vreme, magnetroane (Tub
Pag 17 din 68
electronic (folosit în special ca generator de oscilații de înaltă frecvență) în care intensitatea
curentului de electroni este comandată printr-un câmp magnetic exterior.) au fost folosite pentru
a genera semnalele de microunde radio, care sunt mecanismul de bază pentru un radar, și se
produceau la Raytheon într-un ritm de 17 pe zi. În timp ce lucra acolo, Spencer a dezvoltat o
modalitate mai eficientă de a le produce, prin ștanțare și apoi lipirea împreună a pieselor de
magnetron, în comparație cu folosirea de piese prelucrate integral. El a prevăzut, de asemenea,
creșterea personalului de la 15 de angajați la 5.000 pe parcursul următorii câțiva ani.
Îmbunătățirile sale au fost printre cele care au crescut producția de magnetroane la 2.600 pe zi.
Pentru activitatea sa, el a fost distins cu Premiul Distinguished Serviciul Public de către US Navy.
Într-o zi în timp ce construirea magnetroane, Spencer stătea în picioare în fața unui ansamblu
de radar activ, atunci când a observat că batonul de bomboane pe care îl avea în buzunar s-a
topit. Spencer nu a fost primul care a observat aceast fenomen / lucru, dar el a fost primul care l-
a investigat. El a decis să experimenteze folosind alimente, inclusiv boabe de porumb, care au
devenit primelel popcorns la microunde din lume. Într-un alt experiment, un ou a fost plasat într-
un ceainic, iar magnetronul a fost plasat direct deasupra acesteia. Rezultatul a fost că oul a
explodat în fața unuia dintre colaboratorii săi, care se uita în ibric pentru a observa. Spencer a
creat apoi primul cuptor cu microunde adevărat prin atașarea unui generator de câmp
electromagnetic de înaltă densitate la o cutie de metal închisă. Magnetronul emitea microunde
în cutia de metal care bloca orice scăpare, pentru a permite experimente controlate și în condiții
de siguranță. Apoi, el a pus diferite produse alimentare în cutie, apoi în timp ce observa efectele
monitoriza temperaturile.
Raytheon a depus un brevet pe 08 octombrie 1945 pentru un cuptor de gătit cu microunde, în

cele din urmă numit Radarange. În 1947 primul cuptor cu microunde comercial a fost produs,
avea cam 2 metri înălțime, cântărea aproximativ 375 kg, si costa intre 2.000 dolari si 3.000
dolari. Abia în 1967, primul cuptor cu microunde relativ accesibil ca preț ($ 495) și de dimensiuni
rezonabile a fost disponibil pentru vânzare.
Spencer a devenit Senior Vice President și membru senior al Consiliului de Administrație la
Raytheon. El a primit 300 de brevete în cursul carierei sale acolo, unde o clădire are numele în
onoarea lui. Alte premii și realizări ale lui Spencer includ: Distinguished Service Award Public,
membru al Institutului de Radio Engineers, Fellowship al Academiei Americane de Arte si Stiinte,
precum și un doctor onorific la Universitatea de Stiinte din Massachusetts, în ciuda faptului că nu
a avut nici un fel de educație formală și nu a fost învățat despre asta de către nimeni.
Pentru invenția sa, Spencer nu a primit drepturi de autor, dar el a fost plătit o singură dată cu o
primă de 2.00 dolari la Raytheon, aceeași plată simbolică compania a făcut-o tuturor
inventatorilor aflați pe statul de plată de la acea dată pentru brevete ale companiei.
În fiecare zi există noi invenții și evoluții în ingineria electrică și în tehnologie.
Pag 18 din 68
Generalități despre producerea energiei electrice
hidrocentrale
Baraj hidroelectric tipic
Generatoarele (mari, nu-i așa?) din

această imagine sunt cheia pentru
obtinerea de energie electrică de la
apa care cade/curge prin cădere
(putere hidraulică). Acestea sunt
motoare electrice foarte mari care
conțin magneți și fire, destul de similare cu orice motor electric mic, cum ar fi motorul electric de
la un mixer. Sub aceste generatoare este ax din metal legat la o elice care-l pune în mișcare de
rotație datorită apei care curge peste paletele eliccei.
Pag 19 din 68
Elicea este rotită de apă, axul fixat de elice se rotește și el, care apoi la rândul lui rotește partea
componentă din generator numită rotor care este prinsă de ax, și în statorul generatorului se
produce energie electrică. Cea mai mare parte din energia electrică disponibilă și folosită în lume
este produsă într-un mod similar - generatoarelor nepăsându-le cu adevărat ce este folosit
pentru a le roti arborele. Forța de rotație pentru ax este asigurată de exemplu în Centrale
electrice pe bază de cărbune de aburul produs prin arderea cărbunelui care încălzește și
vaporizează apa în cazane pentru a produce aburul, care acționează paletele unei turbine cu
abur ce rotește arborele generatorului electric; centrale nucleare folosesc combustibil nuclear
pentru a încălzi și transforma apa în abur.
Teoria centralelor hidroelectrie presupune construcția unui baraj pe un râu mare, care are
o cădere mare de nivel. În spatele barajului, într-un lac de acumulare (rezervor) se stochează o
mulțime de apă. În partea inferioară a barajului (sub baraj) este o priză de prelevare a apei din
rezervor. Gravitatea provoacă căderea apei / curgerea cu viteză a apei printr-un tunel de
scurgere / de fugă din interiorul barajului. La sfârșitul tunelului de scurgere / de fugă există o
elice de turbina, care este rotită de apa curgătoare. Arborele turbinei urca în generatorul electric,
care produce putere electrică. Linii electrice sunt conectate la generator care transportă energia
electrică pentru casa ta și a mea. Apa continuă că curgă după ce a trecut de elice prin canalul de
fuga în râu, după baraj. Apropo, nu este o idee foarte bună să te scalzi în apă imediat sub un
baraj în zona în care apa iese din canalul / lunelul de fugă!
Cum funcționează generatorul:

"O turbină hidraulică transformă energia apei care curge în energie mecanică. Un generator
hidroelectric transformă energia mecanică în energie electrică. Transformarea făcută de
generator se bazează pe principiile descoperite de Faraday. El a descoperit că, atunci când un
magnet este deplasat în apropierea unui conductor peste acesta, provoacă electricitatea să
circule prin conductor. Într-un generator de mari dimensiuni, nu se folosesc magneți ci
electromagneți care sunt realizați prin circularea unui curent electric continuu prin buclele de
sârmă bobinate în jurul unor pachete de tole din oțel magnetic. Acestea sunt numite poli de
câmp, și sunt montate pe perimetrul rotorului. Rotorul este atașat la arborele turbinei, și se
rotește la o viteză fixă. Când rotorul se învârte, determină polii de câmp (electromagneții) să
treacă peste conductoarele montate în stator. Acest lucru, la rândul său, face ca energia
electrică să circule și o tensiune electromotoare să apară la terminalele / bornele generatorului. "
Cererea de energie
electrică nu este "plată" și
constantă. Cererea se duce
în sus și în jos în timpul
zilei, și peste noapte este
mai puțină nevoie de
energie electrică în case,
întreprinderi, și alte facilități.
De exemplu, în București la
Pag 20 din 68
ora 4 după amiază într-o zi de week-end de august fierbinte, puteți paria că există o cerere foarte
mare de energie electrică pentru a funcționa milioane de aparate de aer condiționat! Dar, după
12 ore pe la ora 4 dimineața.... nu atât de multă. Centrale hidroelectrice sunt mult mai eficiente
pentru asigurarea satisfacerii cererilor de putere de vârf pe perioade scurte față de centralele
termoelectrice pe combustibili fosili și centralele nucleare, și o modalitate de a face acest lucru
este prin utilizarea metodei de "pompare inversă a rezervei de apă", metodă prin care care
reutilizează aceeași apă de mai multe ori.
Acumularea prin pompare inversă este o
metodă de a păstra apa în rezervă (în lacul
de acumulre) pentru cererile de energie din
perioada de vârf și se face prin pomparea
apei care a curs deja prin paletele turbinei
hidraulice, înapoi un bazinul de depozitare
de deasupra turbinei (motopropulsorului), la
un moment în care cererea consumatorilor
de energie este redusă, cum ar fi în timpul
nopții. Apa este apoi lăsată să curgă înapoi
prin turbinele generatoare atunci când
cererea este mare.
Rezervorul se comportă ca o baterie,
stocarea de energie sub formă de apă atunci
când cererile sunt mici și producerea de
energie maximă în perioadele zilnice și
sezoniere. Un avantaj al acumulării prin
pompare inversă este ca unitățile
generatoare hidroelectrice sunt în măsură să
pornească rapid și să facă ajustări rapide de
ieșire. Ele funcționează eficient atunci când
sunt utilizate timp de o oră sau mai multe
ore. Pentru că rezervoarele de acumulare
prin pompare sunt relativ mici, costurile de
construcție sunt în general mai mici în
comparație cu facilitățile hidroenergetice
convenționale.
Pag 21 din 68
Termocentrale
Pag 22 din 68
Sistemul Generator
Pag 23 din 68
 Construcția Generatorului
Există două componente principale ale generatorului, rotor și stator. Generatorul trebuie să
aibă, de asemenea, o sursă de curent continuu pentru a magnetiza rotorul, de obicei, numită
excitatorul. Generatorul poate avea mai multe componente și subsisteme, în funcție de
caracteristicile sale specifice, incluzând:
- Compartimentul de răcire
- Sistem de control de gaz
- Sistemul de etanșare a uleiilui
- Sistemul de răcire al statorului
Figura de mai jos prezintă un generator tipic mare, modern, cu răcitoare compartimentate și un
excitator antrenat de arbore:
Pag 24 din 68
 Statorul și înfășurările generatorului
Statorul generatorului, numit de asemenea armătura, susține miezul de fier și înfășurările

statorice, rotorul, și răcitoarele compartimentate. Statorul constă dintr-o carcasă din placă de
oțel numită ”înveliș” care acoperă un cadru care, la rândul său susține miez de fier. Miezul de
fier este folosit pentru a produce un câmp magnetic puternic pentru generarea de tensiune
electrică. Există tuburi în înveliș care să ajute la distribuirea gazului de răcire. Modelele mai
vechi utilizează aer la presiunea atmosferică pentru răcire. Generatoarele mai recente utilizează
hidrogen sub presiune (1-5 bar) pentru răcire. Hidrogenul este mai eficient decât aerul în
preluarea de căldură și îndepărtarea ei din generator, iar cu cât este mai mare presiunea, cu atât
mai eficientă este în eliminarea de căldură. Figura de mai jos prezintă un stator tipic:
Miezul de fier este format din mii de

profile de tablă ștanțate (tole) făcute din
tablă de oțel laminat, fiecare dintre
acestea este izolată de celelalte.
Rețineți că miezul este menționată ca
”fier” / ”întrefier” cu toate că este alcătuit
din aceste profile ștanțate de oțel (tole).
Izolația între tole este necesară pentru a
evita crearea de curenți mari în miez,
care ar provoca încălzirea acestuia
până la o temperatură inacceptabil de
mare. Profilele de tablă (tolele) sunt
adunate în mai multe grupuri cu spații
între grupurile de tole pentru a permite
ventilația de răcire. Figura de mai jos
prezintă o construcție simplificată
miezului statoric:
Pag 25 din 68
 Rotorul Generatorului
Rotorul
acționează ca un
electromagnet
mare. Atunci când
se rotește în
interiorul statorului,
se induce o
tensiune și curent
electrice în
înfășurările
statorului. Rotorul
se prezintă sub
forma unui cilindru
lung cu fante
prelucrate pe
lungimea sa.
Înfășurări din cupru
se introduc în aceste fante și apoi sunt fixate / ”înțepenite” cu ”pene” de fixare de-a lungul
lungimii fantelor ca să rămână acolo și să nu se deplaseze / alunece în afara fantelor când
rotorul se învârte. Fantele sunt izolate față de înfășurări, și fiecare înfășurare / spiră la rândul
său, este izolată față de celelalte și față de următorul strat de spire. Înfășurările sunt fixate la
capetele rotorului de inele de fixare. Penele și înfășurările au de multe ori găuri sau fante în ele
pentru a permite gazului de răcire să circule.
Cele mai multe unități (rotoare) funcționează la 3600 RPM. Aceste unități au ceea ce este
cunoscut ca ”înfășurare cu doi poli”. Asta înseamnă că există o înfășurare în rotor, care
acționează ca un electromagnet mare cu doi poli, după cum este prezentat în Figura următoare:
Pag 26 din 68
Alte unități funcționează la jumătate din viteza normală, 1800 RPM. Pentru ca aceste unități să
poată produce energie cu aceeași frecvență ca și cele care funcționează la 3600 RPM, este
necesar să se utilizeze o înfășurare cu patru poli. În acest caz vor exista două seturi de
înfășurări în rotor, care produc, de fapt, doi electromagneți mari, pentru un total de patru poli.
Rezultatul este că înfășurările statorice vor ”vedea” schimbările de flux magnetic cu aceeași
frecvență ca și în cazul când în rotor ar exista o singură înfășurare cu doi poli c\re funcționează
la 3600 rpm.
Pag 27 din 68
Exemplificare – similitudini de funcționare la scară mică
O bobină de câmp
este un
electromagnet folosit
pentru a genera un
câmp magnetic într-o
mașină
electromagnetică, de
obicei, o mașină
electrică rotativă,
cum ar fi un motor
sau un generator.
Aceasta constă dintr-
o bobină de sârmă
prin care trece
curentul electric.
Într-o mașină
rotativă, bobinele de
câmp sunt înfășurate pe un miez magnetic de fier care ghidează liniile câmpului magnetic.
Miezul magnetic se află în două părți ale mașinii electrice; un stator care este staționar, și un
rotor, care se rotește în interiorul statorului. Liniile de câmp magnetic trec într-o buclă continuă
sau de circuit magnetic din stator prin rotor și înapoi prin stator din nou. Bobinele de câmp
poate fi pe stator sau pe rotor.
Calea magnetică este caracterizată de poli, locații aflate la unghiuri egale în jurul rotorului, în
care liniile de câmp magnetic trec de la stator la rotor sau invers. Statoarele (și rotoarele) sunt
clasificate în funcție de numărul de poli pe care le au. Cele mai multe construcții folosesc o
bobina de câmp pentru fiecare pol. Unele construcții / aranjamente mai vechi sau mai simple
folosesc o singură bobină de câmp cu un pol de la fiecare capăt.
Deși bobinele de câmp sunt cel mai frecvent

întâlnite în mașinile rotative, ele sunt de
asemenea folosite, deși nu întotdeauna cu
aceeași terminologie, în multe alte mașini
electromagnetice. Acestea includ de la
electromagneți simpli, până la instrumente
complexe de laborator, cum ar fi spectrometre
de masă și mașinile pentru RMN (Rezonanţă
Magnetică Nucleară).
Pag 28 din 68
În primii ani de dezvoltare a generatorului electric, câmpul (magnetic / electromagnetic) statorului
a trecut printr-o serie de îmbunătățiri evolutive pornind de la un singur câmp bipolar și ajungând
la un proiect multipole mai târziu.
Generatoarele bipolare au fost universal folosite,

înainte de 1890, dar în anii care au urmat au fost
înlocuite de cele cu câmpuri magnetice
multipolare. Generatoarele bipolare au fost apoi
construite numai pentru dimensiuni foarte mici.
Pasul intermediar hotărâtor între aceste două

tipuri majore a fost generatorul bipolar cu poli
consecutivi, cu două bobine de câmp aranjate
într-un inel în jurul statorului.
A fost nevoie de această schimbare pentru că

tensiunile mai mari permit curentului electric să
circule pe distanțe mai mari prin fire conductoare
mici (subțiri). Pentru a crește tensiunea de ieșire,
Generator cu câmp bipolar tipic un generator de curent continuu trebuie să fie
rotit mai repede, dar dincolo de o anumită viteză acest lucru este imposibil pentru generatoarele
de foarte mari puter0069.
Prin creșterea numărului de poli care

înconjoară și sunt orientați spre un inel
Gramme, inelul poate fi făcut să întretaie
mai multe linii de forță magnetice într-o
rotație decât un generator de bază cu doi
poli. Prin urmare un generator cu patru poli
poate furniza la ieșire o tensiune de două
ori mai mare ca tensiunea unui generator
bipolar, un generator de șase poli poate
furniza la ieșire de trei ori tensiunea unuia
bipolar, și așa mai departe. Acest lucru permite
ca tensiunea de ieșire să crească fără a crește și Generator cu câmp consecutiv bipolar
viteza de rotație.
Într-un generator de multipolar, armătura și magneții de câmp sunt înconjurate de un cadru

circular sau "jug inel", la care sunt atașați magneții de câmp. Aceasta are avantaje de putere,
simplitate, aspect simetric, și pierderi minime magnetice, deoarece piesele polare au suprafață
cât mai mică posibil și calea fluxului magnetic este mai scurtă decât într-un design cu doi poli.
Pag 29 din 68
Liniile de câmp ale unui stator cu patru poli generator de curent continuu cu bobinaj în
trecând printr-un inel Gramme sau un rotor scurtcircuit și Câmp consecvent, cu patru poli
tambur.
 Câmpuri (magnetice) fixe și rotative / învârtitoare
Cele mai multe bobine de câmp străbătute de curent continuu (DC) generează un câmp
constant, static. Cele mai multe bobine de câmp alternativ trifazate sunt utilizate pentru a
genera un câmp învârtitor, ca parte a unui motor electric.
Motoarele de curent alternativ monofazate pot urma oricare dintre aceste modele:
a) motoarele mici sunt de obicei motoare universale, cum ar fi motorul DC cu perii cu un
comutator, dar alimentat de la AC.
b) Motoarele de curent alternativ mai mari sunt, în general, motoare asincrone, indiferent
dacă acestea sunt tri sau monofazate.
 Statoare și rotoare
Multe mașini electrice rotative necesită curent electric pentru a fi ”introdus în” (sau ”extras
din”) un rotor în mișcare, de obicei, prin intermediul unor contacte culisante:
- un comutator sau
- inele de alunecare
Aceste contacte sunt adesea partea cea mai complexă și mai puțin fiabilă a unei astfel de mașini
electrice (fie că este motor electric, fie că este generator electric).
Acesta poate reprezenta, de asemenea, o limită cu privire la curentul maxim pe care mașina îl
poate velicula.
Pag 30 din 68
Din acest motiv, atunci când mașinile electrice (generatoare sau motoare) trebuie să folosească
două seturi de înfășurări, înfășurările care transportă curentul cel mai mic sunt de obicei plasate
pe rotor și înfășurările care transportă curentul cel mai mare sunt de obicei plasate pe
stator.
Bobinele de câmp pot fi
montate fie pe rotor fie pe
stator, în funcție de care
metodă este aleasă ca fiind
cea mai rentabilă pentru
proiectarea mașinii
electrice.
Pentru motoare electrice,

câmpul este montat pe
stator. Într-un motor de
curent continuu cu perii
(”cărbuni”) câmpul
(magnetic) este static dar
curentul din armătură
trebuie comutat, astfel încât
să se rotească continuu. Acest lucru se realizează prin alimentarea cu curent electric a înfășurări
armăturii de pe rotor printr-un comutator, o combinație de inel de alunecare și întrerupătoare.
Motoarele asincrone de curent alternativ (AC)

utilizează, de asemenea, bobine de câmp montate
pe stator, curentul pe rotor fiind furnizat

prin inducție într-o colivie.
Pentru generatoare, curentul de câmp este mai mic decât curentul de ieșire. Prin urmare bobina
de câmp este montată pe rotor și alimentată prin inele colectoare. Curentul de ieșire este luat
din stator, evitând necesitatea unor inele alunecătoare de contact de mare intensitate.
Pag 31 din 68
În generatoarele de curent continuu, care sunt astăzi în general depășite în favoarea
generatoarelor de curent alternatv cu redresoare, necesitatea de comutare ar putea însemna
că este necesar în continuare un inel colector cu perii și comutatoare. Pentru generatoarele de
curenți foarte mari și de joasă tensiune utilizate în galvanizare, acest lucru ar putea necesita un
ansamblu de colector cu perii deosebit de mare și complex.
 Tipuri de sisteme de excitație
Excitatorul furnizează energie electrică de curent continuu necesară pentru a magnetiza

rotorul generatorului. Există mai multe tipuri de excitatori. Uneori excitatorul este separat de
generator, care ia forma unui generator de curent continuu acționat de un motor de curent
alternativ sau o turbină cu abur mică. O astfel de unitate este declarată a fi ”cu excitație
separată” .
Într-o centrală electrică cu mai mult de o turbină-generator, ar putea fi la fel de multe excitatoare
separate, câte turbine generatoare sunt, plus un excitator de rezervă.
Astfel de aranjamente
sunt de obicei găsite în
instalațiile de generare
a energiei electrice mai
vechi și nu sunt atât de
comune pentru unitățile
moderne.
Cele mai multe turbine
generatoare moderne
”își produc” propria lor
excitație și sunt, prin
urmare, numite auto-
excitate.
Pag 32 din 68
 Sisteme auxiliare ale Generatorului
Sistemul de răcire cu gaz a Generatorului este format din următoarele:
 Racitoare cu gaz;
 Ventilatoarele rotorului;
 Conducte pentru circulația gazului de răcire;
 Pasaje pentru gaze de răcire în rotor și Stator
Turbina cu abur
Generator de excitație
Generatorul electric de putere
Pag 33 din 68
Conceptele care stau la baza unui generator răcit cu hidrogen sunt foarte simple. Odată ce
există fluxuri de curent electric într-un conductor, se generează căldură. Un generator are o
multime de conductori și o mulțime de curent care curge prin aceste conductoare, generând deci
o mulțime de căldură. În cazul în care căldura nu este "eliminată", atunci înfășurările vor fi
deteriorate (vor apărea "bășici" în izolația conductorilor, conductorii înșiși se vor deforma
mărindu-și volumul și alungindu-se ceea ce va cauza probleme cu interstițiile / distanțele dintre
rotor și stator și probleme de echilibru dinamic la rotația cu mare turație a rotorului etc.). In plus,
într-un generator sincron (alternator), există curenți de mare intensitate care străbat înfășurările
rotorului, și care care generează căldură ce trebuie să fie "eliminată".
Aerul poate fi folosit pentru a răci un generator, prin circularea acestuia prin generatorul în
scopul de a absorbi căldura și apoi evacuarea aerului astfel încărcat cu căldură în altă zonă în
afara generatorului. Un flux continuu de aer prelevat din afara generatorului, trecând prin
generator, și în final evacuat în altă zonă în afara generatorului va răci și rotorul și statorul
generatorului. (Se presupune că aerul ce intră în generatorul este mai rece decât generatorul.)
Un alt mod de a răci generatorul este
de a utiliza hidrogen gazos circulat
prin generator și în jurul rotorului să se
răcească diversele structuri interioare
ale generatorului. Hidrogenul este de
șapte până la zece ori mai bun pentru
transferul de căldură decât aerul.
Aceasta înseamnă că hidrogenul este
mult, mult mai bun decât aerul
pentru a absorbi căldura (din
generatorul electric) și apoi pentru a
ceda / transfera această căldură unui alt mediu / a o disipa în altă zonă din afara generatorului.
Acest lucru înseamnă că, pentru aceeași
dimensiune a generatorului, în cazul în care
acesta este răcit cu hidrogen în loc de
aer, prin stator poate circula mai mult curent
, la fel și înfășurările rotorului, ceea ce
înseamnă că generatorul poate ”produce”
mai multă putere (electrică). Sau, gândind
dintr-un punct de vedere un pic diferit,
acelasi lucru despre puterile electrice se
poate concluziona că pot fi produse puteri
mai mari cu un generator mic răcit cu
hidrogen decât s-ar putea produce cu unul
la fel de mic răcit cu aer. Acesta este și
motivul tipic pentru utilizarea răcirii pe bază de hidrogen: pentru a reduce dimensiunea fizică (și
costul) generatorului.
Pag 34 din 68
"Problema" pe care o crează răcirea cu ajutorul hidrogenului este faptul că este exploziv când
este amestecat cu aer și expus la o sursă de aprindere. Cu toate acestea, în cazul în care
puritatea hidrogenului este menținută la un nivel foarte ridicat, adică nu există aer decât foarte
puțin sau deloc în carcasa generatorului pentru a se amesteca cu hidrogenul, atunci chiar dacă
ae exista o "scânteie" nu va exista o explozie .
Deci, pentru a utiliza hidrogen ca să se răcească un generator electric este necesar să se
împiedice / prevină contaminarea cu aer a hidrogenului de înaltă puritate folosit pentru a umple
carcasa generatorului după dislocarea / deplasarea aerului de acolo. Și acesta este un lucru
foarte important: să se dislocuiască / îndepărteze cât mai mult aerul din interiorul carcasei
generatorului înainte de a ol umple cu hidrogen de mare puritate.
Hidrogenul gazos din interiorul generatorului este, de obicei, la

o presiune de aproximativ 2 bari (30 psi), ceea ce înseamnă că
aerul nu poate pătrunde "în" carcasa generatorului în care se află
hidrogenul. De fapt, aceasta este principala metodă de prevenire
a pătrunderii aerului în interiorul carcasei ca să contamineze
hidrogenul.
Hidrogenul este circulat de ventilatoarele de la capetele rotorului
generatorului, și așa cum este circulat în interiorul generatorului
el trece și prin răcitoare în care se circulă apă prin tuburi
interioare pentru răcirea hidrogenului. Căldura care este
absorbită de hidrogenul gazos, când trece prin generator și în
jurul rotorului este transferată la apă în răcitor. După ce
hidrogenul gazos iese din coolerele cu apă, este din nou rece și
capabil să absoarbă din nou căldura de la statorul și rotorul generatorului, de aceea este
recirculat înapoi prin generator și în jurul rotorului, într-un ciclu continuu.
Un alt aspect important este de a împiedica hidrogenul gazos să se ”scurgă” în afara
Pag 35 din 68
carcasei generatorului, să se amestece cu aer și să cauzeze un pericol: explozie sau incendiu.
Rotorul generatorului este învârtit / rotit ”din afară” fiind cuplat cu axul turbinei și astfel axul său
are cel puțin un capăt care trece prin scuturile terminale ale carcasei generatorului și acolo este
zona care trebuie să fie etanșată pentru a păstra hidrogenul în interiorul carcasei generatorului și
a nu-i permite hidrogenului să se scurgă în afară. Un generator răcit cu hidrogen folosește
"etanșări" pentru a menține gazul de hidrogen în interiorul generatorului.
"Etanșările" de
hidrogen sunt pe cele
două "capete" ale axului
rotorului care trec prin
scuturile finale ale
generatorul. Uleiul este
de obicei folosit ca mediu
de etanșare, și este
pulverizat pe arbore în
jurul întregii circumferințe
a arborelui. "Uleiul de
etanșare" este la o
presiune mai mare decât
cea a hidrogenului din
interiorul carcasei
generatorului. O parte din uleiul de etanșare curge din zona de etanșare de-a lungul arborelui
în partea de "aer" a generatorului și o altă parte din uleiul de etanșare curge din zona de
etanșare de-a lungul arborelui în partea de "hidrogen" a generatorului.
Uleiul care este folosit ca ulei de

etanșare este în general același ulei
lubrifiant care este folosit pentru
ungerea / lubrefierea lagărelor. Acest
ulei este în mod normal în contact cu
aerul, atunci când este în rezervorul de
ulei lubrifiant și în căile de drenaj ale
lagărelor. Deci, aerul (sub formă de
bule mici) poate fi antrenat în uleiul de
ungere, iar când este pulverizat pe
arborele generatorului în zona de
etanșare aerul poate fi eliberat din
uleiul care se scurge de-a lungul
arborelui în partea de hidrogen de
Pag 36 din 68
lângă zona de etanșare. Acest aer, dacă nu este "eliminat" într-un fel, poate continua să se
acumuleze în interiorul carcasei generatorului și astfel poate reduce puritatea hidrogenului, și
poate astfel provoca o problemă de siguranță.
Aerul din afara carcasei

generatorului nu este un
pericol pentru că hidrogenul
din interiorul carcasei
generatorului este la o
presiune mai mare decât cea
din afara carcasei
generatorului, și astfel aerul
din afara carcasei nu se poate
scurge în interiorul carcasei
generatorului.
Există totuși pericolul

pătrunderii aerului prin
intermediul uleiului de
etanșare.
Pentru îndepărtarea acestui pericol, există un sistem de a elimina aerul care este eliberat din
uleiul de etanșare care curge în partea de hidrogen a zonei de etanșare a arborelui rotorului
generatorului. Acest sistem este numit de obicei sistem de "debarasare / aerisire". O cantitate
mică de gaz este permis să fie ventilată / eliberată în atmosferă din rezervorul de expansiune
al sistemului de etanșare cu ulei, cantitate în care se speră că este conținut tot aerul antrenat
eliberat din uleiul de etanșare. Această ”aerisire / ventilare” se face în mod normal printr-o
cinductă de aerisire adusă într-o zonă sigură a atmosferei departe de orice sursă de aprindere,
deoarece gazul eliberat / ventilat va avea hidrogen gazos în acesta, precum și aer.
Pentru că o cantitate mică de gaz (aer și hidrogen) este în permanență evacuată în atmosferă
prin intermediul sistemului de "debarasare / aerisire", presiunea din interiorul generatorului ar
trebui să scadă dacă nu s-ar lua alte măsuri. Din fericire, există un regulator de presiune la o
sursă de hidrogen de înaltă puritate, care menține presiunea în interiorul carcasei generatorului,
comandând alimentarea incintei cu o cantitate mică de hidrogen de înaltă puritate; aceasta intră
în interiorul carcasei generatorului pentru a menține presiunea.
Există, de obicei un sistem de monitorizare a purității hidrogenului în incinta generatorului în

multe puncte din incintă, pentru a fi sigur că puritatea este menținută pentru a preveni o posibilă
explozie sau incendiu.
Pag 37 din 68
Debitele de aerisire / evacuare în atmosferă sunt, de asemenea, stabilite și monitorizate pentru a
preveni consumul excesiv de hidrogen (pentru a înlocui hidrogenul pierdut cu aerul care este
evacuat în atmosferă).
Uleiul de etanșare care curge în partea de hidrogen a zonei de etanșare este, de obicei,
direcționat către un "rezervor de expansiune", și se speră ca aerul antrenat de ulei și eliberat
în această zonă este "conținut" în uleiul direcționat spre rezervorul de expansiune, care este
prevăzut guri de aerisire direcționate și calibrate pentru evacuarea gazului (amestec aer –
hidrogen) în atmosferă (sistemul de "debarasare / aerisire") Monitoarele de puritate a
hidrogenului sunt de obicei capabile să monitorizeze puritatea gazului în partea de sus a
rezervoarelor de expansiune care este ventilat / evacuat în atmosferă prin sistemul de
"debarasare / aerisire".
Monitorul puritate de hidrogen poate fi setat pentru a monitoriza puritatea în interiorul carcasei
generatorului(care ar trebui să fie mai mare decât rezervoarele de extpansiune, teoretic).
De obicei, atunci când monitorul de puritate hidrogen indică faptul că puritatea este în scădere,
se mărește fluxul de eliminare în atmosferă încercând să se crească puritatea, pe măsură ce se
ventilează / elimină mai mult gaz "contaminat" în atmosferă înlocuindu-l cu hidrogen de mare
puritate.
Dacă puritatea hidrogenului scade sub un anumit nivel (în jur de 80% sau sub valoarea impusă
în funcție de recomandările producătorilor), de obicei, generatorul și turbina care-l antrenează
sunt oprite și apoi generatorul este purjat de hidrogen. (CO2 este de obicei folosit ca mediu
Pag 38 din 68
pentru purjarea aerului din generator la umplerea cu hidrogen, și, de asemenea, atunci când se
face purjarea hidrogenul din generator.)
Presupunând că hidrogenul utilizat pentru a menține presiunea în carcasa generatorului în timp

ce se face ”aerisirea” cu ajutorul sistemului de "debarasare / aerisire", este de înaltă puritate,
și având în vedere că presiunea în interiorul carcasei este de obicei 2 barg, cea mai probabilă
cauză a unei eventuale scăderi a purității este antrenarea de aer în uleiul de etanșare.
Pag 39 din 68
Transportul și distribuția energiei electrice
Energia electrică în zilele noastre seamănă un pic ca aerul pe care îl respirăm: Nu te gândești cu
adevarat la ea până când acesta lipsește. Energia electrică este pur și simplu mereu prezentă
"acolo", îndeplinindu-ți orice nevoie, în mod constant. Doar în timpul unei pene de curent, atunci
când intri într-o cameră întunecată și apeși instinctiv comutatorul să ”aprinzi” lumina și vezi că e
inutil, îți dai seama cât de importantă este energia electrică în viața ta de zi cu zi. O utilizăm
pentru încălzire, răcire, pentru gătit, pentru refrigerare, pentru lumină, sunet, la calcul, la
divertisment ... Fără ea, viața poate deveni destul de greoaie.
Energia electrică / Puterea electrică călătorește de la centrala electrică la casa ta printr-un
sistem uimitor numit rețeaua de distribuție a energiei electrice.
Linii de transport de Substația de transmisie

Substația de înaltă tensiune / de transport
transformare CENTRALA ELECTRICĂ DE PUTERE
Transformator de rețea
Stâlpi de
electricitate
Rețeaua de distribuție este destul de publică - dacă locuiți într-o zonă suburbană sau rurală,
sunt șanse să o vedeți în aer liber. Este atât de publică, încât, probabil, nici nu o mai observi.
Creierul tau probabil ignoră toate liniile de înaltă tensiune / de putere, pentru că le-a văzut atât
de des. După ce ne ocupa în această prezentare de toate echipamentele care aduc energia
electrică în casa ta, data viitoare când vă veți uita la rețeaua electrică, veți fi capabilo să o vedeți
într-adevăr și să înțeleageți ceea ce se întâmplă!
Centrala electrică
Energia electrică se produce în centrala electrică. În aproape toate cazurile, centrala constă
dintr-un generator electric rotativ. Asta înseamnă că ceva trebuie să rotească acel generator - ar
putea fi o roată de apă într-un baraj hidroelectric, un motor diesel mare, o turbină de abur sau o
turbină de gaz. Dar, în cele mai multe cazuri, ceea ce învârte generatorul este o turbină cu
Pag 40 din 68
abur. Aburul ar putea fi creat prin arderea cărbunelui, petrolului sau a gazelor naturale. Sau
aburul poate proveni de la un reactor nuclear ca aceasta:
Centrala Nucleară de la Cernavodă
Pag 41 din 68
Indiferent de ”cine”/ de ”ceea ce” invarte generatorul, generatoarele electrice comerciale de orice
dimensiune produc / generează ceea ce se numește curent alternativ de 3 faze / curent
alternativ trifazat
Pentru a înțelege ce este curentul alternativ de 3 faze, este util să înțelegem mai întâi ce
înseamnă alimentare monofazată.
Deci, Centrala electrică produce curent alternativ

Alimentarea monofazată este ceea ce aveți în casa voastră. În general, vorbim despre servicii
electrice de uz casnic cu o singură fază, servicii de curent alternativ de 220-volți. Dacă utilizați un
osciloscop și vă uitați la puterea electrică pe care o găsiți la o priză normală de perete din casa
voastră, ceea ce veți găsi este că puterea electrică de la priza de perete arată ca o undă
sinusoidală, și că valoarea tensiunii electrice oscilează între -311 și +311 volți (vârfurile sunt într-
adevăr la 311 de volți, valoarea de 220 de volți este tensiunea efectivă). Rata de oscilație a
undei sinusoidale este de 50 de cicluri pe secundă. Puterea electrică oscilantă în acest mod se
numește curent alternativ.
Alternativa la Curentul Alternativ (AC) este Curentul Continuu (CC). Bateriile produc CC: Un flux
continuu de electroni curge într-o singură direcție, de la borna negativă la borna pozitivă a
bateriei.
CC are cel puțin trei avantaje față de CC într-o rețea de distribuție de putere electrică:
1. Generatoare electrice de mari dimensiuni se întâmplă să genereze curent alternativ în

mod natural, astfel conversie în CC ar implica un pas/ efort suplimentar;
2. Transformatoarele de curent trebuie să aibă curent alternativ pentru a funcționa, și vom
vedea că rețeaua de distribuție a energiei electrice depinde de transformatoare;
3. Este ușor să transformi / convertești CA în CC, dar este greu și scump să convertești CC
în CA.
Centrala electrică produce : Trei faze transport a energiei electrice și de alimentare a
consumatorilor
Centrala electrică produce simultan trei faze diferite de curent alternativ pentru alimentarea
consumatorilor, iar cele trei faze sunt decalate cu 120 de grade una față de alta. Există patru fire
care ies din fiecare centrală electrică: cele trei faze, plus un neutru sau o ”pământare” comun
pentru toate trei. Dacă ar fi să ne uităm la cele trei faze pe un grafic, acestea ar arăta ca în poza
de mai jos, raportate la ”pământare”:
Pag 42 din 68
Nu este nimic magic în legătură cu puterea electrică cu trei faze. Sunt pur și simplu trei faze
simple sincronizate și decalate cu 120 de grade.
De ce trei faze? De ce nu una sau doua sau patru?
În cazul producerii unei singure faze sau 2 faze, de curent alternativ la 50 Hz există 100
de momente pe secundă, când o undă sinusoidală trecere prin zero volți. La 3 faze, în orice
moment considerat una dintre cele trei faze se apropie de un vârf. Prin urmare, motoarele
electrice de mare putere cu 3 faze (utilizate în aplicații industriale), precum și aparate, cum ar fi
echipamentele de sudură cu 3 faze vor avea o putere constant mare.
Patru faze nu ar îmbunătăți în mod semnificativ lucrurile, dar s-ar adăuga un al patrulea
fir, așa că 3-faze reprezintă soluția naturală pentru generarea, transportul și consumul energiei
electrice.
Câte ceva despre ”pământare”
Companiile de electricitate utilizează, în principal ”pământul” / ”pământarea” ca fiind unul dintre
firele din sistemul de putere. Pământul este un conductor destul de bun și este foarte mare, așa
că asigură o ”cale de întoarcere” bună pentru electroni. (Producătorii de automobile fac ceva
similar; Se folosesc de ”corpul” de metal a mașinii ca unul dintre firele din sistemul electric al
autovehiculului și atașează polul negativ al bateriei la corpul mașinii) "Pământarea", în rețeaua
de distribuție a energiei electrice este literalmente "pământul", adică tot ce este în jurul tau,
atunci când mergi pe jos afară: noroi, roci, apele subterane, etc, de pe pământ.
Pag 43 din 68
Substații de transmisie
Puterea electrică trifazată părăsește generatorul și intră într-o substație de transmisie aflată
chiar la centrala electrică. Această substație utilizează transformatoare de mare putere pentru a
converti tensiunea generatorului (care este de ordinul a mii de volți) până la tensiuni extrem de
ridicate pentru o transmisie pe distanțe lungi prin rețeaua de transport.
Tensiunile tipice de transmitere la distanță sunt în

intervalul de 155.000 până la 765.000 de volți, în
scopul de a reduce pierderile pe linie. O distanță
maxim tipică de transmisie este de aproximativ
300 de mile (483 km). Liniile de transmisie de
înaltă tensiune sunt destul de impresionante
atunci când le vezi. Ele sunt în mod normal
suspendate pe stâlpi / turnuri de oțel uriașe, ca în
figura alăturată.
Toți stâlpii / turnuri de energie, vor avea trei fire

pentru cele trei faze. Multe turnuri, cum ar fi cele
prezentate alături, au fire suplimentare care
rulează de-a lungul partea de sus a turnurilor.
Acestea sunt fire de ”pământare” și sunt acolo, în
primul rând, într-o încercare de a atrage fulgere
Rețea de distribuție
Pentru ca puterea electrică să fie utilzată într-o casă de locuit sau într-o clădire administrativă,
puterea electrică este preluată din rețeaua de transport și coborâtă în trepte, la tensiuni mai
mici fiind preluată în rețeaua de distribuție. Acest lucru se face în mai multe etape. Locul unde
are loc transformarea de la "transmisie" la "distribuție" se numește substație electrică de
putere. O substație electrică de putere face de obicei, două sau trei lucruri:
Pag 44 din 68
 Ea are transformatoare care
coboară tensiunile de
transmisie (de ordinul a zeci
sau sute de mii de volți) până la
tensiuni de distribuție (de
obicei, mai puțin de 10.000 de
volți).
 Ea are o "linie principală" (bus)
de transport, care poate împărți
puterea de distribuție de mai
multe direcții.
 Ea are de multe ori întrerupătoare de circuit și comutatoare, astfel încât stația de
distribuție poate fi deconectată de la rețeaua de transport sau liniile de distribuție
separate pot fi deconectate de la stația de distribuție atunci când este necesar.
Turnul comutatorului și transformatorul principal
În acest caz, linia principală distribuie puterea la două

seturi separate de linii de distribuție la două tensiuni
diferite. Transformatoarele mici atașate liniei principale
coboară puterea de până la tensiunea de linie
standardizară (de obicei 7200 volți) pentru un set de linii, în
timp ce puterea pleacă în altă direcție la tensiunea mai
mare a transformatorului principal. Puterea electrică
”părăsește” această substație în două seturi de trei fire,
fiecare ”călătorind” pe un drum într-o direcție diferită:
Pag 45 din 68
O substație este o parte dintr-un sistem de generare , transport și distribuție a energiei electrice.
Are posturi de transformare de tensiune de la mare la mic, sau invers, sau echipamente
specifice pentru a efectua oricare dintre o serie de alte funcții importante. Între stația
generatoare și consumator, energie electrică poate ”circula” prin mai multe posturi de
transformare la diferite nivele de tensiune.
Substațiile pot fi deținute și operate de către o utilitate electrică, sau pot fi deținute de un client
mare industrial sau comercial. În general, sunt substațiile funcționează nesupravegheat,
bazându-se pe SCADA pentru monitorizarea la distanță și de control.
O substație poate include transformatoare necesare pentru a schimba nivelurile de tensiune de

la tensiuni mari de transmisie la tensiuni mai mici de distribuție, sau pentru interconectarea a
două tensiuni de transmisie diferite.
Stație este un termen care provine din vremea

de dinainainte ca sistemul de distribuție să
devină o rețea. Stațiile centrale de generare au
devenit mai mari, ajungând Centrale electrice
generatoare iar cele mai mici au fost convertite
în stațiile de distribuție, care primesc energie
electrică de la o stație mai mare în loc de a folosi
propriile lor generatoare. Astfel stațiile mari au
fost conectate la o singură stație de putere
(Centrala), în cazul în care aveau generatoare, și
au devenit filiale ale acestei centrale.
Pag 46 din 68
Branșamente electrice
Bransamentul electric reprezinta instalatia de

joasa tensiune destinata alimentarii cu energie
electrica a unui consumator, executata de la
linia electrica de
distributie pana la
contorul electric de la
consumator.
Partile principale ale
bransamentului electric
sunt:
- bransamentul
propriuzis subteran
care constituie legatura
de la linia electrica
subterana pana la nisa bransamentului;
- nisa de bransament, care reprezinta un gol paralelipipedic,
amenajat in zid sau construit special, in care se monteaza
echipamentul electric necesar protejarii coloanei electrice si distribuirii
energiei electrice;
- coloana electrica, care constituie legatura dintre echipamentul
nisei si contorul abonatului.
Domeniul de aplicare se refera la executarea bransamentelor electrice subterane de joasa
tensiune, utilizate pentru alimentarea cu energie electrica a consumatorilor care solicita puteri
electrice mici (pana la 50 kW ) pentru instalatiile de utilizare.
Pag 47 din 68
Daca avem sau intentionam sa achizitionam receptoare electrice trifazate atunci avem o singura
optiune: bransamentul trifazat!
Daca avem doar receptoare electrice monofazate atunci se mentin cele doua optiuni: monofazat
sau trifazat .
Daca puterea maxima solicitata este sub 11

KVA (Ordinul ANRE 128/2008 art 9.1 a)
bransamentul va fi monofazat.
Pentru puteri peste 11 kVA, din necesitatea de

a echilibra incarcarea fazelor retelei stradale
se impun bransamentele trifazate.
In situatia in care avem un bransament trifazat

din care trebuie sa racordam consumatori
monofazati trebuie stiut ca Puterea maxima
simultan absorbita trebuie repartizata cat mai
echilibrat pe cele 3 faze ale retelei. Sa dam un
exemplu de incompatibilitate:
Pmax simultam absorbita solicitata si avizata

de operatorul de distributie pentru un
bransament trifazat = 12 kVA. Pe fiecare faza
pot fi racordati consumatori monofazati care
insumeaza Pmax absorbit monofazat = 4 kVA
( 12kVA/3 = 4 kVA).
In aceste conditii daca am avea un receptor

monofazat de 5 kVA de ex o centrala electrica
monofazata nu vom reusi sa o alimentam din
cu bransamentul nostru!
Vom utiliza notatiile: 1f = monofazat si 3f = trifazat
Prin urmare trebuie sa tinem cont ca trebuie sa avem respectate relatiile:
P max avizat 3f > sau = P max abs de receptoarele 3f + Pmax abs 1f_faza R + Pmax abs
1f_faza S + Pmax abs 1f _faza T
respectand si condita ca pe fiecare faza sa avem (clik pe formula pentru a fi deschisa intr-o
pagina noua):
Pag 48 din 68
Costul unui bransament trifazat este mai mare decat costul unui bransament monofazat
orientativ (repet doar orientativ) un bransament trifazat poate costa cca 3500 lei (uneori mai
mult!) iar un bransament monofazat cca 2000 lei (uneori mai putin!).
Instalatia electrica interioara alimetata de un

bransament trifazat este si ea mai scumpa
decat o instalatie monofazata poate de regula
raportul nu este chiar 1/3 (dar poate fi uneori
chiar mai mare!).
Atunci cand se cere estimarea costului unui

bransament trebuie sa stim solutia:
- bransament subteran sau aerian cu/fara

stalp(i) intermediar(i) de bransament
- lungimea bransamentului, sectiunea conductorului
- cu amplasarea blocului de masura si

protectie BMP M(monofazat) sau BMPT
(trifazat) la limita de proprietate sau pe
cladire
- sunt importante si informatiile despre

retea daca exi sta, sectiune, tip: 1f sau 3f,
incarcare, lungime fata de postul de
transformare. Uneori daca reteaua are
atinse limitele de capacitate de distributie
si/sau limitele care se pot asigura
conditiile de electrosecuritate acesta retea
nu este disponibila pentru noi racordari!
Executarea bransamentelor electrice se

realizeaza de un personal bine pregatit, calificat, se realizeaza cu scule, echipamente si utilaje
de specifice si de buna calitate pentru realizarea respectivelor lucrari.
Procesul tehnologic de executie a bransamentelor se refera doar la operatiile fara tensiune

electrica fie ca discutam despre bransamentele electrice subterane fie ca este vorba de
bransamentele electrice aeriene.
La executarea bransamentelor electrice aerienetrebuie acordata atentie sporita deoarece daca

executia nu se realizeaza in mod corect aceasta poate provoca perturbari in functionarea retelei
Pag 49 din 68
electrice, in alimentarea cu energie a consumatorului, sau poate duce la accidente grave prin
electrocutare si chiar distrugeri de bunuri.
Procesul tehnologic la bransamentele electrice subterane
Procesul tehnologic aferent executiei bransamentelor electrice subterane presupune indeplinirea

urmatoarelor operatii:
 in primul rand se pregateste si se organizeaza lucrarea propriu-zisa;

 se stabileste traseul aferent lucrarii;
 se executa traversarile acolo unde este cazul;
 se fac excatiile atat pentru sant cat si pentru mansonul de bransament;
 are loc desfasurarea cablului si pozarea lui;
 se trag cablurile prin niste tuburi speciale;
 se introduc cablurile in nisele de bransamente;
 se executa mansonul de bransament;
 apoi se executa profilul;
Urmeaza operatii prin care se astupa santurile facute in timpul lucrarilor, se refac pasajele si se
executa cutia terminala, iar in final se fixeaza cutia terminala in firida de curent electric si
Energie electrica prin bransamente electrice
Fara energie electrica, curent electric nici o comunitate sau afacere nu

poate functiona. Orice firma care executa un bransament electric vin
in sprijinul celor care doresc sa beneficieze de aceste utilitati. Energia
electrica a devenit o parte foarte importanta a vietii moderne. Preturile
bransamentelor electrice difera de la un client la altul in functie de
complexitatea lucrarilor, mobilizari de echipamente si personal ample,
daca se vor solicita:
 bransamente electrice aeriene

 bransamente electrice subterane.
In termeni tehnici, partea de executie a unui bransament electric vizeaza
doar operatiile executate fara tensiune electrica.
Principalele criterii care stau la baza realizarii unuibransament

electric sunt cele care asigura conditii de calitate in alimentarea cu
energie electrica a consumatorului. Pentru o corecta functionare a
Pag 50 din 68
receptoarelor electrice, in legatura cu sistemul energetic si intregul format din
proiectarea bransamentului electric si a instalatiilor electrice trebuie sa se aiba in vedere o
serie de conditii in principal referitoare la asigurarea unei:
 Frecvente constanta a tensiunii de alimentare;

 Tensiuni constante;
 Puteri necesare stabilite in functie de clasa de consumatori de energie electrica;
 Continuitati cu alimentarea de energie electrica.
Frecventa constanta a tensiunii de alimentare este foarte importanta pentru buna functionare a
tuturor receptoarelor electrice. Oscilatiile frecventei pot cauza avarii serioase, chiar si
consumatorii de energie electrica pot cauza variatii de frecvente. Frecventa industriala de 50
MHZ este asigurata de sistemul energetic iar abaterile admise sunt de 1 %.
Tensiunea constanta atat ca valoare cat si forma este prima conditie pentru functionarea oricarui
tip de receptor electric. Bransamentele electrice si sistemul de instalatii electrice trebuie sa
asigure o tensiune la bornele receptoarelor constanta si egala cu tensiunea nominala, sa se
incadreze in limitele de variatie care sunt precizate pentru fiecare receptor. O scadere cu
caracter permanent a valorii tensiunii poate fi urmarea unei subdimensionari a sectiunii
conductoarelor, care pot conduce la distrugerea izolatiei electrice intreruperea functionarii
echipamentelor electrice si suprasolicitare termica. Daca tensiunile de alimentare sunt mai mari
decat cele nominale apare functionarea in suprasarcina si reducerea duratei de viata a
receptoarelor electrice.
Cel mai important criteriu de proiectare a bransamentelor electrice este dat de puterea maxima
absorbita in punctul de racordare la reteaua de energie electrica. Consumatorii cu puteri
absorbite maxime de 50 kVA se alimenteaza din reteauaelectrica de joasa tensiune.
Continuitatea alimentarii cu energie electrica a consumatorilor reprezinta cea mai importanta

conditie calitativa, fiindca in special in cazul consumatorilor industriali intreruperea in alimentarea
cu energie electrica poate duce la explozii, incendii, distrugeri grave de echipamente sau
Bransamentele electrice si instalatiile electrice au o

importanta majora pentru dezvoltarea economica si
sociala, dau valoare si imbunatatesc viata noastra.
Asigurarea alimentarii cu energie electrica, accesul la
energie electrica, curent electric, reprezinta o cerinta de
baza pentru dezvoltarea unei comunitati moderne. Viata
de zi cu zi nu poate fi conceputa fara alimentare cu
energie electrica.
Pag 51 din 68
Cele mai mari progrese ale omenirii se bazeaza pe existenta electricitatii si accesului facil la
reteaua de energie electrica. In lipsa instalatiilor electrice va imaginati cum ar mai putea exista
sau cum ar mai putea functiona:
 sistemele informatice, comunicatiile de toate tipurile,
 transporturile de tip feroviar, aerian, transportul public al marilor orase,
 iluminatul electric, atat casnic cat si cel public.
Racordarea consumatorilor
Pentru a beneficia de energie electrica orice consumator trebuie sa se racordeze la sistemul de
distributie. Pentru executia unui bransament , a instalatiei electrice interioare si exterioare,
societatile comerciale executante si electricienii trebuie sa fie autorizati ANRE.
Verificarea bransamentelor cladirilor se face de catre personalul societatilor furnizoare de
energie electrica si are ca scop receptionarea lucrarilor si racordarea instalatiilor la energia
electrica de distributie de joasa tensiune.
In tara noastra, ANRE (Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei) pe langa
alte multe atributii, creaza si aplica sistemul de reglementari pentru buna functionare a sectorului
energiei electrice, in conditii de transparenta si protectie a consumatorilor. Pentru informare și
de documentare despre procedura de racordare la reteaua electrica, se contacteaza operatorii
de distributie concesionari, de exemplu Enel Distributie.
Traim in epoca electricitatii si folosim in permanenta aparatura, dispozitive si
echipamente electrice. Nici o caracteristica tehnologica nu a patruns atat de adanc in lumea
noastra ca si utilizarea energiei electrice.
Pag 52 din 68
Cum acționează și cum se folosește Energia electrică. Noţiuni de bază
Transportul energiei poate fi comparat cu un sistem de apă. Într-un sistem de apă
avem conducte prin care poate curge apa. Prin conductele largi poate curge apă mai
multă. Pentru ca apa să circule prin conducte este necesar să creştem presiunea apei.
Astfel apa va putea circula dinspre zona cu presiune mai ridicată spre zona cu
presiune mai joasă (dacă robinetul este deschis) obţinându-se curgerea sau curentul de
apă.
În cazul sistemului electric, înlocuim conductele cu conductoare. În locul apei curgătoare,
prin conductoare vor circula purtătorii de sarcină electrică numiţi electroni. Prin
conductoare de secţiune mare pot circula mai mulţi electroni. Ridicăm presiunea
electronilor dacă aplicăm tensiune. Când circuitul este complet, electronii vor circula de
la înaltă tensiune spre joasă tensiune, obţinându-se curgerea, de această dată de
electroni. Acest proces este cunoscut sub denumirea de curent electric.
În circuitele alimentate cu tensiune continuă şi curentul este constant (la sarcină

constantă). Însă, în circuitele alimentate cu tensiune alternativă şi curentul îşi modifică
forma având o alură sinusoidală. Variaţia tensiunii şi curentului în timp constituie
fundamentala unei faze.
Variaţia curentului monofazat în timp
În circuitele de curent alternativ, o fază reprezintă valoarea tensiunii sau curentului

măsurat într-o perioadă completă egală cu un defazaj de 360°. Nivelul tensiunii este
proporţional cu sinusul unghiului de fază. Sistemul trifazat de putere are ca referinţă trei
tensiuni defazate între ele la 120° sau cu o treime din perioadă. Pentru transmiterea
curentului trifazat sunt necesare 3 conductoare prin care se aplică tensiunea.
Pag 53 din 68
Variaţia curentului trifazat în timp
Puterea trifazată, este standardizată în toată lumea, pentru-ca să se folosească

conductoare puţine şi de secţiune redusă în locul mai multor sisteme monofazate care
să furnizeze aceeaşi putere. De asemenea, puterea trifazată are capacitatea de a pune
în mişcare motoare cu cuplu constant faţă de cuplul pulsatoriu generat de motoarele
monofazate. Dacă fazele de tensiune sunt simetrice (iar curentul de sarcină echilibrat) şi
defazate la 120°, puterea totală furnizată de către cele trei faze este constantă.
Atunci când folosim puterea electrică este necesar să conectăm o sarcină. La puterea
în curent alternativ, configuraţia ideală este atunci când pe cele trei faze sunt conectate
sarcini egale sau sarcini echilibrate. Deoarece cele trei faze sunt sincronizate cu un
defazaj de 120°, putem conecta cele trei
conductoare aferente fazelor împreună la un
capăt. La sarcini egale, obţinem cel de-al
patrulea conductor, neutru cunoscut şi sub
numele de nul. Aceasta este conexiunea
stea, şi facilitează modul de prezentare a
diagramei fazoriale.
Cele trei faze mai pot fi conectate împreună
şi prin conexiunea triunghi. În timp ce
conexiunea stea poate suporta sarcini
dezechilibrate, curentul rezidual circulând prin
conductorul neutru, conexiunea triunghi nu
are conductor neutru şi prin urmare sarcina
Sistem trifazat de tensiuni în conexiune stea.
trebuie să fie obligatoriu echilibrată.
Pag 54 din 68
Puterea electrică se măsoară în watti [W] sau kilowatti [KW]. Circulaţia curentului este
condiţionată de prezenţa tensiunii. Un watt reprezintă puterea rezultată la circulaţia unui
curent de un amper la un potenţial de un volt. Obţinem lucrul mecanic atunci când
unui circuit, îi aplicăm o putere electrică, într-o anumită perioadă de timp. Lucrul
mecanic se cuantifică prin cantitatea de putere aplicată într-o perioadă de timp. În acest
caz lucru mecanic efectuat într-o perioadă de timp poartă numele de energie electrică şi
se măsoară în kilowatti oră [KWh].
Am văzut că sistemele de putere din curent alternativ pot produce maximul de lucru
mecanic atunci când curentul şi tensiunea sunt exact în fază. Lucrul mecanic util va
scădea proporţional cu defazajul dintre curent şi tensiune. La un defazaj de 15°,
randamentul lucrului mecanic scade la 97% iar la 60° se obţine un randament de numai
50%. Randamentul devine nul la un defazaj de 90°. Unghiul de defazaj dintre curent
şi tensiune poartă numele de factor de putere.
Variaţia tensiunii şi curentului în timp. Curentul şi tensiunea sunt în fază, prin urmare defazajul
dintre ele este nul
Putem înţelege factorul de putere dacă ne imaginăm un cal trăgând o barcă de-a lungul
unui râu. Calul trebuie să tragă barja de pe mal. De aceea, barja este trasă la un
anumit unghi faţă de direcţia în care se deplasează. Deoarece, calul trage la un unghi
oarecare, efortul depus de cal nu este folosit în întregime pentru a deplasa barja de-a
lungul canalului.
Efortul calului reprezintă puterea totală sau puterea aparentă [KVA]. Efortul calului folosit
pentru a deplasa barja reprezintă puterea utilă sau puterea activă[KW]. Puterea
suplimentară necesară pentru a trage barja înspre malul canalului este o putere neutilă
Pag 55 din 68
sau puterea reactivă [KVAr]. Raportul dintre puterea activă şi puterea aparentă este
cunoscut de asemenea cu denumirea de factor de putere.
Triunghiul puterilor
Dacă calul se apropie de marginea canalului, unghiul dintre funie şi canal va scădea.
Totodată puterea aparentă va fi mai aproape de puterea activă folosită, având ca
rezultat creşterea factorului de putere.
În cazul energiei electrice factorul de putere se justifică prin defazajul dintre forma de
undă sinusoidală a curentului şi tensiunii. Dacă defazajul este nul, atunci întreaga putere
aparentă poate fi folosită ca putere activă şi factorul de putere este 1. În această
situaţie, factorul de putere este denumit ca „factor de putere unitar”. La creşterea
defazajului factorul de putere va scădea şi obligatoriu, este nevoie să fie furnizat mai
mult curent pentru aceeaşi cantitate de putere activă cedată.
Electricianul în construcții – profilul ocupației

În acest ”peisaj” ocupațional din domeniul electric, să analizăm care este locul pe care îl
ocupă ”ELECTRICIANUL ÎN CONSTRUCȚII”
Pag 56 din 68
În primul rând, trebuie subliniat că tot ce se cere de la acesta (tot ce trebuie să știe și să fie în
stare să facă) este descris în Standardul Ocupațional ”Electrician în construcții”, ediția 2007.
DESCRIEREA OCUPATIEI
a) Electricianul în construcții realizează întreaga gamă de lucrări electrice* de joasă și
medie tensiune în instalații industriale, civile, de uz casnic și gospodăresc.
JT joasă tensiune - Tensiune de maximum 1kV.

MT medie tensiune - Tensiune sub 110kV şi peste 1kV.
Având în vedere exploatarea

raţională a reţelelor electrice,
cât şi proiectarea şi
construcţia lor se impune ca
necesară restrângerea
valorilor tensiunilor de lucru a
reţelelor electrice. S-a
normalizat astfel o anumită
gamă de tensiuni ţinând cont
şi de dinamica puterilor
necesare a fi vehiculate.
În conformitate cu STAS-ul 930-65 se redă în tabelul de mai jos, gama acestor tensiuni
normalizate. Se specifică şi numărul conductoarelor active cât şi existenţa fizică a conductorului
de nul. Tabel: Tensiunile normalizate în România. STAS 930-65
Pag 57 din 68
De asemeni, se arată situaţia din punct de vedere electric faţă de pământ a neutrului reţelelor,
cât şi destinaţia lor. Prin neutru se înţelege neutrul înfăşurării generatorului sau înfăşurării
transformatorului de la care este alimentată reţeaua.
Prin tensiune nominală a reţelelor electrice sau a aparatajului electric se înţelege acea tensiune
pentru care acestea funcţionează cu randament maxim.
Valorile tensiunilor nominale sunt corelate cu valorile tensiunilor normalizate (standardizate)

şi depind de locul ocupat de elementele de sistem (generatoare, transformatoare, linii electrice,
consumatori electrici), loc determinat pe direcţia de transport a puterii electrice.
Această diferenţă între tensiunile nominale şi cele normalizate este determinată de

necesitatea acoperirii pierderilor de tensiune pe elementele de sistem. Astfel, tensiunea
nominală a unui element de sistem va fi mai mare decât tensiunea nominală a elementului
următor cu o valoare de 5% sau 10%.
Un exemplu în această direcţie este următorul:
Astfel,
generatorul
are tensiunea nominală cu 5% mai mare decât a înfăşurării transformatorului pe care îl
alimentează, iar acesta are tensiunea nominală egală cu cea a
treptei de tensiune normalizată. Secundarul transformatorului
T1 care are rol de sursă pentru linia L, va avea tensiunea
nominală cu 10% mai mare decât cea normalizată a liniei.
Tensiunea nominală a liniei este egală cu cea normalizată la

nivelul treptei de tensiune la care funcţionează. O exploatare
optimă a liniei realizează tensiunea ei nominală la mijlocul liniei.
Primarul transformatorului T2, care are rol de consumator faţă de

linia L, are tensiunea nominală egală cu cea normalizată a liniei.
Secundarului lui T2, cu rol de sursă pentru consumator, are

tensiunea nominală cu 10% mai mare decât tensiunea
normalizată a treptei pe care o deserveşte pentru acoperirea
Pag 58 din 68
pierderilor de tensiune proprii, cât şi pe reţeaua consumatorului. Consumatorul C are tensiunea
nominală egală cu cea normalizată a treptei de tensiune la care funcţionează.
În funcţionarea reţelelor
electrice apar diverse
solicitări de natură mecanică
şi electrică, Nivelul de
izolaţie pentru care au fost
construire reţelele limitează
valoarea maximă a tensiunii
care poate să apară pe
aceste reţele în condiţiile
asigurării funcţionării
normale ale acestora. Aceste
valori maxime admisibile sunt 123 kV, 242 kV, 420 kV pentru tensiunile normalizate de 110 kV,
220 kV, respectiv 400 kV.
Faţă de cele arătate anterior vor exista reţele de joasă

tensiune sub 1 kV, destinate consumatorilor de mică putere
din instalaţiile industriale sau casnici, pentru iluminat sau în
distribuţia comunală.
Reţelele de medie tensiune constau în linii electrice

subterane, LES, la 6 şi 10 kV, respectiv aerian, LEA, la 20 kV
şi sunt destinate distribuţiei industriale, urbane sau chiar
rurale. Motoarele electrice cu puteri de sute de kW se
alimentează direct de la aceste reţele de medie tensiune.
Unele linii de 110 kV, chiar dacă aparţineau reţelei de înaltă

tensiune au caracter de linie de alimentare a unor platforme
industriale de mare putere.
Liniile de 220 kV aparţin aceleiaşi clase de reţele de înaltă

tensiune şi au rol de transport a puterii. Reţelele de foarte
înaltă tensiune 400 kV şi 750 kV au drept scop transportul la
distanţe mari a puterii de sute de MVA.
Este necesar a cunoaşte puterea optimă care se poate

transporta fără pierderi semnificative de tensiune la diverse
valori nominale ale tensiunii reţelelor electrice.
Aceasta este numită şi putere naturală, Pn şi este dată de
Pag 59 din 68
raportul U2n / Zc, unde Zc este
impedanţa caracteristică a liniei.
Tabelul de mai jos cuprinde valorile puterilor naturale, cu precizarea că la foarte înaltă tensiune
puterea vehiculată pe reţele este mai mică decât cea naturală din motive de funcţionare stabilă,
iar la medie şi înaltă tensiune valorile puterii vehiculate depăşesc puterea naturală cu 10 – 20%
avânt în vedere posibilităţile de compensare a căderilor de tensiune pe reţea.
Condiţiile necesare pentru construcţia centralelor electrice, cât şi plasarea nodurilor de racord la
sistemul electroenergetic naţional, SEN, determină existenţa unor distanţe mari între locurile de
producere şi cele de consum a energiei electrice
Pag 60 din 68
Organizarea reţelelor electrice de alimentare şi distribuţie urbană
Se impune astfel construcţia liniilor electrice de transport, funcţionând la înaltă şi foarte înaltă
tensiune. Consumatorii electrici sunt repartizaţi pe o anumită zonă geografică şi folosesc energia
la nivelul tensiunilor medii şi joase. În consecinţă se construiesc reţele de distribuţie de medie
tensiune, m.t., respectiv de joasă tensiune, j.t.
Crescând tot mai mult puterea electrică a consumatorilor, liniile de 110 kV au început să aibă un
caracter de linie de distribuţie. Se remarcă tendinţele de separare a alimentării consumatorilor
industriali de mare putere, pe când consumatorii industriali uzuali sunt alimentaţi direct din
reţeaua de medie tensiune.
Pag 61 din 68
Reţele electrice de alimentare şi distribuţie urbană:
întreaga gamă de lucrări electrice* de joasă și medie tensiune:
interferează cu sarcinile electricianului de exploatare instalații de medie și joasă tensiune și

anume:
Electricianul exploatare medie si joasa tensiune realizeaza lucrari de intretinere ale masinilor,
aparatelor si instalatiilor electrice de joasa tensiune, verifica masinile, aparatele si instalatiile
electrice de joasa tensiune dupa lucrarile de intretinere realizate, executa instalatii pentru
alimentarea masinilor electrice, asigura intretinerea si exploatarea echipamentelor si instalatiilor
de electrice de joasa si medie tensiune, remediaza defectele echipamentele si instalatiile
electrice de joasa si medie tensiune, executa circuite de protectie
Pag 62 din 68
b) Electricianul în construcții se ocupă cu pozarea și conexarea cablurilor de tensiune
precum și a celor de comandă, control, semnalizare și a cablurilor de instrumentație, pe
trasee de cablu (paturi de cabluri, scări de cabluri, în țevi de protecție sau pozate aparent
sau îngropat),
Pag 63 din 68
Pag 64 din 68
c) montajul echipamentelor electrice parte din instalațiile mentionate mai sus, realizarea
conexiunilor cablurilor și conductoarelor în doze și la echipamentele electrice, verifică și
pune în funcțiune instalațiile electrice realizate.
Pag 65 din 68
d) Electricianul în construcţii desfăşoară o serie de activităţi în procesul realizării unei
instalaţii electrice după cum urmează:
1. Analizează informaţiile: încercând să obțină toate datele necesare pentru a putea realiza lucrările electrice
în condiții optime tehnice şi calitative.
2. Identificarea locurilor de montaj pentru echipamentele electrice în conformitate cu planurile de execuție.
3. Concepe soluţii: va alege şi va aplica soluţiile optime pentru situaţia existentă, în limita competenţelor sale;
Pag 66 din 68
4. Realizează necesarul de materiale de montaj pentru lucrările de instalații electrice
pe care îl comunică maistrului sau șefului de punct de lucru.
Pag 67 din 68
Cunoştinţele necesare:
- PE 107/81: Normativ pentru proiectarea

și execuția rețelelor de cabluri electrice;
- PE 119/82: Normativ de protecție a

muncii pentru instalații electrice;
- PE 101/95: Normativ pentru construcția

instalațiilor electrice;
- I7/2002: Normativ pentru proiectarea și

executarea instalațiilor electrice cu
tensiuni până la
1000V c.a. si 1500V c.c.
Bibliografie:
1. Bazele electrotehnicii I + II - M. Preda, P. Cristea, Ed. Didactica si Pedagogica
Bucuresti , 1981
2. Aparate electrice - Gh. Hortopan, Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti , 1980
3. Retele si sisteme electrice - Gh. Iacobescu, I. Iordanescu s.a. , Ed. Didactica si
Pedagogica Bucuresti , 1981
4. Protectia prin relee si automatizari in energetica - S. Calin s.a. , Ed. Didactica si
Pedagogica Bucuresti , 1980
5. Pierderi de putere si energie in retelele electrice - H. Albert , A. Mihailescu, Ed
Tehnica Bucuresti, 1997
6. Verificarea aparatajului primar din statii si posturi de transformare - A. A. Ionescu,
I. Tomescu, Ed. Tehnica Bucuresti , 1983
7. Mijloace moderne de protectie impotriva tensiunilor accidentale in instalatii

electrice de joasa tensiune - M. Sufrim, V. Hristea s.a. , Oradea 2000
8. Cartea electricianului din statii electrice si posturi de transformare - I. Conecini, S.
Rasanu s.a., Ed. Tehnica Bucuresti, 1986
9. Primul ajutor la locul accidentului - MMPS - Departament Protectia Muncii, Bucuresti , 1999
Pag 68 din 68

Limbă

Bine ați venit la Scribd!

01. SC EL M1.C1

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Data încărcării

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

01. SC EL M1.C1

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Titluri conexe

M

Ramura de inginerie care se

Acest domeniu de inginerie a

Tehnologia electrică nu este la

Interesul în acest domeniu de studiu a crescut după ”inventarea”/ ”descoperirea” energiei

În urma succesului pe care l-a avut experiența sa cu zmeul, lui

Acesta a fost începutul și până în prezent tot încercăm să

 Firmă (companie) de servicii

Obiecte ale profesiei

 Aparate și elemente de conectare și

Unelte (scule) necesare

electrice (AVOhmmetru). Acesta trebuie

Curenți slabi, curenți tari, înalte tensiuni

În 1780, Luigi Galvani a fost surprins când a

După inventarea în 1800 de către Alessandro

André-Marie Ampère (20

Relația dintre curent și tensiune într-un

Werner von Siemens fondatorul Companiei multinaționale de inginerie

unde I este curentul electric prin obiect și V este tensiunea

unde Ω este ohm, A este ampere și V este volt.

Deși, curentul alternativ fusese deja utilizat în Europa în anul 1850 de

Guillaume-Benjamin-Amand Duchenne (de Boulogne) (17.09.1806,

Ingineria electrică este de asemenea implicată în inventarea și dezvoltarea de astfel de

De atunci și până astăzi practic a ”explodat” numărul inventatorilor în

Totuși mai amintim câțiva ”inventatori” deosebiți care au marcat cursul

In 1897, tubul catodic a fost inventat de Karl Ferdinand Braun și

Willis Haviland Carrier (26 noiembrie 1876 - 07

În 1943, Tommy Flowers a produs primul prototip de calculator

În 1946, Percy Spencer a inventat cuptorul cu microunde.

Raytheon a depus un brevet pe 08 octombrie 1945 pentru un cuptor de gătit cu microunde, în

În fiecare zi există noi invenții și evoluții în ingineria electrică și în tehnologie.

Baraj hidroelectric tipic

Generatoarele (mari, nu-i așa?) din

Cum funcționează generatorul:

Statorul generatorului, numit de asemenea armătura, susține miezul de fier și înfășurările

Miezul de fier este format din mii de

Deși bobinele de câmp sunt cel mai frecvent

Generatoarele bipolare au fost universal folosite,

Pasul intermediar hotărâtor între aceste două

A fost nevoie de această schimbare pentru că

Prin creșterea numărului de poli care

Într-un generator de multipolar, armătura și magneții de câmp sunt înconjurate de un cadru

 Câmpuri (magnetice) fixe și rotative / învârtitoare

Pentru motoare electrice,

Motoarele asincrone de curent alternativ (AC)

pe stator, curentul pe rotor fiind furnizat

 Tipuri de sisteme de excitație

Excitatorul furnizează energie electrică de curent continuu necesară pentru a magnetiza

Hidrogenul gazos din interiorul generatorului este, de obicei, la

Uleiul care este folosit ca ulei de

Aerul din afara carcasei

Există totuși pericolul

Există, de obicei un sistem de monitorizare a purității hidrogenului în incinta generatorului în

Presupunând că hidrogenul utilizat pentru a menține presiunea în carcasa generatorului în timp

Linii de transport de Substația de transmisie

Deci, Centrala electrică produce curent alternativ

1. Generatoare electrice de mari dimensiuni se întâmplă să genereze curent alternativ în