UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

TEMĂ PROIECT
TEHNOLOGIA DE OBȚINERE A
MIERII DE ALBINE
 CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL1. CLASIFICAREA ȘI COMPOZIȚIA CHIMICĂ A
MIERII DE ALBINE
1.1 Clasificarea mierii de albine
1.2 Compoziția chimică a mierii de albine
1.3 Caracteristicile organoleptoce ale mierii de albine

CAPITOLUL 2. TEHNOLOGIA DE OBȚINERE A MIERII DE

ALBINE
2.1 Recoltarea mierii de albine
2.2 Descăpăcirea mierii de albine
2.3 Extracția mierii de albine

CAPITOLUL 3. CONDIȚIONAREA MIERII

3.1 Preîncălzirea mierii
3.2. Lichefierea și omogenizarea mierii
3.3 Filtrarea grosieră
3.4 Maturarea și limpezirea mierii
3.5 Pasteurizarea
3.6 Filtrarea fină
3.7 Îmbutelierea.

Concluzii
Bicliografie
 INTRODUCERE
Mierea este definită în legislația europeană o substanță naturală, dulce, produsă de albine
ce conține zaharuri, cu precădere glucoză și fructoză și alte substanțe organice precum vitamine,
minerale, acizi organici etc.
Mierea a fost singurul îndulcitor natural folosit de la începutul existenței speciei umane.
Albinele sunt considerate mijloace biologice de însemnătate vitală, fără de care polenizarea a
aproximativ 20 000 de mii specii de plante ar fi imposibilă, acestea dispărând de pe suprafața
Terrei. De fapt, albina se situează pe locul al 3-lea ca importanță, după vite și porcine. Cea mai
importantă utilizare a mierii de la descoperirea existenței sale, a fost cea de leac naturist. Izvoarele
egiptene dovedesc folosirea acesteia în rețete pentru afecțiuni gastrice, biliare și oboseală, datate
în jurul anului 1530 î.Hr. Și părintele medicinii, Hipocrate îndemna oamenii să consume miere
când se confruntau cu febră, iar când aveau răni infectate acesta îi pansa cu mehlem din miere.
Mierea este una dintre cele mai prețioase alimente naturale care poate fi consumată ca
atare, având o gamă largă de beneficii asupra stării de sănătate dar poate fi utilizată și în diverse
preparate din panificație, cofetărie, băuturi , în industria farmaceutică, cea cosmetică, etc. Mierea
este un produs apicol cu o valoare nutritivă și biologică ridicată care ajută la menținerea stării de
sănătate, cu o digestibilitate crescută, oferind organismului o parte din energia zilnică necesară.
Conținutul în substanțe antibiotice naturale, micro și macroelemente, vitamine și enzime, fac din
miere un produs cu adevărate proprietăți biostimulatoare (Lazăr , 2014).
Mierea reprezintă o sursă excelentă de carbohidrați de care organismul are nevoie. Se știe
că glucidele din miere sunt reprezentate în proporție de aproximativ 38% - sau chiar mai mult -
fructoză care se absoarbe lent și fără consum de energie. Secreția de insulină nu este stimulată iar
glicemia crește lent dar continuu, oferind organismului energia de care are nevoie pe tot parcursul
zilei, menținând capacitatea de concentrare și a eficienței persoanei. Datorită calităților sale
extraordinare, mierea este folosită în fabricarea a numeroase produse alimentare, de la biscuiți la
brioșe, folosită ca îndulcitor în ceaiuri, cafea, sucuri de fructe, glazură pentru prăjituri. (Renate ,
2013) .
 CAPITOLUL1. CLASIFICAREA ȘI COMPOZIȚIA
CHIMICĂ A MIERII DE ALBINE

1.1 Clasificarea mierii de albine

Conform standardului român STAS 784/3-89 criteriile de clasificare ale mierii sunt
următoarele:
După proveniența materiei prime folosite de albine, mierea se clasifică astfel :
 miere florală, care poate fi :
 monofloră- poartă denumirea plantei respective, a cărui nectar a fost cules
(ex.de tei, de salcâm, de mentă etc.) și polifloră-provenită dintr-o combinație de
nectaruri a mai multor specii de plante.
 miere de mană (extraflorală)
În funcție de procedeul de obținere:
 miere în fagure-mierea este vândută direct în faguri căpăciți, dar fără larve
 miere cu bucăți de fagure sau bucăți de fagure în miere – în miere se găsesc
bucăți de fagure
 miere scursă - fagurii sunt descăpăciți și curățați de larve după care se
drenează
 miere extrasă - obținută prin centrifugare
 miere presată - se obține prin presarea fagurilor care au fost curățați de
larve după o efectuarea unei încălziri moderate sau nu.
 miere filtrată
În funcție de consistență se întâlnesc 2 tipuri de miere:
 miere lichidă sau fluidă
 miere cristalizată sau zaharisită
Se pot adăuga și alte clasificări în funcție de aromă, culoare, compoziție chimică, puritate.
Pentru a putea fi comercializată, mierea trebuie să fie însoțită de denumirea provenienței și a
sortimentului, cum ar fi: miere de faguri, cu adaosuri de propolis, polen etc. (Bulancea, 2009).

1.2 Compoziția chimică a mierii de albine

Mierea de albine posedă o compoziție chimică dominată de zaharuri, aceasta depinzând de

mai mulți factori generali dintre care cel mai important fiind componența nectarului din care
aceasta își are originea. Fiecare plantă având o compoziție diferită a nectarului, analizele de
laborator au demonstrat că și compoziția chimică a mierii prezintă diferențe destul de
semnificative de la un sort la altul.
Alți factori care contribuie la diferențe ale compoziției chimice a mierii sunt reprezentați de
condițiile meteorologice din fiecare an sau climei unei țări dar și de modul în care apicultorul
realizează extracția, însă acestea contribuie într-o proporție destul de mică . Pentru verificarea
calității mierii de calitate superioară și calitatea I , aceasta este supusă în primă fază unui examen
organoleptic după care sunt efectuate analizele fizico-chimice. În cazul mierii de calitatea a II-a se
realizează examenul senzorial după care se determină doar umiditatea după o prealabilă citire a
indicelui de refracție (STAS 784/-3-89) .
Caracteristicile fizico-chimice ale mierii (SR 784-2/2009)
Celelalte
Miere de salcâm Miere de mană sorturi din
Parametru nectar
Calitate Calitate
Calitatea I Calitatea I Calitatea I
superioară superioară
Apă,% maximum 20 20 20 20 20
Zahăr reducător, exprimat în
70 70 60 60 70
zahăr invertit,%,minimum
Zahăr ușor hidrolizabil,
exprimat în zaharoză,%, 5 5 10 10 5
maximum
Aciditate,
ml NaOH ml soluție/100g 4 4 5 5 4
miere maximum
Indice diastazic, minimum 6,5 6,5 13,9 10,9 10,9
Cenușă, %,maximum 0,5 0,5 1,0 1,0 0,5
Substanțe insolubile în apă,%
maximum 0,1 0,1 0,2 0,2 0,1

Se cunoaște faptul că mierea este constituită în proporție de minim 70% din substanțe
zaharoase iar din cele peste 180 de substanțe pe care le are în componență glucidele au o pondere
de 65-75%. În sorturile de miere florală proporția predominantă este cea de fructoză (37-39%) în
comparație cu glucoza care predomină într-un procent de 28-37%, excepție făcând mierea de
rapiță, mierea de păpădie și de Trichostema lanceolatum (floare sălbatică anuală) . Raportul dintre
aceste două monoglucide este în general de 1,15, o valoare mai mare având doar mierea de
salcâm. Acest raport este important deoarece influențează unele proprietăți fizice, cel mai
important fiind procesul de cristalizare dar și intensitatea gustului dulce al mierii (Bulancea,2009)
Literatura de specialitate relevă faptul că în miere sunt prezente peste 20 de substanțe
minerale dintre care potasiul (K) ocupă locul întâi în ceea ce privește cantitatea prezentă, care
poate ajunge până la 3.500 mg/100 g miere. În diferite sorturi de miere din România, analizele
efectuate au relevat prezența a 14 elemente: K, Mn, Cl, Mg, Al, Si, Cu, P, Fe, S, O, Na, C, H
(Neacșu C,2002).
Proteinele se găsesc într-o cantitate extrem de mică de aproximativ 0,5 g în 100 g miere,
fiind reprezentate în cea mai mare parte de enzime și aminoacizi liberi. În urma analizelor
cromatografice s-au descoperit între 11 și 21 aminoacizi dintre care menționăm : alanină,
fenilalanină, leucină, tirozină, acid glutamic etc. (Neacșu,2002) .
Toate sorturile de miere naturală, care sunt păstrate în condiții corespunzătoare, conțin un
număr variat de catalizatori biochimici (enzime), cele mai importante fiind invertaza și amilaza.
Invertaza este enzima ce face parte din grupa oligazelor, ea având rolul de a scinda zaharoza în
cele mai importante glucide pentru organism: fructoză și glucoză. Mierea de albine conține și o
cantitate mică de acizi organici însă aceștia reprezintă o proporție mai mică de 0,5% din totalul
substanțelor solide. Ei contribuie atât la formarea aromei mierii cât și la stabilitatea acesteia față
de microorganisme (Neacșu,2002) .
Prezența vitaminelor în miere este regăsită mai mult sub formă de urme și cuprinde o gamă
restrânsă : mai puțin de 10 vitamine din grupul B (tiamină, riboflavină ș.a), vitamina C, cu cel mai
mare procent și vitamina K. În general, conținutul de vitamine regăsit în miere depinde și de
planta de la care s-a recoltat nectarul.
Mierea este considerată de majoritatea persoanelor un aliment neperisabil, care se poate
conserva ani de zile fără a fi afectat însă acesta este un fapt total neadevărat. Pe parcursul
îmbătrânirii, mierea de albine însumează o serie de transformări ce țin de condițiile de conservare
a acesteia dar într-o anume măsură și de compoziția sa chimică. Chiar dacă aceasta este păstrată la
o temperatură corespunzătoare, într-o încăpere răcoroasă cu o temperatură de maxim 4°C, după o
perioadă de 1-2 ani se observă câteva transformări destul de evidente cum ar fi: intensificarea și
închiderea culorii, pierderea aromei proaspete etc. (sursa: http://www.aca.org.ro/ ) .
Calitatea mierii care este comercializată atât pe piața internă cât și pe piețele externe este
condiționată de calitățile fizico-chimice și organoleptice. Aceasta este diferită în funcție de zona
meliferă din care albinele au recoltat polenul, de modul de extracție al mierii dar și de tratamentul
aplicat sau modalitățile de conservare. Pentru ca mierea să fie comercializată în condiții de calitate
și igienico-sanitare corespunzătoare, Comisia FAO și OMS au întocmit standarde și norme care
prevăd valorile caracteristicilor fizico-chimice și caracteristicile organoleptice (Neacșu, 2009) .
Mierea își poate pierde o parte din calități dacă este recoltată și prelucrată necontrolat sau
necorespunzător dar și dacă păstrarea ei (conservarea) se face în condiții neadecvate. Calitatea
mierii poate fi afectată și din cauza agriculturii moderne care utilizează o gamă vastă de pesticide,
erbicide, fungicide și alte produse fitosanitare pentru protecția plantelor,care se găsesc și în nectar
și ulterior se vor regăsi și în miere contaminând-o sau făcând-o chiar improprie pentru consum. Pe
de altă parte, mierea este un produs ușor pretabil falsificărilor (cu amidon, gelatină etc.), putând fi
chiar substituită cu zahăr invertit, sirop de glucoză, glucoză industrială și alte substanțe și a cărei
calitate este limitată (Neacșu, 2009) .

1.3 Caracteristicile organoleptice ale mierii de albine

În privinţa consistenţei, mierea extrasă are o consistenţă fluidă, cu o vâscozitate diferită în
funcţie de conţinutul în apă: fluid-subţire (20% apă) şi fluid-groasă (16-17%). Mierea de mană are
în general o consistenţă fluid-cleioasă datorită compoziţiei specifice.
Culoarea mierii diferă în funcţie de originea botanică a mierii, fiind determinată de
pigmenţii vegetali, şi poate varia de la galben foarte deschis-transparent (salcâm), chihlimbariu
(polifloră, floarea soarelui, tei) şi până la maroniu închis sau chiar negricioasă (mană).
Aspectul mierii este transparent strălucitor în stare fluidă, opalescentă când a început
procesul de cristalizare sau cristalizat când acest proces s-a finalizat.
Cristalizarea mierii este un proces natural la majoritatea sorturilor de miere, deoarece
mierea este o soluţie suprasaturată de zaharuri. Acest proces este caracteristic sorturilor în
care proporţia celor două monozaharide majoritare– glucoza şi fructoza este în favoarea glucozei
(monozaharid uşor cristalizabil). Este cazul mierii de salcâm al carui indice fructoză/glucoză este
in general peste 1,3. Cu cât acest indice scade, cu atât perioada până la începerea cristalizării
scade şi ea. Procesul de cristalizare şi perioada de inducţie a cristalizarii scade dacă apar şi alţi
factori favorizanţi: temperatura de păstrare, omogenizarea, cantitatea de apă.
Gustul şi aroma depind de originea botanică a mierii şi de conţinutul în diverse zaharuri
care au putere diferită de îndulcire. De exemplu fructoza este cu 73% mai dulce decât glucoza.
Este cazul mierii de salcâm. Aroma mierii depinde în general de conţinutul în uleiuri eterice
provenite din nectarul plantelor. Mierea de mană care nu are uleiuri eterice din flori are o aroma
specifică.
CAPITOLUL 2. TEHNOLOGIA DE OBȚINERE A MIERII DE
ALBINE
Producerea mierii este un proces complex ce începe odată cu recoltarea sucurilor dulci de
către albinele culegătoare şi se încheie în momentul căpăcirii celulelor în care a fost depozitată.
Aparatul bucal al albinei este adaptat pentru supt şi lins el fiind format din mandibule, maxile şi
labium, ultimele două segmente formând trompa. Mandibulele sunt două piese articulate mobil pe
obraz, acţionate de muşchi puternici şi servesc la ingerarea granulelor de polen, la roaderea
capacelelor, la modelarea solzilor de ceară, la clădirea fagurilor, curăţirea stupului şi la susţinerea
trompei, atât în timpul repausului cât şi al activităţii. La baza mandibulelor se deschid două glande
mandibulare ce sunt foarte mici la trântor, bine dezvoltate la albina lucrătoare şi foarte mari la
matcă. Secreţia acestei glande, împreună cu cea a glandelor faringiene, formează saliva. In
momentul aspiraţiei soluţiilor zaharoase, trompa este îndreptată înainte, cu baza ridicată în sus.

2.1 Recoltarea mierii de albine

Fagurii cu miere se recoltează din stup în momentul când aceasta este suficient de
maturată luându-se drept criteriu practic prezența coroanei cu miere capacită în partea superioară.
Îndepărtarea albinelor de pe faguri se face prin intermediul unor substanțe chimice (acid fenic,
benzaldehida etc.) în stupinele de tip industrial. Este recomandabil ca înainte de începerea
extracției de miere fagurii să fie grupați după culoare, pentru a obține diferite soiuri de miere în
funcție și de acest criteriu. Fagurii sau corpurile cu fagurii cu miere se transportă cu multa grijă
pentru a se preîntâmpina pierderea acestui aliment, apoi se introduc într-o cameră cu aer cald pană
la 35°C, care favorizează extracția.

Scoaterea ramelor din stup

 2.2 Descăpăcirea
O descăpăcire cu randament ridicat necesar în cazul extracţiei mierii dintr-un număr
mare de rame se obţine cu ajutorul unor maşini semiautomate sau automate de descăpăcit
acţionate electric.
În cazul maşinilor semiautomate de descăpăcit pentru descăpăcit acestea sunt dotate cu
nişte tamburi rotativi şi perii de nailon. Ramele cu fagurii de descăpăcit se împing manual între
tamburi de descăpăcit rotiţi de un motor electric şi căpăcelele desprinse se colectează într-un
recipient destinat acestui scop.

Maşini semiautomate de descăpăcit.

Maşinile automate de descăpăcit execută automat operaţia preluând la comandă ramele şi

introducându-le în sistemul de descăpăcire care efectuează operaţiunea ramelor pe ambele feţe şi
colectând descăpăceala. Tamburii sistemului de descăpăcire se pot regla pentru diferite mărimi de
rame. Toate elementele componente sunt realizate din inox alimentar.

Maşină automată de descăpăcit

 2.3 Extracţia mierii de albine
Extragerea mierii în timpul culesului este extrem de importantă, mai ales în stupii
orizontali care au o capacitate limitată în comparaţie cu stupii multietajaţi. Neextragerea mierii la
timp duce la blocarea cuiburilor, la împiedicarea mătcii în ouatul normal, ceea ce este mai grav, la
slăbirea familiei sau coloniei de albine la sfârsitul culesului, în caz de blocare a cuiburilor în plin
cules, albinele micsoreaza ritmul de lucru . Momentul optim pentru recoltarea fagurilor este atunci
când aceştia sunt căpăciţi cel putin 1/3 din suprafata acestora. Acest fapt indică apicultorului că
mierea este maturată în proporţie cât mai mare, deci conţinutul apei este adus la valoarea necesară
conservării acesteia.
Pentru extragerea mierii se folosesc extractoare centrifugale
În principal, un extractor centrifugal este compus din:
- cuva extractorului;
- coşul (toba) extractorului;
- canea de scurgere a mierii;
- angrenajul conic cu sistemul de antrenare a rotirii coşului (manivela sau motor electric).

Cuva extractorului se realizează sub forma cilindrică cu fund conic având vârful spre
interiorul fundului pe care se fixează lagărul de jos al axului coşului. Cuva se confecţionează din
oţel inoxidabil alimentar sau alt material care corespunde scopului (de exemplu tabla cositorită) şi
în partea de jos se afla montată caneaua de scurgere a mierii. În partea de sus a cuvei de-a
curmezişul ei se fixează o bară care are în mijloc o gaură prin care trece capătul de sus al axului
coşului cu sistem de prindere în angrenajul de rotire fixat tot pe ea.
Coşul extractorului este construit astfel ca în el să se aşeze ramele cu fagurii descăpăciţi
din care trebuie extrasă mierea forma fiind în funcţie de tipul de extractor. Pe axa longitudinală a
coşului se află axul sau care se fixează jos în lagăr şi sus în angrenajul conic de rotire.
Angrenajul este un mecanism de transmisie a mişcării de rotaţie având roţi dinţate
conice, raportul dintre dinţi fiind de 44/20 şi mişcarea de rotaţie fiind imprimată manual, cu
ajutorul unei manivele sau mecanic, cu ajutorul unui motor electric.
Canaua de scurgere a mieri trebuie să fie prevăzută cu sistem de închidere şi, ţinând cont
de vâscozitatea mare a mierii, să aibă diametrul interior suficient de mare pentru ca mierea să se
scurgă cu uşurinţă.
Extracţia mierii prin stoarcere este practic abandonată. Ea corespunde unei forme de
apicultură pe cale de dispariţie, cea cu coşniţe. Folosirea stupului cu rame mobile implică
extracţia mierii prin centrifugare şi recuperarea cerii fagurilor pentru anul următor.
 Extractorul centrifugal, inventat în secolul trecut, are forme diferite în funcţie de
destinaţie : pentru o exploatare modestă cu câţiva stupi sau pentru o întreprindere profesionistă
unde se extrag câteva tone sau zeci de tone de miere în fiecare an. Dar, de la extractorul pentru
patru rame acţionat manual şi până la extractorul pentru patruzeci sau optzeci de rame acţionat de
un motor electric, principiul este acelaşi. Se foloseşte forţa centrifugă pentru a scoate mierea din
celule şi a o proiecta pe peretele intern al cuvei. Forţa aplicată fagurelui este în funcţie de viteza
unghiulară a coşului extractorului şi de raza coşului.
În extractorul tangenţial, ramele sunt aşezate tangenţial faţă de cilindrul virtual pe care
mişcarea coşului le face să-l descrie ; în aceste condiţii, forţa aplicată ramelor este uniformă sau
aproape uniformă pe toată suprafaţa (nu se poate extrage decât o singură faţă odată). În
extractorul radial, forţa centrifugă aplicată ramei variază progresiv de la catul inferior până la
spetează ; în vecinătatea axei extractorului, forţa centrifugă este slabă.
Fiecare din cele două sisteme are avantajele şi inconvenienţele sale. Extractorul
tangenţial lucrează mai omogen decât extractorul radial, dar îl obligă pe operator să extragă
succesiv cele două feţe ale fagurelui; de fapt, îl obligă să lucreze de trei ori. într-un prim timp, cu
viteză moderată, se extrage sumar mierea de pe prima faţă ; în al doilea timp se extrage mierea de
pe faţa a doua ; în al treilea timp, se revine la prima faţă pentru a se termina extracţia. De fapt,
greutatea feţei opuse celei care este în curs de extracţie este suficientă pentru a face fagurele să
cedeze dacă forţa centrifugă este succesivă. Pentru a evita aceste manipulări obositoare, se
construiesc extractoare tangenţiale reversibile la care inversarea sensului rotaţiei provoacă
întoarcerea coşurilor în care se află ramele. În orice caz, extractorul tangenţial are capacitate mică
pentru cât spaţiu ocupă. Este foarte potrivit pentru exploatările mici sau pentru extragerea mierii
cu vâscozitate mare, deoarece poziţia tangenţială a ramelor este mai eficace decât poziţia radială.
Extractorul radial are avantajul capacităţii sale mari- până la optzeci de rame Dadant mari- pentru
un volum redus. El nu necesită reluarea ramelor. Pentru a fi totală, extragerea necesită un timp
mai îndelungat.
Extractoarele moderne sunt fabricate exclusiv din materiale nobile. Folosirea inoxului şi
a plasticului alimentar dau garanţia de curăţenie, igienă şi nepoluare cu metale grele.
Extractoarele prevăzute cu motor electric au un ambreiaj automat, un schimbător de
viteză, o frână, iar modelele cele mai perfecţionate se pot programa astfel încât viteza de rotaţie şi
timpul de extracţie pot fi optimizate fără intervenţia operatorului în timpul funcţionării.
În cazul laboratoarelor de procesat miere, unde se aduc mari cantităţi de rame cu faguri
pentru extracţia şi condiţionarea mierii se pune problema utilizării unor utilaje şi instalaţii de
foarte mare randament şi cu productivitate ridicată.
 Pentru realizarea acestor deziderate se utilizează maşini special concepute care de cele
mai multe ori sunt şi cu sisteme de descăpăcire automata a ramelor. Dintre acestea se pot
exemplifica: extractoarele orizontale şi extractoarele profesionale cu sau fără sisteme de
descăpăcire încorporată.
Un exemplu de extractor orizontal îl reprezintă extractorul orizontal care îşi bazează
funcţionarea pe folosirea principiului Venturi şi a forţei centrifuge care se dezvolta la o mişcare de
rotaţie

Extractor orizontal

Acest tip de extractor orizontal permite obţinerea unor randamente ridicate privind
extragerea mierii. În acest caz extragerea mierii se face folosind aducerea în stare de depresiune a
pernei de aer creată între piepteni şi astfel crearea unui puternic efect de absorbţie care ridică
mierea din celule şi apoi pe baza forţei centrifuge, dezvoltată de mişcarea de rotaţie, aceasta este
împinsă pe pereţii extractorului de unde curge spre fund şi apoi prin robinet în recipientul de
colectare.
Cu acest tip de extractor se poate extrage o încărcătura completă în două la cinci minute
în funcţie de temperatura mediului ambient şi de vâscozitatea mierii.
Poziţia înclinată a extractorului uşurează colectarea şi scurgerea mierii extrase şi
poziţionarea extractorului într-o poziţie înaltă permite folosirea unor recipienţi de depozitare
înalţi.
Pentru depozitare şi transport suportul extractorului permite poziţionarea acestuia în
poziţie verticală ca să ocupe cât mai puţin spaţiu.
Un tip de extractor profesional este cel prezentat în figura următoare, cu ajutorul căruia
se poate extrage o cantitate de 2 la 6 tone miere pe zi cu eforturi minime şi acest utilaj performant
are operaţiunile automatizate astfel că lucrează cu translaţii minime ale ramelor cu miere realizând
cicluri de extracţie foarte scurte.
 Extractor profesional

Descăpăcirea se face prin împingerea ramelor cu fagurii căpăciţi printre doua cuţite
triunghiulare fixe, încălzite şi apoi printre un al doilea rând de cuţite care asigură descăpăcirea şi a
celulelor cu înălţime mai mică. Operaţiunea de descăpăcire se realizează rapid şi fără zgomot.
După descăpăcire, ramele sunt împinse într-un suport pentru alimentarea extractorului de
unde, pneumatic, vor fi introduse în extractor şi după golirea de miere vor fi depozitate într-un
sertar destinat ramelor goale.
Avantajele principale ale acestui extractor profesional sunt:
- realizarea tuturor elementelor utilajului, care vin în contact cu mierea, din inox
alimentar, ceea ce exclude impurificarea acesteia,
- înaltă automatizare, realizând uşor golirea în 5 la 8 minute a 60 de rame cu miere,
- posibilitatea folosirii pentru diverse dimensiuni de rame,
- extrage şi sorturile de miere foarte vâscoase, de exemplu mierea de iarba neagră,
- viteza de rotaţie a extractorului putând fi variată după necesităţi se exclude deteriorarea
fagurilor la extracţie,
- dotarea utilajului cu frână permite, în cazul necesităţii, oprirea rapidă a rotaţiei
extractorului.
Utilajul are o lungime de 5,80 m şi necesită doi operatori pentru procesarea ramelor cu
faguri plini cu miere.
Tot pentru extracţia industrială a mierii din ramele cu faguri se foloseşte extractorul
orizontal cu descăpăcire încorporată care este un utilaj de ultima generaţie ideal pentru extracţia
unor mari cantităţi de miere cu eforturi fizice minime şi cu durate reduse. Acest utilaj permite
extragerea mierii din 180 de rame în 5 la 8 minute.
În compunerea sa utilajul are un sistem de descăpăcit care este alimentat automat şi
descăpăceşte ramele prin intermediul a două cuţite încălzite care se rotesc. După descăpăcire
ramele sunt împinse în extractorul propriu-zis ca apoi să fie scoase din el.
 Toate elementele utilajului care vin în contact cu mierea sunt realizate din inox alimentar
şi extractorul este astfel conceput pentru a se roti cu turaţii reglabile între 60 şi 120 ture/minut
astfel că fagurii friabili se protejează şi timpul de procesare este între 1 la 17 minute.

Extractor orizontal cu descăpăcire încorporată

 CAPITOLUL 3. CONDIȚIONAREA MIERII
În general prin condiționarea mierii se întelege ansamblul de operații : incălzire,
lichefiere, filtrare — la care este supusă mierea inaintea ultimei operații de îmbuteliere, în scopul
omogenizarii ei, în conditiile menținerii neschimbate a proprietăților fizico-chimice și
organoleptice ale acesteia.
Procesul tehnologic de condiționare a mierii cuprinde următoarele operații :
1. Preîncălzirea mierii
2. Lichefierea și omogenizarea mierii
3. Filtrarea grosieră
4. Maturarea și limpezirea mierii
5. Pasteurizarea
6. Filtrarea fină
7. Îmbutelierea.

3.1 Preîncalzirea mierii

Se execută în camera de preîncalzire, confecționată din materiale termoizolante și cu o
capacitate de lucru care să asigure activitatea în instalatțe pe o perioadă de 48 de ore
Camera de preincalzirea mierii trebuie să cuprindă următoarele elemente :
1) aerotermă;
2)orificiul de evacuare a aerului cald
3) gura de colectare a aerului
4) podea metalică ;

3.2 Lichefierea si omogenizarea

Mierea preincalzită este transportată pe paleți la operațiunea următoare de lichefiere și
omogenizare. Aceasta operație se execută în camere de golire a bidoanelor sau butoaielor, după
caz. In general, principiul de lucru este identic la ambele tipuri de camere.
Din punct de vedere constructiv, aceste camere sunt de tipul :
a) cu bazinul de golire, inclusiv comanda de acționare, montată sub nivelul solului,
având denumirea de camere în subsol.
b) cu bazinul de golire montat sub nivelul solului și cu grătarele de asezare a ambalajelor
la nivelul solului, având denumirea de camere semiîngropate.
 c) cu tot sistemul de golire și lichefiere la suprafață, având denumirea de camere de
golire la suprafață.
În general, cele mai folosite sisteme sunt cele semiîngropate și la suprafață, datorită
ușurinței cu care se pot manipula ambalajele cu miere în cameră, precum și respectării condițiilor
de igienă în procesul de lucru.
În interiorul cuvelor se află montat un agitator cu paleți, confecționat de asemenea din
oțel inoxidabil și care este acșionat de un grup motor-reductor, care asigură o mișcare de rotație a
agitatorului variind între 15—30 rotații/minut.
Deasupra cuvei este așezat un grătar pe care se așează ambalajele cu miere, cu fundul în
sus, în vederea golirii lor. Acest grătar este încălzit de un curent de apă caldă la aceeași
temperatură ca aceea a cuvei.
La partea superioară a cuvei se află montat un distribuitor cu aer cald deservit de o
aerotermă și care creează în permanență, în cameră, o temperatură de 50—60°C.
Camera este prevazută, pe ambele parți, cu uși glisante cu închidere etanșă, pentru
menținerea unei temperaturi constante de lucru.

3.3 Filtrarea grosieră

Are ca scop reținerea din miere a particulelor grosiere (bucăti de ceară, părti de albine), în
vederea trecerii acesteia la operațiunile următoare.
Mierea este aspirată (A) din camera de golire cu ajutorul unei pompe cu roți dințate, care
transportă mierea ți o împinge, o refulează (R) în filtrul grosier prin spațiile dintre dinții pompei
(Vt), obligind-o să treacă prin filtrul (2) care este prevăzut cu șase elemente filtrante (3)
confecționate din țeavă de oțel inoxidabil perforată peste care este așezată o țesătură din oțel
inoxidabil cu mărimea ochiurilor de 0,06X 0,06 mm.

Filtru grosier și pompa pentru filtrare-golire

 A) orificiul de aspiratia mierii ; R) orificiul de refularea mierii ; 1) pompa cu roti dintate;
2) filtrul propriu -zis 3) element filtrant; 4) robinet ; 5)robinet; 6) manometrul de
presiune.
Cu ajutorul manometrului (6) se verifică în permanență presiunea de lucru a filtrului
,care variază între 1—2,5 atmosfere. Când aceasta începe să crească, se dă drumul prin robineți
(4—5) în contra curent la un jet de apă caldă sau abur, care curăță elementele filtrante, după ce în
prealabil s-au închis robineții de admisie și evacuare a mierii în filtru.

3.4 Maturarea si limpezirea mierii

Mierea filtrată este trecută la operația următoare, unde se face corecția de umiditate și
unde se realizează și limpezirea ei. Aceasta operație se realizează în recipiente confecționate din
oțel inoxidabil , prevăzute cu înveliș dublu , prin care circulă apă caldă sau rece, după nevoie.
Prin maturare se înțelege operațiunea prin care se realizează corecția de umiditate a
mierii și care variază între 17—20%, în funcție de solicitări. Aceasta se asigură printr-o încălzire
care nu depașește 45°C, paralel cu o agitare a masei de miere cu ajutorul agitatorului. Pentru
scurtarea perioadei de maturare se folosește și un sistem de instalații, care funcționează pe
principiul încălzirii mierii și al eliminării excesului de umiditate cu ajutorul unei pompe de vid.
Maturatoarele pasive sunt de fapt nişte recipienţi în care mierea se depozitează şi prin
ţinerea lor un timp la temperaturi de 30 la 40° C şi umidităţi scăzute (de exemplu 33%) mierea se
limpezeşte, decantează stratul de impurităţi şi îşi micşorează conţinutul de umiditate.
Maturatoarele pot fi din inox sau plastic, amândouă, pentru uz alimentar şi ţinând cont de
densitatea mare a mierii, trebuie să fie suficient de rezistente la solicitările acesteia şi să fie
prevăzute în partea de jos cu orificiu de golire.

Maturatoare pasive
 În cazul maturatoarelor active dezhidratarea mierii se realizează cu aşa numitul
dezhidrator care lucrează ca un boiler rapid de joasă presiune. Aparatul se compune dintr-un
cilindru din inox cu pereţi dubli, încălzit cu aburi la 50° C, în care se asigura o depresiune de 68
mmHg, legat în continuare cu un condesator pentru condensarea apei provenite din miere.
Dezhidratorul poate reduce umiditatea unei cantităţi de circa 3700 kg miere cu 2% în opt ore.

Dezhidrator
După maturarea mierii se face limpezirea, ce se realizează prin menținerea ei la o
temperatură de maximum 45°C, circa 8 ore. În acest timp, bulele de aer care au fost antrenate în
masa mierii cu ocazia trecerii ei prin operațiile descrise se ridică lent la suprafață, formând un
strat de spumă care se culege înainte de trecerea la operația următoare. Durata de limpezire a
mierii depinde de sortimentul floral din care provine și de temperatura de limpezire. Pentru mierea
de salcâm durata de limpezire variază între 4—6 ore, iar pentru celelalte sortimente florale, între
8—19 ore.

Maturator pentru maturarea si limpezirea mierii

 1) recipient din otel inoxidabil; 2) camașă exterioară ; 3) sistem de antrenare; 4)
agitator; 5) orificiu pentru golirea maturatorului.

3.5 Pasteurizarea
Pentru asigurarea menținerii pe o perioadă mai lungă de timp a mierii în stare lichidă, se
practică — numai la acele sortimente florale unde cristalizarea apare ca un fenomen natural —
operațiunea de pasteurizare.
Cu o automatizare programabilă a încălzirii şi răcirii unei incinte se poate executa
pasteurizarea mierii prelichefiate direct în ambalajele de desfacere cu amănuntul (în borcane).
Astfel spaţiile interioare ale incintelor sunt dotate cu sisteme de verificare riguroasă a temperaturii
şi a programării ei cu menţinere şi ridicarea pe anumite nivele.
Procedura de pasteurizare este următoarea: după ce borcanele deschise au fost aranjate
pe rafturi se porneşte sistemul de încălzire programându-l astfel ca atunci când temperatura din
centrul geometric al borcanului de miere, din mijlocul lotului, a atins 55° C să se oprească
încălzirea. După 30 de minute borcanele în stare caldă se închid ermetic cu capacele aferente şi se
trece starea termică a incintei pe răcire. În timpul celor 30 de minute temperatura internă mai
creste puţin prin inerţie cu 1 la 3° C, fără a atinge valoarea de 60° C.
Dintre sistemele de pasteurizare, cele mai cunoscute sunt sistemul de pasteurizare a
mierii prin instalație de pasteurizare în placi și sistemul de pasteurizare cu pasteurizator de tip
țeavă în țeavă.
Pasteurizatorul cu placi este format din mai multe corpuri care sunt montate și strânse cu
ajutorul unor șuruburi (4) pe un suport.

Pasteurizator cu plăci
l) piese de fixare ; 2) placi din tabla de otel inoxidabil; 3) piese de fixare ;4)
surub fixare
Pasteurizarea în borcane prezintă următoarele avantaje:
- exclude posibilitatea însămânţării cu cristale după pasteurizare,
- înlătura înglobarea de aer în masa de miere şi elimina aerul înglobat anterior,
 - prin închiderea borcanelor în stare caldă se creează după răcire între suprafaţa mierii şi
capac un semivacuum care contribuie la sterilizarea produsului,
- temperatura şi timpul de pasteurizare asigură distrugerea drojdiilor, principali agenţi ai
fermentaţiei mierii,
- condiţiile de pasteurizare folosite nu afectează activitatea amilazei,
- hidroximetilfurfurolul în cazul pasteurizării are o creştere nesemnificativă (maxim 0,2-
0,4 mg la 100 g miere).
O astfel de pasteurizare însoţită de păstrarea borcanelor cu miere la o temperatura de
20±3° C asigura menţinerea mierii în stare fluidă cel puţin 4 luni.

3.6 Filtrarea fină

Se realizează în filtre de capăt care folosesc căderea liberă a mierii, fiind vorba de filtre
fără presiune. Aceste filtre au ca element filtrant site de oțel inoxidabil cu laturile ochiului de
0,01X 0,01 mm și care rețin înaintea îmbutelierii ultimele impurități ce ar mai putea exista în
miere, provenite chiar din procesul tehnologic de conditionare.
Ceea ce este caracteristic acestui tip de filtru este faptul că particulele de polen sunt
lăsate să treacă, nereținându-se nimic din acestea.

3.7 Îmbutelierea
Se realizează în ambalaje mari direct de la operația de filtrare fină, în butoaie de 150 si 300
kg și în ambalaje mici, respectiv în borcane de sticlă de diferite gramaje, de la 0,1 la 1 kg
capacitate. Referitor la dozarea în ambalaje de sticlă sau tuburi, dozarea se face cu dozatoare
volumetrice, cu mașini automate de dozat.
 Concluzii
Mierea este un remarcabil produs stupului!
Fiind obținută din nectarul florilor sau din unele secreții dulci existente pe plante, mierea
este cunoscută ca o extraordinară sursă de energie, dar și ca un excelent produs pentru sănătate.
Mierea contine în principal glucide – glucoză și fructoză, acestea fiind zaharuri simple, direct
asimilabile. Cele două componente de bază (fructoza si glucoza) se găsesc în proporție de cca
80% și sunt direct asimilabile de către organism, furnizand rapid organismului o energie
sanatoasa! Mierea de albine are o valoare energetică de 300 kcal/100 g, iar datorita faptului că
fructoza are o capacitate de îndulcire mai mare cu 73% comparativ cu zaharoza (zaharul), poate fi
utilizată în cantități mai mici pentru aceeași capacitate de îndulcire. Deși în cantități mici în
compoziția diverselor sortimente de miere, există o paletă largă și de alte substanțe nutritive cum
ar fi vitamine, minerale, acizi organici, substanțe aromatice sau factori cu rol antibiotic,
împrumutând din proprietățile terapeutice ale plantelor de origine.
Mierea este regasită pe tot parcursul istoriei umanității, ea contribuind la bunastarea
omului pentru care a reprezentat și reprezintă un aliment sănătos. În egală măsură ea este
cunoscută și pentru numeroasele sale aplicatii terapeutice, datorită proprietăților sale biologice,
astfel mierea este nutrițională și aperitivă, este energizantă și dinamizantă, are efecte antioxidante
(determinate de prezența pigmenților carotenoizi – B-caroten, a flavonoizilor și a polifenolilor),
este antibacteriană și antiseptică, digestivă (reduce aciditatea gastrică), antianemică (prezența
fierului și a vitaminelor B6 și B9) și behică (calmează tusea), facilitează asimilarea calciului și a
magneziului la nivelul țesutului osos, este febrifugă, laxativă (determinată de prezența fructozei),
emolientă și cardioprotectoare, având proprietăți de hrănire a mușchiului cardiac, fiind asociată cu
efecte hipotensoare. Mierea de albine are efecte hepatoprotectoare, este sedativă, cicatrizantă (în
aplicații în strat gros, mierea previne suprainfectarea rănilor, accelereaza regenerarea țesuturilor
afectate și favorizeaza cicatrizarea). Toate aceste proprietăți sunt recunoscute de foarte mult timp
pe baza observațiilor populare si medicale, dar și pe baza cercetărilor științifice. O listă selectivă a
studiilor științifice privind acțiunile biologice ale mierii poate fi descărcată aici.
Există numeroase sortimente de miere românească recunoscute pe plan național și
internațional, unele mai des întâlnite (de salcâm, de tei, de floarea soarelui,de rapiță, de mană -
conifere sau miere de padure, miere poliflora in functie de speciile de plante nectarifere), iar
altele cu totul rare (coriandru, sulfină, albastrele, zmeură , menta specifică Deltei și Luncii
Dunării, mărăcini, cimbrișor, roiniță, trifoi,etc.
 BIBLIOGRAFIE
1. Bulancea M și Râpeanu Gabriela, 2009, Autentificarea mierii de albine și metodele de
identificare a falsificărilor, Editura Didactică și Pedagogică, București
2. Bura M. și colab., 2005, Tehnologie apicolă, Editura Solness, Timișoara
3. Lazăr Ș., 2014, Obținerea și controlul calității produselor apicole, Editura Ion Ionescu de la
Brad, Iași
4. Neacșu C., 2002, Compediu de apiterapie, Editura Tehnică, București
5. Renate F., 2013. Mierea aliment și medicament. Editura M.A.S.T, București
***SR 784-2:2009: Miere de albine. Partea 2: Cerinţe de calitate la comercializare
http://www.apiflora.ro/utilaje_apicole/Unelte_utilaje_si_constructii_apicole/Capitolul_3_3.1.ht
m

http://www.scrigroup.com/afaceri/agricultura/INSTALATIA-DE-CONDITONAT-SI-IM83624.php