ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA EMANUEL DIN ORADEA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
Specializarea: TEOLOGIE BAPTISTĂ PASTORALĂ
Forma de învățământ: Cu frecvență
Creaționism, Sem. I

FAMILIA

Coordonator:

Prof. dr. Ioan Pop

Student:

Achimeț Emanuel Daian

Oradea, 2017

1
 Nu este bine ca omul să fie singur.
Familia este forma societății de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și
pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți).
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Am să-i fac un ajutor
potrivit pentru el.” Domnul Dumnezeu a făcu din pământ toate fiarele câmpului și toate
păsările cerului și le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească. Și orice nume pe care-l
dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele. Și omul a pus nume tuturor vitelor,
păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului, dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor, care să
i se potrivească. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, și omul a
adormit. Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. Din
coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. Și omul
a zis: „Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi
femeie, pentru că a fost luată din om.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se
va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup (Geneza 2:18-24).1
În cadrul culturii occidentale, familia se află într-o stare de deteriorare totală, reprezintă o
banalitate. Au spus-o mulți deja. Mulți continuă să o spună și astăzi, iar familia se strică pe zi
ce trece. În pofida mulțimilor de cărți, a seminariilor și a pleiadelor de experți, soți și soții
continuă să se înstrăineze unul de celălalt, părinții se îndepărtează de copii și copiii de părinți.
Din nefericire, mulți nu își dau seama că nu familia modernă este o problemă, ci modul de
viață „modern”.2
În Geneza 2:18 este prezentat începutul familiei, inițiativa este a lui Dumnezeu, ea este
creația lui Dumnezeu. Adam era într-un mediu desăvârșit, în grădina Edenului, înainte de a
intra păcatul în lume și Dumnezeu Se uită la Adam și că nu este bine să fie singur, deși avea
toate animalele cu el, toate îi erau supuse, el le-a pus nume la toate și Adam se uită să vadă
dacă vreuna dintre ele se potrivește cu el și concluzia lui după ce toate s-au perindat înaintea
lui a fost că nici una nu este potrivită pentru el. Adam a înțeles bine nepotrivirea, de aceea
Dumnezeu a făcut pe Eva ca „ajutor potrivit” pentru Adam.
Din pricina faptului că foarte mulți oameni au abandonat planul lui Dumnezeu cu familia,
ajung la neînțelegeri și crize maritale. Cele mai multe familii afirmă că neînțelegerile sau
nepotrivirile sunt legate de relația fizică și emoțională.

1
Paul Negruţ și Dorin Hnatiuc, Nu este bine ca omul să fie singur: perspective teologice şi psihologice
asupra familiei (Oradea: Făclia : Editura Universităţii Emanuel, 2007), 25.
2
John Coblentz și Marel Cărcăleanu, Viața familiei creștine (Berlin, Ohio; Suceava-România: T.G.S.
International ; Librăria Orfelinatului creștin „Natanael”), 7.
2
 Cele mai multe familii aflate în crize susțin că întâmpină probleme în aceste două domenii.
Din perspectiva Creatorului, familia funcționează bine atunci când toate domeniile
funcționează bine. Punctul de pornire, sau punctul central al împliniri în viața de familie este
domeniul spiritual. Lucrurile merg bine în domeniul afectiv, intelectual și biologic atunci când
merg bine în domeniul spiritual. Ca lucrurile să meargă bine în domeniul spiritual trebuie să
ne întoarcem la modul în care Dumnezeu a plănuit familia. O familie care merge bine respectă
structura de autoritate așezată de Dumnezeu și atunci va funcționa normal. Într-o familie
normală, soțul este capul și soția este ajutorul potrivit. Această idee o regăsim în Efeseni 5:21-
23: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Cristos. Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca
Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Cristos este Capul Bisericii, El,
Mântuitorul trupului.”
În fața unor asemenea învățături, este posibil ca unii bărbați să aibă reacții imature și
dezechilibrate; să se vadă dintr-odată stăpâni absoluți peste soție și copii. La fel de periculoasă
este și cealaltă extremă în care soțiile preiau comanda și conduc ele familia. Biblia condamnă
deopotrivă și abuzul de autoritate și răzvrătire.3
Unitatea socială
Intenția lui Dumnezeu este de a forma familia ca pe o unitate de bază a societății. Ea este
locul unde se desfășoară relații care definesc interacțiunea sociala: prieteniile, vizitele,
servirea meselor, instruirea, munca și joaca. Dumnezeu a dorit să fim mai intimi cu membrii
familiei decât cu oricine altcineva. În cadrul acesta restrâns și primordial, Dumnezeu a plasat
niște principii și niște linii orientative dumnezeiești.
Multe familii creștine au ajuns să fie surprinse de ocaziile în care întreaga familie se află
acasă toată seara. De obicei, fiecare se află în altă parte. La un antrenament, la un meci de
fotbal, la o seară de rugăciune, poate mai au și un alt loc de muncă, fiecare aleargă în diferite
locuri. Cu mulți ani în urmă familia nu auzise de un asemenea haos social. Și iată că s-a ajuns
ca taților să li se spună că este necesar să facă ceva împreună cu copiii lor. Părinții au ajuns să
trebuiască să „planifice” o „seară în familie” sau, uneori, o „ședință în familie”. Ca unitate
socială, familia modernă este pe cale de dezintegrare. Într-o familie sănătoasă, fiecare copil și
fiecare persoană adultă are nevoie de interacțiune și de atenția celorlalți. Fiecare om are
nevoie de un loc în care să se simtă că este iubit și apreciat și undeva să se poată retrage cu
sentimentul mult prețuit că, este „acasă”.4

3
Negruţ și Hnatiuc, Nu este bine ca omul să fie singur, 28-29.
4
Coblentz și Cărcăleanu, Viața familiei creștine, 9-10.
3
 Membrii familiei trebuie să se închine împreună
O familie creștină trebuie să se roage împreună, să cânte împreună, să citească din Cuvântul
Domnului împreună, și să aducă mulțumiri împreună. Este greu de exprimat în cuvinte cât de
importantă este o viață de închinare împreună cu familia. Roadele ei sunt: sentimentul de
liniște și siguranță, stabilitatea, dobândirea înțelepciunii și creșterea nivelului de maturizare
spirituală.
O familie divizată la închinare trăiește după un sistem de valori care nu poate în nici un caz
să producă creștini maturi și puternici. Cine nu se adună împreună ca un snop în fața altarului
divin, are mari șanse să fie frânt când va fi surprins singur pe drumurile înfruntării cu ispitele
și încercările vieții. Cel ce nu iubește rugăciune va ceda repede în fața plăcerilor lumești ale
păcatului.5
Fericirea vine în urma sfințiri
Dacă studiem textul Scripturii, vedem că fericirea vine ca un rezultat, nu ca o premisă.
Pentru a obține fericirea, este necesar să fie îndeplinită o condiție: „Ascultă-le dar, Israele, și
caută să le împlinești, ca să fii fericit și să vă înmulțiți mult, cum ți-a spus Domnul,
Dumnezeul părinților tăi, când ți-a făgăduit țara în care curge lapte și miere” (Deuteronomul
6:3). Primul lucru pe care Moise îl transmite poporului este acesta: „Ascultă, Israele!” Mereu,
mereu apare în text acest cuvânt pe care Dumnezeu îl pronunță: „Ascultă!” Ce să asculte? Să
asculte poruncile lui Dumnezeul. Să asculte învățăturile pe care Dumnezeu le-a dat.6
Dumnezeu la cere israeliților să asculte, dacă oamenii ar asculta de Dumnezeu ar avea o
stare de neprihănire, de sfințenie înainte Lui și atunci oamenii ar fi mult mai fericiți, fericirea
vine după sfințire, după ce omul se pune într-o stare plăcută lui Dumnezeul, atunci primește
binecuvântarea de la Dumnezeu.
Dacă este ceva adevărat cu privire la viața de familie astăzi, acesta este faptul că avem
nevoie să ne învețe Dumnezeu cum să trăim. Poate că ai învățat în familie lucruri bune care
sunt inspirate din Scriptură. Dacă ai luat cu toată inima învățăturile Scripturii, oamenii fără
Dumnezeu te vor învăța metode lumești pentru viața de familie. Ei îți vor spune: „Nu te dărui
în întregime, nu-ți dezvălui toate secretele, nu fi prost să te dai pe mâna celuilalt. Fii șmecher!
Ține-ți bani de rezervă! Fii precaut și pune-ți deoparte niște lucruri de care el sau ea să nu știe.
Nu depune toți banii pe numele lui, să ai și tu conturile tale.” Lumea ne învață multe astfel de
lucruri, dar învățătura ei nu duce la fericire.

5
Coblentz și Cărcăleanu, Viața familiei creștine, 12-13.
6
Negruţ și Hnatiuc, Nu este bine ca omul să fie singur, 40-42.
4
 Ca să ajungem la o stare de fericire mai profundă, este important să vedem ce se întâmplă
când Îl iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Dacă
iubești pe cineva, vei dori să te asemeni cu persoana respectivă. Când iubești pe cineva,
împrumuți modul de gândire și de comportare al persoanei respective. Dacă cineva iubește pe
Dumnezeu, va începe să împrumute de la Dumnezeu gândurile și faptele Lui. Cum este
Dumnezeu? Biblia ni-L prezintă pe Dumnezeu din multe perspective: Creator, Tată, Stăpân al
Întregului Univers, Sfânt, Drept, Îndurător etc. Apostolul Ioan ne spune că „Dumnezeu este
dragoste” (1 Ioan 4:8). Dacă cineva Îl iubește pe Dumnezeu, acea persoană se umple de
dragoste. Prin ce se caracterizează dragostea lui Dumnezeu? „Fiindcă atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, încât” – ce a făcut Dumnezeu când a iubit? – „a dat”. Când cineva Îl
iubește pe Dumnezeu se dăruiește. Cui se dăruiește? În primul rând familiei: soțului sau soției
și copiilor. Să nu ne temem de oamenii care se apropie de Dumnezeu, pentru că se vor
comporta ca și Dumnezeu. Omul este creat în așa fel încât simte nevoia să iubească Absolutul.
Dacă nu-L iubește pe Dumnezeu, va iubi un surogat.
Probabil că unele soții sau soți mai geloși vor zice: „Să mă iubească pe mine!” Dacă te
iubește pe tine în locul lui Dumnezeu, tu devii idol. Dar tu nu îl poți înlocui pe Dumnezeu,
pentru că nu ești desăvârșit. Tu ești o ființă imperfectă, plină de defecte. Dacă partenerul tău
ia de la tine toate lucrurile rele, mofturile tale, nervii tăi, capriciile tale, ascunzișurile tale,
păcatele tale și va începe să le practice, vei fi un om nefericit. Cel mai nefericit lucru pe care
l-ai putea experimenta în viața de familie ar fi să te întâlnești cu cineva exact ca tine. Cu
excepția cazurilor patologice de narcisism, majoritatea oamenilor recunosc că au defecte și
sunt limitați. Prin urmare, nu putem cere nimănui să ne transforme într-un idol. Noi nu putem
cere altora să urmeze modelul nostru decât în măsura în care noi urmăm modelul lui
Dumnezeu. El este singurul desăvârșit. Biblia prezintă cazul unui om care s-a întâlnit cu
cineva exact ca el. Este vorba despre Iacov, care a fost un înșelător. Iacov a știut cum să-l
înșele pe fratele său. Biblia ne spune că, într-o zi, acest om s-a întâlnit cu cineva care era exact
pe măsura lui. Cu unchiul său Laban. S-au întâlnit așadar doi înșelători. Știți ce fac doi hoți
când se întâlnesc? Se fură unul pe celălalt. Nu la fel se Întâmplă însă dacă te-ai întâlnit cu
cineva care este ca Dumnezeu. Dumnezeu n-a venit niciodată să te înșele sau să fure de la
tine. Dumnezeu n-a venit să ia, ci să dăruiască. Așa este Dumnezeu, Se dăruiește. De aceea,
oamenii care se apropie de Dumnezeu au ce să ofere, pentru că oferă din lucrurile pe care le-
au primit de la El.7

7
Negruţ și Hnatiuc, Nu este bine ca omul să fie singur, 43-45.
5
 Tot ce primim de la Dumnezeu este bun și desăvârșit. Dragostea Lui este desăvârșită!
Biblia afirmă că Duhul Sfânt rodește în noi dragostea lui Dumnezeu (Galateni 5:22). Prin
urmare, când Dumnezeu se apropie de noi și locuiește în noi, ne umple cu trăsături
dumnezeiești pe care le împărtășim cu cei de lângă noi.
Oamenii sunt influențați de lumea spirituală, astfel că dacă cineva nu are lucruri
dumnezeiești, va avea lucruri drăcești. Un astfel de om va dărui celor de lângă el înjurături,
vorbe grele, insulte, ură și violență. Lumea este plină de astfel de lucruri. Dacă nu te umpli de
Dumnezeu, trebuie să te umpli de altceva. De aceea, Dumnezeu le spune acestor oameni:
„Israele, dăruiește-te lui Dumnezeu ca să te umpli de El și să dai celor din jurul tău lucruri
dumnezeiești.”
Moise îi învață să-și umple mintea cu gândire dumnezeiască: „Și poruncile acestea pe care
ți le dau astăzi să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele
când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Să le legi
ca un semn de aducere-aminte la mâini și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe
ușorii casei tale și pe porțile tale” (Deuteronomul 6:6-9). Cei care cunosc gândurile lui
Dumnezeu sunt datori să le transmită generațiilor viitoare. Altfel spus, ceea ce le-a dat
Dumnezeu lor să transmită altora. Primii care trebuie incluși în acest lanț al lucrurilor
dumnezeiești sunt copiii. Moise spune: „Israele, ce ți-a dat Dumnezeu ție dă copiilor tăi. Toate
lucrurile acestea pe care Dumnezeu vi le-a descoperit vouă transmiteți-le copiilor voștri.
Mintea copiilor voștri să fie impregnată de ele.”8
Familia trebuie să se implice în procesul de educație. Dumnezeu a menit părinții a fi buni
educatori, iar pe copii să fie buni ascultători, astfel încât educația să treacă succesiv de la o
generație la alta. Interacțiunea dintre părinți și copii începe chiar mai înainte ca cei mici să
poată să vorbească. Interacțiunea dintre ei continuă apoi, într-o formă sau alta, toată viața.
În mod normal, părinții pot împărtăși responsabilitatea educării copiilor cu învățătorii sau
educatorii din școli. Niciodată însă, un părinte nu trebuie să considere că poate scăpa de
responsabilitate, dându-și copiii pe mâna altora. Copiii au nevoie să învețe din experiența
părinților lor, iar părinți au nevoie să se desăvârșească, căutând mereu să depășească greutățile
din procesul de educare al copiilor.
Cultura noastră exercită presiuni imense asupra familiilor în ceea ce privește educația. În
societatea noastră, centrul de învățare pentru copii se deplasează în afara căminului, iar sursa
de învățare se deplasează de la părinți înspre „experți și specialiști profesioniști”.

8
Negruţ și Hnatiuc, Nu este bine ca omul să fie singur, 46.
6
 Din nefericire, priceperea omului alunecă din ce în ce mai departe de înțelepciunea divină,
și se întâmplă astfel, că „experți” știu multe despre lucrurile neesențiale și foarte puțin despre
lucrurile cu adevărat importante în perspectiva veșniciei. Astfel, chiar și în cadrul celor mai
reușite metode de educație, înțelepciunea umană este cea care contează cel mai puțin. Nu este
vorba numai de privarea familiei de o colaborare valoroasă, ci și de deposedarea educației de
valorile ei eterne și de scopul ei.
Familia este așezată de Dumnezeu pe baza societății. Ea este centrul în jurul căruia
membrii săi colaborează în cadrul unor interacțiuni cum ar fi lucrul, joaca, servirea mesei,
învățatul și purtarea de discuții. Există forțe periculoase care lucrează în societatea modernă
ca să submineze această rânduială divină și să pună capăt oricăror interacțiuni familiale.
Tradiția – Binecuvântare sau blestem? Noi trăim în prezent. Ne confruntăm cu situația
actuală. Dar acest prezent și situațiile de astăzi au legături în trecut cu nenumărate alte situații
care au condus la situația de astăzi. În cadrul familiei, ne referim la acest trecut ca la
„moștenirea de tradiție a familiei”. Din multe puncte de vedere, fiecare familie este produsul
moștenirii tradiționale. Ea este fructul unor oameni și evenimente care aparțin trecutului.
Deciziile și caracterul tatălui, ale bunicului și străbunicului, împreună cu opțiunile și
influențele mamei, ale bunicii și străbunicii, toate la un loc, au format familia de astăzi. Orice,
începând cu trăsăturile fizice și mergând până la trăsăturile reprezentative de caracter, pot
forma moștenirea de tradiție a familiei.
Din fericire, tradiția nu este singurul factor care contribuie la formarea familiei. Prezentul
întotdeauna își aduce contribuția sa la modelarea familiei. Moștenirea noastră nu este numai
ce au fost sau au făcut bunicii și părinții noștri, ci și ceea ce suntem și facem noi înșine.
Opțiunile noastre și viața pe care o trăim își aduc partea lor de contribuție. Vom purta
întotdeauna amprenta trecutului, dar niciodată nu vom fi dominați complet de el. Contribuția
noastră de azi va influența prezentul și viitorul familiei din care facem parte. De aceea, trebuie
să optăm pentru o viață de familie care să lase în urmă, spre binele nostru și spre binele
generațiilor viitoare, o moștenire duhovnicească. Moștenirea de tradiții poate fi sau o
binecuvântare sau n blestem. David a scris: „O moștenire plăcută mi-a căzut la sorț, o
frumoasă moșie mi-a fost dată” (Psalmul 16:6). Prin aceste cuvinte, David nu dorește să ne
spună că tot ceea ce ținea de trecutul său a fost divin. El suferise și încă suferea multe
necazuri și nedreptăți. Dar David a umblat cu Dumnezeu, și în experiența lui cu Domnul el a
aflat o bogată moștenire.9

9
Coblentz și Cărcăleanu, Viața familiei creștine, 13-15.
7
 În versetul cinci, David introduce factorul cel mai semnificativ al moștenirii. „Domnul este
partea mea de moștenire.” Prezența lui Dumnezeu în viață determină mai mult decât orice,
impactul și valoarea moștenirii părintești. Acela care merge cu Dumnezeu poate privi înapoi,
chiar și asupra unei moșteniri plină de păcat și eșecuri, și poate vede bunătatea lui Dumnezeu
atrăgându-l înspre El. Un astfel de om aduce mulțumiri. Pe de altă parte, acela care se află în
permanență revoltă împotriva lui Dumnezeu nu poate găsi, chiar și în moștenirea celor mai
buni părinți decât ceva pentru care să mormăie mereu nesatisfăcut și care să-i alimenteze
nemulțumirea.
Din punct de vedere uman, putem chiar spune că prezența lui Dumnezeu lucrează și
retroactiv. Indiferent de trecutul nostru, dacă ne întoarcem în umilință și pocăință la Domnul,
El poate transforma necazuri și nedreptăți ale trecutului în binecuvântări neașteptate ale
prezentului.
Prin contrast, indiferent cât de duhovnicească ar fi obârșia părintească, când omul îi
întoarce spatele lui Dumnezeu și trăiește plin de încăpățânare și neascultare, el va avea trista
experiență să descopere că până și cele mai frumoase amintiri ale trecutului se pierd în ceața
unor necazuri și complicații ale prezentului nenorocit. Ajungem astfel la concluzia că nimeni
nu poate să limiteze efectele vieții sale la el însuși. Cel care trăiește în neprihănire transmite
mai departe o influență de neprihănire. Cel care trăiește în păcat transmite o moștenire plină
de păcat. Și într-un caz și în celălalt, Dumnezeu este la lucru declarând: „ ... neamul oamenilor
fără prihană va fi binecuvântat (Psalmul 112:2)”, și: „ ... pedepsește fărădelegea părinților în
copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam” (Exod 34:7). Cele scrise
mai sus subliniază atât importanța familiilor neprihănite, duhovnicești cât și imposibilitatea de
a avea asemenea familii fără Domnul. Nu există nici o cale de a beneficia de binecuvântările
unei moșteniri duhovnicești sau de a transmite o moștenire duhovnicească fără a fi noi înșine
consacrați lui Dumnezeu.10

10
Coblentz și Cărcăleanu, Viața familiei creștine, 15-16.
8
 BIBLIOGRAFIE

Negruț, Paul. Nu este bine ca omul să fie Singur. Oradea: Făclia; Editura Universității
Emanuel din Oradea, 2007.
Coblentz, John. Viața familiei creștine. Ohio: Editura Anabaptiști, 2006.