Atitudini și abilități de bază în consiliere

Atitudinile fundamentale în consiliere sunt: colaborarea, acceptarea necondiționată, congruența,

responsabilitatea.

1. Colaborarea
Cele două teze care fundamentează relaţia de consiliere în viziunea lui Carl Rogers:
• Toate persoanele sunt speciale şi valoroase pentru că sunt unice;
• Consilierul facilitează conştientizarea de către pacienți a conceptului de unicitate şi de
valoare necondiţionată ale oricărei persoane;
• Fiecare persoană este responsabilă pentru propriile decizii;
• În general, persoanele îşi manifestă unicitatea şi valoarea lor prin deciziile pe care le iau.
Unul din obiectivele importante ale activităţilor de consiliere este acela de a-i învăţa pe pacienți să
ia decizii responsabile şi să-şi asume consecinţele acţiunilor lor.
*Consilierul are obligaţia de a respecta confidenţialitatea informaţiilor primite de la persoanele
conciliate. Dezvăluirea informaţiilor poate fi făcută numai cu acordul explicit al persoanelor
respective.

2. Acceptarea necondiționată
Principiile fundamentale ale acceptării necondiţionate ale oricărei fiinţe umane:

• Fiecare fiinţă umană este valoroasă şi pozitivă prin esenţa sa;

• Fiecare fiinţă umană are capacitatea sau potenţialul de a face alegeri responsabile;
• Fiecare fiinţă umană are dreptul să ia decizii asupra vieţii personale;
• Fiecare fiinţă umană are dreptul să-şi asume propria viaţă.

3. Empatia
Este capacitatea individului de a se transpune în locul altei persoane. Prin urmare, empatia
este capacitatea de a înţelege modul în care gândeşte, simte şi se comportă o altă persoană. Un
indicator important al empatiei este sentimentul persoanei consiliate că este înţeleasă şi acceptată.
Empatia nu trebuie confundată cu mila sau cu compasiunea faţă de o altă persoană aflată în
dificultate. Această atitudine înseamnă a fi alături de persoana respectivă, atitudine care facilitează
exprimarea emoţiilor, convingerilor şi valorilor.
În general, consilierul poate utiliza mai multe modalităţi de îmbunătăţire a comunicării
empatice:
• oferirea de răspunsuri scurte, clare şi concise;
• acordarea unui timp de gândire persoanei consiliate, înainte de a da un răspuns;
• focalizarea pe mesajele transmise de persoana consiliată;
• utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii;
• să nu se confunde empatia cu simpatia.

4. Comunicarea empatică
Principalele modalităţi care permit îmbunătăţirea comunicării empatice sunt următoarele
(A. Băban, 2001, p. 24) :
1. utilizarea foarte rară a întrebărilor închise, care frânează comunicarea (ex. De ce ai făcut
acest lucru?);
2. utilizarea frecventă a întrebărilor deschise, care, de regulă, presupune ascultarea activă şi
atentă a interlocutorului;
3. evitarea moralizării celui consiliat;
4. evitarea întreruperii persoanei consiliate, în timp ce ea vorbeşte;
5. ascultarea activă şi atentă a interlocutorului;
6. evitarea etichetării celui consiliat;
7. evitarea feedback-urilor negative, de genul: Rezultatul tău este nesatisfăcător;
8. utilizarea sugestiilor constructive, de genul: Data viitoare va fi mai bine, dacă vei face ceea
ce ai promis…

*Consilierul trebuie sau nu să exprime convingeri şi idei în care el nu crede cu adevărat?

Congruența este generată de acordul existent între convingerea, trăirea emotionala și

exprimarea verbală și non-verbală a consilierului. Lipsa de autenticitate a comportamentului
consilierului duce la pierderea relatiei de incredere cu persoana consiliata.
 Consilierea, întemeiată pe filosofia şi psihologia umanistă, concepe omul drept o fiinţă
pozitivă, care poate fi ajutată să-şi îmbunătăţească aspectele sale mai puţin dezvoltate. Într-o
asemenea perspectivă, activitatea de consiliere şcolară trebuie focalizată pe imaginea de sine a
persoanei consiliate, pe dezvoltarea respectului de sine şi a responsabilităţii personale. Dacă
viziunea noastră asupra lumii nu are nota pozitivă dată de încrederea în noi înşine şi în ceilalţi
oameni, atunci nu este indicat să ne implicăm în activităţile de consiliere.
Responsabilitatea consilierului se traduce prin respectarea principiilor de bază ale
consilierii, prin prevenirea utilizării greşite a cunoştinţelor şi metodelor de consiliere şi prin
evitarea oricărei acţiuni care interferează cu starea de bine a celor consiliaţi.
Această atitudine fundamentală a consilierului ne arată că persoana care oferă consiliere
nu se poate implica în procesul de consiliere, dacă nu-şi asumă responsabilitatea atitudinilor şi
acţiunilor sale.

Studiu de caz

P. G., elevă în clasa a VIII-a, 14 ani.

Are dificultăţi de învăţare, fapt semnalat de profesorii clasei din care face parte, observat
şi din analiza performanţelor şcolare din catalog. Astfel, are note foarte mici, este în situaţie de
corigenţă la două discipline, nu-i place să înveţe, consideră şcoala nefolositoare. Este în plină
perioadă a pubertăţii şi manifestă un comportament excentric: se îmbracă numai în negru, despre
care afirmă că este culoarea preferată, poartă bijuterii ciudate (deşi nu are voie să vină cu ele la
şcoală), ascultă numai muzică hard-rock şi heavy-metal, cu idoli din această sferă muzicală, are
stări de nervozitate, rezistenţă faţă de autoritate.
Consideră colegii de clasă inculţi, „nu sunt ca mine”, le atribuie etichete negative. Are
prieteni mai mari decât ea, ca şi vârstă, o „gaşcă cool”, are o filosofie de viaţă. Chiuleşte de la
şcoală, are multe absenţe. Nu are nici cel mai mic sentiment de culpabilizare, pentru rezultatele
obţinute, ceilalţi: cadrele didactice, colegii, sistemul, etc. sunt de vină. În clasă are o singură
prietenă, care are acelaşi „stil” ca şi ea, şi împreună au o atitudine de superioritate faţă de ceilalţi
colegi. Se consideră mature, deosebite, „cunosc ce înseamnă viaţa cu adevărat”. Fumează,
răspunde cu impertinenţă profesorilor pe care nu-i apreciază, este recalcitrantă, nu respectă regulile
negociate în mod democratic în grupul clasei împreună cu doamna dirigintă. Nu se implică în
activităţile clasei, nu depune nici un efort pentru a-şi remedia situaţia, deşi are abilităţi, dar nu este
motivată.
Modelul patern lipseşte, deoarece, mama este divorţată, creşte singură unica fiică. Din
discuţiile cu mama se remarcă deschiderea şi interesul acesteia pentru depăşirea dificultăţilor de
învăţare pe care fiica acesteia le are, mai ales că urmează examenul de testare naţională. Mama
este o resursă în demersul nostru de consiliere pentru P. G., fiind considerată de aceasta „o
adevărată prietenă”. Aceasta manifestă dorinţa de a-şi ajuta fiica, de a-i oferi suport pentru a învăţa
mai bine, a se integra în grupul clasei, a se pregăti temeinic pentru examen, a avea un debut pozitiv
în alegerea viitoarei meserii.
Tatăl nu este prezent în educaţia propriei fiice, dar îi plăteşte pensia alimentară. Fiica refuză
să vorbească despre acesta, sau dacă se întâmplă este imediat sancţionat, criticat, pentru faptul că
a părăsit-o pe mama ei, deşi poate este mai bine. Are emoţii contradictorii şi o atitudine
ambivalentă faţă de acesta.
*Care este deci motivul pentru care fata se comport așa?
Răspuns: Inadaptarea şcolară, lipsa încrederii în sine, pasiunile neobişnuite, aroganţa,
însingurarea, manifestările comportamentale agresive, uneori violente, performanţe şcolare
scăzute, alegerea unui cerc de prieteni nu tocmai potrivit, pot fi consecinţe ale absenţei şi
neimplicării tatălui.
Se recomandă participarea la sesiuni de consiliere individuală, de grup şi de familie.
2. Abilități de bază în consiliere

Principalele abilități pe care un consilier trebuie să le aibă sunt : ascultarea activă, observarea,
focalizarea, confruntarea, furnizarea de informații.

1. Ascultarea activă
Ascultarea activă se realizează prin următoarele modalităţi: adaptarea comportamentului
consilierului la limbajul verbal şi nonverbal al clientului, folosirea răspunsului minimal, reflectarea
sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea şi adresarea întrebărilor.
a) Adaptarea comportamentului consilierului la limbajul verbal şi nonverbal al clientului
Prin aceasta, clientul primeşte mesajul că terapeutul îl ascultă. De exemplu, dacă un copil stă pe
podea în timp ce se joacă, consilierul se poate aşeza lângă el, încercând să-i copieze poziţia.
Aceasta trebuie să se facă într-un mod natural şi confortabil fără a stânjeni clientul.
b) Folosirea răspunsului minimal şi a încurajării
Apare automat în conversaţia noastră atunci când ascultăm, sub formă nonverbală (a da din cap,
aha), dar şi verbală (înţeleg, ştiu ce vrei să spui). Ele indică vorbitorului că persoana cu care discută
este atentă.
c) Reflectarea
Reflectarea are rolul de a explicita şi clarifica emoţiile cu care se confruntă clientul la un moment
dat. Exista două tipuri de reflectare: reflectarea conţinutului- care de multe ori este numită şi
parafrazare şi reflectarea sentimentelor. Ele pot fi folosite şi împreună.
Reflectarea este una din abilităţile cheie în consiliere deoarece îl face pe client să devină conştient
de ceea ce simte şi îl încurajează să se confrunte cu problemele emotionale şi nicidecum să le evite.
Înainte de a face orice intervenţie, e important să recunoaştem sentimentele cu care se confruntă
clientul şi să le validăm.
d) Parafrazarea
Parafrazarea presupune reformularea celor spuse de client atunci când terapeutul doreşte
să se asigure că a înţeles bine ceea ce clientul îi transmite.
Parafrazarea nu presupune evaluarea sau interpretarea a ceea ce a spus interlocutorul.

e) Sumarizarea
Consilierul sumarizează din când în când informaţia furnizată de catre client. Sumarizarea are mai
multe roluri:
a) clarificare: câteodată clienţii devin confuzi în legatură cu detaliile povestirii lor. În acest caz,
sumarizarea clarifică afirmaţiile lor şi organizează informaţia astfel încât clienţii să dobândească
o imagine mai clară şi să aibă posibilitatea de a găsi soluţii la problemele lor.
b) fixare: sumarizarea este utilă când consilierul doreşte să încheie sau să înceapă şedinţa, sau
concluzionează şi se face trecerea spre o altă temă permiţându-i astfel clientului să fixeze mai bine
lucrurile discutate.

f) Formularea întrebărilor
Întrebările ne ajută să aflăm informaţii despre problema cu care se confruntă clientul sau să
clarificăm unele aspecte din ceea ce ne spune
2. Observarea
Observarea este abilitatea de a culege informaţii relevante despre client din următoarele surse:
comportament verbal, nonverbal şi identificarea incongruenţelor.
3. Focalizarea
Focalizarea presupune direcţionarea conversaţiei cu clientul spre aspectele pe care le considerăm
importante pentru consiliere; de asemenea, ea este utilă atunci când clientul ne furnizează foarte
multe informaţii despre ceea ce se întâmplă, sare de la un subiect la altul sau evită în mod sistematic
să vorbească despre un subiect. Focalizarea poate fi făcută pe emoţiile clientului, pe problemă, sau
pe relaţiile cu ceilalţi.
La consilierii începători există tendinţa de a se focaliza mai mult pe fapte şi mai puţin pe emoţiile
clientului; astfel la finalul şedinţei consilierul adună o mulţime de date despre problemă, dar nu şi
despre modul în care problema îl afectează pe client. Totuşi, de cele mai multe ori clienţii se
adresează unui terapeut datorită emoţiilor pe care le provoacă o situaţie. Prin urmare, identificarea
emoţiilor clientului faţă de o situaţie este un punct cheie în consiliere.
4. Confruntarea
Confruntarea constă în identificarea discrepanţelor (discrepanţe între două comportamente
nonverbale, discrepanţe între două afirmaţii, discrepanţe între ceea ce spune şi ceea ce face clientul,
discrepanţe între o afirmaţie şi comportamentul nonverbal, discrepanţe între două persoane,
discrepanţe între ceea ce îşi doreşte clientul şi o situaţie), conştientizarea acestora de către client şi
asistarea acestuia în a găsi soluţii la problema cu care se confruntă. Ea se bazează pe ascultarea
activă şi pe observarea atentă a clientului.
Confruntarea trebuie să fie făcută cu grijă, fără a judeca clientul, bazându-ne pe sumarizare,
parafrazare, şi reflectarea empatică a sentimentelor.
5. Furnizarea de informatii
Pe parcursul şedinţelor, consilierul identifică, atitudinile şi abilitătile şi cunoştintele clientului faţă
de o anumită problemă. În funcţie de acurateţea lor, consilierul va oferi informatii noi şi corecte
transmise într-o manieră care să permită înţelegerea acestora de către client.
În furnizarea informaţiilor este indicat ca terapeutul să ţină cont de următoarele recomandări:
Să folosească un limbaj comun cu cel al clientului
 Să transmită informaţii corecte
Să exploreze împreună cu el alternativele unei probleme fără a-i oferi soluţii
Să înveţe clientul să caute singur informaţii şi să le evalueze critic
Să analizeze şi să modifice împreună cu clientul informatiile incorecte deţinute de acestae
Concluzie
Atitudinile şi abilităţile reprezintă aspectele de bază în consiliere. Toate intervenţiile făcute de
terapeut vor fi filtrate prin prisma atitudinii pe care consilierul despre client şi a abilităţilor de
comunicare şi ascultare cu acesta. O atitudine adecvată pentru consiliere refelectă acceptarea
necondiţionată a clientului, empatia, congruenţa şi colaborarea. Abilităţile cele mai importante de
ascultare şi comunicare cu clientul sunt: ascultarea activă, observarea, focalizarea, confruntarea şi
furnizarea de informaţii.