Plumb

George Bacovia

Simbolismul este un curent literar care a aparut la inceputul secolului trecut ca o

reactie impotriva parnasianismului care milita, la randul sau, pentru o poezie lipsita de
orice emotie si traire sufleteasca. Astfel, tema esentiala a poeziilor simboliste este
reprezentata de conditia nefericita a poetului, obligat sa traisca intr-o lume superficiala,
incapabila sa inteleaga si sa aprecieze nivelul artei adevarate. Literatura simbolista
propune atitudini si stari sufletesti specifice precum angoasa, spleen-ul, disperarea,
apasarea sufleteasca si nevroza.
In literatura romana, simbolismul este teoretizat in primele decenii ale secolului al
XX-lea de catre Alexandru Macedonski, scriitor care pune accentul pe importanta
muzicalitatii operei literare, sustinand ca “ arta versurilor este arta muzicii.” Astfel,
curentul simbolist, puternic infuzat de muzicalitate acordata de prezenta repetitiei sau
refrenul si cromatica, este reprezentat de poetul George Bacovia care, inca din primul
volum intitulat Plumb, aparut in 1916, demonstreaza apartenenta sa la acest tip de creatie
literara.
Volum de debut al poetului are ca prima creatie poezia cu acelasi nume, Plumb,
opera care poate sa fie considerata o adevarata arta poetica bacoviana deoarece transmite
mesajul intregului univers poetic, evidentiind conditia nenorocoasa a creatorului intr-o
lume in care se simte singur, abandonat si lipsit de orice incurajare si speranta
sufleteasca.Textul se inscrie in lirica simbolista deoarece foloseste elemente specifice
aprecum folosirea simbolului, tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii si conditia
tragica a eului liric.
Titlul este alcatuit dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotivul poeziei.
Cuvantul plumb reprezinta elementul repetitiei de la nivelul textului poetic si evidentiaza
spatiul intunecat, provocator de neliniste si apasare sufleteasca. Plumbul este un simbol
care are in natura are corespondent un metal greu, de culoare cenusie care sugereaza la
nivelul poeziei starea de izolare intr-un spatiu inchis fara posibilitatea de evadare. Prin
cromatica acestui element se accentueaza viziunea bacoviana conform careia fiecarei stari
sufletesti ii corespunde o anumita culoare. Astfel, poetul marturisea ca in poezie l-a
obsedat mereu “ un subiect de culoare “, incercand sa redea cromatica “prin cuvinte”.
Tema textului este conditia poetului intr-o lume ostila, sufocanta si apasatoare din
care nu se poate elibera si in care nu exista refugii salvatoare. Poezia este structurata in
doua catrene, organizate simetric, pe baza paralelismului sintactic. Din punct de vedere
prozodic, acestea au rima imbratisata si masura de zece silabe. Prima strofa aduce in
prim- plan realitatea exterioara, iar cea de-a doua corespunde realitatii interioare. Textul
este marcat de un lirism subiectiv, evidentiat prin numeroase marci lexico-gramaticale ale
subiectivitatii precum verbe la persoana I singular “ stam”, “ am inceput” si adjective
pronominale posesive la persoana I singular precum “ amorul meu”.
Prima strofa a poeziei ilustreaza elementele unui spatiu inchis, apasator si
sufocant in care eul liric se simte prizonier.Verbul “dormeau” din primul vers sugereaza o
metafora a mortii care marcheaza un sfarsit continuu al liricii bacoviene. Intreaga strofa
sta sub semnul unui camp semantic morbid, al mortii “ sicriele”, “ vesmantul funerar”,
“coroanele”. Tuturor acestor elemente le este asociat plumbul care creeaza impresia unei
existente fara scop, din care nu te poti ridica si pe care nu o poti depasi. In acest univers,
totul pare lipsit de orice senzatie de mobilitate, eul liric fiind impietrit intr-o ipostaza de
singuratate absoluta. Prin marturisirea “ stam singur” se evidentiaza aceasta traire de
izolare si de inchidere intr-un spatiu incremenit in care doar vantul sugereaza miscare,
producand insa efecte sinistre, prevestitoare de moarte. Verbul “scartaiau” din ultimul
vers ilustreaza senzatia de neliniste si de iritare a eului liric care se simte din ce in ce mai
sufocat de intr-un univers inamic.
Cea de-a doua strofa ilustreaza lumea interioara dominata de moartea afectivitatii
“ Dormea intors amorul meu de plumb.” Epitetul “intors” sugereaza senzatia unei lumi
abandonate, lipsite de orice emotie si speranta. Marcat de aceeasi singuratate absoluta,
eul liric ajunge sa se priveasca din exterior ca pe un strain. Metafora frigului
simbolizeaza atat sentimentul acut al mortii, cat si incapacitatea fiintei umane de a mai
simti, de a mai avea afecte. Metafora “ aripi de plumb” evidentiaza incercarea disperata a
eului liric de a se inalta si de a iesi din aceasta lume obscura si rece. Totusi, plumbul,
materialul din care sunt alcatuite aripile, simbol al libertatii absolute, conduce la o
incercare ratata a eului liric, obligat sa isi continue existenta in spatiul inchis.

In concluzie, poezia Plumb este o arta poetica bacoviana deoarece transmite, prin
folosirea elementelor specifice simbolismului precum folosirea simbolului si a cromaticii,
propria conceptie despre locul in univers al creatorului, fiinta obligata sa traisca intr-o
lume ostila si sufocanta care nu percepe cu adevarat existenta